Sunteți pe pagina 1din 11

Sistemul osos este alcatuit din totalitatea oaselor

organismului uman si a articulatiilor dintre ele.Articulatiile leaga oasele ,integrandu-se intr-un sistem numit schelet.Numarul total al oaselor care alcatuiesc scheletul omului este de 223,din care 95 sunt oase perechi,iar 33 oase neperechi.

1.Forma oaselor

1.Forma oaselor
Oasele corpului au forme diferite,caracteristice.Luandu-se insa in consideratie

raporturile care exista intre cele trei dimensiuni ale lor (lungime,latime,grosime),oasele pot fi impartite in trei grupe,si anume:oase lungi,oase late,oase scurte. Oasele lungi se caracterizeaza prin predominenta lungimii fata de lungime si latime.Fiecare os lung este alcatuit dintr-un corp sau diafiza si din doua extremitati numite epifize.In perioada de crestere,intre diafiza si epifize se gaseste cartilajul de crestere,care poarta numele de metafiza.Majoritatea oaselor din organismul nostru intra in aceasta categorie (de exemplu femurul,tibia,peroneul). Oasele late se caracterizeaza prin proeminenta lungimii si a largimii fata de grosime. Ele prezinta doua fete si mai multe margini variabile ca numar de la un os la altul.Exemple de oase late sunt:oasele craniului,omoplatul,sternul ,coxalul. Oasele scurte se caracterizeaza prin faptul ca lungimea latimea si grosimea lor sunt aproape egale.In aceasta categorie intra oasele tarsiene,oasele carpiene si vertebrele. Atat oasele lungi,cat si oasele late si scurte pot prezenta suprafete sau fatete articulare,apofize,spine,tubercule,creste,fose si incizuri.

2.Structura oaselor
Indiferent de forma lor,oasele sunt alcatuite in principal de tesut osos compact si tesut osos spongios,la care se mai adauga si alte varietati de tesut conjunctiv.Intrucat felul in care este alcatuit osul difera in raport cu forma acestuia,vom descrie pe rand structura oaselor lungi,scurte si late.

2.1. Structura oaselor lungi


Structura diafizei oaselor lungi se deosebeste de structura epifizei,de aceea le vom prezenta separat. a) Structura diafizei Pe o sectiune transversala sau longitudinala prin diafiza femurului se observa la examenul cu ochiul liber ca in axul diafizei se afla un canal,numit canalul medular,in care se gaseste o substanta de culoare galbena,rosie sau cenusie,denumita maduva osoasa.Canalul medular este circumscris pe peretele diafizei,in constitutia caruia intra,de la exterior catre interior urmatoarele componente:periostul, masa osoasa si endostul. b) Structura epifizei Pe o sectiune longitudinala sau transversala prin epifize se observa la examenul cu ochiul liber ca substanta osoasa are un aspect de burete,cu camarute de diferite marimi (areole) limitate de pereti ososi subtiri,cuprinse intr-o capsula de os compact.In aceste camarute se gaseste maduva osoasa.Asadar,masa osoasa din structura epifizei este formata indeosebi din tesut osos spongios,tesutul osos compact formand doar un strat foarte subtire pe suprafata epifizei.In ceea ce priveste periostul si endostul,acestea sunt prezente si in structura epifizelor,dar cu urmatoarele particularitati:periostul lipseste de pe suprafetele articulare ale epifizelor fiind inlocuit cu cartilaj hialin,iar endostul captuseste trabeculele care delimiteaza areolele.Este important sa retinem si faptul ca trabeculele osoase au orientare caracteristica pentru fiecare epifiza,orientare determinata de directia fortelor mecanice care se exercita asupra epifizei.

2.2. Structura oaselor scurte


In structura oaselor scurte intra periostul si masa osoasa,formata indeosebi din tesut osos spongios asezat in partea interna,si dintr-un strat subtire de tesut osos compact asezat la periferie.Endostul catuseste toate areolele tesutului osos spongios.In areale se gaseste maduva osoasa.Ca si la oasele lungi,periostul este inlocuit la nivelul suprafetelor articulare cu cartilaj hialin.

2.3. Structura oaselor late


Ca si in structura oaselor scurte si lungi,in structura oaselor late intra:periostul,masa osoasa, endostul si maduva osoasa.Masa osoasa este formata atat din tesut osos compact,cat si din tesut osos spongios.Caracteristica structurala a acestor oase consta in aceea ca tesutul osos spongios este situat intre doua straturi de tesut osos compact invelit de periost.Aceste straturi de tesut osos haversian poarta numele de table (tabla interna si tabla externa).Areolele tesutului spongios sunt captusite de emdost si gazduiesc maduva osoasa hematogena.

In perioada embrionara si fetala scheletul este format din membrane conjunctive (scheletul craniului) si din cartilaj hialin (membrele,coastele,scheletul axial).In a treia sau a patra saptamana de dezvoltare a embrionului apar primele procese de osificare la nivelul claviculei.Incepand de la nastere si pana in jurul varstei de 25 de ani,scheletul continua sa se dezvolte prin cresterea oaselor in latime si in lungime.Procesul de transformare a membranelor conjunctive in os si inlocuirea cartilajului hialin prin os alcatuiesc osificarea sau osteogeneza.Acest proces asigura totodata cresterea in grosime si in lungime a osului in viata intra- si extrauterina.Punctele in care incepe si se extinde osteogeneza poarta numele de puncte de osificare. Osteogeneza este un proces atat de distrugere cat si de constructie.Faza in care predomina fenomenele de constructie,de transformare a membranelor conjunctive si a cartilajului hialin in tesut osos se numeste osificare primara,in urma careia ia nastere osul brut,incomplet diferentiat,numit os primar. Faza in care sunt prezente fenomenele de distrugere si de remaniere se numeste osificare secundara.Aceasta da nastere chiar din primii ani ai vietii unui os modelat cu structurile definitive caracteristice osului adult numit os secundar.

3. DEZVOLTAREA OASELOR

Cresterea in grosime si in lungime a osului are la baza aceleasi procese ca si osificarea primara si secundara,adica activitatea osteogenetica a periostului si a cartilajului de conjugare. 4.1. Cresterea oaselor in lungime Cresterea in lungime a osului se face indeosebi prin intermediul diafizei si are la baza un proces de osificare ce se desfasoara in cartilajul de conjugare.La inceput acest proces se petrece atat spre epifize,cat si spre diafiza.Ulterior procesul de crestere spre epifize se opreste,formandu-se la marginea epifizara a cartilajului de conjugare o lamela osoasa ce opreste procesul de osteogeneza.Cresterea osului continua insa,dar numai spre marginea diafizara a cartilajului de conjugare.La om,oprirea cresterii in lungime are loc in jurul varstei de 25 de ani,datorita disparitiei cartilajului de conjugare. In timpul cresterii osului,cartilajul de conjugare este supus in permanenta unui proces de neoformatie si in acelasi timp de distrugere.Acest cartilaj creste atat prin multiplicarea celulelor,cat si prin marirea volumului substantei fundamentale.Celulele cartilaginoase se aseaza in serii serii longitudinale axiale,inchise in capsule cartilaginoase,luand aspectul unor fisicuri de monede.Procesul dublu de formare si distrugere a cartilajului,cat si patrunderea tesutului conjunctiv mezenchimal in cartilajul de crestere remaniat determina la acest nivel urmatoarele 5 zone:zona cartilajului hialin sau zona de rezerva; zona cartilajului seriat sau zona de crestere; zona cartilajului hipertrofiat,degenerat si calcificat;zona de eroziune si zona de osificare sau osteoida.

4.Cresterea oaselor

4.2.Cresterea oaselor in grosime


Cresterea oaselor in grosime se face proportional cu cea in lungime prin

activitatea osteogenetica a periostului.La adult,dupa incetarea cresterii oaselor,periostul devine inactiv din punct de vedere osteogenetic,dar nu-si pierde capacitatea de osteogeneza pe care o poate recapata in cazuri de fracturi,cand periostul are un rol deosebit in formarea calusului care sudeaza fragmentele osului fracturat. Cresterea si dezvoltarea oaselor se afla sub dependenta hormonilor si a vitaminelor. Astfel,hormonul somatotrop influenteaza cresterea oaselor in lungime,iar hormonul paratiroidian regleaza circulatia calciului in tesutul osos.Hormonii gonadotropi masculini si feminini influenteaza gradul de maturare a osului.Vitaminele dingrupa D,vitamina A,ca si vitamina C intervin direct in procesele de osteogeneza,lipsa lor producand tulburari in cresterea si dezvoltarea oaselor.