Sunteți pe pagina 1din 2

FUNCTIA MUZICII N SPECTACOLUL TEATRAL Arta teatrala tine de domeniul studiul artelor si se ocupa de cercetarea diverse lor aspecte

ale fenomenului teatral, precum sunt: istoria si teoria teatrului si a dramaturgiei; arta actorului si arta regizorala, scenografia, muzica de spect acol, plastica si miscarea scenica, critica de teatru, sociologia teatrala. Arta teatrala studiaza diferite genuri de teatru, care sunt: teatru dramatic, te atrul liric, teatru de papusi, teatru muzical, teatru de balet, folosindu-se pen tru analiza tuturor acestor aspecte ,de metodele interdisciplinare pe care le si elaboreaza si perfectioneaza. Teatrul, fiind de natura sincretica, include n sine diferite genuri de arta: lite ratura dramatica, muzica, coregrafie, scenografie si arhitectura, cinematografie si televiziune. Nu poti sa separi scenografia sau alta componenta de regie, pen tru ca scenograful sau alt creator al spectacolului teatral nu este cineva care naste idei de unul singur. Nici regizorul nu naste idei de unul singur, el le co aguleaza. Marii maestri ai teatrului romanesc, au vorbit despre acest sincretism si despre zadarnicia orgoliului la nasterea spectacolului. Arta teatrala spre deosebire de specialitatea Arta muzicala studiaza functia muzicii n componenta spectacolului si influenta ei asupra artei scenice n procesul de cre atia imaginii artistice. Prezenta muzicii in direct pe scena si a muzicii create special pentru spectacol nu este decat o reintoarcere la stadiul initial al teatrului. Modelul nostru de perceptie a unui spectacol de teatru acorda, prin traditie, un loc secundar ca sa nu spunem marginal muzicii respectivei piese. Iata nsa ca not iunea de concurenta cu celelalte forme de cultura si/sau entertainment ncepe sa f ie tot mai prezenta prin varietatea de combinare a formei spectacolului traditio nal de teatru cu celelalte arte. Iar dintre artele non-vizuale, muzica este cea care revine acum n forta n combinatie cu dansul si artele multimedia. Putnd fi descrisa n putine cuvinte ca o opera fara limite, muzica pentru spectacol ul teatru ofera spectatorului ascultator o cantitate mare de informatie muzicala , trecerile de la un stil la altul facndu-se cu impetuozitate si cu o molipsitoar e bucurie n sfidarea limitelor. Nerecomandata celor care nteleg prin muzica n gener al acel ceva ce gdila n mod placut auzul si prin muzica de teatru un simplu elemen t ambiental ntre doua scene, coloana sonora si respectiv muzica a piesei nseamna c u totul altceva. Aflata permanent ntr-un tip de concordanta ce balanseaza de la tautologic la cont rapunct, uneori ajungnd sa mearga mpotriva actiunii sau chiar a muzicii nsasi, colo ana sonora a unui spectacol provoaca n modul cel mai fericit potentialul imagina tiv al unui text relevat n dimensiunea lui muzicala nca de la primele lecturi. Manusa pe care muzica de spectacol o ridica cu un gest perplex, este de fapt ace ea a unei protectii pe care subconstientul nostru al tuturor o mbraca atunci cnd a bsurdul ne violenteaza normalitatea. Democratizarea mijloacelor de productie artistica si disparitia instantelor edit oriale. Stii sa ragi, cunosti doua armonii, ai calculator si microfon? Ai si fac ut un disc! Se demodeaza tot ce este la moda, aproape tot ce este facil. Ramne, n general, cnte cul maratonist, cntecul de ulita lunga, cntecul pisalog, cntecul pomanagiu, care ce re o atentie meritata, cel care nu se multumeste cu urechi estivale, distrate, cn tecul framntat cu rabdare, cntecul asteptat. Snt si exceptii strict personale, pent ru ca muzica ne nsoteste continuu si cntecele snt ades coloana sonora a momentelor si a etapelor marcante ale vietii, devenind, astfel, importante din ratiuni circ umstantiale. Dar cred ca este vrednic de arheologie doar cntecul compus asteptat, doar cel muncit asteptat. Modernitatea este permanenta. Nimic mai modern dect et ernitatea.

ncep cu tentativa de a-i descrie mimica la Jerry Lewis - o ncntare de sine tradusa prin zmbete repetate si chiar rsete de satisfactie -, apoi miscarile ample ale bra telor la ncheierea unor pasaje n crescendo sau gesturile perfect inutile ndreptate spre orchestra atenta (numai) la dirijor, izvorte toate dintr-un surplus energeti c si o teatralitate improprie (de regula) interpretilor muzicii clasice. Virtuoz ii secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea obisnuiau sa se entuziasmeze de propriil e executii, sarutndu-si degetele cu care reusisera sa rezolve un pasaj tehnic dif icil ori sa dea glas unei cantilene duioase, pentru ca imediat sa-si ntrebe publi cul daca vrea sa le mai auda o data. Michael Roll lasa sa se ntrevada aceeasi ati tudine de autoadmiratie: "Priviti-ma si ascultati-ma, oameni buni, unul mai groz av ca mine n-ati mai ntlnit!" Nu numai gesturile si grimasele, ci si felul de a cnta apartinea unui soi (modern ) de maniera virtuoza. Sunt pianisti care nu sunt preocupati de descoperirea vre unui sens muzical pe care sa-l mpartaseasca ascultatorilor. Dimpotriva, grabeesc, raresc, ba se nvolbura ajungnd la un fortissimo tunator, ba ncerca sa-si subtieze sonoritatea lovind sec clapele pianului n registrul acut, ba tinea pedala pna cnd s unetele se amestecau definitiv, ba ncerca sa "romanteze" ncheierile de fraza s.a.m .d. n cautarea unei stari de modernitate