Când doi oameni, având fiecare câte un măr, fac schimb, ei vor rămâne cu câte un măr

fiecare, dar când doi oameni fac schimb de idei, aceasta înseamnă că ... ei n-au mere.
Din aritmetica schimbului
Matematica seamănă cu o moară: dacă veţi turna în ea boabe de grâu, veţi obţine făină,
dar dacă veţi turna în ea tărâţe, tărâţe şi veţi obţine.
A. Huxley
Reputaţia unui matematician se bazează pe cantitatea de demonstraţii, pe care le-a
inventat (cu alte cuvinte: lucrările deschizătorilor de căi întotdeauna au fost greoaie).
A. S. Bezikovici
O demonstraţie se numeşte strictă, dacă strictă o consideră majoritatea matematicienilor.
Morris Kline
Dacă teorema aşa şi n-a putut fi demonstrată, atunci ea devine axiomă.
Euclid
Cel mai mare neadevăr este adevărul înţeles greşit.
William James
Rectorul Institutului Politehnic din Zürich îmi spune:
– Nu este totul pierdut, tinere. Ai căzut la examen? Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu
Giuseppe Verdi, care n-a reuşit la examenele de la Conversatorul din Milano.
Albert Einstein
Oamenii de geniu se împart în trei categorii: genii de speţa întâia, care pot fi apreciaţi pe
când se află încă în viaţa, genii de speţa a doua, care sunt apreciaţi după moarte, şi genii
de speţa a treia, care nu sunt înţeleşi de omenire niciodată.
Stanislaw Lem
Studiile reprezintă ceia ce rămâne, când uiţi totul ce ai învăţat la şcoală.
Albert Einstein
Universitatea dezvoltă toate aptitudinile, inclusiv şi prostia.
A. P. Cehov
După părerea mea, printre cele mai mari descoperiri, realizate în ultimul timp de către
raţiunea omului este, la sigur, arta de a judeca despre cărţi, fără a le citi.
G. K. Lichtenberg
Întotdeauna este plăcut să observi, cum alţii comit greşelile pe care singur le făceai
cândva.
John E. Littlewood
Taci, atâta timp cât nu poţi spune mai mult decât tăcerea.
Pythagoras
Cercetarea fundamentală este ceia ce faci, când nu ştii ceia ce ai de gând a face.
Charles Wilson
Dumneavoastră doar nu sunteţi matematician? Nu. Prin urmare, nici nu am ce discuta. Eu
discut numai cu acei care posedă metoda analizei matematice.
Anatole France
În fiecare ştiinţă este numai atâta ştiinţă adevărată, câtă matematică conţine.
Immanuel Kant
Să nu între aici cel ce nu cunoaşte geometria.
Expresia scrisă de asupra uşii lui Platon
Expresia, conform căreia cel care nu cunoaşte sau îi este străină geometria nu are dreptul
să între în şcoala filozofului, deloc nu înseamnă, că este necesar să fii matematician,
pentru a deveni înţelept.
J. W. von Goethe
Eu n-am întâlnit niciodată vreun matematician care să nu apere, ca pe un simbol al
credinţei, faptul că x2 + px + q este, absolut şi de netăgăduit, egal cu zero. Încercaţi, dacă
doriţi, în calitate de experiment, să-i spuneţi unuia din aceşti domni, că pot, după părerea
dumneavoastră, să existe cazuri când x2 + px + q nu este egal cu zero. Dar spunându-i
acest lucru, îndepărtaţi-vă de el cât mai repede, căci, fără îndoială, el va încerca să sară la
bătaie.
E. Poe
Matematicienii seamănă cu nişte îndrăgostiţi – este suficient să fiţi de acord cu cea mai
simplă afirmaţie a unuimatematician, că el va deduce din ea o consecinţă, cu care de
asemenea, trebuie să fiţi de acord, iar din această consecinţă – o alta.
Fontenelle
Este mai uşor să realizezi cvadratura cercului decât să-l amăgeşti pe un matematician.
Augustus de Morgan
Există minciuna impusă, care este scuzabilă, minciuna sfruntată, pentru care nu există
nici o scuză şi statistica.
Richard von Mises
Zilele ne sunt numărate de către statisticieni.
S. E. Lec
Pythagoras a sacrificat pe altarul lui Zeus o sută de boi şi acesta numai pentru un singur
adevăr geometric. Dar dacă în zilele noastre am proceda în acelaşi fel, este puţin probabil
că am putea găsi atâtea vite cornute pe întreg globul pământesc.
M. V. Lomonosov
După ce a descoperit celebra sa teoremă, Pythagoras a sacrificat o sută de boi. De atunci,
de fiecare dată, când se descoperă vreun adevăr nou, vitele cornute mari au palpitaţii.
Ludwig Björne
Logica este arta de a face greşeli cu fermitate.
J. Kratch
Este mult mai uşor să descoperi o greşeală decât adevărul.
J. W. von Goethe
Cele mai multe forme le îmbracă abstracţia.
S. E. Lec
Două forme cresc în lumea intelectuală: precizia şi bănuiala. Sarcina: nu trebuie să se
admită apariţia hibridului "bănuiala precisă".
S. E. Lec
Cu cât mai mult înveţi, cu atât mai mult ştii.
Cu cât mai mult ştii, cu atât mai mult uiţi.
Dacă mai mult uiţi, mai puţin ştii.
Iar dacă mai puţin ştii, mai puţin uiţi.
Dar dacă mai puţin uiţi, mai mult ştii.
Atunci pentru ce să înveţi?
Din folclorul savanţilor
Matematicienii sunt un fel de francezi: când le vorbeşti, ei îşi traduc tot în limba lor şi
deodată iesă cu totul altceva.
J. W. von Goethe
Distrat, calm ca un matematician.
Anatole France
Este suficient să arăţi, că un lucru oarecare este imposibil, că îndată se va găsi
matematicianul care-l va face.
W. W. Sawyer
Eu am văzut, cum odată Laplace a încercat timp de o oră sărestabilească lanţul
raţionamentelor voalate de către el în "Mecanica cerească" prin intermediul cuvintelor
"este uşor de văzut, că".
Din amintirile unui elev de al lui Laplace
6
Se consideră, că 10 ani este timpul necesar, pentru a transforma maimuţa în doctor în
ştiinţe.
John E. Littlewood
Nu sunt de acord cu matematica. Consider că suma de zerouri – e o cifră înfiorătoare.
S. E. Lec
Există zerouri cărora li se pare, că sunt elipse, şi în jurul lor se învârte toată lumea.
S. E. Lec
Crucea pusă lângă numele unora mulţi o iau drept plus.
S. E. Lec
Infinitul este locul unde se produce ceia ce nu se poate întâmpla.
Din răspunsul unui elev
Două linii paralele se întâlnesc la infinit – cred şi ele în aceasta.
S. E. Lec
Eu n-am putut înţelege conţinutul articolului dumneavoastră, fiindcă el nu era animat de
către icşi şi igreci.
W. Thompson (lord Kelvin)
Specialişti din domeniul matematicii teoretice se ocupă cu ceia ce pot, aşa cum trebuie,
iar cei din domeniul matematicii aplicate – cu ceia ce trebuie aşa cum pot.
Din folclorul ştiinţific
Cu cât mai puţin Dumnezeu se amestecă în chestiunile ce ţin de domeniul ştiinţei, cu atât
mai bine este pentru ştiinţă şi pentru autoritatea lui Dumnezeu.
Leonhard Euler

Acela-i matematician pentru care egalitatea este evidentă ca "2 × 2 =

4".
W. Thompson (lord Kelvin)
Dacă cineva vrea să determine cu un cuvânt laconic şi expresiv esenţa matematicii, acela
trebuie să spună, că este o ştiinţă despre infinit.
Henri Poincaré
Matematica este ştiinţa despre raporturile între formule, lipsite de oricare conţinut.
David Hilbert
Matematica este ştiinţa manevrării cu regulile şi noţiunile născocite anume în acest scop.
Este clar, că cel mai important rol aici are invenţia unor noţiuni noi. Rezerva teoremelor
interesante ar fi epuizat repede în matematică, dacă ar fi fost nevoie să le formulăm
numai cu ajutorul noţiunilor, conţinute în axiome.
E. P. Wigner
Matematica pură este ştiinţa în care noi nu ştim despre ce vorbim şi nici dacă este
adevărat ceia ce spunem.
Bertrand Russell
Matematica poate să descopere o anumită ordine chiar şi în haos.
Ch. Stein
Matematica reprezintă în sine o colecţie de rezultate, care pot fi aplicate la orice.
Bertrand Russell
Un renumit matematician polonez Hugo Steinhaus, consideră glumind, că există legea,
care se formulează astfel: matematicianul va face mai bine. Anume, dacă se propune la
două persoane, (una fiind matematician) efectuarea unui lucru necunoscut, atunci
rezultatul întotdeauna va fi următor : matematicianul îl va face mai bine.
Uşurinţa matematicii se bazează pe posibilitatea construcţiei sale logice, însă dificultatea,
de care se sperie mulţi, – în imposibilitatea expunerii în alt mod.
Hugo Steinhaus
Dacă numai aş avea teoremele! Atunci aş putea destul de uşor să găsesc demonstraţiile.
Berngard Riemann
În ochii unui neiniţiat simbolurile matematice sunt ca stindardurile duşmanilor, care se
înalţă deasupra unui bastion inexpugnabil.
Morris Kline
Dacă vorbeşti cu un matematician, poţi să n-ai concepţie despre matematică. Dar
numaidecât trebuie să ai simţul umorului şi recunoaşterea nulităţii sale.
K. Dziewanowski
Geometria este arta de a judeca pe desene rău efectuate.
Niels H. Abel
Arta de a rezolva probleme geometrice seamănă cu trucurile iluzioniştilor – uneori, chiar
ştiind soluţia problemei, nu-i clar cum s-ar putea ajunge la ea.
I. D. Novikov
Fiecare ştie ce este curba, până când nu va învăţa matematica atât, că se va încurca în
nenumărate excepţii.
Felix Klein
Cu tremur de groază întorc faţa de funcţiile voastre nenorocite şi blestemate ce n-au
derivate.
Ch. Hermite
Numerele imaginare sunt un adăpost duhului divin, aproape îmbinarea existenţei cu
inexistenţa.
Gottfried Leibniz
Umor matematic

David Hilbert vorbind despre un elev al său spunea: "El a devenit poet. Pentru
matematică avea puţină imaginaţie".
Într-o noapte Blaise Pascal avea o groaznică durere de dinţi. A întrebuinţat totul pentru
potolirea durerilor, dar în zădar. Atunci s-a ocupat de studiul cicloidei, descoperindu-i o
serie de proprietăţi, ca să constate în final, că durerea de dinţi a dispărut.
Marele matematician rus A. A. Marcov, fiind întrebat, ce este matematica, a răspuns:
"Matematica este ceea cu ce se ocupă Gauss, Cebâşev, Leapunov şi eu".
Vorbind despre feciorul său, David Hilbert spunea: "Aptitudinile matematice el le-a
moştenit de la mamă-sa, iar restul de la mine".
În timpul uneia dintre prelegerile sale, David Hilbet spunea:
– Fiecare om posedă un anumit orizont. Când se îngustează şi devine infinit de mic, el se
transformă în punct şi atunci omul zice: "Acesta este punctul meu de vedere".
Odată Hilbert, împreună cu soţia sa, a organizat un dineu. După sosirea unui oaspete,
doamna Hilbert şi-a chemat soţul într-o parte şi i-a spus:
– David, du-te, te rog, şi-ţi schimbă cravata.
Hilbert dispăruse. Se scurseră o oră, dar el tot nu-şi făcea apariţia. Stăpâna casei,
îngrijorată, se porni în căutarea soţului. Privind şi în dormitor, descoperi, spre mirarea ei
că Hilbert dormea în pat. Trezindu-se, el şi-a amintit că după ce şi-a scos cravata,
continua, după inerţie, să se dezbrace mai departe şi, după ce s-a îmbrăcat în pijama, s-a
culcat în pat.
Odată Isaac Newton a vrut să-şi fiarbă un ou de găină, fără a întrerupe lucrul. Îşi lua un
cronometru pentru a fierbe oul numai în timp de trei minute. Era, însă, preocupat de
problema sa matematică, pe care încerca s-o rezolve în acel moment. Când îşi aduse
aminte, mare-i fu mirarea: a pus ceasul la fiert, iar în mână ţinea oul ca să numere
minutele.
Marele fizician Josiah Gibbs, fiind un om foarte retras, nu scotea, de obicei, nici o vorbă
la consiliile ştiinţifice ale universităţii unde el preda. La una din şedinţele în cadrul căreia
se discuta întrebarea cărui obiect trebuie de rezervat mai mult spaţiu în noul program de
studiu: matematicii sau limbilor străine. Gibbs n-a răbdat, totuşi, şi a luat cuvântul:
– Matematica tot este limbaj, – a spus el.
Lui Albert Einstein îi plăceau foarte mult filmele lui Charles Chaplin, nutrind o simpatie
deosebită faţă de personajele create de acest cineast.
Într-o scrisoare adresată lui Charles Chaplin citim: "Filmul dumneavoastră "Goana după
aur" e pe înţelesul tuturor. Veţi ajunge numaidecât om mare. Einstein".
Răspunsul a fost dat cu promptitudine: "M-aţi cucerit şi mai mult. "Teoria relativităţii",
pe care aţi elaborat-o, nu o înţelege nimeni, dar dumneavoastră aţi devenit, totuşi, om
mare. Chaplin".
Carl Gauss se distingea încă din şcoală prin agerimea minţii sale. Odată învăţătorul său îi
zise:
– Carl, aşi vrea să-ţi dau două întrebări. Dacă la prima o să răspunzi corect, apoi la a doua
poţi să nu mai răspunzi. Aşadar, câte ace are bradul şcolii noastre, împodobit de Anul
Nou?
– 65786 de ace, domnule învăţător, – a răspuns imediat Gauss.
– Bine, dar cum ai aflat acest lucru? – îl întrebă învăţătorul.
– Această întrebare de acum este cea de a doua, – remarcă cu promptitudine elevul.
Printre numeroasele lecţii despre aplicaţiile matematicii, citite de către Cebâşev, se
remarcă şi prelegerea lui la Paris, dedicată teoriei matematicii în confecţionarea
îmbrăcămintei. La ea s-au prezentat cei mai buni croitori şi modelieri, diferiţi experţi în
ale eleganţei. Cebâşev şi-a început lecţia cu renumita frază matematică:
– Admitem, pentru simplitate, că omul are corp de formă sferică.
După aceste cuvinte vorbele lui sunau în gol, deoarece publicul şocat a părăsit sala.
Marele matematician american John von Neumann, a lucrat cândva în calitate de
consultant al specialiştilor din domeniul construirii navelor cosmice. Odată, văzând
scheletul unei rachete, von Neumann a întreabat pe colaboratorul ce-l însoţea:
– Cine a construit racheta?
– Inginerii, – a fost răspunsul.
– Inginerii? – repetă von Neumann cu dispreţ, – păi eu am elaborat teoria matematică a
rachetelor. Luaţi respectiv, lucrarea mea, publicată în anul 1952, şi veţi găsi în ea totul ce
vă interesează.
Specialiştii au găsit lucrarea în cauză, au demontat construcţia rachetei proiectate de ei
(către acel moment erau cheltuite deja 10 000 000 de dolari) şi au construit o rachetă
nouă, urmărind cu stricteţe recomandările lui von Neumann. Însă aceasta n-a fost destul,
pentru a garanta succesul final, căci în momentul apăsării butonului "Start" a răsunat o
explozie asurzitoare şi racheta s-a făcut ţăndări. Indignaţi, constructorii de rachete l-au
chemat pe von Neumann şi l-au întrebat:
– De ce, în pofida urmării cu stricteţe a recomandărilor dumneavoastră racheta a
explodat, totuşi, în momentul lansării ei.
– Ceia despre ce aţi vorbit se referă la aşa numita teorie a exploziei puternice. Eu am
elaborat într-o lucrare de a mea, publicaă în anul 1954. Veţi găsi în ea totul ce vă
interesează, – a răspuns von Neumann.
Niels Bohr avea de asupra uşii sale de la vilă bătută o potcoavă care, chipurile, aduce
conform unei credinţe populare, noroc.
– Poate oare un savant atât de remarcabil ca dumneavoastră să creadă, că potcoava
suspendată de asupra uşii într-adevăr aduce noroc? – întreabă unul din vizitatorii săi.
– Nu, răspunse Bohr, – desigur că nu cred. Aceasta-i o veritabilă superstiţie. Dar ştiţi se
spune, că ea aduce noroc chiar şi celor care nu cred în aceasta.
Despre Jean d'Alembert se zice, că atunci când de fiecare dată demonstrează studenţilor
propria teoremă, spunea: "Şi acum, domnilor, vom trece la teorema al cărei nume am
onoarea să-l port".
Mare i-a fost mirarea unui filozof, când a aflat de la Bertrand Russell, că dintr-o afirmaţie
falsă poate fi dedusă oricare alta. El a întrebat:
– Dumnevoastră consideraţi, într-adevăr, că din afirmaţia 2 + 2 = 5, urmează, că sunteţi
papa de la Roma?
Russell dădu afirmativ din cap.
– Şi dumneavoastră puteţi demonstra acest lucru? – continuă să-şi exprime îndoiala
filozoful.
– Desigur! – a răspuns cu fermitate Russell şi-i expune demonstraţia în cauză:
1. Presupunem, că 2 + 2 = 5;
2. Scădem din ambele părţi a egalităţii câte un doi: obţinem 2 = 3;
3. Schimbăm cu locurile partea stângă cu partea dreaptă: 3 = 2;
4. Scădem din ambele părţi câte o unitate: 2 = 1;
Papa de la Roma şi eu – împreună suntem doi. Deoarece 2 = 1, atunci papa de la Roma şi
eu suntem una şi aceeaşi persoană. Deci, eu sunt papa de la Roma.
Despre matematicianul francez Pierre de Maupertuis (de altfel, favoritul lui Napoleon
Bonaparte), se spune, că, după o masă copioasă şi bine stropită cu băuturi, se aşează într-
un fotoliu şi declară, căscând: "Acum aş vrea să rezolv o problemă frumoasă, dar să nu
fie prea dificilă!"
Un profesor foarte pedant obişnuia să spună: "... polinomul de gradul patru
ax4 + bx3 + cx2 + dx + e,
unde e nu-i neapărat să fie baza logaritmilor naturali" (dar poate şi să fie).

Deducţia logică

Cică în coşul unui aerostat, luat de vânt şi ce pierdea din înălţime, se aflau Sherlock
Holmes şi doctorul Watson. Călătorii lui, în momentul când pierduseră orice orientare, au
zărit un om.
– Domnule, spuneţi-mi, vă rog, măcar aproximativ, unde ne aflăm? – întrebă Holmes.
– De ce aproximativ, domnule? Vă pot spune precis. Vă aflaţi în coşul aerostatului.
În acest moment o rafală de vânt zmunci aerostatul în sus.
– Să-l ia naiba de matematician, – bolmoji Holmes.
– Sunt uimit, ca de obicei, – spuse Watson, – cum de aţi aflat, că omul acesta este un
matematician?
– Păi, faptul este evident, – zice Holmes, – răspunsul lui este pe cât de exact, pe atât şi de
inutil.

Pseudomatematica

Fizicianul crede, că 60 se împarte fără rest la orice număr (mai mic decât 60, desigur). El
observă că 60 se împarte la 1, 2, 3, 4, 5, 6. Mai verifică câteva numere, luate, după cum
afirmă el la întâmplare, spre exemplu la 10, 15, 20, 30. Deoarece 60 se împarte şi la ele,
fizicianul consideră că aceste date experimentale sunt suficiente, pentru a demonstra, că
60 se împarte fără rest la orice număr.
Inginerul bănuieşte, că toate numerele impare sunt şi prime (adică numerele care se
împart fără rest doar la 1 şi sine însuşi). În orice caz, demonstrează el, 1 este număr prim,
mai apoi urmează 3, 5 şi 7, toate fiind, fără îndoială, numere prime. Dacă e să luăm pe 9,
apoi ne lovim de un caz neplăcut: 9 nu e un număr prim, dar 11 şi 13 sunt desigur prime.
– Revenind la numărul 9, – spune inginerul, – se poate conchide, că s-a produs o eroare
experimentală.

Noţiunea de evident

Un careva profesor de matematică, formulând în timpul lecţiei o teoremă, a spus:

– Demonstraţia ei este evidentă.
– Dar de ce este evidentă? – întrebă un student cu acest prilej.
Profesorul se gândi niţel şi apoi ieşi din sală. Întorcându-se peste vre-o 20 de minute el
anunţă:
– Teorema într-adevăr este evidentă.
După aceasta el îşi continuă imperturbabil prelegerea sa.
Cât priveşte cuvântul "evident" el poate fi interpretat în diferite modalităţi. Iată doar
câteva dintre ele.
1. Când profesorul A spune că o afirmaţie este evidentă, aceasta înseamnă, că-i cunoscută
auditoriului încă 2 săptămâni în urmă.
2. Când profesorul B spune că o afirmaţie este evidentă, atunci aceasta înseamnă că,
venind acasă, şi gândindu-vă asupra ei veţi înţelege, de ce ea este evidentă.
3. Când profesorul C spune că o afirmaţie este evidentă, aceasta înseamnă că, dedicându-
vă întreaga viaţă, ce v-a mai rămas, meditaţiilor asupra sensului celor spuse, posibil, veţi
înţelege cândva, că afirmaţia, este justă.
Marele compozitor german Ludwig van Beethoven aşa şi nu a mai reuşit nici odată să se
familiarizeze cu toate operaţiile aritmetice. Înmulţirea şi împărţirea au fost pentru el o
taină nedescoperită. De exemplu, pentru a înmulţi 12 la 60, genialul compozitor îl aduna
pe 12 de 60 de ori la rând.
Este drept că, matematicienii nu s-au lăsat "îndatoraţi" faţă de arta muzicii. Astfel, pentru
marele matematician austriac Georg Vega, muzica era într-atât de străină, încât el spunea:
– Nu există nici muzică bună, nici muzică rea. Există doar numai zgomot mult şi zgomot
puţin.
Gottfried Leibniz era credincios in felul său. Pentru el posibilitatea de a scrie toate
numerele cu ajutorul simbolurilor "0" şi "1", adică cu ajutorul sistemului binar, constituie
demonstraţia matematică a creaţiei lumii din nimic, Dumnezeu fiind 1, iar nimicul – 0.
Suntem martorii pătrunderii vertiginoase a calculatoarelor electronice în cele mai diverse
domenii. Iată, de exemplu, la rezolvarea problemelor de ordin "economic". Cică, un
student, hotărând să aplice pe viu cunoştinţele acumulate, intenţionă să alcătuiască un
meniu optim, pentru a economisi câte ceva din bursă. Zis şi făcut. După ce a introdus în
calculator datele despre preţurile şi conţinutul caloric ale bucatelor, servite la cantina
studenţească, a cerut, ca meniul să aibă norma calorică recomandată de medicină, iar
preţul să fie minim. Răspunsul a urmat neîntârziat: "18 pahare de cafea cu lapte pe zi".
Este interesant, că în matematica superioară există o relaţie cunoscută, ce exprimă o
legătură strânsă şi neaşteptată, totodată, între numerele
π, e, 1, 0 şi .

Este formula
eiπ + 1 = 0,
pe care a dedus-o Leonhard Euler. Ea, fiind o formulă cu multe sensuri, merită atenţia nu
numai a matematicienilor, ci şi a filozofilor şi reprezentanţilor ştiinţelor naturale.
Matematicianul american Benjamin Peirce, luând cunoştinţă pentru prima dată de această
formulă, în pofida faptului că de la descoperirea ei trecuseră mai mult de o sută de ani, a
rămas foarte impresionat.
– Domnilor, – a spus el odată, adresându-se studenţilor, în momentul când deduseseră
relaţia pe tablă, – eu sunt convins, că formula scrisă este absolut paradoxală. Noi nu
suntem în stare s-o înţelegem, noi, însă, am demonstrat-o şi de aceea considerăm, că ea
este justă.
Un aspirant prea sacaitor l-a adus pe conducătorul său ştiinţific David Hilbert într-o stare,
încât acesta să-i spună: "Duceţi-vă şi elaboraţi construirea unui poligon regulat cu 65 537
(= 216+1) de laturi". Aspirantul s-a retras, ca să revină după 20 de ani de activitate cu
construcţia în cauză (actualmente ea se păstrează în arhivele din Göttingen).
Odată matematicianul francez Joseph Louis Lagrange se afla la un concert. Văzându-l
foarte concentrat, cineva l-a întrebat, pentru ce îi place muzica?
– Îmi place, – răspunde acesta, – fiindcă mă izolează. Ascult primele trei măsuri; la a
patra nu mai deosebesc nimic; mă las atunci furat de gândurile mele; nimic nu mă mai
întrerupe atunci; în felul acesta am rezolvat nu o singură problemă dificilă.
Atunci când în anul 1884 studenţii Universităţii din Petersburg i-au dăruit
academicianului P. L. Cebâşev culegerea de lucrări, proaspăt ieşită de sub tipar a cercului
de matematică condus de el, Pafnutii Lvovici le-a spus:
– Scrieţi, scrieţi domnilor, dar nu uitaţi, că în timpurile noastre este mai uşor şă găseşti
trei cărţi decât un cititor.
Academia franceză a respins în mai multe rânduri lucrările lui Galois, motivând, că ele
sunt de neînţeles ... "din cauza dorinţei exagerate a autorului de a se exprima prea
concis". Mai târziu această instituţie a apreciat, că lucrările lui Galios dispun ... de "o
minunată claritate şi precizie".
Matematicianul german Felix Klein, ce se ocupa în de aproape de chestiunile ce ţin de
instruirea matematică, a organizat înainte de Primul Război Mondial o comisie
internaţională pentru reorganizarea predării. Luând cunoştinţă de gimnaziile nemţeşti, el a
asistat şi la câteva lecţii. La una dintre ele, atunci când s-a pomenit de Kopernik, Klein a
întrebat: "Când a trăit Kopernik?"
În continuare discuţia a decurs astfel:
Klein: Dacă nu ştiţi anii naşterii şi ai morţii, să-mi spuneţi, măcar, în ce secol a trăit el?
Tăcere mormântală.
Klein: Spuneţi, a trăit înainte de era noastră sau nu?
Clasa (cu fermă convingere): Desigur, înainte de era noastră.
Klein remarcă: "Şcoala trebuia să obţină, ca elevii să răspundă la această întrebare, cel
puţin, fără a face uz de cuvântul "desigur"".
Matematicianul neamţ Moritz Pasch explica existenţa unui număr impunător de oameni
care nu înţeleg matematica, prin faptul că ... gândirea matematică, prin însăşi esenţa ei,
este opusă naturii omului.
George Berkeley afirma, că în calculul diferenţial se comit constant greşeli, care apoi sunt
corectate şi substituite cu alte greşeli de ordin opus.
Despre lucrările matematicianului Jordan se spunea, că dacă el ar fi avut nevoie de patru
mărimi analogice sau omogene (de exemplu a, b, c, d), el le-ar fi notat prin a, M3', ε2,
.
Matematicienii profesionişti sunt familiarizaţi cu numele celebrului matematician al sec.
XX Nicolas Bourbaki. De fapt, aceasta nu este numele unei singure persoane, ci este
pseudonimul unui grup de matematicieni, majoritatea stabiliţi în Franţa şi care-şi respectă
cu stricteţe anonimatul. Atingând vârsta de 50 de ani, fiecare membru al acestui colectiv,
indiferent de meritele sale, este exclus automat din rândul celor activi. În pofida
atmosferei de taină, ce persistă în jurul biografiei lui N. Bourbaki, totuşi se cunoaşte
faptul că fondatorul acestui grup este matematicianul francez Jean Dieudonne.
Cu prilejul primei sale vizite la Moskova, în anul 1966, J. Dieudonne mărturisea: "Îl
stimez foarte mult pe domnul Bourbaki, dar spre regret, nu-l cunosc personal".
Însă cu ocazia editării în Uniunea Sovietică a "Elementelor matematicii" (semnată N.
Bourbaki) Jean Dieudonne a prezentat o procură autentificată, în care N. Bourbaki
încredinţa primirea onorarului pentru publicaţie "prietenului meu J. Dieudonne".