Sunteți pe pagina 1din 7

A fost ce-a fost; daca n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odata un mpara t.

mparatul acesta stapnea o lume ntreaga, si n lumea asta era un pacurar batrn si o pacurarita, care aveau trei fete: Ana, Stana si Laptita. Povesti de Ioan Slavici - Doi feti cu stea n frunte Ana, cea mai n vrsta dintre surori, era frumoasa, nct oile ncetau a paste cnd o zareau n mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasa, nct lupii pazeau turma cnd o vedeau pe dnsa stapna; iara Laptita, cea mai tnara sora, alba ca spuma laptelu i si cu par moale ca lna mieluseilor, era frumoasa - mai frumoasa dect surorile sa le mpreuna - frumoasa cum numai dnsa era. ntr-o zi de vara, cnd razele soarelui erau mai stmparate, cele trei surori se dusera ca sa culeaga capsune n marginea codrilor. Pe cnd ele culegeau capsunele, ndata se aude un sir de tropote, ca si cnd a r veni si s-ar apropia o ceata de calareti. Era cine era: era tocmai feciorul mpa ratului, venind ca sa mearga cu prietenii si cu curtenii sai la vnat. Tot voinici frumosi, crescuti n seile cailor, dar cel mai frumos si pe ce l mai nfocat armasar era... cine altul putea sa fie? Fat-Voinic, feciorul de mpara t. Focul cailor se stmpara n zarirea celor trei surori si calaretii detera n pas ma i ncetisor, pna ce, veniti si sositi, se simtira dusi. - Auzi tu, sora, grai Ana catre sora mijlocie, daca m-ar lua pe mine, ias framnta o pine din care mncnd s-ar simti s-ar fi tot june si voinic, mai voinic d ect toti voinicii din lume. - Eu, zise Stana, daca pe mine m-ar lua, i-as toarce, tese si coase o ca masa pe care, mbracnd-o, s-ar putea lupta cu zmeii, trecnd prin apa fara ca sa se u de, trecnd prin foc fara ca sa se arda. - Iara eu, grai Laptita, cea mai tnara sora, daca i-as fi sotie, i-as fac e doi feti-frumosi, gemeni cu parul de aur si cu stea n frunte, stea ca luceafaru l din zori. Cnd trec pe lnga fete, voinicii, chiar si cei mparatesti, vad cu ochii si a sculta cu urechile. Ascultnd, ei auzira, auzind, ntelesera, iar ntelegnd, ei sucira frnele si sarira la fete. - Sfnta-ti fie vorba si a mea sa fii, sotie de mparat! grai feciorul de mpa rat ridicnd la sine n sa pe Laptita cu capsune cu tot. - Si tu a mea! grai cel dinti voinic catre Stana, facnd si el precum a vaz ut pe stapnul sau. - Si tu a mea! grai al doilea n voinicie catre Ana, ridicnd-o si pe ea n sa . Facnd asa, voinicii pornira spre curtea mparateasca. n ziua urmatoare se fa cura nuntile si apoi trei zile si trei nopti ntreaga mparatie rasuna de veselia oa spetilor... Peste alte trei zile si trei nopti merse vestea n tara ca Ana si-a facut pinea: a cules bobi, a macinat, cernut, framntat si a copt pinea precum a fost zis la culesul de capsune. nca de trei ori cte trei zile si de trei ori cte trei nopti trecura si o no ua veste merse n tara, ca Stana si-a facut camasa: a cules fire de in, le-a copt si melitat, a periat fuiorul, a tors firele, a tesut pnza si a cusut camasa pe tr upul sotului ei, precum a fost zis la culesul de capsune.

Numai a Laptitei vorba nu s-a mplinit nca. Dar toate se fac numai cu vreme a. Cnd se mplini de-a saptea oara a saptea zi, numarata de la cea de nti zi de cununie, feciorul de mparat se arata naintea voinicilor si celorlalti curteni ai s ai cu fata vesela si cu vorba pe de sute si mii de ori mai blnda si mai nduratoare dect pna acuma, dnd de stire ca de aici nainte multa vreme n-are sa mai iasa din cu rte, fiindca-l poarta inima sa stea zi si noapte lnga sotia sa. Era adica sa se ntm ple - din ndurarea lui Dumnezeu - precum a grait Laptita la cules de capsune... S i lumea, si tara, si ntreaga mparatie se bucurau asteptnd sa se vada ce nu s-a mai vazut nca. Hei! dar multe se petrec n lume, si dintre multe, multe bune si rele mult e! S-a ntmplat adica, ca feciorul de mparat sa aiba si o mama vitrega, iara as ta, o fata mare n par, pe care a fost adus-o cu sine, avnd-o de la cel dinti barbat . Si apoi, vai si amar de acela ce cade n asemenea cuscrii! Dupa gndul vitregei era sa fie ca fiica sa s-ajunga sotie de mparat si sta pna peste mparatie, iara nu Laptita, fata cea de pacurar. Si acuma sarmana Laptita avea sa sufere pentru ca n-a fost pe gndul vitri gei, ci dupa vointa lui Dumnezeu. Vezi! asa e lumea: chiar si acolo e rea unde o poarta gndul cel bun. Era acuma n gndul vitrigei ca ntmplndu-se dupa cum a fost zis Laptita, sa fac a pe lume sa creada si sa creada feciorul de mparat ca nu e precum este si precum s-a zis. Nu putea nsa face nimic, fiindca feciorul i si noapte, lnga sotia lui. si puse dar de gnd cusinte, sa-l urneasca pe acesta, iara dupa aceea, sa fie grija. Stia ca nu-i va fi greu sa afle cale de mparat statea de-a pururea, z ca, cu una, cu doua, cu vorbe si is ramnnd Laptita n grija ei, a ei si chip.

Cu una, cu doua, feciorul de mparat nu se urnea nsa din loc. Vorbele zbura ra n vnt si iscusintele ramasera lucru fara treaba. Vremea trecea, ziua se apropia , era mine-poimine, si feciorul de mparat nu se departa de lnga sotia sa. Cnd vitrega vazu ca acuma nu e ncotro, si puse piatra pe inima si trimise c arte, stire si veste la frate-sau, a carui mparatie era vecina, spuse cum si ce, si grai doua-trei vorbe, ca sa vina cu oaste si voinici si sa cheme pe feciorul de mparat la razboi. Asta era una, buna si cea din urma. Nici nu ramase n zadar. Feciorul de mparat sari cuc de mnie cnd i veni vestea ca acum nu e bine, ca iaca cum si ce, si cum ca ostile vrajmasilor sunt pe cale sa vina, sa intre si s a fie precum de mult n-a mai fost... Bataie adica, bataie grozava, bataie ntre do i mparati! Vazu si el ca acuma nu e ncotro, ca n-are dect sa faca ce e de facut. Asa sunt feciorii de mparat! Orict de n drag si-ar pazi nevestele si orict d e-a dor ar astepta sa-si vada fetii, cnd aud de bataie, li se zvrcoleste inima n tr up, li se framnta creierii n cap, li se mpaienjenesc ochii... lasa nevasta si feti n grija Domnului si pornesc ca vntul la razboi. Feciorul de mparat a pornit ca primejdia, s-a dus ca pedeapsa lui Dumneze

u, s-a batut cum se bate, cum numai el se bate si, cnd n a treia zi au crapat zori le, iarasi a fost la curtea mparateasca, sosind cu inima stmparata prin lupta si c u ea plina de dor neastmparat sa stie ce si cum, de cnd s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce vazu? mi vine nici sa nu mai povestesc cnd vad atta ra utate, atta suflet fara mila, si urta, si suparacioasa, si grozava treaba, nct nici nu se poate spune fara ca sa rasufli o data cu greu! Adica a fost asa: n clipita cnd stelele se strng pe cer, cnd feciorul de mpar at era numai trei pasi de la poarta curtii, s-a ntmplat ntocmai precum a fost zis L aptita: doi feti-frumosi, feciori de mparat, unul ca altul, cu par de aur si cu l uceferi n frunte. Dar era ca lumea sa nu-i vada. Vitrega, rea precum era n gndul ei, n pripa puse doi catei n locul copiilor, feti-frumosi, iar pe copiii cu parul de aur si c u steaua n frunte i ngropa n coltul casei, tocmai la fereastra mparatului. Cnd feciorul de mparat intra n casa si cerca s-auda si sa vada, n-auzi nimi c, ci vazu numai pe cei doi catelusi, pe care vitrega i-a fost pus n patul Laptit ei. Multa vorba nu se mai facu. Feciorul de mparat vazu cu ochii, si asta era destul. Laptita nu si-a tinut vorba, si acuma nu ramase dect sa-si ajunga pedeap sa.

Feciorul de mparat n-avu ncotro, si calca pe inima si porunci sa o ngroape n pamnt pna la snisori, ramnnd asa n ochii lumii, pentru ca sa se stie ce e aceea cnd ci eva cuteaza sa nsele pe un fecior de mparat. ntr-alta zi, apoi, se facu pe gndul vitregei. Feciorul de mparat se cununa a doua oara si iarasi rasunara veseliile de nunta trei zile si trei nopti. Hei! dar nu e darul lui Dumnezeu pe fapta nedreapta! Cei doi feti-frumos i nu aflau odihna n pamnt. n locul n care erau ngropati crescura doi paltini frumosi. Cnd vitrega i vazu crescnd, porunci ca sa-i strpeasca din radacina. - Lasati-i sa creasca! porunci mparatul. mi plac aici la fereastra! Asa pa ltini n-am vazut nca. Si apoi crescura paltinii, crescura cum alti paltini nu cresc: n fiecare zi un an, n fiecare noapte alt an, iara n crepetul zorilor, cnd se strng stelele pe cer, trei ani ntr-o clipita. Cnd se mplinira trei zile si trei nopti, cei doi palti ni erau mndri si nalti, ridicndu-se cu crengile lor pna la fereastra mparatului. Si apoi, cnd adia vntul si se miscau frunzele, mparatul asculta, asculta zile ntregi la soptirea lor. i parea ca aude un suspin nencetat, ca o plngere pusa n vorbe nenteles e, pe care numai sufletul lui o simtea ca o simtire ascunsa si nepriceputa, care ziua nu-i lasa odihna si care noaptea l tinea treaz. l cuprindeau fiorii n auzul a cestei soptiri si totusi i parea ca n-ar putea sa fie fara de ea. Vitrega simti, nsa, ce e si cum. si puse de gnd ca, cu orice pret, sa strpea sca paltinii. Era greu, dar mintile muieresti storc din piatra zar. Viclesugul m uierilor dezbraca voinicii: ce puterea nu poate, poate dulceata vorbelor, si ce nici asta nu poate, pot lacrimile mincinoase. ntr-o dimineata mparateasa se puse pe de marginea patului sotului ei si nce pu sa-l ademeneasca cu dezmierdari si vorbe de dragoste. Mult a tinut pna la rupt ul firului, dar n sfrsit... si mparatii sunt tot oameni. - Bine! grai feciorul de mparat cam cu jumatate de gura. Sa fie pe voia t a; sa strpim paltinii: dar din unul sa facem un pat pentru mine, din altul un pat

pentru tine. mparateasa se multumi cu atta. Paltinii fura taiati, si nici nu se nnopta b ine pna ce paturile erau facute si puse n casa mparatului. Cnd feciorul de mparat se culca n patul nou, i parea ca se simte de o suta d e ori mai greu dect pna acuma si totusi afla odihna cum n-a mai aflat; iara mparate asa i se parea ca zace culcata pe spini si maracini, nct toata noaptea nu putu dor mi.

Dupa ce mparatul adormi, paturile ncepura sa scrtie. Si de aceste scrtituri mp rateasa scotea un nteles cunoscut; i se parea ca aude vorbe pe care nimeni nu le pricepea dect numai dnsa. - Ti-e greu, fratioare? ntreba unul dintre paturi. - Ba! mie nu mi-e greu, raspunse patul pe care dormea mparatul, mi-e bine , caci pe mine zace iubitul meu tata! - Mie mi-e greu, zise cellalt pat, caci pe mine zace un suflet rau! Si t ot asa vorbira paturile n auzul mparatesei pna la crepetul zorilor. Cnd se facu ziua, mparateasa si puse de gnd sa prapadeasca paturile. Porunci dar sa faca alte doua paturi tocmai ca si acelea si, cnd mparatul merse la vnat, l e puse pe aceste pe nestiute n casa, iara paturile de paltini le arunca n foc pna l a cea mai mica scndura. Focul ardea, iara n pocniturile focului mparateasa parea ca aude tot acele vorbe de nteles nepriceput. Dupa ce paturile arsera, nct nu ramase nici macar o bucatica de carbune, mp arateasa aduna cenusa si o arunca n vnt, pentru ca sa fie dusa peste noua tari si peste noua mari, ca parte cu parte n veci sa nu se mai afle. Ea n-a vazut nsa ca tocmai atunci cnd focul ardea mai frumos se ridicasera n sus doua scntei si, iesind la lumina, cazura tocmai unde au fost crescuti cei d oi paltini, iara cazute aici, cele doua scntei se prefacura n doi mielusei gemeni, din care unul era tocmai att de frumos ca si cellalt, tocmai att de blnd, cu lna to cmai att de stralucita. Doi miei, fiecare pret de-o mparatie! Cnd mparateasa vazu mieluseii pascnd pe sub ferestrele mparatului, sari plin a de bucurie la dnsii, i lua n brate pe amndoi si-i duse la sotul sau. Din clipita asta, feciorul de mparat zi si noapte nu se gndea dect la mielu sei: i parea ca n fiecare miscare a mieluseilor, n fiecare zbieret iesit din gura l or, n fiecare privire afla ceva, care i cadea greu si totusi i ustura inima.

Vaznd ca sotul sau a ndragit mieluseii, mparateasa iarasi prinse gnd rau si nu se mpaca pna ce, cnd cu bine, cnd cu rau, cnd cu vorbe dulci si cnd cu plns, nu fac pe feciorul de mparat ca sa se nvoiasca cu pierzarea mieluseilor. Mieluseii fura taiati. Ce nu se putu mnca, mparateasa puse sa se arunce n f oc... n foc si piele, si lna, si oase, si tot ce a mai fost. Nu mai ramase nimic. Nimeni n-a bagat de seama ca tocmai pe fundul vasul ui n care s-a spalat carnea, ntre crapatura doagelor, au ramas doua bucatele din c reierii mieluseilor. Cnd apoi slujnica mparatului s-a dus la vale dupa apa, bucate lele de creieri s-au spalat si au mers cu prul pna n apa cea mare, care curgea prin mijlocul mparatiei. Aici din cele doua bucatele s-au facut doi pestisori cu solzi i de aur, unul tocmai ca si cellalt, deopotriva, ca sa se stie ca sunt frati gem

eni. ntr-o zi pescarii mparatesti se sculara dis-de-dimineata si-si aruncara mr ejele n apa. Tocmai n clipa cnd cele din urma doua stele se stinsera pe cer, unul d intre pescari ridica mreaja si vazu ce n-a mai vazut: doi pestisori cu solzii de aur. Pescarii s-adunara sa vada minunea, iar dupa ce vazura si se minunara, h otarra ca, asa vii precum sunt, sa duca pestisorii la mparat si sa-i faca cinste. - Nu ne duce acolo, ca de acolo venim, de-acolo suntem si acolo e pieire a noastra, grai unul dintre pestisori. - Ce sa fac dar cu voi? ntreba pescarul. - Pune-te si aduna roua de pe frunze, lasa-ne sa notam n roua, pune-ne la soare si apoi nu veni pna ce razele soarelui nu vor fi sorbit roua de pe noi, gra i al doilea pestisor. Pescarul facu precum i s-a zis: aduna roua de pe frunze, lasa pestisorii sa noate n roua, i puse la soare si nu veni pna ce razele soarelui nu sorbira roua de pe ei. Ce-a aflat? Ce-a vazut? Doi copilasi, feti-frumosi cu parul de aur si cu stea n frunte, unul ca cellalt, nct cine i vedea trebuia sa stie ca sunt gemeni. Copiii crescura repede... n fiecare zi un an, n fiecare noapte alt an, iar n crepetul zorilor, cnd stelele se stingeau pe cer, trei ani ntr-o clipita. Si apo i cresteau precum altii nu cresc: de trei ori n vrsta, de trei ori n putere si tot de trei ori n ntelepciunea mintii. Cnd se mplinira trei zile si trei nopti, copiii e rau de doisprezece ani n vrsta, de douazeci si patru n putere si treizeci si sase n n telepciunea mintii. - Acuma lasa-ne sa mergem la tatal nostru, grai unul dintre copii catre pescar. Pescarul i mbraca frumos pe amndoi, le facu cte o caciula de miel, pe care o trasera pe cap ca nimeni sa nu vada parul de aur si steaua n frunte, apoi fetii pornira catre curtea mparatului. Era ziua mare cnd ajunsera la curte. - Vrem sa vorbim cu mparatul! grai unul dintre feti catre strajerul ce st a ncarcat de arme la poarta curtii. - Nu se poate, fiindca tocmai acuma sade la masa, i raspunse strajerul. - Tocmai pentru ca sade la masa! vorbi al doilea fat intrnd ndaratnic pe p oarta. Strajerii se adunara, voind sa scoata pe feti din curte, dar acestia tre cura printre dnsii precum trece argintul-viu printre degete. Cu trei pasi nainte s i alti trei n sus se pomenira tocmai naintea casei celei mari, unde mparatul ospata cu curtenii sai. - Vrem sa intram! grai unul dintre feti aspru catre slujitorii ce stau l a usa. - Nu se poate, raspunse un slujitor.

- Ei! vom vedea noi daca se poate ori nu se poate! striga cellalt fat, c otind ndaratnic pe slujitori n dreapta si n stnga. Dar multi erau slujitorii si fetii numai doi. Se facu o mbulzeala si o la rma naintea usii, nct rasuna curtea. - Ce e acolo, afara? ntreba mparatul mnios. Fetii se detera pasnici cnd auzi ra vorbele tatalui lor. - Doi baieti voiesc sa intre cu puterea! zise un slujitor intrnd la mparat ul. - Cu puterea? Cine sa intre cu puterea n curte la mine? Cine sunt baietii aceia? striga mparatul ntr-o rasuflare. i baietii si acuma si le iau Nu stiu, naltate mparate, raspunse slujitorul, dar curat nu-i lucru, cac sunt tari ca puii de leu, nct au strabatut prin strajuirea de la poarta, ne dau noua de lucru! S-apoi, de ndaratnici ce sunt, nici caciulile nu din cap.

mparatul se rosi de mnie. - Scoateti-i afara, striga el, nhatati-i cu cinii! - Lasa, ca mergem noi si asa, graira fetii plngnd de asprimea vorbelor ce auzira, si pornira n jos pe trepte. Cnd erau sa iasa pe poarta, i opri un slujitor ce venea n ruptul sufletului . - A zis mparatul sa veniti, ca mparateasa vrea sa va vada! Baietii se gndir a putin, apoi se ntoarsera, suira treptele si intrara la mparatul cu caciulile n ca p. Era o masa plina, lunga si lata, iar pe lnga masa toti oaspetii mparatesti , n capul mesei mparatul si lnga dnsul mparateasa, seznd pe douasprezece perini de mat ase. Cnd baietii intrara, cazu una dintre perinele pe care sedea mparateasa. Ea ramase pe unsprezece perini. - Luati caciulile din cap! striga un curtean catre baieti. - Acoperamntul capului este cinstea omului. Noi avem porunca sa fim precu m suntem. - Ei bine! grai mparatul mblnzit de auzul vorbelor ce iesira din gura baiat ului. Ramneti precum sunteti! Dar cine sunteti? de unde veniti? si ce voiti? - Suntem doi feti gemeni, doi lastari dintr-o tulpina rupta n doua, jumat ate n pamnt si jumatate n cap de masa; venim de unde-am pornit si suntem sositi de unde venim; fost-am cale ndelungata si am grait cu suflarea vnturilor si am vorbit n limba fiarelor si am cntat cu valurile de apa, iar acuma, n grai de om, voim sati cntam un cntec pe care-l cunosti fara ca sa stii! De sub mparateasa a sarit a doua perina. - Lasa-i sa mearga cu prostiile lor! grai ea catre sotul sau. - Ba nu, lasa-i sa cnte! raspunse mparatul. Tu ai dorit sa-i vezi, iar eu

doresc sa-i ascult. Cntati, baieti! mparateasa tacu, iar fetii ncepura sa cnte povestea vietii lor. "A fost un m parat..." ncepura fetii; de sub mparateasa cazu a treia perina. Cnd fetii povestira despre pornirea feciorului de mparat la bataie, de sub mparateasa cazura trei perini deodata. Cnd fetii sfrsira cntecul, sub mparateasa nu mai era nici o perina, iar cnd e i luara caciulile din cap si-si aratara parul de aur si stelele n frunte, oaspeti i, curtenii si mparatul si acoperira ochii, ca nu cumva sa piarda lumina de atta st ralucire. Si s-a facut apoi precum de la nceput a fost sa fie. Laptita fu pusa n cap de masa lnga sotul ei; fata vitregei ramase cea mai rea slujnica la curtea Lapti tei, iar pe vitrega cea cu gnd rau o legara de coada unei iepe nebune si nconjurar a tara de sapte ori cu ea, nct lumea sa stie si sa nu mai uite ca cine ncepe cu rau , cu rau sfrseste.