Mihai Eminescu - Noaptea...

Noaptea potolit si vnat arde focul n camin; Dintr-un colt pe-o sofa rosa eu n fata lui privesc, Pn' ce mintea mi adoarme, pn' ce genele-mi clipesc; Lumnarea-i stinsa-n casa... somnu-i cald, molatic, lin. Atunci tu prin ntuneric te apropii surznda, Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara; Pe genunchi mi sezi, iubito, bratele-ti mi nconjoara Gtul... iar tu cu iubire privesti fata mea palinda. Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate, Tu grumazul mi-l nlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci; S-apoi ca din vis trezita, cu minute albe, dulci, De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte. Netezesti ncet si lenes fruntea mea cea linistita Si gndind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc Pe-ai mei ochi nchisi ca somnul si pe frunte-mi n mijloc Si surzi, cum rde visul ntr-o inima-ndragita. O! desmiarda, pn' ce fruntea-mi este neteda si lina, O! desmiarda, pn-esti juna ca lumina cea din soare, Pn-esti clara ca o roua, pn-esti dulce ca o floare, Pn' nu-i fata mea zbrcita, pn' nu-i inima batrna.