Sunteți pe pagina 1din 1

Deducere TVA bonuri fiscale si deducere TVA la bonurile de achizitii combustibili

Cuvinte cheie: TVA, HG 84/2013, bonuri fiscale, combustibil, deducere TVA

Prin adoptarea HG nr. 84/2013 pentru modificarea normelor de aplicare a Codului fiscal , publicata in Monitorul oficial din 14.03. 2013, a fost prevazuta posibilitatea deducerii TVA in baza bonurilor fiscale emise de casele de marcat fiscale, astfel: Pentru achizitiile de bunuri si servicii pe baza de bonuri fiscale emise in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, deducerea taxei poate fi justificata cu bonurile fiscale care indeplinesc conditiile unei facturi simplificate in conformitate cu prevederile art. 155 alin. (11), (12) si (20) din Codul fiscal daca furnizorul/prestatorul a mentionat pe bonul fiscal cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal codul de inregistrare in scopuri de TVA al beneficiarului. In acelasi timp s-a abrogat prin reformulare si procedura de deducere a TVA la achizitiile de combustibili. Procedura a prevazut deducerea TVA in baza bonului fiscal, stampilat de furnizorul de combustibil, pe care s-a precizat numarul de inmatriculare a autovehiculului. Pentru deducerea TVA, aferenta bonurilor de achizitii combustibili, din punctul de vedere al procedurii, aceasta nu mai este aplicabila incepand cu 14.03.2013. Pentru achizitiile de combustibili, din punctul de vedere al calitatii documentului justificativ, dar si pentru alte achizitii efectuate in baza unui unui bon fiscal, se poate deduce TVA daca: A) Codul fiscal al cumparatorului este imprimat pe bonul fiscal de catre casa de marcat fiscala. Se subintelege ca daca acest cod nu este imprimat de casa de marcat, ci este transcris/suprascris ulterior, documentul nu are calitate de document justificativ pentru deducerea TVA, si nu se poate deduce TVA de la achizitie. B) Valoarea maxima a fiecarei achizitiei facute pe acelasi document este de 100 Eur, inclusiv TVA, conform art. 155 alin. (11) din Codul fiscal. Cursul de schimb este cel valabil la data emiterii bonului fiscal, respectiv cursul comunicat de BNR in ziua anterioara, sau ultimul curs comunicat. C) Un bon fiscal trebuie sa contina urmatoarele informatii, pentru a se permite deducerea TVA : - data emiterii; - identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile; - identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate; - suma taxei colectate sau informatiile necesare pentru calcularea acesteia; - daca anterior a fost emisa o alta factura, o referire specifica si clara la factura initiala si la detaliile specifice care se modifica. Nota: Retinem ca se necesita descrierea exacta a bunurilor si serviciilor achizitionate si nu o descriere generica. Ce se intampla cu valoarea achizitiei, cheltuiala poate fi dedusa in baza bonului fiscal? Pana la noi reglementari aceasta cheltuiala nu poate fi dedusa pe baza bonului fiscal, ci se necesita, ca si pana acum, intocmirea decontului de cheltuieli, a NIR-ului,a ordinului de deplasare, a foilor de parcurs, dupa caz. Autor: Adrian Benta, consultant fiscal

S-ar putea să vă placă și