Sunteți pe pagina 1din 1

România, între Orient şi Occident

De-a lungul dezvoltării lor culturale, românii s-au arătat preocupaţi de înţelegerea acestei dezvoltări ca fenomen dublu:
pe de o parte, expresie a unor trăsături spirituale proprii, pe de altă parte, ca expresie a interacţiunii cu alte culturi şi a
influenţelor suportate din partea acelora care au marcat istoria lor.
„Orientul nu este numai adiacent Europei, el este, de asemenea, locul celor mai mari, mai bogate, mai vechi colonii ale
Europei, sursa civilizaţiilor şi a limbilor ei, concurentul ei cultural şi una dintre cele mai profunde şi mai recurente imagini
a Celuilalt. în plus, Orientul a ajutat la definirea Europei (sau a Vestului) ca fiind contrastul propriei imagini, idei,
personalităţi, experienţe."
Mihai Ralea, în studiul Fenomenul românesc, identifică trăsături esenţiale ale occidentalului şi ale
orientalului: Toată civilizaţia occidentală stă într-un singur cuvânt: aptitudine creatoare. Ridicat deasupra mediului,
dominându-1 prin stăpânire de sine, prin curaj, prin răbdare şi iniţiativă, occidentalul e spirit activ mai înainte de toate. El
preface ambianţa, sfinţeşte locul, căruia îi impune legea şi ideea sa şi care îl ascultă docil şi învins. Apuseanul e stăpânul
voinţei sale elastice şi ferme în acelaşi timp şi pentru aceasta e şi stăpânul lucrurilor înconjurătoare.
Psihologia orientalului e exact contrară. Ea se reduce, de obicei, la o resemnare pasivă. Dacă occidentalul se impune
mediului, orientalul se supune. Forţa naturii îl zăpăceşte, îl zdrobeşte, îl apasă. Totul e acceptat aşa cum se prezintă. Nici un
orgoliu, nici o ambiţie, nici o rezistenţă. Imaginaţia şi voinţa nu prefac deloc realitatea înconjurătoare. Filozofia vieţii e
supunerea, resemnarea la forţele care ne depăşesc şi pe care nu le putem schimba, ci doar îmblânzi prin ascultare.
Se remarcă, aşadar, drept caracteristici esenţiale ale spiritului occidental, activismul ( activitatea ), aptitudinea
creatoare, voluntarismul, credinţa că totul e posibil, încrederea în forţele proprii, afirmarea individualităţii.
În privinţa spiritului oriental, se remarcă, dimpotrivă, resemnarea pasivă, fatalismul, supunerea, masa anonimă.

Situată geografic într-o zonă de frontieră, între Europa Răsăriteană, Balcani şi Europa Centrală, România de azi este
rezultatul unor influenţe venite, de-a lungul istoriei, dinspre toate cele trei arii de civilizaţie.
Dacă Antichitatea este marcată de extinderea Imperiului Roman la nord şi sud de Dunăre, în Evul Mediu, Bizanţul
devine principalul model politic, cultural şi religios, pentru ca, începând din secolul al XIX-lea, românii să „descopere”
Occidentul. Paşoptiştii aleg modelul francez, iar junimiştii încearcă să-l impună pe cel german. între cele două războaie,
moderniştii, adepţi ai sincronizării cu spiritul veacului, orientaţi spre cultura apuseană, intră în dispută cu tradiţionaliştii
autohtonişti, care doreau întoarcerea spre valorile româneşti tradiţionale şi, prin ortodoxism, spre Orient.
Aşa cum o sugerează şi Vasile Alecsandri, în Balta Albă, amestecul ciudat şi pitoresc oferit de civilizaţia
românească provoca uimire. Este adevărat că românii au receptat influenţe atât de diverse de-a lungul timpului, încât ne
putem întreba care este, în fond, specificul naţional al culturii şi civilizaţiei româneşti. După unii, acesta ţine exclusiv de
fondul autohton (substratul antic, ortodoxismul, civilizaţia rurală şi folclorul), iar după alţii acesta este tocmai rezultatul
feluritelor îmbinări ale influenţelor străine cu acest filon autohton.
Mai mult, în perioada interbelică, s-a pus aproape semnul egalităţii între autohtonism/ tradiţionalism şi Orient, pe de o
parte, şi deschidere/ modernizare şi Occident, pe de alta. Cu alte cuvinte, Orientul însemna de fapt izolare, iar Occidentul
simboliza dialogul. Astăzi, ca urmare a traumelor suferite în timpul comunismului, Răsăritul înseamnă iarăşi trecut, în
vreme ce Apusul este asociat simbolic viitorului. Dar acestea sunt în fond clişee, care nu fac decât să deformeze o imagine
mult mai complexă şi mai nuanţată a realităţii.