Legenda martisorului

La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc. A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau. Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon. Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon. Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant. Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada. In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil. De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc. Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara. Semnificatia literara a martisorului este: micul martie. Un martie mai mic pe care sa-l purtam pentru ca iarna sa fie uitata si noul an sa inceapa.

Legenda ghiocelului
A fost odata o raza de soare, era chiar fata cea mai mica si rasfatata a astrului luminos. Si tocmai pentru ca era cea mai mica si mai rasfatata, tatal ei o lasa sa zburde pe unde ii dorea inima. Si iata ca, intr-o buna zi, raza de soare a hotarat sa se plimbe intr-o gradina. Acolo era Raiul pe pamant, nu altceva: flori care mai de care mai colorate si mai parfumate se unduiau sub adierea blanda a vanticelului cald de primavara! - Ce-ar fi sa aleg eu o floare frumoasa pe care sa mi-o prind in par? a spus raza de soare. Si, repezita cum era, s-a napustit asupra gradinii, a cules o floare si s-a inaltat din nou in vazduh Toate florile din gradina au privit mirate catre cer si au inceput sa murmure: - Ati vazut-o? Era frumoasa? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales printesa? - Cu siguranta ca a cules o un trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat si rosu, pe care boabele de roua straluceau ca diamantele in soare. - Ba eu cred ca a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbena, iar suratele ei dadeau din capete incantate. - Nici vorba de asa ceva! Le-a retezat-o un crin mandru. A fost unul dintre frati mei. Nu vedeti ce frumosi si parfumati suntem? Pana si o violeta mica, dar intr-adevar splendida, a sustinut ca raza de soare culesese o violeta, si nu altceva.

Numai intr-un colt cineva plangea. Era un ghiocel mic si firav, a carui codita fusese rupta de trena rochiei de aur a printesei. Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit si i-a parut tare rau. Si a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrima ca o perla, care a cazut pe codita cea rupta a ghiocelului, vindecand-o pe data. Dar nu a fost numai atat. Printesa-Raza de soare a venit langa ghiocel si i-a spus asa: - Biata floricica firava, imi pare tare rau ca te-am facut sa suferi! Ce dorinta vrei sa-ti indeplinesc pentru a-mi repara greseala? - Nu vreau nimic, a raspuns ghiocelul, lasandu-si frumosul capusor in jos. - Nu vrei frumusetea trandafirului, parfumul crinului, stralucirea lalelei? a insistat raza de soare. - Bine, a incuviintat ghiocelul. Daca vrei intr-adevar sa-mi faci un dar, da-mi voie sa rasar primul dintre toate florile, de sub zapada rece, iar parfumul meu abia simtit sa-i faca pe oameni sa se bucure si sa stie ca a venit primavara! Si chiar asa a fost. Raza de soare l-a sarutat pe ghiocel si vraja a fost facuta. Apoi a disparut in inaltul cerului, de unde venise. De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zambeste dintre peticele de zapada in fiecare primavara, si toata lumea stie ca vremea cea urata este pe sfarsite.

Legenda ghiocelului
Cand Dumnezeu a facut toate cate sunt pe pamant, le-a colorat frumos. Cand a facut zapada, i-a zis: "Pentru ca tu umbli peste tot, sa-ti cauti singura culoarea ce-ti place". Zapada s-a dus mai intai la iarba: - "Da-mi si mie din culoarea ta verde atat de frumoasa!". Iarba a refuzat-o. A rugat atunci trandafirul sa-i dea culoarea rosie, vioreaua sa-i dea culoarea albastruie, floarea-soarelui sa-i dea culoarea galbena. Nici una nu asculta rugamintea zapezii. Trista si amarata, aceasta ajunge in dreptul ghiocelului, caruia ii spune si lui necazul: - "Nimeni nu vrea sa-mi dea culoarea sa. Toate ma alunga si-si bat joc de mine!". Induiosat de soarta zapezii, ghiocelul i-a spus: - "Daca-ti place culoarea mea alba, eu o impart bucuros cu tine". Zapada primi cu multumire darul ghiocelului. De atunci, ea poarta vesmantul alb ca al ghiocelului. Drept recunostinta, zapada il lasa sa-si scoata capsorul afara de cum incepe sa se arate primavara.