Sunteți pe pagina 1din 6

Note despre poetica lui Max Blecher Articol aparut pe 14:06:2012, in sectiunea Cultura literar .

Zero comentarii

Autor: ALEX GOLDIS

Cuvinte cheie: ion negoitescu, Max Blecher, Mihai Zamfir

Scriitura lui Max Blecher a suscitat o serie ntreaga de discutii n critica romneasca. De la lectura existentialista, la cea suprarealista sau chiar postmoderna, toate sunt grile aplicate de-a lungul timpului scriiturii blecheriene. Pentru o interpretare de tip existentialist, simptomatic e studiul lui Ion Negoitescu din Engrame. Se insista, cam programatic, prin prisma unei viziuni teoretice care oculteaza specificul prozatorului, ca, existentialist prin structura, Blecher s-a nascut sub semnul suferintei si a trait-o nca din copilarie, ca situatie-limita, adica n mod existential. Tot o grila existentialista, irizata, totusi, de o hermeneutica structuralista ofera studiul lui Mihai Zamfir din Cealalta fata a prozei. Principalii partizani ai unei poetici suprarealiste sunt, n schimb, Ion Pop si Simona Popescu. Ce-i drept, criticul clujean e putin circumspect cu privire la nregimentarea lui Blecher n rndul suprarealistilor, n masura n care pledeaza pentru o formula relativizatoare ca o ars poetica ntemeiata pe date suprarealiste (Avangarda n literatura romna). Salvarea speciei, volumul Simonei Popescu, discuta imaginarul blecherian n raport direct cu cel al miscarii suprarealiste franceze. Studiul e o cercetare tematica cu privire la suprarealism si temele scriitorului romn par sa se integreze firesc, ab initio, unui imaginar consacrat de Breton si colaboratorii sai. Att tema copilariei, ct si cea a corporalitatii, de pilda, sunt argumente pentru a-l discuta pe Blecher n spatiul avangardei europene. Avant la lettre? O noua receptare din punct de vedere al curentului se deschide odata cu paginile cartaresciene din Postmodernismul romnesc. Desi comentariile lui Cartarescu pot fi suspectate de parti pris, n ncercarea de a-si configura, retrospectiv, o genealogie literara, macar cteva observatii merita luate n calcul: Daca suprarealismul acestei lumi este dincolo de orice ndoiala (unele scene, precum cea erotica petrecuta ntr-o odaie plina de masini de cusut, sunt de-a dreptul daliniene), exista totusi puncte de tangenta cu infrarealismul postmodern: fascinatia pentru kitsch, artificiu si mai ales pentru simulacre. Acelasi Dumnezeu parodic si arlechinesc, bricolnd universuri la mna a doua din materiale ieftine. Constatarea e justa, nsa ea se opreste, din nou, n pragul tematicului. Nu scriitura/ expresia lui Blecher ar avea note tangente cu postmodernismul, ci un anumit spectru imaginar pe care, de altfel, l putem regasi, n aceeasi masura, n toposurile modernismului propriu-zis. n fond, postulatul operei ca fals, ca lucru prefabricat, caruia nu i-ar putea corespunde un autor actionnd printr-un singur gest apartine, n buna masura lui Valry si, n apropierea lui, miscarii dadaiste. O interpretare mai curajoasa dar, din pacate, plina de aporii teoretice avem n monografia lui Iulian Baicus, pentru care Blecher e, de-a

dreptul, un postmodern avant la lettre. Dincolo de pericolul protocronismului pe care criticul nu pare sa-l sesizeze, argumentatia acestei ncadrari lasa de dorit. Un singur exemplu: pornind de la un concept al lui Vattimo cel al gndirii slabe, Baicus defineste naratorii (!) lui Blecher drept ipostaze ale acestei gndiri. Mai mult, noteaza monograful, n scrisorile trimise lui Geo Bogza, Max Blecher se considera o asemenea entitate slaba care are nevoie de pana tare a scrisului prietenului sau pentru a supravietui; el foloseste, pentru a aproxima identitatea lui slaba, imaginea iederei care are nevoie de fermitatea unui zid pe care sa urce. Or, confuzia teoretica e de-a dreptul hilara. Pentru Vattimo, gndirea slaba e, n primul rnd, o strategie (filozofic-hermeneutica) de retragere din fata metafizicului si a adevarurilor ultime ale existentei si nu o atitudine (existentiala), o fatalitate, asa cum e marturisita slabirea fiintei de catre Blecher. Desi beneficiaza de o suma de observatii interesante si inovatoare, studiul lui Baicus se scalda adesea ntr-o imprecizie teoretica dublata de pretiozitatea lingvistica si de un entuziasm neacademic. Asadar, la o privire panoramica se poate observa, fara pericolul unei suprainterpretari, dificultatea de a configura o poetica blecheriana si de a o integra ntr-o tipologie fixa. Ceea ce a fost cu precadere lasat la o parte n discutiile despre scriitura prozatorului romn e corpusul de texte extraliterare, care contin cteva sugestii interesante despre poetica explicita a lui Blecher. Publicarea, sub ngrijirea lui Sasa Pana n 1970 si apoi sub cea a Madalinei Lascu, n 2000, a unei serii de scrisori, articole, proze inedite, are un rol important n reconstruirea unei imagini complete a scriitorului (si, de ce nu, a omului) Max Blecher. Interesante sunt, n marturisirile lui Blecher, mai ales expresiile care tintesc, n mod clar, spre o poetica a romanului. Cea mai cunoscuta afirmatie de arta poetica a lui Max Blecher provine dintr-o scrisoare catre Sasa Pana: Idealul scrisului ar fi pentru mine transpunerea n literatura a naltei tensiuni care se degajeaza din pictura lui Salvador Dali. Iata ce-as vrea sa realizez, dementa aceea la rece perfect lizibila si esentiala. Exploziile sa se produca ntre peretii odaii, si nu departe ntre himerice si abstracte continente. Asadar, Blecher pare a-si asuma, prin aceasta marturisire, un crez suprarealist. Suprapunerea nu e, nsa, n nici un caz, totala. Dimpotriva, scriitorul nu ezita sa-si traseze n mod clar diferentele specifice. Constructiile sale refuza, n prima instanta, o poetica evazionista, care provine dintr-un imaginar romantic si are unele repercusiuni asupra suprarealismului n general. De aceea, cred ca interpretarea lui Radu G. Teposu se bazeaza pe o generalizare mai putin fericita. ntregul esafodaj al constructiei critice din monografia Suferintele tnarului Blecher gloseaza asupra originilor romantice ale poeticii acestuia, cu acele calatorii compensatorii ale saracului: semn tipic de modernitate, noteaza exegetul, aceasta disociere n constiinta indica o cautare febrila a unei realitati compensatoare, a unei solutii de existenta. Or, sintagma ntre peretii odaii a lui Blecher presupune tocmai refuzul oricarui tip de transcendere, n favoarea unei experiente cotidiene, care se petrece sub regimul lui hic et nunc. Cu toate acestea, n-am iesit, nca din cmpul tematic consacrat de suprarealism, caci interferentele miraculoase ale cotidianului constituie una dintre temele predilecte ale poeticii lui Breton. n Andr Breton et le donnes fondamentales du surralisme, Michel Carrouges traseaza cteva delimitari interesante cu privire la relatia real-ireal n poetica suprarealista: transcenderea de tip romantic e nlocuita, remarca el, de o mai larga ntelegere a sensului realitatii: Non par une plonge dans l irrel, mais par la decouverte d une plus profonde perspective de la realit cosmique et humaine. Marturisirile urmatoare ale lui Blecher

sunt consecvente cu acest accent asupra aspectului banal, obisnuit, cotidian, n pofida dimensiunii nalte sau ezoterice a suprarealismului: Vizita spectrelor sa se faca normal pe usa cu ciocanit politicos si cu politicoasa sugrumare. Suprarealismul trebuie sa doara ca o rana profunda, noteaza, n aceeasi scrisoare, prozatorul. Suprarealismul n propria odaie Prin urmare, desi converg spre puncte de semnificatie proprii unei viziuni suprarealiste, marturisirile lui Blecher par sa opereze o subtila disociere n cadrul curentului sustinut de Andr Breton. Pentru prozatorul romn, suprarealismul, cu irealitatea si ilogismul sau reprezinta mai degraba o problema de speculatie intelectuala dect de traire i-mediata. n scrisoarea catre conducatorul revistei unu, Blecher si exprima att o aderenta la curentul avangardist, ct mai ales, tocmai prin filtrul acestei acceptari, o diferenta specifica. Michel Carrouges vorbeste, n volumul sau, despre cele doua laturi ale suprarealismului idealismul, pe de o parte si partea materiala de cealalta parte aflate ntr-o continua miscare dialectica. n cadrul unui curent bicefal, cu tendinte contrare, Blecher pare sa se orienteze mai degraba spre acea zona a suprarealismului care favorizeaza valorile contingentului sau ale imanentei. Nu a aduce miraculosul n strada, ci, mai mult, a-l capta n intimitatea propriei odai pare a fi dezideratul poetic al prozatorului romn. E vorba aici de un suprarealism sui generis, nteles nu ca hazard obiectiv care actioneaza din exterior asupra eului, ci ca un mecanism controlat si asimilat de subiectivitate. Am cautat sa ridic la egal de lucida si voluntara valoare orice tentatie a halucinantului, marturiseste prozatorul. Suprarealismul nu e un curent care traverseaza un eu pasiv, devenit simplu recipient pentru aparitiile de dincolo, ci o metoda gestionata la lumina constiintei: eu traiesc aceasta irealitate si evenimentele ei fantastice, aflam din scrisoarea lui Max Blecher. Aceasta asumare din unghiul luciditatii, a irealitatii lumii, a facut posibila, n fond, translatia spre lectura existentialista a prozei blecheriene. E prea lucid, suna argumentul lui Silvian Iosifescu n disocierea lui Blecher fata de miscarea teoretizata de Breton. Luciditatea n raport cu sine si cu ceilalti devine principala modalitate pentru bolnavul-obiect, pentru centaurul nchis n ghips si nedespartit de gutiera, de a-si conserva conditia umana, de a birui degradarea, noteaza, ambiguu, un exeget care considera ca n cazul criticii lui Blecher, raportarea la biografie e indispensabila. De altfel, aceasta scrisoare catre Sasa Pana n care prozatorul romn ncearca sa si clarifice, sistematic, pozitia fata de ncadrarea n suprarealism. Utopia comunicarii literale n general, scrisorile lui Blecher nu sunt vehicule ale unor teoretizari cu privire la pozitia sa estetica. Dimpotriva, Blecher traieste, la nivelul mesajelor pe care le trimite prietenilor sai, cu permanenta teama de a nu literaturiza, ratnd, astfel, sensul literal al textului: Nu insist asupra acestei idei pentru ca ameninta sa devie literara, marturiseste scriitorul foarte atent la contexte la un moment dat. n cadrul acestor scrisori, Blecher ncearca sa elimine orice zgura de suprasemnificatie care ar putea distorsiona comunicarea cu ceilalti. Niciun fel de strategie de ambiguizare sau de divagatie calofila nu sta la baza constructiei acestui set de scrisori. Dimpotriva, autorul lor pare preocupat de a le simplifica n mod constant, de a le reduce la exactitatea care sa permita un consens deplin. Utopia unui atare tip de comunicare e proferata n dorinta scriitorului de a comunica prin obiecte: Toate acestea sunt vorbe, noi ntr-adevar ar trebui sa ne comunicam ce-avem sa ne spunem cu bucati splendide de carne de rasol, sau

cu panglici ieftine din acelea care cumpara servitoarele sau cu filmul sonor al unei ordonante care taie lemne, cu efortul toporului ce se ridica, cu zguduitura scurta n lemn, cu pantalonii kaki zdrentuiti putin si cu sireturile de la izmene ce se balanganesc pe piciorul gol. O astfel de ordonanta am privit azi toata dupa-amiaza de pe terasa mea. Si stii bine ca nu-ti scriu despre ea fiindca ar reprezenta ceva extraordinar, ci tocmai fiindca nu e extraordinara deloc. Prin urmare, n viziunea lui Max Blecher, obiectele se afla ntr-un raport direct cu comunicarea literala. Dar, fapt paradoxal, tocmai n momentul cnd enunta acest deziderat de transmitere exacta a informatiei, discursul ncepe sa se descompuna, obiectualul vizat de scriitor e deconstruit, literalul pare sa devieze n imagine. De fapt, ceea ce teoretizeaza scriitorul n acest fragment (desi teoretizarile n scrisori sunt rare) e expresivitatea prin intermediul imaginii literale. De la bucatile de rasol sau panglicile cumparate de servitoare, la filmul sonor sau la efortul toporului ce se ridica, fragmentul blecherian sufera o anamorfoza: concretul e nlocuit, treptat, nu cu abstractul, cu o imagine evanescenta, ci cu un instantaneu precis de realitate. Textul citat mai sus e simptomatic ntruct el contine, in nuce, un exemplu al transformarilor graduale pe care le sufera textul blecherian, putnd fi citit ca un model generativ al unui imaginar. Astfel, primul obiect descris e reprezentat de bucatile de rasol, carora li se ataseaza acel epitet. n continuare, urmatorul obiect ncepe ca cstige n precizie (pe masura ce o pierde, as spune). Imaterialitatea panglicii fata de carne e compensata aici printr-o precizare de tip circumstantial: din acelea care cumpara servitoarele. Mai departe, ascensiunea pe scara abstractului (filmul sonor) e urmata, compensativ, de un conglomerat de precizari (att de natura vizuala, ct si auditiva). Prin urmare, se poate spune ca discursul lui Blecher respecta o dubla miscare concomitenta: cu ct obiectele pe care le descrie sunt mai evanescente, cu att discursul care le configureaza devine mai exact. Descrierea filmului sonor e compusa dintr-o suma de instantanee fotografiate ale realitatii; discursul lui Blecher opereaza cu ceea ce s-ar putea numi imagini-cadru, n masura n care acestea sunt tentative de a fixa realul ntr-o ambianta riguroasa si de a-i conferi o structura de rezistenta. Comparatiile lui Blecher nu sunt i-realizari, ele nu reflecta vointa de a transforma, prin limbaj realul, ci, dimpotriva, de a-l aproxima cu maxima fidelitate. Se naste, deja, n scurta marturisire pe care Blecher o face prietenului sau n scrisoare, o adevarata poetica, un model de scriere. Marturisirea aceasta are rolul unei adevarate epifanii care verticalizeaza, dar n acelasi timp submineaza mesajul prozatorului. n momentul n care si exprima dorinta de a comunica prin obiecte, Blecher ncepe, n mod paradoxal, sa creeze imagini (estetice). Literaturizarea pare sa porneasca, n cazul scriitorului, tocmai de la radacina respingerii ei. Modalitatea de comunicare directa, fara intermediari, e exprimata si n alte scrisori blecheriene. Cartile postale sunt, ntr-o atare viziune, ca niste fire protoplasmatice care prelungesc prezenta interlocutorilor. De fapt, toate strategiile pe care le pun n functiune scrisorile sunt ncercari de a-i prezentifica n spatiul sau intim pe cei aflati departe. Tnarul tintuit la pat, izolat (fizic, nu spiritual) ntrun trg de provincie si invita, n mod repetat, prietenii sa-l viziteze. n acest scop, apeleaza la o serie de tehnici de seducere a acestora, de la reliefarea confortului casei (cu linistea necesara lucrului, cu sobele care ncalzesc bine, cu ferestrele care ofera luminozitate maxima). Cu alte cuvinte, ceea ce sugereaza tnarul scriitor e ca spatiul lui intim ntruneste toate conditiile pentru gazduirea musafirilor: aveti unde sta ct vreti, le marturiseste el la un moment dat. Tema principala a scrisorilor e, de altfel, construirea spatiului sau casnic ca receptacul al personalitatii prietenilor. Scriitorul vizeaza aici o constructie totala din care doar persoana fizica a prietenilor sai lipseste. De altfel, cred ca aceasta ademenire a prietenilor

e, prin natura sa, un remediu pentru singuratatea scriitorului. Prin regizarea, prin punerea n scena a unui decor care sa-i contina, Blecher reuseste sa le configureze, cel putin la nivel discursiv, prezenta. Obiectele din casa care si asteapta utilizatorii mbraca, pentru scriitor, o latura a personalitatii acestora. Planul casei, cu fotografiile detaliate trimise celorlalti au rolul de a-i transporta, macar simbolic, pe cei dragi, n lumea lui: Voi constituiti filmul cel mai interesant pe care-l vad zilnic cu zeci si sute de detalii, marturiseste scriitorul la un moment dat. Filmul e un excelent simbol pentru crearea, la nivelul discursului, a unor imaginii vii si detaliate n acelasi timp, despre prezenta celorlalti. Att fotografiile, ct si radiografiile sau filmul toposuri majore ale poeticii blecheriene sunt mijloace de restabilire a unui contact permanent. Exactitatea lor stiintifica confera garantia unei prezente nemediate. ntr-un excelent pasaj, scriitorul cere radiografia unui Bogza bolnav pentru a citi, ca un profesionist ce este, interiorul fiziologic al prietenului sau. Modalitatile de apropiere a persoanelor din jur sunt, prin urmare, multiple n cazul lui Blecher. Scrisoarea, cu discursul ei linear, compus din unidimensionalele semne verbale, doar o strategie printre altele de a fi n contact cu realul. Stiinta mnuirii obiectelor De altfel, scrisorile lui Blecher dezvaluie o persoana care traieste n sincronie perfecta cu realitatea stiintifica a timpului sau. Dincolo de mnuirea unor aparate de larga circulatie n epoca, scriitorului i place, adeseori, sa le cerceteze mecanismele ascunse. Nu numai ca e capabil sa interpreteze o radiografie, dar Blecher si marturiseste, ntr-un rnd, curiozitatea si placerea de a descompune un aparat de radio, de pilda. Omul Blecher poseda, ntr-adevar, o stiinta a mnuirii obiectelor, i place nu numai sa le foloseasca, ci mai ales sa le testeze, sa le verifice utilizarile mai putin evidente sau sa le introduca, dupa criterii variate, ntr-o gramatica proprie. Mai ales obiectele primite de la prieteni marcate, prin urmare, de o valoare simbolica sunt supuse unor astfel de experiente: Coupe-papierul este nu stiu cum nrudit cu ceasul prin calitatea materiei: e aproape acelasi otel cromat. Asadar, o taxinomie sui-generis, conform materialului; avem de a face si n cazul de fata cu o prefigurare a imaginarului blecherian n masura n care stranietatea obiectelor din romane provine tocmai din abstragerea unei calitati si apoi extrapolarea ei asupra unei serii ntregi de obiecte. Un alt gest reflex al prozatorului e acela de a izola obiectul de lantul din care face parte tocmai pentru a-i valorifica singularitatea. Daca realismul lui Blecher este straniu, el nu provine, n descendenta romantica, din derealizarea obiectului, ci dintr-o serie ntreaga de strategii care plaseaza obiectul ntr-o pozitie eterodoxa. Smburele unei astfel de tehnici e de identificat n fragmentul unei scrisori catre Geo Bogza; impresionat de cadoul de la prietenul sau (un ceas), Blecher ncearca sa-i smulga (aproape fenomenologic) esenta printr-o perspectiva inedita: Ceasul pe care mi l-ati adus ncep sa-l iubesc din ce n ce mai mult, e cum nu va nchipuiti de frumos. Cifrele albastre si schimba culoarea n timpul zilei si sunt splendide: acum am curatat masa de lnga mine, pe care stateau o multime de lucruri inutile si n-am lasat dect ceasul care sta singur n mijlocul mesei (s.m). Prin urmare, obiectualul blecherian paraseste, ca la suprarealisti, functia utilitara, pentru a deveni subiect al unei atitudini. Spre deosebire de poetica lui Andr Breton, care privea lucrul ca pe simplu colportor al unui mesaj subliminal, pentru Blecher obiectele sunt agenti ai unei sintaxe personale. n acest sens, constatarile lui Baudrillard sunt elocvente: Singularitatea absoluta a obiectului vine din faptul ca e posedat de o anumita persoana, lucru ce-i ngaduie acesteia sa se recunoasca n el ca absolut deosebita fata de altele. n relatia cu lucrurile, prozatorul reface, constant

un traseu al singularizarii eului. Pentru el, fiecare obiect e prilejul unei asumari/ cunoasteri senzoriale: Lupa ntrece toate asteptarile mele, e splendida, este un obiect rar, teribil de placut de mnuit (sensualiceste). Cnd am primit-o aveam pe masa o carte cu gravuri si desene vechi, olandeze si germane, a caror valoare creste infinit cnd sunt privite cu lupa (stii, desenele acelea minunate cu mii de detalii). Instrumentul optic e deturnat, pentru o clipa, de la utilizarea lui fireasca, pentru a servi unei cognitii de ordin senzorial. n celalalat sens, lupa e unul dintre simbolurile majore ale poeticii blecheriene n masura n care ea prefigureaza un nou mod de scriitura. Atentia pentru detaliul infinitezimal al realului e marturisita deschis si n corpusul scrisorilor. Prin urmare, corespondenta blecheriana joaca un rol important n figurarea unui spatiu estetic propriu. Fara a specula prea mult derognd, astfel, natura scrisorii ca mesaj tranzitiv , Blecher arunca, totusi, cteva indicii majore asupra modului sau de a scrie si de a se raporta la literatura. Relatia cu suprarealismul e, dupa cum s-a putut observa, destul de contradictorie prozatorul nsusi evita termenul, chiar n momentul n care vorbeste de procedee specifice gruparii avangardiste. Mai prudent ar fi sa spunem ca Blecher adopta, adeseori, o perspectiva suprarealista, fara a se lasa furat total de mirajul miscarii lui Breton. Dupa cum s-a putut observa din modelul de generare a imaginii lui Blecher, aceasta din urma nu e o metamorfoza nentrerupta, care speculeaza aleatoriul si tinde spre irealizare; dimpotriva, imaginea lui Blecher e profund motivata, calculata gradual, tocmai pentru a capta, ntr-un mimesis fotografic, realitatea. De altfel, fotografiile, radiografiile sau filmul nu sunt doar motive, ci si (mai ales) modele paradigmatice de construire a textului blecherian. Vezi si: