P. 1
Etichetarea Produselor Alimentare

Etichetarea Produselor Alimentare

|Views: 7,629|Likes:
Published by yopop666

More info:

Published by: yopop666 on Jun 18, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PPT, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/27/2013

pdf

text

original

Cei mai multi clienti nu inteleg ce reprezinta anumite elemente de pe etichetele produselor alimentare.

De aceea ne-am propus sa informam clientii cu privire la etichetarea produselor alimentare. Etichetele indeplinesc o serie de functii. Ele fac ca produsele sau marcile sa fie identificabile, cum este cazul numelui Sunkist marcat pe portocale. Eticheta poate ajuta la clasificarea produselor; astfel, compotul de piersici este marcat cu literele A, B sau C, in functie de categoria de calitate in care se incadreaza. Eticheta poate descrie produsul si, in sfarsit, eticheta poate promova produsul prin intermediul imaginilor atractive pe care le contine. Unii autori impart etichetele in : etichete de identificare, etichete de clasificare, etichete de prezentare si etichete de promovare. Cu timpul, etichetele se demodeaza, fiind necesara innoirea lor. De exemplu, eticheta bauturii racoritoare Orange Crush a fost in intregime schimbata in momentul in care etichetele folosite de concurenti incepusera sa contina imaginea unor fructe proaspete, cu scopul de a obtine cresterea vanzarilor. Orange Crush a creat o eticheta folosind, pentru a sugera prospetimea, simboluri noi si culori mai vii.

Orice incercare de studiere a evolutiei etichetei si etichetarii poate sa porneasca din antichitate si sa ajunga pana in zilele noastre. In aceasta evolutie pot fi retinute cateva momente de referinta: • perioada antica, in timpul careia eticheta si semnul producatorului constituiau elemente diferite, separate; formele pe care le imbraca sunt picto gr amele, ideogramele, monogramele care faceau parte comuna cu obiectul (caramizi, elemente de aductiune a apei, amfore, alte produse din metal si ceramica); • perioada renascentista, caracterizata printr-o dezvoltare fara precedent a civilizatiei umane, precum si prin intense schimburi comerciale in interiorul tarilor si in exteriorul lor; utilizarea etichetei devine importanta, avand rolul de a particulariza produse similare realizate de producatori diferiti (se etichetau astfel picturi, sculpturi, gravuri, produse artizanale,dar si ban ale obiecte de uz casnic); • perioada moderna, in care eticheta devine tot mai importanta in derularea operatiunilor comerciale, continutul sau informativ imbogatindu-se si aparand astfel etichetarea moderna. Cresterea gradului de prelucrare a produselor, diversificarea sortimentului de marfuri, evolutia ambalajului si nevoia de reclama pe de o parte, iar pe de alta parte aparitia hartiei ca ambalaj si a mijloacelor ieftine de imprimare grafica au dat un impuls perfectionarii etichetei.

In prezent, cu ajutorul imprimarii grafice, cumparatorul poate afla o multime de informatii despre produs, fara a depune eforturi. Simpla exemplificare este graitoare: ajuta la identificarea produsului, precizeaza sortimentul, grupa de sortimente, numele producatorului (prin numirea sa sau prin aplicarea marcii), permite depistarea principalelor caracteristici de calitate, a clasei de calitate a produsului, precizeaza materiile prime, evidentiaza componentele valorice, numarul de calorii, indica greutatea produsului pe unitatea de ambalaj, stabileste domeniile de utilizare, unele restrictii in folosirea produsului, prezinta posibilitatea de mentinere sau intretinere a calitatilor sale, permite cunoasterea termenului de garantie, a conditiilor de pastrare pentru mentinerea calitatii si indeplinirea functiilor, evidentiaza legalitatea fabricarii produsului si punerea la dispozitia consumatorului. Ca urmare fireasca a dezvoltarii civilizatiei umane, a cresterii nevoii pentru informari cat mai exacte, cat mai oneste, in evolutia etichetei se manifesta o tendinta de specializare. Acest lucru se poate observa la produsele textile, la marfurile din sticla si ceramica, la cele chimice. Domeniul in care s-a manifestat puternic eticheta specializata este, insa, cel al produselor destinate consumului alimentar. Comitetul Codex pentru etichetarea produselor alimentare precizeaza in cuprinsul acestor recomandari ca: o etichetarea cuprinde totalitatea fiselor, marcilor, imaginilor sau altor materiale descriptive scrise, imprimate, stantate, gravate sau aplicate pe ambalajul unei marfi alimentare sau alaturat lui

O eticheta aplicata pe produsul preambalat nu va trebui sa descrie sau sa prezinte produsul alimentar intr-un mod fals, inselator, mincinos sau susceptibil de a crea o imagine eronata cu privire la caracteristicile sale sau intr-o maniera capabila sa-l determine pe cumparator sau consumator sa presupuna ca acest produs este inrudit cu altul; o mentiunile obligatorii ale etichetei unui produs alimentar preambalat se refera la: denumire, lista ingredientelor (reprezentand toate adaosurile alimentare utilizate in fabricarea sau prepararea unui produs alimentar si prezente in produsul finit), continutul net, numele si adresa fabricantului, ambalatorului, distribuitorului, importatorului, exportatorului sau vanzatorului, tara de origine, datarea, lotul din care provine produsul; pe langa acestea, aspecte privind valoarea nutritiva a produsului alimentar respectiv, precum si alte informatii suplimentare, cum ar fi tratamentul cu raze ionizante pentru produsele alimentare iradiate (domeniu in care Comisia Codex Alimentarius a conceput Standardul general pentru alimente iradiate -; CODEX STAN. 106-1983, publicat in vol. XV -; Ed .1).

Centrul de Comert International C.N.U.C.E.D. / G.A.T.T recomanda urmatoarele mentiuni constitutive: numele si adresa fabricantului; descrierea produsului (eventual insotita de o ilustratie); lista ingredientelor (componenta retetei) care intra in alcatuirea produsului; tara de origine; clasa de calitate ( sau dupa calibrari d aca este cazul); instructiuni de manipulare, pastrare si utilizare; data fabricatiei, in clar sau cod uzual. . Uniunea Europeana, prin Directiva 79/112/C.E.E. (aparuta in 1978 si reactualizata ulterior) referitoare la etichetarea, prezentarea si reclama produselor alimentare pentru vanzare catre consumatorul final care, pe parcursul mai multor ample articole, se refera la: • campul de aplicare a prezentei directive (respectiv produsele alimentare destinate consumatorilor finali, dar si aprovizionarii restaurantelor, spitalelor, cantinelor); • conditiile necesare pentru o etichetare, prezentare si reclama corecte (evitarea inducerii in eroare a cumparatorului in privinta naturii, identitatii, cantitatii, calitatii, termenului de valabilitate, originii sau provenientei, metodei de fabricatie a p rodusului, ca si atribuirii unor proprietati pe care produsul alimentar nu le poseda, a unor caracteristici speciale atunci cand toate produsele alimentare similare au aceleasi caracteristici, a unor insusuiri terapeutice sau preventive); • mentiuni obligatorii ce trebuiesc declarate prin etichetare (cu privire la numele de vanzare al produsului, la lista ingredientelor, la cantitatea neta si data

Organizatia Internationala de Metrologie Legala (O.I.M.L.) care a elaborat “Recomandarile O.I.M.L. 79/1994 privind informatiile etichetelor produselor preambalate”, in scopul asigurarii uniformitatii controlului metrologic. Firmele producatoare de marfuri alimentare acorda o atentie crescanda etichetei, care s-a transformat ea insasi intr-un produs si pentru obtinerea careia sunt necesare activitati de cercetare a opiniei consumatorului, de proiectare, de realizare, de lansare pe piata. Prin utilizarea unor tehnici speciale de captare a interesului cumparatorului asupra elementelor constitutive ale etichetei, producatorul le pune in evidenta, intr-o maniera statica sau dinamica, astfel incat produsul sa fie remarcat, individualizat si dorit de consumator. Eticheta trebuie sa-i ofere acestuia informatiile necesare, suficiente, verificabile si usor d e comparat, care sa permita alegerea acelor produse ce corespund cel mai bine nevoilor si posibilitatilor sale financiare. In perioada anilor ’70, consumatorul a descoperit un nou element, uneori chiar in cadrul etichetei, alteori constituind o eticheta separata pe produs, individualizata in ceea ce s-a denumit eticheta nutritionala.

De ce a aparut ca necesara declararea valorii nutritive a marfurilor alimentare? Perfectionarea continua a normelor de nutritie pe plan national si international si preocuparea pentru asigurarea unor alimente salubre, care sa raspunda, in acelasi timp, cat mai bine cerintelor metabolice ale organismului uman (diferentiate dupa specificul fiziologic al segmentelor prestabilite de consumatori), au determinat aparitia unor standarde internationale de r ecomandare pentru o serie de produse alimentare elaborate de catre Comisia Codex Alimentarius. “Standardele internationale recomandate pentru alimentele d estinate sugarilor si copiilor de varsta mica” (C.C.A./R.S. 72/74) din 1976 au reprezentat startul in solutionarea acestei probleme. In cadrul acestor standarde, pentru prima data, apare recomandarea ca pe etichetele alimentelor destinate segmentelor respective de copii sa se declare valoarea nutritiva sub forma: 1. valorii energetice (exprimata in kcal sau kJ si prin numarul de grame de protide, glucide si lipide furnizate de 100 g aliment sau per portie sugerata) si 2. cantitatii totale pentru fiecare substanta minerala si vitamina existenta in 100 g produs sau intr-o portie sugerata. Valoarea nutritiva reprezinta o preocupare constanta nu numai a stiintelor legate de nutritia omului, ci si a stiintelor implicate in productia si comercializarea alimentelor. Meritul de a realiza si de a patenta o eticheta nutritionala (in 1972) revine unei mari societati de comert cu alimente din Olanda (firma Albert Heijn) care, printr-o reprezentare grafica originala, a reusit sa exprime si sa comunice consumatorilor gradul de satisfacere al necesarului zilnic in substan te chimice cu valoare biologica.

In prezent, firme din diverse tari ale lumii, inclusiv din tara noastra, cauta modalitati cat mai expresive de declarare a valorii nutritive, atat pentru produsele destinate copiilor, altor segmente de consumatori cu metabolism sensibil, pentru produsele dietetice, cat si pentru alimentele de consum curent si generalizat. In evolutia etichetei nutritionale, continutul informational a fost in permanenta imbogatire, acest lucru fiind determinat de diversi factori educationali, sociali, economici. S-a pornit de la cele trei elemente energetice (proteine, glucide, lipide) si valoarea energetica conferita de acestea produsului etichetat. Cei “4 mari CODEX”, asa cum au fost denumite elementele mentionate mai sus, apareau pe etichetele nutritionale ale produselo r alimentare comercializate in Republica Federala Germana, Tarile de Jos si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, la sfarsitul anului 1989. Regatul Unit s-a remarcat prin activitatea sa de avangarda cu privire la sistemul etichetarii nutritionale. Astfel, inca din 1987, la nivel national, erau prevazute (conform legii) trei modele informative: 1. cu cei “ 4 mari CODEX”; 2. cu cei “4 mari CODEX” + acizii grasi saturati; 3. cu cei “4 mari CODEX” + acizii grasi saturati + fibrele alimentare. Datorita acestei prezentari aprofundate a elementelor constitutive (sunt indicate componente ale lipidelor si glucidelor), Marea Britanie a avut de facut modificari minore in sistemul declararii valorii nutritive in momentul aplicarii Directivei 90/496/C.E.E. in spatiul comunitar.

Conform acestui document adoptat in 1990 de catre Consiliul Comunitatii Europene, la indemnul Comisiei Codex Alimentarius, se recunoaste dreptul consumatorilor de a sti nu numai ingredientele ce sunt continute de alimentele cumparate, ci si profilul lor nutritiv. Sistemul introdus de Directiva C.E.E. 90/496 consimte la utilizarea mai multor modele de etichetare nutritionala, in incercar ea d e a stopa inscrierea pe eticheta a unor elemente nepotrivite. Astfel, C.E.E. considera ca nutritionale informatiile ce privesc in primul rand valoarea energetica, precum si urmatoarele componente: proteine, glucide, lipide, fibre alimentare, sodiu, vitamine si saruri minerale (modelul nr.1 de etichetare nutritionala). Modelul nr.1 Informatiile nutritionale prev azute de Directiva 496/90/C.E.E.: Valoarea energetica a alimentului Proteine Glucide Lipide Fibre alimentare Sodiu Vitamine si saruri minerale

Astazi, anumite informatii nutritionale trezesc o atentie deosebita consumatorului (de pilda, referirile la grasimi, colesterol, zahar). Din acest motiv, etichetarea nutritionala, nu numai ca devine obligatorie, dar trebuie realizata si cat mai complet (vezi grupul 2 de nutrienti al modelului nr.2 de etichetare nutritionala). Modelul nr.2 Grupele de nutrienti prevazute de Directiva 496/90/C.E.E.: Grupul 1 Grupul 2 Valoare energetica Valoare energetica Proteine Proteine Glucide Glucide Grasimi Grasimi Acizi grasi saturati Fibre alimentare Sodiu In plus, etichetarea nutritionala poate raporta si cantitatile uneia sau mai multora dintre substantele prevazute in modelul nr.3. Modelul nr.3 Substante facultative prevazute de Directiva 496/90/C.E.E.: Amidon Polialcooli Acizi grasi mononesaturati Acizi grasi polinesaturati Colesterol Vitamine si saruri minerale (listate in documentul directivei) Aceste declaratii se cer completate cu valorile cantitatilor diferitelor componente glucidice (model nr.4) sau lipidice (model nr.5). Modelul nr.4 Declararea marimii cantitatii diferitelor componente glucidice: Glucide...grame din care: zaharuri...grame polialcooli… grame amidon…grame

Declararea marimii cantitatii diferitelor componente lipidice: Grasimi...grame din care: saturate...grame monosaturate…grame polinesaturate…grame colesterol…miligrame Modelul nr. 6 evidentiaza unitatile de masura utilizate pentru exprimarea elementelor etichetei nutritionale. Modelul nr. 6 Unitatile de masura pentru valoarea nutritiva Modul de exprimare a nutrientilor Valoare energetica ............. kcal si kj Proteine .............................. grame Glucide ............................... grame Lipide (fara colesterol) ....... grame Fibre alimentare .................. grame Colesterol ............................ miligrame Vitamine si saruri minerale...grame sau miligrame In cazul vitaminelor si sarurilor minerale, precizarea lor in document este ex acta, in sensul ca pe eticheta pot fi indicate numai cele prevazute in lista anexei directivei. Valorile cantitatilor in care se gasesc nutrientii trebuie sa se refere la cele prezente in aliment in momentul cumpararii. Ele se pot referi chiar si la produsul gata de consum, cu conditia furnizarii unor suficiente informatii privitoare la modul de preparare.

Modelul nr. 5

Sistemul introdus de Directiva C.E.E. 496/90 are un caracter voluntar, in sensul ca firmele producatoare si de comercializare en-detail nu sunt obligate sa rapo rteze toti constituentii nutritionali , dar daca se decid sa faca acest lucru, trebuie respectate prescriptiile comunitare. Statele membre ale Uniunii Europene au luat masuri pentru a se conforma prezentei directive.).

Incepand cu 30 iunie 1993, statele U.E.au cazut de acord privitor la utilizarea materialelor de confectionare si a etichetelor potrivit dispozitiilor documentului. Pana la 1 octombrie 1994, indicarea in cadrul etichetei nutritionale a zaharurilor, acizilor grasi nesaturati, a fibrelor alimentare si a sodiului nu a fost obligatorie, datorita presiunilor ex ercitate de catre un ele tari ( Olanda, Danemarca). Dincolo de dispozitiile legale obligatorii, eticheta nutritionala este acceptata ca o necesitate sociala si tinde sa devina un instrument de marketing valoros aflat la indemana producatorilor si comerciantilor de alimente. Multi dintre acestia au reusit sa gaseasca compozitii grafice sugestive ale etichetei, informatiile prevazute fiind usor de receptat, vizibile, usor de comparat. Mai mult decat atat, unele firme au facut un pas inainte in sensul mentionarii, alaturi de valoarea energetica si principalii nutrienti, a cantitatilor recomandate de proteine, vitamine si substante minerale pe zi sau pe meniu. Atunci cand produsul este destinat unui anumit segment de consumatori, nominalizat in normele de nutritie, este posibil ca valoarea nutritiva sa se exprime prin intermediul gradului de satisfacere zilnica a necesarului fiziologic al grupei. Figura 6. 1 Modelul gradului de acoperire a necesarului fiziologic zilnic (dupa rev. “Consumer Reports”, ianuarie ’92, pag.58) Nota: se recomanda 2000kcal, 67 g grasime (30% din valoarea energetica), 300 mg sodiu ca valori medii zilnice necesare grupei de populatie femei. Etichetarea nutritionala ofera intreprinderilor o oportunitate marita de a vinde si de a garanta consumatorilor un comportament alimentar corect. Tot mai multe persoane au devenit constiente de importanta actului alimentar, iar etichetarea nutritionala le poate oferi posibilitatea alegerii hranei si asumarea propriilor decizii in acest sens.

Datorita acestui aspect, mass-media si institutiile guvernamentale si neguvernamentale, nationale si internationale pot contribui la cresterea convingerii in importanta etichetei nutritionale la ameliorarea alimentatiei si, implicit, a starii de sanatate a populatiei. In S.U.A. se desfasoara o ampla campanie de educatie nutritionala, adr esata publicului lar g, pentru dezvoltarea constiintei consumatorului si incurajarea schimbarilor pozitive in obiceiurile de hranire. In cadrul acestor eforturi, o componenta integrata o reprezinta etichetarea nutritionala. Reglementarile F.D.A.7 (United States Departement of Health and Human Services) in ceea ce priveste etichetarea, declararea continutului nutritiv al produselor prelucrate si ambalate au fost stabilite inca din 1973 si aveau un caracter facultativ. In 1989, Food and Drugs Administration impreuna cu Departamentul pentru Agricultura al S.U.A. (United States Departement of Agriculture) au efectuat un studiu pentru a determina opiniile consumatorilor, producatorilor de alimente si specialistilor din domeniul sanatatii cu privire la etichetarea nutritionala, la nivelul intregii tari. Rezultatul studiului a determinat formularea de propuneri de reglementari privind etichetarea nutritionala pentru circa 90% din p rodusele pr elucr ate si vandute in S.U.A. Aceste reglementari au constituit Documentul Educatiei si Etichetarii Nutritionale (Nutrition Labelling and Education Act). Pentru finalizarea acestor reglementari, a fost studiata literatura stiintifica privitoare la relatia regim-sanatate in scopul de a se stabili recomandarile medicale ce pot fi acceptate pe etich eta. Tinand cont de punctele de vedere ale diferitelor grupuri de protectie a consumatorilor, ale producatorilor din industria alimentara si ale altor organisme specializate, reglementarile au fost revizuite si adoptate, intrand in vigoare incepand cu 1994. Documentul este alcatuit din 23 de reguli care pot fi clasificate in: reguli privind termenii utilizati; reguli, referitoare la continutul etichetei si declararea ingredientelor; reguli, privind produsele alimentar e ce necesita etichetare nutritionala; r eguli ce priv esc recomandarile medicale. Food and Drugs Administration a stabilit criterii pentru utilizarea unor termeni ca “liber”, “redus”, “scazut”, “sarac”, “foarte sarac”, “ridicat”, “mai putin”, “usor”, “modificat”, “imbogatit”. De exemplu, un produs alimentar etichetat “redus in calorii” trebuie sa aiba cu cel putin 25% calorii mai putin la o portie decat o portie de produs stabilita drept referinta.

Pentru a focaliza atentia cumparatorilor asupra celor mai importanti factori din punct de vedere al sanatatii publice, numarul nutrientilor acceptati pe eticheta este limitat. Ceea ce este foarte important pentru consumatori este inscrierea, alaturi de cantitatea absoluta a nutrientului, si a valorii procentuale indicand contributia acestuia in contextul regimului zilnic. Reglementarile cu privire la continutul etichetei nutritionale se refera si la aspectul grafic. Aceasta trebuie sa permita identificarea cu usurinta a informatiilor nutritionale in cadrul ambalajului, sa aiba o forma simpla, sa permita compararea calitatii nutritionale a diverselor alimente. Potrivit documentului, pentru aproximativ 90% din alimentele prelucrate in S.U.A. se cere informarea nutritionala. Ramane voluntara etichetarea nutritionala pentru fructe, legume pro aspete, produse crude -; peste, organe. Recomandarile medicale prezinta interes datorita importantei lor, dar si datorita ineditului lor. Sunt permise recomandarile medicale inscrise in tabelul nr.6.1. Ele trebuie astfel formulate incat consumatorul sa poata intelege relatia nutrient-stare de sanatateimportanta nutrientului in regimul zilnic. Politica etichetarii nutritionale implementate in S.U.A. determina formarea unui sistem national uniform de informatii de care beneficiaza atat consumatorii, cat si producatorii. Tabel 6.1 Informatii referitoare la sanatate admise in etichetarea alimentara a S.U.A. Caracteristicile alimentare Informatii Exprimarea modelului informational referitoare la sanatate -; reducerea riscului la: Continut ridicat de calciu; continutul de fosfor nu depaseste continutul in calciu Osteoporoza Exercitiile regulate si dieta cu calciu suficient ii vor ajuta pe adolescenti si adulti Sodiu scazut Hipertensiune Dietele reduse in sodiu pot micsora riscul unei presiuni ridicate a sangelui Grasimi scazute Cancer Dezvoltarea cancerului depinde de multi factori: o dieta redusa in grasime poate reduce riscul unor cancere Grasimi saturate scazute; colesterol scazut Boli ale inimii In timp ce multi factori afecteaza bolile de inima, dietele scazute in grasime saturata si colesterol pot reduce riscul acestor imbolnaviri.

Fiecare tara poate sa-si stabileasca propriul necesar p entru furnizarea informatiilor nutritionale prin eticheta alimentelor, in functie de propriile prioritati. Se spera ca aceste prioritati sa includa ca interes major educarea consumatorilor in intelegerea si folosirea etichetei alimentelor, in sensul imbunatatirii sanatatii lor si realizarii celor mai mari beneficii pentru sanatate. Intr-un tratat de sinteza privind experienta Bancii Mondiale, Berg (1987) citeaza ca exemplu programul indonezian de ameliorare a nutritiei, din jurul anilor `80, care a demonstrat ca este posibila o ameliorare a starii nutritionale a unei populatii prin virtutile comunicatiei. Nu gresim daca afirmam ca un aspect semnificativ al comunicarii nutritionale il reprezinta etichetarea produsului. Precaderea pentru transmiterea mesajului informational prin mijloace vizuale catre consumatori isi are, de altfel, o justificare bine fundamentata in psihopedagogie : din totalul informatiilor percepute prin intermediul organelor de simt ale omului, 73% sunt receptate prin vaz, 11% prin auz, 3.5% prin miros, 11% prin gust si 1.5% prin senzatii tactile. Ca mijloc de comunicare intre industrie, comert si consum, etichetarea corecta si cuprinzatoare a produselor alimentare repr ezinta o baza utila de date: • pentru consumator; utilitatea rezida nu numai in respectarea dreptului de optiune pentru un produs sau altul, ci si in educarea individului in calitate de cumparator, inclusiv prin constientizarea efectului pe care alimentul il are pentru propria sa piata metabolica (piata biologica a organismului); • pentru agenti economici; (firme care produc, importa sau exporta bunuri alimentare) reprezinta o modalitate de masurare a pulsului pietei, de cunoastere a reactiilor consumatorilor, dar si un stimulent in realizarea unor produse superioare calitativ. Producatorii si comerciantii de produse alimentare sunt pusi in situatia de a-si reconsidera si modela strategia si politica manageriala pentru a raspunde noilor exigente privind etichetarea bunurilor alimentare, exigentelor privind protectia consumatorului, criteriilor si normativelor de performanta internationala . Luarea in considerare a acestor noi coordonate cu vocatie universala contribuie, in mod decisiv, la cresterea competitivitatii produselor lor si la cresterea capacitatii lor concurentiale, cu rezultate pozitive din punct de vedere financiar.

Necesitatea reglementarii etichetarii produselor alimentare este o problema de interes public, intrucat vizeaza protectia consumatorului din punct de vedere biolo gic, economic si social. In acelasi timp, se constituie ca o bariera in calea comercializarii produselor alimentare necorespunzatoare calitativ, a produselor pirat si a celor falsificate, cu efecte ben efice nu numai in sfera consumului, dar si in cea a productiei. De aceea, solutii privind etichetarea bunurilor alimentare regasim in „Principiile directoare pentru protectia consumatorilor” (vezi Rezolutia Adunarii Generale O.N.U. nr.39/248 din 1985 ), in Codul de deontologie al comertului international cu bunuri alimentare (vezi documentul Comisiei Codex Alimentarius R.C.P. 20/1979, rev. 1/1985), ca si in reglementarile exprese internationale si nationale. In Romania s-au creat conditiile aparitiei germenilor unei miscari sociale si stiintifice pentru alinierea din punct de vedere legislativ la normele europene in domeniul etichetarii produselor alimentare. Cel mai important document este Hotararea Guvernului nr.784 din 23 septembrie 1996 privind etichetarea produselor alimentare, modificata si completata prin Hotararea Guvernului nr. 953/1999 si Ordonanta Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare. Conform acestor acte normative: o toate mentiunile etichetei trebuie sa fie redactate in limba romana, lizibil si inteligibil (exceptie fac marcile de fabrica si de comert, denumirile de firme si denumirile de produse tipice cunoscute publicului larg);

O eticheta reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care contine elemente de identificare a produsului si care insoteste p rodusul cand acesta este prezentat pentru vanzare sau este aderent la amb alajul acestuia; o informatiile inscrise pe eticheta nu trebuie sa-i induca in eroare pe consumatori in privinta caracteristicilor produsului alimentar, a naturii, identitatii, proprietatilor, compozitiei, calitatii durabilitatii, originii, provenientei metodelor de fabricatie sau in privinta unor efecte sau proprietati pe care produsul nu le poseda; o etichetarea este aplicarea etichetei sau inscrierea elementelor de id entificare pe produs, pe ambalajul de vanzare si se refera la acesta; o etichetele produselor alimentare preambalate trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele elemente de identificare: denumirea produsului, numele si adresa fabricantului, a importatorului, a distribuitorului si a celui care ambaleaza produsul, termenul de valabilitate sau data durabilitatii minimale si conditiile de pastrare, conservare si folosire, continutul net, lotul de origine sau de provenienta (daca omiterea acestuia ar putea crea confuzii in randul consumatorilor), concentratia alcoolica (pentru bauturile la care este mai mare de 1,2%), ingrediente folosite (cu unele exceptii), valoarea nutritiva si energetica pentru produse alimentare speciale sau produse alimentare pentru sugari si copii de varsta mica. Denumirea produsului trebuie sa corespunda naturii, genului, speciei, sortului sau proprietatilor alimentului ori materiilor prime utilizate in fabricatie. Ea trebuie sa includa informatii privind starea fizica a alimentului ori tratamentele speciale la care a fost supus (ref rigerare, congelare, afumare, concentrare). Marca de fabrica, comerciala sau denumirile fanteziste nu pot inlocui denumirea produsului. Pe produsele tratate cu radiatii ionizante se va inscriptiona „Tratat prin ionizare” sau „Tratat cu radiatii ionizante”. Produsele la care, prin conserv are, se utilizeaza un gaz avizat sanitar vor contine indicatia „Ambalat in atmosfera protectoare”.

Cantitatea neta se va inscrie in unitati de volum pentru produsele lichide si in unitati de masa pentru celelalte, indicar ea cantitatii nete nefiind obligatorie pentru: alimentele vandute cu bucata, produsele care pot inregistra pierd eri de volum sau masa si care sunt vandute la numar si cantarite in fata cumparatorului, produsele a caror cantitate este mai mica de 5 g sau de 5 ml. De asemenea, se vor inscrie si tolerantele pozitive si negative. Durabilitatea minimala, respectiv data pana la care alimentele isi pastreaza caracteristicile de calitate in conditii de depozitare corespunzatoare, se indica clar prin data zilei, lunii si anului. Data va fi precedata de mentiunea „A se consuma de preferinta inainte de…”, indicandu-se ziua, luna si anul sau „A se consuma de preferinta pana la sfarsitul…” indicandu-se luna si anul sau numai anul. Pentru produsele cu grad ridicat de perisabilitate, termenul de valabilitate, precedat de mentiunea „expira la data de…”, va indica ziua, luna si anul. Aceste mentiuni vor fi urmate de indicarea conditiilor de pastrare si conservare. Produsele alimentare scutite de indicarea termenului de valabilitate sunt: fructele si legumele proaspete; bauturile alcoolice cu continut de alcool mai mare de 10%; painea, produsele de panificatie, patiserie si cofetarie care, prin natura lor, sunt consumate in mai putin de 24 de ore; otetul de fermentatie; sarea de bucatarie, cu ex ceptia sarii iodate; zaharul si mierea de albine, produsele zaharoase care sunt alcatuite aproape in totalitate din zahar aromatizat si/sau colorat; guma de mestecat si produsele similare de mestecat; dozele de gheata alimentara. In ceea ce priveste lista ingredientelor, aceasta va fi precedata de mentiunea „Ingrediente”. Toate ingredientele vor figura fie pe ambalaje, fie pe etichetele produselor alimentare preambalate, sub denumirea si in ordinea descrescato are a importantei lor cantitative.

Eticheta trebuie sa contina si informatii despre valoarea nutritiva sau energetica globala pentru produsele alimentare speciale, destinate unor persoan e care, din motive de sanatate, trebuie sa aiba o alimentatie speciala. Acestea sunt: • cu continut redus de hidrati d e carbon; • lipsite de zahar; • cu inlocuitor de zahar; • cu continut imbogatit de proteine; • lipsite de glucide; • cu continut imbogatit de celuloza. Tot in categoria alimentelor speciale se incadreaza si cele destinate sugarilor si copiilor de varsta mica. Produsele alimentare prezentate spre vanzare nepreambalate vor avea inscrise in imediata apropiere denumirea produsului. Data fabricatiei si termenul de valabilitate pentru aceste produse se vor inscrie pe ambalajul sau recipientul ce contine produsul, in documentele comerciale insotitoare, precum si pe afisul de prezentare a produsului. Etichetarea produselor agroalimentare ecologice se face conform Ordonantei Guvernului nr. 34/2000. Pe eticheta acestor produse se vor mentiona: numele si adresa producatorului; denumirea produsului, inclusiv metoda de productie ecologica; numele si marca organismului de inspectie si certificare; conditiile de pastrare; termenul minim de valabilitate; interzicerea depozitarii in acelasi spatiu a produselor ecologice alaturi de alte produse.

Conform dreptului consumatorilor de a fi informati in mod complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici, Ordonanta Guvernului nr. 21 din 1992 privind protectia consumatorilor8, capitolul IV „Informarea si educarea consumatorilor” stipuleaza: informarea consumatorilor despre produsele oferite se realizeaza prin elemente de identificare si caracterizare ale acestora, care se inscriu la vedere, dupa caz, pe produs, eticheta, ambalaj de vanzare sau carte tehnica, instructiuni de folosire ori altele asemenea, ce insotesc produsul, in functie de natura acestuia; informatiile trebuie sa fie inscrise in limba romana, indiferent de tara de origine a produsului; trebuie sa fie complete, corecte, precise si explicite si sa cuprinda denumirea produsului, marca producatorului, cantitatea, pretul, termenul de garantie sau valabilitate si, dupa caz, principalele caracteristici tehnice si calitative, compozitia, eventualii aditivi sau ingredienti folositi, eventualele riscuri previzibile, contraindicatii si modul de utilizare, de manipulare, de conservare sau de pastr are, precum si alte caracteristici ale diferitelor categorii de produse; la produsele alimentare preambalate se mentioneaza si valoarea nutritiva. In ultima vreme apar tot mai multe produse contrafacute, poti cumpara parfumuri "originale" la colt de strada sau tricouri "Prada" pe tarabele de la Unirii. In Romania falsurile reprezinta peste 40% din totalul cosmeticelor si hainelor "de firma" aflate pe piata. Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania este implicata in apararea si reprezentarea intereselor consumatorilor in vederea imbunatatirii climatului social-economic in care traieste consumatorul, prin impunerea de standarde de calitate care sa asigure protectia acestuia.

Falsificarea este operatia de imitare, substituire, reconditionare, reconstituire, transformare, denaturare, alterare a caracteristicilor de calitate ale unui produs, în scopul obtinerii unor produse asemanatoare cu cele originale si în vederea realizarii unor venituri ilicite (foloase necuvenite). Datorita sumelor considerabile obtinute de pe urma acestor activitati (la nivelul global circa 250 miliarde de dolari la sfârsitul anului 2002) fenomenul s-a extins aproape în toate tarile lumii. Cel mai frecvent se falsifica produsele cu valoare adaugata mare si o rata ridicata a vânzarilor (produse cosmetice, piese de schimb auto, produse petroliere, pietre pretioase, produse din sticla, produse ceramice, produse textile, încaltaminte sport, ceasuri, software, telefoane mobile, moneda). "Factorii care contribuie la dezvoltarea acestui fenomen sunt: puterea scazuta de cumparare a consumatorilor; dorinta acestora de a achizitiona produse de marca la preturi scazute; gradul scazut de informare în legatura cu modul de apreciere a calitatii produselor (serviciilor)" declara Costel Stanciu, presedinte APC Romania. Modalitatile de depistare a falsurilor difera de la o grupa de produse la alta, iar în unele cazuri sunt extrem de costisitoare datorita procesului de imitare aproape perfect a produselor respective, dar si datorita costurilor ridicate ale aparaturii, substantelor si resursei umane folosite pentru identificarea acestora. In situatia contrafacerilor grosolane, consumatorii trebuie sa aiba în vedere urmatoarele aspecte: -pretul produselor contrafacute este mult mai mic, cu 10-50%, comparativ cu cel al produselor originale, deoarece falsificatorii urmaresc ca produsul falsificat sa se vânda mult mai repede decât cel original; -produsele falsificate se comercializeaza în majoritatea cazurilor la tarabe, boutique-uri, bacanii etc., locuri accesibile pentru consumatorii ocupati (fara prea mult timp liber alocat cumparaturilor); -produsele falsificate nu sunt însotite de documente cum ar fi: declaratia de conformitate, carte tehnica, instructiuni de folosire, certificat de garantie, bon fiscal; -ambalajul produselor falsificate este realizat din materiale de slaba calitate, iar calitatea imprimarii informatiilor de pe ambalaj (eticheta) este slaba datorita folosirii unor cerneluri de calitate inferioara; -informatiile de pe ambalaj (eticheta) sunt incomplete (lipseste adresa producatorului sau în cele mai multe cazuri se ofera un numar de mobil sau o casuta postala, nu se face referire la standardul de produs, compozitia produsului este incompleta etc.);

Unele caracteristici organoleptice (culoare, miros, textura, consistenta, gust, aroma, limpiditate, luciu etc., caracteristice pentru fiecare produs) ce pot fi identificate cu ajutorul simturilor (vizual, olfactiv, gustativ, tactil) nu sunt specifice produselor respective; Asemanarea denumirii unor marci de produse (servicii) prin suprimarea sau adaugarea unei litere, a unei cifre, a unui sufix (de exemplu "Reabok" în loc de "Reebok", care este produsul original de încaltaminte sport);absenta la unele produse a unor elemente de siguranta (care atesta ca acel produs este original): holograma; eticheta de radiofrecventa - de grosimea unei foi de hârtie ce are încorporat un circuit integrat si o antena; fire textile de siguranta - vizibile numai în domeniul razelor ultraviolete; codul de bare etc. Producatorii de alimente au fost siliti de necesitatile comertului modern sa aduca pe piata alimente cu termen de valabilitate indelungat, cu gust, miros si aspect mai bun, prin urmare majoritatea alimentelor aflate astazi pe piata contin substante chimice cunoscute sub numele de aditivi alimentari. Acestia sunt substante adaugate in scopul de a modifica favorabil gustul, mirosul si aspectul alimentelor sau ca o necesitate a anumitor procese tehnologice. In sfera de interes a consumatorului roman de produse alimentare au patruns relativ recent aditivii alimentari, astfel incat Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania si-a propus sa alcatuiasca o brosura informativa care sa vina in ajutorul consumatorului, prin prezentarea de informatii oneste, din surse sigure si bine documentate stiintific.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->