Sunteți pe pagina 1din 8

1.

CONTRACTUL INTERNAIONAL
a) b) Contractul internaional reprezint suportul juridic al oricrei tranzacii comerciale internaionale, el fiind materializarea acordului de voin al prilor. Contractul internaional reprezint garania efecturii operaiunii de comer exterior, deoarece: este legea prilor; prezint punctul de vedere al celor dou pri, precum i acordul de voin dintre acestea; n cazul nclcrii de ctre pri a clauzelor invocate, poate stabili responsabilitatea juridic a fiecreia. Caracterul internaional al unui contract este evideniat pe baza a dou criterii: Criteriul juridic, prin care un contract are caracter internaional dac intr sub jurisdicia normelor juridice ale mai multor state, datorit existenei unor elemente pur juridice, ca: domiciliul prilor contractante, naionalitatea lor, locul de executare a contractului, instana de reglementare a diferendelor aprute etc. Criteriul economic, conform cruia internaionalitatea contractului rezult din chiar esena operaiunii economice, din schimbul de valori reciproc dintre dou entiti aparinnd a dou state diferite. Contractul de comer internaional poate fi ncheiat: ntre prezeni, ca rezultat al negocierilor dintre cele dou pri, desfurate la un anumit moment

sau n runde succesive, n cazul contractelor de o anvergur mai mare, sau poate fi ncheiat prin naintarea unei oferte i acceptarea ei, ambele fiind acte unilaterale; ntre abseni, prin coresponden (n maniera clasic sau electronic) i la telefon. Realizarea acordului scris, deci redactarea contractului internaional, este mai mult dect necesar n cazul operaiunilor de o mai mare importan, operaiuni care necesit adesea i constituirea de garanii. Prezentarea unui nscris este necesar i n relaiile cu diferitele instituii bancare sau financiare.
Limba redactrii contractului este de regul una de circulaie internaional, mai ales dac este vorba de un contract tipizat. Precizri privind forma contractului: elementele de identificare sunt: pentru persoanele juridice: denumirea societii, sediul, naionalitatea, numrul de nmatriculare; numele, calitatea, cetenia, domiciliul i actul de identitate al persoanei care o reprezint; pentru persoanele juridice: numele, cetenia, domiciliul, actul de identitate; natura juridic a contractului (declaraia voinei prilor sau declaraie de intenie) este un element

1. 2.

al exprimrii formale din cadrul contractului, dar i un element util pentru a declara voina prilor; 3. data intrrii n vigoare a contractului . n cazul operaiunilor de comer exterior, cazurile n care momentul semnrii contractului coincide cu cel al intrrii sale n vigoare sunt rare. O demarare imediat a operaiunii de comer exterior poate antrena i obligaia nemijlocit a prilor de a-i onora angajamentele asumate, de aceea se precizeaz, de regul, o dat ulterioar de intrare n vigoare. Spre exemplu, se poate stipula drept moment de intrare n vigoare a contractului momentul n care importatorul d ordin bncii sale de deschidere a acreditivului documentar n vederea efecturii plii internaionale sau momentul obinerii garaniilor contractuale.

1.1. Clauzele contractuale


Principalele clauze ale unui contract de vnzare internaional sunt prezentate de Camera Internaional de Comer de la Paris sub forma unei liste de control (check list), care cuprinde:
preambulul; identificarea prilor; descrierea bunurilor; preul i condiiile de plat; termenele i condiiile de livrare; verificarea bunurilor; variaiile cantitative i calitative aduse la bunurile livrate; rezerva proprietii (a titlului) i transferul dreptului de proprietate; transferul riscurilor; garaniile vnztorului i reclamaiile cumprtorului; despgubirile i penalitile; clauza de for major; solicitarea ca amendamentele sau modificrile s fie fcute n scris; stabilirea limbii oficiale a contractului; legea aplicabil; mecanismul soluionrii litigiilor.

Pe lng clauzele enunate mai sus, obligatorii a fi inserate ntr-un contract internaional

clauze ce in de esena contractului: de exclusivitate; de confidenialitate; de nonconcuren; clauze recomandabile a fi inserate: Electio Iuris; compromisorie (de arbitraj); limitative de rspundere; de exonerare de rspundere; clauze ce in de durata contractului: ce urmresc meninerea valorii contractului: de indexare, de opiune asupra monedei liberatorii, valutar (monovalutar, plurivalutar, DST, euro, aur); - ce urmresc adaptarea contractului; clauze ce in de continuitatea contractului: - promisiunea unilateral de a contracta; - promisiunea bilateral de a contracta; - clauza primului refuz (de preemiune); - pactul de preferin etc. ntruct contractul de vnzare internaional formeaz obiectul de studiu al altei discipline, vom detalia n continuare clauzele referitoare la condiiile de livrare.

pentru a avea valabilitate juridic, mai exist alte clauze recomandabile, ce stabilesc diferite detalii:

1.2. Termeni comerciali internaionali


Pentru evitarea nelegerii greite a obligaiilor ce revin exportatorului i importatorului privind transportul i asigurarea mrfurilor n cadrul comerului internaional, tranzaciile internaionale sunt supuse unor reglementri internaionale, cunoscute sub denumirea de INCOTERMS (abreviere de la International Comercial Terms). INCOTERMS cuprinde termeni referitori la comerul internaional, care sunt negociai de ctre importator i exportator la ncheierea contractului. n esen, aceti termeni stabilesc cine rspunde de:
1. angajarea i plata transportului; 2. angajarea i plata asigurrii.

Prima ediie a regulilor INCOTERMS a fost elaborat de Camera de Comer Internaional de la Paris (CCIP) n 1936. De atunci, ele au fost modificate i completate, potrivit practicilor comerciale curente i mutaiilor care au avut loc n transportul i telecomunicaiile internaionale, o alt revizuire a fost realizat n anul 2000 iar ultima revizuire a avut loc n anul 2010. Noua ediie a Regulilor INCOTERMS 2010 a fost validat de comitetul executiv al CIC Paris i prezentat n publicaia nr. 560 a CCIP din 1 ian. 2010. Dei, fa de Regulile INCOTERMS 1990, noile tehnologii i practici comerciale internaionale nu s-au modificat semnificativ, totui s-au impus anumite precizri. De exemplu, n rile membre ale UE se va ine seama de diferena dintre transportul naional (intern) i cel internaional (cnd mijlocul de transport prsete teritoriul rii exportatorului). n acest sens, utilizarea termenului free sau franco de ctre comercianii din CE presupune c riscul poate fi n egal msur n sarcina fie a exportatorului, fie a importatorului, incluznd i parcursul intern. Astfel, pot aprea neplceri dac nu se vor face precizri corespunztoare n contract, la nscrierea condiiilor din grupa F. Necesitatea acestor precizri a impus introducerea n Regulile INCOTERMS 2010 a unui concept nou referitor la condiiile de livrare, i anume cel referitor la vnzare, care poate fi vnzare la plecare sau vnzare la sosire; diferenierea ntre cele dou feluri de vnzare va fi efectuat n funcie de asumarea riscului pe parcursul i n timpul transportului principal. n acest sens, n cazul vnzrii la plecare, mrfurile vor circula pe parcursul transportului principal pe riscul cumprtorului, iar n cazul vnzrii la sosire, riscul va fi asumat, pe acest parcurs, de ctre vnztor. Astfel, au fost ncadrate n categoria vnzri la plecare condiiile INCOTERMS 2010: EXW, FCA, CFR, CIF, CPT i CIP, iar n categoria vnzare la sosire: DAT, DAP i DDP. Termenul de transport principal trebuie neles ca reprezentnd acea parte sau fraciune din transportul internaional al mrfurilor n care transportul nu a fost ntrerupt, dei a strbtut cel puin o frontier de stat i a fost efectuat pe baza aceluiai contract de transport. n ceea ce privete expediia multimodal (conteinerizat), transportul principal al mrfurilor poate fi considerat ntregul transport, ncepnd de la locul de ncrcare/expediere din ara de plecare pn la locul de descrcare/livrare din ara de destinaie, cu condiia s nu fi avut loc nici o ntrerupere la frontier sau n port, respectiv ntregul parcurs s fie acoperit de acelai document de transport multimodal, indiferent cte mijloace de transport au fost utilizate.
Regulile INCOTERMS 2010 cuprind 11 condiii de livrare care au fost grupate n patru categorii

distincte, lundu-se drept criteriu principalele obligaii ale vnztorului. Aceste grupe sunt prezentate sintetic n schema urmtoare: Condiii de livrare INCOTERMS 2010 Grupul E EXW Ex Works Franco fabric Plecarea Grupul F FCA Free Carrier Fanco transportator Transportul nepltit FAS Free Alongside Ship Franco de-a lungul vasului FOB Free on Board Franco bord Grupul C CFR Cost and Freight Cost i navlu Transportul principal pltit CIF Cost, Insurance and Freight Cost, asigurare i navlu CPT Carriage Paid to Transport pltit pn la CIP Carriage and Insurance Paid Transport i asigurare pltite to pn la Grupul D DAT Delivered at Terminal Franco frontier Destinaie DAP Delivered at Place Franco nav nedescrcat DDP Delivered Duty Paid Franco destinaie vmuit Condiiile au fost grupate n patru categorii distincte: 1. condiia unic conform creia vnztorul pune mrfurile la dispoziia cumprtorului n spaii proprii (condiia E: Ex Works); 2. condiiile F, conform crora vnztorul trebuie s livreze mrfurile unui cru numit de 3. condiiile C, conform crora vnztorul este obligat s asigure transportul, dar fr s i asume

cumprtor (condiiile F: FCA, FAS, FOB);

riscul pierderii sau avarierii mrfurilor i fr s suporte costurile suplimentare datorate evenimentelor survenite dup ncrcare i expediere (CFR, CIF, CPT i CIP); 4. condiiile D, conform crora vnztorul trebuie s suporte toate riscurile aferente transportului mrfurilor n ara de destinaie (DAT, DAP, i DDP). O alt grupare a celor 11 condiii de livrare oferit de INCOTERMS 2010 este n funcie de modalitile de transport la care pot fi utilizate.
Regulile INCOTERMS 2010 adecvate modalitilor de transport Orice modalitate de EXW Franco fabric (loc numit) transport, inclusiv FCA Franco transportator (loc numit) multimodal CPT Transport pltit pn la (loc de destinaie numit) CIP Transport i asigurare pltite pn la (loc de destinaie numit) DAT Franco frontier (loc numit) DAP Franco destinaie nevmuit (loc de destinaie numit) DDP Franco destinaie vmuit (loc de destinaie numit) Transport aerian FCA Franco transportator (loc numit) Transport feroviar FCA Franco transportator (loc numit) Transport maritim i FAS Franco de-a lungul vasului (port numit de expediere) pe ci navigabile FOB Franco bord (port numit de expediere) interne CFR Cost i navlu (port numit de destinaie) CIF Cost, asigurare i navlu (port numit de destinaie)

Vor fi prezentate n continuare principalele obligaii i responsabiliti ce revin exportatorului i importatorului n cazul fiecrei condiii de livrare. Condiiile de livrare prezentate vor fi abordate n funcie de obligaiile vnztorului de la obligaii minime EXW (franco fabric) la maximum de obligaii DDP (franco destinaie vmuit).

1. EXW (Ex Works) franco fabric (loc numit) Exportatorul i ndeplinete obligaia de livrare punnd marfa la dispoziia importatorului la sediul su (uzin, depozit etc.). Exportatorul nu rspunde de ncrcarea mrfii i de vmuirea acesteia pentru export (cu condiia s nu se fi convenit altfel). Importatorul suport toate costurile i riscurile pe care le implic preluarea mrfii de la sediul exportatorului i pn la destinaia dorit. Termenul EXW presupune obligaii minime pentru exportator. EXW i ali termeni similari de livrare sunt tot mai rar acceptai n afacerile europene i nu se recomand a fi utilizai dect dac sunt solicitai expres de ctre importator.

Pentru a nelege reponsabilitile ce le revin n derularea contractelor la care particip, este foarte important ca participanii la comerul internaional s cunoasc regulile INCOTERMS i, de aceea, prezentarea ce urmeaz este nsoit de exemple ipotetice care s arate obligaiile ce revin vnztorului i cumprtorului n cazul fiecrei condiii de livrare.

2. FCA (Free Carrier) franco cru (loc numit) Exportatorul are obligaia de livrare pn n momentul n care pred marfa vmuit pentru export n grija cruului numit de importator, la locul i termenul convenite. Aceast condiie de livrare poate fi folosit pentru toate modalitile de transport (inclusiv pentru transportul multimodal). Condiia de livrare FCA este similar condiiei FOB, dar se utilizeaz cnd modalitatea de transport nu poate fi precizat exact (de exemplu, cnd marfa este ncrcat pe un trailer sau ntr-un conteiner pentru a fi preluat de alt firm). 3. FAS (Free Alongside Ship) franco de-a lungul vasului (port numit de expediere) Exportatorul are obligaia de livrare a mrfii pn cnd aceasta a fost pus de-a lungul vasului, pe chei sau pe lepuri, barje, bacuri, n portul de ncrcare convenit, nevmuit pentru export. Condiia de livrare FAS poate fi folosit numai pentru transportul maritim sau pe apele interioare. Importatorul trebuie s plteasc ncrcarea pe vas i s efectueze formalitile vamale de export. 4. FOB (Free on Board) franco la bord (port numit de expediere) Exportatorul are obligaia de livrare a mrfii pn n momentul n care marfa vmuit pentru export a trecut balustrada vasului n portul de ncrcare convenit. Condiia de livrare FOB poate fi folosit numai pentru transportul maritim sau pe apele interioare. 5. CFR (Cost and Freight) cost i navlu (port numit de destinaie) Exportatorul pltete navlul i costurile necesare pentru aducerea mrfii vmuite pentru export n portul de destinaie convenit, dar riscul de pierdere sau deteriorare a mrfii, precum i orice costuri suplimentare se transfer de la exportator la importator n momentul n care marfa trece balustrada vasului n portul de ncrcare. Condiia de livrare CFR poate fi folosit numai pentru transportul maritim i pe apele interioare. 6. CIF (Cost, Insurance and Freight) cost, asigurare i navlu (port numit de destinaie) Exportatorul are aceleai obligaii ca i n cazul condiiei CFR, la care se adaug i obligaia privind asigurarea mrfii, destinat s acopere riscul de pierdere sau deteriorare a mrfii n timpul transportului, precum i plata primei de asigurare. Condiia de livrare CFR este utilizat prioritar n cazul contractelor de export n care exportatorul transmite documentele referitoare la mrfuri ctre importator, de obicei printr-o banc. Pentru a ridica mrfurile, importatorul este obligat s plteasc n momentul n care i sunt prezentate documentele. Se spune c un contract cu condiia de livrare CIF nseamn obligaia importatorului de a plti contra documente i mai puin pentru mrfuri, deoarece, dac documentele sunt n ordine, importatorul este obligat s plteasc chiar dac mrfurile s-au pierdut n timpul transportului pe mare. n asemenea situaii, importatorul va pstra polia de asigurare care l ndreptete la o despgubire pentru mrfurile pierdute. Pentru alte modaliti de transport dect cele maritime, poate fi folosit condiia de livrare CIP. 7. CPT (Carriage Paid to) transport pltit pn la (loc de destinaie numit) Exportatorul pltete costul pentru transportul mrfii vmuite pentru export pn la destinaia convenit. Riscurile de pierdere sau de deteriorare a mrfii, precum i orice cheltuieli ulterioare predrii mrfii trec de la exportator la importator n momentul n care marfa este predat n custodia cruului. Condiia de livrare CPT poate fi folosit pentru orice modalitate de transport, inclusiv pentru transportul multimodal sau care presupune utilizarea unor crui succesivi (caz n care riscurile trec de la exportator la importator atunci cnd marfa este predat primului cru). 8. CIP (Carriage and Insurance Paid to) transport i asigurare pltite pn la (loc de destinaie numit) Exportatorul are aceleai obligaii ca i n cazul condiiei de livrare CPT. Fa de aceasta, n plus, el trebuie s efectueze acoperirea riscului de pierdere sau de deteriorare a mrfii pe timpul transportului, precum i plata primei de asigurare. Condiia de livrare CIP poate fi folosit pentru orice modalitate de transport, inclusiv transport multimodal. 9. DAT (Delivered at Terminal) franco frontier (loc numit) Exportatorul i ndeplinete obligaia de livrare n momentul n care marfa vmuit pentru export a fost pus la dispoziia cumprtorului la frontier, dar nainte de punctul vamal de frontier al rii limitrofe. Termenul de frontier poate fi folosit pentru orice frontier, inclusiv cea a rii exportatoare. De aceea este deosebit de important ca frontiera respectiv s fie definit n mod precis. DAT se folosete, n primul rnd, pentru transportul pe cale ferat sau rutier, dar poate fi folosit pentru orice modalitate de transport. 10. DAP (Delivered At Place) franco destinaie nevmuit (loc de destinaie numit) Exportatorul i ndeplinete obligaia de livrare n momentul n care marfa a fost pus la dispoziia importatorului, la locul convenit din ara importatoare. Exportatorul trebuie s suporte toate costurile i riscurile legate de aducerea mrfii n acest loc, cu excepia taxelor vamale i a altor taxe i speze care se pltesc la import. Condiia de livrare DAP poate fi folosit indiferent de modalitatea de transport. 11. DDP (Delivered Duty Paid) franco destinaie vmuit (loc de destinaie numit) Exportatorul i ndeplinete obligaia de livrare n momentul n care marfa vmuit pentru import a fost pus la dispoziia importatorului n locul convenit din ara importatoare. Exportatorul suport toate riscurile i costurile, inclusiv plata taxelor vamale de export i import. Condiia de livrare DDP reprezint obligaia

maxim pentru exportator i poate fi folosit indiferent de modalitatea de transport.

1.3. Contract de vnzare-cumprare (model)

No. 12/10.01.2012 ncheiat astzi, 10 ianuarie 2012, ntre subsemnaii: - S.C. IMPEXPROD S.R.L., Bd. Tomis, nr. 142, 8700, Constana (Romnia), reprezentat prin dl Ionescu Vasile, n calitate de director, denumit n continuare Vnztor, pe de o parte, i - VITA E BELLA S.P.A. , Viale castelo della Magliana, 37, 00148 Roma (Italia), reprezentat prin dl Giovani Alto, n calitate de director, denumit n continuare Cumprtor, pe de alt parte, prin care s-au convenit urmtoarele: n conformitate cu condiiile i clauzele specificate n continuare, Vnztorul a vndut i este de acord s livreze Cumprtorului i Cumprtorul a cumprat i este de acord s preia urmtoarele mrfuri: Art. 1. Obiectul contractului Cherestea din stejar n stare verde, cu specificaia: 25(+3) x 60(+4) x 300(+20) mm. Art. 2. Cantitatea Circa 3 000 metri cubi, numite n continuare marf (sau mrfuri). 2.a. Vnztorul nu va putea livra marfa cu o abatere mai mare de 5% fa de cantitatea de mai sus. 2.b. Nu se admit livrri pariale. Art. 3. Calitatea 4 fee curate. Nu se admit noduri, alburn, coaj nfundat i teitur sau alte defecte. Piesele vor avea dimensionri corecte, cu canturi i fee paralele fr curburi, rsuciri sau crpturi. Calitatea: conform certificatului de calitate anexat, emis de productor, care va nsoi marfa la destinaie. Certificatul de calitate va fi emis n trei exemplare, dup cum urmeaz: un exemplar se va anexa la documentele de plat; un exemplar se va anexa la documentele ce nsoesc transportul; un exemplar se va trimite Cumprtorului prin pot recomandat aerian n momentul n care mrfurile se expediaz sau sunt predate agentului de transport. La solicitarea Cumprtorului, controlul mrfii se va putea face de ctre Cumprtor sau de ctre reprezentanii acestuia n uzina productorului, n funcie de principalele etape ale procesului de fabricaie a mrfii respective. Acest control nu va afecta cu nimic rspunderea Vnztorului pentru calitatea necorespunztoare a mrfii livrate. Art. 4. Preul contractual Preul unitar este de 250 euro/ton metric, respectiv o valoare total de 750 000 euro, FOB Constana, incluznd ambalajul. Art. 5. Ambalajul Vnztorul trebuie s ia toate msurile i s dispun ca marfa s fie ambalat corespunztor. Ambalajul const din palei din lemn cu limea de 1 200 mm i nlimea de 1 200 mm, cu rezisten controlat, i trebuie s asigure integritatea i protecia mrfii pe toat durata transportului, pn la utilizatorul final. Art. 6. Livrarea Condiia de livrare este FOB Constana, Romnia, conform INCOTERMS 1990. Vnztorul se oblig s livreze marfa n cantitatea i de calitatea stipulat n prezentul contract (conform mostrei prezentate Cumprtorului). Data livrrii este considerat a fi 15 aprilie 2012, data conosamentului. Vnztorul va aviza Cumprtorul prin telex sau fax cel mai trziu la 15 martie 2012 c marfa este gata de ncrcare, n termen de 48 de ore de la data livrrii. Vnztorul i va comunica prin fax sau telex Cumprtorului urmtoarele detalii privind expedierea mrfii: numrul contractului, destinaia, numele vasului, data livrrii/ncrcrii, descrierea mrfurilor, numrul de palei, greutatea brut/net, valoarea mrfurilor i numrul instruciunilor date de Navlomar (agentul de expediii al Vnztorului). Livrarea mrfurilor se efectueaz n conformitate cu instruciunile Navlomar-Constana primite de la corespondentul su din portul de descrcare. n cazul n care Vnztorul nu livreaz mrfurile la bordul vasului, pentru poziiile avizate, toate cheltuielile rezultnd din aceasta (staionarea navei n contrastalii, navlul mort, depozitare, manipulare suplimentar etc.) vor fi suportate de ctre Vnztor. Cumprtorul va transmite prin telex sau fax numele, pavilionul i data sosirii navei n portul de ncrcare Constana, cu 7 zile nainte i va notifica definitiv cu 24 de ore nainte de sosirea navei. n cazul neavizrii sau al ntrzierii sosirii navei peste data stabilit, Vnztorul va fi ndreptit s prelungeasc n mod corespunztor termenul de livrare, iar toate cheltuielile suplimentare vor fi suportate de Cumprtor i nava va opera fr posibilitatea plii de contrastalii. Art. 7. Condiiile de plat Plata mrfurilor se va efectua prin acreditiv documentar irevocabil deschis n termen de 15 zile de la data anunrii de ctre Vnztor prin fax sau telex c marfa este pregtit de expediere.

Acreditivul este valabil 30 de zile de la data deschiderii pentru livrare i 45 de zile pentru depunerea documentelor. Aceleai termene se vor aplica oricror modificri ale acreditivului sau majorri ale valorii acestuia. Acreditivul va fi pltit la vedere, contra prezentrii urmtoarelor documente: a) factura comercial, n 5 exemplare, n favoarea lui VITA E BELLA S.P.A. Roma; b) specificaia mrfurilor livrate; c) lista de ambalaj n 5 exemplare; d) set complet de conosamente originale, 3/3, curate, sub punte, eliberate la ordinul i andosate la ordinul Bncii MoneyMake sucursala Constana, ncrcat la Constana cu transportul pltit anticipat (conosamente cu contract de navlosire permis; transbordri permise; livrri pariale - nepermise); e) certificatul de calitate emis de ctre productor, n copie; f) fotocopia sau copia licenei de export sau meniunea Vnztorului pe factura comercial c nu este necesar licena de export; g) confirmarea Vnztorului prin care acesta atest c la data ncrcrii au fost trimise par-avion Cumprtorului cte un exemplar dup factur i certificatul de calitate; h) copie dup faxul sau telexul de comunicare dat n 48 ore de la livrare, conform art. 6 de mai sus. Spezele bancare pentru deschiderea i utilizarea acreditivului vor fi suportate de ctre Cumprtor. Cumprtorul va suporta cheltuielile cu modificarea acreditivului numai dac ntrzierea se datoreaz unei deschideri greite sau n cazul unei suplimentri a valorii acreditivului. Toate celelalte condiii vor fi n conformitate cu Broura Camerei Internaionale de Comer 500/1993, referitor la acreditiv. Art. 8. Recepia mrfurilor Recepia cantitativ i calitativ a mrfurilor trebuie efectuat n maximum 5 zile de la data sosirii mrfii la Cumprtor, conform contractului. a) Recepia cantitativ va fi fcut prin cntrire i menionat ntr-un proces-verbal de livrare/recepie, certificndu-se greutatea, ca i lipsurile, de ctre reprezentanii Cumprtorului i cei ai Vnztorului; b) Recepia calitativ va fi fcut printr-un certificat de control emis de ctre o organizaie neutr. Controlul de calitate va fi efectuat n funcie de condiiile de calitate stipulate n contract. Mrfurile sau partea de mrfuri gsit ca necorespunztoare la recepia calitativ vor fi puse la dispoziia Vnztorului n maximum 7 zile de la data recepiei, pe cheltuiala acestuia, sau mrfurile respective vor putea fi folosite, dar numai cu acordul expres al Vnztorului. Termenul menionat mai sus poate fi extins cu acordul ambelor pri. Art. 9. Reclamaii Reclamaiile pot fi adresate de Cumprtor Vnztorului, dup cum urmeaz: a) cantitative timp de 15 zile de la data la care mrfurile au fost primite la destinaia final, pe baza procesului-verbal menionat la art. 6a; b) calitative timp de 30 zile de la data sosirii mrfurilor la destinaia final, pe baza certificatului de control emis de o organizaie neutr, conform art. 6b. c) pentru defectele de calitate datorate unor vicii ascunse, aprute pe durata perioadei de utilizare normal a mrfurilor, reclamaiile vor fi prezentate n termen de 15 zile de la data apariiei lor i vor fi nsoite de unul din urmtoarele documente emise de ctre o organizaie autorizat: certificatul de inspecie, certificatul de control sau buletinul de analiz, fotografii i mostre, dup caz. n maximum 15 zile de la data primirii reclamaiei, Vnztorul are obligaia s-i notifice punctul de vedere, fcnd cunoscut prerea sa fa de reclamaiile Cumprtorului. n cadrul aceluiai interval, Vnztorul va comunica dac dorete s vad mrfurile reclamate, iar n acest caz, inspecia va fi fcut n intervalul cnd mrfurile sunt inute la dispoziia sa. Durata stingerii reclamaiei este de 30 de zile de la data la care a fost declanat, iar stingerea reclamaiei va consta fie n acordarea unui rabat de la valoarea mrfurilor reclamate, fie n nlocuirea acestor mrfuri, fie n restituirea contravalorii cantitii livrate n minus, fie prin alte ci de stingere convenite de pri. Dac Cumprtorul nu l avizeaz pe Vnztor asupra reclamaiei sale n perioada stabilit prin contract, acesta va fi ndreptit la reclamaii ca i n cazul unei nclcri neeseniale a contractului. n afara stingerii reclamaiilor pe cile menionate, Cumprtorul va fi ndreptit la compensaii pentru daune-interese i la penalizri. Art. 10. Penalizri Prile au convenit asupra urmtoarelor penalizri care s se aplice n cazul nerespectrii obligaiilor: n cazul reclamaiilor cantitative/calitative substaniale, suplimentar fa de rabat/nlocuirea mrfurilor reclamate, Vnztorul va plti penalizri pentru nelivrarea mrfurilor la termen, n procentul stabilit prin contract pentru ntrzieri n livrare. Penalizrile vor fi calculate de la data livrrii, conform contractului, pn la data acordrii rabatului sau a livrrii/nlocuirii mrfurilor reclamate. Pentru ntrzieri n livrare sunt calculate i deduse din sumele ce urmeaz a fi pltite Vnztorului urmtoarele

penalizri: 0,05% pe zi pentru primele 15 zile; 0,08% pe zi pentru urmtoarele 15 zile; 0,12 pe zi pentru ntrzieri mai mari de 30 zile. Penalizrile sunt calculate din valoarea loturilor ntrziate i sunt ireductibile. Pentru ntrzieri mai mari de 30 zile, Cumprtorul are dreptul s renune la partea de mrfuri nelivrat i s cear daune de la Vnztor. Pentru nelivrarea certificatelor de calitate, conform prevederilor din contract, Vnztorul va plti aceleai penalizri ca i pentru ntrzieri n livrare. Penalizrile vor fi pltite de ctre Vnztor la prima solicitare a Cumprtorului sau vor fi deduse din sumele datorate de Cumprtor Vnztorului. Aceast clauz nu exclude acoperirea total a daunelor suferite de Cumprtor. Art. 11. Fora major a) Fora major reprezint toate evenimentele i/sau situaiile care scap controlului prii care invoc fora major i care sunt imprevizibile, de nenlturat i apar dup ce contractul a fost ncheiat, mpiedicnd sau ntrziind total sau parial ndeplinirea obligaiilor contractuale (accidente, criz de energie, incendii, inundaii, micri civile, acte guvernamentale, catastrofe naturale, rzboaie, revoluii, ntrzieri ale transporturilor etc.). b) Dac o situaie calificat ca for major mpiedic sau ntrzie parial sau total realizarea prevederilor contractuale, partea afectat va fi exonerat de rspundere pe perioada n care a acionat fora major. c) Fiecare parte va depune toate eforturile pentru reducerea cu ct mai mult posibil a ntrzierilor datorate forei majore. d) Partea care este pus n imposibilitatea ndeplinirii obligaiilor sale contractuale trebuie s avizeze prin telex sau fax cealalt parte, urmnd ca n termen de 5 zile s efectueze avizarea i prin scrisoare recomandat, confirmnd existena evenimentelor sau situaiilor calificate ca for major, trimind totodat i un document oficial emis de camera de comer sau de o alt autoritate cu competen similar, care s certifice exactitatea faptelor, datei i mprejurrilor notificate. Aceeai procedur i modalitate de notificare se aplic i pentru ncetarea situaiei de for major. Dac notificarea i confirmarea nceperii i ncetrii situaiei de for major nu se efectueaz n termenele stabilite, partea care neglijeaz aceast procedur este responsabil de prejudiciile create celeilalte pri din cauza acestei omisiuni. e) La primirea notificrii i confirmrii menionate, cele dou pri se vor consulta i vor decide n termen de 15 zile asupra aciunilor i msurilor ce se impun n interesul ambelor pri pentru a limita i contracara efectele situaiei de for major. f) n situaia n care fora major a fost corect notificat i justificat fa de cealalt parte, drepturile i obligaiile celor dou pri vor fi automat prelungite cu o perioad egal cu cea justificat prin fora major. g) Dac n termen de 30 de zile de la notificarea forei majore prile nu ajung la un acord pentru clarificarea relaiilor lor contractuale, partea fa de care s-a notificat i justificat fora major are dreptul de a rezilia contractul printr-o scrisoare recomandat, fr nici o alt formalitate. Prile vor stabili consecinele rezilierii contractului conform voinei lor i/sau conform prevederilor legale care guverneaz contractul. h) Pentru orice ntrziere i/sau nendeplinire a obligaiilor contractuale de ctre oricare din prile implicate, ca rezultat al forei majore, notificat i justificat conform celor de mai sus, nici una din pri nu va avea dreptul de a solicita prii afectate penaliti, dobnzi sau compensaii. i) Situaia de for major nu va exonera prile de plata obligaiilor pentru mrfurile livrate i pentru serviciile prestate pn la data apariiei forei majore. Art. 12. Arbitrajul Toate eventualele litigii rezultnd din prezentul contract sau n legtur cu acesta i pe care prile nu le pot soluiona pe cale amiabil vor fi rezolvate n final prin arbitraj, cu excluderea instanelor ordinare. Instana arbitral competent va fi Comisia de Arbitraj de pe lng Camera de Comer, Industrie, Agricultur i Navigaie din Constana, care va judeca litigiile pe baza propriilor sale reguli (cu excepia cazurilor n care prin acorduri sau convenii guvernamentale se prevede altfel). Decizia Comisiei de Arbitraj este obligatorie i definitiv. Prile accept ca prezentul contract s fie guvernat de legea romn i se oblig s execute fr amnare deciziile luate de Comisia de Arbitraj. Art. 13. Alte clauze a) Vnztorul trebuie s obin licena de export (dac este necesar) pe spezele sale, licen care s-i permit ndeplinirea la timp i n bune condiiuni a obligaiilor sale contractuale pentru a evita plata daunelor. b) Contractul poate fi modificat n scris, nainte sau n timpul derulrii sale, cu acordul ambelor pri.

c) Cumprtorul are dreptul s reexporte mrfurile care constituie obiectul prezentului contract. d) Acest contract intr n vigoare numai dup confirmarea sa de ctre Cumprtor n decurs de 15 zile de la semnarea sa. e) Toate negocierile i corespondena purtat nainte de data semnrii contractului i care sunt contrare prevederilor lui sunt nule i neavenite. f) Toat corespondena dintre pri, ulterioar ncheierii contractului, va fi purtat n limba contractului sau, n cazuri speciale, ntr-o limb uzual n comerul internaional. Contractul a fost ncheiat n 3 exemplare, toate avnd aceeai valabilitate, n Constana, Romnia. Vnztor, Cumprtor, . .

S-ar putea să vă placă și

  • Pasi Sap
    Pasi Sap
    Document2 pagini
    Pasi Sap
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • 05 Criptografia Moderna
    05 Criptografia Moderna
    Document38 pagini
    05 Criptografia Moderna
    Victor Noroc
    Încă nu există evaluări
  • Forme de Turism
    Forme de Turism
    Document10 pagini
    Forme de Turism
    Missha Ghimpu
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 9
    Capitolul 9
    Document62 pagini
    Capitolul 9
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 7
    Capitolul 7
    Document15 pagini
    Capitolul 7
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Seminar 1 Tehnici de Plata
    Seminar 1 Tehnici de Plata
    Document4 pagini
    Seminar 1 Tehnici de Plata
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Curs Politici Comerciale Scurt
    Curs Politici Comerciale Scurt
    Document38 pagini
    Curs Politici Comerciale Scurt
    Georgiana Gigică
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 8
    Capitolul 8
    Document53 pagini
    Capitolul 8
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 10
    Capitolul 10
    Document23 pagini
    Capitolul 10
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 6
    Capitolul 6
    Document43 pagini
    Capitolul 6
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 5
    Capitolul 5
    Document30 pagini
    Capitolul 5
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 4
    Capitolul 4
    Document20 pagini
    Capitolul 4
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul - 11
    Capitolul - 11
    Document15 pagini
    Capitolul - 11
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 3
    Capitolul 3
    Document11 pagini
    Capitolul 3
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 2
    Capitolul 2
    Document15 pagini
    Capitolul 2
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Economie
    Economie
    Document7 pagini
    Economie
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 1
    Capitolul 1
    Document13 pagini
    Capitolul 1
    Diana Hamdi
    Încă nu există evaluări