Sunteți pe pagina 1din 2

NICOLAE BALCESCU

(1819-1852)

Istoric, scriitor si cel mai înversunat luptator la 1848. Nascut la Bucuresti. Provine din
boierimea marunta. Dupa tata trebuia sa se numeasca Petrescu, însa pastreaza numele
mamei, dupa mosia Balcesti-Vâlcea. Din 1832, e elev la Colegiul Sf. Sava, cunoscându-i
pe Heliade si I. Ghica. De mic era pasionat de istorie. La 19 ani se afla în armata
(iuncher). În 1840, participând la miscarea complotista a lui D. Filipescu (doreau
împroprietarirea clacasilor), este închis la manastirea Margineni, iesind dupa doi ani cu
sanatatea subrezita (îndurase o detentie grea). Înfiinteaza organizatia secreta Fratia (cu I.
Ghica si Chr. Tell) si se dedica studiilor istorice, calatorind în Franta si Italia. La Paris a
luptat pe baricade în 1848. Întors la Bucuresti, participa la Revolutie, e pentru doua zile
ministru si secretar al guvernului provizoriu. Face parte din aripa de stânga, vrea
împroprietarirea taranilor, vot universal, rezistenta fata de turci. Este un vizionar utopic,
dorind o mica republica între cele trei mari imperii (tarist, otoman si hasburgic).
Aplicarea acestui ideal ar fi putut duce la desfiintarea statelor românesti. De aceea, mai
apoi, barbatii nostri de stat au gasit o alta cale politica: întâi Unirea Principatelor sub un
domn pamântean si, dupa aceea, monarhia constitutionala, cu un print strain, dintr-o mare
casa europeana (Carol I de Hohenzollern).
Dupa înfrângerea revolutiei, Balcescu trece în Ardeal, dorind o împacare între Kossuth si
A. Iancu (a stat o vreme în tabara acestuia). Navalind trupele hasburgice si rusesti, scapa
de arestare, deghizat în mot. Ultimii ani îi traieste în pribegie, ros de dorul tarii iubite.
Chinuit de ftizia care-i anunta sfârsitul, în primavara lui 1852 revine în tara, pe Dunare,
stiind ca n-avea dreptul sa calce pamântul natal. Si totusi, a trecut fluviul, la 8 septembrie,
si a simtit pentru câteva ore pamântul patriei. La pichetul din Turnu Magurele si-a întâlnit
mama. Dar nu a fost primit în Muntenia, desi voia sa se stabileasca la prietenii din
Moldova. Lacrimile bunei mame l-au facut sa lacrimeze si el, scrâsnind. Vaporul l-a dus
departe de malul românesc, prin Constantinopol, în Italia. Trece prin Napoli si se stinge
singur, uitat de toti, la Palermo, într-o camera a hotelului Trinacria, cu numele tarii sale
dragi pe buze, fiind înmormântat într-o groapa comuna din cimitirul manastirii
Capuccinilor. Osemintele sale nu s-au putut identifica, pentru a fi adus în România.
Înainte de toate istoric pasionat, Balcescu este, totodata, revendicat de literatura,
istoriografie, sociologie, economie politica. Erou si martir al neamului, si-a sacrificat
sanatatea, cautând cu patima, în tara si strainatate, documente istorice. A scris cu talent de
scriitor: Puterea armata si arta militara de la întemeierea Principatului Valahiei pâna
acum (1844) si întregita apoi cu Puterea armata si arta militara la moldoveni în timpul
maririi lor, Mersul revolutiei în istoria românilor s.a. Opera de capetenie este Românii
supt Mihai-Voievod Viteazul, la care a trudit în exil, între 1849 si pâna la moarte, ramasa
în manuscris, neterminata si publicata postum de Al. Odobescu, "Pe culmea cea mai
inalta a muntilor Carpati se întinde o Tara mândra si binecuvântata între toate tarile
semanate de Domnul pe pamânt. Ea seamana a fi un maret si întins palat, capodopera de
arhitectura, unde sunt adunate si asezate cu maiestrie toate frumusetile naturale ce
împodobesc celelalte tinuturi ale Europei, pe care ea cu placere ni le aduce aminte..."