ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI ,CERCETĂRII ŞI INOVĂRII UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA DEPARTAMENTUL PENTRU EDUCAŢIE

CONTINUĂ, ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ Str. Mănăştur Nr.3-5, 400372 Cluj-Napoca, România tel.+ 40-264-596.384; fax + 40-264-593.792

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII SPECIALIZAREA: ZOOTEHNIE ANUL IV

PRACTICUM
ÎN

CREŞTEREA SUINELOR DOMESTICE
PROF. DR. ILIE CORNOIU

SEMESTRUL I

CLUJ-NAPOCA 2005

INTRODUCERE

Răspândite pe mai toate meridianele planetei, suinele se impun prin acurateţea fondului genetic şi reprezintă, atât în rasă curată, cât şi sub formă de hibrizi, o sursă sigură, capabilă să ofere producţii ridicate de carne şi grăsime – motiv pentru care, creşterea lor a constituit şi trebuie să constituie o preocupare de actualitate menită să armonizeze pe cât posibil diferenţele care apar în mod firesc, între crescători, valorificatori şi consumatori. Structurată pe parcursul a şase capitole, lucrarea de faţă se adresează cu prioritate studenţilor, viitori specialişti în domeniul Zootehniei şi abordează într-o sinteză obiectivă tematica aplicativă utilizată în creşterea suinelor – aspect hotărâtor în stabilirea valorii zootehnice a indivizilor în vederea promovării la reproducţie; verificării calităţii producţiilor specifice în vederea valorificării la standardele economiei de piaţă europene şi mondiale; menţinerii stării de sănătate a materialului biologic suin. Aşadar, primul capitol este destinat studiului exteriorului speciei – aspect esenţial în cunoaşterea şi în evaluarea însuşirilor morfo-fiziologice ale diferitelor categorii de suine. Cel de-al doilea capitol abordează unele aspecte legate de evidenţele zootehnice şi rolul acestora în sectoarele de creştere şi exploatare a suinelor – instrumente indispensabile aplicării tehnicilor de apreciere şi valorificare a materialului biologic destinat producţiei şi reproducţiei. Capitolul trei prezintă în sinteză gama de utilaje, instalaţii şi echipamente mecanice utilizate în sectoarele de creştere a suinelor cu scopul îmbunătăţirii productivităţii şi eficientizării muncii. În capitolul patru sunt redate cerinţele minime europene legate de protecţia şi performanţele suinelor - cerinţe valabile pentru orice tip de fermă, indiferent de mărimea ei. Capitolul cinci prezintă o suită de tehnici utilizate în aprecierea şi valorificarea suinelor, atât pe animalul viu, cât şi sacrificat – aspecte esenţiale în ceea ce priveşte îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a producţiilor specifice, destinate comercializării. Ultimul capitol al lucrării sintetizează câteva aspecte legate de patologia speciei şi de unele acţiuni zoo-veterinare specifice – elemente esenţiale în practica creşterii şi exploatării ştiinţifice a suinelor. Totodată, lucrarea se adresează şi celor care sunt dispuşi să înţeleagă, că frământata evoluţie a speciei suine se înscrie astăzi în contextul unor realităţi menite să răspundă pe mai departe nevoilor alimentare şi nu numai, ale omenirii în mileniul trei. Iată de ce, sentimental gândind, am considerat necesar ca o parte din grijile noastre pământeşti să le dăruim şi acestor fiinţe timide şi “scormonitoare”, care cândva s-au prefăcut în FeţiFrumoşi şi ne-au mângâiat fără să vrem dulcele vis al copilăriei. Autorul

2

CUPRINS

Introducere………………………………………………………….……. 3 Capitolul 1. STUDIUL EXTERIORULUI LA SUINE.……...………6 1.1. Tehnici de abordare şi contenţie…………….....…..…… 6 1.2. Tehnici de apreciere a exteriorului………………...….... 9 1.2.1. Tehnica examenului analitic…...…..………..…….9 1.2.1.1. Capul şi regiunile componente……….. 10 1.2.1.2. Trunchiul şi regiunile componente……..15 1.2.1.3. Membrele şi regiunile componente……..22 1.2.1.4. Atitudini şi aplomburi….…………….…26 1.2.2. Tehnica examenului sintetic……………..…….…27 1.2.2.1. Somatoscopia……………………………28 1.2.2.2. Somatometria…………………………....31 1.2.2.3. Somatografia………………………….....40 1.2.3. Stabilirea tipurilor morfo-productive……..……...41 1.3. Culorile şi părul……….…………………………..…….44 1.3.1. Culorile simple………………………...…..…..…45 1.3.2. Culorile compuse…………………………..…….46 1.3.3. Particularităţi de culoare…………………..……..47 1.3.4. Părul………………………………………..…….47 1.4. Recunoaşterea unor rase de suine……………... ………49 1.5. Determinarea vârstei la suine…………….. …….....…...53 1.6. Individualizarea suinelor……………….……….……...57 Capitolul 2. EVIDENŢELE ZOOTEHNICE ŞI APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ………………………....64 2.1. Evidenţe zootehnice utilizate în creşterea suinelor….…..64 2.2. Aprecierea suinelor pentru prăsilă………………….…...68 2.3. Tehnica selecţiei şi testării suinelor pentru prăsilă pe bază de indici sintetici………… ……………74 2.4. Întocmirea unui plan de montă şi fătări……..…….….....77 2.5. Calculul şi evidenţa unor parametrii de reproducţie specifici suinelor…………………………....79 Capitolul 3. UTILAJE, INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR…...………….81 3.1. Utilaje, instalaţii şi echipamente necesare preparării şi administrării hranei la suine……..………...81 3.2. Utilaje şi echipamente necesare asigurării microclimatului optim în adăposturile de suine....……...96 Capitolul 4. CERINŢE MINIME EUROPENE PENTRU PROTECŢIA ŞI PERFORMANŢELE SUINELOR…..103 4.1. Cerinţe minime pentru protecţia suinelor………...……103 4.2. Cerinţe minime performanţelor la suine………...……..106

3

.3. Boli specifice suinelor……………………………….1.….…………..……………140 6.……………. Boli parazitare………………..….…………….Capitolul 5.1.2.2. Acţiuni zoo-veterinare întâlnite în creşterea suinelor…………. APRECIEREA ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIILOR LA SUINE……………………………108 5.132 6.1.. BOLI ŞI ACŢUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR…………. Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul viu…………………………...……………154 6. Valorificarea suinelor………………….1.. Boli bacteriene……….….….1.……………108 5.……. Boli micotice………………….3.……….148 6.129 Capitolul 6..2.132 6.6....…..……………150 6. Tehnopatii…………………..5.1..….……114 5. Boli de nutriţie…….1.4.159 6.……………………….……………... Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul sacrificat……………………………..169 Bibliografie selectivă……………………………………………………170 4 .160 Încheiere………………………………………………………….132 6.1.. Boli infecto-contagioase……..1..

etc. iar capul.) sau sanitar-veterinare (vaccinări. în special. la 10-25 cm înălţime. de efectuare a examenului de exterior. Abordarea are drept scop apropierea de animale în vederea aprecierii stării generale de sănătate. de întreţinere şi a gradului de omogenitate a unuia sau mai multor indivizi dintr-o populaţie de suine. masa corporală. intervenţii chirurgicale. iar temperamental sunt animale fricoase. aplicând animalelor un tratament blând. Intrarea în adăposturi. Izolarea indivizilor în vederea acţiunilor de lotizare se recomandă a fi efectuată cu ajutorul unor paravane uşoare. studiul însuşirilor de exterior necesită conştinciozitate şi corectitudine deosebită din partea crescătorilor. apropierea de ele impune calm şi discreţie. de apreciere a tipurilor morfo-productive şi culorilor. În vederea unei examinării mai amănunţite. etc. Cunoaşterea şi aplicarea corectă a tehnicilor de: abordare şi contenţie. fiecare animal va staţiona. trunchiul şi membrele vor prezenta o poziţie cât mai apropiată de cea normală. Dat fiind faptul că suinele se întreţin liber.). iar prin contenţie. Contenţia se face cu scopul desfăşurării în bune condiţii a unor acţiuni zootehnice (individualizare. apropierea de animale trebuie făcută prin administrarea de furaje într-un jgheab sau vas aşezat pe un soclu. etc. în general şi a inginerului zootehnist. în funcţie de categoria de vârstă. cântăriri. acţiunea de imobilizare parţială sau totală a acestuia. reproductiv. de recunoaştere a raselor. în boxe sau padocuri trebuie făcută în cea mai mare linişte. confecţionate. starea fiziologică. în compartimente. 1. castrări. transport. populări şi depopulări. fie din material lemnos. 5 . prin abordare se înţelege modul în care se face apropierea de animal. de determinare a vârstei şi de individualizare a animalelor reprezintă aspecte practice de bază care permit stabilirea şi cunoaşterea valorii cât mai reale a materialului biologic suin sub aspect productiv şi îndeosebi.1. În acest fel. fie din pânză sau hârtie.Capitolul 1 STUDIUL EXTERIORULUI LA SUINE La suine. TEHNICI DE ABORDARE ŞI CONTENŢIE În termeni zootehnici.

În situaţiile în care dorim să-i cântărim este recomandabil ca purceii să fie contenţionaţi cu atenţie. La purceii sugari (animale uşoare şi cu forţă fizică redusă) contenţia se face manual. 1985) 1. Pop. de dezvoltarea corporală şi de natura lucrărilor care trebuie efectuate la un moment dat. utilizându-se inventar adecvat scopului propus. 2 Instrumentar necesar contenţiei suinelor adulte (după N. Iavaşaua. operaţiunile de imobilizare trebuie făcute după recomandările medicului veterinar. 1 2 3 Fig.Practic. fie prin prindere de unul sau de ambele picioare posterioare. Farkas şi T. pentru contenţionarea animalului în picioare se pot folosi: laţul pentru contenţie. fie ţinuţi de torace (fig. 6 . 1 2 Fig. scroafe. cleştele pentru contenţie şi iavaşaua – toate putându-se aplica pe maxilarul superior. contenţia suinelor adulte se mai poate realiza cu ajutorul frânghiilor (fig.1). suine la îngrăşat) imobilizarea indivizilor trebuie făcută de către personal instruit. Astfel. 1 Contenţia purceilor sugari (după N. 1985) 1. 2. Pentru castrarea scroafelor (ovarectomie). La suinele adulte (vieri. 2. Ţinut de torace. înapoia caninilor (fig. contenţia se poate face prin poziţionarea purcelului mascul cu regiunea toracică între genunchii îngrijitorului. În vederea castrării. În funcţie de acţiunile zoo-veterinare care se impun a fi aplicate. Laţul pentru contenţie. prin legarea membrelor şi trecerea unei frânghii pe sub torace. Ţinut de membrele posterioare. imobilizarea suinelor diferă în funcţie de vârstă.3). 3. obişnuindu-se fixarea animalelor în decubit lateral pe o scară. iar apoi introduşi într-o cuşcă fixată direct pe cântar. iar cu mâinile ţinând membrele posterioare în forma literei “V” (pentru a pune în evidenţă regiunea operatorie). 2). Pop. Farkas şi T. etc. Cleştele pentru contenţie.

dimensiunea regiunii corporale (se stabileşte prin măsurători folosind instrumentarul 7 . aptitudinile productive şi reproductive ale acestor animale cu interes de fermă. muşchi. organizaţi pe microcolective de lucru (câte 3-4 studenţi). recomandându-se un stand mobil sau o boxă fixă de dimensiuni reduse. Chiar dacă abordarea a fost făcută în mod corespunzător. separată de alte asemenea porţiuni prin linii de delimitare trasate între anumite puncte de pe corp . TEHNICI DE APRECIERE A EXTERIORULUI La suine studiul exteriorului reprezintă o lucrare laborioasă care are drept scop aprecierea valorii zootehnice a indivizilor. 1. La scroafele în gestaţie avansată sau în lactaţie contenţia trebuie făcută cu multă prudenţă.2. Spădaru. Dată fiind primejdia în care se simte animalul contenţionat. datorită instinctului matern deosebit devin agitate şi chiar foarte agresive. cu scopul de a le putea aprecia din punct de vedere al formei.1. tendoane. 1997) 1. 3 Contenţia suinelor adulte (după F. Cu frânghii. folosindu-se următoarele elemente: regiunea corporală (porţiunea determinată a corpului animal. în practică se uziteză tehnica examenului analitic şi sintetic al exteriorului.1 2 Fig. Temă: După prezentarea şi însuşirea teoretică a tematicii. 1. în biobaza disciplinei studenţii vor efectua observaţii şi aplicaţii practice de abordare şi contenţie pe materialul biologic suin de diferite categorii. Cu chiostecuri.2.puncte cunoscute sub denumirea “de reper”). pentru a stabili ştiinţific frumuseţea. defectele. care în mod imprevizibil pot ataca şi produce muşcături grave. înainte de contenţie este recomandabil să ne asigurăm că în jurul nostru nu există alţi porci în stare de libertate. direcţiei şi dimensiunii lor). etc). Aşadar. prin semnalele sonore disperate atrage atenţia altor indivizi din jur. O deosebită grijă se va avea în cazul contenţionării purceilor de lângă scroafele mame care. 2. Tehnica examenului analitic Examenul analitic presupune aprecierea vizuală şi evaluarea atentă a fiecărei regiuni corporale în parte. articulaţii. baza anatomică (suportul regiunii corporale reprezentată de schelet. ţesut conjunctiv. delimitarea regiunilor corporale (operaţiunea de împărţire a corpului animal în regiuni.

cu profil drept. 10. Coroana.2. dar diferă ca mărime. 32. 31. Şalele.1). vârstă. Chişiţa. 7. mobile şi purtate erect (fig. Gâtul. Trenul posterior. Totuşi. Şoldul. 27. 5 Regiunile corporale la suine (după N. c. capul prezintă formă tronconică cu baza mare spre gât. 37. 8 . Farkas şi T. 39.Pop. Fruntea. sex şi stare de întreţinere. Coapsa. bazei anatomice. pe fiecare grupă vor fi studiate regiunile componente sub aspectul situării. 15.1. 21. 33.6. Spata. Grasetul. 24. 29. Spinarea. 17. 9.4 Împărţirea corpului la suine (după N. Flancul. cu râtul alungit şi puternic. Capul şi regiunile componente La suine. 4. 40. Iia.. Glezna. Râtul. Nasul. Fălcile. Urechea. 22. 1985) a. 34. Gamba. Fluierul. 2. Ceafa. Braţul. Ochiul. 11. Fig. lărgime şi profil. la asemenea rase. Fesa. corpul animalelor poate fi împărţit. frumuseţii şi defectelor. Parotida. Faţa.adecvat). Tâmpla. Coastele. obraji uscăţivi. 35. 28. 14. 13. 12. Cotul. Abdomenul cu mamelele. Farkas şi T. Trenul anterior. Fig. lungime. Genunchiul. 16. 3. Antebraţul.26. Totodată. 5. Bărbia.1. Unghiile. Trenul mijlociu. 6. forma regiunii (se apreciază în funcţie de aspectul ei normal la diferite rase). 38. pentru efectuarea corectă şi completă a examenului analitic este recomandabil a se utiliza cel de-al doilea criteriu de împărţire (fig. La rasele de suine primitive acesta este mai mare şi prezintă o conicitate mult mai pronunţată decât la rasele ameliorate sau perfecţionate.. Gura. Gâtlejul. 18. 8. 5). Umărul. 23. formei. 20. În acest fel. Coada. capul este turtit lateral. b. Crupa. 25.19. 36. Pop. fie în trei părţi principale (trenul anterior. în funcţie de rasă. lung şi îngust. Sternul. Greabănul. dimensiunilor. iar cea mică spre rât. 1. 1985) 1. ataşarea (îmbinarea regiunilor corporale la locul de delimitare sau de demarcare a lor). 4). În vederea efectuării examenului analitic al exteriorului. trunchi şi membre). 30. mijlociu şi posterior) (fig. fie în raport de funcţiile pe care le au de îndeplinit diferite grupe de regiuni (cap şi gât. urechi mici. direcţia regiunii (direcţia standard în funcţie de care se face aprecierea).

feţei (obrajilor).7. Cârn. formând o linie dreaptă cu profilul frunţii. parotidei (regiune pară). râtului urechilor. iar cel larg şi scurt raselor care îşi au originea în mistreţul asiatic (ex. tâmplelor. acesta este lung şi drept.6. Acest lucru s-a datorat în principal selecţiei unilaterale care a făcut ca unghiul fronto-nazal să atingă valori de aproape 900 (fig. Ea formează partea terminală a capului. Farkas şi T. nasului (botului). Prin formă şi dimensiuni. Regiunea frunţii (Regio frontalis) (fig. ochilor. rasa Berkshire). Stocli. 2.3). gâtlejului. nasul reprezintă o caracteristică de rasă. Regiunea râtului sau discul râtului (fig. Drept. Hampshire. La suine. gurii. Berkshire. ChesterWhite. Mangaliţa. bărbiei.forme care determină o respiraţie greoaie iar retenţiile alimentare şi numeroasele impurităţi predispun animalele la rinite trofice. iar în grosime prezintă două nări. la rasele Landrace. Pop. Prin formele capului se poate deduce chiar provenienţa unor rase de suine.La indivizii aparţinători raselor şi hibrizilor perfecţionaţi pentru producţia de carne. Lateral.7. aceasta este de dorit să fie largă. Tabelul 1 Feţele şi regiunile capului Faţa Supero-anterioară Laterală Infero-posterioară Extremitatea posterioară Regiunea frunţii. Astfel. deoarece fruntea îngustă caracterizează rasele primitive. dreaptă şi fără pliuri (excepţie fac rasele Cornwall şi Wessex care prezintă mască). jgheabului creştetului.2) este situată în continuarea frunţii. Astfel.1) este situată între creştet şi linia imaginară care uneşte unghiurile interne ale ochilor având ca bază anatomică osul frontal. cel îngust şi alungit este caracteristic raselor provenite din mistreţul european (ex. capul este mic comparativ cu întregul corp.7. la rasele de suine primitive râtul este mai dezvoltat şi mai puternic datorită procurării hranei în mod natural. 6 Diverse profile ale capului la suine (după N. Regiunea nasului sau a botului (Regio nasalis) (fig.3) este extinsă perpendicular pe axul longitudinal al nasului. linia fronto-nazală formează un anumit unghi care dă naştere la nasul concav sau cârn (“bot cârn” sau “bot mops”) . 9 . regiunea este mărginită de ochi şi feţe şi are ca bază anatomică oasele nazale. până la regiunea râtului. Marele alb. rasa Stocli). 3. 1985) 1. Concav. ganaşelor (fălcilor) – toate regiuni pare. 1 2 3 Fig. Regiunile componente ale capului (unele pereche) sunt situate pe patru feţe (tabelul 1). Comparativ cu rasele specializate. iar la rasele Duroc.

Regiunea urechilor (Regio auricularis) (fig. scurtă şi largă.Pentru a preveni râmatul. Gura. La suine. 9. Farkas şi T. Gâtul. Marele alb. 3. Regiunea este mai dezvoltată la rasele pentru grăsime.7) este situată de o parte şi de alta a capului fiind mărginită de regiunea nasului.8) este situată în continuarea feţei. Faţa. Urechile. gurii şi râtului. 8 Mărimea. Berkshire. fălcilor. 10. Bazna. între regiunile urechilor. forma şi portul urechilor (fig. a frunţii şi ochilor. 6. de osul lacrimal şi osul zigomatic.4) este situată pe părţile laterale ale capului.7. în gospodăriile populaţiei (în cazul creşterii tradiţionale) se practică introducerea în partea superioară a râtului a unul sau două inele metalice (“belciuge”). uscăţivă la exemplarele slabe sau bombată şi cutată adânc la cele îngrăşate. Bărbia. insuficient de deschişi denotă semne de îmbolnăvire sau îmbătrânire. Mijlocii-orizontale (Yorkshire. ochilor. Fălcile. Wessex. forma şi portul urechilor la suine (după N. Pop. 10 . 3. Landrace. Mici-verticale (Stocli. mixte şi la vieri. 13. 1 2 3 4 Fig.6) este situată deasupra regiunii feţei. deasupra tâmplelor. de aceiaşi culoare (de regulă. Mijlocii-aplecate (Duroc. 12. Mărimea.7. distanţaţi şi egali între ei.7. Chester-White). Ochii. având ca bază anatomică ramurile maxilarului inferior. Parotidele. având ca bază anatomică oasele temporale. 4. diferă de la o rasă la alta şi oferă informaţii legate de apartenenţa la o anumită descendenţă dintr-un anumit strămoş. Ceafa.7 Capul şi regiunile componente 1. precum şi starea de sănătate. 7. strălucitori şi limpezi. în direcţia infero-posterioară. bine deschişi. 2. Nasul. Mari-aplecate (Mangaliţa. faţa poate fi alungită şi îngustă. Cornwall). 4.7. Regiunea tâmplelor (Regio articulationis temporo-mandibularis) (fig. Gâtlejul.8).5) se întinde de o parte şi de alta a capului. 2. irisul este închis la culoare. Hampshire). iar cei tulburi. cu privirea pierdută. dar la exemplare din rasele albe poate fi albastru sau roşu). Regiunea ochilor (Regio orbitalis) (fig. ochii trebuie să fie de mărime potrivită. În funcţie de dimensiunea capului şi de condiţia de întreţinere. 11. 14. 8. Ochii bulbucaţi sau prea mici şi inegali sunt consideraţi defectuoşi. cu privire blândă.7. 1985) 1. Fig. Tâmplele. Regiunea fălcilor sau a ganaşelor (Regio mandibularis) (fig. Regiunea feţei (fig. Pietrain). în cavitatea orbitară formată de apofiza orbitară a osului frontal. Fruntea. Râtul. 5.

mai largă şi mai ştearsă la cele ameliorate. Landrace). Apare mai îngustă şi mai pronunţată la rasele de suine primitive.12) este aşezată înapoia urechilor şi ganaşelor având o formă alungită de sus în jos. La suinele bine îngrăşate.Gingiile (Regio gingiva) au rolul de a fixa dinţii necesari masticaţiei hranei. Ea are ca bază anatomică apofiza linguală a osului hioid.7. canalul lingual. masticaţie şi deglutiţie a hranei.9) este poziţionată la extremitatea infero-posterioară a capului şi are ca subregiuni: buzele. La animalele slabe prezintă un şanţ evident.fie a maxilarului superior. rasele de suine specializate pentru carne au gâtul mai lung şi mai subţire (ex.10) este situată dedesubtul gurii şi are ca bază anatomică corpul mandibulei. Lungimea şi lărgimea acestei regiuni depinde de rasă şi de starea de întreţinere a fiecărui animal. iar cele pentru grăsime mai scurt şi mai gros (ex.7. Regiunea face legătura între cap şi partea superioară a gâtului. Totuşi. 7. limba şi palatinul. Regiunea creştetului este vizibilă între cele două urechi şi are ca bază anatomică osul occipital. Regiunea parotidelor (Regio parotidea) (fig.Buzele (Regio labialis) trebuie să fie perfect suprapuse şi bine întinse.11) este poziţionată înapoia creştetului şi are ca bază anatomică aripile atlasului şi muşchii inseraţi pe acestea. Mangaliţa). 11 .Palatinul (“cerul gurii”) (Arcus palatoglossus) are ca bază anatomică apofizele palatine ale maxilarului superior şi prezintă mucoasă îngroşată. regiunea este plină sau bombată. cu dungi transversale. Regiunea jgheabului (Regio intramandibularis) se află extinsă între cele două ganaşe. 7.14) realizează legătura dintre cap şi trunchi având ca bază anatomică vertebrele III-VII şi muşchii cervicali. dinţii. regiunea este îmbrăcată cu un evident strat de ţesut adipos. gingiile. buzele prezintă deschizături laterale datorită ieşirii colţilor (caninilor). iar la cele aflate în stare bună de întreţinere. Regiunea bărbiei (Regio mentalis) (7. Regiunea gâtului (fig. atât canalul lingual cât şi limba pot prezenta răni provocate de furajele cu asperităţi sau de corpuri străine. . Ea face legătura între regiunile laterale ale capului şi părţile laterale ale gâtului. fie a celui inferior .7. Regiunea cefei (Regio nuchalis) (fig. Uneori.defecte care îngreunează în mod evident prehensiunea hranei. . Regiunea gâtlejului (Regio pharyngolaryngea) (fig. iar la unele rase se pot întâlni defecte ca: brevignatismul (scurtarea) şi prognatismul (alungirea) . inflamaţii sau chişti datorate obturării canalelor de scurgere a glandelor salivare. iar canalul lingual (Ducutus linguae) este şanţul care poziţionează limba între cele două ramuri ale mandibulei. .13) uneşte părţile inferioare ale capului şi gâtului şi are ca bază anatomică laringele şi faringele. La vierii şi la scroafele în vârstă.Limba (Regio linguae) este organul de prehensiune.Regiunea gurii (Regio bucalis) (fig. .

Tabelul 2 Feţele şi regiunile trunchiului Faţa Superioară Inferioară Laterală Extremitatea anterioară Extremitatea posterioară Regiunea greabănul. cutia toracică coada. la cele din rasele pentru grăsime este scurtă şi largă. În vederea obţinerii de carcase cu proporţie ridicată de carne superioară.2. Regiunea greabănului (Regio interscapularis) (fig. iei pieptul. 9. 9. La unele rase formele acestei regiuni sunt determinate genetic şi reprezintă însuşiri proprii. inghinală coastelor. şalelor şi crupei. spinarea convexă (“de crap”) este caracteristică raselor Duroc. şalele.1. greabănul este înalt şi mai îngust comparativ cu cel al raselor ameliorate.15) este poziţionată între gât şi spinare. Regiunea spinării (Regio vertebralis thoracis. crupa sternul. unde este mai larg şi şters formând o linie dreaptă cu regiunile spinării. vârstă şi sex. largă. regiunea spinării trebuie să fie lungă. Regiunea şalelor (Regio lumbaris) (fig. Trunchiul şi regiunile componente La suine trunchiul are formă cilindrică. iar cea concavă (“înşeuată”). în funcţie de rasă. intersubsiorilor. limitată lateral de regiunea coastelor. Are ca bază anatomică ultimele 8-9 vertebre dorsale şi treimea superioară a coastelor delimitată de linia care uneşte unghiul toracal al spetei şi unghiul extern al iliumului. sin. cu musculatura bine dezvoltată şi cu stratul de slănină subţire.17) se extinde în continuarea spinării şi are ca bază anatomică cele 6 vertebre lombare şi muşchii lombari. Este considerat ca defect greabănul ascuţit (“tăios”) şi cel despicat (“spete desprinse”). La suinele din rasele primitive sau neîngrăşate spinarea este ascuţită şi scurtă. Dimensiunile şi formele acestei regiuni diferă în funcţie de rasă.2. Hampshire. cu musculatura bine dezvoltată. Regiunile componente ale trunchiului (unele pereche) se grupează pe cinci feţe (tabelul 2). Chester-White. dar diferă ca lungime şi lărgime. largă. abdomenul. sex.1. dorsalis) (fig. perineul. şoldului. Astfel. având ca bază anatomică apofizele spinale ale primelor 6-7 vertebre dorsale şi cartilagiul de prelungire al spetelor. precum şi de gradul de îngrăşare al fiecărui animal. subsiorilor. vârstă.9. rasei Landrace şi scroafelor multipare în faza de gestaţie avansată. 12 . potrivit de largă. La suine este de dorit ca aceasta să fie lungă. anusul. iar la cele pentru carne. flancului.16) este situată între greabăn şi şale. cu straturile musculare şi de grăsime bine reprezentate. organele genitale. spinarea. La rasele primitive. Regiunea caracterizează tipul de producţie şi precocitatea materialului biologic. lungă.

şalele slabe pot fi consecinţa unei întreţineri defectuoase în perioada de creştere. 21. de linia care uneşte tuberozităţile ischiale între ele. a unor defecte la nivelul coloanei vertebrale sau chiar a unei debilităţi congenitale. Chiar dacă spinarea este convexă (“de crap”) sau concavă (“înşeuată”) (fig. 9 Trunchiul şi regiunile componente 15. 2. 38. 18. 24. 13 . Coastele. crupa formează aşa numita linie dorsală sau “şira spinării”.Carnea obţinută din această regiune este de calitate superioară şi de aceea. coxale şi muşchii jambonului. Împreună cu greabănul. Regiunea crupei (Regio glutea. 23. cu musculatură uscăţivă şi formă oblică-înapoi (“teşită”) (fig. 20.11). cu musculatură bine dezvoltată şi cu stratul de slănină cât mai subţire. Şalele. La rasele primitive crupa este slab dezvoltată. 22. Sternul. sin. Flancul. de linia ce uneşte unghiul extern al iliumului cu articulaţia coxalului şi în continuare cu punctul fesei. Crupa. La majoritatea raselor de suine ameliorate regiunea este dreaptă.18) este situată în partea terminală a trunchiului şi are ca bază anatomică oasele sacrale. şalele. 17. sacralis) (fig. 19. Fig. ea trebuie să fie lungă şi largă. oblică la unele rase americane şi dublă la rasa Pietrain şi hibrizii pentru carne. Pop 1985) 1. posterior. 16. 1 2 3 4 Fig. 10 Diferite forme ale spinării (după N. bine îmbrăcate în masă musculară. 4. Şoldul. Greabănul. lateral. 3.10). 9. Iia. Lungă. Fesa. Regiunea este delimitată anterior de linia imaginară care uneşte unghiurile externe ale iliumului între ele. 25. Dezvoltarea lungimii crupei determină aşa numitele ”şunci descinse”. spinarea. Convexă (“de crap”). Concavă (“înşeuată”). Spinarea. Abdomenul. Dreaptă. Coada. La rasele specializate în direcţia producţiei de carne dezvoltarea crupei descrie lateral un profil corporal în formă de trapez cu baza mare spre înapoi (ex. Farkas şi T.

9. iar la cele specializate în direcţia producţiei de carne. Îngustă. abdomenului şi flancului. regiunea este mai lungă şi cu un strat mai subţire de grăsime.9. Regiunea şoldului (Regio tuberis coxae) (fig 9.lungimea şi lărgimea sternului determină buna sau slaba dezvoltare a cutiei toracice. 4.23) se extinde în partea anteroinferioară a trunchiului şi are ca bază anatomică osul sternal. braţului. spinării. larg şi adânc. fiind înconjurată de regiunile: spetei. Apare evidenţiată la formele primitive şi la cele aflate în stare proastă de întreţinere (cahectice). 1985) 4 Fig. anterior de linia ce trece pe curbura ultimei coaste. La rasele de suine specializate în direcţia producţiei de grăsime (ex. sternului. o crupă bine dezvoltată în lungime şi lărgime conferă scroafelor condiţii favorabile actului de parturiţie. 2. Delimitată anterior de către subsiori şi piept. crupa scurtă şi îngustă (sub formă “de acoperiş”). 3. Teşită. posterior de abdomen şi lateral de regiunea coastelor . Regiunea este mai scobită la exemplarele slab întreţinute şi la scroafele în lactaţie. Regiunea iei (Regio plica lateralis) (fig.21) are ca bază anatomică unghiul extern al osului iliac. Farkas şi T. Landrace). Ca defecte se pot întâlni: crupa “teşită” şi ascuţită. Dezvoltarea cutiei toracice. 1 2 3 (după N.9. Constituită dintr-o pliere a pielii în faţa rotulelor (patelelor).rasa Landrace belgian).9. Largă. rasa Pietrain). 14 . Lungimea ei este corelată cu lungimea şalelor şi a trunchiului. Pop. ea face legătura între regiunea grasetului şi părţile laterale ale abdomenului. bine îmbrăcat în musculatură. Regiunea flancului (Regio paralumbalis) (fig. datorită prezenţei a 1-2 perechi de coaste în plus (ex. crupa slab îmbrăcată în musculatură.22) este situată lateral şi inferior faţă de regiunea flancului. Lungimea coastelor este strâns legată de lungimea spinării şi implicit de o producţie ridicată de carne în carcasă. iar flancul trebuie să fie lung. Mangaliţa) regiunea este mai scurtă şi arcuită. Distanţa dintre cele două şolduri exprimă lărgimea crupei şi oferă indicii asupra producţiei de carne.20) face trecerea între trenul mijlociu şi cel posterior al corpului animalului fiind delimitată superior de şale. Regiunea coastelor (Regio costalis) (fig. iar inferior de linia care uneşte extremitatea ultimei coaste cu grasetul. Regiunea sternului (Regio sternalis) (fig. Dreaptă. posterior de şuncă. respectiv a regiunii coastelor este asociată cu o dezvoltare corespunzătoare a organelor circulatorii şi respiratorii (un torace scurt şi îngust poate conduce la insuficienţe cardiace şi respiratorii – ex. 11 Diferite forme ale crupei la suine 1. Totodată.19) ocupă suprafaţa cea mai mare de pe părţile laterale ale trunchiului.

Mangaliţa).9. iar la cele primitive. Această regiune are ca bază anatomică muşchii abdominali şi tunica fibroasă abdominală.9. potrivit de lungă şi răsucită. acoperită cu păr şi purtată atârnat – aspect întâlnit şi în cazul animalelor bolnave. acoperită de muşchi şi grăsime subcutană. Lungimea şi lărgimea acestei regiuni condiţionează o mare vitalitate a organismului care se manifestă printr-o serie de însuşiri productive. sau indivizi poate conduce la insuficienţă pulmonară sau cardiacă (ex. până la regiunea inghinală care o delimitează posterior.Regiunea abdomenului (Regio abdominis) (fig. iar la femele. Asemenea smoc este vizibil la rasele primitive şi insesizabil la cele specializate în direcţia producţiei de carne. Regiunea anusului (Regio anus. intersubsiorilor şi despărţită de cavitatea abdominală printr-un perete musculoaponevrotic (diafragma). Slaba dezvoltare a cutiei toracice la unele rase. La suinele bine întreţinute regiunea este rotunjită. coastelor. de la anus. Regiunea perineului (Regio infra ani) se întinde între cele două fese. Cutia toracică sau coşul pieptului (Regio pectoralis) este formată prin închidere de către: regiunile greabănului. Regio radicis caudae) (fig. groasă. Presternalis) cuprinde extremitatea anterioară a trunchiului. sin. Această deschidere trebuie să fie normală ca aspect şi aşezare. Regiunea cozii (Regio cauda. pe perineu sunt situate testiculele. până la regiunea inghinală. Ea adăposteşte organele principale ale circulaţiei şi respiraţiei. În partea terminală. Regiunea subsiorilor (Regio fossa axillaris) este situată la locul de detaşare a membrelor anterioare de torace şi delimitează lateral regiunea intersubsiorilor (Regio interaxillaris). sternului. 15 . flancului şi iei. bine dezvoltat şi în profil paralel cu linia dorsală a trunchiului. cu sfincterul anal puternic şi elastic. coada prezintă un smoc de păr mai des şi lung. Regiunea pieptului (Regio prepectoralis. precum şi la animalele slabe sau bolnave acesta poate fi supt (“ogărăsc”). vulva. pieptului. coada este lungă. iar dezvoltarea ei este determinată de dimensiunile crupei şi abdomenului. La suine este de preferat o regiune inghinală lungă şi largă. iar la unii vieri. Regio sphincter ani extremus) este reprezentată de deschiderea terminală a tubului digestiv. între cele două articulaţii scapulo-humerale. sin. La masculi. sin. Regiunea inghinală (Regio annulus inguinalis superficialis) este situată în locul de detaşare a membrelor posterioare de trunchi. Pieptul larg şi adânc condiţionează o bună dezvoltare a membrelor anterioare. capabilă să permită o bună dezvoltare a glandei mamare (la femele).24) porneşte de la apendicele xifoidian al sternului (cu care se mărgineşte anterior). La suinele domestice coada este subţire. numit “canaf”. Este de dorit ca abdomenul să fie lung.25) este situată pe extremitatea posterioară a trunchiului şi are ca bază anatomică vertebrele coccigiene şi musculatura inserată pe acestea. La rasele de suine specializate în direcţia producţiei de grăsime şi la scroafele gestante abdomenul este lăsat în jos. Pietrain. a cutiei toracice şi a trenului anterior. iar limitele laterale sunt reprezentate de regiunile coastelor.

2.Regiunea testiculelor (Regio testis) se află situată pe treimea mijlocie a perineului. 16 . Ugerul (fig. Testiculele trebuie să fie bine ataşate de baza de susţinere. egal distanţate şi dispuse simetric faţă de linia mediană a abdomenului (cele pectorale sunt mai puternic vascularizate şi secretă o cantitate de lapte mai mare decât cele abdominale sau inghinale). globuloase. Compartimentele mamelei trebuie să fie bine dezvoltate. 1985) 1. Regiunea penisului (Regio urogenitalis) reprezintă organul copulator al masculului. La vier. Tot în cadrul acestei regiuni se află situat “furoul” (teaca penisului) care se deschide în regiunea ombilicală de pe abdomen.toate manifestate prin scurgeri purulente şi proliferarea mucoasei vaginale. care devine rectiliniu. Corpii cavernoşi fiind slab dezvoltaţi. de vulvită. Adesea se întâlnesc cazuri de hermafroditism. protejate de o învelitoare externă comună (scrotum). Mamelă globuloasă-simetrică.12) este divizat în 12-14 compartimente care funcţionează independent unul de celălalt. de rupere a buzelor vulvei datorită fătărilor distocice. Regiunea mamelei (fig.24) sau ugerul (Regio glandula mammaria) este situată pe aproape toată partea ventrală a trunchiului suprapunându-se pe regiunile sternului. 7-8 perechi la formele de suine ameliorate. nu se admit la reproducţie. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei care prezintă hernia inghino-scrotală (pătrunderea unei părţi a intestinului prin inelul inghinal. Masculii monorhizi (cu un singur testicul coborât în bursa testiculară) şi cei criptorhizi (fără nici un testicul coborât în bursa testiculară). Mamelă cu compartimente nefuncţionale şi sfârcuri asimetrice. metrită. Numărul mameloanelor este de 1 până la 4 perechi. 9. 12 Forme de mamele şi mameloane (după N.lui penian din dreptul perineului. În general. la formele de suine sălbatice. abdomenului şi inghinală. între învelitorile testiculelor). prelungirea penisului în erecţie se realizează pe seama “S”. numărul mameloanelor este corelat pozitiv cu numărul purceilor la fătare (prolificitatea biologică). Regiunea vulvei (Regio pudendum femininum) este situată pe treimea superioară a perineului şi este formată din două labii (buze) dispuse vertical şi două comisuri. Farkas şi T. prolaps vaginal . de vaginită. În alcătuirea acestei regiuni intră cele două gonade situate cu axul mare în direcţia verticală. acesta este relativ subţire şi se termină cu un gland de forma unui “tirbuşon”. Pop. 1 2 Fig. egal dezvoltate şi cu o consistenţă elastică la palpare. 4-5 perechi la formele de suine primitive. iar fiecare compartiment se termină cu câte un mamelon (sfârc). Ea trebuie să fie proporţional dezvoltată în raport cu vârsta şi starea fiziologică a femelei.

la scroafă secreţia laptelui este declanşată de prezenţa şi guiţatul purceilor la supt. Membrele şi regiunile componente Asemenea celorlalte specii de mamifere terestre cu interes de fermă şi la suine membrele reprezintă organele de suport şi de deplasare. antebraţul. pe membrele anterioare se disting: Regiunea spetei (Regio scapularis) (fig. rasa Pietrain) cele două spete sunt puternic dezvoltate. deoarece. formând aşa numitele "şunci anterioare".27) face legătura între spată şi braţ şi are ca bază anatomică articulaţia scapulo-humerală. umărul.2. Practic.Datorită unor infecţii sau traumatisme. gamba. de o parte şi de alta a toracelui. chişiţa. (de 4-5 ani). unghiile coapsa şi fesa grasetul. braţul. coroana. iar la vierii mai în vârstă. glezna. Cele anterioare sunt mai apropiate de centrul de greutate al corpului şi servesc ca organe de suport (de sprijin). fluierul. iar cele posterioare au rolul principal în propulsia întregului corp. unul sau mai multe compartimente îşi pot reduce şi chiar sista funcţiile de secreţie a laptelui. Începând de sus în jos.13. genunchiul. jaretul. cotul. Atât membrele anterioare cât şi cele posterioare se împart în regiuni superioare (cele lipite de trunchi) şi în regiuni inferioare (cele detaşate de trunchi) (tabelul 3).1. chişiţa. 1. coroana. Regiunea trebuie să fie bine prinsă de trunchi şi încărcată cu muşchi. La unii indivizi (ex. unghiile. glezna. Regiunea umărului (Regio articulationis humeri) (fig. la acestea din urmă stratul de grăsime este subţire. la scroafele multipare.3. fluierul. Această regiune este mai evidentă la rasele pentru carne şi la exemplarele slab întreţinute. la nivelul acestei regiuni apare o calozitate a pielii (“scut”). Ea acoperă primele 7-8 perechi de coaste. Ca o particularitate a glandei mamare la suine se poate preciza faptul că aceasta este lipsită de cisterne galactofore. Spetele desprinse (“descusute”) exprimă slăbirea constituţiei şi atrag după sine deplasarea greoaie a animalului.26) este aşezată din direcţia supero-posterioară spre infero-anterioară. asemănătoare celei întâlnite la mistreţ. Tabelul 3 Regiunile membrelor Membrele Anterioare partea superioară partea inferioară Posterioare partea superioară partea inferioară Regiuni spata. tendonul. 13. 17 . iar baza anatomică este formată din osul spetei (scapulum).

Carnea de pe regiunea antebraţului este slab dezvoltată. iar prin direcţie trebuie să formeze cu solul un unghi de 60-650. Umărul.34) este situată între gleznă şi coroană.13. cu musculatura bine dezvoltată şi tendoane puternice. 32. având ca bază anatomică osul humerus. iar perimetrul fluierului oferă informaţii asupra dezvoltării scheletului osos. 41. Gamba. legându-se de regiunea cotului. având ca bază anatomică primele două oase falangiene. Cotul. puternică. Chişiţa.32) este constituită din oasele metacarpiene. Regiunea gleznei sau a buletului (Regio metacarpo-phalangea) (fig.13. deoarece. 30. prin selecţie nu s-a urmărit dezvoltarea acesteia.13. regiunea este subţire şi acoperită cu un strat muscular slab dezvoltat. cu scopul de a determina aplomburi corecte la membrele anterioare. 34.13.28) este situată în continuarea spetei şi a umărului. la animalele tinere apar prematur calozităţi şi exostoze (oase moarte). În condiţii de întreţinere necorespunzătoare (pe pardoseli dure şi fără aşternut) apare frecvent calozitatea tegumentului şi inflamaţia articulaţiei.29) este situată la nivelul de detaşare a membrului anterior de trunchi şi are ca bază anatomică apofiza olecraniană a osului cubitus. uscăţivă şi puternică. Spata. Coroana. uscăţive şi paralele cu planul median al corpului. Antebraţul. Genunchiul. În condiţii de întreţinere necorespunzătoare (pe pardoseli dure şi fără aşternut). 13 Membrele şi regiunile componente 26. 27. 35.31) prezintă ca bază anatomică articulaţia radio-cubito-carpo-metacarpiană. Prezintă poziţie oblică spre înapoi. tendoanele extensoare şi flexoare. În mod normal este de dorit ca această regiune să aibă o poziţie verticală. Coapsa. Jaretul. Regiunea chişiţei (Regio phalangis proximalis) (fig. Coatele trebuie să fie proporţional dezvoltate. Fluierul.13. Regiunea genunchiului (Regio carpi) (fig. 28. Regiunea antebraţului (Regio antebrachi) (fig.30) se întinde în continuarea regiunii cotului şi are forma unui trunchi de con turtit lateral. 18 . 33. regiunea trebuie să fie uscăţivă.13. bine dezvoltată şi fără tare cutanate sau osoase. Fig. Fesa. cu baza mare în sus. cu rol deosebit în locomoţie.33) are ca bază anatomică articulaţia metacarpo-sesamo-falangiană. oasele sesamoide împreună cu pintenii. respectiv “călcătura de urs”. La suine. Braţul. Regiunea este de formă cilindrică. 31. Glezna.13. iar de dezvoltarea ei depinde soliditatea membrelor. Regiunea braţului trebuie să fie bine prinsă de regiunile învecinate şi acoperită cu musculatură dezvoltată. În mod normal. 39. Regiunea cotului (Regio olecrani) (fig. 38. Formarea unui unghi mai deschis sau mai închis conduce la defectul de aplomb numit “călcătura de ţap”.Regiunea braţului (Regio brachii) (fig. 40. Unghiile. Regiunea fluierului (Regio metacarpi) (fig. 29. 36. potrivit de lungă. Grasetul. 37.

Duroc. Cât privesc rasele de suine specializate pentru producţia de carne (Landrace. Creşterea exagerată a cutiei de corn conduce la îngreunarea mişcărilor.13. iar la materialul biologic suin destinat reproducţiei îngrijirea unghiilor este obligatorie. la nivelul acestei regiuni se produc inflamaţii până la mortificări aproape ireversibile de ţesuturi. La suine.13. spre înapoi. La rasele primitive regiunea coapselor este slab îmbrăcată în muşchi şi asociată cu regiunea gambei slab dezvoltată. puternice şi elastice pentru a amortiza eficient şocurile mecanice pe timpul deplasării. având ca bază anatomică articulaţia femuro-tibio-rotuliană. mai uscăţivă şi mai evidentă la cele cu întreţinere necorespunzătoare. Regiunea este mai rotundă şi mai plină la suinele bine întreţinute. Pentru a determina aplomburi corecte ale membrelor posterioare.13. Regiunea jaretului (Regio tarsi) (fig.38) este situată în continuarea coapsei. Regiunea trebuie să fie largă. Gamba este distanţată de trunchi şi are formă conică cu baza mare în sus. În funcţie de lungime. bine conturată. iar baza anatomică este reprezentată de osul femur şi muşchii coapsei. coapsă şi fesă. acestea sunt relativ asemănătoare cu cele de la membrele anterioare.13. bine conturate şi descinse până spre regiunea jaretului. iar direcţia oblică spre înapoi formează un unghi de 150-1600 cu fluierul. La membrele posterioare se disting: Regiunea coapsei (Regio femoris) (fig. regiunea este limitată de flanc şi graset. Datorită traumatismelor frecvente. 19 . Regiunea unghiilor (copita sau ongloanele) (Regio phalangis distalis. Anterior.41) are ca bază anatomică articulaţia tibio-metatarsiană. gleznei. coapsele sunt pline.37) este situată între crupă şi gambă. grasetul trebuie să fie situat în direcţia planului longitudinal al corpului. coapsa are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte producţia de carne – mărimea şi calitatea jambonului fiind dependente de gradul de dezvoltare al acesteia. Cât privesc regiunile fluierului. iar inferior de regiunea jaretului. Regiunea fesei (Regio femoris caudalis) (fig. Regio ungulae) (fig. sin.13. această regiune concură la obţinerea unor şunci bine dezvoltate. Făcând parte din şuncă este de dorit ca această regiune să fie bine îmbrăcată în muşchi. Regiunea grasetului (Regio genus sau Regio patella) (fig.13. precum şi îmbrăcămintea cornoasă a acesteia.13.40) este legată superior de graset. iar posterior de fesă.Regiunea coroanei (Regio phalangis mediae) (fig. chişiţei. Regiunea gambei (Regio crus. cu coarda jaretului bine dezvoltată în vederea asigurării unei mobilităţi corespunzătoare a animalului.35) prezintă ca bază anatomică articulaţia dintre falangele 2 şi falangele 3. coroanei şi a unghiilor de la membrele posterioare.36) reprezintă partea terminală a membrelor şi are ca bază anatomică falanga a III-a. Regio gamba) (fig. sin. având ca bază anatomică muşchii fesieri. Hampshire). având ca bază anatomică oasele tibia şi fibula. Unghiile trebuie să fie consistente. lărgime şi gradul de îmbrăcare cu muşchi.39) face legătura între coapsă şi gambă.

dinainte şi dinapoi. Această poziţie poate fi în staţiune (când animalul stă în sprijin pe cele patru membre) sau în decubit (când animalul este culcat) (fig. iar apoi aprecierea pe rând a acestora . membrele anterioare suportă o greutate cu 15-20% mai mare decât cele posterioare). Examinarea aplomburilor se face aşezând animalul pe un teren neted care să permită repartizarea uniformă a masei corporale pe cele patru membre. Atitudini şi aplomburi În termen zootehnic. În staţiune. 1 2 Fig 14 Atitudini la suine 1. 4. atât la membrele anterioare cât şi la cele posterioare. prin aplomb se înţelege poziţia şi direcţia pe care o au membrele animalului în staţiune forţată. 2. 14). ca defecte de aplomb mai des întâlnite sunt: membre în formă de “X”. În decubit. În staţiune forţată (staţiune de aplomb) animalul se sprijină în mod egal pe toate cele patru membre.1. 1 2 3 4 5 6 Fig. În formă de “O”.15 Aplomburi ale membrelor la suine 1. 2. 3. Cunoaşterea şi stabilirea aplomburilor se impune la toate categoriile de suine. fătării scroafelor şi alăptării purceilor. În staţiune liberă. Atitudinea în decubit se întâlneşte pe timpul odihnei animalelor.lateral. La suine. animalul se sprijină pe cele patru membre în mod inegal.2. În formă de “X”.4. Soliditatea membrelor şi corectitudinea aplomburilor prezintă importanţă atât din punct de vedere genetic (se transmit la descendenţi). 6. Jaret săbiat (“călcătură de urs”). Atitudinea în staţiune poate fi: liberă sau forţată. 20 . cât şi din punct de vedere tehnologic (animalele cu membrele corect dezvoltate sunt mai rezistente la pardoseli dure şi la deplasări). Jaret şters (“călcătură de ţap”).1. Tot în termen zootehnic. Şunci destinse. prin atitudine se înţelege poziţia pe care o are animalul atunci când stă pe loc. Coapsă şi fesă slab dezvoltate. dar mai ales la cele destinate reproducţiei. 5. iar capul şi gâtul sunt orientate corect. masa lui fiind susţinută în principal pe un biped lateral şi pe cel anterior sau posterior opus (de regulă.

2. iar rezultatul poate fi exprimat. metoda dreptunghiurilor şi a profilelor (ultimele două fiind tot mai rar folosite).15). a direcţiei şi integrităţii acestora. este vioi. Ca metode utilizate pentru identificarea elementelor de morfostructură şi funcţionale în cazul examenului sintetic al exteriorului se remarcă: somatoscopia. fie prin punctaj. Somatoscopia Somatoscopia presupune aprecierea conformaţiei şi constituţiei cu ochiul liber. atât în staţiune cât şi în mers. fie printr-un calificativ general.de “O” (cambrate). Tehnica examenului sintetic Faţă de examenul analitic al exteriorului. de jaret “şters”. reacţionează uşor la stimulii externi. Utilizarea uneia sau alteia din cele trei metode se stabileşte pe baza unor criterii impuse de scopul şi exigenţa aprecierii. unde se apreciază fiecare regiune corporală în parte. “călcătură de urs” şi “călcătură de ţap” (fig. dar are valoare orientativ-subiectivă datorită faptului că animalele se examinează cu ochiul liber. etc.2. Metoda liberă constituie modul cel mai rapid şi expeditiv de apreciere a conformaţiei şi constituţiei corporale la suine.1. 21 . un ochi bine format pentru depistarea defectelor şi evaluarea justă a calităţilor de conformaţie şi constituţie a suinelor stabilite prin examenul analitic al exteriorului.2. studenţii vor face observaţii şi notaţii directe pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. se deplasează uşor. La suine. metoda punctelor. În mod normal. examenul sintetic constă în aplicarea unor tehnici care permit stabilirea proporţionalităţii dezvoltării tuturor regiunilor corporale şi îndeosebi a modului în care acestea se îmbină între ele. organizaţi pe microcolective de lucru. somatometria şi somatografia. Temă: După prezentarea teoretică pe planşe şi mulaje a tematicii legată de examenul analitic al exteriorului la suine. În continuare se trece pe rând la examinarea liberă a dimensiunilor şi volumului diferitelor regiuni. Ca tehnici de lucru se utilizează metoda liberă. efectuarea examenului sintetic al exteriorului oferă posibilitatea definirii cât mai precise a conformaţiei şi constituţiei corporale a indivizilor – aspect esenţial în ceea ce priveşte selecţionarea materialului biologic pentru prăsilă. consumă raţia cu poftă. În staţiune se apreciază mai întâi starea de sănătate a animalului ţinând cont de faptul că semnele majore care definesc organismul sănătos sunt legate de integritatea de structură şi funcţionalitate anatomică. Aplicarea metodei necesită experienţă în aprecierea exteriorului. 1. animalul sănătos prezintă o conformaţie şi constituţie corporală viguroasă. 1.2.

satisfăcător şi nesatisfăcător. Cornwall.În situaţia în care animalul se doreşte a fi destinat prăsilei.grupa a II-a). Yorkshire. Metoda punctelor reprezintă un mod expeditiv de apreciere a conformaţiei şi constituţiei corporale la suine. (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie). se trece pe rând la analiza şi aprecierea prin punctare a fiecărei regiuni corporale sub aspectul structurii. Rezultatele examinării prin metoda liberă se pot exprima. Wessex. când are mai puţin de 12 sfârcuri normale. etc. mediocru. etc. precum şi stabilirea diferitelor defecte de aplomb. defectele de aplomb. indiferent de sex .Duroc. fie prin calificativele: foarte bun. . o examinare atentă se va face asupra organelor genitale. Pentru a avea un caracter unitar şi comparabil în apreciere. etc. iar rezultatele trebuie consemnate într-un tabel sau fişă de punctare. precum şi asupra regiunii glandei mamare. deoarece constă într-o examinare mai amănunţită a exteriorului animalului. indiferent de sex.R. bun. nu are minimum 14 sfârcuri normale la rasele din grupa I şi respectiv 10 puncte. atât la masculi. Pornind de la importanţa care se acordă producţiei glandei mamare. legăturii cu regiunile învecinate. Metoda se aplică numai la indivizii care au depăşit o anumită masă corporală (60 kg la rasele materne .A.N. fie prin notări pe scara 1-5. Pietrain. 22 . pe animal se pot identifica: eventualele şchiopături cu sediul şi gravitatea lor. Metoda se practică în mod curent în cadrul fermelor de selecţie şi testare situate în vârful piramidei ameliorării suinelor. acordarea punctelor se face în conformitate cu anumite norme elaborate periodic de către Ministerul Agriculturii prin A.Z. Landrace.Marele alb. Această metodă este mai exactă şi mai obiectivă decât metoda liberă. calitatea extensiilor şi flexiilor la nivelul tuturor articulaţiilor mobile şi semimobile. În mers. funcţionalităţii. nu se admit pentru prăsilă animalele care nu au obţinut un punctaj corespunzător pentru acest caracter (nu se pot acorda 15 puncte când individul apreciat. Indiferent de vârsta materialului biologic. abdomen) Jamboane şi spete Membre şi ongloane Mameloane Tipicitatea de rasă şi robusteţea Total Nota maximă Grupa I Grupa a II a 10 10 10 10 15 20 25 20 100 25 20 15 20 100 Nota minimă Grupa I Grupa a II a 5 5 5 10 15 10 10 10 10 10 - În funcţie de punctajul obţinut (tabelul 4) şi de clasa de încadrare (tabelul 5) suinele pot fi admise sau nu la reproducţie. aprecierea debutează prin examinarea animalelor în vederea depistării unor anomalii congenitale. spinare.grupa I şi 50 kg la rasele paterne . Apoi. la standarde europene. la grupa a II-a). Hampshire. Tabelul 4 Tabel de punctare Specificări cap şi gât Trunchi (cutia toracică. cât şi la femele. Edelschwein.

Jaret săbiat. 25. Coaste arcuite. Călcătură de urs. 21. Şunci anterioare defectuoase. 16 Semne convenţionale utilizate în metoda dreptunghiurilor (după N. 19. Pop. 7. Piept adânc. Flancuri scobite. Tabelul 5 Limite de încadrare a suinelor în clasele parţiale după conformaţie-constituţie (puncte) Sexul Masculi Femele Record 90 şi peste 90 şi peste Elită 89-80 89-80 I 79-65 79-65 a II-a 64-55 Metoda dreptunghiurilor (fig. Crupă ridicată. 2. 24. Farkas şi T. 14. 16. deşi nu mai este utilizată în practica aprecierii valorii materialului biologic suin. 13. Şunci posterioare defectuoase. Trunchi scurt. 34. Aplomb anterior corect.17). Crupă teşită. Spinare de crap. Spinare lungă. Spinare lăsată. Înalt în picioare. folosind anumite semne convenţionale. Membre în “X”. 29. 1985) 1. Gât subţire. 31. Gât lung. Cap grosolan. Alături de tabelul de punctare exemplificat în tabelul 4 sau într-o fişă separată. 27. 32. Profil concav. 17. Crupă ascuţită. Dezvoltare bună. Lăsat înapoia greabănului. 23. este considerată o metodă somatoscopică ajutătoare care încearcă să oglindească cât mai fidel unele calităţi sau defecte deosebite de exterior ale indivizilor. 26. 16. 18. 5. Coate de vacă. Spinare scurtă. Gât scurt. Piept dezvoltat. 12. 37. 15. 10. 3. 35. 4. 30. Umeri desprinşi înapoia spetelor. pe un dreptunghi sau pe un profil corporal dinainte desenat se marchează particularităţile individuale de conformaţie şi constituţie. Spată desprinsă. Corp slab dezvoltat. Conformaţie proporţională. Fig. 20. 11.Se pot include la reproducţie numai vieruşii care obţin minimum 65 de puncte şi scrofiţele. 6. Membre posterioare drepte. 36. Spinare solidă. 9. 22. Şunci anterioare dezvoltate. A B 23 . Gât gros. Grebăn ascuţit. 28. minimum 55 de puncte. Şunci posterioare dezvoltate. 33. 8.

17 Semne convenţionale utilizate în metoda profilelor (după N. Fig.18 Diverse măsurători directe pe animalul viu (după M. 3. B. 7. Crupă normală. 3. Perimetrul toracelui. iar citirea valorilor trebuie făcută şi înregistrată cu mare atenţie.Piept larg. Urechi orizontale.măsurători de masă (oferă informaţii asupra dezvoltării corporale a animalului viu). 1. . 9. C. 3. Păr normal. 8.2. 2. 7. 9. Şunci şterse. compasul Wilkens. lărgimi. Membre în “X”. 4. 4. Urechi blegi. 2.de regulă. Spinare înşeuată. Membre săbiate. Înălţimea la crupă. Păr des. Cap uscat. Crupă teşită. 2. în poziţie de amplomb. Piept larg. Dinu. măsurătorile corporale pot fi: de înălţimi. Profil normal. 2. perimetre şi unghiuri. la animalele tinere în perioada de creştere). 1969) 1. Ştrangulat înapoia spetelor. Păr rar. Piept îngust . 24 . Cap lung. Lungimea oblică a trunchiului. Crupă dreaptă. 5. . 1985) A. 5.C D Fig. determinarea dimensiunilor corporale la suine presupune: . Somatometria Somatometria sau biometria constă în aprecierea conformaţiei şi constituţiei suinelor prin efectuarea de măsurători directe pe animalul viu (fig. goniometrul. Piept normal. Efecturea măsurătorilor reclamă multă răbdare şi conştiinciozitate. 4. Şunci pline. 3.măsurători de conformaţie (permit aprecierea precisă a dezvoltării şi conformaţiei corporale a animalului viu). 8. Înăltimea la greabăn. 1. cântarul (fig.măsurători de creştere (permit stabilirea dezvoltării corporale şi se aplică la anumite intervale de timp . Pop. În funcţie de natura lor. 3. 6. Spinare de crap. În funcţie de scopul propus. . 5. Chişiţe moi. 5. Ca instrumente de lucru se folosesc: bastonul Lydtin (zoometrul). Înălţimea la spinare. 6. 4. adâncimi. Păr normal.2. 4. 2. 5. Şale înguste. D. Profil drept. 6.18).Farkas şi T. 1.2. 1. Profil concav. Pentru aceasta se recomandă ca animalul supus examenului sintetic prin somatometrie să fie aşezat pe un teren plan. Cap normal. 6. Urechi drepte. 1.19) şi panglica. Şunci deschise.

3.20. de la sol la apofiza spinoasă a ultimei vertebre dorsale). 2. “a spinării”.2) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin.lungimii corpului (fig. de la sol. 4.4) (se măsoară cu bastonul Lydtin sau cu compasul Wilkens.înălţimii la greabăn (fig. 1997) 1. Cântarul. la articulaţia sacro-coccigiană).1) (se măsoară cu ajutorul panglicii de-a 25 . Măsurătorile de lungimi constau în determinarea: . Această dimensiune serveşte la stabilirea gradului de înclinare a crupei şi are valori mai mici decât înălţimea la crupă. De regulă. “a bazei cozii”.înălţimii la spinare (fig. Spădaru. 1 2 3 4 5 Fig. între punctul greabănului şi stern). . .20. de la sol până la punctul cel mai înalt al regiunii greabănului). Bastonul Lydtin (zoometrul). Goniometrul.înălţimii la baza cozii (fig. Toate aceste măsurători trebuie completate cu măsurătorile de masă corporală. această dimensiune reprezintă circa 50-60% din înălţimea la greabăn. “a crupei”.20. valori mai mari cu 2-3 cm faţă de înălţimea la greabăn şi reprezintă un caracter obligatoriu de rasă.înălţimii crupei (fig. 4. “a greabănului”.19 Instrumentar folosit în somatometrie 1.înălţimii toracelui (adâncimea toracelui) (fig. . Măsurătorile de înălţimi constau în determinarea: . Compasul Wilkens. Această înălţime prezintă în general. 5.3) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin.1 2 3 4 Fig. 20 Măsurători de înălţimi (după F. .5) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin. de la sol până la punctul de intersecţie al coloanei vertebrale cu linia imaginară dintre cele două şolduri sau la punctul cel mai înalt al osului sacral). “a toracelui”.20.20. 3.1) (se măsoară vertical cu bastonul Lydtin. 2.21.

Spădaru.21.de la ceafă.5) (se poate măsura în trei locuri: între şolduri = lărgimea mare a crupei. . 1 2 3 4 5 Fig.lărgimii pieptului (fig.4) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens. 5.lungimii oblice a trunchiului (fig. “a şalelor”. 4.lungimii crupei (fig.2) (se măsoară cu ajutorul bastonului Wilkens de la articulaţia scapulo-humerală. între articulaţiile coxo-femurale.lungimii toracelui (fig.3) (se măsoară cu ajutorul panglicii sau compasului Wilkens.2) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens considerând distanţa dintre cele două articulaţii scapulo-humerale). 21 Măsurători de lungimi (după F.22.lărgimii toracelui sau diametrul bicostal (fig. a urechilor”. . “a toracelui”. Măsurătorile de lărgimi constau în determinarea: . la punctul fesei). “oblică a trunchiului”. “a frunţii”. 5.22. “a corpului”. la proeminenţa posterioară a ischiumului). “a crupei”. 2. lungul şirei spinării . Măsurătorile de perimetre constau în determinarea: 26 . . Spădaru.22. 1997) 1. 3.1) (se măsoară cu panglica sau cu compasul Wilkens între punctele proeminente ale orbitei). imediat înapoia spetelor). 22 Măsurători de lărgimi (după F.21. 1997) 1. -lărgimii şalelor (fig. “a toracelui”. 3.1 2 3 4 5 Fig. între punctele fesei = lărgimea mică a crupei). de la baza. până la convexitatea maximă a ultimei coaste).21. . la baza cozii).21.5) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens. 2.3) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin sau compasului Wilkens. “a pieptului”. . .lărgimii crupei (fig.22.22. “a crupei”. 4. de la proeminenţa anterioară a articulaţiei scapulo-humerale. de la tuberozitatea anterioară a şoldului.4) (se măsoară între vârfurile apofizelor transversale a celei de-a IV-a vertebre lombare).lungimii urechilor (fig.lărgimii frunţii (fig. . pe partea externă). până la vârful pavilionului urechilor.

La vârsta de 21 de zile un purcel trebuie să cântărească în medie. Cântărirea din lună în lună se face după înţărcare. Înţărcarea purceilor de reproducţie destinaţi selecţiei se face de regulă la vârsta de 8 săptămâni (56 de zile). La 3 săptămâni (21 de zile) purceii se cântăresc pentru a aprecia însuşirea privind producţia de lapte a scroafei (capacitatea de alăptare). corespunzătoare condiţiei de animal de reproducţie (dezvoltarea se consideră normală dacă porcii tineri cresc de la o lună la alta cu circa 10-14 kg). iar apoi procesele de creştere se desfăşoară şi pe seama hranei suplimentare. 27 .4 kg). ştiindu-se că la acest termen. cu scopul urmăririi dezvoltării normale. Cântărirea din an în an este recomandabilă toamna înainte de bonitare şi clasare.fie individual. consideră masa unui purcel la naştere. Acţiunea are drept scop cunoaşterea gradului de dezvoltare a scroafelor şi vierilor adulţi în vederea încadrării lor într-o clasă sau alta după acest criteriu.perimetrului fluierului (fig. până spre înţărcarea purceilor. înapoia spetelor). 23 Măsurători de perimetre (după F.3) unghiul fronto-nazal sau la membrele posterioare unghiul jaretului. fie în grupuri mici. “ fluierului”. care la prima montă trebuie să fie de circa 110 kg la scroafe şi de circa 120 kg la vieri în stare de întreţinere normală. “ toracelui”. ca fiind normală la 1. masa corporală a fiecăruia trebuie să fie de circa 14 kg (sunt considerate foarte bune valorile individuale de 16-20 kg şi slabe cele de 12-13 kg).. deoarece curba producţiei de lapte creşte până la 3 săptămâni. 19. 2. Spădaru.1) (se măsoară cu ajutorul panglicii.perimetrului toracic (fig. Măsurătorile de unghiuri la suine se efectuează numai la profilul capului. dimineaţa înainte de administrarea primului tain .8 kg sunt consideraţi ca produşi neviabili (mai nou. 1997) 1. zona cea mai subţire a fluierului de la un membru anterior). Masa corporală medie normală a unui purcel la naştere trebuie să fie de 1. determinând cu ajutorul goniometrului (fig. S-a convenit ca aprecierea capacităţii de alăptare a scroafelor să fie făcută la 21 de zile.E. timp de 21 de zile este suptă de cel puţin 7 purcei (este normal să fie cuprinsă între 35-50 kg = masa corporală a lotului de purcei la vârsta de 21 de zile).2) (se măsoară cu ajutorul panglicii în 1 2 Fig. în jurul cutiei toracice.23. . Capacitatea de alăptare a scroafei este apreciată în mod corect atunci când. Determinările de masă corporală se fac prin cântărirea materialului biologic. până la această vârstă purceii se dezvoltă pe seama laptelui matern. iar cei sub 0. până la intrarea la reproducţie (9-10 luni). în funcţie de scopul urmărit şi la anumite date consacrate pentru specia suină. La naştere cântăririle purceilor se fac imediat după terminarea parturiţiei.23. La înţărcare cântărirea se face cu scopul de a cunoaşte dacă dezvoltarea purceilor este normală. circa 5 kg. iar apoi începe să scadă treptat. cerinţele U. Totodată.2 kg.

Indici de format furnizează date utile cu privire la proporţionalitatea dimensiunilor legate la formatul corporal şi întregul său.Valorile relative indică măsurile absolute în procente faţă de o dimensiune etalon considerată cu valoarea de 100%. Dimensiunile etalon mai des folosite sunt: înălţimea la greabăn. organici.x 100. lungimea trunchiului sau semisuma dintre acestea.t. . . cântărirea anuală a acestora nu se recomandă a fi făcută în perioada de gestaţie avansată sau în cea de alăptare.) – reprezintă raportul dintre lungimea trunchiului şi înălţimea la greabăn.l. Operaţiunile se pot face însă. Ig în care: Vr – valoarea relativă. Adică: lărgimea toracelui (cm) 28 . care se pot grupa în patru categorii: de format. . La suine.f.. număr. kilograme. etc). în studiul şi aprecierea exteriorului se utilizeză numeroşi indici.f. Datele biometrice obţinute prin somatometrie pot fi ordonate.Indicele formatului corporal lateral (i. Exprimarea valorilor absolute în valori relative se face folosind următoarea relaţie: Va Vr (%) = ------.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Valoarea acestui indice creşte de la naştere la adult şi are valori de circa 120% la rasa Mangaliţa.l. . Ig – înălţimea la greabăn. 130% la Bazna. în luna a II-a de gestaţie sau la începutul lunii a III-a. indici corporali sau reprezentări grafice. valori relative.Indicele formatului corporal transversal (i.Apoi. . de constituţie şi de volum. 140% la rasa Marele alb. sau numai asupra trunchiului. prin coroborare cu alţi indici de conformaţie şi producţie este posibilă atribuirea clasei generale ca material biologic pentru reproducţie. Adică: lungimea trunchiului (cm) i. prelucrate statistic şi folosite practic sub formă de: valori absolute.f.) – reprezintă raportul dintre lărgimea toracelui şi înălţimea la greabăn. Pentru cunoaşterea cât mai reală a gradului de dezvoltare a scroafelor adulte. Ele oglindesc valoarea dimensională a caracterelor la un individ sau la un grup de indivizi şi servesc la aprecierea dezvoltării corporale. determinarea gradului de omogenitate a materialului biologic şi a unor aptitudini de producţie.Valorile absolute se exprimă în unităţi fizice (centimetrii. Va – valoarea absolută a însuşirii de raportat.Indicii corporali se exprimă prin valori relative şi oglindesc raportul dintre două dimensiuni corporale aflate în dependenţă morfologică şi funcţională. (%) = -----------------------------------. Acest mod de exprimare permite ca în examinarea suinelor să se poată aprecia proporţionalitatea dimensiunilor pe regiuni corporale sau pe ansamblu.

deoarece.x 100 lungimea trunchiului (cm) Acest indice are valori mai mari cu cât toracele este mai larg şi mai adânc faţă de lungimea trunchiului. (%) = ----------------------------------.d.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Acest indice redă interrelaţia dintre dezvoltarea toracelui şi dezvoltarea generală a materialului biologic.c.Indicele de compactitate sau de robusteţe (i.c.Indicele tipului productiv sau tronco-toracic (i. Adică: înălţimea la crupă (cm) i. (%) = --------------------------------.---------------------------. .x 100 perimetrul toracelui (cm) Acest indice este de peste 100% la rasele de suine specializate pentru producţia de carne.f.t.p.i. iar toracele mai îngust.s.c.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Acest indice are valori mai mici la rasele pentru carne şi mai mari. deoarece au trunchiul mai lung şi mai îngust.) – reprezintă raportul dintre înălţimea la crupă şi înălţimea la greabăn.p. la cele pentru carne.t. înălţimea la greabăn este mai mare.Indicele diferenţei de înălţime (i.a. Indici organici – furnizează date atât cu privire la dezvoltarea unor organe sau aparate ale corpului animal cât şi asupra constituţiei. (%) = ----------------------------------------------------------. (%) = -------------------------------. . Adică: perimetrul toracelui (cm) i.t.) – reprezintă raportul dintre perimetrul toracelui şi lungimea trunchiului.t.Indicele adâncimii toracelui (i. Adică: lărgimea crupei la şolduri (cm) i. . . (%) = ----------------------------------.d. la cele pentru grăsime.(%) = ---.c.t.i. . Adică: lungimea trunchiului (cm) i.a.x 100 29 .s.i.) – reprezintă raportul dintre lărgimea crupei la şolduri şi lărgimea crupei la tuberozităţile ischiale.) – reprezintă raportul dintre lungimea trunchiului şi perimetrul toracelui.x 100 lărgimea crupei la tuberozităţile ischiale (cm) Indici de constituţie – furnizează date cu privire la modul de construcţie mecanică a corpului.) – reprezintă raportul dintre adâncimea toracelui şi înălţimea la greabăn. . Adică: adâncimea toracelui (cm) i.Indicele ascuţimii crupei (i.

t.2. pentru a obţine o imagine care să pună în evidenţă conformaţia animalului. metoda de fotografiere a materialului biologic suin este aceiaşi ca şi în cazul altor specii de animale cu interes de fermă. uşor forţată.Indicele de masivitate (i.) – reprezintă raportul dintre perimetrul toracelui şi înălţimea la greabăn.reprezintă raportul dintre perimetrul fluierului şi înălţimea la greabăn.Indicele tipului constituţional sau al osaturii (i. diferite defecte de exterior. .t.se va căuta ca poziţia acestuia să corespundă scopului urmărit. Este dat de relaţia: perimetrul fluierului (cm) i. fiind mai mare la rasele specializate pentru producţia de carne şi mai mic la cele pentru grăsime. (%) = ---------------------------------.m.c. Pentru a studia conformaţia şi armonia de ansamblu se va executa o fotografiere din profil (perpendicular pe axul longitudinal al animalului). dar prezintă unele particularităţi specifice.2. Acest indice oferă informaţii asupra dezvoltării relative a scheletului. Somatografia Somatografia presupune fotografierea sau filmarea materialului biologic suin în vederea examinării aspectului exterior.m. valoarea unei regiuni sau părţi corporale.x 100 înălţimea la greabăn (cm) . 30 . În acest caz.m. (%) = ----------------------------------. În linii generale. armonia dezvoltării corporale.x 100 înălţimea la greabăn (cm) În practică.x100 înălţimea la greabăn (cm) 1. animalul se aşează într-o atitudine staţionară normală. cu membrele din partea opusă adunate sub el. etc . unii autori stabilesc valoarea acestui indice şi prin relaţia: masa corporală (kg) i. (%) = ---------------------------------.) . Astfel.înălţimea la greabăn (cm) Indici de volum – se utilizează pentru aprecierea dezvoltării generale a corpului. Adică: perimetrul toracelui (cm) i.3.c. iar apoi se va alege un fond care să contrasteze culoarea corpului (de regulă un paravan).

În vederea obţinerii unei imagini cât mai reuşite a animalului este recomandabil să se repete operaţiunea de fotografiere pentru a putea alege pe cea mai clară şi conformă cu realitatea. cu dezvoltare corporală bună. fie condiţiile mediului natural sau artificial în care se află materialul biologic (pe păşune.). 1. în mişcare. Totodată. deoarece contribuie la răspândirea şi generalizarea tehnologiilor specifice de creştere şi exploatare a suinelor pe diferite categorii de vârstă şi stări fiziologice. de formă cilindrică sau de pară. Acest tip cuprinde rase cu format dolicomorf de talie mare. fină sau fin-robustă.3. Datorită dezvoltării şuncilor. în padoc. etc. în boxele colective sau individuale. cu aplomburi corecte.2. netedă. În linii generale se pot distinge patru tipuri morfo-productive cărora le corespunde o anumită dezvoltare şi conformaţie corporală: pentru carne. spinare..). pentru grăsime şi mixt. acoperită cu păr rar. filmarea poate constitui un document care permite compararea în timp a modului în care evoluează tehnicile de creştere. aparatul de fotografiat va fi adus la o distanţă mai mică de animal. 24) caracterizează cele mai multe rase de suine datorită orientării speciei în direcţia ameliorării pentru obţinerea de carcase cu un conţinut ridicat de carne. îndeosebi. capacitatea de înmulţire şi producţie). publicitate sau la comercializarea materialului biologic. şunci. Atunci când se doreşte fotografierea unor anumite regiuni corporale (cap. asigurând o producţie ridicată de carne. iar la unele rase prezintă o uşoară convexitate pe linia dorsală. Tipul morfo-productiv pentru carne (fig. în maternitate. Ea reprezintă o metodă de mare eficienţă didactică. publicaţii. fin şi de cele mai multe ori lins. relativ lungi. Regiunile trunchiului au forme alungite. Tipul morfo-productiv pentru carne se asociază cu o constituţie (totalitatea caracterelor şi însuşirilor unui individ exteriorizate prin aspectul general care exprimă vitalitatea şi rezistenţa faţă de condiţiile de mediu. Filmarea se face cu ajutorul camerelor video şi se utilizează la examinarea animalelor. 31 . Stabilirea tipurilor morfo-productive La suine. tipurile morfo-productive sunt determinate de interdependenţa care există între însuşirile morfologice şi fiziologice ale materialului biologic (între formă şi funcţie. pentru bacon. fie omogenitatea sau heterogenitatea unui lot sub raportul conformaţiei corporale. Pielea este fină. Fotografierea suinelor în grup poate exprima. etc. între conformaţie şi producţie). trenul posterior este mai evident decât cel anterior. Membrele sunt puternice. iar cunoaşterea şi aplicarea tehnicilor de apreciere a exteriorului prin examenul analitic şi sintetic ajută la stabilirea acestora. Fotografiile obţinute se pot ataşa la fişele individuale din registrele genealogice sau pot fi folosite ca material de prezentare la expoziţii.

Coastele sunt lungi. Totodată. Tipul morfo-productiv pentru bacon se asociază cu o constituţie fină. Caracteristic tipului morfo-productiv pentru bacon este faptul că. din care. cu o dezvoltare evidentă a trenului posterior. largă şi dreaptă. Astfel. reprezentativă este rasa Landrace. În general. Reprezentative pentru acest tip sunt rasele: Marele alb. în secţiune aspectul unei marmorări realizată în principal printr-un regim special de furajare şi întreţinere deosebită. Landrace. Yorkshire.Farkas şi T. aceasta înglobează în ea straturi subţiri de ţesut muscular. cu o uşoară ascensiune spre înapoi. la exemplarele aparţinând rasei Marele alb. Pop. Spinarea. iar numărul lor şi cel al vertebrelor poate fi mai mare decât la alte rase. În acest sens. Fig. iar la la cele aparţinând rasei Landrace. orientate spre înapoi şi puţin curbate. îndeosebi la nivelul abdomenului şi coastelor. grăsimea subcutană nu depăşeşte în momentul sacrificării (la masa de 80-90 kg). după sacrificare rezultă carcase cu aspect comercial plăcut. 1985) În cadrul acestui tip morfo-productiv se preferă rasele de culoare albă. cu păr rar.24 Tipul morfo-productiv pentru carne (după N. 1985) Materialul biologic aparţinător tipului morfo-productiv pentru bacon se caracterizează prin corp foarte lung de formă cilindrică sau trapezoidală (formă de pară). lungimea trunchiului depăşeşte cu cel puţin 10-15 cm (peste 5%) perimetrul toracic.Pop. Pietrain. această diferenţă poate să ajungă până la 30-40 cm (peste 25%). pe tot parcursul perioadei de îngrăşare. precum şi metişii acesteia cu rasele albe pentru carne. late. 25) reprezintă o variantă a tipului pentru carne şi a apărut ca rezultat al solicitării consumatorilor pentru acest produs special. crupa este lungă. coapsa şi fesa bine îmbrăcate în muşchi şi cu şunci descinse.Fig. Pielea este fină. Farka şi T. grosimea de 10-15 mm. La rândul său.25 Tipul morfo-productiv pentru bacon (după N. Duroc. scurt şi neted. de culoare albă. Alternanţa straturilor de masă musculară şi de ţesut adipos creează. la aceste rase raportul dintre lungimea trunchiului şi perimetrul toracic (indicele tipului productiv) are valori pozitive. 32 . elastică. şalele şi crupa sunt lungi şi drepte. Tipul morfo-productiv pentru bacon (fig. etc.

largi şi talia mijlocie. Fig. Capul este de mărime mijlocie.Pop. adânc şi scurt.27) cuprinde numeroase rase de suine de talie mijlocie. Conformaţia corporală este armonioasă. cu însuşiri între tipul pentru carne şi cel pentru grăsime. Tipul morfo-productiv mixt (fig. . raportul de carne/grăsime este de aproximativ 1. în favoarea cărnii. iar indicele tipului productiv este în jurul valorii de 100%. Farkas şi T. Caracterizat printr-o producţie intermediară între tipul pentru carne şi cel pentru grăsime. cu linia spinării. de tip fiziologic digestiv.Pop.26 Tipul morfo-productiv pentru grăsime (după N. gâtul scurt. 1985) O rasă reprezentativă a tipului morfo-productiv pentru grăsine este Mangaliţa.26) se recunoaşte după forma brevimorfă. Farkas şi T. 27 Tipul morfo-productiv mixt (după N. robust-afânată. Membrele sunt relativ slab dezvoltate în comparaţie cu restul corpului. în general. Crupa este teşită şi bine îmbrăcată în musculatură. convexă (“spinare de crap”). constituţia este robustă.15/1. iar valoarea indicelui productiv este de 90-95%.Subtipul morfo-productiv pentru “grăsime-carne” prezintă trunchiul asemănător cu cel al raselor pentru grăsime.Subtipul morfo-productiv pentru “carne-grăsime” prezintă trunchiul asemănător cu cel al raselor pentru carne (ceva mai scurt şi mai larg. De regulă. În funcţie de producţia preponderentă. în cadrul tipului morfo-productiv mixt se disting: subtipul morfo-productiv mixt pentru “carne-grăsime” şi subtipul morfo-productiv pentru “grăsime-carne”. uşor concave la scroafele multipare în stadiu avansat de gestaţie. Perimetrul toracic este mai mare decât lungimea trunchiului. Materialul biologic aparţinător tipului morfo-productiv mixt prezintă perimetrul toracic şi lungimea trunchiului de valori apropiate. dar nu atât de adânc ca cel al raselor pentru grăsime). având regiunile corporale scurte. trunchiul larg. 33 . 1985) . Deşi prezintă un schelet osos fin.Tipul morfo-productiv pentru grăsime (fig.35:1. cu constituţie robustă. Fig. linia superioară şi cea inferioară sunt drepte şi paralele între ele.

în favoarea grăsimii. 1. Este întâlnită la rasele: Marele alb. etc. raportul carne grăsime este de 1. În linii generale. eventual cu urme de pigmentaţie pe cap şi crupă. cunoaşterea culorilor ajută la recunoaşterea raselor. varietăţilor şi metişilor. dar în acelaşi timp. lipsa pigmentului conduce la o sensibilitate mare a organismului.35–1. cât şi faţă de acţiunea razelor solare .Culoarea albă se caracterizează prin lipsa pigmentului.3. negru. La suine este de preferat culoarea albă. atât în păr cât şi în piele.Culoarea neagră se caracterizează prin cea mai intensă pigmentaţie. la suinele domestice variabilitatea culorilor este mult mai mare. roşu) şi compuse (rezultate din combinaţiile diferite ale culorilor simple). Dintre modificările care s-au produs în urma domesticirii interesează atât intensitatea pigmenţilor. atât din păr cât şi din piele.15/1. Landrace.1. iar gradul de variabilitate al acestuia este determinat atât de natura chimică a substanţei cromogene cât şi de alcalinitatea sângelui. Totuşi. atât faţă de condiţiile de întreţinere. etc. iar în zonele intens colorate poate fi identificat în toate straturile epidermului. pigmentul se află în celulele stratului generator sub formă de enclave citoplasmatice. care adesea produc insolaţii. Culorile simple .3. Comparativ cu formele sălbatice.pigment care se întâlneşte sub formă de granule sau mai rar în stare difuză. Metişii de primă generaţie din rasele homozigote pentru culorile albă şi pigmentate au culoare albă. Astfel. intensitatea pigmentaţiei fiind corelată pozitiv cu acestea. la producerea de bacon se utilizează în exclusivitate rase de culoare albă sau metişii acestora. dermatite. 34 . În păr. la suinele domestice se întâlnesc două grupe mari de culori: simple (alb. deoarece carcasele obţinute după sacrificare au un aspect comercial deosebit.Caracterizat printr-o producţie intermediară între tipul pentru grăsime şi cel pentru carne. acestea reprezintă un caracter de exterior de care se ţine seama la identificarea indivizilor şi în aprecierea calităţii carcaselor. CULORILE ŞI PĂRUL Din punct de vedere practic. Yorkshire. la suine. La nivelul pielii. cât şi repartiţia acestora pe diferite regiuni corporale. în vederea valorificării lor. Substanţa determinantă a culorii pielii şi a părului este pigmentul din grupa melaninelor .factori de mediu. Chester-White. pe toată suprafaţa corpului. pigmentul se găseşte în stratul cortical şi medular. 1. .

.Culoarea bălţată alb cu negru este o culoare compusă. etc. Wessex. pe lungimea sa.Ea este întâlnită la rasele Cornwall. Mangaliţa. Tamworth. culorile compuse se clasifică în culori zonale şi azonale.Culoarea blondă reprezintă o varietate a culorii albe. etc. 35 . 1. Mangaliţa roşie. lucru care face ca aceste rase să poată fi crescute cu precădere în zonele călduroase. Bazna. . Porcul de Strei. În urma încrucişărilor cu rasele de culoare albă sau neagră. Exemplu sunt rasele Pietrain. constituie caracter de rasă sau varietate la: Duroc. firul de păr prezintă două nuanţe: una mai închisă la bază şi alta mai deschisă la vârf. pentru faptul că se menţie după depilare şi răzuire la majoritatea raselor. Poland-China şi metişii obţinuţi prin încrucişarea raselor pigmentate. Chiar dacă această culoare nu afectează calitatea cărnii. Culoarea roşcată apare uneori în mod sporadic la metişi sau la rasele insuficient consolidate din punct de vedere al culorii. Această zonă cu lăţime variabilă (2-25 cm). Astfel. Pigmentaţia neagră imprimă o rezistenţă mai mare organismului la acţiunea nocivă a razelor solare. Sattelschwein. . ea prezintă nuanţe ca: roşu-gălbui. mucoasele aparente în negru. numită “brâu”. carcasele prezintă un interes mai redus datorită aspectului lor comercial. Berkshire. a membrelor anterioare şi o parte din regiunea coastelor. . pe fondul culorii negre a corpului se întâlneşte o zonă albă. deoarece pielea este pigmentată în cenuşiu. Este caracteristică varietăţii blonde a rasei Mangaliţa. În cazul acestei culori. la unele exemplare din rasa Pietrain părul prezintă nuanţă roşiegălbuie pe un fond bălţat alb cu negru. Culorile compuse În funcţie de modul în care culorile simple se combină şi se distribuie pe corpul animalelor. iar părul are culoarea albmurdară. metişii de primă generaţie au culoare albă sau neagră .2. etc. deşi se întâlneşte mai rar la suine. În funcţie de rasă.Culoarea bălţată alb cu roşu se întâlneşte mai rar şi este un caracter de rasă la rasele: Hanovra. Pielea suinelor de culoare roşie este uşor maronie şi dă şoricului de pe carcase un aspect pigmentat (şoric pigmentat).3. etc. dar. . cuprinde regiunile greabănului. roşu-închis. La rasele Hampshire.Culoarea roşie (roşcată).acestea din urmă manifestându-se dominant faţă de culoarea compusă. varietate şi individ. Hereford şi chiar Duroc. atât zonală cât şi azonală. Culoarea bălţată alb cu negru este întâlnită şi azonal (bălţăturile albe pe un fond negru sau cele negre pe un fond alb şi cu o repartiţie aleatorie pe toată suprafaţa corpului). “şa” sau “năframă”. Porcul Negru Pigmentat de Dobrogea. roşu-cărămiziu.

Părul Părul reprezintă îmbrăcămintea externă a corpului. el are formă mai mult sau mai puţin ovală. pe un fond roşu de diferite nuanţe se întâlnesc pete negre dispersate. apoi se subţiază spre vârf (100-120 de microni) şi se despică în 6-8 spicule. firul de păr este mai gros la bază (170-200 de microni). particularităţile de culoare apar sub formă de acroalbinisme (zone de culoare albă care cuprind extremităţile). Se întâlnesc la purceii de rasă Mangaliţa.3. iar cel creţ la rasele pentru grăsime. Yorkshire. Totodată. cel ondulat la rasele Bazna. iar dintre cele trei straturi (cuticular.Fruntea albă sau botul alb se întâlnesc la metişii rezultaţi din rasele bălţate zonal şi azonal (ex.Culoarea bălţată alb. în primele săptămâni de viaţă. Părul neted (lins) se întâlneşte la rasele perfecţionate Landrace. 1.3. ondulat sau creţ.4. . 28 Fir de păr despicat în spicule (după V. Hampshire x Pietrain). cel mai bine reprezentat este cel medular.Zebrăturile (dungile) reprezintă particularităţi de culoare cu caracter temporar la purceii din rasele primitive. iar la suine aspectul său poate fi: neted. Particularităţi de culoare La suine. Gligor. Fig.. 1. 1969) În secţiune transversală.Culoarea bălţată roşu cu negru se evidenţiază la metişii de primă generaţie dintre rasele Pietrain şi Duroc. Este caracteristică rasei Mirgorod. Chester-White. etc. . Duroc. La suine. . cu o frecvenţă mai mare la rasa Berkshire şi Bazna. (Mangaliţa şi metişii acestora). cortical şi medular). 36 .3. cu o extindere mai redusă decât la rasa Pietrain. roşu şi negru (culoare trinară) poate apărea la metişii de primă sau a doua generaţie dintre rasele pigmentate.

29 Secţiune prin firul de păr de porc (după V. 1.modul în care sunt utilizate în schemele de încrucişare (materne şi paterne). grăsime. Pe restul corpului lungimea sa scade la 5-8 cm. perfecţionate).caracterele morfologice (talie. De regulă. . Temă: După prezentarea teoretică (pe planşe şi mulaje) legată de examenul sintetic al exteriorului la suine studenţii vor face observaţii. recunoaşterea raselor de suine se face prin analiza şi aprecierea unor caracteristici de exterior (tabelul 6) – elemente esenţiale în procesul de selecţie şi ameliorare a speciei.tipul morfo-productiv (carne. măsurătorii şi notaţii directe pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei.4. Acest ultim tip de păr năpârleşte odată cu instalarea timpului călduros sau cu îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere şi alimentaţie. La rasele primitive de suine. . mai scurt şi mai fin. unde formează spre cap aşa numita “coamă”. bacon. dar pot fi clasificate în funcţie de: . care este mai des. etc). amelioratoare. 1969) Lungimea firului de păr este mai evidentă pe şira spinării (8-12 cm). mixte).gradul de ameliorare (primitive. rasele de suine nu prezintă toate aceiaşi importanţă economică. Tabelul 6 Însuşiri fenotipice generale de recunoaştere a unor rase şi populaţii de suine Denumirea Însuşiri 37 . Gligor. . pe lângă părul de acoperire se întâlneşte şi cel de încălzire (“puful”). RECUNOAŞTEREA UNOR RASE DE SUINE În număr de aproximativ 200. culoare.provenienţă (indigene şi importate). Numărul de foliculi/cm2 variază de la 12 (la rasa Landrace) la circa 40 (la rasa Stocli).Fig. .

judeţul Hunedoara – România. Culoarea: neagră. neagră. Părul şi pielea: creţ. Forma urechilor: mijlocii. Culoarea: albă. purate înainte sau uşor aplecate. Profilul capului: concav. jud. Profilul capului: drept. jud. spre carne. Porcul de Strei (populaţie indigenă) Alb de Banat (populaţie indigenă) Alb de Ruşeţu (populaţie indigenă) 38 . pigmentată. Culoarea: neagră cu brâu alb. Forma urechilor: mari. Părul şi pielea: uşor ondulat. Tipul productiv: mixt spre grăsime. pigmentată. lupie. pigmentată. Mangaliţa (rasă indigenă) Bazna (rasă indigenă) Formată în: zona oraşului Mediaş. Profilul capului: drept. Profilul capului: drept. Formată la: Staţiunea de Cercetări Zootehnice Ruşeţu. purtate orizontal sau aplecate. Tipul productiv: carne. Profilul capului: uşor concav. Tipul productiv: mixt. Vrancea – România. pigmentată. Forma urechilor: mari. Forma urechilor: mici şi drepte. România. Formată în: Depresiunea Haţeg. Profilul capului: drept. purtate înainte. Forma urechilor: mici. Tipul productiv: mixt. Părul şi pielea: neted. Culoarea: blondă. Părul şi pielea: neted. România. Stocli (rasă indigenă) Formată în: Peninsula Balcanică. Forma urechilor: mici şi drepte. alb-cenuşiu. Tipul productiv: mixt. Formată în: zona Banatului – România Culoarea: albă. pigmentată. mijlocii şi aplecate. Sibiu – România.Formată în: Peninsula Balcanică. Părul şi pielea: neted. pigmentată. Părul şi pielea: neted. roşie. lungi şi aplecate. Culoarea: gri-roşcată. Tipul productiv: grăsime.

Forma urechilor: orizontale. Părul şi pielea: neted. Profilul capului: drept. Tipul productiv: carne. Forma urechilor: mari şi aplecate. Negru Pigmentat de Dobrogea (populaţie indigenă) Formată în: Anglia. Culoarea: albă. Culoarea: neagră cu extremităţi albe. neagră. roză. Profilul capului: uşor concav. Profilul capului: drept. Tipul productiv: carne (bacon). Culoarea: neagră.România. Landrace (rasaă importată) Pietrain (rasă importată) Formată în: Belgia. Forma urechilor: mari şi blegi. Marele alb (Large-White sau York mare) (rasă importată) Formată în: Anglia. roză. Culoarea: bălţată cu negru. Tipul productiv: mixt spre carne. Cornwall (Marele Negru) (rasă importată) Formată în: Danemarca. Berkshire (rasă importată) Formată în: Anglia. Culoarea: neagră. Părul şi pielea: neted. Profilul capului: concav. Forma urechilor: mijlocii. Profilul capului: drept.carne. Părul şi pielea: neted. drepte. Tipul productiv: carne. purtate înainte. Forma urechilor: mari şi aplecate în jos şi înainte. purtate înainte. pigmentată. 39 . uşor aplecate spre înainte şi purtate în forma literei “V”. Tipul productiv: mixt. Forma urechilor: mici. Culoarea: albă. Părul şi pielea: neted: neagră. roză. Tipul productiv: mixt . Părul şi pielea: neted.Formată în: Zona Dobrogea . Părul şi pielea: neted. Profilul capului: drept.

Forma urechilor: mici. Forma urechilor: mici. Profilul capului: uşor concav. iar perioada de creştere şi îngrăşare este foarte scurtă (240-250 de zile). excepţie făcând doar materialul biologic destinat reproducţiei. fie pe baza datelor înscrise în evidenţele zootehnice. fie pe baza gradului de uzură a dentiţiei (paralel cu vârsta.5. Profilul capului: drept. roză. 40 . Tipul productiv: carne. cu vârfurile aplecate. Culoarea: albă. DETERMINAREA VÂRSTEI LA SUINE Vârsta se defineşte ca fiind timpul scurs de la naşterea până la momentul examinării animalului. Părul şi pielea: neted.U. determinarea vârstei acestora are o importanţă limitată. fie pe baza aprecierii dezvoltării corporale. Culoarea: neagră cu brâu alb. dinţii animalelor suferă modificări ale tablei dentare). La suine.Duroc (rasă importată) Formată în : S. Hampshire (rasă importată) 1. Forma urechilor: mici şi aplecate. Utilizarea evidenţelor zootehnice reprezintă metoda cea mai precisă de determinare a vârstei. Tipul productiv: carne. Părul şi pielea: ondulat. purtate vertical şi înainte. pigmentată.A. Culoarea: cărămizie. roză. Formată în: Anglia. lungimii caninilor (colţilor) inferiori. Cum longevitatea fiziologică la suine este de 12-15 ani. acest timp poate fi stabilit. Chester White (rasă importată) Formată în: Anglia. Tipul productiv: carne. Părul şi pielea: neted. Profilul capului: drept..

Cu mici diferenţe numerice şi asemenea altor mamifere omnivore. Un criteriu destul de exact în determinarea vârstei la suine îl constituie forma şi gradul de uzură al dentiţiei.Incisivii sunt reprezentaţi de cleşti. cu aceste loturi se face popularea compartimentelor de creşă şi îngrăşătorie. până la livrare. în timp ce lăturaşii sunt depărtaţi de mijlocaşi printr-un spaţiu intermediar. pielea suplă şi întinsă. Pentru restul efectivului. mersul vioi. testiculele sunt slab prinse.Astfel. Animalele tinere (până la vârsta de 2 ani). Fig. scrotumul este neted şi uşor încreţit. încreţit şi aspru. testiculele sunt bine ataşate. în orice moment se poate stabili vârsta cu maximă precizie. caninii. scrotumul este gros. privirea expresivă. Animalele în vârstă au corpul greoi. animalele preferând frecvent poziţia de decubit. evidenţa fiecărui individ se ţine pe bază de număr matricol. 1985) 41 . mijlocaşi şi lăturaşi (fig. O particularitate o constituie faptul că mijlocaşii şi cleştii sunt foarte apropiaţi între ei. . premolarii şi molarii). abdomenul lăsat (îndeosebi la scroafele multipare). în fermele de selecţie unde. Pop. Stabilirea vârstei la suine pe baza aprecierii dezvoltării corporale ia în considerare aspectul general al individului. atârnate. linia spinării dreaptă (excepţie fac rasele Duroc. în ordinea în care se formează loturile la maternitate sau în ordinea în care. Odată cu înaintarea în vârstă temperamentul suinelor devine limfatic. La masculi. la suine se întâlnesc aceleaşi categorii de dinţi (incisivii. linia spinării ” înşeuată”. În fermele de creştere şi îngrăşare evidenţa vârstei se ţine numai la materialul biologic reproducător. pielea formează cute pe faţă şi pe părţile laterale ale trunchiului.30). În cazul vierilor.30 Dinţii la suine (după N. au corpul zvelt. umerii prezintă zone ale pielii îngroşate cu rugozităţi şi escavaţii. Chester-White şi Hampshire). aceasta se ţine pe loturi de indivizi. Farkas şi T.

Totodată. iar la 90-100 de zile. .Caninii (colţii) sunt în număr de 4 (câte doi pe fiecare arcadă dentară). iar după 10 zile. C = 2/2. cei superiori. Incisivii de pe arcada inferioară prezintă mişună – lucru care uşurează adunarea boabelor de jos şi prehensiunea oricărui furaj. Pop. motiv pentru care. M = 0/0 42 . incisivii de pe arcada inferioară sunt mult mai alungiţi spre înainte. Farkas şi T.31 Incisivii şi caninii la suine (după N. . PM = 6/6. iar cei inferiori sunt mai dezvoltaţi şi îndreptaţi spre înapoi. la vârsta de 3-3 ½ luni purceii au gura încheiată cu dentiţia de lapte. cei superiori. (28 de dinţi). imediat după naşterea purceilor se recomandă retezarea lor cu ajutorul unui cleşte special sau chiar a unei unghiere mai mari. 1985) mameloanele scroafelor. Caninii fiind prea dezvoltaţi şi ascuţiţi pot produce răni la Fig. Ca şi în cazul altor specii de mamifere cu interes de fermă şi la suine se deosebeşte: dentiţia de lapte şi dentiţia permanentă.Premolarii sunt asemănători cu cei întâlniţi la mamiferele carnivore (prezintă creste dentare ascuţite). La 60-70 de zile apar mijlocaşii inferiori. Cum premolarii de lapte apar încă din prima lună de viaţă. Dentiţia de lapte La naştere purceii prezintă numai lăturaşii şi caninii (fig.31). iar molarii sunt asemănători cu cei ai mamiferelor ierbivore. iar cei de pe arcada superioară sunt perpendiculari pe aceştia. La vârsta de 30 de zile apar cleştii inferiori. după următoarea formulă dentară: I = 6/6.

Dat fiind faptul că suinele adulte se contenţionează relativ greu. urmând ca la 4-5 ani şi cei inferiori să le depăşească. astfel că la vârsta de 20 de luni suinele au gura încheiată cu dentiţia permanentă (44 de dinţi). La 17-18 luni se schimbă mijlocaşii de lapte şi apare cel de-al III-lea molar permanent. La aceiaşi vârstă. la vieri. iar schimbarea dinţilor de lapte are loc între 8-20 luni. Caninii şi lăturaşii se schimbă între 8 şi 10 luni.stabilirea acesteia făcându-se în general pe bază de evidenţe zootehnice.Dentiţia permanentă Ultimul premolar şi primii molari permanenţi apar la vârsta de 4-6 luni. Tabelul 7 Stabilirea vârstei la suine. Pentru a înţelege mai uşor modul de stabilire a vârstei la suine. aproximativ la doi ani se nivelează cleştii inferiori. iar la 2 ½-3 ani se nivelează mijlocaşii inferiori. La scroafele de 5-6 ani. aceştia au: la doi ani 4-5 cm. la 5-6 ani 15-18 cm. pe baza dentiţiei. caninii superiori depăşesc marginile buzelor. C = 2/2. la 3-4 ani 8-12 cm. iar la 13 luni se schimbă premolarii de lapte. iar în jurul vârstei de 9 luni apare cel de-al II-lea molar permanent. cele menţionate sunt rezumate în tabelul 7. după dentiţie Specificări MAXILARUL SUPERIOR Lăturaşi Canini Cleşti Mijlocaşi MAXILARUL INFERIOR Lăturaşi Canini Cleşti La naştere Apariţie Schimbare Prezenţi Prezenţi - 40 zile 90-100 zile 8-10 luni 8-10 luni 12 luni 17 luni Prezenţi Prezenţi - 8-10 luni 8-10 luni 43 . după următoarea formulă dentară: I = 6/6. Astfel. determinarea vârstei pe baza dentiţiei este anevoioasă şi inexactă. La vârsta de 12 luni se schimbă cleştii. Astfel. La materialul biologic pentru reproducţie (vieri şi scroafe adulte) determinarea vârstei se poate face cu o oarecare precizie după lungimea caninilor (colţilor) inferiori. lungimea colţilor este de 2-3 cm. determinarea vârstei pe baza dentiţiei nu are o aplicabilitate practică extinsă în condiţii de producţie . PM = 8/8. M = 6/6 După doi ani.

La suine. individualizarea poate fi: permanentă şi temporară (provizorie).6. 44 . Ca tehnică de lucru. Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească individualizarea suinelor sunt: să poată fi aplicată la o vârstă cât mai timpurie a indivizilor (imediat după naştere). să permită efectuarea anumitor corecturi fără schimbarea sistemului folosit. operaţiunea debutează cu alegerea cifrelor care vor forma numărul matricol stabilit dinainte pentru fiecare animal în parte. înlesnirii recoltării şi ordonării datelor privind performanţele individuale precum şi prelucrării automate a acestora. care la rândul lor pot fi aşezate în locaşurile de pe cleştele de tatuat (fig. Cifrele sunt confecţionate din ace fixate pe plăcuţe metalice–dispozitive. să se preteze la prelucrarea automată a datelor. să fie simplă şi puţin costisitoare. tuş sau o pastă preparată din negru de fum. În acest scop se utilizează: trusa de tatuaj. să poată fi uşor de citit. Ea constă în acordarea unui număr matricol fiecărui animal în parte. INDIVIDUALIZAREA SUINELOR Individualizarea (marcarea) constituie o operaţiune obligatorie în lucrările de selecţie şi ameliorare a suinelor.Individualizarea prin tatuaj este recomandabilă şi chiar obligatorie numai pentru materialul biologic din rasele albe şi numai pentru produşii care vor fi crescuţi şi testaţi după performanţele proprii. la nivelul urechilor se aplică un strat subţire din tuşul sau pasta de negru de fum. glicerină şi alcool. să fie durabilă şi nedegradabilă. Individualizarea permanentă se realizează prin: tatuaj.32). . Ca tehnică de lucru. să nu poată fi falsificată.Mijlocaşi Premolar 1 Premolar 2 Premolar 3 Premolar 4 ----------------------------------Molar 1 Molar 2 Molar 3 ---------------- 30 zile 60-70 zile În prima lună 4-6 luni ------------------4-6 luni 9 luni 17-18 luni 12 luni 17 luni 15 luni ----------------------Nu se Schimbă 1. înscrierea acestuia pe corp şi în evidenţele zootehnice cu scopul recunoaşterii sale în orice împrejurări. preducire şi crotaliere.

. 45 . în interiorul unei grupe (serii) de 100 de purcei. 1985) Adesea. locul de tatuare se fricţionează pentru a asigura pătrunderea colorantului în grosimea pielii. după ordinea fătărilor.Individualizarea prin preducire presupune aplicarea numărului matricol prin crestături şi perforări la nivelul urechilor. Farkas şi T. Prima grupă de cifre redă numărul aplicat pe urechea dreaptă şi reprezintă seria sau grupa de purcei în succesiunea în care s-a format de la începutul fiecărui an calendaristic. s. Pop. A II-a grupă de cifre redă numărul aplicat pe urechea stângă D S Fig.d.32). după care se reia de la 001).34 Exemplu de individualizare prin preducire (după N. 33 Cheia de individualizare prin preducire şi reprezintă ordinea în care au fost acordate numerele matricole. În asemenea caz numărul matricol se formează obligatoriu din două grupe de câte trei cifre. Exemplu: preducirea din figura 34 reprezintă numărul matricol 032–053. respectiv al 3253lea purcel obţinut de la începutul anului. 032 – 053 Fig. prin apăsare se imprimă numărul matricol dorit în aşa fel încât citirea să se facă de la baza urechii spre vârful acesteia (la urechea stângă) şi de la vârf spre bază (la urechea dreaptă) (fig. după cheia prezentată în figura 33. După completarea primei grupe de 100 de purcei se trece la grupa cu numărul matricol 002–001. iar semnificaţia este acordată celui de-al 53-lea purcel născut în grupa a 32-a.32 Trusa pentru individualizare prin tatuaj Apoi. apar situaţii în care numărul matricol aplicat iniţial prin preducire trebuie modificat (corectat). După perforarea stratului cutanat.Fig. Acest număr este cuprins între 001–199 (maxim 199 de serii. Acest număr este cuprins între 001 şi 100.m.

O a II-a situaţie în care este necesară corectarea numărului matricol o constituie sosirea în fermă (prin achiziţionare sau transfer) a unui animal al cărui număr matricol are corespondent la unul din animalele existente. Nu se vor face mai mult de 4 perforări (vor modifica numărul matricol iniţial. 1985) 46 . cu aceiaşi corectură. Operaţiunea de perforare se face în funcţie de anul calendaristic în care s-a născut animalul respectiv. 36). numărul matricol iniţial (fig. 1985) În acest caz se va proceda la efectuarea unei a doua perforări (tot în urechea stângă). Farkas şi T. Fig. iar în caz de suprapuneri acestea se vor corecta prin perforarea urechii stângi. Notă. Acest lucru ar putea face improprie prelucrarea automată a datelor.Astfel. Farkas şi T.în anii calendaristici a căror ultimă cifră se termină în 0 sau 5 nu se face nici o perforare–numărul matricol rămânând cel acordat la naşterea animalului. 36 Acordarea numărului matricol corectat (după N. Fig. Farkas şi T. cu 8). În cazul materialului biologic reţinut pentru reproducţie în fermele de selecţie şi testare a suinelor se acordă număr de reproducător prin perforarea urechii drepte (tabelul 8).35). 1985) Această perforare va corecta încă cu 2 (în total 4). astfel: . Pop. cu prilejul înţărcării este recomandabilă o verificare a numerelor matricole atribuite. Tabelul 8 Acordarea numărului de reproducător (după N. O perforare a urechii stângi corectează cu 2 prima cifră a numărului de ordine din cadrul grupei (fig. Pop. dar la animalul sosit ulterior. În asemenea caz corectarea se face în acelaşi mod. Pop. iar în fermă există un alt animal care are acelaşi număr matricol. în urechea stângă pentru a nu se ajunge la un număr de ordine format din patru cifre. 35 Mod de corectare a numerelor matricole (după N. A III-a situaţie în care se face corectarea numărului matricol este aceea în care animalul nou sosit are deja numărul matricol corectat (o perforare în urechea stângă).

În practică sunt recomandabile crotalii de tip “buton”.Terminaţia anilor Nr. . în urechea dreaptă se fac două perforări .în anii calendaristici a căror cifră este 4 sau 9 . . În acest caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 6 (2+4) a primei cifre de la numărul de serie. îndeosebi la rasele de suine pigmentate (la care nu se poate imprima numărul matricol prin tatuaj). 2009) 032 – 053 832 – 053 .în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 2 sau 7 se face o perforare în jumătatea superioară a urechii drepte.în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 1 sau 6 se face o perforare în jumătatea inferioară a urechii drepte. 6 (2001. 47 . confecţionate din aluminiu sau material plastic “Neoflex”(fig. Aplicarea crotaliilor se face pe pavilioanele urechilor.37-a). 5 (2000. În acest caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 4 a primei cifre de la numărul de serie. de reproducător 0.în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 3 sau 8 se fac două perforări: una în jumătatea inferioară şi una în jumătatea superioară a urechii drepte. În această situaţie numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 2 a primei cifre de la numărul de serie.2008) 132 – 053 732 – 053 4. 8 (2003.ambele în jumătatea superioară a urechii.2005) 032 – 053 032 – 053 1.2007) 032 – 053 432 – 053 332 – 053 3. În asemenea caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 8 (4+4) a primei cifre de la numărul de serie. Acest tip de individualizare reprezintă o modalitate suplimentară şi consecutivă preducirii fiind recomandată. de purcel Nr. Individualizarea prin crotaliere se efectuează la tineretul acceptat la reproducţie în urma testării după performanţele proprii. 7 (2002. .2006) 132 – 053 2. 9 (2004.

Acest mod de individualizare este recomandabil la suinele cu părul şi pigmentaţia pielii de culoare închisă (negru. Individualizarea temporară (provizorie) se poate face prin: crotaliere. în vederea abatorizării. a b Fig. pe o anumită regiune corporală. numărul matricol iniţial (fig. folosirea “creioanelor” de azotat de argint. sprayuri. astfel încât să fie uşor vizibilă timp de câteva zile şi chiar una sau două săptămâni. 38). Metoda individualizării prin folosirea substanţelor colorante (vopsele) se aplică frecvent în sectorul de montă-gestaţie. Individualizarea prin tunderea părului poate fi întâlnită frecvent la achiziţionarea de animale de la producătorii particulari. 38 Individualizare temporară cu substanţe colorante Tunderea părului se face în aşa fel încât zona tunsă să reprezinte un anumit semn. Folosirea “creioanelor” de azotat de argint ajută la executarea anumitor semne.37 Individualizare prin crotaliere (după N.Pe crotalie se ştanţează numărul matricol complet rezultat din citirea preducirii (crestăturilor şi perforărilor de pe ambele urechi). 37 – b).Pop. La intrarea animalului la reproducţie. studenţii 48 . crotalie simplă. Temă: După prezentarea teoretică (pe planşe şi mulaje) legată de recunoaşterea unor rase de suine. pe urechea dreaptă se aplică o crotalie simplă. în vederea identificării precise şi rapide a scroafelor care repetă ciclul de călduri (fig. etc. Folosirea substanţelor colorante se face prin aplicarea acestora pe una din regiunile corporale. Asemenea crotalie se aplică pe urechea stângă. Fig. folosirea de substanţe colorante. crotalie tip “buton”. Pe faţa externă a acesteia se va imprima numărul de reproducător. 1985) a. b. litere sau cifre pe corpul animalelor. cărămiziu). determinarea vârstei şi tehnicile de individualizare a suinelor. Farkas şi T. tunderea părului. iar pe faţa internă.

secundare şi subproduse. Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra activităţilor din domeniul creşterii suinelor este obligatoriu ca fiecare fermă. menite să oglindească în mod fidel atât valoarea economică.vor face observaţii. să-şi deschidă o bază de date care să cuprindă un set de evidenţe zootehnice specifice – evidenţe pe baza cărora. de selecţie şi ameliorare a suinelor. creşterea tineretului. indiferent de tip şi de mărimea efectivului de animale. În fermele de creştere şi îngrăşare. fie într-o bază de date asigurată de calculator. de calitate superioară şi în condiţii de eficienţă economică. evidenţa sporului de creştere. etc. fişe. EVIDENŢE ZOOTEHNICE UTILIZATE ÎN CREŞTEREA SUINELOR Managementul ştiinţific al fluxurilor tehnologice de producţie. cât şi cea biologică a animalelor. fătările. Pentru completarea corectă a acestui document este necesară întocmirea unor documente auxiliare. Evidenţele zootehnice se ţin. relativ diferit în funcţie de specificul fermei. aprecierea efectivului matcă. montele. cu intrări şi ieşiri zilnice. ca: 49 . în cantităţi cât mai mari. carnete. productivitatea. 2. precum şi aprecierea rentabilităţii muncii nu se poate face decât pe baza unor evidenţe zootehnice complete. producţiile obţinute. notaţii şi aplicaţii practice pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. evidenţa zilelor furajere. se poate certifica atât eficienţa economică. evidenţa de bază o reprezintă Registrul evoluţiei efectivului de animale care cuprinde: mişcarea animalelor pe categorii şi pe luni calendaristice. borderouri. cât şi valoarea materialului biologic. Capitolul 2 EVIDENŢELE ZOOTEHNICE ŞI APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ Creşterea suinelor are drept scop obţinerea de produse principale. fie în registre. starea sanitar-veterinară. mişcarea efectivului.1. furajarea. pe o formularistică tipizată în care se înscriu sistematic datele privind provenienţa animalelor. Aceste evidenţe trebuie operate la zi sau la intervale de timp cât mai scurte. deoarece numai prin intermediul lor se poate urmări şi cunoaşte permanent situaţia din fermă. în final.

un lot de “tineret”. utilaje. Purceii născuţi se înregistrează în Registrul evoluţiei efectivului de animale la rubrica “intrări”.. intrările.Fişele individuale de protecţia muncii (se completează în mod obligatoriu ori de câte ori personalul muncitor. calificat şi necalificat. numărul de capete şi masa corporală totală. La această categorie nu se urmăreşte sporul realizat. . .Statele de plată (se calculeză şi se completează lunar de către serviciul economic al fermei). În Registrul evoluţiei efectivului de animale operarea documentului se face la rubrica “ieşiri”. Documentul înregistrează stocul de la începutul lunii (în capete şi masă corporală).Actul de cântărire (se completează lunar. . numărul matricol al animalelor respective). categoria “purcei sugari”. în vederea stabilirii retribuţiei cuvenite. Pe baza acestui document se fac decontările financiare ale fermei. dispariţie (se completează în funcţie de situaţii.Actul de fătare” (se completează pentru fiecare scroafă. . cu menţionarea numărului de capete. tăiere. când ajunge la masa medie de 30 kg se trece în categoria “porci la îngrăşat”.Actul de mutaţie a animalelor sau “de transfer (se completează în situaţia trecerii unui animal sau lot de animale de la o categorie la alta). . tăierii sau dispariţiei animalului.Decontul de furaje (se întocmeşte lunar şi cuprinde pentru fiecare categorie de animale cantităţile de furaje consumate. în ziua în care a avut loc fătarea. precum şi numărul de purcei fătaţi). . menţionându-se totodată şi numele îngrijitorului. Nu se cântăreşte efectivul matcă şi purceii sugari. . masa corporală şi de la caz la caz. recepţie. Trecerea de la o categorie la alta se face în urma cântăririlor şi numai în condiţiile în care loturile de animale îndeplinesc baremul de masă corporală necesar unei categorii superioare. determinate de cumpărări sau vânzări de material biologic. Acest document trebuie însoţit de certificatul sanitar-veterinar care va dovedi cauza morţii.Actul de livrare. . pe sortimente). la nivelul fiecărei ferme de creştere şi îngrăşare trebuie să mai existe: . Pe lângă aceste acte.Fişa de pontaj (serveşte la ţinerea evidenţei îngrijitorilor. 50 . a fost instruit pe baza normelor legale privind protecţia muncii şi paza stingerii incendiilor). respectiv “intrări”. materiale. Rezultatele cântăririlor se înregistrează pe categorii şi loturi. etc. menţionându-se numărul matricol al acesteia.Actul de moarte. În Registrul evoluţiei efectivului de animale se operează la rubrica “ieşiri”. .Bonul de intrare-ieşire (se completeză în toate situaţiile în care apar modificări în inventarul fermei. iar în Registrul de venituri şi cheltuieli la rubrica “venituri”. decontare (se completează în cazul livrării de material biologic). ieşirile şi stocul la cântărire.Registrul de venituri şi cheltuieli (reprezintă instrumentul de urmărire a bugetului fermei şi a eficienţei economice). în ziua când se fac cântăririle de control în vederea calculării sporului de masă corporală). Astfel.). a zilelor lucrate şi volumul muncii executate). În Registrul evoluţiei efectivului de animale actul trebuie operat la rubrica “ieşiri”.

numărul şi masa corporală a purceilor pe sexe. data intrării şi ieşirii din testare. bunici. străbunici. precocitatea descendenţilor. Pe lângă evidenţele specifice unei ferme de producţie (creştere şi îngrăşare). însuşirile morfologice şi de producţie.Fişa de testare (cuprinde numărul matricol. precocitatea descendenţei exprimată prin sporul mediu zilnic şi consumul specific. masa medie a purceilor la naştere.valoarea totală a materialului biologic destinat reproducţiei. etc). calitatea cărnii. rezultatele cântăririlor la 91 şi 182 de zile. vaccinările. numărul avorturilor înregistrate la scroafele montate de fiecare vier.Buletinul de admitere în testare (cuprinde vieruşii şi scrofiţele admise în testare cu număr matricol. grosimea stratului de slănină pe spinare şi abdomen. masa şi lungimea şuncilor. la 21 de zile şi la înţărcare. într-o fermă de selecţie şi testare care livrează material biologic pentru prăsilă (vieri şi scrofiţe de reproducţie). . randamentul la sacrificare. . sporurile realizate până la aceleaşi date. .Anual. În acest registru. în această fişă se înregistrează şi numărul de sfârcuri. raportul carne-grăsime. . ascendenţă şi masa corporală separat pe rase). lungimea carcasei. . procentul de fecunditate.calculul preţului de bază după: origine. conformaţia şi constituţia corporală. consumul specific. fără corecturi şi ştersături – păstrate într-un seif special de “documente secrete”. mai sunt necesare: . media numerică a purceilor fătaţi. fiecărui reproducător i se deschide o fişă genealogică care cuprinde elementele de bază legate de origine. La scrofiţe. grupa şi boxa. Ele trebuie numerotate şi completate cu conştinciozitate. Cât priveşte ascendenţa vierului sau scroafei (părinţi. dezvoltarea corporală. . Atât la vieri cât şi la scroafe. consumul specific şi sporul mediu zilnic al descendenţilor. data naşterii. aceasta se va înregistra într-un pedigreu sinoptic care cuprinde evidenţa asupra a 3-4 generaţii. clasa generală şi punctajul de testare. Pentru femele (scroafe) se vor înregistra: datele referitoare la monte şi fătări. capacitatea de alăptare.Registrul genealogic de crescătorie care cuprinde evidenţa nucleului destinat şi folosit pentru reproducţie. la încheierea fişei se vor menţiona clasele stabile la apreciere. ritmul de dezvoltare. grosimea stratului de slănină pe animalul viu şi destinaţia).Borderoul de calcul al preţului de cost cuprinde trei părţi: . legată de: numărul matricol. reacţiile serologice. lărgimea carcasei.sporurile de preţ stabilite pe baza asecendenţei testate şi înscrisă în Registrul genealogic de stat (diferenţe de valoare). suprafaţa “ochiului de muşchi”. 51 .Planul de montă şi de rotaţie a grupelor de scroafe la vieri (se întocmeşte pe baza cunoaşterii originii şi a clasei generale). documentele trebuie arhivate şi păstrate în funcţie de termenele stabilite prin lege. iar la vierii castraţi (destinaţi sacrificării de control) – masa corporală înainte şi după sacrificare. Pentru masculi (vieri) se va înregistra: numărul scroafelor montate. productivitate. numărul mamei şi tatălui. eventualele boli sau accidente suferite pe parcursul vieţii. Evidenţele specifice fermelor de selecţie şi testare au caracter secret.

să organizeze prelucrarea datelor rezultate din controlul oficial de producţie în măsura în care se consideră necesar. În linii generale. . .lui de la nivel Central situaţiile stabilite sau solicitate.R.să stabilească evidenţele de la nivelul A.R.să respecte măsurile sanitar-veterinare de prevenire şi combatere a bolilor specifice. de la nivel Central are următoarele obligaţii: . precum şi pentru vieruşii neînscrişi. .N. au obligaţia: . Proprietarii fermelor (fermierii) care intră sau doresc să intre în acţiunea de control oficial al producţiei în vederea comercializării de material biologic pentru reproducţie.să ţină la zi şi corect toate evidenţele zootehnice.Z.A.N.Z.. lucrările de bonitare se efectuează de către A.R.să elibereze certificate de origine şi productivitate odată cu livrarea animalelor sau cel mai târziu în termen de o lună de la efectuarea livrării.Z.R. cu participarea directă a proprietarului (fermierului) şi a medicului veterinar de sector sau circumscripţie. .2.A.N. . fiind cunoscută sub numele de bonitare.A.Z.A.N. .să efectueze şi să întreţină individualizarea corectă a animalelor pentru a se putea identifica cu uşurinţă şi fără confuzii.. APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ Aprecierea materialului biologic suin destinat prăsilei reprezintă cea mai importantă acţiune zootehnică pe linia ameliorării permanente a speciei..R.Z. Personalul tehnic al A.R.să organizeze controlul în toate fermele orientate pe producerea şi comercializarea de material biologic suin pentru prăsilă.să organizeze permanent o alimentaţie raţională (cantitativ şi calitativ) a întregului efectiv de suine destinat prăsilei.să întocmească listele cu disponibilul de animale de reproducţie (din categoriile de tineret testat după performanţe proprii şi adulţi testaţi după descendenţi livrabili pentru reproducţie) şi să le comunice din timp A. . 52 .N.N. (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie) prin centrele sale judeţene.să stabilească evidenţele de fermă. buletinele de control şi de testare a suinelor. .să comunice anual până la data de 1 XII baremurile pentru acordarea claselor parţiale după ritmul de dezvoltare şi după calitatea cărnii.să conducă Registrul Genealogic Teritorial (se vor deschide fişe de reproducţie pentru toţi vieruşii şi scroafele primipare. Personalul tehnic al A.A. precum şi coeficienţii de corecţie necesari (pentru grosimea medie a stratului de slănină şi procentul de carne în carcasă). de la nivel teritorial . pentru efectuarea lucrărilor de bonitare şi a deciziilor de selecţie. .2. dar care se cuprind în testarea după descendenţi ca şi pentru scroafele neînscrise dar care se menţin la reproducţie pentru a II-a fătare).să transmită la termen A. crescut în rasă curată. . . . .să asigure condiţii optime de lucru pentru personalul care efectuează controlul.să ţină la zi evidenţele specifice de control oficial al producţiei şi să transmită la termenele stabilite buletinele de control necesare prelucrării automate a datelor. în teritoriu (judeţe) şi să asigure imprimatele necesare sistemului informaţional.judeţean are următoarele obligaţii: .A.să supună bonitării toţi reproducătorii şi tineretul destinat pentru prăsilă.Z.

. masa individuală a purceilor la intrarea în testare şi numărul de purcei la intrarea şi ieşirea 53 . subdezvoltarea globului ocular sau prezenţa unui singur ochi). Edelschwein. . conducând lucrările de registru. Cerinţele minime de admitere în controlul oficial se referă la vârsta scrofiţelor. . . .Criteriile de calificare (de preselecţie) presupun aprecieri şi determinări exigente cu privire la prezenţa anomaliilor congenitale. Anomaliile congenitale care trebuie identificate şi a căror prezenţă atrage eliminarea suinelor de la reproducţie sunt: . Cornwall. Landrace belgian. micrognatia sau osteofibroza maxilarului (dezvoltarea incompletă a maxilarului constatată la naştere. organele sau organul reţinut suferă profunde modificări până la degenerarea epiteliului seminal).să acorde numerele de înscriere în Registrul Genealogic Republican pentru suinele de reproducţie. Landrace. prolificitatea şi capacitatea de alăptare în funcţie de grupa de rase (sunt considerate ca fiind grupe de rase: grupa I: Marele alb.. în cavitatea abdominală sau pe traiectul canalului invaginal. microftalmia şi ciclopia congenitală (absenţa. .agnatia.anoftalmia. .A. .criptorhidia sau monorhidia (anomalie congenitală manifestată prin reţinerea celor două sau numai a unui testicul pe timpul migraţiei testiculare..hidrocefalia (cap voluminos datorită prezenţei de lichid în cutia craniană). Bazna şi Mangaliţa) şi anul calendaristic.polidactilia şi monodactilia (prezenţa a 1-2 degete suplimentare sau existenţa a unui singur deget. cerinţele minime de admitere în controlul oficial şi stabilirea performanţelor minime de lot pentru admiterea la testare după însuşirile proprii. poate fi prognatism superior sau inferior) şi brahignatismul (anomalie caracterizată prin scurtarea maxilarelor – fie cel superior = “cap de bulldog” = brevignatism superior.R.să publice periodic liste cu materialul biologic reuşit la testare după descendenţi şi înscris în Registrul Genealogic Republican.aplazia epididimului (prezenţa pungii epididimale în care se reţine urina). Pietrain.să popularizeze fermele de suine cu material biologic deosebit. transformarea ţesutului osos al regiunii nazale în ţesut fibros). Aceste cerinţe trebuie stabilite anual de către A. indiferent de numărul membrelor la care se constată). Chester-White. pe rase.herniile ombilicale şi ingvino-scrotale prezente şi vizibile la naştere sau până la înţărcare. masa lotului de purcei la 21 de zile. . Yorkshire.să îndrume şi să verifice modul de desfăşurare a lucrărilor de control oficial al producţiei şi de selecţie.N. iar dinţii de jos nu iau contact cu cei de sus. . în funcţie de cerinţele Uniunii Europene. . .prognatismul (anomalie dentară caracterizată prin faptul că arcadele incisive cad una înaintea alteia. grupa a II-a: Duroc. Bonitarea suinelor destinate prăsilei foloseşte criterii de calificare şi criterii de clasificare. Hampshire.hermafroditismul (prezenţa pe acelaşi individ a unor elemente funcţionale din glandele sexuale ale ambelor sexe).hipoplazia testiculară (unul sau ambele testicule reduse ca volum). Performanţele minime de lot pentru admiterea la testare după însuşiri proprii se referă la: numărul de purcei la fătare. fie cel inferior = agnatia). Wessex.Z. .atrezia ani (orificiul anal neperforat). .lipsa extremităţilor (absenţa totală sau parţială a membrelor sau cozii). .

54 . Clasele parţiale se stabilesc în funcţie de: origine (de clasa generală a părinţilor). iar apoi în clasa valorică generală. aspect general care permite orientarea şi stabilirea preţului de livrare a materialului biologic suin destinat reproducţiei. ritmul de dezvoltare (se acordă după performanţele proprii privind sporul mediu zilnic). calitatea cărnii (se acordă după grosimea stratului de slănină).Z. fie pe baza a patru clase parţiale).R.constit . clasa după ritmul de dezvoltare sau calitatea cărnii şi clasa după conformaţie corporală-constituţie) Clasa după ritmul de dezvoltare sau calitatea cărnii Clasa după conf.A.. R Clasa după origine E Clasa după origine I Clasa după origine II Clasa după origine R R R R R E R R E E I R E E I II E E I I R R E E E E E E E I I E E I I II E I I I R E I I I E I I I I I I I I II II I I II II R I I I II E I I II II I I II II II II II II II II R E I II Tabelul 10 Stabilirea clasei generale pe baza a patru clase parţiale clasa după origine (A) clasa după ritmul de dezvoltare (B) clasa după calitatea cărnii (C) şi clasa după conformaţie – constituţie (D) B R E I II C D R E I II R E I II R E I II R E I II A R R R R R R R E E E E E E E E I I E R R R E R E E E E E E I E I I I I R R E E E E E E E E I I I I I I II R E E E E E E I E I I I I I I I R R R E E E E E E E E I I I I I I E R E E E E E E E E I I I I I I I A I E E E E E E E I I I I I I I I I II E E E I E E I I I I I I I I I II R E E E E E E I I I I I I I I I II E E E E I E I I I I I I I I II I II A I E E I I I I I I I I I II I II II II II E I I I I I I I I I II II I II II II R E E I I I I I I I I I II I I II II E E I I I I I I I I I II II I I II II A I I I I I I I I I I II II II II II II II II I I I I I I I II II II II II II II II II R E I I reproducţie se stabileşte pe baza claselor parţiale folosind combinaţiile exemplificate în tabelul 9 şi 10 (fie pe baza a trei clase parţiale.Criteriile de clasificare servesc la încadrarea animalelor în clase valorice parţiale. conformaţia corporală şi constituţie (se acordă în urma examinării directe a însuşirilor de exterior şi constituţie).N.din testare. . Aceste performanţe trebuie stabilite anual de către A. Clasa generală a indivizilor care urmează a fi folosiţi la Tabelul 9 Stabilirea clasei generale pe baza a trei clase parţiale (clasa după origine. în funcţie de cerinţele Uniunii Europene.

fie pe baza calculării unui punctaj obţinut de animalul apreciat.6 x 10 = 116 puncte). astfel: clasa elită = record.pentru “ritmul de dezvoltare“ punctajul se obţine luând de bază performanţa realizată de individ la sporul mediu zilnic exprimat în g.animalele care au clasa generală stabilită anterior termenului prin care clasa generală se poate acorda conform prevederilor prezentului punct. clasa I = elită. Deci: 690 puncte obţinute pentru sporul mediu zilnic + 160 de puncte obţinute pentru consumul de furaj pe kg spor = 850 de puncte total la clasa “ritmul de dezvoltare “. Când unul din părinţi are număr de registru genealogic se poate acorda cel mult clasa elită pentru ambele sexe. dacă s-ar lua de bază performanţa realizată ca atare ar fi favorizaţi indivizii cu consumuri mari de furaje. clasa generală se stabileşte prin confruntarea informaţiilor din certificatele care însoţesc materialul biologic la efectuarea importului cu baremurile utilizate în anul respectiv. I. Calcularea punctajului pentru consumul de furaje pe kg spor se face scăzând consumul înregistrat (exprimat în kg) din 5.pentru “calitatea cărnii” punctajul se obţine luând de bază performanţa obţinută de individ la grosimea stratului de slănină (exprimată în mm) şi corectată în funcţie de masa corporală. iar rezultatul reprezintă numărul de puncte pentru această clasă (ex: 50. dar aceasta contravine obiectivelor selecţiei. E. în funcţie de performanţele proprii pentru fiecare din criteriile de clasificare şi cunoaşterea clasei parţiale în care acesta a fost încadrat în urma aprecierii. ci se iau în considerare preţurile/cap de animal stabilite în funcţie de clasă (R. 55 . Performanţa realizată se scade din 50. punctajul total pentru această clasă parţială se măreşte prin însumarea punctelor obţinute la ambele performanţe. Dacă informaţiile lipsesc.0 – 38. Astfel. iar asimilările se fac de către A.A.00 – 3. fără a se mai lua în considerare clasele parţiale.60 x 100 =160 puncte). Animalele înscrise în registrul genealogic al ţării de origine primesc clasa generală r e c o r d. se asimilează prin echivalare. deoarece pentru această însuşire se practică selecţia direcţional regresivă. . . În ceea ce priveşte calculul punctajului. fie prin negocieri directe cu fermierul producător.R. 690 g = 690 puncte).vierii şi scroafele care au reuşit la testarea după descendenţi se includ în categoria “testat (ă)”. clasa a III-a şi nebonitate = clasa a II-a (numai pentru femele). astfel: .Preţul de livrare al materialului biologic suin destinat prăsilei se face.00 este necesară.00 şi se înmulţeşte cu 100 (ex: 5.0 şi se înmulţeşte cu 10. II). Scăderea consumului înregistrat din 5. .40 =1. la stabilirea acestei clase se au în vedere: .N.pentru animalele importate. . În situaţia în care se urmăreşte şi consumul de furaje/kg spor.4 mm = 11. acesta se face în mod diferenţiat. se acordă cel mult clasa elită pentru vieruşi şi clasa I pentru scrofiţe. clasa a II-a = clasa I.Z.pentru “origine” nu se calculează punctaj. Performanţa se înmulţeşte cu 1. . respectiv sporul mediu zilnic realizat reprezintă numărul de puncte (ex.Totodată.

preţ care. . a preţului pentru clasa după calitatea cărnii şi a preţului pentru clasa după conformaţie corporală-constituţie.total la clasa “calitatea cărnii”.pentru “conformaţie corporală–constituţie“ punctajul este reprezentat de numărul de puncte realizate la aprecierea exteriorului şi constituţiei (89 puncte = 89 puncte). Ex: (65% carne în carcasă x 2 = 130 puncte) +116 puncte obţinute pentru grosimea stratului de slănină = 246 puncte . la rândul său este alcătuit din: preţul de bază şi sporurile de preţ. prin stabilirea claselor parţiale şi a clasei generale se folosesc anumite limite (baremuri) privind valoarea însuşirilor luate în considerare.00 are aceeaşi explicaţie ca şi în cazul consumului de furaje. Lucrările se efectuează în fermele de selecţie şi testare în care este organizată testarea după performanţe proprii şi după descendenţi. pentru următoarele situaţii: . Scăderea grosimii stratului de slănină din 5. 2. Pe baza acestui punctaj şi a claselor parţiale în care s-au încadrat indivizii apreciaţi se calculează preţul de livrare .pentru performanţa de reproducţie a scroafelor (pentru fiecare kilogram realizat la capacitatea de alăptare peste baremurile de admitere a scroafelor în controlul oficial al producţiei). .pentru înscrierea proprie în registrul genealogic. Preţul de bază se formează prin însumarea: preţului pentru clasa după origine.pentru performanţele de testare după descendenţi (pentru fiecare punct realizat la indicele testării. Tehnica selecţiei şi testării suinelor pentru prăsilă pe bază de indici sintetici cunoaşte: calculul indicilor sintetici de selecţie şi calculul indicilor sintetici de testare. Calculul punctajului pentru proporţia de carne în carcasă se face prin înmulţirea cu 2 a proporţiei de carne realizată de contemporanul sacrificat la 182 de zile şi corectată în funcţie de masa corporală. în calcularea indicilor sintetici de selecţie se utilizează date exacte care permit o ierarhizare valorică mult mai precisă a materialului biologic suin.3. Sporurile de preţ se acordă indiferent de rasă. precum şi în alte ferme cuprinse în controlul oficial al producţiei sau ocazional prin controlul de producţie diversificat.punctajul se stabileşte prin însumarea punctelor obţinute la ambele performanţe. TEHNICA SELECŢIEI ŞI TESTĂRII SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ PE BAZĂ DE INDICI SINTETICI Aprecierea şi selecţia suinelor destinate prăsilei pe bază de indici sintetici are ca scop determinarea valorii de ameliorare şi stabilirea modului de exploatare a acestora. 56 . a preţului pentru clasa după ritmul de dezvoltare corporală. după descendenţi). . .În cazul în care se cunoaşte şi proporţia de carne în carcasă de la un frate sau de la o soră (sacrificaţi la 182 zile) .pentru ascendenţii testaţi sau înscrişi în registrul genealogic. Dacă în aprecierea reproducătorilor.

capacitatea de alăptare. astfel: Ix = x1 h21 w11 + x2 h22 w2 + x3 h23 w3 .30 x 0. Iniţialele (+) sau (-) indică direcţia progresivă (sporul mediu zilnic) sau regresivă (grosimea stratului de slănină.17 x 0.20 – 0.20 x 0.0020 + 0. Loosli.20 32. . 100 respectiv 1. consumul specific) a selecţiei.50 1.0072 = 0.10 + 0.20 0.50 x 0. Alcătuirea indicelui sintetic de selecţie diferă în funcţie de categoria animalului.2 0. Spre exemplificare se va calcula indicele sintetic de selecţie la o scroafă din rasa Landrace privind numărul şi masa medie a purceilor la naştere.15 35.1037 Pentru testarea reproducătorilor după descendenţi în cadrul fermelor de selecţie a suinelor unde se urmăresc însuşirile de îngrăşare şi calitatea carcaselor se poate folosi indicele sintetic de selecţie recomandat de H.12 x 0.75 7. La cele trei însuşiri menţionate se aplică coeficienţii de 30.… h2n = coeficienţii de heritabilitate aferenţi însuşirilor. Acesta ia în considerare sporul mediu zilnic realizat de către descendenţii vierului analizat (S).50 7.057 + 0.… n . X3 … Xn = abaterile performanţei idividuale de la media pe rasă sau populaţie la însuşirile 1.15 0.Ix = indicele de selecţie al reproducătorului X . . xn h2n wn . .00 1.0085 + 0.00 7. w3.30 0.20 Media pe efectiv 8. w2. 2.X1.00 Valoarea h2 0. Deci: Ix = 500 + 30S – 100G – C 57 .17 0. de purceii la înţărcare Masa individuală a purceilor la înţărcare Performanţe proprii 9.w1.20 x 0.25 x 0.2 0.15 x 0.… wn = valoarea ponderală relativă a aceloraşi însuşiri.20 + 0. X2.3 Adică: Ix = 0. de purcei fătaţi Masa individuală a purceilor la naştere Capacitatea de alăptare Nr. la orice categorie de reproducători. asemenea indici se calculează cu scopul de a oglindi valoarea de ameliorare a unui reproducător suin într-o singură valoare sintetică.30 = 0.015 – 0.h21.1 0. h23.12 Valoarea W 0. de numărul însuşirilor luate în considerare. Tabelul 11 Datele necesare calculării indicelui de selecţie Însuşirile luate în considerare Nr.00 8. grosimea medie a stratului de slănină (G) şi consumul specific (C).2 0. exprimată în fracţii zecimale şi a căror sumă trebuie să fie 1.20 + 2. dar ţinându-se cont de heritabilitatea (h2) şi de valoarea ponderală a lor (w). în care: .50 x 0. care pun în evidenţă ponderea în selecţia reproducătorilor. Un model general de calculare a indicelui sintetic de selecţie se poate aplica la un număr mare de însuşiri necorelate între ele. numărul şi masa purceilor la 35 zile (tabelul 11). . . 3.0.05 x 0.Aşadar.

Se consideră material biologic suin testat. sau kg). Ei sunt proprii scroafelor şi vierilor după descendenţi. şi procentul de carne din carcasă (P). + 100 . Punctajul parţial şi final se obţine în urma aplicării coeficienţilor între valorile 0. Aşadar. indicele sintetic de selecţie se calculează luând în considerare tipul rasei (T).00. . indiferent de tipul fermei (ex.4.5 şi 2. 58 . indicele de testare după descendenţi se calculează înmulţind suma indicilor de testare a scroafelor partenere. în care: +20.5S + C + G + 2P Indicii sintetici de testare sintetizează diferenţele înregistrate între performanţa medie a lotului de descendenţi şi performanţa medie a seriei lunare totale de testare (care cumulează ambele sexe) pentru fiecare din însuşirile urmărite în testul performanţelor proprii. consumul specific (C). Acesta se calculează ţinând cont de numărul de purcei născuţi (N). grosimea medie a stratului de slănină (G). G = grosimea medie a stratului de slănină (mm). cu numărul efectiv de produşi la care s-a încheiat testarea din loturile scroafelor respective. ÎNTOCMIREA UNUI PLAN DE MONTĂ ŞI FĂTĂRI Planul de montă şi fătări se întocmeşte odată pe an şi reprezintă documentul pe baza căruia trebuie să se deruleze întreaga activitate de reproducţie a materialului biologic.1000. în funcţie de valoarea ponderală a însuşirii respective din indicele sintetic. sporul mediu zilnic (S). Adică: Ix = 2T + 0. la scroafe: Ix = 20S – 1000C – 100G + 100P . Tipul de rasă se apreciază prin sistemul de 100 puncte. S = sporul mediu zilnic (g). de numărul de purcei înţărcaţi (I) şi masa corporală a acestora la înţărcare (M).Indicele de selecţie la scroafe. -100. iar consumul specific şi grosimea stratului de grăsime se calculează prin diferenţa faţă de 5. 2. indivizii care realizează un indice sintetic de testare pozitiv. C = consumul specific (U. P = proporţia de carne din carcasă (%). Adică: 2M Ix = 2N + 2I + ------30 La încheierea testării tineretului suin după performanţe proprii. oglindeşte însuşirile de prolificitate şi capacitatea de alăptare. La vieri.N.coeficienţi de înmulţire la însuşirile urmărite. tabelul 12).

1 XI 2 – 11 XI 12 – 21 XI 22 XI – 1 XII 2 – 11 XII 12 – 21 XI 22 – 31 XII 1 – 10 I 11-20 I 21 – 31 I 31 I – 9 II 10 – 19 II 20 II – 1 III 2 – 11 III 12 – 21 III 22 – 31 III 1 – 10 IV 11 IV – 20 V 21 – 30 IV 1 – 10 V 5 .27 IX 28 IX .14 II 15 .9 II 10 . Aşadar.21 III 22 .15 IV 16 . din 6 în 6 zile sau din 10 în 10 zile.20 I 21 .23 VIII 24 VIII – 21 X 31 X – 12 IX 13 – 22 IX 23 IX .2 X 3 – 12 X 13 – 22 X 23 X .27 X 28 X . purceii obţinuţi să acopere întregul spaţiu construit şi să asigure ritmicitate livrărilor.10 IV 11 – 20 IV 21 – 30 IV 1 – 10 V 11 – 20 V 21. planul de montă şi fătări se întocmeşte pe principiul potrivirii individuale a perechilor. pentru fiecare scroafă din lotul matcă se repartizează un anumit vier de bază şi înlocuitor. Totodată. în fermele de creştere şi îngrăşare (de producţie) se practică metisările trirasiale sau triliniare (de tip Sykes) – scroafe metise F1 rezultate din două rase albe şi vieri rasă curată din rase parentale. În situaţia creşterii şi exploatării intensive a suinelor trebuie avută în vedere şi asigurarea ritmicităţii populărilor şi depopulărilor în toate sectoarele.30 I 31 I .6 XI 7 . În fermele de selecţie şi testare.5 IV 6 . conform unui grafic contractual dinainte stabilit.11 III 12 .16 XI 17 .25 IV 26 IV . Tabelul 12 Plan de montă-fătări-înţărcări-livrări Data montei 8 .5 III 6 .10 I 11 .6 XII 7 – 16 XII 17 – 26 XII 27 XII – 5 I 6 – 15 I 15 – 25 I 26 I – 4 II 5 – 14 II 15 I – 24 II 26 II – 6 III 7 – 16 III 17 – 26 III 27 III – 5 IV 6 – 15 IV 16 – 25 IV 26 IV – 5 V 6 – 15 V 16 – 25 V 26 V – 4 VI Data fătării 1 . din zi în zi (“în covor”). în fermele de creştere şi îngrăşare planul de montă şi fătări se întocmeşte pe principiul potrivirii perechilor după clasă.17 IX 18 . numai creşterea în rasă curată. urmărindu-se ca vierii să fie superiori cu o clasă scroafelor.17 X 18 .26 XI 27 XI . Astfel.24 II 25 II . din 3 în 3 zile.Principul care stă la baza întocmirii acestui document rezultă din profilul de producţie al fermei respective. În funcţie de capacitatea sectorului se vor forma grupe de scroafe pentru montă. Mărimea unei asemenea grupe de scroafe trebuie calculată în aşa fel încât.5 V 6 – 15 V 16 – 25 V 26 V – 4 VI 5 – 14 VI 15 – 24 VI 25 VI – 4 VII 5 VI – 14 VII 15 – 24 VII 25 VII – 6 VIII 7 – 16 VIII 17 – 26 VIII 27 VIII – 7 IX 8 .25 III 26 III .7 X 8 . trebuie considerată şi variaţia sezonieră a procentului de fecunditate. independent de calculele referitoare la mărimea grupei de scroafe şi necesarul de vieri.17 IX 18 – 27 IX 28 IX – 7 X 8 – 17 X 18 – 27 X 28 X – 6 XI 59 . Astfel.15 III 16 . iar în cele de selecţieşi testare (pentru prăsilă).19 II 20 II .30 V 31 V – 9 VI 10 – 19 VI 10 – 29 VI 30 VI – 9 VII 10 – 19 VII 20 29 VII 30 VII – 8 VIII 9 – 18 VIII 19 – 28 VIII 29 VIII – 7 IX 8 .17 IX 18 – 27 IX Vârsta înţărcării (35 de zile) Data livrării 14 .31 III 1 .1 III 2 .

Adică: Sf + 10% Mg = -------------. CALCULUL ŞI EVIDENŢA UNOR PARAMETRII DE REPRODUCŢIE SPECIFICI SUINELOR Asigurarea continuităţii şi ritmicităţii producţiei la suine presupune efectuarea unor calcule legate de planificarea şi organizarea reproducţiei. la capacitatea optimă. durata dezinfecţiei unui compartiment de maternitate (D) şi numărul total de compartimente pentru fătare (Cf). 2.5. Mărimea unei grupe de scroafe pentru montă (Mg) – are în vedere numărul de scroafe la fătare necesare pentru popularea unui compartiment de maternitate (Sf) şi procentul mediu de natalitate în funcţie de anotimp (Pn).5 – 14 VI 15 – 24 VI 25 VI – 4 VII 5 – 14 VII 15 – 24 VII 25 VII – 3 VIII 4 – 13 VIII 14 – 23 VIII 24 VIII – 2 IX 3 –7 IX 28 IX – 7 X 8 – 17 X 18 – 27 X 28 X – 6 XI 7 – 16 XI 17 – 26 XI 27 XI – 6 XII 7 – 16 XII 17 – 26 XII 27 – 31 XII 7 – 16 XI 17 – 26 XI 27 XI – 7 XII 8 – 17 XII 18 – 27 XII 28 XII – 6 I 17 – 16 I 17 – 26 I 27 I – 2 II 3 II – 5 II 11 – 20 V 21 – 30 V 31 V – 9 VI 10 – 19 VI 20 – 29 VI 30 VI – 9 VII 10 – 19 VII 20 – 29 VII 30 VII – 8 VIII 9 VIII – 13 VIII Având în vedere faptul că în asemenea ferme se practică creşterea în rasă curată. 60 . Adică: A+D Tf = -----------Cf Necesarul de scroafe în aşteptarea montei (Sa) – depinde de mărimea grupei de scroafe pentru montă (Mg). În acelaşi timp. pentru a evita consangvinizarea este necesară întocmirea unui plan de rotaţie a vierilor şi a scroafelor folosite la reproducţie.x 100 Pn Timpul de formare a unei grupe de scroafe montate (Tf) – are în vedere: durata alăptării purceilor (A). de durata ciclului sexual la scroafe (Cs) şi de timpul de formare a unei grupe de scroafe montate (Tf). aceste calcule au rolul de a asigura acoperirea tuturor spaţiilor de cazare. Adică: Mg x Cs Sa = -----------Tf Coeficientul de utilizare a vierilor (în cazul montei naturale) (k) constituie numărul de zile care revin unui vier pentru montă.

Acesta rezultă din raportul dintre numărul de zile calendaristice (365) şi durata unui ciclul de reproducţie (Cr). notaţii şi aplicaţii practice pe materialul biologic suin din biobaza disciplinei. Adică: Vm = 2 x Mg x k Coeficientul de folosire a scroafelor la reproducţie (Fs). Adică: Pl Gg = ------------. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 2. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR 61 . de numărul de monte la o scroafă pentru o fecundare (2) şi de coeficientul de utilizare la monta naturală (k).Gl Pî x Fs Prin utilizarea acestor calcule se pot întocmi şi nomograme din care.. coeficientul de folosire a scroafelor de reproducţie (Fs) şi numărul grupelor de scroafe gestante (Gl). Adică: Nz k = -----Nm Necesarul de vieri pentru montă (Vm) – se stabileşte în funcţie de mărimea grupei de scroafe montate (Mg).Acesta se obţine din raportul dintre numărul de zile dintr-o perioadă definită (săptămână. studenţii vor face observaţii. pe bază de antecalcule exprimate grafic se pot identifica indicatorii de reproducţie doriţi.se calculează având în vedere: planul de livrare al unităţii exprimat în capete anual (Pl). Capitolul 3 1 UTILAJE. reprezintă numărul de fătări care revin unei scroafe timp de un an. decadă) (Nz) şi numărul de monte efectuate de un vier în perioada respectivă (Nm). Adică: 365 Fs = ----Cr Numărul necesar de grupe de scroafe gestante (Gg) . numărul purceilor înţărcaţi care populează un compartiment de creşă (Pî).

Asemenea utilaje trebuie să asigure: măcinarea unui număr cât mai variat de furaje. ovăz. măcinarea.1.Dat fiind faptul că. curent de aer şi magneţi. facilitează: prepararea şi administrarea hranei. frecarea şi lovirea furajelor.8 mm pentru suinele la îngrăşat).Utilajele necesare curăţirii furajelor sunt folosite frecvent: pentru reţinerea şi eliminarea impurităţilor mai mari sau mai mici decât boabele de cereale. UTILAJE.0 mm pentru tineretul suin şi 1. maşini de curăţire cu site. omogenizarea şi amestecarea acestora. o încălzirea produsului de până la 35-400C. Moara cu ciocane universale (fig. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NECESARE PREPARĂRII ŞI ADMINISTRĂRII HRANEI LA SUINE Utilajele. sfeclă furajeră. tăierea sau strivirea.0-1. realizarea granulaţiei necesare tuturor categoriilor de suine (mărimea particulelor trebuie să fie de 0. procesul de măcinare se poate realiza prin: strivirea. pentru reţinerea eventualelor corpuri metalice din boabele de cereale. care prin frecare rup şi înlătură tegumentele boabelor). . rentabilitatea creşterii suinelor trebuie considerată prin prisma utilizării fără risipă şi cu maximă eficienţă a furajelor specifice (furajele ocupă peste 60% din costul de producţie al cărnii de porc) cunoaşterea gamei de utilaje. mazăre sau chiar pentru spălarea diferitelor sortimente de nutreţuri (cartofi. În linii generale. În funcţie de principiul de funcţionare. 39) este destinată 62 . etc). maşini pentru decorticarea boabelor (sunt prevăzute cu tamburi care prezintă suprafeţe abrazive sau tamburi cu orificii. distribuirea hranei şi adăparea animalelor. obţinerea unei cantităţi cât mai reduse de praf (praful de moară fiind higroscopic poate conduce la autoîncălzirea şi mucegăirea produsului). dozarea şi amestecarea furajelor. Măcinarea prin lovire constituie principiul de funcţionare al morilor cu ciocane – utilaje folosite pe scară largă la prepararea furajelor concentrate necesare în fermele de suine.3-1. . la decojirea şi decorticarea boabelor de orz. astfel încât hrana finală să fie ingerată şi apoi digerată fără eforturi fiziologice deosebite de către suine. asemenea utilaje pot fi clasificate în: maşini de curăţire cu site şi curent de aer. instalaţii şi echipamente bine montate şi reglate corespunzător.Utilajele necesare măcinării furajelor oferă posibilitatea mărunţirii diferitelor sortimente de nutreţuri (boabe de cereale). asemenea utilaje. siguranţă în exploatare şi întreţinere uşoară. asigurarea microclimatului în adăposturi şi evacuarea dejecţiilor. 3. în primul rând. instalaţiile şi echipamentele necesare preparării şi administrării hranei vizează: curăţirea. În linii generale. instalaţii şi echipamente folosite în fluxul tehnologic specific se recomandă ca o necesitate absolută pentru orice tip de fermă.

5. Coş de alimentare cu boabe de cereale. 4. moara poate realiza o productivitate de aproximativ 2 t de furaj/h. Cilindru superior de alimentare. 39 Moara cu ciocane universale (după M Bereş şi colab. Ciclon. Cu o masă de circa 437 kg. Ciocane.. 15 Motor electric. Melc transportor. Şaibă de transmisie. 7. Cuţit. 10. paielor şi fânului. la 3000 de rotaţii/minut. 9. 8. Contracuţit. Moara cu ciocane MCF – 5 (fig. Jgheab de alimentare cu furaje fibroase. 6. releu de protecţie cuplat corespunzător la suprasarcină şi ampermetru pentru controlul încărcării morii la curentul nominal înscris pe motorul electric – utilajul este echipat cu site interschimbabile care asigură granulaţiile dorite. 3. o putere a motorului electric de 11 sau 15 kw. 2. Transportor. 12. 13. tulpinilor de porumb. 11. 14. Sac. Tub de refulare concentrate. Şubăr. măcinării boabelor de cereale. 1997) 1. Montată pe plăci de cauciuc (pentru reducerea efectelor vibraţiilor) prin intermediul şuruburilor de fundaţie (M16 x 250F) şi comandată de la un tablou electric prevăzut cu contactor stea-triunghi. Transportor pneumatic.Fig. ştiuleţilor şi ciocălăilor de porumb. 40) este destinată măcinării boabelor de cereale cu scopul obţinerii măcinişurilor 63 .

iar la partea superioară se află o paletă care are rol de a dispersa furajul în rezervor. Ecluze pentru descărcare. În general. prevăzut cu ventilator. 6. sub formă de alveole acţionate de un rotor. Dozatoarele volumetrice pot fi de formă paralelipipedică sau cilindrică. 1997) 1. Prin nişte orificii situate la partea inferioară. 3. un rezervor de amestecare şi un melc transportor fixat într-un tub central. De regulă. Asemenea utilaje sunt reprezentate. timp de 15-20 de minute. Montată pe plăci de cauciuc (pentru reducerea efectelor vibraţiilor în timpul utilizării) prin intermediul şuruburilor de fundaţie recomandate de către constructor şi comandată de la un tablou electric racordat la reţeaua de alimentare cu cablu S=35 mm3 – moara funcţionează într-o instalaţie de transport pneumatic. asemenea utilaje se clasifică în funcţie de: modul de lucru (amestecătoare cu acţiune continuă sau periodică). 40 Moara cu ciocane MCF-5 (după M Bereş şi colab. 64 . prevăzute cu două şubăre care controlează un anumit volum. Utilajele necesare amestecării furajelor se folosesc cu scopul omogenizării structurii reţetelor de furaje specifice fiecărei categorii de suine în parte. El este alcătuit dintr-un coş de alimentare. Cu o masă de circa 1570 kg.Fig. o putere a motorului electric de 55 kw. 4. 1. Amestecătorul vertical cu melc (fig. 5. ultima fiind legată cu un dispozitiv de programare şi înregistrare a şarjelor. Exhaustor.41) este destinat amestecării furajelor uscate. Coş de alimentare.Utilajele necesare dozării furajelor servesc la obţinerea unei hrane echilibrată sub aspectul principiilor nutritivi pe care trebuie să-i conţină reţetele specifice fiecărei categorii de suine în parte. la 3000 de rotaţii/minut. asemenea tipuri de dozatoare pot fi întâlnite la baza buncărelor de depozitare a diferitelor sorturi de furaje. 7. Ciclon. cicloane (500 şi 600) şi ecluze. furajul ajunge din rezervor din nou în tubul central la melc. Motor electric. Cicloane pentru praf. . Dozatoarele gravimetrice funcţionează pe principiul cântăririi diferitelor sortimente de furaje şi lucrează cu mai multă precizie decât cele volumetrice. starea fizică a furajelor (amestecătoare pentru hrana uscată sau lichidă). 2. necesare pregătirii hranei pentru suine şi alte specii de animale cu interes de fermă. la o granulaţie de 4 mm. fie de dozatorele volumetrice fie de cele gravimetrice. Aceste tipuri de dozatoare pot funcţiona cu o basculă semiautomată sau automată. moara poate realiza o productivitate de aproximativ 5 t de furaj/h. Motor electric. poziţie (amestecătoare verticale sau orizontale)..

Gură de alimentare. 11. 41 Amestecătorul vertical cu melc (după M Bereş şi colab.42) este alcătuit dintr-un cilindru fix în interiorul căruia se află un ax acţionat de un motor electric cu reductor şi pe care sunt montate palete elicoidale. 5. Moara cu ciocane. 3. o pompă centrifugală prin intermediul căreia se realizează recircularea hranei.13 Conductă. Gură de evacuare. 9. Cilindru de amestecare. 1997) 1. Pâlnie de alimentare. Plan înclinat cu magneţi.. Buncăr. Vană.Fig. 65 . Palete elicoidale. 14. 1997) 1. Obturator. o conductă inelară cu orificii şi conductele de legătură. Amestecătorul hidraulic (fig. Fig. Gură de evacuare Amestecătorul orizontal cu acţiune periodică (fig. în interiorul căruia se află un ax cu palete elicoidale acţionat de un motor electric cu reductor.. 4. 42 Amestecătorul orizontal cu acţiune periodică (după M Bereş şi colab. 8. 5. 7. Motor electric. Un asemenea amestecător orizontal poate fi confecţionat dintr-un cilindru fix. Melc. 6. 2. 2. Buncăr. Pâlnie de alimentare. 10. 43) este reprezentat de un vas de amestecare prevăzut cu două conducte cu cap de turbionare. 3. 4. Uniformizator. 12.

Conductă de aspiraţie. 44) este folosit pe scară largă în creşterea intensivă a suinelor.6. Pompă centrifugală. hrana lichidă este distribuită prin conducte spre jgheaburile de furajare.. Conductă de refulare. 3. Vasul de amestec. Amestecătorul vertical cu palete (fig. Motor electric. Practic. Fig. 1997) 1.. 2. în care se găseşte un rotor cu patru rânduri de palete fixate înclinat. îndeosebi în sectoarele cu furajare lichidă. Utilajele necesare distribuirii hranei la suine trebuie să asigure exploatarea la maxim a potenţialului biologic al animalelor cu cheltuieli cât mai reduse pe unitatea de produs. Transmisie. 1997) 1. Palete. amestecătorul este alcătuit dintr-un vas pentru amestec. 2. Pe lângă acest tip de amestecător mai pot fi întâlnite: amestecătorul conic vertical. 66 . la o turaţie de 30 rot/min. 4. etc. 1. amestecătorul mobil orizontal. Vas. 5. Rotorul utilajului este acţionat de un motor electric cu reductor. 44 Amestecătorul vertical cu palete (după M Bereş şi colab. Cap de turbionare. 4. 3.Fig. 43 Amestecătorul hidraulic (după M Bereş şi colab. iar prin intermediul pompelor.

1997) 1. Materialele din care se confecţionează hrănitoarele pentru suine pot fi: tabla. etc. betonul armat. B. 45).. 45 Hrănitoare semiautomate (după M Bereş şi colab. plăcile aglomerate de material plastic. Asemenea utilaje sunt specifice tipului de furajare (uscată sau lichidă). categoriei de vârstă în care se află materialul biologic. A B C D 67 . Hrănitoarele pot fi clasice orizontale (simple jgheaburi) sau semiautomate (prevăzute cu buncăr de depozitare a hranei şi jgheab de furajare) (fig.A B Fig. Pentru tineret şi suine la îngrăşat. Pentru scroafe şi purcei. fibra de sticlă. dar în ambele cazuri partea finală a acestora este hrănitorul.

4. Vase de amestecare. 47) se compune din vase de amestecare în care se pregăteşte hrana Fig. 46 Tipuri de hrănitoare pentru suine (după V. transportorul propriu-zis (alcătuit dintr-un cablu flexibil multifilar de 280 m cu noduri din plastic şi tubulatura transportorului).. vacuumatice (fig. Pompă centrifugă. Conductă principală. Panouri mobile. Suporţii buncărului). 68 .. 1.45 m/s. 48) este alcătuită din: buncăr de depozitare (poate fi amplasat fie în interiorul. Bolţuri de fixare. iar productivitatea de 2. A). Buncăr. Buncăr. 46. 3. Lanţ de agitare). 2. 1969) 1. Viteza de transport a cablului este de 0. fie în exteriorul adăpostului). (amestecul furaj/apă în proporţie de 1:3). 1997) 1. B). 47 Schema unei instalaţii hidraulice pentru distribuirea hranei (după M Bereş şi colab. Buncăr. În practica creşterii suinelor pot fi întâlnite diferite tipuri de instalaţii pentru furajarea animalelor. până la jgheaburile de furajare. 4. 3. Vacuumatic (1. Instalaţia hidraulică pentru distribuirea hranei (fig. Instalaţia pentru furajare cu cablu cu noduri (“TN60” – transportor cu noduri) (fig.2 t/oră. Gligor şi colab. 1. Capac). Mecanism pentru schimbarea poziţiei deflectorului). 6. C). Jgheab. Jgheaburi. Fiind animale risipitoare de furaje este recomandabil ca părţile laterale şi frontale ale hrănitoarelor pentru suine să fie răsfrânte spre interior sau să fie prevăzute cu o platbandă de protecţie care să nu permită scoaterea cu nasul şi râtul a hranei din jgheab. mecanismul de acţionare a instalaţiei (motor electric de 1. Jgheab. 5. 46 D). Conductă de distribuţie. Capace glisante. 2. 2. 4. delimitarea de fronturi individuale prin montarea de platbande la nivel de jgheab diminuează considerabil manifestările agresive dintre animale pe timpul furajării. 46. 46. pompe centrifuge care împing hrana pe conducte. Cu un singur front de furajare (1. Sub aspect constructiv şi funcţional. la 1500 rot/min). mai pot fi întâlnite hrănitoare: cu un singur front de furajare (fig. Jgheab.5 kw. Deflector. 2. cu dispozitiv de dirijare a furajelor în jgheaburile de hrănire (fig. 2 4. 3. Cu dispozitiv de dirijare a furajelor în jgheaburile de hrănire (1. Mai mult. Vane. Jgheab. 3.Fig. cu două fronturi de furajare (fig. Cu două fronturi de furajare (1. 3. 2. D.

1969) 1. instalaţia este proiectată în subansamble modulate. 3. în încăperi separate. Gligor. agitator.49). atât prin capacitatea de lucru. Pentru a uşura montajul. Bucătăriile furajere (fig. 48 Instalaţia pentru furajare “TN-60” (după M Bereş şi colab. 50) trebuie amplasate lângă adăposturile animalelor. 2. lucru care permite şi amplasarea acesteia la orice tip şi dimensiune a halei. Vas gradat utilaje pot fi întâlnite sub diverse tipuri constructive.A B Fig. Schemă de principiu. Detaliu parţial. 1997) 1. Asemenea Fig. Pompa.. B. cât şi prin sistemul de acţionare în funcţie de hrana care trebuie administrată animalelor (fig. Conductă: 4. 69 . Cărucioarele pentru distribuirea hranei sunt recomandate în fermele cu efective mai reduse de suine. 49 Cărucior cu dispozitiv de dozare cu vas gradat (după V.

acestea pot fi de capacităţi constructive şi funcţionale diferite.75 s între impulsuri. Gardul electric funcţionează astfel: cu ajutorul generatorului de impulsuri. 1969) 1. 6. În funcţie de mărimea fermei. gardul electric utilizat pentru păşunatul suinelor prezintă: sursa de energie electrică (baterie acumulatoare de 6 V şi 11 A). 6. 50 Bucătărie furajeră utilizată într-o fermă de tip gospodăresc (după V. servind în exclusivitate la pregătirea hranei necesare animalelor. Pompă pentru distribuirea hranei pe conductă. dar de intensitate joasă şi de durată foarte scurtă asupra animalelor care îl ating. 51 Schema gardului electric pentru suine (după V. Acesta funcţionează pe principiul producerii unor şocuri de tensiune înaltă. cu o pauză de 0. 4.1 s. 3. 8. circuitul electric se închide prin corpul său. Poarta de acces a animalelor. Maşină de spălat şi tocat furaje suculente. Fig. stâlpii de susţinere şi paratrăsnetele (fig. Gardul electric sau păstorul electric consituie un mijloc eficient pentru organizarea păşunatului la suine (fig. Stâlpi de susţinere.Fig. 7. Generatorul de impulsuri. Buncăr cu dozator pentru furaje minerale. 3. 4. Stâlpi de colţ. Elevator.5-2 mm şi lungimea de 1000 m. Când animalul atinge sârma. Vase de amestecare. 53). curentul electric furnizat de către bateria acumulatoare este transformat în curent de înaltă tensiune (circa 3000 V) sub formă de impulsuri de 0. 1969) 1. Conducte de apă caldă sau rece.52). Sârme împrejmuitoare. Terciuitor. respectiv cu o frecvenţă de circa 65 de impulsuri/minut. Gligor şi colab.. iar datorită şocului produs de impulsul de înaltă tensiune îl va determina să se îndepărteze brusc de sârmă. Izolatori. generatorul de impulsuri (fig. sârma împrejmuitoare cu diametrul de 1. 2. 2. Gligor. 5. 5. În linii generale. Buncăre pentru furaje concentrate. La instalarea gardului electric trebuie considerate următoarele reguli: 70 .51).

Fig. 9. . Resort.60 m. gardul electric poate fi folosit pentru toate categoriile de suine. Stâlp pentru susţinerea sârmei. . 7.Adăpătorile şi instalaţiile de adăpare utilizate în creşterea suinelor trebuie să asigure apa potabilă la discreţie şi să ofere posibilitatea ca aceasta să poată fi consumată cu plăcere şi uşurinţă de către animale. Sârma împrejmuitoare a gardului electric.. Contact. 1969) 1. iar apoi a celor de susţinere la distanţe de 8-10 m unul de celălalt. Înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie. 6. . 2. 4. . 4. Condensator. Contact. 53 Stâlpii de susţinere şi paratrăsnetele (după V. Gligor. . Stâlpul de suport al acumulatorului şi generatorului de impulsuri.fixarea stâlpilor de colţ. 3.instalarea stâlpului suport pentru acumulator şi generatorul de impulsuri la distanţă de 1. Gligor. 2.5-2 m faţă de cele două rânduri de sârme. 5. Legarea la pământ. acestea trebuie să nu producă pierderi de apă şi să se întreţină uşor. 52 Generatorul de impulsuri (după V. iar cea de-a doua la 0. Înfăşurarea primară a bobinei de inducţie. Sârme împrejmuitoare.montarea şi întinderea sârmei în crestăturile izolatorilor de susţinere (la suine se folosesc cel mai bine două sârme – prima se fixează la 0.45-0. În mod normal.stabilirea locului de poartă pentru accesul suinelor. 13. în funcţie de talia animalelor). . Cadrul metalic al bobinei de inducţie. scroafele cu purcei şi cele în călduri.montarea izolatorilor pe stâlpi în funcţie de categoria suinelor şi înălţimea acestora.stabilirea cu exactitate a suprafeţei ce trebuie împrejmuită pentru păşunatul animalelor. Acumulatorul.cosirea ierbii pe întregul traseu al gardului electric. Lamelă electrică. 5. 1969) 1. Fig. Întrerupătorul. 3. 7.30 m de sol. Totodată. Sursa de energie electrică. Izolatori. 12. Disc oscilant. 6. Paratrăsmetul. excepţie făcând totuşi. 11. 8. 71 . . 10. Generatorul de impulsuri.

O asemenea adăpătoare poate deservi o boxă de maternitate (scroafa + purceii) sau 15 capete tineret suin sau suine la îngrăşat dintr-o boxă. fie cu pipe. cele mai răspândite sisteme de adăpare sunt reprezentate de: cupele cu nivel constant. rezervoare subterane. Simionescu. iar debitul variază între 1 şi 1. 1997) 1. puţuri de mare adâncime. Adăpătoare. 55). pipele cu nivel constant. în funcţie de tipul suzetei şi categoria de animale pentru care este destinată. Sub aspect constructiv. 54 Instalaţia cu cupe cu nivel constant (după M Bereş şi colab. prevăzut cu flotor şi amplasat în interiorul şi la un capăt al adăpostului.În funcţie de mărimea fermei. Asemenea adăpători reduc considerabil pierderile de apă şi asigură animalelor apa în stare proaspătă. 54) se compune dintr-un bazin acoperit. Supapă. fie cu cupe. 1986). Periodic bazinul instalaţiei cu pipe cu nivel constant trebuie supus curăţirii şi dezinfecţiei. Rezervor. În cel de-al doilea caz. suzetele cu presiune. cu înălţimea de 10-12 cm. etc. iar pentru suinele la îngrăşat între 14 şi 21 de secunde. Asemenea instalaţie poate fi întâlnită. 4. Este important de reţinut faptul că prelungirea conductei peste 25 m sau montarea pipelor pe două rânduri fac imposibilă reglarea nivelului constant (D.. sursele de apă potabilă pot fi reprezentate de fântâni.5 şi 16 s. 2. Plutitor. Fig. care trece prin boxe şi pe care sunt montate pipele (trebuie montate la un unghi de 450 faţă pe conducta de apă). iar pentru vieri. Instalaţia cu nivel constant (fig. de bazin este fixată o conductă cu o lungime maximă de 25 m. Adăpătorile tip suzetă se racordează direct la coloana de apă sub presiune şi nu necesită dezinfecţii periodice. 5. Conductă de apă. Pentru maternitate şi creşă pipele se pot confecţiona din ţeavă zincată de ½ ţoli. Timpul de adăpare pentru tineretul suin variază între 8. hidrosfere. scroafe gestante şi suine la îngrăşat. A B 72 . La suine. adăpătorile tip suzetă pot fi: cu scafă sau cu tijă tubulară (fig. din ţeavă zincată de ¾ ţoli cu înălţimea de 18-20 cm. 3. Montarea lor se face la un unghi de înclinare de 45 sau 900.9 litrii/minut.

etc. 2. Tija pe care o apasă animalul. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NECESARE ASIGURĂRII MICROCLIMATULUI OPTIM ÎN ADĂPOSTURILE DE SUINE Indiferent de tipul adăposturilor pentru suine (fig.2. Cu scafă (1. UTILAJE. Limitator de cursă. Bereş şi colab. Capac. 4. instalaţii şi echipamente vizează: evacuarea dejecţiilor din adăposturi şi asigurarea parametrilor optimi de microclimat specifici fiecărei categorii de suine în parte (temperatură. 4.Fig. iar apa umple cupa. Racord). Corpul adăpătorii. umiditate.). 56 Adăpătoare cu supapă comandată de animal (după M. 5.. În spatele clapetei se află montată o supapă cu arc racordată la reţeaua de apă. 3. 2. Cupă. Corpul adăpătorii. Supapă.T. Fig. O asemenea adăpătoare poate deservi un număr de 30-40 capete de porci. Cu tijă tubulară (1. ventilaţie. Scafa. Orificiu pentru pătrunderea apei în cupă. 2004) A. aceasta acţionează supapa. B. 1997) 1. 1 73 . precum şi sporirea productivităţii muncii. 55 Adăpători tip suzetă (după S. 57) asemenea utilaje. Bungescu. 3. 2. montându-se câte una/boxă. Adăpătorile cu supapă comandate de către animal (fig. Atunci când animalul împinge clapeta cu capul. Tija tubulară pe care o acţionează porcul cu gura). 3. 56) sunt reprezentate dintr-o cupă metalică prevăzută la partea superioară cu o clapetă cu deschidere interioară.

nu trebuie neglijat faptul că masa de fecale. A B Fig. tractorul prevăzut cu lamă de buldozer. Instalaţiile transportoare cu racleţi pot fi de mai multe tipuri: cu un singur transportor cu racleţi pe lanţ. Grupul de acţionare. Planul înclinat). urină şi ape uzate provenite zilnic de la suine ridică serioase probleme legate de poluare – aspect esenţial în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător. cu transportor cu racleţi batanţi. Vedere generală. să fie rezistente din punct de vedere constructiv şi funcţional. B. Utilajele şi instalaţiile necesare evacuării dejecţiilor din adăposturi trebuie să asigure o bună curăţire a boxelor şi compartimentelor. 1969) A. 3. Schema (1. 58) este alcătuită dintr-un grup de acţionare (motor electric trifazic de 4. Lopata mecanică poate lucra într-o rigolă deschisă. În funcţie de sistemul de creştere practicat. 4. Gligor. să nu contribuie la ridicarea umidităţii în adăposturi. Adăpost pentru scroafe de reproducţie. un plan înclinat şi lopata propriu-zisă. utilajele şi instalaţiile folosite la evacuarea dejecţiilor din adăposturile de suine pot fi reprezentate de: lopata mecanică. cu lăţimea de aproximativ 85 cm şi adâncimea de 10 cm.2 Fig. cu două transportoare cu racleţi pe lanţ. 2. să fie uşor de întreţinut. 2.5 kw cu reductor). 57 Tipuri de adăposturi pentru suine 1. Adăpost pentru tineretul suin Totodată. instalaţii de evacuare hidraulică şi instalaţia de evacuare pneumatică. 58 Lopata mecanică (după V. 74 . Lopata mecanică (fig. un troliu cu cablu de tracţiune. Lopata. instalaţiile transportoare cu racleţi. Cablu.

. Secţiune longitudinală (1.Instalaţia cu două transportoare pe lanţ este recomandabilă atât pentru adăposturile de suine cu boxe aşezate pe două rânduri. Transportor cu racleţi.5 kw. Şină de ghidare. Grupul de acţionare al instalaţiei este constituit dintr-un motor electric. .Instalaţia cu un singur transportor pe lanţ (fig. 3. cu alee centrală. Grup electric de acţionare . 59) este recomandabilă pentru adăposturile de suine cu boxe aşezate pe două rânduri.motor asincron trifazat de 4. 5. În vederea evacuării gunoiului se pune în funcţiune întreaga instalaţie. Gligor. Rigolă.6 ori mai mare faţă de cea a transportorului orizontal. Plan înclinat. 4. iar cel al planului înclinat de un motor de 1 kw şi un reductor care imprimă lanţului o viteză de 1. Transportorul orizontal este acţionat de un motor electric asincron trifazat de 5 kw.. 1969) A. la remorcă. Plan general. Întreaga instalaţie prezintă avantajul unei mai bune comportări în timpul funcţionării. cu alee centrală. ca şi în cazul instalaţiei cu un singur transportor pe lanţ.Instalaţia cu transportor cu racleţi batanţi se poate folosi în cazul adăposturilor cu boxe aşezate pe un singur rând. care execută o mişcare rectilinie de du-te- 75 . 6. deoarece este eliminată curba care se formează la trecerea lanţului cu racleţi de pe planul înclinat spre cel orizontal (în rigolă). 2. A B Fig. 59 Schema instalaţiei cu un singur transportor cu racleţi pe lanţ (după V. cu lopata sau razul în rigole spre planul înclinat. un reductor şi un dispozitiv cu cremalieră care transformă mişcarea circulară a motorului într-o mişcare rectilinie. iar apoi dejecţiile solide sunt împinse manual. După ce dejecţiile solide se împing cu razul în rigolă se pune în funcţiune transportorul. Role de ghidare. B. cât şi pentru cele cu două alei laterale.

60). Instalaţia pneumatică de curăţire a adăposturilor (fig. Lămpile cu radiaţii infraroşii (fig. 61 Schema instalaţiei pneumatice de curăţire a adăposturilor (după V. 1969) 1. Bară. Racleţi batanţi. 4. instalaţia funcţionează ca un veritabil aspirator. Rezervoare pentru colectarea gunoiului. Instalaţiile şi echipamentele necesare menţinerii microclimatului au rolul de a asigura parametrii optimi de igienă a aerului din adăposturi (temperatură. Instalaţia pentru evacuarea hidraulică a gunoiului din adăposturile de suine asigură operativitate deosebită în curăţirea spaţiilor de cazare de tip industrial. Conductă de aspiraţie. 4. 2. ventilaţie. un aparat pentru strângerea dejecţiilor şi o serie de rezervoare în care se colecteză gunoiul. având o cursă de 1. Cât priveşte ventilatorul centrifugal. 61) contribuie în bună parte la reducerea umidităţii din spaţiile de cazare a suinelor. un furtun gofrat. vino. Cremalieră. fiind formată din: reţeaua de apă pentru spălare. bazinele de fermentare şi paturile de uscare a gunoiului. la valori corespunzătoare fiecărei categorii de suine în parte. 1969) 1. Gligor. o asemenea instalaţie este formată dintr-un ventilator centrifugal. Ventilator.Fig. conducte de aspiraţie. 5. (fig. 62 Lămpi cu radiaţii infraroşii 76 . Tractorul echipat cu lama de buldozer se utilizează de regulă la strângerea gunoiului din padocuri. acesta deserveşte întreaga instalaţie. umiditate. 3. 60 Schema instalaţiei transportorului cu racleţi batanţi (după V. 62) sunt folosite cu prioritate în sectorul de maternitate pentru încălzirea suplimentară a A B C Fig. reţeaua de canalizare. 3. În linii generale. Motor electric. Gligor. Reductor. 5. 2. etc). iar caracteristicile sale trebuie să corespundă şi să fie adecvate dimensiunilor adăpostului. Practic.7 m (în sensul deplasării gunoiului) şi o cursă pasivă (inversă). Fig. Aparat pentru strângerea gunoiului. Furtun gofrat.

b. Instalaţiile de iluminat interiorul adăposturilor trebuie calibrate în mod corespunzător şi montate de către personal autorizat. 2. Dispozitiv pentru paralelizarea curentului de aer.. adăposturile şi compartimentele destinate suinelor de toate categoriile. 4. 3. c. montat pe un tronson al unui canal de ventilaţie. gaze naturale. 3. montat la priza de aer de pe acoperiş). cărbuni.64). 63 Prize de aer (după M. curent electric). 77 . Lampă întunecată cu radiaţii infraroşii (1. B. Reflector). 2. 1982) A. Ventilatoare axiale şi montarea lor (a. montat pe un suport în pereţii laterali ai adăpostului. De acoperiş. Clapetă de dirijarea aerului. 2. 1982) A. spaţiilor destinate purceilor nou-născuţi. B. Rotor. pe sezonul rece pot asigura în bune condiţii confortul termic optim. 64 Tipuri de ventilatoare (după M. Ele sunt acţionate de motoare A a B b c Fig.. Ventilatoarele trebuie să asigure o primenire suplimentară a aerului din adăposturi. Soclu. Prizele de aer (fig. Radiator. îndeosebi în prima săptămână de viaţă. 1. Lampă cu incandescenţă cu reflector interior. De perete. Jaluzele. 63) asigură o bună ventilaţie naturală în 1 2 Fig. Asemenea lămpi se fabrică şi se comercializează într-o gamă de puteri cuprinse între 100 şi 1000 W. Căproiu şi colab. Schema unui ventilator radial.(după M. în maternităţi şi în sectorul de tineret suin. Aceste prize de aer trebuie prevăzute şi confecţionate cu prilejul montării pe adăpost a acoperişului şi ferestrelor. electrice de diferite mărimi şi se prezintă sub diferite forme constructive (fig. Lampă cu incandescenţă cu reflector exterior. C. Centralele termice construite sub diverse forme şi funcţionabile pe diferite surse energetice (lemne. Căproiu şi colab.. Căproiu şi colab. 1982) 1.

Fiind în general costisitoare din punct de vedere financiar. La manipularea lor se va purta în mod obligatoriu echipamentul de protecţie adecvat (cisme de cauciuc. Uneltele. reprezintă ustensilele de bază necesare curăţirii primare (mecanice) a adăpostului. Camera de umidificare.V.M. Instalaţiile şi agregatele necesare curăţirii chimice (formolizării adăposturilor) sunt reprezentate de pompe de diferite mărimi. Lopata şi razul manual. Instalaţiile de condiţionare a aerului (fig. ele trebuie să fie supravegheate şi remediate de personal calificat.S.. Capitolul 4 3 CERINŢE MINIME EUROPENE PENTRU PROTECŢIA ŞI PERFORMANŢELE SUINELOR 78 . Ventilator. cu condiţia respectării tuturor normelor legale de protecţia muncii şi paza stingerii incendiilor. a U. 5. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii legată de utilajele. Rezervor de apă. studenţii se vor documenta practic în biobaza disciplinei. Pompă. Bateria de încălzire. 65 Instalaţia de condiţionare a aerului (după M. Căproiu şi colab. salopete. 7. bonete. 4.E. ochelari de protecţie). 3. în sectorul mecanic al fermei zootehnice aparţinătoare S. unele fiind montate chiar pe şasiuri auto. 6. Bateria de reîncălzire. şorţuri de cauciuc. Filtru de praf. Cluj-Napoca şi vor face ieşiri la ferme de creşterea suinelor din Transilvania. 2. Separator de picături. după depopulare. instalaţiile şi echipamentele utilizate în creşterea şi exploatarea suinelor trebuie întreţinute în mod corespunzător şi verificate periodic.D. 1982) 1. utilajele. în conformitate cu indicaţiile firmelor producătoare. Totodată. diluarea nocivităţii din adăposturile şi compartimentele diferitelor categorii de suine. furtunul de cauciuc racordat la un robinet montat pe instalaţia de apă din interiorul adăpostului sau la un hidrant din apropiere. instalaţiile şi agregatele pentru dezinfecţie servesc la efectuarea operaţiunilor de curăţire mecanică şi chimică a adăposturilor şi padocurilor. 65) asigură Fig. 8. roaba sau cărucioarele sub diferite forme constructive. instalaţiile şi echipamentele folosite în creşterea suinelor.A.

cu unele completări făcute în lunile octombrie şi noiembrie ale anului 2001 se referă la: cerinţele minime pentru protecţia suinelor şi cerinţele de performanţă a acestora.01. paie sau amestec din aceste materiale. > limita maximă de zgomot – 85 db. > trebuie ca fiecare animal să aibă acces la hrană în acelaşi timp cu ceilalţi din grup. dar. > întreţinerea în adăposturile vechi se permite până la data de 01. pe cât posibil este de evitat. când animalele sunt întreţinute în grup fără o furajare ad libitum (la discreţie) sau cu hrănitori individuale electronice. CERINŢE MINIME PENTRU PROTECŢIA SUINELOR λ Specificaţii generale Întreţinere > cel puţin 8 ore lumină cu 40 lucşi. Furajare şi management > furajare cel puţin odată pe zi. să audă. etc). λ Vieri Întreţinere > boxa vierului trebuie amplasată şi construită astfel încât să permită animalului să se întoarcă. > suprafaţa boxei pentru un vier adult să fie de cel puţin 6 m2. în privinţa protecţiei animalelor. λ Scroafe Întreţinere > este interzisă întreţinerea în stare legată. 4. > statele membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure perfecţionarea angajaţilor din sectorul de creştere a suinelor. 79 . > toţi porcii cu vârstă mai mare de două săptămâni să aibă apă în mod permanent.Cerinţele minime europene pentru protecţia şi performanţele suinelor sunt legiferate prin Directiva 630/91 a Uniunii Europene –document care impune o revizuire a tehnologiilor de creştere şi exploatare a suinelor în toate categoriile de ferme. lemn. rumeguş. > spaţiul plin al grătarului – minimum 80 mm. să miroase şi să vadă alţi porci. O sinteză a documentului precizat.1. > suinele trebuie să aibă acces continuu la materiale care pot să le suscite interesul şi pe care le pot mişca în voie (fân. 2006.

> începând cu data de 01. 01. 2003 este permisă întreţinerea în grup pentru adăposturile noi pentru toate unităţile (săptămâna a IV a de gestaţie până la penultima săptămână înaintea fătării); > este permisă întreţinerea scroafelor gestante pentru o perioadă, în boxe individuale, pentru limitarea mişcării; > suprafaţa boxei în funcţie de numărul de animale cazate în boxă (tabelul 13);
Tabelul 13 Suprafaţa boxei în funcţie de numărul de animale cazate în boxă
Mărimea grupului de scroafe (cap) 1-4 5-10 11-40 peste 40 1-6 peste 6 Suprafaţa/scroafă/ Număr de scrofiţă scroafe/scrofiţe (m2) cazate 2,50 4 2,30 10 2,25 20 2,02 50 Scrofiţ e 1,80 6 1,64 20 Suprafaţa boxei (m2) 10 23 45 101 10,8 32,8

> mărimea boxei de întreţinere în grup trebuie să fie mai mare de 2,8 x 2,4 m, iar spaţiul/scroafă adultă de 2,25 m2 (± 10%), respectiv/scrofiţă de 1,64 m2 (±10 %), din care: - pardoseală plină - 1,3 m2 la scroafe şi 0,95 m2 la scrofiţe (cu suprafaţa perforată a pardoselii de maximum 15%, iar distanţa dintre spaţiile golae de pe grătare de maximum 20 mm); - lăţimea grătarului pe care calcă scroafa trebuie să fie de minimum 80 mm. > cu o săptămână înainte de fătare, scroafele trebuie întreţinute pe un strat gros de paie. Furajare şi management > scroafele întreţinute în grup trebuie să fie furajate cu un sistem care permite furajarea individuală, pentru a înlătura concureţa la furajare; > toate scroafele gestante trebuie să primească furaj de bază suficient sau furaj cu un conţinut optim de proteină brută, fortifiant.
λ Purcei sugari

Întreţinere > distanţa dintre grătare trebuie să fie de maximum 11 mm; > lăţimea grătarului pe care calcă purcelul trebuie să fie de minimum 50 mm; > perioada minimă de alăptare să fie de 28 de zile, cu excepţiile: - când este periclitată sănătatea scroafei; - când sunt înţărcaţi şi mutaţi în adăposturi dezinfectate pentru tineret. Furajare şi management

80

> pilirea şi tăierea colţilor se permite doar în cazul în care se demonstrează că este periclitată sănătatea sfârcurilor scroafei şi integritatea celorlalţi purcei din boxă; > castrarea după a VII a zi de viaţă este permisă doar cu anestezie şi făcută de către un veterinar;

λ Tineret şi suine la îngrăşat

Întreţinere > spaţiile de cazare trebuie asigurate în mod diferenţiat, în funcţie de masa corporală, astfel: - până la 10 kg – 0,15 m2; - 10 –20 kg – 0,20 m2; - 20-30 kg – 0,30 m2; - 30-50 kg – 0,40 m2; - 50 – 85 kg – 0,55 m2; - 85 – 110 kg – 0,65 m2; - peste 100 kg – 1,00 m2. > formarea loturilor trebuie să se facă în mod cât mai uniform, în cel mult o săptămână. Furajare şi management > furajarea trebuie făcută cu nutreţuri corespunzătoare categoriei; > se vor lua măsuri pentru evitarea luptelor dintre animale.

4.2. CERINŢE MINIME NECESARE PERFORMANŢELOR LA SUINE

Reglementările europene în vigoare impun adaptarea producţiei cărnii de porc la cerinţele pieţii comunitare, care solicită o calitate superioară realizată în condiţii de maximă eficienţă. Practic, o bună eficienţă economică în practica creşterii suinelor se poate realiza numai în condiţiile obţinerii unor performanţe ridicate ale materialului biologic. Asemenea performanţe pot fi sintetizate astfel: > performanţele de reproducţie ale scroafelor (prolificitatea biologică) să fie de 11,512 purcei născuţi la fătare, din care 11,5 purcei vii, iar la înţărcare ( prolificitatea economică la 28 de zile) 9,5 capete; > pentru un an sunt necesare în medie 2,2 fătări care să ducă la obţinerea unui număr de 21 de purcei/scroafă/an, cu un procent de natalitate de 80%; > masa corporală medie a purcelului la naştere să fie de minimum 1,4 kg, cu un spor mediu zilnic de la naştere la înţărcare de 220 g/zi;

81

> în faza de tineret, sporul mediu zilnic să fie de 400 g, astfel că la 70 de zile să se atingă masa corporală de 25-28 kg, iar consumul specific să fie de 2,5 kg de furaje/kg spor; > procentul de pierderi la categoria tineret suin să nu depăşească 3%; > pentru suinele la îngrăşat se consideră eficientă masa corporală finală de 110-115 kg, cu realizarea unui spor mediu zilnic de 700 g, cu un consum specific de 2,9 kg furaje/kg spor; > procentul de pierderi la categoria suine la îngrăşat să fie de sub 3%; > după sacrificare, materialul biologic suin îngrăşat trebuie să ofere peste 55% carne în carcasă. În România, parametrii menţionaţi şi ceruţi de Uniunea Europeană sunt realizaţi în doar câteva unităţi de creştere şi exploatare industrială a suinelor, dar pentru generalizarea lor în fermele familale se impune luarea următoarelor măsuri: - utilizarea la reproducţie a unor linii materne şi paterne cu potenţial genetic superior într-o combinaţie optimă care să conducă la obţinerea unor carcase cu procent ridicat de carne; - utilizarea pe linie maternă a raselor Marele alb şi Landrace sau numai a rasei Marele alb selecţionată pentru rata de creştere în ţesut muscular, precum şi scrofiţe PIC România – Camborough ®; - utilizarea ca vieri terminali a unor rase consolidate în direcţia producţiei de carne (Pietrain – cu peste 60% ţesut muscular, Duroc – cu 58-60% ţesut muscular, LSP 2000 – linie obţinută la S.C. Romsuintest Periş S.A., cu 58-60% ţesut muscular, vieri PIC România – PIC 402, 407, 408); - administrarea unor raţii corespunzătoare noilor genotipuri realizate, care la vârsta de circa 6 luni să realizeze 100-110 kg în viu (calculul necesarului de proteină trebuie să pornească de la compoziţia ţesutului muscular în aminoacizi şi în special în lizină); - respectarea normelor minime privind protecţia suinelor – aspecte prevăzute în Directiva 630/91 a Uniunii Europene şi care se referă la: normele de lumină, de umiditate, de zgomot, de suprafeţe necesare pe categorii, de transport, accesul la diferite materiale care să suscite interesul diferitelor categorii de suine, etc. La ora actuală, în ţara noastră, protecţia animalelor este reglementată de Legea 205/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004.

Capitolul 5

4

APRECIEREA ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIILOR LA SUINE

Rezultatul final al creşterii şi îngrăşării suinelor îl reprezintă obţinerea unor producţii de calitate superioară şi în condiţii de economicitate maximă. Practic, aprecierea producţiilor în vederea unei valorificări superioare a suinelor se poate face, atât pe animalul viu, cât şi pe animalul sacrificat (pe carcasă).

82

la încheierea testării. iar în cazul unor efective mari. cântăririle se efectuează individual . lunar în creşă şi îngrăşătorie şi la livrare. în asemenea ferme cântăririle se fac. astfel: . În linii generale. pe lângă cântăririle periodice menţionate se impun o serie de alte cântăriri. .masa corporală reprezentând element de referinţă în momentul începerii urmăririi consumului specific de furaje.Aprecierea dinamicii de creştere a materialului biologic suin reprezintă una din preocupările de bază atât în fermele de producţie cât şi în cele de selecţie şi testare. În funcţie de rezultatele obţinute se poate urmări şi aprecia modul de realizare a performanţelor propuse de fermier pentru fiecare etapă a creşterii. la înţărcare. Timp Masa finală – Masa iniţială Vr (viteza relativă sau intensitatea de creştere) = --------------------------------------. indicii de creştere se calculează pe baza următoarelor relaţii: Masa finală – Masa iniţială Va (viteza absolută de creştere sau sporul mediu zilnic) = ----------------------------------. de înmulţire şi hibridare). Masa iniţială 83 . Folosind rezultatele cântăririlor. de regulă: la fătare. cunoaşterea dinamicii de creştere obţinută prin cântărirea materialului biologic permite retribuirea personalului îngrijitor. viteza relativă sau intensitatea de creştere şi coeficientul de creştere. .1. unde interesează producţia de carne şi grăsime. Totodată. (182 zile). APRECIEREA ÎNSUŞIRILOR DE PRODUCŢIE PE ANIMALUL VIU Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul viu poate servi ca reper în reglarea factorilor tehnologici de creştere şi exploatare. . cu scopul adaptării celor mai judicioase măsuri tehnico-organizatorice de dirijare a proceselor de creştere.. nivelul şi calitatea produsului (carne sau reproducători) sunt în mare măsură dependente de modul în care este condus acest proces. Aprecierea creşterii (producţiei) pe animalul viu se face prin determinarea unor indici de creştere reprezentaţi de viteza absolută sau sporul mediu zilnic. cântăririle periodice (lunare) se fac pe întregul efectiv de animale.la intrarea în testare (91zile) – cântăririle se efectuează individual. deoarece. aprecierea creşterii şi dezvoltării este necesară a se face periodic. Practic. Ca tehnici se utilizează aprecierea dinamicii de creştere şi a gradului de îngrăşare a animalelor. pe loturi de control alese randomizat din efectivul fiecărei categorii. în sensul recuperării eventualelor rămâneri în urmă sau abateri de la parametrii funcţionali normali planificaţi de către fermier la începutul perioadei de referinţă. de selecţie. În cadrul fermelor de creştere şi îngrăşare.5. iar rezultatele se consemnează în fişa individuală a animalului şi în fişa de control a scroafei-mamă. În cadrul fermelor care produc material biologic destinat prăsilei (ferme de elită.la vârsta de 135 de zile – pe parcursul testării după performanţele proprii.

mandibula largă şi întinsă. În multe cazuri aprecierea conformaţiei corporale se face fie prin calificative. Pielea fină. Rotunde şi prelungite Scurt şi bine dezvoltat. Masa finală . stratul de grăsime moderat.Masa iniţială C (coeficientul de creştere) = ------------------------. 1977) Criteriul analizat Masa corporală Forma corporală Aspect de calitate Aspect de exterior Sferturile corpului Spinarea Coastele Flancurile Spetele Gâtul Capul Membrele anterioare TOTAL Cerinţe de îndeplinit pentru calitatea de carne În concordanţă cu cerinţele comerciale. părul mătăsos şi bine repartizat pe corp. Depărtate şi bine plasate Puncatj maxim 10 10 17 8 10 10 8 6 6 7 3 5 100 . spete rotunjite.Metodele subiective se bazează pe aprecieri vizuale asupra conformaţiei corporale. descinse. cu şunci adânci. . Astfel. îmbinate armonios. 84 . comparând rezultatele obţinute cu indicatorii planului de producţie şi graficul de urmărire şi realizare a acestuia. Tabelul 14 Aprecierea calităţii suinelor în viu (Criterii de punctaj utilizate în ţări anglo-saxone) (după Maynard. Arcuite. Cântăririle periodice ale loturilor de control din fermele de producţie se fac. linia superioară orizontală. lunar. Regiunile corporale proporţionate. Aceasta se poate face prin metode subiective şi obiective. animalele care dau la sacrificare o producţie bună de carne au corpul alungit. În acest caz aprecierea gradului de îngrăşare se face în funcţie de vârstă şi etapă. determinarea grosimii stratului de slănină pe linia superioară a corpului animalului. Corespunzător cu dezvoltarea vârstei. trenul posterior mai dezvoltat. şunci dezvoltate. Musculatura este evidentă pe anumite regiuni corporale ca: spata. şunca posterioară. puternic. deoarece între exteriorul materialului biologic suin şi producţia de carne există o strânsă legătură.x 100. linia inferioară a abdomenului paralelă cu linia superioară a corpului.Aprecierea gradului de îngrăşare presupune aprecierea producţiei de carne pe animalul viu. Extinse şi profunde. realizând o cavitate toracică profundă. cântăriri de control ale loturilor de descendenţi în cadrul sectorului de testare. întinsă. Corp lung. cu întindere bună. fie prin acordarea unui punctaj (tabelul 14). etc. Lungi. Lungă şi lată. coastele orientate mai mult posterior.Metodele obiective constau în cântăriri periodice ale loturilor de control din fermele de producţie. descinse până la jaret. citat de Popescu-Băran. de regulă.

Îngrăşarea de control se încheie cu determinarea: consumului mediu de hrană în perioada de control propriu-zisă. In sistemul intensiv (industrial). Furajele se administrează constant şi uniform sub aspectul valorii nutritive în toate fermele de control.N. Metoda nu prezintă riscul apariţiei unor infecţii. de către Hazel şi colab. lama siletului se va introduce perpendicular pe direcţia fibrelor musculare. astfel: 85 .) pentru un kg spor masă vie şi precocităţii (se exprimă prin numărul de zile necesar pentru realizarea masei corporale de 90 respectiv 110 kg). vârstă. a penetrabilităţii razelor X. Determinarea grosimii stratului de slănină de pe linia superioară a corpului se face pe animalul viu. care indifernt de masa corporală se realizează la ieşirea din testare.Acest mod de apreciere are un caracter operativ. animalele se cântăresc periodic. etc. deoarece. după tehnici impuse de intensitatea de exploatare a materialului biologic. (1959) şi se bazează pe diferenţa de consistenţă a ţesutului adipos şi muscular. Metoda “live probing” (proba directă) a fost introdusă pentru prima dată în S. iar perioada de control propriu-zis este cuprinsă între 90-182 de zile. (de la vârsta de 90 de zile până la realizarea masei corporale de 40 de kg). iar apoi se citeşte grosimea stratului de slănină. Cântăririle de control în cadrul sectorului de testare se organizează la loturile de descendenţi ai reproducătorilor. ultima coastă. în funcţie de rezultatele obţinute se pot adapta măsurile tehnico-organizatorice cele mai corespunzătoare. Pe parcursul îngrăşării. Pentru a se evita totuşi pătrunderea în ţesutul muscular. Perioada de control propriu-zis este cuprinsă între 40-110 kg masă corporală şi se finalizează cu sacrificarea animalului. iar cele neconsumate se cântăresc în vederea calculării cantităţii consumate. In sistemul gospodăresc. perioada de îngrăşare începe după cea de pregătire. iar în figura 66 sunt redate punctele de măsurare a grosimii stratului de slănină pe animalul viu. perioada de pregătire este de numai 7 zile (între vârsta de 83-90 de zile). dimineaţa înainte de administrarea primului tain. în anumite puncte (greabăn. fie cu ajutorul unor aparate speciale care funcţionează pe principiul penetrabilităţii ultrasunetelor. a sporului mediu zilnic.A. fie prin măsurare directă cu ajutorul unui stilet gradat. metoda constă în efectuarea unor incizii în pielea animalului.U. Limita de pătrundere a stiletului este dată de rezistenţa pe care o opune ţesutul conjunctiv dens ce separă stratul de slănină de muşchi. Tehnic. a capacităţii de valorificare a furajelor exprimată prin consumul specific (kg şi U. crupă). a conductibilităţii electrice. Prin aceste incizii nedureroase se introduce cu atenţie un stilet gradat.

67 Metoda prin ultrasunete 1. În realitate.receptor cu ultrasunete. conform relaţiei: a+b+c Grosimea medie = -----------3 Metoda prin ultrasunete (fig. utilizând un aparat emiţător . Cap palpator. 1985) a . între ţesutul adipos subcutan şi ţesutul muscular. 3. iar grosimea medie este egală cu media celor trei determinări. acesta este reflectat la zona de separare. în mod normal. în raport cu timpul scurs între emisia şi recepţia de ultrasunete. Muşchi. c .Fig. dacă se trimite un fascicul de ultarsunete pe piele. b . acesta nu reprezintă altceva decât timpul necesar pentru ca ultrasunetele să traverseze stratul de slănină şi să revină la receptor. Farkas şi T.la crupă: perpendiculara dusă de la “iie“ delimitează jambonul.67) a fost stabilită de Dumont la Centrul Naţional de Cercetări Zootehnice de la Jouy-enJosas – Franţa. Ultrasunete emise. Principiul pe care se bazează indicaţiile date de acesta porneşte de la constatarea că. utilizând relaţia: Vxt 86 . Cunoscând viteza de propagare a ultrasunetelor în stratul de grăsime al animalului se poate determina grosimea acestuia.la spinare: pe perpendiculara dusă din ultimul spaţiu intercostal pe linia spinării. Slănină. 66 Metoda “live probing” şi stiletul gradat (după N. Pop. 5 Ultrasunete reflectate. Determinarea grosimii stratului de slănină se face în fiecare punct la 4-6 cm de linia mediană a spinării. 2. Porţiunea reflectată influenţează un receptor şi se înscrie pe un tub catodic ca un ecou a cărui poziţie.la greabăn: pe perpendiculara dusă de la articulaţia humero -cubitală (olecran) pe linia spinării. Fig. 4.

cu un grad redus de exactitate şi nu pot constitui fundament temeinic în munca de selecţie. dar rezultatele cele mai concludente (cu date complete) se obţin în cazul sacrificărilor de control efectuate în fermele de selecţie şi testare. Din punct de vedere zootehnic asemenea observaţii au un caracter orientativ. Această categorie de aprecieri se poate face în condiţii de producţie pe loturi de animale trimise la sacrificare.de la a IX-a vertebră dorsală la cea de-a XV-a. Aprecierea carcaselor pe parcursul abatorizării şi la 24 de ore după sacrificare (după zvântare şi răcire) se poate face prin metode subiective şi obiective.2. mărimea. 87 .de la prima vertebră lombară la ultima sacrală. . t = timpul citit pe tubul catodic. etc. între muşchi. care constă în depunerea grăsimii. . precum şi între grupele mai mari de muşchi) şi perselare (însuşire fizică a cărnii care constă în prezenţa grăsimii infiltrată sub formă de arborescenţe fine printre fibrele musculare) a cărnii. V = viteza ultrasunetelor în slănină. iar cel muscular este bun conducător de electricitate). mărimea şi consistenţa osânzei. în care: Cele mai bune condiţii de citire sunt cele care au frecvenţe de 5 Mhz. viteza medie de propagare este de 1730 m/s. viteza medie de propagare este de 1850 m/s. 5. Metoda este foarte apreciată în măsurătorile impuse de munca de selecţie a suinelor. forma şi rotunjimea jambonului. viteza medie de propagare este de 1980 m/s.e = ---------. Metodele subiective se bazează pe aprecierea vizuală a carcaselor şi au în vedere: cantitatea şi aspectul ţesutului muscular şi adipos. gradul de marmorare (însuşire fizică a cărnii. consecutiv procesului de îngrăşare. APRECIEREA ÎNSUŞIRILOR DE PRODUCŢIE PE ANIMALUL SACRIFICAT Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul sacrificat permite evaluarea cea mai corectă a calităţii carcaselor şi a cărnii de suine. astfel: . denumit “Lean meter”. Pe baza numeroaselor determinări s-a constatat că viteza de propagare a ultrasunetelor este diferită pe “şira spinării” animalului. În acest caz se foloseşte un aparat electric pentru măsurarea stratului de slănină. grosimea slăninii. dezvoltarea masei musculare de-a lungul coloanei vertebrale. 2 e = grosimea stratului de slănină. Metoda electrică se bazează pe diferenţa de conductibilitate electrică dintre ţesutul adipos şi ţesutul muscular (ţesutul adipos este rău conducător de electricitate.de la prima vertebră cervicală şi până la a VIII-a vertebră dorsală.

5. . Tărăboanţă şi colab. z – punctele de măsurare a stratului de slănină). supus îngrăşării după o anumită tehnică şi sacrificat la vârsta 182 zile.1).grosimea medie a stratului de slănină de pe linia abdominală.2). .grosimea medie a stratului de slănină pe linia dorsală.68. Cât priveşte stabilirea grosimii medii a stratului de slănină de 88 . Lungimea mică a carcasei.lungimea jambonului (se măsoară între marginea anterioară a osului pubis şi articulaţia tibio-tarso-metatarsiană). . .lărgimea externă (lărgimea mare) a carcasei (se măsoară între greabăn şi piept) (fig. cu cap.68. Pentru exactitatea rezultatelor sa convenit ca aprecierea să se facă pe carcasele obţinute de la unul din descendenţii (mascul sau femelă) de la o scroafă. Lungimea mare a carcasei. .suprafaţa cotletului.4).3).6). y.grosimea stratului de slănină la nivelul ultimei coaste. .lărgimea internă (lărgimea mică) (se măsoară între marginea inferioară a celei de-a V-a vertebre dorsale şi faţa superioară a sternului) (fig.lungimea mare a carcasei (măsurată între articulaţia occipito-atloidiană şi marginea anterioară a osului pubis) (fig. .masa celor două jumătăţi de carcasă.randamentul la sacrificare. 6.68. utilizând în acest scop diferite instrumente adecvate.perimetrul jambonului (fig.perimetrul fluierului. c. 2. 1983) 1. După 24 de ore de la sacrificarea animalului. . . 4. Lungimea jambonului. Lărgimea externă. picioare şi osânză. . 68 Diverse măsurători pe carcasa de suine (după Gh. Fig. . Perimetrul jambonului . pe carcasă se pot stabili: . .proporţia de carne în carcasă. 3. . Lărgimea internă (a.numărul coastelor şi al vertebrelor. .lungimea mică a carcasei (măsurată între marginea anterioară a primei coaste şi marginea anterioară a osului pubis) (fig.Metodele obiective se bazează pe o serie de măsurători şi determinări directe. b. 68.68.lungimea membrului posterior (între marginea anterioară a osului pubis şi vârful ongloanelor). .raportul de carne – grăsime. x.suprafaţa “ochiului de muşchi”. .

pe o perpendiculară dusă pe suprafaţa ochiului de muşchi longissimus dorsi (fig. C (la nivelul flancului).69).L. > Determinarea suprafeţei “ochiului de muşchi” se face. în locul cu cea mai mică grosime) şi în punctele x.z. fie prin planimetrarea acesteia la nivelul secţiunii transversale a cotletului de la ultima coastă.y.Fig. măsurătorile se fac în punctele: a. (trei puncte situate în regiunea şalelor. Apoi. metoda Hammond). atât conturul “ochiului de muşchi” (secţionarea muşchiului longissimus dorsi) cât şi cel al cotletului. Farkas şi T. Planimetrul (fig. astfel încât aceasta să cuprindă secţiunea cotletului în întregime. iar exprimarea se face în centimetrii. în locul cu cea mai mare grosime). 69 Secţiune transversală prin cotlet de porc şi stabilirea grosimii stratului de slănină la nivelul ultimei coaste Imprimarea se execută cu creion negru în momentul în care.70) este instrumentul folosit pentru 89 . b.68). Fig. Pentru aceasta se lipeşte o bucată de hârtie de calc pe secţiunea carcasei. cu creionul negru (nu se va folosi creion chimic. B (la nivelul ombilicului). pe hârtie de calc. carcasa se secţionează în vederea tranşării. În cazul determinării suprafeţei “ochiului de muşchi” prin planimetrie operaţiunea debutează cu imprimarea secţiunii transversale a cotletului de la nivelul ultimei coaste. pe carcasă se fac măsurători în trei puncte: A (la nivelul apendicelui xifoidian al sternului).68). la nivelul muşchiului gluteus). 1985) pe linia dorsală (fig. 68 Determinarea grosimii stratului de slănină pe carcasă (după N. (la greabăn.Pop.O. iar rezultatul final se calculează pe baza relaţiei: A+B+C G (cm) = --------------3 > Stabilirea grosimii stratului de slănină la nivelul ultimei coaste sau a grosimii stratului de slănină în cotlet (S. (pe spinare. (fig.– “slight of lean”) se face prin măsurarea la o distanţă de 8 cm de la colţul superior al cotletului. pix sau carioca !) se va trasa exact. iar rezultatul final se calculează pe baza relaţiei: x +y + z a + b + ------------3 G (cm) = ---------------------------3 > În cazul stabilirii grosimii medii a stratului de slănină pe linia abdominală. fie prin alte metode (metoda liniară.

pe acest braţ se găseşte culisant dispozitivul de înregistrare. Greutate de fixare. pentru scara de 1 : 10 se poate face în felul următor: cu un creion bine ascuţit se desenează un pătrat perfect cu latura de 5 cm (25 cm2). el se compune din două braţe şi dispozitivul de înregistare a măsurătorilor. iar cele 10 diviziuni ale vernierului corespund cu 0. reglarea instrumentului. 8. în felul următor (ex. Braţul de fixare.1 în 0. Citirea suprafeţei înregistrate pe planimetru se face cu 4 cifre.9 diviziuni de pe tamburul de înregistrare). gradat de la 0 la 10 şi trasat din 1 în 1. de obicei. Şurub de fixare. Disc orizontal.dispozitivul de înregistrare prezintă: tamburul de înregistrare (reprezintă piesa activă a dispozitivului gradat de la 1 la 10 şi trasat din 0.braţul de trasare (format dintr-o tijă metalică gradată.prima cifră . iar la celălalt capăt o piesă de articulare cu cel de al II–lea braţ). două şuruburi de fixare a dispozitivului de înregistrare pe braţul de trasare. la un capăt prezintă un ac de urmărire a conturului suprafeţei de planimetrat. Cele două braţe sunt reprezentate de: .7 . 70 Planimetrul 1. Disc de analizare. iar prin tatonare se mută dispozitivul de înregistrare pe braţul de trasare. vernierul (este amplasat în stânga tamburului de înregistrare. Lupă pentru urmărirea conturului “ochiului de muşchi”. . Datorită faptului că imaginea “ochiului de muşchi” este reprezentată pe hârtia de calc la scara de 1:1. determinarea de suprafeţe reprezentate în plan la diferite scări. 4. 13.se citeşte pe discul orizontal în dreptul 90 . Chiar dacă instrucţiunile de folosire ale planimetrului sunt însoţite. discul orizontal (se cuplează cu tamburul de înregistrare printr-un sistem de şurub fără sfârşit. Carcasă. .Fig. Micrometrul.71): . 6. 11. un alt vernier paralel cu braţul de trasare (este gradat de la 0 la 10 şi divizat din 1 în 1 şi serveşte la reglarea planimetrului). Practic. Şurub micrometric. acul de urmărire a conturului este înlocuit de o lupă în centrul căreia se găseşte imprimat un cerculeţ de urmărire. 5. fig. Totodată. Braţul de trasare. Vernier. Vernierul braţului de trasare. planimetrul trebuie reglat pentru a înregistra exact suprafaţa la această scară. 12.braţul de fixare (format dintr-o tijă metalică care are la un capăt o greutate şi un ac cu ajutorul căruia se fixează pe planşeta de lucru. 10. se planimetrează această suprafaţă. 2. de un tabel care indică la ce diviziune de pe braţul de trasare trebuie să se găsească cifra 0 de pe vernierul care este paralel cu acesta. spre exemplu. Tambur de înregistrare. care. Manetă pentru conducerea planeimetrului. gradat de la 1 la 10 şi trasat din 1 în 1).1). 3. La unele planimetre. 14. 9. Apoi. 7. un picioruş de sprijin şi o manetă pentru conducerea instrumentului). spre dreapta sau stânga până când se obţine exact înregistrarea suprafeţei de 25 cm2.

f. aşezarea braţului de trasare al planimetrului cu dispozitivul de trasare în aşa fel încât braţul de trasare să fie paralel cu marginea planşetei. Farkas şi T. articularea braţului de fixare şi aşeazarea pe planşetă astfel încât să formeze cu braţul de trasare un unghi de 900 spre partea superioară a planşetei. Tehnica de lucru cu planimetrul presupune: a. se face prima citire în modul descris anterior (Atenţie ! Nu se aduce dispozitivul de înregistrare la 0.1.25 cm2 se va proceda la efectuarea unei serii de 6-8 planimetrări succesive. iar apoi se vor lua două valori apropiate şi se va face media aritmetică a acestora. această citire va deveni citire iniţială şi se va obţine o nouă diferenţă. se scade valoarea iniţială din cea de-a II-a citire. h. Pop. . i. în sensul acelor de ceasornic. Dacă această diferenţă este mai mare de 0. După împărţirea la 10. e. b.a III-a cifră – 5 – este reprezentată de subdiviziunile de pe tamburul de înregistrare. 1985) .indicelui (în cazul în care acest indice se află situat între două cifre se consideră cifra mai mică). g. parcurgând cu atenţie traseul.a II-a cifră – 4 – este reprezentată de una din gradaţiile întregi de la 1 la 10 de pe tamburul de înregistrare care se găseşte în dreptul valorii 0 de pe vernierul din stânga acestuia. respectiv valoarea mai mică. c. se procedează apoi la o nouă urmărire a conturului suprafeţei de “ochiului de muşchi” imprimat pe foaia de calc.a IV-a cifră – 3 – se alege de pe vernier pornind de la valoarea 0 în sus şi reprezintă trasarea ce corespunde pe vernier în perfectă continuitate cu o gradaţie de pe tamburul de înregistrare. fixarea hârtiei de calc pe care a fost imprimată suprafaţa “ochiului de muşchi” pe o planşetă de desen sau pe o bucată de carton alb. iar acul de urmărire a conturului să fie aproximativ în centrul suprafeţei de planimetrat. procedându-se în mod similar la alegerea sa cu cea de la a II-a cifră. Fig. care va reprezenta valoarea mai mare decât citirea iniţială. ci se citeşte aşa cum este !). se procedează la o nouă citire. în cazul în care cifra 0 de pe vernier are corespondent între două cifre de pe tambur. 71 Citirea dispozitivului de înregistrare al planimetrului (după N. aducerea acului de urmărire într-un punct oarecare pe conturul suprafeţei de planimetrat. 91 . se urmăreşte cu acul o singură dată întreg conturul suprafeţei de planimetrat. iar diferenţa obţinută se împarte la 10 – rezultatul împărţirii reprezentând suprafaţa “ochiului de muşchi”. până în punctul de pornire. la colţul drept inferior al uneia dintre ele. ce au valori de 0. . în cm2. d.

72 Stabilirea suprafeţei “ochiului de muşchi” prin metoda liniară (după. în care: 0. 92 .în cazul în care această perpendiculară intersectează “ochiul de muşchi” se va deplasa perpendiculara până la locul în care va reprezenta o tangentă la ochiul de muşchi. Pentru a putea-o aplica se copiază conturul “ochiului de muşchi” din cotlet pe hârtie de calc având grijă ca acesta să fie într-o poziţie cât mai orizontală. D – Înălţimea muşchiului longissimus dorsi (Î) > Metoda Hammond de determinare a suprafeţei “ochiului de muşchi” utilizează acelaşi contur ca şi în cazul metodei liniare. cu delimitarea prealabilă a suprafeţei ce urmează a fi stabilită. Tărăboanţă şi colab. . Fig. (fig.> Metoda liniară de determinare a suprafeţei “ochiului de muşchi” se aplică în situaţia în care nu dispunem de planimetru.73). Gh.73 reprezintă un coeficient de calcul valabil pentru rasa Marele alb şi metişii acesteia cu alte rase. (fig.72).din locul de intersecţie al acestei drepte cu limita internă a secţiunii cotletului se ridică o perpendiculară pe această dreaptă spre limita externă a secţiunii cotletului . Această delimitare se face în felul următor: .73. În urma calculelor se obţine o suprafaţă a “ochiului de muşchi”. foarte apropiată de cea stabilită prin planimetrie. C. datele obţinute se introduc în relaţia: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) = AB x CD x 0. > Determinarea suprafeţei cotletului se face prin planimetrie. B – Lărgimea muşchiului longissimus dorsi (L). 1983) A.din punctul care marchează limita superioară internă a stratului de slănină se duce o dreaptă de 10 cm spre linia internă a secţiunii cotletului. dar suprafaţa se calculează pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) = 2 x (lărgimea + înălţimea) Rezultatele obţinute în cazul aplicării acestei metode prezintă o certitudine mai mică decât în cazul planimetriei sau metodei liniare. După ce se trasează şi se măsoară cu atenţie lărgimea (L) şi înălţimea (Î).

93 . totul se raportează la masa animalului viu. dar cel “la rece” este mai mic cu 2-3 % decât cel “la cald”. > Stabilirea raportului carne – grăsime (RCG) se bazează pe corelaţia genetică dintre cantitatea de carne şi cantitatea de grăsime din întreaga carcasă (r = 0. 75). la masa carcasei se însumează şi masa organelor interne comestibile. Farkas şi T. starea de îngrăşare. Operaţiunea de tranşare constă în împărţirea carcasei pe regiuni de măcelărie ţinând cont de însuşirile culinare ale acestora.x 100 Suprafaţa secţiunii cotletului (cm2) > Stabilirea randamentului la sacrificare (R) se poate face. alimentaţie (animalele hrănite cu cantităţi mari de suculente sau cu raţii de 9-11% celuloză au un randament la sacrificare mai scăzut). vârstă (animalele tinere şi cu o masă corporală mai redusă au un randament la sacrificare mai mic). 1985) . Determinarea se face pe baza relaţiei: Masa carcasei (kg) R (%) = --------------------------------.Fig. fiind cuprins între 70-85%. fie “la cald” (imediat după sacrificare). 73 Determinarea suprafeţei cotletului de la nivelul ultimei coaste (după N. individ. Pop. se poate determina aşa numitul “randament comercial” a cărui valoare poate ajunge până la 90%. Diferenţa dintre suprafaţa cotletului şi cea a “ochiului de muşchi” reprezintă suprafaţa grăsimii din secţiunea cotletului. acesta este mai mic comparativ cu cele pentru grăsime sau mixte). etc. (fig. randamentul la sacrificare este mai mare cu circa 4% decât în cazul prelucrării prin jupuire).x 100 Masa animalului viu (kg) La suine. În situaţia în care. El este determinat de: rasă (la rasele specializate pentru producţia de carne. condiţiile de transport (dacă transportul este de lungă durată randamentul la sacrificare se reduce considerabil).88) şi se calculează pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) RCG = ----------------------------------------------------------Suprafaţa grăsimii din secţiunea cotletului situat la nivelul ultimei coaste (cm2) > Stabilirea proporţiei de carne în carcasă (PCC) se bazează pe aceeaşi corelaţie genetică ca şi în cazul stabilirii raportului de carne – grăsime şi reprezintă obiectiv principal al selecţiei. iar apoi. masa corporală.suprafaţa care urmează a fi planimetrată este reprezentată şi de partea care include “ochiul de muşchi”. la suine. Calcularea proporţiei de carne în carcasă se poate face pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi”(cm2) PCC (%) = ----------------------------------------------. fie “la rece” (la 12-24 de ore de la sacrificare la 1-40C). randamentul la sacrificare este mai mare decât la alte specii de mamifere cu interes de fermă. tehnologia de prelucrare (în cazul prelucrării prin opărire. precum şi criteriu de apreciere şi certificare a calităţii materialului biologic de reproducţie.

1983) > Calitatea superioară (circa 42%): – Ceafa (se limitează anterior printr-o perpendiculară pe coloana vertebrală la nivelul articulaţiei occipito-atloidiană. care nu în toate cazurile au corespondent în regiunile de exterior.Antricotul (cuprinde muşchii dorsali de la a VI-a până la ultima vertebră dorsală şi se limitează în faţă cu ceafa. prin linia ce le desparte de antricot. iar posterior cu cotletul). Tărăboanţă şi colab. Gh. secţionând coastele la treimea superioară de-a lungul muşchiului longissimus dorsi). 1983) > Specialităţi (circa 26%): . medii şi grase) (după. iar postero-inferior prin articulaţia grasetului = femuro-tibio-rotuliană) (fig. După detaşarea tuturor regiunilor. lateral cu pieptul. sortarea se face pe următoarele categorii de calităţi: Fig. iar inferior se învecinează cu capul pieptului). 75) (cuprinde muşchii dorsali. 76 Jamboane de diferite calităţi (musculoase. Fig. Fig. iar lateral se limitează cu linia imaginară care trece paralel cu coloana vertebrală. anterior prin fleică. 75 Cotlete de diferite calităţi (musculoase.Cotletul (fig.Muşchiuleţul (cuprinde muşchii psoas major. . până la ultima vertebră lombară. 74 Tranşarea carcasei şi împărţirea pe regiuni (după. începând cu prima vertebră lombară. medii şi grase) 94 .Jambonul (se delimitează supero-anterior prin cotlet. în funcţie de scopul comercial. . posterior. Tărăboanţă şi colab.Lucrarea se face în mod diferenţiat de la o ţară la alta. Gh.76). . minor şi ilicus).

iar inferior la articulaţia humero-radio-ulnară. Gh. de vier. posterior cu fleica şi reprezintă partea inferioară a cutiei toracice). gust. În situaţia în care se procedează la dezosarea completă a carcasei se poate stabili cu scop ştiinţific şi raportul carne-oase (după dezosare se face cântărirea oaselor şi a cărnii + grăsimii. Tărăboanţă şi colab.(după. . Tărăboanţă şi colab. culoare. > Calitatea a II-a (circa 13%) – Pieptul (se limitează anterior cu capul. fibula şi rândul superior de oase metatarsiene). iar cel de la membrul posterior. . sau invers). respectiv de la jaret în jos). superior cu ceafa şi Fig. (musculoase. gustul consumatorilor şi implicit cerinţele pieţii). > Infiltraţiile grăsoase sunt apreciate vizual pe secţiunea carcasei (au o calitate mai bună carcasele la care grăsimea este infiltrată în fascicule. (fig. 95 . 1983) > Calitatea I (circa 14%): – Spata (cuprinde muşchii spetei şi ai braţului. deoarece însăşi produsul se găseşte sub semnul dependenţei permanente a unor factori evaluaţi cu mai multă sau mai puţină exactitate (valoare nutritivă. consistenţă. etc).Rasoalele (cel de la membrul anterior cuprinde regiunea antebraţului cu oasele radius şi ulna. medii şi grase) (după. dar mirosul dezagreabil se poate decela repede dacă se frige o bucată de carne pe grătar. Totuşi. iar apoi se calculeză la un kg de oase. 77). fără muşchii aferenţi. . > Consistenţa cărnii de porc depinde de fineţea fibrelor musculare şi se apreciază prin pipăit pe suprafaţa secţiunii muşchiului (în funcţie de rezistenţa opusă la presare. Metodele subiective de apreciere a calităţii cărnii de porc fac referire la infiltraţiile grăsoase.Fleica (anterior se limitează cu mijlocul de piept.Capul (cu toate regiunile de exterior). etc. deci oasele scapulum şi humerus – delimitarea posterioară făcându-se în dreptul celei de a V-a vertebre toracale.Picioarele (cuprind extermităţile membrelor anterioare şi posterioare. regiunea gambei cu oasele tibia. > Calităţile gustative ale cărnii proaspete de porc sunt mai dificil de perceput pentru gusturi şi mirosuri indezirabile (miros de peşte. aprecierea masei musculare dintr-o carcasă de porc se poate face. 77 Piept de diferite calităţi. Aprecierea calităţii cărnii de porc constituie o problemă foarte complexă. 1983) antricotul. superior cu cotletul. câte kg de carne revin. de la genunchi. fără a face depozite între muşchi). Gh. fie prin metode subiective (bazându-ne pe simţuri) fie prin metode obiective (pe analize de laborator). iar posterior cu jambonul). > Calitatea inferioară (circa 5%) .

la aer carnea se oxidează mai repede şi capătă o nuanţă mai închisă. După acest timp. Din acest motiv se recomandă ca examenul ei să se facă pe secţiune proaspătă. Carnea de consistenţă densă prezintă fibrele musculare cu un diametru redus şi cu fasciculele musculare de dimensiuni mici – aspect care determină o frăgezime satisfăcătoare. În funcţie de creşterea pH-ului peste 6. aceasta se poate stabili cu ajutorul unui aparat denumit penetrometru. muşchii cu un pH mai ridicat sunt mai închişi la culoare decât cei care au un pH mai scăzut. Astfel. calitatea cărnii scade (în general pentru cărnuri şi produse de mezelărie. În practică se poate considera că la pH-urile cuprinse între 5 şi 6. cu dimensiunile de 7. muşchii cu un pH apropiat de 5.2 indică un punct critic).2 (pH-ul unui muşchi la animalul în viaţă şi în repaus). Metodele obiective privind aprecierea calităţii cărnii de porc utilizează diverse tehnici de laborator. semitare şi densă = consistenţă fermă. randamentul la fabricaţie şi calitatea produsului finit depind de legătura apei cu proteinele cărnii. la valori de 4. Valoarea acestui ultim pH este influenţată în foarte mare măsură de starea de oboseală şi de post. cu cât pH-ul va fi mai ridicat. în momentul sacrificării animalului. în ceea ce priveşte consistenţa.consistenţa cărnii este apreciată ca fiind: moale.62/2. Deci. Astfel. supus unei presiuni de 155.38 cm.65 kg timp de 15 secunde. calitatea cărnii va fi cu atât mai bună.62/7. un pH de 6.4 au o putere de reţinere a apei mai redusă decât cei cu un pH apropiat de 6 – lucru esenţial în procesele de procesare a cărnii de porc.5 (în timp de 18-24 de ore după sacrificare). În acest sens este necesar să se utilizeze o probă de carne răcită la +1 0C. Totodată. valoarea pH-ului (“pH ultim”) se stabilizează în funcţie de condiţiile de conservare şi de starea cărnii. dură). Impresia vizuală asupra culorii şi nuanţelor sale la carnea de porc corespunde cu reflectarea razelor luminoase pe suprafaţa cărnii. psoasul şi muşchii fesieri). dar mai ales de structura fibrelor în raport cu aciditatea (pH-ul) sau a apei cu proteinele. Operaţiunile se efectuează cu ajutorul pH-metrelor (potenţiometre) şi al electrozilor (mai utilizate sunt pH-metrele cu pile şi electrozii cuplaţi: unul de măsurare şi altul de referinţă).54 mm (adâncimea până la care pătrunde un ac cu diametrul de 0.9-6. indică obiectiv diferenţele de consistenţă). Semnificaţia valorii pH-ului trebuie pusă în legătură cu unele caracteristici ale cărnii şi anume că. 96 . > Culoarea cărnii de porc depinde de concentraţia de pigment (hemoglobină şi mioglobină). o netă corelaţie există între valoarea pH-lui şi puterea de reţinere a apei (însuşire care exprimă cantitatea de apă fără legătură care produce exudaţia cărnii). Numeroase investigaţii au stabilit că pH-ul muşchiului trece de la 7-7. iar valorile sale depind de conţinutul în acid lactic format pe baza rezervei de glicogen în masa musculară. > Determinările de pH redau concentraţia de ioni de hidrogen a unui muşchi (de regulă se analizează muşchiul longissimus dorsi. Astfel. de condiţiile de sacrificare şi alimentaţia pe care animalele au primit-o înaintea sacrificării.

350 0.475 0.250 120 kg 0. Cât priveşte clasarea cărnurilor de porc în raport de calitate. Tabelul 15 Valoarea ponderală a unor organe interne comestibile la diferite mase corporale la sacrificarea suinelor (după. aprecierea consistenţei grăsimii de porc se face prin palparea cu degetul şi dă rezultate bune. Calitatea părului se apreciază în funcţie de lungimea şi grosimea firelor. Exemplarele de suine primitive produc 500-600 g de păr. ν Aprecierea produselor secundare obţinute de la suine se face după sacrificarea.Dacă această legătură este slabă. 1983) Organul Inima Pulmonii Ficatul Rinichii 40 kg 0. climă. . natura gliceridelor şi prezenţa antioxidanţilor pot să influenţeze sensibilitatea grăsimii la oxidaţie.215 0.calitatea I – carnea de culoare roşie-închisă care prezintă o uşoară diferenţă de culoare între muşchi. Pe lângă aceasta.185 50 kg 0. ν Aprecierea calităţii grăsimii presupune stabilirea principalelor caracteristici. nici prea clară. 97 . . uniformă pe toată suprafaţa de secţiune. iar cele din rasele ameliorate. care pot reprezenta circa 8-12% din masa animalului sacrificat. Deşi nu se includ în calculul randamentului la sacrificare. fără umezeală.calitatea a II–a – carnea de nuanţă roz care prezintă o uşoară diferenţă de culoarea între muşchi.Părul reprezintă un produs secundar apreciat pentru însuşirile mecanofizice. circa 200 g şi de calitate inferioară. cu foarte multă umezeală.200 60 kg 0. acesta oferă indicaţii asupra calităţii totale de acizi graşi nesaturaţi. > Rezistenţa la râncezire se poate aprecia după indicele iod.630 0.520 0. Tărăboanţă şi colab. lucru de care depinde evoluţia procesului de râncezire. În practică. sex. > Consistenţa se apreciază prin metode fizice şi chimice.500 0. după cum urmează: > Culoarea se apreciază vizual (se consideră de calitate. Totuşi.870 0. nici prea închisă. foarte contrastantă între muşchi.175 0. pierderile sunt importante şi produsul este sec. etc. .715 0.calitatea e x t r a – carnea de nuanţă roşie-închisă.330 În categoria produselor secundare necomestibile se include: părul şi pielea. Gh.145 0. aceasta se face ţinând seama de următoarele caracteristici: .695 0. . starea de îngrăşare. Cantitatea şi calitatea lui depinde de rasă.884 1. vârstă. categoria produselor secundare comestibile grupează o serie de organe interne (tabelul 15). eviscerarea şi tranşarea animalului şi se pot clasifica în: comestibile şi necomestibile. precum şi de tehnica de obţinere. nu şi asupra naturii lor.calitatea a III–a – carnea de nuanţă roz-pal. regiune corporală. fără umezeală. carcasa în care grăsimea are culoarea albă).

Cel mai bun păr este considerat cel care depăşeşte lungimea de 10 cm, grosimea de 200-250 microni şi este obţinut prin smulgere, după sacrificarea animalului. - Pielea constituie organul de protecţie al corpului şi participă la reglarea diferitelor funcţii ale organismului, ca: respiraţia, circulaţia, excreţia, termoreglarea, metabolismul glucidic, etc. Ea reprezintă circa 4-7% din masa corporală a animalului. Calitatea pieilor de suine depinde de structură şi suprafaţă – însuşiri influenţate la rândul lor de: rasă, vârstă, sex, starea de întreţinere, etc. Pielea exemplarelor din rasele primitive este mai groasă, mai densă şi mai puţin elastică; cea a suinelor tinere este mai puţin densă, mai uniformă ca grosime şi structură, iar cea a scroafelor, mai subţire decât a vierilor. De la exemplarele aflate în stare avansată de îngrăşare se obţine o piele mai elastică decât de la cele slabe, iar de la cele subalimentate rezultă piei uscate şi cu structură slabă. În vederea valorificării, pieile de suine trebuie conservate (supuse operaţiunilor de sărare, uscare, sortare, etc.). Aprecierea subproduselor obţinute de la suine permite ridicarea eficienţei economice în creşterea şi exploatarea speciei, fiind susţinută de o gamă largă de subproduse, astfel: - Sângele obţinut în urma sacrificării reprezintă 3-4% din masa corporală a animalului şi are multiple întrebuinţări în industria alimentară, farmaceutică, uşoară, etc. El prezintă următoarea compoziţie chimică: 20-21% substanţă uscată; 79-80% apă; 18-19% proteine (din substanţa uscată; 14-14,2% hemoglobină (din proteine); 0,07% glucoză; 0,04% colesterină; 0,23% lecitină0; 11% grăsimi. Pentru conservarea de scurtă durată a acestui subprodus se foloseşte în mod obişnuit sarea de bucătărie, bioxidul de carbon, (pentru 2-3 săptămâni), acidul salicilic, acidul tartric, acidul boric, etc., iar pentru conservarea de lungă durată se practică deshidratarea. - Glandele cu secreţie internă obţinute de la suine se utilizează în industria farmaceutică în măsură mult mai mare decât cele rezultate de la alte specii de animale, datorită asemănării structurale cu cele ale omului. Dintre glandele endocrine se utilizează: hipofiza (pentru obţinerea somatotropinei–S.T.H.; tireostimulinei– S.T.H.); tiroida (pentru obţinerea tiroxinei şi triiodotrioninei); parotida (pentru obţinerea hormonului paratirpoidian care acţionează asupra metabolismului fosfocalcic) etc. Extractele de ficat se utilizează contra anemiilor, iar din bilă se extrag o serie de acizi (biliari, glucocolic, taurocolic) care facilitează resorbţia lipidelor din tubul digestiv. Din creier şi măduva spinării se extrag: colesterina, lecitina, cefalina, iar din splină – hormosplenul cu rol în hematopoeză. - Oasele rezultate de la suine se utilizează în industria zahărului sau pentru obţinerea făinii de oase necesară hrănirii animalelor. - Cornul şi unghiile obţinute de la suine se utilizează la obţinerea unor produse cheratinoase folosite în industrie.

5.3. VALORIFICAREA SUINELOR

98

Valorificarea suinelor se poate face prin: livrarea animalelor în viu, în carcasă sau livrarea de animale vii pentru utilizare în alte ferme. Livrarea în viu a suinelor destinate tăierii se face din ferme şi zone fără boli contagioase, corespunzătoare următoarelor categorii: - suine pentru carne, cu masa corporală cuprinsă între 80-130 kg; - suine îngrăşate în scop special, peste 130 kg; - scroafe reformate, recondiţionate şi vieri reformaţi, castraţi şi recondiţionaţi. Nu se admit la tăiere scroafele gestante şi vierii cu mai puţin de trei luni de la castrare, cu plaga de castrare necicatrizată. Livrarea în carcasă trebuie să respecte exigenţele mereu crescânde ale consumatorilor pentru o proporţie cât mai mare de carne macră. În acest sens este necesară stabilirea operativă a calităţii carcasei şi implicit a plăţii dieferenţiate a acesteia. Practic, carcasa de suină înseamnă corpul unui porc sacrificat, eviscerat şi cu emisiunea sangvină efectuată; tăiat de-a lungul liniei mediane (sau netăiat), fără păr, limbă, copite, organe genitale, osânză, rinichi şi diafragmă. Sistemul oficial de apreciere a carcaselor de porcine în U.E. este sistemul “SEUROP” (tabelul 16) care ia în considerare clasificarea pe baza procentului de ţesut muscular.
Tabelul 16 Sistemul de clasificare “S E U R O P” Clasa de calitate
S E U R O P

Procentul de ţesut muscular din masa carcasei
(%)

peste 60 55-60 50-55 45-50 40-45 sub 40

Statele membre ale U.E. pot decide aplicarea acestui sistem în următoarele situaţii: - în cazul abatoarelor nespecializate unde numărul de porci sacrificaţi/săptămână nu depăşeşte 200 de capete; - în cazul abatoarelor care sacrifică numai porci din producţia proprie (ferme proprii) şi care tranşează toate carcasele rezultate. În ceea ce priveşte conţinutul de carne din carcase, acesta este evaluat prin diferite metode sau cu aparate autorizate de clasificare. O metodă simplă este metoda celor două puncte Z.P. (Zwei Punkte). Aceasta constă în efectuarea a două măsurători liniare pe carcasă (grosimea stratului de slănină deasupra muşchiului Gluteus medianus, cu includerea grosimii pielii - S şi grosimea cărnii în linie dreaptă dintre canalul medular şi vârful superior al muşchiului Gluteus mediu - F), iar apoi estimarea procentuală a ţesutului muscular (M%).

99

Un aparat autorizat în U.E. pentru stabilirea conţinutului de carne din carcase este FOM (FAT-O-MEATER), de producţie daneză (firma SFK). Acesta are la bază reflectanta diferenţiată a undei de lumină de către ţesutul muscular şi cel de grăsime. Reflectanta este măsurată cu ajutorul unei sonde optice prevăzută cu două fotocelule. Cât priveşte starea termică de prezentare a cărnii de porc destinată comercializării şi consumului aceasta poate fi: proaspătă (imediat după tranşarea carcasei); refrigerată (răcită la temperatura de 0-40C). Acest regim termic permite conservarea cărnii de porc pentru o perioadă de maximum 72 de ore. Totuşi, refrigerată la 00C şi umiditatea aerului de 80-85%, carnea de proc se poate păstra până la 21 de zile, timp după care începe să-şi piardă în mod substanţial savoarea; congelată (când s-a atins temperatura de –180C în starturile cele mai profunde ale carcasei, adică la os). În asemenea stare, carnea de porc se poate păstra în bune condiţii timp de 6 luni; decongelată (readucerea cărnii la starea de a putea fi folosită ca hrană). Decongelarea se poate realiza, fie în mod lent (prin menţinerea ei în frigider timp de 24 de ore sau la temperatura mediului ambiant, dar ferită de lumină şi căldura excesivă), fie “umed” (prin imersarea pachetelor cu carne congelată în apă rece sau caldă). Este interzisă recongelarea după decongelare, deoarece congelările şi decongelările repetate duc la pierderi ale valorii nutritive (se elimină proteina din sucul muscular). Livrarea animalelor vii pentru diferite ferme poate fi întâlnită în cazul crescătoriilor specializate în producerea de purcei care pot livra: purcei înţărcaţi, la 710 kg sau tineret pentru îngrăşare, la 30-35 kg. O altă categorie de suine care se poate livra altor ferme o reprezintă indivizii pentru prăsilă (vieruşi sau scrofiţe) – material biologic ce poate fi: de rasă curată, metişi F1 sau scrofiţe rotaţionale. La livrarea acestor ultime categorii de suine trebuie întocmită întreaga documentaţie zootehnică, respectată legislaţia sanitar-veterinară în vigoare şi normele de transport specifice. Cât privesc preţurile, în ambele cazuri, acestea se stabilesc prin negocieri directe între părţi sau prin licitaţie.

Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 5, studenţii vor face observaţii, notaţii şi aplicaţii practice privind aprecierea materialul biologic suin din biobaza disciplinei, în vederea valorificării.

100

iar managerul fermei să realizeze pe deplin implicaţiile distructive ale bolilor în ceea ce priveşte eficienţa economică globală. encefalomielita infecţioasă porcină. pesta porcină africană. cu rate de mortalitate de peste 95% la toate categoriile de suine. pentru a şti să sesizeze medicului veterinar problemele de sănătate ale animalelor. boala lui Aujeszky. febra aftoasă. pe de altă parte. BOLI SPECIFICE SUINELOR La suine pot fi întâlnite boli: infecto-contagioase (virale). micotice. numit generic Tortor suis – agent patogen existent într-un rezervor natural de infecţie şi menţinut la 101 . gripa (influenţa) porcină. pe de o parte şi protecţia consumatorilor de produse provenite de la acestea. de nutriţie şi tehnopatii. variola. reclamă cunoaşterea principalelor boli şi intervenţii zoo-veterinare specifice. 6. Mai mult. PESTA PORCINĂ poate apare în orice sezon al anului. 6. stomatita veziculară.1.1. crescătorul de porci trebuie să posede unele cunoştiinţe minime legate de patologia suină. cu o evoluţie epizootică explozivă şi un grad foarte ridicat de difuziune. exantemul veziculor. protecţia materialului biologic suin. sindromul SMEDI.1. pneumonia virală a porcului (VPP). Boli infecto-contagioase Din grupa bolilor infecto-contagioase (virale). la suine pot fi întâlnite: pesta porcină. sindromul respirator şi de reproducţie (PRRS). gastroeneterita transmisibilă (TGE). precum şi efectele răspândirii acestora în afara unităţii pe care o coordonează. parazitare. bacteriene. de sistemele de creştere şi de tehnologiile aplicate. Boala este declanşată de un virus filtrabil cu aspect sferic.Capitolul 6 BOLI ŞI ACŢIUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR Indiferent de mărimea fermelor.

iar în forma supraacută. Împotriva pestei porcine orice tratament medicamentos este inutil şi interzis (obligatoriu suinele cu semene clinice de pestă se sacrifică în condiţii speciale. Apoi. apariţia virusului menţionat rupe echilibrul organic. cu numeroase hemoragii de mărimea gămăliei de ac. indiferent de atribuţiunile de lucru. precum şi pareza trenului posterior.nivelul suinelor sălbatice (ex. conjunctivitele cu o mare cantitate de exudat ce determină aderenţa aproape completă a pleoapelor. Boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. mărfurilor şi materialelor. putând evolua: supraacut (cu durata de 24-36 de ore). executarea obligatorie a dezinfecţiilor. comparativ cu cea întâlnită în cazul rujetului. Mistreţul european) şi care. Boala se transmite direct prin contactul porcilor sănătoşi cu cei bolnavi sau trecuţi prin boală. ca măsuri generale se impune: dirijarea şi controlul sever al persoanelor. dezinfecţia severă a fermei şi vidul sanitar. Până în prezent. o serie de microbi din grupa Pasteurella şi Salmonella care nu produc nici un fel de boală. după 5 zile. iar Salmonella produce leziuni digestive. 102 . rinichii prezintă aspect degenerat de culoare cenuşiegălbuie. vomismente. Cum în organismul porcilor sănătoşi se pot găsi. periodic îşi exacerbează patogenitatea dând naştere la epizootii. Pateurella începe să producă leziuni ale aparatului respirator localizate la nivelul cavităţii toracice. acut (cu durata de 4-7 zile). cu localizare la nivelul cavităţii abdominale. iar singura cale de a preveni declanşarea bolii este profilaxia. cu baza spre margine şi vârful spre interiorul splinei.50C). primele manifestări constau în diminuarea apetitului animalelor bolnave. După o perioadă de constipaţie. dar în conformitate cu legislaţia U. În formele acute moartea animalelor survine în interval de 10-20 de zile. acţiunea nu va mai fi permisă – singura măsură acceptată fiind eradicarea totală prin lichidarea întregului efectiv. pe zonele mediane ale membrelor (dacă se apasă cu degetul pe pielea înroşită. animalelor. Astfel. la animalele bolnave se instalează tulburări nervoase. pe rât şi urechi (urechile capătă un aspect “marmorat”). dezinsecţiilor şi deratizărilor periodice. sub strictul control sanitar-veterinar). pe splină apar numeroase infarcte de forma unor triunghiuri mai închise la culoare decât fondul organului. datorită faptului că se menţine în efectiv purtătorul şi eliminatorul de germeni. asociată cu starea febrilă care nu scade la nici un tratament. diaree severă. La necropsie se observă o mărire în volum a ganglionilor limfatici regionali (în secţiune prezintă aspect marmorat). în mod normal. prin carnea. subacut (cu durata de 14-20 de zile) şi cronic (cu durata de până la 50-60 de zile) – forma cea mai periculoasă. PESTA PORCINĂ AFRICANĂ prezintă o distribuţie geografică în zonele de est şi sud ale Africii. sângele şi organele provenite de la porcii bolnavi. după 2-4 zile apar: starea febrilă (până la + 41. culoarea roşie congestivă se menţine. în România controlul şi prevenţia pestei porcine se făcea prin vaccinări obligatorii cu vaccin antipestos. iar virulenţa celor doi microbi de asociere creşte enorm. De regulă.E. asigurarea materialului de lucru şi de protecţie pentru întregul personal din fermă. dar reapare imediat) şi apariţia de hemoragii punctiforme. vezica urinară este congestionată. dar au fost situaţii când aceasta s-a semnalat şi în Europa sau America. în şi dinspre fermă. înroşirea pielii pe abdomen. Astfel. când aceasta dispare. apoasă şi de culoare gri-gălbuie.

strănuturi şi chiar conjunctivite. prezenţa virusului dă semnele clinice ale unei pneumonii cronice. iar extremităţile capătă o culoare cianotică. Astfel. GASTROENTERITA TRANSMISIBILĂ (TGE) atacă în mod diferit toate categoriile de suine. diaree şi vomismente. În mod frecvent. iar contaminarea se produce prin contact direct sau pe cale aeriană. precum şi în luarea măsurilor de dezinfecţie şi carantină. PNEUMONIA VIRALĂ A PORCULUI (VPP) este declanşată de un virus filtrabil care îşi păstrează capacitatea de infecţie până la – 200C. virusul declanşează o creştere bruscă a temperaturii corporale. la purceii mai tineri se pot observa diareei pasagere sau strănuturi. boala se transmite prin contactul direct dintre animale şi apare brusc (de regulă toamna sau iarna timpuriu).Boala este declanşată de un virus din grupa Iridoviridae – agent patogen foarte stabil şi rezistent (supravieţuirea virusului în sânge păstrat în camere frigorifice a fost de până la 6 ani. dezinfecţie şi carantină. temperatura corporală a animalelor bolnave scade brusc. apare inapetenţa. Diagnosticul trebuie confirmat prin examen histopatologic şi virusologic. în caz de apariţie. La categoriile de suine cu vârsta mai mare se constată o tuse uscată şi în accese. descărcări de exudat mucopurulent conjunctival sau nazal. inapetenţă. însoţită de vome şi consum frecvent de apă (datorită stării de deshidratare severă. După o perioadă de incubaţie de 5-9 zile. GRIPA (INFLUENŢA) PORCINĂ este o boală infecto-contagioasă de natură mixtă. tuse. Cu o perioadă de incubaţie de 2-7 zile. în fapt un virus asemănător virusului gripal uman. iar agentul patogen este un virus filtrabil din genul Corona. stări de depresii generale. iar în cel păstrat la tempratura camerei. Diagnosticul bolii se stabileşte prin manifestările clinice specifice şi în laborator. prin examen virusologic. 103 . animalele stau întinse prin colţurile boxelor. respiraţie îngreunată de tip abdominal. virusul declanşează manifestări dramatice la purcei – stări evidenţiate prin diaree puternică de culoare galben-verzui. rata acesteia poate fi de 100%. la ora actuală. cu care este înrudit din punct de vedere antigenic. cu o afinitate deosebită pentru mucoasa gastrointestinală. România este indemnă de pesta porcină Africană. pe o infecţie bacteriană iniţială (Hempohilus influenzae suis) se grefează infecţia cu virusul gripei suine. în primele 2-3 zile de boală. iar la purceii în vârstă de o săptămână. respiraţia accelerată. Apoi. iar măsurile preventive vizează îmbunătăţirea condiţiilor de zooigienă. chiar dacă animalele îşi păstrează apetitul şi aspectul normal. La tineretul suin şi la porcii la îngrăşat se observă inapetenţă. Deşi. tuse. Tratamentul se bazează pe combaterea febrei şi deshidratării prin administrare de antibiotice în cazul infecţiilor secundare. pulsul cardiac foarte rapid. purceii stau mai mult pe lângă sursa de apă). cu 48-36 de ore înaintea morţii (rata mortalităţii este de până la 100%). de câteva luni). moartea survine după 2-7 zile. Semenele clinice constau în: febră. iar cel preventiv constă în vaccinarea scroafelor şi scrofiţelor. cu o rată a mortalităţii de 1-4%. Cu o perioadă de incubaţie de 12-18 ore. dar rata mortalităţii este mai redusă. prin care. îndeosebi dimineaţa la furajare sau după efort fizic. Nu există un tratament specific. boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. Cu o perioadă de incubaţie de 10-16 zile.

spaţiilor interdigitale şi tălpii animalelor apar veziculele secundare ce produc leziuni care. Cu o rată a mortalităţii mai mare la tineret şi în jur de 5% la celelalte categorii de suine. iar în locul lor rămân suprafeţe erodate cu fragmente parţial detaşate de epiteliu necrozat. Infecţia se produce prin contact. care este boală de sezon cu evoluţie scurtă. Aceste vezicule pline cu un lichid seros ce conţin virusul.înlocuirea lor făcându-se într-un interval de 1-3 zile. După o perioadă de incubaţie cuprinsă între două şi şapte zile. La scroafele cu purcei. dar care dispar odată cu eliminarea lichidului. eradicarea ascaridiozelor care influenţează infecţiile pulmonare şi îmbunătăţirea condiţiilor de zooigienă. cât şi a celor secundare. asemenea afte pot să apară chiar şi la nivelul mameloanelor. Comparativ cu gripa porcină. combaterea bolii se realizează prin măsuri de profilaxie (dezinfecţie şi carantină). După 12-48 de ore de la pătrunderea în organismul animalelor. îndeosebi la nivelul lobilor apicali sau cardiaci. În cazul în care aftele se instalează la nivelul copitelor. Nu există tratament specific. precum şi dificultăţi în hrănirea cu furaje. diagnosticul cert al stomatitei veziculare poate fi stabilit prin examene virusologice şi serologice de laborator. După 48-72 de ore. 104 . cu multe subtipuri imunologice. STOMATITA VEZICULARĂ este declanşată de un virus cu două tipuri antigenice din grupa Picornaviridae. iar măsurile preventive se referă la dezinfecţie şi carantină. faringe). pe plămâni se observă zone de pneumonie. apar modificări locomotorii care îngreunează vizibil mişcarea animalelor. prezintă un diametru de 5-30 mm şi o înălţime de 10-20 mm. pneumonia virală a porcului (VPP) este o boală cronică pe toată durata anului. Boala se manifestă prin febră şi apariţia unor leziuni pe limbă. animalele prezintă stări febrile. pe cale intradermică la toate categoriile de suine. limbă. până la 2 centimetrii. Aceste leziuni apar sub formă de papile care evoluează în vezicule pline cu lichid clar şi cu un diametru de la câţiva milimetrii. la nivelul râtului. virusul declanşează formarea unor vezicule (afte) pe mucoasa bucală (buze. asociate cu diferite bacterii piogene pot conduce la pierderea copitelor . aftele se rup. Tratamentul constă în combaterea infecţiilor de asociaţie prin antibioterapie generală. al nărilor şi al buzelor apar nişte vezicule primare (asemănătoare cu “băşicile” produse de arsuri). EXANTEMUL VEZICULOS este o boală infecto-contagioasă declanşată de un virus filtrabil cu o pluralitate de tipuri antigenice şi putere invazivă deosebită. Atât în cazul apariţiei veziculelor primare. caracteristică fiindu-i tusea în accese. După circa 24 de ore de la apariţie. La scurt timp după apariţie. Apariţia acestor suprafeţe este însoţită de numeroase semene clinice (animalele prezintă febră. precum şi pe piele la nivelul coroanei şi între copite. Datorită faptului că nu există tratamente curative specifice.La sacrificarea animalelor. Pentru a putea-o diferenţia de febra aftoasă. rât şi la coroana copitei. boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. veziculele se deschid iar temperatura corporală revine la valorile normale. la nivelul coroanei. FEBRA AFTOASĂ poate afecta toate categoriile de suine şi este produsă de un virus din grupa Picorna. inapetenţă şi salivaţie excesivă).

rotunde. deratizare. fără zone de depresie. în conformitate cu legislaţia sanitar-veterianră. iar tratamentul profilactic se referă la: vaccinări la vieri. animalele prezintă stări de febră. care pot vehicula virusul la alte animale sau chiar genera apariţia altor infecţii secundare. asemenea leziuni nu apar la nivelul copitelor. în prima săptămână de viaţă boala evoluează supraacut. respiraţie sforăitoare. lipsa poftei de mâncare şi manifestări nervoase (neconcordarea mişcărilor trenului posterior. dezinsecţie. scroafe şi tineret. purcei şi tineret. animalele trecând. care determină animalele să se scarpine violent de pereţii şi grilajele boxelor. După dezvoltarea acestor leziuni apar nişte cruste de nuanţă maronie-închis. este produsă de un virus din grupa Herpetoviridae. la purcei. VARIOLA este produsă de un virus din grupa Pox. ENCEFALOMIELITA INFECŢIOASĂ PORCINĂ. cu picioarele anterioare întinse înainte şi cele posterioare spre înapoi. dezinsecţie. inapetenţă şi o neconcordare a membrelor posterioare. apar leziuni ale tegumentului care eliberează un exudat sero-sangvinolent. Unele animale prezintă o postură rigidă. dezinfecţie. La suine (îndeosebi la purcei şi tineret) se manifestă prin simptome nervoase. La purceii în vârstă de 3-4 săptămâni. Diagnosticul sigur al bolii se face prin examen de laborator pe baza leziunilor sistemului nervos central sau examen virusologic. În cazul variolei. devierea capului şi gâtului într-o parte. Combaterea variolei trebuie făcută prin măsuri de profilaxie generală. acesta se face diferenţiat faţă de febra aftoasă şi stomatita veziculară. virusologice şi serologice. fără apariţia manifestărilor nervoase. BOALA LUI AUJESZKY. pe baza simptomelor clinice şi se confirmă prin examene histopatologice. În unele cazuri. Suinele adulte fac de multe ori infecţii subclinice. Datorită acestor stări. începând cu vârsta de 4-6 săptămâni. pierderea apetitului. mai mult. de la aspectul clinic normal. paralizie). dezinfecţie.În ceea ce priveşte stabilirea diagnosticului sigur. însoţite de o iritaţie considerabilă a pielii. dar mai ales la scroafele gestante. Nu există tratament specific. iar marginile au o culoare gri. cunoscută sub numele de pseudorabie. moartea instalându-se de regulă în 3-4 zile de la declanşarea bolii. în mai puţin de o oră. purceii şi tineretul suin. SINDROMUL RESPIRATOR ŞI DE REPRODUCŢIE (PRRS) este produs de un virus denumit Lelystad din grupa Arteroviridae şi poate fi întâlnită la toate categoriile de suine. de regulă neobservate de crescători. slăbirea progresivă şi implicit întârzierea considerabilă a creşterii. După o perioadă de incubaţie de circa 6 zile. cunoscută şi sub numele de boala Teschen (după regiunea unde a apărut prima dată) este declanşată de un virus din grupa Picornaviridae care afectează mai mult tineretul suin. contractura muşchilor buzelor pune în evidenţă dinţii. cu perioadă de incubaţie de 3-11 zile. deratizare. prin conract direct şi prin materialul seminal.încleştarea dinţilor fiind însoţită de scrâşnete de durere. Pe corpul animalelor apar leziuni caracteristice. agent patogen la care sunt vulnerabili. În situaţia unor erupţii variolice generalizate apar stările febrile. iar în alte cazuri animalele muşcă un obiect . tendinţa de deplasare laterală. la comă. iar combaterea afecţiunii se face prin măsuri de profilaxie. Acest exudat atarge muştele sau alte insecte. 105 . dar rămân purtători şi excretori de virus. boala debutează brusc cu febră. Astfel. Boala se poate transmite pe cale aerogenă.

dacă infecţia se instalează în ultima lună de gestaţie. tetanosul. o bacterie izolată de la numeroase specii de animale (bovine. M – mumification = mumificare. vomă şi diaree. dizenteria serpulinică a porcului. aparatul respirator şi genital. canari. dizenteria. rinita trofică. Animalele se retrag în zone întunecoase. tuberculoza. dar o parte din produşi se nasc morţi. cianoza urechilor. RUJETUL sau erizipelul este o boală bacteriană produsă de agentul Erysipelothrix rhusiopathiae. febră. Transmiterea bolii se face prin contact direct sau prin dejecţii. pateureloza. refuzul hranei. Diagnosticul final se pune pe baza examenelor virusologice şi serologice de laborator. câine. porumbei. o parte subponderali şi neviabili şi foarte puţini apar ca dezvoltaţi normal. Purceii fătaţi vii prezintă somnolenţă exagerată şi nu reuşesc să sugă. Forma acută debutează brusc cu moartea câtorva animale. tulburări respiratorii. aceasta poate fi suspectată în situaţiile în care apar tulburări majore de reproducţie (agenţii patogeni prezintă afinitate deosebită pentru uterul gestant şi invadează produşii de concepţie). streptococia. dacă infecţia se produce între a 24 şi a 80–a zi de gestaţie are loc mumificarea unora dintre fetuşi. Boli bacteriene Din grupa bolilor bacteriene. evoluează sub formă acută. colibaciloza. subacută sau cronică. Nu exită încă vaccin împotriva sindromului respirator şi de reproducţie (PRRS). ovine. dar. stau în decubit şi nu se ridică decât forţate. celelalte putând să manifeste febră şi depresie puternică. 6. La scroafele gestante şi în lactaţie boala se manifestă prin inapetenţă.1. I – infertility = infertilitate). edemul malign. se produce moartea şi reabsorţia embrionilor. antraxul. iar profilaxia trebuie făcută şi menţinută prin măsuri de zooigienă. bruceloza. Diagnosticul sindromului SMEDI se pune pe baza unei anchete epizootologice şi a tulburărilor de reproducţie şi se confirmă prin examene de laborator. E – embrionic deah = moarte embrionară. fătări distocice. Denumirea de SMEDI include simbolurile principalelor manifestări (S – stilbirth = naşterea unui progen mort. fătarea are loc la termen. Astfel: dacă infecţia are loc în primele 24 de ore de gestaţie. mortalitatea până la înţărcare fiind de 50-80%. Animalele infectate nu manifestă simptome vizibile de boală. listerioza. avorturi. pieptului şi abdomenului.2. leptospiroza. SINDROMUL SMEDI este declanşat de viruşi din grupele Picornaviridae şi Parvoviridae şi afectează în principal activitatea de reproducţie a suinelor. la suine pot fi întâlnite: rujetul. După 2-3 zile apar leziuni cutanate sub formă de urticarie difuză sau cu 106 . etc) şi care la porc. purcei fătaţi morţi. iar viruşii au predilecţie pentru tubul digestiv. salmoneloza. mumificaţi sau maceraţi. iar scroafele revin în călduri între cicluri. singurele măsuri fiind cele profilactice generale de zooigienă şi carantină. epidermita exudativă a porcilor. Până în prezent nu există un vaccin specific.Animalele prezintă o stare subfebrilă.

Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice. antiinflamatorii. Forma pulmonară se manifestă prin pneumonii sau bronhopneumonii însoţite de febră. a urechilor şi cozii. urmate de deshidratări puternice. prezente în mod normal în intestin. precum şi luarea măsurilor de zooigienă şi carantină. Diagnosticul bolii este uşor de stabilit. Boala poate evolua sub 3 forme: pulmonare. frecvent întâlnită este enterita salmonelică. dar manifestările sunt mai puţin severe. lipsa curăţeniei. care se manifestă prin febră. deoarece bacilul este sensibil la penicilină. Forma cronică apare de obicei în urma ameliorării spontane a formei acute şi se caracterizează prin leziuni necrotice ale unor porţiuni de piele. dar reapare imediat. concomitent cu săruri minerale necesare rehidratării organismului. Tratamentul recomandabil constă în administrarea de sulfamide şi antibiotice cu spectru larg. depresie generală. La porcii în vârstă de 3-6 luni.diaree severă cu pierderi mari de fluide şi slăbire accentuată. El trebuie însoţit obligatoriu de asigurarea condiţiilor de zooigienă. boala debutează cu diaree şi adâncirea flancurilor. dar numai anumite tipuri sunt patogene. în fecale apar descărcări de mucus şi sânge. SALMONELOZA este considerată “boală de mizerie” produsă în principal de bacteria aerobă Salmonella cholerae suis – bacterie favorizată de condiţiile improprii de întreţinere a animalelor.forme geometrice caracteristice. este mai rar întâlnită la purceii în vârstă de până la 30 de zile şi mai frecventă la cei cu vârsta cuprinsă între 1 ½ -3 luni. etc. când aceasta nu se modifică). frigul excesiv. 107 . comparativ cu cea întâlnită în cazul pestei porcine. îndeosebi. Forma subacută prezintă aceiaşi simptomatologie ca şi cea acută. DIZENTERIA este cunoscută sub denumirea de “diareea cu sânge” şi poate afecta. clortetraciclină. Începând cu a doua zi de la instalare. Totuşi. Cu o perioadă de incubaţie de 1-2 săptămâni şi o rată de morbiditate ce poate varia de la câteva animale până la 100%. febră ridicată şi leziuni hemoragipare la nivelul pielii şi tegumentelor. dar trebuie completat cu examen bacteriologic de laborator. DIZENTERIA SERPULINICĂ A PORCULUI poate afecta toate categoriile de suine. prezenţa rozătoarelor. tuse şi respiraţie îngreunată. Tratamentul bolii se poate face prin administrarea de antibiotice. tetraciclină. Forma septicemică se caracterizează prin evoluţie acută. vitamine şi perfuzii pentru rehidratarea animalelor. La nivelul acestor leziuni pielea este îngroşată şi are o culoare care variază de la roz deschis. tineretul suin. Boala este declanşată de bacterii din genul Vibrio. până la purpuriu închis (dacă se apasă cu degetul pe pielea înroşită. Examenul necroscopic evidenţiază numeroase leziuni hemoragice pe seroase şi leziuni necrotice la nivelul mucoasei stomacale şi pe intestine. sau prventiv prin vaccinarea antirujetică. precum şi apariţia artritelor şi a endocarditelor verucoase de la nivelul valvelor cordului. culoarea roşie congestivă dispare. enterite şi septicemice. Agentul etiologic al bolii a fost izolat în anul 1989 şi este reprezentat de o bacterie (Serpulina hyodysenteriae) strict anaerobă a cărei patogenitate este exprimată doar în prezenţa altor germeni de la nivelul intestinului.

Melitensis şi B. dar la scroafe. animalele prezintă diaree cu aspectul particular de “zeamă de orez” Atât în cazul formei acute. În evoluţiile acute animalele prezintă febră. iar într-un interval de 2-7 zile pot pătrunde în organele viscerale al animalului. inapetenţă. denumită iniţial “avortul contagios” este o boală produsă de bacteria Brucella suis. cât şi celei cronice. Pe lângă semenele clinice.Boala se poate răspândi prin fecale. Măsurile preventive vizează asigurarea condiţiilor de zooigienă în maternitate şi dezinfecţia cordonului ombilical al purceilor imediat după fătare. COLIBACILOZA sau “diareea albă” este atribuită în principal bacteriilor din genul Escherichia coli. 108 . dar şi alte varietăţi (Icterohemoragiae sau Canis). dublat de izolarea animalelor bolnave şi asigurarea condiţiilor corespunzătoare de zooigienă. fiind mai frecventă iarna şi toamna. stress. Leptospirele au un aspect spiralat. iar tratamentul se face conform protocolului stabilit de medicul veterinar. Cea mai raţională modalitate de combatere ar fi medicamentaţia scroafelor cu sulfamide şi antibiotice cu spectru larg care să ajungă la purcei prin laptele supt. precum şi prin măsuri de zooigienă şi carantină. carenţa de fier şi vitamina A. iar la necropsie se observă leziuni ale rinichilor. furaje mucegăite şi îngheţate. la care pot fi asociate şi alte varietăţi (B. Căile de infecţie sunt reprezentate de leziunile pielii. LEPTOSPIROZA este produsă de bacterii din genul Leptospira. la scurt timp devin negricioase. în ultimele 3 săptămâni de gestaţie se înregistrează avorturi frecvente şi implicit pierderi mari de purcei. Cu o rată a mortalităţii de chiar 100% la purcei. la nivelul mucoasei şi conjunctivei. prezintă motilitate şi pătrund cu uşurinţă în sistemul circulator unde se multiplică. vome şi diaree (la început fecale apoase. în componenţa florei intestinale normale. care. coli. Diagnosticul cert se stabileşte numai prin examene de laborator. producându-se hipersecreţie de mucus şi necroza epiteliului. amestecate cu sânge şi mucus). animalele prezintă hipertermie. apariţia unor descărcări diareice de culoare albicioasă. diaree. animalele slăbesc prin deshidratare. diagnosticul cert se stabileşte prin examen bacteriologic de laborator. În evoluţiile cronice boala nu prezintă o simptomatologie deosebită. existente în tractul digestiv. boala poate apare în primele zile după naşterea acestora şi se manifestă printr-o slăbire generală. În forma cronică. eliminate în jet. unde bacteriile se multiplică masiv. Insuficienta hrănire a purceilor cu colostru. În formă acută. cenuşii. scăderea poftei de mâncare. BRUCELOZA. Animalele prezintă trenul posterior umed şi acoperit de resturi diareice. la porc fiind izolată varietatea Pomona. Ciclurile leptospirelor pot fi oprite prin vaccinări sau tratamente cu antibiotice. apă. condiţiile proaste de zooigienă conduc la slăbirea rezistenţei organismului şi la exacerbarea virulenţei bacilului E. condiţii deficitare de zooigienă. Infecţia se realizează pe cale digestivă la nivelul colonului. abortus). Moartea animalelor se instalează datorită dezechilibrului balanţei hidroelectrolitice sau a şocului toxi-infecţios cu coagulare intravasculară. din urină sau din avortoni.

etc). Apoi. tetania musculaturii respiratorii permite doar o respiraţie rapidă şi superficială. are loc ridicarea anormală a urechilor. Prevenirea se face prin serul antitetatic. LISTERIOZA este declanşată de bacteria aerobă Listeria monocitogenes şi este mai puţin întâlnită ca atare.Semnele clinice generale sunt reprezentate prin: stări de inapetenţă. La scroafe. etc. inapetenţă. toxina este greu de combătut. tratamentul nu este eficient. Pe lângă manifestările clinice. Semnele clinice generale constau în febră. înţepeniri ale membrelor similare celor din tetanos). pareze şi chiar paralizii ale trenului posterior. febră. bruceloza. EDEMUL MALIGN (Gangrena gazoasă) este tot o infecţie cu clostridii produsă de bacteria Clostridium septicum care invadează rănile pe care le au animalele. tetania muşchilor masticatori înţepeneşte maxilarul. Tratamentul constă în administrarea de sulfamide şi antibiotice cu spectru larg. iar moartea survine după 2-3 zile datorită acţiunii toxinelor bacteriene. boala progresează rapid. De regulă. etc). iar apoi în sistemul nervos central al animalului. iar fibrele musculare devitalizate creează cavităţi datorită contracturii). prezentându-se sub formă de febră şi afecţiuni legate de sistemul nervos central (neconcordarea în mişcări. apoi apare un prolaps al muşchiului. astfel că după 24-36 de ore apar spasmele tetanice ale musculaturii scheletului (tetania muşchilor spatelui şi gâtului curbează linia spinării. La fătare pot apare purcei morţi sau neviabili (subponderali). TETANOSUL este o infecţie cu clostridii produsă de bacteria Clostridium tetani (Bacilus tetani) care contaminează rănile. locală sau generală. a muşchilor. variola. se multiplică la locul de pătrundere şi produce o toxină care difuzează în zonele înconjurătoare. primul simptom al bolii constă în contractura uşoară. ea putând apare ca o infecţie de asociaţie atunci când rezistenţa organismelor este scăzută datorită altor boli (enteritele. din diferite motive. Boala se caracterizează printr-un edem puternic al zonelor afectate (fascia şi ţesutul adipos se deschid. urmat de hemoragii. La vieri apar orhitele uni sau bilaterale. boala se manifestă prin avorturi care apar la 22-45 de zile după monta fecundă sau în a doua parte a gestaţiei (când infecţia s-a produs după montă). iar tratamentul curativ este puţin indicat. Animalele afectate de listerioză au sfârşit letal. cu măsuri severe de carantină. Manifestările clinice sunt mascate de simptomatologia bolilor la care se asociază. Diagnosticul sigur se face prin examene serologice de laborator. iar diagnosticul cert se stabileşte prin examene histopatologice şi bacteriologice de laborator. asociate cu reducerea apetitului sexual. Tratamentul constă în administrarea în doze mari de antibiotice cu spectru larg şi curăţirea severă a plăgilor. depresie generală. iar în final moartea survine prin asfixie. deoarece odată fixată în sistemul nervos central. diagnosticul cert se poate stabili prin examen bacteriologic de laborator. 109 . Boala este declarabilă. Cu o perioadă de incubaţie de 1-3 săptămâni. abatere. accentul punându-se pe cel preventiv (vaccinarea întregului efectiv).

îndeosebi iarna şi primăvara când rezistenţa 110 . depresie.ANTRAXUL la suine este mai rar întâlnit. iar în cazurile severe poate apare peritonita. iar debutul bolii este brusc. cu febră mare. iar cadavrele se incinerează în mod obligatoriu. inapetenţă. cu descărcări mucopurulente la nivelul râtului. boala debutează brusc cu febră. organele se vor recolta cu foarte mare atenţie. cea de-a treia formă evoluează supraacut. De regulă. la nivel articular. streptococii pătrund în sânge. Sursele de contaminare sunt reprezentate de păşunile infectate cu asemenea spori foarte rezistenţi (îşi păstrează viabilitatea şi virulenţa. iar moartea se poate instala la 24 de ore de la apariţia edemului (prin deshidratare şi afixie). În cazul formei pulmonare. dar poate fi declanşat de un bacil aerob numit Bacillus anthracis. etc. nervoase. boala evoluează sub formă septicemică acută şi pulmonară subacută. amigdalelor şi ganglionilor limfatici din zona faringiană şi generează un proces inflamator exprimat printr-un edem al zonei. cardiace. iar pentru punerea în evidenţă a bacilului prin examen de laborator. bacilii antraxului pătrunşi prin cavitatea bucală se localizează la nivelul mucoasei faringiene. Cea de-a doua formă se caracterizează prin prezenţa leziunilor inflamatorii cu zone necrotice şi ulcere la nivelul mucoasei intestinale şi a ganglionilor limfatici mezenterici. Animalele prezintă o stare generală de depresie. Deşi mai rară la suine. chiar câţiva zeci de ani) sau de utilizare în furajare a făinurilor de carne insuficient sterilizate sau chiar a consumului direct de carne contaminată cu antrax. În forma septicemică. deoarece bacilii antraxului pătrund în sânge şi invadează în acest fel întregul organism. urinare cu sânge şi hemoragii cutanate moartea putând surveni într-un interval de 12-18 ore. inapetenţă. care în contact cu oxigenul din atmosferă formează spori deosebit de rezistenţi la condiţiile de mediu. În prima formă. antraxul evoluează sub 3 forme: faringeală. Confirmarea diagnosticului trebuie făcută prin examen bacteriologic de laborator. Categoria de suine cea mai sensibilă la această formă sunt purceii sub vârsta de 8 săptămâni. depresie. la porc. Animalele îşi pierd apetitul. Pentru dezinfecţia zonelor se va folosi o soluţie de 5% hidroxid de sodiu. STREPTOCOCIA apare datorită pătrunderii şi multiplicării rapide a streptococilor în organism. lipsa consumului de apă. Tusea este uscată. intestinală şi septicemică. inapetenţă şi depresie apare tusea prin sunete caracteristice de şuierături şi bolboroseală (exudatele pulmonare trec din alveole în bronhii). Sub aspect clinic. În prima formă. iar tratamentul curativ se face prin sulfamidoterapie şi antibioterapie. diaree. febră. pe lângă febră. infecţiile streptococice pot apare sub diferite forme: septicemice. PASTEURELOZA denumită şi Septicemia hemoragică este produsă de bacilul aerob Pasteurella multocidae şi afectează în general tineretul suin cu mase corporale cuprinse între 25-60 kg. neconcordare în mişcări. iar moartea survine în 10-36 de ore. Este interzisă sacrificarea animalelor. febră şi chiar sânge în fecale. Evoluţia formei subacute durează 5-8 zile şi se încheie frecvent cu moartea animalelor. La suine. În forma nervoasă. prezintă diaree. localizarea infecţiei cu streptococi are loc la nivelul encefalului şi meningelui.

care prin uscare determină apariţia unor cruste situate periocular şi pe abdomen. de tipul Moldaminului. ampicilină. Diagnosticul se poate stabili pe baza semnelor clinice şi vârstei animalelor. păsări contaminate. Forma cronică este mai rară. moartea survenind ca urmare a emboliilor şi infarctelor. de culoare brun-cenuşiu. În cazuri de tuberculoză se va face testul la tuberculină pentru întregul efectiv de suine şi se vor elimina de urgenţă cazurile cu reacţii pozitive. În forma acută. întâlnindu-se cu o frecvenţă mai ridicată la suinele cu vârste cuprinse între 2-5 luni. dezinsecţie şi dezinfecţie. În forma supraacută se instalează brusc o înroşire cutanată generalizată (pielea devine caldă. întâlnită mai des la purceii în vârstă de 3-10 săptămâni. pe suprafaţa pielii apare un exudat uleios. acută şi cronică. Receptivi la boală sunt purceii cu vârsta cuprinsă între câteva zile şi 5 săptămâni. EPIDERMITA EXUDATIVĂ A PORCILOR este cauzată de Staphylococcus hycus. dar întâlnită mai mult la tineretul suin. 111 . artrite. crustele fiind mai numeroase şi mai extinse – moartea instalându-se în 5-10 zile. meningitele. conform legislaţiei sanitarveterinare. etc). RINITA ATROFICĂ se caracterizează prin atrofia volutelor nazale şi consecutiv devierea râtului de la poziţia normală. iar temperatura corporală este în limitele fiziologice. În forma cardiacă infecţia cu streptococi se localizează la nivelul cordului şi se manifestă prin semne de insuficienţă cardiacă datorită endocarditei vegetative. Sursele de infecţie le reprezintă contactul direct al animalelor sănătoase cu cele bolnave. dar certitudinea este dată prin examene de laborator. prin leziunile pielii. Tratamentul este eficient dacă se instituie în faza incipientă bolii şi dacă se întinde pe o perioadă de 7-10 zile cu tylozină. orhite. Totodată. iar părul este aglutinat). Pe măsură ce boala progresează apare inflamaţia ganglionilor limfatici. TUBERCULOZA la suine poate apare mai rar şi numai datorită contactului direct al acestora cu vite. fie prin testul de reacţie la tuberculină. scăderea în masă corporală. metrite şi chiar paralizii. aspect recunoscut după mersul greoi al animalelor. infecţia se instalează la nivelul articulaţiilor şi se manifestă prin inflamarea acestora. Adăposturile vor fi supuse acţiunilor de deratizare.organismului este mai scăzută. amoxacilină. Infectate cu bacteria Mycobacterium tuberculosis. dublat de măsuri de zooigienă. În nici o formă de manifestare nu apar mâncărimi (pruritul). oameni. Purceii sunt lipsiţi de vlagă se deshidratează şi mor în 24-48 de ore. Convulsiile specifice meningoencefalitelor declanşează moartea animalelor în interval de 24-36 de ore. tusea. În evoluţia bolii se disting trei forme: supraacută. mastite. în debut animalele prezintă semnele caracteristice infecţiilor generale (febră. diareea. evoluţia este mai lungă şi predomină fenomenele cutanate exudative. bacterie rezistentă la factorii fizico-chimici de mediu şi la antisepticele uzuale. Tratamentul recomandat în streptococie este cel pe bază de penicilină retard (cu perioadă lungă de acţiune). În forma articulară. etc. deşi leziuni cutanate produse de stafilococi pot fi întâlnite şi la porcii adulţi. eritromicină sau sulfamide potenţate. inapetenţă. Diagnosticul cert se poate stabili fie prin examen de laborator.

iar purceii nou-născuţi pe cale ombilicală. iar în final cu moartea animalelor. candidoza. care apar iniţial pe cap. în relief faţă de nivelul pielii. Totodată. Totodată.care.3. PIOBACILOZA PORCULUI este declanşată de agentul Actinomyces pyogenes. sursele de infecţie sunt reprezentate de materialul purulent evacuat din abcese. subacută şi cronică. În situaţiile în care afecţiunea este unilaterală. Diagnosticul sigur se stabileşte prin examen bacteriologic de laborator. aspergiloza. diaree. frecvente abcese la nivelul articulaţiilor. pityriazis rozea. leziunile apar sub formă de papule. la suine pot fi întâlnite: tricofiţia. Boli micotice Din grupa bolilor micotice. la unghiul intern al ochiului apar scurgeri de secreţie lacrimală care menţin umedă zona (scurgerea lacrimală apare datorită înfundării cu exudate a canalului lacrimal nazal sau ca urmare a unei conjunctivite). râtul devenind mai scurt. Măsurile preventive constau în asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare şi condiţiilor optimr de zooigienă. furajele. Apariţia bolii este favorizată de condiţiile de alimentaţie şi întreţinere necorespunzătoare şi se caracterizează prin procese supurative în ţesuturi şi organe. Forma subacută evoluează la aceiaşi categorie de vârstă cu bronhopneumonii.Deşi există mai multe ipoteze ştiinţifice asupra agenţilor patogeni cauzatori. mamitele şi infecunditatea. Pe măsură ce boala avansează apar scurgeri hemoragice de diferite intensităţi. actinomicoza. care apoi se acoperă cu descuamări roşiatice. diaree şi moartea în 3-4 zile. TRICOFIŢIA este produsă de ciuperci din genul Trichophyton şi se caracterizează prin leziuni ale pielii. care contaminează aşternutul. după o perioadă de incubaţie de 1-4 săptămâni produce o exotoxină şi enzime proteolitice. Porcii mari se contaminează pe cale digestivă. La început.stări prin care animalele tind să elimine exudatul din cavitatea nazală. cutanată şi respiratorie. artrite şi chiar fenomene nervoase. iar tratamentul se face prin vaccinări şi îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere. Boala poate fi întâlnită în formă acută. Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice cu spectru larg sau în instilaţii nazale cu soluţii de sulfamide şi antiinflamatoare. pufăitul şi sforăitul . mici şi de culoare gri.1. iar când sunt afectate volutele de pe ambele părţi ale nasului se reduce lungimea şi diametrul cavităţii nazale. etc. 6. râtul este deviat în partea care se atrofiază ajungând chiar până la o deplasare de 450. Dacă sunt afectate şi sinusurile frontale are loc o reducere a lărgimii capului între ochi fiind modificat faciesul animalului. La scroafe apar avorturile. Se manifestă prin abcese superficiale sau profunde. Datorită 112 . primele manifestări clinice observate sunt strănutul. Forma cronică este întâlnită la tineretul suin şi la porcii adulţi. iar apoi se răspândesc pe regiunile joase ale pieptului şi abdomenului. Forma acută se întâlneşte la purcei în vârstă de până la o săptămână şi se manifestă prin lipsa poftei de mâncare. şira spinării şi regiunile corporale laterale.

stări care sunt urmate în scurt timp de apariţia unor leziuni cutanate. rinichilor.scărpinatului. uşor îngroşate care se concentrează formând noduli. Diagnosticul se stabileşte şi prin examen de laborator. şi în respectarea condiţiilor optime de zooigienă. bucale şi a buzelor. Diagnosticul sigur se stabileşte prin examen de laborator. fie chirurgical pentru zonele accesibile. etc. ficatului. 113 . Faţă de taurine. la nivelul pielii apar o serie de puncte mici. vomitări. Semnele generale constau în reducerea apetitului animalelor. vezicii urinare. PITYRIAZIS ROZEA este o micoză cutanată care afectează îndeosebi specia suină. cu predilecţie. mergând de la modificarea apetitului. Tratamentul se face local prin tunderea părului. Boala evoluează sub formă cronică şi afectează ţesuturile moi. iar apoi sub formă de leziuni la nivelul splinei. precum şi administrarea de micostatice. boala este consecinţa tratamentelor excesive şi de lungă durată cu antibiotice (rezidurile de antibiotice favorizează dezvoltarea agentului patogen) şi apare la tineretul suin. Tratamentul constă în aplicarea pe zonele afectate a badijonărilor cu glicerină şi borax. De regulă. ASPERGILOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organismul animalului) produsă de ciuperci din genul Aspergillius. Apoi. diaree. putând fi întâlnită pentru început la ugerul scroafei (datorită leziunilor produse de purceii cu colţii netăiaţi). culoarea este roşiatică şi lipsită de cruste. leziunile progresează din centru spre periferie dând un aspect caracteristic de “inel”. La necropsia animalele prezintă pseudomembrane la nivelul mucoasei intestinale. centrul leziunilor tinde către vindecare. Semnele clinice sunt variate. iar părul nu este complet îndepărtat din zonele afectate. roşii. Aceşti noduli de culoare maronie prezintă în centru o uşoară depresiune. Astfel. Agenţii patogeni se localizează frecvent în muşchii abdominali şi diafragmatici. sete exagerată. la suine. Clorox şi Femerol. apărând o zonă din care lipseşte părul. precum şi prin asigurarea condiţiilor de zooigienă corespunzătoare în adăposturi şi padocuri. iar tratamentul general se face. aspect care conduce la deprecierea carcaselor. sulf. purceii şi tineretul. până la simptome de encefalită. unde culoarea leziunilor este gălbuie şi acoperită de cruste. Treptat. îndepărtarea ţesuturilor descuamate şi aplicarea unor pomezi de tip Osmatin. prin punerea în evidenţă a sporilor în descuamările de ţesuturi de la locul leziunilor. regiunile afectate se îngroaşă şi capătă o culoare roşie. CANDIDOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organismul animalului) produsă de Candida albicans (Monilia albicans). etc. Tratamentul constă în aplicarea locală de pomezi cu acid salicilic. sub forma unor plăgi albicioase la nivelul mucoasei nazale. fie prin administrarea de micostatice şi antibiotice. ACTINOMICOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organism şi se poate localiza la nivelul mucoaselor şi diferitelor organe) produsă de Actinomicoza bovis – un saprofit întâlnit la nivelul mucoasei bucale şi care pătrunde în ţesuturi pe cale mecanică. Totodată se vor evita tratamentele prelungite cu antibiotice.

6. micotice.4. în decursul timpului au fost utilizate diferite metode (ungerea pielii animalelor cu petrol. la suine pot fi întâlnite: parazitoze externe şi parazitoze interne. etc. Agenţii patogeni (fig. suis (după T. se scarpină cu putere. iar în prezent se recomandă tratamentul injectabil cu Ivermectină. 79) trăiesc în galerii sau tunele săpate în straturile cornoase ale pielii animalelor. În condiţiile unei zooigiene deficitare. de componentele boxelor. păduchii. purecii. uneori violent. căpuşele şi alte insecte). Buhăţel. 79 Sarcoptes scabiei. F M Fig. reprezentanţi ai claselor Insecta şi Arahnida (muştele. (fig 78) parazitează în exclusivitate porcul. bacteriene.1. Ca tratament. nu se hrănesc. PARAZITOZELE EXTERNE ale suinelor sunt provocate de paraziţi externi care aparţin încrengăturii Artropoda (nevertebrate cu picioarele articulate). 1983) Femelele sunt mai mari decât masculii (4-6 mm) şi depun zilnic 3-4 ouă ataşate la baza firului de păr. care eclozionează după 12-20 de zile. aceste insecte parazitează corpul tuturor categoriilor de suine. cu ulei şi diverse insecticide). Râia porcină este declanşată de Sarcoptes scabiei var. 78 Haematopinus suis (după T. Boli parazitare Din grupa bolilor parazitare. var. animalele devin agitate. iar sporul în masă corporală scade vizibil. deoarece el nu poate trăi pe alt animal. provocându-şi răni – porţi deschise pentru infecţiile virale. 1983) 114 . Păduchele porcului (Haematopinus suis). care combate atât parazitozele externe cât şi pe cele interne. Fig. irită pielea şi determină animalele să se frece. suis. Buhăţel. În cazul infestaţiilor masive.

Cu un ciclu biologic de 50 de zile provoacă animalelor inapetenţă. iar în cazul formelor pulmonare şi hepatice pot produce tuse şi icter. Treptat are loc o inflamaţie şi o tumefiere a ţesuturilor infestate. completat cu cel de laborator. diaree şi slăbire progresivă. iar tratamentul se face cu preparate pe bază de fenotiazină şi piperazină. în special în pulmoni şi ficat.Deşi reproducerea paraziţilor nu are loc decât pe corpul animalului gazdă. Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator (evidenţierea ouălor din fecale şi chiar eliminarea formelor adulte prin defecare). La nivelul bronhiilor. aritmii cardiace. iar diagnosticul se pune pe baza examenului clinic. până la viermii din încrengăturile Nematoda. urechilor. Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator. Prin scărpinare se eliberează fluidele din veziculele formate la suprafaţa pielii şi se formează cruste care pot modifica considerabil aspectul pielii. iar ca forme larvare de noduli închistaţi. Trichinella (Trichinella spiralis) produce trichineloza . Produc bola numită ascaridioză. Tratamentul constă în aplicarea locală de soluţii uleioase sau unguente acaricide. iar tratamentul recomandat este administrarea de Ivermectină. Produc boala numită metastrongiloză. ca forme adulte la nivelul plămânilor. dar se pot utiliza produse organo-fosforice. la nivelul mucoasei şi submucoasei intestinului gros. animalele sunt neliniştite şi se scarpină violent.una din cele mai periculoase boli pentru om. Animalele prezintă inapetenţă. Cu un ciclu biologic de 50-60 de zile. slăbire până la hemoragii. în timpul scărpinării. Primele leziuni care apar datorită infestării cu râie sarcoptică se observă în jurul râtului. prezenţa lor în corpul animalelor reduce apetitul. etc) şi se repetă la 60 de zile. Limbricii de plămâni (Metastrongylus elongatus) au corpul filiform şi se localizează. dificultăţi în respiraţie. se întâlnesc la nivelul intestinului gros. iar în stadiile larvare sunt transportaţi prin sânge şi limfă la nivelul unor organe interne. ca forme adulte. paraziţii produc leziuni care conduc la dilataţii. iar larvele migratoare inflamaţii ale ganglionilor limfatici şi endocardite. 115 . Trematoda şi Cestoda. Limbricii de porc (Ascaris lumbricoides) în stadiul adult se instaleză la nivelul intestinului subţire. indivizii sau ouăle căzute de pe acesta rămân vii timp de 2-3 săptămâni şi au posibilitatea să se mute pe alt animal. Animalele prezintă tuse. îngroşări şi arii pulmonare enfizematoase sau cu conţinut de exudat. ochilor. precum şi tratament pe cale generală cu Ivermectină. Viermii nodulari (Oesophagostomum dentatum). Limbricii stomacali (Hyostrolgylus rubidus) se instalează la nivelul stomacului şi produc leziuni ale mucoasei. până la ulcere stomacale. iar tratamentul se face cu diferite substanţe ascaricide (uleiul de Chenopolium. scăderea apetitului. diminuează viteza de creştere. PARAZITOZELE INTERNE ale suinelor sunt produse de o serie întreagă de paraziţi. Piperazină. Tratamentul este dificil. la încheieturi sau alte zone cu părul şi pielea fină. care din punct de vedere zoologic pot fi încadraţi de la organisme unicelulare din încrengătura Protozoa. iar larvele migrează în alte organe interne putând fi găsite şi în inimă.

(fig. Ca tratement se recomandă Ivermectina. 80 Ciclul evolutiv la Trichinella spiralis (după T. precum şi o serie de gazde intermediare (şobolanul. calul. 116 . La om. care ajunse la maturitate se desprind şi sunt eliminate odată cu fecalele care. Larvele acestui parazit migrează prin peretele intestinelor în sânge. Infestarea altor specii se realizează prin ingerarea cărnii contaminate care nu a fost supusă unui proces de prelucare prin căldură. iar corpul este lung şi împărţit în segmente numite proglote. Lipsa unor tratamente eficiente impune obligatoriu examenul trichinoscopic al cărnii şi este interzis consumul de carne de porc din surse necunoscute. Viermi adulţi (mascul şi femelă). Trypanosomiazele sunt produse de înţepăturile unor insecte care se hrănesc cu sângele animalelor şi care inoculează în organism diferiţi paraziţi unicelulari. ajunge apoi la nivelul pulmonilor sau ficatului unde formează chişti de diferite dimensiuni. La suine. Este periculos pentru oameni şi în special pentru copii. care. iepurele.Are ca gazde principale porcul şi omul.). Giardia este un flagelat care se localizează în ficat şi canalele biliare. Buhăţel. Deşi boala evoluează adeseori inaparent. Chistul hidadic este produs de un parazit intern numit Echinococcus granulosis. Biocenoza animalelor sălbatice. la rândul lor reprezintă surse de infestaţie pentru alte animale. 80). Caracteristic acestui parazit este pătrunderea larvelor în sarcolema fibrei musculare unde se închistează putând rămâne ani de zile viabile în acest stadiu. cel mai des întâlnită este Tenia hydatigena. plini cu lichid clar. trichinela produce suferinţe cumplite şi chiar moartea. ca adult trăieşte în intestin. prin iritaţiile produse la aceste nivele poate constitui factor favorizant pentru infecţiile cu alţi germeni. Ultimele două proglote conţin ouă. Teniile sunt paraziţi interni aparţinători încrengăturii Cestoda. b. 1983) a. Acestea prezintă un scolex dotat cu cârlige pentru fixare. vaginală) şi care. Fig. iar formele larvare migrează în ficat sau alte organe din cavitatea peritoneală. Trichomonasul este un parazit flagelat întâlnit de regulă pe diferite mucoase (nazală. ea reprezintă un potenţial pericol pentru îmbolnăvirea omului. câinele. etc.

Boala se caracterizează prin tulburări locale şi generale (deformarea şi fragilitatea oaselor lungi. urechilor şi ţesutului subcutan al feţei şi împrejurul rectului.1. Tratamentul impune susţinerea funcţiilor vitale prin administrarea de cardiotonice. agitaţie. la suine pot fi întâlnite tulburările legate de: nivelul de proteine. a simptomatologiei clinice. Osteoporoza se poate instala în cazul unei alimentaţii deficitare în proteină şi se defineşte ca fiind o atrofie osoasă consecutivă unei insuficienţe de osenogeneză (oseina este o substanţă preosoasă de origine proteică cu rol în cursul osificaţiei). iar la apariţia primelor simptome animalele se supun unui post sever. întârzierea maturităţii sexuale şi apariţia diferitelor dermatoze. îngroşarea pielii cu pierderea elasticităţii. Boala debutează brusc cu necoordonarea mişcărilor. Boala se poate întâlni la tineretul suin (nu trebuie confundată cu rahitismul). care. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE LIPIDE sunt mai rar întâlnite la suine şi se caracterizează prin deficienţe în creştere. datorită faptului că hormonii sexuali sunt implicaţi în metabolismul proteic şi al calciului. al rinichilor şi al intestinelor. care consumă cantităţi mari de furaje. Tratamentul constă administarea unor raţii de furaje. de lipide. de săruri minerale. boala se recunoaşte după edemele pleoapelor. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE PROTEINE pot apare atât în cazul carenţei cât şi excesului de proteine în raţia suinelor. frecveţă ridicată la fracturi. o aparentă orbire ce determină ca animalele să se lovească de pereţii boxelor sau diferite obiecte din boxe. cât şi în ceea ce priveşte raportul calciu-fosfor.5. eliminându-se complet hrana timp de 24-48 de ore. Boli de nutriţie Din grupa bolilor de nutriţie. Diagnosticul trebuie stabilit pe baza vârstei animalelor. dar se suspicionează a fi o enterotoxiemie specifică tineretului suin. Afecţiunea apare la tineretul suin după înţărcare. cu vârste cuprinse între 8-14 săptămâni. Boala edemelor nu are o etiologie bine cunoscută. Prevenirea acestor tipuri de tulburări se face prin hrănirea animalelor cu raţii echilibrate de hrană. La exterior. scăderea apetitului. În stadiul avansat se instalează o paralizie cu tremurături care se transformă în convulsii şi se termină cu moartea animalelor. neavând încă tractul digestiv bine dezvoltat.6. dar cu asigurarea apei la discreţie. Hipotrepsia apare numai la tineretul suin şi se caracterizează prin subdezvoltare. de vitamine. pericardiac. atât echilibrate proteic. etc). dar şi la suinele castrate. iar de regulă sunt surprinşi purceii cei mai bine dezvoltaţi. decubit prelungit şi întârzieri în creştere. La necropsie acesta este confirmat de edemele şi infiltraţiile hemoragice de la nivelul pulmonilor. Edemul pulmonar este vizibil prin respiraţia dispneică şi secreţii sangvinolente la nivelul nărilor. 117 . nu este pregătit să consume cantităţi mari de furaj concentrat cu nivel proteic ridicat. urmate de mişcări în cerc.

urmată de manifestări nervoase. pareze post-partum. la scroafe pot apare avorturi. de aplomb. dar reuşita tratamentului depinde de stadiul la care se intervine. La exemplarele afectate de rahitism se remarcă deformări articulare. etc. boala se caracterizează prin scăderea nivelului glucozei în sânge (sub 50 mg%). Clorul şi sodiul participă la menţinerea presiunii osmotice din ţesuturi. Potasiul are rol în procesele de osmoză. în excitabilitatea neuromusculară şi în creşterea animalelor (pentru o dezvoltare normală. excesul unui element agravând simptomele carenţei în celălalt element.TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE GLUCIDE se manifestă mai mult la purceii nou. fie cantităţilor relativ reduse din organism. Măsurile de prevenire constau în asigurarea alimentaţiei scroafelor gestante şi în lactaţie cu raţii corespunzătoare cantitativ şi calitativ.doza toxică de NaCl fiind de 0. salivaţie şi pedalări ale membrelor. În perioada de gestaţie. care se traduce prin lipsa de mineralizare şi de formare a oaselor. tulburări nervoase. O altă boală datorată perturbării echilibrului fosfo-calcic şi îndeosebi a lipsei de calciu din alimentaţie este hipocalcemia scroafelor (tulburările apar datorită solicitării intense a organismului scroafelor în perioada de gestaţie şi lactaţie). a echilibrului acido-bazic şi a permeabilităţii celulare. cu repercursiuni asupra dezvoltării şi sănătăţii acestora. La suine. colaps. iar după fătare. 118 .220 kg. etc. în excitabilitatea neuromusculară şi echilibrul acido-bazic. La suine. iar fosforul în fenomenele de absorţie intestinală. vârsta. legate printr-o solidaritate metabolică. paralizii. Boala poate fi întâlnită la tineretul suin. cad în lateral şi prezintă masticaţie în gol. masa corporală.născuţi. dar mai ales la rasele şi liniile de suine cu o dinamică foarte mare de creştere. au rol plastic şi de constituire a unor enzime şi coenzime (calciul intervine în permeabilitatea celulară.15%). TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL SĂRURILOR MINERALE pot fi întâlnite la toate categoriile de suine. contracţii musculare şi fragilizarea oaselor (la nivelul oaselor se instalează osteomalacina care le face fragile). Asociată cu factorul frig şi starea de agalaxie (lipsa de secreţie a laptelui de către scroafe). procesele de sinteză energetică şi constituient al moleculei de ADN). precum şi evitarea acţiunii stresante a frigului asupra purceilor nou-născuţi. excesul de clorură de sodiu (sare de bucătărie) în alimentaţie conduce la intoxicaţii severe . iar părul apare zbârlit şi lipsit de luciu. Tratamentul constă în administrarea de suplimente minerale şi vitamina A+D. Un aspect important este cel legat de raportul sodiu-potasiu. în corelaţie cu rasa. o boală specifică perturbării metabolismului fosfo-calcic este rahitismul. iar procentul de mortalitate poate ajunge la 70-80%. Tratamentul curativ constă în administrarea de soluţii de glucoză intraperitoneal. Calciul şi fosforul.010-0. pareze şi paralizii. în raţia purceilor poate participa în procent de 0. tremurături. anorexie (reducerea poftei de mâncare). Carenţa celor două elemente se poate datora fie eliminării lor în anumite stări fiziologice. oasele lungi apar curbate. Hipoglicemia purceilor se instalează la purcei. Purceii hipoglicemici devin neliniştiţi. în primele 3 zile de viaţă şi reprezintă principala cauză a mortalităţii din această perioadă. dinamica de creştere. pareze. deviaţii ale coloanei vertebrale. Intoxicaţiile se manifestă prin vomă.

Tratamentul constă în administrarea de suplimente minerale şi vitamina A+D, în funcţie de rasă, vârstă, masa corporală, etc. Seleniul, în corelaţie cu vitamina E prezintă funcţii antioxidante şi de catalizator biologic în cadrul unor sisteme enzimatice. La suine, lipsa seleniului poate produce o gamă largă de afecţiuni de reproducţie (la scroafe se poate declanşa mortalitatea embrionară), întârzieri în creştere, miopatii ale cordului, artrite, scăderea rezistenţei generale la infecţii, etc. Zincul reprezintă un constituent al unor enzime sau factor de activare al altora în corelaţie cu vitamina A sau unii hormoni. Lipsa acestui element mineral din alimentaţia suinelor produce maladia cunoscută sub numele de paracheratoză, întâlnită îndeosebi la porcii în vârstă de 5-8 luni, cu mase corporale de 60-70 kg. Boala este o epidermoză distrofică caracterizată prin apariţia de scuame sau cruste pe suprafaţa corpului animalelor. Tratamentul constă în suplimentarea raţiilor cu săruri de zinc sau chiar injectarea zincului în suspensii uleioase. Iodul este necesar dezvoltării normale şi funcţionării glandei tiroide, fiind un component al tiroxinei care controlează rata metabolismului energetic. Deficienţa de iod se remarcă prin apariţia la fătare a purceilor fără păr, cu pielea de pe cap, gât şi umeri îngroşată şi edematoasă, care, deşi se nasc vii, mor în câteva ore de la naştere. Fierul constituie componentul esenţial al moleculei de hemoglobină cu funcţie fiziologică în transportul oxigenului, precum şi a unor enzime. Lipsa de fier se manifestă îndeosebi la purceii nou-născuţi (în primele 2-3 zile după naştere), dar şi la tineret şi la animalele adulte. Mai mult, chiar laptele scroafelor este sărac în acest element, lucru care poate conduce la instalarea anemiei de tip hipocromatic TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL VITAMINELOR afectează procesele de creştere şi dezvoltare a materialului biologic suin, de la stări de hipovitaminoze uşoare până la avitaminoze. Vitamina A, cu rol în integritatea structurală şi funcţională a celulelor epiteliale ale organismului animal este absolut necesară în alimentaţia suinelor. La tineret, deficienţele în această vitamină sunt însoţite de întârzieri în creştere, iar la scroafele gestante apare o rată crescută a mortalităţii embrionare, avorturi şi purcei morţi la fătare. Vitamina D acţionează favorabil asupra metabolismului fosfo-calcic, iar lipsa ei din raţiile suinelor conduce la dereglări de creştere, iar în final la rahitism. Vitamina E, în cantităţi insuficiente conduce la tulburări cardiace, distrofii musculare şi tulburări de reproducţie, în special legate de ovulaţie şi implantarea embrionilor. Vitamina K, cu rol antihemoragic poate deveni deficitară în organismul suinelor în cazul intoxicaţiilor cu unele raticide, cum ar fi Varfarina (drivat al Dicumarinei care acţionează ca antagonist al vitaminei K). Vitamina B1 este prezentă în cereale, iar la suine, lipsa ei din alimentaţie este mai rar întâlnită. Vitamina B2 este prezentă în furajele verzi. Carenţa vitaminei B2 din alimentaţia suinelor conduce la reducerea secreţiei lactate a scroafelor, la apariţia de erupţii şi ulceraţii ale pielii, întârzierea creşterii materialului biologic, etc.

119

Vitamina B6 are rol în metabolismul proteinelor şi este întâlnită relativ rar în mod natural la suine. Totuşi, lipsa ei din raţii conduce la întârzieri în creştere, anemii hipocrome severe, necoordonarea mişcărilor, excitabilitate nervoasă. Vitamina PP, denumită şi acid nicotinic sau niacină intervine în sinteza substanţelor cromoproteice. Lipsa acestei vitamine din raţii determină o evoluţie mult mai gravă a salmonelozei, sub formă de enterite necrotice fără posibilităţi de vindecare. Vitamina C intervine în procesele de oxidoreducere, iar lipsa ei din raţii determină stări astenice, întârzierea cicatrizării plăgilor, predispoziţia animalelor la infecţii, etc. 6.1.6. Tehnopatii Tehnopatiile se definesc ca fiind acele maladii generate de greşelile managementului tehnologic necorespuzător şi mai puţin ştiinţific aplicat în creşterea şi exploatarea suinelor domestice. Şocul termic, insolaţia şi arsurile pot fi întâlnite în sezoanele călduroase, când animalele sunt expuse în mod necontrolat la radiaţiile solare. Datorită stratului de grăsime, suinele adulte sunt sensibile la căldură, iar în condiţiile unei umidităţi relativ crescute este împiedicată termoreglarea corporală prin procesul de transpiraţie şi evaporare a transpiraţiei. În cazul şocului termic se instalează anoxia (situaţie deficitară în folosirea oxigenului la nivelul celulelor şi ţesuturilor), respiraţia dispneică cu gura larg deschisă, hipertermia mucoasele capătă aspect cianotic, apare coma, iar în final moartea animalelor. Arsurile se întâlnesc de obicei la rasele de suine cu pielea depigmentată (albă), iar severitatea lor este în strânsă legătură cu durata expunerii animalelor la soare. La tineretul suin pot apare chiar necroze ale urechilor şi cozii. Şocul de stress reprezintă consecinţa influenţei unor factori care depăşesc limitele fiziologice admise şi care produc modificări neuro-hormonale ce perturbă echilibrul organismului (efortul fizic exagerat şi prelungit, aglomerările mari de indivizi în spaţiile de cazare, condiţiile de microclimat necorespunzătoare, transport, tratamente, sacrificare, etc). În prezent se cunoaşte că sensibilitatea la stress este guvernată de prezenţa genei HAL, responsabilă cu acest caracter. Prin profilaxie genetică şi prin intermediul diferitelor tehnici se pot identifica şi elimina de la reproducţie indivizii purtătorii de asemenea gene. Sindromul de pică se manifestă prin tendinţa animalelor de a linge sau consuma substanţe complet străine de alimentaţia normală. Cu o etiologie complexă, în declanşarea acestui sindrom sunt incriminaţi factori tehnologici, de nutriţie şi chiar infecţioşi. În mod frecvent, sindromul de pică este declanşat de carenţele de proteine, săruri minerale şi vitamine, corelate cu insuficienţa spaţiilor de cazare a animalelor, lipsa de mişcare, etc. În atare situaţii, animalele încep să consume tencuiala de pe pereţii boxelor, cărămizile din zid, aşternutul, placenta sau chiar purceii nou-născuţi. Sindromul de canibalism se manifestă prin muşcarea de către unii indivizi a urechilor sau cozilor altor indivizi din acelaşi grup de animale. Astfel, la apariţia

120

sângelui sau din spirit de imitaţie sunt atarşi tot mai mulţi indivizi, care muşcă acelaşi animal, din acelaşi loc. Pentru prevenirea canibalismului, în crşterea intensivă se recomandă amputarea cozilor încă din stadiul de purcel. Desmorexiile sacropubiene se întâlnesc de regulă la scroafe, în ultima perioadă de gestaţie sau chiar înaintea fătării. Această tehnopatie este determinată de alunecările scroafelor pe pardoselele şi aleile alunecoase, deoarece înainatea fătării ligamentele devin mai elastice. Membrele posterioare alunecă în lateral exercitând presiuni asupra simfizei pubiene şi deplasarea oaselor centurii pelviene din poziţia normală. Desprinderea capului femural poate fi uni sau bilaterală şi este favorizată de particularităţile anatomice ale articulaţiei coxo-femurale la porc. Aât în cazul desmorexiilor sacropubiene cât şi în situaţiile desprinderii capului femural se recomandă sacrificarea animalelor. Afecţiunile podale cuprind o varietate de crăpături ale copitei şi panariţii care îngreunează vizibil deplasarea animalelor. Asemenea afecţiuni sunt provocate de pardoselile necorespunzătoare (duritatea prea mare a pardoselilor, dimensiunea necorespunzătoare a elementelor grătarelor, aşternuturile murdare şi contaminate cu diverşi germeni, etc.).

6.2. ACŢIUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR

Încă de la naşterea animalelor, în sectoarele de creştere şi exploatare a suinelor domestice pot fi întâlnite o serie de acţiuni cu caracter zoo-veterinar – manopere care, în principal trebuie efectuate cu responsabilitate şi conştinciozitate, fie de către fermier, fie de medicul veterinar sau chiar direct de către îngijitor. Pentru efectuarea în bune condiţii a acestor acţiuni sunt necesare o serie de instrumente care trebuie dezinfectate şi păstrate permanent în condiţii corespunzătoare de lucru (fig. 82). Secţionarea cordonului ombilical se face cu ajutorul unei foarfeci chirurgicale, la 4-5 cm de abdomen cu scopul de a preveni pătrunderea diferitelor infecţii în organismul purceilor nou născuţi. După secţionare, partea de ombilic rămasă se va badijona cu tinctură de iod.

A

121

1982) A. B. cu ajutorul unui cleşte special. Tăierea cozii (codotomia) se practică în scop preventiv sau curativ. astfel încât purceii nu mai pot să sugă şi mor. secţionarea discului intervertebral şi sutura pielii în puncte separate. Administrarea de fier organic se face la 3-4 zile după naşterea purceilor şi are drept scop prevenirea anemiei feriprive. ligatura vaselor de sânge. Instrumente pentru incizii şi secţionare. Anestezia poate fi: generală. asigurând prin injectare intramusculară 150 mg de fier pentru fiecare purcel. iar hemostaza se realizează prin cauterizarea bontului.B C Fig. regională şi locală. durerile şi reflexele animalelor pe timpul anumitor intervenţii zoo-veterinare. în caz de canibalism. C. codotomia trebuie realizată sub anestezie şi presupune incizia pielii. Incizia se practică la nivelul discului intervertebral. Acţiunea se face cu ajutorul unei seringi automate. Instrumente pentru hemostază şi sutură. fără a mai fi necesare alte îngrijiri postoperatorii. Buhăţel. Anestezia generală se aplică în mod obligatoriu în operaţiile de mare chirurgie şi se realizează cu ajutorul unor substanţe narcotice transportate de sânge. păstrând primele 2-3 vertebre codale. Îndepărtătoare Tăierea colţilor la purceii nou-născuţi are drept scop prevenirea rănirii glandei mamare a scroafei pe timpul suptului. Tăierea prea jos a colţilor poate conduce la congestionarea maxilarelor. 122 . coada se taie în primele zile după naştere cu ajutorul unei foarfeci chirurgicale. a unei foarfeci curbate sau chiar a unei unghiere mai mari. Acţiunea constă numai în retezarea vârfurilor celor 4 colţi. 81 Diverse instrumente necesare acţiunilor zoo-veterinare (după T. Anestezia suprimă cunoştiinţa. La purcei. La suinele adulte. cu eventuale leziuni ale cozii. păstrând integral marile funcţii ale organismului. Operaţia trebuie urmată în mod obligatoriu de antibioterapie.

deoarece afecţiunile podale pot genera dureri şi implicit refuzul de a efectua saltul şi monta. . din interior către exterior. Periodic. blocând trunchiul nervos cu soluţie de procaină 3-4 %.Clorhidrat sol. îngreunarea deglutiţiei şi a respiraţiei. Tratarea abceselor la suine trebuie făcută cu mare atenţie. Anestezia regională suspendă temporar sensibilitatea unei regiuni corporale. După scurgerea colecţiei purulente.Clorhidrat sol. Aceasta pot fi: rahianestezie (în lichidul cefalorahidian se administrează soluţie de procaină 8%). anestezia pe traiectul nervilor (soluţia anestezică se administrează pe traiectul nervilor în punctele unde aceştia pot fi abordaţi). timp de 1-2 ore. Apoi. asociat cu anestezie locală). cu bisturiul sterilizat se practică o incizie largă. cu ajutorul unei chiurete sau a unui tampon de tifon steril fixat într-o pensă se îndepărtează membrana piogenă astfel încât vindecarea să se facă cât mai repede. Combelen. Îngrijirea copitelor trebuie acordată. în zona abcesului se recomandă pensulaţii cu tinctură de iod. iodoform sau antibiotice. Nu se recomandă deschiderea abcesului când este dur (fără colecţia purulentă). în cavitatea formată se pulverizează manis. vierilor pentru reproducţie. verticală pentru scurgerea cât mai completă a colecţiei purulente. Mai întâi. îndeosebi. urmate de pareze şi paralizii nu se tratează şi se recomandă identificarea cât mai timpurie în vederea sacrificării animalului în cauză. Propaphenin. dar fără a face sutura pileii. anestezie paravertebrală (soluţia anestezică se injectează la locul de ieşiere a nervilor rahidieni din canalul vertebral). La suine. Abcesele de la nivelul urechilor şi pielii formate datorită infectării unor răni provocate prin muşcături sau accidente în spaţiile de cazare se tratează prin deschidere şi drenare. Anestezia locală se realizează prin infiltraţii cu soluţii de procaină sau xilină 1-2% sau prin aspersiuni cu kelen. 7-25 ml. Când abcesul a devenit moale şi flatulent.30 g/kg masă corporală pe cale intraperitoneală). Mucoasele se pot anestezia prin badijonare cu cocaină 3-5%. Abcesele piobacilare ale coloanei vertebrale.15-0. putându-se încheia cu moartea animalului. 20% (se administrează în doză de 0. pentru grăbirea colecţiei purulente. tăiat şi pilit. în funcţie de masa corporală. anestezie epidurală (în spaţiul epidural se introduce soluţie anestezică 2%). Astfel. cornul excedentar sau crescut defectuos la nivelul unghiilor trebuie curăţat. Tranchilizantele sau neuroplegicele. Plegomasin.3 ml pentru 10 kg masă corporală.Combelen Bayer (se administrează intramuscular în doză de 0. dar imprimă miros neplăcut cărnii). abcesele faringiene se caracterizează prin febră.Cloroform (se administrează prin inhalaţie. . pentru asemenea intervenţie se poate folosi: .2-0.La suine. asociate cu anestezia locală sunt: Largactylul. acestea se administreză în doze de 3-5 mg/kg masă corporală vie. iar efectul lor apare după 1015 min. 123 . Clordelazin. deoarece acestea pot avea o etiologie complexă şi se pot localiza sub diverse forme şi mărimi la nivelul diferitelor regiuni corporale.25-0. .17 g/kg masă musculară). 5% (se administrează în doză de 0.

prin laparatomie şi îndepărtarea testiculului captiv din cavitatea abdominală. iar la vierii adulţi este indicată scroprevenţia antitetanică. secţionarea marginii urechii.82) sau pe o masă de operaţie înclinată la 450. (fig. cu scop economic şi de îmbunătăţire a calităţii carcaselor. faţă de artera iliacă externă. în urma torsiunii şi smulgerii se realizează hemostaza). Mai multă precizie în diagnosticul gestaţiei la scroafă dă aparatul cu ultrasunete. La vierii cu mase corporale de peste 30-40 kg (care au deja cordoanele testiculare mai groase şi cu vascularizaţia bine formată) după anestezia locală cu procaină 2%. În a II a perioadă de gestaţie se constată mărirea şi coborârea abdomenului. grătarele sau aşternutul necorespunzător trebuie tratate prin toaletă chirurgicală urmată de tratamente antiinflamatorii şi antibioterapie. Artera uterină medie se îngroaşă de la dimensiunea unui pai (2-3 mm) în a 10 . deoarece necesită o intervenţie chirurgicală mai laborioasă. castrarea se realizează prin incizia scrotului cu ajutorul bisturiului. femelele fiind contenţionate cu o frânghie solidă pe o scară (lungă de circa 2 m. Diagnosticul gestaţiei la scroafă se stabileşte cu dificultate din cauza stratului de grăsime. Castrarea vierilor criptorhizi revine în exclusivitate medicului veterinar. efectuarea celor două incizii scrotale şi exteriorizarea testiculelor este recomandabil să se utilizeze diferite tipuri de pense care se menţin strânse pe cordonul testicular timp de 3-5 minute. începând de la stadiul de purcel sugar şi până la masculul supus reformei. Castrarea suinelor se practică atât la masculi cât şi la femele. Recoltările de sânge pentru diferite examinări se fac prin puncţionarea venelor (vena auriculară externă).Pododermatitele generate de pardoseala. după ce locul a fost supus unei toalete locale cu un antiseptic. precum şi evidenţierea scobiturii flancului. palparea fetuşilor putându-se face numai în ultima perioadă de gestaţie. Mamelele capătă forma unor cupe. Plăgile se aspersează doar cu sulfatiazol 20%. cu 6-7 bare transversale lungi de 40-45 cm). Examenul transrectal se face numai la scroafele cu masa corporală de cel puţin 150 kg şi se bazează pe diferenţa de calibru şi caracterul pulsatil al arterei uterine. Castrarea scroafelor trebuie efectuată de personalul veterinar calificat şi se execută în decubit lateral. iar mameloanele devin turgescente şi alungite. exteriorizarea testiculelor şi detaşarea lor prin torsiune şi smulgere (datorită contracţiei fibrelor elastice din componenţa peretelui vascular. câte 5-6 ml/cordon testicular. 124 . având capul mai jos decât trenul posterior. La purceii sugari.20-a zi de gestaţie. a buzelor a cozii. Castrarea vierilor se poate practica la orice vârstă. la grosimea unui creion (6-7 mm) iar după a 60-a zi apare pulsul caracteristic vibrator. deasupra ultimelor două mamele.

în plaga operatorie se fac aspersiuni cu sulfatiazol sau antibiotice. iar pentru prevenirea infecţiilor. 83). în cavitatea abdominală se introduc degetele arătător şi mijlociu. Dacă plaga este mare se suturează cu catgut în fir continuu stratul musculoperitoneal. Buhăţel. Apoi. A B 125 . După castrare este recomandabilă seroprevenţia antitetanică. Uterul se repoziţionează cu grijă în cavitatea abdominală. în direcţie verticală. Stratul muscular se dilacerează manual până când apare stratul adipos subperitoneal. cu procaină 1-2 %). unde este identificat ovarul muriform şi elastic. Apoi. Ovarul se fixează între cele două degete şi este adus pe lângă perete în plagă. După ce piciorul posterior stâng sau drept al scroafei se leagă întins cât mai în spate (în funcţie de poziţia pe care animalul o are pe planul înclinat) se trece la toaletarea regiunii (tunderea părului şi badijonarea cu tinctură de iod) şi efectuarea anesteziei locale (pe linia de incizie. 82 Contenţia scroafei pentru castrare (după T.Fig. pornind de la unghiul extern al iliumului (la un lat de deget) spre penultimul mamelon. pentru a avea acces mai uşor la nivelul aparatului genital intern. până la unghiul extern al iliumului. Se prinde cu o pensă hemostatică peritonelul şi se aduce în plagă. iar orificul se lărgeşte cu mâna. Al doilea ovar se abordează direct sau prin depănarea cornului uterin cu ovarul extirpat până la bifurcare şi de aici se deapănă celălalt corn până la ovar. cu mătase sau nylon în puncte separate (fig. iar cornele uterine au o consistenţă mai tare. În situaţia în care nu se găseşte ovarul se aduce în plagă cornul uterin care se deapană cu răbdare până la evidenţierea ovarului. dirijate oblic în sus şi înapoi. ţesutul adipos şi fascia abdominală externă pe o distanţă de 5-8 cm. 1982) Scopul unei asemenea poziţionări este acela de a deplasa anterior masa intestinală. cu ajutorul unui bisturiu foarte bine ascuţit se incizează cu atenţie pielea. Peritoneul se secţionează cu foarfeca. de unde este extirpat cu ajutorul ovariotomului sau prin torsiune limitată cu două pense hemostatice. unde se controlează dacă nu conţine o ansă intestinală. iar apoi pielea.

Lotizările au drept scop asigurarea unei dezvoltări normale a tuturor indivizilor dintr-un lot sau dintr-o boxă şi se impun la toate categoriile de suine. autovehicule.7-0. astfel încât circa 20% din suprafaţa pardoselii să rămână liberă. în şi din mijloacele de transport trebuie făcută prin intermediul unor rampe fixe sau mobile cu pereţii laterali rezistenţi şi cu înălţimea de 0. cu paie şi rumeguş). . . În asemenea situaţii.pentru efectuarea legală a transportului este nevoie de documente însoţitoare (adeverinţa de proprietate eliberată.Fig. În prima zi animalul primeşte numai apă.se interzice lovirea şi bruscarea animalelor pe timpul îmbarcării şi debarcării din mijloacele de transport. Practic. .îmbarcarea şi debarcarea animalelor. uscate şi dezinfectate. prin acţiunile de lotizare se urmăreşte consituirea unor loturi sau grupuri cât mai uniforme de animale sub aspectul dezvoltării corporale. Buhăţel. după cum urmează: . acţiunile de lotizare pot începe imediat după naşterea purceilor în situaţiile în care aceştia sunt prea numeroşi la o scroafă sau neuniform sub aspectul dezvoltării corporale. când trebuie asigurat un iluminat artificial de 500 lucşi/m2 la o înălţime de 1 m de la sol. iar în sezonul rece.pregătirea mijloacelor de transport (vehicule. etc. Transportul suinelor reprezintă o acţiune responsabilă care reclamă respectarea anumitor reguli generale. a culorii..animalele îmbarcate în mijloacele de transport trebuie să fie cât mai uniforme sub aspectul dezvoltării corporale.operaţiunile de îmbarcare şi debarcare a suinelor trebuie făcute în timpul zilei şi foarte rar pe timpul nopţii. 83 Tipuri de suturi practicate la castrarea scroafelor (după T. În general. iar densitatea se stabileşte prin înghesuirea lor. fluviale. pe timpul transportului mor animale se va apela la prima circumscripţie sanitar-veterinară din zonă. Firele de sutură se pot scoate după 8-10 zile. . după caz. avioane) trebuie făcută cu minuţiozitate (se va verifica cu atenţie integritatea pardoselii şi a pereţilor mijlocului de transport dinainte spălat. . curăţat şi dezinfectat. sau în caz contrar cad singure după 2-3 săptămâni. Sutură de fir continuu.8 m. în următoarele 4-5 zile numai jumătate din raţie. . 126 .în situaţiile în care transportul durează mai mult de 12 ore animalele trebuie să dispună de apă şi hrană. maritime. astfel încât. indivizii mai mici pot fi daţi la supt spre adoptare la alte scroafe cu temperament liniştit (“scroafe-doici”) care au fătat în aceiaşi zi cu scroafamamă. în cazul tineretului suin masa corporală să nu depăşească 2 kg de la un individ la altul şi 5-8 kg în cazul suinelor adulte. de fermă sau Primărie.dacă. certificatul sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinar de circumscripţie care cunoaşte zona de influenţă. 1982) A. B Sutură în puncte separate La inciziile mici se suturează numai pielea. . După castrare animalele se ţin în boxe curate. foaia de parcurs a mijlocului de transport). iar plaga se pensulează cu tinctură de iod. pardoseala trebuie acoperită cu un strat de nisip umezit de 5 cm pe timpul verii. sub formă semilichidă administrată în 2-3 reprize. mijloace de transport feroviare.

toate destinate optimizării proceselor specifice unei Zootehnii moderne şi competitive pe plan european şi mondial. furaje de calitate. Şoimului. crescut şi exploatat în biobaza disciplinei. studenţii vor face observaţii. etc. 127 . care va trebui: .Carei. nr. jud. iar pentru purceii în vârstă de până la 4 săptămâni distanţa de transport nu trebuie să depăşească 50 km. Satu –Mare. notaţii şi interpretări privind starea de sănătate şi comportamentală a materialului biologic suin de diferite categorii. tel/fax 0261/861741. în Comunitatea Europeană sunt în dezbatere noi reglementări privind transportul suinelor. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 6. trebuie să ştie că: ∗ “AVI-SUINTEH” .să se efectueze în maxim 9 ore. str. pentru o bună informare.să se acorde o perioadă de repaus de cel puţin 11 ore după transport. . în secolul XXI. organizaţi pe microcolective de lucru. viitorii noştri specialişti în domeniul creşterii şi exploatării suinelor. Aşadar.La ora actuală. 0744/703221 – este o firmă specializată în distribuţia de sisteme complete de adăpare. Î N C H E I E R E Folosesc prilejul să aduc sincere mulţumiri unor societăţi şi firme – instituţii private din România care au înţeles cu loialitate profesională necesitatea punerii la dispoziţia actualilor şi viitorilor fermieri. echipamente şi instalaţii de ultimă generaţie. 1.

R. ştanţe şi matriţe). Tineretului. becuri infraroşii. tehnologii de creştere (diluant pentru sperma de vieri – “KUBUS” . jud. de înaltă precizie (maşini unelte. elevatoare. 56. Fabrica de Chibrituri.Cluj-Napoca. ∗ “VETLAND COMIMPEX” – Salonta. fax. Republicii. tel/fax 0264/436691. Cluj-Napoca). tel. în organizarea ceremonii creştine. 0264/420339. utilaje necesare fabricării nutreţurilor combinate pentru animale (mori cu ciocane cu capacitate de lucru cuprinsă între 300 kg/h şi 10 to/h. jud.5%.F. Totodată. Cluj-Napoca).furajare şi ventilaţie pentru porci. Fabrica de Chibrituri. jud. 18. execuţia. aditivi furajeri.R. păsări şi bovine. instrumentar necesar însămânţărilor artificiale. nr.este o firmă specializată în proiectarea. 0744/870201 – este o firmă specializată în comercializarea de paznici sau păstori electrici (garduri electrice pentru animale) . ∗ “EVOLUŢIA DAN” – Tg-Lăpuş. dr. tel. 0264/455504 . nr.Spania. Maramureş. nr. 9A (în spatele gării C. str. nr. silozuri de fibră de sticlă laminată). 3. ∗ “HIDROMAR” . nr. str. organe de maşini. crotalii pentru individualizarea animalelor.Cluj-Napoca. Cluj. luminatoare pentru adăposturi. ∗ “EVOTERM” . ILIE CORNOIU 128 . Cluj. 1%. 9A (în spatele gării C. instalaţii hidraulice. ∗ “CORONIŢA” şi “SILVANA” – Cluj-Napoca. modernizarea şi reparaţia de maşini speciale. str. Conf. str. şnecuri). Bihor. 0744/603044 – este o firmă specializată în producerea şi comercializarea de furaje (premixuri pentru furaje de 0. malaxoare de diferite tipuri. jud. ing.5%. tel/fax 0259/433685. ferestre cu deschidere oscilo-batantă. Cluj. instalaţii electrice şi electronice. 67. Rarău. plase împotriva insectelor. str. tel. 0740/064150 – sunt firme specializate în producerea şi comercializarea de ornamente florale. jud. 0264/436690.reprezentantă în România a fabricanţilor francezi şi elveţieni. rămân receptiv la orice sugestie constructivă menită să redea curaj optimizării şi eficientizării practicii de creştere şi exploatare a suinelor domestice în ţara noastră. 0262/384483. 0744/515226 – este o firmă care oferă la preţuri promoţionale: uşi de intrare. furaje concentrate).F.

4 (30). Ed.Timiş. Editura Mezögazdasági Kiadö. Dumbrăviţa. Cornoiu I şi colab. 25-27 X. Ed. Dumbrăviţa. 129 . nr. Editura Risoprint.Bibliografie selectivă Bereş M şi colab.T. Editura Academiei Române. (2004) – Adăpători utilizate pentru alimentarea cu apă a 5 suinelor. nr. Ösz G. Bungescu S. Budapest. 1 (27). Editura Alex-Alex & Leti Pres. Dumbrăviţa.A. Negrea O. (1982) – Maşini şi instalaţii zootehnice. Cluj-Napoca. Herman V (2004) . (1997) – Manualul fermierului. Pop T (1985) Tehnologia creşterii suinelor-lucrări practice. Dumbrăviţa. (2003) – Manualul crescătorului de porci. august-septembrie. (2002) – Tehnici utilizate în aprecierea şi creşterea suinelor. Szép I (1956) – Gyakoribb sertésbetegségek-sertéshigiéne. “Ferma”. Prică Angela (2004) – Piobaciloza porcului. nr. Gligor V şi colab.Napoca. Ciurdar A (2004) – Reglementări ale Uniunii Europene privind asigurarea confortului tehnologic pentru porcine. Rev.Dicţionar enciclopedic de Zootehnie. Editura M. II-III. (1993) – Îndrumător de lucrări practice pentru meseria de veterinar. vol III.S. 6 pag. Simp. II-III. ClujNapoca. Bucureşti. Bucureşti. Tipo Agronomia Cluj-Napoca. (2004) – Tehnologii ecologice pentru creşterea şi exploatarea bovinelor şi porcinelor. Bucureşti. Rev. Ceres. Ed. Prospects for the 3 rd.Epidermita exudativă a porcilor. Cluj-Napoca. (2001) – Cercetări privind activitatea antimicrobiană a produsului Nutribac. Editura 7 Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. şi colab (1981) – Zooigiena şi protecţia mediului înconjurător. “Ferma”. 1 (27). Editura Risoprint. Timiş. 28. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Timiş. VI-VII. nr. (1969) – Zootehnia României – Porcine. 2 (28) IVV. Timiş. Dinu I şi colab. Zeneci N (2004) – Creşterea porcinelor în fermele mici (fermele familiale). Timiş. 3 (29). Popescu D. “Ferma”. Spădaru F (1997) – Aspecte practice de creşterea suinelor. (1982) . Millenium agricultura. Rev. Buhăţel T (1983) – Curs de patologie animală. Editura Transilvania Tg-Mureş. Man C şi colab. şi colab.Napoca. “Ferma”. Bucureşti. Dumbrăviţa. T. Căproiu Magdalena şi colab. Rev. Farkas N. Editura Promedia. Prică Angela (2004) – Dizenteria serpulinică a porcului. nr. Ceres. (2000) –Aspecte practice de zootehnie. Cornoiu I şi colab. Mantea Şt. Rev. “Ferma”. Risoprint Cluj. Cluj-Napoca. Moisiu Maria şi colab. Tipo Agronomia Cluj.

72 (fig.73) Fig. 71 (fig.84) 130 . 80 (fig.70) Fig. 74 Fig. 69 (fig.77) Fig.71) Fig.76) (fig. 73 (fig.72) Fig. 79 Fig.78) Fig. 70 Fig.83) Fig. 79) Fig. 83 (fig.74) (fig. 81 (fig. 163) Fig. pe primul rând pentru pag. 84 (fig. 76 (fig. 78 (fig. 80) (fig.69) Fig. 82) Aceasta poate fi: (sus. 75 Fig. 77 (fig. 81) Fig. 82 (fig.Fig.

131 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful