MINUNEA DE PA Ş TI DE LA BISERICA ÎNVIERII

MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS

O flacără coboară din ceruri

Una dintre puţinele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre este aceea a apariţiei Sfintei Lumini la
Sfântul Mormânt în noaptea de Înviere, adică a acelei lumini neaprinse de mână omenească. Asupra acestui
fapt există numeroase mărturii, sute şi sute de credincioşi fiind prezenţi în momentul când, în noaptea
Învierii lui Hristos, luminează pe pământ pentru câteva minute un foc nematerial, o lumină care poate fi
ţinută în mână fără a te arde.

Minunea are loc de Paştele Ortodox

Minunea se întâmplă în fiecare an, de Paştele Ortodox, care este sărbătorit la o dată diferită de cel catolic şi
protestant, asta din cauza folosirii calendarului iulian, şi nu a celui gregorian, utilizat în Occident. Sfânta
Lumină se aprinde în Ierusalim, pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, ziua, între
orele 12.30-14.30, în timpul în timpul Vecerniei Mari.

Un miracol mai puţin cunoscut

Miracolul ceresc al Focului Sacru este puţin cunoscut şi popularizat, deoarece Patriarhia Ortodoxă din
Ierusalim nu a îngăduit nimănui să vulgarizeze acest moment sublim. Nici chiar populaţia de astăzi a
Ierusalimului nu este la curent cu miracolul divin al venirii Sfintei Lumini, căruia nu i se dă importanţa
cuvenită. Nici israelienii de rând nu ştiu exact ce se întâmplă in Biserica Sfântului Mormânt în Sâmbăta
Mare, cu toate că rabinii au dintotdeauna cunoştinţă de această minune.
Mărturii româneşti

Românii au avut ocazia să afle despre ceremonia Focului Sacru din cartea părintelui Iosif TRIFA, "Pe urmele
Mântuitorului", după un pelerinaj românesc la Locurile Sfinte, din anul 1925. Ulterior au mai asistat la acest
miracol şi alţi preoţi români, care au adus mărturie despre Focul Sacru în faţa creştinilor ortodocşi. Unul
dintre aceştia este şi prof. Ion LAZĂR, care a scris apoi cartea "Lumină din lumină". O altă mărturie este cea
a părintele CLEOPA ( în Pelerinul român), care a fost la locurile sfinte în anul 1974 cât şi cea a Pr. Prof.
Constantin GALERIU („Duhovnici români în dialog cu tinerii”) din anul 1993.

Cum se manifestă?
Lumina Sfântă se manifestă diferit de la un an la altul: ca o stea strălucitoare, ca roua, ploaia sau zăpada
strălucitoare ori nori, ca înger sau porumbel, ca flăcări de foc care nu mistuie, ca sclipiri de lumină sau ca
fulgere, ca o lovitura de trăsnet, ca
o lumină albastră care creşte în intensitate şi devine albă. Timp de aproximativ trei minute, flacăra
lumânărilor aprinse din Focul ceresc nu arde, iar credincioşii îşi ating faţa, gura, mâinile, hainele, spre
binecuvântare si tămăduire.

Mormântul este păzit

Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către câţiva poliţişti civili
necreştini - un arab, un turc -si din 1948- de asemenea de
o persoana din partea statului Israel. Necreştinii verifică meticulos ca toate obiectele din interior să nu aibă
vreo sursa de foc, verifică lespedea Sfântului Mormânt si controlează corporal pe arhiereul grec care presară
vata pe mormântul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieşte uşa Sfântului Mormânt cu doua
mari peceţi, benzi de pânză albă cu ceara şi sigilii la capete, în forma de X. Gardienii străini rămân de pază la
uşa Mormântului, până când se aprinde Sfânta Lumina.

Patriarhul este percheziţionat

Sâmbătă în jurul orei 12, patriarhul se dezbracă, si rămâne numai în stihar alb, cu epitrahil, mânecuţe şi
brâu. Mai întâi este controlat peste tot de poliţiştii necreştini, în prezenta reprezentanţilor oficiali armeni,
catolici şi copţi, ca să nu aibă asupra lui vreo sursă de foc. Apoi patriarhul desigilează uşa Sfântului
Mormânt, prin ruperea peceţilor şi întră în prima încăpere, numită "Capela Îngerului," însoţit, după tradiţie,
de un arab musulman.

Mărturia Patriarhului
Iată ce spune Patriarhul Ierusalimului Diodorus despre aceasta: "Intru în Mormânt şi îngenunchez cu frică
sfântă în faţa locului unde a zăcut trupul lui Hristos după moarte şi de unde a înviat. Îngenunchind în faţa
acestui loc unde El a înviat din morţi suntem aduşi în imediata apropiere a Învierii sale slăvite. Catolicii si
protestanţii numesc biserica aceasta Biserica Sf. Mormânt. Noi o numim Biserica Învierii. Învierea este
pentru creştinii ortodocşi centrul credinţei. Prin Învierea Lui, Hristos a câştigat victoria finală asupra
morţii, nu doar asupra morţii sale ci si asupra morţii celor ce sunt aproape de El."

Lumina „Nedefinită”
"Îmi găsesc drumul prin întuneric în camera interioară unde cad în genunchi. Aici spun anumite rugăciuni
care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si după aceea aştept. Câteodată aştept câteva minute, dar
în mod obişnuit minunea se întâmplă imediat după ce am spus rugăciunile. Din mijlocul pietrei pe care a
fost culcat Iisus se revarsă o lumină nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstruie, dar culoarea se poate
schimba şi lua multe nuanţe. Nu poate fi descrisă cu cuvinte."
„Lumina răsare din piatră ca şi ceaţa care se ridică deasupra unui lac, piatra pare a fi acoperită de un
nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori
luminează tot Mormântul, aşa încât oamenii de afară văd Mormântul plin de lumină. Lumina nu arde!
Niciodată nu miam ars barba în toţi cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului şi am primit Focul
Sfânt. Lumina are alta consistenţă, diferită de lumina focului care arde în candelă. La un moment dat
Lumina se înalţă şi formează o coloana în care focul este de natură diferită, aşa că pot aprinde lumânările
mele de la ea. După ce am primit flacăra, ies şi dau Focul întâi Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene,
apoi Patriarhului Copt şi după aceea tuturor celor prezenţi în Biserică."

Lumina răsare din piatră

De această persoană ne vorbeşte părintele Galeriu (17 aprilie 1993): -„Când am privit spre Biserica Golgotei,
am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse. Această femeie este din Bucureşti se numeşte Ioana
Elena Corneanu şi iată ce mărturiseşte:” -„Înghesuită şi mişcată de valul lumii îmi plângea inima. Parcă
mă vedeam părăsită de Dumnezeu – Doamne m-ai lepădat de la faţa Ta! Patriarhul a intrat în Sfântul
Mormânt. Mă rugam cu lacrimi. Deodată, apar fulgere de lumini şi scântei, ca mărgelele, ca globuleţele.
Închid o clipă ochii, ca fulgerată, iar când îi deschid văd mănunchiul de 33 lumânări aprins. Lumea
aprinde de la mine. Faţa îmi este scăldată în lacrimi”.

Mărturia unei persoane aflate în biserică

-"Am stat afară la 100 m de biserică în curtea din faţă unde erau deja sute de oameni. Era prima dată
când eram acolo şi nu ştiam când şi cum vine Sfânta Lumină, când deodată pe la ora 12 s-a făcut brusc
tăcere şi instinctiv m-am uitat la cer -căci asta se simte în aer acolo, e ca şi cum câteva minute timpul se
opreşte-atunci mi s-a părut că cerul de deasupra bisericii fierbe cum fierbe apa în clocot şi dinspre răsărit
veneau nişte valuri azurii care puteau fi nişte nori dar nu erau nori pentru că se terminau exact deasupra
bisericii. Imediat după aceia am auzit clopotele şi strigătele de bucurie ale mulţimii şi am văzut lumânările
care se aprindeau din mână în mână."
Lumină şi bucurie sfântă
Ori de câte ori non-ortodocşii au încercat sa obţină Lumina Sfântă, tentativele lor au eşuat lamentabil. Se
cunosc cel puţin trei astfel de încercări. Una dintre cele mai memorabile a avut loc în anul 1579, în timpul
ocupaţiei otomane a Ierusalimului. Patriarhul ortodox a fost nevoit sa meargă într-o biserică alăturată,
pentru a fi cât mai aproape de altarul unde în fiecare an are loc minunea. Dintr-o dată, un fulger a lovit
năpraznic mijlocul coloanei de marmură din incinta curţii interioare a Bisericii şi a crăpat-o, iar prin fisură,
Focul Sfânt a trecut drept spre lumânarea Patriarhului, pe care a aprins-o. Întotdeauna lumina a venit doar
la ortodocşi.