Sunteți pe pagina 1din 15

TEMA CULTURA POLITIC.

SOCIALIZAREA I IDEOLOGIA POLITIC Dup ce ai parcurs aceast tem vei inva:


1. Ce este cultura politic 2. Ce este o ideologie politic 3. Ce este socializarea i cum influeneaz politicul socializarea prin invmint i mass media 4. Care sunt elementele fundamentale ale unei ideologii de partid

1. Cultura politic. Perspective in analiza culturii politice In literatura de specialitate exist trei linii de abordare a culturii politice. 1. Linia intemeiat de Max Weber in Etica protestant i spiritul capitalismului. In acest sens, se poate vorbi despre o cultur politic dependent de elementele fundamentale ale doctrinei religioase. Astfel, aciunile sociale i economice ale protestanilor, spunea M.Weber, sunt determinate de ideile i credinele religioase noi aprute prin reforma protestant. Un exemplu relevant in acest sens este ideea de vocaie profesional care apare ca element fundamental in protestantism pentru trimiterea harului divin. Un astfel de comportament economic intemeiat de religia cretin de rit protestant a fost fundamental in determinarea i accentuarea unui comportament economic ce se inscrie in spiritul capitalismului: ascez, capitalizare, reinvestire. Pe de alt parte, protestantismul scoate puterea politic de sub incidena puterii religioase. Regele poate s impun religia in regatul propriu, el fiind ef al Bisericii. Ceea ce inseamn c in societatea respectiv nu cultura de tip religios i credinele religioase devin dependente de puterea politic, situaie exact invers in raport cu doctrina Bisericii catolice, in care papa cerea supunere regilor i principilor pe motivul superioritii puterii religioase in raport cu puterea politic. 2. Linia etnologiei culturaliste, intemeiat de Ruth Benedict in analiza indienilor Pueblo, Margareth Mead in analiza populaiilor samoane i a studiilor lui Abraham Kardiner i Ralph Linton, care privesc factorii culturali in aportul lor la stabilirea personalitii individuale. 3. O alt tradiie este legat de empirismul american de la inceputul secolului nostru asupra regiunii multiculturale din jurul Lacului Michigan in urma afluxului de imigrani. 2. Ce este cultura politic? Ca i concept al tiinei politice, cultura politic va fi definit pentru prima dat in mod explicit de ctre Almond i Verba in The Civic Culture in Five Nations (1963), apoi in The Civic Culture Revisited (1980), astfel: Un ansamblu de cunotine, percepii, evaluri, atitudini i dispoziii care permit cetenilor s ordoneze i s interpreteze instituiile i procesele politice, precum i propriile lor relaii cu aceste instituii i procese. Cultura politic este analizat de Almond i Verba din perspecetiva unei tipologii care este determinat de atitudinea cetenilor fa de societatea politic (guvernani, instituii politice, etc. pe care autorii le numesc obiecte politice). Avem astfel trei tipuri de cultur politic: 1. Cultura politic de tip parohial, care se definete prin inexistena unei relaii de reciprocitate intre guvernani i guvernai. Acest tip de cultur

politic se regsete in societile tribale, in care guvernaii nu contest nici forma politic de organizare, nici guvernanii sau aciunile lor. 2. Cultura politic de tip dependent, care se definete ca o cultur politic a societilor moderne i premoderne. Cetenii au informaii despre sistemul i instituiile politice, dar nu particip al viaa politic. 3. Cultura politic de tip participativ, in care ceteniii se angajeaz in procesul decizional. Aceasta este cultura poltitic a democraiilor. In realitate, culturile politice ale diferitelor societi sunt mixaje intre aceste trei tipuri ideale de cultur politic. O definiie asemntoare celei date de Almond i Verba culturii politice propune Ph.Braud: "Cultura politic este constituit dintr-un ansamblu de cunotine i credine ce permit indivizilor s dea sens experienei cotidiene, a propriilor lor raporturi cu puterea care ii guverneaz i cu grupurile care le servesc drept referine identitare". Aa cum se observ, conceptul de cultur politic intr in raporturi directe cu cel al definiiei savante a ideologiei. Amandou se refer la credinele sociale cu coninut politic, in sensul de ordine politic. Diferena dintre cele dou concepte se refer la accentul pus pe relaia cu lumea social. De exemplu, ideologia trimite la credine politice angajante, mobilizatoare care urmresc schimbarea i transformarea sau meninerea unei anumite ordini politice. Cind vorbim despre cultur politic, ne situm intr-un spaiu analitic, neangajant, intr-o zon ce trimite la neutralitate. 3. Cultura politic i sistemul politic. Dimensiunile culturii politice Fiecare sistem politic este ancorat intr-o cultura politic, ne anuna D.Kavanagh, reluand una dintre concluziile prinilor fondatori ai conceptului de cultur politic, Verba i Almond. In varianta originar, termenul de cultura politica se referea la orientrile politice specifice - atitudini fa de sistemul politic i diferitele sale pri, precum i atitudini fa de rolul binelui in sistem. Vorbim despre o cultur politic exact aa cum putem vorbi despre o cultur economic sau o cultura religioas. In acest sens, cultura politic poate fi definit ca un set de orientri fa de un set special de obiecte si procese sociale. Autorii propun ca aceste atitudini, sentimente, credine politice, cunoaterea despre sistemul politic, s fie asociate fiecarei naiuni in parte. Putem astfel vorbi de o cultur politic a naiunii, precum i de un tip aparte de cultur politic - cultura civic, aceasta din urm fiind nimic altceva decat cultura politic a democraiilor. Relaia dintre cultura politic i fiecare naiune in parte se justific prin tipuri de orientare politic, definite prin felul in care diferitele naiuni internalizeaza i asimileaza clasele de obiecte i relaii politice. Avem astfel de-a face cu orientarea cognitiv - cunoaterea despre, i credina cu privire la sistemul politic, rolurile sale i deintorii acestor roluri; orientarea afectiv - sentimentele privind sistemul politic, rolurile sale, personalul si performana; orientarea evaluativ - judecile i opiniile cu privire la obiectele politice care in mod tipic implic o combinare a standardelor i criteriilor de valoare cu informaia i sentimentele. Inelegerea conceptului de cultur politic presupune, aa cum se observ, o abordare bidimensional. Pe de o parte, avem de-a face cu o dimensiune cognitiv, referirea la cunoaterea ideilor, doctrinelor, programelor diferitelor partide politice, Constitutia statului, structura i mecanismele de functionare etc. Al doilea aspect se refer la partea emotionalafectiv i valoric a

relaiei dintre cetateni i politic. Aceasta inseamn c cetaeanul aflat in faa urnelor opteaz pentru un partid sau altul, de exemplu, i prin intermediul credinelor, sentimentelor, opiniei acreditate in cadrul diferitelor grupuri de care apartine, toate acestea alctuind acel fond necritic aperceptiv de raportare la politic. Pornindu-i cariera in calitate de concept cu dubl semnificaie, una rationalist i alta afectiv-emotional, cultura politic a primit in numai 13 ani de la lansarea sa cel puin 30 de definitii, ne anuna G.Patrick la Congresul mondial al Asociatiei Internationale de Stiinte Politice inut la Edinburg in 1976. In 1989, J.R. Gibbins incerca s ordoneze diferitele definiii care s-au dat culturii politice, propunand o tipologie a acestora: a. definiii psihologice - cele centrate pe individ si percepiile individuale ale politicului; b. definiii sociologice - cele referitoare la percepiile colective ale lumii politice, asociate cu cele de tip individual; c. definiii zise obiective, care pun problema culturii politice in termenii normelor sociale i ai valorilor consensuale; d. definiii euristice, care ofer un tip ideal, cu rol de explicare a unor fenomene pariale (comportament, credine, etc); e. defiii lingvistice - un discurs cu inelesuri pentru un grup determinat; i f. defiii care fac referin la cultura naional, ideologii politice sau ideologia dominant. In 1994, revista Sfera Politicii avea ca tem cultura politic, oferind cititorilor o analiz aplicat a conceptului la spaiul romanesc. Cristian Pirvulescu intregete cadrul teoretic de validitate al termenului, punand in discuie dimensiunea religioas a acestuia. Izoland spaiul romanesc din perspectiva relaiei dintre cultura politic i religie, acesta afirma c Inexistena conflictului dintre puterea temporal i puterea spiritual, specific crestinismului occidental, i care a avut atat de mare importan in iniierea procesului democratic, a fcut ca, in cazul romanesc, religia s nu contribuie la formarea unor opiuni democratice. Intr-un asemenea spaiu rolul liderului politic de tip charismatic este important, dezvluind un model mitic de raportare la putere. Dac acceptm ipoteza universaliilor politice i a imaginarului politic in care intalnim forme general-umane de raportare la politic, observm c aceast raportare mitologic la Putere nu este deloc una specific romaneasc. Puterea politic, oricare ar fi ipostazele in care aceasta se intrupeaz, in societi cu un regim totalitar i in regimuri poliarhice deopotriv, are nevoie de spectacolul in care este angajat o intreag mitologie politic prin care ea se autolegitimeaza in faa unui social care are el insui nevoie de acest spectacol i de mitologia care il intemeiaz. Astfel, oameni politici, partide, grupri politice i electorat deopotriv au nevoie de acest tip mitologic de relaie cu lumea social. Vorbind despre originile culturii politice romanesti, C.R.Pirvulescu considera c determinanii majori care au dus la modelarea unui anumit tip de cultur politic in spaiul romanesc au fost elementul naional i dimensiunea rural a civilizatiei romaneti, lumea occidental avand drept spaiu de cristalizare a culturii politice lumea urban, mai degrab. Aceste determinaii au dus la o dinamic specific a culturii politice romaneti. Astfel, continua autorul, afirmaia potrivit creia jumtate de secol de dominaie comunist a modificat in profunzime mentalitatea, nu se justific intru totul, cci, Realitatea este c regimul comunist a folosit baza mental preexistent, ale crei elemente precum ideea egalittii in obte,

refuzul economiei de pia, respingerea capitalismului ca imoral au fost locuri comune. Aranjamente economice de tip feudal, care exprimau obinuine mentale, rezistau inc prin anii 30 ai secolului nostru in mediul rural. Capitalismul abia incepuse s-i fac simit prezena la sate. Dezbaterea democratic i ideea de conflict implicat de aceasta nu fceau parte din orizontul civilizaiei rurale, obinuinele politice create de regimul comunist romanesc integrandu-se unui sistem de valori i tradiii anterior. Ipoteza rezistenei la schimbare a societii romaneti in perioada de tranziie este argumentat prin sondaje de opinie succesive (IRSOP 1991, 1993, 1994, IMAS - 1994), de unde reiese c scorurile cele mai mari le aveau instituiile consensului - Armata i Biserica, iar Parlamentul - ca instituie a conflictului (in sensul de dezbatere democratic) neavand in 1994, de exemplu, aprecieri pozitive mai mari de 24%. Concluzia pe care o trage autorul este aceea c scorurile obinute de cele trei instituii sunt determinate inclusiv de tipul de cultur politic romaneasc, vzut ca unul care privilegiaz mai degrab instituii ale consensului decat instituii ale conflictului. Dei este discutabil ipoteza inexistenei culturii politice de tip democratic in Romania anilor 30 (elementul liberal apare la generaii succesive de teoreticieni precum utu, Ghica, Strat, urmat de generaia Marian, Xenopol, Aurelian, incheindu-se cu t.Zeletin care ofer chiar o filosofie a liberalismului in formula neo-liberalism; Marin Preda ofer, de asemenea un model paradigmatic al dezbaterilor politice in formula i la nivelul culturii civice a lumii rurale romaneti, prin discuiile din poiana lui Iocan, etc.), ideea referitoare la un tip specific de cultur politic romaneasc in perioada de tranziie poate fi absorbit in cadrul teoretic pe care il circumscriu termenii de imaginar politic i cultur civic. Din aceast perspectiv, putem explica rezistena la schimbare a culturii politice romanesti prin rezistena la schimbare a imaginarului politic romanesc modelat de ideologia i propaganda comunista. Zoltan Rostas ofer i el o analiz interesant a conceptului de cultur politic prin aplicare la spaiul romanesc, in Capcanele culturii politice. Autorul pleac de la confuzia aproape general manifestat in operaionalizarea acestui concept in spaiul romanesc, la nivelul clasei politice i a elitei mass media in mod special: Ca i conceptul de societate civil (de care este sensibil legat - sintagma cultur politic, n.ns) cultura politic nu a facut o carier prea stralucit in ce privete acurateea tiintific manifestat in utilizarea termenului. Dac din multitudinea de articole aprute in presa ultimilor ani vom lua in considerare doar serialul de interviuri Sondaj CN:Toamna politic vazut de politicieni din numerele din aceast var ale cotidianului Curierul National, vom putea observa o confuzie aproape general, atat la ziariti cat i la politicieni. Din cincisprezece politicieni de frunte numai Adrian Nastase i Stelian Tanase sau apropiat - cat le-a permis spaiul oferit de interviu - de accepiunea corect a culturii politice. Cred c un sondaj profesionist de opinie efectuat in randul elitei mediatice i politice ar oferi o imagine i mai dezastruoas.

In continuare, autorul observ c acceptiunea acreditat pentru acest termen in spaiul romanesc se refer la cunotine obinute prin lectur, prin instrucie. Nu e de mirare, de altfel, pentru c aceasta este acceptiunea cea mai la indeman, venit pe filiera unuia dintre idolii sociali care asociaza cultura cu a ti, a cunoate. Eroarea, dei este asemntoare cu asociaia dintre un interpret de muzica clasic i unul de muzic popular care nu a vazut in viaa lui un portativ i amandoi sunt interprei la vioar, este una care apare prin definirea i inelegerea unilateral a conceptului de cultur politic. Este vorba de o intelegere reducionist, in sensul identificarii culturii politice cu ceea ce eu propun a se numi cutur civic, sau civism. Cultura civic i imaginarul politic In analiza conceptului de cultur politic vom pstra caracterul bidimensional al acesteia, propunand reconfigurarea conceptului prin introducerea termenilor de cultur civic i imaginar politic. In construcia simpl propus mai sus, cultura civic va reprezenta aspectul raional al culturii politice, adic tot ceea ce ine de raportarea in cunotin de cauz (sau presupus a fi in cunotin de cauz) la obiecte politice; cultura civica definete aici omul cunosctor, in sensul de cetean informat (sau care crede c este informat i cunoate) despre structuri instituionale i mecanisme politice, acest tip de individ fiind nu cercettorul, ci produsul informaional creat de mass media. Imaginarul politic va defini partea afectiv emoionaa sau non-rational a raportrii la diferite obiecte politice. Imaginarul politic se refer la ceteanul in calitate de homo religiosus i homo symbolicus, in sensul de individ care are nevoie de credine sau realitati meta-fizice la care s se poat raporta, in cautarea de identitate politic. Referindu-se la dimensiunea mitologic a relaiei dintre electorat i politic, imaginarul politic cuprinde sentimente, credine, convingeri, valori care filtreaz percepia asupra politicului i care sunt pri integrante ale identitii si apartenenei sale la diferite grupuri sociale (etnice, profesionale, etc.) structurate formal sau informal. In aceast perspectiv, imaginarul politic este parte integrant a imaginarului social, i se refer la nevoia individului de a-i gsi o identitate politic in calitate de cetean al unui anumit sistem politic. Imaginarul politic va fi tratat in continuare ca un ansamblu de arhetipuri cu caracter de universalitate pentru specia uman.

Acesta este nivelul cel mai profund de prezentare a fiinei umane ca zoon politikon. La acest nivel putem discuta despre nevoia de mituri politice a omului ca animal social, caracterizat prin socialitate si sociabilitate in egal masur (mitul Salvatorului, al Varstei de Aur, al dumanului ascuns i al conspiraiei, etc.) Un al doilea nivel este reprezentat de configuraii de reprezentri ca interiorizri ale unei imitaii sociale. Acesta este nivelul intermediar, intre arhetipuri i al treilea nivel, cel al reprezentarilor concrete, care ofer ocazia unei perceptii individuale i de grup in perspectiva unei identiti politice determinate. Acest al treilea nivel se refer la identitatea concret roie, verde, de stanga sau de dreapta - cu o opiune clar pentru un partid de o anumit culoare, etc. Tratand imaginarul politic in aceast perspectiv tridimensoinal, avem reunii in aceeai persoan - Ceteanul, pe homo religiosus, homo simbolicus si zoon politikon. Omul ca fiin religioas exprim nevoia individului de a se raporta la o instan metafizic intemeietoare, o nevoie de a crede in ceva care s reprezinte nivelul ultim de intemeiere al aciunilor sale. Cand ne referim la homo religiosus plecm de la premisa c ceea ce distinge indivizii reali este nu natura instanei la care se raporteaz ca temei acional, ci forma concret pe care aceast instan o capt, in funcie de determinani culturali, sociali, sau de structura individual de personalitate. Instana metafizic poate fi Dumnezeu, statul ideal, societatea comunist sau orice idee abstract fr corespondent empiric. Nevoia de raportare i intemeiere metafizic a individului poate, de asemenea, s fie multistadial intemeiat, in sensul c dupa Dumnezeu - temeiul ultim - poate s apar o alt instan, subordonat sau derivat din aceasta, cum ar fi ideea de egalitate in faa legii, sau de egalitate in faa votului, aa cum cele dou idealuri pot reprezenta ele insele o instan metafizic, in afara raportarii la divinitate. Un ateu respinge ideea de Dumnezeu, dar el ramane legat de principiul crerii Universului prin explozia fondatoare - o metafor prin excelen, sau a aparitiei societaii umane prin proces lung de trecere a umanitii prin diferite faze de dezvoltare, in afara ipotezei creaioniste. Deci el ramane coerent cu nevoia de a crede in ceva de dincolo de ceea ce putem direct percepe cu simurile noastre. Astfel, mitologiile diferitelor popoare, precum i mitologiile politice rspund unei nevoi de sacru a fiintei umane. Tot ceea ce este profan a avut altdat o dimensiune de sacralitate, ne spunea Eliade. Din aceast perspectiv, procesul de secularizare crescanda a culturii umane apare, in fapt, ca unul de retragere a sacrului dinspre un domeniu ctre un altul, socialul i politicul in egal msur, avand o nevoie constant de sacru, in afara caruia nu se poate legitima si intemeia. Acesta este sensul in care operez cu termenul de zoon politikon ca homo religiosus. Asimiland terminologia i distinciile operate mai sus, se poate accepta ipoteza potrivit careia stabilitatea unui sistem politic ine de msura in care Puterea reuete s gestioneze, s legitimeze i s-i stabileasc discursul legitimant in concordan cu factorii cheie ai imaginarului politic i ai culturii civice din societatea in care-i exercit funcia ordonatoare.

In cazul in care societatea respectiv este una de tip democratic, ansele reale ale Puterii de a se legitima i autoreproduce sunt direct legate de condiia respectrii imaginarului politic al vremii. Este greu de acceptat ideea unei perpeturi a Puterii in condiiile in care aceasta provoac una sau alta dintre universaliile politice care structureaz imaginarul societaii de tip democratic. In ciuda absenteismului politic in alegerile electorale i a impresiei de inactivitate/neimplicare a cetenilor in viaa politic, Puterea risc, de exemplu, propria prbusire prin simpla anunare a interzicerii unui drept fundamental al ceteanului (libertatea cuvantului, de exemplu), drept care devine piesa de baz intr-o societate in care s-au proclamat i respectat o anumit perioad drepturile cetenilor. Ceea ce inseamn c Puterea trebuie s-i adapteze discursul la tipul de cultur politic pe care o prezint societatea ale crei resurse le gestioneaz. Puterea i cultura politic in societi aflate in tranzitie. Cazul romanesc Societile aflate in tranziie de la un regim totalitar la unul de factur democratic reprezint un caz special din punctul de vedere al relaiilor intre Putere i cultura politic, in sensul c aici avem de-a face cu mutaii structurale rapide la nivelul universaliilor care structureaz imaginarul politic. Acesta este cazul societii romaneti al carui agent ordonator - Puterea politic - a cunoscut o schimbare structural fundamental in 1989. La o prim aproximare, folosind datele concrete ale fenomenului de schimbare din Romania anilor 1989-1990, s-ar prea c avem de-a face cu schimbri la nivelul instituiilor politice care antreneaz rapid schimbri la nivelul culturii politice. Ipoteza ar putea fi susinut de faptul c noul agent al Puterii care a inlocuit clica politic din jurul lui Ceausescu a fost perceput de o majoritate electoral ca agentul purttor al unor valori democratice, valori care, ne-ar sugera alegerile din 1990, au urmat imediat schimbrii politice din 1989. In realitate, lucrurile n-au stat deloc aa. La un nivel analitic de suprafa, situaia respecta i intra in nevoia acut de ordonare pe care mintea noastr o cere. La un nivel de profunzime, observm ins c logica faptelor nu urmarete pe cea a minii noastre, oferindu-se astfel inc un argument pentru adevrul uor de acceptat, dup care nu tot ceea ce e logic valid este i real. Imi propun s sugerez in

continuare care au fost mecanismele ce invalideaz o astfel de ipotez a schimbarii rapide la nivelul culturii politice in Romania post-decembrie l989. Plecm de la cultura politic specific regimului comunist. Mi se pare neindoielnic faptul c, prin aparatul su de propagand, regimul comunist romanesc a reusit s creeze (sau cel putin s influenteze) moduri de percepie a lumii politicului, moduri de evaluare, sentimente i credine politice in spaiul

romanesc.
Departe de a fi ajuns la idealul de om nou pe care i l-a propus in Codul eticii i echitatii socialiste - robotul decerebralizat i ascetul dez-irationalizat, golit de sentimente i credine exprimabile altfel decat in spaii ultra-private - regimul comunist a reuit s modeleze printro socializare politic agresiv i prin struina acesteia, un tip de individ cu o cultur politic doar parial alterat de aceast indoctrinare a crei pies cheie este limbajul univoc ce pretinde alinierea la un comportament colectiv al supunerii i raportrii obediente la politica partidului-far. Spun c acest limbaj al indoctrinrii a modificat doar partial percepia, valorile i sentimentele politice ale individului, doar prin raportare la omul nou pe care regimul dorea s-l creeze. Altfel, indoctrinarea comunist a lasat urme adanci in imaginarul politic romanesc. Acestea s-au facut evidente imediat ce individul a fost pus in situaia nou de cetean, adic aceea de individ care s participe activ la treburile Cetii. In aceast ipostaz nou, strin celui ce fusese actorul unei piese de mimare colectiv a acceptarii regimului Ceausescu, individul s-a vazut nevoit s opteze pentru una sau alta dintre formaiunile politice care se ofereau in 1990 pe piaa politic romaneasc. Intrebarea la care nu am rspuns 6. Cultura politic i ideologia Intr-un anume sens, ideologia devine partea militant a culturii politice, atata vreme cat ea incurajeaz prozelitismul pentru o idee sau pentru un partid ori regim politic. Ideologia este "un sistem de idei, altfel spus, de idei sistematic solicitate pentru a da seam de situaiile cele mai diverse. (...) Nu numai c ea nu neag conflictele, aa cum se intimpl cu miturile fondatoare ale unui popor, dar ea le exacerbeaz provocand afronturi verbale i fizice, de fiecare dat cand se ivete ocazia."

Or, in aceste condiii, producia ideologiilor sau a opiniilor concurente este un proces care se pliaz pe competiia intre grupuri rivale care ii propun s construiasc trecutul, s inventeze origini, s realizeze o lume moral de un anumit fel, cu temeiuri in trecut sau cu proiecii in viitor. 7. Memoria politic Cultura politic i ideologia politic trebuie analizate in relaia lor direct cu memoria politic. A nu uita nimic inseamn s ne lsm prad nebuniei, spunea George Stirner. Situaia se aplic i in cadrul politicii. Exemplare in acest sens sunt situaiile in care s-a gsit Germania dup cel de-al doilea rzboi mondial, cand s-a dovedit a fi atat de dificil s judece membrii activi ai structurilor naziste, sau dup reunificare s judece ofieri Stasi ai serviciilor secrete, ai poliiei de frontier, etc. Selectivitatea memoriei politice este ilustrat, de exemplu, de situaia generalului Pinochet, care a venit la putere in Chile in urma loviturii de stat in care au murit mai muli demnitari ai regimului ales in mod democratic, in frunte cu Preedintele Allende. Autoritarismul chilean, care a durat intre 1973-1983 a pus capt vieii mai multor mii de indivizi, instaurindu-se un regim de teroare militar. Cazul construit prin incidentul britanic al fostului ef de stat chilean este un exemplu de conflict intre memoriile colective ale mai multor naiuni. Comunitatea cea mai insistent in cererea de extrdare a fostului ef de stat pentru a fi judecat a fost cea spaniol. Demonstraiile de strad din Barcelona sau Zaragoza pentru extrdarea generalului, sunt un exemplu pentru selecia pe care memoria colectiv spaniol a realizat-o in comparaie cu comunitatea chilean, pentru care faptele fostului ef de stat nu impiedicau deinerea funciei de senator pe via de ctre acesta, dup renunarea la poziia de ef de stat in regimul autoritar pe care il condusese. Aa cum se poate observa, memoria politic este selectiv. Ea impune uitarea anumitor elemente, in funcie de factori culturali specifici. Vedem astfel c vectorii de memorie politic sunt idei for care direcioneaz preferine i canalizeaz opinii politice. In funcie de astfel de vectori stabilii conjunctural sau impui de ctre un partid sau o grupare politic un eveniment poate rmane in memoria colectiv sau nu. Reactivarea informaiilor referitoare la un anumit eveniment sau fapt social este un mecanism de impunere i forare a seleciei evenimentului respectiv in memoria colectiv a unei comuniti. Aniversarea Revoluie romane din decembrie 1989 i dezbaterile din mass media la sfiritul fiecrui an calendaristic sunt semnificative pentru mecanismele de impunere i selectarea de evenimente in memoria colectiv a unui popor. 8. Socializarea politic Socializarea este procesul de transmitere de informaii cu caracter cultural i de integrare cultural a individului. Prin procesul de socializare, individul se construiete in sensul integrrii sale in comunitatea e care aparine, peornind de la comunitatea primar care este familia, pin la comunitatea cea mai alrg pe care o putem considea ca fiind naiunea. Socializarea este un proces de transmitere de valori, de invare i de acceptare, de aprofundare i de construcie de identitate individual prin raportarea la identitatea cultural a grupului sau grupurilor de referin.

In perspectiv politic, socializarea este procesul de transmitere i de asimilare a valorilor i normelor politice care se desfoar la nivel implcit sau intr-o form explicit. Se poate vorbi despre stadii sau etape ale socializrii politice. Avem astfel o socializare primar care se desfoar in perioada copilriei, perioad in care copilul integreaz valori i norme culturale i poltice. Cercetrile despre socializarea politic timpuie au inceput in SUA dup 1959, proeict in care au fost angajate sociologia, psihologia i pedagogia deopotriv. Relevant pentru aceast etap a socializrii politice timpurii este studiul lui David Easton, care ne ofer un model teoretic al socializrii politice a copiilor. Modelul lui Easton este construit in patru etape. 1. Politizarea. In prima etap copilul este sensibilizat la domeniul politic. 2. Personalizarea. Copilul ia contact cu sistemul politic prin intermediul citorva figuri de autoritate, percepute fie ca avind un rol pozitiv, fie ca avind un rol negativ pentru comunitate. 3. Faza idealizrii . Autoritatea personalizat ine direct de judecile de valoare. Atitudinea de ur sau de iubire este deci construit in aceast a doua faz a socializrii politice. 4. Instituionalizarea se refer la trecerea de la percepia individual a figurilor de autoritate la percepia global a unui sistem de autoriti. Modelul lui Easton pentru copiii americani nu se potrivete ins modelului situaiei din Frana, spune Maurice Duverger. Cercetrile fcute de sociologii francezi arat c faza personalizrii este foarte slab, nici chiar in timpul generalului De Gaulle copiii francezi neavand o percepie i o imagine foarte clar asupra figurii de autoritate reprezentat de Preedintele francez. Autoritatea politic este perceput de copilul francez ca una abstract, constrangtoare i indeprtat, fa de care acesta arat un detaament afectiv i o distan clare. Trsturile pe care copilul francz le atribuie autoritii politice par s fie parte a unei percepii colective naionale, care se regsete in <gustul francezilor pentru autoriti indeprtate i difuze>, regulile impersonale cutate de francezi asigurindu-le independena i protecia fa de arbitrariul autoritilor. Dac aa stau lucrurile, se poate vorbi despre o socializare timpurie cu caracteer naional? Analizind manualele colare, acestea transmit o cultur burghez vulgarizat in clasele primare i mai elaborat in clasele secundare-superioare. Bourdieu i Passeron vor merge mai departe in La reproduction (1970), identificand ideologiile subiacente procesului de colarizare. Ideologia transmis nu este de factur direct, ci este inculcat printr-o a doua limb - "gramatic generatoare de comportamente politice". Puterea politic folosete acum o violen simbolic in a impune ca legitime semnificaii prin disimularea raporturilor de for ce stau la fundamentul puterii. Socializarea politic a copiilor are ca obiect "...transmiterea culturii existente, i anume valorile care fondeaz autoritatea, puterea, ierarhia. Legitimitatea const in faptul c o putere, o autoritate, o ierarhie sunt considerate ca legitime - adic in conformitate cu sistemul de valori - de ctre cea mai mare parte dintre membrii unei colectivtiti. De exemplu, un rege este legitim dac cea mai mare parte a supuilor si cred c monarhia este regimul legitim i c posesorul coroanei este cel care trebuie s o poarte conform normelor admise de colectivitate. (...) Aceast simpl definiie ne face s inelegem faptul c aculturaia politic are ca scop principal meninerea sistemului de legitimitate existent."

9. Virstele socializrii politice 1. Pin la 7 ani copilul se identific cu adultul in preferine i aciuni cu diimnsiune de tip politic. Dup virsta de 7 ani apare o relaie de cooperare, in care se construiete o annumit autonomie a contiinei. Rgulile pin atunci acceptate, vor face obiectul unei reevaluri 2. 11-12 ani, este <varsta critic> cand copilul devine capabil s argumenteze i s ineleag mai obiectiv credinele pe care le primete. La 12-13 ani acesta percepe mai bine conflictele, diferenele, ameliorindu-i mai bine cunoaterea mediului social. Abia incepand de la aceast varst copilul poate percepe difereniat fenomenele <politice>, in msura in care ele seamn celor ale adulilor. Socializarea copiilor este urmat de o aculturaie permanet, tipul de educaie i valorile pe care aceasta este fondat fiind decisive in tipul de identitate politic pe care socializarea politic il realizeaz. Astfel, familia transmite pentru copii i pentru adolesceni preferine partizane durabile care pot constitui pentru individul adult adevrate grile de analiz i de percepie a evenimentelor i fenomenelor politice. Trecand de la cazul american la cel francez, observm c in Frana, copiii au o reacie de respingere fa de termeni care trimit la o relaie de tip conflictual - partid, sindicate, clase, ideologii. Cuvintele cele mai bine acceptate sunt cele de Patrie, Republic, Stat, drapel, <libertateegalitate-fraternitate>, dup care urmeaz instituiile politice: democraie, cetean, ales, vot, lege. Aceast asimilare se opereaz inainte de virsta de 10 ani. Cunoaterea politic nu este strict legat de nivelul social al prinilor. Intre varstlele de 13- 18 ani, 37% dintre copiii de muncitori, 39% dintre cei de cadre superioare, fa de 36% de copiii de agricultori au o cunoatere <bun> a politicii. Copiii de profesori au nivelul cel mai ridicat de cunoatere (48%). Copiii de muncitori accept mai bine vocabularul conflictual i il cunosc mai bine decit copiii din mediile favorizate. In ceea ce privete interesul pentru politic, diferena este semnificativ, fenomenul fiind explicat prin faptul c mediile sociale mai educate au o poziie pozitiv fa de politic. Astfel 50% dintre copiii de profesori, 36% dintre cei care au prini cu studii superioare, 20% din mediul muncitoresc i 18% din mediul agricultorilor, manifest un interes puternic pentru politic. Pornind de la aceste date preliminare, putem distinge intre tipuri de aculturaie. Astfel, dac puterea care stabilete coordonatele socializrii este de tip totalitar, putem vorbi despre o aculturaie monolitic, in sensul c mijloacele de transmitere sunt in puterea unui singur individ sau grup. In cazul in care puterea nu este unic i mijloacele de informare in mas, colile, alte instituii de aculturaie sunt libere, sau sunt in componena unui stat democratic, se poate vorbi despre o aculturaie de tip pluralist. 10. Socializarea politic i credinele inculcate de guvernani Socializarea politic este direct legat de constrangerea politic. Dac procesul de socializare politic este reuit, atunci constringerea politic nu mai are nevoie s se prezinte in forme de violen fizic sau legal, pentru c valorile care sunt purtate de puterea politic respectiv

sunt interiorizate, asimilate i ofer astfel cimpul supunerii civice. Din aceast perspectiv, "Socializarea politic este procesul de inculcare a credinelor i reprezentrilor relative la putere (dimensiunea vertical) i la grupuri de apartenen (dimensiunea orizontal). In fapt, nu exist societate politic viabil in lipsa interiorizrii unui minimum de convingeri comune referitoare la apartenea la comunitate i la legitimitatea guvernmantului acesteia. Conteaz foarte puin dac aceste convingeri sunt dondate sau nu in raiune; este suficient c ele produc adeziune social." Agenii implicai in acest proces de socializare politic sunt atat guvernanii, cat i guvernaii. Primii, pentru a-i legitima poziia la varful puterii, ceilali, pentru a se putea integra in sistemul de valori politice al societii. Din aceast perspectiv, regimurile politice de tip democratic i dinamica statului european sunt direct legate de apariia in imaginarul colectiv i de asimilarea valorilor pe care se intemeiaz puterea politic. Constrangerea prin for este astfel inlocuit cu autoconstrangerea i autoimpunerea, cum observa, in 1939, Norbert Elias in La dynamique de lOccident. Pe de alt parte, un proces reuit de socializare politic prin care se interiorizeaz credinele fondatoare de ordine social-politic "...rspunde de asemenea unei exigene a celor guvernai. O socializare eficace faciliteaz psihologic acceptarea consttringerilor." O astfel de interiorizare a valorilor politice poate crea inclusiv sentimentul libertii individuale, de vreme ce un anumit tip de comportament se transform din norm politic impus in norm politic asimilat. A. coala i socializarea politic Cercetrile asupra colii ca factor de socializare politic au artat c influnena ei in acest sens este cu mult mai mare pentru copii care vin din medii defavorizate, sistemul educaional public i privat rezolvand handicapul cognitiv al acestora. In spaiul american, s-a constatat c cunoaterea programelor de partid pentru copiii negri a crscut cu 10 procente, fa de 2 procente pentru copiii albi, ambele categorii participand la acelai invmant. Pentru cazul francez, A.Percheron subliniaz hiatusul intre cunoaterea de reguli abstracte i realitatea conflictual a politicului. Copiii care provin din medii privilegiate au o mai bun

unoatere a primelor, iar cei care provin din medii defavorizate au o percepie mai realist a conflictelor sociale. Pentru sistemele democratice, "coala este un loc de invare concret a democraiei pe plan paticipatirii la viaa colar (alegerea de delegai, asociaii, etc.)", coala fiind un loc de invare a relaiilor sociale (ierarhii, coduri, etc.), atat in relaiile cu cadrele didactice, cat i in relaiile cu camarazii. B. Socializarea politic i mass-media Mc Quail arat, in Mass Communcation Theory (1983), c exist trei etape in cercetarea influenei mass-media asupra lumii sociale. Primul ciclu este cel al anilor '40, cand cercettorii se neliniteau de imensa putere a mijloacelor de comunicare in mas. Cel de-al doilea ciclu este cel al anilor '60, cand, dup Lazarsfeld, mass media sunt privite ca neavand un efect major in formarea i modelarea atitudinilor i comportamentelor sociale i politice. Astzi, subliniaz autorul, mass media a dobandit pentru o majoritate de indivizi rolul de surs legitim, facil i accesibil de informaie cotidian. Participand la construirea realitii, individul particip la o realitate fabricat de media, care, in special televiziunea, nu d credibilitate decat opiniilor majoritare, eliminand opiniile dizidente. Mass media tinde astfel s preia controlul i s se substituie grupurilor de referin tradiionale, participarea politic a individului fiind direct legat de distribuia opiniilor prezentate de media. Media intreine in acest fel conformismul social: "...chiar i cei care nu ii schimb opinia, au tendina de a nu o exprima iar aceast tcere intrete opinia <majoritii> reducand in aceeai micare numrul de adeziuni la opinia minoritar." Teza referitoare la efectele limitate i cea referitoare la efectele importante se intalnesc totui i, in acelai timp, se difereniaz prin felul in care pun problema influenei, observ Chagnollaud. Ele sunt, de fapt, complementare. De exemplu, mass-media intreine opinii i imaginea instituit in viaa politic, a codurilor sau a simbolurilor prin care guvernanii se legitimeaz. In egal msur ins mass media a devenit un element fundamental in strategiile de meninere i de perpetuare a puterii. Producand

informaii despre viaa politic, ea transmite date despre guvernani i aciunile lor, sistemul reprezentativ al democraiilor fiind dependent astzi de prezentarea faptelor politice, a campaniilor electorale prin mass meddia. In afara controlului electoral, guvernanii democraiilor reprezentative au cptat o instan de control cel puin la fel de important: reporterii in cutare de tiri despre activtatea guvernanilor i a partidelor politice. Bibliografie David Easton, J.Dennis, Children in the Political System, New York, 1969. Maurice Duverger, Sociologie de la politique, PUF, Paris, 1988 (1973). Dominique Chagnollaud, Science politique, Dalloz, Paris, ed. 2-a, 1999. Philippe Braud, Sociologie politique, LGDJ, Paris, ed. 4-a. 1998. Yves Schemeil, La science politique, Armand Colin, Paris, 1994. Max Weber, Etica protestant i spiritul capitalist, Humanitas, 1994. Ralph Linton, Les fondaments cultureles de la personalite, Dunod, Paris, 1965 (1945). Abraham Kardiner, L'individu et la societe, Gallimard, Paris, trad. 1969 (1939). Gabriel Almond, Sidney Verba (eds), The Civic Culture Revisited, Little Brown, Boston, 1980. Idem, The Civic Culture. Political Attitudes and Democracy in Five Nations, Princeton University Press, 1963. Termeni-cheie Credine politice Cultura civic Cultura dependent Cultura participativ Cultura patriarhal Cultura politic Dimensiunile culturii politice Dimensiunile culturii politice Ideologia Imaginar politic Memoria politic Socializare Virstele socializrii Intrebri de verificare 1. Ce este cultura politic? 2. Tipologia culturii politice 3. Ce este imaginarul politic? 4. Care este funcia indeplinit de socializarea politic? 5. Ce este o ideologie? 6. Care este relaia dintre cultura politic i ideologiea politic de un tip sau altul?

7. In care dintre tipurile de cultur politic ar putea fi incadrat cultura politic romaneasc de astzi?