ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI ,CERCETĂRII ŞI INOVĂRII UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA DEPARTAMENTUL PENTRU EDUCAŢIE

CONTINUĂ, ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ Str. Mănăştur Nr.3-5, 400372 Cluj-Napoca, România tel.+ 40-264-596.384; fax + 40-264-593.792

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII SPECIALIZAREA: ZOOTEHNIE ANUL IV

PRACTICUM
ÎN

CREŞTEREA SUINELOR DOMESTICE
PROF. DR. ILIE CORNOIU

SEMESTRUL I

CLUJ-NAPOCA 2005

INTRODUCERE

Răspândite pe mai toate meridianele planetei, suinele se impun prin acurateţea fondului genetic şi reprezintă, atât în rasă curată, cât şi sub formă de hibrizi, o sursă sigură, capabilă să ofere producţii ridicate de carne şi grăsime – motiv pentru care, creşterea lor a constituit şi trebuie să constituie o preocupare de actualitate menită să armonizeze pe cât posibil diferenţele care apar în mod firesc, între crescători, valorificatori şi consumatori. Structurată pe parcursul a şase capitole, lucrarea de faţă se adresează cu prioritate studenţilor, viitori specialişti în domeniul Zootehniei şi abordează într-o sinteză obiectivă tematica aplicativă utilizată în creşterea suinelor – aspect hotărâtor în stabilirea valorii zootehnice a indivizilor în vederea promovării la reproducţie; verificării calităţii producţiilor specifice în vederea valorificării la standardele economiei de piaţă europene şi mondiale; menţinerii stării de sănătate a materialului biologic suin. Aşadar, primul capitol este destinat studiului exteriorului speciei – aspect esenţial în cunoaşterea şi în evaluarea însuşirilor morfo-fiziologice ale diferitelor categorii de suine. Cel de-al doilea capitol abordează unele aspecte legate de evidenţele zootehnice şi rolul acestora în sectoarele de creştere şi exploatare a suinelor – instrumente indispensabile aplicării tehnicilor de apreciere şi valorificare a materialului biologic destinat producţiei şi reproducţiei. Capitolul trei prezintă în sinteză gama de utilaje, instalaţii şi echipamente mecanice utilizate în sectoarele de creştere a suinelor cu scopul îmbunătăţirii productivităţii şi eficientizării muncii. În capitolul patru sunt redate cerinţele minime europene legate de protecţia şi performanţele suinelor - cerinţe valabile pentru orice tip de fermă, indiferent de mărimea ei. Capitolul cinci prezintă o suită de tehnici utilizate în aprecierea şi valorificarea suinelor, atât pe animalul viu, cât şi sacrificat – aspecte esenţiale în ceea ce priveşte îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a producţiilor specifice, destinate comercializării. Ultimul capitol al lucrării sintetizează câteva aspecte legate de patologia speciei şi de unele acţiuni zoo-veterinare specifice – elemente esenţiale în practica creşterii şi exploatării ştiinţifice a suinelor. Totodată, lucrarea se adresează şi celor care sunt dispuşi să înţeleagă, că frământata evoluţie a speciei suine se înscrie astăzi în contextul unor realităţi menite să răspundă pe mai departe nevoilor alimentare şi nu numai, ale omenirii în mileniul trei. Iată de ce, sentimental gândind, am considerat necesar ca o parte din grijile noastre pământeşti să le dăruim şi acestor fiinţe timide şi “scormonitoare”, care cândva s-au prefăcut în FeţiFrumoşi şi ne-au mângâiat fără să vrem dulcele vis al copilăriei. Autorul

2

CUPRINS

Introducere………………………………………………………….……. 3 Capitolul 1. STUDIUL EXTERIORULUI LA SUINE.……...………6 1.1. Tehnici de abordare şi contenţie…………….....…..…… 6 1.2. Tehnici de apreciere a exteriorului………………...….... 9 1.2.1. Tehnica examenului analitic…...…..………..…….9 1.2.1.1. Capul şi regiunile componente……….. 10 1.2.1.2. Trunchiul şi regiunile componente……..15 1.2.1.3. Membrele şi regiunile componente……..22 1.2.1.4. Atitudini şi aplomburi….…………….…26 1.2.2. Tehnica examenului sintetic……………..…….…27 1.2.2.1. Somatoscopia……………………………28 1.2.2.2. Somatometria…………………………....31 1.2.2.3. Somatografia………………………….....40 1.2.3. Stabilirea tipurilor morfo-productive……..……...41 1.3. Culorile şi părul……….…………………………..…….44 1.3.1. Culorile simple………………………...…..…..…45 1.3.2. Culorile compuse…………………………..…….46 1.3.3. Particularităţi de culoare…………………..……..47 1.3.4. Părul………………………………………..…….47 1.4. Recunoaşterea unor rase de suine……………... ………49 1.5. Determinarea vârstei la suine…………….. …….....…...53 1.6. Individualizarea suinelor……………….……….……...57 Capitolul 2. EVIDENŢELE ZOOTEHNICE ŞI APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ………………………....64 2.1. Evidenţe zootehnice utilizate în creşterea suinelor….…..64 2.2. Aprecierea suinelor pentru prăsilă………………….…...68 2.3. Tehnica selecţiei şi testării suinelor pentru prăsilă pe bază de indici sintetici………… ……………74 2.4. Întocmirea unui plan de montă şi fătări……..…….….....77 2.5. Calculul şi evidenţa unor parametrii de reproducţie specifici suinelor…………………………....79 Capitolul 3. UTILAJE, INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR…...………….81 3.1. Utilaje, instalaţii şi echipamente necesare preparării şi administrării hranei la suine……..………...81 3.2. Utilaje şi echipamente necesare asigurării microclimatului optim în adăposturile de suine....……...96 Capitolul 4. CERINŢE MINIME EUROPENE PENTRU PROTECŢIA ŞI PERFORMANŢELE SUINELOR…..103 4.1. Cerinţe minime pentru protecţia suinelor………...……103 4.2. Cerinţe minime performanţelor la suine………...……..106

3

6.. Boli de nutriţie…….1.1...5.…………. Acţiuni zoo-veterinare întâlnite în creşterea suinelor…………..……………140 6. Tehnopatii………………….….4..….……………. Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul sacrificat…………………………….……………108 5.1.1.……114 5....160 Încheiere………………………………………………………….169 Bibliografie selectivă……………………………………………………170 4 .2..…………….132 6.129 Capitolul 6.…. Boli parazitare……………….1.…………….1..……………154 6..132 6.………………………. Boli bacteriene………. Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul viu………………………….148 6..Capitolul 5. APRECIEREA ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIILOR LA SUINE……………………………108 5.. Boli infecto-contagioase…….……. Boli specifice suinelor……………………………….2...1.1..2. BOLI ŞI ACŢUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR…………..3.………..1.3.……………150 6.…...159 6.132 6.….…. Boli micotice…………………. Valorificarea suinelor………………….

de recunoaştere a raselor. 1. confecţionate. studiul însuşirilor de exterior necesită conştinciozitate şi corectitudine deosebită din partea crescătorilor. etc. Contenţia se face cu scopul desfăşurării în bune condiţii a unor acţiuni zootehnice (individualizare. în general şi a inginerului zootehnist. reproductiv. transport. 5 . Izolarea indivizilor în vederea acţiunilor de lotizare se recomandă a fi efectuată cu ajutorul unor paravane uşoare. iar prin contenţie. cântăriri. la 10-25 cm înălţime.) sau sanitar-veterinare (vaccinări. apropierea de animale trebuie făcută prin administrarea de furaje într-un jgheab sau vas aşezat pe un soclu. Intrarea în adăposturi. Abordarea are drept scop apropierea de animale în vederea aprecierii stării generale de sănătate. etc. Dat fiind faptul că suinele se întreţin liber. fie din material lemnos.Capitolul 1 STUDIUL EXTERIORULUI LA SUINE La suine. în special.). În acest fel. fiecare animal va staţiona. în funcţie de categoria de vârstă. acţiunea de imobilizare parţială sau totală a acestuia. Cunoaşterea şi aplicarea corectă a tehnicilor de: abordare şi contenţie. TEHNICI DE ABORDARE ŞI CONTENŢIE În termeni zootehnici.1. fie din pânză sau hârtie. de efectuare a examenului de exterior. etc. În vederea unei examinării mai amănunţite. castrări. de determinare a vârstei şi de individualizare a animalelor reprezintă aspecte practice de bază care permit stabilirea şi cunoaşterea valorii cât mai reale a materialului biologic suin sub aspect productiv şi îndeosebi. de apreciere a tipurilor morfo-productive şi culorilor. iar capul. iar temperamental sunt animale fricoase. aplicând animalelor un tratament blând. de întreţinere şi a gradului de omogenitate a unuia sau mai multor indivizi dintr-o populaţie de suine. trunchiul şi membrele vor prezenta o poziţie cât mai apropiată de cea normală. masa corporală. intervenţii chirurgicale. în compartimente. starea fiziologică. în boxe sau padocuri trebuie făcută în cea mai mare linişte. populări şi depopulări. prin abordare se înţelege modul în care se face apropierea de animal. apropierea de ele impune calm şi discreţie.

pentru contenţionarea animalului în picioare se pot folosi: laţul pentru contenţie. iar apoi introduşi într-o cuşcă fixată direct pe cântar. Pop.Practic. contenţia se poate face prin poziţionarea purcelului mascul cu regiunea toracică între genunchii îngrijitorului. iar cu mâinile ţinând membrele posterioare în forma literei “V” (pentru a pune în evidenţă regiunea operatorie). imobilizarea suinelor diferă în funcţie de vârstă. 2 Instrumentar necesar contenţiei suinelor adulte (după N. Astfel. Pentru castrarea scroafelor (ovarectomie). În funcţie de acţiunile zoo-veterinare care se impun a fi aplicate. 3. utilizându-se inventar adecvat scopului propus. 2). obişnuindu-se fixarea animalelor în decubit lateral pe o scară. etc. Ţinut de membrele posterioare. Cleştele pentru contenţie. Farkas şi T. înapoia caninilor (fig. În vederea castrării. 6 . 1 2 3 Fig.3). prin legarea membrelor şi trecerea unei frânghii pe sub torace. contenţia suinelor adulte se mai poate realiza cu ajutorul frânghiilor (fig. Iavaşaua. de dezvoltarea corporală şi de natura lucrărilor care trebuie efectuate la un moment dat. cleştele pentru contenţie şi iavaşaua – toate putându-se aplica pe maxilarul superior. Ţinut de torace.1). scroafe. La purceii sugari (animale uşoare şi cu forţă fizică redusă) contenţia se face manual. suine la îngrăşat) imobilizarea indivizilor trebuie făcută de către personal instruit. La suinele adulte (vieri. 1985) 1. Pop. Laţul pentru contenţie. 2. fie prin prindere de unul sau de ambele picioare posterioare. Farkas şi T. fie ţinuţi de torace (fig. operaţiunile de imobilizare trebuie făcute după recomandările medicului veterinar. 1 Contenţia purceilor sugari (după N. 1985) 1. În situaţiile în care dorim să-i cântărim este recomandabil ca purceii să fie contenţionaţi cu atenţie. 1 2 Fig. 2.

datorită instinctului matern deosebit devin agitate şi chiar foarte agresive. defectele.2. etc). care în mod imprevizibil pot ataca şi produce muşcături grave. Spădaru. Chiar dacă abordarea a fost făcută în mod corespunzător. Dată fiind primejdia în care se simte animalul contenţionat. aptitudinile productive şi reproductive ale acestor animale cu interes de fermă. 1997) 1. prin semnalele sonore disperate atrage atenţia altor indivizi din jur. pentru a stabili ştiinţific frumuseţea. articulaţii. O deosebită grijă se va avea în cazul contenţionării purceilor de lângă scroafele mame care. baza anatomică (suportul regiunii corporale reprezentată de schelet. 3 Contenţia suinelor adulte (după F. cu scopul de a le putea aprecia din punct de vedere al formei. 1.puncte cunoscute sub denumirea “de reper”). 2. muşchi. La scroafele în gestaţie avansată sau în lactaţie contenţia trebuie făcută cu multă prudenţă. separată de alte asemenea porţiuni prin linii de delimitare trasate între anumite puncte de pe corp . Cu chiostecuri. în practică se uziteză tehnica examenului analitic şi sintetic al exteriorului. Aşadar. în biobaza disciplinei studenţii vor efectua observaţii şi aplicaţii practice de abordare şi contenţie pe materialul biologic suin de diferite categorii. ţesut conjunctiv.1 2 Fig. direcţiei şi dimensiunii lor). Temă: După prezentarea şi însuşirea teoretică a tematicii. organizaţi pe microcolective de lucru (câte 3-4 studenţi).2. TEHNICI DE APRECIERE A EXTERIORULUI La suine studiul exteriorului reprezintă o lucrare laborioasă care are drept scop aprecierea valorii zootehnice a indivizilor. delimitarea regiunilor corporale (operaţiunea de împărţire a corpului animal în regiuni. înainte de contenţie este recomandabil să ne asigurăm că în jurul nostru nu există alţi porci în stare de libertate. tendoane. Tehnica examenului analitic Examenul analitic presupune aprecierea vizuală şi evaluarea atentă a fiecărei regiuni corporale în parte.1. recomandându-se un stand mobil sau o boxă fixă de dimensiuni reduse. Cu frânghii. 1. dimensiunea regiunii corporale (se stabileşte prin măsurători folosind instrumentarul 7 . folosindu-se următoarele elemente: regiunea corporală (porţiunea determinată a corpului animal.

dimensiunilor. 1985) a. În vederea efectuării examenului analitic al exteriorului. Gamba. Gura. 8 . Grasetul. Fruntea. 8. 38. 14. 29. direcţia regiunii (direcţia standard în funcţie de care se face aprecierea). dar diferă ca mărime.Pop. Coroana. 6. Ochiul. 39. Greabănul. frumuseţii şi defectelor. Trenul anterior. 24. Flancul. Gâtul. Coastele. 33. Şalele. 40. fie în trei părţi principale (trenul anterior.1. Totodată. Unghiile. Genunchiul. Nasul.1). lungime.6. capul este turtit lateral. ataşarea (îmbinarea regiunilor corporale la locul de delimitare sau de demarcare a lor). Farkas şi T. 12. Ceafa. Trenul mijlociu. Tâmpla. corpul animalelor poate fi împărţit. Crupa. 3. Fesa. Pop. Râtul. 30. Capul şi regiunile componente La suine. 35.. Chişiţa. 1985) 1. 17. 2. 4. 18. c. 9. 36. 5). Coada.adecvat). 15. 25. Trenul posterior. Fălcile. 22. În acest fel. Urechea. 7. Farkas şi T. iar cea mică spre rât. Iia. 4).19. Fluierul. Braţul. obraji uscăţivi. Abdomenul cu mamelele. Antebraţul. 27. la asemenea rase. Cotul. vârstă. Şoldul. 34. sex şi stare de întreţinere. mobile şi purtate erect (fig. 1. Gâtlejul. La rasele de suine primitive acesta este mai mare şi prezintă o conicitate mult mai pronunţată decât la rasele ameliorate sau perfecţionate.. lung şi îngust. formei. bazei anatomice. Spata. capul prezintă formă tronconică cu baza mare spre gât. 5. Fig. 37. Umărul. Faţa. Fig. lărgime şi profil. Coapsa. cu profil drept. fie în raport de funcţiile pe care le au de îndeplinit diferite grupe de regiuni (cap şi gât. pe fiecare grupă vor fi studiate regiunile componente sub aspectul situării. Spinarea. mijlociu şi posterior) (fig. 10. 31.1. urechi mici. 20. cu râtul alungit şi puternic. Bărbia.2.4 Împărţirea corpului la suine (după N. pentru efectuarea corectă şi completă a examenului analitic este recomandabil a se utiliza cel de-al doilea criteriu de împărţire (fig. Glezna. Totuşi. 11. 23. 5 Regiunile corporale la suine (după N. 28. 13. 32. în funcţie de rasă. forma regiunii (se apreciază în funcţie de aspectul ei normal la diferite rase). b. Sternul. 16.26. 21. trunchi şi membre). Parotida.

Ea formează partea terminală a capului. Hampshire. râtului urechilor. Regiunea râtului sau discul râtului (fig. 1 2 3 Fig. Prin formele capului se poate deduce chiar provenienţa unor rase de suine.7. rasa Berkshire). nasul reprezintă o caracteristică de rasă. Stocli. rasa Stocli). parotidei (regiune pară). linia fronto-nazală formează un anumit unghi care dă naştere la nasul concav sau cârn (“bot cârn” sau “bot mops”) . feţei (obrajilor). Marele alb. regiunea este mărginită de ochi şi feţe şi are ca bază anatomică oasele nazale.7. aceasta este de dorit să fie largă. Farkas şi T. la rasele de suine primitive râtul este mai dezvoltat şi mai puternic datorită procurării hranei în mod natural. iar cel larg şi scurt raselor care îşi au originea în mistreţul asiatic (ex. nasului (botului).3). Cârn.6. 9 . bărbiei. tâmplelor. dreaptă şi fără pliuri (excepţie fac rasele Cornwall şi Wessex care prezintă mască).La indivizii aparţinători raselor şi hibrizilor perfecţionaţi pentru producţia de carne. Comparativ cu rasele specializate. la rasele Landrace. gurii. jgheabului creştetului. Drept. 1985) 1. 6 Diverse profile ale capului la suine (după N. Mangaliţa.2) este situată în continuarea frunţii. La suine. Berkshire. Concav. 2. ganaşelor (fălcilor) – toate regiuni pare. ochilor. capul este mic comparativ cu întregul corp. deoarece fruntea îngustă caracterizează rasele primitive. iar în grosime prezintă două nări. Acest lucru s-a datorat în principal selecţiei unilaterale care a făcut ca unghiul fronto-nazal să atingă valori de aproape 900 (fig. acesta este lung şi drept. Regiunea frunţii (Regio frontalis) (fig.1) este situată între creştet şi linia imaginară care uneşte unghiurile interne ale ochilor având ca bază anatomică osul frontal. cel îngust şi alungit este caracteristic raselor provenite din mistreţul european (ex. ChesterWhite. Regiunile componente ale capului (unele pereche) sunt situate pe patru feţe (tabelul 1). Regiunea nasului sau a botului (Regio nasalis) (fig. iar la rasele Duroc. 3. gâtlejului.7. Lateral. Astfel.3) este extinsă perpendicular pe axul longitudinal al nasului. până la regiunea râtului.forme care determină o respiraţie greoaie iar retenţiile alimentare şi numeroasele impurităţi predispun animalele la rinite trofice. Pop. Tabelul 1 Feţele şi regiunile capului Faţa Supero-anterioară Laterală Infero-posterioară Extremitatea posterioară Regiunea frunţii. Prin formă şi dimensiuni. formând o linie dreaptă cu profilul frunţii. Astfel.

Bazna. Farkas şi T. în cavitatea orbitară formată de apofiza orbitară a osului frontal. ochilor. precum şi starea de sănătate. 8 Mărimea. strălucitori şi limpezi. Berkshire. gurii şi râtului. Mari-aplecate (Mangaliţa. Fruntea. Fig. Râtul.8) este situată în continuarea feţei. Faţa. bine deschişi. a frunţii şi ochilor. 6. irisul este închis la culoare. 4. Regiunea feţei (fig. Urechile. diferă de la o rasă la alta şi oferă informaţii legate de apartenenţa la o anumită descendenţă dintr-un anumit strămoş. uscăţivă la exemplarele slabe sau bombată şi cutată adânc la cele îngrăşate. de aceiaşi culoare (de regulă. în direcţia infero-posterioară. Regiunea tâmplelor (Regio articulationis temporo-mandibularis) (fig. având ca bază anatomică oasele temporale.7) este situată de o parte şi de alta a capului fiind mărginită de regiunea nasului.7. 10 . În funcţie de dimensiunea capului şi de condiţia de întreţinere. La suine. Pietrain). Chester-White). 4. în gospodăriile populaţiei (în cazul creşterii tradiţionale) se practică introducerea în partea superioară a râtului a unul sau două inele metalice (“belciuge”). 8. 7. Mărimea.4) este situată pe părţile laterale ale capului. Ochii. Gura. iar cei tulburi. 2. Regiunea ochilor (Regio orbitalis) (fig.7. Regiunea fălcilor sau a ganaşelor (Regio mandibularis) (fig. Ochii bulbucaţi sau prea mici şi inegali sunt consideraţi defectuoşi. faţa poate fi alungită şi îngustă. Ceafa. 9. Mici-verticale (Stocli. dar la exemplare din rasele albe poate fi albastru sau roşu). între regiunile urechilor. Fălcile. distanţaţi şi egali între ei. Mijlocii-aplecate (Duroc.5) se întinde de o parte şi de alta a capului. Marele alb. Landrace. Nasul. Mijlocii-orizontale (Yorkshire. scurtă şi largă. cu privirea pierdută. deasupra tâmplelor. mixte şi la vieri. 3. Pop. Gâtlejul. forma şi portul urechilor la suine (după N. 2. 12. având ca bază anatomică ramurile maxilarului inferior. fălcilor. 1985) 1. de osul lacrimal şi osul zigomatic. 14.7.7. Bărbia. Wessex. insuficient de deschişi denotă semne de îmbolnăvire sau îmbătrânire. Parotidele. Tâmplele. 10.8). 5. 1 2 3 4 Fig.Pentru a preveni râmatul. Regiunea este mai dezvoltată la rasele pentru grăsime. Cornwall).7 Capul şi regiunile componente 1. 11. 3. ochii trebuie să fie de mărime potrivită. Gâtul.6) este situată deasupra regiunii feţei. Hampshire).7. 13. forma şi portul urechilor (fig. cu privire blândă. Regiunea urechilor (Regio auricularis) (fig.

10) este situată dedesubtul gurii şi are ca bază anatomică corpul mandibulei. Regiunea jgheabului (Regio intramandibularis) se află extinsă între cele două ganaşe.7.11) este poziţionată înapoia creştetului şi are ca bază anatomică aripile atlasului şi muşchii inseraţi pe acestea.defecte care îngreunează în mod evident prehensiunea hranei. rasele de suine specializate pentru carne au gâtul mai lung şi mai subţire (ex. . masticaţie şi deglutiţie a hranei. atât canalul lingual cât şi limba pot prezenta răni provocate de furajele cu asperităţi sau de corpuri străine.Regiunea gurii (Regio bucalis) (fig. limba şi palatinul. Regiunea gâtului (fig. La animalele slabe prezintă un şanţ evident.Gingiile (Regio gingiva) au rolul de a fixa dinţii necesari masticaţiei hranei. Regiunea creştetului este vizibilă între cele două urechi şi are ca bază anatomică osul occipital. Mangaliţa). iar la unele rase se pot întâlni defecte ca: brevignatismul (scurtarea) şi prognatismul (alungirea) . buzele prezintă deschizături laterale datorită ieşirii colţilor (caninilor).Limba (Regio linguae) este organul de prehensiune. La vierii şi la scroafele în vârstă. gingiile.13) uneşte părţile inferioare ale capului şi gâtului şi are ca bază anatomică laringele şi faringele.fie a maxilarului superior. iar la cele aflate în stare bună de întreţinere. La suinele bine îngrăşate. dinţii. Regiunea face legătura între cap şi partea superioară a gâtului.12) este aşezată înapoia urechilor şi ganaşelor având o formă alungită de sus în jos. iar cele pentru grăsime mai scurt şi mai gros (ex.Palatinul (“cerul gurii”) (Arcus palatoglossus) are ca bază anatomică apofizele palatine ale maxilarului superior şi prezintă mucoasă îngroşată. Apare mai îngustă şi mai pronunţată la rasele de suine primitive. mai largă şi mai ştearsă la cele ameliorate. Uneori. inflamaţii sau chişti datorate obturării canalelor de scurgere a glandelor salivare. 7. regiunea este îmbrăcată cu un evident strat de ţesut adipos. .14) realizează legătura dintre cap şi trunchi având ca bază anatomică vertebrele III-VII şi muşchii cervicali. Ea are ca bază anatomică apofiza linguală a osului hioid. Regiunea parotidelor (Regio parotidea) (fig. Totuşi. Ea face legătura între regiunile laterale ale capului şi părţile laterale ale gâtului. 7. Lungimea şi lărgimea acestei regiuni depinde de rasă şi de starea de întreţinere a fiecărui animal.7. 11 .7. iar canalul lingual (Ducutus linguae) este şanţul care poziţionează limba între cele două ramuri ale mandibulei. canalul lingual. fie a celui inferior . . Regiunea gâtlejului (Regio pharyngolaryngea) (fig.Buzele (Regio labialis) trebuie să fie perfect suprapuse şi bine întinse. Landrace).9) este poziţionată la extremitatea infero-posterioară a capului şi are ca subregiuni: buzele. Regiunea cefei (Regio nuchalis) (fig. Regiunea bărbiei (Regio mentalis) (7. regiunea este plină sau bombată. . cu dungi transversale.

2. inghinală coastelor. Astfel. subsiorilor. lungă. având ca bază anatomică apofizele spinale ale primelor 6-7 vertebre dorsale şi cartilagiul de prelungire al spetelor. abdomenul. iei pieptul. cu musculatura bine dezvoltată şi cu stratul de slănină subţire. iar la cele pentru carne. La suinele din rasele primitive sau neîngrăşate spinarea este ascuţită şi scurtă. Dimensiunile şi formele acestei regiuni diferă în funcţie de rasă.17) se extinde în continuarea spinării şi are ca bază anatomică cele 6 vertebre lombare şi muşchii lombari.16) este situată între greabăn şi şale. Trunchiul şi regiunile componente La suine trunchiul are formă cilindrică. iar cea concavă (“înşeuată”). 12 . Este considerat ca defect greabănul ascuţit (“tăios”) şi cel despicat (“spete desprinse”). şalelor şi crupei. şalele. dorsalis) (fig. rasei Landrace şi scroafelor multipare în faza de gestaţie avansată. limitată lateral de regiunea coastelor. cu musculatura bine dezvoltată. dar diferă ca lungime şi lărgime. precum şi de gradul de îngrăşare al fiecărui animal. Regiunea şalelor (Regio lumbaris) (fig. largă. Regiunile componente ale trunchiului (unele pereche) se grupează pe cinci feţe (tabelul 2). Regiunea spinării (Regio vertebralis thoracis. cu straturile musculare şi de grăsime bine reprezentate. Hampshire. sin.1. vârstă şi sex. anusul. în funcţie de rasă. Regiunea caracterizează tipul de producţie şi precocitatea materialului biologic. spinarea. 9.15) este poziţionată între gât şi spinare. organele genitale. potrivit de largă.1. intersubsiorilor. largă. cutia toracică coada. În vederea obţinerii de carcase cu proporţie ridicată de carne superioară. 9.2. perineul. Are ca bază anatomică ultimele 8-9 vertebre dorsale şi treimea superioară a coastelor delimitată de linia care uneşte unghiul toracal al spetei şi unghiul extern al iliumului. sex. Tabelul 2 Feţele şi regiunile trunchiului Faţa Superioară Inferioară Laterală Extremitatea anterioară Extremitatea posterioară Regiunea greabănul. regiunea spinării trebuie să fie lungă. spinarea convexă (“de crap”) este caracteristică raselor Duroc. La suine este de dorit ca aceasta să fie lungă. Chester-White. Regiunea greabănului (Regio interscapularis) (fig.9. unde este mai larg şi şters formând o linie dreaptă cu regiunile spinării. vârstă. La rasele primitive. La unele rase formele acestei regiuni sunt determinate genetic şi reprezintă însuşiri proprii. crupa sternul. şoldului. flancului. la cele din rasele pentru grăsime este scurtă şi largă. greabănul este înalt şi mai îngust comparativ cu cel al raselor ameliorate.

17. La majoritatea raselor de suine ameliorate regiunea este dreaptă. 22.10). Abdomenul. 3. Împreună cu greabănul. 21. cu musculatură uscăţivă şi formă oblică-înapoi (“teşită”) (fig. Regiunea crupei (Regio glutea. 9 Trunchiul şi regiunile componente 15. cu musculatură bine dezvoltată şi cu stratul de slănină cât mai subţire. Convexă (“de crap”). şalele. Fig. 38. de linia ce uneşte unghiul extern al iliumului cu articulaţia coxalului şi în continuare cu punctul fesei. La rasele primitive crupa este slab dezvoltată. Coada. Dezvoltarea lungimii crupei determină aşa numitele ”şunci descinse”. Concavă (“înşeuată”). sacralis) (fig. Pop 1985) 1. Dreaptă.11). Greabănul. Regiunea este delimitată anterior de linia imaginară care uneşte unghiurile externe ale iliumului între ele. Crupa. 24. 9. Flancul. Spinarea. 25. Iia. crupa formează aşa numita linie dorsală sau “şira spinării”. La rasele specializate în direcţia producţiei de carne dezvoltarea crupei descrie lateral un profil corporal în formă de trapez cu baza mare spre înapoi (ex. Chiar dacă spinarea este convexă (“de crap”) sau concavă (“înşeuată”) (fig. coxale şi muşchii jambonului.Carnea obţinută din această regiune este de calitate superioară şi de aceea.18) este situată în partea terminală a trunchiului şi are ca bază anatomică oasele sacrale. Lungă. Sternul. 13 . 20. posterior. Fesa. 4. Farkas şi T. 16. 18. Şalele. 2. lateral. 1 2 3 4 Fig. 19. 10 Diferite forme ale spinării (după N. bine îmbrăcate în masă musculară. de linia care uneşte tuberozităţile ischiale între ele. Şoldul. oblică la unele rase americane şi dublă la rasa Pietrain şi hibrizii pentru carne. ea trebuie să fie lungă şi largă. sin. spinarea. 23. a unor defecte la nivelul coloanei vertebrale sau chiar a unei debilităţi congenitale. şalele slabe pot fi consecinţa unei întreţineri defectuoase în perioada de creştere. Coastele.

2. La rasele de suine specializate în direcţia producţiei de grăsime (ex.9. posterior de abdomen şi lateral de regiunea coastelor . Regiunea iei (Regio plica lateralis) (fig. Landrace). datorită prezenţei a 1-2 perechi de coaste în plus (ex. Largă. rasa Pietrain). 11 Diferite forme ale crupei la suine 1. Lungimea ei este corelată cu lungimea şalelor şi a trunchiului. Regiunea este mai scobită la exemplarele slab întreţinute şi la scroafele în lactaţie. braţului.23) se extinde în partea anteroinferioară a trunchiului şi are ca bază anatomică osul sternal.9. regiunea este mai lungă şi cu un strat mai subţire de grăsime. crupa scurtă şi îngustă (sub formă “de acoperiş”). Regiunea flancului (Regio paralumbalis) (fig. Pop. Ca defecte se pot întâlni: crupa “teşită” şi ascuţită. ea face legătura între regiunea grasetului şi părţile laterale ale abdomenului. o crupă bine dezvoltată în lungime şi lărgime conferă scroafelor condiţii favorabile actului de parturiţie.rasa Landrace belgian). Teşită. respectiv a regiunii coastelor este asociată cu o dezvoltare corespunzătoare a organelor circulatorii şi respiratorii (un torace scurt şi îngust poate conduce la insuficienţe cardiace şi respiratorii – ex. iar la cele specializate în direcţia producţiei de carne. posterior de şuncă. 1 2 3 (după N. sternului. Constituită dintr-o pliere a pielii în faţa rotulelor (patelelor).9. Lungimea coastelor este strâns legată de lungimea spinării şi implicit de o producţie ridicată de carne în carcasă. Regiunea coastelor (Regio costalis) (fig. iar inferior de linia care uneşte extremitatea ultimei coaste cu grasetul. anterior de linia ce trece pe curbura ultimei coaste. Apare evidenţiată la formele primitive şi la cele aflate în stare proastă de întreţinere (cahectice). Dreaptă. Mangaliţa) regiunea este mai scurtă şi arcuită. spinării.19) ocupă suprafaţa cea mai mare de pe părţile laterale ale trunchiului. Totodată.21) are ca bază anatomică unghiul extern al osului iliac. Dezvoltarea cutiei toracice. 1985) 4 Fig.22) este situată lateral şi inferior faţă de regiunea flancului.20) face trecerea între trenul mijlociu şi cel posterior al corpului animalului fiind delimitată superior de şale. crupa slab îmbrăcată în musculatură. abdomenului şi flancului. fiind înconjurată de regiunile: spetei. 14 . 3. Îngustă. 4. bine îmbrăcat în musculatură. larg şi adânc. iar flancul trebuie să fie lung. Regiunea sternului (Regio sternalis) (fig.9.lungimea şi lărgimea sternului determină buna sau slaba dezvoltare a cutiei toracice. Delimitată anterior de către subsiori şi piept. Regiunea şoldului (Regio tuberis coxae) (fig 9. Farkas şi T. Distanţa dintre cele două şolduri exprimă lărgimea crupei şi oferă indicii asupra producţiei de carne.

24) porneşte de la apendicele xifoidian al sternului (cu care se mărgineşte anterior). a cutiei toracice şi a trenului anterior. cu sfincterul anal puternic şi elastic. iar la femele. sin. Cutia toracică sau coşul pieptului (Regio pectoralis) este formată prin închidere de către: regiunile greabănului. Asemenea smoc este vizibil la rasele primitive şi insesizabil la cele specializate în direcţia producţiei de carne. până la regiunea inghinală care o delimitează posterior. Slaba dezvoltare a cutiei toracice la unele rase. bine dezvoltat şi în profil paralel cu linia dorsală a trunchiului. Este de dorit ca abdomenul să fie lung.9. Regiunea subsiorilor (Regio fossa axillaris) este situată la locul de detaşare a membrelor anterioare de torace şi delimitează lateral regiunea intersubsiorilor (Regio interaxillaris). Lungimea şi lărgimea acestei regiuni condiţionează o mare vitalitate a organismului care se manifestă printr-o serie de însuşiri productive. iar dezvoltarea ei este determinată de dimensiunile crupei şi abdomenului. coastelor. sau indivizi poate conduce la insuficienţă pulmonară sau cardiacă (ex. La suine este de preferat o regiune inghinală lungă şi largă. iar la unii vieri. intersubsiorilor şi despărţită de cavitatea abdominală printr-un perete musculoaponevrotic (diafragma). iar limitele laterale sunt reprezentate de regiunile coastelor. Regio sphincter ani extremus) este reprezentată de deschiderea terminală a tubului digestiv. flancului şi iei. groasă.25) este situată pe extremitatea posterioară a trunchiului şi are ca bază anatomică vertebrele coccigiene şi musculatura inserată pe acestea. vulva. Regio radicis caudae) (fig. numit “canaf”. acoperită de muşchi şi grăsime subcutană. până la regiunea inghinală. Regiunea cozii (Regio cauda. precum şi la animalele slabe sau bolnave acesta poate fi supt (“ogărăsc”).9. coada este lungă. La masculi. Regiunea anusului (Regio anus. Pietrain. pe perineu sunt situate testiculele. pieptului. Ea adăposteşte organele principale ale circulaţiei şi respiraţiei. În partea terminală. Regiunea pieptului (Regio prepectoralis. La rasele de suine specializate în direcţia producţiei de grăsime şi la scroafele gestante abdomenul este lăsat în jos. acoperită cu păr şi purtată atârnat – aspect întâlnit şi în cazul animalelor bolnave. La suinele domestice coada este subţire. Mangaliţa). între cele două articulaţii scapulo-humerale. de la anus.Regiunea abdomenului (Regio abdominis) (fig. coada prezintă un smoc de păr mai des şi lung. Regiunea inghinală (Regio annulus inguinalis superficialis) este situată în locul de detaşare a membrelor posterioare de trunchi. 15 . potrivit de lungă şi răsucită. iar la cele primitive. sin. Această regiune are ca bază anatomică muşchii abdominali şi tunica fibroasă abdominală. La suinele bine întreţinute regiunea este rotunjită. capabilă să permită o bună dezvoltare a glandei mamare (la femele). sternului. Presternalis) cuprinde extremitatea anterioară a trunchiului. Regiunea perineului (Regio infra ani) se întinde între cele două fese. sin. Această deschidere trebuie să fie normală ca aspect şi aşezare. Pieptul larg şi adânc condiţionează o bună dezvoltare a membrelor anterioare.

În general. nu se admit la reproducţie. prelungirea penisului în erecţie se realizează pe seama “S”. egal dezvoltate şi cu o consistenţă elastică la palpare. de rupere a buzelor vulvei datorită fătărilor distocice.lui penian din dreptul perineului. Farkas şi T. Pop. la formele de suine sălbatice. numărul mameloanelor este corelat pozitiv cu numărul purceilor la fătare (prolificitatea biologică). prolaps vaginal . Testiculele trebuie să fie bine ataşate de baza de susţinere. 4-5 perechi la formele de suine primitive. 1 2 Fig. La vier. Regiunea vulvei (Regio pudendum femininum) este situată pe treimea superioară a perineului şi este formată din două labii (buze) dispuse vertical şi două comisuri. acesta este relativ subţire şi se termină cu un gland de forma unui “tirbuşon”.Regiunea testiculelor (Regio testis) se află situată pe treimea mijlocie a perineului. egal distanţate şi dispuse simetric faţă de linia mediană a abdomenului (cele pectorale sunt mai puternic vascularizate şi secretă o cantitate de lapte mai mare decât cele abdominale sau inghinale).24) sau ugerul (Regio glandula mammaria) este situată pe aproape toată partea ventrală a trunchiului suprapunându-se pe regiunile sternului. Regiunea mamelei (fig. 7-8 perechi la formele de suine ameliorate.toate manifestate prin scurgeri purulente şi proliferarea mucoasei vaginale. Numărul mameloanelor este de 1 până la 4 perechi. 9. protejate de o învelitoare externă comună (scrotum). 12 Forme de mamele şi mameloane (după N. 16 .12) este divizat în 12-14 compartimente care funcţionează independent unul de celălalt. între învelitorile testiculelor). Ugerul (fig. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei care prezintă hernia inghino-scrotală (pătrunderea unei părţi a intestinului prin inelul inghinal. iar fiecare compartiment se termină cu câte un mamelon (sfârc). Corpii cavernoşi fiind slab dezvoltaţi. abdomenului şi inghinală. Mamelă cu compartimente nefuncţionale şi sfârcuri asimetrice. de vulvită. Mamelă globuloasă-simetrică. Compartimentele mamelei trebuie să fie bine dezvoltate. Tot în cadrul acestei regiuni se află situat “furoul” (teaca penisului) care se deschide în regiunea ombilicală de pe abdomen. de vaginită. Masculii monorhizi (cu un singur testicul coborât în bursa testiculară) şi cei criptorhizi (fără nici un testicul coborât în bursa testiculară). 2. Adesea se întâlnesc cazuri de hermafroditism. globuloase. care devine rectiliniu. Ea trebuie să fie proporţional dezvoltată în raport cu vârsta şi starea fiziologică a femelei. metrită. În alcătuirea acestei regiuni intră cele două gonade situate cu axul mare în direcţia verticală. 1985) 1. Regiunea penisului (Regio urogenitalis) reprezintă organul copulator al masculului.

chişiţa.Datorită unor infecţii sau traumatisme.3. coroana. jaretul. umărul. Începând de sus în jos.26) este aşezată din direcţia supero-posterioară spre infero-anterioară. formând aşa numitele "şunci anterioare". fluierul. Regiunea trebuie să fie bine prinsă de trunchi şi încărcată cu muşchi.27) face legătura între spată şi braţ şi are ca bază anatomică articulaţia scapulo-humerală. 17 . (de 4-5 ani). gamba. La unii indivizi (ex. fluierul. antebraţul. la scroafele multipare. cotul. Această regiune este mai evidentă la rasele pentru carne şi la exemplarele slab întreţinute. Cele anterioare sunt mai apropiate de centrul de greutate al corpului şi servesc ca organe de suport (de sprijin). Tabelul 3 Regiunile membrelor Membrele Anterioare partea superioară partea inferioară Posterioare partea superioară partea inferioară Regiuni spata. iar baza anatomică este formată din osul spetei (scapulum). la acestea din urmă stratul de grăsime este subţire. la scroafă secreţia laptelui este declanşată de prezenţa şi guiţatul purceilor la supt. 1.2. de o parte şi de alta a toracelui. braţul. genunchiul. pe membrele anterioare se disting: Regiunea spetei (Regio scapularis) (fig. rasa Pietrain) cele două spete sunt puternic dezvoltate. Atât membrele anterioare cât şi cele posterioare se împart în regiuni superioare (cele lipite de trunchi) şi în regiuni inferioare (cele detaşate de trunchi) (tabelul 3). chişiţa. la nivelul acestei regiuni apare o calozitate a pielii (“scut”). coroana. Regiunea umărului (Regio articulationis humeri) (fig. Practic. Ea acoperă primele 7-8 perechi de coaste. tendonul.13. unghiile coapsa şi fesa grasetul. deoarece. unul sau mai multe compartimente îşi pot reduce şi chiar sista funcţiile de secreţie a laptelui. Membrele şi regiunile componente Asemenea celorlalte specii de mamifere terestre cu interes de fermă şi la suine membrele reprezintă organele de suport şi de deplasare. unghiile. glezna. glezna. Ca o particularitate a glandei mamare la suine se poate preciza faptul că aceasta este lipsită de cisterne galactofore. Spetele desprinse (“descusute”) exprimă slăbirea constituţiei şi atrag după sine deplasarea greoaie a animalului. 13. iar cele posterioare au rolul principal în propulsia întregului corp. asemănătoare celei întâlnite la mistreţ.1. iar la vierii mai în vârstă.

28.29) este situată la nivelul de detaşare a membrului anterior de trunchi şi are ca bază anatomică apofiza olecraniană a osului cubitus. cu rol deosebit în locomoţie. având ca bază anatomică primele două oase falangiene.31) prezintă ca bază anatomică articulaţia radio-cubito-carpo-metacarpiană. 37. 31.34) este situată între gleznă şi coroană. legându-se de regiunea cotului. Braţul.13. În condiţii de întreţinere necorespunzătoare (pe pardoseli dure şi fără aşternut). prin selecţie nu s-a urmărit dezvoltarea acesteia.33) are ca bază anatomică articulaţia metacarpo-sesamo-falangiană. 34. La suine. 32. 40. Grasetul. Fesa. Fig. Glezna. 29. Carnea de pe regiunea antebraţului este slab dezvoltată. uscăţive şi paralele cu planul median al corpului.32) este constituită din oasele metacarpiene. 41. Coapsa. Prezintă poziţie oblică spre înapoi. Regiunea chişiţei (Regio phalangis proximalis) (fig. puternică. Gamba. În mod normal este de dorit ca această regiune să aibă o poziţie verticală. Formarea unui unghi mai deschis sau mai închis conduce la defectul de aplomb numit “călcătura de ţap”. 33. 27.Regiunea braţului (Regio brachii) (fig.13. cu musculatura bine dezvoltată şi tendoane puternice.13. 39. 13 Membrele şi regiunile componente 26. iar perimetrul fluierului oferă informaţii asupra dezvoltării scheletului osos. uscăţivă şi puternică. Umărul. Fluierul. 18 . În mod normal.13. Regiunea fluierului (Regio metacarpi) (fig. 35.13. potrivit de lungă. 36. Regiunea cotului (Regio olecrani) (fig. Coroana. Chişiţa.13. bine dezvoltată şi fără tare cutanate sau osoase. cu baza mare în sus. Regiunea braţului trebuie să fie bine prinsă de regiunile învecinate şi acoperită cu musculatură dezvoltată.30) se întinde în continuarea regiunii cotului şi are forma unui trunchi de con turtit lateral. Spata. Cotul. tendoanele extensoare şi flexoare. Regiunea antebraţului (Regio antebrachi) (fig. regiunea trebuie să fie uscăţivă. 30. Jaretul.28) este situată în continuarea spetei şi a umărului. cu scopul de a determina aplomburi corecte la membrele anterioare. 38. iar prin direcţie trebuie să formeze cu solul un unghi de 60-650. Unghiile. deoarece. În condiţii de întreţinere necorespunzătoare (pe pardoseli dure şi fără aşternut) apare frecvent calozitatea tegumentului şi inflamaţia articulaţiei. respectiv “călcătura de urs”. Coatele trebuie să fie proporţional dezvoltate. iar de dezvoltarea ei depinde soliditatea membrelor. oasele sesamoide împreună cu pintenii.13. Regiunea gleznei sau a buletului (Regio metacarpo-phalangea) (fig. la animalele tinere apar prematur calozităţi şi exostoze (oase moarte). Genunchiul. Regiunea genunchiului (Regio carpi) (fig. având ca bază anatomică osul humerus. regiunea este subţire şi acoperită cu un strat muscular slab dezvoltat. Regiunea este de formă cilindrică. Antebraţul.

sin.13. cu coarda jaretului bine dezvoltată în vederea asigurării unei mobilităţi corespunzătoare a animalului. la nivelul acestei regiuni se produc inflamaţii până la mortificări aproape ireversibile de ţesuturi. iar posterior de fesă. Gamba este distanţată de trunchi şi are formă conică cu baza mare în sus. Cât privesc rasele de suine specializate pentru producţia de carne (Landrace. Datorită traumatismelor frecvente.39) face legătura între coapsă şi gambă. Făcând parte din şuncă este de dorit ca această regiune să fie bine îmbrăcată în muşchi. Regiunea jaretului (Regio tarsi) (fig. Cât privesc regiunile fluierului. chişiţei. lărgime şi gradul de îmbrăcare cu muşchi.41) are ca bază anatomică articulaţia tibio-metatarsiană. gleznei. Regiunea este mai rotundă şi mai plină la suinele bine întreţinute. iar inferior de regiunea jaretului. Regiunea fesei (Regio femoris caudalis) (fig.13.13.13. Regiunea trebuie să fie largă. Creşterea exagerată a cutiei de corn conduce la îngreunarea mişcărilor. Regio gamba) (fig. coapsa are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte producţia de carne – mărimea şi calitatea jambonului fiind dependente de gradul de dezvoltare al acesteia. mai uscăţivă şi mai evidentă la cele cu întreţinere necorespunzătoare. În funcţie de lungime. iar baza anatomică este reprezentată de osul femur şi muşchii coapsei. Regio ungulae) (fig. La membrele posterioare se disting: Regiunea coapsei (Regio femoris) (fig.35) prezintă ca bază anatomică articulaţia dintre falangele 2 şi falangele 3.Regiunea coroanei (Regio phalangis mediae) (fig.13. având ca bază anatomică oasele tibia şi fibula. Hampshire).13. Duroc. această regiune concură la obţinerea unor şunci bine dezvoltate. iar direcţia oblică spre înapoi formează un unghi de 150-1600 cu fluierul. sin. Pentru a determina aplomburi corecte ale membrelor posterioare. bine conturate şi descinse până spre regiunea jaretului. coapsele sunt pline. precum şi îmbrăcămintea cornoasă a acesteia. Regiunea gambei (Regio crus. 19 . acestea sunt relativ asemănătoare cu cele de la membrele anterioare. La suine.38) este situată în continuarea coapsei. spre înapoi. coapsă şi fesă.13. coroanei şi a unghiilor de la membrele posterioare. bine conturată.36) reprezintă partea terminală a membrelor şi are ca bază anatomică falanga a III-a. La rasele primitive regiunea coapselor este slab îmbrăcată în muşchi şi asociată cu regiunea gambei slab dezvoltată. puternice şi elastice pentru a amortiza eficient şocurile mecanice pe timpul deplasării. Unghiile trebuie să fie consistente. regiunea este limitată de flanc şi graset. iar la materialul biologic suin destinat reproducţiei îngrijirea unghiilor este obligatorie. având ca bază anatomică muşchii fesieri. grasetul trebuie să fie situat în direcţia planului longitudinal al corpului.40) este legată superior de graset. Regiunea grasetului (Regio genus sau Regio patella) (fig.37) este situată între crupă şi gambă. Anterior. Regiunea unghiilor (copita sau ongloanele) (Regio phalangis distalis. având ca bază anatomică articulaţia femuro-tibio-rotuliană.

5. atât la membrele anterioare cât şi la cele posterioare. 3. 2. În decubit. iar apoi aprecierea pe rând a acestora . 2. ca defecte de aplomb mai des întâlnite sunt: membre în formă de “X”. iar capul şi gâtul sunt orientate corect. cât şi din punct de vedere tehnologic (animalele cu membrele corect dezvoltate sunt mai rezistente la pardoseli dure şi la deplasări). Tot în termen zootehnic. prin atitudine se înţelege poziţia pe care o are animalul atunci când stă pe loc. La suine.2. 4. 1 2 Fig 14 Atitudini la suine 1. 6. Această poziţie poate fi în staţiune (când animalul stă în sprijin pe cele patru membre) sau în decubit (când animalul este culcat) (fig. masa lui fiind susţinută în principal pe un biped lateral şi pe cel anterior sau posterior opus (de regulă. 20 . prin aplomb se înţelege poziţia şi direcţia pe care o au membrele animalului în staţiune forţată. Examinarea aplomburilor se face aşezând animalul pe un teren neted care să permită repartizarea uniformă a masei corporale pe cele patru membre. Jaret săbiat (“călcătură de urs”). Soliditatea membrelor şi corectitudinea aplomburilor prezintă importanţă atât din punct de vedere genetic (se transmit la descendenţi). În staţiune. Atitudinea în staţiune poate fi: liberă sau forţată. dinainte şi dinapoi. animalul se sprijină pe cele patru membre în mod inegal.lateral. dar mai ales la cele destinate reproducţiei. Atitudini şi aplomburi În termen zootehnic.15 Aplomburi ale membrelor la suine 1. În staţiune liberă. Atitudinea în decubit se întâlneşte pe timpul odihnei animalelor. fătării scroafelor şi alăptării purceilor.1. Jaret şters (“călcătură de ţap”). 1 2 3 4 5 6 Fig. În formă de “X”. Şunci destinse. În formă de “O”. Cunoaşterea şi stabilirea aplomburilor se impune la toate categoriile de suine.4. 14). În staţiune forţată (staţiune de aplomb) animalul se sprijină în mod egal pe toate cele patru membre.1. Coapsă şi fesă slab dezvoltate. membrele anterioare suportă o greutate cu 15-20% mai mare decât cele posterioare).

2. metoda dreptunghiurilor şi a profilelor (ultimele două fiind tot mai rar folosite). a direcţiei şi integrităţii acestora. metoda punctelor. Somatoscopia Somatoscopia presupune aprecierea conformaţiei şi constituţiei cu ochiul liber. Aplicarea metodei necesită experienţă în aprecierea exteriorului. Ca metode utilizate pentru identificarea elementelor de morfostructură şi funcţionale în cazul examenului sintetic al exteriorului se remarcă: somatoscopia.1. La suine. unde se apreciază fiecare regiune corporală în parte.15). 1.2. “călcătură de urs” şi “călcătură de ţap” (fig.de “O” (cambrate). dar are valoare orientativ-subiectivă datorită faptului că animalele se examinează cu ochiul liber. un ochi bine format pentru depistarea defectelor şi evaluarea justă a calităţilor de conformaţie şi constituţie a suinelor stabilite prin examenul analitic al exteriorului. 21 . Utilizarea uneia sau alteia din cele trei metode se stabileşte pe baza unor criterii impuse de scopul şi exigenţa aprecierii. În continuare se trece pe rând la examinarea liberă a dimensiunilor şi volumului diferitelor regiuni. organizaţi pe microcolective de lucru. reacţionează uşor la stimulii externi. fie prin punctaj. Metoda liberă constituie modul cel mai rapid şi expeditiv de apreciere a conformaţiei şi constituţiei corporale la suine. 1. consumă raţia cu poftă. Tehnica examenului sintetic Faţă de examenul analitic al exteriorului. efectuarea examenului sintetic al exteriorului oferă posibilitatea definirii cât mai precise a conformaţiei şi constituţiei corporale a indivizilor – aspect esenţial în ceea ce priveşte selecţionarea materialului biologic pentru prăsilă. Temă: După prezentarea teoretică pe planşe şi mulaje a tematicii legată de examenul analitic al exteriorului la suine. etc.2. În staţiune se apreciază mai întâi starea de sănătate a animalului ţinând cont de faptul că semnele majore care definesc organismul sănătos sunt legate de integritatea de structură şi funcţionalitate anatomică. de jaret “şters”. fie printr-un calificativ general. este vioi. examenul sintetic constă în aplicarea unor tehnici care permit stabilirea proporţionalităţii dezvoltării tuturor regiunilor corporale şi îndeosebi a modului în care acestea se îmbină între ele. Ca tehnici de lucru se utilizează metoda liberă.2. studenţii vor face observaţii şi notaţii directe pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. se deplasează uşor. somatometria şi somatografia. animalul sănătos prezintă o conformaţie şi constituţie corporală viguroasă. În mod normal. atât în staţiune cât şi în mers. iar rezultatul poate fi exprimat.

Pentru a avea un caracter unitar şi comparabil în apreciere. Indiferent de vârsta materialului biologic. Această metodă este mai exactă şi mai obiectivă decât metoda liberă. În mers. Hampshire. 22 . (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie). calitatea extensiilor şi flexiilor la nivelul tuturor articulaţiilor mobile şi semimobile. . Edelschwein.Marele alb. cât şi la femele.Duroc.R. când are mai puţin de 12 sfârcuri normale. atât la masculi. legăturii cu regiunile învecinate. nu are minimum 14 sfârcuri normale la rasele din grupa I şi respectiv 10 puncte. Cornwall. satisfăcător şi nesatisfăcător. Rezultatele examinării prin metoda liberă se pot exprima. etc. etc. o examinare atentă se va face asupra organelor genitale.grupa a II-a). deoarece constă într-o examinare mai amănunţită a exteriorului animalului. pe animal se pot identifica: eventualele şchiopături cu sediul şi gravitatea lor. la grupa a II-a). se trece pe rând la analiza şi aprecierea prin punctare a fiecărei regiuni corporale sub aspectul structurii. nu se admit pentru prăsilă animalele care nu au obţinut un punctaj corespunzător pentru acest caracter (nu se pot acorda 15 puncte când individul apreciat.În situaţia în care animalul se doreşte a fi destinat prăsilei. fie prin calificativele: foarte bun. abdomen) Jamboane şi spete Membre şi ongloane Mameloane Tipicitatea de rasă şi robusteţea Total Nota maximă Grupa I Grupa a II a 10 10 10 10 15 20 25 20 100 25 20 15 20 100 Nota minimă Grupa I Grupa a II a 5 5 5 10 15 10 10 10 10 10 - În funcţie de punctajul obţinut (tabelul 4) şi de clasa de încadrare (tabelul 5) suinele pot fi admise sau nu la reproducţie. Landrace. mediocru. precum şi asupra regiunii glandei mamare. Metoda se aplică numai la indivizii care au depăşit o anumită masă corporală (60 kg la rasele materne . acordarea punctelor se face în conformitate cu anumite norme elaborate periodic de către Ministerul Agriculturii prin A. Apoi. Metoda se practică în mod curent în cadrul fermelor de selecţie şi testare situate în vârful piramidei ameliorării suinelor. bun. defectele de aplomb. la standarde europene. Yorkshire.N. indiferent de sex. funcţionalităţii. Pietrain. iar rezultatele trebuie consemnate într-un tabel sau fişă de punctare.A. Wessex.Z. fie prin notări pe scara 1-5. indiferent de sex . Pornind de la importanţa care se acordă producţiei glandei mamare. aprecierea debutează prin examinarea animalelor în vederea depistării unor anomalii congenitale. precum şi stabilirea diferitelor defecte de aplomb. spinare. Metoda punctelor reprezintă un mod expeditiv de apreciere a conformaţiei şi constituţiei corporale la suine. Tabelul 4 Tabel de punctare Specificări cap şi gât Trunchi (cutia toracică.grupa I şi 50 kg la rasele paterne . etc.

Şunci anterioare defectuoase. 12. Flancuri scobite. 14. Călcătură de urs. 15. Pop. Gât gros. Coaste arcuite. 30. Tabelul 5 Limite de încadrare a suinelor în clasele parţiale după conformaţie-constituţie (puncte) Sexul Masculi Femele Record 90 şi peste 90 şi peste Elită 89-80 89-80 I 79-65 79-65 a II-a 64-55 Metoda dreptunghiurilor (fig. 26. 24. Umeri desprinşi înapoia spetelor. Alături de tabelul de punctare exemplificat în tabelul 4 sau într-o fişă separată. 6. Spinare lăsată. 22. Spinare de crap. Piept adânc. Gât scurt. Corp slab dezvoltat. 36. 7. 16. 9. Profil concav. Crupă teşită. Şunci posterioare defectuoase. Spinare scurtă. Membre posterioare drepte. Şunci posterioare dezvoltate. Fig. este considerată o metodă somatoscopică ajutătoare care încearcă să oglindească cât mai fidel unele calităţi sau defecte deosebite de exterior ale indivizilor. Înalt în picioare. folosind anumite semne convenţionale. Aplomb anterior corect. 35. 21. minimum 55 de puncte. Membre în “X”. Şunci anterioare dezvoltate. 3. Crupă ascuţită. 2.17). Conformaţie proporţională. 23. Spată desprinsă. Gât subţire. 18. Piept dezvoltat. Trunchi scurt.Se pot include la reproducţie numai vieruşii care obţin minimum 65 de puncte şi scrofiţele. 13. Spinare lungă. Jaret săbiat. A B 23 . 37. deşi nu mai este utilizată în practica aprecierii valorii materialului biologic suin. 1985) 1. 25. Farkas şi T. Spinare solidă. Grebăn ascuţit. 31. 28. 29. 5. Crupă ridicată. 19. 27. pe un dreptunghi sau pe un profil corporal dinainte desenat se marchează particularităţile individuale de conformaţie şi constituţie. 32. 11. 4. 16. Cap grosolan. 10. 33. Coate de vacă. 34. Dezvoltare bună. 17. Gât lung. Lăsat înapoia greabănului. 8. 16 Semne convenţionale utilizate în metoda dreptunghiurilor (după N. 20.

C D Fig. Lungimea oblică a trunchiului. Profil drept. 4. 3.19) şi panglica. 8. Urechi drepte. Perimetrul toracelui.2. 2. În funcţie de scopul propus. 3. 1985) A. Dinu. C. Urechi blegi. iar citirea valorilor trebuie făcută şi înregistrată cu mare atenţie. 4. 4. 9. Cap normal.18). 5. perimetre şi unghiuri. Efecturea măsurătorilor reclamă multă răbdare şi conştiinciozitate. determinarea dimensiunilor corporale la suine presupune: . 2. Pentru aceasta se recomandă ca animalul supus examenului sintetic prin somatometrie să fie aşezat pe un teren plan. Cap uscat. Înălţimea la spinare. Piept îngust . 4. lărgimi. 1.Farkas şi T. 6. 6. În funcţie de natura lor. 17 Semne convenţionale utilizate în metoda profilelor (după N. Pop. Ştrangulat înapoia spetelor. Piept larg. la animalele tinere în perioada de creştere). cântarul (fig. 24 . Crupă dreaptă. 5.18 Diverse măsurători directe pe animalul viu (după M. 9. . adâncimi. . 2. Înălţimea la crupă. Păr des. 1.Piept larg. Păr normal. Profil concav. 6. Cap lung. Şunci şterse.măsurători de conformaţie (permit aprecierea precisă a dezvoltării şi conformaţiei corporale a animalului viu). compasul Wilkens. 2. Chişiţe moi. 3. Păr normal. 1. Şunci pline. 1.2. Ca instrumente de lucru se folosesc: bastonul Lydtin (zoometrul). 2. 7. 1969) 1. măsurătorile corporale pot fi: de înălţimi. goniometrul. Şunci deschise. Membre săbiate. Membre în “X”. Piept normal. Spinare de crap. 7. D. 1. 8. Urechi orizontale. 5.2. 3. Spinare înşeuată. Crupă normală. Somatometria Somatometria sau biometria constă în aprecierea conformaţiei şi constituţiei suinelor prin efectuarea de măsurători directe pe animalul viu (fig. Înăltimea la greabăn. Crupă teşită. 5. 5. 4.măsurători de creştere (permit stabilirea dezvoltării corporale şi se aplică la anumite intervale de timp .măsurători de masă (oferă informaţii asupra dezvoltării corporale a animalului viu).de regulă. Profil normal. 6. Păr rar. Fig. B. în poziţie de amplomb. Şale înguste. 3. .

20.lungimii corpului (fig. 2. . 4. 3. Toate aceste măsurători trebuie completate cu măsurătorile de masă corporală. această dimensiune reprezintă circa 50-60% din înălţimea la greabăn.înălţimii crupei (fig. de la sol.înălţimii toracelui (adâncimea toracelui) (fig.1) (se măsoară vertical cu bastonul Lydtin.20. . Această înălţime prezintă în general.20.3) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin. Măsurătorile de lungimi constau în determinarea: . Măsurătorile de înălţimi constau în determinarea: .20. Spădaru.înălţimii la spinare (fig. “a bazei cozii”. de la sol până la punctul cel mai înalt al regiunii greabănului). valori mai mari cu 2-3 cm faţă de înălţimea la greabăn şi reprezintă un caracter obligatoriu de rasă. 1 2 3 4 5 Fig. Această dimensiune serveşte la stabilirea gradului de înclinare a crupei şi are valori mai mici decât înălţimea la crupă.21. la articulaţia sacro-coccigiană).20. 4. “a toracelui”. “a greabănului”. “a spinării”. . “a crupei”. Bastonul Lydtin (zoometrul). 1997) 1. de la sol la apofiza spinoasă a ultimei vertebre dorsale).înălţimii la baza cozii (fig. 3. între punctul greabănului şi stern). de la sol până la punctul de intersecţie al coloanei vertebrale cu linia imaginară dintre cele două şolduri sau la punctul cel mai înalt al osului sacral).1) (se măsoară cu ajutorul panglicii de-a 25 . Compasul Wilkens.2) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin. 20 Măsurători de înălţimi (după F.4) (se măsoară cu bastonul Lydtin sau cu compasul Wilkens.1 2 3 4 Fig. De regulă. Goniometrul. Cântarul.19 Instrumentar folosit în somatometrie 1. 2.5) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin.înălţimii la greabăn (fig. . 5.

Spădaru.22.1) (se măsoară cu panglica sau cu compasul Wilkens între punctele proeminente ale orbitei). .de la ceafă. . 22 Măsurători de lărgimi (după F. 21 Măsurători de lungimi (după F.4) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens. “a crupei”.3) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin sau compasului Wilkens. 1997) 1.21. “a şalelor”. 5.lungimii toracelui (fig. -lărgimii şalelor (fig. “a toracelui”. a urechilor”. între punctele fesei = lărgimea mică a crupei).lungimii oblice a trunchiului (fig. Măsurătorile de lărgimi constau în determinarea: .2) (se măsoară cu ajutorul bastonului Wilkens de la articulaţia scapulo-humerală. imediat înapoia spetelor).22.2) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens considerând distanţa dintre cele două articulaţii scapulo-humerale). între articulaţiile coxo-femurale. de la baza.22. . “a toracelui”.21. 4. până la vârful pavilionului urechilor.5) (se poate măsura în trei locuri: între şolduri = lărgimea mare a crupei.1 2 3 4 5 Fig.lărgimii crupei (fig.lărgimii pieptului (fig.lărgimii toracelui sau diametrul bicostal (fig. 4.3) (se măsoară cu ajutorul panglicii sau compasului Wilkens. . Măsurătorile de perimetre constau în determinarea: 26 . “a pieptului”. la baza cozii).lungimii crupei (fig. de la proeminenţa anterioară a articulaţiei scapulo-humerale.5) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens.4) (se măsoară între vârfurile apofizelor transversale a celei de-a IV-a vertebre lombare). 3.22. lungul şirei spinării .lărgimii frunţii (fig. 2.21. “oblică a trunchiului”. “a corpului”. la punctul fesei). .lungimii urechilor (fig. “a crupei”. la proeminenţa posterioară a ischiumului). 1 2 3 4 5 Fig. 3. pe partea externă).22. 1997) 1. de la tuberozitatea anterioară a şoldului.21. . până la convexitatea maximă a ultimei coaste). Spădaru. 5. . 2. “a frunţii”.

4 kg).23. 27 . care la prima montă trebuie să fie de circa 110 kg la scroafe şi de circa 120 kg la vieri în stare de întreţinere normală. Înţărcarea purceilor de reproducţie destinaţi selecţiei se face de regulă la vârsta de 8 săptămâni (56 de zile). până la această vârstă purceii se dezvoltă pe seama laptelui matern. dimineaţa înainte de administrarea primului tain . corespunzătoare condiţiei de animal de reproducţie (dezvoltarea se consideră normală dacă porcii tineri cresc de la o lună la alta cu circa 10-14 kg). 23 Măsurători de perimetre (după F.E. 2.perimetrului toracic (fig. iar apoi începe să scadă treptat. până spre înţărcarea purceilor.23. Cântărirea din lună în lună se face după înţărcare.perimetrului fluierului (fig. Măsurătorile de unghiuri la suine se efectuează numai la profilul capului.2) (se măsoară cu ajutorul panglicii în 1 2 Fig. deoarece curba producţiei de lapte creşte până la 3 săptămâni. 1997) 1. zona cea mai subţire a fluierului de la un membru anterior).2 kg. masa corporală a fiecăruia trebuie să fie de circa 14 kg (sunt considerate foarte bune valorile individuale de 16-20 kg şi slabe cele de 12-13 kg). timp de 21 de zile este suptă de cel puţin 7 purcei (este normal să fie cuprinsă între 35-50 kg = masa corporală a lotului de purcei la vârsta de 21 de zile). 19. Capacitatea de alăptare a scroafei este apreciată în mod corect atunci când. în funcţie de scopul urmărit şi la anumite date consacrate pentru specia suină. Cântărirea din an în an este recomandabilă toamna înainte de bonitare şi clasare. până la intrarea la reproducţie (9-10 luni). Masa corporală medie normală a unui purcel la naştere trebuie să fie de 1. cerinţele U. “ fluierului”. La vârsta de 21 de zile un purcel trebuie să cântărească în medie. circa 5 kg. în jurul cutiei toracice. Acţiunea are drept scop cunoaşterea gradului de dezvoltare a scroafelor şi vierilor adulţi în vederea încadrării lor într-o clasă sau alta după acest criteriu.8 kg sunt consideraţi ca produşi neviabili (mai nou. consideră masa unui purcel la naştere. ca fiind normală la 1. La 3 săptămâni (21 de zile) purceii se cântăresc pentru a aprecia însuşirea privind producţia de lapte a scroafei (capacitatea de alăptare).. Totodată.3) unghiul fronto-nazal sau la membrele posterioare unghiul jaretului. fie în grupuri mici. La înţărcare cântărirea se face cu scopul de a cunoaşte dacă dezvoltarea purceilor este normală. cu scopul urmăririi dezvoltării normale. iar cei sub 0.fie individual. Determinările de masă corporală se fac prin cântărirea materialului biologic. S-a convenit ca aprecierea capacităţii de alăptare a scroafelor să fie făcută la 21 de zile. ştiindu-se că la acest termen. determinând cu ajutorul goniometrului (fig. “ toracelui”. Spădaru. iar apoi procesele de creştere se desfăşoară şi pe seama hranei suplimentare. .1) (se măsoară cu ajutorul panglicii. La naştere cântăririle purceilor se fac imediat după terminarea parturiţiei. înapoia spetelor).

Pentru cunoaşterea cât mai reală a gradului de dezvoltare a scroafelor adulte. Dimensiunile etalon mai des folosite sunt: înălţimea la greabăn. în luna a II-a de gestaţie sau la începutul lunii a III-a.Apoi. . valori relative.Indicii corporali se exprimă prin valori relative şi oglindesc raportul dintre două dimensiuni corporale aflate în dependenţă morfologică şi funcţională.x 100.f. în studiul şi aprecierea exteriorului se utilizeză numeroşi indici. . Adică: lungimea trunchiului (cm) i. de constituţie şi de volum.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Valoarea acestui indice creşte de la naştere la adult şi are valori de circa 120% la rasa Mangaliţa. . care se pot grupa în patru categorii: de format. număr. (%) = -----------------------------------.f. Indici de format furnizează date utile cu privire la proporţionalitatea dimensiunilor legate la formatul corporal şi întregul său.. 130% la Bazna. Ig – înălţimea la greabăn. cântărirea anuală a acestora nu se recomandă a fi făcută în perioada de gestaţie avansată sau în cea de alăptare. sau numai asupra trunchiului.) – reprezintă raportul dintre lărgimea toracelui şi înălţimea la greabăn. prelucrate statistic şi folosite practic sub formă de: valori absolute. kilograme. prin coroborare cu alţi indici de conformaţie şi producţie este posibilă atribuirea clasei generale ca material biologic pentru reproducţie. lungimea trunchiului sau semisuma dintre acestea.l. La suine. Va – valoarea absolută a însuşirii de raportat.t.Valorile relative indică măsurile absolute în procente faţă de o dimensiune etalon considerată cu valoarea de 100%. . etc). Adică: lărgimea toracelui (cm) 28 . indici corporali sau reprezentări grafice. Operaţiunile se pot face însă.Indicele formatului corporal transversal (i.) – reprezintă raportul dintre lungimea trunchiului şi înălţimea la greabăn. Datele biometrice obţinute prin somatometrie pot fi ordonate.l. Ig în care: Vr – valoarea relativă. Exprimarea valorilor absolute în valori relative se face folosind următoarea relaţie: Va Vr (%) = ------. 140% la rasa Marele alb. organici. .f. Acest mod de exprimare permite ca în examinarea suinelor să se poată aprecia proporţionalitatea dimensiunilor pe regiuni corporale sau pe ansamblu. Ele oglindesc valoarea dimensională a caracterelor la un individ sau la un grup de indivizi şi servesc la aprecierea dezvoltării corporale.Indicele formatului corporal lateral (i. determinarea gradului de omogenitate a materialului biologic şi a unor aptitudini de producţie.Valorile absolute se exprimă în unităţi fizice (centimetrii.

Adică: lărgimea crupei la şolduri (cm) i.Indicele adâncimii toracelui (i.p.a.Indicele diferenţei de înălţime (i.s.t. . la cele pentru carne.t. . (%) = ----------------------------------------------------------.t. (%) = --------------------------------.) – reprezintă raportul dintre perimetrul toracelui şi lungimea trunchiului. (%) = -------------------------------.p.) – reprezintă raportul dintre lungimea trunchiului şi perimetrul toracelui. Adică: perimetrul toracelui (cm) i.d. deoarece au trunchiul mai lung şi mai îngust.c.d.t.Indicele ascuţimii crupei (i.t.f.s. (%) = ----------------------------------. .x 100 înălţimea la greabăn (cm) Acest indice are valori mai mici la rasele pentru carne şi mai mari.i.x 100 lungimea trunchiului (cm) Acest indice are valori mai mari cu cât toracele este mai larg şi mai adânc faţă de lungimea trunchiului.Indicele de compactitate sau de robusteţe (i. .) – reprezintă raportul dintre înălţimea la crupă şi înălţimea la greabăn.c.i. înălţimea la greabăn este mai mare.---------------------------. deoarece. la cele pentru grăsime. .i.x 100 lărgimea crupei la tuberozităţile ischiale (cm) Indici de constituţie – furnizează date cu privire la modul de construcţie mecanică a corpului. Indici organici – furnizează date atât cu privire la dezvoltarea unor organe sau aparate ale corpului animal cât şi asupra constituţiei. Adică: înălţimea la crupă (cm) i. (%) = ----------------------------------.c. Adică: lungimea trunchiului (cm) i. iar toracele mai îngust.) – reprezintă raportul dintre adâncimea toracelui şi înălţimea la greabăn.Indicele tipului productiv sau tronco-toracic (i. .x 100 29 .c. Adică: adâncimea toracelui (cm) i.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Acest indice redă interrelaţia dintre dezvoltarea toracelui şi dezvoltarea generală a materialului biologic.a.x 100 perimetrul toracelui (cm) Acest indice este de peste 100% la rasele de suine specializate pentru producţia de carne.(%) = ---.) – reprezintă raportul dintre lărgimea crupei la şolduri şi lărgimea crupei la tuberozităţile ischiale.

uşor forţată. Acest indice oferă informaţii asupra dezvoltării relative a scheletului.2. Este dat de relaţia: perimetrul fluierului (cm) i.c.se va căuta ca poziţia acestuia să corespundă scopului urmărit. (%) = ---------------------------------.înălţimea la greabăn (cm) Indici de volum – se utilizează pentru aprecierea dezvoltării generale a corpului.m.reprezintă raportul dintre perimetrul fluierului şi înălţimea la greabăn.3. .t. unii autori stabilesc valoarea acestui indice şi prin relaţia: masa corporală (kg) i.x 100 înălţimea la greabăn (cm) .t. În acest caz. armonia dezvoltării corporale. etc . În linii generale. diferite defecte de exterior.) .) – reprezintă raportul dintre perimetrul toracelui şi înălţimea la greabăn.x 100 înălţimea la greabăn (cm) În practică. Astfel.2. animalul se aşează într-o atitudine staţionară normală.m.m.Indicele de masivitate (i. fiind mai mare la rasele specializate pentru producţia de carne şi mai mic la cele pentru grăsime. Adică: perimetrul toracelui (cm) i.c. 30 . dar prezintă unele particularităţi specifice. Pentru a studia conformaţia şi armonia de ansamblu se va executa o fotografiere din profil (perpendicular pe axul longitudinal al animalului). metoda de fotografiere a materialului biologic suin este aceiaşi ca şi în cazul altor specii de animale cu interes de fermă. (%) = ---------------------------------. Somatografia Somatografia presupune fotografierea sau filmarea materialului biologic suin în vederea examinării aspectului exterior. cu membrele din partea opusă adunate sub el. (%) = ----------------------------------.x100 înălţimea la greabăn (cm) 1. valoarea unei regiuni sau părţi corporale.Indicele tipului constituţional sau al osaturii (i. iar apoi se va alege un fond care să contrasteze culoarea corpului (de regulă un paravan). pentru a obţine o imagine care să pună în evidenţă conformaţia animalului.

În linii generale se pot distinge patru tipuri morfo-productive cărora le corespunde o anumită dezvoltare şi conformaţie corporală: pentru carne. Fotografierea suinelor în grup poate exprima. 24) caracterizează cele mai multe rase de suine datorită orientării speciei în direcţia ameliorării pentru obţinerea de carcase cu un conţinut ridicat de carne.2. cu dezvoltare corporală bună. relativ lungi. 31 . filmarea poate constitui un document care permite compararea în timp a modului în care evoluează tehnicile de creştere. aparatul de fotografiat va fi adus la o distanţă mai mică de animal. de formă cilindrică sau de pară. pentru bacon. fină sau fin-robustă. cu aplomburi corecte. între conformaţie şi producţie). publicaţii. netedă. Fotografiile obţinute se pot ataşa la fişele individuale din registrele genealogice sau pot fi folosite ca material de prezentare la expoziţii. Tipul morfo-productiv pentru carne (fig. îndeosebi. Ea reprezintă o metodă de mare eficienţă didactică. în padoc.În vederea obţinerii unei imagini cât mai reuşite a animalului este recomandabil să se repete operaţiunea de fotografiere pentru a putea alege pe cea mai clară şi conformă cu realitatea. Acest tip cuprinde rase cu format dolicomorf de talie mare. pentru grăsime şi mixt. trenul posterior este mai evident decât cel anterior. fie condiţiile mediului natural sau artificial în care se află materialul biologic (pe păşune. etc. Atunci când se doreşte fotografierea unor anumite regiuni corporale (cap. în maternitate. în boxele colective sau individuale. Filmarea se face cu ajutorul camerelor video şi se utilizează la examinarea animalelor. şunci. Tipul morfo-productiv pentru carne se asociază cu o constituţie (totalitatea caracterelor şi însuşirilor unui individ exteriorizate prin aspectul general care exprimă vitalitatea şi rezistenţa faţă de condiţiile de mediu. Stabilirea tipurilor morfo-productive La suine.3. asigurând o producţie ridicată de carne. Pielea este fină.. Membrele sunt puternice. iar cunoaşterea şi aplicarea tehnicilor de apreciere a exteriorului prin examenul analitic şi sintetic ajută la stabilirea acestora. fie omogenitatea sau heterogenitatea unui lot sub raportul conformaţiei corporale. spinare. 1. publicitate sau la comercializarea materialului biologic. în mişcare. Regiunile trunchiului au forme alungite. deoarece contribuie la răspândirea şi generalizarea tehnologiilor specifice de creştere şi exploatare a suinelor pe diferite categorii de vârstă şi stări fiziologice.). fin şi de cele mai multe ori lins.). Totodată. tipurile morfo-productive sunt determinate de interdependenţa care există între însuşirile morfologice şi fiziologice ale materialului biologic (între formă şi funcţie. Datorită dezvoltării şuncilor. etc. acoperită cu păr rar. capacitatea de înmulţire şi producţie). iar la unele rase prezintă o uşoară convexitate pe linia dorsală.

orientate spre înapoi şi puţin curbate. această diferenţă poate să ajungă până la 30-40 cm (peste 25%). aceasta înglobează în ea straturi subţiri de ţesut muscular. de culoare albă. la aceste rase raportul dintre lungimea trunchiului şi perimetrul toracic (indicele tipului productiv) are valori pozitive. Alternanţa straturilor de masă musculară şi de ţesut adipos creează. cu păr rar. În acest sens. Duroc. late. reprezentativă este rasa Landrace. La rândul său. Caracteristic tipului morfo-productiv pentru bacon este faptul că. Pietrain.Farkas şi T. Landrace. largă şi dreaptă.24 Tipul morfo-productiv pentru carne (după N. Tipul morfo-productiv pentru bacon se asociază cu o constituţie fină. lungimea trunchiului depăşeşte cu cel puţin 10-15 cm (peste 5%) perimetrul toracic. Spinarea. şalele şi crupa sunt lungi şi drepte. 32 . 1985) În cadrul acestui tip morfo-productiv se preferă rasele de culoare albă. în secţiune aspectul unei marmorări realizată în principal printr-un regim special de furajare şi întreţinere deosebită. elastică.Pop. scurt şi neted. Astfel. 25) reprezintă o variantă a tipului pentru carne şi a apărut ca rezultat al solicitării consumatorilor pentru acest produs special. cu o uşoară ascensiune spre înapoi. după sacrificare rezultă carcase cu aspect comercial plăcut. În general. coapsa şi fesa bine îmbrăcate în muşchi şi cu şunci descinse. iar la la cele aparţinând rasei Landrace.Fig. pe tot parcursul perioadei de îngrăşare. etc. Totodată. iar numărul lor şi cel al vertebrelor poate fi mai mare decât la alte rase. Pop. îndeosebi la nivelul abdomenului şi coastelor. Pielea este fină. Fig. Yorkshire. 1985) Materialul biologic aparţinător tipului morfo-productiv pentru bacon se caracterizează prin corp foarte lung de formă cilindrică sau trapezoidală (formă de pară). grăsimea subcutană nu depăşeşte în momentul sacrificării (la masa de 80-90 kg). crupa este lungă. Reprezentative pentru acest tip sunt rasele: Marele alb. precum şi metişii acesteia cu rasele albe pentru carne. din care. cu o dezvoltare evidentă a trenului posterior. grosimea de 10-15 mm. la exemplarele aparţinând rasei Marele alb. Farka şi T. Coastele sunt lungi.25 Tipul morfo-productiv pentru bacon (după N. Tipul morfo-productiv pentru bacon (fig.

iar indicele tipului productiv este în jurul valorii de 100%.Subtipul morfo-productiv pentru “grăsime-carne” prezintă trunchiul asemănător cu cel al raselor pentru grăsime. Caracterizat printr-o producţie intermediară între tipul pentru carne şi cel pentru grăsime. Farkas şi T. largi şi talia mijlocie. în general. Membrele sunt relativ slab dezvoltate în comparaţie cu restul corpului. Materialul biologic aparţinător tipului morfo-productiv mixt prezintă perimetrul toracic şi lungimea trunchiului de valori apropiate.26 Tipul morfo-productiv pentru grăsime (după N. gâtul scurt.Pop.35:1. 33 .Subtipul morfo-productiv pentru “carne-grăsime” prezintă trunchiul asemănător cu cel al raselor pentru carne (ceva mai scurt şi mai larg. linia superioară şi cea inferioară sunt drepte şi paralele între ele. Fig. Capul este de mărime mijlocie. iar valoarea indicelui productiv este de 90-95%. adânc şi scurt. 1985) O rasă reprezentativă a tipului morfo-productiv pentru grăsine este Mangaliţa.Tipul morfo-productiv pentru grăsime (fig. cu însuşiri între tipul pentru carne şi cel pentru grăsime. Crupa este teşită şi bine îmbrăcată în musculatură.26) se recunoaşte după forma brevimorfă. raportul de carne/grăsime este de aproximativ 1. Conformaţia corporală este armonioasă. Fig. trunchiul larg. uşor concave la scroafele multipare în stadiu avansat de gestaţie. De regulă.Pop. 27 Tipul morfo-productiv mixt (după N. cu constituţie robustă. constituţia este robustă. Farkas şi T. dar nu atât de adânc ca cel al raselor pentru grăsime). în cadrul tipului morfo-productiv mixt se disting: subtipul morfo-productiv mixt pentru “carne-grăsime” şi subtipul morfo-productiv pentru “grăsime-carne”. . În funcţie de producţia preponderentă.27) cuprinde numeroase rase de suine de talie mijlocie.15/1. de tip fiziologic digestiv. convexă (“spinare de crap”). cu linia spinării. având regiunile corporale scurte. Perimetrul toracic este mai mare decât lungimea trunchiului. Deşi prezintă un schelet osos fin. în favoarea cărnii. robust-afânată. 1985) . Tipul morfo-productiv mixt (fig.

La suine este de preferat culoarea albă. iar în zonele intens colorate poate fi identificat în toate straturile epidermului. Totuşi. intensitatea pigmentaţiei fiind corelată pozitiv cu acestea.Culoarea albă se caracterizează prin lipsa pigmentului. etc. La nivelul pielii. 34 . în favoarea grăsimii.15/1. 1. . dermatite.Caracterizat printr-o producţie intermediară între tipul pentru grăsime şi cel pentru carne. atât din păr cât şi din piele. dar în acelaşi timp. În linii generale. raportul carne grăsime este de 1.1. atât faţă de condiţiile de întreţinere. Yorkshire. la suine.3. Metişii de primă generaţie din rasele homozigote pentru culorile albă şi pigmentate au culoare albă. Dintre modificările care s-au produs în urma domesticirii interesează atât intensitatea pigmenţilor. roşu) şi compuse (rezultate din combinaţiile diferite ale culorilor simple). varietăţilor şi metişilor.3. la producerea de bacon se utilizează în exclusivitate rase de culoare albă sau metişii acestora. cunoaşterea culorilor ajută la recunoaşterea raselor.35–1.factori de mediu. negru. etc. la suinele domestice se întâlnesc două grupe mari de culori: simple (alb. Substanţa determinantă a culorii pielii şi a părului este pigmentul din grupa melaninelor . Comparativ cu formele sălbatice. Este întâlnită la rasele: Marele alb. care adesea produc insolaţii. 1. deoarece carcasele obţinute după sacrificare au un aspect comercial deosebit. CULORILE ŞI PĂRUL Din punct de vedere practic. pigmentul se găseşte în stratul cortical şi medular. iar gradul de variabilitate al acestuia este determinat atât de natura chimică a substanţei cromogene cât şi de alcalinitatea sângelui. Astfel. atât în păr cât şi în piele. în vederea valorificării lor. Landrace. În păr. lipsa pigmentului conduce la o sensibilitate mare a organismului. acestea reprezintă un caracter de exterior de care se ţine seama la identificarea indivizilor şi în aprecierea calităţii carcaselor. Culorile simple . la suinele domestice variabilitatea culorilor este mult mai mare. pigmentul se află în celulele stratului generator sub formă de enclave citoplasmatice. cât şi faţă de acţiunea razelor solare .Culoarea neagră se caracterizează prin cea mai intensă pigmentaţie. pe toată suprafaţa corpului. Chester-White. eventual cu urme de pigmentaţie pe cap şi crupă. cât şi repartiţia acestora pe diferite regiuni corporale.pigment care se întâlneşte sub formă de granule sau mai rar în stare difuză.

Culoarea bălţată alb cu roşu se întâlneşte mai rar şi este un caracter de rasă la rasele: Hanovra. carcasele prezintă un interes mai redus datorită aspectului lor comercial. dar. . pentru faptul că se menţie după depilare şi răzuire la majoritatea raselor. mucoasele aparente în negru. Culoarea bălţată alb cu negru este întâlnită şi azonal (bălţăturile albe pe un fond negru sau cele negre pe un fond alb şi cu o repartiţie aleatorie pe toată suprafaţa corpului). roşu-închis. Culorile compuse În funcţie de modul în care culorile simple se combină şi se distribuie pe corpul animalelor. metişii de primă generaţie au culoare albă sau neagră . Astfel. Mangaliţa. varietate şi individ.. culorile compuse se clasifică în culori zonale şi azonale.2. pe lungimea sa.Ea este întâlnită la rasele Cornwall. ea prezintă nuanţe ca: roşu-gălbui. Exemplu sunt rasele Pietrain. La rasele Hampshire. Sattelschwein. cuprinde regiunile greabănului. 35 . . firul de păr prezintă două nuanţe: una mai închisă la bază şi alta mai deschisă la vârf. etc. etc. Poland-China şi metişii obţinuţi prin încrucişarea raselor pigmentate. roşu-cărămiziu. constituie caracter de rasă sau varietate la: Duroc. În funcţie de rasă. a membrelor anterioare şi o parte din regiunea coastelor. pe fondul culorii negre a corpului se întâlneşte o zonă albă.Culoarea blondă reprezintă o varietate a culorii albe. Porcul Negru Pigmentat de Dobrogea. etc.Culoarea bălţată alb cu negru este o culoare compusă. etc. Porcul de Strei. Berkshire. Hereford şi chiar Duroc. Este caracteristică varietăţii blonde a rasei Mangaliţa. deoarece pielea este pigmentată în cenuşiu. . 1. lucru care face ca aceste rase să poată fi crescute cu precădere în zonele călduroase. . la unele exemplare din rasa Pietrain părul prezintă nuanţă roşiegălbuie pe un fond bălţat alb cu negru. “şa” sau “năframă”. În cazul acestei culori.3. iar părul are culoarea albmurdară. deşi se întâlneşte mai rar la suine. Bazna. Tamworth. Această zonă cu lăţime variabilă (2-25 cm). Culoarea roşcată apare uneori în mod sporadic la metişi sau la rasele insuficient consolidate din punct de vedere al culorii. Chiar dacă această culoare nu afectează calitatea cărnii. În urma încrucişărilor cu rasele de culoare albă sau neagră. Mangaliţa roşie.Culoarea roşie (roşcată). Wessex. Pielea suinelor de culoare roşie este uşor maronie şi dă şoricului de pe carcase un aspect pigmentat (şoric pigmentat). Pigmentaţia neagră imprimă o rezistenţă mai mare organismului la acţiunea nocivă a razelor solare. atât zonală cât şi azonală.acestea din urmă manifestându-se dominant faţă de culoarea compusă. numită “brâu”.

La suine. 1. Se întâlnesc la purceii de rasă Mangaliţa. Părul neted (lins) se întâlneşte la rasele perfecţionate Landrace. el are formă mai mult sau mai puţin ovală. 1969) În secţiune transversală. Este caracteristică rasei Mirgorod. cu o frecvenţă mai mare la rasa Berkshire şi Bazna. iar cel creţ la rasele pentru grăsime. (Mangaliţa şi metişii acestora). ondulat sau creţ.Culoarea bălţată alb. iar dintre cele trei straturi (cuticular.Culoarea bălţată roşu cu negru se evidenţiază la metişii de primă generaţie dintre rasele Pietrain şi Duroc. în primele săptămâni de viaţă. . Chester-White. 36 .3. 1.4. . pe un fond roşu de diferite nuanţe se întâlnesc pete negre dispersate. Totodată.3. Părul Părul reprezintă îmbrăcămintea externă a corpului. Fig.3. firul de păr este mai gros la bază (170-200 de microni). Hampshire x Pietrain). Yorkshire. cel mai bine reprezentat este cel medular. etc. iar la suine aspectul său poate fi: neted. cel ondulat la rasele Bazna. particularităţile de culoare apar sub formă de acroalbinisme (zone de culoare albă care cuprind extremităţile). Gligor. cortical şi medular).Zebrăturile (dungile) reprezintă particularităţi de culoare cu caracter temporar la purceii din rasele primitive.. .Fruntea albă sau botul alb se întâlnesc la metişii rezultaţi din rasele bălţate zonal şi azonal (ex. Particularităţi de culoare La suine. 28 Fir de păr despicat în spicule (după V. roşu şi negru (culoare trinară) poate apărea la metişii de primă sau a doua generaţie dintre rasele pigmentate. apoi se subţiază spre vârf (100-120 de microni) şi se despică în 6-8 spicule. Duroc. cu o extindere mai redusă decât la rasa Pietrain.

pe lângă părul de acoperire se întâlneşte şi cel de încălzire (“puful”). 1969) Lungimea firului de păr este mai evidentă pe şira spinării (8-12 cm). unde formează spre cap aşa numita “coamă”. . Tabelul 6 Însuşiri fenotipice generale de recunoaştere a unor rase şi populaţii de suine Denumirea Însuşiri 37 . .gradul de ameliorare (primitive.provenienţă (indigene şi importate). Numărul de foliculi/cm2 variază de la 12 (la rasa Landrace) la circa 40 (la rasa Stocli). bacon. culoare.tipul morfo-productiv (carne. Pe restul corpului lungimea sa scade la 5-8 cm. grăsime.modul în care sunt utilizate în schemele de încrucişare (materne şi paterne). . . măsurătorii şi notaţii directe pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. mixte). etc). care este mai des. rasele de suine nu prezintă toate aceiaşi importanţă economică. 1.4. 29 Secţiune prin firul de păr de porc (după V. amelioratoare. mai scurt şi mai fin. La rasele primitive de suine. perfecţionate).Fig. De regulă. recunoaşterea raselor de suine se face prin analiza şi aprecierea unor caracteristici de exterior (tabelul 6) – elemente esenţiale în procesul de selecţie şi ameliorare a speciei. Temă: După prezentarea teoretică (pe planşe şi mulaje) legată de examenul sintetic al exteriorului la suine studenţii vor face observaţii. RECUNOAŞTEREA UNOR RASE DE SUINE În număr de aproximativ 200. Acest ultim tip de păr năpârleşte odată cu instalarea timpului călduros sau cu îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere şi alimentaţie. dar pot fi clasificate în funcţie de: . Gligor.caracterele morfologice (talie.

purate înainte sau uşor aplecate. Stocli (rasă indigenă) Formată în: Peninsula Balcanică. Culoarea: albă. Tipul productiv: mixt. pigmentată. România. Părul şi pielea: neted. Vrancea – România. Tipul productiv: mixt. Forma urechilor: mici. Profilul capului: drept. lungi şi aplecate. Forma urechilor: mici şi drepte. Tipul productiv: mixt. pigmentată. judeţul Hunedoara – România. jud. Formată în: zona Banatului – România Culoarea: albă. pigmentată. Forma urechilor: mari. mijlocii şi aplecate. Tipul productiv: mixt spre grăsime. Profilul capului: uşor concav. Profilul capului: drept. Forma urechilor: mari. Părul şi pielea: neted. purtate înainte.Formată în: Peninsula Balcanică. neagră. Părul şi pielea: uşor ondulat. Părul şi pielea: neted. Profilul capului: concav. Culoarea: neagră. purtate orizontal sau aplecate. roşie. Profilul capului: drept. lupie. Culoarea: gri-roşcată. alb-cenuşiu. Culoarea: neagră cu brâu alb. Culoarea: blondă. Formată în: Depresiunea Haţeg. Tipul productiv: carne. România. Părul şi pielea: creţ. jud. Forma urechilor: mici şi drepte. pigmentată. Porcul de Strei (populaţie indigenă) Alb de Banat (populaţie indigenă) Alb de Ruşeţu (populaţie indigenă) 38 . Forma urechilor: mijlocii. Tipul productiv: grăsime. pigmentată. Sibiu – România. Formată la: Staţiunea de Cercetări Zootehnice Ruşeţu. Părul şi pielea: neted. Mangaliţa (rasă indigenă) Bazna (rasă indigenă) Formată în: zona oraşului Mediaş. pigmentată. Profilul capului: drept. spre carne.

Culoarea: bălţată cu negru. Profilul capului: drept. purtate înainte. Berkshire (rasă importată) Formată în: Anglia. Forma urechilor: mari şi aplecate. Părul şi pielea: neted. Părul şi pielea: neted. Profilul capului: drept. roză. Marele alb (Large-White sau York mare) (rasă importată) Formată în: Anglia. Culoarea: neagră. Forma urechilor: mijlocii.România. Tipul productiv: mixt spre carne. Forma urechilor: mari şi aplecate în jos şi înainte. Forma urechilor: mari şi blegi. Negru Pigmentat de Dobrogea (populaţie indigenă) Formată în: Anglia. Culoarea: albă. Tipul productiv: carne.carne. neagră. roză. Părul şi pielea: neted. uşor aplecate spre înainte şi purtate în forma literei “V”. Profilul capului: drept. Părul şi pielea: neted: neagră. drepte. Profilul capului: drept. 39 . Tipul productiv: carne (bacon). Forma urechilor: mici. Forma urechilor: orizontale. roză. Landrace (rasaă importată) Pietrain (rasă importată) Formată în: Belgia. Profilul capului: uşor concav. Părul şi pielea: neted. Tipul productiv: mixt . Tipul productiv: carne.Formată în: Zona Dobrogea . Culoarea: albă. Tipul productiv: mixt. pigmentată. purtate înainte. Profilul capului: concav. Cornwall (Marele Negru) (rasă importată) Formată în: Danemarca. Culoarea: neagră. Părul şi pielea: neted. Culoarea: neagră cu extremităţi albe.

cu vârfurile aplecate. Culoarea: neagră cu brâu alb.U. Forma urechilor: mici. Profilul capului: drept. Culoarea: albă. determinarea vârstei acestora are o importanţă limitată. pigmentată. Tipul productiv: carne. lungimii caninilor (colţilor) inferiori. Culoarea: cărămizie. Părul şi pielea: neted. Formată în: Anglia. La suine.5. fie pe baza datelor înscrise în evidenţele zootehnice. Profilul capului: drept.. roză. Tipul productiv: carne. Profilul capului: uşor concav. purtate vertical şi înainte. Forma urechilor: mici şi aplecate. excepţie făcând doar materialul biologic destinat reproducţiei. fie pe baza gradului de uzură a dentiţiei (paralel cu vârsta.Duroc (rasă importată) Formată în : S. Hampshire (rasă importată) 1. DETERMINAREA VÂRSTEI LA SUINE Vârsta se defineşte ca fiind timpul scurs de la naşterea până la momentul examinării animalului. acest timp poate fi stabilit. Forma urechilor: mici.A. Părul şi pielea: neted. Chester White (rasă importată) Formată în: Anglia. roză. fie pe baza aprecierii dezvoltării corporale. 40 . iar perioada de creştere şi îngrăşare este foarte scurtă (240-250 de zile). Părul şi pielea: ondulat. Utilizarea evidenţelor zootehnice reprezintă metoda cea mai precisă de determinare a vârstei. Tipul productiv: carne. Cum longevitatea fiziologică la suine este de 12-15 ani. dinţii animalelor suferă modificări ale tablei dentare).

atârnate. aceasta se ţine pe loturi de indivizi. scrotumul este gros. în orice moment se poate stabili vârsta cu maximă precizie. Animalele tinere (până la vârsta de 2 ani). linia spinării ” înşeuată”. până la livrare.Astfel. evidenţa fiecărui individ se ţine pe bază de număr matricol. Animalele în vârstă au corpul greoi. în ordinea în care se formează loturile la maternitate sau în ordinea în care. O particularitate o constituie faptul că mijlocaşii şi cleştii sunt foarte apropiaţi între ei. Fig. . Pop. Pentru restul efectivului. La masculi. au corpul zvelt. umerii prezintă zone ale pielii îngroşate cu rugozităţi şi escavaţii. la suine se întâlnesc aceleaşi categorii de dinţi (incisivii. Farkas şi T. testiculele sunt bine ataşate.30 Dinţii la suine (după N. linia spinării dreaptă (excepţie fac rasele Duroc. În cazul vierilor. mersul vioi. scrotumul este neted şi uşor încreţit. Chester-White şi Hampshire). mijlocaşi şi lăturaşi (fig. privirea expresivă. în timp ce lăturaşii sunt depărtaţi de mijlocaşi printr-un spaţiu intermediar. pielea formează cute pe faţă şi pe părţile laterale ale trunchiului. caninii. animalele preferând frecvent poziţia de decubit. Cu mici diferenţe numerice şi asemenea altor mamifere omnivore. 1985) 41 . cu aceste loturi se face popularea compartimentelor de creşă şi îngrăşătorie.30). premolarii şi molarii). în fermele de selecţie unde.Incisivii sunt reprezentaţi de cleşti. Un criteriu destul de exact în determinarea vârstei la suine îl constituie forma şi gradul de uzură al dentiţiei. abdomenul lăsat (îndeosebi la scroafele multipare). Stabilirea vârstei la suine pe baza aprecierii dezvoltării corporale ia în considerare aspectul general al individului. încreţit şi aspru. Odată cu înaintarea în vârstă temperamentul suinelor devine limfatic. testiculele sunt slab prinse. În fermele de creştere şi îngrăşare evidenţa vârstei se ţine numai la materialul biologic reproducător. pielea suplă şi întinsă.

La 60-70 de zile apar mijlocaşii inferiori. (28 de dinţi). iar la 90-100 de zile. Farkas şi T. 1985) mameloanele scroafelor. . la vârsta de 3-3 ½ luni purceii au gura încheiată cu dentiţia de lapte. Ca şi în cazul altor specii de mamifere cu interes de fermă şi la suine se deosebeşte: dentiţia de lapte şi dentiţia permanentă. PM = 6/6.31). motiv pentru care. Dentiţia de lapte La naştere purceii prezintă numai lăturaşii şi caninii (fig. imediat după naşterea purceilor se recomandă retezarea lor cu ajutorul unui cleşte special sau chiar a unei unghiere mai mari.Totodată. incisivii de pe arcada inferioară sunt mult mai alungiţi spre înainte. iar după 10 zile.Premolarii sunt asemănători cu cei întâlniţi la mamiferele carnivore (prezintă creste dentare ascuţite).Caninii (colţii) sunt în număr de 4 (câte doi pe fiecare arcadă dentară). iar molarii sunt asemănători cu cei ai mamiferelor ierbivore. după următoarea formulă dentară: I = 6/6. M = 0/0 42 . cei superiori. Cum premolarii de lapte apar încă din prima lună de viaţă. . Pop. Incisivii de pe arcada inferioară prezintă mişună – lucru care uşurează adunarea boabelor de jos şi prehensiunea oricărui furaj.31 Incisivii şi caninii la suine (după N. iar cei de pe arcada superioară sunt perpendiculari pe aceştia. La vârsta de 30 de zile apar cleştii inferiori. C = 2/2. Caninii fiind prea dezvoltaţi şi ascuţiţi pot produce răni la Fig. cei superiori. iar cei inferiori sunt mai dezvoltaţi şi îndreptaţi spre înapoi.

La 17-18 luni se schimbă mijlocaşii de lapte şi apare cel de-al III-lea molar permanent. determinarea vârstei pe baza dentiţiei este anevoioasă şi inexactă. iar la 2 ½-3 ani se nivelează mijlocaşii inferiori. Tabelul 7 Stabilirea vârstei la suine. aceştia au: la doi ani 4-5 cm. M = 6/6 După doi ani. Caninii şi lăturaşii se schimbă între 8 şi 10 luni. La scroafele de 5-6 ani. cele menţionate sunt rezumate în tabelul 7. La vârsta de 12 luni se schimbă cleştii.stabilirea acesteia făcându-se în general pe bază de evidenţe zootehnice. Astfel. după următoarea formulă dentară: I = 6/6. iar schimbarea dinţilor de lapte are loc între 8-20 luni. Astfel. caninii superiori depăşesc marginile buzelor. lungimea colţilor este de 2-3 cm. astfel că la vârsta de 20 de luni suinele au gura încheiată cu dentiţia permanentă (44 de dinţi). PM = 8/8. la vieri. iar la 13 luni se schimbă premolarii de lapte. La aceiaşi vârstă.Dentiţia permanentă Ultimul premolar şi primii molari permanenţi apar la vârsta de 4-6 luni. Pentru a înţelege mai uşor modul de stabilire a vârstei la suine. determinarea vârstei pe baza dentiţiei nu are o aplicabilitate practică extinsă în condiţii de producţie . la 5-6 ani 15-18 cm. C = 2/2. pe baza dentiţiei. la 3-4 ani 8-12 cm. iar în jurul vârstei de 9 luni apare cel de-al II-lea molar permanent. urmând ca la 4-5 ani şi cei inferiori să le depăşească. La materialul biologic pentru reproducţie (vieri şi scroafe adulte) determinarea vârstei se poate face cu o oarecare precizie după lungimea caninilor (colţilor) inferiori. aproximativ la doi ani se nivelează cleştii inferiori. Dat fiind faptul că suinele adulte se contenţionează relativ greu. după dentiţie Specificări MAXILARUL SUPERIOR Lăturaşi Canini Cleşti Mijlocaşi MAXILARUL INFERIOR Lăturaşi Canini Cleşti La naştere Apariţie Schimbare Prezenţi Prezenţi - 40 zile 90-100 zile 8-10 luni 8-10 luni 12 luni 17 luni Prezenţi Prezenţi - 8-10 luni 8-10 luni 43 .

să fie simplă şi puţin costisitoare. . înlesnirii recoltării şi ordonării datelor privind performanţele individuale precum şi prelucrării automate a acestora. INDIVIDUALIZAREA SUINELOR Individualizarea (marcarea) constituie o operaţiune obligatorie în lucrările de selecţie şi ameliorare a suinelor. Ca tehnică de lucru. Cifrele sunt confecţionate din ace fixate pe plăcuţe metalice–dispozitive. În acest scop se utilizează: trusa de tatuaj. Ca tehnică de lucru. preducire şi crotaliere.32). să poată fi uşor de citit.Mijlocaşi Premolar 1 Premolar 2 Premolar 3 Premolar 4 ----------------------------------Molar 1 Molar 2 Molar 3 ---------------- 30 zile 60-70 zile În prima lună 4-6 luni ------------------4-6 luni 9 luni 17-18 luni 12 luni 17 luni 15 luni ----------------------Nu se Schimbă 1. individualizarea poate fi: permanentă şi temporară (provizorie).6. glicerină şi alcool. 44 . tuş sau o pastă preparată din negru de fum. Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească individualizarea suinelor sunt: să poată fi aplicată la o vârstă cât mai timpurie a indivizilor (imediat după naştere). operaţiunea debutează cu alegerea cifrelor care vor forma numărul matricol stabilit dinainte pentru fiecare animal în parte. să se preteze la prelucrarea automată a datelor. care la rândul lor pot fi aşezate în locaşurile de pe cleştele de tatuat (fig. Ea constă în acordarea unui număr matricol fiecărui animal în parte.Individualizarea prin tatuaj este recomandabilă şi chiar obligatorie numai pentru materialul biologic din rasele albe şi numai pentru produşii care vor fi crescuţi şi testaţi după performanţele proprii. Individualizarea permanentă se realizează prin: tatuaj. să fie durabilă şi nedegradabilă. înscrierea acestuia pe corp şi în evidenţele zootehnice cu scopul recunoaşterii sale în orice împrejurări. La suine. să nu poată fi falsificată. să permită efectuarea anumitor corecturi fără schimbarea sistemului folosit. la nivelul urechilor se aplică un strat subţire din tuşul sau pasta de negru de fum.

locul de tatuare se fricţionează pentru a asigura pătrunderea colorantului în grosimea pielii. .32 Trusa pentru individualizare prin tatuaj Apoi.m. Prima grupă de cifre redă numărul aplicat pe urechea dreaptă şi reprezintă seria sau grupa de purcei în succesiunea în care s-a format de la începutul fiecărui an calendaristic.32). în interiorul unei grupe (serii) de 100 de purcei. iar semnificaţia este acordată celui de-al 53-lea purcel născut în grupa a 32-a. Exemplu: preducirea din figura 34 reprezintă numărul matricol 032–053. respectiv al 3253lea purcel obţinut de la începutul anului. Farkas şi T. Acest număr este cuprins între 001–199 (maxim 199 de serii. După completarea primei grupe de 100 de purcei se trece la grupa cu numărul matricol 002–001. 032 – 053 Fig. după cheia prezentată în figura 33. A II-a grupă de cifre redă numărul aplicat pe urechea stângă D S Fig. apar situaţii în care numărul matricol aplicat iniţial prin preducire trebuie modificat (corectat). 33 Cheia de individualizare prin preducire şi reprezintă ordinea în care au fost acordate numerele matricole. s. Pop. Acest număr este cuprins între 001 şi 100.d. 1985) Adesea. În asemenea caz numărul matricol se formează obligatoriu din două grupe de câte trei cifre.Fig. 45 . prin apăsare se imprimă numărul matricol dorit în aşa fel încât citirea să se facă de la baza urechii spre vârful acesteia (la urechea stângă) şi de la vârf spre bază (la urechea dreaptă) (fig.Individualizarea prin preducire presupune aplicarea numărului matricol prin crestături şi perforări la nivelul urechilor. după ordinea fătărilor. După perforarea stratului cutanat. după care se reia de la 001).34 Exemplu de individualizare prin preducire (după N.

Farkas şi T. O a II-a situaţie în care este necesară corectarea numărului matricol o constituie sosirea în fermă (prin achiziţionare sau transfer) a unui animal al cărui număr matricol are corespondent la unul din animalele existente. Farkas şi T. iar în caz de suprapuneri acestea se vor corecta prin perforarea urechii stângi. dar la animalul sosit ulterior.35). 1985) 46 . În asemenea caz corectarea se face în acelaşi mod. Pop. 35 Mod de corectare a numerelor matricole (după N. în urechea stângă pentru a nu se ajunge la un număr de ordine format din patru cifre. O perforare a urechii stângi corectează cu 2 prima cifră a numărului de ordine din cadrul grupei (fig. Operaţiunea de perforare se face în funcţie de anul calendaristic în care s-a născut animalul respectiv. cu aceiaşi corectură. cu 8). Farkas şi T. Tabelul 8 Acordarea numărului de reproducător (după N. Nu se vor face mai mult de 4 perforări (vor modifica numărul matricol iniţial. iar în fermă există un alt animal care are acelaşi număr matricol.Astfel. Fig. 36 Acordarea numărului matricol corectat (după N. Notă. În cazul materialului biologic reţinut pentru reproducţie în fermele de selecţie şi testare a suinelor se acordă număr de reproducător prin perforarea urechii drepte (tabelul 8). Fig. cu prilejul înţărcării este recomandabilă o verificare a numerelor matricole atribuite. numărul matricol iniţial (fig. Pop. A III-a situaţie în care se face corectarea numărului matricol este aceea în care animalul nou sosit are deja numărul matricol corectat (o perforare în urechea stângă). Acest lucru ar putea face improprie prelucrarea automată a datelor. 1985) Această perforare va corecta încă cu 2 (în total 4). 1985) În acest caz se va proceda la efectuarea unei a doua perforări (tot în urechea stângă). Pop. 36). astfel: .în anii calendaristici a căror ultimă cifră se termină în 0 sau 5 nu se face nici o perforare–numărul matricol rămânând cel acordat la naşterea animalului.

5 (2000. confecţionate din aluminiu sau material plastic “Neoflex”(fig.în anii calendaristici a căror cifră este 4 sau 9 .37-a). Individualizarea prin crotaliere se efectuează la tineretul acceptat la reproducţie în urma testării după performanţele proprii.în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 1 sau 6 se face o perforare în jumătatea inferioară a urechii drepte. 6 (2001. în urechea dreaptă se fac două perforări .în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 3 sau 8 se fac două perforări: una în jumătatea inferioară şi una în jumătatea superioară a urechii drepte. . îndeosebi la rasele de suine pigmentate (la care nu se poate imprima numărul matricol prin tatuaj). .2008) 132 – 053 732 – 053 4. de reproducător 0.2005) 032 – 053 032 – 053 1. În practică sunt recomandabile crotalii de tip “buton”.Terminaţia anilor Nr. 9 (2004. de purcel Nr.ambele în jumătatea superioară a urechii. Acest tip de individualizare reprezintă o modalitate suplimentară şi consecutivă preducirii fiind recomandată. 8 (2003.în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 2 sau 7 se face o perforare în jumătatea superioară a urechii drepte. În acest caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 4 a primei cifre de la numărul de serie. În această situaţie numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 2 a primei cifre de la numărul de serie. În asemenea caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 8 (4+4) a primei cifre de la numărul de serie.2006) 132 – 053 2. . 7 (2002. Aplicarea crotaliilor se face pe pavilioanele urechilor. În acest caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 6 (2+4) a primei cifre de la numărul de serie. 2009) 032 – 053 832 – 053 . 47 .2007) 032 – 053 432 – 053 332 – 053 3.

folosirea de substanţe colorante. crotalie simplă. cărămiziu). pe urechea dreaptă se aplică o crotalie simplă. iar pe faţa internă. La intrarea animalului la reproducţie. studenţii 48 . sprayuri.Pop. Farkas şi T. Pe faţa externă a acesteia se va imprima numărul de reproducător. 38 Individualizare temporară cu substanţe colorante Tunderea părului se face în aşa fel încât zona tunsă să reprezinte un anumit semn. în vederea abatorizării. etc. 38). Asemenea crotalie se aplică pe urechea stângă. numărul matricol iniţial (fig. Fig. în vederea identificării precise şi rapide a scroafelor care repetă ciclul de călduri (fig. Acest mod de individualizare este recomandabil la suinele cu părul şi pigmentaţia pielii de culoare închisă (negru. a b Fig. crotalie tip “buton”. Temă: După prezentarea teoretică (pe planşe şi mulaje) legată de recunoaşterea unor rase de suine. Folosirea substanţelor colorante se face prin aplicarea acestora pe una din regiunile corporale. 37 – b). 1985) a. folosirea “creioanelor” de azotat de argint. b. pe o anumită regiune corporală. tunderea părului. Individualizarea prin tunderea părului poate fi întâlnită frecvent la achiziţionarea de animale de la producătorii particulari.37 Individualizare prin crotaliere (după N. litere sau cifre pe corpul animalelor.Pe crotalie se ştanţează numărul matricol complet rezultat din citirea preducirii (crestăturilor şi perforărilor de pe ambele urechi). astfel încât să fie uşor vizibilă timp de câteva zile şi chiar una sau două săptămâni. Folosirea “creioanelor” de azotat de argint ajută la executarea anumitor semne. determinarea vârstei şi tehnicile de individualizare a suinelor. Individualizarea temporară (provizorie) se poate face prin: crotaliere. Metoda individualizării prin folosirea substanţelor colorante (vopsele) se aplică frecvent în sectorul de montă-gestaţie.

menite să oglindească în mod fidel atât valoarea economică. EVIDENŢE ZOOTEHNICE UTILIZATE ÎN CREŞTEREA SUINELOR Managementul ştiinţific al fluxurilor tehnologice de producţie. creşterea tineretului. productivitatea.vor face observaţii. cu intrări şi ieşiri zilnice. Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra activităţilor din domeniul creşterii suinelor este obligatoriu ca fiecare fermă. pe o formularistică tipizată în care se înscriu sistematic datele privind provenienţa animalelor. cât şi cea biologică a animalelor. carnete. etc. evidenţa sporului de creştere. furajarea. montele. de selecţie şi ameliorare a suinelor. de calitate superioară şi în condiţii de eficienţă economică. fătările. fişe. fie în registre. în cantităţi cât mai mari. fie într-o bază de date asigurată de calculator. 2. Evidenţele zootehnice se ţin. aprecierea efectivului matcă. evidenţa zilelor furajere. Pentru completarea corectă a acestui document este necesară întocmirea unor documente auxiliare. în final. ca: 49 . producţiile obţinute. deoarece numai prin intermediul lor se poate urmări şi cunoaşte permanent situaţia din fermă. Aceste evidenţe trebuie operate la zi sau la intervale de timp cât mai scurte. secundare şi subproduse.1. să-şi deschidă o bază de date care să cuprindă un set de evidenţe zootehnice specifice – evidenţe pe baza cărora. relativ diferit în funcţie de specificul fermei. cât şi valoarea materialului biologic. precum şi aprecierea rentabilităţii muncii nu se poate face decât pe baza unor evidenţe zootehnice complete. În fermele de creştere şi îngrăşare. borderouri. indiferent de tip şi de mărimea efectivului de animale. Capitolul 2 EVIDENŢELE ZOOTEHNICE ŞI APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ Creşterea suinelor are drept scop obţinerea de produse principale. mişcarea efectivului. se poate certifica atât eficienţa economică. evidenţa de bază o reprezintă Registrul evoluţiei efectivului de animale care cuprinde: mişcarea animalelor pe categorii şi pe luni calendaristice. notaţii şi aplicaţii practice pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. starea sanitar-veterinară.

. în ziua când se fac cântăririle de control în vederea calculării sporului de masă corporală). precum şi numărul de purcei fătaţi). .Fişele individuale de protecţia muncii (se completează în mod obligatoriu ori de câte ori personalul muncitor. intrările. masa corporală şi de la caz la caz. Documentul înregistrează stocul de la începutul lunii (în capete şi masă corporală). ieşirile şi stocul la cântărire. . La această categorie nu se urmăreşte sporul realizat. pe sortimente).Actul de fătare” (se completează pentru fiecare scroafă. recepţie. ..Bonul de intrare-ieşire (se completeză în toate situaţiile în care apar modificări în inventarul fermei. utilaje. Astfel. menţionându-se totodată şi numele îngrijitorului. numărul de capete şi masa corporală totală. 50 .Actul de mutaţie a animalelor sau “de transfer (se completează în situaţia trecerii unui animal sau lot de animale de la o categorie la alta). cu menţionarea numărului de capete. determinate de cumpărări sau vânzări de material biologic. calificat şi necalificat. Nu se cântăreşte efectivul matcă şi purceii sugari. a fost instruit pe baza normelor legale privind protecţia muncii şi paza stingerii incendiilor). În Registrul evoluţiei efectivului de animale se operează la rubrica “ieşiri”.Actul de livrare.Statele de plată (se calculeză şi se completează lunar de către serviciul economic al fermei). menţionându-se numărul matricol al acesteia. a zilelor lucrate şi volumul muncii executate). când ajunge la masa medie de 30 kg se trece în categoria “porci la îngrăşat”. un lot de “tineret”.Fişa de pontaj (serveşte la ţinerea evidenţei îngrijitorilor. materiale. . decontare (se completează în cazul livrării de material biologic). etc. dispariţie (se completează în funcţie de situaţii. tăiere. la nivelul fiecărei ferme de creştere şi îngrăşare trebuie să mai existe: . . Trecerea de la o categorie la alta se face în urma cântăririlor şi numai în condiţiile în care loturile de animale îndeplinesc baremul de masă corporală necesar unei categorii superioare. . În Registrul evoluţiei efectivului de animale actul trebuie operat la rubrica “ieşiri”. Pe lângă aceste acte. iar în Registrul de venituri şi cheltuieli la rubrica “venituri”. numărul matricol al animalelor respective). În Registrul evoluţiei efectivului de animale operarea documentului se face la rubrica “ieşiri”.). Purceii născuţi se înregistrează în Registrul evoluţiei efectivului de animale la rubrica “intrări”.Actul de cântărire (se completează lunar. în vederea stabilirii retribuţiei cuvenite.Decontul de furaje (se întocmeşte lunar şi cuprinde pentru fiecare categorie de animale cantităţile de furaje consumate. Acest document trebuie însoţit de certificatul sanitar-veterinar care va dovedi cauza morţii.Registrul de venituri şi cheltuieli (reprezintă instrumentul de urmărire a bugetului fermei şi a eficienţei economice). Rezultatele cântăririlor se înregistrează pe categorii şi loturi.Actul de moarte. tăierii sau dispariţiei animalului. categoria “purcei sugari”. Pe baza acestui document se fac decontările financiare ale fermei. . . în ziua în care a avut loc fătarea. respectiv “intrări”.

precocitatea descendenţilor. fără corecturi şi ştersături – păstrate într-un seif special de “documente secrete”. iar la vierii castraţi (destinaţi sacrificării de control) – masa corporală înainte şi după sacrificare. grosimea stratului de slănină pe animalul viu şi destinaţia). lărgimea carcasei. etc). grupa şi boxa.Anual. masa şi lungimea şuncilor. raportul carne-grăsime.Borderoul de calcul al preţului de cost cuprinde trei părţi: . bunici. clasa generală şi punctajul de testare. numărul avorturilor înregistrate la scroafele montate de fiecare vier.Fişa de testare (cuprinde numărul matricol. fiecărui reproducător i se deschide o fişă genealogică care cuprinde elementele de bază legate de origine. . La scrofiţe.Buletinul de admitere în testare (cuprinde vieruşii şi scrofiţele admise în testare cu număr matricol. procentul de fecunditate. . . la încheierea fişei se vor menţiona clasele stabile la apreciere. data naşterii.Planul de montă şi de rotaţie a grupelor de scroafe la vieri (se întocmeşte pe baza cunoaşterii originii şi a clasei generale). lungimea carcasei. . numărul şi masa corporală a purceilor pe sexe. calitatea cărnii. consumul specific şi sporul mediu zilnic al descendenţilor. vaccinările. productivitate. randamentul la sacrificare. numărul mamei şi tatălui. ritmul de dezvoltare. . Evidenţele specifice fermelor de selecţie şi testare au caracter secret. reacţiile serologice.calculul preţului de bază după: origine. dezvoltarea corporală.sporurile de preţ stabilite pe baza asecendenţei testate şi înscrisă în Registrul genealogic de stat (diferenţe de valoare). la 21 de zile şi la înţărcare. eventualele boli sau accidente suferite pe parcursul vieţii. Pentru masculi (vieri) se va înregistra: numărul scroafelor montate. Cât priveşte ascendenţa vierului sau scroafei (părinţi. legată de: numărul matricol. conformaţia şi constituţia corporală. masa medie a purceilor la naştere. grosimea stratului de slănină pe spinare şi abdomen. străbunici. documentele trebuie arhivate şi păstrate în funcţie de termenele stabilite prin lege. capacitatea de alăptare.valoarea totală a materialului biologic destinat reproducţiei. aceasta se va înregistra într-un pedigreu sinoptic care cuprinde evidenţa asupra a 3-4 generaţii. Ele trebuie numerotate şi completate cu conştinciozitate. însuşirile morfologice şi de producţie.Registrul genealogic de crescătorie care cuprinde evidenţa nucleului destinat şi folosit pentru reproducţie. 51 . suprafaţa “ochiului de muşchi”. consumul specific. rezultatele cântăririlor la 91 şi 182 de zile. data intrării şi ieşirii din testare. mai sunt necesare: . Pentru femele (scroafe) se vor înregistra: datele referitoare la monte şi fătări. . În acest registru. Atât la vieri cât şi la scroafe. precocitatea descendenţei exprimată prin sporul mediu zilnic şi consumul specific. sporurile realizate până la aceleaşi date. Pe lângă evidenţele specifice unei ferme de producţie (creştere şi îngrăşare). media numerică a purceilor fătaţi. într-o fermă de selecţie şi testare care livrează material biologic pentru prăsilă (vieri şi scrofiţe de reproducţie). în această fişă se înregistrează şi numărul de sfârcuri. ascendenţă şi masa corporală separat pe rase).

să ţină la zi şi corect toate evidenţele zootehnice. au obligaţia: .Z.judeţean are următoarele obligaţii: .R.să organizeze controlul în toate fermele orientate pe producerea şi comercializarea de material biologic suin pentru prăsilă.lui de la nivel Central situaţiile stabilite sau solicitate.A.să întocmească listele cu disponibilul de animale de reproducţie (din categoriile de tineret testat după performanţe proprii şi adulţi testaţi după descendenţi livrabili pentru reproducţie) şi să le comunice din timp A. Personalul tehnic al A.să ţină la zi evidenţele specifice de control oficial al producţiei şi să transmită la termenele stabilite buletinele de control necesare prelucrării automate a datelor. . în teritoriu (judeţe) şi să asigure imprimatele necesare sistemului informaţional. lucrările de bonitare se efectuează de către A. .A. dar care se cuprind în testarea după descendenţi ca şi pentru scroafele neînscrise dar care se menţin la reproducţie pentru a II-a fătare). pentru efectuarea lucrărilor de bonitare şi a deciziilor de selecţie.R.R. .N. Proprietarii fermelor (fermierii) care intră sau doresc să intre în acţiunea de control oficial al producţiei în vederea comercializării de material biologic pentru reproducţie. precum şi pentru vieruşii neînscrişi.să transmită la termen A.Z. ..să comunice anual până la data de 1 XII baremurile pentru acordarea claselor parţiale după ritmul de dezvoltare şi după calitatea cărnii.2.să supună bonitării toţi reproducătorii şi tineretul destinat pentru prăsilă.Z. cu participarea directă a proprietarului (fermierului) şi a medicului veterinar de sector sau circumscripţie.să conducă Registrul Genealogic Teritorial (se vor deschide fişe de reproducţie pentru toţi vieruşii şi scroafele primipare. . Personalul tehnic al A.să stabilească evidenţele de fermă.să organizeze permanent o alimentaţie raţională (cantitativ şi calitativ) a întregului efectiv de suine destinat prăsilei. În linii generale. . buletinele de control şi de testare a suinelor.A.N. precum şi coeficienţii de corecţie necesari (pentru grosimea medie a stratului de slănină şi procentul de carne în carcasă).să organizeze prelucrarea datelor rezultate din controlul oficial de producţie în măsura în care se consideră necesar. .A.R.să efectueze şi să întreţină individualizarea corectă a animalelor pentru a se putea identifica cu uşurinţă şi fără confuzii. de la nivel Central are următoarele obligaţii: . (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie) prin centrele sale judeţene. 52 .N. fiind cunoscută sub numele de bonitare.Z. .să elibereze certificate de origine şi productivitate odată cu livrarea animalelor sau cel mai târziu în termen de o lună de la efectuarea livrării. .A. crescut în rasă curată.2.A. .R. .să stabilească evidenţele de la nivelul A.N..Z. .N.R.N.să asigure condiţii optime de lucru pentru personalul care efectuează controlul. APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ Aprecierea materialului biologic suin destinat prăsilei reprezintă cea mai importantă acţiune zootehnică pe linia ameliorării permanente a speciei.. . de la nivel teritorial .să respecte măsurile sanitar-veterinare de prevenire şi combatere a bolilor specifice.Z.

subdezvoltarea globului ocular sau prezenţa unui singur ochi). cerinţele minime de admitere în controlul oficial şi stabilirea performanţelor minime de lot pentru admiterea la testare după însuşirile proprii. . . indiferent de numărul membrelor la care se constată). masa lotului de purcei la 21 de zile. poate fi prognatism superior sau inferior) şi brahignatismul (anomalie caracterizată prin scurtarea maxilarelor – fie cel superior = “cap de bulldog” = brevignatism superior. organele sau organul reţinut suferă profunde modificări până la degenerarea epiteliului seminal).polidactilia şi monodactilia (prezenţa a 1-2 degete suplimentare sau existenţa a unui singur deget. Landrace belgian.A.să îndrume şi să verifice modul de desfăşurare a lucrărilor de control oficial al producţiei şi de selecţie. Bonitarea suinelor destinate prăsilei foloseşte criterii de calificare şi criterii de clasificare. .Z. microftalmia şi ciclopia congenitală (absenţa.R.herniile ombilicale şi ingvino-scrotale prezente şi vizibile la naştere sau până la înţărcare. conducând lucrările de registru. Wessex. . .. .hipoplazia testiculară (unul sau ambele testicule reduse ca volum).hermafroditismul (prezenţa pe acelaşi individ a unor elemente funcţionale din glandele sexuale ale ambelor sexe). Aceste cerinţe trebuie stabilite anual de către A. în cavitatea abdominală sau pe traiectul canalului invaginal. .Criteriile de calificare (de preselecţie) presupun aprecieri şi determinări exigente cu privire la prezenţa anomaliilor congenitale. . Chester-White.să acorde numerele de înscriere în Registrul Genealogic Republican pentru suinele de reproducţie. micrognatia sau osteofibroza maxilarului (dezvoltarea incompletă a maxilarului constatată la naştere.N. Cerinţele minime de admitere în controlul oficial se referă la vârsta scrofiţelor. Pietrain. Cornwall. . fie cel inferior = agnatia). .anoftalmia. . prolificitatea şi capacitatea de alăptare în funcţie de grupa de rase (sunt considerate ca fiind grupe de rase: grupa I: Marele alb.să publice periodic liste cu materialul biologic reuşit la testare după descendenţi şi înscris în Registrul Genealogic Republican. masa individuală a purceilor la intrarea în testare şi numărul de purcei la intrarea şi ieşirea 53 .aplazia epididimului (prezenţa pungii epididimale în care se reţine urina). pe rase. Edelschwein.agnatia.hidrocefalia (cap voluminos datorită prezenţei de lichid în cutia craniană).prognatismul (anomalie dentară caracterizată prin faptul că arcadele incisive cad una înaintea alteia. Yorkshire. Landrace. grupa a II-a: Duroc.. în funcţie de cerinţele Uniunii Europene. Bazna şi Mangaliţa) şi anul calendaristic. Anomaliile congenitale care trebuie identificate şi a căror prezenţă atrage eliminarea suinelor de la reproducţie sunt: . .atrezia ani (orificiul anal neperforat). transformarea ţesutului osos al regiunii nazale în ţesut fibros).să popularizeze fermele de suine cu material biologic deosebit. iar dinţii de jos nu iau contact cu cei de sus. Performanţele minime de lot pentru admiterea la testare după însuşiri proprii se referă la: numărul de purcei la fătare. Hampshire. .lipsa extremităţilor (absenţa totală sau parţială a membrelor sau cozii).criptorhidia sau monorhidia (anomalie congenitală manifestată prin reţinerea celor două sau numai a unui testicul pe timpul migraţiei testiculare. . .

ritmul de dezvoltare (se acordă după performanţele proprii privind sporul mediu zilnic).R. R Clasa după origine E Clasa după origine I Clasa după origine II Clasa după origine R R R R R E R R E E I R E E I II E E I I R R E E E E E E E I I E E I I II E I I I R E I I I E I I I I I I I I II II I I II II R I I I II E I I II II I I II II II II II II II II R E I II Tabelul 10 Stabilirea clasei generale pe baza a patru clase parţiale clasa după origine (A) clasa după ritmul de dezvoltare (B) clasa după calitatea cărnii (C) şi clasa după conformaţie – constituţie (D) B R E I II C D R E I II R E I II R E I II R E I II A R R R R R R R E E E E E E E E I I E R R R E R E E E E E E I E I I I I R R E E E E E E E E I I I I I I II R E E E E E E I E I I I I I I I R R R E E E E E E E E I I I I I I E R E E E E E E E E I I I I I I I A I E E E E E E E I I I I I I I I I II E E E I E E I I I I I I I I I II R E E E E E E I I I I I I I I I II E E E E I E I I I I I I I I II I II A I E E I I I I I I I I I II I II II II II E I I I I I I I I I II II I II II II R E E I I I I I I I I I II I I II II E E I I I I I I I I I II II I I II II A I I I I I I I I I I II II II II II II II II I I I I I I I II II II II II II II II II R E I I reproducţie se stabileşte pe baza claselor parţiale folosind combinaţiile exemplificate în tabelul 9 şi 10 (fie pe baza a trei clase parţiale. clasa după ritmul de dezvoltare sau calitatea cărnii şi clasa după conformaţie corporală-constituţie) Clasa după ritmul de dezvoltare sau calitatea cărnii Clasa după conf. iar apoi în clasa valorică generală. calitatea cărnii (se acordă după grosimea stratului de slănină). în funcţie de cerinţele Uniunii Europene. Aceste performanţe trebuie stabilite anual de către A.N.din testare. Clasa generală a indivizilor care urmează a fi folosiţi la Tabelul 9 Stabilirea clasei generale pe baza a trei clase parţiale (clasa după origine..Criteriile de clasificare servesc la încadrarea animalelor în clase valorice parţiale.Z. 54 . conformaţia corporală şi constituţie (se acordă în urma examinării directe a însuşirilor de exterior şi constituţie). aspect general care permite orientarea şi stabilirea preţului de livrare a materialului biologic suin destinat reproducţiei.A. . fie pe baza a patru clase parţiale). Clasele parţiale se stabilesc în funcţie de: origine (de clasa generală a părinţilor).constit .

60 x 100 =160 puncte). Dacă informaţiile lipsesc. Când unul din părinţi are număr de registru genealogic se poate acorda cel mult clasa elită pentru ambele sexe. Astfel. ci se iau în considerare preţurile/cap de animal stabilite în funcţie de clasă (R.00 este necesară. II). acesta se face în mod diferenţiat. clasa a III-a şi nebonitate = clasa a II-a (numai pentru femele).pentru “calitatea cărnii” punctajul se obţine luând de bază performanţa obţinută de individ la grosimea stratului de slănină (exprimată în mm) şi corectată în funcţie de masa corporală. Scăderea consumului înregistrat din 5. respectiv sporul mediu zilnic realizat reprezintă numărul de puncte (ex. În situaţia în care se urmăreşte şi consumul de furaje/kg spor. punctajul total pentru această clasă parţială se măreşte prin însumarea punctelor obţinute la ambele performanţe.00 şi se înmulţeşte cu 100 (ex: 5. .00 – 3. I. deoarece pentru această însuşire se practică selecţia direcţional regresivă.Z. 55 . astfel: clasa elită = record. iar asimilările se fac de către A. Performanţa se înmulţeşte cu 1. Animalele înscrise în registrul genealogic al ţării de origine primesc clasa generală r e c o r d.vierii şi scroafele care au reuşit la testarea după descendenţi se includ în categoria “testat (ă)”. .0 şi se înmulţeşte cu 10. În ceea ce priveşte calculul punctajului.Preţul de livrare al materialului biologic suin destinat prăsilei se face.4 mm = 11. clasa I = elită. Performanţa realizată se scade din 50. .6 x 10 = 116 puncte). în funcţie de performanţele proprii pentru fiecare din criteriile de clasificare şi cunoaşterea clasei parţiale în care acesta a fost încadrat în urma aprecierii. la stabilirea acestei clase se au în vedere: .Totodată. astfel: . Deci: 690 puncte obţinute pentru sporul mediu zilnic + 160 de puncte obţinute pentru consumul de furaj pe kg spor = 850 de puncte total la clasa “ritmul de dezvoltare “. se asimilează prin echivalare. fie pe baza calculării unui punctaj obţinut de animalul apreciat. dar aceasta contravine obiectivelor selecţiei. 690 g = 690 puncte). iar rezultatul reprezintă numărul de puncte pentru această clasă (ex: 50.pentru “ritmul de dezvoltare“ punctajul se obţine luând de bază performanţa realizată de individ la sporul mediu zilnic exprimat în g. clasa generală se stabileşte prin confruntarea informaţiilor din certificatele care însoţesc materialul biologic la efectuarea importului cu baremurile utilizate în anul respectiv.A.0 – 38.animalele care au clasa generală stabilită anterior termenului prin care clasa generală se poate acorda conform prevederilor prezentului punct. E. clasa a II-a = clasa I.N. . fără a se mai lua în considerare clasele parţiale. dacă s-ar lua de bază performanţa realizată ca atare ar fi favorizaţi indivizii cu consumuri mari de furaje.pentru “origine” nu se calculează punctaj. se acordă cel mult clasa elită pentru vieruşi şi clasa I pentru scrofiţe.R. . fie prin negocieri directe cu fermierul producător. Calcularea punctajului pentru consumul de furaje pe kg spor se face scăzând consumul înregistrat (exprimat în kg) din 5.40 =1.pentru animalele importate.

56 .total la clasa “calitatea cărnii”. TEHNICA SELECŢIEI ŞI TESTĂRII SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ PE BAZĂ DE INDICI SINTETICI Aprecierea şi selecţia suinelor destinate prăsilei pe bază de indici sintetici are ca scop determinarea valorii de ameliorare şi stabilirea modului de exploatare a acestora. Calculul punctajului pentru proporţia de carne în carcasă se face prin înmulţirea cu 2 a proporţiei de carne realizată de contemporanul sacrificat la 182 de zile şi corectată în funcţie de masa corporală. după descendenţi). pentru următoarele situaţii: .În cazul în care se cunoaşte şi proporţia de carne în carcasă de la un frate sau de la o soră (sacrificaţi la 182 zile) . 2.pentru performanţa de reproducţie a scroafelor (pentru fiecare kilogram realizat la capacitatea de alăptare peste baremurile de admitere a scroafelor în controlul oficial al producţiei). . Dacă în aprecierea reproducătorilor. în calcularea indicilor sintetici de selecţie se utilizează date exacte care permit o ierarhizare valorică mult mai precisă a materialului biologic suin. Preţul de bază se formează prin însumarea: preţului pentru clasa după origine.pentru “conformaţie corporală–constituţie“ punctajul este reprezentat de numărul de puncte realizate la aprecierea exteriorului şi constituţiei (89 puncte = 89 puncte). . Ex: (65% carne în carcasă x 2 = 130 puncte) +116 puncte obţinute pentru grosimea stratului de slănină = 246 puncte . prin stabilirea claselor parţiale şi a clasei generale se folosesc anumite limite (baremuri) privind valoarea însuşirilor luate în considerare. la rândul său este alcătuit din: preţul de bază şi sporurile de preţ.pentru înscrierea proprie în registrul genealogic.pentru performanţele de testare după descendenţi (pentru fiecare punct realizat la indicele testării.00 are aceeaşi explicaţie ca şi în cazul consumului de furaje.pentru ascendenţii testaţi sau înscrişi în registrul genealogic. precum şi în alte ferme cuprinse în controlul oficial al producţiei sau ocazional prin controlul de producţie diversificat. Pe baza acestui punctaj şi a claselor parţiale în care s-au încadrat indivizii apreciaţi se calculează preţul de livrare .preţ care.3. . Scăderea grosimii stratului de slănină din 5. a preţului pentru clasa după calitatea cărnii şi a preţului pentru clasa după conformaţie corporală-constituţie. Sporurile de preţ se acordă indiferent de rasă.punctajul se stabileşte prin însumarea punctelor obţinute la ambele performanţe. Lucrările se efectuează în fermele de selecţie şi testare în care este organizată testarea după performanţe proprii şi după descendenţi. Tehnica selecţiei şi testării suinelor pentru prăsilă pe bază de indici sintetici cunoaşte: calculul indicilor sintetici de selecţie şi calculul indicilor sintetici de testare. a preţului pentru clasa după ritmul de dezvoltare corporală. .

care pun în evidenţă ponderea în selecţia reproducătorilor.75 7.20 x 0.12 x 0.2 0. capacitatea de alăptare.0085 + 0.15 x 0.17 x 0.15 0. numărul şi masa purceilor la 35 zile (tabelul 11). Acesta ia în considerare sporul mediu zilnic realizat de către descendenţii vierului analizat (S). . w2. consumul specific) a selecţiei. .3 Adică: Ix = 0.25 x 0. 3. Tabelul 11 Datele necesare calculării indicelui de selecţie Însuşirile luate în considerare Nr.X1.1 0. . w3.0072 = 0. 2.20 x 0.0020 + 0.1037 Pentru testarea reproducătorilor după descendenţi în cadrul fermelor de selecţie a suinelor unde se urmăresc însuşirile de îngrăşare şi calitatea carcaselor se poate folosi indicele sintetic de selecţie recomandat de H.… h2n = coeficienţii de heritabilitate aferenţi însuşirilor.17 0. .Aşadar. exprimată în fracţii zecimale şi a căror sumă trebuie să fie 1. grosimea medie a stratului de slănină (G) şi consumul specific (C). la orice categorie de reproducători. Spre exemplificare se va calcula indicele sintetic de selecţie la o scroafă din rasa Landrace privind numărul şi masa medie a purceilor la naştere.Ix = indicele de selecţie al reproducătorului X . Loosli.00 7. de purcei fătaţi Masa individuală a purceilor la naştere Capacitatea de alăptare Nr.15 35. La cele trei însuşiri menţionate se aplică coeficienţii de 30.20 32.00 8.50 1. Iniţialele (+) sau (-) indică direcţia progresivă (sporul mediu zilnic) sau regresivă (grosimea stratului de slănină. X3 … Xn = abaterile performanţei idividuale de la media pe rasă sau populaţie la însuşirile 1.30 0.12 Valoarea W 0. X2.50 x 0. xn h2n wn . de purceii la înţărcare Masa individuală a purceilor la înţărcare Performanţe proprii 9. astfel: Ix = x1 h21 w11 + x2 h22 w2 + x3 h23 w3 .… wn = valoarea ponderală relativă a aceloraşi însuşiri.w1.2 0.30 = 0.0. h23.10 + 0. asemenea indici se calculează cu scopul de a oglindi valoarea de ameliorare a unui reproducător suin într-o singură valoare sintetică.… n .50 7.015 – 0. Un model general de calculare a indicelui sintetic de selecţie se poate aplica la un număr mare de însuşiri necorelate între ele. Alcătuirea indicelui sintetic de selecţie diferă în funcţie de categoria animalului.30 x 0. de numărul însuşirilor luate în considerare.00 1.20 Media pe efectiv 8. Deci: Ix = 500 + 30S – 100G – C 57 .20 + 0. . dar ţinându-se cont de heritabilitatea (h2) şi de valoarea ponderală a lor (w). 100 respectiv 1.20 + 2.h21. în care: .2 0.05 x 0.20 0.057 + 0.20 – 0.00 Valoarea h2 0.50 x 0.

La vieri. S = sporul mediu zilnic (g). Adică: 2M Ix = 2N + 2I + ------30 La încheierea testării tineretului suin după performanţe proprii. -100. . indivizii care realizează un indice sintetic de testare pozitiv. cu numărul efectiv de produşi la care s-a încheiat testarea din loturile scroafelor respective. în care: +20.N.00. oglindeşte însuşirile de prolificitate şi capacitatea de alăptare. G = grosimea medie a stratului de slănină (mm). şi procentul de carne din carcasă (P). Aşadar. indicele sintetic de selecţie se calculează luând în considerare tipul rasei (T). tabelul 12). Se consideră material biologic suin testat. Acesta se calculează ţinând cont de numărul de purcei născuţi (N). C = consumul specific (U.4. grosimea medie a stratului de slănină (G). P = proporţia de carne din carcasă (%). Ei sunt proprii scroafelor şi vierilor după descendenţi. + 100 .1000. în funcţie de valoarea ponderală a însuşirii respective din indicele sintetic. de numărul de purcei înţărcaţi (I) şi masa corporală a acestora la înţărcare (M). sporul mediu zilnic (S). Punctajul parţial şi final se obţine în urma aplicării coeficienţilor între valorile 0. 58 . la scroafe: Ix = 20S – 1000C – 100G + 100P . iar consumul specific şi grosimea stratului de grăsime se calculează prin diferenţa faţă de 5. Tipul de rasă se apreciază prin sistemul de 100 puncte. indiferent de tipul fermei (ex. Adică: Ix = 2T + 0. sau kg).Indicele de selecţie la scroafe.5S + C + G + 2P Indicii sintetici de testare sintetizează diferenţele înregistrate între performanţa medie a lotului de descendenţi şi performanţa medie a seriei lunare totale de testare (care cumulează ambele sexe) pentru fiecare din însuşirile urmărite în testul performanţelor proprii.5 şi 2. 2. consumul specific (C).coeficienţi de înmulţire la însuşirile urmărite. ÎNTOCMIREA UNUI PLAN DE MONTĂ ŞI FĂTĂRI Planul de montă şi fătări se întocmeşte odată pe an şi reprezintă documentul pe baza căruia trebuie să se deruleze întreaga activitate de reproducţie a materialului biologic. indicele de testare după descendenţi se calculează înmulţind suma indicilor de testare a scroafelor partenere.

17 X 18 . purceii obţinuţi să acopere întregul spaţiu construit şi să asigure ritmicitate livrărilor. În funcţie de capacitatea sectorului se vor forma grupe de scroafe pentru montă.7 X 8 .1 III 2 .25 III 26 III .10 IV 11 – 20 IV 21 – 30 IV 1 – 10 V 11 – 20 V 21. pentru fiecare scroafă din lotul matcă se repartizează un anumit vier de bază şi înlocuitor.10 I 11 . numai creşterea în rasă curată.Principul care stă la baza întocmirii acestui document rezultă din profilul de producţie al fermei respective.24 II 25 II .9 II 10 .2 X 3 – 12 X 13 – 22 X 23 X .25 IV 26 IV . În fermele de selecţie şi testare. din 3 în 3 zile. urmărindu-se ca vierii să fie superiori cu o clasă scroafelor.31 III 1 .27 IX 28 IX .19 II 20 II .1 XI 2 – 11 XI 12 – 21 XI 22 XI – 1 XII 2 – 11 XII 12 – 21 XI 22 – 31 XII 1 – 10 I 11-20 I 21 – 31 I 31 I – 9 II 10 – 19 II 20 II – 1 III 2 – 11 III 12 – 21 III 22 – 31 III 1 – 10 IV 11 IV – 20 V 21 – 30 IV 1 – 10 V 5 . independent de calculele referitoare la mărimea grupei de scroafe şi necesarul de vieri. Astfel.26 XI 27 XI . Mărimea unei asemenea grupe de scroafe trebuie calculată în aşa fel încât. planul de montă şi fătări se întocmeşte pe principiul potrivirii individuale a perechilor.5 III 6 .5 V 6 – 15 V 16 – 25 V 26 V – 4 VI 5 – 14 VI 15 – 24 VI 25 VI – 4 VII 5 VI – 14 VII 15 – 24 VII 25 VII – 6 VIII 7 – 16 VIII 17 – 26 VIII 27 VIII – 7 IX 8 .17 IX 18 – 27 IX Vârsta înţărcării (35 de zile) Data livrării 14 .17 IX 18 – 27 IX 28 IX – 7 X 8 – 17 X 18 – 27 X 28 X – 6 XI 59 . În situaţia creşterii şi exploatării intensive a suinelor trebuie avută în vedere şi asigurarea ritmicităţii populărilor şi depopulărilor în toate sectoarele.15 III 16 . din zi în zi (“în covor”).20 I 21 . iar în cele de selecţieşi testare (pentru prăsilă).17 IX 18 . conform unui grafic contractual dinainte stabilit. în fermele de creştere şi îngrăşare planul de montă şi fătări se întocmeşte pe principiul potrivirii perechilor după clasă. în fermele de creştere şi îngrăşare (de producţie) se practică metisările trirasiale sau triliniare (de tip Sykes) – scroafe metise F1 rezultate din două rase albe şi vieri rasă curată din rase parentale.11 III 12 .30 I 31 I .21 III 22 .5 IV 6 . din 6 în 6 zile sau din 10 în 10 zile.27 X 28 X .6 XI 7 .16 XI 17 . Aşadar. trebuie considerată şi variaţia sezonieră a procentului de fecunditate.30 V 31 V – 9 VI 10 – 19 VI 10 – 29 VI 30 VI – 9 VII 10 – 19 VII 20 29 VII 30 VII – 8 VIII 9 – 18 VIII 19 – 28 VIII 29 VIII – 7 IX 8 .23 VIII 24 VIII – 21 X 31 X – 12 IX 13 – 22 IX 23 IX . Tabelul 12 Plan de montă-fătări-înţărcări-livrări Data montei 8 .15 IV 16 .14 II 15 .6 XII 7 – 16 XII 17 – 26 XII 27 XII – 5 I 6 – 15 I 15 – 25 I 26 I – 4 II 5 – 14 II 15 I – 24 II 26 II – 6 III 7 – 16 III 17 – 26 III 27 III – 5 IV 6 – 15 IV 16 – 25 IV 26 IV – 5 V 6 – 15 V 16 – 25 V 26 V – 4 VI Data fătării 1 . Totodată. Astfel.

Adică: Sf + 10% Mg = -------------. Adică: A+D Tf = -----------Cf Necesarul de scroafe în aşteptarea montei (Sa) – depinde de mărimea grupei de scroafe pentru montă (Mg). pentru a evita consangvinizarea este necesară întocmirea unui plan de rotaţie a vierilor şi a scroafelor folosite la reproducţie. la capacitatea optimă. 60 . 2.5 – 14 VI 15 – 24 VI 25 VI – 4 VII 5 – 14 VII 15 – 24 VII 25 VII – 3 VIII 4 – 13 VIII 14 – 23 VIII 24 VIII – 2 IX 3 –7 IX 28 IX – 7 X 8 – 17 X 18 – 27 X 28 X – 6 XI 7 – 16 XI 17 – 26 XI 27 XI – 6 XII 7 – 16 XII 17 – 26 XII 27 – 31 XII 7 – 16 XI 17 – 26 XI 27 XI – 7 XII 8 – 17 XII 18 – 27 XII 28 XII – 6 I 17 – 16 I 17 – 26 I 27 I – 2 II 3 II – 5 II 11 – 20 V 21 – 30 V 31 V – 9 VI 10 – 19 VI 20 – 29 VI 30 VI – 9 VII 10 – 19 VII 20 – 29 VII 30 VII – 8 VIII 9 VIII – 13 VIII Având în vedere faptul că în asemenea ferme se practică creşterea în rasă curată. de durata ciclului sexual la scroafe (Cs) şi de timpul de formare a unei grupe de scroafe montate (Tf). durata dezinfecţiei unui compartiment de maternitate (D) şi numărul total de compartimente pentru fătare (Cf). Adică: Mg x Cs Sa = -----------Tf Coeficientul de utilizare a vierilor (în cazul montei naturale) (k) constituie numărul de zile care revin unui vier pentru montă.5.x 100 Pn Timpul de formare a unei grupe de scroafe montate (Tf) – are în vedere: durata alăptării purceilor (A). CALCULUL ŞI EVIDENŢA UNOR PARAMETRII DE REPRODUCŢIE SPECIFICI SUINELOR Asigurarea continuităţii şi ritmicităţii producţiei la suine presupune efectuarea unor calcule legate de planificarea şi organizarea reproducţiei. aceste calcule au rolul de a asigura acoperirea tuturor spaţiilor de cazare. În acelaşi timp. Mărimea unei grupe de scroafe pentru montă (Mg) – are în vedere numărul de scroafe la fătare necesare pentru popularea unui compartiment de maternitate (Sf) şi procentul mediu de natalitate în funcţie de anotimp (Pn).

Gl Pî x Fs Prin utilizarea acestor calcule se pot întocmi şi nomograme din care. Adică: Nz k = -----Nm Necesarul de vieri pentru montă (Vm) – se stabileşte în funcţie de mărimea grupei de scroafe montate (Mg). numărul purceilor înţărcaţi care populează un compartiment de creşă (Pî).se calculează având în vedere: planul de livrare al unităţii exprimat în capete anual (Pl). studenţii vor face observaţii. coeficientul de folosire a scroafelor de reproducţie (Fs) şi numărul grupelor de scroafe gestante (Gl). Adică: Vm = 2 x Mg x k Coeficientul de folosire a scroafelor la reproducţie (Fs). Adică: 365 Fs = ----Cr Numărul necesar de grupe de scroafe gestante (Gg) . Acesta rezultă din raportul dintre numărul de zile calendaristice (365) şi durata unui ciclul de reproducţie (Cr). de numărul de monte la o scroafă pentru o fecundare (2) şi de coeficientul de utilizare la monta naturală (k).Acesta se obţine din raportul dintre numărul de zile dintr-o perioadă definită (săptămână. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR 61 .. Capitolul 3 1 UTILAJE. Adică: Pl Gg = ------------. pe bază de antecalcule exprimate grafic se pot identifica indicatorii de reproducţie doriţi. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 2. notaţii şi aplicaţii practice pe materialul biologic suin din biobaza disciplinei. decadă) (Nz) şi numărul de monte efectuate de un vier în perioada respectivă (Nm). reprezintă numărul de fătări care revin unei scroafe timp de un an.

maşini de curăţire cu site.Utilajele necesare măcinării furajelor oferă posibilitatea mărunţirii diferitelor sortimente de nutreţuri (boabe de cereale). dozarea şi amestecarea furajelor. . asemenea utilaje pot fi clasificate în: maşini de curăţire cu site şi curent de aer.8 mm pentru suinele la îngrăşat). 39) este destinată 62 .3-1. În linii generale. siguranţă în exploatare şi întreţinere uşoară. În funcţie de principiul de funcţionare. pentru reţinerea eventualelor corpuri metalice din boabele de cereale. omogenizarea şi amestecarea acestora. curent de aer şi magneţi. procesul de măcinare se poate realiza prin: strivirea. sfeclă furajeră. În linii generale. asemenea utilaje. ovăz. .1. la decojirea şi decorticarea boabelor de orz. etc).Dat fiind faptul că. 3. tăierea sau strivirea. UTILAJE.0 mm pentru tineretul suin şi 1. astfel încât hrana finală să fie ingerată şi apoi digerată fără eforturi fiziologice deosebite de către suine. Măcinarea prin lovire constituie principiul de funcţionare al morilor cu ciocane – utilaje folosite pe scară largă la prepararea furajelor concentrate necesare în fermele de suine. măcinarea. Asemenea utilaje trebuie să asigure: măcinarea unui număr cât mai variat de furaje. obţinerea unei cantităţi cât mai reduse de praf (praful de moară fiind higroscopic poate conduce la autoîncălzirea şi mucegăirea produsului). INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NECESARE PREPARĂRII ŞI ADMINISTRĂRII HRANEI LA SUINE Utilajele. Moara cu ciocane universale (fig. o încălzirea produsului de până la 35-400C.0-1. instalaţiile şi echipamentele necesare preparării şi administrării hranei vizează: curăţirea. frecarea şi lovirea furajelor. facilitează: prepararea şi administrarea hranei. asigurarea microclimatului în adăposturi şi evacuarea dejecţiilor. maşini pentru decorticarea boabelor (sunt prevăzute cu tamburi care prezintă suprafeţe abrazive sau tamburi cu orificii. rentabilitatea creşterii suinelor trebuie considerată prin prisma utilizării fără risipă şi cu maximă eficienţă a furajelor specifice (furajele ocupă peste 60% din costul de producţie al cărnii de porc) cunoaşterea gamei de utilaje. instalaţii şi echipamente folosite în fluxul tehnologic specific se recomandă ca o necesitate absolută pentru orice tip de fermă. instalaţii şi echipamente bine montate şi reglate corespunzător. în primul rând. mazăre sau chiar pentru spălarea diferitelor sortimente de nutreţuri (cartofi.Utilajele necesare curăţirii furajelor sunt folosite frecvent: pentru reţinerea şi eliminarea impurităţilor mai mari sau mai mici decât boabele de cereale. realizarea granulaţiei necesare tuturor categoriilor de suine (mărimea particulelor trebuie să fie de 0. care prin frecare rup şi înlătură tegumentele boabelor). distribuirea hranei şi adăparea animalelor.

Jgheab de alimentare cu furaje fibroase. 13. paielor şi fânului. 7. Cilindru superior de alimentare. 9. 3.Fig. măcinării boabelor de cereale. Şubăr. 5. Contracuţit. ştiuleţilor şi ciocălăilor de porumb. tulpinilor de porumb. Melc transportor. Tub de refulare concentrate. Ciocane.. 40) este destinată măcinării boabelor de cereale cu scopul obţinerii măcinişurilor 63 . 14. 4. Moara cu ciocane MCF – 5 (fig. Transportor pneumatic. 2. releu de protecţie cuplat corespunzător la suprasarcină şi ampermetru pentru controlul încărcării morii la curentul nominal înscris pe motorul electric – utilajul este echipat cu site interschimbabile care asigură granulaţiile dorite. Transportor. Montată pe plăci de cauciuc (pentru reducerea efectelor vibraţiilor) prin intermediul şuruburilor de fundaţie (M16 x 250F) şi comandată de la un tablou electric prevăzut cu contactor stea-triunghi. Coş de alimentare cu boabe de cereale. 39 Moara cu ciocane universale (după M Bereş şi colab. 15 Motor electric. o putere a motorului electric de 11 sau 15 kw. 11. 1997) 1. Cuţit. 12. Cu o masă de circa 437 kg. Ciclon. la 3000 de rotaţii/minut. 10. 8. Şaibă de transmisie. 6. Sac. moara poate realiza o productivitate de aproximativ 2 t de furaj/h.

Coş de alimentare. 7. Cicloane pentru praf. la 3000 de rotaţii/minut. sub formă de alveole acţionate de un rotor. Prin nişte orificii situate la partea inferioară. fie de dozatorele volumetrice fie de cele gravimetrice. asemenea tipuri de dozatoare pot fi întâlnite la baza buncărelor de depozitare a diferitelor sorturi de furaje.. 1997) 1. El este alcătuit dintr-un coş de alimentare. Dozatoarele gravimetrice funcţionează pe principiul cântăririi diferitelor sortimente de furaje şi lucrează cu mai multă precizie decât cele volumetrice. ultima fiind legată cu un dispozitiv de programare şi înregistrare a şarjelor. furajul ajunge din rezervor din nou în tubul central la melc. 6. prevăzute cu două şubăre care controlează un anumit volum. la o granulaţie de 4 mm. prevăzut cu ventilator. un rezervor de amestecare şi un melc transportor fixat într-un tub central. 2. Motor electric. poziţie (amestecătoare verticale sau orizontale). timp de 15-20 de minute. 5. Ecluze pentru descărcare.Utilajele necesare dozării furajelor servesc la obţinerea unei hrane echilibrată sub aspectul principiilor nutritivi pe care trebuie să-i conţină reţetele specifice fiecărei categorii de suine în parte. starea fizică a furajelor (amestecătoare pentru hrana uscată sau lichidă). Exhaustor. Aceste tipuri de dozatoare pot funcţiona cu o basculă semiautomată sau automată.Fig. Asemenea utilaje sunt reprezentate. 1. De regulă. asemenea utilaje se clasifică în funcţie de: modul de lucru (amestecătoare cu acţiune continuă sau periodică). Utilajele necesare amestecării furajelor se folosesc cu scopul omogenizării structurii reţetelor de furaje specifice fiecărei categorii de suine în parte. Dozatoarele volumetrice pot fi de formă paralelipipedică sau cilindrică. iar la partea superioară se află o paletă care are rol de a dispersa furajul în rezervor. 40 Moara cu ciocane MCF-5 (după M Bereş şi colab. moara poate realiza o productivitate de aproximativ 5 t de furaj/h. . 3. În general. Amestecătorul vertical cu melc (fig. Montată pe plăci de cauciuc (pentru reducerea efectelor vibraţiilor în timpul utilizării) prin intermediul şuruburilor de fundaţie recomandate de către constructor şi comandată de la un tablou electric racordat la reţeaua de alimentare cu cablu S=35 mm3 – moara funcţionează într-o instalaţie de transport pneumatic. o putere a motorului electric de 55 kw. cicloane (500 şi 600) şi ecluze. necesare pregătirii hranei pentru suine şi alte specii de animale cu interes de fermă.41) este destinat amestecării furajelor uscate. 4. Motor electric. 64 . Cu o masă de circa 1570 kg. Ciclon.

. 7. 2. 12. Un asemenea amestecător orizontal poate fi confecţionat dintr-un cilindru fix. Buncăr. 42 Amestecătorul orizontal cu acţiune periodică (după M Bereş şi colab. 11.42) este alcătuit dintr-un cilindru fix în interiorul căruia se află un ax acţionat de un motor electric cu reductor şi pe care sunt montate palete elicoidale. Uniformizator. Obturator. 65 . Palete elicoidale. 9. Plan înclinat cu magneţi. 8. Motor electric. Cilindru de amestecare. Buncăr. Gură de alimentare. 6. 43) este reprezentat de un vas de amestecare prevăzut cu două conducte cu cap de turbionare. o pompă centrifugală prin intermediul căreia se realizează recircularea hranei. Moara cu ciocane. Vană. 5. 14. Amestecătorul hidraulic (fig. 41 Amestecătorul vertical cu melc (după M Bereş şi colab. 3. Gură de evacuare Amestecătorul orizontal cu acţiune periodică (fig. 1997) 1. 4. Pâlnie de alimentare. Gură de evacuare. în interiorul căruia se află un ax cu palete elicoidale acţionat de un motor electric cu reductor.Fig. Melc. 2. o conductă inelară cu orificii şi conductele de legătură. 5.13 Conductă. 10.. 4. Fig. Pâlnie de alimentare. 1997) 1. 3.

44 Amestecătorul vertical cu palete (după M Bereş şi colab. amestecătorul este alcătuit dintr-un vas pentru amestec. 4. 43 Amestecătorul hidraulic (după M Bereş şi colab. îndeosebi în sectoarele cu furajare lichidă.. 3. 1. Cap de turbionare. Practic. etc. 44) este folosit pe scară largă în creşterea intensivă a suinelor. Rotorul utilajului este acţionat de un motor electric cu reductor. Fig. la o turaţie de 30 rot/min. în care se găseşte un rotor cu patru rânduri de palete fixate înclinat. Motor electric. Palete. Vas. 3.6. Vasul de amestec.. Utilajele necesare distribuirii hranei la suine trebuie să asigure exploatarea la maxim a potenţialului biologic al animalelor cu cheltuieli cât mai reduse pe unitatea de produs. 4. Conductă de aspiraţie. 1997) 1. 2. Pompă centrifugală. 2.Fig. amestecătorul mobil orizontal. 66 . Transmisie. Amestecătorul vertical cu palete (fig. iar prin intermediul pompelor. 1997) 1. hrana lichidă este distribuită prin conducte spre jgheaburile de furajare. Pe lângă acest tip de amestecător mai pot fi întâlnite: amestecătorul conic vertical. Conductă de refulare. 5.

Hrănitoarele pot fi clasice orizontale (simple jgheaburi) sau semiautomate (prevăzute cu buncăr de depozitare a hranei şi jgheab de furajare) (fig. A B C D 67 . plăcile aglomerate de material plastic. categoriei de vârstă în care se află materialul biologic. 45). 45 Hrănitoare semiautomate (după M Bereş şi colab. Materialele din care se confecţionează hrănitoarele pentru suine pot fi: tabla. betonul armat. B. Asemenea utilaje sunt specifice tipului de furajare (uscată sau lichidă). dar în ambele cazuri partea finală a acestora este hrănitorul. fibra de sticlă.A B Fig. Pentru scroafe şi purcei. etc.. 1997) 1. Pentru tineret şi suine la îngrăşat.

Cu dispozitiv de dirijare a furajelor în jgheaburile de hrănire (1. mecanismul de acţionare a instalaţiei (motor electric de 1. (amestecul furaj/apă în proporţie de 1:3). Jgheaburi. C). Instalaţia hidraulică pentru distribuirea hranei (fig. Fiind animale risipitoare de furaje este recomandabil ca părţile laterale şi frontale ale hrănitoarelor pentru suine să fie răsfrânte spre interior sau să fie prevăzute cu o platbandă de protecţie care să nu permită scoaterea cu nasul şi râtul a hranei din jgheab. 3. mai pot fi întâlnite hrănitoare: cu un singur front de furajare (fig. 2.. 2. 3. iar productivitatea de 2. vacuumatice (fig.5 kw. 3. 4.2 t/oră. Cu un singur front de furajare (1. Buncăr. 4. 3. fie în exteriorul adăpostului). 2 4. A). În practica creşterii suinelor pot fi întâlnite diferite tipuri de instalaţii pentru furajarea animalelor. 47 Schema unei instalaţii hidraulice pentru distribuirea hranei (după M Bereş şi colab. Conductă de distribuţie. Deflector. 48) este alcătuită din: buncăr de depozitare (poate fi amplasat fie în interiorul.. 46. cu două fronturi de furajare (fig. 1997) 1.Fig. 46. 1. pompe centrifuge care împing hrana pe conducte. Gligor şi colab. Buncăr. la 1500 rot/min). 46. 2. Instalaţia pentru furajare cu cablu cu noduri (“TN60” – transportor cu noduri) (fig. Sub aspect constructiv şi funcţional. Cu două fronturi de furajare (1. Suporţii buncărului). 5. D. 46 D). 6. 2. 1969) 1. Lanţ de agitare). Viteza de transport a cablului este de 0. Bolţuri de fixare. Capac). cu dispozitiv de dirijare a furajelor în jgheaburile de hrănire (fig. Panouri mobile. 68 . transportorul propriu-zis (alcătuit dintr-un cablu flexibil multifilar de 280 m cu noduri din plastic şi tubulatura transportorului). Vase de amestecare. 4. delimitarea de fronturi individuale prin montarea de platbande la nivel de jgheab diminuează considerabil manifestările agresive dintre animale pe timpul furajării. Jgheab.45 m/s. Mai mult. Vacuumatic (1. până la jgheaburile de furajare. Buncăr. B). Jgheab. Jgheab. 2. 47) se compune din vase de amestecare în care se pregăteşte hrana Fig. 3. Conductă principală. 46 Tipuri de hrănitoare pentru suine (după V. Jgheab. Vane. 1. Pompă centrifugă. Mecanism pentru schimbarea poziţiei deflectorului). Capace glisante.

A B Fig. Conductă: 4. Asemenea Fig. 50) trebuie amplasate lângă adăposturile animalelor. Schemă de principiu. 49 Cărucior cu dispozitiv de dozare cu vas gradat (după V. Pentru a uşura montajul. instalaţia este proiectată în subansamble modulate. 48 Instalaţia pentru furajare “TN-60” (după M Bereş şi colab. Bucătăriile furajere (fig. 1997) 1. 2. Vas gradat utilaje pot fi întâlnite sub diverse tipuri constructive.. Pompa. Detaliu parţial. Cărucioarele pentru distribuirea hranei sunt recomandate în fermele cu efective mai reduse de suine. agitator. 69 . cât şi prin sistemul de acţionare în funcţie de hrana care trebuie administrată animalelor (fig. Gligor. B. 1969) 1.49). atât prin capacitatea de lucru. în încăperi separate. 3. lucru care permite şi amplasarea acesteia la orice tip şi dimensiune a halei.

51). circuitul electric se închide prin corpul său. 6. Pompă pentru distribuirea hranei pe conductă. Stâlpi de susţinere. Gligor. Poarta de acces a animalelor.. acestea pot fi de capacităţi constructive şi funcţionale diferite.5-2 mm şi lungimea de 1000 m. sârma împrejmuitoare cu diametrul de 1. Izolatori. gardul electric utilizat pentru păşunatul suinelor prezintă: sursa de energie electrică (baterie acumulatoare de 6 V şi 11 A). Gardul electric sau păstorul electric consituie un mijloc eficient pentru organizarea păşunatului la suine (fig. 7. 3. În linii generale. 3. cu o pauză de 0. Generatorul de impulsuri. Când animalul atinge sârma.Fig. Sârme împrejmuitoare. 51 Schema gardului electric pentru suine (după V.1 s. La instalarea gardului electric trebuie considerate următoarele reguli: 70 . Maşină de spălat şi tocat furaje suculente. 4. Gligor şi colab. Terciuitor. Stâlpi de colţ.52). respectiv cu o frecvenţă de circa 65 de impulsuri/minut. 8. Elevator. servind în exclusivitate la pregătirea hranei necesare animalelor. 53). Fig.75 s între impulsuri. 50 Bucătărie furajeră utilizată într-o fermă de tip gospodăresc (după V. Conducte de apă caldă sau rece. Acesta funcţionează pe principiul producerii unor şocuri de tensiune înaltă. stâlpii de susţinere şi paratrăsnetele (fig. 4. 1969) 1. 2. 1969) 1. 6. 5. În funcţie de mărimea fermei. Gardul electric funcţionează astfel: cu ajutorul generatorului de impulsuri. curentul electric furnizat de către bateria acumulatoare este transformat în curent de înaltă tensiune (circa 3000 V) sub formă de impulsuri de 0. generatorul de impulsuri (fig. iar datorită şocului produs de impulsul de înaltă tensiune îl va determina să se îndepărteze brusc de sârmă. Buncăre pentru furaje concentrate. Vase de amestecare. 2. dar de intensitate joasă şi de durată foarte scurtă asupra animalelor care îl ating. Buncăr cu dozator pentru furaje minerale. 5.

stabilirea cu exactitate a suprafeţei ce trebuie împrejmuită pentru păşunatul animalelor. 5. Cadrul metalic al bobinei de inducţie. 2. 11. Fig. iar cea de-a doua la 0. 1969) 1. 8. . Contact. în funcţie de talia animalelor). Condensator. . Stâlp pentru susţinerea sârmei. Fig. 3.5-2 m faţă de cele două rânduri de sârme. Resort. Sursa de energie electrică.30 m de sol. Contact. excepţie făcând totuşi. acestea trebuie să nu producă pierderi de apă şi să se întreţină uşor. scroafele cu purcei şi cele în călduri. 6. . Gligor.. 3. . . Lamelă electrică. 12. Sârme împrejmuitoare. 1969) 1. 6.60 m. Sârma împrejmuitoare a gardului electric. 2. Stâlpul de suport al acumulatorului şi generatorului de impulsuri. Izolatori. Paratrăsmetul. Generatorul de impulsuri.Adăpătorile şi instalaţiile de adăpare utilizate în creşterea suinelor trebuie să asigure apa potabilă la discreţie şi să ofere posibilitatea ca aceasta să poată fi consumată cu plăcere şi uşurinţă de către animale.instalarea stâlpului suport pentru acumulator şi generatorul de impulsuri la distanţă de 1.montarea şi întinderea sârmei în crestăturile izolatorilor de susţinere (la suine se folosesc cel mai bine două sârme – prima se fixează la 0.cosirea ierbii pe întregul traseu al gardului electric.montarea izolatorilor pe stâlpi în funcţie de categoria suinelor şi înălţimea acestora. 4. Disc oscilant. gardul electric poate fi folosit pentru toate categoriile de suine. . Totodată.fixarea stâlpilor de colţ. 5. 7. 4. Acumulatorul. Întrerupătorul. 52 Generatorul de impulsuri (după V. 9. Gligor. Legarea la pământ. . 13. 53 Stâlpii de susţinere şi paratrăsnetele (după V. iar apoi a celor de susţinere la distanţe de 8-10 m unul de celălalt.stabilirea locului de poartă pentru accesul suinelor. În mod normal. 10. 7. Înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie.45-0. 71 . Înfăşurarea primară a bobinei de inducţie.

de bazin este fixată o conductă cu o lungime maximă de 25 m. A B 72 . O asemenea adăpătoare poate deservi o boxă de maternitate (scroafa + purceii) sau 15 capete tineret suin sau suine la îngrăşat dintr-o boxă. Rezervor. 3. Asemenea adăpători reduc considerabil pierderile de apă şi asigură animalelor apa în stare proaspătă. fie cu pipe. Plutitor. Conductă de apă.În funcţie de mărimea fermei. Periodic bazinul instalaţiei cu pipe cu nivel constant trebuie supus curăţirii şi dezinfecţiei. adăpătorile tip suzetă pot fi: cu scafă sau cu tijă tubulară (fig. cu înălţimea de 10-12 cm. Adăpătoare. în funcţie de tipul suzetei şi categoria de animale pentru care este destinată. din ţeavă zincată de ¾ ţoli cu înălţimea de 18-20 cm..9 litrii/minut. scroafe gestante şi suine la îngrăşat. 54) se compune dintr-un bazin acoperit. etc. sursele de apă potabilă pot fi reprezentate de fântâni. 2. iar pentru suinele la îngrăşat între 14 şi 21 de secunde. puţuri de mare adâncime. Pentru maternitate şi creşă pipele se pot confecţiona din ţeavă zincată de ½ ţoli. 55). prevăzut cu flotor şi amplasat în interiorul şi la un capăt al adăpostului. În cel de-al doilea caz. Montarea lor se face la un unghi de înclinare de 45 sau 900. Adăpătorile tip suzetă se racordează direct la coloana de apă sub presiune şi nu necesită dezinfecţii periodice. Este important de reţinut faptul că prelungirea conductei peste 25 m sau montarea pipelor pe două rânduri fac imposibilă reglarea nivelului constant (D. iar pentru vieri. Simionescu. Timpul de adăpare pentru tineretul suin variază între 8. hidrosfere. 1997) 1. Sub aspect constructiv. Supapă. 1986). pipele cu nivel constant.5 şi 16 s. 5. rezervoare subterane. fie cu cupe. La suine. Asemenea instalaţie poate fi întâlnită. Instalaţia cu nivel constant (fig. care trece prin boxe şi pe care sunt montate pipele (trebuie montate la un unghi de 450 faţă pe conducta de apă). iar debitul variază între 1 şi 1. cele mai răspândite sisteme de adăpare sunt reprezentate de: cupele cu nivel constant. 4. 54 Instalaţia cu cupe cu nivel constant (după M Bereş şi colab. Fig. suzetele cu presiune.

instalaţii şi echipamente vizează: evacuarea dejecţiilor din adăposturi şi asigurarea parametrilor optimi de microclimat specifici fiecărei categorii de suine în parte (temperatură. aceasta acţionează supapa. Orificiu pentru pătrunderea apei în cupă. 2.Fig. 2. 5.2. 4. Corpul adăpătorii. O asemenea adăpătoare poate deservi un număr de 30-40 capete de porci. 56) sunt reprezentate dintr-o cupă metalică prevăzută la partea superioară cu o clapetă cu deschidere interioară. umiditate. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NECESARE ASIGURĂRII MICROCLIMATULUI OPTIM ÎN ADĂPOSTURILE DE SUINE Indiferent de tipul adăposturilor pentru suine (fig. Tija tubulară pe care o acţionează porcul cu gura). Supapă.. 3. 57) asemenea utilaje. precum şi sporirea productivităţii muncii. UTILAJE. Cupă. Limitator de cursă. ventilaţie. Adăpătorile cu supapă comandate de către animal (fig. Cu scafă (1. Bereş şi colab. Capac. iar apa umple cupa. Tija pe care o apasă animalul. Racord). Bungescu. B. 3.T. Scafa. 2. 1997) 1. etc. Atunci când animalul împinge clapeta cu capul. 1 73 . montându-se câte una/boxă. 55 Adăpători tip suzetă (după S. 3. 56 Adăpătoare cu supapă comandată de animal (după M. Cu tijă tubulară (1. 2004) A.). În spatele clapetei se află montată o supapă cu arc racordată la reţeaua de apă. 4. Fig. Corpul adăpătorii.

urină şi ape uzate provenite zilnic de la suine ridică serioase probleme legate de poluare – aspect esenţial în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător. cu transportor cu racleţi batanţi. 57 Tipuri de adăposturi pentru suine 1. instalaţiile transportoare cu racleţi. instalaţii de evacuare hidraulică şi instalaţia de evacuare pneumatică. un troliu cu cablu de tracţiune. utilajele şi instalaţiile folosite la evacuarea dejecţiilor din adăposturile de suine pot fi reprezentate de: lopata mecanică. Vedere generală. tractorul prevăzut cu lamă de buldozer. 4. A B Fig. Utilajele şi instalaţiile necesare evacuării dejecţiilor din adăposturi trebuie să asigure o bună curăţire a boxelor şi compartimentelor. 1969) A. Schema (1. cu lăţimea de aproximativ 85 cm şi adâncimea de 10 cm. În funcţie de sistemul de creştere practicat. 58) este alcătuită dintr-un grup de acţionare (motor electric trifazic de 4. nu trebuie neglijat faptul că masa de fecale. 74 . să fie rezistente din punct de vedere constructiv şi funcţional. Cablu. să fie uşor de întreţinut.5 kw cu reductor). Gligor. cu două transportoare cu racleţi pe lanţ. Instalaţiile transportoare cu racleţi pot fi de mai multe tipuri: cu un singur transportor cu racleţi pe lanţ. Planul înclinat). Grupul de acţionare. Lopata. B. Lopata mecanică (fig. un plan înclinat şi lopata propriu-zisă. 2.2 Fig. 2. Adăpost pentru scroafe de reproducţie. Adăpost pentru tineretul suin Totodată. 58 Lopata mecanică (după V. 3. să nu contribuie la ridicarea umidităţii în adăposturi. Lopata mecanică poate lucra într-o rigolă deschisă.

5. 3. la remorcă.Instalaţia cu un singur transportor pe lanţ (fig. Grup electric de acţionare . Transportorul orizontal este acţionat de un motor electric asincron trifazat de 5 kw.Instalaţia cu transportor cu racleţi batanţi se poate folosi în cazul adăposturilor cu boxe aşezate pe un singur rând. 59 Schema instalaţiei cu un singur transportor cu racleţi pe lanţ (după V.5 kw. B. cu lopata sau razul în rigole spre planul înclinat. 1969) A. iar cel al planului înclinat de un motor de 1 kw şi un reductor care imprimă lanţului o viteză de 1. 4. 2. Role de ghidare. Rigolă. Şină de ghidare. 59) este recomandabilă pentru adăposturile de suine cu boxe aşezate pe două rânduri. Plan înclinat. ca şi în cazul instalaţiei cu un singur transportor pe lanţ. un reductor şi un dispozitiv cu cremalieră care transformă mişcarea circulară a motorului într-o mişcare rectilinie. Secţiune longitudinală (1. cu alee centrală. După ce dejecţiile solide se împing cu razul în rigolă se pune în funcţiune transportorul. Gligor. cât şi pentru cele cu două alei laterale. care execută o mişcare rectilinie de du-te- 75 . . Transportor cu racleţi. iar apoi dejecţiile solide sunt împinse manual. A B Fig. Grupul de acţionare al instalaţiei este constituit dintr-un motor electric. Întreaga instalaţie prezintă avantajul unei mai bune comportări în timpul funcţionării. 6.Instalaţia cu două transportoare pe lanţ este recomandabilă atât pentru adăposturile de suine cu boxe aşezate pe două rânduri.6 ori mai mare faţă de cea a transportorului orizontal..motor asincron trifazat de 4. . Plan general. cu alee centrală. În vederea evacuării gunoiului se pune în funcţiune întreaga instalaţie. deoarece este eliminată curba care se formează la trecerea lanţului cu racleţi de pe planul înclinat spre cel orizontal (în rigolă).

Conductă de aspiraţie. Ventilator. Rezervoare pentru colectarea gunoiului. umiditate. Instalaţiile şi echipamentele necesare menţinerii microclimatului au rolul de a asigura parametrii optimi de igienă a aerului din adăposturi (temperatură. Racleţi batanţi. 1969) 1. instalaţia funcţionează ca un veritabil aspirator. Practic. 61 Schema instalaţiei pneumatice de curăţire a adăposturilor (după V. acesta deserveşte întreaga instalaţie. conducte de aspiraţie. Reductor. Instalaţia pneumatică de curăţire a adăposturilor (fig. având o cursă de 1.Fig. fiind formată din: reţeaua de apă pentru spălare. un furtun gofrat. 5. Tractorul echipat cu lama de buldozer se utilizează de regulă la strângerea gunoiului din padocuri. 61) contribuie în bună parte la reducerea umidităţii din spaţiile de cazare a suinelor. ventilaţie. bazinele de fermentare şi paturile de uscare a gunoiului. 1969) 1. etc). iar caracteristicile sale trebuie să corespundă şi să fie adecvate dimensiunilor adăpostului. Motor electric. la valori corespunzătoare fiecărei categorii de suine în parte. 3. Cât priveşte ventilatorul centrifugal. reţeaua de canalizare. Instalaţia pentru evacuarea hidraulică a gunoiului din adăposturile de suine asigură operativitate deosebită în curăţirea spaţiilor de cazare de tip industrial. Furtun gofrat. un aparat pentru strângerea dejecţiilor şi o serie de rezervoare în care se colecteză gunoiul. Gligor. 4. 60 Schema instalaţiei transportorului cu racleţi batanţi (după V. 60). Fig. vino. 3. Cremalieră. 5. o asemenea instalaţie este formată dintr-un ventilator centrifugal. Aparat pentru strângerea gunoiului. 4. 2.7 m (în sensul deplasării gunoiului) şi o cursă pasivă (inversă). În linii generale. Gligor. Bară. Lămpile cu radiaţii infraroşii (fig. (fig. 62 Lămpi cu radiaţii infraroşii 76 . 2. 62) sunt folosite cu prioritate în sectorul de maternitate pentru încălzirea suplimentară a A B C Fig.

77 . adăposturile şi compartimentele destinate suinelor de toate categoriile. Schema unui ventilator radial. De perete.64). Jaluzele. Căproiu şi colab. Lampă întunecată cu radiaţii infraroşii (1. îndeosebi în prima săptămână de viaţă. montat pe un tronson al unui canal de ventilaţie. Reflector). Instalaţiile de iluminat interiorul adăposturilor trebuie calibrate în mod corespunzător şi montate de către personal autorizat. gaze naturale. b. Rotor. Căproiu şi colab. 4.(după M. Ventilatoare axiale şi montarea lor (a. cărbuni. c.. 64 Tipuri de ventilatoare (după M. pe sezonul rece pot asigura în bune condiţii confortul termic optim. 3. Lampă cu incandescenţă cu reflector interior. în maternităţi şi în sectorul de tineret suin. 63 Prize de aer (după M. Lampă cu incandescenţă cu reflector exterior. C. 1982) 1. Clapetă de dirijarea aerului. 1.. 1982) A. B. Ventilatoarele trebuie să asigure o primenire suplimentară a aerului din adăposturi. montat la priza de aer de pe acoperiş). 2. Ele sunt acţionate de motoare A a B b c Fig. spaţiilor destinate purceilor nou-născuţi. B. Asemenea lămpi se fabrică şi se comercializează într-o gamă de puteri cuprinse între 100 şi 1000 W. curent electric). Centralele termice construite sub diverse forme şi funcţionabile pe diferite surse energetice (lemne. Prizele de aer (fig. Căproiu şi colab. Radiator. Soclu. 3. montat pe un suport în pereţii laterali ai adăpostului. 63) asigură o bună ventilaţie naturală în 1 2 Fig. De acoperiş. 1982) A. Dispozitiv pentru paralelizarea curentului de aer. 2.. 2. Aceste prize de aer trebuie prevăzute şi confecţionate cu prilejul montării pe adăpost a acoperişului şi ferestrelor. electrice de diferite mărimi şi se prezintă sub diferite forme constructive (fig.

A. Camera de umidificare. ele trebuie să fie supravegheate şi remediate de personal calificat. studenţii se vor documenta practic în biobaza disciplinei. unele fiind montate chiar pe şasiuri auto. 6. 3. Bateria de reîncălzire. Separator de picături. şorţuri de cauciuc. a U. Bateria de încălzire. în conformitate cu indicaţiile firmelor producătoare. ochelari de protecţie). utilajele. 4. instalaţiile şi agregatele pentru dezinfecţie servesc la efectuarea operaţiunilor de curăţire mecanică şi chimică a adăposturilor şi padocurilor.E. 65) asigură Fig. cu condiţia respectării tuturor normelor legale de protecţia muncii şi paza stingerii incendiilor.. instalaţiile şi echipamentele folosite în creşterea suinelor. Pompă. furtunul de cauciuc racordat la un robinet montat pe instalaţia de apă din interiorul adăpostului sau la un hidrant din apropiere.M. bonete. diluarea nocivităţii din adăposturile şi compartimentele diferitelor categorii de suine. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii legată de utilajele. Totodată. 5. Uneltele.D. Ventilator. reprezintă ustensilele de bază necesare curăţirii primare (mecanice) a adăpostului. roaba sau cărucioarele sub diferite forme constructive. salopete. 2.Fiind în general costisitoare din punct de vedere financiar. în sectorul mecanic al fermei zootehnice aparţinătoare S. Filtru de praf. Lopata şi razul manual. Cluj-Napoca şi vor face ieşiri la ferme de creşterea suinelor din Transilvania. 7. instalaţiile şi echipamentele utilizate în creşterea şi exploatarea suinelor trebuie întreţinute în mod corespunzător şi verificate periodic. după depopulare. 8. Instalaţiile şi agregatele necesare curăţirii chimice (formolizării adăposturilor) sunt reprezentate de pompe de diferite mărimi. Căproiu şi colab. Rezervor de apă. Capitolul 4 3 CERINŢE MINIME EUROPENE PENTRU PROTECŢIA ŞI PERFORMANŢELE SUINELOR 78 .S. 65 Instalaţia de condiţionare a aerului (după M. Instalaţiile de condiţionare a aerului (fig.V. 1982) 1. La manipularea lor se va purta în mod obligatoriu echipamentul de protecţie adecvat (cisme de cauciuc.

> spaţiul plin al grătarului – minimum 80 mm. λ Scroafe Întreţinere > este interzisă întreţinerea în stare legată. lemn. O sinteză a documentului precizat. > trebuie ca fiecare animal să aibă acces la hrană în acelaşi timp cu ceilalţi din grup. rumeguş. 4.01. λ Vieri Întreţinere > boxa vierului trebuie amplasată şi construită astfel încât să permită animalului să se întoarcă. > toţi porcii cu vârstă mai mare de două săptămâni să aibă apă în mod permanent.1. > statele membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure perfecţionarea angajaţilor din sectorul de creştere a suinelor. să miroase şi să vadă alţi porci. 2006. Furajare şi management > furajare cel puţin odată pe zi. când animalele sunt întreţinute în grup fără o furajare ad libitum (la discreţie) sau cu hrănitori individuale electronice. pe cât posibil este de evitat. paie sau amestec din aceste materiale. > suinele trebuie să aibă acces continuu la materiale care pot să le suscite interesul şi pe care le pot mişca în voie (fân. să audă. dar. etc). > întreţinerea în adăposturile vechi se permite până la data de 01.Cerinţele minime europene pentru protecţia şi performanţele suinelor sunt legiferate prin Directiva 630/91 a Uniunii Europene –document care impune o revizuire a tehnologiilor de creştere şi exploatare a suinelor în toate categoriile de ferme. 79 . CERINŢE MINIME PENTRU PROTECŢIA SUINELOR λ Specificaţii generale Întreţinere > cel puţin 8 ore lumină cu 40 lucşi. cu unele completări făcute în lunile octombrie şi noiembrie ale anului 2001 se referă la: cerinţele minime pentru protecţia suinelor şi cerinţele de performanţă a acestora. în privinţa protecţiei animalelor. > limita maximă de zgomot – 85 db. > suprafaţa boxei pentru un vier adult să fie de cel puţin 6 m2.

> începând cu data de 01. 01. 2003 este permisă întreţinerea în grup pentru adăposturile noi pentru toate unităţile (săptămâna a IV a de gestaţie până la penultima săptămână înaintea fătării); > este permisă întreţinerea scroafelor gestante pentru o perioadă, în boxe individuale, pentru limitarea mişcării; > suprafaţa boxei în funcţie de numărul de animale cazate în boxă (tabelul 13);
Tabelul 13 Suprafaţa boxei în funcţie de numărul de animale cazate în boxă
Mărimea grupului de scroafe (cap) 1-4 5-10 11-40 peste 40 1-6 peste 6 Suprafaţa/scroafă/ Număr de scrofiţă scroafe/scrofiţe (m2) cazate 2,50 4 2,30 10 2,25 20 2,02 50 Scrofiţ e 1,80 6 1,64 20 Suprafaţa boxei (m2) 10 23 45 101 10,8 32,8

> mărimea boxei de întreţinere în grup trebuie să fie mai mare de 2,8 x 2,4 m, iar spaţiul/scroafă adultă de 2,25 m2 (± 10%), respectiv/scrofiţă de 1,64 m2 (±10 %), din care: - pardoseală plină - 1,3 m2 la scroafe şi 0,95 m2 la scrofiţe (cu suprafaţa perforată a pardoselii de maximum 15%, iar distanţa dintre spaţiile golae de pe grătare de maximum 20 mm); - lăţimea grătarului pe care calcă scroafa trebuie să fie de minimum 80 mm. > cu o săptămână înainte de fătare, scroafele trebuie întreţinute pe un strat gros de paie. Furajare şi management > scroafele întreţinute în grup trebuie să fie furajate cu un sistem care permite furajarea individuală, pentru a înlătura concureţa la furajare; > toate scroafele gestante trebuie să primească furaj de bază suficient sau furaj cu un conţinut optim de proteină brută, fortifiant.
λ Purcei sugari

Întreţinere > distanţa dintre grătare trebuie să fie de maximum 11 mm; > lăţimea grătarului pe care calcă purcelul trebuie să fie de minimum 50 mm; > perioada minimă de alăptare să fie de 28 de zile, cu excepţiile: - când este periclitată sănătatea scroafei; - când sunt înţărcaţi şi mutaţi în adăposturi dezinfectate pentru tineret. Furajare şi management

80

> pilirea şi tăierea colţilor se permite doar în cazul în care se demonstrează că este periclitată sănătatea sfârcurilor scroafei şi integritatea celorlalţi purcei din boxă; > castrarea după a VII a zi de viaţă este permisă doar cu anestezie şi făcută de către un veterinar;

λ Tineret şi suine la îngrăşat

Întreţinere > spaţiile de cazare trebuie asigurate în mod diferenţiat, în funcţie de masa corporală, astfel: - până la 10 kg – 0,15 m2; - 10 –20 kg – 0,20 m2; - 20-30 kg – 0,30 m2; - 30-50 kg – 0,40 m2; - 50 – 85 kg – 0,55 m2; - 85 – 110 kg – 0,65 m2; - peste 100 kg – 1,00 m2. > formarea loturilor trebuie să se facă în mod cât mai uniform, în cel mult o săptămână. Furajare şi management > furajarea trebuie făcută cu nutreţuri corespunzătoare categoriei; > se vor lua măsuri pentru evitarea luptelor dintre animale.

4.2. CERINŢE MINIME NECESARE PERFORMANŢELOR LA SUINE

Reglementările europene în vigoare impun adaptarea producţiei cărnii de porc la cerinţele pieţii comunitare, care solicită o calitate superioară realizată în condiţii de maximă eficienţă. Practic, o bună eficienţă economică în practica creşterii suinelor se poate realiza numai în condiţiile obţinerii unor performanţe ridicate ale materialului biologic. Asemenea performanţe pot fi sintetizate astfel: > performanţele de reproducţie ale scroafelor (prolificitatea biologică) să fie de 11,512 purcei născuţi la fătare, din care 11,5 purcei vii, iar la înţărcare ( prolificitatea economică la 28 de zile) 9,5 capete; > pentru un an sunt necesare în medie 2,2 fătări care să ducă la obţinerea unui număr de 21 de purcei/scroafă/an, cu un procent de natalitate de 80%; > masa corporală medie a purcelului la naştere să fie de minimum 1,4 kg, cu un spor mediu zilnic de la naştere la înţărcare de 220 g/zi;

81

> în faza de tineret, sporul mediu zilnic să fie de 400 g, astfel că la 70 de zile să se atingă masa corporală de 25-28 kg, iar consumul specific să fie de 2,5 kg de furaje/kg spor; > procentul de pierderi la categoria tineret suin să nu depăşească 3%; > pentru suinele la îngrăşat se consideră eficientă masa corporală finală de 110-115 kg, cu realizarea unui spor mediu zilnic de 700 g, cu un consum specific de 2,9 kg furaje/kg spor; > procentul de pierderi la categoria suine la îngrăşat să fie de sub 3%; > după sacrificare, materialul biologic suin îngrăşat trebuie să ofere peste 55% carne în carcasă. În România, parametrii menţionaţi şi ceruţi de Uniunea Europeană sunt realizaţi în doar câteva unităţi de creştere şi exploatare industrială a suinelor, dar pentru generalizarea lor în fermele familale se impune luarea următoarelor măsuri: - utilizarea la reproducţie a unor linii materne şi paterne cu potenţial genetic superior într-o combinaţie optimă care să conducă la obţinerea unor carcase cu procent ridicat de carne; - utilizarea pe linie maternă a raselor Marele alb şi Landrace sau numai a rasei Marele alb selecţionată pentru rata de creştere în ţesut muscular, precum şi scrofiţe PIC România – Camborough ®; - utilizarea ca vieri terminali a unor rase consolidate în direcţia producţiei de carne (Pietrain – cu peste 60% ţesut muscular, Duroc – cu 58-60% ţesut muscular, LSP 2000 – linie obţinută la S.C. Romsuintest Periş S.A., cu 58-60% ţesut muscular, vieri PIC România – PIC 402, 407, 408); - administrarea unor raţii corespunzătoare noilor genotipuri realizate, care la vârsta de circa 6 luni să realizeze 100-110 kg în viu (calculul necesarului de proteină trebuie să pornească de la compoziţia ţesutului muscular în aminoacizi şi în special în lizină); - respectarea normelor minime privind protecţia suinelor – aspecte prevăzute în Directiva 630/91 a Uniunii Europene şi care se referă la: normele de lumină, de umiditate, de zgomot, de suprafeţe necesare pe categorii, de transport, accesul la diferite materiale care să suscite interesul diferitelor categorii de suine, etc. La ora actuală, în ţara noastră, protecţia animalelor este reglementată de Legea 205/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004.

Capitolul 5

4

APRECIEREA ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIILOR LA SUINE

Rezultatul final al creşterii şi îngrăşării suinelor îl reprezintă obţinerea unor producţii de calitate superioară şi în condiţii de economicitate maximă. Practic, aprecierea producţiilor în vederea unei valorificări superioare a suinelor se poate face, atât pe animalul viu, cât şi pe animalul sacrificat (pe carcasă).

82

Folosind rezultatele cântăririlor. Timp Masa finală – Masa iniţială Vr (viteza relativă sau intensitatea de creştere) = --------------------------------------. . unde interesează producţia de carne şi grăsime. În linii generale. . cunoaşterea dinamicii de creştere obţinută prin cântărirea materialului biologic permite retribuirea personalului îngrijitor. cântăririle se efectuează individual . În cadrul fermelor de creştere şi îngrăşare. .1. indicii de creştere se calculează pe baza următoarelor relaţii: Masa finală – Masa iniţială Va (viteza absolută de creştere sau sporul mediu zilnic) = ----------------------------------. În funcţie de rezultatele obţinute se poate urmări şi aprecia modul de realizare a performanţelor propuse de fermier pentru fiecare etapă a creşterii.masa corporală reprezentând element de referinţă în momentul începerii urmăririi consumului specific de furaje. pe loturi de control alese randomizat din efectivul fiecărei categorii. aprecierea creşterii şi dezvoltării este necesară a se face periodic. cu scopul adaptării celor mai judicioase măsuri tehnico-organizatorice de dirijare a proceselor de creştere. de înmulţire şi hibridare). viteza relativă sau intensitatea de creştere şi coeficientul de creştere. APRECIEREA ÎNSUŞIRILOR DE PRODUCŢIE PE ANIMALUL VIU Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul viu poate servi ca reper în reglarea factorilor tehnologici de creştere şi exploatare.Aprecierea dinamicii de creştere a materialului biologic suin reprezintă una din preocupările de bază atât în fermele de producţie cât şi în cele de selecţie şi testare. iar rezultatele se consemnează în fişa individuală a animalului şi în fişa de control a scroafei-mamă. în sensul recuperării eventualelor rămâneri în urmă sau abateri de la parametrii funcţionali normali planificaţi de către fermier la începutul perioadei de referinţă. în asemenea ferme cântăririle se fac. la înţărcare. de regulă: la fătare.5.. cântăririle periodice (lunare) se fac pe întregul efectiv de animale. Totodată. Practic. de selecţie. Ca tehnici se utilizează aprecierea dinamicii de creştere şi a gradului de îngrăşare a animalelor. Aprecierea creşterii (producţiei) pe animalul viu se face prin determinarea unor indici de creştere reprezentaţi de viteza absolută sau sporul mediu zilnic. În cadrul fermelor care produc material biologic destinat prăsilei (ferme de elită.la vârsta de 135 de zile – pe parcursul testării după performanţele proprii. lunar în creşă şi îngrăşătorie şi la livrare. deoarece. pe lângă cântăririle periodice menţionate se impun o serie de alte cântăriri. nivelul şi calitatea produsului (carne sau reproducători) sunt în mare măsură dependente de modul în care este condus acest proces. Masa iniţială 83 . iar în cazul unor efective mari.la intrarea în testare (91zile) – cântăririle se efectuează individual. (182 zile). astfel: .la încheierea testării.

Aceasta se poate face prin metode subiective şi obiective. Rotunde şi prelungite Scurt şi bine dezvoltat. Astfel. determinarea grosimii stratului de slănină pe linia superioară a corpului animalului. lunar. Musculatura este evidentă pe anumite regiuni corporale ca: spata. Tabelul 14 Aprecierea calităţii suinelor în viu (Criterii de punctaj utilizate în ţări anglo-saxone) (după Maynard. realizând o cavitate toracică profundă. Regiunile corporale proporţionate. Corp lung. linia inferioară a abdomenului paralelă cu linia superioară a corpului. animalele care dau la sacrificare o producţie bună de carne au corpul alungit. cântăriri de control ale loturilor de descendenţi în cadrul sectorului de testare. Cântăririle periodice ale loturilor de control din fermele de producţie se fac. Pielea fină. mandibula largă şi întinsă. Extinse şi profunde.Metodele obiective constau în cântăriri periodice ale loturilor de control din fermele de producţie. părul mătăsos şi bine repartizat pe corp. comparând rezultatele obţinute cu indicatorii planului de producţie şi graficul de urmărire şi realizare a acestuia.Metodele subiective se bazează pe aprecieri vizuale asupra conformaţiei corporale. În multe cazuri aprecierea conformaţiei corporale se face fie prin calificative. descinse. întinsă. şunca posterioară.Aprecierea gradului de îngrăşare presupune aprecierea producţiei de carne pe animalul viu. de regulă. Masa finală . citat de Popescu-Băran. Depărtate şi bine plasate Puncatj maxim 10 10 17 8 10 10 8 6 6 7 3 5 100 . etc. trenul posterior mai dezvoltat.x 100. îmbinate armonios. Corespunzător cu dezvoltarea vârstei. cu întindere bună. spete rotunjite. linia superioară orizontală. 1977) Criteriul analizat Masa corporală Forma corporală Aspect de calitate Aspect de exterior Sferturile corpului Spinarea Coastele Flancurile Spetele Gâtul Capul Membrele anterioare TOTAL Cerinţe de îndeplinit pentru calitatea de carne În concordanţă cu cerinţele comerciale. Arcuite. deoarece între exteriorul materialului biologic suin şi producţia de carne există o strânsă legătură. coastele orientate mai mult posterior. . puternic. În acest caz aprecierea gradului de îngrăşare se face în funcţie de vârstă şi etapă. 84 . fie prin acordarea unui punctaj (tabelul 14). Lungi.Masa iniţială C (coeficientul de creştere) = ------------------------. cu şunci adânci. Lungă şi lată. şunci dezvoltate. descinse până la jaret. stratul de grăsime moderat.

Metoda nu prezintă riscul apariţiei unor infecţii. animalele se cântăresc periodic. Furajele se administrează constant şi uniform sub aspectul valorii nutritive în toate fermele de control. In sistemul intensiv (industrial). Tehnic. etc. iar perioada de control propriu-zis este cuprinsă între 90-182 de zile. Îngrăşarea de control se încheie cu determinarea: consumului mediu de hrană în perioada de control propriu-zisă.) pentru un kg spor masă vie şi precocităţii (se exprimă prin numărul de zile necesar pentru realizarea masei corporale de 90 respectiv 110 kg). a sporului mediu zilnic. fie cu ajutorul unor aparate speciale care funcţionează pe principiul penetrabilităţii ultrasunetelor. în funcţie de rezultatele obţinute se pot adapta măsurile tehnico-organizatorice cele mai corespunzătoare. în anumite puncte (greabăn. iar cele neconsumate se cântăresc în vederea calculării cantităţii consumate. perioada de îngrăşare începe după cea de pregătire. care indifernt de masa corporală se realizează la ieşirea din testare. Prin aceste incizii nedureroase se introduce cu atenţie un stilet gradat. deoarece. In sistemul gospodăresc. Cântăririle de control în cadrul sectorului de testare se organizează la loturile de descendenţi ai reproducătorilor. a conductibilităţii electrice. iar apoi se citeşte grosimea stratului de slănină. (de la vârsta de 90 de zile până la realizarea masei corporale de 40 de kg). lama siletului se va introduce perpendicular pe direcţia fibrelor musculare.N. de către Hazel şi colab. Pentru a se evita totuşi pătrunderea în ţesutul muscular. a capacităţii de valorificare a furajelor exprimată prin consumul specific (kg şi U.A. ultima coastă. dimineaţa înainte de administrarea primului tain. astfel: 85 . fie prin măsurare directă cu ajutorul unui stilet gradat. perioada de pregătire este de numai 7 zile (între vârsta de 83-90 de zile). Limita de pătrundere a stiletului este dată de rezistenţa pe care o opune ţesutul conjunctiv dens ce separă stratul de slănină de muşchi. Perioada de control propriu-zis este cuprinsă între 40-110 kg masă corporală şi se finalizează cu sacrificarea animalului. Metoda “live probing” (proba directă) a fost introdusă pentru prima dată în S. (1959) şi se bazează pe diferenţa de consistenţă a ţesutului adipos şi muscular. metoda constă în efectuarea unor incizii în pielea animalului. Determinarea grosimii stratului de slănină de pe linia superioară a corpului se face pe animalul viu. iar în figura 66 sunt redate punctele de măsurare a grosimii stratului de slănină pe animalul viu. Pe parcursul îngrăşării.U. vârstă.Acest mod de apreciere are un caracter operativ. după tehnici impuse de intensitatea de exploatare a materialului biologic. a penetrabilităţii razelor X. crupă).

2. 1985) a . Cap palpator. În realitate. 66 Metoda “live probing” şi stiletul gradat (după N. în raport cu timpul scurs între emisia şi recepţia de ultrasunete. utilizând un aparat emiţător . utilizând relaţia: Vxt 86 . între ţesutul adipos subcutan şi ţesutul muscular. acesta este reflectat la zona de separare. conform relaţiei: a+b+c Grosimea medie = -----------3 Metoda prin ultrasunete (fig.la crupă: perpendiculara dusă de la “iie“ delimitează jambonul. Determinarea grosimii stratului de slănină se face în fiecare punct la 4-6 cm de linia mediană a spinării. Principiul pe care se bazează indicaţiile date de acesta porneşte de la constatarea că. Slănină. dacă se trimite un fascicul de ultarsunete pe piele. Muşchi. Cunoscând viteza de propagare a ultrasunetelor în stratul de grăsime al animalului se poate determina grosimea acestuia. 5 Ultrasunete reflectate.Fig. iar grosimea medie este egală cu media celor trei determinări. b . Ultrasunete emise. 67 Metoda prin ultrasunete 1. 4.67) a fost stabilită de Dumont la Centrul Naţional de Cercetări Zootehnice de la Jouy-enJosas – Franţa.la greabăn: pe perpendiculara dusă de la articulaţia humero -cubitală (olecran) pe linia spinării.receptor cu ultrasunete. Pop. Fig. în mod normal. Farkas şi T. c . acesta nu reprezintă altceva decât timpul necesar pentru ca ultrasunetele să traverseze stratul de slănină şi să revină la receptor.la spinare: pe perpendiculara dusă din ultimul spaţiu intercostal pe linia spinării. 3. Porţiunea reflectată influenţează un receptor şi se înscrie pe un tub catodic ca un ecou a cărui poziţie.

2 e = grosimea stratului de slănină. dezvoltarea masei musculare de-a lungul coloanei vertebrale. cu un grad redus de exactitate şi nu pot constitui fundament temeinic în munca de selecţie. Pe baza numeroaselor determinări s-a constatat că viteza de propagare a ultrasunetelor este diferită pe “şira spinării” animalului. etc. gradul de marmorare (însuşire fizică a cărnii. mărimea şi consistenţa osânzei. astfel: . dar rezultatele cele mai concludente (cu date complete) se obţin în cazul sacrificărilor de control efectuate în fermele de selecţie şi testare. t = timpul citit pe tubul catodic. viteza medie de propagare este de 1730 m/s. forma şi rotunjimea jambonului. grosimea slăninii. viteza medie de propagare este de 1980 m/s. consecutiv procesului de îngrăşare.de la prima vertebră cervicală şi până la a VIII-a vertebră dorsală. Metodele subiective se bazează pe aprecierea vizuală a carcaselor şi au în vedere: cantitatea şi aspectul ţesutului muscular şi adipos. Aprecierea carcaselor pe parcursul abatorizării şi la 24 de ore după sacrificare (după zvântare şi răcire) se poate face prin metode subiective şi obiective. . 87 . în care: Cele mai bune condiţii de citire sunt cele care au frecvenţe de 5 Mhz. APRECIEREA ÎNSUŞIRILOR DE PRODUCŢIE PE ANIMALUL SACRIFICAT Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul sacrificat permite evaluarea cea mai corectă a calităţii carcaselor şi a cărnii de suine. V = viteza ultrasunetelor în slănină. între muşchi. viteza medie de propagare este de 1850 m/s.e = ---------. iar cel muscular este bun conducător de electricitate). denumit “Lean meter”. În acest caz se foloseşte un aparat electric pentru măsurarea stratului de slănină. precum şi între grupele mai mari de muşchi) şi perselare (însuşire fizică a cărnii care constă în prezenţa grăsimii infiltrată sub formă de arborescenţe fine printre fibrele musculare) a cărnii.2. Din punct de vedere zootehnic asemenea observaţii au un caracter orientativ. . Această categorie de aprecieri se poate face în condiţii de producţie pe loturi de animale trimise la sacrificare. mărimea.de la a IX-a vertebră dorsală la cea de-a XV-a.de la prima vertebră lombară la ultima sacrală. 5. care constă în depunerea grăsimii. Metoda electrică se bazează pe diferenţa de conductibilitate electrică dintre ţesutul adipos şi ţesutul muscular (ţesutul adipos este rău conducător de electricitate. Metoda este foarte apreciată în măsurătorile impuse de munca de selecţie a suinelor.

raportul de carne – grăsime. După 24 de ore de la sacrificarea animalului. . z – punctele de măsurare a stratului de slănină).randamentul la sacrificare.grosimea medie a stratului de slănină de pe linia abdominală. c. .lungimea membrului posterior (între marginea anterioară a osului pubis şi vârful ongloanelor). . Pentru exactitatea rezultatelor sa convenit ca aprecierea să se facă pe carcasele obţinute de la unul din descendenţii (mascul sau femelă) de la o scroafă. x.perimetrul fluierului. 6. .numărul coastelor şi al vertebrelor.perimetrul jambonului (fig.proporţia de carne în carcasă.2). y.68. Perimetrul jambonului . Lărgimea externă. Cât priveşte stabilirea grosimii medii a stratului de slănină de 88 . . .68.masa celor două jumătăţi de carcasă.68. Tărăboanţă şi colab.3).lungimea mare a carcasei (măsurată între articulaţia occipito-atloidiană şi marginea anterioară a osului pubis) (fig. . 5. .lungimea jambonului (se măsoară între marginea anterioară a osului pubis şi articulaţia tibio-tarso-metatarsiană).68.lungimea mică a carcasei (măsurată între marginea anterioară a primei coaste şi marginea anterioară a osului pubis) (fig. . supus îngrăşării după o anumită tehnică şi sacrificat la vârsta 182 zile. Fig.grosimea medie a stratului de slănină pe linia dorsală. b. picioare şi osânză. pe carcasă se pot stabili: . cu cap. Lungimea mare a carcasei. Lărgimea internă (a.suprafaţa cotletului. . . .1).4). 1983) 1.6). . 3.lărgimea externă (lărgimea mare) a carcasei (se măsoară între greabăn şi piept) (fig.Metodele obiective se bazează pe o serie de măsurători şi determinări directe. . 68 Diverse măsurători pe carcasa de suine (după Gh. utilizând în acest scop diferite instrumente adecvate.lărgimea internă (lărgimea mică) (se măsoară între marginea inferioară a celei de-a V-a vertebre dorsale şi faţa superioară a sternului) (fig. Lungimea mică a carcasei. 4. Lungimea jambonului.suprafaţa “ochiului de muşchi”. 68. . .grosimea stratului de slănină la nivelul ultimei coaste. 2.

Planimetrul (fig. pe hârtie de calc. B (la nivelul ombilicului). Fig. Apoi.70) este instrumentul folosit pentru 89 .68).Pop.Fig.z. Pentru aceasta se lipeşte o bucată de hârtie de calc pe secţiunea carcasei. carcasa se secţionează în vederea tranşării.– “slight of lean”) se face prin măsurarea la o distanţă de 8 cm de la colţul superior al cotletului. pe o perpendiculară dusă pe suprafaţa ochiului de muşchi longissimus dorsi (fig.L. 1985) pe linia dorsală (fig.68). pix sau carioca !) se va trasa exact. În cazul determinării suprafeţei “ochiului de muşchi” prin planimetrie operaţiunea debutează cu imprimarea secţiunii transversale a cotletului de la nivelul ultimei coaste. iar exprimarea se face în centimetrii. măsurătorile se fac în punctele: a. (la greabăn.y.O. b. în locul cu cea mai mică grosime) şi în punctele x. iar rezultatul final se calculează pe baza relaţiei: x +y + z a + b + ------------3 G (cm) = ---------------------------3 > În cazul stabilirii grosimii medii a stratului de slănină pe linia abdominală. iar rezultatul final se calculează pe baza relaţiei: A+B+C G (cm) = --------------3 > Stabilirea grosimii stratului de slănină la nivelul ultimei coaste sau a grosimii stratului de slănină în cotlet (S. astfel încât aceasta să cuprindă secţiunea cotletului în întregime. la nivelul muşchiului gluteus). atât conturul “ochiului de muşchi” (secţionarea muşchiului longissimus dorsi) cât şi cel al cotletului. cu creionul negru (nu se va folosi creion chimic. (pe spinare. (fig. C (la nivelul flancului). pe carcasă se fac măsurători în trei puncte: A (la nivelul apendicelui xifoidian al sternului). > Determinarea suprafeţei “ochiului de muşchi” se face. Farkas şi T. metoda Hammond). (trei puncte situate în regiunea şalelor. fie prin planimetrarea acesteia la nivelul secţiunii transversale a cotletului de la ultima coastă. în locul cu cea mai mare grosime). fie prin alte metode (metoda liniară. 68 Determinarea grosimii stratului de slănină pe carcasă (după N. 69 Secţiune transversală prin cotlet de porc şi stabilirea grosimii stratului de slănină la nivelul ultimei coaste Imprimarea se execută cu creion negru în momentul în care.69).

gradat de la 1 la 10 şi trasat din 1 în 1). Vernierul braţului de trasare. 12. 11.braţul de fixare (format dintr-o tijă metalică care are la un capăt o greutate şi un ac cu ajutorul căruia se fixează pe planşeta de lucru.1). Datorită faptului că imaginea “ochiului de muşchi” este reprezentată pe hârtia de calc la scara de 1:1. Şurub de fixare. 2. Greutate de fixare. Şurub micrometric. Braţul de fixare. iar prin tatonare se mută dispozitivul de înregistrare pe braţul de trasare. Disc orizontal. Manetă pentru conducerea planeimetrului. reglarea instrumentului. care. Carcasă. Tambur de înregistrare.prima cifră . Disc de analizare. 7. determinarea de suprafeţe reprezentate în plan la diferite scări.braţul de trasare (format dintr-o tijă metalică gradată. acul de urmărire a conturului este înlocuit de o lupă în centrul căreia se găseşte imprimat un cerculeţ de urmărire. se planimetrează această suprafaţă. vernierul (este amplasat în stânga tamburului de înregistrare. 9. el se compune din două braţe şi dispozitivul de înregistare a măsurătorilor. pentru scara de 1 : 10 se poate face în felul următor: cu un creion bine ascuţit se desenează un pătrat perfect cu latura de 5 cm (25 cm2).9 diviziuni de pe tamburul de înregistrare). 6.se citeşte pe discul orizontal în dreptul 90 .71): .dispozitivul de înregistrare prezintă: tamburul de înregistrare (reprezintă piesa activă a dispozitivului gradat de la 1 la 10 şi trasat din 0. un picioruş de sprijin şi o manetă pentru conducerea instrumentului). La unele planimetre. două şuruburi de fixare a dispozitivului de înregistrare pe braţul de trasare. 3.Fig. gradat de la 0 la 10 şi trasat din 1 în 1. Practic. Totodată. planimetrul trebuie reglat pentru a înregistra exact suprafaţa la această scară. 4.1 în 0. la un capăt prezintă un ac de urmărire a conturului suprafeţei de planimetrat. Vernier. iar cele 10 diviziuni ale vernierului corespund cu 0. Lupă pentru urmărirea conturului “ochiului de muşchi”. de un tabel care indică la ce diviziune de pe braţul de trasare trebuie să se găsească cifra 0 de pe vernierul care este paralel cu acesta. 10. . Chiar dacă instrucţiunile de folosire ale planimetrului sunt însoţite. 70 Planimetrul 1. spre dreapta sau stânga până când se obţine exact înregistrarea suprafeţei de 25 cm2. un alt vernier paralel cu braţul de trasare (este gradat de la 0 la 10 şi divizat din 1 în 1 şi serveşte la reglarea planimetrului). de obicei. iar la celălalt capăt o piesă de articulare cu cel de al II–lea braţ). discul orizontal (se cuplează cu tamburul de înregistrare printr-un sistem de şurub fără sfârşit. Citirea suprafeţei înregistrate pe planimetru se face cu 4 cifre. Braţul de trasare. Apoi. fig. 13. în felul următor (ex. spre exemplu. Cele două braţe sunt reprezentate de: . 5. 14. .7 . Micrometrul. 8. pe acest braţ se găseşte culisant dispozitivul de înregistrare.

Dacă această diferenţă este mai mare de 0. f.a IV-a cifră – 3 – se alege de pe vernier pornind de la valoarea 0 în sus şi reprezintă trasarea ce corespunde pe vernier în perfectă continuitate cu o gradaţie de pe tamburul de înregistrare. e. respectiv valoarea mai mică. se procedează apoi la o nouă urmărire a conturului suprafeţei de “ochiului de muşchi” imprimat pe foaia de calc. se urmăreşte cu acul o singură dată întreg conturul suprafeţei de planimetrat. această citire va deveni citire iniţială şi se va obţine o nouă diferenţă. fixarea hârtiei de calc pe care a fost imprimată suprafaţa “ochiului de muşchi” pe o planşetă de desen sau pe o bucată de carton alb. parcurgând cu atenţie traseul. aducerea acului de urmărire într-un punct oarecare pe conturul suprafeţei de planimetrat. în cazul în care cifra 0 de pe vernier are corespondent între două cifre de pe tambur. După împărţirea la 10. în cm2.a II-a cifră – 4 – este reprezentată de una din gradaţiile întregi de la 1 la 10 de pe tamburul de înregistrare care se găseşte în dreptul valorii 0 de pe vernierul din stânga acestuia. iar diferenţa obţinută se împarte la 10 – rezultatul împărţirii reprezentând suprafaţa “ochiului de muşchi”. Pop. ci se citeşte aşa cum este !). Fig. Tehnica de lucru cu planimetrul presupune: a. până în punctul de pornire. care va reprezenta valoarea mai mare decât citirea iniţială. 71 Citirea dispozitivului de înregistrare al planimetrului (după N. la colţul drept inferior al uneia dintre ele. . se procedează la o nouă citire. Farkas şi T. 1985) . aşezarea braţului de trasare al planimetrului cu dispozitivul de trasare în aşa fel încât braţul de trasare să fie paralel cu marginea planşetei. se face prima citire în modul descris anterior (Atenţie ! Nu se aduce dispozitivul de înregistrare la 0. h. d. în sensul acelor de ceasornic. iar apoi se vor lua două valori apropiate şi se va face media aritmetică a acestora.a III-a cifră – 5 – este reprezentată de subdiviziunile de pe tamburul de înregistrare. ce au valori de 0. .1. b. se scade valoarea iniţială din cea de-a II-a citire. g.25 cm2 se va proceda la efectuarea unei serii de 6-8 planimetrări succesive. procedându-se în mod similar la alegerea sa cu cea de la a II-a cifră.indicelui (în cazul în care acest indice se află situat între două cifre se consideră cifra mai mică). i. iar acul de urmărire a conturului să fie aproximativ în centrul suprafeţei de planimetrat. articularea braţului de fixare şi aşeazarea pe planşetă astfel încât să formeze cu braţul de trasare un unghi de 900 spre partea superioară a planşetei. c. 91 .

din punctul care marchează limita superioară internă a stratului de slănină se duce o dreaptă de 10 cm spre linia internă a secţiunii cotletului.73 reprezintă un coeficient de calcul valabil pentru rasa Marele alb şi metişii acesteia cu alte rase. foarte apropiată de cea stabilită prin planimetrie. Pentru a putea-o aplica se copiază conturul “ochiului de muşchi” din cotlet pe hârtie de calc având grijă ca acesta să fie într-o poziţie cât mai orizontală. Gh. dar suprafaţa se calculează pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) = 2 x (lărgimea + înălţimea) Rezultatele obţinute în cazul aplicării acestei metode prezintă o certitudine mai mică decât în cazul planimetriei sau metodei liniare.> Metoda liniară de determinare a suprafeţei “ochiului de muşchi” se aplică în situaţia în care nu dispunem de planimetru. 72 Stabilirea suprafeţei “ochiului de muşchi” prin metoda liniară (după. B – Lărgimea muşchiului longissimus dorsi (L). . După ce se trasează şi se măsoară cu atenţie lărgimea (L) şi înălţimea (Î). 1983) A. Această delimitare se face în felul următor: .73. 92 .73). (fig.din locul de intersecţie al acestei drepte cu limita internă a secţiunii cotletului se ridică o perpendiculară pe această dreaptă spre limita externă a secţiunii cotletului . C. Tărăboanţă şi colab. Fig. datele obţinute se introduc în relaţia: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) = AB x CD x 0. (fig. > Determinarea suprafeţei cotletului se face prin planimetrie.în cazul în care această perpendiculară intersectează “ochiul de muşchi” se va deplasa perpendiculara până la locul în care va reprezenta o tangentă la ochiul de muşchi. cu delimitarea prealabilă a suprafeţei ce urmează a fi stabilită. D – Înălţimea muşchiului longissimus dorsi (Î) > Metoda Hammond de determinare a suprafeţei “ochiului de muşchi” utilizează acelaşi contur ca şi în cazul metodei liniare. În urma calculelor se obţine o suprafaţă a “ochiului de muşchi”. în care: 0.72).

Farkas şi T. fie “la cald” (imediat după sacrificare). acesta este mai mic comparativ cu cele pentru grăsime sau mixte). (fig. individ.88) şi se calculează pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) RCG = ----------------------------------------------------------Suprafaţa grăsimii din secţiunea cotletului situat la nivelul ultimei coaste (cm2) > Stabilirea proporţiei de carne în carcasă (PCC) se bazează pe aceeaşi corelaţie genetică ca şi în cazul stabilirii raportului de carne – grăsime şi reprezintă obiectiv principal al selecţiei. 1985) . El este determinat de: rasă (la rasele specializate pentru producţia de carne. 75). dar cel “la rece” este mai mic cu 2-3 % decât cel “la cald”. randamentul la sacrificare este mai mare decât la alte specii de mamifere cu interes de fermă. fie “la rece” (la 12-24 de ore de la sacrificare la 1-40C). la masa carcasei se însumează şi masa organelor interne comestibile. alimentaţie (animalele hrănite cu cantităţi mari de suculente sau cu raţii de 9-11% celuloză au un randament la sacrificare mai scăzut). 93 .x 100 Masa animalului viu (kg) La suine. În situaţia în care. totul se raportează la masa animalului viu. se poate determina aşa numitul “randament comercial” a cărui valoare poate ajunge până la 90%. starea de îngrăşare. etc. tehnologia de prelucrare (în cazul prelucrării prin opărire. randamentul la sacrificare este mai mare cu circa 4% decât în cazul prelucrării prin jupuire). vârstă (animalele tinere şi cu o masă corporală mai redusă au un randament la sacrificare mai mic). Operaţiunea de tranşare constă în împărţirea carcasei pe regiuni de măcelărie ţinând cont de însuşirile culinare ale acestora. Calcularea proporţiei de carne în carcasă se poate face pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi”(cm2) PCC (%) = ----------------------------------------------. 73 Determinarea suprafeţei cotletului de la nivelul ultimei coaste (după N. precum şi criteriu de apreciere şi certificare a calităţii materialului biologic de reproducţie. masa corporală. Pop. iar apoi.Fig. Determinarea se face pe baza relaţiei: Masa carcasei (kg) R (%) = --------------------------------.suprafaţa care urmează a fi planimetrată este reprezentată şi de partea care include “ochiul de muşchi”. la suine. Diferenţa dintre suprafaţa cotletului şi cea a “ochiului de muşchi” reprezintă suprafaţa grăsimii din secţiunea cotletului. fiind cuprins între 70-85%. condiţiile de transport (dacă transportul este de lungă durată randamentul la sacrificare se reduce considerabil). > Stabilirea raportului carne – grăsime (RCG) se bazează pe corelaţia genetică dintre cantitatea de carne şi cantitatea de grăsime din întreaga carcasă (r = 0.x 100 Suprafaţa secţiunii cotletului (cm2) > Stabilirea randamentului la sacrificare (R) se poate face.

Tărăboanţă şi colab.Jambonul (se delimitează supero-anterior prin cotlet.76). 1983) > Calitatea superioară (circa 42%): – Ceafa (se limitează anterior printr-o perpendiculară pe coloana vertebrală la nivelul articulaţiei occipito-atloidiană. Gh. 76 Jamboane de diferite calităţi (musculoase. Tărăboanţă şi colab. începând cu prima vertebră lombară. în funcţie de scopul comercial. Fig. secţionând coastele la treimea superioară de-a lungul muşchiului longissimus dorsi). iar lateral se limitează cu linia imaginară care trece paralel cu coloana vertebrală. 1983) > Specialităţi (circa 26%): . sortarea se face pe următoarele categorii de calităţi: Fig. iar postero-inferior prin articulaţia grasetului = femuro-tibio-rotuliană) (fig. medii şi grase) (după. posterior. iar inferior se învecinează cu capul pieptului). prin linia ce le desparte de antricot. . anterior prin fleică.Cotletul (fig. . 75 Cotlete de diferite calităţi (musculoase. care nu în toate cazurile au corespondent în regiunile de exterior. medii şi grase) 94 . 74 Tranşarea carcasei şi împărţirea pe regiuni (după. După detaşarea tuturor regiunilor. iar posterior cu cotletul). minor şi ilicus). . 75) (cuprinde muşchii dorsali.Muşchiuleţul (cuprinde muşchii psoas major. Fig.Lucrarea se face în mod diferenţiat de la o ţară la alta.Antricotul (cuprinde muşchii dorsali de la a VI-a până la ultima vertebră dorsală şi se limitează în faţă cu ceafa. până la ultima vertebră lombară. lateral cu pieptul. Gh.

Rasoalele (cel de la membrul anterior cuprinde regiunea antebraţului cu oasele radius şi ulna. > Infiltraţiile grăsoase sunt apreciate vizual pe secţiunea carcasei (au o calitate mai bună carcasele la care grăsimea este infiltrată în fascicule. deci oasele scapulum şi humerus – delimitarea posterioară făcându-se în dreptul celei de a V-a vertebre toracale. de la genunchi. fără muşchii aferenţi. câte kg de carne revin. respectiv de la jaret în jos). Gh. 1983) > Calitatea I (circa 14%): – Spata (cuprinde muşchii spetei şi ai braţului. fără a face depozite între muşchi).Picioarele (cuprind extermităţile membrelor anterioare şi posterioare. iar posterior cu jambonul). 1983) antricotul. superior cu cotletul. dar mirosul dezagreabil se poate decela repede dacă se frige o bucată de carne pe grătar. sau invers). medii şi grase) (după. culoare. fibula şi rândul superior de oase metatarsiene). etc). > Calităţile gustative ale cărnii proaspete de porc sunt mai dificil de perceput pentru gusturi şi mirosuri indezirabile (miros de peşte. 77 Piept de diferite calităţi. fie prin metode subiective (bazându-ne pe simţuri) fie prin metode obiective (pe analize de laborator). regiunea gambei cu oasele tibia.Capul (cu toate regiunile de exterior). superior cu ceafa şi Fig. consistenţă. 95 . de vier. > Consistenţa cărnii de porc depinde de fineţea fibrelor musculare şi se apreciază prin pipăit pe suprafaţa secţiunii muşchiului (în funcţie de rezistenţa opusă la presare. iar cel de la membrul posterior. . etc.(după. Aprecierea calităţii cărnii de porc constituie o problemă foarte complexă. > Calitatea a II-a (circa 13%) – Pieptul (se limitează anterior cu capul. . gustul consumatorilor şi implicit cerinţele pieţii). iar inferior la articulaţia humero-radio-ulnară. posterior cu fleica şi reprezintă partea inferioară a cutiei toracice). Metodele subiective de apreciere a calităţii cărnii de porc fac referire la infiltraţiile grăsoase. Tărăboanţă şi colab. aprecierea masei musculare dintr-o carcasă de porc se poate face. (musculoase. Gh.Fleica (anterior se limitează cu mijlocul de piept. 77). > Calitatea inferioară (circa 5%) . gust. (fig. În situaţia în care se procedează la dezosarea completă a carcasei se poate stabili cu scop ştiinţific şi raportul carne-oase (după dezosare se face cântărirea oaselor şi a cărnii + grăsimii. Totuşi. . deoarece însăşi produsul se găseşte sub semnul dependenţei permanente a unor factori evaluaţi cu mai multă sau mai puţină exactitate (valoare nutritivă. iar apoi se calculeză la un kg de oase. Tărăboanţă şi colab.

Impresia vizuală asupra culorii şi nuanţelor sale la carnea de porc corespunde cu reflectarea razelor luminoase pe suprafaţa cărnii.9-6.62/7.62/2. Carnea de consistenţă densă prezintă fibrele musculare cu un diametru redus şi cu fasciculele musculare de dimensiuni mici – aspect care determină o frăgezime satisfăcătoare. Astfel. un pH de 6. Din acest motiv se recomandă ca examenul ei să se facă pe secţiune proaspătă.consistenţa cărnii este apreciată ca fiind: moale. Astfel. de condiţiile de sacrificare şi alimentaţia pe care animalele au primit-o înaintea sacrificării. la valori de 4. dură). După acest timp. semitare şi densă = consistenţă fermă. Totodată. muşchii cu un pH mai ridicat sunt mai închişi la culoare decât cei care au un pH mai scăzut. Deci.54 mm (adâncimea până la care pătrunde un ac cu diametrul de 0. la aer carnea se oxidează mai repede şi capătă o nuanţă mai închisă. indică obiectiv diferenţele de consistenţă).65 kg timp de 15 secunde. dar mai ales de structura fibrelor în raport cu aciditatea (pH-ul) sau a apei cu proteinele. în ceea ce priveşte consistenţa. cu cât pH-ul va fi mai ridicat. > Determinările de pH redau concentraţia de ioni de hidrogen a unui muşchi (de regulă se analizează muşchiul longissimus dorsi. cu dimensiunile de 7. valoarea pH-ului (“pH ultim”) se stabilizează în funcţie de condiţiile de conservare şi de starea cărnii. > Culoarea cărnii de porc depinde de concentraţia de pigment (hemoglobină şi mioglobină).38 cm. aceasta se poate stabili cu ajutorul unui aparat denumit penetrometru. muşchii cu un pH apropiat de 5. supus unei presiuni de 155. calitatea cărnii va fi cu atât mai bună. Numeroase investigaţii au stabilit că pH-ul muşchiului trece de la 7-7. randamentul la fabricaţie şi calitatea produsului finit depind de legătura apei cu proteinele cărnii. Metodele obiective privind aprecierea calităţii cărnii de porc utilizează diverse tehnici de laborator. o netă corelaţie există între valoarea pH-lui şi puterea de reţinere a apei (însuşire care exprimă cantitatea de apă fără legătură care produce exudaţia cărnii).2 (pH-ul unui muşchi la animalul în viaţă şi în repaus). în momentul sacrificării animalului. Operaţiunile se efectuează cu ajutorul pH-metrelor (potenţiometre) şi al electrozilor (mai utilizate sunt pH-metrele cu pile şi electrozii cuplaţi: unul de măsurare şi altul de referinţă). Semnificaţia valorii pH-ului trebuie pusă în legătură cu unele caracteristici ale cărnii şi anume că. Astfel. În practică se poate considera că la pH-urile cuprinse între 5 şi 6. iar valorile sale depind de conţinutul în acid lactic format pe baza rezervei de glicogen în masa musculară. calitatea cărnii scade (în general pentru cărnuri şi produse de mezelărie. În acest sens este necesar să se utilizeze o probă de carne răcită la +1 0C. În funcţie de creşterea pH-ului peste 6. 96 . psoasul şi muşchii fesieri). Valoarea acestui ultim pH este influenţată în foarte mare măsură de starea de oboseală şi de post.5 (în timp de 18-24 de ore după sacrificare).4 au o putere de reţinere a apei mai redusă decât cei cu un pH apropiat de 6 – lucru esenţial în procesele de procesare a cărnii de porc.2 indică un punct critic).

etc. cu foarte multă umezeală. fără umezeală.884 1. 1983) Organul Inima Pulmonii Ficatul Rinichii 40 kg 0. regiune corporală.215 0. care pot reprezenta circa 8-12% din masa animalului sacrificat. .475 0.calitatea a III–a – carnea de nuanţă roz-pal. Cât priveşte clasarea cărnurilor de porc în raport de calitate.520 0. Exemplarele de suine primitive produc 500-600 g de păr. ν Aprecierea calităţii grăsimii presupune stabilirea principalelor caracteristici.870 0.350 0. Gh.calitatea e x t r a – carnea de nuanţă roşie-închisă. sex.145 0. vârstă. nici prea clară.175 0.500 0.calitatea a II–a – carnea de nuanţă roz care prezintă o uşoară diferenţă de culoarea între muşchi.630 0. categoria produselor secundare comestibile grupează o serie de organe interne (tabelul 15).Dacă această legătură este slabă. . acesta oferă indicaţii asupra calităţii totale de acizi graşi nesaturaţi. lucru de care depinde evoluţia procesului de râncezire.185 50 kg 0. fără umezeală. Cantitatea şi calitatea lui depinde de rasă. uniformă pe toată suprafaţa de secţiune. > Rezistenţa la râncezire se poate aprecia după indicele iod. nici prea închisă. . carcasa în care grăsimea are culoarea albă). pierderile sunt importante şi produsul este sec. În practică.715 0. după cum urmează: > Culoarea se apreciază vizual (se consideră de calitate.200 60 kg 0. foarte contrastantă între muşchi.Părul reprezintă un produs secundar apreciat pentru însuşirile mecanofizice. climă. 97 . Deşi nu se includ în calculul randamentului la sacrificare.330 În categoria produselor secundare necomestibile se include: părul şi pielea. natura gliceridelor şi prezenţa antioxidanţilor pot să influenţeze sensibilitatea grăsimii la oxidaţie. iar cele din rasele ameliorate.calitatea I – carnea de culoare roşie-închisă care prezintă o uşoară diferenţă de culoare între muşchi. > Consistenţa se apreciază prin metode fizice şi chimice. aprecierea consistenţei grăsimii de porc se face prin palparea cu degetul şi dă rezultate bune. circa 200 g şi de calitate inferioară.250 120 kg 0. Tărăboanţă şi colab. precum şi de tehnica de obţinere.695 0. aceasta se face ţinând seama de următoarele caracteristici: . eviscerarea şi tranşarea animalului şi se pot clasifica în: comestibile şi necomestibile. starea de îngrăşare. . nu şi asupra naturii lor. ν Aprecierea produselor secundare obţinute de la suine se face după sacrificarea. Tabelul 15 Valoarea ponderală a unor organe interne comestibile la diferite mase corporale la sacrificarea suinelor (după. Pe lângă aceasta. Totuşi. Calitatea părului se apreciază în funcţie de lungimea şi grosimea firelor.

Cel mai bun păr este considerat cel care depăşeşte lungimea de 10 cm, grosimea de 200-250 microni şi este obţinut prin smulgere, după sacrificarea animalului. - Pielea constituie organul de protecţie al corpului şi participă la reglarea diferitelor funcţii ale organismului, ca: respiraţia, circulaţia, excreţia, termoreglarea, metabolismul glucidic, etc. Ea reprezintă circa 4-7% din masa corporală a animalului. Calitatea pieilor de suine depinde de structură şi suprafaţă – însuşiri influenţate la rândul lor de: rasă, vârstă, sex, starea de întreţinere, etc. Pielea exemplarelor din rasele primitive este mai groasă, mai densă şi mai puţin elastică; cea a suinelor tinere este mai puţin densă, mai uniformă ca grosime şi structură, iar cea a scroafelor, mai subţire decât a vierilor. De la exemplarele aflate în stare avansată de îngrăşare se obţine o piele mai elastică decât de la cele slabe, iar de la cele subalimentate rezultă piei uscate şi cu structură slabă. În vederea valorificării, pieile de suine trebuie conservate (supuse operaţiunilor de sărare, uscare, sortare, etc.). Aprecierea subproduselor obţinute de la suine permite ridicarea eficienţei economice în creşterea şi exploatarea speciei, fiind susţinută de o gamă largă de subproduse, astfel: - Sângele obţinut în urma sacrificării reprezintă 3-4% din masa corporală a animalului şi are multiple întrebuinţări în industria alimentară, farmaceutică, uşoară, etc. El prezintă următoarea compoziţie chimică: 20-21% substanţă uscată; 79-80% apă; 18-19% proteine (din substanţa uscată; 14-14,2% hemoglobină (din proteine); 0,07% glucoză; 0,04% colesterină; 0,23% lecitină0; 11% grăsimi. Pentru conservarea de scurtă durată a acestui subprodus se foloseşte în mod obişnuit sarea de bucătărie, bioxidul de carbon, (pentru 2-3 săptămâni), acidul salicilic, acidul tartric, acidul boric, etc., iar pentru conservarea de lungă durată se practică deshidratarea. - Glandele cu secreţie internă obţinute de la suine se utilizează în industria farmaceutică în măsură mult mai mare decât cele rezultate de la alte specii de animale, datorită asemănării structurale cu cele ale omului. Dintre glandele endocrine se utilizează: hipofiza (pentru obţinerea somatotropinei–S.T.H.; tireostimulinei– S.T.H.); tiroida (pentru obţinerea tiroxinei şi triiodotrioninei); parotida (pentru obţinerea hormonului paratirpoidian care acţionează asupra metabolismului fosfocalcic) etc. Extractele de ficat se utilizează contra anemiilor, iar din bilă se extrag o serie de acizi (biliari, glucocolic, taurocolic) care facilitează resorbţia lipidelor din tubul digestiv. Din creier şi măduva spinării se extrag: colesterina, lecitina, cefalina, iar din splină – hormosplenul cu rol în hematopoeză. - Oasele rezultate de la suine se utilizează în industria zahărului sau pentru obţinerea făinii de oase necesară hrănirii animalelor. - Cornul şi unghiile obţinute de la suine se utilizează la obţinerea unor produse cheratinoase folosite în industrie.

5.3. VALORIFICAREA SUINELOR

98

Valorificarea suinelor se poate face prin: livrarea animalelor în viu, în carcasă sau livrarea de animale vii pentru utilizare în alte ferme. Livrarea în viu a suinelor destinate tăierii se face din ferme şi zone fără boli contagioase, corespunzătoare următoarelor categorii: - suine pentru carne, cu masa corporală cuprinsă între 80-130 kg; - suine îngrăşate în scop special, peste 130 kg; - scroafe reformate, recondiţionate şi vieri reformaţi, castraţi şi recondiţionaţi. Nu se admit la tăiere scroafele gestante şi vierii cu mai puţin de trei luni de la castrare, cu plaga de castrare necicatrizată. Livrarea în carcasă trebuie să respecte exigenţele mereu crescânde ale consumatorilor pentru o proporţie cât mai mare de carne macră. În acest sens este necesară stabilirea operativă a calităţii carcasei şi implicit a plăţii dieferenţiate a acesteia. Practic, carcasa de suină înseamnă corpul unui porc sacrificat, eviscerat şi cu emisiunea sangvină efectuată; tăiat de-a lungul liniei mediane (sau netăiat), fără păr, limbă, copite, organe genitale, osânză, rinichi şi diafragmă. Sistemul oficial de apreciere a carcaselor de porcine în U.E. este sistemul “SEUROP” (tabelul 16) care ia în considerare clasificarea pe baza procentului de ţesut muscular.
Tabelul 16 Sistemul de clasificare “S E U R O P” Clasa de calitate
S E U R O P

Procentul de ţesut muscular din masa carcasei
(%)

peste 60 55-60 50-55 45-50 40-45 sub 40

Statele membre ale U.E. pot decide aplicarea acestui sistem în următoarele situaţii: - în cazul abatoarelor nespecializate unde numărul de porci sacrificaţi/săptămână nu depăşeşte 200 de capete; - în cazul abatoarelor care sacrifică numai porci din producţia proprie (ferme proprii) şi care tranşează toate carcasele rezultate. În ceea ce priveşte conţinutul de carne din carcase, acesta este evaluat prin diferite metode sau cu aparate autorizate de clasificare. O metodă simplă este metoda celor două puncte Z.P. (Zwei Punkte). Aceasta constă în efectuarea a două măsurători liniare pe carcasă (grosimea stratului de slănină deasupra muşchiului Gluteus medianus, cu includerea grosimii pielii - S şi grosimea cărnii în linie dreaptă dintre canalul medular şi vârful superior al muşchiului Gluteus mediu - F), iar apoi estimarea procentuală a ţesutului muscular (M%).

99

Un aparat autorizat în U.E. pentru stabilirea conţinutului de carne din carcase este FOM (FAT-O-MEATER), de producţie daneză (firma SFK). Acesta are la bază reflectanta diferenţiată a undei de lumină de către ţesutul muscular şi cel de grăsime. Reflectanta este măsurată cu ajutorul unei sonde optice prevăzută cu două fotocelule. Cât priveşte starea termică de prezentare a cărnii de porc destinată comercializării şi consumului aceasta poate fi: proaspătă (imediat după tranşarea carcasei); refrigerată (răcită la temperatura de 0-40C). Acest regim termic permite conservarea cărnii de porc pentru o perioadă de maximum 72 de ore. Totuşi, refrigerată la 00C şi umiditatea aerului de 80-85%, carnea de proc se poate păstra până la 21 de zile, timp după care începe să-şi piardă în mod substanţial savoarea; congelată (când s-a atins temperatura de –180C în starturile cele mai profunde ale carcasei, adică la os). În asemenea stare, carnea de porc se poate păstra în bune condiţii timp de 6 luni; decongelată (readucerea cărnii la starea de a putea fi folosită ca hrană). Decongelarea se poate realiza, fie în mod lent (prin menţinerea ei în frigider timp de 24 de ore sau la temperatura mediului ambiant, dar ferită de lumină şi căldura excesivă), fie “umed” (prin imersarea pachetelor cu carne congelată în apă rece sau caldă). Este interzisă recongelarea după decongelare, deoarece congelările şi decongelările repetate duc la pierderi ale valorii nutritive (se elimină proteina din sucul muscular). Livrarea animalelor vii pentru diferite ferme poate fi întâlnită în cazul crescătoriilor specializate în producerea de purcei care pot livra: purcei înţărcaţi, la 710 kg sau tineret pentru îngrăşare, la 30-35 kg. O altă categorie de suine care se poate livra altor ferme o reprezintă indivizii pentru prăsilă (vieruşi sau scrofiţe) – material biologic ce poate fi: de rasă curată, metişi F1 sau scrofiţe rotaţionale. La livrarea acestor ultime categorii de suine trebuie întocmită întreaga documentaţie zootehnică, respectată legislaţia sanitar-veterinară în vigoare şi normele de transport specifice. Cât privesc preţurile, în ambele cazuri, acestea se stabilesc prin negocieri directe între părţi sau prin licitaţie.

Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 5, studenţii vor face observaţii, notaţii şi aplicaţii practice privind aprecierea materialul biologic suin din biobaza disciplinei, în vederea valorificării.

100

Capitolul 6 BOLI ŞI ACŢIUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR Indiferent de mărimea fermelor. Mai mult.1. PESTA PORCINĂ poate apare în orice sezon al anului. reclamă cunoaşterea principalelor boli şi intervenţii zoo-veterinare specifice. 6. sindromul respirator şi de reproducţie (PRRS). BOLI SPECIFICE SUINELOR La suine pot fi întâlnite boli: infecto-contagioase (virale). encefalomielita infecţioasă porcină. pe de altă parte. Boala este declanşată de un virus filtrabil cu aspect sferic. sindromul SMEDI. numit generic Tortor suis – agent patogen existent într-un rezervor natural de infecţie şi menţinut la 101 . pentru a şti să sesizeze medicului veterinar problemele de sănătate ale animalelor. la suine pot fi întâlnite: pesta porcină. parazitare. Boli infecto-contagioase Din grupa bolilor infecto-contagioase (virale). de sistemele de creştere şi de tehnologiile aplicate. febra aftoasă. variola.1. exantemul veziculor. iar managerul fermei să realizeze pe deplin implicaţiile distructive ale bolilor în ceea ce priveşte eficienţa economică globală. gastroeneterita transmisibilă (TGE).1. gripa (influenţa) porcină. cu rate de mortalitate de peste 95% la toate categoriile de suine. pneumonia virală a porcului (VPP). stomatita veziculară. pe de o parte şi protecţia consumatorilor de produse provenite de la acestea. pesta porcină africană. protecţia materialului biologic suin. micotice. cu o evoluţie epizootică explozivă şi un grad foarte ridicat de difuziune. boala lui Aujeszky. de nutriţie şi tehnopatii. 6. precum şi efectele răspândirii acestora în afara unităţii pe care o coordonează. crescătorul de porci trebuie să posede unele cunoştiinţe minime legate de patologia suină. bacteriene.

Pateurella începe să producă leziuni ale aparatului respirator localizate la nivelul cavităţii toracice. acut (cu durata de 4-7 zile). asociată cu starea febrilă care nu scade la nici un tratament. dezinsecţiilor şi deratizărilor periodice.50C).E. indiferent de atribuţiunile de lucru. prin carnea. dar au fost situaţii când aceasta s-a semnalat şi în Europa sau America. datorită faptului că se menţine în efectiv purtătorul şi eliminatorul de germeni. apariţia virusului menţionat rupe echilibrul organic. rinichii prezintă aspect degenerat de culoare cenuşiegălbuie. vomismente. sub strictul control sanitar-veterinar). în mod normal. Împotriva pestei porcine orice tratament medicamentos este inutil şi interzis (obligatoriu suinele cu semene clinice de pestă se sacrifică în condiţii speciale. După o perioadă de constipaţie. animalelor. Până în prezent. cu localizare la nivelul cavităţii abdominale. la animalele bolnave se instalează tulburări nervoase. vezica urinară este congestionată. subacut (cu durata de 14-20 de zile) şi cronic (cu durata de până la 50-60 de zile) – forma cea mai periculoasă. diaree severă. acţiunea nu va mai fi permisă – singura măsură acceptată fiind eradicarea totală prin lichidarea întregului efectiv. Mistreţul european) şi care. Astfel. după 5 zile. executarea obligatorie a dezinfecţiilor. Apoi. sângele şi organele provenite de la porcii bolnavi. în România controlul şi prevenţia pestei porcine se făcea prin vaccinări obligatorii cu vaccin antipestos. iar Salmonella produce leziuni digestive. când aceasta dispare. o serie de microbi din grupa Pasteurella şi Salmonella care nu produc nici un fel de boală. ca măsuri generale se impune: dirijarea şi controlul sever al persoanelor. mărfurilor şi materialelor. pe zonele mediane ale membrelor (dacă se apasă cu degetul pe pielea înroşită. apoasă şi de culoare gri-gălbuie. dezinfecţia severă a fermei şi vidul sanitar. comparativ cu cea întâlnită în cazul rujetului. Astfel. putând evolua: supraacut (cu durata de 24-36 de ore). precum şi pareza trenului posterior. În formele acute moartea animalelor survine în interval de 10-20 de zile. conjunctivitele cu o mare cantitate de exudat ce determină aderenţa aproape completă a pleoapelor. 102 . De regulă. iar în forma supraacută. PESTA PORCINĂ AFRICANĂ prezintă o distribuţie geografică în zonele de est şi sud ale Africii. iar virulenţa celor doi microbi de asociere creşte enorm. pe splină apar numeroase infarcte de forma unor triunghiuri mai închise la culoare decât fondul organului. pe rât şi urechi (urechile capătă un aspect “marmorat”). La necropsie se observă o mărire în volum a ganglionilor limfatici regionali (în secţiune prezintă aspect marmorat). dar reapare imediat) şi apariţia de hemoragii punctiforme. în şi dinspre fermă. culoarea roşie congestivă se menţine. cu baza spre margine şi vârful spre interiorul splinei. dar în conformitate cu legislaţia U. iar singura cale de a preveni declanşarea bolii este profilaxia.nivelul suinelor sălbatice (ex. Boala se transmite direct prin contactul porcilor sănătoşi cu cei bolnavi sau trecuţi prin boală. Cum în organismul porcilor sănătoşi se pot găsi. după 2-4 zile apar: starea febrilă (până la + 41. periodic îşi exacerbează patogenitatea dând naştere la epizootii. cu numeroase hemoragii de mărimea gămăliei de ac. asigurarea materialului de lucru şi de protecţie pentru întregul personal din fermă. înroşirea pielii pe abdomen. Boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. primele manifestări constau în diminuarea apetitului animalelor bolnave.

boala se transmite prin contactul direct dintre animale şi apare brusc (de regulă toamna sau iarna timpuriu). 103 . respiraţie îngreunată de tip abdominal. În mod frecvent. tuse. Tratamentul se bazează pe combaterea febrei şi deshidratării prin administrare de antibiotice în cazul infecţiilor secundare. însoţită de vome şi consum frecvent de apă (datorită stării de deshidratare severă. tuse. cu 48-36 de ore înaintea morţii (rata mortalităţii este de până la 100%). PNEUMONIA VIRALĂ A PORCULUI (VPP) este declanşată de un virus filtrabil care îşi păstrează capacitatea de infecţie până la – 200C. România este indemnă de pesta porcină Africană. iar în cel păstrat la tempratura camerei. Diagnosticul bolii se stabileşte prin manifestările clinice specifice şi în laborator. iar extremităţile capătă o culoare cianotică. în fapt un virus asemănător virusului gripal uman. dezinfecţie şi carantină. dar rata mortalităţii este mai redusă. inapetenţă. Nu există un tratament specific. iar contaminarea se produce prin contact direct sau pe cale aeriană. prezenţa virusului dă semnele clinice ale unei pneumonii cronice. prin care. pe o infecţie bacteriană iniţială (Hempohilus influenzae suis) se grefează infecţia cu virusul gripei suine. virusul declanşează o creştere bruscă a temperaturii corporale. în primele 2-3 zile de boală. la ora actuală. cu o rată a mortalităţii de 1-4%. moartea survine după 2-7 zile. boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. prin examen virusologic.Boala este declanşată de un virus din grupa Iridoviridae – agent patogen foarte stabil şi rezistent (supravieţuirea virusului în sânge păstrat în camere frigorifice a fost de până la 6 ani. precum şi în luarea măsurilor de dezinfecţie şi carantină. chiar dacă animalele îşi păstrează apetitul şi aspectul normal. iar cel preventiv constă în vaccinarea scroafelor şi scrofiţelor. stări de depresii generale. diaree şi vomismente. descărcări de exudat mucopurulent conjunctival sau nazal. apare inapetenţa. GRIPA (INFLUENŢA) PORCINĂ este o boală infecto-contagioasă de natură mixtă. iar la purceii în vârstă de o săptămână. respiraţia accelerată. pulsul cardiac foarte rapid. animalele stau întinse prin colţurile boxelor. Cu o perioadă de incubaţie de 2-7 zile. La tineretul suin şi la porcii la îngrăşat se observă inapetenţă. cu care este înrudit din punct de vedere antigenic. Apoi. La categoriile de suine cu vârsta mai mare se constată o tuse uscată şi în accese. Astfel. strănuturi şi chiar conjunctivite. iar agentul patogen este un virus filtrabil din genul Corona. Diagnosticul trebuie confirmat prin examen histopatologic şi virusologic. de câteva luni). Semenele clinice constau în: febră. Cu o perioadă de incubaţie de 10-16 zile. Cu o perioadă de incubaţie de 12-18 ore. Deşi. După o perioadă de incubaţie de 5-9 zile. temperatura corporală a animalelor bolnave scade brusc. îndeosebi dimineaţa la furajare sau după efort fizic. în caz de apariţie. iar măsurile preventive vizează îmbunătăţirea condiţiilor de zooigienă. la purceii mai tineri se pot observa diareei pasagere sau strănuturi. rata acesteia poate fi de 100%. GASTROENTERITA TRANSMISIBILĂ (TGE) atacă în mod diferit toate categoriile de suine. virusul declanşează manifestări dramatice la purcei – stări evidenţiate prin diaree puternică de culoare galben-verzui. cu o afinitate deosebită pentru mucoasa gastrointestinală. purceii stau mai mult pe lângă sursa de apă).

iar măsurile preventive se referă la dezinfecţie şi carantină. spaţiilor interdigitale şi tălpii animalelor apar veziculele secundare ce produc leziuni care. Aceste leziuni apar sub formă de papile care evoluează în vezicule pline cu lichid clar şi cu un diametru de la câţiva milimetrii. STOMATITA VEZICULARĂ este declanşată de un virus cu două tipuri antigenice din grupa Picornaviridae. eradicarea ascaridiozelor care influenţează infecţiile pulmonare şi îmbunătăţirea condiţiilor de zooigienă. În cazul în care aftele se instalează la nivelul copitelor. până la 2 centimetrii. îndeosebi la nivelul lobilor apicali sau cardiaci. Tratamentul constă în combaterea infecţiilor de asociaţie prin antibioterapie generală. Boala se manifestă prin febră şi apariţia unor leziuni pe limbă. Datorită faptului că nu există tratamente curative specifice. animalele prezintă stări febrile. asociate cu diferite bacterii piogene pot conduce la pierderea copitelor . caracteristică fiindu-i tusea în accese. După 48-72 de ore. boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. pe plămâni se observă zone de pneumonie. După o perioadă de incubaţie cuprinsă între două şi şapte zile.înlocuirea lor făcându-se într-un interval de 1-3 zile. cu multe subtipuri imunologice. 104 . precum şi pe piele la nivelul coroanei şi între copite. Nu există tratament specific. limbă. La scurt timp după apariţie. Aceste vezicule pline cu un lichid seros ce conţin virusul. Cu o rată a mortalităţii mai mare la tineret şi în jur de 5% la celelalte categorii de suine. combaterea bolii se realizează prin măsuri de profilaxie (dezinfecţie şi carantină). virusul declanşează formarea unor vezicule (afte) pe mucoasa bucală (buze. pneumonia virală a porcului (VPP) este o boală cronică pe toată durata anului. pe cale intradermică la toate categoriile de suine. FEBRA AFTOASĂ poate afecta toate categoriile de suine şi este produsă de un virus din grupa Picorna. veziculele se deschid iar temperatura corporală revine la valorile normale. Atât în cazul apariţiei veziculelor primare. Infecţia se produce prin contact. precum şi dificultăţi în hrănirea cu furaje. inapetenţă şi salivaţie excesivă). cât şi a celor secundare. faringe). dar care dispar odată cu eliminarea lichidului. Comparativ cu gripa porcină. După circa 24 de ore de la apariţie. iar în locul lor rămân suprafeţe erodate cu fragmente parţial detaşate de epiteliu necrozat. După 12-48 de ore de la pătrunderea în organismul animalelor. Pentru a putea-o diferenţia de febra aftoasă. al nărilor şi al buzelor apar nişte vezicule primare (asemănătoare cu “băşicile” produse de arsuri). EXANTEMUL VEZICULOS este o boală infecto-contagioasă declanşată de un virus filtrabil cu o pluralitate de tipuri antigenice şi putere invazivă deosebită. diagnosticul cert al stomatitei veziculare poate fi stabilit prin examene virusologice şi serologice de laborator.La sacrificarea animalelor. apar modificări locomotorii care îngreunează vizibil mişcarea animalelor. rât şi la coroana copitei. asemenea afte pot să apară chiar şi la nivelul mameloanelor. Apariţia acestor suprafeţe este însoţită de numeroase semene clinice (animalele prezintă febră. prezintă un diametru de 5-30 mm şi o înălţime de 10-20 mm. La scroafele cu purcei. la nivelul coroanei. la nivelul râtului. care este boală de sezon cu evoluţie scurtă. aftele se rup.

încleştarea dinţilor fiind însoţită de scrâşnete de durere. lipsa poftei de mâncare şi manifestări nervoase (neconcordarea mişcărilor trenului posterior. acesta se face diferenţiat faţă de febra aftoasă şi stomatita veziculară. apar leziuni ale tegumentului care eliberează un exudat sero-sangvinolent.În ceea ce priveşte stabilirea diagnosticului sigur. dar rămân purtători şi excretori de virus. inapetenţă şi o neconcordare a membrelor posterioare. purceii şi tineretul suin. fără apariţia manifestărilor nervoase. pe baza simptomelor clinice şi se confirmă prin examene histopatologice. iar tratamentul profilactic se referă la: vaccinări la vieri. dar mai ales la scroafele gestante. agent patogen la care sunt vulnerabili. paralizie). în conformitate cu legislaţia sanitar-veterianră. este produsă de un virus din grupa Herpetoviridae. dezinsecţie. la purcei. dezinfecţie. scroafe şi tineret. cunoscută sub numele de pseudorabie. de regulă neobservate de crescători. deratizare. la comă. dezinfecţie. prin conract direct şi prin materialul seminal. animalele trecând. cu perioadă de incubaţie de 3-11 zile. asemenea leziuni nu apar la nivelul copitelor. La purceii în vârstă de 3-4 săptămâni. contractura muşchilor buzelor pune în evidenţă dinţii. deratizare. Diagnosticul sigur al bolii se face prin examen de laborator pe baza leziunilor sistemului nervos central sau examen virusologic. cunoscută şi sub numele de boala Teschen (după regiunea unde a apărut prima dată) este declanşată de un virus din grupa Picornaviridae care afectează mai mult tineretul suin. purcei şi tineret. După o perioadă de incubaţie de circa 6 zile. însoţite de o iritaţie considerabilă a pielii. începând cu vârsta de 4-6 săptămâni. iar marginile au o culoare gri. Acest exudat atarge muştele sau alte insecte. de la aspectul clinic normal. în mai puţin de o oră. În unele cazuri. În situaţia unor erupţii variolice generalizate apar stările febrile. Boala se poate transmite pe cale aerogenă. La suine (îndeosebi la purcei şi tineret) se manifestă prin simptome nervoase. BOALA LUI AUJESZKY. slăbirea progresivă şi implicit întârzierea considerabilă a creşterii. rotunde. Unele animale prezintă o postură rigidă. fără zone de depresie. care pot vehicula virusul la alte animale sau chiar genera apariţia altor infecţii secundare. Suinele adulte fac de multe ori infecţii subclinice. respiraţie sforăitoare. cu picioarele anterioare întinse înainte şi cele posterioare spre înapoi. Combaterea variolei trebuie făcută prin măsuri de profilaxie generală. 105 . iar în alte cazuri animalele muşcă un obiect . animalele prezintă stări de febră. boala debutează brusc cu febră. moartea instalându-se de regulă în 3-4 zile de la declanşarea bolii. VARIOLA este produsă de un virus din grupa Pox. SINDROMUL RESPIRATOR ŞI DE REPRODUCŢIE (PRRS) este produs de un virus denumit Lelystad din grupa Arteroviridae şi poate fi întâlnită la toate categoriile de suine. În cazul variolei. tendinţa de deplasare laterală. virusologice şi serologice. Datorită acestor stări. Pe corpul animalelor apar leziuni caracteristice. După dezvoltarea acestor leziuni apar nişte cruste de nuanţă maronie-închis. mai mult. iar combaterea afecţiunii se face prin măsuri de profilaxie. pierderea apetitului. Astfel. Nu există tratament specific. ENCEFALOMIELITA INFECŢIOASĂ PORCINĂ. devierea capului şi gâtului într-o parte. dezinsecţie. care determină animalele să se scarpine violent de pereţii şi grilajele boxelor. în prima săptămână de viaţă boala evoluează supraacut.

RUJETUL sau erizipelul este o boală bacteriană produsă de agentul Erysipelothrix rhusiopathiae. singurele măsuri fiind cele profilactice generale de zooigienă şi carantină. ovine. Purceii fătaţi vii prezintă somnolenţă exagerată şi nu reuşesc să sugă. Până în prezent nu există un vaccin specific. febră. dizenteria serpulinică a porcului. o bacterie izolată de la numeroase specii de animale (bovine. tetanosul. Animalele se retrag în zone întunecoase. dacă infecţia se produce între a 24 şi a 80–a zi de gestaţie are loc mumificarea unora dintre fetuşi. edemul malign. Animalele infectate nu manifestă simptome vizibile de boală. M – mumification = mumificare. tuberculoza. se produce moartea şi reabsorţia embrionilor. rinita trofică. La scroafele gestante şi în lactaţie boala se manifestă prin inapetenţă. Diagnosticul sindromului SMEDI se pune pe baza unei anchete epizootologice şi a tulburărilor de reproducţie şi se confirmă prin examene de laborator. dacă infecţia se instalează în ultima lună de gestaţie. fătarea are loc la termen. vomă şi diaree. iar scroafele revin în călduri între cicluri. După 2-3 zile apar leziuni cutanate sub formă de urticarie difuză sau cu 106 . dar o parte din produşi se nasc morţi. mortalitatea până la înţărcare fiind de 50-80%. tulburări respiratorii. streptococia. aparatul respirator şi genital. evoluează sub formă acută.2. refuzul hranei. fătări distocice. iar viruşii au predilecţie pentru tubul digestiv. avorturi. epidermita exudativă a porcilor. Denumirea de SMEDI include simbolurile principalelor manifestări (S – stilbirth = naşterea unui progen mort. o parte subponderali şi neviabili şi foarte puţini apar ca dezvoltaţi normal. la suine pot fi întâlnite: rujetul. canari. antraxul. I – infertility = infertilitate). Transmiterea bolii se face prin contact direct sau prin dejecţii. colibaciloza. leptospiroza.Animalele prezintă o stare subfebrilă. mumificaţi sau maceraţi. porumbei. Nu exită încă vaccin împotriva sindromului respirator şi de reproducţie (PRRS). Forma acută debutează brusc cu moartea câtorva animale. celelalte putând să manifeste febră şi depresie puternică. dar. Astfel: dacă infecţia are loc în primele 24 de ore de gestaţie. iar profilaxia trebuie făcută şi menţinută prin măsuri de zooigienă. aceasta poate fi suspectată în situaţiile în care apar tulburări majore de reproducţie (agenţii patogeni prezintă afinitate deosebită pentru uterul gestant şi invadează produşii de concepţie). etc) şi care la porc. E – embrionic deah = moarte embrionară. subacută sau cronică. bruceloza. 6. cianoza urechilor. câine. Diagnosticul final se pune pe baza examenelor virusologice şi serologice de laborator. Boli bacteriene Din grupa bolilor bacteriene. purcei fătaţi morţi. salmoneloza. dizenteria.1. pieptului şi abdomenului. SINDROMUL SMEDI este declanşat de viruşi din grupele Picornaviridae şi Parvoviridae şi afectează în principal activitatea de reproducţie a suinelor. stau în decubit şi nu se ridică decât forţate. pateureloza. listerioza.

SALMONELOZA este considerată “boală de mizerie” produsă în principal de bacteria aerobă Salmonella cholerae suis – bacterie favorizată de condiţiile improprii de întreţinere a animalelor. boala debutează cu diaree şi adâncirea flancurilor.diaree severă cu pierderi mari de fluide şi slăbire accentuată. Cu o perioadă de incubaţie de 1-2 săptămâni şi o rată de morbiditate ce poate varia de la câteva animale până la 100%. DIZENTERIA este cunoscută sub denumirea de “diareea cu sânge” şi poate afecta. în fecale apar descărcări de mucus şi sânge. frigul excesiv. sau prventiv prin vaccinarea antirujetică. La porcii în vârstă de 3-6 luni. Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice. deoarece bacilul este sensibil la penicilină. prezenţa rozătoarelor. prezente în mod normal în intestin. tineretul suin. Forma pulmonară se manifestă prin pneumonii sau bronhopneumonii însoţite de febră. Examenul necroscopic evidenţiază numeroase leziuni hemoragice pe seroase şi leziuni necrotice la nivelul mucoasei stomacale şi pe intestine. Forma subacută prezintă aceiaşi simptomatologie ca şi cea acută. clortetraciclină. Forma septicemică se caracterizează prin evoluţie acută. Totuşi. este mai rar întâlnită la purceii în vârstă de până la 30 de zile şi mai frecventă la cei cu vârsta cuprinsă între 1 ½ -3 luni. Diagnosticul bolii este uşor de stabilit. dar reapare imediat. dar trebuie completat cu examen bacteriologic de laborator. Boala poate evolua sub 3 forme: pulmonare. depresie generală. când aceasta nu se modifică). enterite şi septicemice. comparativ cu cea întâlnită în cazul pestei porcine. Tratamentul bolii se poate face prin administrarea de antibiotice. DIZENTERIA SERPULINICĂ A PORCULUI poate afecta toate categoriile de suine. Tratamentul recomandabil constă în administrarea de sulfamide şi antibiotice cu spectru larg. El trebuie însoţit obligatoriu de asigurarea condiţiilor de zooigienă. Forma cronică apare de obicei în urma ameliorării spontane a formei acute şi se caracterizează prin leziuni necrotice ale unor porţiuni de piele. Începând cu a doua zi de la instalare. 107 . dar manifestările sunt mai puţin severe. antiinflamatorii. febră ridicată şi leziuni hemoragipare la nivelul pielii şi tegumentelor. Boala este declanşată de bacterii din genul Vibrio. urmate de deshidratări puternice. vitamine şi perfuzii pentru rehidratarea animalelor. frecvent întâlnită este enterita salmonelică. etc. dar numai anumite tipuri sunt patogene. a urechilor şi cozii. îndeosebi. tuse şi respiraţie îngreunată. precum şi apariţia artritelor şi a endocarditelor verucoase de la nivelul valvelor cordului. lipsa curăţeniei. Agentul etiologic al bolii a fost izolat în anul 1989 şi este reprezentat de o bacterie (Serpulina hyodysenteriae) strict anaerobă a cărei patogenitate este exprimată doar în prezenţa altor germeni de la nivelul intestinului. care se manifestă prin febră. tetraciclină. culoarea roşie congestivă dispare. La nivelul acestor leziuni pielea este îngroşată şi are o culoare care variază de la roz deschis. precum şi luarea măsurilor de zooigienă şi carantină. concomitent cu săruri minerale necesare rehidratării organismului. până la purpuriu închis (dacă se apasă cu degetul pe pielea înroşită.forme geometrice caracteristice.

furaje mucegăite şi îngheţate. Diagnosticul cert se stabileşte numai prin examene de laborator. unde bacteriile se multiplică masiv. la porc fiind izolată varietatea Pomona. carenţa de fier şi vitamina A. abortus). Melitensis şi B. dublat de izolarea animalelor bolnave şi asigurarea condiţiilor corespunzătoare de zooigienă. Cea mai raţională modalitate de combatere ar fi medicamentaţia scroafelor cu sulfamide şi antibiotice cu spectru larg care să ajungă la purcei prin laptele supt. scăderea poftei de mâncare. dar la scroafe. precum şi prin măsuri de zooigienă şi carantină. stress. boala poate apare în primele zile după naşterea acestora şi se manifestă printr-o slăbire generală. Animalele prezintă trenul posterior umed şi acoperit de resturi diareice. Pe lângă semenele clinice. Măsurile preventive vizează asigurarea condiţiilor de zooigienă în maternitate şi dezinfecţia cordonului ombilical al purceilor imediat după fătare. fiind mai frecventă iarna şi toamna. diaree. producându-se hipersecreţie de mucus şi necroza epiteliului. denumită iniţial “avortul contagios” este o boală produsă de bacteria Brucella suis. iar la necropsie se observă leziuni ale rinichilor. animalele prezintă diaree cu aspectul particular de “zeamă de orez” Atât în cazul formei acute. prezintă motilitate şi pătrund cu uşurinţă în sistemul circulator unde se multiplică. Insuficienta hrănire a purceilor cu colostru. care. Infecţia se realizează pe cale digestivă la nivelul colonului. diagnosticul cert se stabileşte prin examen bacteriologic de laborator. inapetenţă. cenuşii. În forma cronică. În evoluţiile acute animalele prezintă febră. iar tratamentul se face conform protocolului stabilit de medicul veterinar. condiţii deficitare de zooigienă. Ciclurile leptospirelor pot fi oprite prin vaccinări sau tratamente cu antibiotice. iar într-un interval de 2-7 zile pot pătrunde în organele viscerale al animalului. amestecate cu sânge şi mucus). Căile de infecţie sunt reprezentate de leziunile pielii. Cu o rată a mortalităţii de chiar 100% la purcei. În formă acută. BRUCELOZA. dar şi alte varietăţi (Icterohemoragiae sau Canis). apariţia unor descărcări diareice de culoare albicioasă. vome şi diaree (la început fecale apoase. apă. Moartea animalelor se instalează datorită dezechilibrului balanţei hidroelectrolitice sau a şocului toxi-infecţios cu coagulare intravasculară. existente în tractul digestiv.Boala se poate răspândi prin fecale. eliminate în jet. la scurt timp devin negricioase. condiţiile proaste de zooigienă conduc la slăbirea rezistenţei organismului şi la exacerbarea virulenţei bacilului E. În evoluţiile cronice boala nu prezintă o simptomatologie deosebită. COLIBACILOZA sau “diareea albă” este atribuită în principal bacteriilor din genul Escherichia coli. cât şi celei cronice. la nivelul mucoasei şi conjunctivei. animalele prezintă hipertermie. 108 . coli. la care pot fi asociate şi alte varietăţi (B. din urină sau din avortoni. în ultimele 3 săptămâni de gestaţie se înregistrează avorturi frecvente şi implicit pierderi mari de purcei. animalele slăbesc prin deshidratare. LEPTOSPIROZA este produsă de bacterii din genul Leptospira. în componenţa florei intestinale normale. Leptospirele au un aspect spiralat.

urmat de hemoragii. Boala este declarabilă. primul simptom al bolii constă în contractura uşoară. ea putând apare ca o infecţie de asociaţie atunci când rezistenţa organismelor este scăzută datorită altor boli (enteritele. Cu o perioadă de incubaţie de 1-3 săptămâni. febră. iar moartea survine după 2-3 zile datorită acţiunii toxinelor bacteriene. boala progresează rapid. variola. La scroafe. iar tratamentul curativ este puţin indicat. Boala se caracterizează printr-un edem puternic al zonelor afectate (fascia şi ţesutul adipos se deschid.Semnele clinice generale sunt reprezentate prin: stări de inapetenţă. boala se manifestă prin avorturi care apar la 22-45 de zile după monta fecundă sau în a doua parte a gestaţiei (când infecţia s-a produs după montă). 109 . deoarece odată fixată în sistemul nervos central. asociate cu reducerea apetitului sexual. iar apoi în sistemul nervos central al animalului. astfel că după 24-36 de ore apar spasmele tetanice ale musculaturii scheletului (tetania muşchilor spatelui şi gâtului curbează linia spinării. TETANOSUL este o infecţie cu clostridii produsă de bacteria Clostridium tetani (Bacilus tetani) care contaminează rănile. inapetenţă. Prevenirea se face prin serul antitetatic. a muşchilor. locală sau generală. Semnele clinice generale constau în febră. iar diagnosticul cert se stabileşte prin examene histopatologice şi bacteriologice de laborator. accentul punându-se pe cel preventiv (vaccinarea întregului efectiv). La fătare pot apare purcei morţi sau neviabili (subponderali). Manifestările clinice sunt mascate de simptomatologia bolilor la care se asociază. are loc ridicarea anormală a urechilor. pareze şi chiar paralizii ale trenului posterior. Tratamentul constă în administrarea de sulfamide şi antibiotice cu spectru larg. De regulă. apoi apare un prolaps al muşchiului. se multiplică la locul de pătrundere şi produce o toxină care difuzează în zonele înconjurătoare. prezentându-se sub formă de febră şi afecţiuni legate de sistemul nervos central (neconcordarea în mişcări. tratamentul nu este eficient. din diferite motive. La vieri apar orhitele uni sau bilaterale. cu măsuri severe de carantină. etc). EDEMUL MALIGN (Gangrena gazoasă) este tot o infecţie cu clostridii produsă de bacteria Clostridium septicum care invadează rănile pe care le au animalele. depresie generală. LISTERIOZA este declanşată de bacteria aerobă Listeria monocitogenes şi este mai puţin întâlnită ca atare. etc). Diagnosticul sigur se face prin examene serologice de laborator. înţepeniri ale membrelor similare celor din tetanos). Animalele afectate de listerioză au sfârşit letal. toxina este greu de combătut. bruceloza. abatere. etc. diagnosticul cert se poate stabili prin examen bacteriologic de laborator. tetania musculaturii respiratorii permite doar o respiraţie rapidă şi superficială. Apoi. tetania muşchilor masticatori înţepeneşte maxilarul. Tratamentul constă în administrarea în doze mari de antibiotice cu spectru larg şi curăţirea severă a plăgilor. iar fibrele musculare devitalizate creează cavităţi datorită contracturii). Pe lângă manifestările clinice. iar în final moartea survine prin asfixie.

cu febră mare. Confirmarea diagnosticului trebuie făcută prin examen bacteriologic de laborator. Animalele îşi pierd apetitul. STREPTOCOCIA apare datorită pătrunderii şi multiplicării rapide a streptococilor în organism. îndeosebi iarna şi primăvara când rezistenţa 110 . iar debutul bolii este brusc. Pentru dezinfecţia zonelor se va folosi o soluţie de 5% hidroxid de sodiu. care în contact cu oxigenul din atmosferă formează spori deosebit de rezistenţi la condiţiile de mediu. cardiace. inapetenţă şi depresie apare tusea prin sunete caracteristice de şuierături şi bolboroseală (exudatele pulmonare trec din alveole în bronhii). depresie. iar în cazurile severe poate apare peritonita. antraxul evoluează sub 3 forme: faringeală. lipsa consumului de apă. infecţiile streptococice pot apare sub diferite forme: septicemice. Este interzisă sacrificarea animalelor. La suine. streptococii pătrund în sânge.ANTRAXUL la suine este mai rar întâlnit. prezintă diaree. În forma nervoasă. inapetenţă. la porc. cea de-a treia formă evoluează supraacut. Evoluţia formei subacute durează 5-8 zile şi se încheie frecvent cu moartea animalelor. diaree. chiar câţiva zeci de ani) sau de utilizare în furajare a făinurilor de carne insuficient sterilizate sau chiar a consumului direct de carne contaminată cu antrax. febră. la nivel articular. iar cadavrele se incinerează în mod obligatoriu. deoarece bacilii antraxului pătrund în sânge şi invadează în acest fel întregul organism. iar moartea se poate instala la 24 de ore de la apariţia edemului (prin deshidratare şi afixie). Cea de-a doua formă se caracterizează prin prezenţa leziunilor inflamatorii cu zone necrotice şi ulcere la nivelul mucoasei intestinale şi a ganglionilor limfatici mezenterici. iar pentru punerea în evidenţă a bacilului prin examen de laborator. Tusea este uscată. De regulă. boala evoluează sub formă septicemică acută şi pulmonară subacută. Sub aspect clinic. amigdalelor şi ganglionilor limfatici din zona faringiană şi generează un proces inflamator exprimat printr-un edem al zonei. PASTEURELOZA denumită şi Septicemia hemoragică este produsă de bacilul aerob Pasteurella multocidae şi afectează în general tineretul suin cu mase corporale cuprinse între 25-60 kg. depresie. inapetenţă. neconcordare în mişcări. nervoase. Deşi mai rară la suine. iar moartea survine în 10-36 de ore. În prima formă. etc. cu descărcări mucopurulente la nivelul râtului. urinare cu sânge şi hemoragii cutanate moartea putând surveni într-un interval de 12-18 ore. organele se vor recolta cu foarte mare atenţie. febră şi chiar sânge în fecale. boala debutează brusc cu febră. iar tratamentul curativ se face prin sulfamidoterapie şi antibioterapie. În forma septicemică. În prima formă. pe lângă febră. În cazul formei pulmonare. Sursele de contaminare sunt reprezentate de păşunile infectate cu asemenea spori foarte rezistenţi (îşi păstrează viabilitatea şi virulenţa. dar poate fi declanşat de un bacil aerob numit Bacillus anthracis. intestinală şi septicemică. Categoria de suine cea mai sensibilă la această formă sunt purceii sub vârsta de 8 săptămâni. localizarea infecţiei cu streptococi are loc la nivelul encefalului şi meningelui. Animalele prezintă o stare generală de depresie. bacilii antraxului pătrunşi prin cavitatea bucală se localizează la nivelul mucoasei faringiene.

Adăposturile vor fi supuse acţiunilor de deratizare. crustele fiind mai numeroase şi mai extinse – moartea instalându-se în 5-10 zile. acută şi cronică. artrite. etc). dar întâlnită mai mult la tineretul suin. amoxacilină. infecţia se instalează la nivelul articulaţiilor şi se manifestă prin inflamarea acestora. dar certitudinea este dată prin examene de laborator. Forma cronică este mai rară. bacterie rezistentă la factorii fizico-chimici de mediu şi la antisepticele uzuale. aspect recunoscut după mersul greoi al animalelor. deşi leziuni cutanate produse de stafilococi pot fi întâlnite şi la porcii adulţi. iar temperatura corporală este în limitele fiziologice. eritromicină sau sulfamide potenţate. Convulsiile specifice meningoencefalitelor declanşează moartea animalelor în interval de 24-36 de ore. care prin uscare determină apariţia unor cruste situate periocular şi pe abdomen. În nici o formă de manifestare nu apar mâncărimi (pruritul). inapetenţă. întâlnită mai des la purceii în vârstă de 3-10 săptămâni. întâlnindu-se cu o frecvenţă mai ridicată la suinele cu vârste cuprinse între 2-5 luni. TUBERCULOZA la suine poate apare mai rar şi numai datorită contactului direct al acestora cu vite. dublat de măsuri de zooigienă. În forma articulară. Purceii sunt lipsiţi de vlagă se deshidratează şi mor în 24-48 de ore. Tratamentul este eficient dacă se instituie în faza incipientă bolii şi dacă se întinde pe o perioadă de 7-10 zile cu tylozină. EPIDERMITA EXUDATIVĂ A PORCILOR este cauzată de Staphylococcus hycus. oameni. Sursele de infecţie le reprezintă contactul direct al animalelor sănătoase cu cele bolnave. 111 . pe suprafaţa pielii apare un exudat uleios. fie prin testul de reacţie la tuberculină. Infectate cu bacteria Mycobacterium tuberculosis. Pe măsură ce boala progresează apare inflamaţia ganglionilor limfatici. în debut animalele prezintă semnele caracteristice infecţiilor generale (febră. de tipul Moldaminului. RINITA ATROFICĂ se caracterizează prin atrofia volutelor nazale şi consecutiv devierea râtului de la poziţia normală. conform legislaţiei sanitarveterinare. În evoluţia bolii se disting trei forme: supraacută. păsări contaminate. În cazuri de tuberculoză se va face testul la tuberculină pentru întregul efectiv de suine şi se vor elimina de urgenţă cazurile cu reacţii pozitive. meningitele. dezinsecţie şi dezinfecţie. Tratamentul recomandat în streptococie este cel pe bază de penicilină retard (cu perioadă lungă de acţiune). Diagnosticul se poate stabili pe baza semnelor clinice şi vârstei animalelor. diareea. prin leziunile pielii. de culoare brun-cenuşiu. Diagnosticul cert se poate stabili fie prin examen de laborator. scăderea în masă corporală. metrite şi chiar paralizii. În forma acută. orhite. În forma cardiacă infecţia cu streptococi se localizează la nivelul cordului şi se manifestă prin semne de insuficienţă cardiacă datorită endocarditei vegetative. ampicilină. În forma supraacută se instalează brusc o înroşire cutanată generalizată (pielea devine caldă. tusea. mastite. etc. moartea survenind ca urmare a emboliilor şi infarctelor. evoluţia este mai lungă şi predomină fenomenele cutanate exudative. Totodată. Receptivi la boală sunt purceii cu vârsta cuprinsă între câteva zile şi 5 săptămâni. iar părul este aglutinat).organismului este mai scăzută.

Forma acută se întâlneşte la purcei în vârstă de până la o săptămână şi se manifestă prin lipsa poftei de mâncare. râtul devenind mai scurt. cutanată şi respiratorie. diaree şi moartea în 3-4 zile. iar în final cu moartea animalelor. iar tratamentul se face prin vaccinări şi îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere. artrite şi chiar fenomene nervoase.1. Diagnosticul sigur se stabileşte prin examen bacteriologic de laborator. iar apoi se răspândesc pe regiunile joase ale pieptului şi abdomenului. furajele.care. 6.Deşi există mai multe ipoteze ştiinţifice asupra agenţilor patogeni cauzatori. Apariţia bolii este favorizată de condiţiile de alimentaţie şi întreţinere necorespunzătoare şi se caracterizează prin procese supurative în ţesuturi şi organe. iar când sunt afectate volutele de pe ambele părţi ale nasului se reduce lungimea şi diametrul cavităţii nazale. care apoi se acoperă cu descuamări roşiatice. actinomicoza. Forma subacută evoluează la aceiaşi categorie de vârstă cu bronhopneumonii. La scroafe apar avorturile. primele manifestări clinice observate sunt strănutul. la unghiul intern al ochiului apar scurgeri de secreţie lacrimală care menţin umedă zona (scurgerea lacrimală apare datorită înfundării cu exudate a canalului lacrimal nazal sau ca urmare a unei conjunctivite). etc. sursele de infecţie sunt reprezentate de materialul purulent evacuat din abcese. TRICOFIŢIA este produsă de ciuperci din genul Trichophyton şi se caracterizează prin leziuni ale pielii. mici şi de culoare gri. Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice cu spectru larg sau în instilaţii nazale cu soluţii de sulfamide şi antiinflamatoare. mamitele şi infecunditatea.3. Boala poate fi întâlnită în formă acută. în relief faţă de nivelul pielii. Pe măsură ce boala avansează apar scurgeri hemoragice de diferite intensităţi. Porcii mari se contaminează pe cale digestivă. râtul este deviat în partea care se atrofiază ajungând chiar până la o deplasare de 450. PIOBACILOZA PORCULUI este declanşată de agentul Actinomyces pyogenes. pityriazis rozea. Totodată.stări prin care animalele tind să elimine exudatul din cavitatea nazală. Măsurile preventive constau în asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare şi condiţiilor optimr de zooigienă. Boli micotice Din grupa bolilor micotice. la suine pot fi întâlnite: tricofiţia. aspergiloza. Se manifestă prin abcese superficiale sau profunde. care contaminează aşternutul. candidoza. pufăitul şi sforăitul . după o perioadă de incubaţie de 1-4 săptămâni produce o exotoxină şi enzime proteolitice. Forma cronică este întâlnită la tineretul suin şi la porcii adulţi. În situaţiile în care afecţiunea este unilaterală. frecvente abcese la nivelul articulaţiilor. leziunile apar sub formă de papule. diaree. şira spinării şi regiunile corporale laterale. care apar iniţial pe cap. subacută şi cronică. Dacă sunt afectate şi sinusurile frontale are loc o reducere a lărgimii capului între ochi fiind modificat faciesul animalului. La început. Totodată. Datorită 112 . iar purceii nou-născuţi pe cale ombilicală.

prin punerea în evidenţă a sporilor în descuamările de ţesuturi de la locul leziunilor. Tratamentul se face local prin tunderea părului. iar apoi sub formă de leziuni la nivelul splinei. Apoi. putând fi întâlnită pentru început la ugerul scroafei (datorită leziunilor produse de purceii cu colţii netăiaţi). purceii şi tineretul. CANDIDOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organismul animalului) produsă de Candida albicans (Monilia albicans). Astfel. Tratamentul constă în aplicarea locală de pomezi cu acid salicilic. ficatului. unde culoarea leziunilor este gălbuie şi acoperită de cruste. rinichilor. bucale şi a buzelor. vezicii urinare. iar părul nu este complet îndepărtat din zonele afectate. îndepărtarea ţesuturilor descuamate şi aplicarea unor pomezi de tip Osmatin. Agenţii patogeni se localizează frecvent în muşchii abdominali şi diafragmatici. apărând o zonă din care lipseşte părul. centrul leziunilor tinde către vindecare. 113 . stări care sunt urmate în scurt timp de apariţia unor leziuni cutanate. sulf. Semnele generale constau în reducerea apetitului animalelor. Totodată se vor evita tratamentele prelungite cu antibiotice. la nivelul pielii apar o serie de puncte mici. fie prin administrarea de micostatice şi antibiotice. precum şi administrarea de micostatice. şi în respectarea condiţiilor optime de zooigienă. precum şi prin asigurarea condiţiilor de zooigienă corespunzătoare în adăposturi şi padocuri. De regulă. sete exagerată. sub forma unor plăgi albicioase la nivelul mucoasei nazale. etc. Boala evoluează sub formă cronică şi afectează ţesuturile moi. uşor îngroşate care se concentrează formând noduli. vomitări. aspect care conduce la deprecierea carcaselor. la suine. Semnele clinice sunt variate. etc. ACTINOMICOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organism şi se poate localiza la nivelul mucoaselor şi diferitelor organe) produsă de Actinomicoza bovis – un saprofit întâlnit la nivelul mucoasei bucale şi care pătrunde în ţesuturi pe cale mecanică.scărpinatului. Diagnosticul sigur se stabileşte prin examen de laborator. Clorox şi Femerol. leziunile progresează din centru spre periferie dând un aspect caracteristic de “inel”. regiunile afectate se îngroaşă şi capătă o culoare roşie. fie chirurgical pentru zonele accesibile. culoarea este roşiatică şi lipsită de cruste. Aceşti noduli de culoare maronie prezintă în centru o uşoară depresiune. La necropsia animalele prezintă pseudomembrane la nivelul mucoasei intestinale. Tratamentul constă în aplicarea pe zonele afectate a badijonărilor cu glicerină şi borax. PITYRIAZIS ROZEA este o micoză cutanată care afectează îndeosebi specia suină. iar tratamentul general se face. cu predilecţie. până la simptome de encefalită. Treptat. mergând de la modificarea apetitului. roşii. ASPERGILOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organismul animalului) produsă de ciuperci din genul Aspergillius. diaree. Faţă de taurine. Diagnosticul se stabileşte şi prin examen de laborator. boala este consecinţa tratamentelor excesive şi de lungă durată cu antibiotice (rezidurile de antibiotice favorizează dezvoltarea agentului patogen) şi apare la tineretul suin.

F M Fig. provocându-şi răni – porţi deschise pentru infecţiile virale. 79 Sarcoptes scabiei. de componentele boxelor. uneori violent. cu ulei şi diverse insecticide). micotice. iar în prezent se recomandă tratamentul injectabil cu Ivermectină. (fig 78) parazitează în exclusivitate porcul. Buhăţel. purecii. 1983) 114 . Ca tratament. 1983) Femelele sunt mai mari decât masculii (4-6 mm) şi depun zilnic 3-4 ouă ataşate la baza firului de păr. 79) trăiesc în galerii sau tunele săpate în straturile cornoase ale pielii animalelor. animalele devin agitate. nu se hrănesc. la suine pot fi întâlnite: parazitoze externe şi parazitoze interne. 78 Haematopinus suis (după T. PARAZITOZELE EXTERNE ale suinelor sunt provocate de paraziţi externi care aparţin încrengăturii Artropoda (nevertebrate cu picioarele articulate).4. care eclozionează după 12-20 de zile. bacteriene. aceste insecte parazitează corpul tuturor categoriilor de suine. reprezentanţi ai claselor Insecta şi Arahnida (muştele. Agenţii patogeni (fig.6. păduchii. irită pielea şi determină animalele să se frece. deoarece el nu poate trăi pe alt animal. etc. care combate atât parazitozele externe cât şi pe cele interne. Râia porcină este declanşată de Sarcoptes scabiei var.1. suis. În condiţiile unei zooigiene deficitare. căpuşele şi alte insecte). Păduchele porcului (Haematopinus suis). Boli parazitare Din grupa bolilor parazitare. se scarpină cu putere. iar sporul în masă corporală scade vizibil. în decursul timpului au fost utilizate diferite metode (ungerea pielii animalelor cu petrol. var. suis (după T. Buhăţel. În cazul infestaţiilor masive. Fig.

îngroşări şi arii pulmonare enfizematoase sau cu conţinut de exudat. până la viermii din încrengăturile Nematoda. Prin scărpinare se eliberează fluidele din veziculele formate la suprafaţa pielii şi se formează cruste care pot modifica considerabil aspectul pielii. ochilor. urechilor. Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator. diminuează viteza de creştere. Limbricii de porc (Ascaris lumbricoides) în stadiul adult se instaleză la nivelul intestinului subţire. Viermii nodulari (Oesophagostomum dentatum). animalele sunt neliniştite şi se scarpină violent. Limbricii stomacali (Hyostrolgylus rubidus) se instalează la nivelul stomacului şi produc leziuni ale mucoasei. iar în cazul formelor pulmonare şi hepatice pot produce tuse şi icter. ca forme adulte. PARAZITOZELE INTERNE ale suinelor sunt produse de o serie întreagă de paraziţi. la nivelul mucoasei şi submucoasei intestinului gros. etc) şi se repetă la 60 de zile. aritmii cardiace. Animalele prezintă tuse. diaree şi slăbire progresivă. completat cu cel de laborator. prezenţa lor în corpul animalelor reduce apetitul. slăbire până la hemoragii.Deşi reproducerea paraziţilor nu are loc decât pe corpul animalului gazdă. indivizii sau ouăle căzute de pe acesta rămân vii timp de 2-3 săptămâni şi au posibilitatea să se mute pe alt animal. dificultăţi în respiraţie. în special în pulmoni şi ficat. 115 . Cu un ciclu biologic de 50-60 de zile. care din punct de vedere zoologic pot fi încadraţi de la organisme unicelulare din încrengătura Protozoa. iar tratamentul se face cu preparate pe bază de fenotiazină şi piperazină. iar larvele migrează în alte organe interne putând fi găsite şi în inimă. La nivelul bronhiilor. paraziţii produc leziuni care conduc la dilataţii. precum şi tratament pe cale generală cu Ivermectină. Cu un ciclu biologic de 50 de zile provoacă animalelor inapetenţă. în timpul scărpinării. Animalele prezintă inapetenţă. până la ulcere stomacale. Trichinella (Trichinella spiralis) produce trichineloza . Produc bola numită ascaridioză. iar larvele migratoare inflamaţii ale ganglionilor limfatici şi endocardite. scăderea apetitului. iar ca forme larvare de noduli închistaţi. iar diagnosticul se pune pe baza examenului clinic. ca forme adulte la nivelul plămânilor. iar tratamentul recomandat este administrarea de Ivermectină. Treptat are loc o inflamaţie şi o tumefiere a ţesuturilor infestate. Tratamentul este dificil. dar se pot utiliza produse organo-fosforice. Tratamentul constă în aplicarea locală de soluţii uleioase sau unguente acaricide. iar în stadiile larvare sunt transportaţi prin sânge şi limfă la nivelul unor organe interne. la încheieturi sau alte zone cu părul şi pielea fină. Primele leziuni care apar datorită infestării cu râie sarcoptică se observă în jurul râtului.una din cele mai periculoase boli pentru om. Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator (evidenţierea ouălor din fecale şi chiar eliminarea formelor adulte prin defecare). Limbricii de plămâni (Metastrongylus elongatus) au corpul filiform şi se localizează. Produc boala numită metastrongiloză. Piperazină. Trematoda şi Cestoda. se întâlnesc la nivelul intestinului gros. iar tratamentul se face cu diferite substanţe ascaricide (uleiul de Chenopolium.

Fig.Are ca gazde principale porcul şi omul. calul. b. Lipsa unor tratamente eficiente impune obligatoriu examenul trichinoscopic al cărnii şi este interzis consumul de carne de porc din surse necunoscute. Trypanosomiazele sunt produse de înţepăturile unor insecte care se hrănesc cu sângele animalelor şi care inoculează în organism diferiţi paraziţi unicelulari. 1983) a. Giardia este un flagelat care se localizează în ficat şi canalele biliare. prin iritaţiile produse la aceste nivele poate constitui factor favorizant pentru infecţiile cu alţi germeni. Ultimele două proglote conţin ouă.). cel mai des întâlnită este Tenia hydatigena. ea reprezintă un potenţial pericol pentru îmbolnăvirea omului. ca adult trăieşte în intestin. Ca tratement se recomandă Ivermectina. 80 Ciclul evolutiv la Trichinella spiralis (după T. 116 . La suine. 80). care ajunse la maturitate se desprind şi sunt eliminate odată cu fecalele care. vaginală) şi care. iar corpul este lung şi împărţit în segmente numite proglote. Larvele acestui parazit migrează prin peretele intestinelor în sânge. Este periculos pentru oameni şi în special pentru copii. Buhăţel. ajunge apoi la nivelul pulmonilor sau ficatului unde formează chişti de diferite dimensiuni. plini cu lichid clar. Acestea prezintă un scolex dotat cu cârlige pentru fixare. Teniile sunt paraziţi interni aparţinători încrengăturii Cestoda. Viermi adulţi (mascul şi femelă). Infestarea altor specii se realizează prin ingerarea cărnii contaminate care nu a fost supusă unui proces de prelucare prin căldură. Deşi boala evoluează adeseori inaparent. etc. câinele. iepurele. (fig. iar formele larvare migrează în ficat sau alte organe din cavitatea peritoneală. Caracteristic acestui parazit este pătrunderea larvelor în sarcolema fibrei musculare unde se închistează putând rămâne ani de zile viabile în acest stadiu. Chistul hidadic este produs de un parazit intern numit Echinococcus granulosis. Biocenoza animalelor sălbatice. Trichomonasul este un parazit flagelat întâlnit de regulă pe diferite mucoase (nazală. La om. care. la rândul lor reprezintă surse de infestaţie pentru alte animale. trichinela produce suferinţe cumplite şi chiar moartea. precum şi o serie de gazde intermediare (şobolanul.

scăderea apetitului. Hipotrepsia apare numai la tineretul suin şi se caracterizează prin subdezvoltare. În stadiul avansat se instalează o paralizie cu tremurături care se transformă în convulsii şi se termină cu moartea animalelor. 117 . nu este pregătit să consume cantităţi mari de furaj concentrat cu nivel proteic ridicat. iar de regulă sunt surprinşi purceii cei mai bine dezvoltaţi. agitaţie. care. La necropsie acesta este confirmat de edemele şi infiltraţiile hemoragice de la nivelul pulmonilor. cât şi în ceea ce priveşte raportul calciu-fosfor. atât echilibrate proteic. o aparentă orbire ce determină ca animalele să se lovească de pereţii boxelor sau diferite obiecte din boxe. al rinichilor şi al intestinelor. etc). Diagnosticul trebuie stabilit pe baza vârstei animalelor. Afecţiunea apare la tineretul suin după înţărcare. Boala edemelor nu are o etiologie bine cunoscută. urmate de mişcări în cerc. de săruri minerale. Boala se poate întâlni la tineretul suin (nu trebuie confundată cu rahitismul). Boala debutează brusc cu necoordonarea mişcărilor. neavând încă tractul digestiv bine dezvoltat. urechilor şi ţesutului subcutan al feţei şi împrejurul rectului. dar cu asigurarea apei la discreţie. pericardiac. de lipide.1. boala se recunoaşte după edemele pleoapelor. frecveţă ridicată la fracturi. Edemul pulmonar este vizibil prin respiraţia dispneică şi secreţii sangvinolente la nivelul nărilor. iar la apariţia primelor simptome animalele se supun unui post sever. Osteoporoza se poate instala în cazul unei alimentaţii deficitare în proteină şi se defineşte ca fiind o atrofie osoasă consecutivă unei insuficienţe de osenogeneză (oseina este o substanţă preosoasă de origine proteică cu rol în cursul osificaţiei). la suine pot fi întâlnite tulburările legate de: nivelul de proteine. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE PROTEINE pot apare atât în cazul carenţei cât şi excesului de proteine în raţia suinelor. întârzierea maturităţii sexuale şi apariţia diferitelor dermatoze. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE LIPIDE sunt mai rar întâlnite la suine şi se caracterizează prin deficienţe în creştere. care consumă cantităţi mari de furaje. La exterior. dar şi la suinele castrate.6. Tratamentul impune susţinerea funcţiilor vitale prin administrarea de cardiotonice. a simptomatologiei clinice. Boala se caracterizează prin tulburări locale şi generale (deformarea şi fragilitatea oaselor lungi. îngroşarea pielii cu pierderea elasticităţii. cu vârste cuprinse între 8-14 săptămâni. Tratamentul constă administarea unor raţii de furaje.5. decubit prelungit şi întârzieri în creştere. dar se suspicionează a fi o enterotoxiemie specifică tineretului suin. eliminându-se complet hrana timp de 24-48 de ore. datorită faptului că hormonii sexuali sunt implicaţi în metabolismul proteic şi al calciului. Boli de nutriţie Din grupa bolilor de nutriţie. de vitamine. Prevenirea acestor tipuri de tulburări se face prin hrănirea animalelor cu raţii echilibrate de hrană.

o boală specifică perturbării metabolismului fosfo-calcic este rahitismul. iar părul apare zbârlit şi lipsit de luciu. de aplomb.15%). în excitabilitatea neuromusculară şi echilibrul acido-bazic. pareze. la scroafe pot apare avorturi. boala se caracterizează prin scăderea nivelului glucozei în sânge (sub 50 mg%).doza toxică de NaCl fiind de 0. La exemplarele afectate de rahitism se remarcă deformări articulare. La suine. pareze şi paralizii. pareze post-partum. salivaţie şi pedalări ale membrelor. oasele lungi apar curbate. iar fosforul în fenomenele de absorţie intestinală. Calciul şi fosforul. Carenţa celor două elemente se poate datora fie eliminării lor în anumite stări fiziologice. iar procentul de mortalitate poate ajunge la 70-80%. dar mai ales la rasele şi liniile de suine cu o dinamică foarte mare de creştere. precum şi evitarea acţiunii stresante a frigului asupra purceilor nou-născuţi. în excitabilitatea neuromusculară şi în creşterea animalelor (pentru o dezvoltare normală. cu repercursiuni asupra dezvoltării şi sănătăţii acestora. vârsta. Boala poate fi întâlnită la tineretul suin. La suine. Asociată cu factorul frig şi starea de agalaxie (lipsa de secreţie a laptelui de către scroafe). În perioada de gestaţie. Hipoglicemia purceilor se instalează la purcei. O altă boală datorată perturbării echilibrului fosfo-calcic şi îndeosebi a lipsei de calciu din alimentaţie este hipocalcemia scroafelor (tulburările apar datorită solicitării intense a organismului scroafelor în perioada de gestaţie şi lactaţie). masa corporală. cad în lateral şi prezintă masticaţie în gol. excesul de clorură de sodiu (sare de bucătărie) în alimentaţie conduce la intoxicaţii severe . excesul unui element agravând simptomele carenţei în celălalt element. paralizii. Intoxicaţiile se manifestă prin vomă. a echilibrului acido-bazic şi a permeabilităţii celulare. tulburări nervoase. etc. anorexie (reducerea poftei de mâncare).TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE GLUCIDE se manifestă mai mult la purceii nou. în raţia purceilor poate participa în procent de 0.născuţi. Purceii hipoglicemici devin neliniştiţi. deviaţii ale coloanei vertebrale. în corelaţie cu rasa. legate printr-o solidaritate metabolică.010-0. 118 .220 kg. procesele de sinteză energetică şi constituient al moleculei de ADN). Tratamentul curativ constă în administrarea de soluţii de glucoză intraperitoneal. Măsurile de prevenire constau în asigurarea alimentaţiei scroafelor gestante şi în lactaţie cu raţii corespunzătoare cantitativ şi calitativ. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL SĂRURILOR MINERALE pot fi întâlnite la toate categoriile de suine. Tratamentul constă în administrarea de suplimente minerale şi vitamina A+D. Clorul şi sodiul participă la menţinerea presiunii osmotice din ţesuturi. tremurături. etc. urmată de manifestări nervoase. în primele 3 zile de viaţă şi reprezintă principala cauză a mortalităţii din această perioadă. au rol plastic şi de constituire a unor enzime şi coenzime (calciul intervine în permeabilitatea celulară. dar reuşita tratamentului depinde de stadiul la care se intervine. care se traduce prin lipsa de mineralizare şi de formare a oaselor. Un aspect important este cel legat de raportul sodiu-potasiu. Potasiul are rol în procesele de osmoză. colaps. iar după fătare. dinamica de creştere. fie cantităţilor relativ reduse din organism. contracţii musculare şi fragilizarea oaselor (la nivelul oaselor se instalează osteomalacina care le face fragile).

Tratamentul constă în administrarea de suplimente minerale şi vitamina A+D, în funcţie de rasă, vârstă, masa corporală, etc. Seleniul, în corelaţie cu vitamina E prezintă funcţii antioxidante şi de catalizator biologic în cadrul unor sisteme enzimatice. La suine, lipsa seleniului poate produce o gamă largă de afecţiuni de reproducţie (la scroafe se poate declanşa mortalitatea embrionară), întârzieri în creştere, miopatii ale cordului, artrite, scăderea rezistenţei generale la infecţii, etc. Zincul reprezintă un constituent al unor enzime sau factor de activare al altora în corelaţie cu vitamina A sau unii hormoni. Lipsa acestui element mineral din alimentaţia suinelor produce maladia cunoscută sub numele de paracheratoză, întâlnită îndeosebi la porcii în vârstă de 5-8 luni, cu mase corporale de 60-70 kg. Boala este o epidermoză distrofică caracterizată prin apariţia de scuame sau cruste pe suprafaţa corpului animalelor. Tratamentul constă în suplimentarea raţiilor cu săruri de zinc sau chiar injectarea zincului în suspensii uleioase. Iodul este necesar dezvoltării normale şi funcţionării glandei tiroide, fiind un component al tiroxinei care controlează rata metabolismului energetic. Deficienţa de iod se remarcă prin apariţia la fătare a purceilor fără păr, cu pielea de pe cap, gât şi umeri îngroşată şi edematoasă, care, deşi se nasc vii, mor în câteva ore de la naştere. Fierul constituie componentul esenţial al moleculei de hemoglobină cu funcţie fiziologică în transportul oxigenului, precum şi a unor enzime. Lipsa de fier se manifestă îndeosebi la purceii nou-născuţi (în primele 2-3 zile după naştere), dar şi la tineret şi la animalele adulte. Mai mult, chiar laptele scroafelor este sărac în acest element, lucru care poate conduce la instalarea anemiei de tip hipocromatic TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL VITAMINELOR afectează procesele de creştere şi dezvoltare a materialului biologic suin, de la stări de hipovitaminoze uşoare până la avitaminoze. Vitamina A, cu rol în integritatea structurală şi funcţională a celulelor epiteliale ale organismului animal este absolut necesară în alimentaţia suinelor. La tineret, deficienţele în această vitamină sunt însoţite de întârzieri în creştere, iar la scroafele gestante apare o rată crescută a mortalităţii embrionare, avorturi şi purcei morţi la fătare. Vitamina D acţionează favorabil asupra metabolismului fosfo-calcic, iar lipsa ei din raţiile suinelor conduce la dereglări de creştere, iar în final la rahitism. Vitamina E, în cantităţi insuficiente conduce la tulburări cardiace, distrofii musculare şi tulburări de reproducţie, în special legate de ovulaţie şi implantarea embrionilor. Vitamina K, cu rol antihemoragic poate deveni deficitară în organismul suinelor în cazul intoxicaţiilor cu unele raticide, cum ar fi Varfarina (drivat al Dicumarinei care acţionează ca antagonist al vitaminei K). Vitamina B1 este prezentă în cereale, iar la suine, lipsa ei din alimentaţie este mai rar întâlnită. Vitamina B2 este prezentă în furajele verzi. Carenţa vitaminei B2 din alimentaţia suinelor conduce la reducerea secreţiei lactate a scroafelor, la apariţia de erupţii şi ulceraţii ale pielii, întârzierea creşterii materialului biologic, etc.

119

Vitamina B6 are rol în metabolismul proteinelor şi este întâlnită relativ rar în mod natural la suine. Totuşi, lipsa ei din raţii conduce la întârzieri în creştere, anemii hipocrome severe, necoordonarea mişcărilor, excitabilitate nervoasă. Vitamina PP, denumită şi acid nicotinic sau niacină intervine în sinteza substanţelor cromoproteice. Lipsa acestei vitamine din raţii determină o evoluţie mult mai gravă a salmonelozei, sub formă de enterite necrotice fără posibilităţi de vindecare. Vitamina C intervine în procesele de oxidoreducere, iar lipsa ei din raţii determină stări astenice, întârzierea cicatrizării plăgilor, predispoziţia animalelor la infecţii, etc. 6.1.6. Tehnopatii Tehnopatiile se definesc ca fiind acele maladii generate de greşelile managementului tehnologic necorespuzător şi mai puţin ştiinţific aplicat în creşterea şi exploatarea suinelor domestice. Şocul termic, insolaţia şi arsurile pot fi întâlnite în sezoanele călduroase, când animalele sunt expuse în mod necontrolat la radiaţiile solare. Datorită stratului de grăsime, suinele adulte sunt sensibile la căldură, iar în condiţiile unei umidităţi relativ crescute este împiedicată termoreglarea corporală prin procesul de transpiraţie şi evaporare a transpiraţiei. În cazul şocului termic se instalează anoxia (situaţie deficitară în folosirea oxigenului la nivelul celulelor şi ţesuturilor), respiraţia dispneică cu gura larg deschisă, hipertermia mucoasele capătă aspect cianotic, apare coma, iar în final moartea animalelor. Arsurile se întâlnesc de obicei la rasele de suine cu pielea depigmentată (albă), iar severitatea lor este în strânsă legătură cu durata expunerii animalelor la soare. La tineretul suin pot apare chiar necroze ale urechilor şi cozii. Şocul de stress reprezintă consecinţa influenţei unor factori care depăşesc limitele fiziologice admise şi care produc modificări neuro-hormonale ce perturbă echilibrul organismului (efortul fizic exagerat şi prelungit, aglomerările mari de indivizi în spaţiile de cazare, condiţiile de microclimat necorespunzătoare, transport, tratamente, sacrificare, etc). În prezent se cunoaşte că sensibilitatea la stress este guvernată de prezenţa genei HAL, responsabilă cu acest caracter. Prin profilaxie genetică şi prin intermediul diferitelor tehnici se pot identifica şi elimina de la reproducţie indivizii purtătorii de asemenea gene. Sindromul de pică se manifestă prin tendinţa animalelor de a linge sau consuma substanţe complet străine de alimentaţia normală. Cu o etiologie complexă, în declanşarea acestui sindrom sunt incriminaţi factori tehnologici, de nutriţie şi chiar infecţioşi. În mod frecvent, sindromul de pică este declanşat de carenţele de proteine, săruri minerale şi vitamine, corelate cu insuficienţa spaţiilor de cazare a animalelor, lipsa de mişcare, etc. În atare situaţii, animalele încep să consume tencuiala de pe pereţii boxelor, cărămizile din zid, aşternutul, placenta sau chiar purceii nou-născuţi. Sindromul de canibalism se manifestă prin muşcarea de către unii indivizi a urechilor sau cozilor altor indivizi din acelaşi grup de animale. Astfel, la apariţia

120

sângelui sau din spirit de imitaţie sunt atarşi tot mai mulţi indivizi, care muşcă acelaşi animal, din acelaşi loc. Pentru prevenirea canibalismului, în crşterea intensivă se recomandă amputarea cozilor încă din stadiul de purcel. Desmorexiile sacropubiene se întâlnesc de regulă la scroafe, în ultima perioadă de gestaţie sau chiar înaintea fătării. Această tehnopatie este determinată de alunecările scroafelor pe pardoselele şi aleile alunecoase, deoarece înainatea fătării ligamentele devin mai elastice. Membrele posterioare alunecă în lateral exercitând presiuni asupra simfizei pubiene şi deplasarea oaselor centurii pelviene din poziţia normală. Desprinderea capului femural poate fi uni sau bilaterală şi este favorizată de particularităţile anatomice ale articulaţiei coxo-femurale la porc. Aât în cazul desmorexiilor sacropubiene cât şi în situaţiile desprinderii capului femural se recomandă sacrificarea animalelor. Afecţiunile podale cuprind o varietate de crăpături ale copitei şi panariţii care îngreunează vizibil deplasarea animalelor. Asemenea afecţiuni sunt provocate de pardoselile necorespunzătoare (duritatea prea mare a pardoselilor, dimensiunea necorespunzătoare a elementelor grătarelor, aşternuturile murdare şi contaminate cu diverşi germeni, etc.).

6.2. ACŢIUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR

Încă de la naşterea animalelor, în sectoarele de creştere şi exploatare a suinelor domestice pot fi întâlnite o serie de acţiuni cu caracter zoo-veterinar – manopere care, în principal trebuie efectuate cu responsabilitate şi conştinciozitate, fie de către fermier, fie de medicul veterinar sau chiar direct de către îngijitor. Pentru efectuarea în bune condiţii a acestor acţiuni sunt necesare o serie de instrumente care trebuie dezinfectate şi păstrate permanent în condiţii corespunzătoare de lucru (fig. 82). Secţionarea cordonului ombilical se face cu ajutorul unei foarfeci chirurgicale, la 4-5 cm de abdomen cu scopul de a preveni pătrunderea diferitelor infecţii în organismul purceilor nou născuţi. După secţionare, partea de ombilic rămasă se va badijona cu tinctură de iod.

A

121

B C Fig. a unei foarfeci curbate sau chiar a unei unghiere mai mari. secţionarea discului intervertebral şi sutura pielii în puncte separate. cu eventuale leziuni ale cozii. 1982) A. Incizia se practică la nivelul discului intervertebral. Anestezia poate fi: generală. Administrarea de fier organic se face la 3-4 zile după naşterea purceilor şi are drept scop prevenirea anemiei feriprive. Acţiunea constă numai în retezarea vârfurilor celor 4 colţi. regională şi locală. Acţiunea se face cu ajutorul unei seringi automate. La purcei. iar hemostaza se realizează prin cauterizarea bontului. durerile şi reflexele animalelor pe timpul anumitor intervenţii zoo-veterinare. 81 Diverse instrumente necesare acţiunilor zoo-veterinare (după T. cu ajutorul unui cleşte special. 122 . astfel încât purceii nu mai pot să sugă şi mor. păstrând primele 2-3 vertebre codale. fără a mai fi necesare alte îngrijiri postoperatorii. C. Tăierea cozii (codotomia) se practică în scop preventiv sau curativ. coada se taie în primele zile după naştere cu ajutorul unei foarfeci chirurgicale. Instrumente pentru hemostază şi sutură. B. Anestezia generală se aplică în mod obligatoriu în operaţiile de mare chirurgie şi se realizează cu ajutorul unor substanţe narcotice transportate de sânge. codotomia trebuie realizată sub anestezie şi presupune incizia pielii. asigurând prin injectare intramusculară 150 mg de fier pentru fiecare purcel. Îndepărtătoare Tăierea colţilor la purceii nou-născuţi are drept scop prevenirea rănirii glandei mamare a scroafei pe timpul suptului. Tăierea prea jos a colţilor poate conduce la congestionarea maxilarelor. Buhăţel. Anestezia suprimă cunoştiinţa. Operaţia trebuie urmată în mod obligatoriu de antibioterapie. ligatura vaselor de sânge. Instrumente pentru incizii şi secţionare. La suinele adulte. păstrând integral marile funcţii ale organismului. în caz de canibalism.

Tratarea abceselor la suine trebuie făcută cu mare atenţie. în funcţie de masa corporală. Anestezia locală se realizează prin infiltraţii cu soluţii de procaină sau xilină 1-2% sau prin aspersiuni cu kelen. putându-se încheia cu moartea animalului. 123 . în cavitatea formată se pulverizează manis.La suine. anestezia pe traiectul nervilor (soluţia anestezică se administrează pe traiectul nervilor în punctele unde aceştia pot fi abordaţi). anestezie epidurală (în spaţiul epidural se introduce soluţie anestezică 2%). dar imprimă miros neplăcut cărnii). cornul excedentar sau crescut defectuos la nivelul unghiilor trebuie curăţat. din interior către exterior. Abcesele de la nivelul urechilor şi pielii formate datorită infectării unor răni provocate prin muşcături sau accidente în spaţiile de cazare se tratează prin deschidere şi drenare. anestezie paravertebrală (soluţia anestezică se injectează la locul de ieşiere a nervilor rahidieni din canalul vertebral). Propaphenin. 7-25 ml. urmate de pareze şi paralizii nu se tratează şi se recomandă identificarea cât mai timpurie în vederea sacrificării animalului în cauză.25-0. Periodic.Cloroform (se administrează prin inhalaţie. cu bisturiul sterilizat se practică o incizie largă. Aceasta pot fi: rahianestezie (în lichidul cefalorahidian se administrează soluţie de procaină 8%). verticală pentru scurgerea cât mai completă a colecţiei purulente. Apoi.15-0.Clorhidrat sol. . La suine. iar efectul lor apare după 1015 min. asociat cu anestezie locală).17 g/kg masă musculară). în zona abcesului se recomandă pensulaţii cu tinctură de iod. 20% (se administrează în doză de 0. Astfel. dar fără a face sutura pileii. deoarece afecţiunile podale pot genera dureri şi implicit refuzul de a efectua saltul şi monta. Îngrijirea copitelor trebuie acordată. Mai întâi.Combelen Bayer (se administrează intramuscular în doză de 0. tăiat şi pilit. Combelen. Anestezia regională suspendă temporar sensibilitatea unei regiuni corporale.3 ml pentru 10 kg masă corporală.2-0. Tranchilizantele sau neuroplegicele. Plegomasin. Abcesele piobacilare ale coloanei vertebrale. 5% (se administrează în doză de 0. abcesele faringiene se caracterizează prin febră. asociate cu anestezia locală sunt: Largactylul. vierilor pentru reproducţie. deoarece acestea pot avea o etiologie complexă şi se pot localiza sub diverse forme şi mărimi la nivelul diferitelor regiuni corporale. pentru grăbirea colecţiei purulente. După scurgerea colecţiei purulente. Nu se recomandă deschiderea abcesului când este dur (fără colecţia purulentă). iodoform sau antibiotice. acestea se administreză în doze de 3-5 mg/kg masă corporală vie. . timp de 1-2 ore. .Clorhidrat sol. îndeosebi. cu ajutorul unei chiurete sau a unui tampon de tifon steril fixat într-o pensă se îndepărtează membrana piogenă astfel încât vindecarea să se facă cât mai repede. pentru asemenea intervenţie se poate folosi: . Când abcesul a devenit moale şi flatulent. Clordelazin. îngreunarea deglutiţiei şi a respiraţiei. Mucoasele se pot anestezia prin badijonare cu cocaină 3-5%.30 g/kg masă corporală pe cale intraperitoneală). blocând trunchiul nervos cu soluţie de procaină 3-4 %.

124 . cu scop economic şi de îmbunătăţire a calităţii carcaselor. Castrarea scroafelor trebuie efectuată de personalul veterinar calificat şi se execută în decubit lateral. iar mameloanele devin turgescente şi alungite. Diagnosticul gestaţiei la scroafă se stabileşte cu dificultate din cauza stratului de grăsime. a buzelor a cozii. Mamelele capătă forma unor cupe. Castrarea vierilor criptorhizi revine în exclusivitate medicului veterinar.Pododermatitele generate de pardoseala. femelele fiind contenţionate cu o frânghie solidă pe o scară (lungă de circa 2 m. având capul mai jos decât trenul posterior. Plăgile se aspersează doar cu sulfatiazol 20%. câte 5-6 ml/cordon testicular. începând de la stadiul de purcel sugar şi până la masculul supus reformei. Recoltările de sânge pentru diferite examinări se fac prin puncţionarea venelor (vena auriculară externă). secţionarea marginii urechii. la grosimea unui creion (6-7 mm) iar după a 60-a zi apare pulsul caracteristic vibrator. prin laparatomie şi îndepărtarea testiculului captiv din cavitatea abdominală. În a II a perioadă de gestaţie se constată mărirea şi coborârea abdomenului. deoarece necesită o intervenţie chirurgicală mai laborioasă. Castrarea vierilor se poate practica la orice vârstă. iar la vierii adulţi este indicată scroprevenţia antitetanică. (fig. palparea fetuşilor putându-se face numai în ultima perioadă de gestaţie. faţă de artera iliacă externă. în urma torsiunii şi smulgerii se realizează hemostaza). castrarea se realizează prin incizia scrotului cu ajutorul bisturiului. Mai multă precizie în diagnosticul gestaţiei la scroafă dă aparatul cu ultrasunete. cu 6-7 bare transversale lungi de 40-45 cm). efectuarea celor două incizii scrotale şi exteriorizarea testiculelor este recomandabil să se utilizeze diferite tipuri de pense care se menţin strânse pe cordonul testicular timp de 3-5 minute.82) sau pe o masă de operaţie înclinată la 450.20-a zi de gestaţie. Castrarea suinelor se practică atât la masculi cât şi la femele. Examenul transrectal se face numai la scroafele cu masa corporală de cel puţin 150 kg şi se bazează pe diferenţa de calibru şi caracterul pulsatil al arterei uterine. La purceii sugari. La vierii cu mase corporale de peste 30-40 kg (care au deja cordoanele testiculare mai groase şi cu vascularizaţia bine formată) după anestezia locală cu procaină 2%. Artera uterină medie se îngroaşă de la dimensiunea unui pai (2-3 mm) în a 10 . precum şi evidenţierea scobiturii flancului. exteriorizarea testiculelor şi detaşarea lor prin torsiune şi smulgere (datorită contracţiei fibrelor elastice din componenţa peretelui vascular. deasupra ultimelor două mamele. după ce locul a fost supus unei toalete locale cu un antiseptic. grătarele sau aşternutul necorespunzător trebuie tratate prin toaletă chirurgicală urmată de tratamente antiinflamatorii şi antibioterapie.

iar cornele uterine au o consistenţă mai tare. ţesutul adipos şi fascia abdominală externă pe o distanţă de 5-8 cm. 1982) Scopul unei asemenea poziţionări este acela de a deplasa anterior masa intestinală. iar pentru prevenirea infecţiilor. cu mătase sau nylon în puncte separate (fig. Apoi. Stratul muscular se dilacerează manual până când apare stratul adipos subperitoneal. 82 Contenţia scroafei pentru castrare (după T. După ce piciorul posterior stâng sau drept al scroafei se leagă întins cât mai în spate (în funcţie de poziţia pe care animalul o are pe planul înclinat) se trece la toaletarea regiunii (tunderea părului şi badijonarea cu tinctură de iod) şi efectuarea anesteziei locale (pe linia de incizie. Peritoneul se secţionează cu foarfeca. dirijate oblic în sus şi înapoi. Dacă plaga este mare se suturează cu catgut în fir continuu stratul musculoperitoneal. în direcţie verticală. Apoi. Ovarul se fixează între cele două degete şi este adus pe lângă perete în plagă. iar orificul se lărgeşte cu mâna. cu ajutorul unui bisturiu foarte bine ascuţit se incizează cu atenţie pielea. A B 125 . în plaga operatorie se fac aspersiuni cu sulfatiazol sau antibiotice. În situaţia în care nu se găseşte ovarul se aduce în plagă cornul uterin care se deapană cu răbdare până la evidenţierea ovarului. până la unghiul extern al iliumului. După castrare este recomandabilă seroprevenţia antitetanică. unde este identificat ovarul muriform şi elastic. pornind de la unghiul extern al iliumului (la un lat de deget) spre penultimul mamelon. Al doilea ovar se abordează direct sau prin depănarea cornului uterin cu ovarul extirpat până la bifurcare şi de aici se deapănă celălalt corn până la ovar. cu procaină 1-2 %). de unde este extirpat cu ajutorul ovariotomului sau prin torsiune limitată cu două pense hemostatice. iar apoi pielea. 83). Se prinde cu o pensă hemostatică peritonelul şi se aduce în plagă. pentru a avea acces mai uşor la nivelul aparatului genital intern. Buhăţel.Fig. în cavitatea abdominală se introduc degetele arătător şi mijlociu. unde se controlează dacă nu conţine o ansă intestinală. Uterul se repoziţionează cu grijă în cavitatea abdominală.

mijloace de transport feroviare. în următoarele 4-5 zile numai jumătate din raţie. iar în sezonul rece. 83 Tipuri de suturi practicate la castrarea scroafelor (după T.pentru efectuarea legală a transportului este nevoie de documente însoţitoare (adeverinţa de proprietate eliberată.în situaţiile în care transportul durează mai mult de 12 ore animalele trebuie să dispună de apă şi hrană. iar plaga se pensulează cu tinctură de iod. . În general.. indivizii mai mici pot fi daţi la supt spre adoptare la alte scroafe cu temperament liniştit (“scroafe-doici”) care au fătat în aceiaşi zi cu scroafamamă. autovehicule. astfel încât circa 20% din suprafaţa pardoselii să rămână liberă. prin acţiunile de lotizare se urmăreşte consituirea unor loturi sau grupuri cât mai uniforme de animale sub aspectul dezvoltării corporale. În asemenea situaţii. 126 .se interzice lovirea şi bruscarea animalelor pe timpul îmbarcării şi debarcării din mijloacele de transport. iar densitatea se stabileşte prin înghesuirea lor.îmbarcarea şi debarcarea animalelor. În prima zi animalul primeşte numai apă. uscate şi dezinfectate. foaia de parcurs a mijlocului de transport). după caz. cu paie şi rumeguş). Sutură de fir continuu. . 1982) A. . pardoseala trebuie acoperită cu un strat de nisip umezit de 5 cm pe timpul verii. .8 m. . Transportul suinelor reprezintă o acţiune responsabilă care reclamă respectarea anumitor reguli generale. Buhăţel. sau în caz contrar cad singure după 2-3 săptămâni. a culorii.Fig. acţiunile de lotizare pot începe imediat după naşterea purceilor în situaţiile în care aceştia sunt prea numeroşi la o scroafă sau neuniform sub aspectul dezvoltării corporale. etc.operaţiunile de îmbarcare şi debarcare a suinelor trebuie făcute în timpul zilei şi foarte rar pe timpul nopţii. fluviale. Lotizările au drept scop asigurarea unei dezvoltări normale a tuturor indivizilor dintr-un lot sau dintr-o boxă şi se impun la toate categoriile de suine. certificatul sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinar de circumscripţie care cunoaşte zona de influenţă.animalele îmbarcate în mijloacele de transport trebuie să fie cât mai uniforme sub aspectul dezvoltării corporale. în cazul tineretului suin masa corporală să nu depăşească 2 kg de la un individ la altul şi 5-8 kg în cazul suinelor adulte. Practic. sub formă semilichidă administrată în 2-3 reprize. maritime. în şi din mijloacele de transport trebuie făcută prin intermediul unor rampe fixe sau mobile cu pereţii laterali rezistenţi şi cu înălţimea de 0. După castrare animalele se ţin în boxe curate. astfel încât. curăţat şi dezinfectat.7-0. când trebuie asigurat un iluminat artificial de 500 lucşi/m2 la o înălţime de 1 m de la sol.pregătirea mijloacelor de transport (vehicule.dacă. de fermă sau Primărie. după cum urmează: . Firele de sutură se pot scoate după 8-10 zile. avioane) trebuie făcută cu minuţiozitate (se va verifica cu atenţie integritatea pardoselii şi a pereţilor mijlocului de transport dinainte spălat. . pe timpul transportului mor animale se va apela la prima circumscripţie sanitar-veterinară din zonă. . B Sutură în puncte separate La inciziile mici se suturează numai pielea.

crescut şi exploatat în biobaza disciplinei. 1. toate destinate optimizării proceselor specifice unei Zootehnii moderne şi competitive pe plan european şi mondial. pentru o bună informare. 127 . trebuie să ştie că: ∗ “AVI-SUINTEH” . viitorii noştri specialişti în domeniul creşterii şi exploatării suinelor. furaje de calitate. nr. notaţii şi interpretări privind starea de sănătate şi comportamentală a materialului biologic suin de diferite categorii.La ora actuală. str. Şoimului.să se efectueze în maxim 9 ore. în Comunitatea Europeană sunt în dezbatere noi reglementări privind transportul suinelor. Î N C H E I E R E Folosesc prilejul să aduc sincere mulţumiri unor societăţi şi firme – instituţii private din România care au înţeles cu loialitate profesională necesitatea punerii la dispoziţia actualilor şi viitorilor fermieri. în secolul XXI. tel/fax 0261/861741. iar pentru purceii în vârstă de până la 4 săptămâni distanţa de transport nu trebuie să depăşească 50 km. etc. studenţii vor face observaţii. Satu –Mare. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 6. 0744/703221 – este o firmă specializată în distribuţia de sisteme complete de adăpare.să se acorde o perioadă de repaus de cel puţin 11 ore după transport. . care va trebui: . Aşadar. jud.Carei. echipamente şi instalaţii de ultimă generaţie. organizaţi pe microcolective de lucru.

Cluj-Napoca. modernizarea şi reparaţia de maşini speciale. str. Tineretului. Conf. jud. 67. tehnologii de creştere (diluant pentru sperma de vieri – “KUBUS” . silozuri de fibră de sticlă laminată). nr. aditivi furajeri. 0744/515226 – este o firmă care oferă la preţuri promoţionale: uşi de intrare. rămân receptiv la orice sugestie constructivă menită să redea curaj optimizării şi eficientizării practicii de creştere şi exploatare a suinelor domestice în ţara noastră. malaxoare de diferite tipuri.R. 0264/436690. str.F.furajare şi ventilaţie pentru porci. plase împotriva insectelor. ing. crotalii pentru individualizarea animalelor. str. organe de maşini. jud. ∗ “EVOLUŢIA DAN” – Tg-Lăpuş. 56. str. 1%. furaje concentrate).R. 0262/384483. în organizarea ceremonii creştine. 9A (în spatele gării C. tel. Bihor. de înaltă precizie (maşini unelte. elevatoare. tel/fax 0259/433685. 0744/603044 – este o firmă specializată în producerea şi comercializarea de furaje (premixuri pentru furaje de 0. Cluj. 0264/420339.5%.5%. Totodată.Cluj-Napoca.Spania. nr. instalaţii hidraulice. fax. nr. str. ştanţe şi matriţe). ferestre cu deschidere oscilo-batantă. jud. utilaje necesare fabricării nutreţurilor combinate pentru animale (mori cu ciocane cu capacitate de lucru cuprinsă între 300 kg/h şi 10 to/h. ∗ “EVOTERM” . ∗ “CORONIŢA” şi “SILVANA” – Cluj-Napoca. tel/fax 0264/436691.este o firmă specializată în proiectarea. şnecuri). Maramureş. Cluj. ∗ “VETLAND COMIMPEX” – Salonta. 3. nr. 9A (în spatele gării C. 0740/064150 – sunt firme specializate în producerea şi comercializarea de ornamente florale. Fabrica de Chibrituri. păsări şi bovine. dr. luminatoare pentru adăposturi. instrumentar necesar însămânţărilor artificiale. Cluj-Napoca). becuri infraroşii. instalaţii electrice şi electronice. ∗ “HIDROMAR” . jud. jud. 0744/870201 – este o firmă specializată în comercializarea de paznici sau păstori electrici (garduri electrice pentru animale) . nr. Cluj. Fabrica de Chibrituri. ILIE CORNOIU 128 .F.reprezentantă în România a fabricanţilor francezi şi elveţieni. 18. tel. tel. Rarău. Republicii. execuţia. Cluj-Napoca). 0264/455504 .

Bucureşti. Dumbrăviţa. Editura Alex-Alex & Leti Pres. Bucureşti. Timiş. Rev. 3 (29). Dumbrăviţa. (2004) – Tehnologii ecologice pentru creşterea şi exploatarea bovinelor şi porcinelor. nr. (1997) – Manualul fermierului. Timiş. Editura Transilvania Tg-Mureş. şi colab. (2000) –Aspecte practice de zootehnie. Risoprint Cluj. (2002) – Tehnici utilizate în aprecierea şi creşterea suinelor. ClujNapoca. Man C şi colab. Dumbrăviţa. Prică Angela (2004) – Dizenteria serpulinică a porcului. vol III. VI-VII. Editura Promedia. Rev. Rev. (2004) – Adăpători utilizate pentru alimentarea cu apă a 5 suinelor. Editura M. Popescu D. 1 (27). nr. Szép I (1956) – Gyakoribb sertésbetegségek-sertéshigiéne. (1982) . Cluj-Napoca. Ceres. Bungescu S. Bucureşti.Bibliografie selectivă Bereş M şi colab. 6 pag. “Ferma”. Ed. “Ferma”. Spădaru F (1997) – Aspecte practice de creşterea suinelor. Cornoiu I şi colab. Dumbrăviţa. Ceres. 1 (27). Timiş. Farkas N. Negrea O. Cluj-Napoca.Napoca. 2 (28) IVV. Ciurdar A (2004) – Reglementări ale Uniunii Europene privind asigurarea confortului tehnologic pentru porcine. şi colab (1981) – Zooigiena şi protecţia mediului înconjurător. Budapest. Buhăţel T (1983) – Curs de patologie animală. Ed. Căproiu Magdalena şi colab. 129 . 28. nr.T. Prică Angela (2004) – Piobaciloza porcului. Tipo Agronomia Cluj-Napoca. Editura Academiei Române. Simp. Timiş. Editura Risoprint. (1993) – Îndrumător de lucrări practice pentru meseria de veterinar. nr. Moisiu Maria şi colab. Cluj-Napoca. Tipo Agronomia Cluj. Rev. (2001) – Cercetări privind activitatea antimicrobiană a produsului Nutribac. Dinu I şi colab. Editura Didactică şi Pedagogică. Gligor V şi colab. “Ferma”. Herman V (2004) . (1982) – Maşini şi instalaţii zootehnice.S. Bucureşti.Napoca. Ösz G. Editura Risoprint. Mantea Şt. 4 (30). Bucureşti. (1969) – Zootehnia României – Porcine. Bucureşti. “Ferma”.Timiş. Cornoiu I şi colab. II-III. Millenium agricultura. Dumbrăviţa. Zeneci N (2004) – Creşterea porcinelor în fermele mici (fermele familiale). “Ferma”.Epidermita exudativă a porcilor. II-III. Rev. Prospects for the 3 rd. T. nr. (2003) – Manualul crescătorului de porci.A. Editura 7 Didactică şi Pedagogică. Editura Mezögazdasági Kiadö. august-septembrie. Pop T (1985) Tehnologia creşterii suinelor-lucrări practice. 25-27 X. Ed.Dicţionar enciclopedic de Zootehnie.

72 (fig. 82 (fig.74) (fig. pe primul rând pentru pag. 74 Fig. 83 (fig. 81) Fig. 81 (fig. 80 (fig. 79 Fig. 78 (fig.84) 130 . 77 (fig. 70 Fig. 69 (fig. 71 (fig. 75 Fig. 76 (fig.76) (fig. 80) (fig. 73 (fig.Fig.69) Fig. 163) Fig. 82) Aceasta poate fi: (sus. 84 (fig.83) Fig. 79) Fig.78) Fig.72) Fig.70) Fig.73) Fig.77) Fig.71) Fig.

131 .