Sunteți pe pagina 1din 42

Gnoseologia (Teoria cunoasterii)

Teoria cunoasterii este o componenta necesara oricarei constructii filosofice . In cadrul filosofiei , ea reprezinta dezvoltarea unui raspuns la intrebarea pusa de oameni din vechi timpuri daca gandirea lor e in stare sa cunoasca lumea reala . Ea explica ce este si cum se realizeaza cunoasterea lumii de catre om , posibilitatea cunoasterii , legile , nivelele , formele si valoarea acesteia . Problematica teoriei cunoasterii n3n1ng In abordarea teoretica a problemelor cunoasterii trebuie sa facem distinctia intre porcesul cunoasterii si teoria cunoasterii . Procesul cunoasterii e acel proces obiectiv , spontan ce se desfasoara ca urmare a inzestrarii naturale a omului cu capacitati cognitive , omul nefiind constient de el , ci numai de rezultatele lui . De aceea , in primele filosofii problematica gnoseologica lipseste , reflexia filosofica fiind centrata pe probleme de cosmologie , ontologie , si chiar politica si etica . Aceasta situatie e remarcata de Petre Negulescu , care , ocupandu-se de geneza problematicii gnoseologice , arata ca la inceputurile ei , filosofiei ii era caracteristica o incredere spontana in capacitatea ratiunii de a cunoaste lumea si a dezvalui adevarul . Filosoful roman observa , pe buna dreptate ca pentru oamenii primitivi nu exista nici macar cunoastere , ci numai lucruri cunoscute . Procesul cunoasterii presupune : Un obiect (ceea ce e de cunoscut) Un subiect (cel ce cunoaste , adica omul ca agent cunoscator) O relatie congnitiva intre obiect si subiect (activitatea de cunoastere prin care se dobandesc cunostinte) Un produs , un rezultat (cunostintele) Teoria filosofica a cunoasterii se constituie tocmai in functie de aceste elemente ale procesului cunoasterii , aparand in cadrul ei o problematica ce are in centru relatia gnoseologica dintre obiect si subiect , relatie inteleasa ca modalitate de raportare a omului la lume , in care el , ca subiect cunoscator , reproduce lumea in planul gandirii sale . Dar problematica cunoasterii nu se reduce numai la problemele ce privesc relatiile cognitive obiect-subiect , ci cuprinde si probleme ce tin de obiectul cunoasterii si de subiectul cunoscator . Problema obiectului cunoasterii In legatura cu ea s-au conturat inca din antichitate doua linii: Linia lui Democlid (materialista) Linia lui Platon (idealista) Problema subiectului cunoasterii Din modul in care e conceput subiectul cunoasterii , mai precis posibilitatea lui de a cunoaste rezulta o alta grupare a conceptiilor filosofice si anume : Optimismul gnoselogic Agnosticismul Termenul de optimism gnoseologic desemneaza ansamblul conceptiior filosofice care afirma

posibilitatea omului in calitatea sa de subiect cunoscator de a cunoste realitatea . Termenul de agnosticism desemneaza ansamblul conceptiilor filosofice care neaga in principiu posibilitatea omului de a cunoaste realitatea . O varianta a agnosticismului e scepticismul , care chiar daca in parte , admite posibilitatea cunoasterii lumii , se indoieste de valoarea cunostintelor dobandite . Problema relatiilor cognitive obiect-subiect In istoria filosofiei mai exista o alta impartire a conceptelor filosofice despre cunoastere , in functie de rolul pe care il au in cadrul relatiilor cognitive obiectul si subiectul acesteia . Aceasta impartire se refera al empirism si rationalism . Empirismul porneste in argumentarea sa de la cateva supozitii : Exista o cunoastere nemijlocita Cunoasterea prin simturi e rezultatul simplei inregistrari a actiunii obiectului asupra subiectului Obiectul actioneaza iat subiectul inregistreaza In procesul cunoasterii , numai obiectul este activ , subiectul fiind pasiv , receptiv , lipsit de spontaneitate Empirismul , ca filosofie integrala a cunoasterii , a avut o justificare istorica , care consta in faptul ca el a fost legat de dezvoltarea stiintelor naturii . Rationalismul se opune empirismului prin sublinierea rolului activ al subiectului in procesul cunoasterii . Acest lucru se exprima prin calitatea creatoare a ratiunii care produce notiuni , concepte , independente de datele senzoriale . Pentru rationalisti subiectul cunoscator e concretizat prin spontaneitate , printr-o activitate creatoare productiva . Leibnitz spunea mintea noastra e un izvor de cunostinte independente de datele senzoriale. Rationalismul defineste cunoasterea ca act de creatie , ca o constructie a subiectului, obiectul fiind creat in procesul cunoasterii . Rationalismul ca doctrina gnoseologica a fost un punct de plecare , si , totodata , o justificare a marilor constructii speculative de sisteme in epoca moderna.

Filozofia ca forma a cunoasterii , a constiintei si a cluturii


p7q8qq 1.Nevoia de filozofie Filozofia s-a nascut din nevoia permanenta a omului de a sti cine este el in aceasta lume , care este specificul existentei sale in raport cu natura si societatea in care traieste , din necesitatea de a avea constiinta lucida de sine si de tot ceea ce il inconjoara . Constantin Noica definea filozofia ca idee care se ridica la puterea intregului , a lumii ca totalitate si tot odata ca una din formele de intoarcere a omului la sine , a constiintei de sine . Atata timp cat va exista omul pe acest pamant el se va intoarce mereu la sine reflectand asupra existentei sale si a lumii . Omul este si o fiinta metafizica care nu poate exista si avea deplin liniste fara o constiinta lucida de sine , fara o filozofie . Filozofia a fost implicata in toate marile transformari ale societatii moderne . Am putea concepe lumea culturii si democratiti antice grecesti fara filozofia pe care a dezvoltat-o , fara gandirea lui

Socrate , Platon , Aristotel ? Pentru a intelege cu adevarat revolutiile moderne mai ales pe cele din Anglia si Franta care au pus bazele statului de drept si ale democratiei renascute in tarile europene fara puternica relansare a filozofiei gandiri teoretice in perioada premergatoare fara contributiile in filozofie ale lui Bacon , Hopps , Hume , Locke in Anglia si ale lui Descartes , Rousseau , Voltaire si apoi ale eciclopedistilor in Franta ? Am putea continua cu intrebarile despre modernizarea Germaniei in secolul XIX care ar fi greu de imaginat fara ideile filozofiei premergatoare ale unor ganditori ca Leipnitz , Hegel chiar si impactul pe care l-a avut gandirea lui Marx in ultima suta de ani cu toate ca socialismul a esuat in Europa tine si el de rorlul social al filozofiei respective . Insasi cultura , ca si identitatea noastra ar fi de neconceput fara componenta ei filozofica . Lipsita de aportul filozofiilor istoria societatilor si a lumii in ansamblul ei ar fi incomparabil mai saraca in valori spirituale si actionale . Acelerarea ritmului schimbarilor in istorie , intensificarea interdependentelor la nivel mondial din ultimele decenii , dezvoltarea stiintelor si implicatiile lor metafizice fac si mai acuta nevoia omului contemporan de filozofie . Filozofia ramane o aspiratie umana permanenta , o apoteoza a cunoasterii teoretice si acunoasterii culturale . 2. Metafilozofia Totalitatea consideratiilor despre ceea ce este in fond filozofia ca modalitate specifica de cunoastere , despre obiectul si problematica ei ca si a celor proivind functiile filozofie si relatiile ei cu stinta si cu practica ei sociala , cu lumea valorilor si cu intreaga creatie culturala se constituie intr-un corp de reflexii ale filozofiei asupa ei insasi care este cunoscut sub numele de metafilozofie . Metafilozofia este filozofia filozofiei , este constiinta de sine a filozofiei asa cum filozofia insasi este la randul ei constiinta de sine a omului in lume . Metafilozofia a fost caracterizata cu claritate de Lucian Blaga ca o constiinta filozofica. Metafilozofia este si un fel de constiinta de sine pentru filozofi asa cum este constiinta de sine pentru artisti sau constiinta stiintifica pentru cercetatorii stintifici . Prafrazand o maxima a lui Rables : stiinta fara cunostinta este ruina sufletului putem afirma ca filozofia fara metafilozofie poate sa-l duca pe filozof in impas . 3.Definirea filozofiei Etimologia termenului de filozofie provine din contopirea a doua cuvinte grecesti : un prefix derivat din filia ( dragoste , iubire ) si o radacina sofia ( intelepciune ) . Aceasta semnificatie a termenului de filozofie apartine lui Pitagora care din modestie nu s-a considerat intelept si si-a zis iubitor de intelepciune . Mai sigur este ca acest cuvant a fost intrebuintat in cercul elevilor lui Socrate in veacul al V-lea inaintea lui Hristos si de la acestia a ramas ca mostenire nestirbita viitorului . Termenul de filozofie a diferit din antichitate si pana in zilele noastre , astfel in antichitate ea fost denumita stiinta intelepciunii sau stiinta fericiirii sau stiinta externa a cunoasterii adevarate a statornicului, a identicului , atiparelor ideale externe si absolute ale lucrurilor numite idei ( Platon ) sau stiinta primelor principii si cauze ( Aristotel ) sau stiinta lucrurilor umane si divine ( Cicero ).

Daca in antichitate filozofia a desemnat orice predilectie pentru intelepciune orice preocupare intelectuala in epoca moderna ca urmare a eforturilor progresive ale spiritului de a cunoaste lumea si pe sine in raporturile cu ea filozofia dobandeste o semnificatie mai restransa , accentul fiind pus pe dimensiune rational explicativa a acestuia . In aceasta viziune Emanuel Kant spunea ca ca filozofia este o cunoasterea rationala prin concepte pure , este stiinta supozitiilor , a conditiilor cunoasterii si actiunii ai in acelasi timp sistemul cunoasterii filozofice . Fichte defineste filozofia ca stiinta a absolutului iar Hegel spune ca numele de filozofie a fost dat intregii stiinte care se ocupa de cunoasterea naturii statornice si a unversalului in oceanul singularitatii empirice precum si a necesarului a legilor si dezordinea aparenta a multimii infinite a intamplatorului Schopenhauer arata ca filozofia este stiinta exprimata in concepte a carei sarcina este ca intreaga esenta a lumii sa o repete in concepte in mod abstract , general si clar . In secolul XIX reactia fata de caracterul teoretico-speculativ a dus la aparitia pozitivismului , conceptie filozofica ce respinge filozofia ca o reprezentare teoretice generalizata asupra lumii . Filozofia pozitivista afirma limitarea acesteia la fapte obsevabile pe care ea trebuie sa le descrie si doar in subsidiar sa le aplice . Auguste Compte considera filozofia ca sistemul total a cunostintelor omenesti iar Spencer credea ca filozofia consta in cunoasterea totala unificata . La sfarsitul secolului XIX si inceputul sec XX Wenndt afirma despre filozofie ca este stiinta generala care incearca unificarea intr-un sistem necontradictoriu a tuturor cunostintelor oferite de cunostintele particulare . De pe pozitia pragmatismului Jones crede ca filozofia exprima o anumita atitudine , o uniune si unitate de scop a inteligentei si vointei . In legatura cu definitai filozofiei mentionam si opinia unor ganditori remani : Titu Maiorescu arata ca filozofia este nazuinta spre intelepciune . P.Negulescu definea filozofia ca fiind analza primelor principii si sinteza ultimelor rezultate ale stiintei in vederea explicarii totale a universului . Constantin Radulescu Motru spune ca filozofia studiaza principiile fundamentale ale orcarei stiinte clarificand concepte de baza ale stiintelor si armonizand punctele de vedere divergente , fiind singura si unica disciplina teoretica rationala care ne ofera o cunostinta unitara , cunostinta cea mai completa si cea mai putin relativa din lume . Mircea Florian propune filozofiei doua mai acceptii : 1. Filozofia este stiinta fundametelor , a principiilor ai legilor cele mai cuprinzatoare ale lumii . 2. Filozofia este o conceptie asupra vietii omului pentru a descoperi sau crea idealuri si valori aducatoare de fericire si innobilare . Dumitru Rosca definea filozofia ca fiind conceptia generala despre lume , rod al ununi effort spre sinteza totala , doctrina care pretinde sa ne dea o imagine de ansamblu a existentei considerata in totalitatea ei . Constantin Noica subliniaza caracterul integrativ al filozofiei afirmand ca ea este una de la actul logic la cel gnoseologic ( actul cunoasterii ) si de aici la actul etic si estetic .

Cunoasterea

Cunoasterea pura e intuneric pur


Emil Cioran

Filozofia, stricto senso, se poate recunoaste in teoria cunoasterii: Cunoaste-te pe tine insuti! Gnthi seauton, celebrul dicton pe care Socrate il imprumutase de pe frontonul templului lui Apollo, situat in centrul Pamantului considerat de Grecia Antica de a fi la Delfi, ramane ca o marturie pe care ivirea zorilor filozofiei o lanseaza inspre pragul noului mileniu ce se anunta la orizont, luminat si intunecat deopotriva de samburii de lumina semanati de stiintele moderne . In ceea ce priveste cunoasterea propriu-zisa, aceasta trebuie sa se limiteze nu fara regret, la lumea fenomenelor si nuomenelor relative care se indeparteaza adesea, odata cu orizontul Aceste lucruri in sine relative pot, fara indoiala, sa fie abordate, urmand una cate una treptele unei scari fara sfarsit previzibil, care urca prin biosfera si prin speciile biologice, spre Om, si poate, spre eventuala supra-stiinta . De la bun inceput ancorata intr-o istorie si filozofie naturala a cunoasterii, biognoseologia noastra va urma fulguratiile totdeauna incetosate ale inteligentei umane, in evolutia ei pe scara animala, datorita etologiei comparate, stiinta a comportamentului animal, la care se vor adauga noile descoperiri privind posibilitatile de comunicare ce pot fi intalnite chiar si in regnul vegetal . Daca lumea vie, in dinamica sa, nu pare deloc supusa unui determinism tinand de dihotomia evolutie / involutie ajungand la o ortogeneza pozitiva sau negativa, atunci, fara indoiala, trebuie sa cautam cheia dezvoltarii sale intr-un probabilism selectiv . Astfel, teoria sinergica a evolutiei poate explica diversitatea speciilor biologice din biosfera, dar si miscarea ideilor, teoriilor si conceptiilor stiintifice .

Evolutia comparata a speciilor, inclusiv cea a comportamentelor lor, precum si dinamica cunoasterii umane, trebuie sa fie privite in lumina unei selectii multipolare, inscriindu-se intr-o miscare sinergetica . Teoria sinergica a evolutiei nu anuleaza, in nici un fel, darwinismul, care ramane un caz particular, dar esential, inglobat si explicat mai bine in cadrul noii noastre conceptii .

Darwin subliniaza rolul fundamental al selectiei in lumea vie : Oricat de incet ar fi procesul selectiei, daca omul, fiinta slaba, poate realiza atat de mult prin selectia artificiala, nu pot concepe nici o limita pentru totalitatea schimbarilor, pentru frumusetea si complexitatea coadaptarilor dintre organisme, unele fata de altele si fata de conditiile naturale de viata, care sa nu se fi putut realiza de-a lungul timpurilor prin puterea selectiei naturale, adica prin supravietuirea celor mai bine adaptati . Charles Darwin, ORIGINEA SPECIILOR, Bucuresti, Ed.Academiei Republicii Populare Romane, 1957, P.113 (Colectia Clasicii Stiintei Universale II) . In intreaga dezvoltare a gandirii filozofice, reflectia asupra cunoasterii s-a aflat intr-o stransa unitate cu cea asupra existentei. Daca in antichitate ontologia reprezenta domeniul central de interes filozofic, in epoca moderna, prin deschiderile oferite de operele lui Descartes, Locke si Kant, preocuparile gnoseologice devin predominante. Problematica teoriei cunoasterii se centreaza in jurul unor intrebari, cum sunt : Ce cunoastem ? Cum cunoastem ? Care este valoarea cunostintelor noastre ? Prin ce mijloace o putem proba ? Cum progreseaza cunoasterea ?

In istoria filozofiei s-au formulat pozitii foarte diverse cu privire la natura, modalitatile si scopul cunoasterii, marcand o adevarata revolutie in gnoseologie. Dupa unii filozofi, cunoasterea, activitate teoretica a omului, se opune actiunii in lume. Aceasta problema filozofica a cunoasterii este tripla : 1) Problema originii cunoasterii umane este aceea de a sti daca ea provine din experienta (empirism) sau din ratiune (rationalism . S-a ajuns la conluzia ca, daca continutul cunoasterii noastre se dezvolta odata cu extinderea experientei si cu progresul stiintei, atunci insasi forma oricarei puteri de intelegere umana, deci principiile cunoasterii, sunt de origine rationala si comune tuturor spiritelor omenesti (conceptualismul lui Kant) ; 2) Problema naturii cunoasterii ne face sa distingem diverse forme ale cunoasterii, indeosebi pe acelea ce tin de spiritul de finete (ex: comprehensiunea care il leaga pe medicul clinician de bolnavul sau) si pe acelea ce tin de spiritul geometric. Primul tip de cunoastere este cerut in toate stiintele umane (psihologie, pedagogie, etc.) , al doilea tip convine stiintelor despre lume ;

3) In sfarsit, problema importantei cunoasterii noastre este aceea de a sti daca putem ajunge putem ajunge la absolut si la cunoasterea naturii intime a lucrurilor, cum crede dogmatismul (Platon, Hegel), ori daca cunoasterea noastra ramane limitata la lumea fenomenelor, fara a ne putea vreodata pronunta asupra celor trei probleme fundamentale: natura materiei, esenta sufletului omenesc (si a instabilitatii sale) si existenta lui Dumnezeu (si a naturii sale) cum crede agnosticismul (Kant, A.Comte) .

In epistemologie, filozofii recunosc trei genuri principale de cunoastere :

a) Cunoasterea ca, sau cunoasterea factuala . Exista un acord destul de general ca pentru a se putea spune ca X cunoaste p se presupun urmatoarele conditii necesare si suficiente : I) p sa fie adevarata ; II) X sa creada ca p, in sensul de a se aserta sau a fi dispus sa aserteze sincer ca p ; III) X sa se afle in situatia de a sti ca p . b) Cunoasterea practica , constand in a sti cum ; c) Cunoasterea oamenilor, a locurilor si a lucrurilor, sau cunoasterea prin contact. O atare cunoastere implica uneori cunoasterea de tipul (a) sau (b), dar se pare ca poate si sa nu le implice. Se poate intampla, de pilda, sa cunosti vag o persoana chiar daca nu poti sa enunti nici un gel de fapte despre ea si nu sti, sa zicem, cum sa-i captezi interesul sau s-o amuzi ; In filozofia spiritului, daca X poseda cunoastere de oricare din cele trei feluri mentionate mai sus, vom fi inclinati sa spunem ca in mod necesar X poseda spirit ; incat, a pune intrebari filozofice despre cunoastere poate fi un mod de a pune intrebari despre natura spiritului . Unii filozofi contemporani subliniaza ca a spune ca X cunoaste cutare si cutare nu inseamna a spuna ca ceva se petrece intro substanta imateriala direct accesibila numai lui X ; a spune ca X cunoaste ceva poate fi echivalent cu a spune ca X are dispozitia de a se comporta in anumite moduri de exemplu, in cazul cunoasterii practice, de a executa cu succes anumite sarcini . Formele fundamentale de cunoastere a realitatii sunt : cunoasterea comuna si cunoasterea stiintifica.

Prin cunoastere comuna intelegem acea cunoastere in care se imbina elemente de natura cognitiva cu cele afective, ceea ce conduce uneori la un grad scazut de rigoare si sistematizare.

Cunoasterea stiintifica s-a constituit pe temeiul celei comune, ca urmare a unei specializari crescande a cercetarii, a utilizarii unor metode si mijloace de cercetare eficace, avand un pronuntat caracter abstract, sistematic, metodic.

Cunoasterea stiintifica se exprima in concepte, legi, ipoteze si teorii stiintifice, formulate in limbaje proprii diferitelor discipline. Cunoasterea este indisolubil legata de limbaj, acesta indeplinind un rol fundamental in constituirea si dezvoltarea ei. Elementele componente ale limbajelor sunt semnele. Un semn este un obiect material care se substituie unui alt obiect, este deosebit de acesta si transmite o informatie despre el. De exemplu, fumul este un semn al focului, el fiind deosebit de acesta, dar indicand prezenta lui. Analizand structura cunoasterii, aproape toti filozofii au admis ca ea se prezinta ca o relatie intre doua componente ireductibile una la alta, anume subiectul si obiectul cunoasterii. Natura si continutul celor doua componente ale relatiei cognitive, precum si natura insasi a acesteia, au fost definite insa in mod diferit din diverse perspective filozofice. Astfel, pentru idealismul obiectiv, obiectul cunoasterii nu este lumea accesibila simturilor noastre. Platon, de exemplu, considera ca veritabila cunoastere se realizeaza numai prin contemplarea lumii ideilor ; contactul cu obiectele sensibile are numai rolul de a destepta reamintirea cunostintelor astfel dobandite. Pentru gnoseologiile de inspiratie idealist-subiectiva (Berkeley , Hume) , obiectul cunoasterii se poate constitui numai in limitele experientei noastre subiective. Obiectul cunoasterii il constituie astfel experienta noastra subiectiva, intrucat noi nu am avea acces dincolo de datele noastre senzoriale. Atat perspectivele idealist-obiective, cat si cele materialist-metafizice presupun ca obiectul cunoasterii este dat o data pentru totdeauna, ca el este ceva independent, principial strain de subiectul cunoasterii. A doua componenta a relatiei cognitive este subiectul. Gnoseologiile premarxiste identificau subiectul cunoasterii cu omul individual. Ele considerau ca subiectul poate cunoaste numai in virtutea faptului ca este inzestrat in mod natural cu anumite facultati cognitive. Subiectul cunoasterii era caracterizat prin proprietati eterne, anistorice, derivate dintr-o natura umana abstracta si universala.

Pozitiile filozofice cele mai influente, si in acelasi timp opuse, care au urmarit determinarea rolului acestor facultati cognitive in geneza si in structura cunoasterii, au fost empirismul si rationalismul. Adeptii empirismului clasic au argumentat ca toate cunostintele noastre deriva din datele experientei senzoriale : nimic nu este in intelect care sa nu fi fost mai intai in simturi suna maxima lor de baza. Subiectul este inteles ca o

tabula rasa pe care se inscriu datele venite de la simturi, iar cunoasterea este prezentata ca o simpla reflectare pasiva a obiectului. Pentru empiristi, obiectivitatea cunoasterii noastre este asigurata de caracterul direct, al legaturii dintre subiect si realitate. Cu cat ne indepartam insa de aceasta experienta nemijlocita, prin interventia activa a subiectului, cu atat cunostintele noastre sunt mai putin sigure. Cunoasterea lumii nu se reduce, pentru noi, numai la perceperea cu simturile a lucrurilor ce o compun. Departe de a se sfarsi, ea nu face decat sa inceapa cu aceasta operatie premergatoare. Am zis, e drept, ca, daca n-am percepe lumea cu simturile, n-am avea nici o idee despre ea, cum n-au nici o idee de culori orbii din nastere, care n-au vazut niciodata obiecte colorate, sau cum nau nici o idee de sunete surzii din nastere, care n-au auzit niciodata vibratiile obiectelor sonore Trebuie sa adaugam insa acum ca, daca n-am gandi lumea cu functiunile intelectuale ale mintii noastre, n-am putea-o intelege, fiindca nu ne-am putea explica fenomenele ei .

P.P.Negulescu , Problema cunoasterii , Editura Academiei, R.S.Romania, Bucuresti, 1969, p.409


Adeptii rationalismului (Descartes si Leibnitz) considerau, dimpotriva, ca izvorul si temeiul cunoasterii sigure este ratiunea. Simturile ne pot insela, aratau ei, cunostintele furnizate de acestea pot fi usor infirmate. Numai cu ajutorul ratiunii, facand apel la concepte, se poate obtine adevarata cunoastere. Pentru rationalisti, obiectivitatea cunostintelor noastre consta in aceea ca ele pot fi demonstrate din anumite principii aflate mai presus de orice indoiala, care se impun nemijlocit spiritului ca certe.

Cunoasterea, arata Kant, are doua radacini : intuitia si conceptul. Numai din unirea lor poate izvora cunoasterea : cugetari fara continut sunt goale, intuitii fara concepte sunt oarbe , scrie el. Marile teorii stiintifice, precum de pilda, evolutionismul lui Darwin, conceptia materialista a istoriei a lui Marx, teoria relativitatii sau mecanica

cuantica, genereaza noi moduri de gandire, avand un puternic impact asupra intregii existente umane. Problematica adevarului este centrala oricarei teorii a cunoasterii, intrucat ea vizeaza valoarea cunostintelor noastre. Adevarul este un cuvant mare si un lucru si mai maredaca spiritul omului e inca sanatos, inima trebuie sa-i bata mai tare ori de cate ori e vorba de adevar , scrie Hegel, referindu-se la importanta acestei probleme. Adevarul este una din valorile supreme ale omului, alaturi de bine si frumos, evidentiind semnificatia general-umana a cunoasterii. Una din primele incercari de definire a adevarului apartine lui Aristotel, care arata ca : O enuntare adevarata e aceea prin care spui ca este ceea ce este si ca nu este ceea ce nu este .

Adevar conformitate a ceea ce se spune ca este . Adevarul este deci un caracter al cunoasterii noastre si nu a ceea ce exista (realul), el se defineste, in mod clasic, drept acordul gandirii noastre (perceptie, judecata) cu realul .

In matematica, in schimb, unde este vorba exclusiv de negarea interna cu un rationament, adevarul se defineste drept acordul gandirii cu ea insasi (definitie data de Kant). Daca este vorba de definirea istorica, atunci trebuie sa concepem dialectic adevarul : aceasta este acordul a ceea noi gandim cu ceea ce va veni (Hegel, Marx) ; adevarul il va spune acela care stie ce ne rezerva istoria . In sfarsit, dintr-un punct de vedere pur practic, adevarul unei conceptii se defineste prin reusita (pragmatismul lui Pierce, W.James, Dewey) . Vedem ca, dupa cum este vorba de lumea fizica sau de lumea istorica si a relatiilor umane, adevarul poseda un sens absolut sau relativ . Filozofia s-a definit intotdeauna drept cautarea adevarului . Despre care adevar este vorba si despre adevarul a ce ? Filozofia pura sau fundamentala are drept obiect cunoasterea fundamentului gandirii umane (Platon, Spinoza, Kant, Fichte, Hegel) . In conceptia materialismului-dialectic, adevarul are un caracter obiectiv si subiectiv in acelasi timp. Obiectiv intrucat el se constituie in raport cu un continut independent de constiinta si vointa subiectului cunoscator, si subiectiv deoarece depinde si de subiectul cunoscator, de

structurile lui psihologice, logice si lingvistice. Fara aportul acestora, ideile nu se pot naste si drept consecinta, nici adevarul nu poate fiinta. Deci, obiectivitatea unei idei se deosebeste esential de obiectivitatea lucrului sau procesului pe care-l reflecta. Aceasta este o obiectivitate gnoseologica, care se naste si exista numai in si prin subiectivitatea constienta a omului. Atingerea adevarului constituie idealul intregii noastre cunoasteri, in functie de care se structureaza intreaga activitate cognitiva a omului.

Conform definitiei adevarului, conditia pe care o propozitie trebuie sa o indeplineasca pentru a fi adevarata, are in vedere existenta unei corespondente intre continutul (sensul) acesteia si realitatea la care ea se refera. Ea nu spune insa cum putem stabili efectiv ca unele propozitii sunt adevarate iar altele false. Confruntandu-se cu aceasta dificultate, unii filozofi au propus definitii ale adevarului care sa cuprinda si un criteriu pe baza caruia sa se poata face deosebirea dintre adevar si fals. Aceptii teoriei corespondentei, cunostintelor cu realitatea, cu obiectul lor. definesc adevarul prin acordul

Cei ce sustin teoria coerentei considera ca o propozitie este adevarata daca ea se afla in acord cu celelalte cunostinte acceptate de subiect. Pentru adeptii teoriei pragmatiste, o propozitie este adevarata numai daca are consecinte utile, eficiente, in diferitele zone ale actiunii umane. Teoria consensului sustine ca adevarul nu are suport ontic, legile naturii si abstractiile stiintifice au aparut ca simple conventii. Daca am diferenia adevarul dupa modelul lui Kant, ca adevaruri sintetice si analitice, am descoperi repede ca adevarurile sunt numai de un singur fel i anume sintetice. Adevarul provine din conventii interumane. Daca spun c soarele se invarte in jurul pamantului, veti spune ca sunt incult, comitand o eroare, dar cu siguranta c nu stiti conventia utilizata de mine pentru aceasta propozitie. Soarele a fost numit asa de catre comunitatea de oameni, pamantul la fel. O persoan educata n exteriorul comunitatii umane ar putea numi invers pamantul drept soare si soarele drept pamant. Deci tot adevarul este dezvoltat numai in conventii, in cazul nostru, conventii de limbaj. Apropo de soare, Platon spunea ca acesta este responsabilul tuturor adevarurilor, pentru ca fara lumina acestuia nu am fi avut ocazia sa vedem si nici sa cunoastem adevarul. Dar, cum am cunoaste adevarul daca nici nu am fi existat? Atata timp cat soarele este esenta vietii, este si principala energie a pamantului.

Dar cum s-or fi format adevarurile astea? Unii zic c prin ratiune, altii ca prin experienta. Experienta provine din simturi, iar simturile din senzatii. Cum insusi cuvantul senzatie exprima o inclinare relativa asupra adevarului, am tinde sa credem, din contra ca adevarul ar proveni din ratiune. Nimic mai fals, atata timp cat adevarul nu este trait, nu este simtit. E ca si cum i-ai spune unui elev care a invatat pe de rost un comentariu si a copiat o tema la chimie ca ar fi un copil deosebit de inteligent. Dar e adevarat ca prin ratiune poti confectiona adevarurile, prin simturile interne. In concluzie, un adevar incontestabil provine mai intai pe baza senzatiei (simturilor), apoi este analizat de ratiune, iar dupa lunga intrebuintare a adevarului respectiv se trece la experient. Cand exista o armonie intre ratiune si experienta, adevarul este incontestabil, neexistand paralogisme. Pornind de la ipoteza (contrazisa) ca un corp mai greu decat aerul nu poate zbura, am incercat sa aflu care erau adevarurile pe care se baza afirmatia. Singurul adevar pe care l-am dedus a fost ca aceia care au lansat ipoteza nu si-au folosit suficient simtul vizual. Asa incat, nu au putut observa c pasarile sunt mai grele ca aerul si zboara, iar aparatele de zbor, chiar cu rezervoare interne de energie puteau zbura linistite pana la epuizarea energiei. Spunand un neadevar, asa cum afirma Aristotel, inseamna a spune ca ceea ce este nu este sau, deopotriva ca ceea ce nu este, este. Asa ca principiile referitoare la erori sunt diferite. Unii, printre care Descartes, spun ca eroarea este o privatiune fata de o cunostinta, pe cand adeptii lui Popper afirma ca eroarea poate inspira multe idei bune si ca a critica o opinie ce provine dintr-o eroare, inseamna un moment esential n procesul cunoasterii. Este un adevar, mai ales ca multe din afirmatiile stiintifice se bazeaz pe reducerea la absurd. Reducem la absurd un fapt neadevarat luandu-l ca adevarat i vom descoperi prin ipoteze adevarul curat.

Tot n principiul popperian, a fost aratata metoda cea mai eficienta de eradicare a erorilor : critica. Iar Popper gasea ca este bine sa criticam pe altii asa cum ne-am critica pe noi insine, pentru ca daca nu ne criticam singuri, cu siguranta ca se va gasi altul care s-o faca mai dur.

Adevarul este o valoare gnoseologica ce caracterizeaza cunostintele despre realitate. O teorie a valorii isi propune sa arate care dintre lucrurile din lume sunt bune, dezirabile si importante Teoriile de acest fel cauta sa raspunda la o intrebare practica, si nu la una pur teoretica, dat fiind ca a conchide ca o stare de lucruri este buna, inseamna parca un temei de a actiona in asa fel, incat ea sa fie infaptuita sau, daca exista deja, sa fie mentinuta . In contextul filozofiei morale, problema centrala o constituie relatia dintre justetea morala a anumitor actiuni, cum e de pilda cea de a spune adevarul, si valoarea nonmorala a anumitor stari, cum este de pilda fericirea . Cealalta problema traditionala a valorii priveste relatia dintre lucrurile presupuse a avea o valoare extrinseca si cele ce sunt intrinsec valoroase , X are valoare extrinseca daca este un mijloc pentru Y ori contribuie intr-un fel sau altul la realizarea lui Y . Y are valoare intrinseca daca este bun, demn de urmarit prin el insusi, fara referire la vreo alta entitate. Astfel, exercitiul fizic e un mijloc in slujba sanatatii (are valoare extrinseca), pe cand sanatatea e buna in sine (intrinsec) . Este, evident, mai usor de aratat ca un lucru are valoare extrinseca, pentru ca se poate verifica empiric daca el este un mijloc pentru un scop dat. In schimb, X nu poate fi bun, nici macar extrinsec, decat daca Y la care el duce, este bun intr-un sens absolut . De aceea, orice teorie a valorii este obligata sa propuna anumite lucruri ca fiind bune prin ele insele, sau cel putin sa indice o metoda de evaluare a pretentiilor oricarui candidat la acest statut .

Valoarea, tot ceea ce este dezirabil (si nu numai ce este dorit ) . Exista valori biologice (sanatate, putere fizica), economice (impozite), estetice (frumusete), morale (virtute), religioase (sacrul), etc. In general, se disting trei grupe de valori : adevarul, binele, frumosul . Notiunea de valoare (ceea ce trebuie sa fie) se deosebeste de aceea de adevar (ceea ce este); este o notiune practica, notiune care nu are sens direct decat in raport cu experienta vointei sau actiunii . Ea implica un element dinamic sub forma unei dorinte sau a unei sensibilitati din partea subiectului : un obiect sau o fiinta ni se par a avea cu atat mai multa valoare cu cat dorinta noastra este mai mare; invers, un obiect de mare valoare (aur, argint) poate sa nu aiba nici o valoare in ochii nostri daca nu dorim sa-l posedam . Valoarea are totusi un aspect obiectiv sau static (caracterul social, traditional sau universal uman al valorii, de exemplu, al culturii, al onestitatii, al fidelitatii, etc.) . Cunoasterea este un lucru cu adevarat esential pentru noi, si nu vom astepta sa vina cineva sa ne spuna adevarul despre ce ne rezerva viitorul, pentru a cauta valorile ce ne sunt destinate

SURSELE CUNOASTERII

Cuvntul ,,cunoatere este utilizat pentru a desemna att o activitate prin care iau natere cunotinele, ct i rezultatele acestei activiti. n primul sens sunt considerate capacitile de cunoatere ale minii i funcionarea lor, iar n al doilea sens, sunt avute n vedere cunotinele gata constituite, noiuni, judeci, teorii. Filosofii s-au interesat att de facultile i demersurile ce intervin n producerea cunotinelor, ct i de analiza rezultatelor finale ale acestor demersuri.

Problema genezei i surselor cunoaterii, n msura n care este cercetat din punctul de vedere al unui interes filosofic a fost caracterizat n diferite feluri. Mari filosofi ai trecutului au crezut c valoarea de cunoatere sau buna ntemeiere a cunotinelor poate fi stabilit cu referire la sursele lor i la cile pe care au fost obinute, pornind de la aceste surse. Cunotinele noastre sunt autentice dac i numai dac sunt produsul unei surse acreditate. Muli filosofi din antichitate au caracterizat cunotinele n funcie de sursele din care provin acestea: simurile sau intelectul. Prima cunoatere, conoaterea prin simuri, este numit de Democrit obscur, iar cea de a doua, cunoaterea prin intelect, autentic. Motivul opoziiei simuri intelect, aparen cunoatere a esenei apare n filosofia lui Platon. tiina se atinge printr-o progresiune de la cunoaterea prin simuri a lumii sensibile, la cunoaterea prin intelect a adevratei realiti, a lumii esenelor i formelor pure, eterne. Autorii ce ilustreaz filosofia raionalist i empirist a cunoaterii din sec. XVII XVIII au socotit c problema originii cunoaterii drept problem central a filosofiei cunoaterii i au considerat c numai prin dezlegarea ei vor putea evalua limitele cunoaterii i valoarea comparativ a diferitelor cunotine. O idee este o cunoatere autentic numai dac se poate arta c provine dintr-o surs de ncredere. Gnditorii raionaliti i empiriti moderni folosesc cuvntul ,,raionalism pentru a desemna punct ul de vedere c raiunea sau intelectul constituie sursa cunoaterii autentice. Tema raionalist a fost dezvoltat prin punerea n contrast a cunoaterii ce i are sursa n raiune, cu cea care provine din simuri. Descartes afirma c numai ,,lumina natural sau ,,lumina raiunii sdit n noi de Creator, poate s ne ofere adevrata cunoatere, cunoaterea metafizic i teologic. Primii pai n metafizic pot fi fcui doar separnd intelectul de simuri. Spinoza susinea c raiunea poate ptrunde lucrurile aa cum sunt ele, n timp ce cunoaterea provenit din simuri este o cunoatere ,,mutilat i confuz. Leibniz spunea c numai o cunoatere raional, pur, o cunoatere care exist n noi de la natere ne ngduie accesul spre adevrurile superioare. Simurile, sublinia el, ofer o cunoatere despre ceea ce este, dar nu despre ceea ce trebuie s fie. Raionalismul, ca poziie epistemologic, este solidar cu anumite supoziii de natur metafizic, cu ideea c universul reprezint un sistem unitar i ordonat. Cu ajutorul raiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor care sunt dezvluite de simuri. Descartes caracterizeaz cunoaterea provenit din idei clare i distincte, idei la care se poate ajunge prin reflecie asupra a ceea ce este sdit n raiunea noastr de la natere, cunoatere intuitiv. Teza

raionalist clasic apare ca inacceptabil pentru muli filosofi ai sec. XX datorit dependenei ei de anumite idei metafizice. O tem central n concepia raionalist asupra originii i surselor cunoaterii care i-a pstrat actualitatea este tema ideiilor nnscute. Acest tem a fost tratat n dialogul ,,Menon al lui Platon. Ideile nscute sunt idei ce nu sunt primite din afar i nici nu sunt alctuite de noi, ci ele exist n spirit. Teoria potrivit creia ntreaga noastr cunoatere prin raiune pur i are sursa n idei nnscute va fi reluat de Leibniz. Acesta propune o nou teorie asupra originii adevrurilor necesare ale raiunii, o teorie de natur s dea socoteal att de rolul refleciei, ct i a experienei, n dobndirea lor. Aceste adevruri pot fi descoperite doar prin cercetare i osteneal, printr-un mare efort de atenie concentrat asupra a ceea ce se afl n spiritul nostru, efort ce va fi provocat i orientat de impresiile simurilor. Ideile nnscute nu ar putea fi dobndite, crede Leibniz, fr stimularea pe care ne-o dau simurile. Ele declaneaz procesul ce duce la actualizarea ideilor nnscute. Filosoful german nu neag contribuia simurilor n cunoaterea autentic ce caracterizeaz raionalismul platonic. Teza empirist radical spune c cunoaterea n ntregul ei provine din datele simurilor, c simurile constituie singura surs a cunoaterii autentice. Dar aceast tez nu este ntlnit n textele celui care este recunoscut drept fondatorul tradiiei empiriste moderne, John Locke. n ,,Eseu asupra intelectului omenesc (1690) Locke acord o atenie deosebit problemei originii cunoaterii. El crede c numai dac vom putea stabili cum iau natere elementele cunoaterii (idei) vom putea determina ntinderea cunoaterii. Teza general a lui Locke este c toate ideile, toate cunotinele noastre despre lumea material i au sursele n impresiile simurilor, precum i n observaia operaiilor minii, care formeaz idei complexe pornind de la ideile simple care sunt primele elemente ale cunoaterii. Locke afirm c de la natere, mintea este o ,,pagin alb, o ,,ncpere goal i i propune s determine ,,cum intr ideile n minte. El afirm c toate ideile noastre proveneau exclusiv din senzaii fizice primite de trup din mediu i imprimate n minte. Dar dac ntreaga noastr cunoatere ar fi limitat la cea care se origineaz n experian, marginile cunoaterii ar fi destul de nguste. Locke scap o asemenea concluzie radical admind c oamenii posed nafara cunoaterii prin experien i o cunoatere intuitiv precum i o cunoatere demonstrativ. Prin experien obinem, cunotine despre natura exterioar, cunoaterea intuitiv este cunoaterea existenei noastre ca spirite, iar cunoaterea demonstrativ este cunoaterea existenei lui Dumnezeu. De aici rezult c Locke, Hume i ali empiriti ai sec. al XVIII lea nu susin teza extremist c tot ceea ce cunoatem ar putea fi derivat din experien.

Empirismul lui David Hume este nrudit cu cel a lui Locke prin situarea antimetafizic i prin orientarea problemei cunoaterii spre o cercetare de factur psihologic a proceselor i demersurilor de constituire a cunotinelor. Hume formuleaz punctul de vedere empirist asupra surselor cunoaterii cu mai mult claritate i accept concluzii mai radicale. Teoria lui asupra originilor cunotinelor se ntemeiaz pe distincia dintre ,,impresie i ,,idee. Impresiile sunt senzaii i triri subiective, iar ideile sunt urmele pe care le las impresiile sau anticiparea acestora prin imaginaie. Impresiile, afirm Hume, sunt nnscute doar n sensul c se produc prin exercitarea unor faculti sau dispoziii naturale, n timp ce ideile provin ntotdeauna din impresii. Ca teorie asupra genezei i surselor cunoaterii, empirismul i raionalismul sec. XVII XVIII reprezint i puncte de vedere diferite cu privire la raportul dintre ceea ce este nnscut i dobndit n cursul vieii prin mijlocirea simurilor. Tema ideilor nnscute ocup un loc important n ,,Eseul asupra intelectului omenesc al lui Locke ct i n ,,Noile eseuri asupra intelectului omenesc ale lui Leibniz. n lucrarea sa, Leibniz formuleaz obieciile unui raionalist fa de principiile care au fost propuse i susinute de Locke. Acesta critica doctrina ideilor nnscute, idei presupuse a fi prezente n intelectul nostru de la natere. Aceast doctrin, spune el, este pgubitoare penrtu religie, moralitate, filosofie i viaa practic. n ceea ce-l privete pe Kant, acesta a distins mai clar dect filosofii de pn la el ntre teoria cunoaterii i psihologia empiric. El a socotit c cercetarea facultilor i activitilor mintale ce intervin n constituirea cunotinelor nu este de domeniul teoriei cunoaterii, ci al psihologiei empirice. Kant crede c filosofia cunoaterii se intereseaz exclusiv de ntemeierea cunotinelor i nu de demersurile prin care se constituie ele, de geneza lor. El spune c arice cunoatere despre fapte, numit de el ,,experien, ia natere prin conlucrarea sensibilitii i intelectului. Cunoaterea este rezultatul aplicrii categoriilor i principiilor intelectului materialului pe care l ofer sensibilitatea, o activitate prin care impresiile sensibile sunt comparate, legate ntre ele sau separate. Autorii reprezentativi n dezvoltarea filosofiei cunoaterii (epistemologiei clasice), prin orientarea lor raionalist i empirist, cad de acord n ceea ce privete supoziii mai fundamentale. n primul rnd, ei cred c exist surse ultime ale cunoaterii, socotite surse de autoritate epistemic: numai cunotinele ce provin din asemenea surse vor fi acceptate drept cunotine autentice.

Att raionalitii, ct i empiritii au fost nsufleii de convingerea c buna ntemeiere i valoarea cunotinelor ar putea fi stabilit fr gre prin identificarea surselor ultime ale cunoaterii i prin raportare la aceste surse. Karl Popper indic drept una din supoziiile mai adnci ale epistemologiei clasice punctul de vederee c adevrul este manifest. Adevrul este manifest n sensul c el va putea fi stabilit odat pentru totdeauna n dat ce vom ajunge pn la sursele ultime ale cunoaterii i vom nva cum s derivm cunotinele pornind de la aceste surse. Raionalismul clasic i empirismul clasic i-au propus s stabileasc sursele cunoaterii autentice i s determine limitele cunoaterii i valoarea cunotinelor prin raportare la asemenea surse. Teza raionalist conform creia exist intuiie raional, sursa ultim a cunoaterii o constituie intuiia raional, este confruntat cu obiecii grave. Teza empirist, teza potrivit creia datele simurilor ar reprezenta sursa ultim a cunoaterii, rmne un punct de vedere influent n mediile filosofice i tiinifice. Caracterizarea impresiilor senzoriale drept surse primare ale cunoaterii are o lung tradiie n filosofie. Argumentul este c numai prin simuri putem intra n contact att cu lumea exterioar, ct i cu lumea noastr subiectiv, i putem obine astfel informaii despre realitate. O supoziie fundamental a concepiei empiriste cu privire la sursele cunoaterii este aceea c impresiile simurilor, ceea ce filosofii numesc ,,date ale simurilor sau simplu ,,datul, reprezint o cunoatere nemijlocit. Expresia ,,dat sugereaz c impresiile senzoriale sunt ceea ce resimim nemijlocit i, ca atare, ceva ce nu va putea fi derivat i explicat prin raportare la altceva. ,,Datul este o stare originar, care nu cere ntemeiere. ,,Datul este ceva ultim n ordinea cunoaterii: toate cunotinele noastre despre realitate sunt raportate n cele din urm la ceea ce ne este dat, atunci cnd se ncearc determinarea surselor lor, n timp ce ,,datul nsui nu va putea fi raportat la nimic altceva. Un motiv fundamental al concepiei empiriste asupra cunoaterii l constituie supoziia c ntreaga noastr cunoatere se origineaz n informaiile care ne sunt date nemijlocit de simuri, informaii a cror adecvare ar fi asigurat de caracterul pasiv, pur receptiv al subiectului cunosctor. De la impresii senzoriale trecem la observaii, care nu ar fi dect formularea lingvistic a acestor impresii, iar de la observaii trecem la teorie. Karl Popper numete ,,teoria gleii, teoria conform creia ipotezele iau natere din observaii prin asociere i generalizare. Punctul de vedere opus, pe care Popper l numete ,,teoria lanternei este c o anumit ipotez sau ateptare preced ntotdeauna observaia. Teza

primatului anticiprii asupra constatrii n cunoatere pare n acord cu ceea ce tim despre bazele biologice ale cunoaterii i despre anticiprile biologice ale cunoaterii. Alte dou motive ale concepiei empiriste asupra cunoaterii, strns colerate cu intuiia c exist o surs ultim a cunoaterii, un punct de plecare absolut n cunoatere, sunt cele ale primatului abstractizrii i induciei. Filosofii empiriti recunosc c orice cunoatere despre fapte este organizat ntr-un sistem de concepte. Principiul empirismului formulat de Locke i Hume este c noiunile trebuie s fie derivate ntr-un fel sau altul din ceea ce Locke numete ,,idei simple, iar Hume ,,impresii. Muli filosofi empiriti au susinut c noiunile iau natere din ceea ce ne este dat nemijlocit de simuri printr-un demers mintal numit ,,abstractizare. Noiunile ar fi produsul proceselor de abstractizare i ar putea fi caracterizate drept abstracii. Prin abstractizare separm ceea ce este comun i esenial de ceea ce este individual, neesenial i reinem determinrile generale i eseniale, separate de existenele individuale. Dac abstractizarea urmeaz s explice cum iau natere noiunile din nregistrri considerate pure, inducia, aa cum a fost neleas de empirismul clasic, ar trebui s explice cum iau natere enunuri generale, reguli, uniformiti sau legi din enunuri ce descriu fapte particulare. Acest fel de a nelege inducia a fost numit de Popper ,,teoria psihologic a induciei. Teoria pornete de la supoziia c ar exista un primat temporal i psihologic al cunotinelor despre fapte particulare n raport cu enunurile ce formuleaz legi sau regulariti. Cunoaterea ar porni de la simpla nregistrare a faptelor prin observaie i s-ar ridica la generalizri prin inducie. Critica pe care o face Popper acestei teorii psihologice a induciei reprezint o continuare a tezei sale despre primatul ateptrilor, care i au originea n dispoziii de comportare nnscute, n raport cu observaiile despre fapte. n loc de a explica regularitile, legile, prin constatri cu privire la repetarea unor coleraii dintre fapte, Popper crede c va trebui s explicm aceast repetiie ca un rezultat al inclinaiei noastre de a cuta i de a formula regulariti. Regularitile nu ne sunt impuse de constatarea c anumite corelaii ntre fapte se repet sistematic, ci, dimpotriv, existena regularitilor n desfurarea fenomenelor este o ateptare incontient. Prin ipotezele pe care le formulm ncercm s descoperim uniformiti i legi. Ipotezele astfel construite sunt supuse controlului faptelor. Teoriei primatului psihologic i temporal al repetrilor i este opus teoria primatului temporal i psihologic al dispoziiei de a cuta corelaii ntre fapte.

Critica pe care o face Popper ideii c noiunile i enunurile generale pot fi derivate din impresii senzoriale i din enunuri despre fapte particulare se sprijin pe consideraii de biologie evoluionist. Einstein contest c noiunile, att cele ale gndirii comune, ct i cele ale cunoaterii tiinifice, ar putea fi derivate din materialul senzorial. El insista asupra faptului c impresiile senzoriale i noiunile sunt entiti esenial diferite, care nu pot fi derivate unele din altele. Einstei spunea c doar puine noiuni, acele noiuni numite de el ,,primare, trebuie s fie asociate direct cu impresiile senzoriale. Teza empirist potrivit creia noiunile pot fi derivate din datele senzoriale prin abstractizare sau prin alte demersuri mintale este adesea convertit n enunul psihologic considerat adevrat c noiunile sunt dobndite prin nvare. nvarea este neleas de psihologi ca achiziie sau dobndire de cunotine prin interaciunea subiectului cu ambiana, prin stimularea sistemului care nva de ctre ambian. nvarea este caracterizat drept schimbare a cunoaterii datorat experienei. Supoziia c noi am putea dobndi noi concepte prin nvare a fost criticat din perspectiva tiinei cogniiei. Jerry A. Fodor pornete de la afirmaia c ceea ce psihologii numesc ,,nvare de concepte nu este altceva dect formulare i confirmare de ipoteze. nvarea, spune Fodor fixeaz opinii, dar nu poate produce concepte. Conceptele trebuie s existe n prealabil pentru a face cu putin nvarea. Fodor spune c singura teorie inteligibil despre mbogirea resurselor conceptuale face din acesta o funcie a maturizrii. Teoriile moderne care atribuie un rol semnificativ unor structuri mintale nnscute n constituirea cunoaterii pot fi caracterizate drept o reluare a concepiilor raionaliste clasice, care susineau c exist adevruri de raiune nnscute n mintea noastr. ncercnd s explice ce seamn c o idee, care nu este nici derivat din datele simurilor, nici plsmuit de noi, este nnscut, Descartes recurge la o comparaie: ne natem cu capacitatea de a cunoate idei aa cum ne natem cu predispoziia de a contacta o anumit boal ereditar. A spune c o boal este ereditar nseamn c ceva exist n mod virtual, care va deveni actual n anumite condiii. Descartes spune c oamenii au anumite idei nnscute, chiar dac muli dintre ei nu intr n posesia lor niciodat. Pentru ca aceste cunotine s devin reale se cere o concentrare intens a ateniei asupra a ceea ce este n noi. Experiena declaneaz procese mintale ce conduc, n cazul unor oameni cu aptitudini pentru reflecie, la cunoaterea adevrurilor de raiune. Cercerttorul american N. Chomsky i dezvolt teoria sa despre structuri nnscute ce fac posibil nsuirea limbajului pe modelul input output. nsuirea limbajului i a cunoaterii sunt caracterizate de

behaviorist drept rezultate ale unor procese complexe de nvare din experien, ale efectului modelator al ambianei. n timp ce gndirea behaviorist, inspirat de empirism, se intereseaz de determinarea de ctre ambian a comportrii i cunoaterii, de trsturi ce au o pregnant condiionare cultural i istoric, orientrile nativiste aduc n primul plan al ateniei rolul nzestrrii genetice n constituirea cunoaterii. O premis fundamental a nativismului epistemologic este aceea c dezvoltarea minii va trebui s fie studiat pe baza acelorai principii care au fost adoptate de biologia modern n cercetarea corpului. Biologii spun c dezvoltarea unui organism este orientat i condus de un program genetic propriu speciei, iar ambiana extern influeneaz ritmul procesului de dezvoltare. Chomsky apreciaz c nu exist nici un fel de temeiuri serioase, empirice sau de alt natur, pentru acceptarea punctului de vedere c dezvoltarea mintal se desfoar dup o schem esenial diferit de cea care conduce dezvoltarea organismului. Chomsky apreciaz drept plauzibil presupoziia c dezvoltarea mintal, ca i dezvoltarea organismului, are ca punct de plecare o stare genetic determinat, comun speciei, cu variaii individuale ce pot fi neglijate. n acest caz, dezvoltarea reprezint o cretere, o succesiune de stadii genetic progaramate pn la stadiul final sub influena ambianei. Solidar cu motive ce s-au conturat n tradiia raionalist clasic, aceast reprezentare se opune concepiei empiriste despre minte ca o foaie alb i despre constituirea cunotinelor, chiar i a facultilor spiritului, prin mecanisme elementare, cum sunt asocierea, compararea, generalizarea, abstractizarea i inducia. Din perspectiva nativist, propus de Chomsky, o cunoatere a limbii exist i atunci cnd principiile nnscute care o fac posibil nu sunt utilizate. El d ca exemplu, acel stadiu al dezvoltrii vorbirii n care copilul nir cuvinte fr elemente gramaticale, aa numita ,,vorbire telegrafic, el cunoate n sens structural limbajul, pe care ncepe s-l vorbeasc mai trziu. Teoria lui Chomsky cu privire la natura limbajului i la nsuirea limbajului de ctre copii, poate fi caracterizat drept o reabilitare i o dezvoltare original a teoriei raionaliste clasice a ideilor nnscute i a cunoaterii nnscute. Chomsky crede c limbajul este un domeniu particular al cunoaterii i a fost caracterizat drept ,,o oglind a minii. Lingvistica teoretic este nfiat ca o ramur a psihologiei cunoaterii, iar elul ei este descoperirea realitii mintale ce st la baza comportrii lingvistice. Lingvistul american afirm c studiul limbajului poate clarifica i susine anumite concluzii asupra cunoaterii omeneti, care se coreleaz n mod direct cu probleme clasice n filosofia minii.

Punctul de plecare al teoriei de inspiraie raionalist pe care a formulat-o Chomsky este semnalarea i tematizarea discrepanei dintre competena lingvistic i informaia pe care o primete cel care i nsuete limba din ambiana lingvistic. Teoria trebuie s explice nu numai faptul c copilul i nsuete foarte repede limba matern, dar i c el i-o nsuete n general corect. Competena lingvistic, spune Chomsky, este produsul creterii, i nu al nvrii. nfruntarea dintre schema behaviorist i schema nativist n explicarea surselor competenei lingvistice ar putea fi caracterizat drept o competiie ntre dou programe de cercetare, susinute de idealuri cognitive diferite i de reprezentri alternative asupra raportului dintre nnscut i dobndit n achiziia cunoaterii. Behavioritii se situeaz ntr-o perspectiv ce ar putea fi calificat drept baconian: cunoaterea nseamn putere; cunoscnd cauza putem produce efectul. Din punctul lor de vedere, cercetarea tiinific urmrete stabilirea unor relaii constante ntre fenomene accesibile observaiei i msurrii, a unor relaii funcionale ce fac posibile predicia i controlul producerii fenomenelor. Teoriile sunt considerate drept indtrumente a cror utilizare se justific doar n msura n care ele contribuie la descoperirea unor noi relaii ntre fapte. Programul de cercetare nativist s-a constituit nu de la stabilirea unor corelaii logice ntre fenomene accesibile observaiei, ci de la explicarea acestor corelaii prin dezvluirea unei realiti ascunse privirii noastre. Susintorii programului behaviorist, de inspiraie empirist, cred c numai mecanismele elementare de achiziie a cunotinelor sunt nnscute, tot restul fiind produsul nvrii din experien, n timp ce toi cei care ader la programul nativist, de tradiie raionalist, presupun c exist o cunoatere propriu-zis care este nnscut. Reprezentarea nativist asupra cunoaterii este apropiat de cea a biologilor. Ideea cunoaterii ,,a priori a fost consacrat de Kant. Abordarea kantian a problemei cunoaterii este una transcedental. Problemele teoriei critice a cunoaterii sunt formulate ca probleme de drept i nu ca probleme de fapt. Interogaia kantian privete posibilitatea unei cunoateri date, deja constituite. Formulele ,,a priori sunt examinate de Kant drept condiii necesare ce fac posibil experiena n genere. Un punct de vedere larg acceptat n filosofia analitic contemporan a cunoaterii este acela c problema cunoaterii ,,a priori privete numai ntemeierea cunoaterii, o chestiune de drept i nu

cercetarea originii i surselor ei, adic o problem de fapt. Atributul ,,a priori poate fi aplicat n mod legitim numai noiunilor i judecilor, adic cunoaterii propoziionale. Sunt ,,a priori acele judeci a cror valoare de adevr poate fi stabilit independent de experien n general. Teoria lui Chomsky despre cunoaterea nnscut a limbajului, o teorie apropiat temei raionaliste clasice a ideilor nnscute, poate fi caracterizat i ca o teorie despre ceea ce este ,,a priori din punct de vedere psihologic, adic despre ceea ce preced n timp nvarea din experien a unei limbi i face cu putin o asemenea nvare. n ncercarea sa de a determina i cerceta componenta ,,a priori a cunoaterii despre lume, austriacul K. Lorenz pornete de la supoziia c orice proces de cunoatere este o funcie a creierului i conchide c acest proces va trebui s fie descris i expicat drept un produs al evoluiei biologice. Prin raportare la filosofia critic a lui Kant, dar i prin distanare fa de conceptul cunoaterii ,,a priori a idealismului transcedental, Lorenz apreciaz c toate acele dispozitive, mecanisme i structuri proprii speciei care fac posibil cunoaterea despre lume a omului ar putea fi caracterizate drept ,,a priori ntrum sens genetic i descriptiv al termenului. Modalitatea de abordare a cercetrii cunoaterii pe care a inaugurat-o Lorenz este numit i ,,epistemologie bazat pe ideea seleciei naturale. Ea este dezvoltat de autori care cred c principiul seleciei naturale este n msur s ofere o explicaie neteleologic tuturor proceselor orientate spre scop din univers. Cunoaterea n toate formele ei poate fi privit ca un proces care comport trei elemente eseniale: mecanisme pentru introducerea variaiilor; procese de selecie; mecanisme de pstrare i propagare a variaiilor selectate. La fel ca i Chomsky, Lorenz asociaz cunoaterea ,,a priori cu cea nnscut n msura n care calific drept ,,a priori dispozitive i structuri de cunoatere care au aprut cu mutaii ntmpltoare i au devenit apoi determinri distinctive ale speciei prin aciunea seleciei naturale. Epistemologia de orientare nativist a fost caracterizat ca cea mai simpl teorie a cunoaterii ,,a priori. O alt teorie naturalist n filosofia contemporan a cunoaterii, epistemologia genetic a lui J. Piaget, ntemeiat pe cercetri de psihologie genetic, disociaz ,,a priori ul de nnscut i urmrete s-i restituie celui dinti atributele tradiionale ale universalitii i necesitii. Pornind de la supoziia c ntreaga noastr cunoatere se trage din dou surse distincte, Piaget contrasteaz enunurile empirice, acele enunuri care nu pt fi nici formulate, nici ntemeiate, independent de informaiile despre strile reale pe care ni le furnizeaz simurile, cu enunuri pe care le numete logico matematice.

Una din temele principale ale epistemologiei lui Piaget este elaborarea unei explicaii psihogenetice a unor relaii elementare care sunt resimite introspectiv drept necesare, sunt valabile pentru orice obiecte reale i au atributele necesitii i universalitii. n msura n care cercetrile psihogenetice ntemeiaz distincia dintre experiena logico matematic i fizic, respectiv dintre cunoaterea logico matematic i fizic, ele relev existena a dou surse distincte ale cunoaterii: constatrile perceptive i schemele de coordonare a aciunilor. Cunoaterea logico matematic este o cunoatere ,,a priori deoarece este o cunoatere independent de experiena fizic. Experiena fizic este o surs a cunoaterii, dar nu a ntregii cunoateri. ncercarea lui Piaget este foarte ambiioas deoarece d conceptului cunoaterii ,,a priori un sens mai apropiat de semnificaia lui tradiional, kantian. Enunurile logico matematice sunt caracterizate drept enunuri ce lrgesc cunoaterea i posed atribuiile universalitii i necesitii. Cunoaterea logico matematic este pentru Piaget o cunoatere foarte srac n coninut n raport cu ceea ce el numete cunoatere fizic, cunoatere bazat pe experiena fizic. Pentru Chomsky, ca i pentru raionalitii sec. XVII, cunoaterea ,,a priori este cunoaterea nnscut. Cunoaterea nnscut, aceea cunoatere ce va fi activat o dat cu maturizarea biologic sub influena declanatoare a stimulrilor senzoriale din ambian, este o cunoatere bogat din punctul de vedere al coninutului. Pentru Lorenz, ca i pentru Chomsky, cunoaterea ,,a priori este cunoaterea nnscut. Lorenz propune un concept considerabil mai slab al cunoaterii ,,a priori. Este un concept mai slab n ceea ce privete coninutul dect cel chomskyan n msura n care numai structura specific a aparatului senzorial al omului i categoriile gndirii comune, solidare cu anumite structuri neurofiziologice proprii speciei, sunt nnscute, deci ,,a priori. Acest concept este mai slab i n msura n care dispozitivele, mecanismele i structurile senzoriale i intelectuale de prelucrare a informaiei sunt datorate acelor condiii accidentale ale ambianei care au conferit valoare unui anumit program genetic i au asigurat promovarea lui prin selecie natural. Conceptul cunoaterii ,,a priori propus de Lorenz se susine cel mai bine n ceea ce privete baza faptic i ntemeierea lui empiric.

BIBLIOGRAFIE:

1. M. Flonta, Cognitio. O introducere critic n problema cunoaterii, Ed. All, Bucureti, 1994; 2. K. R. Popper, Filosoful Rege ?, Ed. Humanitas, Bucureti, 1992; 3. A. Einstein, Cum vd eu lumea ?, Ed. Humanitas, Bucureti, 1992; 4. S. Budnariu, Istoria ideilor politice, Sibiu, 2000; A. P. Iliescu, E. M. Socaciu, Fudamentele gndirii politice moderne, Ed. Polirom, 1999.

Ontologie Tipuri de existene i formele contiinei ca fundament al fiinrii umane.


tim cu toii destul de bine c Ontologia este domeniu central ale refleciei filosofice, studierea crora are ca scop nelegerea refleciei filosofice, studierea crora are ca scop nelegerea tiinific a ntregului spectru al realitii: de la realitatea anorganic pn la cea social organizat. Ea (realitatea) include att realitatea material, ct i cea spiritual sau mixt. Toate fiind unificate prin prisma cunoaterii tiinifice. Studierea, familiarizarea doctoranzilor cu tematica acestui curs permite depirea unei specializri nguste i nlturarea consecinelor acesteia att prin prisma studierii generale a realitii i a nelegerii raportului dintre general i specific, ct i prin prisma abordrii pluralitii aspectelor cunoaterii tiinifice, ce deschide noi aspecte de cercetare att a vechilor domenii de cercetare, ct i evidenierea unor aspecte noi de investigaie. Referinduma la tipuri de existen pot zice c toate conceptele filozofice, de oricnd i oriunde, au postulat o existen, adic un anumit coninut al lumii. Sunt cinci tipuri ale existenei: Tipul existenial, cu melesul i funcia de a desemna faptul existenei, al fiinrii, faptul c ceva se afl, este dat. Tipul atributiv sau predicativ desemnnd faptul c ceva aparine, este atribuit unui altceva Tipul definiional care are funcia de a desemna echivalrna, sinonimia, n cadrul definiiilor, ntre definit i definitoriu, ntre noiunea pe care o definim i descrierea prin care o definim Tipul de incluziune desemneaz faptul c o anumit mulime este cuprins n sfera altei mulimi, ca specie a genului. Tipul de apartenen, rednd faptul c un individ este inclus ntro clas.

Existena este faptul de a fi, de a avea o realitate obiectiv, independent de contiina celui care gndete sau percepe aceast realitate. Existena este un concept fundamental cuprinznd cu dificultate totalitatea determinrilor sale. Aperceptiv, existena este o fenomenalitate dinamic, primar, reprezentarea minimal mijlocit de simuri. Realitatea nemijlocit a percepiei intr ns n starea conceptual a 'existentei' doar prin apariia limbajul semnificant care permite diferenierea i interpretarea precis a obiectului existent. Doar contiina face posibil perceperea reflexiv a existenei i a formelor sale, prin raporturi de construcie i obiectivare a limbajului desemnnd realitatea obiectiv. (Desemnarea existenei ca fiind un produs al contiinei individuale sau al imaginarului este punctul de vedere naiv al solipsismului.) n timp s-au disociat dou ipoteze asupra 'existenei realitii', una obiectivista sau materialista, care afirm o realitate 'existent autonom' fa de subiect, i o ipotez 'idealist', a dependenei realitii de cel care o percepe i o reprezint. Dou tipuri dup prerea mea foarte importante sunt existena social i contiina social care se refer att la articolul dat att i la fiinarea uman. Existena social i contiina social, categorii fundamentale corelative ale materialismului istoric, care desemneaz latura material i cea spiritual a vieii sociale; raportul dintre ele constituie problema fundamental a tiinei despre societate. Karl Marx a distins pentru prima oar, din mulimea relaiilor sociale, relaiile de producie, ca relaii obiective, ca element fundamental al existenei sociale care determin, n ultim analiz, procesele spirituale ale vieii sociale. Nu contiina oamenilor le determin existena, ci, dimpotriv, existena lor social le determin contiina (K. Marx). Existena social este constituit din ansamblul elementelor vieii materiale a societii: cadrul geografic, densitatea populaiei, creaiile materiale ale oamenilor i relaiile materiale care se stabilesc ntre om i natur i ntre oamenii nii n procesul muncii sociale, relaii care au, n ansamblul vieii materiale, un rol de prim ordin i care snt determinante, n ultim analiz, n apariia i dezvoltarea contiinei sociale. 1 Contiina social este constituit din ansamblul elementelor de reflectare i apreciere a vieii materiale: reprezentri, sentimente, mentaliti, idei, cunotine, noiuni, convingeri, teorii .a. n raport cu contiina individual, contiina social este o reflectare mai multilateral i generalizat a existenei sociale. Contiina social are o structur complex, difereniindu-se, n plan vertical, pe nivele deosebite de profunzime n reflectarea realitii: contiina comun i contiina sistematizat, psihologia social i ideologia, iar n plan orizontal n mai multe forme ale contiinei sociale (politic, juridic, moral, estetic, tiinific, filozofic, religioas);

aceste planuri se ntreptrund, n fiecare form a contiinei sociale, distingndu-se elemente de nivelul contiinei comune i de nivelul contiinei sistematizate, teoretice, elemente de psihologie social i de ideologie. n opoziie cu concepiile idealiste, care explic dezvoltarea social prin diveri factori ideali, materialismul istoric demonstreaz c viaa material este factorul prim, determinant, iar viaa spiritual este factor secund, reflectarea vieii materiale. Contiina (das Bewusstsein) nu poate fi niciodat altceva dect existena contient (das bewusste Sein), iar existena oamenilor este procesul real al vieii lor (K. Marx). Contiina social poate stimula sau frna dezvoltarea existenei sociale, dup cum reflect interesele claselor progresiste sau ale celor reacionare, dup cum reflect sau nu cerinele obiective ale dezvoltrii istorice. Contiina social nu este o reflectare mecanic a existenei sociale. Materialismul istoric subliniaz interaciunea dintre existena social i contiina social, rolul activ al contiinei sociale fa de existena social. Exist o independen relativ a contiinei sociale fa de existena social. Pe fondul acestei independene relative, contiina social i exercit aciunea ei asupra existenei sociale, evideniindu-i funcia sa critic, creatoare i transformatoare. Formele contiinei sociale, termen care denumete generic diferite formaiuni spirituale, diverse domenii care alctuiesc contiina social, respectiv: contiina politic, contiina juridic, contiina moral, arta, tiina, religia, filozofia. Formele contiinei sociale snt ansambluri relativ distincte de reprezentri, idei, concepii care se deosebesc ntre ele mai ales prin obiectul specific reflectat cu precdere de ele (adic prin faptul c reflect n mod direct zone sau domenii relativ diferite din ansamblul realitii). Totodat, unele din formele contiinei sociale se deosebesc ntre ele nu att prin obiectul reflectat, adesea parial comun, ct prin modalitatea specific, mai mult sau mai puin diferit, n care se realizeaz i prin care se cristalizeaz reflectarea (concepte tiinifice, programe i norme politice, imagini artistice i opere de art, principii i dogme religioase, norme morale, de drept, reprezentri ale simului comun etc). Prin urmare, concomitent cu caracterul relativ distinct al formelor contiinei sociale, trebuie s se in seama i de comunitatea lor mai mare sau mai restrns de obiect i de mijloace ale reflectrii, de ntreptrunderea lor n ansamblul contiinei sociale. Dei contiina social se afl n cadrul anumitor forme comune, forme de contiin (Marx) care snt componente comune ale contiinei unor clase sau grupuri sociale diferite, ea se disociaz n coninuturi ideologice opuse. Aceeai problematic solicit n mod general contiina social ntr-o epoc istoric dat, dar rspunsurile pe care aceasta le d poart amprenta intereselor i nzuinelor unor clase sau grupuri sociale diferite. n cadrul fiecreia dintre formele contiinei sociale se disting cele dou nivele: al contiinei comune i al contiinei sistematizate, al psihologiei colective i al ideologiei. Constituirea formelor contiinei sociale se datoreaz dezvoltrii i diversificrii crescnde a existenei sociale, complicrii diviziunii sociale a muncii, a nevoilor sociale i, n mod corespunztor, a

formelor activitii social-istorice a oamenilor. Existena social determin, n ultim instan, prin relaiile de producie dominante, caracterul, structura, dezvoltarea i funcionalitatea contiinei sociale. Afirmnd primordialitatea existenei sociale n raport cu contiina social, materialismul istoric subliniaz, de asemenea, independena relativ a contiinei sociale fa de existena social i existena unor modaliti specifice de dezvoltare i schimbare, proprii diferitelor forme ale contiinei sociale. Totodat, alturi de discontinuitatea provocat de schimbrile din existena social, n dezvoltarea diferitelor forme ale contiinei sociale exist o continuitate, fiecare dintre ele folosind i prelucrnd un material ideatic i un sistem de valori motenit din trecut. n opoziie cu materialismul economic, materialismul istoric subliniaz rolul activ al formelor contiinei sociale n dezvoltarea societii, rol realizat prin intermediul diferitelor laturi ale practicii sociale de care snt condiionate i prin care se obiectiveaz diversele forme de contiin. Existena formelor contiinei sociale ca formaiuni spirituale relativ distincte i nelegerea deosebirilor de coninut i de form ntre ele constituie un punct esenial de plecare n aprofundarea cercetrilor din domeniile tiinelor sociale, n diversificarea educaiei pentru cultivarea i dezvoltarea contiinei.

SURSELE CUNOATERII

Cuvntul ,,cunoatere este utilizat pentru a desemna att o activitate prin care iau natere cunotinele, ct i rezultatele acestei activiti. n primul sens sunt considerate capacitile de cunoatere ale minii i funcionarea lor, iar n al doilea sens, sunt avute n vedere cunotinele gata constituite, noiuni, judeci, teorii. Filosofii s-au interesat att de facultile i demersurile ce intervin n producerea cunotinelor, ct i de analiza rezultatelor finale ale acestor demersuri. Problema genezei i surselor cunoaterii, n msura n care este cercetat din punctul de vedere al unui interes filosofic a fost caracterizat n diferite feluri. Mari filosofi ai trecutului au crezut c valoarea de cunoatere sau buna ntemeiere a cunotinelor poate fi stabilit cu referire la sursele lor i la cile pe care au fost obinute, pornind

de la aceste surse. Cunotinele noastre sunt autentice dac i numai dac sunt produsul unei surse acreditate. Muli filosofi din antichitate au caracterizat cunotinele n funcie de sursele din care provin acestea: simurile sau intelectul. Prima cunoatere, conoaterea prin simuri, este numit de Democrit obscur, iar cea de-a doua, cunoaterea prin intelect, autentic. Motivul opoziiei simuri intelect, aparen cunoatere a esenei apare n filosofia lui Platon. tiina se atinge printr-o progresiune de la cunoaterea prin simuri a lumii sensibile, la cunoaterea prin intelect a adevratei realiti, a lumii esenelor i formelor pure, eterne. Autorii ce ilustreaz filosofia raionalist i empirist a cunoaterii din sec. XVII XVIII au socotit c problema originii cunoaterii drept problem central a filosofiei cunoaterii i au considerat c numai prin dezlegarea ei vor putea evalua limitele cunoaterii i valoarea comparativ a diferitelor cunotine. O idee este o cunoatere autentic numai dac se poate arta c provine dintr-o surs de ncredere. Gnditorii raionaliti i empiriti moderni folosesc cuvntul ,,raionalism pentru a desemna punctul de vedere c raiunea sau intelectul constituie sursa cunoaterii autentice. Tema raionalist a fost dezvoltat prin punerea n contrast a cunoaterii ce i are sursa n raiune, cu cea care provine din simuri. Descartes afirma c numai ,,lumina natural sau ,,lumina raiunii sdit n noi de Creator, poate s ne ofere adevrata cunoatere, cunoaterea metafizic i teologic. Primii pai n metafizic pot fi fcui doar separnd intelectul de simuri. Spinoza susinea c raiunea poate ptrunde lucrurile aa cum sunt ele, n timp ce cunoaterea provenit din simuri este o cunoatere ,,mutilat i confuz. Leibniz spunea c numai o cunoatere raional, pur, o cunoatere care exist n noi de la natere ne ngduie accesul spre adevrurile superioare. Simurile, sublinia el, ofer o cunoatere despre ceea ce este, dar nu despre ceea ce trebuie s fie. Raionalismul, ca poziie epistemologic, este solidar cu anumite supoziii de natur metafizic, cu ideea c universul reprezint un sistem unitar i ordonat. Cu ajutorul raiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor care sunt dezvluite de simuri.

Descartes caracterizeaz cunoaterea provenit din idei clare i distincte, idei la care se poate ajunge prin reflecie asupra a ceea ce este sdit n raiunea noastr de la natere, cunoatere intuitiv. Teza raionalist clasic apare ca inacceptabil pentru muli filosofi ai sec. XX datorit dependenei ei de anumite idei metafizice. O tem central n concepia raionalist asupra originii i surselor cunoaterii care i-a pstrat actualitatea este tema ideiilor nnscute. Acest tem a fost tratat n dialogul ,,Menon al lui Platon. Ideile nscute sunt idei ce nu sunt primite din afar i nici nu sunt alctuite de noi, ci ele exist n spirit. Teoria potrivit creia ntreaga noastr cunoatere prin raiune pur i are sursa n idei nnscute va fi reluat de Leibniz. Acesta propune o nou teorie asupra originii adevrurilor necesare ale raiunii, o teorie de natur s dea socoteal att de rolul refleciei, ct i a experienei, n dobndirea lor. Aceste adevruri pot fi descoperite doar prin cercetare i osteneal, printr-un mare efort de atenie concentrat asupra a ceea ce se afl n spiritul nostru, efort ce va fi provocat i orientat de impresiile simurilor. Ideile nnscute nu ar putea fi dobndite, crede Leibniz, fr stimularea pe care ne-o dau simurile. Ele declaneaz procesul ce duce la actualizarea ideilor nnscute. Filosoful german nu neag contribuia simurilor n cunoaterea autentic ce caracterizeaz raionalismul platonic. Teza empirist radical spune c cunoaterea n ntregul ei provine din datele simurilor, c simurile constituie singura surs a cunoaterii autentice. Dar aceast tez nu este ntlnit n textele celui care este recunoscut drept fondatorul tradiiei empiriste moderne, John Locke. n ,,Eseu asupra intelectului omenesc (1690) Locke acord o atenie deosebit problemei originii cunoaterii. El crede c numai dac vom putea stabili cum iau natere elementele cunoaterii (idei) vom putea determina ntinderea cunoaterii. Teza general a lui Locke este c toate ideile, toate cunotinele noastre despre lumea material i au sursele n impresiile simurilor, precum i n observaia operaiilor minii, care formeaz idei complexe pornind de la ideile simple care sunt primele elemente ale cunoaterii. Locke afirm c de la natere, mintea este o ,,pagin alb, o ,,ncpere goal i i propune s determine ,,cum intr ideile n minte. El afirm c toate ideile noastre proveneau exclusiv din senzaii fizice primite de trup din mediu i imprimate n minte.

Dar dac ntreaga noastr cunoatere ar fi limitat la cea care se origineaz n experian, marginile cunoaterii ar fi destul de nguste. Locke scap o asemenea concluzie radical admind c oamenii posed nafara cunoaterii prin experien i o cunoatere intuitiv precum i o cunoatere demonstrativ. Prin experien obinem, cunotine despre natura exterioar, cunoaterea intuitiv este cunoaterea existenei noastre ca spirite, iar cunoaterea demonstrativ este cunoaterea existenei lui Dumnezeu. De aici rezult c Locke, Hume i ali empiriti ai sec. al XVIII lea nu susin teza extremist c tot ceea ce cunoatem ar putea fi derivat din experien. Empirismul lui David Hume este nrudit cu cel a lui Locke prin situarea antimetafizic i prin orientarea problemei cunoaterii spre o cercetare de factur psihologic a proceselor i demersurilor de constituire a cunotinelor. Hume formuleaz punctul de vedere empirist asupra surselor cunoaterii cu mai mult claritate i accept concluzii mai radicale. Teoria lui asupra originilor cunotinelor se ntemeiaz pe distincia dintre ,,impresie i ,,idee. Imp resiile sunt senzaii i triri subiective, iar ideile sunt urmele pe care le las impresiile sau anticiparea acestora prin imaginaie. Impresiile, afirm Hume, sunt nnscute doar n sensul c se produc prin exercitarea unor faculti sau dispoziii naturale, n timp ce ideile provin ntotdeauna din impresii. Ca teorie asupra genezei i surselor cunoaterii, empirismul i raionalismul sec. XVII XVIII reprezint i puncte de vedere diferite cu privire la raportul dintre ceea ce este nnscut i dobndit n cursul vieii prin mijlocirea simurilor. Tema ideilor nnscute ocup un loc important n ,,Eseul asupra intelectului omenesc al lui Locke ct i n ,,Noile eseuri asupra intelectului omenesc ale lui Leibniz. n lucrarea sa, Leibniz formuleaz obieciile unui raionalist fa de principiile care au fost propuse i susinute de Locke. Acesta critica doctrina ideilor nnscute, idei presupuse a fi prezente n intelectul nostru de la natere. Aceast doctrin, spune el, este pgubitoare penrtu religie, moralitate, filosofie i viaa practic. n ceea ce-l privete pe Kant, acesta a distins mai clar dect filosofii de pn la el ntre teoria cunoaterii i psihologia empiric. El a socotit c cercetarea facultilor i activitilor mintale ce intervin n constituirea cunotinelor nu este de domeniul teoriei cunoaterii, ci al

psihologiei empirice. Kant crede c filosofia cunoaterii se intereseaz exclusiv de ntemeierea cunotinelor i nu de demersurile prin care se constituie ele, de geneza lor. El spune c arice cunoatere despre fapte, numit de el ,,experien, ia natere prin conlucrarea sensibilitii i intelectului. Cunoaterea este rezultatul aplicrii categoriilor i principiilor intelectului materialului pe care l ofer sensibilitatea, o activitate prin care impresiile sensibile sunt comparate, legate ntre ele sau separate. Autorii reprezentativi n dezvoltarea filosofiei cunoaterii (epistemologiei clasice), prin orientarea lor raionalist i empirist, cad de acord n ceea ce privete supoziii mai fundamentale. n primul rnd, ei cred c exist surse ultime ale cunoaterii, socotite surse de autoritate epistemic: numai cunotinele ce provin din asemenea surse vor fi acceptate drept cunotine autentice. Att raionalitii, ct i empiritii au fost nsufleii de convingerea c buna ntemeiere i valoarea cunotinelor ar putea fi stabilit fr gre prin identificarea surselor ultime ale cunoaterii i prin raportare la aceste surse. Karl Popper indic drept una din supoziiile mai adnci ale epistemologiei clasice punctul de vederee c adevrul este manifest. Adevrul este manifest n sensul c el va putea fi stabilit odat pentru totdeauna n dat ce vom ajunge pn la sursele ultime ale cunoaterii i vom nva cum s derivm cunotinele pornind de la aceste surse. Raionalismul clasic i empirismul clasic i-au propus s stabileasc sursele cunoaterii autentice i s determine limitele cunoaterii i valoarea cunotinelor prin raportare la asemenea surse. Teza raionalist conform creia exist intuiie raional, sursa ultim a cunoaterii o constituie intuiia raional, este confruntat cu obiecii grave. Teza empirist, teza potrivit creia datele simurilor ar reprezenta sursa ultim a cunoaterii, rmne un punct de vedere influent n mediile filosofice i tiinifice. Caracterizarea impresiilor senzoriale drept surse primare ale cunoaterii are o lung tradiie n filosofie. Argumentul este c numai prin simuri putem intra n contact att cu lumea exterioar, ct i cu lumea noastr subiectiv, i putem obine astfel informaii despre realitate.

O supoziie fundamental a concepiei empiriste cu privire la sursele cunoaterii este aceea c impresiile simurilor, ceea ce filosofii numesc ,,date ale simurilor sau simplu ,,datul, reprezint o cunoatere nemijlocit. Expresia ,,dat sugereaz c impresiile senzoriale sunt ceea ce resimim nemijlocit i, ca atare, ceva ce nu va putea fi derivat i explicat prin raportare la altceva. ,,Datul este o stare originar, care nu cere ntemeiere. ,,Datul este ceva ultim n ordinea cunoaterii: toate cunotinele noastre despre realitate sunt raportate n cele din urm la ceea ce ne este dat, atunci cnd se ncearc determinarea surselor lor, n timp ce ,,datul nsui nu va putea fi raportat la nimic altceva. Un motiv fundamental al concepiei empiriste asupra cunoaterii l constituie supoziia c ntreaga noastr cunoatere se origineaz n informaiile care ne sunt date nemijlocit de simuri, informaii a cror adecvare ar fi asigurat de caracterul pasiv, pur receptiv al subiectului cunosctor. De la impresii senzoriale trecem la observaii, care nu ar fi dect formularea lingvistic a acestor impresii, iar de la observaii trecem la teorie. Karl Popper numete ,,teoria gleii, teoria conform creia ipotezele iau natere din observaii prin asociere i generalizare. Punctul de vedere opus, pe care Popper l numete ,,teoria lanternei este c o anumit ipotez sau ateptare preced ntotdeauna observaia. Teza primatului anticiprii asupra constatrii n cunoatere pare n acord cu ceea ce tim despre bazele biologice ale cunoaterii i despre anticiprile biologice ale cunoaterii. Alte dou motive ale concepiei empiriste asupra cunoaterii, strns colerate cu intuiia c exist o surs ultim a cunoaterii, un punct de plecare absolut n cunoatere, sunt cele ale primatului abstractizrii i induciei. Filosofii empiriti recunosc c orice cunoatere despre fapte este organizat ntr-un sistem de concepte. Principiul empirismului formulat de Locke i Hume este c noiunile trebuie s fie derivate ntr-un fel sau altul din ceea ce Locke numete ,,idei simple, iar Hume ,,impresii. Muli filosofi empiriti au susinut c noiunile iau natere din ceea ce ne este dat nemijlocit de simuri printr-un demers mintal numit ,,abstractizare. Noiunile ar fi produsul proceselor de abstractizare i ar putea fi caracterizate drept abstracii. Prin abstractizare separm ceea ce este comun i esenial de ceea ce este individual, neesenial i reinem determinrile generale i

eseniale, separate de existenele individuale. Dac abstractizarea urmeaz s explice cum iau natere noiunile din nregistrri considerate pure, inducia, aa cum a fost neleas de empirismul clasic, ar trebui s explice cum iau natere enunuri generale, reguli, uniformiti sau legi din enunuri ce descriu fapte particulare. Acest fel de a nelege inducia a fost numit de Popper ,,teoria psihologic a induciei. Teoria pornete de la supoziia c ar exista un primat temporal i psihologic al cunotinelor despre fapte particulare n raport cu enunurile ce formuleaz legi sau regulariti. Cunoaterea ar porni de la simpla nregistrare a faptelor prin observaie i s-ar ridica la generalizri prin inducie. Critica pe care o face Popper acestei teorii psihologice a induciei reprezint o continuare a tezei sale despre primatul ateptrilor, care i au originea n dispoziii de comportare nnscute, n raport cu observaiile despre fapte. n loc de a explica regularitile, legile, prin constatri cu privire la repetarea unor coleraii dintre fapte, Popper crede c va trebui s explicm aceast repetiie ca un rezultat al inclinaiei noastre de a cuta i de a formula regulariti. Regularitile nu ne sunt impuse de constatarea c anumite corelaii ntre fapte se repet sistematic, ci, dimpotriv, existena regularitilor n desfurarea fenomenelor este o ateptare incontient. Prin ipotezele pe care le formulm ncercm s descoperim uniformiti i legi. Ipotezele astfel construite sunt supuse controlului faptelor. Teoriei primatului psihologic i temporal al repetrilor i este opus teoria primatului temporal i psihologic al dispoziiei de a cuta corelaii ntre fapte. Critica pe care o face Popper ideii c noiunile i enunurile generale pot fi derivate din impresii senzoriale i din enunuri despre fapte particulare se sprijin pe consideraii de biologie evoluionist. Einstein contest c noiunile, att cele ale gndirii comune, ct i cele ale cunoaterii tiinifice, ar putea fi derivate din materialul senzorial. El insista asupra faptului c impresiile senzoriale i noiunile sunt entiti esenial diferite, care nu pot fi derivate unele din altele. Einstei 1 spunea c doar puine noiuni, acele noiuni numite de el ,,primare, trebuie s fie asociate direct cu impresiile senzoriale. Teza empirist potrivit creia noiunile pot fi derivate din datele senzoriale prin abstractizare sau prin alte demersuri mintale este adesea convertit n enunul psihologic considerat adevrat c noiunile sunt dobndite prin nvare. nvarea este neleas de psihologi ca achiziie

sau dobndire de cunotine prin interaciunea subiectului cu ambiana, prin stimularea sistemului care nva de ctre ambian. nvarea este caracterizat drept schimbare a cunoaterii datorat experienei. Supoziia c noi am putea dobndi noi concepte prin nvare a fost criticat din perspectiva tiinei cogniiei. Jerry A. Fodor pornete de la afirmaia c ceea ce psihologii numesc ,,nvare de concepte nu este altceva dect formulare i confirmare de ipoteze. nvarea, spune Fodor fixeaz opinii, dar nu poate produce concepte. Conceptele trebuie s existe n prealabil pentru a face cu putin nvarea. Fodor spune c singura teorie inteligibil despre mbogirea resurselor conceptuale face din acesta o funcie a maturizrii. Teoriile moderne care atribuie un rol semnificativ unor structuri mintale nnscute n constituirea cunoaterii pot fi caracterizate drept o reluare a concepiilor raionaliste clasice, care susineau c exist adevruri de raiune nnscute n mintea noastr. ncercnd s explice ce seamn c o idee, care nu este nici derivat din datele simurilor, nici plsmuit de noi, este nnscut, Descartes recurge la o comparaie: ne natem cu capacitatea de a cunoate idei aa cum ne natem cu predispoziia de a contacta o anumit boal ereditar. A spune c o boal este ereditar nseamn c ceva exist n mod virtual, care va deveni actual n anumite condiii. Descartes spune c oamenii au anumite idei nnscute, chiar dac muli dintre ei nu intr n posesia lor niciodat. Pentru ca aceste cunotine s devin reale se cere o concentrare intens a ateniei asupra a ceea ce este n noi. Experiena declaneaz procese mintale ce conduc, n cazul unor oameni cu aptitudini pentru reflecie, la cunoaterea adevrurilor de raiune. Cercerttorul american N. Chomsky i dezvolt teoria sa despre structuri nnscute ce fac posibil nsuirea limbajului pe modelul input output. nsuirea limbajului i a cunoaterii sunt caracterizate de behaviorist drept rezultate ale unor procese complexe de nvare din experien, ale efectului modelator al ambianei. n timp ce gndirea behaviorist, inspirat de empirism, se intereseaz de determinarea de ctre ambian a comportrii i cunoaterii, de trsturi ce au o pregnant condiionare cultural i istoric, orientrile nativiste aduc n primul plan al ateniei rolul nzestrrii genetice n constituirea cunoaterii. O premis fundamental a nativismului epistemologic este aceea c dezvoltarea minii va trebui s fie studiat pe baza acelorai principii care au fost adoptate de

biologia modern n cercetarea corpului. Biologii spun c dezvoltarea unui organism este orientat i condus de un program genetic propriu speciei, iar ambiana extern influeneaz ritmul procesului de dezvoltare. Chomsky apreciaz c nu exist nici un fel de temeiuri serioase, empirice sau de alt natur, pentru acceptarea punctului de vedere c dezvoltarea mintal se desfoar dup o schem esenial diferit de cea care conduce dezvoltarea organismului. Chomsky apreciaz drept plauzibil presupoziia c dezvoltarea mintal, ca i dezvoltarea organismului, are ca punct de plecare o stare genetic determinat, comun speciei, cu variaii individuale ce pot fi neglijate. n acest caz, dezvoltarea reprezint o cretere, o succesiune de stadii genetic progaramate pn la stadiul final sub influena ambianei. Solidar cu motive ce s-au conturat n tradiia raionalist clasic, aceast reprezentare se opune concepiei empiriste despre minte ca o foaie alb i despre constituirea cunotinelor, chiar i a facultilor spiritului, prin mecanisme elementare, cum sunt asocierea, compararea, generalizarea, abstractizarea i inducia. Din perspectiva nativist, propus de Chomsky, o cunoatere a limbii exist i atunci c nd principiile nnscute care o fac posibil nu sunt utilizate. El d ca exemplu, acel stadiu al dezvoltrii vorbirii n care copilul nir cuvinte fr elemente gramaticale, aa numita ,,vorbire telegrafic, el cunoate n sens structural limbajul, pe care ncepe s-l vorbeasc mai trziu. Teoria lui Chomsky cu privire la natura limbajului i la nsuirea limbajului de ctre copii, poate fi caracterizat drept o reabilitare i o dezvoltare original a teoriei raionaliste clasice a ideilor nnscute i a cunoaterii nnscute. Chomsky crede c limbajul este un domeniu particular al cunoaterii i a fost caracterizat drept ,,o oglind a minii. Lingvistica teoretic este nfiat ca o ramur a psihologiei cunoaterii, iar elul ei este descoperirea realitii mintale ce st la baza comportrii lingvistice. Lingvistul american afirm c studiul limbajului poate clarifica i susine anumite concluzii asupra cunoaterii omeneti, care se coreleaz n mod direct cu probleme clasice n filosofia minii. Punctul de plecare al teoriei de inspiraie raionalist pe care a formulat-o Chomsky este semnalarea i tematizarea discrepanei dintre competena lingvistic i informaia pe care o

primete cel care i nsuete limba din ambiana lingvistic. Teoria trebuie s explice nu numai faptul c copilul i nsuete foarte repede limba matern, dar i c el i-o nsuete n general corect. Competena lingvistic, spune Chomsky, este produsul creterii, i nu al nvrii. nfruntarea dintre schema behaviorist i schema nativist n explicarea surselor competenei lingvistice ar putea fi caracterizat drept o competiie ntre dou programe de cercetare, susinute de idealuri cognitive diferite i de reprezentri alternative asupra raportului dintre nnscut i dobndit n achiziia cunoaterii. Behavioritii se situeaz ntr-o perspectiv ce ar putea fi calificat drept baconian: cunoaterea nseamn putere; cunoscnd cauza putem produce efectul. Din punctul lor de vedere, cercetarea tiinific urmrete stabilirea unor relaii constante ntre fenomene accesibile observaiei i msurrii, a unor relaii funcionale ce fac posibile predicia i controlul producerii fenomenelor. Teoriile sunt considerate drept indtrumente a cror utilizare se justific doar n msura n care ele contribuie la descoperirea unor noi relaii ntre fapte. Programul de cercetare nativist s-a constituit nu de la stabilirea unor corelaii logice ntre fenomene accesibile observaiei, ci de la explicarea acestor corelaii prin dezvluirea unei realiti ascunse privirii noastre. Susintorii programului behaviorist, de inspiraie empirist, cred c numai mecanismele elementare de achiziie a cunotinelor sunt nnscute, tot restul fiind produsul nvrii din experien, n timp ce toi cei care ader la programul nativist, de tradiie raionalist, presupun c exist o cunoatere propriu-zis care este nnscut. Reprezentarea nativist asupra cunoaterii este apropiat de cea a biologilor. Ideea cunoaterii ,,a priori a fost consacrat de Kant. Abordarea kantian a problemei cunoaterii este una transcedental. Problemele teoriei critice a cunoaterii sunt formulate ca probleme de drept i nu ca probleme de fapt. Interogaia kantian privete posibilitatea unei cunoateri date, deja constituite. Formulele ,,a priori sunt examinate de Kant drept condiii necesare ce fac posibil experiena n genere.

Un punct de vedere larg acceptat n filosofia analitic contemporan a cunoaterii este acela c problema cunoaterii ,,a priori privete numai ntemeierea cunoaterii, o chestiune de drept i nu cercetarea originii i surselor ei, adic o problem de fapt. Atributul ,,a priori poate fi aplicat n mod legitim numai noiunilor i judecilor, adic cunoaterii propoziionale. Sunt ,,a priori acele judeci a cror valoare de adevr poate fi stabilit independent de experien n general. Teoria lui Chomsky despre cunoaterea nnscut a limbajului, o teorie apropiat temei raionaliste clasice a ideilor nnscute, poate fi caracterizat i ca o teorie despre ceea ce este ,,a priori din punct de vedere psihologic, adic despre ceea ce preced n timp nvarea din experien a unei limbi i face cu putin o asemenea nvare. n ncercarea sa de a determina i cerceta componenta ,,a priori a cunoaterii despre lume, austriacul K. Lorenz pornete de la supoziia c orice proces de cunoatere este o funcie a creierului i conchide c acest proces va trebui s fie descris i expicat drept un produs al evoluiei biologice. Prin raportare la filosofia critic a lui Kant, dar i prin distanare fa de conceptul cunoaterii ,,a priori a idealismului transcedental, Lorenz apreciaz c toate acele dispozitive, mecanisme i structuri proprii speciei care fac posibil cunoaterea despre lume a omului ar putea fi caracterizate drept ,,a priori ntr-um sens genetic i descriptiv al termenului. Modalitatea de abordare a cercetrii cunoaterii pe care a inaugurat-o Lorenz este numit i ,,epistemologie bazat pe ideea seleciei naturale. Ea este dezvoltat de autori care cred c principiul seleciei naturale este n msur s ofere o explicaie neteleologic tuturor proceselor orientate spre scop din univers. Cunoaterea n toate formele ei poate fi privit ca un proces care comport trei elemente eseniale: mecanisme pentru introducerea variaiilor; procese de selecie; mecanisme de pstrare i propagare a variaiilor selectate. La fel ca i Chomsky, Lorenz asociaz cunoaterea ,,a priori cu cea nnscut n msura n care calific drept ,,a priori dispozitive i structuri de cunoatere care au aprut cu mutaii ntmpltoare i au devenit apoi determinri distinctive ale speciei prin aciunea seleciei naturale.

Epistemologia de orientare nativist a fost caracterizat ca cea mai simpl teorie a cunoaterii ,,a priori. O alt teorie naturalist n filosofia contemporan a cunoaterii, epistemologia genetic a lui J. Piaget, ntemeiat pe cercetri de psihologie genetic, disociaz ,,a priori ul de nnscut i urmrete s-i restituie celui dinti atributele tradiionale ale universalitii i necesitii. Pornind de la supoziia c ntreaga noastr cunoatere se trage din dou surse distincte, Piaget contrasteaz enunurile empirice, acele enunuri care nu pt fi nici formulate, nici ntemeiate, independent de informaiile despre strile reale pe care ni le furnizeaz simurile, cu enunuri pe care le numete logico matematice. Una din temele principale ale epistemologiei lui Piaget este elaborarea unei explicaii psihogenetice a unor relaii elementare care sunt resimite introspectiv drept necesare, sunt valabile pentru orice obiecte reale i au atributele necesitii i universalitii. n msura n care cercetrile psihogenetice ntemeiaz distincia dintre experiena logico matematic i fizic, respectiv dintre cunoaterea logico matematic i fizic, ele relev existena a dou surse distincte ale cunoaterii: constatrile perceptive i schemele de coordonare a aciunilor. Cunoaterea logico matematic este o cunoatere ,,a priori deoarece este o cunoatere independent de experiena fizic. Experiena fizic este o surs a cunoaterii, dar nu a ntregii cunoateri. ncercarea lui Piaget este foarte ambiioas deoarece d conceptului cunoaterii ,,a priori un sens mai apropiat de semnificaia lui tradiional, kantian. Enunurile logico matematice sunt caracterizate drept enunuri ce lrgesc cunoaterea i posed atribuiile universalitii i necesitii. Cunoaterea logico matematic este pentru Piaget o cunoatere foarte srac n coninut n raport cu ceea ce el numete cunoatere fizic, cunoatere bazat pe experiena fizic. Pentru Chomsky, ca i pentru raionalitii sec. XVII, cunoaterea ,,a priori este cunoaterea nnscut. Cunoaterea nnscut, aceea cunoatere ce va fi activat o dat cu maturizarea biologic sub influena declanatoare a stimulrilor senzoriale din ambian, este o cunoatere bogat din punctul de vedere al coninutului.

Pentru Lorenz, ca i pentru Chomsky, cunoaterea ,,a priori este cunoaterea nnscut. Lorenz propune un concept considerabil mai slab al cunoaterii ,,a priori. Este un concept mai slab n ceea ce privete coninutul dect cel chomskyan n msura n care numai structura specific a aparatului senzorial al omului i categoriile gndirii comune, solidare cu anumite structuri neurofiziologice proprii speciei, sunt nnscute, deci ,,a priori. Acest concept este mai slab i n msura n care dispozitivele, mecanismele i structurile senzoriale i intelectuale de prelucrare a informaiei sunt datorate acelor condiii accidentale ale ambianei care au conferit valoare unui anumit program genetic i au asigurat promovarea lui prin selecie natural. Conceptul cunoaterii ,,a priori propus de Lorenz se susine cel mai bine n ceea ce privete baza faptic i ntemeierea lui empiric.

BIBLIOGRAFIE:

M. Flonta, Cognitio. O introducere critic n problema cunoaterii, Ed. All, Bucureti, 1994; K. R. Popper, Filosoful Rege ?, Ed. Humanitas, Bucureti, 1992; A. Einstein, Cum vd eu lumea ?, Ed. Humanitas, Bucureti, 1992; S. Budnariu, Istoria ideilor politice, Sibiu, 2000; P. Iliescu, E. M. Socaciu, Fudamentele gndirii politice moderne, Ed. Polirom, 1999