ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI ,CERCETĂRII ŞI INOVĂRII UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA DEPARTAMENTUL PENTRU EDUCAŢIE

CONTINUĂ, ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ Str. Mănăştur Nr.3-5, 400372 Cluj-Napoca, România tel.+ 40-264-596.384; fax + 40-264-593.792

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII SPECIALIZAREA: ZOOTEHNIE ANUL IV

PRACTICUM
ÎN

CREŞTEREA SUINELOR DOMESTICE
PROF. DR. ILIE CORNOIU

SEMESTRUL I

CLUJ-NAPOCA 2005

INTRODUCERE

Răspândite pe mai toate meridianele planetei, suinele se impun prin acurateţea fondului genetic şi reprezintă, atât în rasă curată, cât şi sub formă de hibrizi, o sursă sigură, capabilă să ofere producţii ridicate de carne şi grăsime – motiv pentru care, creşterea lor a constituit şi trebuie să constituie o preocupare de actualitate menită să armonizeze pe cât posibil diferenţele care apar în mod firesc, între crescători, valorificatori şi consumatori. Structurată pe parcursul a şase capitole, lucrarea de faţă se adresează cu prioritate studenţilor, viitori specialişti în domeniul Zootehniei şi abordează într-o sinteză obiectivă tematica aplicativă utilizată în creşterea suinelor – aspect hotărâtor în stabilirea valorii zootehnice a indivizilor în vederea promovării la reproducţie; verificării calităţii producţiilor specifice în vederea valorificării la standardele economiei de piaţă europene şi mondiale; menţinerii stării de sănătate a materialului biologic suin. Aşadar, primul capitol este destinat studiului exteriorului speciei – aspect esenţial în cunoaşterea şi în evaluarea însuşirilor morfo-fiziologice ale diferitelor categorii de suine. Cel de-al doilea capitol abordează unele aspecte legate de evidenţele zootehnice şi rolul acestora în sectoarele de creştere şi exploatare a suinelor – instrumente indispensabile aplicării tehnicilor de apreciere şi valorificare a materialului biologic destinat producţiei şi reproducţiei. Capitolul trei prezintă în sinteză gama de utilaje, instalaţii şi echipamente mecanice utilizate în sectoarele de creştere a suinelor cu scopul îmbunătăţirii productivităţii şi eficientizării muncii. În capitolul patru sunt redate cerinţele minime europene legate de protecţia şi performanţele suinelor - cerinţe valabile pentru orice tip de fermă, indiferent de mărimea ei. Capitolul cinci prezintă o suită de tehnici utilizate în aprecierea şi valorificarea suinelor, atât pe animalul viu, cât şi sacrificat – aspecte esenţiale în ceea ce priveşte îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a producţiilor specifice, destinate comercializării. Ultimul capitol al lucrării sintetizează câteva aspecte legate de patologia speciei şi de unele acţiuni zoo-veterinare specifice – elemente esenţiale în practica creşterii şi exploatării ştiinţifice a suinelor. Totodată, lucrarea se adresează şi celor care sunt dispuşi să înţeleagă, că frământata evoluţie a speciei suine se înscrie astăzi în contextul unor realităţi menite să răspundă pe mai departe nevoilor alimentare şi nu numai, ale omenirii în mileniul trei. Iată de ce, sentimental gândind, am considerat necesar ca o parte din grijile noastre pământeşti să le dăruim şi acestor fiinţe timide şi “scormonitoare”, care cândva s-au prefăcut în FeţiFrumoşi şi ne-au mângâiat fără să vrem dulcele vis al copilăriei. Autorul

2

CUPRINS

Introducere………………………………………………………….……. 3 Capitolul 1. STUDIUL EXTERIORULUI LA SUINE.……...………6 1.1. Tehnici de abordare şi contenţie…………….....…..…… 6 1.2. Tehnici de apreciere a exteriorului………………...….... 9 1.2.1. Tehnica examenului analitic…...…..………..…….9 1.2.1.1. Capul şi regiunile componente……….. 10 1.2.1.2. Trunchiul şi regiunile componente……..15 1.2.1.3. Membrele şi regiunile componente……..22 1.2.1.4. Atitudini şi aplomburi….…………….…26 1.2.2. Tehnica examenului sintetic……………..…….…27 1.2.2.1. Somatoscopia……………………………28 1.2.2.2. Somatometria…………………………....31 1.2.2.3. Somatografia………………………….....40 1.2.3. Stabilirea tipurilor morfo-productive……..……...41 1.3. Culorile şi părul……….…………………………..…….44 1.3.1. Culorile simple………………………...…..…..…45 1.3.2. Culorile compuse…………………………..…….46 1.3.3. Particularităţi de culoare…………………..……..47 1.3.4. Părul………………………………………..…….47 1.4. Recunoaşterea unor rase de suine……………... ………49 1.5. Determinarea vârstei la suine…………….. …….....…...53 1.6. Individualizarea suinelor……………….……….……...57 Capitolul 2. EVIDENŢELE ZOOTEHNICE ŞI APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ………………………....64 2.1. Evidenţe zootehnice utilizate în creşterea suinelor….…..64 2.2. Aprecierea suinelor pentru prăsilă………………….…...68 2.3. Tehnica selecţiei şi testării suinelor pentru prăsilă pe bază de indici sintetici………… ……………74 2.4. Întocmirea unui plan de montă şi fătări……..…….….....77 2.5. Calculul şi evidenţa unor parametrii de reproducţie specifici suinelor…………………………....79 Capitolul 3. UTILAJE, INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR…...………….81 3.1. Utilaje, instalaţii şi echipamente necesare preparării şi administrării hranei la suine……..………...81 3.2. Utilaje şi echipamente necesare asigurării microclimatului optim în adăposturile de suine....……...96 Capitolul 4. CERINŢE MINIME EUROPENE PENTRU PROTECŢIA ŞI PERFORMANŢELE SUINELOR…..103 4.1. Cerinţe minime pentru protecţia suinelor………...……103 4.2. Cerinţe minime performanţelor la suine………...……..106

3

Boli specifice suinelor……………………………….1.132 6..5.2.….…....132 6.….... Boli bacteriene……….……………150 6.Capitolul 5.1.. BOLI ŞI ACŢUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR………….……………140 6.…………….. Valorificarea suinelor………………….1..129 Capitolul 6..……………108 5.148 6.1.….….1. Boli infecto-contagioase…….1.3.………. Acţiuni zoo-veterinare întâlnite în creşterea suinelor………….…….….132 6.3..160 Încheiere…………………………………………………………. Boli de nutriţie……..2...……114 5..………………………. Boli parazitare………………. Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul sacrificat……………………………. Tehnopatii………………….…………….159 6.. APRECIEREA ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIILOR LA SUINE……………………………108 5..…………….6.2.1.1.1.4.…………..169 Bibliografie selectivă……………………………………………………170 4 .……………154 6. Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul viu………………………….. Boli micotice………………….

Intrarea în adăposturi. etc. de recunoaştere a raselor. castrări. aplicând animalelor un tratament blând. Cunoaşterea şi aplicarea corectă a tehnicilor de: abordare şi contenţie. acţiunea de imobilizare parţială sau totală a acestuia. în general şi a inginerului zootehnist. etc. de apreciere a tipurilor morfo-productive şi culorilor. în funcţie de categoria de vârstă. Dat fiind faptul că suinele se întreţin liber. starea fiziologică. etc. populări şi depopulări. apropierea de ele impune calm şi discreţie. În vederea unei examinării mai amănunţite. fiecare animal va staţiona. la 10-25 cm înălţime. trunchiul şi membrele vor prezenta o poziţie cât mai apropiată de cea normală. Abordarea are drept scop apropierea de animale în vederea aprecierii stării generale de sănătate. 5 . studiul însuşirilor de exterior necesită conştinciozitate şi corectitudine deosebită din partea crescătorilor. fie din pânză sau hârtie.) sau sanitar-veterinare (vaccinări. de efectuare a examenului de exterior. reproductiv. intervenţii chirurgicale.Capitolul 1 STUDIUL EXTERIORULUI LA SUINE La suine. apropierea de animale trebuie făcută prin administrarea de furaje într-un jgheab sau vas aşezat pe un soclu. transport. în boxe sau padocuri trebuie făcută în cea mai mare linişte. Contenţia se face cu scopul desfăşurării în bune condiţii a unor acţiuni zootehnice (individualizare. confecţionate. de întreţinere şi a gradului de omogenitate a unuia sau mai multor indivizi dintr-o populaţie de suine. În acest fel. în compartimente. de determinare a vârstei şi de individualizare a animalelor reprezintă aspecte practice de bază care permit stabilirea şi cunoaşterea valorii cât mai reale a materialului biologic suin sub aspect productiv şi îndeosebi. iar prin contenţie. iar temperamental sunt animale fricoase. Izolarea indivizilor în vederea acţiunilor de lotizare se recomandă a fi efectuată cu ajutorul unor paravane uşoare. masa corporală.1. iar capul.). TEHNICI DE ABORDARE ŞI CONTENŢIE În termeni zootehnici. în special. 1. cântăriri. prin abordare se înţelege modul în care se face apropierea de animal. fie din material lemnos.

imobilizarea suinelor diferă în funcţie de vârstă.3). 3. suine la îngrăşat) imobilizarea indivizilor trebuie făcută de către personal instruit. fie ţinuţi de torace (fig. iar cu mâinile ţinând membrele posterioare în forma literei “V” (pentru a pune în evidenţă regiunea operatorie). Iavaşaua. Ţinut de torace. Astfel. obişnuindu-se fixarea animalelor în decubit lateral pe o scară. 1 2 3 Fig. 2 Instrumentar necesar contenţiei suinelor adulte (după N. 1985) 1. Pop.Practic. utilizându-se inventar adecvat scopului propus. operaţiunile de imobilizare trebuie făcute după recomandările medicului veterinar. Pentru castrarea scroafelor (ovarectomie). 1 2 Fig. de dezvoltarea corporală şi de natura lucrărilor care trebuie efectuate la un moment dat. Cleştele pentru contenţie. 2). contenţia suinelor adulte se mai poate realiza cu ajutorul frânghiilor (fig. 2. Farkas şi T. iar apoi introduşi într-o cuşcă fixată direct pe cântar.1). Laţul pentru contenţie. fie prin prindere de unul sau de ambele picioare posterioare. Pop. cleştele pentru contenţie şi iavaşaua – toate putându-se aplica pe maxilarul superior. scroafe. În vederea castrării. În situaţiile în care dorim să-i cântărim este recomandabil ca purceii să fie contenţionaţi cu atenţie. 1 Contenţia purceilor sugari (după N. contenţia se poate face prin poziţionarea purcelului mascul cu regiunea toracică între genunchii îngrijitorului. Farkas şi T. etc. 1985) 1. prin legarea membrelor şi trecerea unei frânghii pe sub torace. înapoia caninilor (fig. 2. 6 . La purceii sugari (animale uşoare şi cu forţă fizică redusă) contenţia se face manual. În funcţie de acţiunile zoo-veterinare care se impun a fi aplicate. Ţinut de membrele posterioare. La suinele adulte (vieri. pentru contenţionarea animalului în picioare se pot folosi: laţul pentru contenţie.

TEHNICI DE APRECIERE A EXTERIORULUI La suine studiul exteriorului reprezintă o lucrare laborioasă care are drept scop aprecierea valorii zootehnice a indivizilor. O deosebită grijă se va avea în cazul contenţionării purceilor de lângă scroafele mame care. prin semnalele sonore disperate atrage atenţia altor indivizi din jur. Dată fiind primejdia în care se simte animalul contenţionat. direcţiei şi dimensiunii lor).1 2 Fig. Spădaru. separată de alte asemenea porţiuni prin linii de delimitare trasate între anumite puncte de pe corp . recomandându-se un stand mobil sau o boxă fixă de dimensiuni reduse. baza anatomică (suportul regiunii corporale reprezentată de schelet. La scroafele în gestaţie avansată sau în lactaţie contenţia trebuie făcută cu multă prudenţă. Cu chiostecuri. 1. delimitarea regiunilor corporale (operaţiunea de împărţire a corpului animal în regiuni. folosindu-se următoarele elemente: regiunea corporală (porţiunea determinată a corpului animal. 2.1. 1997) 1.puncte cunoscute sub denumirea “de reper”). muşchi. datorită instinctului matern deosebit devin agitate şi chiar foarte agresive. înainte de contenţie este recomandabil să ne asigurăm că în jurul nostru nu există alţi porci în stare de libertate. dimensiunea regiunii corporale (se stabileşte prin măsurători folosind instrumentarul 7 . în practică se uziteză tehnica examenului analitic şi sintetic al exteriorului. cu scopul de a le putea aprecia din punct de vedere al formei. Aşadar. 3 Contenţia suinelor adulte (după F. tendoane. în biobaza disciplinei studenţii vor efectua observaţii şi aplicaţii practice de abordare şi contenţie pe materialul biologic suin de diferite categorii.2. pentru a stabili ştiinţific frumuseţea. organizaţi pe microcolective de lucru (câte 3-4 studenţi). Cu frânghii.2. Chiar dacă abordarea a fost făcută în mod corespunzător. care în mod imprevizibil pot ataca şi produce muşcături grave. aptitudinile productive şi reproductive ale acestor animale cu interes de fermă. ţesut conjunctiv. Temă: După prezentarea şi însuşirea teoretică a tematicii. 1. defectele. Tehnica examenului analitic Examenul analitic presupune aprecierea vizuală şi evaluarea atentă a fiecărei regiuni corporale în parte. articulaţii. etc).

13.1. Pop.2. Gura. Cotul. Greabănul. Grasetul.. 9. În vederea efectuării examenului analitic al exteriorului. 30. 1. 25. dar diferă ca mărime. La rasele de suine primitive acesta este mai mare şi prezintă o conicitate mult mai pronunţată decât la rasele ameliorate sau perfecţionate. obraji uscăţivi. 5. Fig.4 Împărţirea corpului la suine (după N. 24. 23. lung şi îngust. direcţia regiunii (direcţia standard în funcţie de care se face aprecierea). cu profil drept. 4. 28. 34.Pop. 1985) 1. 21. Fălcile. b. Chişiţa. 27. Totodată. Trenul mijlociu. 32. Gâtlejul. bazei anatomice. 29.6. 6. mijlociu şi posterior) (fig. 10. vârstă. Unghiile. 39. Glezna. Spata. lungime. 12. 8. trunchi şi membre). 36. 2. Ceafa. dimensiunilor. Parotida. 38. 4).. Urechea. la asemenea rase. Râtul. 31. Antebraţul. 1985) a. 40. Tâmpla. iar cea mică spre rât. Şoldul. în funcţie de rasă. Fig. Iia. pentru efectuarea corectă şi completă a examenului analitic este recomandabil a se utiliza cel de-al doilea criteriu de împărţire (fig. Spinarea. frumuseţii şi defectelor. Coastele.1. 17. Ochiul. lărgime şi profil. Crupa. Umărul. Capul şi regiunile componente La suine.1). 5). Faţa. 11. 16. fie în raport de funcţiile pe care le au de îndeplinit diferite grupe de regiuni (cap şi gât. 8 . 35.adecvat). Gâtul. Şalele. capul este turtit lateral. ataşarea (îmbinarea regiunilor corporale la locul de delimitare sau de demarcare a lor). Fruntea. În acest fel. Sternul. Trenul posterior. 14. Bărbia. 15. Farkas şi T. pe fiecare grupă vor fi studiate regiunile componente sub aspectul situării. capul prezintă formă tronconică cu baza mare spre gât. Flancul. Genunchiul. forma regiunii (se apreciază în funcţie de aspectul ei normal la diferite rase). Farkas şi T. 5 Regiunile corporale la suine (după N. c. sex şi stare de întreţinere. fie în trei părţi principale (trenul anterior. 37. Coapsa. Coada. Trenul anterior. Totuşi. Fesa. 33. 7. Fluierul.19. Gamba. 20. 18. Nasul. cu râtul alungit şi puternic. 3.26. Abdomenul cu mamelele. 22. mobile şi purtate erect (fig. urechi mici. corpul animalelor poate fi împărţit. Coroana. Braţul. formei.

rasa Stocli). Regiunea nasului sau a botului (Regio nasalis) (fig.1) este situată între creştet şi linia imaginară care uneşte unghiurile interne ale ochilor având ca bază anatomică osul frontal. iar la rasele Duroc. La suine.3). Cârn. ChesterWhite. Ea formează partea terminală a capului. ganaşelor (fălcilor) – toate regiuni pare. Pop.7. la rasele de suine primitive râtul este mai dezvoltat şi mai puternic datorită procurării hranei în mod natural. Astfel.2) este situată în continuarea frunţii. Lateral. parotidei (regiune pară). regiunea este mărginită de ochi şi feţe şi are ca bază anatomică oasele nazale. nasului (botului). Regiunile componente ale capului (unele pereche) sunt situate pe patru feţe (tabelul 1). Regiunea frunţii (Regio frontalis) (fig. Regiunea râtului sau discul râtului (fig. capul este mic comparativ cu întregul corp. tâmplelor. cel îngust şi alungit este caracteristic raselor provenite din mistreţul european (ex. bărbiei. ochilor. acesta este lung şi drept. formând o linie dreaptă cu profilul frunţii. 6 Diverse profile ale capului la suine (după N. Drept. Tabelul 1 Feţele şi regiunile capului Faţa Supero-anterioară Laterală Infero-posterioară Extremitatea posterioară Regiunea frunţii. linia fronto-nazală formează un anumit unghi care dă naştere la nasul concav sau cârn (“bot cârn” sau “bot mops”) . aceasta este de dorit să fie largă. Astfel. dreaptă şi fără pliuri (excepţie fac rasele Cornwall şi Wessex care prezintă mască). 1 2 3 Fig. la rasele Landrace. rasa Berkshire). nasul reprezintă o caracteristică de rasă. iar în grosime prezintă două nări. jgheabului creştetului. gurii. deoarece fruntea îngustă caracterizează rasele primitive. 3. Marele alb. feţei (obrajilor). 1985) 1.3) este extinsă perpendicular pe axul longitudinal al nasului. Stocli. până la regiunea râtului. Mangaliţa. gâtlejului. Berkshire. Hampshire. iar cel larg şi scurt raselor care îşi au originea în mistreţul asiatic (ex. Prin formele capului se poate deduce chiar provenienţa unor rase de suine.6. Acest lucru s-a datorat în principal selecţiei unilaterale care a făcut ca unghiul fronto-nazal să atingă valori de aproape 900 (fig. 2.7. 9 . Farkas şi T.7.forme care determină o respiraţie greoaie iar retenţiile alimentare şi numeroasele impurităţi predispun animalele la rinite trofice. Comparativ cu rasele specializate. râtului urechilor. Prin formă şi dimensiuni.La indivizii aparţinători raselor şi hibrizilor perfecţionaţi pentru producţia de carne. Concav.

2. bine deschişi.5) se întinde de o parte şi de alta a capului. forma şi portul urechilor la suine (după N.7. deasupra tâmplelor. în cavitatea orbitară formată de apofiza orbitară a osului frontal. 11. Fruntea.7) este situată de o parte şi de alta a capului fiind mărginită de regiunea nasului.7. de osul lacrimal şi osul zigomatic. mixte şi la vieri. Nasul. Fig. Mijlocii-aplecate (Duroc. 8. uscăţivă la exemplarele slabe sau bombată şi cutată adânc la cele îngrăşate.Pentru a preveni râmatul. strălucitori şi limpezi. de aceiaşi culoare (de regulă. Marele alb. Landrace. ochii trebuie să fie de mărime potrivită. Farkas şi T. 8 Mărimea. având ca bază anatomică ramurile maxilarului inferior. 5. Urechile.7. Regiunea fălcilor sau a ganaşelor (Regio mandibularis) (fig. Râtul. Chester-White). dar la exemplare din rasele albe poate fi albastru sau roşu). în gospodăriile populaţiei (în cazul creşterii tradiţionale) se practică introducerea în partea superioară a râtului a unul sau două inele metalice (“belciuge”). Berkshire. fălcilor. 4. Hampshire). 9.7. 13. 7. Ochii. 10. Mijlocii-orizontale (Yorkshire. între regiunile urechilor. diferă de la o rasă la alta şi oferă informaţii legate de apartenenţa la o anumită descendenţă dintr-un anumit strămoş. 4. faţa poate fi alungită şi îngustă. ochilor. Pop. forma şi portul urechilor (fig. distanţaţi şi egali între ei. Cornwall).6) este situată deasupra regiunii feţei. 3. Regiunea tâmplelor (Regio articulationis temporo-mandibularis) (fig. cu privire blândă. iar cei tulburi. 3. Mari-aplecate (Mangaliţa. 12.8). Regiunea feţei (fig. Faţa. irisul este închis la culoare. 10 . Bazna. Regiunea ochilor (Regio orbitalis) (fig. având ca bază anatomică oasele temporale. 6. scurtă şi largă. Bărbia. În funcţie de dimensiunea capului şi de condiţia de întreţinere. Regiunea este mai dezvoltată la rasele pentru grăsime. 1 2 3 4 Fig. Wessex. în direcţia infero-posterioară. insuficient de deschişi denotă semne de îmbolnăvire sau îmbătrânire. Gâtlejul. Regiunea urechilor (Regio auricularis) (fig. a frunţii şi ochilor. precum şi starea de sănătate.7 Capul şi regiunile componente 1.7. 1985) 1. 2. Gâtul. 14. Ochii bulbucaţi sau prea mici şi inegali sunt consideraţi defectuoşi. Gura.8) este situată în continuarea feţei. Parotidele. Mici-verticale (Stocli. cu privirea pierdută. gurii şi râtului. Ceafa. Tâmplele. Pietrain). Fălcile.4) este situată pe părţile laterale ale capului. Mărimea. La suine.

mai largă şi mai ştearsă la cele ameliorate. iar canalul lingual (Ducutus linguae) este şanţul care poziţionează limba între cele două ramuri ale mandibulei. Regiunea cefei (Regio nuchalis) (fig. cu dungi transversale.Gingiile (Regio gingiva) au rolul de a fixa dinţii necesari masticaţiei hranei. regiunea este plină sau bombată. Totuşi. regiunea este îmbrăcată cu un evident strat de ţesut adipos. rasele de suine specializate pentru carne au gâtul mai lung şi mai subţire (ex.Palatinul (“cerul gurii”) (Arcus palatoglossus) are ca bază anatomică apofizele palatine ale maxilarului superior şi prezintă mucoasă îngroşată. iar cele pentru grăsime mai scurt şi mai gros (ex. inflamaţii sau chişti datorate obturării canalelor de scurgere a glandelor salivare.10) este situată dedesubtul gurii şi are ca bază anatomică corpul mandibulei. Regiunea gâtului (fig. .14) realizează legătura dintre cap şi trunchi având ca bază anatomică vertebrele III-VII şi muşchii cervicali. Regiunea creştetului este vizibilă între cele două urechi şi are ca bază anatomică osul occipital. iar la cele aflate în stare bună de întreţinere. La suinele bine îngrăşate.7. buzele prezintă deschizături laterale datorită ieşirii colţilor (caninilor). 7. iar la unele rase se pot întâlni defecte ca: brevignatismul (scurtarea) şi prognatismul (alungirea) .9) este poziţionată la extremitatea infero-posterioară a capului şi are ca subregiuni: buzele. Regiunea bărbiei (Regio mentalis) (7. Apare mai îngustă şi mai pronunţată la rasele de suine primitive.Limba (Regio linguae) este organul de prehensiune. . .12) este aşezată înapoia urechilor şi ganaşelor având o formă alungită de sus în jos. Ea face legătura între regiunile laterale ale capului şi părţile laterale ale gâtului.7.defecte care îngreunează în mod evident prehensiunea hranei. Regiunea jgheabului (Regio intramandibularis) se află extinsă între cele două ganaşe. Mangaliţa). canalul lingual. 7. La vierii şi la scroafele în vârstă.13) uneşte părţile inferioare ale capului şi gâtului şi are ca bază anatomică laringele şi faringele.11) este poziţionată înapoia creştetului şi are ca bază anatomică aripile atlasului şi muşchii inseraţi pe acestea. . Regiunea parotidelor (Regio parotidea) (fig. gingiile.Regiunea gurii (Regio bucalis) (fig. atât canalul lingual cât şi limba pot prezenta răni provocate de furajele cu asperităţi sau de corpuri străine. Uneori. 11 . Regiunea gâtlejului (Regio pharyngolaryngea) (fig.Buzele (Regio labialis) trebuie să fie perfect suprapuse şi bine întinse. Lungimea şi lărgimea acestei regiuni depinde de rasă şi de starea de întreţinere a fiecărui animal. dinţii. Regiunea face legătura între cap şi partea superioară a gâtului. Landrace). limba şi palatinul.fie a maxilarului superior. masticaţie şi deglutiţie a hranei. La animalele slabe prezintă un şanţ evident. fie a celui inferior .7. Ea are ca bază anatomică apofiza linguală a osului hioid.

anusul. 9. la cele din rasele pentru grăsime este scurtă şi largă.1. spinarea. şoldului. La suine este de dorit ca aceasta să fie lungă. Regiunea spinării (Regio vertebralis thoracis. 12 . Astfel. iar cea concavă (“înşeuată”).15) este poziţionată între gât şi spinare.2. vârstă. largă. dar diferă ca lungime şi lărgime. dorsalis) (fig. La suinele din rasele primitive sau neîngrăşate spinarea este ascuţită şi scurtă.1. organele genitale. abdomenul. largă. Este considerat ca defect greabănul ascuţit (“tăios”) şi cel despicat (“spete desprinse”).9. Tabelul 2 Feţele şi regiunile trunchiului Faţa Superioară Inferioară Laterală Extremitatea anterioară Extremitatea posterioară Regiunea greabănul.2. regiunea spinării trebuie să fie lungă. cutia toracică coada. Dimensiunile şi formele acestei regiuni diferă în funcţie de rasă. lungă. Regiunea greabănului (Regio interscapularis) (fig. intersubsiorilor. spinarea convexă (“de crap”) este caracteristică raselor Duroc. rasei Landrace şi scroafelor multipare în faza de gestaţie avansată. vârstă şi sex. Chester-White. cu straturile musculare şi de grăsime bine reprezentate. limitată lateral de regiunea coastelor. precum şi de gradul de îngrăşare al fiecărui animal. cu musculatura bine dezvoltată. având ca bază anatomică apofizele spinale ale primelor 6-7 vertebre dorsale şi cartilagiul de prelungire al spetelor. cu musculatura bine dezvoltată şi cu stratul de slănină subţire. Trunchiul şi regiunile componente La suine trunchiul are formă cilindrică. Regiunile componente ale trunchiului (unele pereche) se grupează pe cinci feţe (tabelul 2). sin. inghinală coastelor. şalelor şi crupei. unde este mai larg şi şters formând o linie dreaptă cu regiunile spinării. sex.17) se extinde în continuarea spinării şi are ca bază anatomică cele 6 vertebre lombare şi muşchii lombari. Regiunea şalelor (Regio lumbaris) (fig. în funcţie de rasă. perineul. greabănul este înalt şi mai îngust comparativ cu cel al raselor ameliorate. Regiunea caracterizează tipul de producţie şi precocitatea materialului biologic. În vederea obţinerii de carcase cu proporţie ridicată de carne superioară. şalele. La unele rase formele acestei regiuni sunt determinate genetic şi reprezintă însuşiri proprii.16) este situată între greabăn şi şale. Are ca bază anatomică ultimele 8-9 vertebre dorsale şi treimea superioară a coastelor delimitată de linia care uneşte unghiul toracal al spetei şi unghiul extern al iliumului. crupa sternul. La rasele primitive. iei pieptul. potrivit de largă. iar la cele pentru carne. flancului. 9. subsiorilor. Hampshire.

lateral. sin. 2. Concavă (“înşeuată”). Dreaptă. de linia care uneşte tuberozităţile ischiale între ele. Greabănul. Coastele. şalele slabe pot fi consecinţa unei întreţineri defectuoase în perioada de creştere. cu musculatură uscăţivă şi formă oblică-înapoi (“teşită”) (fig. 20. 4. Fesa. a unor defecte la nivelul coloanei vertebrale sau chiar a unei debilităţi congenitale. Iia. de linia ce uneşte unghiul extern al iliumului cu articulaţia coxalului şi în continuare cu punctul fesei. Dezvoltarea lungimii crupei determină aşa numitele ”şunci descinse”. 19. Regiunea este delimitată anterior de linia imaginară care uneşte unghiurile externe ale iliumului între ele.11). Chiar dacă spinarea este convexă (“de crap”) sau concavă (“înşeuată”) (fig. Regiunea crupei (Regio glutea. 3. coxale şi muşchii jambonului. şalele. Abdomenul. Crupa. crupa formează aşa numita linie dorsală sau “şira spinării”. La majoritatea raselor de suine ameliorate regiunea este dreaptă. Fig. 22.Carnea obţinută din această regiune este de calitate superioară şi de aceea.10). spinarea. bine îmbrăcate în masă musculară. 13 . Spinarea. 16. La rasele specializate în direcţia producţiei de carne dezvoltarea crupei descrie lateral un profil corporal în formă de trapez cu baza mare spre înapoi (ex. 23. 24. ea trebuie să fie lungă şi largă. sacralis) (fig. La rasele primitive crupa este slab dezvoltată. 9. Convexă (“de crap”). Sternul. 17.18) este situată în partea terminală a trunchiului şi are ca bază anatomică oasele sacrale. oblică la unele rase americane şi dublă la rasa Pietrain şi hibrizii pentru carne. 1 2 3 4 Fig. 9 Trunchiul şi regiunile componente 15. 18. Şalele. Împreună cu greabănul. Şoldul. posterior. 21. 25. 10 Diferite forme ale spinării (după N. Flancul. Pop 1985) 1. 38. cu musculatură bine dezvoltată şi cu stratul de slănină cât mai subţire. Farkas şi T. Coada. Lungă.

rasa Landrace belgian). Lungimea coastelor este strâns legată de lungimea spinării şi implicit de o producţie ridicată de carne în carcasă. regiunea este mai lungă şi cu un strat mai subţire de grăsime. datorită prezenţei a 1-2 perechi de coaste în plus (ex. abdomenului şi flancului. sternului. 2. Regiunea iei (Regio plica lateralis) (fig.lungimea şi lărgimea sternului determină buna sau slaba dezvoltare a cutiei toracice. Apare evidenţiată la formele primitive şi la cele aflate în stare proastă de întreţinere (cahectice). Mangaliţa) regiunea este mai scurtă şi arcuită. o crupă bine dezvoltată în lungime şi lărgime conferă scroafelor condiţii favorabile actului de parturiţie. crupa scurtă şi îngustă (sub formă “de acoperiş”). 11 Diferite forme ale crupei la suine 1. Totodată. fiind înconjurată de regiunile: spetei. Dreaptă. Distanţa dintre cele două şolduri exprimă lărgimea crupei şi oferă indicii asupra producţiei de carne. 1 2 3 (după N.9. Ca defecte se pot întâlni: crupa “teşită” şi ascuţită. Regiunea sternului (Regio sternalis) (fig. Teşită. iar inferior de linia care uneşte extremitatea ultimei coaste cu grasetul. Regiunea este mai scobită la exemplarele slab întreţinute şi la scroafele în lactaţie.23) se extinde în partea anteroinferioară a trunchiului şi are ca bază anatomică osul sternal. respectiv a regiunii coastelor este asociată cu o dezvoltare corespunzătoare a organelor circulatorii şi respiratorii (un torace scurt şi îngust poate conduce la insuficienţe cardiace şi respiratorii – ex. 3. iar la cele specializate în direcţia producţiei de carne. Regiunea flancului (Regio paralumbalis) (fig. Farkas şi T.9. iar flancul trebuie să fie lung. Îngustă. 4. posterior de şuncă.21) are ca bază anatomică unghiul extern al osului iliac.9. 14 . Delimitată anterior de către subsiori şi piept. posterior de abdomen şi lateral de regiunea coastelor .19) ocupă suprafaţa cea mai mare de pe părţile laterale ale trunchiului. La rasele de suine specializate în direcţia producţiei de grăsime (ex.22) este situată lateral şi inferior faţă de regiunea flancului.9. ea face legătura între regiunea grasetului şi părţile laterale ale abdomenului. bine îmbrăcat în musculatură.20) face trecerea între trenul mijlociu şi cel posterior al corpului animalului fiind delimitată superior de şale. 1985) 4 Fig. larg şi adânc. Constituită dintr-o pliere a pielii în faţa rotulelor (patelelor). Largă. Lungimea ei este corelată cu lungimea şalelor şi a trunchiului. Dezvoltarea cutiei toracice. Landrace). Regiunea coastelor (Regio costalis) (fig. Regiunea şoldului (Regio tuberis coxae) (fig 9. rasa Pietrain). crupa slab îmbrăcată în musculatură. anterior de linia ce trece pe curbura ultimei coaste. braţului. Pop. spinării.

pieptului. între cele două articulaţii scapulo-humerale. a cutiei toracice şi a trenului anterior. La suinele bine întreţinute regiunea este rotunjită. Presternalis) cuprinde extremitatea anterioară a trunchiului. Regiunea cozii (Regio cauda. precum şi la animalele slabe sau bolnave acesta poate fi supt (“ogărăsc”). numit “canaf”. bine dezvoltat şi în profil paralel cu linia dorsală a trunchiului. Regiunea perineului (Regio infra ani) se întinde între cele două fese. Această regiune are ca bază anatomică muşchii abdominali şi tunica fibroasă abdominală. cu sfincterul anal puternic şi elastic. La masculi. Regio sphincter ani extremus) este reprezentată de deschiderea terminală a tubului digestiv. Regiunea subsiorilor (Regio fossa axillaris) este situată la locul de detaşare a membrelor anterioare de torace şi delimitează lateral regiunea intersubsiorilor (Regio interaxillaris). coada prezintă un smoc de păr mai des şi lung. La suinele domestice coada este subţire. iar dezvoltarea ei este determinată de dimensiunile crupei şi abdomenului. sin. Regio radicis caudae) (fig. sau indivizi poate conduce la insuficienţă pulmonară sau cardiacă (ex.9. La rasele de suine specializate în direcţia producţiei de grăsime şi la scroafele gestante abdomenul este lăsat în jos. sin.25) este situată pe extremitatea posterioară a trunchiului şi are ca bază anatomică vertebrele coccigiene şi musculatura inserată pe acestea. sin. pe perineu sunt situate testiculele. flancului şi iei. Lungimea şi lărgimea acestei regiuni condiţionează o mare vitalitate a organismului care se manifestă printr-o serie de însuşiri productive. coastelor. intersubsiorilor şi despărţită de cavitatea abdominală printr-un perete musculoaponevrotic (diafragma). Această deschidere trebuie să fie normală ca aspect şi aşezare. Regiunea pieptului (Regio prepectoralis. până la regiunea inghinală. iar limitele laterale sunt reprezentate de regiunile coastelor.Regiunea abdomenului (Regio abdominis) (fig.9. La suine este de preferat o regiune inghinală lungă şi largă. Slaba dezvoltare a cutiei toracice la unele rase. Cutia toracică sau coşul pieptului (Regio pectoralis) este formată prin închidere de către: regiunile greabănului. până la regiunea inghinală care o delimitează posterior. potrivit de lungă şi răsucită. Pietrain.24) porneşte de la apendicele xifoidian al sternului (cu care se mărgineşte anterior). Asemenea smoc este vizibil la rasele primitive şi insesizabil la cele specializate în direcţia producţiei de carne. iar la cele primitive. Ea adăposteşte organele principale ale circulaţiei şi respiraţiei. coada este lungă. Mangaliţa). Regiunea anusului (Regio anus. acoperită de muşchi şi grăsime subcutană. acoperită cu păr şi purtată atârnat – aspect întâlnit şi în cazul animalelor bolnave. vulva. 15 . iar la unii vieri. de la anus. sternului. Pieptul larg şi adânc condiţionează o bună dezvoltare a membrelor anterioare. Regiunea inghinală (Regio annulus inguinalis superficialis) este situată în locul de detaşare a membrelor posterioare de trunchi. În partea terminală. groasă. capabilă să permită o bună dezvoltare a glandei mamare (la femele). Este de dorit ca abdomenul să fie lung. iar la femele.

Numărul mameloanelor este de 1 până la 4 perechi. 1985) 1.Regiunea testiculelor (Regio testis) se află situată pe treimea mijlocie a perineului. Ea trebuie să fie proporţional dezvoltată în raport cu vârsta şi starea fiziologică a femelei. Pop. protejate de o învelitoare externă comună (scrotum). Farkas şi T. Tot în cadrul acestei regiuni se află situat “furoul” (teaca penisului) care se deschide în regiunea ombilicală de pe abdomen. globuloase. La vier. În general. numărul mameloanelor este corelat pozitiv cu numărul purceilor la fătare (prolificitatea biologică).toate manifestate prin scurgeri purulente şi proliferarea mucoasei vaginale. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei care prezintă hernia inghino-scrotală (pătrunderea unei părţi a intestinului prin inelul inghinal. Masculii monorhizi (cu un singur testicul coborât în bursa testiculară) şi cei criptorhizi (fără nici un testicul coborât în bursa testiculară). iar fiecare compartiment se termină cu câte un mamelon (sfârc). de vaginită. acesta este relativ subţire şi se termină cu un gland de forma unui “tirbuşon”. 7-8 perechi la formele de suine ameliorate. Corpii cavernoşi fiind slab dezvoltaţi. Testiculele trebuie să fie bine ataşate de baza de susţinere. la formele de suine sălbatice.lui penian din dreptul perineului. În alcătuirea acestei regiuni intră cele două gonade situate cu axul mare în direcţia verticală. între învelitorile testiculelor). prolaps vaginal . 2. Ugerul (fig.12) este divizat în 12-14 compartimente care funcţionează independent unul de celălalt. Regiunea vulvei (Regio pudendum femininum) este situată pe treimea superioară a perineului şi este formată din două labii (buze) dispuse vertical şi două comisuri. de vulvită. Regiunea mamelei (fig. metrită. Regiunea penisului (Regio urogenitalis) reprezintă organul copulator al masculului. Adesea se întâlnesc cazuri de hermafroditism. 9. 4-5 perechi la formele de suine primitive. 16 . Mamelă globuloasă-simetrică. Mamelă cu compartimente nefuncţionale şi sfârcuri asimetrice.24) sau ugerul (Regio glandula mammaria) este situată pe aproape toată partea ventrală a trunchiului suprapunându-se pe regiunile sternului. 1 2 Fig. egal distanţate şi dispuse simetric faţă de linia mediană a abdomenului (cele pectorale sunt mai puternic vascularizate şi secretă o cantitate de lapte mai mare decât cele abdominale sau inghinale). egal dezvoltate şi cu o consistenţă elastică la palpare. Compartimentele mamelei trebuie să fie bine dezvoltate. de rupere a buzelor vulvei datorită fătărilor distocice. care devine rectiliniu. prelungirea penisului în erecţie se realizează pe seama “S”. 12 Forme de mamele şi mameloane (după N. nu se admit la reproducţie. abdomenului şi inghinală.

Începând de sus în jos. unul sau mai multe compartimente îşi pot reduce şi chiar sista funcţiile de secreţie a laptelui. Regiunea umărului (Regio articulationis humeri) (fig. unghiile coapsa şi fesa grasetul. Ea acoperă primele 7-8 perechi de coaste. (de 4-5 ani). la scroafă secreţia laptelui este declanşată de prezenţa şi guiţatul purceilor la supt. de o parte şi de alta a toracelui. La unii indivizi (ex.26) este aşezată din direcţia supero-posterioară spre infero-anterioară. la nivelul acestei regiuni apare o calozitate a pielii (“scut”). glezna.1. coroana. iar la vierii mai în vârstă. antebraţul. Regiunea trebuie să fie bine prinsă de trunchi şi încărcată cu muşchi. Atât membrele anterioare cât şi cele posterioare se împart în regiuni superioare (cele lipite de trunchi) şi în regiuni inferioare (cele detaşate de trunchi) (tabelul 3). gamba. Practic. chişiţa. braţul. iar cele posterioare au rolul principal în propulsia întregului corp. umărul.3.13.Datorită unor infecţii sau traumatisme. 1. pe membrele anterioare se disting: Regiunea spetei (Regio scapularis) (fig. fluierul.27) face legătura între spată şi braţ şi are ca bază anatomică articulaţia scapulo-humerală. 17 . tendonul. jaretul. Ca o particularitate a glandei mamare la suine se poate preciza faptul că aceasta este lipsită de cisterne galactofore. formând aşa numitele "şunci anterioare". coroana. Această regiune este mai evidentă la rasele pentru carne şi la exemplarele slab întreţinute. fluierul. asemănătoare celei întâlnite la mistreţ. Spetele desprinse (“descusute”) exprimă slăbirea constituţiei şi atrag după sine deplasarea greoaie a animalului. iar baza anatomică este formată din osul spetei (scapulum). la scroafele multipare. deoarece. Membrele şi regiunile componente Asemenea celorlalte specii de mamifere terestre cu interes de fermă şi la suine membrele reprezintă organele de suport şi de deplasare. 13. chişiţa. unghiile.2. glezna. la acestea din urmă stratul de grăsime este subţire. cotul. Tabelul 3 Regiunile membrelor Membrele Anterioare partea superioară partea inferioară Posterioare partea superioară partea inferioară Regiuni spata. genunchiul. rasa Pietrain) cele două spete sunt puternic dezvoltate. Cele anterioare sunt mai apropiate de centrul de greutate al corpului şi servesc ca organe de suport (de sprijin).

Regiunea fluierului (Regio metacarpi) (fig. la animalele tinere apar prematur calozităţi şi exostoze (oase moarte). deoarece. Coroana. Chişiţa. 29. 37. În mod normal. oasele sesamoide împreună cu pintenii. Fig.28) este situată în continuarea spetei şi a umărului.13. cu scopul de a determina aplomburi corecte la membrele anterioare. puternică.31) prezintă ca bază anatomică articulaţia radio-cubito-carpo-metacarpiană. În mod normal este de dorit ca această regiune să aibă o poziţie verticală. Jaretul.Regiunea braţului (Regio brachii) (fig. 33. Coatele trebuie să fie proporţional dezvoltate. Regiunea antebraţului (Regio antebrachi) (fig. cu musculatura bine dezvoltată şi tendoane puternice. Unghiile. 40. 41. 31. Umărul. având ca bază anatomică primele două oase falangiene.13. Regiunea gleznei sau a buletului (Regio metacarpo-phalangea) (fig.13. Coapsa. uscăţive şi paralele cu planul median al corpului. regiunea trebuie să fie uscăţivă. Prezintă poziţie oblică spre înapoi. 38.30) se întinde în continuarea regiunii cotului şi are forma unui trunchi de con turtit lateral.29) este situată la nivelul de detaşare a membrului anterior de trunchi şi are ca bază anatomică apofiza olecraniană a osului cubitus. Gamba. având ca bază anatomică osul humerus. potrivit de lungă. Regiunea cotului (Regio olecrani) (fig. La suine.13. Spata. Fluierul. Carnea de pe regiunea antebraţului este slab dezvoltată. Braţul. Regiunea braţului trebuie să fie bine prinsă de regiunile învecinate şi acoperită cu musculatură dezvoltată. 30.13. 36. În condiţii de întreţinere necorespunzătoare (pe pardoseli dure şi fără aşternut). iar de dezvoltarea ei depinde soliditatea membrelor. iar prin direcţie trebuie să formeze cu solul un unghi de 60-650. regiunea este subţire şi acoperită cu un strat muscular slab dezvoltat. 32.32) este constituită din oasele metacarpiene.13. 28. Antebraţul. legându-se de regiunea cotului. 39. tendoanele extensoare şi flexoare. 27. 35. Regiunea chişiţei (Regio phalangis proximalis) (fig. iar perimetrul fluierului oferă informaţii asupra dezvoltării scheletului osos. Grasetul. cu rol deosebit în locomoţie. Regiunea este de formă cilindrică. Regiunea genunchiului (Regio carpi) (fig.34) este situată între gleznă şi coroană. Cotul. bine dezvoltată şi fără tare cutanate sau osoase. prin selecţie nu s-a urmărit dezvoltarea acesteia. cu baza mare în sus. Formarea unui unghi mai deschis sau mai închis conduce la defectul de aplomb numit “călcătura de ţap”. Glezna. 18 .33) are ca bază anatomică articulaţia metacarpo-sesamo-falangiană. 13 Membrele şi regiunile componente 26. 34. uscăţivă şi puternică. Fesa. Genunchiul. respectiv “călcătura de urs”.13. În condiţii de întreţinere necorespunzătoare (pe pardoseli dure şi fără aşternut) apare frecvent calozitatea tegumentului şi inflamaţia articulaţiei.

coapsa are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte producţia de carne – mărimea şi calitatea jambonului fiind dependente de gradul de dezvoltare al acesteia. iar posterior de fesă. bine conturată.40) este legată superior de graset. puternice şi elastice pentru a amortiza eficient şocurile mecanice pe timpul deplasării. iar direcţia oblică spre înapoi formează un unghi de 150-1600 cu fluierul. La membrele posterioare se disting: Regiunea coapsei (Regio femoris) (fig. Pentru a determina aplomburi corecte ale membrelor posterioare. lărgime şi gradul de îmbrăcare cu muşchi. precum şi îmbrăcămintea cornoasă a acesteia. coapsele sunt pline. iar la materialul biologic suin destinat reproducţiei îngrijirea unghiilor este obligatorie. având ca bază anatomică muşchii fesieri. gleznei. cu coarda jaretului bine dezvoltată în vederea asigurării unei mobilităţi corespunzătoare a animalului. sin. coapsă şi fesă. coroanei şi a unghiilor de la membrele posterioare. La rasele primitive regiunea coapselor este slab îmbrăcată în muşchi şi asociată cu regiunea gambei slab dezvoltată. grasetul trebuie să fie situat în direcţia planului longitudinal al corpului. Gamba este distanţată de trunchi şi are formă conică cu baza mare în sus. această regiune concură la obţinerea unor şunci bine dezvoltate. acestea sunt relativ asemănătoare cu cele de la membrele anterioare. Duroc. Regiunea jaretului (Regio tarsi) (fig. sin.35) prezintă ca bază anatomică articulaţia dintre falangele 2 şi falangele 3. chişiţei. regiunea este limitată de flanc şi graset.13. Regiunea fesei (Regio femoris caudalis) (fig. spre înapoi. Regio gamba) (fig. la nivelul acestei regiuni se produc inflamaţii până la mortificări aproape ireversibile de ţesuturi. Regiunea grasetului (Regio genus sau Regio patella) (fig. Făcând parte din şuncă este de dorit ca această regiune să fie bine îmbrăcată în muşchi. Regio ungulae) (fig. Datorită traumatismelor frecvente. Regiunea trebuie să fie largă. Cât privesc regiunile fluierului. 19 . În funcţie de lungime. Regiunea este mai rotundă şi mai plină la suinele bine întreţinute. mai uscăţivă şi mai evidentă la cele cu întreţinere necorespunzătoare. La suine. având ca bază anatomică articulaţia femuro-tibio-rotuliană. Anterior.13. Hampshire).13. iar baza anatomică este reprezentată de osul femur şi muşchii coapsei.41) are ca bază anatomică articulaţia tibio-metatarsiană. Creşterea exagerată a cutiei de corn conduce la îngreunarea mişcărilor.37) este situată între crupă şi gambă. Cât privesc rasele de suine specializate pentru producţia de carne (Landrace.38) este situată în continuarea coapsei. Unghiile trebuie să fie consistente. bine conturate şi descinse până spre regiunea jaretului. Regiunea unghiilor (copita sau ongloanele) (Regio phalangis distalis.13.36) reprezintă partea terminală a membrelor şi are ca bază anatomică falanga a III-a. Regiunea gambei (Regio crus.Regiunea coroanei (Regio phalangis mediae) (fig.39) face legătura între coapsă şi gambă.13.13.13. iar inferior de regiunea jaretului. având ca bază anatomică oasele tibia şi fibula.

prin atitudine se înţelege poziţia pe care o are animalul atunci când stă pe loc. masa lui fiind susţinută în principal pe un biped lateral şi pe cel anterior sau posterior opus (de regulă. La suine. 14). În formă de “X”. În decubit. atât la membrele anterioare cât şi la cele posterioare. Atitudinea în staţiune poate fi: liberă sau forţată. Atitudini şi aplomburi În termen zootehnic. Atitudinea în decubit se întâlneşte pe timpul odihnei animalelor. dinainte şi dinapoi. Examinarea aplomburilor se face aşezând animalul pe un teren neted care să permită repartizarea uniformă a masei corporale pe cele patru membre. 2. În formă de “O”.4. prin aplomb se înţelege poziţia şi direcţia pe care o au membrele animalului în staţiune forţată. Tot în termen zootehnic. Cunoaşterea şi stabilirea aplomburilor se impune la toate categoriile de suine. 20 . Această poziţie poate fi în staţiune (când animalul stă în sprijin pe cele patru membre) sau în decubit (când animalul este culcat) (fig.1. 4. 1 2 Fig 14 Atitudini la suine 1. Soliditatea membrelor şi corectitudinea aplomburilor prezintă importanţă atât din punct de vedere genetic (se transmit la descendenţi).15 Aplomburi ale membrelor la suine 1. cât şi din punct de vedere tehnologic (animalele cu membrele corect dezvoltate sunt mai rezistente la pardoseli dure şi la deplasări).2. fătării scroafelor şi alăptării purceilor. 6.1. animalul se sprijină pe cele patru membre în mod inegal. dar mai ales la cele destinate reproducţiei. 1 2 3 4 5 6 Fig. Jaret săbiat (“călcătură de urs”). ca defecte de aplomb mai des întâlnite sunt: membre în formă de “X”. 2. În staţiune. membrele anterioare suportă o greutate cu 15-20% mai mare decât cele posterioare). Coapsă şi fesă slab dezvoltate. Şunci destinse. iar apoi aprecierea pe rând a acestora . În staţiune forţată (staţiune de aplomb) animalul se sprijină în mod egal pe toate cele patru membre. 5.lateral. În staţiune liberă. Jaret şters (“călcătură de ţap”). 3. iar capul şi gâtul sunt orientate corect.

de “O” (cambrate). metoda punctelor. este vioi.15). În staţiune se apreciază mai întâi starea de sănătate a animalului ţinând cont de faptul că semnele majore care definesc organismul sănătos sunt legate de integritatea de structură şi funcţionalitate anatomică.2. În mod normal. 1. fie printr-un calificativ general. iar rezultatul poate fi exprimat. reacţionează uşor la stimulii externi. animalul sănătos prezintă o conformaţie şi constituţie corporală viguroasă. Temă: După prezentarea teoretică pe planşe şi mulaje a tematicii legată de examenul analitic al exteriorului la suine.2. Tehnica examenului sintetic Faţă de examenul analitic al exteriorului. se deplasează uşor.2.2. consumă raţia cu poftă. metoda dreptunghiurilor şi a profilelor (ultimele două fiind tot mai rar folosite). dar are valoare orientativ-subiectivă datorită faptului că animalele se examinează cu ochiul liber. unde se apreciază fiecare regiune corporală în parte. La suine. un ochi bine format pentru depistarea defectelor şi evaluarea justă a calităţilor de conformaţie şi constituţie a suinelor stabilite prin examenul analitic al exteriorului. a direcţiei şi integrităţii acestora. Somatoscopia Somatoscopia presupune aprecierea conformaţiei şi constituţiei cu ochiul liber. efectuarea examenului sintetic al exteriorului oferă posibilitatea definirii cât mai precise a conformaţiei şi constituţiei corporale a indivizilor – aspect esenţial în ceea ce priveşte selecţionarea materialului biologic pentru prăsilă. fie prin punctaj. Utilizarea uneia sau alteia din cele trei metode se stabileşte pe baza unor criterii impuse de scopul şi exigenţa aprecierii. studenţii vor face observaţii şi notaţii directe pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. de jaret “şters”. Metoda liberă constituie modul cel mai rapid şi expeditiv de apreciere a conformaţiei şi constituţiei corporale la suine.1. Ca metode utilizate pentru identificarea elementelor de morfostructură şi funcţionale în cazul examenului sintetic al exteriorului se remarcă: somatoscopia. examenul sintetic constă în aplicarea unor tehnici care permit stabilirea proporţionalităţii dezvoltării tuturor regiunilor corporale şi îndeosebi a modului în care acestea se îmbină între ele. Aplicarea metodei necesită experienţă în aprecierea exteriorului. 21 . “călcătură de urs” şi “călcătură de ţap” (fig. somatometria şi somatografia. atât în staţiune cât şi în mers. 1. În continuare se trece pe rând la examinarea liberă a dimensiunilor şi volumului diferitelor regiuni. organizaţi pe microcolective de lucru. Ca tehnici de lucru se utilizează metoda liberă. etc.

calitatea extensiilor şi flexiilor la nivelul tuturor articulaţiilor mobile şi semimobile. nu se admit pentru prăsilă animalele care nu au obţinut un punctaj corespunzător pentru acest caracter (nu se pot acorda 15 puncte când individul apreciat. etc. cât şi la femele. acordarea punctelor se face în conformitate cu anumite norme elaborate periodic de către Ministerul Agriculturii prin A. . spinare. etc.grupa I şi 50 kg la rasele paterne . funcţionalităţii. deoarece constă într-o examinare mai amănunţită a exteriorului animalului. Cornwall. Indiferent de vârsta materialului biologic. precum şi stabilirea diferitelor defecte de aplomb.R.Z. pe animal se pot identifica: eventualele şchiopături cu sediul şi gravitatea lor.grupa a II-a). Metoda se aplică numai la indivizii care au depăşit o anumită masă corporală (60 kg la rasele materne . indiferent de sex. Hampshire. etc. Metoda se practică în mod curent în cadrul fermelor de selecţie şi testare situate în vârful piramidei ameliorării suinelor. 22 . o examinare atentă se va face asupra organelor genitale. Pietrain. Rezultatele examinării prin metoda liberă se pot exprima.În situaţia în care animalul se doreşte a fi destinat prăsilei.Duroc. Landrace. legăturii cu regiunile învecinate. la grupa a II-a). se trece pe rând la analiza şi aprecierea prin punctare a fiecărei regiuni corporale sub aspectul structurii. Wessex. Această metodă este mai exactă şi mai obiectivă decât metoda liberă. abdomen) Jamboane şi spete Membre şi ongloane Mameloane Tipicitatea de rasă şi robusteţea Total Nota maximă Grupa I Grupa a II a 10 10 10 10 15 20 25 20 100 25 20 15 20 100 Nota minimă Grupa I Grupa a II a 5 5 5 10 15 10 10 10 10 10 - În funcţie de punctajul obţinut (tabelul 4) şi de clasa de încadrare (tabelul 5) suinele pot fi admise sau nu la reproducţie. aprecierea debutează prin examinarea animalelor în vederea depistării unor anomalii congenitale.N. atât la masculi. Pentru a avea un caracter unitar şi comparabil în apreciere. când are mai puţin de 12 sfârcuri normale. mediocru. Metoda punctelor reprezintă un mod expeditiv de apreciere a conformaţiei şi constituţiei corporale la suine. nu are minimum 14 sfârcuri normale la rasele din grupa I şi respectiv 10 puncte. fie prin calificativele: foarte bun. Apoi. iar rezultatele trebuie consemnate într-un tabel sau fişă de punctare. (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie). Edelschwein. la standarde europene. precum şi asupra regiunii glandei mamare. satisfăcător şi nesatisfăcător. Pornind de la importanţa care se acordă producţiei glandei mamare.Marele alb. indiferent de sex . Tabelul 4 Tabel de punctare Specificări cap şi gât Trunchi (cutia toracică. În mers. Yorkshire. fie prin notări pe scara 1-5. bun.A. defectele de aplomb.

Înalt în picioare. 2. 37. Gât gros. Pop. folosind anumite semne convenţionale. 27. 30. Călcătură de urs. Piept adânc. Şunci posterioare defectuoase. 31. Farkas şi T. Crupă ascuţită. este considerată o metodă somatoscopică ajutătoare care încearcă să oglindească cât mai fidel unele calităţi sau defecte deosebite de exterior ale indivizilor. Lăsat înapoia greabănului. 12. 7. Conformaţie proporţională. 18. 29. Gât subţire. Flancuri scobite. Şunci anterioare dezvoltate. Corp slab dezvoltat. Aplomb anterior corect. 15. 23. deşi nu mai este utilizată în practica aprecierii valorii materialului biologic suin. A B 23 . Dezvoltare bună. minimum 55 de puncte. pe un dreptunghi sau pe un profil corporal dinainte desenat se marchează particularităţile individuale de conformaţie şi constituţie. Şunci anterioare defectuoase. 24. 19. 9. 21. Cap grosolan. Spată desprinsă. 16. Spinare scurtă.17). 17. Spinare lungă.Se pot include la reproducţie numai vieruşii care obţin minimum 65 de puncte şi scrofiţele. Piept dezvoltat. 28. 16 Semne convenţionale utilizate în metoda dreptunghiurilor (după N. Tabelul 5 Limite de încadrare a suinelor în clasele parţiale după conformaţie-constituţie (puncte) Sexul Masculi Femele Record 90 şi peste 90 şi peste Elită 89-80 89-80 I 79-65 79-65 a II-a 64-55 Metoda dreptunghiurilor (fig. 25. 13. Spinare de crap. Alături de tabelul de punctare exemplificat în tabelul 4 sau într-o fişă separată. Gât lung. 5. 35. 26. Coaste arcuite. 36. Grebăn ascuţit. Membre posterioare drepte. Crupă teşită. Fig. Coate de vacă. 32. Umeri desprinşi înapoia spetelor. 16. Membre în “X”. 8. Trunchi scurt. 11. 3. 4. Gât scurt. Crupă ridicată. Şunci posterioare dezvoltate. Jaret săbiat. Spinare solidă. 34. 20. 22. Profil concav. 1985) 1. Spinare lăsată. 33. 6. 10. 14.

. 5. Dinu. 4. Profil concav. Perimetrul toracelui. Şunci pline. 4. C. Profil normal.18 Diverse măsurători directe pe animalul viu (după M. 9. 2.2.măsurători de masă (oferă informaţii asupra dezvoltării corporale a animalului viu). Piept îngust . Profil drept. 5. Păr rar. 3. 6. 2. 3.de regulă. cântarul (fig. 1985) A.Piept larg. Crupă teşită.18). 6. . 4. iar citirea valorilor trebuie făcută şi înregistrată cu mare atenţie. 4. Ca instrumente de lucru se folosesc: bastonul Lydtin (zoometrul). Înălţimea la spinare. Ştrangulat înapoia spetelor. Cap lung. B. în poziţie de amplomb. adâncimi. Somatometria Somatometria sau biometria constă în aprecierea conformaţiei şi constituţiei suinelor prin efectuarea de măsurători directe pe animalul viu (fig. Urechi drepte. 5. D. Urechi orizontale. 6.19) şi panglica. 4. Efecturea măsurătorilor reclamă multă răbdare şi conştiinciozitate. la animalele tinere în perioada de creştere).C D Fig. Înălţimea la crupă. compasul Wilkens. Crupă normală. 5. Membre în “X”. determinarea dimensiunilor corporale la suine presupune: . Şunci deschise. Spinare de crap. În funcţie de natura lor. goniometrul. 17 Semne convenţionale utilizate în metoda profilelor (după N. 24 . Urechi blegi. Pop. 2. 1. Pentru aceasta se recomandă ca animalul supus examenului sintetic prin somatometrie să fie aşezat pe un teren plan. Cap normal. 9.2. Şale înguste. Spinare înşeuată. 5. 3. Membre săbiate. 1. 1969) 1. Cap uscat. 8. 3. Piept larg. 1. perimetre şi unghiuri. 3. Şunci şterse. Lungimea oblică a trunchiului. 1. Păr normal. 2. 6. 1. 7. Crupă dreaptă. 8. lărgimi.2. . 7. Păr des.Farkas şi T. Piept normal.măsurători de creştere (permit stabilirea dezvoltării corporale şi se aplică la anumite intervale de timp . Fig. Chişiţe moi. Înăltimea la greabăn. În funcţie de scopul propus.măsurători de conformaţie (permit aprecierea precisă a dezvoltării şi conformaţiei corporale a animalului viu). măsurătorile corporale pot fi: de înălţimi. Păr normal. 2.

2. De regulă. . Această înălţime prezintă în general. între punctul greabănului şi stern). 20 Măsurători de înălţimi (după F. Această dimensiune serveşte la stabilirea gradului de înclinare a crupei şi are valori mai mici decât înălţimea la crupă.1) (se măsoară vertical cu bastonul Lydtin. 3. de la sol până la punctul cel mai înalt al regiunii greabănului). Cântarul.înălţimii la greabăn (fig. “a greabănului”.înălţimii la spinare (fig. Bastonul Lydtin (zoometrul).5) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin.19 Instrumentar folosit în somatometrie 1. Măsurătorile de înălţimi constau în determinarea: . Compasul Wilkens. “a spinării”. “a crupei”. . Toate aceste măsurători trebuie completate cu măsurătorile de masă corporală. de la sol.înălţimii la baza cozii (fig.lungimii corpului (fig. de la sol până la punctul de intersecţie al coloanei vertebrale cu linia imaginară dintre cele două şolduri sau la punctul cel mai înalt al osului sacral). Măsurătorile de lungimi constau în determinarea: . . de la sol la apofiza spinoasă a ultimei vertebre dorsale).3) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin. Spădaru.1 2 3 4 Fig.20.20.1) (se măsoară cu ajutorul panglicii de-a 25 .4) (se măsoară cu bastonul Lydtin sau cu compasul Wilkens. 4. această dimensiune reprezintă circa 50-60% din înălţimea la greabăn.20. valori mai mari cu 2-3 cm faţă de înălţimea la greabăn şi reprezintă un caracter obligatoriu de rasă. “a bazei cozii”. 2. . 1 2 3 4 5 Fig. 1997) 1.20. 4. la articulaţia sacro-coccigiană). 3.20. Goniometrul.înălţimii toracelui (adâncimea toracelui) (fig. 5.2) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin.21. “a toracelui”.înălţimii crupei (fig.

a urechilor”.1) (se măsoară cu panglica sau cu compasul Wilkens între punctele proeminente ale orbitei). 5.de la ceafă. 5.4) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens. .lungimii crupei (fig. 1997) 1.lungimii toracelui (fig.21. imediat înapoia spetelor). 1 2 3 4 5 Fig.21.3) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin sau compasului Wilkens. .22. -lărgimii şalelor (fig. 3. “a crupei”. Măsurătorile de lărgimi constau în determinarea: .22.21. .lărgimii crupei (fig. “a toracelui”. de la proeminenţa anterioară a articulaţiei scapulo-humerale. 4.5) (se poate măsura în trei locuri: între şolduri = lărgimea mare a crupei. “a şalelor”. . 4. 21 Măsurători de lungimi (după F.lărgimii pieptului (fig. 22 Măsurători de lărgimi (după F.1 2 3 4 5 Fig. . până la vârful pavilionului urechilor.2) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens considerând distanţa dintre cele două articulaţii scapulo-humerale). pe partea externă).5) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens.2) (se măsoară cu ajutorul bastonului Wilkens de la articulaţia scapulo-humerală. de la tuberozitatea anterioară a şoldului. între articulaţiile coxo-femurale. “a toracelui”. “a crupei”. . “oblică a trunchiului”.22. 1997) 1. la baza cozii).22. 2. Spădaru.lungimii oblice a trunchiului (fig. de la baza.lungimii urechilor (fig. până la convexitatea maximă a ultimei coaste). “a frunţii”. Spădaru. 3.lărgimii frunţii (fig. între punctele fesei = lărgimea mică a crupei). Măsurătorile de perimetre constau în determinarea: 26 . 2. “a corpului”.3) (se măsoară cu ajutorul panglicii sau compasului Wilkens.lărgimii toracelui sau diametrul bicostal (fig. “a pieptului”. lungul şirei spinării .22. la punctul fesei).4) (se măsoară între vârfurile apofizelor transversale a celei de-a IV-a vertebre lombare). la proeminenţa posterioară a ischiumului).21. .

Capacitatea de alăptare a scroafei este apreciată în mod corect atunci când. până la această vârstă purceii se dezvoltă pe seama laptelui matern. 2. cu scopul urmăririi dezvoltării normale. La înţărcare cântărirea se face cu scopul de a cunoaşte dacă dezvoltarea purceilor este normală.perimetrului fluierului (fig.3) unghiul fronto-nazal sau la membrele posterioare unghiul jaretului. până spre înţărcarea purceilor. 19. Acţiunea are drept scop cunoaşterea gradului de dezvoltare a scroafelor şi vierilor adulţi în vederea încadrării lor într-o clasă sau alta după acest criteriu. cerinţele U.E. La 3 săptămâni (21 de zile) purceii se cântăresc pentru a aprecia însuşirea privind producţia de lapte a scroafei (capacitatea de alăptare). corespunzătoare condiţiei de animal de reproducţie (dezvoltarea se consideră normală dacă porcii tineri cresc de la o lună la alta cu circa 10-14 kg). fie în grupuri mici. Cântărirea din an în an este recomandabilă toamna înainte de bonitare şi clasare.8 kg sunt consideraţi ca produşi neviabili (mai nou. Determinările de masă corporală se fac prin cântărirea materialului biologic. în funcţie de scopul urmărit şi la anumite date consacrate pentru specia suină. circa 5 kg.. La naştere cântăririle purceilor se fac imediat după terminarea parturiţiei. “ fluierului”. care la prima montă trebuie să fie de circa 110 kg la scroafe şi de circa 120 kg la vieri în stare de întreţinere normală. La vârsta de 21 de zile un purcel trebuie să cântărească în medie. 1997) 1. deoarece curba producţiei de lapte creşte până la 3 săptămâni.1) (se măsoară cu ajutorul panglicii. determinând cu ajutorul goniometrului (fig. iar apoi procesele de creştere se desfăşoară şi pe seama hranei suplimentare. timp de 21 de zile este suptă de cel puţin 7 purcei (este normal să fie cuprinsă între 35-50 kg = masa corporală a lotului de purcei la vârsta de 21 de zile).23.4 kg).fie individual. dimineaţa înainte de administrarea primului tain . până la intrarea la reproducţie (9-10 luni). în jurul cutiei toracice. Înţărcarea purceilor de reproducţie destinaţi selecţiei se face de regulă la vârsta de 8 săptămâni (56 de zile). S-a convenit ca aprecierea capacităţii de alăptare a scroafelor să fie făcută la 21 de zile. Spădaru. “ toracelui”. ştiindu-se că la acest termen.23. 23 Măsurători de perimetre (după F.2) (se măsoară cu ajutorul panglicii în 1 2 Fig. înapoia spetelor). . zona cea mai subţire a fluierului de la un membru anterior). Masa corporală medie normală a unui purcel la naştere trebuie să fie de 1.2 kg. iar cei sub 0. Totodată. 27 . ca fiind normală la 1. masa corporală a fiecăruia trebuie să fie de circa 14 kg (sunt considerate foarte bune valorile individuale de 16-20 kg şi slabe cele de 12-13 kg). consideră masa unui purcel la naştere. Cântărirea din lună în lună se face după înţărcare. iar apoi începe să scadă treptat.perimetrului toracic (fig. Măsurătorile de unghiuri la suine se efectuează numai la profilul capului.

140% la rasa Marele alb. . în studiul şi aprecierea exteriorului se utilizeză numeroşi indici. prelucrate statistic şi folosite practic sub formă de: valori absolute. de constituţie şi de volum. număr. Datele biometrice obţinute prin somatometrie pot fi ordonate. etc). Indici de format furnizează date utile cu privire la proporţionalitatea dimensiunilor legate la formatul corporal şi întregul său. 130% la Bazna.Indicii corporali se exprimă prin valori relative şi oglindesc raportul dintre două dimensiuni corporale aflate în dependenţă morfologică şi funcţională.l.f.Valorile absolute se exprimă în unităţi fizice (centimetrii.) – reprezintă raportul dintre lărgimea toracelui şi înălţimea la greabăn.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Valoarea acestui indice creşte de la naştere la adult şi are valori de circa 120% la rasa Mangaliţa. kilograme.Indicele formatului corporal lateral (i. Operaţiunile se pot face însă.Apoi. care se pot grupa în patru categorii: de format. prin coroborare cu alţi indici de conformaţie şi producţie este posibilă atribuirea clasei generale ca material biologic pentru reproducţie. organici. lungimea trunchiului sau semisuma dintre acestea.f.t. valori relative. determinarea gradului de omogenitate a materialului biologic şi a unor aptitudini de producţie. (%) = -----------------------------------. Ele oglindesc valoarea dimensională a caracterelor la un individ sau la un grup de indivizi şi servesc la aprecierea dezvoltării corporale. indici corporali sau reprezentări grafice. sau numai asupra trunchiului. Pentru cunoaşterea cât mai reală a gradului de dezvoltare a scroafelor adulte.Indicele formatului corporal transversal (i. . .x 100. cântărirea anuală a acestora nu se recomandă a fi făcută în perioada de gestaţie avansată sau în cea de alăptare.) – reprezintă raportul dintre lungimea trunchiului şi înălţimea la greabăn. Acest mod de exprimare permite ca în examinarea suinelor să se poată aprecia proporţionalitatea dimensiunilor pe regiuni corporale sau pe ansamblu.l.. Va – valoarea absolută a însuşirii de raportat. Exprimarea valorilor absolute în valori relative se face folosind următoarea relaţie: Va Vr (%) = ------. . Ig – înălţimea la greabăn.Valorile relative indică măsurile absolute în procente faţă de o dimensiune etalon considerată cu valoarea de 100%. Adică: lărgimea toracelui (cm) 28 . Ig în care: Vr – valoarea relativă. Adică: lungimea trunchiului (cm) i. . în luna a II-a de gestaţie sau la începutul lunii a III-a.f. Dimensiunile etalon mai des folosite sunt: înălţimea la greabăn. La suine.

i. .a. iar toracele mai îngust.c. deoarece au trunchiul mai lung şi mai îngust.s.t.Indicele tipului productiv sau tronco-toracic (i.t. Indici organici – furnizează date atât cu privire la dezvoltarea unor organe sau aparate ale corpului animal cât şi asupra constituţiei.Indicele de compactitate sau de robusteţe (i.c. . (%) = ----------------------------------.t.d.p.) – reprezintă raportul dintre înălţimea la crupă şi înălţimea la greabăn. Adică: adâncimea toracelui (cm) i.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Acest indice are valori mai mici la rasele pentru carne şi mai mari.s.f.t.c.) – reprezintă raportul dintre lărgimea crupei la şolduri şi lărgimea crupei la tuberozităţile ischiale. . Adică: perimetrul toracelui (cm) i.x 100 29 . . înălţimea la greabăn este mai mare. (%) = ----------------------------------.Indicele diferenţei de înălţime (i.t.) – reprezintă raportul dintre perimetrul toracelui şi lungimea trunchiului.(%) = ---.a. (%) = ----------------------------------------------------------.p. Adică: lărgimea crupei la şolduri (cm) i.i.d.i.---------------------------. Adică: lungimea trunchiului (cm) i. .x 100 lungimea trunchiului (cm) Acest indice are valori mai mari cu cât toracele este mai larg şi mai adânc faţă de lungimea trunchiului.) – reprezintă raportul dintre lungimea trunchiului şi perimetrul toracelui.Indicele ascuţimii crupei (i. la cele pentru carne. deoarece.x 100 lărgimea crupei la tuberozităţile ischiale (cm) Indici de constituţie – furnizează date cu privire la modul de construcţie mecanică a corpului.) – reprezintă raportul dintre adâncimea toracelui şi înălţimea la greabăn.c. (%) = -------------------------------. . la cele pentru grăsime. (%) = --------------------------------.x 100 perimetrul toracelui (cm) Acest indice este de peste 100% la rasele de suine specializate pentru producţia de carne. Adică: înălţimea la crupă (cm) i.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Acest indice redă interrelaţia dintre dezvoltarea toracelui şi dezvoltarea generală a materialului biologic.Indicele adâncimii toracelui (i.

înălţimea la greabăn (cm) Indici de volum – se utilizează pentru aprecierea dezvoltării generale a corpului. pentru a obţine o imagine care să pună în evidenţă conformaţia animalului.c. etc . Adică: perimetrul toracelui (cm) i. cu membrele din partea opusă adunate sub el. animalul se aşează într-o atitudine staţionară normală.m. (%) = ----------------------------------.x 100 înălţimea la greabăn (cm) În practică. Pentru a studia conformaţia şi armonia de ansamblu se va executa o fotografiere din profil (perpendicular pe axul longitudinal al animalului). În acest caz. Somatografia Somatografia presupune fotografierea sau filmarea materialului biologic suin în vederea examinării aspectului exterior.x100 înălţimea la greabăn (cm) 1. iar apoi se va alege un fond care să contrasteze culoarea corpului (de regulă un paravan).m.x 100 înălţimea la greabăn (cm) . diferite defecte de exterior.Indicele de masivitate (i.) – reprezintă raportul dintre perimetrul toracelui şi înălţimea la greabăn. 30 . fiind mai mare la rasele specializate pentru producţia de carne şi mai mic la cele pentru grăsime. (%) = ---------------------------------. armonia dezvoltării corporale. Acest indice oferă informaţii asupra dezvoltării relative a scheletului. . dar prezintă unele particularităţi specifice.2.c.reprezintă raportul dintre perimetrul fluierului şi înălţimea la greabăn. unii autori stabilesc valoarea acestui indice şi prin relaţia: masa corporală (kg) i.Indicele tipului constituţional sau al osaturii (i. valoarea unei regiuni sau părţi corporale. (%) = ---------------------------------. Astfel.) .t.3. uşor forţată.t. În linii generale.se va căuta ca poziţia acestuia să corespundă scopului urmărit. metoda de fotografiere a materialului biologic suin este aceiaşi ca şi în cazul altor specii de animale cu interes de fermă. Este dat de relaţia: perimetrul fluierului (cm) i.2.m.

Pielea este fină. filmarea poate constitui un document care permite compararea în timp a modului în care evoluează tehnicile de creştere. Regiunile trunchiului au forme alungite. cu aplomburi corecte. Datorită dezvoltării şuncilor. pentru grăsime şi mixt. În linii generale se pot distinge patru tipuri morfo-productive cărora le corespunde o anumită dezvoltare şi conformaţie corporală: pentru carne. Tipul morfo-productiv pentru carne se asociază cu o constituţie (totalitatea caracterelor şi însuşirilor unui individ exteriorizate prin aspectul general care exprimă vitalitatea şi rezistenţa faţă de condiţiile de mediu. Tipul morfo-productiv pentru carne (fig. 24) caracterizează cele mai multe rase de suine datorită orientării speciei în direcţia ameliorării pentru obţinerea de carcase cu un conţinut ridicat de carne. Fotografiile obţinute se pot ataşa la fişele individuale din registrele genealogice sau pot fi folosite ca material de prezentare la expoziţii. în maternitate. 1. iar cunoaşterea şi aplicarea tehnicilor de apreciere a exteriorului prin examenul analitic şi sintetic ajută la stabilirea acestora. trenul posterior este mai evident decât cel anterior. şunci. îndeosebi. Filmarea se face cu ajutorul camerelor video şi se utilizează la examinarea animalelor. etc. 31 . fină sau fin-robustă. Membrele sunt puternice. etc. fin şi de cele mai multe ori lins. spinare.3. aparatul de fotografiat va fi adus la o distanţă mai mică de animal.2. Ea reprezintă o metodă de mare eficienţă didactică. Atunci când se doreşte fotografierea unor anumite regiuni corporale (cap. netedă. iar la unele rase prezintă o uşoară convexitate pe linia dorsală. publicaţii. relativ lungi. Totodată. în boxele colective sau individuale. Fotografierea suinelor în grup poate exprima.În vederea obţinerii unei imagini cât mai reuşite a animalului este recomandabil să se repete operaţiunea de fotografiere pentru a putea alege pe cea mai clară şi conformă cu realitatea.). capacitatea de înmulţire şi producţie).. între conformaţie şi producţie). în padoc. publicitate sau la comercializarea materialului biologic. fie condiţiile mediului natural sau artificial în care se află materialul biologic (pe păşune. asigurând o producţie ridicată de carne. deoarece contribuie la răspândirea şi generalizarea tehnologiilor specifice de creştere şi exploatare a suinelor pe diferite categorii de vârstă şi stări fiziologice. de formă cilindrică sau de pară. pentru bacon. tipurile morfo-productive sunt determinate de interdependenţa care există între însuşirile morfologice şi fiziologice ale materialului biologic (între formă şi funcţie. acoperită cu păr rar. în mişcare. fie omogenitatea sau heterogenitatea unui lot sub raportul conformaţiei corporale. Acest tip cuprinde rase cu format dolicomorf de talie mare. Stabilirea tipurilor morfo-productive La suine. cu dezvoltare corporală bună.).

Tipul morfo-productiv pentru bacon se asociază cu o constituţie fină. Duroc. reprezentativă este rasa Landrace. Landrace. cu o dezvoltare evidentă a trenului posterior. crupa este lungă. cu o uşoară ascensiune spre înapoi. orientate spre înapoi şi puţin curbate. de culoare albă. Astfel.Fig. Coastele sunt lungi. Alternanţa straturilor de masă musculară şi de ţesut adipos creează. La rândul său. În general. late. iar numărul lor şi cel al vertebrelor poate fi mai mare decât la alte rase. precum şi metişii acesteia cu rasele albe pentru carne. Pop. scurt şi neted. lungimea trunchiului depăşeşte cu cel puţin 10-15 cm (peste 5%) perimetrul toracic.24 Tipul morfo-productiv pentru carne (după N. 32 . la exemplarele aparţinând rasei Marele alb. Totodată. Caracteristic tipului morfo-productiv pentru bacon este faptul că. Pielea este fină. Spinarea. 25) reprezintă o variantă a tipului pentru carne şi a apărut ca rezultat al solicitării consumatorilor pentru acest produs special.Pop.Farkas şi T. la aceste rase raportul dintre lungimea trunchiului şi perimetrul toracic (indicele tipului productiv) are valori pozitive. 1985) Materialul biologic aparţinător tipului morfo-productiv pentru bacon se caracterizează prin corp foarte lung de formă cilindrică sau trapezoidală (formă de pară). Fig. Tipul morfo-productiv pentru bacon (fig. 1985) În cadrul acestui tip morfo-productiv se preferă rasele de culoare albă. În acest sens. şalele şi crupa sunt lungi şi drepte. iar la la cele aparţinând rasei Landrace. grosimea de 10-15 mm. în secţiune aspectul unei marmorări realizată în principal printr-un regim special de furajare şi întreţinere deosebită. aceasta înglobează în ea straturi subţiri de ţesut muscular. largă şi dreaptă. etc. Farka şi T. Yorkshire. această diferenţă poate să ajungă până la 30-40 cm (peste 25%). coapsa şi fesa bine îmbrăcate în muşchi şi cu şunci descinse. elastică. pe tot parcursul perioadei de îngrăşare. Pietrain. îndeosebi la nivelul abdomenului şi coastelor. din care. grăsimea subcutană nu depăşeşte în momentul sacrificării (la masa de 80-90 kg).25 Tipul morfo-productiv pentru bacon (după N. după sacrificare rezultă carcase cu aspect comercial plăcut. Reprezentative pentru acest tip sunt rasele: Marele alb. cu păr rar.

Fig. Fig.26 Tipul morfo-productiv pentru grăsime (după N. Deşi prezintă un schelet osos fin. dar nu atât de adânc ca cel al raselor pentru grăsime).15/1.26) se recunoaşte după forma brevimorfă. iar indicele tipului productiv este în jurul valorii de 100%. Farkas şi T.Pop. adânc şi scurt. Caracterizat printr-o producţie intermediară între tipul pentru carne şi cel pentru grăsime. de tip fiziologic digestiv. în cadrul tipului morfo-productiv mixt se disting: subtipul morfo-productiv mixt pentru “carne-grăsime” şi subtipul morfo-productiv pentru “grăsime-carne”. cu linia spinării.Subtipul morfo-productiv pentru “grăsime-carne” prezintă trunchiul asemănător cu cel al raselor pentru grăsime. Tipul morfo-productiv mixt (fig. Farkas şi T.Tipul morfo-productiv pentru grăsime (fig. Crupa este teşită şi bine îmbrăcată în musculatură. uşor concave la scroafele multipare în stadiu avansat de gestaţie. În funcţie de producţia preponderentă. convexă (“spinare de crap”). Materialul biologic aparţinător tipului morfo-productiv mixt prezintă perimetrul toracic şi lungimea trunchiului de valori apropiate. 33 . în general. 27 Tipul morfo-productiv mixt (după N. 1985) . constituţia este robustă. De regulă. având regiunile corporale scurte. linia superioară şi cea inferioară sunt drepte şi paralele între ele. în favoarea cărnii. trunchiul larg. 1985) O rasă reprezentativă a tipului morfo-productiv pentru grăsine este Mangaliţa.27) cuprinde numeroase rase de suine de talie mijlocie. largi şi talia mijlocie. iar valoarea indicelui productiv este de 90-95%.Pop. gâtul scurt.Subtipul morfo-productiv pentru “carne-grăsime” prezintă trunchiul asemănător cu cel al raselor pentru carne (ceva mai scurt şi mai larg. Conformaţia corporală este armonioasă. raportul de carne/grăsime este de aproximativ 1.35:1. . cu însuşiri între tipul pentru carne şi cel pentru grăsime. robust-afânată. Membrele sunt relativ slab dezvoltate în comparaţie cu restul corpului. cu constituţie robustă. Capul este de mărime mijlocie. Perimetrul toracic este mai mare decât lungimea trunchiului.

Landrace. la suine. Chester-White. . 1. pe toată suprafaţa corpului. iar gradul de variabilitate al acestuia este determinat atât de natura chimică a substanţei cromogene cât şi de alcalinitatea sângelui.Caracterizat printr-o producţie intermediară între tipul pentru grăsime şi cel pentru carne. cât şi faţă de acţiunea razelor solare . intensitatea pigmentaţiei fiind corelată pozitiv cu acestea. la suinele domestice variabilitatea culorilor este mult mai mare.Culoarea albă se caracterizează prin lipsa pigmentului. În linii generale. Metişii de primă generaţie din rasele homozigote pentru culorile albă şi pigmentate au culoare albă. eventual cu urme de pigmentaţie pe cap şi crupă. dar în acelaşi timp.factori de mediu. deoarece carcasele obţinute după sacrificare au un aspect comercial deosebit. care adesea produc insolaţii. Astfel.15/1. Yorkshire. atât faţă de condiţiile de întreţinere. acestea reprezintă un caracter de exterior de care se ţine seama la identificarea indivizilor şi în aprecierea calităţii carcaselor. 34 . în favoarea grăsimii. etc. 1. Culorile simple . Dintre modificările care s-au produs în urma domesticirii interesează atât intensitatea pigmenţilor. etc. Totuşi. atât din păr cât şi din piele.Culoarea neagră se caracterizează prin cea mai intensă pigmentaţie. cunoaşterea culorilor ajută la recunoaşterea raselor.1.35–1. Comparativ cu formele sălbatice. roşu) şi compuse (rezultate din combinaţiile diferite ale culorilor simple). cât şi repartiţia acestora pe diferite regiuni corporale. pigmentul se găseşte în stratul cortical şi medular. varietăţilor şi metişilor. la producerea de bacon se utilizează în exclusivitate rase de culoare albă sau metişii acestora.pigment care se întâlneşte sub formă de granule sau mai rar în stare difuză. pigmentul se află în celulele stratului generator sub formă de enclave citoplasmatice. negru. atât în păr cât şi în piele. La suine este de preferat culoarea albă. iar în zonele intens colorate poate fi identificat în toate straturile epidermului. lipsa pigmentului conduce la o sensibilitate mare a organismului. raportul carne grăsime este de 1. CULORILE ŞI PĂRUL Din punct de vedere practic. Substanţa determinantă a culorii pielii şi a părului este pigmentul din grupa melaninelor .3. în vederea valorificării lor. la suinele domestice se întâlnesc două grupe mari de culori: simple (alb.3. La nivelul pielii. Este întâlnită la rasele: Marele alb. În păr. dermatite.

pe lungimea sa. “şa” sau “năframă”. la unele exemplare din rasa Pietrain părul prezintă nuanţă roşiegălbuie pe un fond bălţat alb cu negru.. Este caracteristică varietăţii blonde a rasei Mangaliţa. 1. etc. pe fondul culorii negre a corpului se întâlneşte o zonă albă. Poland-China şi metişii obţinuţi prin încrucişarea raselor pigmentate. Sattelschwein. ea prezintă nuanţe ca: roşu-gălbui. dar. . . deoarece pielea este pigmentată în cenuşiu. deşi se întâlneşte mai rar la suine. carcasele prezintă un interes mai redus datorită aspectului lor comercial. 35 . Culorile compuse În funcţie de modul în care culorile simple se combină şi se distribuie pe corpul animalelor. Bazna. roşu-închis.Culoarea roşie (roşcată). În cazul acestei culori. cuprinde regiunile greabănului. Această zonă cu lăţime variabilă (2-25 cm). Tamworth. Culoarea bălţată alb cu negru este întâlnită şi azonal (bălţăturile albe pe un fond negru sau cele negre pe un fond alb şi cu o repartiţie aleatorie pe toată suprafaţa corpului). Astfel. Porcul de Strei. . Porcul Negru Pigmentat de Dobrogea.acestea din urmă manifestându-se dominant faţă de culoarea compusă. constituie caracter de rasă sau varietate la: Duroc.Culoarea bălţată alb cu roşu se întâlneşte mai rar şi este un caracter de rasă la rasele: Hanovra.2.Ea este întâlnită la rasele Cornwall.Culoarea blondă reprezintă o varietate a culorii albe. mucoasele aparente în negru. etc. culorile compuse se clasifică în culori zonale şi azonale. etc. Hereford şi chiar Duroc.3. a membrelor anterioare şi o parte din regiunea coastelor. atât zonală cât şi azonală. numită “brâu”. metişii de primă generaţie au culoare albă sau neagră . În funcţie de rasă.Culoarea bălţată alb cu negru este o culoare compusă. Pigmentaţia neagră imprimă o rezistenţă mai mare organismului la acţiunea nocivă a razelor solare. Mangaliţa roşie. Mangaliţa. firul de păr prezintă două nuanţe: una mai închisă la bază şi alta mai deschisă la vârf. iar părul are culoarea albmurdară. lucru care face ca aceste rase să poată fi crescute cu precădere în zonele călduroase. . La rasele Hampshire. etc. Culoarea roşcată apare uneori în mod sporadic la metişi sau la rasele insuficient consolidate din punct de vedere al culorii. Chiar dacă această culoare nu afectează calitatea cărnii. varietate şi individ. Wessex. Pielea suinelor de culoare roşie este uşor maronie şi dă şoricului de pe carcase un aspect pigmentat (şoric pigmentat). În urma încrucişărilor cu rasele de culoare albă sau neagră. pentru faptul că se menţie după depilare şi răzuire la majoritatea raselor. Berkshire. Exemplu sunt rasele Pietrain. roşu-cărămiziu.

iar dintre cele trei straturi (cuticular. etc. 1. Yorkshire. Gligor. iar la suine aspectul său poate fi: neted. Particularităţi de culoare La suine. . Duroc. 1.3. . Totodată. Este caracteristică rasei Mirgorod.Zebrăturile (dungile) reprezintă particularităţi de culoare cu caracter temporar la purceii din rasele primitive. Părul neted (lins) se întâlneşte la rasele perfecţionate Landrace. cel ondulat la rasele Bazna. cu o extindere mai redusă decât la rasa Pietrain. (Mangaliţa şi metişii acestora). La suine. ondulat sau creţ. 36 . Hampshire x Pietrain). . Părul Părul reprezintă îmbrăcămintea externă a corpului. cel mai bine reprezentat este cel medular. el are formă mai mult sau mai puţin ovală.3.Culoarea bălţată alb.Fruntea albă sau botul alb se întâlnesc la metişii rezultaţi din rasele bălţate zonal şi azonal (ex. roşu şi negru (culoare trinară) poate apărea la metişii de primă sau a doua generaţie dintre rasele pigmentate.. în primele săptămâni de viaţă. cu o frecvenţă mai mare la rasa Berkshire şi Bazna.Culoarea bălţată roşu cu negru se evidenţiază la metişii de primă generaţie dintre rasele Pietrain şi Duroc. particularităţile de culoare apar sub formă de acroalbinisme (zone de culoare albă care cuprind extremităţile). Fig. iar cel creţ la rasele pentru grăsime. Se întâlnesc la purceii de rasă Mangaliţa.4. pe un fond roşu de diferite nuanţe se întâlnesc pete negre dispersate. 1969) În secţiune transversală. cortical şi medular). 28 Fir de păr despicat în spicule (după V. apoi se subţiază spre vârf (100-120 de microni) şi se despică în 6-8 spicule. firul de păr este mai gros la bază (170-200 de microni). Chester-White.3.

bacon. culoare. . . rasele de suine nu prezintă toate aceiaşi importanţă economică. Tabelul 6 Însuşiri fenotipice generale de recunoaştere a unor rase şi populaţii de suine Denumirea Însuşiri 37 . 1969) Lungimea firului de păr este mai evidentă pe şira spinării (8-12 cm). pe lângă părul de acoperire se întâlneşte şi cel de încălzire (“puful”). 1.Fig. Gligor. perfecţionate). unde formează spre cap aşa numita “coamă”. grăsime. La rasele primitive de suine.caracterele morfologice (talie. . Temă: După prezentarea teoretică (pe planşe şi mulaje) legată de examenul sintetic al exteriorului la suine studenţii vor face observaţii. 29 Secţiune prin firul de păr de porc (după V. mai scurt şi mai fin. Acest ultim tip de păr năpârleşte odată cu instalarea timpului călduros sau cu îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere şi alimentaţie.gradul de ameliorare (primitive. care este mai des. amelioratoare. . măsurătorii şi notaţii directe pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. etc).tipul morfo-productiv (carne. Numărul de foliculi/cm2 variază de la 12 (la rasa Landrace) la circa 40 (la rasa Stocli). mixte). Pe restul corpului lungimea sa scade la 5-8 cm. RECUNOAŞTEREA UNOR RASE DE SUINE În număr de aproximativ 200.provenienţă (indigene şi importate). dar pot fi clasificate în funcţie de: .modul în care sunt utilizate în schemele de încrucişare (materne şi paterne). De regulă. recunoaşterea raselor de suine se face prin analiza şi aprecierea unor caracteristici de exterior (tabelul 6) – elemente esenţiale în procesul de selecţie şi ameliorare a speciei.4.

Părul şi pielea: neted. România. Culoarea: gri-roşcată. jud. Părul şi pielea: creţ. neagră. spre carne. Profilul capului: drept. Tipul productiv: carne. Tipul productiv: mixt. mijlocii şi aplecate. Profilul capului: concav. Profilul capului: drept. Părul şi pielea: neted. Tipul productiv: grăsime. Forma urechilor: mari. Formată la: Staţiunea de Cercetări Zootehnice Ruşeţu.Formată în: Peninsula Balcanică. Forma urechilor: mari. Forma urechilor: mijlocii. Porcul de Strei (populaţie indigenă) Alb de Banat (populaţie indigenă) Alb de Ruşeţu (populaţie indigenă) 38 . lungi şi aplecate. pigmentată. purate înainte sau uşor aplecate. lupie. purtate orizontal sau aplecate. judeţul Hunedoara – România. Tipul productiv: mixt. Culoarea: neagră. România. Formată în: zona Banatului – România Culoarea: albă. Tipul productiv: mixt spre grăsime. Tipul productiv: mixt. pigmentată. pigmentată. Vrancea – România. Părul şi pielea: uşor ondulat. Mangaliţa (rasă indigenă) Bazna (rasă indigenă) Formată în: zona oraşului Mediaş. pigmentată. Forma urechilor: mici şi drepte. Culoarea: blondă. pigmentată. Profilul capului: uşor concav. Părul şi pielea: neted. Sibiu – România. Profilul capului: drept. Formată în: Depresiunea Haţeg. Culoarea: neagră cu brâu alb. Culoarea: albă. alb-cenuşiu. Forma urechilor: mici şi drepte. roşie. Profilul capului: drept. pigmentată. Părul şi pielea: neted. Forma urechilor: mici. Stocli (rasă indigenă) Formată în: Peninsula Balcanică. purtate înainte. jud.

Tipul productiv: carne. Părul şi pielea: neted. Profilul capului: drept. Tipul productiv: mixt. Culoarea: neagră cu extremităţi albe. Părul şi pielea: neted: neagră. purtate înainte. 39 . uşor aplecate spre înainte şi purtate în forma literei “V”. neagră. Tipul productiv: mixt spre carne. Culoarea: neagră. Tipul productiv: carne (bacon). Profilul capului: drept. Tipul productiv: carne. Profilul capului: concav. Părul şi pielea: neted. Berkshire (rasă importată) Formată în: Anglia. Părul şi pielea: neted. Profilul capului: drept. Culoarea: bălţată cu negru. Landrace (rasaă importată) Pietrain (rasă importată) Formată în: Belgia. Culoarea: albă. Negru Pigmentat de Dobrogea (populaţie indigenă) Formată în: Anglia. pigmentată.carne. Cornwall (Marele Negru) (rasă importată) Formată în: Danemarca. Părul şi pielea: neted. Marele alb (Large-White sau York mare) (rasă importată) Formată în: Anglia. purtate înainte. roză.România.Formată în: Zona Dobrogea . Forma urechilor: mici. Profilul capului: uşor concav. Forma urechilor: mari şi aplecate. drepte. Tipul productiv: mixt . roză. Forma urechilor: mari şi aplecate în jos şi înainte. roză. Părul şi pielea: neted. Profilul capului: drept. Culoarea: albă. Culoarea: neagră. Forma urechilor: orizontale. Forma urechilor: mijlocii. Forma urechilor: mari şi blegi.

Tipul productiv: carne.5. Hampshire (rasă importată) 1. dinţii animalelor suferă modificări ale tablei dentare). lungimii caninilor (colţilor) inferiori. Utilizarea evidenţelor zootehnice reprezintă metoda cea mai precisă de determinare a vârstei. Profilul capului: uşor concav. Culoarea: cărămizie. Culoarea: neagră cu brâu alb.A. fie pe baza gradului de uzură a dentiţiei (paralel cu vârsta. Părul şi pielea: neted. iar perioada de creştere şi îngrăşare este foarte scurtă (240-250 de zile). purtate vertical şi înainte. Părul şi pielea: neted. roză. cu vârfurile aplecate. Culoarea: albă. roză.U. fie pe baza datelor înscrise în evidenţele zootehnice. Chester White (rasă importată) Formată în: Anglia. acest timp poate fi stabilit. La suine. Cum longevitatea fiziologică la suine este de 12-15 ani. Părul şi pielea: ondulat. Profilul capului: drept. Tipul productiv: carne. Forma urechilor: mici şi aplecate.. fie pe baza aprecierii dezvoltării corporale. Formată în: Anglia. DETERMINAREA VÂRSTEI LA SUINE Vârsta se defineşte ca fiind timpul scurs de la naşterea până la momentul examinării animalului. Forma urechilor: mici.Duroc (rasă importată) Formată în : S. excepţie făcând doar materialul biologic destinat reproducţiei. 40 . Forma urechilor: mici. Profilul capului: drept. pigmentată. determinarea vârstei acestora are o importanţă limitată. Tipul productiv: carne.

în timp ce lăturaşii sunt depărtaţi de mijlocaşi printr-un spaţiu intermediar. Odată cu înaintarea în vârstă temperamentul suinelor devine limfatic. 1985) 41 . testiculele sunt bine ataşate. umerii prezintă zone ale pielii îngroşate cu rugozităţi şi escavaţii. aceasta se ţine pe loturi de indivizi. Stabilirea vârstei la suine pe baza aprecierii dezvoltării corporale ia în considerare aspectul general al individului. scrotumul este gros. Un criteriu destul de exact în determinarea vârstei la suine îl constituie forma şi gradul de uzură al dentiţiei. caninii. pielea suplă şi întinsă. testiculele sunt slab prinse. mijlocaşi şi lăturaşi (fig. abdomenul lăsat (îndeosebi la scroafele multipare). Chester-White şi Hampshire). În fermele de creştere şi îngrăşare evidenţa vârstei se ţine numai la materialul biologic reproducător. Animalele tinere (până la vârsta de 2 ani). cu aceste loturi se face popularea compartimentelor de creşă şi îngrăşătorie.30 Dinţii la suine (după N. Animalele în vârstă au corpul greoi. atârnate. evidenţa fiecărui individ se ţine pe bază de număr matricol. privirea expresivă. La masculi. În cazul vierilor.Astfel. linia spinării ” înşeuată”. Pop. linia spinării dreaptă (excepţie fac rasele Duroc. au corpul zvelt. Fig.Incisivii sunt reprezentaţi de cleşti. Pentru restul efectivului. Farkas şi T. încreţit şi aspru. până la livrare.30). animalele preferând frecvent poziţia de decubit. în ordinea în care se formează loturile la maternitate sau în ordinea în care. în orice moment se poate stabili vârsta cu maximă precizie. premolarii şi molarii). scrotumul este neted şi uşor încreţit. . pielea formează cute pe faţă şi pe părţile laterale ale trunchiului. mersul vioi. O particularitate o constituie faptul că mijlocaşii şi cleştii sunt foarte apropiaţi între ei. în fermele de selecţie unde. la suine se întâlnesc aceleaşi categorii de dinţi (incisivii. Cu mici diferenţe numerice şi asemenea altor mamifere omnivore.

Incisivii de pe arcada inferioară prezintă mişună – lucru care uşurează adunarea boabelor de jos şi prehensiunea oricărui furaj. cei superiori. iar molarii sunt asemănători cu cei ai mamiferelor ierbivore. Pop. iar cei de pe arcada superioară sunt perpendiculari pe aceştia. Cum premolarii de lapte apar încă din prima lună de viaţă. după următoarea formulă dentară: I = 6/6. iar la 90-100 de zile.Totodată. motiv pentru care. La vârsta de 30 de zile apar cleştii inferiori.Caninii (colţii) sunt în număr de 4 (câte doi pe fiecare arcadă dentară). iar cei inferiori sunt mai dezvoltaţi şi îndreptaţi spre înapoi.31).31 Incisivii şi caninii la suine (după N. Dentiţia de lapte La naştere purceii prezintă numai lăturaşii şi caninii (fig.Premolarii sunt asemănători cu cei întâlniţi la mamiferele carnivore (prezintă creste dentare ascuţite). (28 de dinţi). la vârsta de 3-3 ½ luni purceii au gura încheiată cu dentiţia de lapte. M = 0/0 42 . Caninii fiind prea dezvoltaţi şi ascuţiţi pot produce răni la Fig. Ca şi în cazul altor specii de mamifere cu interes de fermă şi la suine se deosebeşte: dentiţia de lapte şi dentiţia permanentă. cei superiori. . 1985) mameloanele scroafelor. La 60-70 de zile apar mijlocaşii inferiori. Farkas şi T. . PM = 6/6. imediat după naşterea purceilor se recomandă retezarea lor cu ajutorul unui cleşte special sau chiar a unei unghiere mai mari. iar după 10 zile. C = 2/2. incisivii de pe arcada inferioară sunt mult mai alungiţi spre înainte.

Tabelul 7 Stabilirea vârstei la suine. Astfel. cele menţionate sunt rezumate în tabelul 7. la 3-4 ani 8-12 cm. PM = 8/8. urmând ca la 4-5 ani şi cei inferiori să le depăşească. M = 6/6 După doi ani. C = 2/2. Pentru a înţelege mai uşor modul de stabilire a vârstei la suine. Dat fiind faptul că suinele adulte se contenţionează relativ greu. La aceiaşi vârstă. La materialul biologic pentru reproducţie (vieri şi scroafe adulte) determinarea vârstei se poate face cu o oarecare precizie după lungimea caninilor (colţilor) inferiori. pe baza dentiţiei. astfel că la vârsta de 20 de luni suinele au gura încheiată cu dentiţia permanentă (44 de dinţi). lungimea colţilor este de 2-3 cm. aceştia au: la doi ani 4-5 cm. după dentiţie Specificări MAXILARUL SUPERIOR Lăturaşi Canini Cleşti Mijlocaşi MAXILARUL INFERIOR Lăturaşi Canini Cleşti La naştere Apariţie Schimbare Prezenţi Prezenţi - 40 zile 90-100 zile 8-10 luni 8-10 luni 12 luni 17 luni Prezenţi Prezenţi - 8-10 luni 8-10 luni 43 . la 5-6 ani 15-18 cm. iar la 13 luni se schimbă premolarii de lapte.stabilirea acesteia făcându-se în general pe bază de evidenţe zootehnice. Astfel. caninii superiori depăşesc marginile buzelor. determinarea vârstei pe baza dentiţiei nu are o aplicabilitate practică extinsă în condiţii de producţie .Dentiţia permanentă Ultimul premolar şi primii molari permanenţi apar la vârsta de 4-6 luni. La scroafele de 5-6 ani. iar la 2 ½-3 ani se nivelează mijlocaşii inferiori. aproximativ la doi ani se nivelează cleştii inferiori. după următoarea formulă dentară: I = 6/6. determinarea vârstei pe baza dentiţiei este anevoioasă şi inexactă. La vârsta de 12 luni se schimbă cleştii. iar schimbarea dinţilor de lapte are loc între 8-20 luni. iar în jurul vârstei de 9 luni apare cel de-al II-lea molar permanent. Caninii şi lăturaşii se schimbă între 8 şi 10 luni. La 17-18 luni se schimbă mijlocaşii de lapte şi apare cel de-al III-lea molar permanent. la vieri.

6. preducire şi crotaliere.Individualizarea prin tatuaj este recomandabilă şi chiar obligatorie numai pentru materialul biologic din rasele albe şi numai pentru produşii care vor fi crescuţi şi testaţi după performanţele proprii. să nu poată fi falsificată. să poată fi uşor de citit. La suine. individualizarea poate fi: permanentă şi temporară (provizorie). Individualizarea permanentă se realizează prin: tatuaj.Mijlocaşi Premolar 1 Premolar 2 Premolar 3 Premolar 4 ----------------------------------Molar 1 Molar 2 Molar 3 ---------------- 30 zile 60-70 zile În prima lună 4-6 luni ------------------4-6 luni 9 luni 17-18 luni 12 luni 17 luni 15 luni ----------------------Nu se Schimbă 1. să fie simplă şi puţin costisitoare. În acest scop se utilizează: trusa de tatuaj. Ea constă în acordarea unui număr matricol fiecărui animal în parte. Ca tehnică de lucru.32). înlesnirii recoltării şi ordonării datelor privind performanţele individuale precum şi prelucrării automate a acestora. înscrierea acestuia pe corp şi în evidenţele zootehnice cu scopul recunoaşterii sale în orice împrejurări. tuş sau o pastă preparată din negru de fum. la nivelul urechilor se aplică un strat subţire din tuşul sau pasta de negru de fum. să fie durabilă şi nedegradabilă. să se preteze la prelucrarea automată a datelor. să permită efectuarea anumitor corecturi fără schimbarea sistemului folosit. Cifrele sunt confecţionate din ace fixate pe plăcuţe metalice–dispozitive. glicerină şi alcool. Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească individualizarea suinelor sunt: să poată fi aplicată la o vârstă cât mai timpurie a indivizilor (imediat după naştere). INDIVIDUALIZAREA SUINELOR Individualizarea (marcarea) constituie o operaţiune obligatorie în lucrările de selecţie şi ameliorare a suinelor. Ca tehnică de lucru. care la rândul lor pot fi aşezate în locaşurile de pe cleştele de tatuat (fig. operaţiunea debutează cu alegerea cifrelor care vor forma numărul matricol stabilit dinainte pentru fiecare animal în parte. . 44 .

Fig. după care se reia de la 001). După perforarea stratului cutanat.Individualizarea prin preducire presupune aplicarea numărului matricol prin crestături şi perforări la nivelul urechilor. 1985) Adesea. 33 Cheia de individualizare prin preducire şi reprezintă ordinea în care au fost acordate numerele matricole. A II-a grupă de cifre redă numărul aplicat pe urechea stângă D S Fig. după cheia prezentată în figura 33.32 Trusa pentru individualizare prin tatuaj Apoi.d. după ordinea fătărilor. locul de tatuare se fricţionează pentru a asigura pătrunderea colorantului în grosimea pielii. iar semnificaţia este acordată celui de-al 53-lea purcel născut în grupa a 32-a. Pop. În asemenea caz numărul matricol se formează obligatoriu din două grupe de câte trei cifre. apar situaţii în care numărul matricol aplicat iniţial prin preducire trebuie modificat (corectat). 45 . Acest număr este cuprins între 001 şi 100. s. Prima grupă de cifre redă numărul aplicat pe urechea dreaptă şi reprezintă seria sau grupa de purcei în succesiunea în care s-a format de la începutul fiecărui an calendaristic. Acest număr este cuprins între 001–199 (maxim 199 de serii. După completarea primei grupe de 100 de purcei se trece la grupa cu numărul matricol 002–001. prin apăsare se imprimă numărul matricol dorit în aşa fel încât citirea să se facă de la baza urechii spre vârful acesteia (la urechea stângă) şi de la vârf spre bază (la urechea dreaptă) (fig.m.34 Exemplu de individualizare prin preducire (după N. respectiv al 3253lea purcel obţinut de la începutul anului. Farkas şi T. Exemplu: preducirea din figura 34 reprezintă numărul matricol 032–053. .32). în interiorul unei grupe (serii) de 100 de purcei. 032 – 053 Fig.

iar în caz de suprapuneri acestea se vor corecta prin perforarea urechii stângi. Fig. În cazul materialului biologic reţinut pentru reproducţie în fermele de selecţie şi testare a suinelor se acordă număr de reproducător prin perforarea urechii drepte (tabelul 8). numărul matricol iniţial (fig. 36 Acordarea numărului matricol corectat (după N. 1985) În acest caz se va proceda la efectuarea unei a doua perforări (tot în urechea stângă). Pop. Tabelul 8 Acordarea numărului de reproducător (după N. iar în fermă există un alt animal care are acelaşi număr matricol. Fig.în anii calendaristici a căror ultimă cifră se termină în 0 sau 5 nu se face nici o perforare–numărul matricol rămânând cel acordat la naşterea animalului. Acest lucru ar putea face improprie prelucrarea automată a datelor. A III-a situaţie în care se face corectarea numărului matricol este aceea în care animalul nou sosit are deja numărul matricol corectat (o perforare în urechea stângă). Operaţiunea de perforare se face în funcţie de anul calendaristic în care s-a născut animalul respectiv. O a II-a situaţie în care este necesară corectarea numărului matricol o constituie sosirea în fermă (prin achiziţionare sau transfer) a unui animal al cărui număr matricol are corespondent la unul din animalele existente. 1985) 46 .Astfel. Farkas şi T. cu 8). O perforare a urechii stângi corectează cu 2 prima cifră a numărului de ordine din cadrul grupei (fig. cu prilejul înţărcării este recomandabilă o verificare a numerelor matricole atribuite. astfel: . 1985) Această perforare va corecta încă cu 2 (în total 4). dar la animalul sosit ulterior. Farkas şi T. Pop. În asemenea caz corectarea se face în acelaşi mod. 36). Farkas şi T. 35 Mod de corectare a numerelor matricole (după N.35). Pop. Nu se vor face mai mult de 4 perforări (vor modifica numărul matricol iniţial. Notă. în urechea stângă pentru a nu se ajunge la un număr de ordine format din patru cifre. cu aceiaşi corectură.

2009) 032 – 053 832 – 053 .2007) 032 – 053 432 – 053 332 – 053 3. de purcel Nr.2005) 032 – 053 032 – 053 1. de reproducător 0. îndeosebi la rasele de suine pigmentate (la care nu se poate imprima numărul matricol prin tatuaj). 7 (2002. 6 (2001.ambele în jumătatea superioară a urechii.2008) 132 – 053 732 – 053 4. . .în anii calendaristici a căror cifră este 4 sau 9 . confecţionate din aluminiu sau material plastic “Neoflex”(fig. În asemenea caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 8 (4+4) a primei cifre de la numărul de serie. în urechea dreaptă se fac două perforări . În acest caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 6 (2+4) a primei cifre de la numărul de serie.în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 3 sau 8 se fac două perforări: una în jumătatea inferioară şi una în jumătatea superioară a urechii drepte. 47 . Acest tip de individualizare reprezintă o modalitate suplimentară şi consecutivă preducirii fiind recomandată. 5 (2000. 8 (2003. .în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 1 sau 6 se face o perforare în jumătatea inferioară a urechii drepte.Terminaţia anilor Nr. În acest caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 4 a primei cifre de la numărul de serie.în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 2 sau 7 se face o perforare în jumătatea superioară a urechii drepte. Individualizarea prin crotaliere se efectuează la tineretul acceptat la reproducţie în urma testării după performanţele proprii. În practică sunt recomandabile crotalii de tip “buton”. Aplicarea crotaliilor se face pe pavilioanele urechilor. În această situaţie numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 2 a primei cifre de la numărul de serie.37-a). 9 (2004.2006) 132 – 053 2.

astfel încât să fie uşor vizibilă timp de câteva zile şi chiar una sau două săptămâni. etc. cărămiziu). litere sau cifre pe corpul animalelor. Acest mod de individualizare este recomandabil la suinele cu părul şi pigmentaţia pielii de culoare închisă (negru.Pe crotalie se ştanţează numărul matricol complet rezultat din citirea preducirii (crestăturilor şi perforărilor de pe ambele urechi). a b Fig. 38). Metoda individualizării prin folosirea substanţelor colorante (vopsele) se aplică frecvent în sectorul de montă-gestaţie. tunderea părului. 37 – b). Temă: După prezentarea teoretică (pe planşe şi mulaje) legată de recunoaşterea unor rase de suine. 1985) a. în vederea identificării precise şi rapide a scroafelor care repetă ciclul de călduri (fig. Folosirea substanţelor colorante se face prin aplicarea acestora pe una din regiunile corporale. pe o anumită regiune corporală. crotalie simplă. în vederea abatorizării. Farkas şi T. La intrarea animalului la reproducţie. determinarea vârstei şi tehnicile de individualizare a suinelor. crotalie tip “buton”.37 Individualizare prin crotaliere (după N. Individualizarea temporară (provizorie) se poate face prin: crotaliere. Fig. iar pe faţa internă. pe urechea dreaptă se aplică o crotalie simplă. sprayuri. folosirea “creioanelor” de azotat de argint. studenţii 48 . folosirea de substanţe colorante. Pe faţa externă a acesteia se va imprima numărul de reproducător. b. numărul matricol iniţial (fig. Individualizarea prin tunderea părului poate fi întâlnită frecvent la achiziţionarea de animale de la producătorii particulari.Pop. Folosirea “creioanelor” de azotat de argint ajută la executarea anumitor semne. Asemenea crotalie se aplică pe urechea stângă. 38 Individualizare temporară cu substanţe colorante Tunderea părului se face în aşa fel încât zona tunsă să reprezinte un anumit semn.

mişcarea efectivului. producţiile obţinute. cât şi cea biologică a animalelor. evidenţa zilelor furajere. EVIDENŢE ZOOTEHNICE UTILIZATE ÎN CREŞTEREA SUINELOR Managementul ştiinţific al fluxurilor tehnologice de producţie. cu intrări şi ieşiri zilnice. deoarece numai prin intermediul lor se poate urmări şi cunoaşte permanent situaţia din fermă. Capitolul 2 EVIDENŢELE ZOOTEHNICE ŞI APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ Creşterea suinelor are drept scop obţinerea de produse principale. ca: 49 .vor face observaţii. creşterea tineretului. să-şi deschidă o bază de date care să cuprindă un set de evidenţe zootehnice specifice – evidenţe pe baza cărora. 2. indiferent de tip şi de mărimea efectivului de animale. Pentru completarea corectă a acestui document este necesară întocmirea unor documente auxiliare. pe o formularistică tipizată în care se înscriu sistematic datele privind provenienţa animalelor. cât şi valoarea materialului biologic. se poate certifica atât eficienţa economică. fişe. de calitate superioară şi în condiţii de eficienţă economică. evidenţa de bază o reprezintă Registrul evoluţiei efectivului de animale care cuprinde: mişcarea animalelor pe categorii şi pe luni calendaristice. starea sanitar-veterinară. aprecierea efectivului matcă. Aceste evidenţe trebuie operate la zi sau la intervale de timp cât mai scurte. Evidenţele zootehnice se ţin. furajarea. în final. carnete. în cantităţi cât mai mari. fie în registre. fie într-o bază de date asigurată de calculator. fătările. relativ diferit în funcţie de specificul fermei. montele. Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra activităţilor din domeniul creşterii suinelor este obligatoriu ca fiecare fermă. menite să oglindească în mod fidel atât valoarea economică. În fermele de creştere şi îngrăşare. productivitatea. notaţii şi aplicaţii practice pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. de selecţie şi ameliorare a suinelor.1. etc. precum şi aprecierea rentabilităţii muncii nu se poate face decât pe baza unor evidenţe zootehnice complete. evidenţa sporului de creştere. secundare şi subproduse. borderouri.

decontare (se completează în cazul livrării de material biologic).Actul de livrare. tăierii sau dispariţiei animalului.Decontul de furaje (se întocmeşte lunar şi cuprinde pentru fiecare categorie de animale cantităţile de furaje consumate. când ajunge la masa medie de 30 kg se trece în categoria “porci la îngrăşat”. la nivelul fiecărei ferme de creştere şi îngrăşare trebuie să mai existe: . Astfel.Actul de mutaţie a animalelor sau “de transfer (se completează în situaţia trecerii unui animal sau lot de animale de la o categorie la alta). . Purceii născuţi se înregistrează în Registrul evoluţiei efectivului de animale la rubrica “intrări”. în ziua când se fac cântăririle de control în vederea calculării sporului de masă corporală). în ziua în care a avut loc fătarea.. pe sortimente).Fişa de pontaj (serveşte la ţinerea evidenţei îngrijitorilor. În Registrul evoluţiei efectivului de animale operarea documentului se face la rubrica “ieşiri”. numărul de capete şi masa corporală totală. cu menţionarea numărului de capete. menţionându-se numărul matricol al acesteia. În Registrul evoluţiei efectivului de animale se operează la rubrica “ieşiri”. . determinate de cumpărări sau vânzări de material biologic. menţionându-se totodată şi numele îngrijitorului.Statele de plată (se calculeză şi se completează lunar de către serviciul economic al fermei). Documentul înregistrează stocul de la începutul lunii (în capete şi masă corporală). În Registrul evoluţiei efectivului de animale actul trebuie operat la rubrica “ieşiri”. etc.Actul de fătare” (se completează pentru fiecare scroafă. Rezultatele cântăririlor se înregistrează pe categorii şi loturi. Acest document trebuie însoţit de certificatul sanitar-veterinar care va dovedi cauza morţii. La această categorie nu se urmăreşte sporul realizat. . . masa corporală şi de la caz la caz.Actul de cântărire (se completează lunar. Trecerea de la o categorie la alta se face în urma cântăririlor şi numai în condiţiile în care loturile de animale îndeplinesc baremul de masă corporală necesar unei categorii superioare. . un lot de “tineret”. a zilelor lucrate şi volumul muncii executate). ieşirile şi stocul la cântărire.Actul de moarte. utilaje.Registrul de venituri şi cheltuieli (reprezintă instrumentul de urmărire a bugetului fermei şi a eficienţei economice). respectiv “intrări”. precum şi numărul de purcei fătaţi).). materiale. dispariţie (se completează în funcţie de situaţii. . Pe baza acestui document se fac decontările financiare ale fermei. .Fişele individuale de protecţia muncii (se completează în mod obligatoriu ori de câte ori personalul muncitor.Bonul de intrare-ieşire (se completeză în toate situaţiile în care apar modificări în inventarul fermei. a fost instruit pe baza normelor legale privind protecţia muncii şi paza stingerii incendiilor). Pe lângă aceste acte. categoria “purcei sugari”. tăiere. . numărul matricol al animalelor respective). . 50 . intrările. iar în Registrul de venituri şi cheltuieli la rubrica “venituri”. calificat şi necalificat. în vederea stabilirii retribuţiei cuvenite. recepţie. Nu se cântăreşte efectivul matcă şi purceii sugari.

străbunici. procentul de fecunditate. documentele trebuie arhivate şi păstrate în funcţie de termenele stabilite prin lege. Pentru femele (scroafe) se vor înregistra: datele referitoare la monte şi fătări. .Registrul genealogic de crescătorie care cuprinde evidenţa nucleului destinat şi folosit pentru reproducţie. data intrării şi ieşirii din testare. productivitate. media numerică a purceilor fătaţi.Anual.Planul de montă şi de rotaţie a grupelor de scroafe la vieri (se întocmeşte pe baza cunoaşterii originii şi a clasei generale). suprafaţa “ochiului de muşchi”. Ele trebuie numerotate şi completate cu conştinciozitate.Borderoul de calcul al preţului de cost cuprinde trei părţi: . grosimea stratului de slănină pe spinare şi abdomen. reacţiile serologice. bunici.Fişa de testare (cuprinde numărul matricol. consumul specific. . lungimea carcasei. capacitatea de alăptare. raportul carne-grăsime. eventualele boli sau accidente suferite pe parcursul vieţii. la 21 de zile şi la înţărcare. lărgimea carcasei. calitatea cărnii. randamentul la sacrificare. în această fişă se înregistrează şi numărul de sfârcuri. rezultatele cântăririlor la 91 şi 182 de zile. precocitatea descendenţei exprimată prin sporul mediu zilnic şi consumul specific. clasa generală şi punctajul de testare. într-o fermă de selecţie şi testare care livrează material biologic pentru prăsilă (vieri şi scrofiţe de reproducţie). masa şi lungimea şuncilor. Pe lângă evidenţele specifice unei ferme de producţie (creştere şi îngrăşare). ritmul de dezvoltare. .sporurile de preţ stabilite pe baza asecendenţei testate şi înscrisă în Registrul genealogic de stat (diferenţe de valoare). Atât la vieri cât şi la scroafe. legată de: numărul matricol. însuşirile morfologice şi de producţie. fără corecturi şi ştersături – păstrate într-un seif special de “documente secrete”. iar la vierii castraţi (destinaţi sacrificării de control) – masa corporală înainte şi după sacrificare. fiecărui reproducător i se deschide o fişă genealogică care cuprinde elementele de bază legate de origine. dezvoltarea corporală.calculul preţului de bază după: origine. conformaţia şi constituţia corporală. masa medie a purceilor la naştere. Pentru masculi (vieri) se va înregistra: numărul scroafelor montate. grupa şi boxa. . ascendenţă şi masa corporală separat pe rase). numărul şi masa corporală a purceilor pe sexe. la încheierea fişei se vor menţiona clasele stabile la apreciere.Buletinul de admitere în testare (cuprinde vieruşii şi scrofiţele admise în testare cu număr matricol. data naşterii. 51 . Evidenţele specifice fermelor de selecţie şi testare au caracter secret. grosimea stratului de slănină pe animalul viu şi destinaţia). numărul mamei şi tatălui. consumul specific şi sporul mediu zilnic al descendenţilor.valoarea totală a materialului biologic destinat reproducţiei. vaccinările. etc). . La scrofiţe. . precocitatea descendenţilor. mai sunt necesare: . aceasta se va înregistra într-un pedigreu sinoptic care cuprinde evidenţa asupra a 3-4 generaţii. În acest registru. numărul avorturilor înregistrate la scroafele montate de fiecare vier. Cât priveşte ascendenţa vierului sau scroafei (părinţi. sporurile realizate până la aceleaşi date.

A.R..să asigure condiţii optime de lucru pentru personalul care efectuează controlul. lucrările de bonitare se efectuează de către A. .să efectueze şi să întreţină individualizarea corectă a animalelor pentru a se putea identifica cu uşurinţă şi fără confuzii. Proprietarii fermelor (fermierii) care intră sau doresc să intre în acţiunea de control oficial al producţiei în vederea comercializării de material biologic pentru reproducţie. . 52 . dar care se cuprind în testarea după descendenţi ca şi pentru scroafele neînscrise dar care se menţin la reproducţie pentru a II-a fătare).judeţean are următoarele obligaţii: .N. cu participarea directă a proprietarului (fermierului) şi a medicului veterinar de sector sau circumscripţie.să conducă Registrul Genealogic Teritorial (se vor deschide fişe de reproducţie pentru toţi vieruşii şi scroafele primipare.Z.să stabilească evidenţele de fermă. .R.N.N. Personalul tehnic al A.R.să supună bonitării toţi reproducătorii şi tineretul destinat pentru prăsilă. crescut în rasă curată.să ţină la zi şi corect toate evidenţele zootehnice.să organizeze controlul în toate fermele orientate pe producerea şi comercializarea de material biologic suin pentru prăsilă.să comunice anual până la data de 1 XII baremurile pentru acordarea claselor parţiale după ritmul de dezvoltare şi după calitatea cărnii. precum şi pentru vieruşii neînscrişi. de la nivel teritorial .Z.Z. APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ Aprecierea materialului biologic suin destinat prăsilei reprezintă cea mai importantă acţiune zootehnică pe linia ameliorării permanente a speciei. au obligaţia: . precum şi coeficienţii de corecţie necesari (pentru grosimea medie a stratului de slănină şi procentul de carne în carcasă). (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie) prin centrele sale judeţene.N. .2.2.A.R.lui de la nivel Central situaţiile stabilite sau solicitate. . pentru efectuarea lucrărilor de bonitare şi a deciziilor de selecţie. Personalul tehnic al A.R. .Z.să respecte măsurile sanitar-veterinare de prevenire şi combatere a bolilor specifice.A. buletinele de control şi de testare a suinelor. .Z.Z.să organizeze permanent o alimentaţie raţională (cantitativ şi calitativ) a întregului efectiv de suine destinat prăsilei. fiind cunoscută sub numele de bonitare.să întocmească listele cu disponibilul de animale de reproducţie (din categoriile de tineret testat după performanţe proprii şi adulţi testaţi după descendenţi livrabili pentru reproducţie) şi să le comunice din timp A. de la nivel Central are următoarele obligaţii: . . .N.să stabilească evidenţele de la nivelul A. În linii generale.R.A.să organizeze prelucrarea datelor rezultate din controlul oficial de producţie în măsura în care se consideră necesar.să elibereze certificate de origine şi productivitate odată cu livrarea animalelor sau cel mai târziu în termen de o lună de la efectuarea livrării..A. în teritoriu (judeţe) şi să asigure imprimatele necesare sistemului informaţional. .să transmită la termen A.N.A.să ţină la zi evidenţele specifice de control oficial al producţiei şi să transmită la termenele stabilite buletinele de control necesare prelucrării automate a datelor. .. . .

N. . Edelschwein. Landrace. . .herniile ombilicale şi ingvino-scrotale prezente şi vizibile la naştere sau până la înţărcare. Pietrain. Landrace belgian. .prognatismul (anomalie dentară caracterizată prin faptul că arcadele incisive cad una înaintea alteia. Bonitarea suinelor destinate prăsilei foloseşte criterii de calificare şi criterii de clasificare.polidactilia şi monodactilia (prezenţa a 1-2 degete suplimentare sau existenţa a unui singur deget. . . Anomaliile congenitale care trebuie identificate şi a căror prezenţă atrage eliminarea suinelor de la reproducţie sunt: . . grupa a II-a: Duroc. . conducând lucrările de registru. microftalmia şi ciclopia congenitală (absenţa. subdezvoltarea globului ocular sau prezenţa unui singur ochi). .agnatia. masa individuală a purceilor la intrarea în testare şi numărul de purcei la intrarea şi ieşirea 53 . micrognatia sau osteofibroza maxilarului (dezvoltarea incompletă a maxilarului constatată la naştere. Cornwall.. poate fi prognatism superior sau inferior) şi brahignatismul (anomalie caracterizată prin scurtarea maxilarelor – fie cel superior = “cap de bulldog” = brevignatism superior. Hampshire. Chester-White.să publice periodic liste cu materialul biologic reuşit la testare după descendenţi şi înscris în Registrul Genealogic Republican. cerinţele minime de admitere în controlul oficial şi stabilirea performanţelor minime de lot pentru admiterea la testare după însuşirile proprii.Criteriile de calificare (de preselecţie) presupun aprecieri şi determinări exigente cu privire la prezenţa anomaliilor congenitale. transformarea ţesutului osos al regiunii nazale în ţesut fibros). Wessex.atrezia ani (orificiul anal neperforat). .. fie cel inferior = agnatia).lipsa extremităţilor (absenţa totală sau parţială a membrelor sau cozii). Yorkshire. .Z.R. masa lotului de purcei la 21 de zile.să popularizeze fermele de suine cu material biologic deosebit. . Performanţele minime de lot pentru admiterea la testare după însuşiri proprii se referă la: numărul de purcei la fătare. organele sau organul reţinut suferă profunde modificări până la degenerarea epiteliului seminal).să îndrume şi să verifice modul de desfăşurare a lucrărilor de control oficial al producţiei şi de selecţie.anoftalmia. pe rase.hidrocefalia (cap voluminos datorită prezenţei de lichid în cutia craniană). în funcţie de cerinţele Uniunii Europene. Aceste cerinţe trebuie stabilite anual de către A.aplazia epididimului (prezenţa pungii epididimale în care se reţine urina). . indiferent de numărul membrelor la care se constată). . .A. Bazna şi Mangaliţa) şi anul calendaristic.să acorde numerele de înscriere în Registrul Genealogic Republican pentru suinele de reproducţie.hipoplazia testiculară (unul sau ambele testicule reduse ca volum). în cavitatea abdominală sau pe traiectul canalului invaginal. Cerinţele minime de admitere în controlul oficial se referă la vârsta scrofiţelor. prolificitatea şi capacitatea de alăptare în funcţie de grupa de rase (sunt considerate ca fiind grupe de rase: grupa I: Marele alb. iar dinţii de jos nu iau contact cu cei de sus.hermafroditismul (prezenţa pe acelaşi individ a unor elemente funcţionale din glandele sexuale ale ambelor sexe).criptorhidia sau monorhidia (anomalie congenitală manifestată prin reţinerea celor două sau numai a unui testicul pe timpul migraţiei testiculare.

Z. conformaţia corporală şi constituţie (se acordă în urma examinării directe a însuşirilor de exterior şi constituţie). calitatea cărnii (se acordă după grosimea stratului de slănină). .din testare. clasa după ritmul de dezvoltare sau calitatea cărnii şi clasa după conformaţie corporală-constituţie) Clasa după ritmul de dezvoltare sau calitatea cărnii Clasa după conf. R Clasa după origine E Clasa după origine I Clasa după origine II Clasa după origine R R R R R E R R E E I R E E I II E E I I R R E E E E E E E I I E E I I II E I I I R E I I I E I I I I I I I I II II I I II II R I I I II E I I II II I I II II II II II II II II R E I II Tabelul 10 Stabilirea clasei generale pe baza a patru clase parţiale clasa după origine (A) clasa după ritmul de dezvoltare (B) clasa după calitatea cărnii (C) şi clasa după conformaţie – constituţie (D) B R E I II C D R E I II R E I II R E I II R E I II A R R R R R R R E E E E E E E E I I E R R R E R E E E E E E I E I I I I R R E E E E E E E E I I I I I I II R E E E E E E I E I I I I I I I R R R E E E E E E E E I I I I I I E R E E E E E E E E I I I I I I I A I E E E E E E E I I I I I I I I I II E E E I E E I I I I I I I I I II R E E E E E E I I I I I I I I I II E E E E I E I I I I I I I I II I II A I E E I I I I I I I I I II I II II II II E I I I I I I I I I II II I II II II R E E I I I I I I I I I II I I II II E E I I I I I I I I I II II I I II II A I I I I I I I I I I II II II II II II II II I I I I I I I II II II II II II II II II R E I I reproducţie se stabileşte pe baza claselor parţiale folosind combinaţiile exemplificate în tabelul 9 şi 10 (fie pe baza a trei clase parţiale. 54 ..R. ritmul de dezvoltare (se acordă după performanţele proprii privind sporul mediu zilnic). aspect general care permite orientarea şi stabilirea preţului de livrare a materialului biologic suin destinat reproducţiei. fie pe baza a patru clase parţiale). Clasa generală a indivizilor care urmează a fi folosiţi la Tabelul 9 Stabilirea clasei generale pe baza a trei clase parţiale (clasa după origine. în funcţie de cerinţele Uniunii Europene.N.Criteriile de clasificare servesc la încadrarea animalelor în clase valorice parţiale.constit . iar apoi în clasa valorică generală. Clasele parţiale se stabilesc în funcţie de: origine (de clasa generală a părinţilor).A. Aceste performanţe trebuie stabilite anual de către A.

astfel: . Performanţa realizată se scade din 50. iar rezultatul reprezintă numărul de puncte pentru această clasă (ex: 50. Dacă informaţiile lipsesc. . astfel: clasa elită = record. Deci: 690 puncte obţinute pentru sporul mediu zilnic + 160 de puncte obţinute pentru consumul de furaj pe kg spor = 850 de puncte total la clasa “ritmul de dezvoltare “. se acordă cel mult clasa elită pentru vieruşi şi clasa I pentru scrofiţe.vierii şi scroafele care au reuşit la testarea după descendenţi se includ în categoria “testat (ă)”. În ceea ce priveşte calculul punctajului. se asimilează prin echivalare. Performanţa se înmulţeşte cu 1.00 este necesară. deoarece pentru această însuşire se practică selecţia direcţional regresivă. fie prin negocieri directe cu fermierul producător.A.R. . În situaţia în care se urmăreşte şi consumul de furaje/kg spor. punctajul total pentru această clasă parţială se măreşte prin însumarea punctelor obţinute la ambele performanţe. clasa I = elită. Scăderea consumului înregistrat din 5.4 mm = 11. . Astfel.animalele care au clasa generală stabilită anterior termenului prin care clasa generală se poate acorda conform prevederilor prezentului punct.0 – 38. I. acesta se face în mod diferenţiat. dar aceasta contravine obiectivelor selecţiei.00 şi se înmulţeşte cu 100 (ex: 5. în funcţie de performanţele proprii pentru fiecare din criteriile de clasificare şi cunoaşterea clasei parţiale în care acesta a fost încadrat în urma aprecierii.pentru “origine” nu se calculează punctaj.0 şi se înmulţeşte cu 10. Animalele înscrise în registrul genealogic al ţării de origine primesc clasa generală r e c o r d.00 – 3.N. respectiv sporul mediu zilnic realizat reprezintă numărul de puncte (ex.60 x 100 =160 puncte). 55 . clasa generală se stabileşte prin confruntarea informaţiilor din certificatele care însoţesc materialul biologic la efectuarea importului cu baremurile utilizate în anul respectiv.pentru animalele importate. Calcularea punctajului pentru consumul de furaje pe kg spor se face scăzând consumul înregistrat (exprimat în kg) din 5. fie pe baza calculării unui punctaj obţinut de animalul apreciat.6 x 10 = 116 puncte).40 =1. dacă s-ar lua de bază performanţa realizată ca atare ar fi favorizaţi indivizii cu consumuri mari de furaje.pentru “ritmul de dezvoltare“ punctajul se obţine luând de bază performanţa realizată de individ la sporul mediu zilnic exprimat în g. . fără a se mai lua în considerare clasele parţiale. . ci se iau în considerare preţurile/cap de animal stabilite în funcţie de clasă (R. Când unul din părinţi are număr de registru genealogic se poate acorda cel mult clasa elită pentru ambele sexe.Totodată. la stabilirea acestei clase se au în vedere: .Preţul de livrare al materialului biologic suin destinat prăsilei se face.Z. iar asimilările se fac de către A.pentru “calitatea cărnii” punctajul se obţine luând de bază performanţa obţinută de individ la grosimea stratului de slănină (exprimată în mm) şi corectată în funcţie de masa corporală. 690 g = 690 puncte). II). clasa a III-a şi nebonitate = clasa a II-a (numai pentru femele). E. clasa a II-a = clasa I.

Calculul punctajului pentru proporţia de carne în carcasă se face prin înmulţirea cu 2 a proporţiei de carne realizată de contemporanul sacrificat la 182 de zile şi corectată în funcţie de masa corporală. 2.pentru performanţele de testare după descendenţi (pentru fiecare punct realizat la indicele testării.preţ care. TEHNICA SELECŢIEI ŞI TESTĂRII SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ PE BAZĂ DE INDICI SINTETICI Aprecierea şi selecţia suinelor destinate prăsilei pe bază de indici sintetici are ca scop determinarea valorii de ameliorare şi stabilirea modului de exploatare a acestora. .pentru “conformaţie corporală–constituţie“ punctajul este reprezentat de numărul de puncte realizate la aprecierea exteriorului şi constituţiei (89 puncte = 89 puncte).3. după descendenţi).00 are aceeaşi explicaţie ca şi în cazul consumului de furaje. .În cazul în care se cunoaşte şi proporţia de carne în carcasă de la un frate sau de la o soră (sacrificaţi la 182 zile) . Lucrările se efectuează în fermele de selecţie şi testare în care este organizată testarea după performanţe proprii şi după descendenţi. Dacă în aprecierea reproducătorilor.pentru performanţa de reproducţie a scroafelor (pentru fiecare kilogram realizat la capacitatea de alăptare peste baremurile de admitere a scroafelor în controlul oficial al producţiei). Tehnica selecţiei şi testării suinelor pentru prăsilă pe bază de indici sintetici cunoaşte: calculul indicilor sintetici de selecţie şi calculul indicilor sintetici de testare. pentru următoarele situaţii: . a preţului pentru clasa după calitatea cărnii şi a preţului pentru clasa după conformaţie corporală-constituţie. Pe baza acestui punctaj şi a claselor parţiale în care s-au încadrat indivizii apreciaţi se calculează preţul de livrare . 56 . precum şi în alte ferme cuprinse în controlul oficial al producţiei sau ocazional prin controlul de producţie diversificat. Sporurile de preţ se acordă indiferent de rasă.total la clasa “calitatea cărnii”.pentru ascendenţii testaţi sau înscrişi în registrul genealogic. prin stabilirea claselor parţiale şi a clasei generale se folosesc anumite limite (baremuri) privind valoarea însuşirilor luate în considerare.pentru înscrierea proprie în registrul genealogic. Ex: (65% carne în carcasă x 2 = 130 puncte) +116 puncte obţinute pentru grosimea stratului de slănină = 246 puncte . la rândul său este alcătuit din: preţul de bază şi sporurile de preţ.punctajul se stabileşte prin însumarea punctelor obţinute la ambele performanţe. a preţului pentru clasa după ritmul de dezvoltare corporală. Scăderea grosimii stratului de slănină din 5. Preţul de bază se formează prin însumarea: preţului pentru clasa după origine. în calcularea indicilor sintetici de selecţie se utilizează date exacte care permit o ierarhizare valorică mult mai precisă a materialului biologic suin. . .

Un model general de calculare a indicelui sintetic de selecţie se poate aplica la un număr mare de însuşiri necorelate între ele.2 0. . h23.75 7.20 + 0. Loosli. de purcei fătaţi Masa individuală a purceilor la naştere Capacitatea de alăptare Nr.20 Media pe efectiv 8. Iniţialele (+) sau (-) indică direcţia progresivă (sporul mediu zilnic) sau regresivă (grosimea stratului de slănină. .15 x 0.15 0.2 0.… n .… wn = valoarea ponderală relativă a aceloraşi însuşiri.20 x 0.w1.10 + 0. .30 0. xn h2n wn .057 + 0.17 0.Aşadar.00 1.20 – 0.50 x 0. Tabelul 11 Datele necesare calculării indicelui de selecţie Însuşirile luate în considerare Nr.17 x 0. de purceii la înţărcare Masa individuală a purceilor la înţărcare Performanţe proprii 9.20 32.00 Valoarea h2 0. consumul specific) a selecţiei.50 x 0.20 x 0. în care: . 2. X2.2 0.0072 = 0.00 8. grosimea medie a stratului de slănină (G) şi consumul specific (C). 100 respectiv 1.… h2n = coeficienţii de heritabilitate aferenţi însuşirilor.25 x 0.0.50 1. Alcătuirea indicelui sintetic de selecţie diferă în funcţie de categoria animalului.015 – 0.20 0. la orice categorie de reproducători.05 x 0.0085 + 0.12 Valoarea W 0.h21.0020 + 0.50 7. exprimată în fracţii zecimale şi a căror sumă trebuie să fie 1.1037 Pentru testarea reproducătorilor după descendenţi în cadrul fermelor de selecţie a suinelor unde se urmăresc însuşirile de îngrăşare şi calitatea carcaselor se poate folosi indicele sintetic de selecţie recomandat de H.Ix = indicele de selecţie al reproducătorului X .X1. La cele trei însuşiri menţionate se aplică coeficienţii de 30. X3 … Xn = abaterile performanţei idividuale de la media pe rasă sau populaţie la însuşirile 1.20 + 2. w2.1 0.15 35. dar ţinându-se cont de heritabilitatea (h2) şi de valoarea ponderală a lor (w).30 = 0.30 x 0. de numărul însuşirilor luate în considerare.3 Adică: Ix = 0. . asemenea indici se calculează cu scopul de a oglindi valoarea de ameliorare a unui reproducător suin într-o singură valoare sintetică. care pun în evidenţă ponderea în selecţia reproducătorilor. w3. . capacitatea de alăptare.00 7. 3. numărul şi masa purceilor la 35 zile (tabelul 11).12 x 0. Spre exemplificare se va calcula indicele sintetic de selecţie la o scroafă din rasa Landrace privind numărul şi masa medie a purceilor la naştere. astfel: Ix = x1 h21 w11 + x2 h22 w2 + x3 h23 w3 . Deci: Ix = 500 + 30S – 100G – C 57 . Acesta ia în considerare sporul mediu zilnic realizat de către descendenţii vierului analizat (S).

Adică: 2M Ix = 2N + 2I + ------30 La încheierea testării tineretului suin după performanţe proprii. la scroafe: Ix = 20S – 1000C – 100G + 100P .coeficienţi de înmulţire la însuşirile urmărite. iar consumul specific şi grosimea stratului de grăsime se calculează prin diferenţa faţă de 5. S = sporul mediu zilnic (g). . Se consideră material biologic suin testat. Ei sunt proprii scroafelor şi vierilor după descendenţi. cu numărul efectiv de produşi la care s-a încheiat testarea din loturile scroafelor respective. indivizii care realizează un indice sintetic de testare pozitiv. ÎNTOCMIREA UNUI PLAN DE MONTĂ ŞI FĂTĂRI Planul de montă şi fătări se întocmeşte odată pe an şi reprezintă documentul pe baza căruia trebuie să se deruleze întreaga activitate de reproducţie a materialului biologic. Adică: Ix = 2T + 0. oglindeşte însuşirile de prolificitate şi capacitatea de alăptare. -100. 58 . sporul mediu zilnic (S). 2.4. Punctajul parţial şi final se obţine în urma aplicării coeficienţilor între valorile 0. + 100 . P = proporţia de carne din carcasă (%).1000. grosimea medie a stratului de slănină (G).00. La vieri.Indicele de selecţie la scroafe. indiferent de tipul fermei (ex. G = grosimea medie a stratului de slănină (mm). de numărul de purcei înţărcaţi (I) şi masa corporală a acestora la înţărcare (M).5S + C + G + 2P Indicii sintetici de testare sintetizează diferenţele înregistrate între performanţa medie a lotului de descendenţi şi performanţa medie a seriei lunare totale de testare (care cumulează ambele sexe) pentru fiecare din însuşirile urmărite în testul performanţelor proprii. indicele de testare după descendenţi se calculează înmulţind suma indicilor de testare a scroafelor partenere. în funcţie de valoarea ponderală a însuşirii respective din indicele sintetic. tabelul 12). C = consumul specific (U. Acesta se calculează ţinând cont de numărul de purcei născuţi (N). Tipul de rasă se apreciază prin sistemul de 100 puncte. în care: +20.5 şi 2. Aşadar. şi procentul de carne din carcasă (P). sau kg). consumul specific (C).N. indicele sintetic de selecţie se calculează luând în considerare tipul rasei (T).

din 6 în 6 zile sau din 10 în 10 zile.27 IX 28 IX . Totodată. purceii obţinuţi să acopere întregul spaţiu construit şi să asigure ritmicitate livrărilor. numai creşterea în rasă curată.30 V 31 V – 9 VI 10 – 19 VI 10 – 29 VI 30 VI – 9 VII 10 – 19 VII 20 29 VII 30 VII – 8 VIII 9 – 18 VIII 19 – 28 VIII 29 VIII – 7 IX 8 . trebuie considerată şi variaţia sezonieră a procentului de fecunditate.16 XI 17 . iar în cele de selecţieşi testare (pentru prăsilă). în fermele de creştere şi îngrăşare (de producţie) se practică metisările trirasiale sau triliniare (de tip Sykes) – scroafe metise F1 rezultate din două rase albe şi vieri rasă curată din rase parentale.5 V 6 – 15 V 16 – 25 V 26 V – 4 VI 5 – 14 VI 15 – 24 VI 25 VI – 4 VII 5 VI – 14 VII 15 – 24 VII 25 VII – 6 VIII 7 – 16 VIII 17 – 26 VIII 27 VIII – 7 IX 8 .1 III 2 . Tabelul 12 Plan de montă-fătări-înţărcări-livrări Data montei 8 .17 IX 18 – 27 IX Vârsta înţărcării (35 de zile) Data livrării 14 .25 IV 26 IV .17 IX 18 – 27 IX 28 IX – 7 X 8 – 17 X 18 – 27 X 28 X – 6 XI 59 .26 XI 27 XI .5 III 6 . din zi în zi (“în covor”).24 II 25 II .Principul care stă la baza întocmirii acestui document rezultă din profilul de producţie al fermei respective.15 III 16 . Astfel. din 3 în 3 zile. independent de calculele referitoare la mărimea grupei de scroafe şi necesarul de vieri. pentru fiecare scroafă din lotul matcă se repartizează un anumit vier de bază şi înlocuitor.5 IV 6 . conform unui grafic contractual dinainte stabilit.6 XII 7 – 16 XII 17 – 26 XII 27 XII – 5 I 6 – 15 I 15 – 25 I 26 I – 4 II 5 – 14 II 15 I – 24 II 26 II – 6 III 7 – 16 III 17 – 26 III 27 III – 5 IV 6 – 15 IV 16 – 25 IV 26 IV – 5 V 6 – 15 V 16 – 25 V 26 V – 4 VI Data fătării 1 . planul de montă şi fătări se întocmeşte pe principiul potrivirii individuale a perechilor.21 III 22 .27 X 28 X .2 X 3 – 12 X 13 – 22 X 23 X . urmărindu-se ca vierii să fie superiori cu o clasă scroafelor.25 III 26 III . În situaţia creşterii şi exploatării intensive a suinelor trebuie avută în vedere şi asigurarea ritmicităţii populărilor şi depopulărilor în toate sectoarele.20 I 21 .7 X 8 .17 IX 18 .31 III 1 . Aşadar.10 IV 11 – 20 IV 21 – 30 IV 1 – 10 V 11 – 20 V 21.15 IV 16 .23 VIII 24 VIII – 21 X 31 X – 12 IX 13 – 22 IX 23 IX .14 II 15 .30 I 31 I . Astfel. În fermele de selecţie şi testare.17 X 18 .9 II 10 .1 XI 2 – 11 XI 12 – 21 XI 22 XI – 1 XII 2 – 11 XII 12 – 21 XI 22 – 31 XII 1 – 10 I 11-20 I 21 – 31 I 31 I – 9 II 10 – 19 II 20 II – 1 III 2 – 11 III 12 – 21 III 22 – 31 III 1 – 10 IV 11 IV – 20 V 21 – 30 IV 1 – 10 V 5 . în fermele de creştere şi îngrăşare planul de montă şi fătări se întocmeşte pe principiul potrivirii perechilor după clasă. În funcţie de capacitatea sectorului se vor forma grupe de scroafe pentru montă.19 II 20 II .10 I 11 .6 XI 7 . Mărimea unei asemenea grupe de scroafe trebuie calculată în aşa fel încât.11 III 12 .

60 . la capacitatea optimă. pentru a evita consangvinizarea este necesară întocmirea unui plan de rotaţie a vierilor şi a scroafelor folosite la reproducţie. de durata ciclului sexual la scroafe (Cs) şi de timpul de formare a unei grupe de scroafe montate (Tf). Mărimea unei grupe de scroafe pentru montă (Mg) – are în vedere numărul de scroafe la fătare necesare pentru popularea unui compartiment de maternitate (Sf) şi procentul mediu de natalitate în funcţie de anotimp (Pn). CALCULUL ŞI EVIDENŢA UNOR PARAMETRII DE REPRODUCŢIE SPECIFICI SUINELOR Asigurarea continuităţii şi ritmicităţii producţiei la suine presupune efectuarea unor calcule legate de planificarea şi organizarea reproducţiei. durata dezinfecţiei unui compartiment de maternitate (D) şi numărul total de compartimente pentru fătare (Cf). Adică: A+D Tf = -----------Cf Necesarul de scroafe în aşteptarea montei (Sa) – depinde de mărimea grupei de scroafe pentru montă (Mg). În acelaşi timp. Adică: Sf + 10% Mg = -------------. aceste calcule au rolul de a asigura acoperirea tuturor spaţiilor de cazare. 2.x 100 Pn Timpul de formare a unei grupe de scroafe montate (Tf) – are în vedere: durata alăptării purceilor (A). Adică: Mg x Cs Sa = -----------Tf Coeficientul de utilizare a vierilor (în cazul montei naturale) (k) constituie numărul de zile care revin unui vier pentru montă.5.5 – 14 VI 15 – 24 VI 25 VI – 4 VII 5 – 14 VII 15 – 24 VII 25 VII – 3 VIII 4 – 13 VIII 14 – 23 VIII 24 VIII – 2 IX 3 –7 IX 28 IX – 7 X 8 – 17 X 18 – 27 X 28 X – 6 XI 7 – 16 XI 17 – 26 XI 27 XI – 6 XII 7 – 16 XII 17 – 26 XII 27 – 31 XII 7 – 16 XI 17 – 26 XI 27 XI – 7 XII 8 – 17 XII 18 – 27 XII 28 XII – 6 I 17 – 16 I 17 – 26 I 27 I – 2 II 3 II – 5 II 11 – 20 V 21 – 30 V 31 V – 9 VI 10 – 19 VI 20 – 29 VI 30 VI – 9 VII 10 – 19 VII 20 – 29 VII 30 VII – 8 VIII 9 VIII – 13 VIII Având în vedere faptul că în asemenea ferme se practică creşterea în rasă curată.

numărul purceilor înţărcaţi care populează un compartiment de creşă (Pî). Acesta rezultă din raportul dintre numărul de zile calendaristice (365) şi durata unui ciclul de reproducţie (Cr).se calculează având în vedere: planul de livrare al unităţii exprimat în capete anual (Pl). Adică: Nz k = -----Nm Necesarul de vieri pentru montă (Vm) – se stabileşte în funcţie de mărimea grupei de scroafe montate (Mg).Gl Pî x Fs Prin utilizarea acestor calcule se pot întocmi şi nomograme din care.Acesta se obţine din raportul dintre numărul de zile dintr-o perioadă definită (săptămână. coeficientul de folosire a scroafelor de reproducţie (Fs) şi numărul grupelor de scroafe gestante (Gl). decadă) (Nz) şi numărul de monte efectuate de un vier în perioada respectivă (Nm).. studenţii vor face observaţii. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 2. notaţii şi aplicaţii practice pe materialul biologic suin din biobaza disciplinei. pe bază de antecalcule exprimate grafic se pot identifica indicatorii de reproducţie doriţi. Capitolul 3 1 UTILAJE. reprezintă numărul de fătări care revin unei scroafe timp de un an. de numărul de monte la o scroafă pentru o fecundare (2) şi de coeficientul de utilizare la monta naturală (k). Adică: 365 Fs = ----Cr Numărul necesar de grupe de scroafe gestante (Gg) . Adică: Vm = 2 x Mg x k Coeficientul de folosire a scroafelor la reproducţie (Fs). INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR 61 . Adică: Pl Gg = ------------.

distribuirea hranei şi adăparea animalelor. sfeclă furajeră. 3. procesul de măcinare se poate realiza prin: strivirea.0-1. pentru reţinerea eventualelor corpuri metalice din boabele de cereale. asemenea utilaje pot fi clasificate în: maşini de curăţire cu site şi curent de aer. 39) este destinată 62 .0 mm pentru tineretul suin şi 1. maşini de curăţire cu site. facilitează: prepararea şi administrarea hranei. omogenizarea şi amestecarea acestora. Măcinarea prin lovire constituie principiul de funcţionare al morilor cu ciocane – utilaje folosite pe scară largă la prepararea furajelor concentrate necesare în fermele de suine. instalaţii şi echipamente bine montate şi reglate corespunzător. frecarea şi lovirea furajelor.Utilajele necesare măcinării furajelor oferă posibilitatea mărunţirii diferitelor sortimente de nutreţuri (boabe de cereale). tăierea sau strivirea. la decojirea şi decorticarea boabelor de orz. Asemenea utilaje trebuie să asigure: măcinarea unui număr cât mai variat de furaje. în primul rând. maşini pentru decorticarea boabelor (sunt prevăzute cu tamburi care prezintă suprafeţe abrazive sau tamburi cu orificii. asemenea utilaje. astfel încât hrana finală să fie ingerată şi apoi digerată fără eforturi fiziologice deosebite de către suine.Utilajele necesare curăţirii furajelor sunt folosite frecvent: pentru reţinerea şi eliminarea impurităţilor mai mari sau mai mici decât boabele de cereale. măcinarea. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NECESARE PREPARĂRII ŞI ADMINISTRĂRII HRANEI LA SUINE Utilajele. siguranţă în exploatare şi întreţinere uşoară. Moara cu ciocane universale (fig.Dat fiind faptul că. În funcţie de principiul de funcţionare. o încălzirea produsului de până la 35-400C.3-1. . În linii generale. curent de aer şi magneţi. În linii generale. rentabilitatea creşterii suinelor trebuie considerată prin prisma utilizării fără risipă şi cu maximă eficienţă a furajelor specifice (furajele ocupă peste 60% din costul de producţie al cărnii de porc) cunoaşterea gamei de utilaje.8 mm pentru suinele la îngrăşat). UTILAJE. dozarea şi amestecarea furajelor. instalaţiile şi echipamentele necesare preparării şi administrării hranei vizează: curăţirea.1. instalaţii şi echipamente folosite în fluxul tehnologic specific se recomandă ca o necesitate absolută pentru orice tip de fermă. care prin frecare rup şi înlătură tegumentele boabelor). etc). asigurarea microclimatului în adăposturi şi evacuarea dejecţiilor. obţinerea unei cantităţi cât mai reduse de praf (praful de moară fiind higroscopic poate conduce la autoîncălzirea şi mucegăirea produsului). ovăz. mazăre sau chiar pentru spălarea diferitelor sortimente de nutreţuri (cartofi. realizarea granulaţiei necesare tuturor categoriilor de suine (mărimea particulelor trebuie să fie de 0. .

Şubăr. 8. 40) este destinată măcinării boabelor de cereale cu scopul obţinerii măcinişurilor 63 . 2. Moara cu ciocane MCF – 5 (fig. 11. 14. ştiuleţilor şi ciocălăilor de porumb. măcinării boabelor de cereale. 15 Motor electric. 1997) 1. 6. o putere a motorului electric de 11 sau 15 kw. Ciclon. Şaibă de transmisie. Melc transportor. 12. 3. Cuţit. Sac. 13. Tub de refulare concentrate. 7. paielor şi fânului. releu de protecţie cuplat corespunzător la suprasarcină şi ampermetru pentru controlul încărcării morii la curentul nominal înscris pe motorul electric – utilajul este echipat cu site interschimbabile care asigură granulaţiile dorite. Ciocane. Transportor pneumatic. Montată pe plăci de cauciuc (pentru reducerea efectelor vibraţiilor) prin intermediul şuruburilor de fundaţie (M16 x 250F) şi comandată de la un tablou electric prevăzut cu contactor stea-triunghi. tulpinilor de porumb. Cu o masă de circa 437 kg. 4. 9. 39 Moara cu ciocane universale (după M Bereş şi colab.Fig. Contracuţit. Transportor. 5. Coş de alimentare cu boabe de cereale. 10. la 3000 de rotaţii/minut. Jgheab de alimentare cu furaje fibroase. moara poate realiza o productivitate de aproximativ 2 t de furaj/h.. Cilindru superior de alimentare.

6. starea fizică a furajelor (amestecătoare pentru hrana uscată sau lichidă). necesare pregătirii hranei pentru suine şi alte specii de animale cu interes de fermă. 5. la o granulaţie de 4 mm. fie de dozatorele volumetrice fie de cele gravimetrice. În general. Amestecătorul vertical cu melc (fig. Ecluze pentru descărcare. moara poate realiza o productivitate de aproximativ 5 t de furaj/h. Utilajele necesare amestecării furajelor se folosesc cu scopul omogenizării structurii reţetelor de furaje specifice fiecărei categorii de suine în parte. 1. De regulă. Cicloane pentru praf. 7. la 3000 de rotaţii/minut. Asemenea utilaje sunt reprezentate. poziţie (amestecătoare verticale sau orizontale). El este alcătuit dintr-un coş de alimentare. 40 Moara cu ciocane MCF-5 (după M Bereş şi colab. 2. 3. o putere a motorului electric de 55 kw..Fig. 1997) 1.41) este destinat amestecării furajelor uscate. Exhaustor. asemenea utilaje se clasifică în funcţie de: modul de lucru (amestecătoare cu acţiune continuă sau periodică). asemenea tipuri de dozatoare pot fi întâlnite la baza buncărelor de depozitare a diferitelor sorturi de furaje. iar la partea superioară se află o paletă care are rol de a dispersa furajul în rezervor. Prin nişte orificii situate la partea inferioară. Dozatoarele gravimetrice funcţionează pe principiul cântăririi diferitelor sortimente de furaje şi lucrează cu mai multă precizie decât cele volumetrice. cicloane (500 şi 600) şi ecluze. prevăzute cu două şubăre care controlează un anumit volum. Dozatoarele volumetrice pot fi de formă paralelipipedică sau cilindrică. 4. Aceste tipuri de dozatoare pot funcţiona cu o basculă semiautomată sau automată. prevăzut cu ventilator. Coş de alimentare. Ciclon. Motor electric. Montată pe plăci de cauciuc (pentru reducerea efectelor vibraţiilor în timpul utilizării) prin intermediul şuruburilor de fundaţie recomandate de către constructor şi comandată de la un tablou electric racordat la reţeaua de alimentare cu cablu S=35 mm3 – moara funcţionează într-o instalaţie de transport pneumatic. sub formă de alveole acţionate de un rotor. Cu o masă de circa 1570 kg. ultima fiind legată cu un dispozitiv de programare şi înregistrare a şarjelor. furajul ajunge din rezervor din nou în tubul central la melc. . un rezervor de amestecare şi un melc transportor fixat într-un tub central.Utilajele necesare dozării furajelor servesc la obţinerea unei hrane echilibrată sub aspectul principiilor nutritivi pe care trebuie să-i conţină reţetele specifice fiecărei categorii de suine în parte. 64 . Motor electric. timp de 15-20 de minute.

7. 65 . Gură de evacuare. Buncăr. 3. Gură de alimentare.13 Conductă. Un asemenea amestecător orizontal poate fi confecţionat dintr-un cilindru fix. Pâlnie de alimentare. 12. 1997) 1. o pompă centrifugală prin intermediul căreia se realizează recircularea hranei. 43) este reprezentat de un vas de amestecare prevăzut cu două conducte cu cap de turbionare. Amestecătorul hidraulic (fig. 6. Cilindru de amestecare. Fig. 5. 14. 2. Gură de evacuare Amestecătorul orizontal cu acţiune periodică (fig. Palete elicoidale. 2. 4. o conductă inelară cu orificii şi conductele de legătură. Buncăr.. Vană.Fig. 10. 4. 11. Uniformizator. 42 Amestecătorul orizontal cu acţiune periodică (după M Bereş şi colab. Motor electric. 8.. 1997) 1. în interiorul căruia se află un ax cu palete elicoidale acţionat de un motor electric cu reductor. 5. Moara cu ciocane. 41 Amestecătorul vertical cu melc (după M Bereş şi colab. Melc. Pâlnie de alimentare. Obturator.42) este alcătuit dintr-un cilindru fix în interiorul căruia se află un ax acţionat de un motor electric cu reductor şi pe care sunt montate palete elicoidale. 3. 9. Plan înclinat cu magneţi.

la o turaţie de 30 rot/min. Transmisie. Conductă de refulare.Fig. amestecătorul mobil orizontal. hrana lichidă este distribuită prin conducte spre jgheaburile de furajare. etc. 2. 2. Vas.. Fig. Conductă de aspiraţie. 5. 43 Amestecătorul hidraulic (după M Bereş şi colab. Palete. Amestecătorul vertical cu palete (fig. 1. Pompă centrifugală. Motor electric. 3. 3. Pe lângă acest tip de amestecător mai pot fi întâlnite: amestecătorul conic vertical. Utilajele necesare distribuirii hranei la suine trebuie să asigure exploatarea la maxim a potenţialului biologic al animalelor cu cheltuieli cât mai reduse pe unitatea de produs.. iar prin intermediul pompelor. îndeosebi în sectoarele cu furajare lichidă. 66 . 1997) 1. 4. 4. 1997) 1. Practic. 44) este folosit pe scară largă în creşterea intensivă a suinelor. în care se găseşte un rotor cu patru rânduri de palete fixate înclinat. Rotorul utilajului este acţionat de un motor electric cu reductor. 44 Amestecătorul vertical cu palete (după M Bereş şi colab. amestecătorul este alcătuit dintr-un vas pentru amestec. Cap de turbionare. Vasul de amestec.6.

. 45). fibra de sticlă. dar în ambele cazuri partea finală a acestora este hrănitorul. 45 Hrănitoare semiautomate (după M Bereş şi colab. plăcile aglomerate de material plastic. Pentru scroafe şi purcei. categoriei de vârstă în care se află materialul biologic. B. Hrănitoarele pot fi clasice orizontale (simple jgheaburi) sau semiautomate (prevăzute cu buncăr de depozitare a hranei şi jgheab de furajare) (fig. 1997) 1. Pentru tineret şi suine la îngrăşat. etc. betonul armat.A B Fig. A B C D 67 . Asemenea utilaje sunt specifice tipului de furajare (uscată sau lichidă). Materialele din care se confecţionează hrănitoarele pentru suine pot fi: tabla.

3. transportorul propriu-zis (alcătuit dintr-un cablu flexibil multifilar de 280 m cu noduri din plastic şi tubulatura transportorului). 4. Capace glisante. Instalaţia hidraulică pentru distribuirea hranei (fig. A). 5. Cu două fronturi de furajare (1. vacuumatice (fig. 48) este alcătuită din: buncăr de depozitare (poate fi amplasat fie în interiorul. 3. Cu un singur front de furajare (1. Jgheab. În practica creşterii suinelor pot fi întâlnite diferite tipuri de instalaţii pentru furajarea animalelor. 1. Mai mult. Capac). 1997) 1. 2. 1. 6. 3. 2. Suporţii buncărului). Bolţuri de fixare. 2. mecanismul de acţionare a instalaţiei (motor electric de 1. 4. Sub aspect constructiv şi funcţional. 46 D). Buncăr. cu două fronturi de furajare (fig. delimitarea de fronturi individuale prin montarea de platbande la nivel de jgheab diminuează considerabil manifestările agresive dintre animale pe timpul furajării. Vase de amestecare. Gligor şi colab. 2. 47 Schema unei instalaţii hidraulice pentru distribuirea hranei (după M Bereş şi colab. (amestecul furaj/apă în proporţie de 1:3). Jgheab. B). iar productivitatea de 2. Instalaţia pentru furajare cu cablu cu noduri (“TN60” – transportor cu noduri) (fig.45 m/s. 46. 2. Panouri mobile. 2 4. Jgheaburi. D. fie în exteriorul adăpostului).2 t/oră. Lanţ de agitare). 68 . Buncăr. Mecanism pentru schimbarea poziţiei deflectorului). 1969) 1.Fig. Conductă principală. 46. mai pot fi întâlnite hrănitoare: cu un singur front de furajare (fig. Vacuumatic (1. Deflector. Buncăr. Viteza de transport a cablului este de 0. 47) se compune din vase de amestecare în care se pregăteşte hrana Fig. Pompă centrifugă. 46 Tipuri de hrănitoare pentru suine (după V. cu dispozitiv de dirijare a furajelor în jgheaburile de hrănire (fig. până la jgheaburile de furajare. 46. Vane... Cu dispozitiv de dirijare a furajelor în jgheaburile de hrănire (1. 4. pompe centrifuge care împing hrana pe conducte.5 kw. 3. Fiind animale risipitoare de furaje este recomandabil ca părţile laterale şi frontale ale hrănitoarelor pentru suine să fie răsfrânte spre interior sau să fie prevăzute cu o platbandă de protecţie care să nu permită scoaterea cu nasul şi râtul a hranei din jgheab. Conductă de distribuţie. Jgheab. 3. la 1500 rot/min). C). Jgheab.

1997) 1. 48 Instalaţia pentru furajare “TN-60” (după M Bereş şi colab. Bucătăriile furajere (fig. 2. agitator. 50) trebuie amplasate lângă adăposturile animalelor. în încăperi separate.. Pentru a uşura montajul. 3. instalaţia este proiectată în subansamble modulate. Pompa. lucru care permite şi amplasarea acesteia la orice tip şi dimensiune a halei. Asemenea Fig. Schemă de principiu. Cărucioarele pentru distribuirea hranei sunt recomandate în fermele cu efective mai reduse de suine. 1969) 1. 49 Cărucior cu dispozitiv de dozare cu vas gradat (după V.A B Fig. 69 .49). Gligor. Detaliu parţial. Conductă: 4. atât prin capacitatea de lucru. cât şi prin sistemul de acţionare în funcţie de hrana care trebuie administrată animalelor (fig. Vas gradat utilaje pot fi întâlnite sub diverse tipuri constructive. B.

Gardul electric sau păstorul electric consituie un mijloc eficient pentru organizarea păşunatului la suine (fig. curentul electric furnizat de către bateria acumulatoare este transformat în curent de înaltă tensiune (circa 3000 V) sub formă de impulsuri de 0. respectiv cu o frecvenţă de circa 65 de impulsuri/minut. La instalarea gardului electric trebuie considerate următoarele reguli: 70 . Poarta de acces a animalelor. Sârme împrejmuitoare. 2. generatorul de impulsuri (fig. 2. 3. 1969) 1. Buncăre pentru furaje concentrate.5-2 mm şi lungimea de 1000 m. iar datorită şocului produs de impulsul de înaltă tensiune îl va determina să se îndepărteze brusc de sârmă. Vase de amestecare. Elevator. servind în exclusivitate la pregătirea hranei necesare animalelor. Pompă pentru distribuirea hranei pe conductă. 50 Bucătărie furajeră utilizată într-o fermă de tip gospodăresc (după V. Izolatori. circuitul electric se închide prin corpul său. 8. Gligor. 1969) 1. Când animalul atinge sârma. stâlpii de susţinere şi paratrăsnetele (fig. Stâlpi de colţ. 6..75 s între impulsuri. Maşină de spălat şi tocat furaje suculente. 7. Buncăr cu dozator pentru furaje minerale. 5. 4. Terciuitor. Fig. Gardul electric funcţionează astfel: cu ajutorul generatorului de impulsuri. 5. 51 Schema gardului electric pentru suine (după V. gardul electric utilizat pentru păşunatul suinelor prezintă: sursa de energie electrică (baterie acumulatoare de 6 V şi 11 A). acestea pot fi de capacităţi constructive şi funcţionale diferite. 3. În funcţie de mărimea fermei. 6. Gligor şi colab.52).Fig. În linii generale. Acesta funcţionează pe principiul producerii unor şocuri de tensiune înaltă. cu o pauză de 0.51). Generatorul de impulsuri. Stâlpi de susţinere.1 s. dar de intensitate joasă şi de durată foarte scurtă asupra animalelor care îl ating. 53). 4. Conducte de apă caldă sau rece. sârma împrejmuitoare cu diametrul de 1.

71 . Totodată. iar cea de-a doua la 0. 10. 5. Resort. Lamelă electrică. Înfăşurarea primară a bobinei de inducţie. 53 Stâlpii de susţinere şi paratrăsnetele (după V. 4..stabilirea cu exactitate a suprafeţei ce trebuie împrejmuită pentru păşunatul animalelor. . în funcţie de talia animalelor). scroafele cu purcei şi cele în călduri. 1969) 1. Sârme împrejmuitoare. . Contact. Întrerupătorul. Sursa de energie electrică.5-2 m faţă de cele două rânduri de sârme. Izolatori.montarea şi întinderea sârmei în crestăturile izolatorilor de susţinere (la suine se folosesc cel mai bine două sârme – prima se fixează la 0. 7. 12.cosirea ierbii pe întregul traseu al gardului electric. Fig. Gligor. Condensator. acestea trebuie să nu producă pierderi de apă şi să se întreţină uşor. Generatorul de impulsuri.30 m de sol. Legarea la pământ. excepţie făcând totuşi.stabilirea locului de poartă pentru accesul suinelor. 4. 3. 9. 7. Disc oscilant. 3.instalarea stâlpului suport pentru acumulator şi generatorul de impulsuri la distanţă de 1. . iar apoi a celor de susţinere la distanţe de 8-10 m unul de celălalt. În mod normal.60 m. 13. Cadrul metalic al bobinei de inducţie. 6. 11. 6.45-0. 8. Paratrăsmetul. . Stâlp pentru susţinerea sârmei. Contact. 52 Generatorul de impulsuri (după V. . 1969) 1. Stâlpul de suport al acumulatorului şi generatorului de impulsuri. Sârma împrejmuitoare a gardului electric.Adăpătorile şi instalaţiile de adăpare utilizate în creşterea suinelor trebuie să asigure apa potabilă la discreţie şi să ofere posibilitatea ca aceasta să poată fi consumată cu plăcere şi uşurinţă de către animale. Înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie. . . gardul electric poate fi folosit pentru toate categoriile de suine. 2. 5. Gligor. 2. Fig.montarea izolatorilor pe stâlpi în funcţie de categoria suinelor şi înălţimea acestora. Acumulatorul.fixarea stâlpilor de colţ.

rezervoare subterane. fie cu pipe. Pentru maternitate şi creşă pipele se pot confecţiona din ţeavă zincată de ½ ţoli. iar pentru vieri. din ţeavă zincată de ¾ ţoli cu înălţimea de 18-20 cm. suzetele cu presiune. Adăpătoare. prevăzut cu flotor şi amplasat în interiorul şi la un capăt al adăpostului. La suine. fie cu cupe. de bazin este fixată o conductă cu o lungime maximă de 25 m. Simionescu. În cel de-al doilea caz. puţuri de mare adâncime. Fig. hidrosfere. 54) se compune dintr-un bazin acoperit. Instalaţia cu nivel constant (fig. 4.5 şi 16 s. Timpul de adăpare pentru tineretul suin variază între 8. 54 Instalaţia cu cupe cu nivel constant (după M Bereş şi colab. 1997) 1. O asemenea adăpătoare poate deservi o boxă de maternitate (scroafa + purceii) sau 15 capete tineret suin sau suine la îngrăşat dintr-o boxă. Sub aspect constructiv. Rezervor. Este important de reţinut faptul că prelungirea conductei peste 25 m sau montarea pipelor pe două rânduri fac imposibilă reglarea nivelului constant (D. 3. cu înălţimea de 10-12 cm. Supapă. Asemenea instalaţie poate fi întâlnită.9 litrii/minut. adăpătorile tip suzetă pot fi: cu scafă sau cu tijă tubulară (fig. sursele de apă potabilă pot fi reprezentate de fântâni. scroafe gestante şi suine la îngrăşat. Adăpătorile tip suzetă se racordează direct la coloana de apă sub presiune şi nu necesită dezinfecţii periodice. Montarea lor se face la un unghi de înclinare de 45 sau 900. care trece prin boxe şi pe care sunt montate pipele (trebuie montate la un unghi de 450 faţă pe conducta de apă). cele mai răspândite sisteme de adăpare sunt reprezentate de: cupele cu nivel constant. etc. Conductă de apă. în funcţie de tipul suzetei şi categoria de animale pentru care este destinată.În funcţie de mărimea fermei. Plutitor. Periodic bazinul instalaţiei cu pipe cu nivel constant trebuie supus curăţirii şi dezinfecţiei. 2. iar debitul variază între 1 şi 1. 5. 1986). Asemenea adăpători reduc considerabil pierderile de apă şi asigură animalelor apa în stare proaspătă. A B 72 . iar pentru suinele la îngrăşat între 14 şi 21 de secunde. pipele cu nivel constant.. 55).

ventilaţie.). 1997) 1. Orificiu pentru pătrunderea apei în cupă. 3. 56 Adăpătoare cu supapă comandată de animal (după M. 2. Cupă. Corpul adăpătorii. Tija tubulară pe care o acţionează porcul cu gura). 3.Fig. montându-se câte una/boxă. Supapă. Corpul adăpătorii. B. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NECESARE ASIGURĂRII MICROCLIMATULUI OPTIM ÎN ADĂPOSTURILE DE SUINE Indiferent de tipul adăposturilor pentru suine (fig. Fig. 4. Limitator de cursă. etc. 2004) A. precum şi sporirea productivităţii muncii. Bereş şi colab. iar apa umple cupa. 2. Atunci când animalul împinge clapeta cu capul. Scafa. 3. instalaţii şi echipamente vizează: evacuarea dejecţiilor din adăposturi şi asigurarea parametrilor optimi de microclimat specifici fiecărei categorii de suine în parte (temperatură.. 1 73 . Cu scafă (1. Adăpătorile cu supapă comandate de către animal (fig. 56) sunt reprezentate dintr-o cupă metalică prevăzută la partea superioară cu o clapetă cu deschidere interioară. Racord). Cu tijă tubulară (1. O asemenea adăpătoare poate deservi un număr de 30-40 capete de porci. În spatele clapetei se află montată o supapă cu arc racordată la reţeaua de apă. 55 Adăpători tip suzetă (după S. 5. aceasta acţionează supapa. UTILAJE.2. 57) asemenea utilaje.T. 2. umiditate. 4. Tija pe care o apasă animalul. Bungescu. Capac.

Utilajele şi instalaţiile necesare evacuării dejecţiilor din adăposturi trebuie să asigure o bună curăţire a boxelor şi compartimentelor. 58) este alcătuită dintr-un grup de acţionare (motor electric trifazic de 4. A B Fig. B. să fie rezistente din punct de vedere constructiv şi funcţional. instalaţiile transportoare cu racleţi. Lopata. 3. nu trebuie neglijat faptul că masa de fecale. 57 Tipuri de adăposturi pentru suine 1. 1969) A. utilajele şi instalaţiile folosite la evacuarea dejecţiilor din adăposturile de suine pot fi reprezentate de: lopata mecanică. Grupul de acţionare. 2.2 Fig. Planul înclinat). Schema (1.5 kw cu reductor). 58 Lopata mecanică (după V. instalaţii de evacuare hidraulică şi instalaţia de evacuare pneumatică. un troliu cu cablu de tracţiune. să fie uşor de întreţinut. tractorul prevăzut cu lamă de buldozer. cu transportor cu racleţi batanţi. 4. Adăpost pentru tineretul suin Totodată. cu două transportoare cu racleţi pe lanţ. 74 . urină şi ape uzate provenite zilnic de la suine ridică serioase probleme legate de poluare – aspect esenţial în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător. Adăpost pentru scroafe de reproducţie. Lopata mecanică (fig. Gligor. Cablu. Lopata mecanică poate lucra într-o rigolă deschisă. Vedere generală. 2. Instalaţiile transportoare cu racleţi pot fi de mai multe tipuri: cu un singur transportor cu racleţi pe lanţ. un plan înclinat şi lopata propriu-zisă. să nu contribuie la ridicarea umidităţii în adăposturi. În funcţie de sistemul de creştere practicat. cu lăţimea de aproximativ 85 cm şi adâncimea de 10 cm.

1969) A. 3. 2. cât şi pentru cele cu două alei laterale. 4. Grup electric de acţionare . care execută o mişcare rectilinie de du-te- 75 . Rigolă. iar cel al planului înclinat de un motor de 1 kw şi un reductor care imprimă lanţului o viteză de 1. cu lopata sau razul în rigole spre planul înclinat.. Şină de ghidare. Plan înclinat. cu alee centrală. ca şi în cazul instalaţiei cu un singur transportor pe lanţ. Gligor. B. deoarece este eliminată curba care se formează la trecerea lanţului cu racleţi de pe planul înclinat spre cel orizontal (în rigolă). Transportor cu racleţi.Instalaţia cu un singur transportor pe lanţ (fig. În vederea evacuării gunoiului se pune în funcţiune întreaga instalaţie. 5.motor asincron trifazat de 4. Întreaga instalaţie prezintă avantajul unei mai bune comportări în timpul funcţionării. După ce dejecţiile solide se împing cu razul în rigolă se pune în funcţiune transportorul. A B Fig. Plan general. cu alee centrală. un reductor şi un dispozitiv cu cremalieră care transformă mişcarea circulară a motorului într-o mişcare rectilinie. Transportorul orizontal este acţionat de un motor electric asincron trifazat de 5 kw.Instalaţia cu transportor cu racleţi batanţi se poate folosi în cazul adăposturilor cu boxe aşezate pe un singur rând. .5 kw. Role de ghidare. Secţiune longitudinală (1. Grupul de acţionare al instalaţiei este constituit dintr-un motor electric. iar apoi dejecţiile solide sunt împinse manual. 59) este recomandabilă pentru adăposturile de suine cu boxe aşezate pe două rânduri.6 ori mai mare faţă de cea a transportorului orizontal. .Instalaţia cu două transportoare pe lanţ este recomandabilă atât pentru adăposturile de suine cu boxe aşezate pe două rânduri. 6. la remorcă. 59 Schema instalaţiei cu un singur transportor cu racleţi pe lanţ (după V.

2. Gligor. instalaţia funcţionează ca un veritabil aspirator. 2. având o cursă de 1. un aparat pentru strângerea dejecţiilor şi o serie de rezervoare în care se colecteză gunoiul. 60). Fig. Rezervoare pentru colectarea gunoiului. etc). 62 Lămpi cu radiaţii infraroşii 76 . Reductor. Practic. ventilaţie.Fig. Conductă de aspiraţie. fiind formată din: reţeaua de apă pentru spălare. Ventilator. 5. la valori corespunzătoare fiecărei categorii de suine în parte. Gligor. Furtun gofrat. (fig. 62) sunt folosite cu prioritate în sectorul de maternitate pentru încălzirea suplimentară a A B C Fig. Instalaţia pentru evacuarea hidraulică a gunoiului din adăposturile de suine asigură operativitate deosebită în curăţirea spaţiilor de cazare de tip industrial. În linii generale. 1969) 1. Tractorul echipat cu lama de buldozer se utilizează de regulă la strângerea gunoiului din padocuri. 3. Racleţi batanţi. 5. bazinele de fermentare şi paturile de uscare a gunoiului. acesta deserveşte întreaga instalaţie.7 m (în sensul deplasării gunoiului) şi o cursă pasivă (inversă). Cât priveşte ventilatorul centrifugal. un furtun gofrat. Instalaţia pneumatică de curăţire a adăposturilor (fig. 1969) 1. iar caracteristicile sale trebuie să corespundă şi să fie adecvate dimensiunilor adăpostului. umiditate. 60 Schema instalaţiei transportorului cu racleţi batanţi (după V. Cremalieră. Lămpile cu radiaţii infraroşii (fig. Instalaţiile şi echipamentele necesare menţinerii microclimatului au rolul de a asigura parametrii optimi de igienă a aerului din adăposturi (temperatură. 4. reţeaua de canalizare. Bară. vino. Motor electric. o asemenea instalaţie este formată dintr-un ventilator centrifugal. 3. 4. 61 Schema instalaţiei pneumatice de curăţire a adăposturilor (după V. 61) contribuie în bună parte la reducerea umidităţii din spaţiile de cazare a suinelor. Aparat pentru strângerea gunoiului. conducte de aspiraţie.

3. electrice de diferite mărimi şi se prezintă sub diferite forme constructive (fig. 2. Căproiu şi colab. curent electric). cărbuni.(după M. De acoperiş. c. 1982) 1. Căproiu şi colab. Căproiu şi colab. Ventilatoarele trebuie să asigure o primenire suplimentară a aerului din adăposturi. 2. 64 Tipuri de ventilatoare (după M. Radiator. spaţiilor destinate purceilor nou-născuţi. Instalaţiile de iluminat interiorul adăposturilor trebuie calibrate în mod corespunzător şi montate de către personal autorizat. gaze naturale. 2. 63) asigură o bună ventilaţie naturală în 1 2 Fig.. 1982) A. montat pe un tronson al unui canal de ventilaţie. De perete. Dispozitiv pentru paralelizarea curentului de aer. îndeosebi în prima săptămână de viaţă. Centralele termice construite sub diverse forme şi funcţionabile pe diferite surse energetice (lemne. montat la priza de aer de pe acoperiş). adăposturile şi compartimentele destinate suinelor de toate categoriile. Clapetă de dirijarea aerului. Aceste prize de aer trebuie prevăzute şi confecţionate cu prilejul montării pe adăpost a acoperişului şi ferestrelor. B. Soclu. b. 1982) A. Rotor. 77 . B. Schema unui ventilator radial.64). Prizele de aer (fig. Lampă cu incandescenţă cu reflector exterior. 63 Prize de aer (după M. Ele sunt acţionate de motoare A a B b c Fig.. Reflector). 1. 3. pe sezonul rece pot asigura în bune condiţii confortul termic optim. Asemenea lămpi se fabrică şi se comercializează într-o gamă de puteri cuprinse între 100 şi 1000 W. montat pe un suport în pereţii laterali ai adăpostului.. Lampă cu incandescenţă cu reflector interior. 4. Jaluzele. Lampă întunecată cu radiaţii infraroşii (1. Ventilatoare axiale şi montarea lor (a. în maternităţi şi în sectorul de tineret suin. C.

în sectorul mecanic al fermei zootehnice aparţinătoare S.. salopete. 1982) 1. 5. reprezintă ustensilele de bază necesare curăţirii primare (mecanice) a adăpostului. Cluj-Napoca şi vor face ieşiri la ferme de creşterea suinelor din Transilvania. instalaţiile şi agregatele pentru dezinfecţie servesc la efectuarea operaţiunilor de curăţire mecanică şi chimică a adăposturilor şi padocurilor. Instalaţiile şi agregatele necesare curăţirii chimice (formolizării adăposturilor) sunt reprezentate de pompe de diferite mărimi. cu condiţia respectării tuturor normelor legale de protecţia muncii şi paza stingerii incendiilor. Bateria de încălzire. Capitolul 4 3 CERINŢE MINIME EUROPENE PENTRU PROTECŢIA ŞI PERFORMANŢELE SUINELOR 78 . a U. instalaţiile şi echipamentele folosite în creşterea suinelor. 8. ochelari de protecţie). 65) asigură Fig. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii legată de utilajele. 65 Instalaţia de condiţionare a aerului (după M. 2. şorţuri de cauciuc.M.A. unele fiind montate chiar pe şasiuri auto. Camera de umidificare. Pompă. 7. Filtru de praf. 3. Rezervor de apă. bonete. Instalaţiile de condiţionare a aerului (fig. roaba sau cărucioarele sub diferite forme constructive. instalaţiile şi echipamentele utilizate în creşterea şi exploatarea suinelor trebuie întreţinute în mod corespunzător şi verificate periodic. Bateria de reîncălzire. după depopulare. studenţii se vor documenta practic în biobaza disciplinei.Fiind în general costisitoare din punct de vedere financiar. în conformitate cu indicaţiile firmelor producătoare. Lopata şi razul manual. Totodată. 6. 4. furtunul de cauciuc racordat la un robinet montat pe instalaţia de apă din interiorul adăpostului sau la un hidrant din apropiere. Uneltele. Ventilator.S. La manipularea lor se va purta în mod obligatoriu echipamentul de protecţie adecvat (cisme de cauciuc.V.D. ele trebuie să fie supravegheate şi remediate de personal calificat. Căproiu şi colab. utilajele. diluarea nocivităţii din adăposturile şi compartimentele diferitelor categorii de suine. Separator de picături.E.

> limita maximă de zgomot – 85 db.Cerinţele minime europene pentru protecţia şi performanţele suinelor sunt legiferate prin Directiva 630/91 a Uniunii Europene –document care impune o revizuire a tehnologiilor de creştere şi exploatare a suinelor în toate categoriile de ferme. 4. > suinele trebuie să aibă acces continuu la materiale care pot să le suscite interesul şi pe care le pot mişca în voie (fân. să miroase şi să vadă alţi porci.1. când animalele sunt întreţinute în grup fără o furajare ad libitum (la discreţie) sau cu hrănitori individuale electronice. > trebuie ca fiecare animal să aibă acces la hrană în acelaşi timp cu ceilalţi din grup. rumeguş. λ Scroafe Întreţinere > este interzisă întreţinerea în stare legată. paie sau amestec din aceste materiale. O sinteză a documentului precizat. pe cât posibil este de evitat. λ Vieri Întreţinere > boxa vierului trebuie amplasată şi construită astfel încât să permită animalului să se întoarcă. lemn. etc). CERINŢE MINIME PENTRU PROTECŢIA SUINELOR λ Specificaţii generale Întreţinere > cel puţin 8 ore lumină cu 40 lucşi. > spaţiul plin al grătarului – minimum 80 mm. să audă. > întreţinerea în adăposturile vechi se permite până la data de 01. > toţi porcii cu vârstă mai mare de două săptămâni să aibă apă în mod permanent. > suprafaţa boxei pentru un vier adult să fie de cel puţin 6 m2. în privinţa protecţiei animalelor. dar. 79 .01. Furajare şi management > furajare cel puţin odată pe zi. 2006. cu unele completări făcute în lunile octombrie şi noiembrie ale anului 2001 se referă la: cerinţele minime pentru protecţia suinelor şi cerinţele de performanţă a acestora. > statele membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure perfecţionarea angajaţilor din sectorul de creştere a suinelor.

> începând cu data de 01. 01. 2003 este permisă întreţinerea în grup pentru adăposturile noi pentru toate unităţile (săptămâna a IV a de gestaţie până la penultima săptămână înaintea fătării); > este permisă întreţinerea scroafelor gestante pentru o perioadă, în boxe individuale, pentru limitarea mişcării; > suprafaţa boxei în funcţie de numărul de animale cazate în boxă (tabelul 13);
Tabelul 13 Suprafaţa boxei în funcţie de numărul de animale cazate în boxă
Mărimea grupului de scroafe (cap) 1-4 5-10 11-40 peste 40 1-6 peste 6 Suprafaţa/scroafă/ Număr de scrofiţă scroafe/scrofiţe (m2) cazate 2,50 4 2,30 10 2,25 20 2,02 50 Scrofiţ e 1,80 6 1,64 20 Suprafaţa boxei (m2) 10 23 45 101 10,8 32,8

> mărimea boxei de întreţinere în grup trebuie să fie mai mare de 2,8 x 2,4 m, iar spaţiul/scroafă adultă de 2,25 m2 (± 10%), respectiv/scrofiţă de 1,64 m2 (±10 %), din care: - pardoseală plină - 1,3 m2 la scroafe şi 0,95 m2 la scrofiţe (cu suprafaţa perforată a pardoselii de maximum 15%, iar distanţa dintre spaţiile golae de pe grătare de maximum 20 mm); - lăţimea grătarului pe care calcă scroafa trebuie să fie de minimum 80 mm. > cu o săptămână înainte de fătare, scroafele trebuie întreţinute pe un strat gros de paie. Furajare şi management > scroafele întreţinute în grup trebuie să fie furajate cu un sistem care permite furajarea individuală, pentru a înlătura concureţa la furajare; > toate scroafele gestante trebuie să primească furaj de bază suficient sau furaj cu un conţinut optim de proteină brută, fortifiant.
λ Purcei sugari

Întreţinere > distanţa dintre grătare trebuie să fie de maximum 11 mm; > lăţimea grătarului pe care calcă purcelul trebuie să fie de minimum 50 mm; > perioada minimă de alăptare să fie de 28 de zile, cu excepţiile: - când este periclitată sănătatea scroafei; - când sunt înţărcaţi şi mutaţi în adăposturi dezinfectate pentru tineret. Furajare şi management

80

> pilirea şi tăierea colţilor se permite doar în cazul în care se demonstrează că este periclitată sănătatea sfârcurilor scroafei şi integritatea celorlalţi purcei din boxă; > castrarea după a VII a zi de viaţă este permisă doar cu anestezie şi făcută de către un veterinar;

λ Tineret şi suine la îngrăşat

Întreţinere > spaţiile de cazare trebuie asigurate în mod diferenţiat, în funcţie de masa corporală, astfel: - până la 10 kg – 0,15 m2; - 10 –20 kg – 0,20 m2; - 20-30 kg – 0,30 m2; - 30-50 kg – 0,40 m2; - 50 – 85 kg – 0,55 m2; - 85 – 110 kg – 0,65 m2; - peste 100 kg – 1,00 m2. > formarea loturilor trebuie să se facă în mod cât mai uniform, în cel mult o săptămână. Furajare şi management > furajarea trebuie făcută cu nutreţuri corespunzătoare categoriei; > se vor lua măsuri pentru evitarea luptelor dintre animale.

4.2. CERINŢE MINIME NECESARE PERFORMANŢELOR LA SUINE

Reglementările europene în vigoare impun adaptarea producţiei cărnii de porc la cerinţele pieţii comunitare, care solicită o calitate superioară realizată în condiţii de maximă eficienţă. Practic, o bună eficienţă economică în practica creşterii suinelor se poate realiza numai în condiţiile obţinerii unor performanţe ridicate ale materialului biologic. Asemenea performanţe pot fi sintetizate astfel: > performanţele de reproducţie ale scroafelor (prolificitatea biologică) să fie de 11,512 purcei născuţi la fătare, din care 11,5 purcei vii, iar la înţărcare ( prolificitatea economică la 28 de zile) 9,5 capete; > pentru un an sunt necesare în medie 2,2 fătări care să ducă la obţinerea unui număr de 21 de purcei/scroafă/an, cu un procent de natalitate de 80%; > masa corporală medie a purcelului la naştere să fie de minimum 1,4 kg, cu un spor mediu zilnic de la naştere la înţărcare de 220 g/zi;

81

> în faza de tineret, sporul mediu zilnic să fie de 400 g, astfel că la 70 de zile să se atingă masa corporală de 25-28 kg, iar consumul specific să fie de 2,5 kg de furaje/kg spor; > procentul de pierderi la categoria tineret suin să nu depăşească 3%; > pentru suinele la îngrăşat se consideră eficientă masa corporală finală de 110-115 kg, cu realizarea unui spor mediu zilnic de 700 g, cu un consum specific de 2,9 kg furaje/kg spor; > procentul de pierderi la categoria suine la îngrăşat să fie de sub 3%; > după sacrificare, materialul biologic suin îngrăşat trebuie să ofere peste 55% carne în carcasă. În România, parametrii menţionaţi şi ceruţi de Uniunea Europeană sunt realizaţi în doar câteva unităţi de creştere şi exploatare industrială a suinelor, dar pentru generalizarea lor în fermele familale se impune luarea următoarelor măsuri: - utilizarea la reproducţie a unor linii materne şi paterne cu potenţial genetic superior într-o combinaţie optimă care să conducă la obţinerea unor carcase cu procent ridicat de carne; - utilizarea pe linie maternă a raselor Marele alb şi Landrace sau numai a rasei Marele alb selecţionată pentru rata de creştere în ţesut muscular, precum şi scrofiţe PIC România – Camborough ®; - utilizarea ca vieri terminali a unor rase consolidate în direcţia producţiei de carne (Pietrain – cu peste 60% ţesut muscular, Duroc – cu 58-60% ţesut muscular, LSP 2000 – linie obţinută la S.C. Romsuintest Periş S.A., cu 58-60% ţesut muscular, vieri PIC România – PIC 402, 407, 408); - administrarea unor raţii corespunzătoare noilor genotipuri realizate, care la vârsta de circa 6 luni să realizeze 100-110 kg în viu (calculul necesarului de proteină trebuie să pornească de la compoziţia ţesutului muscular în aminoacizi şi în special în lizină); - respectarea normelor minime privind protecţia suinelor – aspecte prevăzute în Directiva 630/91 a Uniunii Europene şi care se referă la: normele de lumină, de umiditate, de zgomot, de suprafeţe necesare pe categorii, de transport, accesul la diferite materiale care să suscite interesul diferitelor categorii de suine, etc. La ora actuală, în ţara noastră, protecţia animalelor este reglementată de Legea 205/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004.

Capitolul 5

4

APRECIEREA ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIILOR LA SUINE

Rezultatul final al creşterii şi îngrăşării suinelor îl reprezintă obţinerea unor producţii de calitate superioară şi în condiţii de economicitate maximă. Practic, aprecierea producţiilor în vederea unei valorificări superioare a suinelor se poate face, atât pe animalul viu, cât şi pe animalul sacrificat (pe carcasă).

82

unde interesează producţia de carne şi grăsime. lunar în creşă şi îngrăşătorie şi la livrare. . În linii generale. . pe lângă cântăririle periodice menţionate se impun o serie de alte cântăriri. Ca tehnici se utilizează aprecierea dinamicii de creştere şi a gradului de îngrăşare a animalelor. viteza relativă sau intensitatea de creştere şi coeficientul de creştere. deoarece. indicii de creştere se calculează pe baza următoarelor relaţii: Masa finală – Masa iniţială Va (viteza absolută de creştere sau sporul mediu zilnic) = ----------------------------------. Totodată. . Timp Masa finală – Masa iniţială Vr (viteza relativă sau intensitatea de creştere) = --------------------------------------.la încheierea testării. În funcţie de rezultatele obţinute se poate urmări şi aprecia modul de realizare a performanţelor propuse de fermier pentru fiecare etapă a creşterii. la înţărcare.. de selecţie. astfel: . cu scopul adaptării celor mai judicioase măsuri tehnico-organizatorice de dirijare a proceselor de creştere. În cadrul fermelor de creştere şi îngrăşare. În cadrul fermelor care produc material biologic destinat prăsilei (ferme de elită. de regulă: la fătare. iar rezultatele se consemnează în fişa individuală a animalului şi în fişa de control a scroafei-mamă.la vârsta de 135 de zile – pe parcursul testării după performanţele proprii. cântăririle se efectuează individual .5. nivelul şi calitatea produsului (carne sau reproducători) sunt în mare măsură dependente de modul în care este condus acest proces.1. iar în cazul unor efective mari. în asemenea ferme cântăririle se fac. cunoaşterea dinamicii de creştere obţinută prin cântărirea materialului biologic permite retribuirea personalului îngrijitor. Practic.la intrarea în testare (91zile) – cântăririle se efectuează individual. cântăririle periodice (lunare) se fac pe întregul efectiv de animale. Aprecierea creşterii (producţiei) pe animalul viu se face prin determinarea unor indici de creştere reprezentaţi de viteza absolută sau sporul mediu zilnic. aprecierea creşterii şi dezvoltării este necesară a se face periodic. Masa iniţială 83 .masa corporală reprezentând element de referinţă în momentul începerii urmăririi consumului specific de furaje. în sensul recuperării eventualelor rămâneri în urmă sau abateri de la parametrii funcţionali normali planificaţi de către fermier la începutul perioadei de referinţă. Folosind rezultatele cântăririlor.Aprecierea dinamicii de creştere a materialului biologic suin reprezintă una din preocupările de bază atât în fermele de producţie cât şi în cele de selecţie şi testare. APRECIEREA ÎNSUŞIRILOR DE PRODUCŢIE PE ANIMALUL VIU Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul viu poate servi ca reper în reglarea factorilor tehnologici de creştere şi exploatare. de înmulţire şi hibridare). (182 zile). pe loturi de control alese randomizat din efectivul fiecărei categorii.

şunca posterioară. cântăriri de control ale loturilor de descendenţi în cadrul sectorului de testare. întinsă. lunar. Masa finală . În acest caz aprecierea gradului de îngrăşare se face în funcţie de vârstă şi etapă. descinse până la jaret. spete rotunjite.Metodele obiective constau în cântăriri periodice ale loturilor de control din fermele de producţie. Corespunzător cu dezvoltarea vârstei. fie prin acordarea unui punctaj (tabelul 14).Masa iniţială C (coeficientul de creştere) = ------------------------. Musculatura este evidentă pe anumite regiuni corporale ca: spata. linia superioară orizontală. îmbinate armonios.x 100. citat de Popescu-Băran. 1977) Criteriul analizat Masa corporală Forma corporală Aspect de calitate Aspect de exterior Sferturile corpului Spinarea Coastele Flancurile Spetele Gâtul Capul Membrele anterioare TOTAL Cerinţe de îndeplinit pentru calitatea de carne În concordanţă cu cerinţele comerciale. puternic. . Lungă şi lată. determinarea grosimii stratului de slănină pe linia superioară a corpului animalului. În multe cazuri aprecierea conformaţiei corporale se face fie prin calificative. Arcuite. Extinse şi profunde.Aprecierea gradului de îngrăşare presupune aprecierea producţiei de carne pe animalul viu. Rotunde şi prelungite Scurt şi bine dezvoltat. Tabelul 14 Aprecierea calităţii suinelor în viu (Criterii de punctaj utilizate în ţări anglo-saxone) (după Maynard. cu şunci adânci. animalele care dau la sacrificare o producţie bună de carne au corpul alungit. comparând rezultatele obţinute cu indicatorii planului de producţie şi graficul de urmărire şi realizare a acestuia. etc. şunci dezvoltate.Metodele subiective se bazează pe aprecieri vizuale asupra conformaţiei corporale. Corp lung. coastele orientate mai mult posterior. realizând o cavitate toracică profundă. stratul de grăsime moderat. descinse. Depărtate şi bine plasate Puncatj maxim 10 10 17 8 10 10 8 6 6 7 3 5 100 . părul mătăsos şi bine repartizat pe corp. Aceasta se poate face prin metode subiective şi obiective. Regiunile corporale proporţionate. cu întindere bună. Lungi. linia inferioară a abdomenului paralelă cu linia superioară a corpului. de regulă. mandibula largă şi întinsă. deoarece între exteriorul materialului biologic suin şi producţia de carne există o strânsă legătură. Cântăririle periodice ale loturilor de control din fermele de producţie se fac. Astfel. 84 . Pielea fină. trenul posterior mai dezvoltat.

Îngrăşarea de control se încheie cu determinarea: consumului mediu de hrană în perioada de control propriu-zisă. lama siletului se va introduce perpendicular pe direcţia fibrelor musculare. fie prin măsurare directă cu ajutorul unui stilet gradat. Cântăririle de control în cadrul sectorului de testare se organizează la loturile de descendenţi ai reproducătorilor. a penetrabilităţii razelor X. Limita de pătrundere a stiletului este dată de rezistenţa pe care o opune ţesutul conjunctiv dens ce separă stratul de slănină de muşchi. care indifernt de masa corporală se realizează la ieşirea din testare. animalele se cântăresc periodic. deoarece.) pentru un kg spor masă vie şi precocităţii (se exprimă prin numărul de zile necesar pentru realizarea masei corporale de 90 respectiv 110 kg).A. In sistemul intensiv (industrial).N. a capacităţii de valorificare a furajelor exprimată prin consumul specific (kg şi U. Perioada de control propriu-zis este cuprinsă între 40-110 kg masă corporală şi se finalizează cu sacrificarea animalului. de către Hazel şi colab. (1959) şi se bazează pe diferenţa de consistenţă a ţesutului adipos şi muscular. iar perioada de control propriu-zis este cuprinsă între 90-182 de zile. Pe parcursul îngrăşării. perioada de pregătire este de numai 7 zile (între vârsta de 83-90 de zile). iar în figura 66 sunt redate punctele de măsurare a grosimii stratului de slănină pe animalul viu. fie cu ajutorul unor aparate speciale care funcţionează pe principiul penetrabilităţii ultrasunetelor. vârstă. Metoda nu prezintă riscul apariţiei unor infecţii. iar apoi se citeşte grosimea stratului de slănină. Metoda “live probing” (proba directă) a fost introdusă pentru prima dată în S. perioada de îngrăşare începe după cea de pregătire. crupă). Prin aceste incizii nedureroase se introduce cu atenţie un stilet gradat. etc. Tehnic. (de la vârsta de 90 de zile până la realizarea masei corporale de 40 de kg). dimineaţa înainte de administrarea primului tain. a sporului mediu zilnic. în anumite puncte (greabăn. Furajele se administrează constant şi uniform sub aspectul valorii nutritive în toate fermele de control. a conductibilităţii electrice. metoda constă în efectuarea unor incizii în pielea animalului. în funcţie de rezultatele obţinute se pot adapta măsurile tehnico-organizatorice cele mai corespunzătoare. iar cele neconsumate se cântăresc în vederea calculării cantităţii consumate. In sistemul gospodăresc. astfel: 85 . ultima coastă.U. după tehnici impuse de intensitatea de exploatare a materialului biologic.Acest mod de apreciere are un caracter operativ. Determinarea grosimii stratului de slănină de pe linia superioară a corpului se face pe animalul viu. Pentru a se evita totuşi pătrunderea în ţesutul muscular.

67) a fost stabilită de Dumont la Centrul Naţional de Cercetări Zootehnice de la Jouy-enJosas – Franţa. În realitate. acesta nu reprezintă altceva decât timpul necesar pentru ca ultrasunetele să traverseze stratul de slănină şi să revină la receptor. între ţesutul adipos subcutan şi ţesutul muscular. b . în mod normal. Slănină. Principiul pe care se bazează indicaţiile date de acesta porneşte de la constatarea că. utilizând un aparat emiţător . Fig. în raport cu timpul scurs între emisia şi recepţia de ultrasunete. iar grosimea medie este egală cu media celor trei determinări. Pop. 67 Metoda prin ultrasunete 1. Ultrasunete emise.Fig. 66 Metoda “live probing” şi stiletul gradat (după N. Cap palpator.receptor cu ultrasunete.la greabăn: pe perpendiculara dusă de la articulaţia humero -cubitală (olecran) pe linia spinării. dacă se trimite un fascicul de ultarsunete pe piele.la crupă: perpendiculara dusă de la “iie“ delimitează jambonul. Muşchi. Porţiunea reflectată influenţează un receptor şi se înscrie pe un tub catodic ca un ecou a cărui poziţie. Cunoscând viteza de propagare a ultrasunetelor în stratul de grăsime al animalului se poate determina grosimea acestuia. 2. 3. Determinarea grosimii stratului de slănină se face în fiecare punct la 4-6 cm de linia mediană a spinării. 1985) a . Farkas şi T. utilizând relaţia: Vxt 86 .la spinare: pe perpendiculara dusă din ultimul spaţiu intercostal pe linia spinării. c . 4. acesta este reflectat la zona de separare. 5 Ultrasunete reflectate. conform relaţiei: a+b+c Grosimea medie = -----------3 Metoda prin ultrasunete (fig.

dezvoltarea masei musculare de-a lungul coloanei vertebrale. gradul de marmorare (însuşire fizică a cărnii. denumit “Lean meter”. 2 e = grosimea stratului de slănină. viteza medie de propagare este de 1850 m/s. mărimea. care constă în depunerea grăsimii.de la a IX-a vertebră dorsală la cea de-a XV-a. Din punct de vedere zootehnic asemenea observaţii au un caracter orientativ. Această categorie de aprecieri se poate face în condiţii de producţie pe loturi de animale trimise la sacrificare. V = viteza ultrasunetelor în slănină. 87 . 5. consecutiv procesului de îngrăşare. grosimea slăninii. . viteza medie de propagare este de 1730 m/s. În acest caz se foloseşte un aparat electric pentru măsurarea stratului de slănină. Aprecierea carcaselor pe parcursul abatorizării şi la 24 de ore după sacrificare (după zvântare şi răcire) se poate face prin metode subiective şi obiective. . forma şi rotunjimea jambonului. astfel: . dar rezultatele cele mai concludente (cu date complete) se obţin în cazul sacrificărilor de control efectuate în fermele de selecţie şi testare. Pe baza numeroaselor determinări s-a constatat că viteza de propagare a ultrasunetelor este diferită pe “şira spinării” animalului.2. în care: Cele mai bune condiţii de citire sunt cele care au frecvenţe de 5 Mhz.de la prima vertebră lombară la ultima sacrală. viteza medie de propagare este de 1980 m/s. precum şi între grupele mai mari de muşchi) şi perselare (însuşire fizică a cărnii care constă în prezenţa grăsimii infiltrată sub formă de arborescenţe fine printre fibrele musculare) a cărnii.de la prima vertebră cervicală şi până la a VIII-a vertebră dorsală. t = timpul citit pe tubul catodic. mărimea şi consistenţa osânzei. Metoda electrică se bazează pe diferenţa de conductibilitate electrică dintre ţesutul adipos şi ţesutul muscular (ţesutul adipos este rău conducător de electricitate. etc. între muşchi.e = ---------. APRECIEREA ÎNSUŞIRILOR DE PRODUCŢIE PE ANIMALUL SACRIFICAT Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul sacrificat permite evaluarea cea mai corectă a calităţii carcaselor şi a cărnii de suine. iar cel muscular este bun conducător de electricitate). Metoda este foarte apreciată în măsurătorile impuse de munca de selecţie a suinelor. Metodele subiective se bazează pe aprecierea vizuală a carcaselor şi au în vedere: cantitatea şi aspectul ţesutului muscular şi adipos. cu un grad redus de exactitate şi nu pot constitui fundament temeinic în munca de selecţie.

. y.3).perimetrul fluierului. Cât priveşte stabilirea grosimii medii a stratului de slănină de 88 .4).68. utilizând în acest scop diferite instrumente adecvate. . .perimetrul jambonului (fig.lungimea membrului posterior (între marginea anterioară a osului pubis şi vârful ongloanelor).lărgimea internă (lărgimea mică) (se măsoară între marginea inferioară a celei de-a V-a vertebre dorsale şi faţa superioară a sternului) (fig. 2. pe carcasă se pot stabili: . . Lărgimea externă. picioare şi osânză. Perimetrul jambonului .68. . . . . . .68. z – punctele de măsurare a stratului de slănină). Lungimea mare a carcasei.lungimea mică a carcasei (măsurată între marginea anterioară a primei coaste şi marginea anterioară a osului pubis) (fig.numărul coastelor şi al vertebrelor. b. x. supus îngrăşării după o anumită tehnică şi sacrificat la vârsta 182 zile.grosimea medie a stratului de slănină de pe linia abdominală. 3. .lungimea jambonului (se măsoară între marginea anterioară a osului pubis şi articulaţia tibio-tarso-metatarsiană).suprafaţa cotletului. . 5.grosimea stratului de slănină la nivelul ultimei coaste. cu cap. Pentru exactitatea rezultatelor sa convenit ca aprecierea să se facă pe carcasele obţinute de la unul din descendenţii (mascul sau femelă) de la o scroafă. Lungimea jambonului. .masa celor două jumătăţi de carcasă.randamentul la sacrificare.raportul de carne – grăsime.1). 1983) 1. Tărăboanţă şi colab. 6.68. 4. Fig. .lungimea mare a carcasei (măsurată între articulaţia occipito-atloidiană şi marginea anterioară a osului pubis) (fig. . Lungimea mică a carcasei.proporţia de carne în carcasă. 68 Diverse măsurători pe carcasa de suine (după Gh. c.2).lărgimea externă (lărgimea mare) a carcasei (se măsoară între greabăn şi piept) (fig. După 24 de ore de la sacrificarea animalului. . 68.suprafaţa “ochiului de muşchi”. Lărgimea internă (a.grosimea medie a stratului de slănină pe linia dorsală.6).Metodele obiective se bazează pe o serie de măsurători şi determinări directe.

Apoi. la nivelul muşchiului gluteus).L. 1985) pe linia dorsală (fig. pe carcasă se fac măsurători în trei puncte: A (la nivelul apendicelui xifoidian al sternului). pe hârtie de calc. în locul cu cea mai mică grosime) şi în punctele x.O. atât conturul “ochiului de muşchi” (secţionarea muşchiului longissimus dorsi) cât şi cel al cotletului.70) este instrumentul folosit pentru 89 . b. (trei puncte situate în regiunea şalelor. iar exprimarea se face în centimetrii. măsurătorile se fac în punctele: a. C (la nivelul flancului). Fig. fie prin alte metode (metoda liniară. (la greabăn. iar rezultatul final se calculează pe baza relaţiei: A+B+C G (cm) = --------------3 > Stabilirea grosimii stratului de slănină la nivelul ultimei coaste sau a grosimii stratului de slănină în cotlet (S. Farkas şi T.68).68). Pentru aceasta se lipeşte o bucată de hârtie de calc pe secţiunea carcasei. (fig. În cazul determinării suprafeţei “ochiului de muşchi” prin planimetrie operaţiunea debutează cu imprimarea secţiunii transversale a cotletului de la nivelul ultimei coaste. Planimetrul (fig. iar rezultatul final se calculează pe baza relaţiei: x +y + z a + b + ------------3 G (cm) = ---------------------------3 > În cazul stabilirii grosimii medii a stratului de slănină pe linia abdominală.Pop.69). fie prin planimetrarea acesteia la nivelul secţiunii transversale a cotletului de la ultima coastă. metoda Hammond). pix sau carioca !) se va trasa exact.Fig.– “slight of lean”) se face prin măsurarea la o distanţă de 8 cm de la colţul superior al cotletului. B (la nivelul ombilicului). cu creionul negru (nu se va folosi creion chimic. în locul cu cea mai mare grosime). > Determinarea suprafeţei “ochiului de muşchi” se face. carcasa se secţionează în vederea tranşării. (pe spinare. pe o perpendiculară dusă pe suprafaţa ochiului de muşchi longissimus dorsi (fig.y. astfel încât aceasta să cuprindă secţiunea cotletului în întregime. 69 Secţiune transversală prin cotlet de porc şi stabilirea grosimii stratului de slănină la nivelul ultimei coaste Imprimarea se execută cu creion negru în momentul în care. 68 Determinarea grosimii stratului de slănină pe carcasă (după N.z.

Braţul de trasare. Manetă pentru conducerea planeimetrului.se citeşte pe discul orizontal în dreptul 90 . un picioruş de sprijin şi o manetă pentru conducerea instrumentului). .1). Şurub micrometric. Citirea suprafeţei înregistrate pe planimetru se face cu 4 cifre. 13. Vernierul braţului de trasare.braţul de trasare (format dintr-o tijă metalică gradată. pe acest braţ se găseşte culisant dispozitivul de înregistrare. Chiar dacă instrucţiunile de folosire ale planimetrului sunt însoţite. 8. care. pentru scara de 1 : 10 se poate face în felul următor: cu un creion bine ascuţit se desenează un pătrat perfect cu latura de 5 cm (25 cm2). . două şuruburi de fixare a dispozitivului de înregistrare pe braţul de trasare. spre dreapta sau stânga până când se obţine exact înregistrarea suprafeţei de 25 cm2. iar prin tatonare se mută dispozitivul de înregistrare pe braţul de trasare.Fig. de obicei. discul orizontal (se cuplează cu tamburul de înregistrare printr-un sistem de şurub fără sfârşit. 70 Planimetrul 1. reglarea instrumentului. Braţul de fixare. Micrometrul. 14. iar cele 10 diviziuni ale vernierului corespund cu 0.prima cifră . Vernier. el se compune din două braţe şi dispozitivul de înregistare a măsurătorilor. iar la celălalt capăt o piesă de articulare cu cel de al II–lea braţ). 12. Datorită faptului că imaginea “ochiului de muşchi” este reprezentată pe hârtia de calc la scara de 1:1. spre exemplu. Lupă pentru urmărirea conturului “ochiului de muşchi”. la un capăt prezintă un ac de urmărire a conturului suprafeţei de planimetrat. Practic. 7. 4. gradat de la 1 la 10 şi trasat din 1 în 1). Apoi. 6. acul de urmărire a conturului este înlocuit de o lupă în centrul căreia se găseşte imprimat un cerculeţ de urmărire.71): . 10. Disc orizontal. Greutate de fixare.9 diviziuni de pe tamburul de înregistrare). Disc de analizare. Cele două braţe sunt reprezentate de: . vernierul (este amplasat în stânga tamburului de înregistrare. de un tabel care indică la ce diviziune de pe braţul de trasare trebuie să se găsească cifra 0 de pe vernierul care este paralel cu acesta. Totodată. planimetrul trebuie reglat pentru a înregistra exact suprafaţa la această scară.braţul de fixare (format dintr-o tijă metalică care are la un capăt o greutate şi un ac cu ajutorul căruia se fixează pe planşeta de lucru. 9. La unele planimetre.7 . 11. Carcasă. determinarea de suprafeţe reprezentate în plan la diferite scări. fig. 3. se planimetrează această suprafaţă. Tambur de înregistrare.dispozitivul de înregistrare prezintă: tamburul de înregistrare (reprezintă piesa activă a dispozitivului gradat de la 1 la 10 şi trasat din 0. gradat de la 0 la 10 şi trasat din 1 în 1. un alt vernier paralel cu braţul de trasare (este gradat de la 0 la 10 şi divizat din 1 în 1 şi serveşte la reglarea planimetrului). în felul următor (ex. Şurub de fixare. 2.1 în 0. 5.

a IV-a cifră – 3 – se alege de pe vernier pornind de la valoarea 0 în sus şi reprezintă trasarea ce corespunde pe vernier în perfectă continuitate cu o gradaţie de pe tamburul de înregistrare. d. Tehnica de lucru cu planimetrul presupune: a. . h. f. iar apoi se vor lua două valori apropiate şi se va face media aritmetică a acestora. aşezarea braţului de trasare al planimetrului cu dispozitivul de trasare în aşa fel încât braţul de trasare să fie paralel cu marginea planşetei. 71 Citirea dispozitivului de înregistrare al planimetrului (după N. i. 1985) . se face prima citire în modul descris anterior (Atenţie ! Nu se aduce dispozitivul de înregistrare la 0. ci se citeşte aşa cum este !). în cazul în care cifra 0 de pe vernier are corespondent între două cifre de pe tambur. se scade valoarea iniţială din cea de-a II-a citire. această citire va deveni citire iniţială şi se va obţine o nouă diferenţă. . se urmăreşte cu acul o singură dată întreg conturul suprafeţei de planimetrat. e. fixarea hârtiei de calc pe care a fost imprimată suprafaţa “ochiului de muşchi” pe o planşetă de desen sau pe o bucată de carton alb. c. iar acul de urmărire a conturului să fie aproximativ în centrul suprafeţei de planimetrat. se procedează apoi la o nouă urmărire a conturului suprafeţei de “ochiului de muşchi” imprimat pe foaia de calc.a II-a cifră – 4 – este reprezentată de una din gradaţiile întregi de la 1 la 10 de pe tamburul de înregistrare care se găseşte în dreptul valorii 0 de pe vernierul din stânga acestuia.25 cm2 se va proceda la efectuarea unei serii de 6-8 planimetrări succesive. în sensul acelor de ceasornic. până în punctul de pornire. aducerea acului de urmărire într-un punct oarecare pe conturul suprafeţei de planimetrat. Farkas şi T. articularea braţului de fixare şi aşeazarea pe planşetă astfel încât să formeze cu braţul de trasare un unghi de 900 spre partea superioară a planşetei. g. Pop. Dacă această diferenţă este mai mare de 0.1.indicelui (în cazul în care acest indice se află situat între două cifre se consideră cifra mai mică). respectiv valoarea mai mică. la colţul drept inferior al uneia dintre ele. se procedează la o nouă citire. iar diferenţa obţinută se împarte la 10 – rezultatul împărţirii reprezentând suprafaţa “ochiului de muşchi”. parcurgând cu atenţie traseul. b. care va reprezenta valoarea mai mare decât citirea iniţială. ce au valori de 0. După împărţirea la 10. Fig. 91 . procedându-se în mod similar la alegerea sa cu cea de la a II-a cifră. în cm2.a III-a cifră – 5 – este reprezentată de subdiviziunile de pe tamburul de înregistrare.

(fig. Fig. cu delimitarea prealabilă a suprafeţei ce urmează a fi stabilită. Această delimitare se face în felul următor: . D – Înălţimea muşchiului longissimus dorsi (Î) > Metoda Hammond de determinare a suprafeţei “ochiului de muşchi” utilizează acelaşi contur ca şi în cazul metodei liniare. După ce se trasează şi se măsoară cu atenţie lărgimea (L) şi înălţimea (Î). (fig.72).din punctul care marchează limita superioară internă a stratului de slănină se duce o dreaptă de 10 cm spre linia internă a secţiunii cotletului. 92 . C.73. 1983) A.73). Gh. Tărăboanţă şi colab. 72 Stabilirea suprafeţei “ochiului de muşchi” prin metoda liniară (după. B – Lărgimea muşchiului longissimus dorsi (L). dar suprafaţa se calculează pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) = 2 x (lărgimea + înălţimea) Rezultatele obţinute în cazul aplicării acestei metode prezintă o certitudine mai mică decât în cazul planimetriei sau metodei liniare. În urma calculelor se obţine o suprafaţă a “ochiului de muşchi”. > Determinarea suprafeţei cotletului se face prin planimetrie.din locul de intersecţie al acestei drepte cu limita internă a secţiunii cotletului se ridică o perpendiculară pe această dreaptă spre limita externă a secţiunii cotletului . în care: 0.în cazul în care această perpendiculară intersectează “ochiul de muşchi” se va deplasa perpendiculara până la locul în care va reprezenta o tangentă la ochiul de muşchi. foarte apropiată de cea stabilită prin planimetrie. Pentru a putea-o aplica se copiază conturul “ochiului de muşchi” din cotlet pe hârtie de calc având grijă ca acesta să fie într-o poziţie cât mai orizontală. .> Metoda liniară de determinare a suprafeţei “ochiului de muşchi” se aplică în situaţia în care nu dispunem de planimetru.73 reprezintă un coeficient de calcul valabil pentru rasa Marele alb şi metişii acesteia cu alte rase. datele obţinute se introduc în relaţia: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) = AB x CD x 0.

75). Diferenţa dintre suprafaţa cotletului şi cea a “ochiului de muşchi” reprezintă suprafaţa grăsimii din secţiunea cotletului. fie “la rece” (la 12-24 de ore de la sacrificare la 1-40C). masa corporală. starea de îngrăşare. Determinarea se face pe baza relaţiei: Masa carcasei (kg) R (%) = --------------------------------. 1985) . tehnologia de prelucrare (în cazul prelucrării prin opărire. vârstă (animalele tinere şi cu o masă corporală mai redusă au un randament la sacrificare mai mic). În situaţia în care. individ. randamentul la sacrificare este mai mare cu circa 4% decât în cazul prelucrării prin jupuire). dar cel “la rece” este mai mic cu 2-3 % decât cel “la cald”. Farkas şi T. totul se raportează la masa animalului viu. 73 Determinarea suprafeţei cotletului de la nivelul ultimei coaste (după N. randamentul la sacrificare este mai mare decât la alte specii de mamifere cu interes de fermă.Fig. Operaţiunea de tranşare constă în împărţirea carcasei pe regiuni de măcelărie ţinând cont de însuşirile culinare ale acestora. la suine. fie “la cald” (imediat după sacrificare). fiind cuprins între 70-85%. la masa carcasei se însumează şi masa organelor interne comestibile. Calcularea proporţiei de carne în carcasă se poate face pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi”(cm2) PCC (%) = ----------------------------------------------. etc. acesta este mai mic comparativ cu cele pentru grăsime sau mixte). se poate determina aşa numitul “randament comercial” a cărui valoare poate ajunge până la 90%. precum şi criteriu de apreciere şi certificare a calităţii materialului biologic de reproducţie.suprafaţa care urmează a fi planimetrată este reprezentată şi de partea care include “ochiul de muşchi”. iar apoi. 93 . > Stabilirea raportului carne – grăsime (RCG) se bazează pe corelaţia genetică dintre cantitatea de carne şi cantitatea de grăsime din întreaga carcasă (r = 0. El este determinat de: rasă (la rasele specializate pentru producţia de carne.x 100 Suprafaţa secţiunii cotletului (cm2) > Stabilirea randamentului la sacrificare (R) se poate face.x 100 Masa animalului viu (kg) La suine. condiţiile de transport (dacă transportul este de lungă durată randamentul la sacrificare se reduce considerabil). (fig. Pop.88) şi se calculează pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) RCG = ----------------------------------------------------------Suprafaţa grăsimii din secţiunea cotletului situat la nivelul ultimei coaste (cm2) > Stabilirea proporţiei de carne în carcasă (PCC) se bazează pe aceeaşi corelaţie genetică ca şi în cazul stabilirii raportului de carne – grăsime şi reprezintă obiectiv principal al selecţiei. alimentaţie (animalele hrănite cu cantităţi mari de suculente sau cu raţii de 9-11% celuloză au un randament la sacrificare mai scăzut).

anterior prin fleică. începând cu prima vertebră lombară. Tărăboanţă şi colab. iar postero-inferior prin articulaţia grasetului = femuro-tibio-rotuliană) (fig.Antricotul (cuprinde muşchii dorsali de la a VI-a până la ultima vertebră dorsală şi se limitează în faţă cu ceafa. prin linia ce le desparte de antricot. 76 Jamboane de diferite calităţi (musculoase. După detaşarea tuturor regiunilor. medii şi grase) (după.Cotletul (fig. 74 Tranşarea carcasei şi împărţirea pe regiuni (după.Jambonul (se delimitează supero-anterior prin cotlet. Gh. 75) (cuprinde muşchii dorsali.Lucrarea se face în mod diferenţiat de la o ţară la alta. Fig. iar lateral se limitează cu linia imaginară care trece paralel cu coloana vertebrală. sortarea se face pe următoarele categorii de calităţi: Fig. Fig.76). Tărăboanţă şi colab. . posterior. secţionând coastele la treimea superioară de-a lungul muşchiului longissimus dorsi). . lateral cu pieptul. în funcţie de scopul comercial. medii şi grase) 94 . 75 Cotlete de diferite calităţi (musculoase.Muşchiuleţul (cuprinde muşchii psoas major. până la ultima vertebră lombară. 1983) > Specialităţi (circa 26%): . Gh. minor şi ilicus). 1983) > Calitatea superioară (circa 42%): – Ceafa (se limitează anterior printr-o perpendiculară pe coloana vertebrală la nivelul articulaţiei occipito-atloidiană. . iar posterior cu cotletul). iar inferior se învecinează cu capul pieptului). care nu în toate cazurile au corespondent în regiunile de exterior.

Gh. Aprecierea calităţii cărnii de porc constituie o problemă foarte complexă. iar cel de la membrul posterior. superior cu ceafa şi Fig.Capul (cu toate regiunile de exterior). medii şi grase) (după. regiunea gambei cu oasele tibia. 77 Piept de diferite calităţi. culoare. de la genunchi. Gh. respectiv de la jaret în jos). > Calităţile gustative ale cărnii proaspete de porc sunt mai dificil de perceput pentru gusturi şi mirosuri indezirabile (miros de peşte. deci oasele scapulum şi humerus – delimitarea posterioară făcându-se în dreptul celei de a V-a vertebre toracale. > Consistenţa cărnii de porc depinde de fineţea fibrelor musculare şi se apreciază prin pipăit pe suprafaţa secţiunii muşchiului (în funcţie de rezistenţa opusă la presare. deoarece însăşi produsul se găseşte sub semnul dependenţei permanente a unor factori evaluaţi cu mai multă sau mai puţină exactitate (valoare nutritivă. gustul consumatorilor şi implicit cerinţele pieţii). gust. (fig. superior cu cotletul. 95 . În situaţia în care se procedează la dezosarea completă a carcasei se poate stabili cu scop ştiinţific şi raportul carne-oase (după dezosare se face cântărirea oaselor şi a cărnii + grăsimii.Fleica (anterior se limitează cu mijlocul de piept. aprecierea masei musculare dintr-o carcasă de porc se poate face. de vier. consistenţă.Picioarele (cuprind extermităţile membrelor anterioare şi posterioare. Tărăboanţă şi colab. > Calitatea a II-a (circa 13%) – Pieptul (se limitează anterior cu capul. dar mirosul dezagreabil se poate decela repede dacă se frige o bucată de carne pe grătar. 1983) antricotul. Totuşi. > Infiltraţiile grăsoase sunt apreciate vizual pe secţiunea carcasei (au o calitate mai bună carcasele la care grăsimea este infiltrată în fascicule.Rasoalele (cel de la membrul anterior cuprinde regiunea antebraţului cu oasele radius şi ulna. sau invers). etc. iar apoi se calculeză la un kg de oase.(după. > Calitatea inferioară (circa 5%) . 77). fibula şi rândul superior de oase metatarsiene). Tărăboanţă şi colab. . iar inferior la articulaţia humero-radio-ulnară. iar posterior cu jambonul). posterior cu fleica şi reprezintă partea inferioară a cutiei toracice). (musculoase. 1983) > Calitatea I (circa 14%): – Spata (cuprinde muşchii spetei şi ai braţului. fără a face depozite între muşchi). fie prin metode subiective (bazându-ne pe simţuri) fie prin metode obiective (pe analize de laborator). . fără muşchii aferenţi. câte kg de carne revin. . Metodele subiective de apreciere a calităţii cărnii de porc fac referire la infiltraţiile grăsoase. etc).

muşchii cu un pH apropiat de 5. psoasul şi muşchii fesieri). cu dimensiunile de 7.54 mm (adâncimea până la care pătrunde un ac cu diametrul de 0. Valoarea acestui ultim pH este influenţată în foarte mare măsură de starea de oboseală şi de post.2 indică un punct critic). în momentul sacrificării animalului. aceasta se poate stabili cu ajutorul unui aparat denumit penetrometru. În funcţie de creşterea pH-ului peste 6. Operaţiunile se efectuează cu ajutorul pH-metrelor (potenţiometre) şi al electrozilor (mai utilizate sunt pH-metrele cu pile şi electrozii cuplaţi: unul de măsurare şi altul de referinţă). calitatea cărnii va fi cu atât mai bună. la valori de 4. Astfel. dură). supus unei presiuni de 155. Impresia vizuală asupra culorii şi nuanţelor sale la carnea de porc corespunde cu reflectarea razelor luminoase pe suprafaţa cărnii. Metodele obiective privind aprecierea calităţii cărnii de porc utilizează diverse tehnici de laborator. în ceea ce priveşte consistenţa.62/2. În acest sens este necesar să se utilizeze o probă de carne răcită la +1 0C.62/7. cu cât pH-ul va fi mai ridicat. > Determinările de pH redau concentraţia de ioni de hidrogen a unui muşchi (de regulă se analizează muşchiul longissimus dorsi. un pH de 6. Numeroase investigaţii au stabilit că pH-ul muşchiului trece de la 7-7. randamentul la fabricaţie şi calitatea produsului finit depind de legătura apei cu proteinele cărnii. iar valorile sale depind de conţinutul în acid lactic format pe baza rezervei de glicogen în masa musculară. Astfel. Deci. Carnea de consistenţă densă prezintă fibrele musculare cu un diametru redus şi cu fasciculele musculare de dimensiuni mici – aspect care determină o frăgezime satisfăcătoare. > Culoarea cărnii de porc depinde de concentraţia de pigment (hemoglobină şi mioglobină). la aer carnea se oxidează mai repede şi capătă o nuanţă mai închisă. În practică se poate considera că la pH-urile cuprinse între 5 şi 6. 96 . Din acest motiv se recomandă ca examenul ei să se facă pe secţiune proaspătă.38 cm. Astfel. După acest timp.65 kg timp de 15 secunde. semitare şi densă = consistenţă fermă.9-6. de condiţiile de sacrificare şi alimentaţia pe care animalele au primit-o înaintea sacrificării. indică obiectiv diferenţele de consistenţă). o netă corelaţie există între valoarea pH-lui şi puterea de reţinere a apei (însuşire care exprimă cantitatea de apă fără legătură care produce exudaţia cărnii).5 (în timp de 18-24 de ore după sacrificare). dar mai ales de structura fibrelor în raport cu aciditatea (pH-ul) sau a apei cu proteinele. Totodată. calitatea cărnii scade (în general pentru cărnuri şi produse de mezelărie. valoarea pH-ului (“pH ultim”) se stabilizează în funcţie de condiţiile de conservare şi de starea cărnii. muşchii cu un pH mai ridicat sunt mai închişi la culoare decât cei care au un pH mai scăzut.consistenţa cărnii este apreciată ca fiind: moale.4 au o putere de reţinere a apei mai redusă decât cei cu un pH apropiat de 6 – lucru esenţial în procesele de procesare a cărnii de porc.2 (pH-ul unui muşchi la animalul în viaţă şi în repaus). Semnificaţia valorii pH-ului trebuie pusă în legătură cu unele caracteristici ale cărnii şi anume că.

1983) Organul Inima Pulmonii Ficatul Rinichii 40 kg 0. Gh. după cum urmează: > Culoarea se apreciază vizual (se consideră de calitate.500 0. carcasa în care grăsimea are culoarea albă). circa 200 g şi de calitate inferioară. ν Aprecierea produselor secundare obţinute de la suine se face după sacrificarea. foarte contrastantă între muşchi.calitatea a II–a – carnea de nuanţă roz care prezintă o uşoară diferenţă de culoarea între muşchi.Dacă această legătură este slabă. uniformă pe toată suprafaţa de secţiune. sex.475 0.870 0.520 0. cu foarte multă umezeală. etc. 97 .calitatea I – carnea de culoare roşie-închisă care prezintă o uşoară diferenţă de culoare între muşchi.715 0. . > Rezistenţa la râncezire se poate aprecia după indicele iod. . În practică. aceasta se face ţinând seama de următoarele caracteristici: . Totuşi. > Consistenţa se apreciază prin metode fizice şi chimice. eviscerarea şi tranşarea animalului şi se pot clasifica în: comestibile şi necomestibile. Tărăboanţă şi colab. ν Aprecierea calităţii grăsimii presupune stabilirea principalelor caracteristici. nici prea închisă. Tabelul 15 Valoarea ponderală a unor organe interne comestibile la diferite mase corporale la sacrificarea suinelor (după. fără umezeală.calitatea a III–a – carnea de nuanţă roz-pal.145 0.250 120 kg 0. pierderile sunt importante şi produsul este sec. . regiune corporală.630 0.330 În categoria produselor secundare necomestibile se include: părul şi pielea.350 0. Cantitatea şi calitatea lui depinde de rasă.215 0. aprecierea consistenţei grăsimii de porc se face prin palparea cu degetul şi dă rezultate bune. Calitatea părului se apreciază în funcţie de lungimea şi grosimea firelor. climă.calitatea e x t r a – carnea de nuanţă roşie-închisă. Cât priveşte clasarea cărnurilor de porc în raport de calitate. natura gliceridelor şi prezenţa antioxidanţilor pot să influenţeze sensibilitatea grăsimii la oxidaţie. iar cele din rasele ameliorate. precum şi de tehnica de obţinere.175 0. care pot reprezenta circa 8-12% din masa animalului sacrificat. Exemplarele de suine primitive produc 500-600 g de păr.695 0.884 1. categoria produselor secundare comestibile grupează o serie de organe interne (tabelul 15). Pe lângă aceasta. starea de îngrăşare.200 60 kg 0. Deşi nu se includ în calculul randamentului la sacrificare.Părul reprezintă un produs secundar apreciat pentru însuşirile mecanofizice. nici prea clară. lucru de care depinde evoluţia procesului de râncezire. fără umezeală. vârstă. acesta oferă indicaţii asupra calităţii totale de acizi graşi nesaturaţi. . nu şi asupra naturii lor.185 50 kg 0.

Cel mai bun păr este considerat cel care depăşeşte lungimea de 10 cm, grosimea de 200-250 microni şi este obţinut prin smulgere, după sacrificarea animalului. - Pielea constituie organul de protecţie al corpului şi participă la reglarea diferitelor funcţii ale organismului, ca: respiraţia, circulaţia, excreţia, termoreglarea, metabolismul glucidic, etc. Ea reprezintă circa 4-7% din masa corporală a animalului. Calitatea pieilor de suine depinde de structură şi suprafaţă – însuşiri influenţate la rândul lor de: rasă, vârstă, sex, starea de întreţinere, etc. Pielea exemplarelor din rasele primitive este mai groasă, mai densă şi mai puţin elastică; cea a suinelor tinere este mai puţin densă, mai uniformă ca grosime şi structură, iar cea a scroafelor, mai subţire decât a vierilor. De la exemplarele aflate în stare avansată de îngrăşare se obţine o piele mai elastică decât de la cele slabe, iar de la cele subalimentate rezultă piei uscate şi cu structură slabă. În vederea valorificării, pieile de suine trebuie conservate (supuse operaţiunilor de sărare, uscare, sortare, etc.). Aprecierea subproduselor obţinute de la suine permite ridicarea eficienţei economice în creşterea şi exploatarea speciei, fiind susţinută de o gamă largă de subproduse, astfel: - Sângele obţinut în urma sacrificării reprezintă 3-4% din masa corporală a animalului şi are multiple întrebuinţări în industria alimentară, farmaceutică, uşoară, etc. El prezintă următoarea compoziţie chimică: 20-21% substanţă uscată; 79-80% apă; 18-19% proteine (din substanţa uscată; 14-14,2% hemoglobină (din proteine); 0,07% glucoză; 0,04% colesterină; 0,23% lecitină0; 11% grăsimi. Pentru conservarea de scurtă durată a acestui subprodus se foloseşte în mod obişnuit sarea de bucătărie, bioxidul de carbon, (pentru 2-3 săptămâni), acidul salicilic, acidul tartric, acidul boric, etc., iar pentru conservarea de lungă durată se practică deshidratarea. - Glandele cu secreţie internă obţinute de la suine se utilizează în industria farmaceutică în măsură mult mai mare decât cele rezultate de la alte specii de animale, datorită asemănării structurale cu cele ale omului. Dintre glandele endocrine se utilizează: hipofiza (pentru obţinerea somatotropinei–S.T.H.; tireostimulinei– S.T.H.); tiroida (pentru obţinerea tiroxinei şi triiodotrioninei); parotida (pentru obţinerea hormonului paratirpoidian care acţionează asupra metabolismului fosfocalcic) etc. Extractele de ficat se utilizează contra anemiilor, iar din bilă se extrag o serie de acizi (biliari, glucocolic, taurocolic) care facilitează resorbţia lipidelor din tubul digestiv. Din creier şi măduva spinării se extrag: colesterina, lecitina, cefalina, iar din splină – hormosplenul cu rol în hematopoeză. - Oasele rezultate de la suine se utilizează în industria zahărului sau pentru obţinerea făinii de oase necesară hrănirii animalelor. - Cornul şi unghiile obţinute de la suine se utilizează la obţinerea unor produse cheratinoase folosite în industrie.

5.3. VALORIFICAREA SUINELOR

98

Valorificarea suinelor se poate face prin: livrarea animalelor în viu, în carcasă sau livrarea de animale vii pentru utilizare în alte ferme. Livrarea în viu a suinelor destinate tăierii se face din ferme şi zone fără boli contagioase, corespunzătoare următoarelor categorii: - suine pentru carne, cu masa corporală cuprinsă între 80-130 kg; - suine îngrăşate în scop special, peste 130 kg; - scroafe reformate, recondiţionate şi vieri reformaţi, castraţi şi recondiţionaţi. Nu se admit la tăiere scroafele gestante şi vierii cu mai puţin de trei luni de la castrare, cu plaga de castrare necicatrizată. Livrarea în carcasă trebuie să respecte exigenţele mereu crescânde ale consumatorilor pentru o proporţie cât mai mare de carne macră. În acest sens este necesară stabilirea operativă a calităţii carcasei şi implicit a plăţii dieferenţiate a acesteia. Practic, carcasa de suină înseamnă corpul unui porc sacrificat, eviscerat şi cu emisiunea sangvină efectuată; tăiat de-a lungul liniei mediane (sau netăiat), fără păr, limbă, copite, organe genitale, osânză, rinichi şi diafragmă. Sistemul oficial de apreciere a carcaselor de porcine în U.E. este sistemul “SEUROP” (tabelul 16) care ia în considerare clasificarea pe baza procentului de ţesut muscular.
Tabelul 16 Sistemul de clasificare “S E U R O P” Clasa de calitate
S E U R O P

Procentul de ţesut muscular din masa carcasei
(%)

peste 60 55-60 50-55 45-50 40-45 sub 40

Statele membre ale U.E. pot decide aplicarea acestui sistem în următoarele situaţii: - în cazul abatoarelor nespecializate unde numărul de porci sacrificaţi/săptămână nu depăşeşte 200 de capete; - în cazul abatoarelor care sacrifică numai porci din producţia proprie (ferme proprii) şi care tranşează toate carcasele rezultate. În ceea ce priveşte conţinutul de carne din carcase, acesta este evaluat prin diferite metode sau cu aparate autorizate de clasificare. O metodă simplă este metoda celor două puncte Z.P. (Zwei Punkte). Aceasta constă în efectuarea a două măsurători liniare pe carcasă (grosimea stratului de slănină deasupra muşchiului Gluteus medianus, cu includerea grosimii pielii - S şi grosimea cărnii în linie dreaptă dintre canalul medular şi vârful superior al muşchiului Gluteus mediu - F), iar apoi estimarea procentuală a ţesutului muscular (M%).

99

Un aparat autorizat în U.E. pentru stabilirea conţinutului de carne din carcase este FOM (FAT-O-MEATER), de producţie daneză (firma SFK). Acesta are la bază reflectanta diferenţiată a undei de lumină de către ţesutul muscular şi cel de grăsime. Reflectanta este măsurată cu ajutorul unei sonde optice prevăzută cu două fotocelule. Cât priveşte starea termică de prezentare a cărnii de porc destinată comercializării şi consumului aceasta poate fi: proaspătă (imediat după tranşarea carcasei); refrigerată (răcită la temperatura de 0-40C). Acest regim termic permite conservarea cărnii de porc pentru o perioadă de maximum 72 de ore. Totuşi, refrigerată la 00C şi umiditatea aerului de 80-85%, carnea de proc se poate păstra până la 21 de zile, timp după care începe să-şi piardă în mod substanţial savoarea; congelată (când s-a atins temperatura de –180C în starturile cele mai profunde ale carcasei, adică la os). În asemenea stare, carnea de porc se poate păstra în bune condiţii timp de 6 luni; decongelată (readucerea cărnii la starea de a putea fi folosită ca hrană). Decongelarea se poate realiza, fie în mod lent (prin menţinerea ei în frigider timp de 24 de ore sau la temperatura mediului ambiant, dar ferită de lumină şi căldura excesivă), fie “umed” (prin imersarea pachetelor cu carne congelată în apă rece sau caldă). Este interzisă recongelarea după decongelare, deoarece congelările şi decongelările repetate duc la pierderi ale valorii nutritive (se elimină proteina din sucul muscular). Livrarea animalelor vii pentru diferite ferme poate fi întâlnită în cazul crescătoriilor specializate în producerea de purcei care pot livra: purcei înţărcaţi, la 710 kg sau tineret pentru îngrăşare, la 30-35 kg. O altă categorie de suine care se poate livra altor ferme o reprezintă indivizii pentru prăsilă (vieruşi sau scrofiţe) – material biologic ce poate fi: de rasă curată, metişi F1 sau scrofiţe rotaţionale. La livrarea acestor ultime categorii de suine trebuie întocmită întreaga documentaţie zootehnică, respectată legislaţia sanitar-veterinară în vigoare şi normele de transport specifice. Cât privesc preţurile, în ambele cazuri, acestea se stabilesc prin negocieri directe între părţi sau prin licitaţie.

Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 5, studenţii vor face observaţii, notaţii şi aplicaţii practice privind aprecierea materialul biologic suin din biobaza disciplinei, în vederea valorificării.

100

Boli infecto-contagioase Din grupa bolilor infecto-contagioase (virale). sindromul SMEDI. de nutriţie şi tehnopatii. sindromul respirator şi de reproducţie (PRRS). de sistemele de creştere şi de tehnologiile aplicate. variola. reclamă cunoaşterea principalelor boli şi intervenţii zoo-veterinare specifice. stomatita veziculară. exantemul veziculor. pe de altă parte. BOLI SPECIFICE SUINELOR La suine pot fi întâlnite boli: infecto-contagioase (virale). pneumonia virală a porcului (VPP). precum şi efectele răspândirii acestora în afara unităţii pe care o coordonează. Mai mult. bacteriene. 6. pe de o parte şi protecţia consumatorilor de produse provenite de la acestea. cu rate de mortalitate de peste 95% la toate categoriile de suine. 6. gripa (influenţa) porcină. micotice. pentru a şti să sesizeze medicului veterinar problemele de sănătate ale animalelor. iar managerul fermei să realizeze pe deplin implicaţiile distructive ale bolilor în ceea ce priveşte eficienţa economică globală. cu o evoluţie epizootică explozivă şi un grad foarte ridicat de difuziune. crescătorul de porci trebuie să posede unele cunoştiinţe minime legate de patologia suină. Boala este declanşată de un virus filtrabil cu aspect sferic. gastroeneterita transmisibilă (TGE).1. febra aftoasă. numit generic Tortor suis – agent patogen existent într-un rezervor natural de infecţie şi menţinut la 101 .1. encefalomielita infecţioasă porcină.1. la suine pot fi întâlnite: pesta porcină.Capitolul 6 BOLI ŞI ACŢIUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR Indiferent de mărimea fermelor. boala lui Aujeszky. parazitare. protecţia materialului biologic suin. pesta porcină africană. PESTA PORCINĂ poate apare în orice sezon al anului.

dar au fost situaţii când aceasta s-a semnalat şi în Europa sau America. 102 . după 5 zile. asociată cu starea febrilă care nu scade la nici un tratament. Astfel. vomismente. pe splină apar numeroase infarcte de forma unor triunghiuri mai închise la culoare decât fondul organului. primele manifestări constau în diminuarea apetitului animalelor bolnave. asigurarea materialului de lucru şi de protecţie pentru întregul personal din fermă. periodic îşi exacerbează patogenitatea dând naştere la epizootii. în România controlul şi prevenţia pestei porcine se făcea prin vaccinări obligatorii cu vaccin antipestos. prin carnea. acut (cu durata de 4-7 zile). animalelor. înroşirea pielii pe abdomen. PESTA PORCINĂ AFRICANĂ prezintă o distribuţie geografică în zonele de est şi sud ale Africii. În formele acute moartea animalelor survine în interval de 10-20 de zile. ca măsuri generale se impune: dirijarea şi controlul sever al persoanelor.E. Împotriva pestei porcine orice tratament medicamentos este inutil şi interzis (obligatoriu suinele cu semene clinice de pestă se sacrifică în condiţii speciale. putând evolua: supraacut (cu durata de 24-36 de ore). diaree severă. în şi dinspre fermă. apoasă şi de culoare gri-gălbuie. executarea obligatorie a dezinfecţiilor. sub strictul control sanitar-veterinar). Cum în organismul porcilor sănătoşi se pot găsi. dezinsecţiilor şi deratizărilor periodice. vezica urinară este congestionată.nivelul suinelor sălbatice (ex. comparativ cu cea întâlnită în cazul rujetului. cu numeroase hemoragii de mărimea gămăliei de ac. Astfel. Boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. La necropsie se observă o mărire în volum a ganglionilor limfatici regionali (în secţiune prezintă aspect marmorat). subacut (cu durata de 14-20 de zile) şi cronic (cu durata de până la 50-60 de zile) – forma cea mai periculoasă. iar singura cale de a preveni declanşarea bolii este profilaxia. culoarea roşie congestivă se menţine.50C). iar virulenţa celor doi microbi de asociere creşte enorm. Mistreţul european) şi care. apariţia virusului menţionat rupe echilibrul organic. când aceasta dispare. pe rât şi urechi (urechile capătă un aspect “marmorat”). De regulă. rinichii prezintă aspect degenerat de culoare cenuşiegălbuie. Apoi. cu baza spre margine şi vârful spre interiorul splinei. datorită faptului că se menţine în efectiv purtătorul şi eliminatorul de germeni. în mod normal. precum şi pareza trenului posterior. Boala se transmite direct prin contactul porcilor sănătoşi cu cei bolnavi sau trecuţi prin boală. sângele şi organele provenite de la porcii bolnavi. acţiunea nu va mai fi permisă – singura măsură acceptată fiind eradicarea totală prin lichidarea întregului efectiv. Pateurella începe să producă leziuni ale aparatului respirator localizate la nivelul cavităţii toracice. după 2-4 zile apar: starea febrilă (până la + 41. După o perioadă de constipaţie. mărfurilor şi materialelor. cu localizare la nivelul cavităţii abdominale. conjunctivitele cu o mare cantitate de exudat ce determină aderenţa aproape completă a pleoapelor. indiferent de atribuţiunile de lucru. iar Salmonella produce leziuni digestive. Până în prezent. dar în conformitate cu legislaţia U. dar reapare imediat) şi apariţia de hemoragii punctiforme. la animalele bolnave se instalează tulburări nervoase. pe zonele mediane ale membrelor (dacă se apasă cu degetul pe pielea înroşită. iar în forma supraacută. o serie de microbi din grupa Pasteurella şi Salmonella care nu produc nici un fel de boală. dezinfecţia severă a fermei şi vidul sanitar.

Tratamentul se bazează pe combaterea febrei şi deshidratării prin administrare de antibiotice în cazul infecţiilor secundare. România este indemnă de pesta porcină Africană. Cu o perioadă de incubaţie de 10-16 zile. GASTROENTERITA TRANSMISIBILĂ (TGE) atacă în mod diferit toate categoriile de suine. chiar dacă animalele îşi păstrează apetitul şi aspectul normal. dezinfecţie şi carantină. precum şi în luarea măsurilor de dezinfecţie şi carantină. cu o afinitate deosebită pentru mucoasa gastrointestinală. apare inapetenţa. Semenele clinice constau în: febră. 103 . Diagnosticul trebuie confirmat prin examen histopatologic şi virusologic. iar măsurile preventive vizează îmbunătăţirea condiţiilor de zooigienă. tuse. cu 48-36 de ore înaintea morţii (rata mortalităţii este de până la 100%). descărcări de exudat mucopurulent conjunctival sau nazal. strănuturi şi chiar conjunctivite. cu care este înrudit din punct de vedere antigenic. Deşi. iar agentul patogen este un virus filtrabil din genul Corona. În mod frecvent. boala se transmite prin contactul direct dintre animale şi apare brusc (de regulă toamna sau iarna timpuriu). însoţită de vome şi consum frecvent de apă (datorită stării de deshidratare severă. diaree şi vomismente. în primele 2-3 zile de boală. virusul declanşează o creştere bruscă a temperaturii corporale. în caz de apariţie. stări de depresii generale. La categoriile de suine cu vârsta mai mare se constată o tuse uscată şi în accese. PNEUMONIA VIRALĂ A PORCULUI (VPP) este declanşată de un virus filtrabil care îşi păstrează capacitatea de infecţie până la – 200C. Apoi. După o perioadă de incubaţie de 5-9 zile. iar contaminarea se produce prin contact direct sau pe cale aeriană. cu o rată a mortalităţii de 1-4%. tuse. în fapt un virus asemănător virusului gripal uman. prezenţa virusului dă semnele clinice ale unei pneumonii cronice.Boala este declanşată de un virus din grupa Iridoviridae – agent patogen foarte stabil şi rezistent (supravieţuirea virusului în sânge păstrat în camere frigorifice a fost de până la 6 ani. Nu există un tratament specific. pulsul cardiac foarte rapid. boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. la ora actuală. GRIPA (INFLUENŢA) PORCINĂ este o boală infecto-contagioasă de natură mixtă. respiraţia accelerată. Cu o perioadă de incubaţie de 2-7 zile. animalele stau întinse prin colţurile boxelor. respiraţie îngreunată de tip abdominal. iar la purceii în vârstă de o săptămână. purceii stau mai mult pe lângă sursa de apă). moartea survine după 2-7 zile. pe o infecţie bacteriană iniţială (Hempohilus influenzae suis) se grefează infecţia cu virusul gripei suine. prin examen virusologic. de câteva luni). inapetenţă. iar extremităţile capătă o culoare cianotică. Cu o perioadă de incubaţie de 12-18 ore. rata acesteia poate fi de 100%. prin care. Diagnosticul bolii se stabileşte prin manifestările clinice specifice şi în laborator. La tineretul suin şi la porcii la îngrăşat se observă inapetenţă. îndeosebi dimineaţa la furajare sau după efort fizic. iar în cel păstrat la tempratura camerei. temperatura corporală a animalelor bolnave scade brusc. virusul declanşează manifestări dramatice la purcei – stări evidenţiate prin diaree puternică de culoare galben-verzui. iar cel preventiv constă în vaccinarea scroafelor şi scrofiţelor. la purceii mai tineri se pot observa diareei pasagere sau strănuturi. Astfel. dar rata mortalităţii este mai redusă.

veziculele se deschid iar temperatura corporală revine la valorile normale. caracteristică fiindu-i tusea în accese. iar în locul lor rămân suprafeţe erodate cu fragmente parţial detaşate de epiteliu necrozat. asociate cu diferite bacterii piogene pot conduce la pierderea copitelor . precum şi pe piele la nivelul coroanei şi între copite. dar care dispar odată cu eliminarea lichidului. La scroafele cu purcei. Cu o rată a mortalităţii mai mare la tineret şi în jur de 5% la celelalte categorii de suine. La scurt timp după apariţie. După circa 24 de ore de la apariţie. eradicarea ascaridiozelor care influenţează infecţiile pulmonare şi îmbunătăţirea condiţiilor de zooigienă. Atât în cazul apariţiei veziculelor primare. Pentru a putea-o diferenţia de febra aftoasă. faringe). până la 2 centimetrii. pneumonia virală a porcului (VPP) este o boală cronică pe toată durata anului. virusul declanşează formarea unor vezicule (afte) pe mucoasa bucală (buze. îndeosebi la nivelul lobilor apicali sau cardiaci. precum şi dificultăţi în hrănirea cu furaje. STOMATITA VEZICULARĂ este declanşată de un virus cu două tipuri antigenice din grupa Picornaviridae. pe cale intradermică la toate categoriile de suine.înlocuirea lor făcându-se într-un interval de 1-3 zile. asemenea afte pot să apară chiar şi la nivelul mameloanelor. Tratamentul constă în combaterea infecţiilor de asociaţie prin antibioterapie generală. Infecţia se produce prin contact.La sacrificarea animalelor. 104 . al nărilor şi al buzelor apar nişte vezicule primare (asemănătoare cu “băşicile” produse de arsuri). Aceste leziuni apar sub formă de papile care evoluează în vezicule pline cu lichid clar şi cu un diametru de la câţiva milimetrii. Datorită faptului că nu există tratamente curative specifice. cât şi a celor secundare. limbă. Nu există tratament specific. la nivelul râtului. rât şi la coroana copitei. pe plămâni se observă zone de pneumonie. boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. spaţiilor interdigitale şi tălpii animalelor apar veziculele secundare ce produc leziuni care. În cazul în care aftele se instalează la nivelul copitelor. diagnosticul cert al stomatitei veziculare poate fi stabilit prin examene virusologice şi serologice de laborator. apar modificări locomotorii care îngreunează vizibil mişcarea animalelor. Aceste vezicule pline cu un lichid seros ce conţin virusul. la nivelul coroanei. cu multe subtipuri imunologice. După o perioadă de incubaţie cuprinsă între două şi şapte zile. Apariţia acestor suprafeţe este însoţită de numeroase semene clinice (animalele prezintă febră. iar măsurile preventive se referă la dezinfecţie şi carantină. inapetenţă şi salivaţie excesivă). prezintă un diametru de 5-30 mm şi o înălţime de 10-20 mm. aftele se rup. Boala se manifestă prin febră şi apariţia unor leziuni pe limbă. care este boală de sezon cu evoluţie scurtă. După 12-48 de ore de la pătrunderea în organismul animalelor. animalele prezintă stări febrile. După 48-72 de ore. EXANTEMUL VEZICULOS este o boală infecto-contagioasă declanşată de un virus filtrabil cu o pluralitate de tipuri antigenice şi putere invazivă deosebită. Comparativ cu gripa porcină. FEBRA AFTOASĂ poate afecta toate categoriile de suine şi este produsă de un virus din grupa Picorna. combaterea bolii se realizează prin măsuri de profilaxie (dezinfecţie şi carantină).

Suinele adulte fac de multe ori infecţii subclinice. BOALA LUI AUJESZKY. Boala se poate transmite pe cale aerogenă. În unele cazuri. fără zone de depresie. de regulă neobservate de crescători. însoţite de o iritaţie considerabilă a pielii. paralizie). În situaţia unor erupţii variolice generalizate apar stările febrile. iar marginile au o culoare gri. VARIOLA este produsă de un virus din grupa Pox. contractura muşchilor buzelor pune în evidenţă dinţii. dar rămân purtători şi excretori de virus. 105 . Acest exudat atarge muştele sau alte insecte. Unele animale prezintă o postură rigidă. iar în alte cazuri animalele muşcă un obiect . După dezvoltarea acestor leziuni apar nişte cruste de nuanţă maronie-închis. rotunde. purcei şi tineret. Nu există tratament specific.În ceea ce priveşte stabilirea diagnosticului sigur. în mai puţin de o oră. Combaterea variolei trebuie făcută prin măsuri de profilaxie generală. este produsă de un virus din grupa Herpetoviridae. scroafe şi tineret. fără apariţia manifestărilor nervoase. care determină animalele să se scarpine violent de pereţii şi grilajele boxelor. animalele trecând. lipsa poftei de mâncare şi manifestări nervoase (neconcordarea mişcărilor trenului posterior. la comă. respiraţie sforăitoare. Diagnosticul sigur al bolii se face prin examen de laborator pe baza leziunilor sistemului nervos central sau examen virusologic. dezinsecţie. iar tratamentul profilactic se referă la: vaccinări la vieri. dar mai ales la scroafele gestante. Pe corpul animalelor apar leziuni caracteristice. dezinfecţie. moartea instalându-se de regulă în 3-4 zile de la declanşarea bolii.încleştarea dinţilor fiind însoţită de scrâşnete de durere. pe baza simptomelor clinice şi se confirmă prin examene histopatologice. devierea capului şi gâtului într-o parte. deratizare. cu picioarele anterioare întinse înainte şi cele posterioare spre înapoi. După o perioadă de incubaţie de circa 6 zile. În cazul variolei. Astfel. cunoscută şi sub numele de boala Teschen (după regiunea unde a apărut prima dată) este declanşată de un virus din grupa Picornaviridae care afectează mai mult tineretul suin. cunoscută sub numele de pseudorabie. virusologice şi serologice. de la aspectul clinic normal. mai mult. prin conract direct şi prin materialul seminal. începând cu vârsta de 4-6 săptămâni. pierderea apetitului. iar combaterea afecţiunii se face prin măsuri de profilaxie. cu perioadă de incubaţie de 3-11 zile. apar leziuni ale tegumentului care eliberează un exudat sero-sangvinolent. dezinfecţie. boala debutează brusc cu febră. animalele prezintă stări de febră. ENCEFALOMIELITA INFECŢIOASĂ PORCINĂ. asemenea leziuni nu apar la nivelul copitelor. SINDROMUL RESPIRATOR ŞI DE REPRODUCŢIE (PRRS) este produs de un virus denumit Lelystad din grupa Arteroviridae şi poate fi întâlnită la toate categoriile de suine. care pot vehicula virusul la alte animale sau chiar genera apariţia altor infecţii secundare. inapetenţă şi o neconcordare a membrelor posterioare. deratizare. în conformitate cu legislaţia sanitar-veterianră. purceii şi tineretul suin. La purceii în vârstă de 3-4 săptămâni. acesta se face diferenţiat faţă de febra aftoasă şi stomatita veziculară. La suine (îndeosebi la purcei şi tineret) se manifestă prin simptome nervoase. slăbirea progresivă şi implicit întârzierea considerabilă a creşterii. la purcei. Datorită acestor stări. tendinţa de deplasare laterală. dezinsecţie. agent patogen la care sunt vulnerabili. în prima săptămână de viaţă boala evoluează supraacut.

streptococia. epidermita exudativă a porcilor. evoluează sub formă acută. canari. pieptului şi abdomenului. E – embrionic deah = moarte embrionară. fătarea are loc la termen. salmoneloza.Animalele prezintă o stare subfebrilă. avorturi. leptospiroza. dizenteria serpulinică a porcului. pateureloza.2. Astfel: dacă infecţia are loc în primele 24 de ore de gestaţie. SINDROMUL SMEDI este declanşat de viruşi din grupele Picornaviridae şi Parvoviridae şi afectează în principal activitatea de reproducţie a suinelor. iar scroafele revin în călduri între cicluri. la suine pot fi întâlnite: rujetul. ovine. Nu exită încă vaccin împotriva sindromului respirator şi de reproducţie (PRRS). stau în decubit şi nu se ridică decât forţate. dizenteria. Animalele se retrag în zone întunecoase. etc) şi care la porc. La scroafele gestante şi în lactaţie boala se manifestă prin inapetenţă. iar profilaxia trebuie făcută şi menţinută prin măsuri de zooigienă. I – infertility = infertilitate). edemul malign. aceasta poate fi suspectată în situaţiile în care apar tulburări majore de reproducţie (agenţii patogeni prezintă afinitate deosebită pentru uterul gestant şi invadează produşii de concepţie). Până în prezent nu există un vaccin specific. celelalte putând să manifeste febră şi depresie puternică.1. iar viruşii au predilecţie pentru tubul digestiv. se produce moartea şi reabsorţia embrionilor. dacă infecţia se produce între a 24 şi a 80–a zi de gestaţie are loc mumificarea unora dintre fetuşi. dar. M – mumification = mumificare. mortalitatea până la înţărcare fiind de 50-80%. subacută sau cronică. singurele măsuri fiind cele profilactice generale de zooigienă şi carantină. antraxul. Boli bacteriene Din grupa bolilor bacteriene. câine. fătări distocice. După 2-3 zile apar leziuni cutanate sub formă de urticarie difuză sau cu 106 . mumificaţi sau maceraţi. bruceloza. Forma acută debutează brusc cu moartea câtorva animale. febră. Diagnosticul sindromului SMEDI se pune pe baza unei anchete epizootologice şi a tulburărilor de reproducţie şi se confirmă prin examene de laborator. RUJETUL sau erizipelul este o boală bacteriană produsă de agentul Erysipelothrix rhusiopathiae. 6. Diagnosticul final se pune pe baza examenelor virusologice şi serologice de laborator. tuberculoza. Animalele infectate nu manifestă simptome vizibile de boală. Denumirea de SMEDI include simbolurile principalelor manifestări (S – stilbirth = naşterea unui progen mort. dar o parte din produşi se nasc morţi. porumbei. Purceii fătaţi vii prezintă somnolenţă exagerată şi nu reuşesc să sugă. colibaciloza. tetanosul. o parte subponderali şi neviabili şi foarte puţini apar ca dezvoltaţi normal. Transmiterea bolii se face prin contact direct sau prin dejecţii. cianoza urechilor. o bacterie izolată de la numeroase specii de animale (bovine. aparatul respirator şi genital. vomă şi diaree. rinita trofică. refuzul hranei. listerioza. dacă infecţia se instalează în ultima lună de gestaţie. tulburări respiratorii. purcei fătaţi morţi.

SALMONELOZA este considerată “boală de mizerie” produsă în principal de bacteria aerobă Salmonella cholerae suis – bacterie favorizată de condiţiile improprii de întreţinere a animalelor. dar reapare imediat. Examenul necroscopic evidenţiază numeroase leziuni hemoragice pe seroase şi leziuni necrotice la nivelul mucoasei stomacale şi pe intestine. Boala poate evolua sub 3 forme: pulmonare. El trebuie însoţit obligatoriu de asigurarea condiţiilor de zooigienă.forme geometrice caracteristice. Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice. dar manifestările sunt mai puţin severe. depresie generală. 107 . prezenţa rozătoarelor. precum şi apariţia artritelor şi a endocarditelor verucoase de la nivelul valvelor cordului. tineretul suin. Tratamentul recomandabil constă în administrarea de sulfamide şi antibiotice cu spectru larg. Agentul etiologic al bolii a fost izolat în anul 1989 şi este reprezentat de o bacterie (Serpulina hyodysenteriae) strict anaerobă a cărei patogenitate este exprimată doar în prezenţa altor germeni de la nivelul intestinului. deoarece bacilul este sensibil la penicilină. Începând cu a doua zi de la instalare. dar numai anumite tipuri sunt patogene. dar trebuie completat cu examen bacteriologic de laborator. care se manifestă prin febră. Cu o perioadă de incubaţie de 1-2 săptămâni şi o rată de morbiditate ce poate varia de la câteva animale până la 100%. concomitent cu săruri minerale necesare rehidratării organismului. febră ridicată şi leziuni hemoragipare la nivelul pielii şi tegumentelor. precum şi luarea măsurilor de zooigienă şi carantină. Diagnosticul bolii este uşor de stabilit. DIZENTERIA SERPULINICĂ A PORCULUI poate afecta toate categoriile de suine. îndeosebi. când aceasta nu se modifică). sau prventiv prin vaccinarea antirujetică. culoarea roşie congestivă dispare. enterite şi septicemice. La nivelul acestor leziuni pielea este îngroşată şi are o culoare care variază de la roz deschis. Tratamentul bolii se poate face prin administrarea de antibiotice. etc. în fecale apar descărcări de mucus şi sânge. Totuşi. Forma pulmonară se manifestă prin pneumonii sau bronhopneumonii însoţite de febră. lipsa curăţeniei. comparativ cu cea întâlnită în cazul pestei porcine. prezente în mod normal în intestin. clortetraciclină.diaree severă cu pierderi mari de fluide şi slăbire accentuată. Forma septicemică se caracterizează prin evoluţie acută. antiinflamatorii. este mai rar întâlnită la purceii în vârstă de până la 30 de zile şi mai frecventă la cei cu vârsta cuprinsă între 1 ½ -3 luni. DIZENTERIA este cunoscută sub denumirea de “diareea cu sânge” şi poate afecta. La porcii în vârstă de 3-6 luni. Forma cronică apare de obicei în urma ameliorării spontane a formei acute şi se caracterizează prin leziuni necrotice ale unor porţiuni de piele. frigul excesiv. urmate de deshidratări puternice. Forma subacută prezintă aceiaşi simptomatologie ca şi cea acută. vitamine şi perfuzii pentru rehidratarea animalelor. a urechilor şi cozii. tuse şi respiraţie îngreunată. până la purpuriu închis (dacă se apasă cu degetul pe pielea înroşită. boala debutează cu diaree şi adâncirea flancurilor. frecvent întâlnită este enterita salmonelică. Boala este declanşată de bacterii din genul Vibrio. tetraciclină.

prezintă motilitate şi pătrund cu uşurinţă în sistemul circulator unde se multiplică. inapetenţă. la porc fiind izolată varietatea Pomona. fiind mai frecventă iarna şi toamna. Infecţia se realizează pe cale digestivă la nivelul colonului. dublat de izolarea animalelor bolnave şi asigurarea condiţiilor corespunzătoare de zooigienă. Cea mai raţională modalitate de combatere ar fi medicamentaţia scroafelor cu sulfamide şi antibiotice cu spectru larg care să ajungă la purcei prin laptele supt. În evoluţiile cronice boala nu prezintă o simptomatologie deosebită. cât şi celei cronice. LEPTOSPIROZA este produsă de bacterii din genul Leptospira. dar şi alte varietăţi (Icterohemoragiae sau Canis). În formă acută. eliminate în jet. animalele prezintă diaree cu aspectul particular de “zeamă de orez” Atât în cazul formei acute. vome şi diaree (la început fecale apoase. 108 . Măsurile preventive vizează asigurarea condiţiilor de zooigienă în maternitate şi dezinfecţia cordonului ombilical al purceilor imediat după fătare. iar tratamentul se face conform protocolului stabilit de medicul veterinar. Ciclurile leptospirelor pot fi oprite prin vaccinări sau tratamente cu antibiotice. Diagnosticul cert se stabileşte numai prin examene de laborator. scăderea poftei de mâncare. Pe lângă semenele clinice. denumită iniţial “avortul contagios” este o boală produsă de bacteria Brucella suis. animalele prezintă hipertermie. BRUCELOZA. condiţii deficitare de zooigienă. Animalele prezintă trenul posterior umed şi acoperit de resturi diareice. în componenţa florei intestinale normale. Melitensis şi B. care. apariţia unor descărcări diareice de culoare albicioasă. existente în tractul digestiv. coli. Moartea animalelor se instalează datorită dezechilibrului balanţei hidroelectrolitice sau a şocului toxi-infecţios cu coagulare intravasculară. în ultimele 3 săptămâni de gestaţie se înregistrează avorturi frecvente şi implicit pierderi mari de purcei. diagnosticul cert se stabileşte prin examen bacteriologic de laborator. carenţa de fier şi vitamina A. abortus). cenuşii. condiţiile proaste de zooigienă conduc la slăbirea rezistenţei organismului şi la exacerbarea virulenţei bacilului E. Leptospirele au un aspect spiralat. la nivelul mucoasei şi conjunctivei. producându-se hipersecreţie de mucus şi necroza epiteliului. stress. precum şi prin măsuri de zooigienă şi carantină. unde bacteriile se multiplică masiv. iar la necropsie se observă leziuni ale rinichilor. În forma cronică. Căile de infecţie sunt reprezentate de leziunile pielii. din urină sau din avortoni. dar la scroafe.Boala se poate răspândi prin fecale. În evoluţiile acute animalele prezintă febră. Cu o rată a mortalităţii de chiar 100% la purcei. COLIBACILOZA sau “diareea albă” este atribuită în principal bacteriilor din genul Escherichia coli. iar într-un interval de 2-7 zile pot pătrunde în organele viscerale al animalului. Insuficienta hrănire a purceilor cu colostru. la scurt timp devin negricioase. diaree. amestecate cu sânge şi mucus). furaje mucegăite şi îngheţate. boala poate apare în primele zile după naşterea acestora şi se manifestă printr-o slăbire generală. animalele slăbesc prin deshidratare. la care pot fi asociate şi alte varietăţi (B. apă.

diagnosticul cert se poate stabili prin examen bacteriologic de laborator. apoi apare un prolaps al muşchiului. ea putând apare ca o infecţie de asociaţie atunci când rezistenţa organismelor este scăzută datorită altor boli (enteritele. febră. toxina este greu de combătut. asociate cu reducerea apetitului sexual. Boala este declarabilă.Semnele clinice generale sunt reprezentate prin: stări de inapetenţă. boala progresează rapid. bruceloza. locală sau generală. Tratamentul constă în administrarea în doze mari de antibiotice cu spectru larg şi curăţirea severă a plăgilor. astfel că după 24-36 de ore apar spasmele tetanice ale musculaturii scheletului (tetania muşchilor spatelui şi gâtului curbează linia spinării. iar în final moartea survine prin asfixie. 109 . etc. Cu o perioadă de incubaţie de 1-3 săptămâni. Prevenirea se face prin serul antitetatic. iar apoi în sistemul nervos central al animalului. etc). Tratamentul constă în administrarea de sulfamide şi antibiotice cu spectru larg. EDEMUL MALIGN (Gangrena gazoasă) este tot o infecţie cu clostridii produsă de bacteria Clostridium septicum care invadează rănile pe care le au animalele. TETANOSUL este o infecţie cu clostridii produsă de bacteria Clostridium tetani (Bacilus tetani) care contaminează rănile. Diagnosticul sigur se face prin examene serologice de laborator. are loc ridicarea anormală a urechilor. inapetenţă. depresie generală. etc). La fătare pot apare purcei morţi sau neviabili (subponderali). La vieri apar orhitele uni sau bilaterale. Apoi. iar fibrele musculare devitalizate creează cavităţi datorită contracturii). LISTERIOZA este declanşată de bacteria aerobă Listeria monocitogenes şi este mai puţin întâlnită ca atare. variola. Boala se caracterizează printr-un edem puternic al zonelor afectate (fascia şi ţesutul adipos se deschid. prezentându-se sub formă de febră şi afecţiuni legate de sistemul nervos central (neconcordarea în mişcări. primul simptom al bolii constă în contractura uşoară. înţepeniri ale membrelor similare celor din tetanos). urmat de hemoragii. iar diagnosticul cert se stabileşte prin examene histopatologice şi bacteriologice de laborator. Animalele afectate de listerioză au sfârşit letal. De regulă. Manifestările clinice sunt mascate de simptomatologia bolilor la care se asociază. boala se manifestă prin avorturi care apar la 22-45 de zile după monta fecundă sau în a doua parte a gestaţiei (când infecţia s-a produs după montă). din diferite motive. Semnele clinice generale constau în febră. La scroafe. Pe lângă manifestările clinice. pareze şi chiar paralizii ale trenului posterior. deoarece odată fixată în sistemul nervos central. tetania muşchilor masticatori înţepeneşte maxilarul. cu măsuri severe de carantină. a muşchilor. se multiplică la locul de pătrundere şi produce o toxină care difuzează în zonele înconjurătoare. accentul punându-se pe cel preventiv (vaccinarea întregului efectiv). abatere. iar moartea survine după 2-3 zile datorită acţiunii toxinelor bacteriene. iar tratamentul curativ este puţin indicat. tetania musculaturii respiratorii permite doar o respiraţie rapidă şi superficială. tratamentul nu este eficient.

chiar câţiva zeci de ani) sau de utilizare în furajare a făinurilor de carne insuficient sterilizate sau chiar a consumului direct de carne contaminată cu antrax. febră. Evoluţia formei subacute durează 5-8 zile şi se încheie frecvent cu moartea animalelor. etc. urinare cu sânge şi hemoragii cutanate moartea putând surveni într-un interval de 12-18 ore. îndeosebi iarna şi primăvara când rezistenţa 110 . bacilii antraxului pătrunşi prin cavitatea bucală se localizează la nivelul mucoasei faringiene. localizarea infecţiei cu streptococi are loc la nivelul encefalului şi meningelui. cardiace. boala debutează brusc cu febră. cu febră mare. diaree. la porc. pe lângă febră. iar cadavrele se incinerează în mod obligatoriu. În prima formă. Tusea este uscată. STREPTOCOCIA apare datorită pătrunderii şi multiplicării rapide a streptococilor în organism. deoarece bacilii antraxului pătrund în sânge şi invadează în acest fel întregul organism. iar moartea survine în 10-36 de ore. iar pentru punerea în evidenţă a bacilului prin examen de laborator. PASTEURELOZA denumită şi Septicemia hemoragică este produsă de bacilul aerob Pasteurella multocidae şi afectează în general tineretul suin cu mase corporale cuprinse între 25-60 kg. iar moartea se poate instala la 24 de ore de la apariţia edemului (prin deshidratare şi afixie). la nivel articular. neconcordare în mişcări. inapetenţă. organele se vor recolta cu foarte mare atenţie. dar poate fi declanşat de un bacil aerob numit Bacillus anthracis. Animalele îşi pierd apetitul. Confirmarea diagnosticului trebuie făcută prin examen bacteriologic de laborator. prezintă diaree. infecţiile streptococice pot apare sub diferite forme: septicemice. amigdalelor şi ganglionilor limfatici din zona faringiană şi generează un proces inflamator exprimat printr-un edem al zonei. intestinală şi septicemică. Pentru dezinfecţia zonelor se va folosi o soluţie de 5% hidroxid de sodiu. cea de-a treia formă evoluează supraacut. streptococii pătrund în sânge. inapetenţă. Sursele de contaminare sunt reprezentate de păşunile infectate cu asemenea spori foarte rezistenţi (îşi păstrează viabilitatea şi virulenţa. În prima formă. iar debutul bolii este brusc. De regulă. nervoase. Cea de-a doua formă se caracterizează prin prezenţa leziunilor inflamatorii cu zone necrotice şi ulcere la nivelul mucoasei intestinale şi a ganglionilor limfatici mezenterici. care în contact cu oxigenul din atmosferă formează spori deosebit de rezistenţi la condiţiile de mediu. depresie. depresie. Categoria de suine cea mai sensibilă la această formă sunt purceii sub vârsta de 8 săptămâni. iar în cazurile severe poate apare peritonita. lipsa consumului de apă.ANTRAXUL la suine este mai rar întâlnit. Este interzisă sacrificarea animalelor. iar tratamentul curativ se face prin sulfamidoterapie şi antibioterapie. boala evoluează sub formă septicemică acută şi pulmonară subacută. Animalele prezintă o stare generală de depresie. inapetenţă şi depresie apare tusea prin sunete caracteristice de şuierături şi bolboroseală (exudatele pulmonare trec din alveole în bronhii). În forma septicemică. Sub aspect clinic. La suine. cu descărcări mucopurulente la nivelul râtului. febră şi chiar sânge în fecale. În cazul formei pulmonare. În forma nervoasă. antraxul evoluează sub 3 forme: faringeală. Deşi mai rară la suine.

oameni. Purceii sunt lipsiţi de vlagă se deshidratează şi mor în 24-48 de ore. amoxacilină. păsări contaminate. dar întâlnită mai mult la tineretul suin. În nici o formă de manifestare nu apar mâncărimi (pruritul). Diagnosticul se poate stabili pe baza semnelor clinice şi vârstei animalelor. Diagnosticul cert se poate stabili fie prin examen de laborator. etc. În forma supraacută se instalează brusc o înroşire cutanată generalizată (pielea devine caldă. iar temperatura corporală este în limitele fiziologice. Adăposturile vor fi supuse acţiunilor de deratizare. Receptivi la boală sunt purceii cu vârsta cuprinsă între câteva zile şi 5 săptămâni. Forma cronică este mai rară. Pe măsură ce boala progresează apare inflamaţia ganglionilor limfatici. RINITA ATROFICĂ se caracterizează prin atrofia volutelor nazale şi consecutiv devierea râtului de la poziţia normală. eritromicină sau sulfamide potenţate. mastite. întâlnindu-se cu o frecvenţă mai ridicată la suinele cu vârste cuprinse între 2-5 luni. de culoare brun-cenuşiu. în debut animalele prezintă semnele caracteristice infecţiilor generale (febră. fie prin testul de reacţie la tuberculină. În cazuri de tuberculoză se va face testul la tuberculină pentru întregul efectiv de suine şi se vor elimina de urgenţă cazurile cu reacţii pozitive. tusea. EPIDERMITA EXUDATIVĂ A PORCILOR este cauzată de Staphylococcus hycus. infecţia se instalează la nivelul articulaţiilor şi se manifestă prin inflamarea acestora. ampicilină. dezinsecţie şi dezinfecţie. dar certitudinea este dată prin examene de laborator. Convulsiile specifice meningoencefalitelor declanşează moartea animalelor în interval de 24-36 de ore. În forma articulară. moartea survenind ca urmare a emboliilor şi infarctelor. bacterie rezistentă la factorii fizico-chimici de mediu şi la antisepticele uzuale. întâlnită mai des la purceii în vârstă de 3-10 săptămâni. etc). În forma cardiacă infecţia cu streptococi se localizează la nivelul cordului şi se manifestă prin semne de insuficienţă cardiacă datorită endocarditei vegetative. de tipul Moldaminului. care prin uscare determină apariţia unor cruste situate periocular şi pe abdomen. diareea. aspect recunoscut după mersul greoi al animalelor. Tratamentul este eficient dacă se instituie în faza incipientă bolii şi dacă se întinde pe o perioadă de 7-10 zile cu tylozină. crustele fiind mai numeroase şi mai extinse – moartea instalându-se în 5-10 zile. iar părul este aglutinat). În evoluţia bolii se disting trei forme: supraacută. evoluţia este mai lungă şi predomină fenomenele cutanate exudative. conform legislaţiei sanitarveterinare. artrite. scăderea în masă corporală. inapetenţă. metrite şi chiar paralizii. Infectate cu bacteria Mycobacterium tuberculosis. meningitele. acută şi cronică. orhite. dublat de măsuri de zooigienă. Totodată. Sursele de infecţie le reprezintă contactul direct al animalelor sănătoase cu cele bolnave. prin leziunile pielii.organismului este mai scăzută. Tratamentul recomandat în streptococie este cel pe bază de penicilină retard (cu perioadă lungă de acţiune). În forma acută. pe suprafaţa pielii apare un exudat uleios. 111 . TUBERCULOZA la suine poate apare mai rar şi numai datorită contactului direct al acestora cu vite. deşi leziuni cutanate produse de stafilococi pot fi întâlnite şi la porcii adulţi.

în relief faţă de nivelul pielii. artrite şi chiar fenomene nervoase. pufăitul şi sforăitul . mamitele şi infecunditatea.care. Porcii mari se contaminează pe cale digestivă. Totodată. actinomicoza. diaree. diaree şi moartea în 3-4 zile. pityriazis rozea. Boli micotice Din grupa bolilor micotice.1. Forma cronică este întâlnită la tineretul suin şi la porcii adulţi. 6. iar în final cu moartea animalelor. Forma acută se întâlneşte la purcei în vârstă de până la o săptămână şi se manifestă prin lipsa poftei de mâncare. furajele. subacută şi cronică. Diagnosticul sigur se stabileşte prin examen bacteriologic de laborator. În situaţiile în care afecţiunea este unilaterală.stări prin care animalele tind să elimine exudatul din cavitatea nazală. Datorită 112 . mici şi de culoare gri. după o perioadă de incubaţie de 1-4 săptămâni produce o exotoxină şi enzime proteolitice. Măsurile preventive constau în asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare şi condiţiilor optimr de zooigienă. la unghiul intern al ochiului apar scurgeri de secreţie lacrimală care menţin umedă zona (scurgerea lacrimală apare datorită înfundării cu exudate a canalului lacrimal nazal sau ca urmare a unei conjunctivite). care apar iniţial pe cap. La scroafe apar avorturile. PIOBACILOZA PORCULUI este declanşată de agentul Actinomyces pyogenes. frecvente abcese la nivelul articulaţiilor. Totodată. primele manifestări clinice observate sunt strănutul.3. Se manifestă prin abcese superficiale sau profunde. Apariţia bolii este favorizată de condiţiile de alimentaţie şi întreţinere necorespunzătoare şi se caracterizează prin procese supurative în ţesuturi şi organe. sursele de infecţie sunt reprezentate de materialul purulent evacuat din abcese. Forma subacută evoluează la aceiaşi categorie de vârstă cu bronhopneumonii. cutanată şi respiratorie. leziunile apar sub formă de papule. râtul este deviat în partea care se atrofiază ajungând chiar până la o deplasare de 450. la suine pot fi întâlnite: tricofiţia. iar apoi se răspândesc pe regiunile joase ale pieptului şi abdomenului. care apoi se acoperă cu descuamări roşiatice. care contaminează aşternutul. iar tratamentul se face prin vaccinări şi îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere. candidoza. Dacă sunt afectate şi sinusurile frontale are loc o reducere a lărgimii capului între ochi fiind modificat faciesul animalului. Pe măsură ce boala avansează apar scurgeri hemoragice de diferite intensităţi. râtul devenind mai scurt. iar purceii nou-născuţi pe cale ombilicală. Boala poate fi întâlnită în formă acută. aspergiloza. La început. Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice cu spectru larg sau în instilaţii nazale cu soluţii de sulfamide şi antiinflamatoare.Deşi există mai multe ipoteze ştiinţifice asupra agenţilor patogeni cauzatori. TRICOFIŢIA este produsă de ciuperci din genul Trichophyton şi se caracterizează prin leziuni ale pielii. iar când sunt afectate volutele de pe ambele părţi ale nasului se reduce lungimea şi diametrul cavităţii nazale. şira spinării şi regiunile corporale laterale. etc.

Tratamentul se face local prin tunderea părului. Aceşti noduli de culoare maronie prezintă în centru o uşoară depresiune. rinichilor. boala este consecinţa tratamentelor excesive şi de lungă durată cu antibiotice (rezidurile de antibiotice favorizează dezvoltarea agentului patogen) şi apare la tineretul suin. la nivelul pielii apar o serie de puncte mici. culoarea este roşiatică şi lipsită de cruste. şi în respectarea condiţiilor optime de zooigienă. Agenţii patogeni se localizează frecvent în muşchii abdominali şi diafragmatici. la suine. 113 . roşii. Treptat. Tratamentul constă în aplicarea locală de pomezi cu acid salicilic. apărând o zonă din care lipseşte părul. vezicii urinare. Clorox şi Femerol. până la simptome de encefalită. Tratamentul constă în aplicarea pe zonele afectate a badijonărilor cu glicerină şi borax. purceii şi tineretul. Diagnosticul se stabileşte şi prin examen de laborator. ficatului. prin punerea în evidenţă a sporilor în descuamările de ţesuturi de la locul leziunilor. sete exagerată. aspect care conduce la deprecierea carcaselor. La necropsia animalele prezintă pseudomembrane la nivelul mucoasei intestinale. iar tratamentul general se face. fie chirurgical pentru zonele accesibile. îndepărtarea ţesuturilor descuamate şi aplicarea unor pomezi de tip Osmatin. Diagnosticul sigur se stabileşte prin examen de laborator. mergând de la modificarea apetitului. leziunile progresează din centru spre periferie dând un aspect caracteristic de “inel”. iar apoi sub formă de leziuni la nivelul splinei. CANDIDOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organismul animalului) produsă de Candida albicans (Monilia albicans). precum şi administrarea de micostatice. vomitări. etc. unde culoarea leziunilor este gălbuie şi acoperită de cruste. PITYRIAZIS ROZEA este o micoză cutanată care afectează îndeosebi specia suină. stări care sunt urmate în scurt timp de apariţia unor leziuni cutanate. centrul leziunilor tinde către vindecare. putând fi întâlnită pentru început la ugerul scroafei (datorită leziunilor produse de purceii cu colţii netăiaţi). Apoi. precum şi prin asigurarea condiţiilor de zooigienă corespunzătoare în adăposturi şi padocuri. ACTINOMICOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organism şi se poate localiza la nivelul mucoaselor şi diferitelor organe) produsă de Actinomicoza bovis – un saprofit întâlnit la nivelul mucoasei bucale şi care pătrunde în ţesuturi pe cale mecanică. regiunile afectate se îngroaşă şi capătă o culoare roşie. uşor îngroşate care se concentrează formând noduli. Boala evoluează sub formă cronică şi afectează ţesuturile moi. Totodată se vor evita tratamentele prelungite cu antibiotice.scărpinatului. ASPERGILOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organismul animalului) produsă de ciuperci din genul Aspergillius. Astfel. iar părul nu este complet îndepărtat din zonele afectate. sulf. sub forma unor plăgi albicioase la nivelul mucoasei nazale. diaree. Faţă de taurine. cu predilecţie. Semnele generale constau în reducerea apetitului animalelor. bucale şi a buzelor. fie prin administrarea de micostatice şi antibiotice. De regulă. Semnele clinice sunt variate. etc.

1983) Femelele sunt mai mari decât masculii (4-6 mm) şi depun zilnic 3-4 ouă ataşate la baza firului de păr. Buhăţel. În condiţiile unei zooigiene deficitare. Boli parazitare Din grupa bolilor parazitare. Agenţii patogeni (fig. 78 Haematopinus suis (după T. de componentele boxelor. (fig 78) parazitează în exclusivitate porcul. Păduchele porcului (Haematopinus suis). provocându-şi răni – porţi deschise pentru infecţiile virale.6. În cazul infestaţiilor masive. care combate atât parazitozele externe cât şi pe cele interne. 79 Sarcoptes scabiei. uneori violent. nu se hrănesc. căpuşele şi alte insecte). animalele devin agitate. etc. suis. în decursul timpului au fost utilizate diferite metode (ungerea pielii animalelor cu petrol. 79) trăiesc în galerii sau tunele săpate în straturile cornoase ale pielii animalelor. reprezentanţi ai claselor Insecta şi Arahnida (muştele. aceste insecte parazitează corpul tuturor categoriilor de suine. la suine pot fi întâlnite: parazitoze externe şi parazitoze interne. micotice.1.4. iar sporul în masă corporală scade vizibil. care eclozionează după 12-20 de zile. deoarece el nu poate trăi pe alt animal. bacteriene. var. păduchii. Ca tratament. PARAZITOZELE EXTERNE ale suinelor sunt provocate de paraziţi externi care aparţin încrengăturii Artropoda (nevertebrate cu picioarele articulate). F M Fig. 1983) 114 . Buhăţel. purecii. Râia porcină este declanşată de Sarcoptes scabiei var. Fig. cu ulei şi diverse insecticide). iar în prezent se recomandă tratamentul injectabil cu Ivermectină. se scarpină cu putere. suis (după T. irită pielea şi determină animalele să se frece.

completat cu cel de laborator. slăbire până la hemoragii. Tratamentul este dificil. Limbricii de porc (Ascaris lumbricoides) în stadiul adult se instaleză la nivelul intestinului subţire. scăderea apetitului. iar în stadiile larvare sunt transportaţi prin sânge şi limfă la nivelul unor organe interne. Primele leziuni care apar datorită infestării cu râie sarcoptică se observă în jurul râtului. dificultăţi în respiraţie. iar în cazul formelor pulmonare şi hepatice pot produce tuse şi icter. iar diagnosticul se pune pe baza examenului clinic. Piperazină. îngroşări şi arii pulmonare enfizematoase sau cu conţinut de exudat.Deşi reproducerea paraziţilor nu are loc decât pe corpul animalului gazdă. la nivelul mucoasei şi submucoasei intestinului gros. iar tratamentul se face cu diferite substanţe ascaricide (uleiul de Chenopolium. 115 . iar tratamentul se face cu preparate pe bază de fenotiazină şi piperazină.una din cele mai periculoase boli pentru om. Tratamentul constă în aplicarea locală de soluţii uleioase sau unguente acaricide. diaree şi slăbire progresivă. iar ca forme larvare de noduli închistaţi. animalele sunt neliniştite şi se scarpină violent. Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator. ca forme adulte. iar larvele migratoare inflamaţii ale ganglionilor limfatici şi endocardite. La nivelul bronhiilor. Trichinella (Trichinella spiralis) produce trichineloza . la încheieturi sau alte zone cu părul şi pielea fină. precum şi tratament pe cale generală cu Ivermectină. Trematoda şi Cestoda. ca forme adulte la nivelul plămânilor. aritmii cardiace. dar se pot utiliza produse organo-fosforice. Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator (evidenţierea ouălor din fecale şi chiar eliminarea formelor adulte prin defecare). Limbricii de plămâni (Metastrongylus elongatus) au corpul filiform şi se localizează. Prin scărpinare se eliberează fluidele din veziculele formate la suprafaţa pielii şi se formează cruste care pot modifica considerabil aspectul pielii. Animalele prezintă tuse. în timpul scărpinării. Produc boala numită metastrongiloză. în special în pulmoni şi ficat. Cu un ciclu biologic de 50 de zile provoacă animalelor inapetenţă. paraziţii produc leziuni care conduc la dilataţii. diminuează viteza de creştere. Produc bola numită ascaridioză. Cu un ciclu biologic de 50-60 de zile. iar larvele migrează în alte organe interne putând fi găsite şi în inimă. prezenţa lor în corpul animalelor reduce apetitul. până la viermii din încrengăturile Nematoda. Treptat are loc o inflamaţie şi o tumefiere a ţesuturilor infestate. se întâlnesc la nivelul intestinului gros. indivizii sau ouăle căzute de pe acesta rămân vii timp de 2-3 săptămâni şi au posibilitatea să se mute pe alt animal. care din punct de vedere zoologic pot fi încadraţi de la organisme unicelulare din încrengătura Protozoa. ochilor. iar tratamentul recomandat este administrarea de Ivermectină. etc) şi se repetă la 60 de zile. Viermii nodulari (Oesophagostomum dentatum). până la ulcere stomacale. PARAZITOZELE INTERNE ale suinelor sunt produse de o serie întreagă de paraziţi. urechilor. Animalele prezintă inapetenţă. Limbricii stomacali (Hyostrolgylus rubidus) se instalează la nivelul stomacului şi produc leziuni ale mucoasei.

Este periculos pentru oameni şi în special pentru copii. Viermi adulţi (mascul şi femelă). precum şi o serie de gazde intermediare (şobolanul. iepurele. Fig. 80 Ciclul evolutiv la Trichinella spiralis (după T. iar formele larvare migrează în ficat sau alte organe din cavitatea peritoneală. Caracteristic acestui parazit este pătrunderea larvelor în sarcolema fibrei musculare unde se închistează putând rămâne ani de zile viabile în acest stadiu.Are ca gazde principale porcul şi omul. trichinela produce suferinţe cumplite şi chiar moartea. 80). (fig. Infestarea altor specii se realizează prin ingerarea cărnii contaminate care nu a fost supusă unui proces de prelucare prin căldură. ajunge apoi la nivelul pulmonilor sau ficatului unde formează chişti de diferite dimensiuni. ca adult trăieşte în intestin. Ultimele două proglote conţin ouă. etc. calul. ea reprezintă un potenţial pericol pentru îmbolnăvirea omului. Teniile sunt paraziţi interni aparţinători încrengăturii Cestoda. La suine. prin iritaţiile produse la aceste nivele poate constitui factor favorizant pentru infecţiile cu alţi germeni. plini cu lichid clar. Buhăţel. 116 . 1983) a. vaginală) şi care. Trypanosomiazele sunt produse de înţepăturile unor insecte care se hrănesc cu sângele animalelor şi care inoculează în organism diferiţi paraziţi unicelulari. care. La om. cel mai des întâlnită este Tenia hydatigena. la rândul lor reprezintă surse de infestaţie pentru alte animale. Biocenoza animalelor sălbatice.). Chistul hidadic este produs de un parazit intern numit Echinococcus granulosis. câinele. Ca tratement se recomandă Ivermectina. Acestea prezintă un scolex dotat cu cârlige pentru fixare. iar corpul este lung şi împărţit în segmente numite proglote. Giardia este un flagelat care se localizează în ficat şi canalele biliare. Lipsa unor tratamente eficiente impune obligatoriu examenul trichinoscopic al cărnii şi este interzis consumul de carne de porc din surse necunoscute. b. Deşi boala evoluează adeseori inaparent. Trichomonasul este un parazit flagelat întâlnit de regulă pe diferite mucoase (nazală. Larvele acestui parazit migrează prin peretele intestinelor în sânge. care ajunse la maturitate se desprind şi sunt eliminate odată cu fecalele care.

atât echilibrate proteic. Hipotrepsia apare numai la tineretul suin şi se caracterizează prin subdezvoltare. frecveţă ridicată la fracturi. iar de regulă sunt surprinşi purceii cei mai bine dezvoltaţi.6. boala se recunoaşte după edemele pleoapelor. iar la apariţia primelor simptome animalele se supun unui post sever. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE LIPIDE sunt mai rar întâlnite la suine şi se caracterizează prin deficienţe în creştere. a simptomatologiei clinice. Tratamentul constă administarea unor raţii de furaje. de vitamine. etc). îngroşarea pielii cu pierderea elasticităţii. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE PROTEINE pot apare atât în cazul carenţei cât şi excesului de proteine în raţia suinelor. Boli de nutriţie Din grupa bolilor de nutriţie. care. de săruri minerale. nu este pregătit să consume cantităţi mari de furaj concentrat cu nivel proteic ridicat. Boala edemelor nu are o etiologie bine cunoscută. al rinichilor şi al intestinelor. dar şi la suinele castrate.1. care consumă cantităţi mari de furaje. scăderea apetitului. decubit prelungit şi întârzieri în creştere. La exterior. de lipide.5. dar se suspicionează a fi o enterotoxiemie specifică tineretului suin. pericardiac. La necropsie acesta este confirmat de edemele şi infiltraţiile hemoragice de la nivelul pulmonilor. 117 . Boala se poate întâlni la tineretul suin (nu trebuie confundată cu rahitismul). Prevenirea acestor tipuri de tulburări se face prin hrănirea animalelor cu raţii echilibrate de hrană. cu vârste cuprinse între 8-14 săptămâni. întârzierea maturităţii sexuale şi apariţia diferitelor dermatoze. Boala debutează brusc cu necoordonarea mişcărilor. Afecţiunea apare la tineretul suin după înţărcare. Osteoporoza se poate instala în cazul unei alimentaţii deficitare în proteină şi se defineşte ca fiind o atrofie osoasă consecutivă unei insuficienţe de osenogeneză (oseina este o substanţă preosoasă de origine proteică cu rol în cursul osificaţiei). Tratamentul impune susţinerea funcţiilor vitale prin administrarea de cardiotonice. neavând încă tractul digestiv bine dezvoltat. cât şi în ceea ce priveşte raportul calciu-fosfor. o aparentă orbire ce determină ca animalele să se lovească de pereţii boxelor sau diferite obiecte din boxe. agitaţie. urmate de mişcări în cerc. urechilor şi ţesutului subcutan al feţei şi împrejurul rectului. În stadiul avansat se instalează o paralizie cu tremurături care se transformă în convulsii şi se termină cu moartea animalelor. Edemul pulmonar este vizibil prin respiraţia dispneică şi secreţii sangvinolente la nivelul nărilor. datorită faptului că hormonii sexuali sunt implicaţi în metabolismul proteic şi al calciului. Diagnosticul trebuie stabilit pe baza vârstei animalelor. dar cu asigurarea apei la discreţie. eliminându-se complet hrana timp de 24-48 de ore. la suine pot fi întâlnite tulburările legate de: nivelul de proteine. Boala se caracterizează prin tulburări locale şi generale (deformarea şi fragilitatea oaselor lungi.

etc. excesul unui element agravând simptomele carenţei în celălalt element. iar procentul de mortalitate poate ajunge la 70-80%. a echilibrului acido-bazic şi a permeabilităţii celulare. cu repercursiuni asupra dezvoltării şi sănătăţii acestora. dar mai ales la rasele şi liniile de suine cu o dinamică foarte mare de creştere. boala se caracterizează prin scăderea nivelului glucozei în sânge (sub 50 mg%). Asociată cu factorul frig şi starea de agalaxie (lipsa de secreţie a laptelui de către scroafe). Măsurile de prevenire constau în asigurarea alimentaţiei scroafelor gestante şi în lactaţie cu raţii corespunzătoare cantitativ şi calitativ. Carenţa celor două elemente se poate datora fie eliminării lor în anumite stări fiziologice. Potasiul are rol în procesele de osmoză.născuţi. masa corporală. Un aspect important este cel legat de raportul sodiu-potasiu. Intoxicaţiile se manifestă prin vomă. pareze şi paralizii. în corelaţie cu rasa. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL SĂRURILOR MINERALE pot fi întâlnite la toate categoriile de suine. etc. dar reuşita tratamentului depinde de stadiul la care se intervine. dinamica de creştere. Clorul şi sodiul participă la menţinerea presiunii osmotice din ţesuturi. La suine. colaps. care se traduce prin lipsa de mineralizare şi de formare a oaselor. legate printr-o solidaritate metabolică. O altă boală datorată perturbării echilibrului fosfo-calcic şi îndeosebi a lipsei de calciu din alimentaţie este hipocalcemia scroafelor (tulburările apar datorită solicitării intense a organismului scroafelor în perioada de gestaţie şi lactaţie). o boală specifică perturbării metabolismului fosfo-calcic este rahitismul. deviaţii ale coloanei vertebrale. urmată de manifestări nervoase. Tratamentul curativ constă în administrarea de soluţii de glucoză intraperitoneal. în excitabilitatea neuromusculară şi în creşterea animalelor (pentru o dezvoltare normală. Boala poate fi întâlnită la tineretul suin. În perioada de gestaţie. iar părul apare zbârlit şi lipsit de luciu. tremurături. de aplomb. iar fosforul în fenomenele de absorţie intestinală.010-0. 118 . procesele de sinteză energetică şi constituient al moleculei de ADN). Calciul şi fosforul. oasele lungi apar curbate. vârsta. cad în lateral şi prezintă masticaţie în gol. La exemplarele afectate de rahitism se remarcă deformări articulare. iar după fătare. Hipoglicemia purceilor se instalează la purcei. contracţii musculare şi fragilizarea oaselor (la nivelul oaselor se instalează osteomalacina care le face fragile). salivaţie şi pedalări ale membrelor. în excitabilitatea neuromusculară şi echilibrul acido-bazic. au rol plastic şi de constituire a unor enzime şi coenzime (calciul intervine în permeabilitatea celulară. anorexie (reducerea poftei de mâncare). în raţia purceilor poate participa în procent de 0.220 kg. pareze post-partum. fie cantităţilor relativ reduse din organism. La suine. Tratamentul constă în administrarea de suplimente minerale şi vitamina A+D. paralizii. excesul de clorură de sodiu (sare de bucătărie) în alimentaţie conduce la intoxicaţii severe . în primele 3 zile de viaţă şi reprezintă principala cauză a mortalităţii din această perioadă.TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE GLUCIDE se manifestă mai mult la purceii nou. tulburări nervoase. precum şi evitarea acţiunii stresante a frigului asupra purceilor nou-născuţi. pareze.15%). Purceii hipoglicemici devin neliniştiţi.doza toxică de NaCl fiind de 0. la scroafe pot apare avorturi.

Tratamentul constă în administrarea de suplimente minerale şi vitamina A+D, în funcţie de rasă, vârstă, masa corporală, etc. Seleniul, în corelaţie cu vitamina E prezintă funcţii antioxidante şi de catalizator biologic în cadrul unor sisteme enzimatice. La suine, lipsa seleniului poate produce o gamă largă de afecţiuni de reproducţie (la scroafe se poate declanşa mortalitatea embrionară), întârzieri în creştere, miopatii ale cordului, artrite, scăderea rezistenţei generale la infecţii, etc. Zincul reprezintă un constituent al unor enzime sau factor de activare al altora în corelaţie cu vitamina A sau unii hormoni. Lipsa acestui element mineral din alimentaţia suinelor produce maladia cunoscută sub numele de paracheratoză, întâlnită îndeosebi la porcii în vârstă de 5-8 luni, cu mase corporale de 60-70 kg. Boala este o epidermoză distrofică caracterizată prin apariţia de scuame sau cruste pe suprafaţa corpului animalelor. Tratamentul constă în suplimentarea raţiilor cu săruri de zinc sau chiar injectarea zincului în suspensii uleioase. Iodul este necesar dezvoltării normale şi funcţionării glandei tiroide, fiind un component al tiroxinei care controlează rata metabolismului energetic. Deficienţa de iod se remarcă prin apariţia la fătare a purceilor fără păr, cu pielea de pe cap, gât şi umeri îngroşată şi edematoasă, care, deşi se nasc vii, mor în câteva ore de la naştere. Fierul constituie componentul esenţial al moleculei de hemoglobină cu funcţie fiziologică în transportul oxigenului, precum şi a unor enzime. Lipsa de fier se manifestă îndeosebi la purceii nou-născuţi (în primele 2-3 zile după naştere), dar şi la tineret şi la animalele adulte. Mai mult, chiar laptele scroafelor este sărac în acest element, lucru care poate conduce la instalarea anemiei de tip hipocromatic TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL VITAMINELOR afectează procesele de creştere şi dezvoltare a materialului biologic suin, de la stări de hipovitaminoze uşoare până la avitaminoze. Vitamina A, cu rol în integritatea structurală şi funcţională a celulelor epiteliale ale organismului animal este absolut necesară în alimentaţia suinelor. La tineret, deficienţele în această vitamină sunt însoţite de întârzieri în creştere, iar la scroafele gestante apare o rată crescută a mortalităţii embrionare, avorturi şi purcei morţi la fătare. Vitamina D acţionează favorabil asupra metabolismului fosfo-calcic, iar lipsa ei din raţiile suinelor conduce la dereglări de creştere, iar în final la rahitism. Vitamina E, în cantităţi insuficiente conduce la tulburări cardiace, distrofii musculare şi tulburări de reproducţie, în special legate de ovulaţie şi implantarea embrionilor. Vitamina K, cu rol antihemoragic poate deveni deficitară în organismul suinelor în cazul intoxicaţiilor cu unele raticide, cum ar fi Varfarina (drivat al Dicumarinei care acţionează ca antagonist al vitaminei K). Vitamina B1 este prezentă în cereale, iar la suine, lipsa ei din alimentaţie este mai rar întâlnită. Vitamina B2 este prezentă în furajele verzi. Carenţa vitaminei B2 din alimentaţia suinelor conduce la reducerea secreţiei lactate a scroafelor, la apariţia de erupţii şi ulceraţii ale pielii, întârzierea creşterii materialului biologic, etc.

119

Vitamina B6 are rol în metabolismul proteinelor şi este întâlnită relativ rar în mod natural la suine. Totuşi, lipsa ei din raţii conduce la întârzieri în creştere, anemii hipocrome severe, necoordonarea mişcărilor, excitabilitate nervoasă. Vitamina PP, denumită şi acid nicotinic sau niacină intervine în sinteza substanţelor cromoproteice. Lipsa acestei vitamine din raţii determină o evoluţie mult mai gravă a salmonelozei, sub formă de enterite necrotice fără posibilităţi de vindecare. Vitamina C intervine în procesele de oxidoreducere, iar lipsa ei din raţii determină stări astenice, întârzierea cicatrizării plăgilor, predispoziţia animalelor la infecţii, etc. 6.1.6. Tehnopatii Tehnopatiile se definesc ca fiind acele maladii generate de greşelile managementului tehnologic necorespuzător şi mai puţin ştiinţific aplicat în creşterea şi exploatarea suinelor domestice. Şocul termic, insolaţia şi arsurile pot fi întâlnite în sezoanele călduroase, când animalele sunt expuse în mod necontrolat la radiaţiile solare. Datorită stratului de grăsime, suinele adulte sunt sensibile la căldură, iar în condiţiile unei umidităţi relativ crescute este împiedicată termoreglarea corporală prin procesul de transpiraţie şi evaporare a transpiraţiei. În cazul şocului termic se instalează anoxia (situaţie deficitară în folosirea oxigenului la nivelul celulelor şi ţesuturilor), respiraţia dispneică cu gura larg deschisă, hipertermia mucoasele capătă aspect cianotic, apare coma, iar în final moartea animalelor. Arsurile se întâlnesc de obicei la rasele de suine cu pielea depigmentată (albă), iar severitatea lor este în strânsă legătură cu durata expunerii animalelor la soare. La tineretul suin pot apare chiar necroze ale urechilor şi cozii. Şocul de stress reprezintă consecinţa influenţei unor factori care depăşesc limitele fiziologice admise şi care produc modificări neuro-hormonale ce perturbă echilibrul organismului (efortul fizic exagerat şi prelungit, aglomerările mari de indivizi în spaţiile de cazare, condiţiile de microclimat necorespunzătoare, transport, tratamente, sacrificare, etc). În prezent se cunoaşte că sensibilitatea la stress este guvernată de prezenţa genei HAL, responsabilă cu acest caracter. Prin profilaxie genetică şi prin intermediul diferitelor tehnici se pot identifica şi elimina de la reproducţie indivizii purtătorii de asemenea gene. Sindromul de pică se manifestă prin tendinţa animalelor de a linge sau consuma substanţe complet străine de alimentaţia normală. Cu o etiologie complexă, în declanşarea acestui sindrom sunt incriminaţi factori tehnologici, de nutriţie şi chiar infecţioşi. În mod frecvent, sindromul de pică este declanşat de carenţele de proteine, săruri minerale şi vitamine, corelate cu insuficienţa spaţiilor de cazare a animalelor, lipsa de mişcare, etc. În atare situaţii, animalele încep să consume tencuiala de pe pereţii boxelor, cărămizile din zid, aşternutul, placenta sau chiar purceii nou-născuţi. Sindromul de canibalism se manifestă prin muşcarea de către unii indivizi a urechilor sau cozilor altor indivizi din acelaşi grup de animale. Astfel, la apariţia

120

sângelui sau din spirit de imitaţie sunt atarşi tot mai mulţi indivizi, care muşcă acelaşi animal, din acelaşi loc. Pentru prevenirea canibalismului, în crşterea intensivă se recomandă amputarea cozilor încă din stadiul de purcel. Desmorexiile sacropubiene se întâlnesc de regulă la scroafe, în ultima perioadă de gestaţie sau chiar înaintea fătării. Această tehnopatie este determinată de alunecările scroafelor pe pardoselele şi aleile alunecoase, deoarece înainatea fătării ligamentele devin mai elastice. Membrele posterioare alunecă în lateral exercitând presiuni asupra simfizei pubiene şi deplasarea oaselor centurii pelviene din poziţia normală. Desprinderea capului femural poate fi uni sau bilaterală şi este favorizată de particularităţile anatomice ale articulaţiei coxo-femurale la porc. Aât în cazul desmorexiilor sacropubiene cât şi în situaţiile desprinderii capului femural se recomandă sacrificarea animalelor. Afecţiunile podale cuprind o varietate de crăpături ale copitei şi panariţii care îngreunează vizibil deplasarea animalelor. Asemenea afecţiuni sunt provocate de pardoselile necorespunzătoare (duritatea prea mare a pardoselilor, dimensiunea necorespunzătoare a elementelor grătarelor, aşternuturile murdare şi contaminate cu diverşi germeni, etc.).

6.2. ACŢIUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR

Încă de la naşterea animalelor, în sectoarele de creştere şi exploatare a suinelor domestice pot fi întâlnite o serie de acţiuni cu caracter zoo-veterinar – manopere care, în principal trebuie efectuate cu responsabilitate şi conştinciozitate, fie de către fermier, fie de medicul veterinar sau chiar direct de către îngijitor. Pentru efectuarea în bune condiţii a acestor acţiuni sunt necesare o serie de instrumente care trebuie dezinfectate şi păstrate permanent în condiţii corespunzătoare de lucru (fig. 82). Secţionarea cordonului ombilical se face cu ajutorul unei foarfeci chirurgicale, la 4-5 cm de abdomen cu scopul de a preveni pătrunderea diferitelor infecţii în organismul purceilor nou născuţi. După secţionare, partea de ombilic rămasă se va badijona cu tinctură de iod.

A

121

Buhăţel. păstrând integral marile funcţii ale organismului. Anestezia generală se aplică în mod obligatoriu în operaţiile de mare chirurgie şi se realizează cu ajutorul unor substanţe narcotice transportate de sânge. cu ajutorul unui cleşte special. în caz de canibalism. păstrând primele 2-3 vertebre codale. C. codotomia trebuie realizată sub anestezie şi presupune incizia pielii. Instrumente pentru incizii şi secţionare. Tăierea prea jos a colţilor poate conduce la congestionarea maxilarelor. regională şi locală. Instrumente pentru hemostază şi sutură. secţionarea discului intervertebral şi sutura pielii în puncte separate. Tăierea cozii (codotomia) se practică în scop preventiv sau curativ. Acţiunea se face cu ajutorul unei seringi automate. a unei foarfeci curbate sau chiar a unei unghiere mai mari. fără a mai fi necesare alte îngrijiri postoperatorii. Anestezia poate fi: generală. iar hemostaza se realizează prin cauterizarea bontului. Îndepărtătoare Tăierea colţilor la purceii nou-născuţi are drept scop prevenirea rănirii glandei mamare a scroafei pe timpul suptului. Anestezia suprimă cunoştiinţa. cu eventuale leziuni ale cozii. Operaţia trebuie urmată în mod obligatoriu de antibioterapie. Incizia se practică la nivelul discului intervertebral. coada se taie în primele zile după naştere cu ajutorul unei foarfeci chirurgicale. 1982) A. B. 122 . 81 Diverse instrumente necesare acţiunilor zoo-veterinare (după T. asigurând prin injectare intramusculară 150 mg de fier pentru fiecare purcel.B C Fig. La suinele adulte. Administrarea de fier organic se face la 3-4 zile după naşterea purceilor şi are drept scop prevenirea anemiei feriprive. Acţiunea constă numai în retezarea vârfurilor celor 4 colţi. La purcei. durerile şi reflexele animalelor pe timpul anumitor intervenţii zoo-veterinare. ligatura vaselor de sânge. astfel încât purceii nu mai pot să sugă şi mor.

Clorhidrat sol. anestezie paravertebrală (soluţia anestezică se injectează la locul de ieşiere a nervilor rahidieni din canalul vertebral). Îngrijirea copitelor trebuie acordată. La suine. asociat cu anestezie locală). Abcesele piobacilare ale coloanei vertebrale. anestezie epidurală (în spaţiul epidural se introduce soluţie anestezică 2%). deoarece acestea pot avea o etiologie complexă şi se pot localiza sub diverse forme şi mărimi la nivelul diferitelor regiuni corporale. . Abcesele de la nivelul urechilor şi pielii formate datorită infectării unor răni provocate prin muşcături sau accidente în spaţiile de cazare se tratează prin deschidere şi drenare. Tranchilizantele sau neuroplegicele. Astfel. din interior către exterior. Clordelazin. dar imprimă miros neplăcut cărnii). Mucoasele se pot anestezia prin badijonare cu cocaină 3-5%. cornul excedentar sau crescut defectuos la nivelul unghiilor trebuie curăţat.Combelen Bayer (se administrează intramuscular în doză de 0. După scurgerea colecţiei purulente. putându-se încheia cu moartea animalului. iar efectul lor apare după 1015 min. . tăiat şi pilit. Plegomasin. abcesele faringiene se caracterizează prin febră. asociate cu anestezia locală sunt: Largactylul. Mai întâi. verticală pentru scurgerea cât mai completă a colecţiei purulente. timp de 1-2 ore. Apoi. 123 . urmate de pareze şi paralizii nu se tratează şi se recomandă identificarea cât mai timpurie în vederea sacrificării animalului în cauză. în funcţie de masa corporală.15-0.3 ml pentru 10 kg masă corporală.30 g/kg masă corporală pe cale intraperitoneală). Nu se recomandă deschiderea abcesului când este dur (fără colecţia purulentă). Propaphenin. . în zona abcesului se recomandă pensulaţii cu tinctură de iod.Cloroform (se administrează prin inhalaţie. cu bisturiul sterilizat se practică o incizie largă. în cavitatea formată se pulverizează manis.17 g/kg masă musculară). vierilor pentru reproducţie. Aceasta pot fi: rahianestezie (în lichidul cefalorahidian se administrează soluţie de procaină 8%). acestea se administreză în doze de 3-5 mg/kg masă corporală vie. îndeosebi. 5% (se administrează în doză de 0. îngreunarea deglutiţiei şi a respiraţiei.Clorhidrat sol. pentru grăbirea colecţiei purulente. cu ajutorul unei chiurete sau a unui tampon de tifon steril fixat într-o pensă se îndepărtează membrana piogenă astfel încât vindecarea să se facă cât mai repede. iodoform sau antibiotice. Când abcesul a devenit moale şi flatulent. deoarece afecţiunile podale pot genera dureri şi implicit refuzul de a efectua saltul şi monta. pentru asemenea intervenţie se poate folosi: . anestezia pe traiectul nervilor (soluţia anestezică se administrează pe traiectul nervilor în punctele unde aceştia pot fi abordaţi). blocând trunchiul nervos cu soluţie de procaină 3-4 %. Periodic. 7-25 ml. Anestezia locală se realizează prin infiltraţii cu soluţii de procaină sau xilină 1-2% sau prin aspersiuni cu kelen. Anestezia regională suspendă temporar sensibilitatea unei regiuni corporale.2-0. Combelen. dar fără a face sutura pileii.25-0.La suine. 20% (se administrează în doză de 0. Tratarea abceselor la suine trebuie făcută cu mare atenţie.

Castrarea vierilor se poate practica la orice vârstă. iar la vierii adulţi este indicată scroprevenţia antitetanică. cu 6-7 bare transversale lungi de 40-45 cm). castrarea se realizează prin incizia scrotului cu ajutorul bisturiului. efectuarea celor două incizii scrotale şi exteriorizarea testiculelor este recomandabil să se utilizeze diferite tipuri de pense care se menţin strânse pe cordonul testicular timp de 3-5 minute. prin laparatomie şi îndepărtarea testiculului captiv din cavitatea abdominală. a buzelor a cozii. (fig. exteriorizarea testiculelor şi detaşarea lor prin torsiune şi smulgere (datorită contracţiei fibrelor elastice din componenţa peretelui vascular. Castrarea suinelor se practică atât la masculi cât şi la femele. Plăgile se aspersează doar cu sulfatiazol 20%. Artera uterină medie se îngroaşă de la dimensiunea unui pai (2-3 mm) în a 10 . Castrarea scroafelor trebuie efectuată de personalul veterinar calificat şi se execută în decubit lateral. Recoltările de sânge pentru diferite examinări se fac prin puncţionarea venelor (vena auriculară externă). începând de la stadiul de purcel sugar şi până la masculul supus reformei. În a II a perioadă de gestaţie se constată mărirea şi coborârea abdomenului. secţionarea marginii urechii. 124 . în urma torsiunii şi smulgerii se realizează hemostaza).82) sau pe o masă de operaţie înclinată la 450. Examenul transrectal se face numai la scroafele cu masa corporală de cel puţin 150 kg şi se bazează pe diferenţa de calibru şi caracterul pulsatil al arterei uterine. precum şi evidenţierea scobiturii flancului. Castrarea vierilor criptorhizi revine în exclusivitate medicului veterinar.Pododermatitele generate de pardoseala. femelele fiind contenţionate cu o frânghie solidă pe o scară (lungă de circa 2 m. având capul mai jos decât trenul posterior. Mai multă precizie în diagnosticul gestaţiei la scroafă dă aparatul cu ultrasunete. cu scop economic şi de îmbunătăţire a calităţii carcaselor. după ce locul a fost supus unei toalete locale cu un antiseptic. Mamelele capătă forma unor cupe. la grosimea unui creion (6-7 mm) iar după a 60-a zi apare pulsul caracteristic vibrator. deoarece necesită o intervenţie chirurgicală mai laborioasă. Diagnosticul gestaţiei la scroafă se stabileşte cu dificultate din cauza stratului de grăsime. iar mameloanele devin turgescente şi alungite. La purceii sugari. faţă de artera iliacă externă. câte 5-6 ml/cordon testicular. La vierii cu mase corporale de peste 30-40 kg (care au deja cordoanele testiculare mai groase şi cu vascularizaţia bine formată) după anestezia locală cu procaină 2%. grătarele sau aşternutul necorespunzător trebuie tratate prin toaletă chirurgicală urmată de tratamente antiinflamatorii şi antibioterapie.20-a zi de gestaţie. palparea fetuşilor putându-se face numai în ultima perioadă de gestaţie. deasupra ultimelor două mamele.

iar cornele uterine au o consistenţă mai tare. Al doilea ovar se abordează direct sau prin depănarea cornului uterin cu ovarul extirpat până la bifurcare şi de aici se deapănă celălalt corn până la ovar. iar apoi pielea. Stratul muscular se dilacerează manual până când apare stratul adipos subperitoneal. dirijate oblic în sus şi înapoi. iar orificul se lărgeşte cu mâna. ţesutul adipos şi fascia abdominală externă pe o distanţă de 5-8 cm. Buhăţel. Apoi. de unde este extirpat cu ajutorul ovariotomului sau prin torsiune limitată cu două pense hemostatice. A B 125 . pornind de la unghiul extern al iliumului (la un lat de deget) spre penultimul mamelon. După ce piciorul posterior stâng sau drept al scroafei se leagă întins cât mai în spate (în funcţie de poziţia pe care animalul o are pe planul înclinat) se trece la toaletarea regiunii (tunderea părului şi badijonarea cu tinctură de iod) şi efectuarea anesteziei locale (pe linia de incizie. în cavitatea abdominală se introduc degetele arătător şi mijlociu. Peritoneul se secţionează cu foarfeca. în plaga operatorie se fac aspersiuni cu sulfatiazol sau antibiotice. 83). unde este identificat ovarul muriform şi elastic. 82 Contenţia scroafei pentru castrare (după T. Uterul se repoziţionează cu grijă în cavitatea abdominală. unde se controlează dacă nu conţine o ansă intestinală. pentru a avea acces mai uşor la nivelul aparatului genital intern.Fig. Se prinde cu o pensă hemostatică peritonelul şi se aduce în plagă. 1982) Scopul unei asemenea poziţionări este acela de a deplasa anterior masa intestinală. cu ajutorul unui bisturiu foarte bine ascuţit se incizează cu atenţie pielea. Dacă plaga este mare se suturează cu catgut în fir continuu stratul musculoperitoneal. în direcţie verticală. Apoi. În situaţia în care nu se găseşte ovarul se aduce în plagă cornul uterin care se deapană cu răbdare până la evidenţierea ovarului. cu mătase sau nylon în puncte separate (fig. până la unghiul extern al iliumului. Ovarul se fixează între cele două degete şi este adus pe lângă perete în plagă. iar pentru prevenirea infecţiilor. După castrare este recomandabilă seroprevenţia antitetanică. cu procaină 1-2 %).

în şi din mijloacele de transport trebuie făcută prin intermediul unor rampe fixe sau mobile cu pereţii laterali rezistenţi şi cu înălţimea de 0. indivizii mai mici pot fi daţi la supt spre adoptare la alte scroafe cu temperament liniştit (“scroafe-doici”) care au fătat în aceiaşi zi cu scroafamamă. În prima zi animalul primeşte numai apă.îmbarcarea şi debarcarea animalelor.8 m. .. În asemenea situaţii. a culorii. în următoarele 4-5 zile numai jumătate din raţie. Sutură de fir continuu.Fig. maritime.dacă. . după cum urmează: . autovehicule. Transportul suinelor reprezintă o acţiune responsabilă care reclamă respectarea anumitor reguli generale. iar densitatea se stabileşte prin înghesuirea lor. iar în sezonul rece. Buhăţel. după caz. iar plaga se pensulează cu tinctură de iod. sub formă semilichidă administrată în 2-3 reprize. uscate şi dezinfectate. cu paie şi rumeguş). 1982) A. B Sutură în puncte separate La inciziile mici se suturează numai pielea. Practic. astfel încât. Firele de sutură se pot scoate după 8-10 zile. certificatul sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinar de circumscripţie care cunoaşte zona de influenţă. 83 Tipuri de suturi practicate la castrarea scroafelor (după T. etc.7-0.animalele îmbarcate în mijloacele de transport trebuie să fie cât mai uniforme sub aspectul dezvoltării corporale.pentru efectuarea legală a transportului este nevoie de documente însoţitoare (adeverinţa de proprietate eliberată. curăţat şi dezinfectat.pregătirea mijloacelor de transport (vehicule. când trebuie asigurat un iluminat artificial de 500 lucşi/m2 la o înălţime de 1 m de la sol.operaţiunile de îmbarcare şi debarcare a suinelor trebuie făcute în timpul zilei şi foarte rar pe timpul nopţii. astfel încât circa 20% din suprafaţa pardoselii să rămână liberă. în cazul tineretului suin masa corporală să nu depăşească 2 kg de la un individ la altul şi 5-8 kg în cazul suinelor adulte. acţiunile de lotizare pot începe imediat după naşterea purceilor în situaţiile în care aceştia sunt prea numeroşi la o scroafă sau neuniform sub aspectul dezvoltării corporale. foaia de parcurs a mijlocului de transport). mijloace de transport feroviare.se interzice lovirea şi bruscarea animalelor pe timpul îmbarcării şi debarcării din mijloacele de transport. În general. . Lotizările au drept scop asigurarea unei dezvoltări normale a tuturor indivizilor dintr-un lot sau dintr-o boxă şi se impun la toate categoriile de suine. pe timpul transportului mor animale se va apela la prima circumscripţie sanitar-veterinară din zonă. . . de fermă sau Primărie. . avioane) trebuie făcută cu minuţiozitate (se va verifica cu atenţie integritatea pardoselii şi a pereţilor mijlocului de transport dinainte spălat. sau în caz contrar cad singure după 2-3 săptămâni. fluviale. pardoseala trebuie acoperită cu un strat de nisip umezit de 5 cm pe timpul verii. După castrare animalele se ţin în boxe curate. 126 . prin acţiunile de lotizare se urmăreşte consituirea unor loturi sau grupuri cât mai uniforme de animale sub aspectul dezvoltării corporale. .în situaţiile în care transportul durează mai mult de 12 ore animalele trebuie să dispună de apă şi hrană.

care va trebui: . 1. organizaţi pe microcolective de lucru. toate destinate optimizării proceselor specifice unei Zootehnii moderne şi competitive pe plan european şi mondial. în Comunitatea Europeană sunt în dezbatere noi reglementări privind transportul suinelor. Satu –Mare. Aşadar. tel/fax 0261/861741.să se acorde o perioadă de repaus de cel puţin 11 ore după transport. etc. echipamente şi instalaţii de ultimă generaţie. 127 . Şoimului. trebuie să ştie că: ∗ “AVI-SUINTEH” . studenţii vor face observaţii. furaje de calitate. iar pentru purceii în vârstă de până la 4 săptămâni distanţa de transport nu trebuie să depăşească 50 km. viitorii noştri specialişti în domeniul creşterii şi exploatării suinelor. în secolul XXI. str. Î N C H E I E R E Folosesc prilejul să aduc sincere mulţumiri unor societăţi şi firme – instituţii private din România care au înţeles cu loialitate profesională necesitatea punerii la dispoziţia actualilor şi viitorilor fermieri. pentru o bună informare. crescut şi exploatat în biobaza disciplinei. jud. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 6.Carei. . 0744/703221 – este o firmă specializată în distribuţia de sisteme complete de adăpare. nr.să se efectueze în maxim 9 ore. notaţii şi interpretări privind starea de sănătate şi comportamentală a materialului biologic suin de diferite categorii.La ora actuală.

str. furaje concentrate). în organizarea ceremonii creştine. ∗ “HIDROMAR” . str. 0740/064150 – sunt firme specializate în producerea şi comercializarea de ornamente florale. instalaţii electrice şi electronice. crotalii pentru individualizarea animalelor. tel. Conf. Republicii. silozuri de fibră de sticlă laminată).5%. Tineretului. 0744/603044 – este o firmă specializată în producerea şi comercializarea de furaje (premixuri pentru furaje de 0. modernizarea şi reparaţia de maşini speciale. str. instrumentar necesar însămânţărilor artificiale. 9A (în spatele gării C. utilaje necesare fabricării nutreţurilor combinate pentru animale (mori cu ciocane cu capacitate de lucru cuprinsă între 300 kg/h şi 10 to/h. jud. Cluj-Napoca). 3. tel.R. ∗ “CORONIŢA” şi “SILVANA” – Cluj-Napoca. nr. 56. jud. malaxoare de diferite tipuri. 0264/455504 . ştanţe şi matriţe). ∗ “VETLAND COMIMPEX” – Salonta. 67.F.Cluj-Napoca. Fabrica de Chibrituri.5%. instalaţii hidraulice. 0264/420339. păsări şi bovine. 1%. 18. tehnologii de creştere (diluant pentru sperma de vieri – “KUBUS” . aditivi furajeri. 0744/515226 – este o firmă care oferă la preţuri promoţionale: uşi de intrare. Bihor. Rarău. Fabrica de Chibrituri. tel/fax 0264/436691. nr. Cluj. nr. execuţia. Maramureş.reprezentantă în România a fabricanţilor francezi şi elveţieni. ferestre cu deschidere oscilo-batantă. tel. Cluj-Napoca). rămân receptiv la orice sugestie constructivă menită să redea curaj optimizării şi eficientizării practicii de creştere şi exploatare a suinelor domestice în ţara noastră. Cluj. ∗ “EVOTERM” . nr. Cluj. jud. elevatoare. organe de maşini. becuri infraroşii. ILIE CORNOIU 128 . 0264/436690.F.este o firmă specializată în proiectarea. jud. luminatoare pentru adăposturi.R. şnecuri). ing.Spania. dr. fax. de înaltă precizie (maşini unelte. plase împotriva insectelor.furajare şi ventilaţie pentru porci. 9A (în spatele gării C. ∗ “EVOLUŢIA DAN” – Tg-Lăpuş. tel/fax 0259/433685. jud. nr. str. Totodată. 0744/870201 – este o firmă specializată în comercializarea de paznici sau păstori electrici (garduri electrice pentru animale) .Cluj-Napoca. 0262/384483. str.

Bibliografie selectivă Bereş M şi colab. “Ferma”. şi colab. Dinu I şi colab. Bucureşti. Rev. Ceres. VI-VII. 1 (27). (2004) – Tehnologii ecologice pentru creşterea şi exploatarea bovinelor şi porcinelor. Ed. (2004) – Adăpători utilizate pentru alimentarea cu apă a 5 suinelor. Editura M. (1993) – Îndrumător de lucrări practice pentru meseria de veterinar. Editura Risoprint.Dicţionar enciclopedic de Zootehnie. Editura Academiei Române. Editura Transilvania Tg-Mureş. Rev. Szép I (1956) – Gyakoribb sertésbetegségek-sertéshigiéne. Bucureşti. (1997) – Manualul fermierului. Farkas N. Millenium agricultura. nr. Bucureşti. 2 (28) IVV. (2003) – Manualul crescătorului de porci. Mantea Şt. Tipo Agronomia Cluj. Dumbrăviţa. Rev. Timiş. Editura Didactică şi Pedagogică. Căproiu Magdalena şi colab.S. nr. Dumbrăviţa. 6 pag.Timiş. (1969) – Zootehnia României – Porcine. Editura Risoprint. Spădaru F (1997) – Aspecte practice de creşterea suinelor. Budapest. Timiş.Epidermita exudativă a porcilor. Prică Angela (2004) – Piobaciloza porcului. 4 (30). T. Simp. Cornoiu I şi colab. Herman V (2004) . Rev. Editura Alex-Alex & Leti Pres. Cluj-Napoca. ClujNapoca. Bungescu S. august-septembrie. Man C şi colab. Dumbrăviţa. Timiş. nr. Editura Mezögazdasági Kiadö. II-III. II-III. “Ferma”. Bucureşti. 1 (27). Ed. vol III. Editura 7 Didactică şi Pedagogică. Timiş.Napoca. Buhăţel T (1983) – Curs de patologie animală. Cornoiu I şi colab. Ösz G.Napoca. “Ferma”. (1982) . Popescu D.T. (2001) – Cercetări privind activitatea antimicrobiană a produsului Nutribac. Bucureşti. “Ferma”. Prospects for the 3 rd. 129 . Editura Promedia. Ciurdar A (2004) – Reglementări ale Uniunii Europene privind asigurarea confortului tehnologic pentru porcine. Negrea O. “Ferma”. Moisiu Maria şi colab. Rev. Zeneci N (2004) – Creşterea porcinelor în fermele mici (fermele familiale). 3 (29). Gligor V şi colab. nr. Cluj-Napoca. Dumbrăviţa. Prică Angela (2004) – Dizenteria serpulinică a porcului. Dumbrăviţa. Risoprint Cluj.A. Pop T (1985) Tehnologia creşterii suinelor-lucrări practice. (2000) –Aspecte practice de zootehnie. nr. (1982) – Maşini şi instalaţii zootehnice. Ceres. Cluj-Napoca. (2002) – Tehnici utilizate în aprecierea şi creşterea suinelor. 28. Tipo Agronomia Cluj-Napoca. Ed. şi colab (1981) – Zooigiena şi protecţia mediului înconjurător. Bucureşti. 25-27 X.

77 (fig. 83 (fig.72) Fig. 79) Fig. 78 (fig. 73 (fig.83) Fig. 69 (fig. 74 Fig.71) Fig. 70 Fig. 80) (fig.70) Fig. 82 (fig. pe primul rând pentru pag. 163) Fig. 81) Fig. 72 (fig. 75 Fig. 84 (fig.Fig.74) (fig. 79 Fig.73) Fig. 80 (fig.78) Fig. 81 (fig.69) Fig. 82) Aceasta poate fi: (sus.77) Fig. 76 (fig.76) (fig. 71 (fig.84) 130 .

131 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful