Sunteți pe pagina 1din 2

Dezvoltarea vointei la prescolari

Vointa este un proces complex prin care se mobilizeaza fortele fizice, psihice in vederea invingerii obstacolelor, pentru realizarea obiectivului ales. La copilul prescolar se largesc orizonturile de cunoastere a realitatii, se dezvolta procese psihice, se formeaza priceperi si deprinderi noi, sub influenta activitatilor desfasurate in gradinita (in cazul copiilor care frecventeaza gradinita) sau in familie. La varsta de 3-6 ani, copilul este dominat de o mare curiozitate de cunoastere si este dornic sa afle mereu lucruri noi. Toate acestea contribuie la imbogatirea reprezentarilor morale, la conturarea ideilor de bine si rau, de comportare frumoasa, ajutand procesul educatiei in general si al educatiei vointei in special. Fie din lipsa de experienta, fie din cauza unei motivatii insuficient consolidate, ai observat la copilul tau ca nu este consecvent in executarea hotararilor si se abate cu usurinta de la drumul fixat. De aceea, tu, in calitate de parinte, trebuie sa-l supraveghezi, sa-l indemni, sa-l ambitionezi, atunci cand vezi ca este gata sa cedeze, sa-l inveti sa caute solutii, sa-i trezesti placerea victoriei si sa nu ii fie teama de esec. In felul acesta, copilului tau i se educa una dintre insusirile cele mai pretioase ale vointei, perseverenta. Formarea si dezvoltarea acesteia se realizeaza prin obisnuinta copilului de a-si indeplini obligatiile cu constiinciozitate, de a se stradui sa dea rezultate tot mai bune in actiunile de joc, de autoservire, de invatare. Prin educarea spiritului de independenta a copilului tau, ii poti da sarcini pe care acesta sa le indeplineasca singur, fara ajutor din afara, sa gaseasca solutii originale, sa-l stimulezi sa treaca singur la initierea unor actiuni asemanatoare, sa vina cu solutii, cu pareri. Daca ii acorzi incredere copilului si ii pretuiesti initiativele si parerile, o sa prinda mult curaj in fortele proprii. Incearca sa indrumi copilul sa-si "franeze" pornirile de manie, sa-si controleze miscarile, sa-si stapaneasca tendinta de a vorbi neintrebat, sa se opreasca la timp de la savarsirea faptelor interzise. Educarea vointei copilului presupune prevenirea si combaterea unor trasaturi negative precum: incapatanarea, supunerea oarba, capriciile. Daca la copilul aflat la varsta de 2 ani incapatanarea se considera a fi sindromul unei crize specific de dezvoltare, denumita "faza lui nu", la varsta prescolara aceasta faza a trecut.

Si totusi incapatanarea unor copii ramane, ba chiar se dezvolta. In asemenea cazuri, apare mai evident o alta explicatie: deficientele educative. Supravegherea si conducerea excesiva, inabusirea libertatii de manifestare, inconsecventa, lipsa de tact, sunt resimtite cu atat mai mult la copiii de 3-6 ani. Trebuie sa-i explici copilului, pe intelesul lui, cu rabdare, cu exemple concrete, de ce nu are dreptate, ce consecinte poate avea incapatanarea lui. Copilul va trebui antrenat in actiuni atragatoare, care sa-i dezvolte creativitatea, sa-l pasioneze, sa-l sustraga de la pozitiile lui negativiste si sa ii aduca aprecierea pentru succesul lui. In calitate de parinte, ar fi bine sa adopti o atitudine realista, sa imbini apropierea de copil cu exigenta, sa nu dai curs pretentiilor lui, sa manifesti tarie fata de lamentarile lui, sa fii ferm si consecvent si sa lasi sa treaca neobservate schimbarile lui capricioase. Copiii capriciosi trebuie atrasi catre viata de grup, catre actiunile de joc, activitati practice, care sa le consume energia, sa le faca placere, sa le schimbe centrul de atentie.