Sunteți pe pagina 1din 3

Mecanismul de producere: La persoanele tinere, cel mai des intalnit mecanism de producere este un traumatism puternic cum ar fii

accidente auto-moto sau precipitari de la inaltime. La persoanele in varsta o precipitare de la acelasi nivel este de ajuns pentru a produce o fractura. S-au descoperit 4 factori ce contribuie la aceste fracturi: 1. directia cazaturii trebuie sa fie centrata pe sau langa marele trohanter; 2. reflexele de protectie nu sunt la fel de prezente ca la alte persoane; 3. Constitutia pacientului nu prezinta tesuturi moi care sa absoarba din socul traumatismului (musculatura, tesut adipos); 4. tesut osos de duritate scazuta. Semne si simptome: gradul de deformare a soldului in urma traumatismului se coreleaza cu gradul de deplasare al fracturii; piciorul se afla de obicei in rotatie externa usoara flexie si abductie. Echimoza poate fi prezenta. Membrul inferior este dureros la palpare si mobilizare pasiva. Diagnostic: se pune in baza examenului radiologic. Incidentele standard sunt anteroposterior de bazin pentru compararea cu partea contralaterala, o radiografie de sold anteroposterior (in rotatie interna 1015grade pentru corectarea anteversiei colului femural) si o radiografie laterala a soldului.

Clasificarea: Evans a clasificat fracturile intertrohanteriene in stabile si instabile, in functie de gradul de cominutie al corticalei posteromediale. De asemeni fractura oblica inversata se incadreaza la fracturile instabile din cauza tendintei de deplsare a diafizei femurale inspre medial.

Tratament: Nonoperativ: Inainte de introducerea fixarii interne fracturile erau tratate prin repaus la pat cu membrul inferior fracturat in tractiune, urmat de o lunga perioada de recuperare. Acest tratament era urmat de multe complicatii precum escare, infectii urinare, pneumonie si complicatii trombembolice. De asemeni fractura se vindeca cu scurtarea membrului si deformarea in varus a acestuia. O alta cale de tratament consta in mobilizarea precoce a pacientului in limitele durerii, pacientul fiind mobilizat din pat intr-un scaun. Si in acest caz mersul cu sprijin pe piciorul fracturat este intarziat. Cea din urma este metoda de tratament agreata in

prezent de majoritatea medicilor in cazul in care pacientul prezinta contraindicatii pentru interventia chirurgicala. Chirurgical: cel mai comun tip de implant este surubul-placa (DHS Dynamic Hip Screw). Acesta consta intrun surub de col cu filet mare la exterior, care este introdus in centrul colului si capului femural. Peste acest surub se telescopeaza placa pana aceasta ajunge la suprafata diafizei femurale, unde este fixata cu o o suruburi. Unghiul dintre surub si placa este variabil de la 130 pana la 150 in functie de variatiile anatomice. A doua varianta de implat este tija centromedulara. In majoritatea cazurilor aceasta este considerata o varianta mai buna decat DHS, prezentand cateva avantaje: localizarea intramedulara ofera un transfer mai bun al fortelor de incarcare pe membrul respectiv, compactare controlata prin surubul glisant, scurtarea si deformarea membrului sunt mult mai bine controlate, timp operator mai scurt, abord mai putin invaziv decat in cazul DHS. Cele mai folosite implanturi sunt tijele Gamma, cea mai noua versiune fiind Gamma 3.

O variatie a fracturilor pertrohanteriene o reprezinta fracturile bazicervicale. In acest caz traiectul de fractura este mai proximal decat in fracturile intrtrohanteriene, la limita intre colul femural si regiunea trohanteriana. Metoda de fixare de electie pentru astfel de fracturi este surubul-placa, singura diferenta fiind folosirea a doua suruburi de col in loc de unu, pentru a evita fenomenul de rotatie a segmentului proximal. Se recomandam ca tratament de electie interventia chirurgicala: reducere si osteosinteza cu tija GAMMA,DHS,DCS, implantul ales de catre medic fiind in corelatie cu particularitatea cazului. Postoperator: pacientii operati pentru fracturi pertrohanteriene trebuie mobilizati cat mai repede posibil (a 2-a, a 3-a zi postoperator). Din programul de recuperare: contractii izometrice ale cvadricepsului ( muscle setings ), flexia gambei pe copsa, ( in primele 2-3 zile), mersul cu sprijin partial, iar in unele cazuri pacientul poate fi lasat sa calce imediat dupa operatie ( osteosinteza stabila pe fracturi fara deplasare ). De asemeni s-a demonstrat ca miscarile active in pat, miscarea activa a gleznei s-au a gambei, cat si folosirea urinarului genereaza forte la nivelul soldului egale cu cele ce apar la incarcarea normala. Incarcare normala pe membrul operat depinde si de tipul fracturii, nivelul de cominutie, si calitatea masei osoase a pacientului. As mai adauga faptul ca trebuie acordata o atentie mare recuperarii propioceptiei.