ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI ,CERCETĂRII ŞI INOVĂRII UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA DEPARTAMENTUL PENTRU EDUCAŢIE

CONTINUĂ, ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ Str. Mănăştur Nr.3-5, 400372 Cluj-Napoca, România tel.+ 40-264-596.384; fax + 40-264-593.792

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII SPECIALIZAREA: ZOOTEHNIE ANUL IV

PRACTICUM
ÎN

CREŞTEREA SUINELOR DOMESTICE
PROF. DR. ILIE CORNOIU

SEMESTRUL I

CLUJ-NAPOCA 2005

INTRODUCERE

Răspândite pe mai toate meridianele planetei, suinele se impun prin acurateţea fondului genetic şi reprezintă, atât în rasă curată, cât şi sub formă de hibrizi, o sursă sigură, capabilă să ofere producţii ridicate de carne şi grăsime – motiv pentru care, creşterea lor a constituit şi trebuie să constituie o preocupare de actualitate menită să armonizeze pe cât posibil diferenţele care apar în mod firesc, între crescători, valorificatori şi consumatori. Structurată pe parcursul a şase capitole, lucrarea de faţă se adresează cu prioritate studenţilor, viitori specialişti în domeniul Zootehniei şi abordează într-o sinteză obiectivă tematica aplicativă utilizată în creşterea suinelor – aspect hotărâtor în stabilirea valorii zootehnice a indivizilor în vederea promovării la reproducţie; verificării calităţii producţiilor specifice în vederea valorificării la standardele economiei de piaţă europene şi mondiale; menţinerii stării de sănătate a materialului biologic suin. Aşadar, primul capitol este destinat studiului exteriorului speciei – aspect esenţial în cunoaşterea şi în evaluarea însuşirilor morfo-fiziologice ale diferitelor categorii de suine. Cel de-al doilea capitol abordează unele aspecte legate de evidenţele zootehnice şi rolul acestora în sectoarele de creştere şi exploatare a suinelor – instrumente indispensabile aplicării tehnicilor de apreciere şi valorificare a materialului biologic destinat producţiei şi reproducţiei. Capitolul trei prezintă în sinteză gama de utilaje, instalaţii şi echipamente mecanice utilizate în sectoarele de creştere a suinelor cu scopul îmbunătăţirii productivităţii şi eficientizării muncii. În capitolul patru sunt redate cerinţele minime europene legate de protecţia şi performanţele suinelor - cerinţe valabile pentru orice tip de fermă, indiferent de mărimea ei. Capitolul cinci prezintă o suită de tehnici utilizate în aprecierea şi valorificarea suinelor, atât pe animalul viu, cât şi sacrificat – aspecte esenţiale în ceea ce priveşte îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a producţiilor specifice, destinate comercializării. Ultimul capitol al lucrării sintetizează câteva aspecte legate de patologia speciei şi de unele acţiuni zoo-veterinare specifice – elemente esenţiale în practica creşterii şi exploatării ştiinţifice a suinelor. Totodată, lucrarea se adresează şi celor care sunt dispuşi să înţeleagă, că frământata evoluţie a speciei suine se înscrie astăzi în contextul unor realităţi menite să răspundă pe mai departe nevoilor alimentare şi nu numai, ale omenirii în mileniul trei. Iată de ce, sentimental gândind, am considerat necesar ca o parte din grijile noastre pământeşti să le dăruim şi acestor fiinţe timide şi “scormonitoare”, care cândva s-au prefăcut în FeţiFrumoşi şi ne-au mângâiat fără să vrem dulcele vis al copilăriei. Autorul

2

CUPRINS

Introducere………………………………………………………….……. 3 Capitolul 1. STUDIUL EXTERIORULUI LA SUINE.……...………6 1.1. Tehnici de abordare şi contenţie…………….....…..…… 6 1.2. Tehnici de apreciere a exteriorului………………...….... 9 1.2.1. Tehnica examenului analitic…...…..………..…….9 1.2.1.1. Capul şi regiunile componente……….. 10 1.2.1.2. Trunchiul şi regiunile componente……..15 1.2.1.3. Membrele şi regiunile componente……..22 1.2.1.4. Atitudini şi aplomburi….…………….…26 1.2.2. Tehnica examenului sintetic……………..…….…27 1.2.2.1. Somatoscopia……………………………28 1.2.2.2. Somatometria…………………………....31 1.2.2.3. Somatografia………………………….....40 1.2.3. Stabilirea tipurilor morfo-productive……..……...41 1.3. Culorile şi părul……….…………………………..…….44 1.3.1. Culorile simple………………………...…..…..…45 1.3.2. Culorile compuse…………………………..…….46 1.3.3. Particularităţi de culoare…………………..……..47 1.3.4. Părul………………………………………..…….47 1.4. Recunoaşterea unor rase de suine……………... ………49 1.5. Determinarea vârstei la suine…………….. …….....…...53 1.6. Individualizarea suinelor……………….……….……...57 Capitolul 2. EVIDENŢELE ZOOTEHNICE ŞI APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ………………………....64 2.1. Evidenţe zootehnice utilizate în creşterea suinelor….…..64 2.2. Aprecierea suinelor pentru prăsilă………………….…...68 2.3. Tehnica selecţiei şi testării suinelor pentru prăsilă pe bază de indici sintetici………… ……………74 2.4. Întocmirea unui plan de montă şi fătări……..…….….....77 2.5. Calculul şi evidenţa unor parametrii de reproducţie specifici suinelor…………………………....79 Capitolul 3. UTILAJE, INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR…...………….81 3.1. Utilaje, instalaţii şi echipamente necesare preparării şi administrării hranei la suine……..………...81 3.2. Utilaje şi echipamente necesare asigurării microclimatului optim în adăposturile de suine....……...96 Capitolul 4. CERINŢE MINIME EUROPENE PENTRU PROTECŢIA ŞI PERFORMANŢELE SUINELOR…..103 4.1. Cerinţe minime pentru protecţia suinelor………...……103 4.2. Cerinţe minime performanţelor la suine………...……..106

3

.6. Tehnopatii………………….1.…………….3.132 6.4. BOLI ŞI ACŢUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR………….2.….…………….….Capitolul 5..……………140 6..………….2...1.…..5..129 Capitolul 6. Boli de nutriţie……. Valorificarea suinelor…………………. APRECIEREA ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIILOR LA SUINE……………………………108 5. Boli infecto-contagioase……..………...1.148 6. Boli micotice………………….….……114 5.159 6.1.….1..132 6.1...2.……………108 5. Boli specifice suinelor………………………………. Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul sacrificat…………………………….….. Boli parazitare………………. Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul viu………………………….1.1..169 Bibliografie selectivă……………………………………………………170 4 .……………150 6.1.……………154 6.3...……………. Acţiuni zoo-veterinare întâlnite în creşterea suinelor…………..160 Încheiere…………………………………………………………..………………………. Boli bacteriene……….……..132 6.

prin abordare se înţelege modul în care se face apropierea de animal. aplicând animalelor un tratament blând. masa corporală. în compartimente. Intrarea în adăposturi. intervenţii chirurgicale. iar capul. iar prin contenţie. fiecare animal va staţiona. apropierea de animale trebuie făcută prin administrarea de furaje într-un jgheab sau vas aşezat pe un soclu. studiul însuşirilor de exterior necesită conştinciozitate şi corectitudine deosebită din partea crescătorilor. 5 . de efectuare a examenului de exterior.1. în general şi a inginerului zootehnist. TEHNICI DE ABORDARE ŞI CONTENŢIE În termeni zootehnici. în funcţie de categoria de vârstă. de apreciere a tipurilor morfo-productive şi culorilor. etc. acţiunea de imobilizare parţială sau totală a acestuia. În vederea unei examinării mai amănunţite. castrări. de întreţinere şi a gradului de omogenitate a unuia sau mai multor indivizi dintr-o populaţie de suine. Contenţia se face cu scopul desfăşurării în bune condiţii a unor acţiuni zootehnice (individualizare. transport. fie din pânză sau hârtie.Capitolul 1 STUDIUL EXTERIORULUI LA SUINE La suine. Dat fiind faptul că suinele se întreţin liber. populări şi depopulări. trunchiul şi membrele vor prezenta o poziţie cât mai apropiată de cea normală. în boxe sau padocuri trebuie făcută în cea mai mare linişte. iar temperamental sunt animale fricoase.). apropierea de ele impune calm şi discreţie. confecţionate. Izolarea indivizilor în vederea acţiunilor de lotizare se recomandă a fi efectuată cu ajutorul unor paravane uşoare. în special. În acest fel. reproductiv. etc.) sau sanitar-veterinare (vaccinări. de recunoaştere a raselor. starea fiziologică. 1. la 10-25 cm înălţime. etc. de determinare a vârstei şi de individualizare a animalelor reprezintă aspecte practice de bază care permit stabilirea şi cunoaşterea valorii cât mai reale a materialului biologic suin sub aspect productiv şi îndeosebi. Cunoaşterea şi aplicarea corectă a tehnicilor de: abordare şi contenţie. fie din material lemnos. cântăriri. Abordarea are drept scop apropierea de animale în vederea aprecierii stării generale de sănătate.

1985) 1. de dezvoltarea corporală şi de natura lucrărilor care trebuie efectuate la un moment dat. imobilizarea suinelor diferă în funcţie de vârstă. La suinele adulte (vieri.3). 3. Farkas şi T. prin legarea membrelor şi trecerea unei frânghii pe sub torace. contenţia suinelor adulte se mai poate realiza cu ajutorul frânghiilor (fig. suine la îngrăşat) imobilizarea indivizilor trebuie făcută de către personal instruit. fie ţinuţi de torace (fig. Astfel. Ţinut de torace. În funcţie de acţiunile zoo-veterinare care se impun a fi aplicate. contenţia se poate face prin poziţionarea purcelului mascul cu regiunea toracică între genunchii îngrijitorului. obişnuindu-se fixarea animalelor în decubit lateral pe o scară. scroafe. În vederea castrării. În situaţiile în care dorim să-i cântărim este recomandabil ca purceii să fie contenţionaţi cu atenţie. 2). înapoia caninilor (fig. iar cu mâinile ţinând membrele posterioare în forma literei “V” (pentru a pune în evidenţă regiunea operatorie). Ţinut de membrele posterioare. 2. 6 . operaţiunile de imobilizare trebuie făcute după recomandările medicului veterinar. 1 2 Fig. fie prin prindere de unul sau de ambele picioare posterioare. La purceii sugari (animale uşoare şi cu forţă fizică redusă) contenţia se face manual.1). etc. iar apoi introduşi într-o cuşcă fixată direct pe cântar. Laţul pentru contenţie. pentru contenţionarea animalului în picioare se pot folosi: laţul pentru contenţie. 1 2 3 Fig. Iavaşaua. cleştele pentru contenţie şi iavaşaua – toate putându-se aplica pe maxilarul superior. Cleştele pentru contenţie. Farkas şi T. Pop. 1985) 1. Pentru castrarea scroafelor (ovarectomie). 1 Contenţia purceilor sugari (după N. utilizându-se inventar adecvat scopului propus. 2 Instrumentar necesar contenţiei suinelor adulte (după N.Practic. Pop. 2.

articulaţii.1. dimensiunea regiunii corporale (se stabileşte prin măsurători folosind instrumentarul 7 . Chiar dacă abordarea a fost făcută în mod corespunzător. prin semnalele sonore disperate atrage atenţia altor indivizi din jur. 1. datorită instinctului matern deosebit devin agitate şi chiar foarte agresive. folosindu-se următoarele elemente: regiunea corporală (porţiunea determinată a corpului animal. muşchi. 3 Contenţia suinelor adulte (după F. cu scopul de a le putea aprecia din punct de vedere al formei.2. în biobaza disciplinei studenţii vor efectua observaţii şi aplicaţii practice de abordare şi contenţie pe materialul biologic suin de diferite categorii. în practică se uziteză tehnica examenului analitic şi sintetic al exteriorului. 1. tendoane.1 2 Fig. delimitarea regiunilor corporale (operaţiunea de împărţire a corpului animal în regiuni. Dată fiind primejdia în care se simte animalul contenţionat. înainte de contenţie este recomandabil să ne asigurăm că în jurul nostru nu există alţi porci în stare de libertate. direcţiei şi dimensiunii lor). Cu chiostecuri. recomandându-se un stand mobil sau o boxă fixă de dimensiuni reduse.puncte cunoscute sub denumirea “de reper”). Spădaru. care în mod imprevizibil pot ataca şi produce muşcături grave. separată de alte asemenea porţiuni prin linii de delimitare trasate între anumite puncte de pe corp . Aşadar. TEHNICI DE APRECIERE A EXTERIORULUI La suine studiul exteriorului reprezintă o lucrare laborioasă care are drept scop aprecierea valorii zootehnice a indivizilor. O deosebită grijă se va avea în cazul contenţionării purceilor de lângă scroafele mame care. Cu frânghii. baza anatomică (suportul regiunii corporale reprezentată de schelet. defectele. pentru a stabili ştiinţific frumuseţea. Tehnica examenului analitic Examenul analitic presupune aprecierea vizuală şi evaluarea atentă a fiecărei regiuni corporale în parte. La scroafele în gestaţie avansată sau în lactaţie contenţia trebuie făcută cu multă prudenţă. 2. aptitudinile productive şi reproductive ale acestor animale cu interes de fermă. organizaţi pe microcolective de lucru (câte 3-4 studenţi). Temă: După prezentarea şi însuşirea teoretică a tematicii.2. 1997) 1. etc). ţesut conjunctiv.

Coastele. sex şi stare de întreţinere. Ceafa. 11. direcţia regiunii (direcţia standard în funcţie de care se face aprecierea).6. 15. Farkas şi T. Şoldul. 38. lărgime şi profil. la asemenea rase. vârstă.26. pentru efectuarea corectă şi completă a examenului analitic este recomandabil a se utiliza cel de-al doilea criteriu de împărţire (fig. 2. Sternul. 27. 28. Tâmpla.19. lung şi îngust. 33. urechi mici. fie în trei părţi principale (trenul anterior. 25. Greabănul. Grasetul. Coroana. Urechea. dar diferă ca mărime. La rasele de suine primitive acesta este mai mare şi prezintă o conicitate mult mai pronunţată decât la rasele ameliorate sau perfecţionate. Antebraţul. În vederea efectuării examenului analitic al exteriorului. Trenul anterior. 14. Genunchiul. Gâtlejul. Fig. Trenul posterior. cu râtul alungit şi puternic. în funcţie de rasă.Pop. trunchi şi membre).2. formei. 34. 5). Faţa. 18. obraji uscăţivi. 4. forma regiunii (se apreciază în funcţie de aspectul ei normal la diferite rase). bazei anatomice. Glezna. Fălcile. 1985) 1. Spata. Coapsa. 7. mijlociu şi posterior) (fig. 39.1). Gura. Gamba. Umărul. Braţul. ataşarea (îmbinarea regiunilor corporale la locul de delimitare sau de demarcare a lor). 40. cu profil drept. Iia. pe fiecare grupă vor fi studiate regiunile componente sub aspectul situării. 36. 30. Ochiul. 3. 17. Totuşi. c. 22. Cotul. 21. 1985) a. 5 Regiunile corporale la suine (după N. Farkas şi T. Crupa. 23. 8 . Spinarea.adecvat).1. frumuseţii şi defectelor. capul este turtit lateral. Fesa. Chişiţa. 37. iar cea mică spre rât. 8.1. Fluierul. mobile şi purtate erect (fig. 20. Unghiile. lungime. fie în raport de funcţiile pe care le au de îndeplinit diferite grupe de regiuni (cap şi gât. Parotida. Capul şi regiunile componente La suine. capul prezintă formă tronconică cu baza mare spre gât. 9. 31. Abdomenul cu mamelele. 29. Nasul. corpul animalelor poate fi împărţit. Pop. 13. În acest fel. Râtul.. Flancul. Bărbia. dimensiunilor. Şalele. 4). b. Coada. Trenul mijlociu. 16. Gâtul.4 Împărţirea corpului la suine (după N. 12. 10. 6. 24. Fig. 1. 32. 5.. Fruntea. Totodată. 35.

1 2 3 Fig. formând o linie dreaptă cu profilul frunţii.7. până la regiunea râtului. Acest lucru s-a datorat în principal selecţiei unilaterale care a făcut ca unghiul fronto-nazal să atingă valori de aproape 900 (fig. 3. nasul reprezintă o caracteristică de rasă. Astfel. Regiunile componente ale capului (unele pereche) sunt situate pe patru feţe (tabelul 1). linia fronto-nazală formează un anumit unghi care dă naştere la nasul concav sau cârn (“bot cârn” sau “bot mops”) . iar cel larg şi scurt raselor care îşi au originea în mistreţul asiatic (ex. ochilor. feţei (obrajilor). ganaşelor (fălcilor) – toate regiuni pare.1) este situată între creştet şi linia imaginară care uneşte unghiurile interne ale ochilor având ca bază anatomică osul frontal.7. iar în grosime prezintă două nări. Tabelul 1 Feţele şi regiunile capului Faţa Supero-anterioară Laterală Infero-posterioară Extremitatea posterioară Regiunea frunţii. tâmplelor. La suine. iar la rasele Duroc. bărbiei. Concav. la rasele de suine primitive râtul este mai dezvoltat şi mai puternic datorită procurării hranei în mod natural. Berkshire. Drept. Regiunea nasului sau a botului (Regio nasalis) (fig. gurii. dreaptă şi fără pliuri (excepţie fac rasele Cornwall şi Wessex care prezintă mască). Stocli. rasa Stocli). râtului urechilor. deoarece fruntea îngustă caracterizează rasele primitive. Pop. Farkas şi T. rasa Berkshire). la rasele Landrace. jgheabului creştetului. Lateral. aceasta este de dorit să fie largă. 9 .La indivizii aparţinători raselor şi hibrizilor perfecţionaţi pentru producţia de carne. capul este mic comparativ cu întregul corp. Astfel.7. 6 Diverse profile ale capului la suine (după N. gâtlejului. Comparativ cu rasele specializate. Prin formele capului se poate deduce chiar provenienţa unor rase de suine.3) este extinsă perpendicular pe axul longitudinal al nasului. Marele alb. acesta este lung şi drept. regiunea este mărginită de ochi şi feţe şi are ca bază anatomică oasele nazale. ChesterWhite. Cârn.2) este situată în continuarea frunţii. Ea formează partea terminală a capului. parotidei (regiune pară). Mangaliţa.forme care determină o respiraţie greoaie iar retenţiile alimentare şi numeroasele impurităţi predispun animalele la rinite trofice. Hampshire.6. 2. cel îngust şi alungit este caracteristic raselor provenite din mistreţul european (ex. Regiunea râtului sau discul râtului (fig. Regiunea frunţii (Regio frontalis) (fig.3). 1985) 1. nasului (botului). Prin formă şi dimensiuni.

În funcţie de dimensiunea capului şi de condiţia de întreţinere. de aceiaşi culoare (de regulă. între regiunile urechilor. insuficient de deschişi denotă semne de îmbolnăvire sau îmbătrânire.4) este situată pe părţile laterale ale capului.7. Tâmplele. Regiunea ochilor (Regio orbitalis) (fig.7. Mici-verticale (Stocli. Landrace.7. Ochii. Râtul. Wessex. 10 . 7. Hampshire). dar la exemplare din rasele albe poate fi albastru sau roşu). Fruntea. 12. 4. Nasul.8) este situată în continuarea feţei. Bărbia. Marele alb. Regiunea fălcilor sau a ganaşelor (Regio mandibularis) (fig. în gospodăriile populaţiei (în cazul creşterii tradiţionale) se practică introducerea în partea superioară a râtului a unul sau două inele metalice (“belciuge”). 1 2 3 4 Fig. Regiunea urechilor (Regio auricularis) (fig.5) se întinde de o parte şi de alta a capului. Faţa.7. ochii trebuie să fie de mărime potrivită. Berkshire. 11. în cavitatea orbitară formată de apofiza orbitară a osului frontal. Urechile. Regiunea este mai dezvoltată la rasele pentru grăsime. Fălcile. 1985) 1. iar cei tulburi. 3. 5. Mari-aplecate (Mangaliţa. având ca bază anatomică oasele temporale. 9.7. 8 Mărimea. mixte şi la vieri. diferă de la o rasă la alta şi oferă informaţii legate de apartenenţa la o anumită descendenţă dintr-un anumit strămoş. Mijlocii-aplecate (Duroc. ochilor. Ochii bulbucaţi sau prea mici şi inegali sunt consideraţi defectuoşi. cu privire blândă. Farkas şi T. având ca bază anatomică ramurile maxilarului inferior. 4. 2. bine deschişi. distanţaţi şi egali între ei. precum şi starea de sănătate. Ceafa. Regiunea tâmplelor (Regio articulationis temporo-mandibularis) (fig. 10. Fig. 8. Regiunea feţei (fig. în direcţia infero-posterioară. deasupra tâmplelor.6) este situată deasupra regiunii feţei. irisul este închis la culoare. Mijlocii-orizontale (Yorkshire. gurii şi râtului. de osul lacrimal şi osul zigomatic. faţa poate fi alungită şi îngustă. Chester-White). fălcilor. Parotidele. La suine.7) este situată de o parte şi de alta a capului fiind mărginită de regiunea nasului. Pop. scurtă şi largă.Pentru a preveni râmatul. cu privirea pierdută. 3. forma şi portul urechilor (fig. strălucitori şi limpezi. Mărimea. Bazna. Gura.7 Capul şi regiunile componente 1. 14. uscăţivă la exemplarele slabe sau bombată şi cutată adânc la cele îngrăşate. 6. 2. forma şi portul urechilor la suine (după N. Gâtlejul. a frunţii şi ochilor. Pietrain). Gâtul. 13.8). Cornwall).

Regiunea parotidelor (Regio parotidea) (fig.7. masticaţie şi deglutiţie a hranei. Regiunea face legătura între cap şi partea superioară a gâtului.9) este poziţionată la extremitatea infero-posterioară a capului şi are ca subregiuni: buzele. cu dungi transversale. rasele de suine specializate pentru carne au gâtul mai lung şi mai subţire (ex. 7. iar la cele aflate în stare bună de întreţinere. 11 . iar cele pentru grăsime mai scurt şi mai gros (ex. Regiunea jgheabului (Regio intramandibularis) se află extinsă între cele două ganaşe. fie a celui inferior . Regiunea bărbiei (Regio mentalis) (7.7.12) este aşezată înapoia urechilor şi ganaşelor având o formă alungită de sus în jos. La animalele slabe prezintă un şanţ evident. canalul lingual.11) este poziţionată înapoia creştetului şi are ca bază anatomică aripile atlasului şi muşchii inseraţi pe acestea. 7. inflamaţii sau chişti datorate obturării canalelor de scurgere a glandelor salivare. regiunea este îmbrăcată cu un evident strat de ţesut adipos.10) este situată dedesubtul gurii şi are ca bază anatomică corpul mandibulei.13) uneşte părţile inferioare ale capului şi gâtului şi are ca bază anatomică laringele şi faringele. . Lungimea şi lărgimea acestei regiuni depinde de rasă şi de starea de întreţinere a fiecărui animal. Apare mai îngustă şi mai pronunţată la rasele de suine primitive.fie a maxilarului superior. Regiunea creştetului este vizibilă între cele două urechi şi are ca bază anatomică osul occipital. Regiunea gâtlejului (Regio pharyngolaryngea) (fig. atât canalul lingual cât şi limba pot prezenta răni provocate de furajele cu asperităţi sau de corpuri străine. . Totuşi. iar canalul lingual (Ducutus linguae) este şanţul care poziţionează limba între cele două ramuri ale mandibulei. mai largă şi mai ştearsă la cele ameliorate. iar la unele rase se pot întâlni defecte ca: brevignatismul (scurtarea) şi prognatismul (alungirea) . limba şi palatinul. . La suinele bine îngrăşate. gingiile. La vierii şi la scroafele în vârstă. Landrace). Regiunea gâtului (fig.Regiunea gurii (Regio bucalis) (fig.Palatinul (“cerul gurii”) (Arcus palatoglossus) are ca bază anatomică apofizele palatine ale maxilarului superior şi prezintă mucoasă îngroşată. regiunea este plină sau bombată.Buzele (Regio labialis) trebuie să fie perfect suprapuse şi bine întinse. Regiunea cefei (Regio nuchalis) (fig.Gingiile (Regio gingiva) au rolul de a fixa dinţii necesari masticaţiei hranei. . Ea face legătura între regiunile laterale ale capului şi părţile laterale ale gâtului.defecte care îngreunează în mod evident prehensiunea hranei.7. Mangaliţa).Limba (Regio linguae) este organul de prehensiune. buzele prezintă deschizături laterale datorită ieşirii colţilor (caninilor). Uneori. dinţii.14) realizează legătura dintre cap şi trunchi având ca bază anatomică vertebrele III-VII şi muşchii cervicali. Ea are ca bază anatomică apofiza linguală a osului hioid.

abdomenul. spinarea convexă (“de crap”) este caracteristică raselor Duroc. organele genitale. rasei Landrace şi scroafelor multipare în faza de gestaţie avansată. cu musculatura bine dezvoltată. iar cea concavă (“înşeuată”). potrivit de largă. crupa sternul. sin. iar la cele pentru carne. La suinele din rasele primitive sau neîngrăşate spinarea este ascuţită şi scurtă. precum şi de gradul de îngrăşare al fiecărui animal. dorsalis) (fig. limitată lateral de regiunea coastelor.9. flancului. regiunea spinării trebuie să fie lungă. având ca bază anatomică apofizele spinale ale primelor 6-7 vertebre dorsale şi cartilagiul de prelungire al spetelor. vârstă. la cele din rasele pentru grăsime este scurtă şi largă. largă. greabănul este înalt şi mai îngust comparativ cu cel al raselor ameliorate. cutia toracică coada. şoldului. La rasele primitive.17) se extinde în continuarea spinării şi are ca bază anatomică cele 6 vertebre lombare şi muşchii lombari. şalelor şi crupei. Regiunea caracterizează tipul de producţie şi precocitatea materialului biologic. spinarea. În vederea obţinerii de carcase cu proporţie ridicată de carne superioară. Regiunea spinării (Regio vertebralis thoracis. Regiunile componente ale trunchiului (unele pereche) se grupează pe cinci feţe (tabelul 2). perineul. şalele. 9.2.16) este situată între greabăn şi şale. subsiorilor. La suine este de dorit ca aceasta să fie lungă. Chester-White. Are ca bază anatomică ultimele 8-9 vertebre dorsale şi treimea superioară a coastelor delimitată de linia care uneşte unghiul toracal al spetei şi unghiul extern al iliumului. 9. vârstă şi sex.15) este poziţionată între gât şi spinare. Regiunea greabănului (Regio interscapularis) (fig.1. unde este mai larg şi şters formând o linie dreaptă cu regiunile spinării. în funcţie de rasă. 12 . dar diferă ca lungime şi lărgime. Astfel. Dimensiunile şi formele acestei regiuni diferă în funcţie de rasă. inghinală coastelor. anusul. cu straturile musculare şi de grăsime bine reprezentate. iei pieptul. Tabelul 2 Feţele şi regiunile trunchiului Faţa Superioară Inferioară Laterală Extremitatea anterioară Extremitatea posterioară Regiunea greabănul.1. largă. Regiunea şalelor (Regio lumbaris) (fig. lungă. Trunchiul şi regiunile componente La suine trunchiul are formă cilindrică. cu musculatura bine dezvoltată şi cu stratul de slănină subţire.2. intersubsiorilor. Este considerat ca defect greabănul ascuţit (“tăios”) şi cel despicat (“spete desprinse”). sex. La unele rase formele acestei regiuni sunt determinate genetic şi reprezintă însuşiri proprii. Hampshire.

şalele slabe pot fi consecinţa unei întreţineri defectuoase în perioada de creştere. Lungă. Sternul. 17. 10 Diferite forme ale spinării (după N. cu musculatură bine dezvoltată şi cu stratul de slănină cât mai subţire. Convexă (“de crap”). Coada. 22. Dreaptă. Chiar dacă spinarea este convexă (“de crap”) sau concavă (“înşeuată”) (fig. Greabănul. La majoritatea raselor de suine ameliorate regiunea este dreaptă.Carnea obţinută din această regiune este de calitate superioară şi de aceea. Fesa. a unor defecte la nivelul coloanei vertebrale sau chiar a unei debilităţi congenitale. 25. Crupa. sin.11). Şoldul. 24. de linia care uneşte tuberozităţile ischiale între ele. spinarea. Concavă (“înşeuată”). 9. bine îmbrăcate în masă musculară. ea trebuie să fie lungă şi largă. 23. lateral. 18. oblică la unele rase americane şi dublă la rasa Pietrain şi hibrizii pentru carne. 9 Trunchiul şi regiunile componente 15.10). Regiunea este delimitată anterior de linia imaginară care uneşte unghiurile externe ale iliumului între ele. cu musculatură uscăţivă şi formă oblică-înapoi (“teşită”) (fig. 16. Şalele. de linia ce uneşte unghiul extern al iliumului cu articulaţia coxalului şi în continuare cu punctul fesei. Coastele. 4. Iia. La rasele specializate în direcţia producţiei de carne dezvoltarea crupei descrie lateral un profil corporal în formă de trapez cu baza mare spre înapoi (ex. şalele. 3. 2. 38. Spinarea. 21. Regiunea crupei (Regio glutea. La rasele primitive crupa este slab dezvoltată. Pop 1985) 1. 20. Împreună cu greabănul. coxale şi muşchii jambonului. 1 2 3 4 Fig. crupa formează aşa numita linie dorsală sau “şira spinării”. Flancul. 13 . sacralis) (fig. Farkas şi T. posterior. Dezvoltarea lungimii crupei determină aşa numitele ”şunci descinse”. 19. Fig.18) este situată în partea terminală a trunchiului şi are ca bază anatomică oasele sacrale. Abdomenul.

iar flancul trebuie să fie lung. 1 2 3 (după N. 11 Diferite forme ale crupei la suine 1. Regiunea flancului (Regio paralumbalis) (fig. 1985) 4 Fig. iar la cele specializate în direcţia producţiei de carne. Regiunea coastelor (Regio costalis) (fig. datorită prezenţei a 1-2 perechi de coaste în plus (ex. La rasele de suine specializate în direcţia producţiei de grăsime (ex.9. fiind înconjurată de regiunile: spetei. Regiunea şoldului (Regio tuberis coxae) (fig 9. Pop. Totodată.9.23) se extinde în partea anteroinferioară a trunchiului şi are ca bază anatomică osul sternal. posterior de abdomen şi lateral de regiunea coastelor . regiunea este mai lungă şi cu un strat mai subţire de grăsime. 14 . Regiunea este mai scobită la exemplarele slab întreţinute şi la scroafele în lactaţie. Teşită. abdomenului şi flancului. Ca defecte se pot întâlni: crupa “teşită” şi ascuţită. Landrace).9. spinării.20) face trecerea între trenul mijlociu şi cel posterior al corpului animalului fiind delimitată superior de şale. crupa scurtă şi îngustă (sub formă “de acoperiş”). Delimitată anterior de către subsiori şi piept. Largă.22) este situată lateral şi inferior faţă de regiunea flancului. Apare evidenţiată la formele primitive şi la cele aflate în stare proastă de întreţinere (cahectice). Regiunea iei (Regio plica lateralis) (fig.lungimea şi lărgimea sternului determină buna sau slaba dezvoltare a cutiei toracice. Constituită dintr-o pliere a pielii în faţa rotulelor (patelelor). larg şi adânc. Dezvoltarea cutiei toracice.rasa Landrace belgian). 2. Îngustă. Mangaliţa) regiunea este mai scurtă şi arcuită.9. o crupă bine dezvoltată în lungime şi lărgime conferă scroafelor condiţii favorabile actului de parturiţie. respectiv a regiunii coastelor este asociată cu o dezvoltare corespunzătoare a organelor circulatorii şi respiratorii (un torace scurt şi îngust poate conduce la insuficienţe cardiace şi respiratorii – ex. 3. Farkas şi T.21) are ca bază anatomică unghiul extern al osului iliac. Distanţa dintre cele două şolduri exprimă lărgimea crupei şi oferă indicii asupra producţiei de carne. posterior de şuncă. 4. bine îmbrăcat în musculatură. Dreaptă.19) ocupă suprafaţa cea mai mare de pe părţile laterale ale trunchiului. iar inferior de linia care uneşte extremitatea ultimei coaste cu grasetul. Regiunea sternului (Regio sternalis) (fig. rasa Pietrain). sternului. Lungimea ei este corelată cu lungimea şalelor şi a trunchiului. anterior de linia ce trece pe curbura ultimei coaste. crupa slab îmbrăcată în musculatură. ea face legătura între regiunea grasetului şi părţile laterale ale abdomenului. braţului. Lungimea coastelor este strâns legată de lungimea spinării şi implicit de o producţie ridicată de carne în carcasă.

cu sfincterul anal puternic şi elastic. Slaba dezvoltare a cutiei toracice la unele rase. coada prezintă un smoc de păr mai des şi lung. Această deschidere trebuie să fie normală ca aspect şi aşezare.9. Regiunea perineului (Regio infra ani) se întinde între cele două fese. sin. pieptului. intersubsiorilor şi despărţită de cavitatea abdominală printr-un perete musculoaponevrotic (diafragma).24) porneşte de la apendicele xifoidian al sternului (cu care se mărgineşte anterior).9. La rasele de suine specializate în direcţia producţiei de grăsime şi la scroafele gestante abdomenul este lăsat în jos. coada este lungă. pe perineu sunt situate testiculele. acoperită de muşchi şi grăsime subcutană. Regiunea subsiorilor (Regio fossa axillaris) este situată la locul de detaşare a membrelor anterioare de torace şi delimitează lateral regiunea intersubsiorilor (Regio interaxillaris). 15 . numit “canaf”. flancului şi iei. În partea terminală.Regiunea abdomenului (Regio abdominis) (fig. Presternalis) cuprinde extremitatea anterioară a trunchiului. Această regiune are ca bază anatomică muşchii abdominali şi tunica fibroasă abdominală. Regiunea anusului (Regio anus.25) este situată pe extremitatea posterioară a trunchiului şi are ca bază anatomică vertebrele coccigiene şi musculatura inserată pe acestea. Regiunea inghinală (Regio annulus inguinalis superficialis) este situată în locul de detaşare a membrelor posterioare de trunchi. La suinele domestice coada este subţire. Ea adăposteşte organele principale ale circulaţiei şi respiraţiei. vulva. La masculi. sin. de la anus. Lungimea şi lărgimea acestei regiuni condiţionează o mare vitalitate a organismului care se manifestă printr-o serie de însuşiri productive. capabilă să permită o bună dezvoltare a glandei mamare (la femele). Mangaliţa). Asemenea smoc este vizibil la rasele primitive şi insesizabil la cele specializate în direcţia producţiei de carne. iar la femele. precum şi la animalele slabe sau bolnave acesta poate fi supt (“ogărăsc”). Pietrain. La suine este de preferat o regiune inghinală lungă şi largă. coastelor. Este de dorit ca abdomenul să fie lung. potrivit de lungă şi răsucită. Pieptul larg şi adânc condiţionează o bună dezvoltare a membrelor anterioare. La suinele bine întreţinute regiunea este rotunjită. Regio radicis caudae) (fig. Cutia toracică sau coşul pieptului (Regio pectoralis) este formată prin închidere de către: regiunile greabănului. groasă. iar la unii vieri. iar dezvoltarea ei este determinată de dimensiunile crupei şi abdomenului. sin. bine dezvoltat şi în profil paralel cu linia dorsală a trunchiului. sau indivizi poate conduce la insuficienţă pulmonară sau cardiacă (ex. Regiunea pieptului (Regio prepectoralis. iar la cele primitive. a cutiei toracice şi a trenului anterior. acoperită cu păr şi purtată atârnat – aspect întâlnit şi în cazul animalelor bolnave. până la regiunea inghinală. Regiunea cozii (Regio cauda. Regio sphincter ani extremus) este reprezentată de deschiderea terminală a tubului digestiv. iar limitele laterale sunt reprezentate de regiunile coastelor. între cele două articulaţii scapulo-humerale. până la regiunea inghinală care o delimitează posterior. sternului.

Regiunea vulvei (Regio pudendum femininum) este situată pe treimea superioară a perineului şi este formată din două labii (buze) dispuse vertical şi două comisuri. Adesea se întâlnesc cazuri de hermafroditism. În alcătuirea acestei regiuni intră cele două gonade situate cu axul mare în direcţia verticală. 12 Forme de mamele şi mameloane (după N. 2. Compartimentele mamelei trebuie să fie bine dezvoltate. Mamelă cu compartimente nefuncţionale şi sfârcuri asimetrice. 4-5 perechi la formele de suine primitive. prolaps vaginal . egal dezvoltate şi cu o consistenţă elastică la palpare. Regiunea mamelei (fig. între învelitorile testiculelor). egal distanţate şi dispuse simetric faţă de linia mediană a abdomenului (cele pectorale sunt mai puternic vascularizate şi secretă o cantitate de lapte mai mare decât cele abdominale sau inghinale). Numărul mameloanelor este de 1 până la 4 perechi. În general. de vaginită. acesta este relativ subţire şi se termină cu un gland de forma unui “tirbuşon”. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei care prezintă hernia inghino-scrotală (pătrunderea unei părţi a intestinului prin inelul inghinal. Ugerul (fig. La vier. abdomenului şi inghinală. 1985) 1. Pop. iar fiecare compartiment se termină cu câte un mamelon (sfârc). 7-8 perechi la formele de suine ameliorate. Testiculele trebuie să fie bine ataşate de baza de susţinere.lui penian din dreptul perineului.12) este divizat în 12-14 compartimente care funcţionează independent unul de celălalt. Tot în cadrul acestei regiuni se află situat “furoul” (teaca penisului) care se deschide în regiunea ombilicală de pe abdomen. nu se admit la reproducţie. globuloase. Mamelă globuloasă-simetrică. 1 2 Fig. Ea trebuie să fie proporţional dezvoltată în raport cu vârsta şi starea fiziologică a femelei. Corpii cavernoşi fiind slab dezvoltaţi. Regiunea penisului (Regio urogenitalis) reprezintă organul copulator al masculului.Regiunea testiculelor (Regio testis) se află situată pe treimea mijlocie a perineului.24) sau ugerul (Regio glandula mammaria) este situată pe aproape toată partea ventrală a trunchiului suprapunându-se pe regiunile sternului. la formele de suine sălbatice. prelungirea penisului în erecţie se realizează pe seama “S”. numărul mameloanelor este corelat pozitiv cu numărul purceilor la fătare (prolificitatea biologică). 9. protejate de o învelitoare externă comună (scrotum). Farkas şi T.toate manifestate prin scurgeri purulente şi proliferarea mucoasei vaginale. de vulvită. 16 . de rupere a buzelor vulvei datorită fătărilor distocice. care devine rectiliniu. Masculii monorhizi (cu un singur testicul coborât în bursa testiculară) şi cei criptorhizi (fără nici un testicul coborât în bursa testiculară). metrită.

antebraţul. umărul. glezna. cotul. la acestea din urmă stratul de grăsime este subţire. la scroafele multipare. gamba. unul sau mai multe compartimente îşi pot reduce şi chiar sista funcţiile de secreţie a laptelui. jaretul. rasa Pietrain) cele două spete sunt puternic dezvoltate. deoarece. genunchiul. pe membrele anterioare se disting: Regiunea spetei (Regio scapularis) (fig. braţul.1. Practic. chişiţa. Regiunea umărului (Regio articulationis humeri) (fig. Tabelul 3 Regiunile membrelor Membrele Anterioare partea superioară partea inferioară Posterioare partea superioară partea inferioară Regiuni spata.13. de o parte şi de alta a toracelui. Regiunea trebuie să fie bine prinsă de trunchi şi încărcată cu muşchi. unghiile. Această regiune este mai evidentă la rasele pentru carne şi la exemplarele slab întreţinute. (de 4-5 ani). 17 . Membrele şi regiunile componente Asemenea celorlalte specii de mamifere terestre cu interes de fermă şi la suine membrele reprezintă organele de suport şi de deplasare. La unii indivizi (ex. Ca o particularitate a glandei mamare la suine se poate preciza faptul că aceasta este lipsită de cisterne galactofore. coroana.26) este aşezată din direcţia supero-posterioară spre infero-anterioară.3. tendonul.Datorită unor infecţii sau traumatisme. la nivelul acestei regiuni apare o calozitate a pielii (“scut”). glezna.2. chişiţa. 1. iar la vierii mai în vârstă. iar baza anatomică este formată din osul spetei (scapulum). fluierul. iar cele posterioare au rolul principal în propulsia întregului corp. Cele anterioare sunt mai apropiate de centrul de greutate al corpului şi servesc ca organe de suport (de sprijin). 13. asemănătoare celei întâlnite la mistreţ. la scroafă secreţia laptelui este declanşată de prezenţa şi guiţatul purceilor la supt. formând aşa numitele "şunci anterioare". Începând de sus în jos. fluierul. Atât membrele anterioare cât şi cele posterioare se împart în regiuni superioare (cele lipite de trunchi) şi în regiuni inferioare (cele detaşate de trunchi) (tabelul 3). Ea acoperă primele 7-8 perechi de coaste. coroana.27) face legătura între spată şi braţ şi are ca bază anatomică articulaţia scapulo-humerală. Spetele desprinse (“descusute”) exprimă slăbirea constituţiei şi atrag după sine deplasarea greoaie a animalului. unghiile coapsa şi fesa grasetul.

Gamba.13. la animalele tinere apar prematur calozităţi şi exostoze (oase moarte). 37. Regiunea fluierului (Regio metacarpi) (fig. 18 . Jaretul. având ca bază anatomică primele două oase falangiene. Fesa.Regiunea braţului (Regio brachii) (fig. cu baza mare în sus. Cotul. cu scopul de a determina aplomburi corecte la membrele anterioare. 41. 32. 36. Regiunea genunchiului (Regio carpi) (fig. Regiunea este de formă cilindrică. Antebraţul.32) este constituită din oasele metacarpiene. cu rol deosebit în locomoţie. tendoanele extensoare şi flexoare. regiunea este subţire şi acoperită cu un strat muscular slab dezvoltat. uscăţive şi paralele cu planul median al corpului. 39.33) are ca bază anatomică articulaţia metacarpo-sesamo-falangiană. bine dezvoltată şi fără tare cutanate sau osoase.13. Regiunea gleznei sau a buletului (Regio metacarpo-phalangea) (fig. Coapsa. Braţul. Carnea de pe regiunea antebraţului este slab dezvoltată.13. La suine. puternică.13.31) prezintă ca bază anatomică articulaţia radio-cubito-carpo-metacarpiană. prin selecţie nu s-a urmărit dezvoltarea acesteia. oasele sesamoide împreună cu pintenii. Chişiţa. Fluierul. Fig. Spata. Coatele trebuie să fie proporţional dezvoltate. Unghiile.28) este situată în continuarea spetei şi a umărului. În condiţii de întreţinere necorespunzătoare (pe pardoseli dure şi fără aşternut). 34. cu musculatura bine dezvoltată şi tendoane puternice. 35. Regiunea chişiţei (Regio phalangis proximalis) (fig. Grasetul. Formarea unui unghi mai deschis sau mai închis conduce la defectul de aplomb numit “călcătura de ţap”. 13 Membrele şi regiunile componente 26. Regiunea braţului trebuie să fie bine prinsă de regiunile învecinate şi acoperită cu musculatură dezvoltată. regiunea trebuie să fie uscăţivă.13. Regiunea cotului (Regio olecrani) (fig. În mod normal este de dorit ca această regiune să aibă o poziţie verticală. Glezna. uscăţivă şi puternică. 29. având ca bază anatomică osul humerus. Prezintă poziţie oblică spre înapoi. potrivit de lungă. Regiunea antebraţului (Regio antebrachi) (fig. În condiţii de întreţinere necorespunzătoare (pe pardoseli dure şi fără aşternut) apare frecvent calozitatea tegumentului şi inflamaţia articulaţiei. Coroana.30) se întinde în continuarea regiunii cotului şi are forma unui trunchi de con turtit lateral. 27. Genunchiul.34) este situată între gleznă şi coroană. 28. iar perimetrul fluierului oferă informaţii asupra dezvoltării scheletului osos.13. deoarece. 31. legându-se de regiunea cotului. Umărul.29) este situată la nivelul de detaşare a membrului anterior de trunchi şi are ca bază anatomică apofiza olecraniană a osului cubitus. În mod normal. 30. iar prin direcţie trebuie să formeze cu solul un unghi de 60-650.13. 33. respectiv “călcătura de urs”. 40. 38. iar de dezvoltarea ei depinde soliditatea membrelor.

grasetul trebuie să fie situat în direcţia planului longitudinal al corpului.13. Regiunea trebuie să fie largă. la nivelul acestei regiuni se produc inflamaţii până la mortificări aproape ireversibile de ţesuturi. În funcţie de lungime. La suine. având ca bază anatomică oasele tibia şi fibula.39) face legătura între coapsă şi gambă.13. Făcând parte din şuncă este de dorit ca această regiune să fie bine îmbrăcată în muşchi. Cât privesc rasele de suine specializate pentru producţia de carne (Landrace. Hampshire). 19 . regiunea este limitată de flanc şi graset. având ca bază anatomică articulaţia femuro-tibio-rotuliană. Regio ungulae) (fig. coroanei şi a unghiilor de la membrele posterioare. Regiunea grasetului (Regio genus sau Regio patella) (fig.35) prezintă ca bază anatomică articulaţia dintre falangele 2 şi falangele 3. iar la materialul biologic suin destinat reproducţiei îngrijirea unghiilor este obligatorie. Gamba este distanţată de trunchi şi are formă conică cu baza mare în sus. Unghiile trebuie să fie consistente. iar posterior de fesă. gleznei. bine conturate şi descinse până spre regiunea jaretului. Regiunea jaretului (Regio tarsi) (fig. Datorită traumatismelor frecvente. Duroc. lărgime şi gradul de îmbrăcare cu muşchi.37) este situată între crupă şi gambă. iar inferior de regiunea jaretului. Regiunea este mai rotundă şi mai plină la suinele bine întreţinute.13.36) reprezintă partea terminală a membrelor şi are ca bază anatomică falanga a III-a. coapsă şi fesă. Regiunea gambei (Regio crus. chişiţei.13. iar direcţia oblică spre înapoi formează un unghi de 150-1600 cu fluierul. sin.41) are ca bază anatomică articulaţia tibio-metatarsiană. Regiunea unghiilor (copita sau ongloanele) (Regio phalangis distalis. puternice şi elastice pentru a amortiza eficient şocurile mecanice pe timpul deplasării. Creşterea exagerată a cutiei de corn conduce la îngreunarea mişcărilor. acestea sunt relativ asemănătoare cu cele de la membrele anterioare. cu coarda jaretului bine dezvoltată în vederea asigurării unei mobilităţi corespunzătoare a animalului. mai uscăţivă şi mai evidentă la cele cu întreţinere necorespunzătoare. La membrele posterioare se disting: Regiunea coapsei (Regio femoris) (fig. iar baza anatomică este reprezentată de osul femur şi muşchii coapsei. bine conturată. Anterior. La rasele primitive regiunea coapselor este slab îmbrăcată în muşchi şi asociată cu regiunea gambei slab dezvoltată. Regio gamba) (fig.Regiunea coroanei (Regio phalangis mediae) (fig.13. coapsa are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte producţia de carne – mărimea şi calitatea jambonului fiind dependente de gradul de dezvoltare al acesteia. sin. Pentru a determina aplomburi corecte ale membrelor posterioare. având ca bază anatomică muşchii fesieri. coapsele sunt pline. spre înapoi.13.40) este legată superior de graset. Cât privesc regiunile fluierului. Regiunea fesei (Regio femoris caudalis) (fig. precum şi îmbrăcămintea cornoasă a acesteia. această regiune concură la obţinerea unor şunci bine dezvoltate.38) este situată în continuarea coapsei.13.

membrele anterioare suportă o greutate cu 15-20% mai mare decât cele posterioare). Atitudini şi aplomburi În termen zootehnic. prin atitudine se înţelege poziţia pe care o are animalul atunci când stă pe loc. 1 2 3 4 5 6 Fig. În formă de “X”. Coapsă şi fesă slab dezvoltate. Soliditatea membrelor şi corectitudinea aplomburilor prezintă importanţă atât din punct de vedere genetic (se transmit la descendenţi). Atitudinea în decubit se întâlneşte pe timpul odihnei animalelor. cât şi din punct de vedere tehnologic (animalele cu membrele corect dezvoltate sunt mai rezistente la pardoseli dure şi la deplasări). În decubit. 3. 2. 6. prin aplomb se înţelege poziţia şi direcţia pe care o au membrele animalului în staţiune forţată.lateral. Această poziţie poate fi în staţiune (când animalul stă în sprijin pe cele patru membre) sau în decubit (când animalul este culcat) (fig. ca defecte de aplomb mai des întâlnite sunt: membre în formă de “X”. Jaret săbiat (“călcătură de urs”). 5. dar mai ales la cele destinate reproducţiei. animalul se sprijină pe cele patru membre în mod inegal. iar capul şi gâtul sunt orientate corect. În staţiune.4. Examinarea aplomburilor se face aşezând animalul pe un teren neted care să permită repartizarea uniformă a masei corporale pe cele patru membre. Şunci destinse.15 Aplomburi ale membrelor la suine 1.1. 1 2 Fig 14 Atitudini la suine 1. fătării scroafelor şi alăptării purceilor. 14). masa lui fiind susţinută în principal pe un biped lateral şi pe cel anterior sau posterior opus (de regulă. Cunoaşterea şi stabilirea aplomburilor se impune la toate categoriile de suine. atât la membrele anterioare cât şi la cele posterioare. iar apoi aprecierea pe rând a acestora . 20 . 2. Tot în termen zootehnic. 4.2. În formă de “O”. Atitudinea în staţiune poate fi: liberă sau forţată. Jaret şters (“călcătură de ţap”). dinainte şi dinapoi. La suine.1. În staţiune forţată (staţiune de aplomb) animalul se sprijină în mod egal pe toate cele patru membre. În staţiune liberă.

În mod normal. atât în staţiune cât şi în mers.1. 1. este vioi. Metoda liberă constituie modul cel mai rapid şi expeditiv de apreciere a conformaţiei şi constituţiei corporale la suine. În continuare se trece pe rând la examinarea liberă a dimensiunilor şi volumului diferitelor regiuni. 21 . iar rezultatul poate fi exprimat. unde se apreciază fiecare regiune corporală în parte. Tehnica examenului sintetic Faţă de examenul analitic al exteriorului.2. de jaret “şters”. Somatoscopia Somatoscopia presupune aprecierea conformaţiei şi constituţiei cu ochiul liber. fie prin punctaj. organizaţi pe microcolective de lucru. În staţiune se apreciază mai întâi starea de sănătate a animalului ţinând cont de faptul că semnele majore care definesc organismul sănătos sunt legate de integritatea de structură şi funcţionalitate anatomică. se deplasează uşor. un ochi bine format pentru depistarea defectelor şi evaluarea justă a calităţilor de conformaţie şi constituţie a suinelor stabilite prin examenul analitic al exteriorului. Utilizarea uneia sau alteia din cele trei metode se stabileşte pe baza unor criterii impuse de scopul şi exigenţa aprecierii. examenul sintetic constă în aplicarea unor tehnici care permit stabilirea proporţionalităţii dezvoltării tuturor regiunilor corporale şi îndeosebi a modului în care acestea se îmbină între ele. dar are valoare orientativ-subiectivă datorită faptului că animalele se examinează cu ochiul liber. “călcătură de urs” şi “călcătură de ţap” (fig. studenţii vor face observaţii şi notaţii directe pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. a direcţiei şi integrităţii acestora. Temă: După prezentarea teoretică pe planşe şi mulaje a tematicii legată de examenul analitic al exteriorului la suine. animalul sănătos prezintă o conformaţie şi constituţie corporală viguroasă.2. etc.15). consumă raţia cu poftă. La suine. Ca tehnici de lucru se utilizează metoda liberă. metoda dreptunghiurilor şi a profilelor (ultimele două fiind tot mai rar folosite). efectuarea examenului sintetic al exteriorului oferă posibilitatea definirii cât mai precise a conformaţiei şi constituţiei corporale a indivizilor – aspect esenţial în ceea ce priveşte selecţionarea materialului biologic pentru prăsilă. metoda punctelor. reacţionează uşor la stimulii externi. Aplicarea metodei necesită experienţă în aprecierea exteriorului. 1.de “O” (cambrate).2. Ca metode utilizate pentru identificarea elementelor de morfostructură şi funcţionale în cazul examenului sintetic al exteriorului se remarcă: somatoscopia. somatometria şi somatografia.2. fie printr-un calificativ general.

grupa I şi 50 kg la rasele paterne . (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie). funcţionalităţii. Wessex. Metoda se aplică numai la indivizii care au depăşit o anumită masă corporală (60 kg la rasele materne . Tabelul 4 Tabel de punctare Specificări cap şi gât Trunchi (cutia toracică. Cornwall.Z. aprecierea debutează prin examinarea animalelor în vederea depistării unor anomalii congenitale. atât la masculi. indiferent de sex. Apoi. Indiferent de vârsta materialului biologic. fie prin calificativele: foarte bun. Pentru a avea un caracter unitar şi comparabil în apreciere. fie prin notări pe scara 1-5.În situaţia în care animalul se doreşte a fi destinat prăsilei. Landrace. În mers.Marele alb. mediocru. se trece pe rând la analiza şi aprecierea prin punctare a fiecărei regiuni corporale sub aspectul structurii. .Duroc. calitatea extensiilor şi flexiilor la nivelul tuturor articulaţiilor mobile şi semimobile. deoarece constă într-o examinare mai amănunţită a exteriorului animalului. Metoda se practică în mod curent în cadrul fermelor de selecţie şi testare situate în vârful piramidei ameliorării suinelor. abdomen) Jamboane şi spete Membre şi ongloane Mameloane Tipicitatea de rasă şi robusteţea Total Nota maximă Grupa I Grupa a II a 10 10 10 10 15 20 25 20 100 25 20 15 20 100 Nota minimă Grupa I Grupa a II a 5 5 5 10 15 10 10 10 10 10 - În funcţie de punctajul obţinut (tabelul 4) şi de clasa de încadrare (tabelul 5) suinele pot fi admise sau nu la reproducţie. Rezultatele examinării prin metoda liberă se pot exprima. nu are minimum 14 sfârcuri normale la rasele din grupa I şi respectiv 10 puncte. Edelschwein. Metoda punctelor reprezintă un mod expeditiv de apreciere a conformaţiei şi constituţiei corporale la suine.A. defectele de aplomb. Pietrain. spinare. Această metodă este mai exactă şi mai obiectivă decât metoda liberă. iar rezultatele trebuie consemnate într-un tabel sau fişă de punctare. când are mai puţin de 12 sfârcuri normale. etc. nu se admit pentru prăsilă animalele care nu au obţinut un punctaj corespunzător pentru acest caracter (nu se pot acorda 15 puncte când individul apreciat. Yorkshire.R. Pornind de la importanţa care se acordă producţiei glandei mamare. pe animal se pot identifica: eventualele şchiopături cu sediul şi gravitatea lor. o examinare atentă se va face asupra organelor genitale.N. etc. precum şi stabilirea diferitelor defecte de aplomb. legăturii cu regiunile învecinate. la standarde europene. satisfăcător şi nesatisfăcător. 22 . precum şi asupra regiunii glandei mamare.grupa a II-a). etc. Hampshire. indiferent de sex . cât şi la femele. bun. acordarea punctelor se face în conformitate cu anumite norme elaborate periodic de către Ministerul Agriculturii prin A. la grupa a II-a).

21. 36.17). 23. Crupă ridicată. Tabelul 5 Limite de încadrare a suinelor în clasele parţiale după conformaţie-constituţie (puncte) Sexul Masculi Femele Record 90 şi peste 90 şi peste Elită 89-80 89-80 I 79-65 79-65 a II-a 64-55 Metoda dreptunghiurilor (fig. Lăsat înapoia greabănului. 35. Crupă ascuţită. 19. 20. Spată desprinsă. 16.Se pot include la reproducţie numai vieruşii care obţin minimum 65 de puncte şi scrofiţele. 15. 37. Gât lung. Flancuri scobite. Coate de vacă. 33. Spinare de crap. Şunci anterioare dezvoltate. Alături de tabelul de punctare exemplificat în tabelul 4 sau într-o fişă separată. Jaret săbiat. Piept dezvoltat. folosind anumite semne convenţionale. Pop. Membre posterioare drepte. 16. 1985) 1. 8. 2. Trunchi scurt. 29. Crupă teşită. 17. Membre în “X”. 27. 10. Gât gros. Gât scurt. 25. Şunci posterioare dezvoltate. Călcătură de urs. Farkas şi T. 3. 7. A B 23 . pe un dreptunghi sau pe un profil corporal dinainte desenat se marchează particularităţile individuale de conformaţie şi constituţie. Spinare lăsată. Profil concav. 24. Corp slab dezvoltat. Grebăn ascuţit. 16 Semne convenţionale utilizate în metoda dreptunghiurilor (după N. Şunci posterioare defectuoase. 13. 22. 4. 34. Fig. 14. minimum 55 de puncte. 18. Spinare scurtă. Spinare solidă. 32. 11. Piept adânc. Înalt în picioare. Conformaţie proporţională. 28. 26. Coaste arcuite. Cap grosolan. Aplomb anterior corect. deşi nu mai este utilizată în practica aprecierii valorii materialului biologic suin. este considerată o metodă somatoscopică ajutătoare care încearcă să oglindească cât mai fidel unele calităţi sau defecte deosebite de exterior ale indivizilor. 31. Umeri desprinşi înapoia spetelor. 12. Dezvoltare bună. Gât subţire. Spinare lungă. 30. Şunci anterioare defectuoase. 9. 6. 5.

2.măsurători de masă (oferă informaţii asupra dezvoltării corporale a animalului viu). Chişiţe moi. Păr normal.măsurători de conformaţie (permit aprecierea precisă a dezvoltării şi conformaţiei corporale a animalului viu). în poziţie de amplomb. 1985) A. 1. 4. . la animalele tinere în perioada de creştere). D. adâncimi.2. Spinare de crap. compasul Wilkens. goniometrul. Cap normal. 6.Farkas şi T. Şale înguste. 5. Profil normal. Crupă teşită. 5. 3. Cap uscat. 8.de regulă. determinarea dimensiunilor corporale la suine presupune: . . 6. 3. Şunci deschise. 1. lărgimi. Urechi blegi. Pop.C D Fig. 4. 5. 9. 24 . Dinu. 7. 5. În funcţie de scopul propus. 6. 1969) 1. Piept larg. Fig. Profil concav. . 2. cântarul (fig. perimetre şi unghiuri. 17 Semne convenţionale utilizate în metoda profilelor (după N. măsurătorile corporale pot fi: de înălţimi. Şunci pline. Urechi drepte. 4. În funcţie de natura lor.19) şi panglica. 1.2. 2. Cap lung. Crupă normală.18). Spinare înşeuată. Înăltimea la greabăn. Înălţimea la crupă. Păr rar. 3. Lungimea oblică a trunchiului. Înălţimea la spinare. 7. Ca instrumente de lucru se folosesc: bastonul Lydtin (zoometrul). Pentru aceasta se recomandă ca animalul supus examenului sintetic prin somatometrie să fie aşezat pe un teren plan. 1. Somatometria Somatometria sau biometria constă în aprecierea conformaţiei şi constituţiei suinelor prin efectuarea de măsurători directe pe animalul viu (fig.Piept larg. 2. 8. iar citirea valorilor trebuie făcută şi înregistrată cu mare atenţie. Păr des. 5.măsurători de creştere (permit stabilirea dezvoltării corporale şi se aplică la anumite intervale de timp . Profil drept. Piept normal. C. 4. Şunci şterse. Membre săbiate. 1. Piept îngust . Păr normal. Crupă dreaptă. 4. 9. 2. 3. 3. B. Ştrangulat înapoia spetelor. 2. Efecturea măsurătorilor reclamă multă răbdare şi conştiinciozitate. Membre în “X”. 6.18 Diverse măsurători directe pe animalul viu (după M. Urechi orizontale. Perimetrul toracelui.

19 Instrumentar folosit în somatometrie 1.4) (se măsoară cu bastonul Lydtin sau cu compasul Wilkens. .1) (se măsoară vertical cu bastonul Lydtin. între punctul greabănului şi stern). Spădaru. 2.20.20.20. de la sol până la punctul cel mai înalt al regiunii greabănului). “a spinării”. 20 Măsurători de înălţimi (după F.1) (se măsoară cu ajutorul panglicii de-a 25 .înălţimii toracelui (adâncimea toracelui) (fig. . Această dimensiune serveşte la stabilirea gradului de înclinare a crupei şi are valori mai mici decât înălţimea la crupă.21. “a greabănului”. valori mai mari cu 2-3 cm faţă de înălţimea la greabăn şi reprezintă un caracter obligatoriu de rasă. Cântarul. 3.înălţimii la greabăn (fig.1 2 3 4 Fig. 3. Măsurătorile de lungimi constau în determinarea: .înălţimii crupei (fig. “a crupei”.20. . Goniometrul. Această înălţime prezintă în general. “a bazei cozii”. 2. “a toracelui”. de la sol la apofiza spinoasă a ultimei vertebre dorsale).3) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin. Toate aceste măsurători trebuie completate cu măsurătorile de masă corporală. de la sol.înălţimii la spinare (fig. Bastonul Lydtin (zoometrul). . 1 2 3 4 5 Fig. Compasul Wilkens.20. această dimensiune reprezintă circa 50-60% din înălţimea la greabăn. De regulă. 1997) 1.5) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin. la articulaţia sacro-coccigiană). Măsurătorile de înălţimi constau în determinarea: .înălţimii la baza cozii (fig. 4.2) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin. 4.lungimii corpului (fig. 5. de la sol până la punctul de intersecţie al coloanei vertebrale cu linia imaginară dintre cele două şolduri sau la punctul cel mai înalt al osului sacral).

până la vârful pavilionului urechilor. pe partea externă).3) (se măsoară cu ajutorul panglicii sau compasului Wilkens. 1997) 1.lungimii toracelui (fig. “a toracelui”. Spădaru. între punctele fesei = lărgimea mică a crupei). Spădaru. “a frunţii”. .22. -lărgimii şalelor (fig. “a pieptului”.5) (se poate măsura în trei locuri: între şolduri = lărgimea mare a crupei. “oblică a trunchiului”.2) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens considerând distanţa dintre cele două articulaţii scapulo-humerale). 21 Măsurători de lungimi (după F.2) (se măsoară cu ajutorul bastonului Wilkens de la articulaţia scapulo-humerală. de la proeminenţa anterioară a articulaţiei scapulo-humerale.lungimii oblice a trunchiului (fig.1 2 3 4 5 Fig. 22 Măsurători de lărgimi (după F. . . “a toracelui”. “a crupei”. imediat înapoia spetelor).21. “a crupei”. 1997) 1.lungimii crupei (fig.5) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens.21. .3) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin sau compasului Wilkens. lungul şirei spinării .lărgimii toracelui sau diametrul bicostal (fig. la proeminenţa posterioară a ischiumului). . 1 2 3 4 5 Fig. până la convexitatea maximă a ultimei coaste).22. a urechilor”. 2. 3. 4.21.4) (se măsoară între vârfurile apofizelor transversale a celei de-a IV-a vertebre lombare). 3.22. între articulaţiile coxo-femurale.lărgimii frunţii (fig. 2.21.22. la punctul fesei). .22. “a corpului”.1) (se măsoară cu panglica sau cu compasul Wilkens între punctele proeminente ale orbitei). . de la baza. 5. Măsurătorile de lărgimi constau în determinarea: .lungimii urechilor (fig.de la ceafă. 5.4) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens. “a şalelor”. Măsurătorile de perimetre constau în determinarea: 26 . 4.lărgimii pieptului (fig. la baza cozii).lărgimii crupei (fig. de la tuberozitatea anterioară a şoldului.

iar apoi procesele de creştere se desfăşoară şi pe seama hranei suplimentare. iar apoi începe să scadă treptat.2 kg. până spre înţărcarea purceilor. dimineaţa înainte de administrarea primului tain . circa 5 kg. fie în grupuri mici. până la intrarea la reproducţie (9-10 luni).8 kg sunt consideraţi ca produşi neviabili (mai nou. Capacitatea de alăptare a scroafei este apreciată în mod corect atunci când. iar cei sub 0. Înţărcarea purceilor de reproducţie destinaţi selecţiei se face de regulă la vârsta de 8 săptămâni (56 de zile). La naştere cântăririle purceilor se fac imediat după terminarea parturiţiei.4 kg).perimetrului toracic (fig. S-a convenit ca aprecierea capacităţii de alăptare a scroafelor să fie făcută la 21 de zile. înapoia spetelor). Cântărirea din lună în lună se face după înţărcare. deoarece curba producţiei de lapte creşte până la 3 săptămâni. Spădaru. ca fiind normală la 1. până la această vârstă purceii se dezvoltă pe seama laptelui matern. ştiindu-se că la acest termen. “ fluierului”. 1997) 1. consideră masa unui purcel la naştere.23.. în funcţie de scopul urmărit şi la anumite date consacrate pentru specia suină. La 3 săptămâni (21 de zile) purceii se cântăresc pentru a aprecia însuşirea privind producţia de lapte a scroafei (capacitatea de alăptare). 27 .1) (se măsoară cu ajutorul panglicii.E. care la prima montă trebuie să fie de circa 110 kg la scroafe şi de circa 120 kg la vieri în stare de întreţinere normală. Acţiunea are drept scop cunoaşterea gradului de dezvoltare a scroafelor şi vierilor adulţi în vederea încadrării lor într-o clasă sau alta după acest criteriu.23. cu scopul urmăririi dezvoltării normale. timp de 21 de zile este suptă de cel puţin 7 purcei (este normal să fie cuprinsă între 35-50 kg = masa corporală a lotului de purcei la vârsta de 21 de zile). corespunzătoare condiţiei de animal de reproducţie (dezvoltarea se consideră normală dacă porcii tineri cresc de la o lună la alta cu circa 10-14 kg). Cântărirea din an în an este recomandabilă toamna înainte de bonitare şi clasare.perimetrului fluierului (fig. în jurul cutiei toracice. masa corporală a fiecăruia trebuie să fie de circa 14 kg (sunt considerate foarte bune valorile individuale de 16-20 kg şi slabe cele de 12-13 kg). La vârsta de 21 de zile un purcel trebuie să cântărească în medie. Determinările de masă corporală se fac prin cântărirea materialului biologic. determinând cu ajutorul goniometrului (fig.fie individual. Masa corporală medie normală a unui purcel la naştere trebuie să fie de 1.2) (se măsoară cu ajutorul panglicii în 1 2 Fig. Măsurătorile de unghiuri la suine se efectuează numai la profilul capului. cerinţele U.3) unghiul fronto-nazal sau la membrele posterioare unghiul jaretului. Totodată. “ toracelui”. La înţărcare cântărirea se face cu scopul de a cunoaşte dacă dezvoltarea purceilor este normală. 23 Măsurători de perimetre (după F. 2. 19. zona cea mai subţire a fluierului de la un membru anterior). .

. Pentru cunoaşterea cât mai reală a gradului de dezvoltare a scroafelor adulte. organici. număr. în luna a II-a de gestaţie sau la începutul lunii a III-a. Exprimarea valorilor absolute în valori relative se face folosind următoarea relaţie: Va Vr (%) = ------.f. în studiul şi aprecierea exteriorului se utilizeză numeroşi indici.Indicii corporali se exprimă prin valori relative şi oglindesc raportul dintre două dimensiuni corporale aflate în dependenţă morfologică şi funcţională. kilograme.Indicele formatului corporal lateral (i.f. . sau numai asupra trunchiului. Adică: lărgimea toracelui (cm) 28 .Valorile relative indică măsurile absolute în procente faţă de o dimensiune etalon considerată cu valoarea de 100%. .t. determinarea gradului de omogenitate a materialului biologic şi a unor aptitudini de producţie..x 100 înălţimea la greabăn (cm) Valoarea acestui indice creşte de la naştere la adult şi are valori de circa 120% la rasa Mangaliţa. valori relative. 130% la Bazna. . (%) = -----------------------------------.l.l. Acest mod de exprimare permite ca în examinarea suinelor să se poată aprecia proporţionalitatea dimensiunilor pe regiuni corporale sau pe ansamblu. Indici de format furnizează date utile cu privire la proporţionalitatea dimensiunilor legate la formatul corporal şi întregul său. indici corporali sau reprezentări grafice. Va – valoarea absolută a însuşirii de raportat. La suine. .Valorile absolute se exprimă în unităţi fizice (centimetrii.) – reprezintă raportul dintre lungimea trunchiului şi înălţimea la greabăn. etc). Ig – înălţimea la greabăn.f. prelucrate statistic şi folosite practic sub formă de: valori absolute.x 100. Ele oglindesc valoarea dimensională a caracterelor la un individ sau la un grup de indivizi şi servesc la aprecierea dezvoltării corporale. cântărirea anuală a acestora nu se recomandă a fi făcută în perioada de gestaţie avansată sau în cea de alăptare. 140% la rasa Marele alb. Dimensiunile etalon mai des folosite sunt: înălţimea la greabăn. de constituţie şi de volum. prin coroborare cu alţi indici de conformaţie şi producţie este posibilă atribuirea clasei generale ca material biologic pentru reproducţie. lungimea trunchiului sau semisuma dintre acestea. Ig în care: Vr – valoarea relativă. Adică: lungimea trunchiului (cm) i.Apoi. Datele biometrice obţinute prin somatometrie pot fi ordonate. Operaţiunile se pot face însă. care se pot grupa în patru categorii: de format.) – reprezintă raportul dintre lărgimea toracelui şi înălţimea la greabăn.Indicele formatului corporal transversal (i.

s.p.x 100 lungimea trunchiului (cm) Acest indice are valori mai mari cu cât toracele este mai larg şi mai adânc faţă de lungimea trunchiului. Adică: adâncimea toracelui (cm) i.) – reprezintă raportul dintre adâncimea toracelui şi înălţimea la greabăn.a.x 100 perimetrul toracelui (cm) Acest indice este de peste 100% la rasele de suine specializate pentru producţia de carne.) – reprezintă raportul dintre lărgimea crupei la şolduri şi lărgimea crupei la tuberozităţile ischiale. Indici organici – furnizează date atât cu privire la dezvoltarea unor organe sau aparate ale corpului animal cât şi asupra constituţiei.(%) = ---. (%) = ----------------------------------. la cele pentru carne.Indicele de compactitate sau de robusteţe (i.t.f. deoarece au trunchiul mai lung şi mai îngust. deoarece.d.c.c.Indicele tipului productiv sau tronco-toracic (i. . Adică: înălţimea la crupă (cm) i.d. .x 100 lărgimea crupei la tuberozităţile ischiale (cm) Indici de constituţie – furnizează date cu privire la modul de construcţie mecanică a corpului.x 100 29 .t.Indicele adâncimii toracelui (i.) – reprezintă raportul dintre înălţimea la crupă şi înălţimea la greabăn. la cele pentru grăsime.Indicele ascuţimii crupei (i. iar toracele mai îngust.c.s. înălţimea la greabăn este mai mare. .p.t.c.t.Indicele diferenţei de înălţime (i.) – reprezintă raportul dintre perimetrul toracelui şi lungimea trunchiului. Adică: lărgimea crupei la şolduri (cm) i. (%) = --------------------------------.a.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Acest indice are valori mai mici la rasele pentru carne şi mai mari. .---------------------------. . Adică: lungimea trunchiului (cm) i. (%) = -------------------------------.i.i.) – reprezintă raportul dintre lungimea trunchiului şi perimetrul toracelui.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Acest indice redă interrelaţia dintre dezvoltarea toracelui şi dezvoltarea generală a materialului biologic.t. Adică: perimetrul toracelui (cm) i.i. . (%) = ----------------------------------------------------------. (%) = ----------------------------------.

(%) = ----------------------------------. Somatografia Somatografia presupune fotografierea sau filmarea materialului biologic suin în vederea examinării aspectului exterior.2.Indicele de masivitate (i.x 100 înălţimea la greabăn (cm) .m. diferite defecte de exterior.m. animalul se aşează într-o atitudine staţionară normală.2. Este dat de relaţia: perimetrul fluierului (cm) i.c. Astfel. În acest caz.t. etc .x 100 înălţimea la greabăn (cm) În practică. cu membrele din partea opusă adunate sub el. uşor forţată.t.Indicele tipului constituţional sau al osaturii (i. Pentru a studia conformaţia şi armonia de ansamblu se va executa o fotografiere din profil (perpendicular pe axul longitudinal al animalului).c. unii autori stabilesc valoarea acestui indice şi prin relaţia: masa corporală (kg) i. (%) = ---------------------------------.) .) – reprezintă raportul dintre perimetrul toracelui şi înălţimea la greabăn. (%) = ---------------------------------. pentru a obţine o imagine care să pună în evidenţă conformaţia animalului. metoda de fotografiere a materialului biologic suin este aceiaşi ca şi în cazul altor specii de animale cu interes de fermă.m. valoarea unei regiuni sau părţi corporale.reprezintă raportul dintre perimetrul fluierului şi înălţimea la greabăn. iar apoi se va alege un fond care să contrasteze culoarea corpului (de regulă un paravan). . În linii generale.x100 înălţimea la greabăn (cm) 1. Adică: perimetrul toracelui (cm) i. fiind mai mare la rasele specializate pentru producţia de carne şi mai mic la cele pentru grăsime. dar prezintă unele particularităţi specifice.înălţimea la greabăn (cm) Indici de volum – se utilizează pentru aprecierea dezvoltării generale a corpului. Acest indice oferă informaţii asupra dezvoltării relative a scheletului. 30 .se va căuta ca poziţia acestuia să corespundă scopului urmărit.3. armonia dezvoltării corporale.

spinare. fie omogenitatea sau heterogenitatea unui lot sub raportul conformaţiei corporale. Membrele sunt puternice. îndeosebi. fină sau fin-robustă. Acest tip cuprinde rase cu format dolicomorf de talie mare. Tipul morfo-productiv pentru carne (fig. 31 . în padoc. în maternitate. 1.). capacitatea de înmulţire şi producţie). de formă cilindrică sau de pară. asigurând o producţie ridicată de carne. acoperită cu păr rar. iar cunoaşterea şi aplicarea tehnicilor de apreciere a exteriorului prin examenul analitic şi sintetic ajută la stabilirea acestora. Tipul morfo-productiv pentru carne se asociază cu o constituţie (totalitatea caracterelor şi însuşirilor unui individ exteriorizate prin aspectul general care exprimă vitalitatea şi rezistenţa faţă de condiţiile de mediu. cu aplomburi corecte.3. în boxele colective sau individuale. netedă. Stabilirea tipurilor morfo-productive La suine. Fotografierea suinelor în grup poate exprima.). fie condiţiile mediului natural sau artificial în care se află materialul biologic (pe păşune. deoarece contribuie la răspândirea şi generalizarea tehnologiilor specifice de creştere şi exploatare a suinelor pe diferite categorii de vârstă şi stări fiziologice. Totodată. fin şi de cele mai multe ori lins. Datorită dezvoltării şuncilor.2. aparatul de fotografiat va fi adus la o distanţă mai mică de animal. Pielea este fină. publicaţii. Fotografiile obţinute se pot ataşa la fişele individuale din registrele genealogice sau pot fi folosite ca material de prezentare la expoziţii. Filmarea se face cu ajutorul camerelor video şi se utilizează la examinarea animalelor. 24) caracterizează cele mai multe rase de suine datorită orientării speciei în direcţia ameliorării pentru obţinerea de carcase cu un conţinut ridicat de carne. cu dezvoltare corporală bună. pentru bacon. filmarea poate constitui un document care permite compararea în timp a modului în care evoluează tehnicile de creştere.. publicitate sau la comercializarea materialului biologic. între conformaţie şi producţie). în mişcare. Regiunile trunchiului au forme alungite. În linii generale se pot distinge patru tipuri morfo-productive cărora le corespunde o anumită dezvoltare şi conformaţie corporală: pentru carne. Atunci când se doreşte fotografierea unor anumite regiuni corporale (cap. relativ lungi. şunci. trenul posterior este mai evident decât cel anterior.În vederea obţinerii unei imagini cât mai reuşite a animalului este recomandabil să se repete operaţiunea de fotografiere pentru a putea alege pe cea mai clară şi conformă cu realitatea. Ea reprezintă o metodă de mare eficienţă didactică. tipurile morfo-productive sunt determinate de interdependenţa care există între însuşirile morfologice şi fiziologice ale materialului biologic (între formă şi funcţie. etc. iar la unele rase prezintă o uşoară convexitate pe linia dorsală. pentru grăsime şi mixt. etc.

etc. grăsimea subcutană nu depăşeşte în momentul sacrificării (la masa de 80-90 kg). această diferenţă poate să ajungă până la 30-40 cm (peste 25%). coapsa şi fesa bine îmbrăcate în muşchi şi cu şunci descinse. aceasta înglobează în ea straturi subţiri de ţesut muscular.Farkas şi T.25 Tipul morfo-productiv pentru bacon (după N. Tipul morfo-productiv pentru bacon se asociază cu o constituţie fină. Landrace. Pop. largă şi dreaptă. elastică. Reprezentative pentru acest tip sunt rasele: Marele alb. Totodată. Pielea este fină. La rândul său. Coastele sunt lungi. Caracteristic tipului morfo-productiv pentru bacon este faptul că. Fig. pe tot parcursul perioadei de îngrăşare. cu o uşoară ascensiune spre înapoi. cu o dezvoltare evidentă a trenului posterior. precum şi metişii acesteia cu rasele albe pentru carne. 32 . scurt şi neted. În acest sens. În general. lungimea trunchiului depăşeşte cu cel puţin 10-15 cm (peste 5%) perimetrul toracic. iar la la cele aparţinând rasei Landrace. de culoare albă. 1985) În cadrul acestui tip morfo-productiv se preferă rasele de culoare albă.24 Tipul morfo-productiv pentru carne (după N. la exemplarele aparţinând rasei Marele alb. crupa este lungă. şalele şi crupa sunt lungi şi drepte. după sacrificare rezultă carcase cu aspect comercial plăcut. îndeosebi la nivelul abdomenului şi coastelor. Pietrain. iar numărul lor şi cel al vertebrelor poate fi mai mare decât la alte rase. Tipul morfo-productiv pentru bacon (fig. Farka şi T. în secţiune aspectul unei marmorări realizată în principal printr-un regim special de furajare şi întreţinere deosebită. reprezentativă este rasa Landrace. 25) reprezintă o variantă a tipului pentru carne şi a apărut ca rezultat al solicitării consumatorilor pentru acest produs special. 1985) Materialul biologic aparţinător tipului morfo-productiv pentru bacon se caracterizează prin corp foarte lung de formă cilindrică sau trapezoidală (formă de pară).Pop. orientate spre înapoi şi puţin curbate. late. Alternanţa straturilor de masă musculară şi de ţesut adipos creează. Astfel. Duroc. cu păr rar. Spinarea. grosimea de 10-15 mm. Yorkshire. din care.Fig. la aceste rase raportul dintre lungimea trunchiului şi perimetrul toracic (indicele tipului productiv) are valori pozitive.

Pop. Caracterizat printr-o producţie intermediară între tipul pentru carne şi cel pentru grăsime. Capul este de mărime mijlocie.27) cuprinde numeroase rase de suine de talie mijlocie.35:1. Fig. uşor concave la scroafele multipare în stadiu avansat de gestaţie. robust-afânată. cu linia spinării. Crupa este teşită şi bine îmbrăcată în musculatură. linia superioară şi cea inferioară sunt drepte şi paralele între ele. dar nu atât de adânc ca cel al raselor pentru grăsime). largi şi talia mijlocie. în general. . De regulă.Pop.Subtipul morfo-productiv pentru “grăsime-carne” prezintă trunchiul asemănător cu cel al raselor pentru grăsime. Conformaţia corporală este armonioasă. iar valoarea indicelui productiv este de 90-95%.15/1. Fig. adânc şi scurt. convexă (“spinare de crap”). cu constituţie robustă. Perimetrul toracic este mai mare decât lungimea trunchiului. raportul de carne/grăsime este de aproximativ 1. Farkas şi T. Deşi prezintă un schelet osos fin. 27 Tipul morfo-productiv mixt (după N. cu însuşiri între tipul pentru carne şi cel pentru grăsime. În funcţie de producţia preponderentă. Farkas şi T. Membrele sunt relativ slab dezvoltate în comparaţie cu restul corpului. 1985) O rasă reprezentativă a tipului morfo-productiv pentru grăsine este Mangaliţa. de tip fiziologic digestiv. 1985) . Materialul biologic aparţinător tipului morfo-productiv mixt prezintă perimetrul toracic şi lungimea trunchiului de valori apropiate.26 Tipul morfo-productiv pentru grăsime (după N.Subtipul morfo-productiv pentru “carne-grăsime” prezintă trunchiul asemănător cu cel al raselor pentru carne (ceva mai scurt şi mai larg. iar indicele tipului productiv este în jurul valorii de 100%.Tipul morfo-productiv pentru grăsime (fig. trunchiul larg. 33 . în cadrul tipului morfo-productiv mixt se disting: subtipul morfo-productiv mixt pentru “carne-grăsime” şi subtipul morfo-productiv pentru “grăsime-carne”. gâtul scurt.26) se recunoaşte după forma brevimorfă. constituţia este robustă. în favoarea cărnii. Tipul morfo-productiv mixt (fig. având regiunile corporale scurte.

factori de mediu. Comparativ cu formele sălbatice. La nivelul pielii. Yorkshire. Totuşi. Substanţa determinantă a culorii pielii şi a părului este pigmentul din grupa melaninelor . atât în păr cât şi în piele.Culoarea albă se caracterizează prin lipsa pigmentului. Este întâlnită la rasele: Marele alb. În păr. Dintre modificările care s-au produs în urma domesticirii interesează atât intensitatea pigmenţilor. Landrace. pe toată suprafaţa corpului. lipsa pigmentului conduce la o sensibilitate mare a organismului.Culoarea neagră se caracterizează prin cea mai intensă pigmentaţie. etc.3. Astfel. pigmentul se găseşte în stratul cortical şi medular. deoarece carcasele obţinute după sacrificare au un aspect comercial deosebit. varietăţilor şi metişilor. care adesea produc insolaţii. 34 . la producerea de bacon se utilizează în exclusivitate rase de culoare albă sau metişii acestora. raportul carne grăsime este de 1. Chester-White.3. dar în acelaşi timp. la suinele domestice variabilitatea culorilor este mult mai mare. intensitatea pigmentaţiei fiind corelată pozitiv cu acestea. dermatite. pigmentul se află în celulele stratului generator sub formă de enclave citoplasmatice. iar în zonele intens colorate poate fi identificat în toate straturile epidermului. Culorile simple . roşu) şi compuse (rezultate din combinaţiile diferite ale culorilor simple).35–1. . atât faţă de condiţiile de întreţinere.pigment care se întâlneşte sub formă de granule sau mai rar în stare difuză. la suinele domestice se întâlnesc două grupe mari de culori: simple (alb. În linii generale. atât din păr cât şi din piele. negru. 1. în vederea valorificării lor. cât şi repartiţia acestora pe diferite regiuni corporale. la suine.15/1. acestea reprezintă un caracter de exterior de care se ţine seama la identificarea indivizilor şi în aprecierea calităţii carcaselor.1. în favoarea grăsimii. Metişii de primă generaţie din rasele homozigote pentru culorile albă şi pigmentate au culoare albă. CULORILE ŞI PĂRUL Din punct de vedere practic. cât şi faţă de acţiunea razelor solare . eventual cu urme de pigmentaţie pe cap şi crupă.Caracterizat printr-o producţie intermediară între tipul pentru grăsime şi cel pentru carne. iar gradul de variabilitate al acestuia este determinat atât de natura chimică a substanţei cromogene cât şi de alcalinitatea sângelui. etc. cunoaşterea culorilor ajută la recunoaşterea raselor. La suine este de preferat culoarea albă. 1.

Pielea suinelor de culoare roşie este uşor maronie şi dă şoricului de pe carcase un aspect pigmentat (şoric pigmentat). Poland-China şi metişii obţinuţi prin încrucişarea raselor pigmentate. În cazul acestei culori. dar. Astfel. pe fondul culorii negre a corpului se întâlneşte o zonă albă. Porcul Negru Pigmentat de Dobrogea. cuprinde regiunile greabănului. Chiar dacă această culoare nu afectează calitatea cărnii. Este caracteristică varietăţii blonde a rasei Mangaliţa. În urma încrucişărilor cu rasele de culoare albă sau neagră. etc.Culoarea blondă reprezintă o varietate a culorii albe. Pigmentaţia neagră imprimă o rezistenţă mai mare organismului la acţiunea nocivă a razelor solare. etc. Culorile compuse În funcţie de modul în care culorile simple se combină şi se distribuie pe corpul animalelor. culorile compuse se clasifică în culori zonale şi azonale. atât zonală cât şi azonală. lucru care face ca aceste rase să poată fi crescute cu precădere în zonele călduroase. . iar părul are culoarea albmurdară. Exemplu sunt rasele Pietrain. Tamworth. metişii de primă generaţie au culoare albă sau neagră .Culoarea bălţată alb cu negru este o culoare compusă. Bazna. Această zonă cu lăţime variabilă (2-25 cm). numită “brâu”.Ea este întâlnită la rasele Cornwall. Hereford şi chiar Duroc. Wessex. ea prezintă nuanţe ca: roşu-gălbui. Porcul de Strei. deşi se întâlneşte mai rar la suine. varietate şi individ. a membrelor anterioare şi o parte din regiunea coastelor. 1. Culoarea bălţată alb cu negru este întâlnită şi azonal (bălţăturile albe pe un fond negru sau cele negre pe un fond alb şi cu o repartiţie aleatorie pe toată suprafaţa corpului). pentru faptul că se menţie după depilare şi răzuire la majoritatea raselor. etc. . Berkshire.Culoarea roşie (roşcată). roşu-închis.Culoarea bălţată alb cu roşu se întâlneşte mai rar şi este un caracter de rasă la rasele: Hanovra. Sattelschwein. 35 .2. firul de păr prezintă două nuanţe: una mai închisă la bază şi alta mai deschisă la vârf. roşu-cărămiziu. pe lungimea sa.. Mangaliţa. . La rasele Hampshire. la unele exemplare din rasa Pietrain părul prezintă nuanţă roşiegălbuie pe un fond bălţat alb cu negru. etc. carcasele prezintă un interes mai redus datorită aspectului lor comercial. În funcţie de rasă. constituie caracter de rasă sau varietate la: Duroc. “şa” sau “năframă”. mucoasele aparente în negru.3.acestea din urmă manifestându-se dominant faţă de culoarea compusă. Culoarea roşcată apare uneori în mod sporadic la metişi sau la rasele insuficient consolidate din punct de vedere al culorii. deoarece pielea este pigmentată în cenuşiu. . Mangaliţa roşie.

el are formă mai mult sau mai puţin ovală. Părul Părul reprezintă îmbrăcămintea externă a corpului.Culoarea bălţată alb. Particularităţi de culoare La suine. firul de păr este mai gros la bază (170-200 de microni). Chester-White. Totodată. Hampshire x Pietrain). în primele săptămâni de viaţă.3. Yorkshire.3. ondulat sau creţ. Fig. roşu şi negru (culoare trinară) poate apărea la metişii de primă sau a doua generaţie dintre rasele pigmentate.Culoarea bălţată roşu cu negru se evidenţiază la metişii de primă generaţie dintre rasele Pietrain şi Duroc. . Părul neted (lins) se întâlneşte la rasele perfecţionate Landrace. 1969) În secţiune transversală. 1. (Mangaliţa şi metişii acestora). cel ondulat la rasele Bazna. Este caracteristică rasei Mirgorod. La suine.Zebrăturile (dungile) reprezintă particularităţi de culoare cu caracter temporar la purceii din rasele primitive. cu o frecvenţă mai mare la rasa Berkshire şi Bazna. cu o extindere mai redusă decât la rasa Pietrain. iar cel creţ la rasele pentru grăsime. cortical şi medular). . iar dintre cele trei straturi (cuticular.4. Gligor. . etc. particularităţile de culoare apar sub formă de acroalbinisme (zone de culoare albă care cuprind extremităţile). 1. Duroc. cel mai bine reprezentat este cel medular.3.Fruntea albă sau botul alb se întâlnesc la metişii rezultaţi din rasele bălţate zonal şi azonal (ex. Se întâlnesc la purceii de rasă Mangaliţa. pe un fond roşu de diferite nuanţe se întâlnesc pete negre dispersate. 36 . 28 Fir de păr despicat în spicule (după V. apoi se subţiază spre vârf (100-120 de microni) şi se despică în 6-8 spicule. iar la suine aspectul său poate fi: neted..

RECUNOAŞTEREA UNOR RASE DE SUINE În număr de aproximativ 200. . . . Gligor.Fig. La rasele primitive de suine.modul în care sunt utilizate în schemele de încrucişare (materne şi paterne).tipul morfo-productiv (carne. Pe restul corpului lungimea sa scade la 5-8 cm.provenienţă (indigene şi importate). bacon. 1969) Lungimea firului de păr este mai evidentă pe şira spinării (8-12 cm). De regulă. mai scurt şi mai fin.4.gradul de ameliorare (primitive. 29 Secţiune prin firul de păr de porc (după V. Numărul de foliculi/cm2 variază de la 12 (la rasa Landrace) la circa 40 (la rasa Stocli). mixte). măsurătorii şi notaţii directe pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. culoare. etc). unde formează spre cap aşa numita “coamă”. Tabelul 6 Însuşiri fenotipice generale de recunoaştere a unor rase şi populaţii de suine Denumirea Însuşiri 37 . recunoaşterea raselor de suine se face prin analiza şi aprecierea unor caracteristici de exterior (tabelul 6) – elemente esenţiale în procesul de selecţie şi ameliorare a speciei. amelioratoare. Acest ultim tip de păr năpârleşte odată cu instalarea timpului călduros sau cu îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere şi alimentaţie. rasele de suine nu prezintă toate aceiaşi importanţă economică. dar pot fi clasificate în funcţie de: . care este mai des. pe lângă părul de acoperire se întâlneşte şi cel de încălzire (“puful”).caracterele morfologice (talie. . grăsime. Temă: După prezentarea teoretică (pe planşe şi mulaje) legată de examenul sintetic al exteriorului la suine studenţii vor face observaţii. 1. perfecţionate).

Formată în: Depresiunea Haţeg. Tipul productiv: mixt. Profilul capului: uşor concav. Părul şi pielea: neted. spre carne. Profilul capului: drept. alb-cenuşiu. lungi şi aplecate. Tipul productiv: mixt. Forma urechilor: mijlocii. jud.Formată în: Peninsula Balcanică. Profilul capului: concav. Formată la: Staţiunea de Cercetări Zootehnice Ruşeţu. Porcul de Strei (populaţie indigenă) Alb de Banat (populaţie indigenă) Alb de Ruşeţu (populaţie indigenă) 38 . Forma urechilor: mari. lupie. Tipul productiv: grăsime. România. Părul şi pielea: uşor ondulat. jud. pigmentată. Vrancea – România. România. Forma urechilor: mici şi drepte. Mangaliţa (rasă indigenă) Bazna (rasă indigenă) Formată în: zona oraşului Mediaş. pigmentată. purtate orizontal sau aplecate. Părul şi pielea: neted. Culoarea: gri-roşcată. Stocli (rasă indigenă) Formată în: Peninsula Balcanică. Profilul capului: drept. Culoarea: blondă. judeţul Hunedoara – România. purate înainte sau uşor aplecate. pigmentată. Părul şi pielea: creţ. pigmentată. Culoarea: neagră cu brâu alb. Culoarea: neagră. Forma urechilor: mari. Tipul productiv: mixt. purtate înainte. Culoarea: albă. pigmentată. roşie. Forma urechilor: mici şi drepte. Sibiu – România. Profilul capului: drept. pigmentată. Tipul productiv: carne. neagră. Părul şi pielea: neted. Profilul capului: drept. Tipul productiv: mixt spre grăsime. Formată în: zona Banatului – România Culoarea: albă. Părul şi pielea: neted. mijlocii şi aplecate. Forma urechilor: mici.

Părul şi pielea: neted. Landrace (rasaă importată) Pietrain (rasă importată) Formată în: Belgia. Tipul productiv: mixt. roză. Forma urechilor: mari şi aplecate în jos şi înainte. drepte. Părul şi pielea: neted. Părul şi pielea: neted: neagră. Berkshire (rasă importată) Formată în: Anglia. purtate înainte. purtate înainte. Culoarea: neagră cu extremităţi albe. Forma urechilor: mici. Tipul productiv: carne. Părul şi pielea: neted. Culoarea: albă. neagră. Tipul productiv: mixt . Forma urechilor: mari şi blegi. Profilul capului: drept.carne. roză. Profilul capului: uşor concav. Culoarea: neagră.Formată în: Zona Dobrogea . Culoarea: albă. Culoarea: neagră. Negru Pigmentat de Dobrogea (populaţie indigenă) Formată în: Anglia. Forma urechilor: mijlocii.România. Forma urechilor: orizontale. Forma urechilor: mari şi aplecate. Profilul capului: drept. uşor aplecate spre înainte şi purtate în forma literei “V”. Cornwall (Marele Negru) (rasă importată) Formată în: Danemarca. Tipul productiv: carne. Tipul productiv: mixt spre carne. Profilul capului: drept. Profilul capului: concav. roză. Părul şi pielea: neted. Tipul productiv: carne (bacon). Marele alb (Large-White sau York mare) (rasă importată) Formată în: Anglia. Culoarea: bălţată cu negru. Părul şi pielea: neted. 39 . Profilul capului: drept. pigmentată.

U. purtate vertical şi înainte. fie pe baza gradului de uzură a dentiţiei (paralel cu vârsta. Culoarea: neagră cu brâu alb. La suine. Tipul productiv: carne.Duroc (rasă importată) Formată în : S. dinţii animalelor suferă modificări ale tablei dentare). Forma urechilor: mici. fie pe baza datelor înscrise în evidenţele zootehnice. cu vârfurile aplecate. Utilizarea evidenţelor zootehnice reprezintă metoda cea mai precisă de determinare a vârstei. determinarea vârstei acestora are o importanţă limitată. Chester White (rasă importată) Formată în: Anglia. Părul şi pielea: ondulat. Tipul productiv: carne. Hampshire (rasă importată) 1. Culoarea: cărămizie. fie pe baza aprecierii dezvoltării corporale. Forma urechilor: mici şi aplecate.A. acest timp poate fi stabilit. roză. excepţie făcând doar materialul biologic destinat reproducţiei. Profilul capului: uşor concav. pigmentată. Profilul capului: drept. Părul şi pielea: neted. Cum longevitatea fiziologică la suine este de 12-15 ani. lungimii caninilor (colţilor) inferiori. Tipul productiv: carne. 40 . iar perioada de creştere şi îngrăşare este foarte scurtă (240-250 de zile).5. Profilul capului: drept. Culoarea: albă. DETERMINAREA VÂRSTEI LA SUINE Vârsta se defineşte ca fiind timpul scurs de la naşterea până la momentul examinării animalului. roză. Formată în: Anglia. Părul şi pielea: neted. Forma urechilor: mici..

30 Dinţii la suine (după N.Astfel. pielea suplă şi întinsă. Pentru restul efectivului. privirea expresivă. scrotumul este gros. Cu mici diferenţe numerice şi asemenea altor mamifere omnivore. Stabilirea vârstei la suine pe baza aprecierii dezvoltării corporale ia în considerare aspectul general al individului. abdomenul lăsat (îndeosebi la scroafele multipare). la suine se întâlnesc aceleaşi categorii de dinţi (incisivii. Odată cu înaintarea în vârstă temperamentul suinelor devine limfatic. în timp ce lăturaşii sunt depărtaţi de mijlocaşi printr-un spaţiu intermediar. încreţit şi aspru. animalele preferând frecvent poziţia de decubit. evidenţa fiecărui individ se ţine pe bază de număr matricol. La masculi. O particularitate o constituie faptul că mijlocaşii şi cleştii sunt foarte apropiaţi între ei. mersul vioi. Animalele tinere (până la vârsta de 2 ani). în orice moment se poate stabili vârsta cu maximă precizie. Farkas şi T. . atârnate. scrotumul este neted şi uşor încreţit. Pop. Fig. pielea formează cute pe faţă şi pe părţile laterale ale trunchiului. până la livrare.30). cu aceste loturi se face popularea compartimentelor de creşă şi îngrăşătorie. Un criteriu destul de exact în determinarea vârstei la suine îl constituie forma şi gradul de uzură al dentiţiei. În fermele de creştere şi îngrăşare evidenţa vârstei se ţine numai la materialul biologic reproducător. În cazul vierilor. premolarii şi molarii). umerii prezintă zone ale pielii îngroşate cu rugozităţi şi escavaţii. mijlocaşi şi lăturaşi (fig. Chester-White şi Hampshire). 1985) 41 .Incisivii sunt reprezentaţi de cleşti. aceasta se ţine pe loturi de indivizi. testiculele sunt slab prinse. în fermele de selecţie unde. linia spinării dreaptă (excepţie fac rasele Duroc. Animalele în vârstă au corpul greoi. în ordinea în care se formează loturile la maternitate sau în ordinea în care. linia spinării ” înşeuată”. testiculele sunt bine ataşate. au corpul zvelt. caninii.

Caninii fiind prea dezvoltaţi şi ascuţiţi pot produce răni la Fig. Pop. Cum premolarii de lapte apar încă din prima lună de viaţă. iar după 10 zile. cei superiori. iar cei inferiori sunt mai dezvoltaţi şi îndreptaţi spre înapoi. iar la 90-100 de zile. după următoarea formulă dentară: I = 6/6. motiv pentru care. iar molarii sunt asemănători cu cei ai mamiferelor ierbivore. . imediat după naşterea purceilor se recomandă retezarea lor cu ajutorul unui cleşte special sau chiar a unei unghiere mai mari. M = 0/0 42 .31 Incisivii şi caninii la suine (după N. incisivii de pe arcada inferioară sunt mult mai alungiţi spre înainte. C = 2/2. la vârsta de 3-3 ½ luni purceii au gura încheiată cu dentiţia de lapte. iar cei de pe arcada superioară sunt perpendiculari pe aceştia. La vârsta de 30 de zile apar cleştii inferiori. Farkas şi T. Ca şi în cazul altor specii de mamifere cu interes de fermă şi la suine se deosebeşte: dentiţia de lapte şi dentiţia permanentă. La 60-70 de zile apar mijlocaşii inferiori. cei superiori.Premolarii sunt asemănători cu cei întâlniţi la mamiferele carnivore (prezintă creste dentare ascuţite). Dentiţia de lapte La naştere purceii prezintă numai lăturaşii şi caninii (fig.31). Incisivii de pe arcada inferioară prezintă mişună – lucru care uşurează adunarea boabelor de jos şi prehensiunea oricărui furaj. PM = 6/6. (28 de dinţi).Totodată. 1985) mameloanele scroafelor.Caninii (colţii) sunt în număr de 4 (câte doi pe fiecare arcadă dentară). .

Caninii şi lăturaşii se schimbă între 8 şi 10 luni. astfel că la vârsta de 20 de luni suinele au gura încheiată cu dentiţia permanentă (44 de dinţi). la 5-6 ani 15-18 cm. iar schimbarea dinţilor de lapte are loc între 8-20 luni. determinarea vârstei pe baza dentiţiei nu are o aplicabilitate practică extinsă în condiţii de producţie . aceştia au: la doi ani 4-5 cm. Astfel. aproximativ la doi ani se nivelează cleştii inferiori. la 3-4 ani 8-12 cm. La materialul biologic pentru reproducţie (vieri şi scroafe adulte) determinarea vârstei se poate face cu o oarecare precizie după lungimea caninilor (colţilor) inferiori. iar în jurul vârstei de 9 luni apare cel de-al II-lea molar permanent. iar la 13 luni se schimbă premolarii de lapte. la vieri. pe baza dentiţiei. după următoarea formulă dentară: I = 6/6.Dentiţia permanentă Ultimul premolar şi primii molari permanenţi apar la vârsta de 4-6 luni. La 17-18 luni se schimbă mijlocaşii de lapte şi apare cel de-al III-lea molar permanent. PM = 8/8. Dat fiind faptul că suinele adulte se contenţionează relativ greu. La scroafele de 5-6 ani. urmând ca la 4-5 ani şi cei inferiori să le depăşească. Tabelul 7 Stabilirea vârstei la suine. Astfel. determinarea vârstei pe baza dentiţiei este anevoioasă şi inexactă. caninii superiori depăşesc marginile buzelor. iar la 2 ½-3 ani se nivelează mijlocaşii inferiori. La aceiaşi vârstă. după dentiţie Specificări MAXILARUL SUPERIOR Lăturaşi Canini Cleşti Mijlocaşi MAXILARUL INFERIOR Lăturaşi Canini Cleşti La naştere Apariţie Schimbare Prezenţi Prezenţi - 40 zile 90-100 zile 8-10 luni 8-10 luni 12 luni 17 luni Prezenţi Prezenţi - 8-10 luni 8-10 luni 43 . La vârsta de 12 luni se schimbă cleştii. C = 2/2. M = 6/6 După doi ani. Pentru a înţelege mai uşor modul de stabilire a vârstei la suine. cele menţionate sunt rezumate în tabelul 7.stabilirea acesteia făcându-se în general pe bază de evidenţe zootehnice. lungimea colţilor este de 2-3 cm.

În acest scop se utilizează: trusa de tatuaj. Ca tehnică de lucru. să poată fi uşor de citit. care la rândul lor pot fi aşezate în locaşurile de pe cleştele de tatuat (fig. preducire şi crotaliere. înscrierea acestuia pe corp şi în evidenţele zootehnice cu scopul recunoaşterii sale în orice împrejurări. să nu poată fi falsificată. 44 . La suine. glicerină şi alcool. Cifrele sunt confecţionate din ace fixate pe plăcuţe metalice–dispozitive. să fie simplă şi puţin costisitoare.Individualizarea prin tatuaj este recomandabilă şi chiar obligatorie numai pentru materialul biologic din rasele albe şi numai pentru produşii care vor fi crescuţi şi testaţi după performanţele proprii. operaţiunea debutează cu alegerea cifrelor care vor forma numărul matricol stabilit dinainte pentru fiecare animal în parte. Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească individualizarea suinelor sunt: să poată fi aplicată la o vârstă cât mai timpurie a indivizilor (imediat după naştere). Ca tehnică de lucru. înlesnirii recoltării şi ordonării datelor privind performanţele individuale precum şi prelucrării automate a acestora. individualizarea poate fi: permanentă şi temporară (provizorie). tuş sau o pastă preparată din negru de fum. la nivelul urechilor se aplică un strat subţire din tuşul sau pasta de negru de fum. . Individualizarea permanentă se realizează prin: tatuaj. INDIVIDUALIZAREA SUINELOR Individualizarea (marcarea) constituie o operaţiune obligatorie în lucrările de selecţie şi ameliorare a suinelor.Mijlocaşi Premolar 1 Premolar 2 Premolar 3 Premolar 4 ----------------------------------Molar 1 Molar 2 Molar 3 ---------------- 30 zile 60-70 zile În prima lună 4-6 luni ------------------4-6 luni 9 luni 17-18 luni 12 luni 17 luni 15 luni ----------------------Nu se Schimbă 1. să fie durabilă şi nedegradabilă.32). să permită efectuarea anumitor corecturi fără schimbarea sistemului folosit.6. să se preteze la prelucrarea automată a datelor. Ea constă în acordarea unui număr matricol fiecărui animal în parte.

după cheia prezentată în figura 33. . respectiv al 3253lea purcel obţinut de la începutul anului. după ordinea fătărilor.m. După completarea primei grupe de 100 de purcei se trece la grupa cu numărul matricol 002–001. 33 Cheia de individualizare prin preducire şi reprezintă ordinea în care au fost acordate numerele matricole. 1985) Adesea. Acest număr este cuprins între 001–199 (maxim 199 de serii. Exemplu: preducirea din figura 34 reprezintă numărul matricol 032–053.Fig. Acest număr este cuprins între 001 şi 100.Individualizarea prin preducire presupune aplicarea numărului matricol prin crestături şi perforări la nivelul urechilor.32 Trusa pentru individualizare prin tatuaj Apoi. după care se reia de la 001).32). 032 – 053 Fig. în interiorul unei grupe (serii) de 100 de purcei. Farkas şi T. locul de tatuare se fricţionează pentru a asigura pătrunderea colorantului în grosimea pielii. A II-a grupă de cifre redă numărul aplicat pe urechea stângă D S Fig. Prima grupă de cifre redă numărul aplicat pe urechea dreaptă şi reprezintă seria sau grupa de purcei în succesiunea în care s-a format de la începutul fiecărui an calendaristic. 45 . prin apăsare se imprimă numărul matricol dorit în aşa fel încât citirea să se facă de la baza urechii spre vârful acesteia (la urechea stângă) şi de la vârf spre bază (la urechea dreaptă) (fig.34 Exemplu de individualizare prin preducire (după N. apar situaţii în care numărul matricol aplicat iniţial prin preducire trebuie modificat (corectat). iar semnificaţia este acordată celui de-al 53-lea purcel născut în grupa a 32-a. Pop. s. După perforarea stratului cutanat.d. În asemenea caz numărul matricol se formează obligatoriu din două grupe de câte trei cifre.

astfel: . iar în fermă există un alt animal care are acelaşi număr matricol. Operaţiunea de perforare se face în funcţie de anul calendaristic în care s-a născut animalul respectiv. Pop. În cazul materialului biologic reţinut pentru reproducţie în fermele de selecţie şi testare a suinelor se acordă număr de reproducător prin perforarea urechii drepte (tabelul 8). 35 Mod de corectare a numerelor matricole (după N. 1985) În acest caz se va proceda la efectuarea unei a doua perforări (tot în urechea stângă). 36). Acest lucru ar putea face improprie prelucrarea automată a datelor. În asemenea caz corectarea se face în acelaşi mod. Farkas şi T. cu 8). cu aceiaşi corectură. O perforare a urechii stângi corectează cu 2 prima cifră a numărului de ordine din cadrul grupei (fig.Astfel. iar în caz de suprapuneri acestea se vor corecta prin perforarea urechii stângi. Farkas şi T. Fig. Pop. 1985) Această perforare va corecta încă cu 2 (în total 4). Pop. Fig. Tabelul 8 Acordarea numărului de reproducător (după N. A III-a situaţie în care se face corectarea numărului matricol este aceea în care animalul nou sosit are deja numărul matricol corectat (o perforare în urechea stângă).35). Farkas şi T. dar la animalul sosit ulterior.în anii calendaristici a căror ultimă cifră se termină în 0 sau 5 nu se face nici o perforare–numărul matricol rămânând cel acordat la naşterea animalului. cu prilejul înţărcării este recomandabilă o verificare a numerelor matricole atribuite. 36 Acordarea numărului matricol corectat (după N. Notă. O a II-a situaţie în care este necesară corectarea numărului matricol o constituie sosirea în fermă (prin achiziţionare sau transfer) a unui animal al cărui număr matricol are corespondent la unul din animalele existente. Nu se vor face mai mult de 4 perforări (vor modifica numărul matricol iniţial. 1985) 46 . în urechea stângă pentru a nu se ajunge la un număr de ordine format din patru cifre. numărul matricol iniţial (fig.

47 . 7 (2002. .Terminaţia anilor Nr.ambele în jumătatea superioară a urechii.în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 1 sau 6 se face o perforare în jumătatea inferioară a urechii drepte. confecţionate din aluminiu sau material plastic “Neoflex”(fig. În practică sunt recomandabile crotalii de tip “buton”.în anii calendaristici a căror cifră este 4 sau 9 .37-a).în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 2 sau 7 se face o perforare în jumătatea superioară a urechii drepte. În asemenea caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 8 (4+4) a primei cifre de la numărul de serie. de purcel Nr. de reproducător 0. îndeosebi la rasele de suine pigmentate (la care nu se poate imprima numărul matricol prin tatuaj). 8 (2003. . În această situaţie numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 2 a primei cifre de la numărul de serie. 9 (2004. Individualizarea prin crotaliere se efectuează la tineretul acceptat la reproducţie în urma testării după performanţele proprii. . 2009) 032 – 053 832 – 053 .2005) 032 – 053 032 – 053 1. în urechea dreaptă se fac două perforări .în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 3 sau 8 se fac două perforări: una în jumătatea inferioară şi una în jumătatea superioară a urechii drepte.2006) 132 – 053 2. Acest tip de individualizare reprezintă o modalitate suplimentară şi consecutivă preducirii fiind recomandată. 5 (2000. Aplicarea crotaliilor se face pe pavilioanele urechilor.2008) 132 – 053 732 – 053 4. În acest caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 6 (2+4) a primei cifre de la numărul de serie. În acest caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 4 a primei cifre de la numărul de serie. 6 (2001.2007) 032 – 053 432 – 053 332 – 053 3.

cărămiziu). Folosirea substanţelor colorante se face prin aplicarea acestora pe una din regiunile corporale. în vederea abatorizării.37 Individualizare prin crotaliere (după N. Individualizarea temporară (provizorie) se poate face prin: crotaliere.Pop. iar pe faţa internă. studenţii 48 . Temă: După prezentarea teoretică (pe planşe şi mulaje) legată de recunoaşterea unor rase de suine. 38). Metoda individualizării prin folosirea substanţelor colorante (vopsele) se aplică frecvent în sectorul de montă-gestaţie. Pe faţa externă a acesteia se va imprima numărul de reproducător. sprayuri. Folosirea “creioanelor” de azotat de argint ajută la executarea anumitor semne. crotalie tip “buton”. La intrarea animalului la reproducţie. Individualizarea prin tunderea părului poate fi întâlnită frecvent la achiziţionarea de animale de la producătorii particulari. Asemenea crotalie se aplică pe urechea stângă. tunderea părului. Fig. pe urechea dreaptă se aplică o crotalie simplă. etc. a b Fig. 1985) a. b. Acest mod de individualizare este recomandabil la suinele cu părul şi pigmentaţia pielii de culoare închisă (negru. folosirea de substanţe colorante. crotalie simplă. 38 Individualizare temporară cu substanţe colorante Tunderea părului se face în aşa fel încât zona tunsă să reprezinte un anumit semn. folosirea “creioanelor” de azotat de argint. litere sau cifre pe corpul animalelor. în vederea identificării precise şi rapide a scroafelor care repetă ciclul de călduri (fig. pe o anumită regiune corporală. 37 – b). Farkas şi T. numărul matricol iniţial (fig.Pe crotalie se ştanţează numărul matricol complet rezultat din citirea preducirii (crestăturilor şi perforărilor de pe ambele urechi). astfel încât să fie uşor vizibilă timp de câteva zile şi chiar una sau două săptămâni. determinarea vârstei şi tehnicile de individualizare a suinelor.

Pentru completarea corectă a acestui document este necesară întocmirea unor documente auxiliare. să-şi deschidă o bază de date care să cuprindă un set de evidenţe zootehnice specifice – evidenţe pe baza cărora. evidenţa sporului de creştere. fie într-o bază de date asigurată de calculator. în final. evidenţa zilelor furajere. de selecţie şi ameliorare a suinelor. evidenţa de bază o reprezintă Registrul evoluţiei efectivului de animale care cuprinde: mişcarea animalelor pe categorii şi pe luni calendaristice. ca: 49 .1. creşterea tineretului. indiferent de tip şi de mărimea efectivului de animale. notaţii şi aplicaţii practice pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. cu intrări şi ieşiri zilnice. Capitolul 2 EVIDENŢELE ZOOTEHNICE ŞI APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ Creşterea suinelor are drept scop obţinerea de produse principale. relativ diferit în funcţie de specificul fermei. precum şi aprecierea rentabilităţii muncii nu se poate face decât pe baza unor evidenţe zootehnice complete. fie în registre. fişe. borderouri. Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra activităţilor din domeniul creşterii suinelor este obligatoriu ca fiecare fermă. menite să oglindească în mod fidel atât valoarea economică. Aceste evidenţe trebuie operate la zi sau la intervale de timp cât mai scurte. se poate certifica atât eficienţa economică. EVIDENŢE ZOOTEHNICE UTILIZATE ÎN CREŞTEREA SUINELOR Managementul ştiinţific al fluxurilor tehnologice de producţie. montele. secundare şi subproduse. deoarece numai prin intermediul lor se poate urmări şi cunoaşte permanent situaţia din fermă. starea sanitar-veterinară. cât şi valoarea materialului biologic. producţiile obţinute. 2. în cantităţi cât mai mari.vor face observaţii. aprecierea efectivului matcă. mişcarea efectivului. etc. de calitate superioară şi în condiţii de eficienţă economică. Evidenţele zootehnice se ţin. carnete. cât şi cea biologică a animalelor. pe o formularistică tipizată în care se înscriu sistematic datele privind provenienţa animalelor. fătările. productivitatea. furajarea. În fermele de creştere şi îngrăşare.

). În Registrul evoluţiei efectivului de animale actul trebuie operat la rubrica “ieşiri”.. .Fişele individuale de protecţia muncii (se completează în mod obligatoriu ori de câte ori personalul muncitor. . Documentul înregistrează stocul de la începutul lunii (în capete şi masă corporală).Fişa de pontaj (serveşte la ţinerea evidenţei îngrijitorilor. Pe lângă aceste acte. când ajunge la masa medie de 30 kg se trece în categoria “porci la îngrăşat”. ieşirile şi stocul la cântărire.Actul de fătare” (se completează pentru fiecare scroafă. Pe baza acestui document se fac decontările financiare ale fermei. dispariţie (se completează în funcţie de situaţii. în ziua când se fac cântăririle de control în vederea calculării sporului de masă corporală). un lot de “tineret”. menţionându-se totodată şi numele îngrijitorului.Actul de mutaţie a animalelor sau “de transfer (se completează în situaţia trecerii unui animal sau lot de animale de la o categorie la alta). la nivelul fiecărei ferme de creştere şi îngrăşare trebuie să mai existe: . Nu se cântăreşte efectivul matcă şi purceii sugari. iar în Registrul de venituri şi cheltuieli la rubrica “venituri”. tăierii sau dispariţiei animalului.Registrul de venituri şi cheltuieli (reprezintă instrumentul de urmărire a bugetului fermei şi a eficienţei economice). . La această categorie nu se urmăreşte sporul realizat. pe sortimente). 50 . . În Registrul evoluţiei efectivului de animale se operează la rubrica “ieşiri”. categoria “purcei sugari”. Purceii născuţi se înregistrează în Registrul evoluţiei efectivului de animale la rubrica “intrări”. recepţie. respectiv “intrări”. numărul matricol al animalelor respective). cu menţionarea numărului de capete. decontare (se completează în cazul livrării de material biologic).Actul de moarte. . Acest document trebuie însoţit de certificatul sanitar-veterinar care va dovedi cauza morţii. Rezultatele cântăririlor se înregistrează pe categorii şi loturi. a zilelor lucrate şi volumul muncii executate).Statele de plată (se calculeză şi se completează lunar de către serviciul economic al fermei). intrările. masa corporală şi de la caz la caz. menţionându-se numărul matricol al acesteia. materiale.Actul de livrare.Decontul de furaje (se întocmeşte lunar şi cuprinde pentru fiecare categorie de animale cantităţile de furaje consumate. calificat şi necalificat. numărul de capete şi masa corporală totală. Trecerea de la o categorie la alta se face în urma cântăririlor şi numai în condiţiile în care loturile de animale îndeplinesc baremul de masă corporală necesar unei categorii superioare. în ziua în care a avut loc fătarea. tăiere. în vederea stabilirii retribuţiei cuvenite. În Registrul evoluţiei efectivului de animale operarea documentului se face la rubrica “ieşiri”. utilaje.Bonul de intrare-ieşire (se completeză în toate situaţiile în care apar modificări în inventarul fermei. .Actul de cântărire (se completează lunar. a fost instruit pe baza normelor legale privind protecţia muncii şi paza stingerii incendiilor). determinate de cumpărări sau vânzări de material biologic. . . etc. . precum şi numărul de purcei fătaţi). Astfel.

grosimea stratului de slănină pe spinare şi abdomen. la încheierea fişei se vor menţiona clasele stabile la apreciere. . . . . vaccinările. consumul specific şi sporul mediu zilnic al descendenţilor. media numerică a purceilor fătaţi. raportul carne-grăsime. capacitatea de alăptare. precocitatea descendenţei exprimată prin sporul mediu zilnic şi consumul specific. grupa şi boxa. legată de: numărul matricol. eventualele boli sau accidente suferite pe parcursul vieţii. grosimea stratului de slănină pe animalul viu şi destinaţia). numărul mamei şi tatălui. La scrofiţe. reacţiile serologice. 51 . Evidenţele specifice fermelor de selecţie şi testare au caracter secret. dezvoltarea corporală. consumul specific. lărgimea carcasei. aceasta se va înregistra într-un pedigreu sinoptic care cuprinde evidenţa asupra a 3-4 generaţii.calculul preţului de bază după: origine. în această fişă se înregistrează şi numărul de sfârcuri. Pentru masculi (vieri) se va înregistra: numărul scroafelor montate.Planul de montă şi de rotaţie a grupelor de scroafe la vieri (se întocmeşte pe baza cunoaşterii originii şi a clasei generale). bunici. etc). străbunici.Fişa de testare (cuprinde numărul matricol. Ele trebuie numerotate şi completate cu conştinciozitate.sporurile de preţ stabilite pe baza asecendenţei testate şi înscrisă în Registrul genealogic de stat (diferenţe de valoare). lungimea carcasei. precocitatea descendenţilor.valoarea totală a materialului biologic destinat reproducţiei.Anual. rezultatele cântăririlor la 91 şi 182 de zile. ascendenţă şi masa corporală separat pe rase). calitatea cărnii. productivitate. însuşirile morfologice şi de producţie.Buletinul de admitere în testare (cuprinde vieruşii şi scrofiţele admise în testare cu număr matricol. ritmul de dezvoltare. suprafaţa “ochiului de muşchi”. . clasa generală şi punctajul de testare. într-o fermă de selecţie şi testare care livrează material biologic pentru prăsilă (vieri şi scrofiţe de reproducţie). În acest registru. Pe lângă evidenţele specifice unei ferme de producţie (creştere şi îngrăşare). . fără corecturi şi ştersături – păstrate într-un seif special de “documente secrete”.Registrul genealogic de crescătorie care cuprinde evidenţa nucleului destinat şi folosit pentru reproducţie. documentele trebuie arhivate şi păstrate în funcţie de termenele stabilite prin lege. la 21 de zile şi la înţărcare. iar la vierii castraţi (destinaţi sacrificării de control) – masa corporală înainte şi după sacrificare.Borderoul de calcul al preţului de cost cuprinde trei părţi: . masa şi lungimea şuncilor. conformaţia şi constituţia corporală. numărul avorturilor înregistrate la scroafele montate de fiecare vier. procentul de fecunditate. Cât priveşte ascendenţa vierului sau scroafei (părinţi. randamentul la sacrificare. numărul şi masa corporală a purceilor pe sexe. Atât la vieri cât şi la scroafe. Pentru femele (scroafe) se vor înregistra: datele referitoare la monte şi fătări. fiecărui reproducător i se deschide o fişă genealogică care cuprinde elementele de bază legate de origine. data naşterii. mai sunt necesare: . sporurile realizate până la aceleaşi date. masa medie a purceilor la naştere. data intrării şi ieşirii din testare.

N.Z.Z. APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ Aprecierea materialului biologic suin destinat prăsilei reprezintă cea mai importantă acţiune zootehnică pe linia ameliorării permanente a speciei.să efectueze şi să întreţină individualizarea corectă a animalelor pentru a se putea identifica cu uşurinţă şi fără confuzii.N. lucrările de bonitare se efectuează de către A.A.R.să organizeze prelucrarea datelor rezultate din controlul oficial de producţie în măsura în care se consideră necesar.să ţină la zi şi corect toate evidenţele zootehnice.A. Proprietarii fermelor (fermierii) care intră sau doresc să intre în acţiunea de control oficial al producţiei în vederea comercializării de material biologic pentru reproducţie.Z. . .N.să organizeze permanent o alimentaţie raţională (cantitativ şi calitativ) a întregului efectiv de suine destinat prăsilei.R.A. ..să organizeze controlul în toate fermele orientate pe producerea şi comercializarea de material biologic suin pentru prăsilă. crescut în rasă curată. .să comunice anual până la data de 1 XII baremurile pentru acordarea claselor parţiale după ritmul de dezvoltare şi după calitatea cărnii. buletinele de control şi de testare a suinelor. .să stabilească evidenţele de la nivelul A. (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie) prin centrele sale judeţene.Z. precum şi pentru vieruşii neînscrişi. dar care se cuprind în testarea după descendenţi ca şi pentru scroafele neînscrise dar care se menţin la reproducţie pentru a II-a fătare).Z. au obligaţia: .să stabilească evidenţele de fermă.A. În linii generale.. de la nivel teritorial .2.N. în teritoriu (judeţe) şi să asigure imprimatele necesare sistemului informaţional.2. Personalul tehnic al A.să respecte măsurile sanitar-veterinare de prevenire şi combatere a bolilor specifice.R.să ţină la zi evidenţele specifice de control oficial al producţiei şi să transmită la termenele stabilite buletinele de control necesare prelucrării automate a datelor. 52 .. .R.să conducă Registrul Genealogic Teritorial (se vor deschide fişe de reproducţie pentru toţi vieruşii şi scroafele primipare. .să supună bonitării toţi reproducătorii şi tineretul destinat pentru prăsilă. . cu participarea directă a proprietarului (fermierului) şi a medicului veterinar de sector sau circumscripţie.lui de la nivel Central situaţiile stabilite sau solicitate.A. de la nivel Central are următoarele obligaţii: . fiind cunoscută sub numele de bonitare.N.N.să elibereze certificate de origine şi productivitate odată cu livrarea animalelor sau cel mai târziu în termen de o lună de la efectuarea livrării. .R. Personalul tehnic al A. .să asigure condiţii optime de lucru pentru personalul care efectuează controlul. . pentru efectuarea lucrărilor de bonitare şi a deciziilor de selecţie. . precum şi coeficienţii de corecţie necesari (pentru grosimea medie a stratului de slănină şi procentul de carne în carcasă).A.judeţean are următoarele obligaţii: .să transmită la termen A.R. .Z.să întocmească listele cu disponibilul de animale de reproducţie (din categoriile de tineret testat după performanţe proprii şi adulţi testaţi după descendenţi livrabili pentru reproducţie) şi să le comunice din timp A.

N. .aplazia epididimului (prezenţa pungii epididimale în care se reţine urina).să popularizeze fermele de suine cu material biologic deosebit. masa individuală a purceilor la intrarea în testare şi numărul de purcei la intrarea şi ieşirea 53 . fie cel inferior = agnatia). Chester-White. subdezvoltarea globului ocular sau prezenţa unui singur ochi). Wessex.agnatia. . . .Criteriile de calificare (de preselecţie) presupun aprecieri şi determinări exigente cu privire la prezenţa anomaliilor congenitale.A.anoftalmia.hidrocefalia (cap voluminos datorită prezenţei de lichid în cutia craniană). Pietrain. prolificitatea şi capacitatea de alăptare în funcţie de grupa de rase (sunt considerate ca fiind grupe de rase: grupa I: Marele alb. în funcţie de cerinţele Uniunii Europene. grupa a II-a: Duroc. Landrace. .criptorhidia sau monorhidia (anomalie congenitală manifestată prin reţinerea celor două sau numai a unui testicul pe timpul migraţiei testiculare. Aceste cerinţe trebuie stabilite anual de către A. poate fi prognatism superior sau inferior) şi brahignatismul (anomalie caracterizată prin scurtarea maxilarelor – fie cel superior = “cap de bulldog” = brevignatism superior.R. Bonitarea suinelor destinate prăsilei foloseşte criterii de calificare şi criterii de clasificare. Bazna şi Mangaliţa) şi anul calendaristic. . .prognatismul (anomalie dentară caracterizată prin faptul că arcadele incisive cad una înaintea alteia.lipsa extremităţilor (absenţa totală sau parţială a membrelor sau cozii). .hipoplazia testiculară (unul sau ambele testicule reduse ca volum). . . micrognatia sau osteofibroza maxilarului (dezvoltarea incompletă a maxilarului constatată la naştere. Cerinţele minime de admitere în controlul oficial se referă la vârsta scrofiţelor. conducând lucrările de registru. în cavitatea abdominală sau pe traiectul canalului invaginal. .. Edelschwein. Yorkshire.polidactilia şi monodactilia (prezenţa a 1-2 degete suplimentare sau existenţa a unui singur deget.atrezia ani (orificiul anal neperforat). pe rase.. iar dinţii de jos nu iau contact cu cei de sus. Cornwall. . microftalmia şi ciclopia congenitală (absenţa. Hampshire. cerinţele minime de admitere în controlul oficial şi stabilirea performanţelor minime de lot pentru admiterea la testare după însuşirile proprii.herniile ombilicale şi ingvino-scrotale prezente şi vizibile la naştere sau până la înţărcare. Anomaliile congenitale care trebuie identificate şi a căror prezenţă atrage eliminarea suinelor de la reproducţie sunt: . organele sau organul reţinut suferă profunde modificări până la degenerarea epiteliului seminal). masa lotului de purcei la 21 de zile. transformarea ţesutului osos al regiunii nazale în ţesut fibros). . . Performanţele minime de lot pentru admiterea la testare după însuşiri proprii se referă la: numărul de purcei la fătare.să acorde numerele de înscriere în Registrul Genealogic Republican pentru suinele de reproducţie.să îndrume şi să verifice modul de desfăşurare a lucrărilor de control oficial al producţiei şi de selecţie. indiferent de numărul membrelor la care se constată).să publice periodic liste cu materialul biologic reuşit la testare după descendenţi şi înscris în Registrul Genealogic Republican. . Landrace belgian.Z.hermafroditismul (prezenţa pe acelaşi individ a unor elemente funcţionale din glandele sexuale ale ambelor sexe).

constit . aspect general care permite orientarea şi stabilirea preţului de livrare a materialului biologic suin destinat reproducţiei.Criteriile de clasificare servesc la încadrarea animalelor în clase valorice parţiale. ritmul de dezvoltare (se acordă după performanţele proprii privind sporul mediu zilnic). calitatea cărnii (se acordă după grosimea stratului de slănină).din testare. fie pe baza a patru clase parţiale).Z. Clasa generală a indivizilor care urmează a fi folosiţi la Tabelul 9 Stabilirea clasei generale pe baza a trei clase parţiale (clasa după origine.. Clasele parţiale se stabilesc în funcţie de: origine (de clasa generală a părinţilor). în funcţie de cerinţele Uniunii Europene.R.A. iar apoi în clasa valorică generală. conformaţia corporală şi constituţie (se acordă în urma examinării directe a însuşirilor de exterior şi constituţie). Aceste performanţe trebuie stabilite anual de către A. R Clasa după origine E Clasa după origine I Clasa după origine II Clasa după origine R R R R R E R R E E I R E E I II E E I I R R E E E E E E E I I E E I I II E I I I R E I I I E I I I I I I I I II II I I II II R I I I II E I I II II I I II II II II II II II II R E I II Tabelul 10 Stabilirea clasei generale pe baza a patru clase parţiale clasa după origine (A) clasa după ritmul de dezvoltare (B) clasa după calitatea cărnii (C) şi clasa după conformaţie – constituţie (D) B R E I II C D R E I II R E I II R E I II R E I II A R R R R R R R E E E E E E E E I I E R R R E R E E E E E E I E I I I I R R E E E E E E E E I I I I I I II R E E E E E E I E I I I I I I I R R R E E E E E E E E I I I I I I E R E E E E E E E E I I I I I I I A I E E E E E E E I I I I I I I I I II E E E I E E I I I I I I I I I II R E E E E E E I I I I I I I I I II E E E E I E I I I I I I I I II I II A I E E I I I I I I I I I II I II II II II E I I I I I I I I I II II I II II II R E E I I I I I I I I I II I I II II E E I I I I I I I I I II II I I II II A I I I I I I I I I I II II II II II II II II I I I I I I I II II II II II II II II II R E I I reproducţie se stabileşte pe baza claselor parţiale folosind combinaţiile exemplificate în tabelul 9 şi 10 (fie pe baza a trei clase parţiale.N. . clasa după ritmul de dezvoltare sau calitatea cărnii şi clasa după conformaţie corporală-constituţie) Clasa după ritmul de dezvoltare sau calitatea cărnii Clasa după conf. 54 .

în funcţie de performanţele proprii pentru fiecare din criteriile de clasificare şi cunoaşterea clasei parţiale în care acesta a fost încadrat în urma aprecierii. ci se iau în considerare preţurile/cap de animal stabilite în funcţie de clasă (R. În situaţia în care se urmăreşte şi consumul de furaje/kg spor.R. clasa a II-a = clasa I. II). E.animalele care au clasa generală stabilită anterior termenului prin care clasa generală se poate acorda conform prevederilor prezentului punct.pentru “origine” nu se calculează punctaj. fie prin negocieri directe cu fermierul producător.4 mm = 11. astfel: . 690 g = 690 puncte).Totodată. clasa a III-a şi nebonitate = clasa a II-a (numai pentru femele).N. respectiv sporul mediu zilnic realizat reprezintă numărul de puncte (ex. fie pe baza calculării unui punctaj obţinut de animalul apreciat. Astfel. . Animalele înscrise în registrul genealogic al ţării de origine primesc clasa generală r e c o r d.00 – 3. I. deoarece pentru această însuşire se practică selecţia direcţional regresivă.A.00 şi se înmulţeşte cu 100 (ex: 5.Z. . Când unul din părinţi are număr de registru genealogic se poate acorda cel mult clasa elită pentru ambele sexe. În ceea ce priveşte calculul punctajului.60 x 100 =160 puncte).6 x 10 = 116 puncte). Scăderea consumului înregistrat din 5. Performanţa se înmulţeşte cu 1. Performanţa realizată se scade din 50. iar rezultatul reprezintă numărul de puncte pentru această clasă (ex: 50. punctajul total pentru această clasă parţială se măreşte prin însumarea punctelor obţinute la ambele performanţe.vierii şi scroafele care au reuşit la testarea după descendenţi se includ în categoria “testat (ă)”. astfel: clasa elită = record. dacă s-ar lua de bază performanţa realizată ca atare ar fi favorizaţi indivizii cu consumuri mari de furaje. clasa I = elită. se asimilează prin echivalare.0 – 38. Dacă informaţiile lipsesc. clasa generală se stabileşte prin confruntarea informaţiilor din certificatele care însoţesc materialul biologic la efectuarea importului cu baremurile utilizate în anul respectiv. 55 .pentru “ritmul de dezvoltare“ punctajul se obţine luând de bază performanţa realizată de individ la sporul mediu zilnic exprimat în g.0 şi se înmulţeşte cu 10.00 este necesară. fără a se mai lua în considerare clasele parţiale.Preţul de livrare al materialului biologic suin destinat prăsilei se face. Calcularea punctajului pentru consumul de furaje pe kg spor se face scăzând consumul înregistrat (exprimat în kg) din 5. acesta se face în mod diferenţiat. iar asimilările se fac de către A. la stabilirea acestei clase se au în vedere: .pentru animalele importate. se acordă cel mult clasa elită pentru vieruşi şi clasa I pentru scrofiţe. .40 =1. dar aceasta contravine obiectivelor selecţiei. .pentru “calitatea cărnii” punctajul se obţine luând de bază performanţa obţinută de individ la grosimea stratului de slănină (exprimată în mm) şi corectată în funcţie de masa corporală. Deci: 690 puncte obţinute pentru sporul mediu zilnic + 160 de puncte obţinute pentru consumul de furaj pe kg spor = 850 de puncte total la clasa “ritmul de dezvoltare “. .

la rândul său este alcătuit din: preţul de bază şi sporurile de preţ. . Ex: (65% carne în carcasă x 2 = 130 puncte) +116 puncte obţinute pentru grosimea stratului de slănină = 246 puncte .punctajul se stabileşte prin însumarea punctelor obţinute la ambele performanţe.pentru “conformaţie corporală–constituţie“ punctajul este reprezentat de numărul de puncte realizate la aprecierea exteriorului şi constituţiei (89 puncte = 89 puncte). Scăderea grosimii stratului de slănină din 5. Calculul punctajului pentru proporţia de carne în carcasă se face prin înmulţirea cu 2 a proporţiei de carne realizată de contemporanul sacrificat la 182 de zile şi corectată în funcţie de masa corporală.pentru ascendenţii testaţi sau înscrişi în registrul genealogic. în calcularea indicilor sintetici de selecţie se utilizează date exacte care permit o ierarhizare valorică mult mai precisă a materialului biologic suin.În cazul în care se cunoaşte şi proporţia de carne în carcasă de la un frate sau de la o soră (sacrificaţi la 182 zile) .3. Pe baza acestui punctaj şi a claselor parţiale în care s-au încadrat indivizii apreciaţi se calculează preţul de livrare . prin stabilirea claselor parţiale şi a clasei generale se folosesc anumite limite (baremuri) privind valoarea însuşirilor luate în considerare. TEHNICA SELECŢIEI ŞI TESTĂRII SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ PE BAZĂ DE INDICI SINTETICI Aprecierea şi selecţia suinelor destinate prăsilei pe bază de indici sintetici are ca scop determinarea valorii de ameliorare şi stabilirea modului de exploatare a acestora. 2.pentru performanţa de reproducţie a scroafelor (pentru fiecare kilogram realizat la capacitatea de alăptare peste baremurile de admitere a scroafelor în controlul oficial al producţiei). a preţului pentru clasa după ritmul de dezvoltare corporală. a preţului pentru clasa după calitatea cărnii şi a preţului pentru clasa după conformaţie corporală-constituţie.pentru performanţele de testare după descendenţi (pentru fiecare punct realizat la indicele testării. Dacă în aprecierea reproducătorilor. . Tehnica selecţiei şi testării suinelor pentru prăsilă pe bază de indici sintetici cunoaşte: calculul indicilor sintetici de selecţie şi calculul indicilor sintetici de testare.00 are aceeaşi explicaţie ca şi în cazul consumului de furaje.pentru înscrierea proprie în registrul genealogic. Lucrările se efectuează în fermele de selecţie şi testare în care este organizată testarea după performanţe proprii şi după descendenţi. 56 . precum şi în alte ferme cuprinse în controlul oficial al producţiei sau ocazional prin controlul de producţie diversificat. . Sporurile de preţ se acordă indiferent de rasă. Preţul de bază se formează prin însumarea: preţului pentru clasa după origine.preţ care. pentru următoarele situaţii: . după descendenţi).total la clasa “calitatea cărnii”. .

20 – 0.20 0. 3.50 x 0. . .00 Valoarea h2 0. 100 respectiv 1. La cele trei însuşiri menţionate se aplică coeficienţii de 30.00 1.2 0. 2.25 x 0.00 7.20 x 0. la orice categorie de reproducători.w1.20 32. Un model general de calculare a indicelui sintetic de selecţie se poate aplica la un număr mare de însuşiri necorelate între ele. care pun în evidenţă ponderea în selecţia reproducătorilor.30 0. Deci: Ix = 500 + 30S – 100G – C 57 . Loosli. xn h2n wn .12 Valoarea W 0.00 8. w3.1 0.20 + 2. grosimea medie a stratului de slănină (G) şi consumul specific (C). X3 … Xn = abaterile performanţei idividuale de la media pe rasă sau populaţie la însuşirile 1.3 Adică: Ix = 0.50 7.… h2n = coeficienţii de heritabilitate aferenţi însuşirilor.0072 = 0.05 x 0.… n . w2.057 + 0. .20 Media pe efectiv 8.20 + 0.1037 Pentru testarea reproducătorilor după descendenţi în cadrul fermelor de selecţie a suinelor unde se urmăresc însuşirile de îngrăşare şi calitatea carcaselor se poate folosi indicele sintetic de selecţie recomandat de H. .Aşadar.30 x 0. h23. capacitatea de alăptare.0085 + 0.17 x 0.0020 + 0.10 + 0. de purcei fătaţi Masa individuală a purceilor la naştere Capacitatea de alăptare Nr.X1.15 x 0. de numărul însuşirilor luate în considerare.75 7. Iniţialele (+) sau (-) indică direcţia progresivă (sporul mediu zilnic) sau regresivă (grosimea stratului de slănină. X2. Tabelul 11 Datele necesare calculării indicelui de selecţie Însuşirile luate în considerare Nr. consumul specific) a selecţiei.50 1. în care: . Acesta ia în considerare sporul mediu zilnic realizat de către descendenţii vierului analizat (S).15 35.h21. dar ţinându-se cont de heritabilitatea (h2) şi de valoarea ponderală a lor (w). Alcătuirea indicelui sintetic de selecţie diferă în funcţie de categoria animalului.50 x 0.17 0.20 x 0. exprimată în fracţii zecimale şi a căror sumă trebuie să fie 1. .2 0.15 0.0. numărul şi masa purceilor la 35 zile (tabelul 11).30 = 0.… wn = valoarea ponderală relativă a aceloraşi însuşiri. asemenea indici se calculează cu scopul de a oglindi valoarea de ameliorare a unui reproducător suin într-o singură valoare sintetică.Ix = indicele de selecţie al reproducătorului X . astfel: Ix = x1 h21 w11 + x2 h22 w2 + x3 h23 w3 . Spre exemplificare se va calcula indicele sintetic de selecţie la o scroafă din rasa Landrace privind numărul şi masa medie a purceilor la naştere.2 0. de purceii la înţărcare Masa individuală a purceilor la înţărcare Performanţe proprii 9.015 – 0.12 x 0.

Tipul de rasă se apreciază prin sistemul de 100 puncte. Acesta se calculează ţinând cont de numărul de purcei născuţi (N). sau kg). Aşadar. consumul specific (C). Punctajul parţial şi final se obţine în urma aplicării coeficienţilor între valorile 0. tabelul 12). şi procentul de carne din carcasă (P). grosimea medie a stratului de slănină (G). indiferent de tipul fermei (ex.Indicele de selecţie la scroafe. oglindeşte însuşirile de prolificitate şi capacitatea de alăptare.5S + C + G + 2P Indicii sintetici de testare sintetizează diferenţele înregistrate între performanţa medie a lotului de descendenţi şi performanţa medie a seriei lunare totale de testare (care cumulează ambele sexe) pentru fiecare din însuşirile urmărite în testul performanţelor proprii. Adică: Ix = 2T + 0.1000.4.coeficienţi de înmulţire la însuşirile urmărite. P = proporţia de carne din carcasă (%).N. Ei sunt proprii scroafelor şi vierilor după descendenţi. iar consumul specific şi grosimea stratului de grăsime se calculează prin diferenţa faţă de 5. La vieri. la scroafe: Ix = 20S – 1000C – 100G + 100P . cu numărul efectiv de produşi la care s-a încheiat testarea din loturile scroafelor respective. C = consumul specific (U. indivizii care realizează un indice sintetic de testare pozitiv. ÎNTOCMIREA UNUI PLAN DE MONTĂ ŞI FĂTĂRI Planul de montă şi fătări se întocmeşte odată pe an şi reprezintă documentul pe baza căruia trebuie să se deruleze întreaga activitate de reproducţie a materialului biologic. indicele sintetic de selecţie se calculează luând în considerare tipul rasei (T). G = grosimea medie a stratului de slănină (mm). în funcţie de valoarea ponderală a însuşirii respective din indicele sintetic. indicele de testare după descendenţi se calculează înmulţind suma indicilor de testare a scroafelor partenere. în care: +20.00. . S = sporul mediu zilnic (g). Adică: 2M Ix = 2N + 2I + ------30 La încheierea testării tineretului suin după performanţe proprii. -100. + 100 . sporul mediu zilnic (S).5 şi 2. 2. Se consideră material biologic suin testat. de numărul de purcei înţărcaţi (I) şi masa corporală a acestora la înţărcare (M). 58 .

În funcţie de capacitatea sectorului se vor forma grupe de scroafe pentru montă.31 III 1 .6 XII 7 – 16 XII 17 – 26 XII 27 XII – 5 I 6 – 15 I 15 – 25 I 26 I – 4 II 5 – 14 II 15 I – 24 II 26 II – 6 III 7 – 16 III 17 – 26 III 27 III – 5 IV 6 – 15 IV 16 – 25 IV 26 IV – 5 V 6 – 15 V 16 – 25 V 26 V – 4 VI Data fătării 1 .1 XI 2 – 11 XI 12 – 21 XI 22 XI – 1 XII 2 – 11 XII 12 – 21 XI 22 – 31 XII 1 – 10 I 11-20 I 21 – 31 I 31 I – 9 II 10 – 19 II 20 II – 1 III 2 – 11 III 12 – 21 III 22 – 31 III 1 – 10 IV 11 IV – 20 V 21 – 30 IV 1 – 10 V 5 .2 X 3 – 12 X 13 – 22 X 23 X . numai creşterea în rasă curată.17 IX 18 – 27 IX Vârsta înţărcării (35 de zile) Data livrării 14 .11 III 12 . în fermele de creştere şi îngrăşare (de producţie) se practică metisările trirasiale sau triliniare (de tip Sykes) – scroafe metise F1 rezultate din două rase albe şi vieri rasă curată din rase parentale.23 VIII 24 VIII – 21 X 31 X – 12 IX 13 – 22 IX 23 IX . în fermele de creştere şi îngrăşare planul de montă şi fătări se întocmeşte pe principiul potrivirii perechilor după clasă. Totodată.6 XI 7 .9 II 10 .25 III 26 III .Principul care stă la baza întocmirii acestui document rezultă din profilul de producţie al fermei respective.27 IX 28 IX . din 3 în 3 zile.17 IX 18 .19 II 20 II .5 III 6 .10 IV 11 – 20 IV 21 – 30 IV 1 – 10 V 11 – 20 V 21. pentru fiecare scroafă din lotul matcă se repartizează un anumit vier de bază şi înlocuitor. Aşadar. Astfel.21 III 22 . Astfel.25 IV 26 IV .14 II 15 . În situaţia creşterii şi exploatării intensive a suinelor trebuie avută în vedere şi asigurarea ritmicităţii populărilor şi depopulărilor în toate sectoarele. urmărindu-se ca vierii să fie superiori cu o clasă scroafelor. conform unui grafic contractual dinainte stabilit.5 IV 6 .10 I 11 . independent de calculele referitoare la mărimea grupei de scroafe şi necesarul de vieri. purceii obţinuţi să acopere întregul spaţiu construit şi să asigure ritmicitate livrărilor.30 V 31 V – 9 VI 10 – 19 VI 10 – 29 VI 30 VI – 9 VII 10 – 19 VII 20 29 VII 30 VII – 8 VIII 9 – 18 VIII 19 – 28 VIII 29 VIII – 7 IX 8 .15 III 16 . În fermele de selecţie şi testare. Tabelul 12 Plan de montă-fătări-înţărcări-livrări Data montei 8 . Mărimea unei asemenea grupe de scroafe trebuie calculată în aşa fel încât.7 X 8 . iar în cele de selecţieşi testare (pentru prăsilă).15 IV 16 .20 I 21 .17 IX 18 – 27 IX 28 IX – 7 X 8 – 17 X 18 – 27 X 28 X – 6 XI 59 .17 X 18 .27 X 28 X . trebuie considerată şi variaţia sezonieră a procentului de fecunditate.16 XI 17 .5 V 6 – 15 V 16 – 25 V 26 V – 4 VI 5 – 14 VI 15 – 24 VI 25 VI – 4 VII 5 VI – 14 VII 15 – 24 VII 25 VII – 6 VIII 7 – 16 VIII 17 – 26 VIII 27 VIII – 7 IX 8 . planul de montă şi fătări se întocmeşte pe principiul potrivirii individuale a perechilor. din zi în zi (“în covor”).30 I 31 I .24 II 25 II . din 6 în 6 zile sau din 10 în 10 zile.1 III 2 .26 XI 27 XI .

de durata ciclului sexual la scroafe (Cs) şi de timpul de formare a unei grupe de scroafe montate (Tf). CALCULUL ŞI EVIDENŢA UNOR PARAMETRII DE REPRODUCŢIE SPECIFICI SUINELOR Asigurarea continuităţii şi ritmicităţii producţiei la suine presupune efectuarea unor calcule legate de planificarea şi organizarea reproducţiei. Adică: A+D Tf = -----------Cf Necesarul de scroafe în aşteptarea montei (Sa) – depinde de mărimea grupei de scroafe pentru montă (Mg).5 – 14 VI 15 – 24 VI 25 VI – 4 VII 5 – 14 VII 15 – 24 VII 25 VII – 3 VIII 4 – 13 VIII 14 – 23 VIII 24 VIII – 2 IX 3 –7 IX 28 IX – 7 X 8 – 17 X 18 – 27 X 28 X – 6 XI 7 – 16 XI 17 – 26 XI 27 XI – 6 XII 7 – 16 XII 17 – 26 XII 27 – 31 XII 7 – 16 XI 17 – 26 XI 27 XI – 7 XII 8 – 17 XII 18 – 27 XII 28 XII – 6 I 17 – 16 I 17 – 26 I 27 I – 2 II 3 II – 5 II 11 – 20 V 21 – 30 V 31 V – 9 VI 10 – 19 VI 20 – 29 VI 30 VI – 9 VII 10 – 19 VII 20 – 29 VII 30 VII – 8 VIII 9 VIII – 13 VIII Având în vedere faptul că în asemenea ferme se practică creşterea în rasă curată. la capacitatea optimă.5. În acelaşi timp. Adică: Mg x Cs Sa = -----------Tf Coeficientul de utilizare a vierilor (în cazul montei naturale) (k) constituie numărul de zile care revin unui vier pentru montă.x 100 Pn Timpul de formare a unei grupe de scroafe montate (Tf) – are în vedere: durata alăptării purceilor (A). 2. Mărimea unei grupe de scroafe pentru montă (Mg) – are în vedere numărul de scroafe la fătare necesare pentru popularea unui compartiment de maternitate (Sf) şi procentul mediu de natalitate în funcţie de anotimp (Pn). aceste calcule au rolul de a asigura acoperirea tuturor spaţiilor de cazare. durata dezinfecţiei unui compartiment de maternitate (D) şi numărul total de compartimente pentru fătare (Cf). Adică: Sf + 10% Mg = -------------. 60 . pentru a evita consangvinizarea este necesară întocmirea unui plan de rotaţie a vierilor şi a scroafelor folosite la reproducţie.

. Adică: 365 Fs = ----Cr Numărul necesar de grupe de scroafe gestante (Gg) . Acesta rezultă din raportul dintre numărul de zile calendaristice (365) şi durata unui ciclul de reproducţie (Cr).Gl Pî x Fs Prin utilizarea acestor calcule se pot întocmi şi nomograme din care. Adică: Pl Gg = ------------.se calculează având în vedere: planul de livrare al unităţii exprimat în capete anual (Pl). Capitolul 3 1 UTILAJE. Adică: Nz k = -----Nm Necesarul de vieri pentru montă (Vm) – se stabileşte în funcţie de mărimea grupei de scroafe montate (Mg). notaţii şi aplicaţii practice pe materialul biologic suin din biobaza disciplinei. numărul purceilor înţărcaţi care populează un compartiment de creşă (Pî). coeficientul de folosire a scroafelor de reproducţie (Fs) şi numărul grupelor de scroafe gestante (Gl). decadă) (Nz) şi numărul de monte efectuate de un vier în perioada respectivă (Nm). reprezintă numărul de fătări care revin unei scroafe timp de un an. studenţii vor face observaţii. Adică: Vm = 2 x Mg x k Coeficientul de folosire a scroafelor la reproducţie (Fs). Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 2. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR 61 . de numărul de monte la o scroafă pentru o fecundare (2) şi de coeficientul de utilizare la monta naturală (k). pe bază de antecalcule exprimate grafic se pot identifica indicatorii de reproducţie doriţi.Acesta se obţine din raportul dintre numărul de zile dintr-o perioadă definită (săptămână.

UTILAJE. ovăz.Utilajele necesare curăţirii furajelor sunt folosite frecvent: pentru reţinerea şi eliminarea impurităţilor mai mari sau mai mici decât boabele de cereale. Moara cu ciocane universale (fig.3-1. procesul de măcinare se poate realiza prin: strivirea. măcinarea. obţinerea unei cantităţi cât mai reduse de praf (praful de moară fiind higroscopic poate conduce la autoîncălzirea şi mucegăirea produsului).8 mm pentru suinele la îngrăşat). care prin frecare rup şi înlătură tegumentele boabelor). maşini pentru decorticarea boabelor (sunt prevăzute cu tamburi care prezintă suprafeţe abrazive sau tamburi cu orificii. asigurarea microclimatului în adăposturi şi evacuarea dejecţiilor. rentabilitatea creşterii suinelor trebuie considerată prin prisma utilizării fără risipă şi cu maximă eficienţă a furajelor specifice (furajele ocupă peste 60% din costul de producţie al cărnii de porc) cunoaşterea gamei de utilaje. curent de aer şi magneţi.0 mm pentru tineretul suin şi 1. omogenizarea şi amestecarea acestora. 39) este destinată 62 . În linii generale. facilitează: prepararea şi administrarea hranei.1. Măcinarea prin lovire constituie principiul de funcţionare al morilor cu ciocane – utilaje folosite pe scară largă la prepararea furajelor concentrate necesare în fermele de suine. frecarea şi lovirea furajelor. Asemenea utilaje trebuie să asigure: măcinarea unui număr cât mai variat de furaje. sfeclă furajeră. 3. În funcţie de principiul de funcţionare. instalaţiile şi echipamentele necesare preparării şi administrării hranei vizează: curăţirea. maşini de curăţire cu site. în primul rând. asemenea utilaje. realizarea granulaţiei necesare tuturor categoriilor de suine (mărimea particulelor trebuie să fie de 0. În linii generale. tăierea sau strivirea. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NECESARE PREPARĂRII ŞI ADMINISTRĂRII HRANEI LA SUINE Utilajele.Dat fiind faptul că. o încălzirea produsului de până la 35-400C. instalaţii şi echipamente folosite în fluxul tehnologic specific se recomandă ca o necesitate absolută pentru orice tip de fermă.Utilajele necesare măcinării furajelor oferă posibilitatea mărunţirii diferitelor sortimente de nutreţuri (boabe de cereale). . dozarea şi amestecarea furajelor.0-1. asemenea utilaje pot fi clasificate în: maşini de curăţire cu site şi curent de aer. pentru reţinerea eventualelor corpuri metalice din boabele de cereale. astfel încât hrana finală să fie ingerată şi apoi digerată fără eforturi fiziologice deosebite de către suine. distribuirea hranei şi adăparea animalelor. mazăre sau chiar pentru spălarea diferitelor sortimente de nutreţuri (cartofi. la decojirea şi decorticarea boabelor de orz. etc). . instalaţii şi echipamente bine montate şi reglate corespunzător. siguranţă în exploatare şi întreţinere uşoară.

Ciocane. la 3000 de rotaţii/minut.. 10. măcinării boabelor de cereale. Sac.Fig. 12. Transportor pneumatic. Coş de alimentare cu boabe de cereale. tulpinilor de porumb. Transportor. Cuţit. Ciclon. 6. paielor şi fânului. o putere a motorului electric de 11 sau 15 kw. Cilindru superior de alimentare. Tub de refulare concentrate. 11. 13. Şaibă de transmisie. 8. 2. releu de protecţie cuplat corespunzător la suprasarcină şi ampermetru pentru controlul încărcării morii la curentul nominal înscris pe motorul electric – utilajul este echipat cu site interschimbabile care asigură granulaţiile dorite. Şubăr. ştiuleţilor şi ciocălăilor de porumb. moara poate realiza o productivitate de aproximativ 2 t de furaj/h. 5. 7. Cu o masă de circa 437 kg. Montată pe plăci de cauciuc (pentru reducerea efectelor vibraţiilor) prin intermediul şuruburilor de fundaţie (M16 x 250F) şi comandată de la un tablou electric prevăzut cu contactor stea-triunghi. Melc transportor. 40) este destinată măcinării boabelor de cereale cu scopul obţinerii măcinişurilor 63 . 3. Jgheab de alimentare cu furaje fibroase. Moara cu ciocane MCF – 5 (fig. 1997) 1. 9. Contracuţit. 4. 14. 39 Moara cu ciocane universale (după M Bereş şi colab. 15 Motor electric.

Fig. Motor electric. 1997) 1. furajul ajunge din rezervor din nou în tubul central la melc. starea fizică a furajelor (amestecătoare pentru hrana uscată sau lichidă). 6. la o granulaţie de 4 mm. asemenea tipuri de dozatoare pot fi întâlnite la baza buncărelor de depozitare a diferitelor sorturi de furaje. Aceste tipuri de dozatoare pot funcţiona cu o basculă semiautomată sau automată. Ecluze pentru descărcare. 5. cicloane (500 şi 600) şi ecluze. fie de dozatorele volumetrice fie de cele gravimetrice. Coş de alimentare. timp de 15-20 de minute. El este alcătuit dintr-un coş de alimentare. . Cu o masă de circa 1570 kg. Utilajele necesare amestecării furajelor se folosesc cu scopul omogenizării structurii reţetelor de furaje specifice fiecărei categorii de suine în parte. Cicloane pentru praf. Motor electric. la 3000 de rotaţii/minut.. 40 Moara cu ciocane MCF-5 (după M Bereş şi colab. De regulă. 64 . 2. Montată pe plăci de cauciuc (pentru reducerea efectelor vibraţiilor în timpul utilizării) prin intermediul şuruburilor de fundaţie recomandate de către constructor şi comandată de la un tablou electric racordat la reţeaua de alimentare cu cablu S=35 mm3 – moara funcţionează într-o instalaţie de transport pneumatic. Dozatoarele gravimetrice funcţionează pe principiul cântăririi diferitelor sortimente de furaje şi lucrează cu mai multă precizie decât cele volumetrice. sub formă de alveole acţionate de un rotor. un rezervor de amestecare şi un melc transportor fixat într-un tub central. Asemenea utilaje sunt reprezentate. Prin nişte orificii situate la partea inferioară. prevăzute cu două şubăre care controlează un anumit volum. necesare pregătirii hranei pentru suine şi alte specii de animale cu interes de fermă. Exhaustor. 1. ultima fiind legată cu un dispozitiv de programare şi înregistrare a şarjelor. În general.41) este destinat amestecării furajelor uscate. moara poate realiza o productivitate de aproximativ 5 t de furaj/h. Dozatoarele volumetrice pot fi de formă paralelipipedică sau cilindrică. 3. 7.Utilajele necesare dozării furajelor servesc la obţinerea unei hrane echilibrată sub aspectul principiilor nutritivi pe care trebuie să-i conţină reţetele specifice fiecărei categorii de suine în parte. 4. Ciclon. prevăzut cu ventilator. asemenea utilaje se clasifică în funcţie de: modul de lucru (amestecătoare cu acţiune continuă sau periodică). iar la partea superioară se află o paletă care are rol de a dispersa furajul în rezervor. Amestecătorul vertical cu melc (fig. o putere a motorului electric de 55 kw. poziţie (amestecătoare verticale sau orizontale).

42 Amestecătorul orizontal cu acţiune periodică (după M Bereş şi colab. Gură de evacuare Amestecătorul orizontal cu acţiune periodică (fig. 10. Motor electric. o pompă centrifugală prin intermediul căreia se realizează recircularea hranei. 41 Amestecătorul vertical cu melc (după M Bereş şi colab. 7. 3. Gură de evacuare. Obturator.. Un asemenea amestecător orizontal poate fi confecţionat dintr-un cilindru fix. 12. 5.13 Conductă. 3. Moara cu ciocane. 6.. Melc. Amestecătorul hidraulic (fig.Fig. 4. Uniformizator. 5. o conductă inelară cu orificii şi conductele de legătură. 1997) 1. 9. Palete elicoidale. 1997) 1. Buncăr. 43) este reprezentat de un vas de amestecare prevăzut cu două conducte cu cap de turbionare.42) este alcătuit dintr-un cilindru fix în interiorul căruia se află un ax acţionat de un motor electric cu reductor şi pe care sunt montate palete elicoidale. 8. în interiorul căruia se află un ax cu palete elicoidale acţionat de un motor electric cu reductor. 2. Cilindru de amestecare. 14. 65 . 2. 11. Buncăr. Plan înclinat cu magneţi. Pâlnie de alimentare. Fig. Vană. 4. Gură de alimentare. Pâlnie de alimentare.

îndeosebi în sectoarele cu furajare lichidă. în care se găseşte un rotor cu patru rânduri de palete fixate înclinat. hrana lichidă este distribuită prin conducte spre jgheaburile de furajare.Fig. 1. 5.6. Motor electric. 3. Practic. amestecătorul mobil orizontal. 43 Amestecătorul hidraulic (după M Bereş şi colab. Vasul de amestec.. Transmisie. Amestecătorul vertical cu palete (fig. Palete. 44) este folosit pe scară largă în creşterea intensivă a suinelor. Vas. Pompă centrifugală. Conductă de aspiraţie. 44 Amestecătorul vertical cu palete (după M Bereş şi colab. 2. 4. etc. Conductă de refulare. 4. Fig.. iar prin intermediul pompelor. 2. 1997) 1. amestecătorul este alcătuit dintr-un vas pentru amestec. la o turaţie de 30 rot/min. Pe lângă acest tip de amestecător mai pot fi întâlnite: amestecătorul conic vertical. 66 . Utilajele necesare distribuirii hranei la suine trebuie să asigure exploatarea la maxim a potenţialului biologic al animalelor cu cheltuieli cât mai reduse pe unitatea de produs. 1997) 1. Cap de turbionare. 3. Rotorul utilajului este acţionat de un motor electric cu reductor.

fibra de sticlă.. plăcile aglomerate de material plastic. Hrănitoarele pot fi clasice orizontale (simple jgheaburi) sau semiautomate (prevăzute cu buncăr de depozitare a hranei şi jgheab de furajare) (fig. categoriei de vârstă în care se află materialul biologic. B. Pentru scroafe şi purcei. 45). Materialele din care se confecţionează hrănitoarele pentru suine pot fi: tabla. Pentru tineret şi suine la îngrăşat. Asemenea utilaje sunt specifice tipului de furajare (uscată sau lichidă). betonul armat. 45 Hrănitoare semiautomate (după M Bereş şi colab.A B Fig. dar în ambele cazuri partea finală a acestora este hrănitorul. etc. A B C D 67 . 1997) 1.

45 m/s. 4. cu două fronturi de furajare (fig. Conductă de distribuţie. 68 . Jgheaburi. 3. B). 47 Schema unei instalaţii hidraulice pentru distribuirea hranei (după M Bereş şi colab. Vane. Jgheab. Jgheab. Cu un singur front de furajare (1. Bolţuri de fixare. Mai mult. 2. vacuumatice (fig. C). Suporţii buncărului). 4. 5. 2. fie în exteriorul adăpostului). Capace glisante. 2. transportorul propriu-zis (alcătuit dintr-un cablu flexibil multifilar de 280 m cu noduri din plastic şi tubulatura transportorului). Cu două fronturi de furajare (1. 6. Panouri mobile. 3. 46. 46 D). 48) este alcătuită din: buncăr de depozitare (poate fi amplasat fie în interiorul. Viteza de transport a cablului este de 0. 46. mecanismul de acţionare a instalaţiei (motor electric de 1. 46 Tipuri de hrănitoare pentru suine (după V. 46. Sub aspect constructiv şi funcţional. 1. Gligor şi colab.2 t/oră. A). Mecanism pentru schimbarea poziţiei deflectorului). Conductă principală. Buncăr. Buncăr. Instalaţia hidraulică pentru distribuirea hranei (fig. 3. 2 4. Lanţ de agitare). 1997) 1. Cu dispozitiv de dirijare a furajelor în jgheaburile de hrănire (1. Deflector. până la jgheaburile de furajare. cu dispozitiv de dirijare a furajelor în jgheaburile de hrănire (fig. Vacuumatic (1.Fig. Pompă centrifugă. 1969) 1. În practica creşterii suinelor pot fi întâlnite diferite tipuri de instalaţii pentru furajarea animalelor. D. Jgheab. iar productivitatea de 2.. Vase de amestecare. 3. Capac). la 1500 rot/min). mai pot fi întâlnite hrănitoare: cu un singur front de furajare (fig. pompe centrifuge care împing hrana pe conducte. 2. Jgheab. Instalaţia pentru furajare cu cablu cu noduri (“TN60” – transportor cu noduri) (fig. (amestecul furaj/apă în proporţie de 1:3).5 kw. 1. Buncăr. Fiind animale risipitoare de furaje este recomandabil ca părţile laterale şi frontale ale hrănitoarelor pentru suine să fie răsfrânte spre interior sau să fie prevăzute cu o platbandă de protecţie care să nu permită scoaterea cu nasul şi râtul a hranei din jgheab. 2. 4. 3. 47) se compune din vase de amestecare în care se pregăteşte hrana Fig. delimitarea de fronturi individuale prin montarea de platbande la nivel de jgheab diminuează considerabil manifestările agresive dintre animale pe timpul furajării..

cât şi prin sistemul de acţionare în funcţie de hrana care trebuie administrată animalelor (fig. 3. Gligor. atât prin capacitatea de lucru. lucru care permite şi amplasarea acesteia la orice tip şi dimensiune a halei. 50) trebuie amplasate lângă adăposturile animalelor. Detaliu parţial. 2. B. 1969) 1. 48 Instalaţia pentru furajare “TN-60” (după M Bereş şi colab. Pentru a uşura montajul. Bucătăriile furajere (fig.A B Fig.49). Cărucioarele pentru distribuirea hranei sunt recomandate în fermele cu efective mai reduse de suine. Vas gradat utilaje pot fi întâlnite sub diverse tipuri constructive. agitator. în încăperi separate. Schemă de principiu.. Pompa. 1997) 1. 49 Cărucior cu dispozitiv de dozare cu vas gradat (după V. 69 . Asemenea Fig. Conductă: 4. instalaţia este proiectată în subansamble modulate.

Gardul electric sau păstorul electric consituie un mijloc eficient pentru organizarea păşunatului la suine (fig. 1969) 1. În linii generale. Generatorul de impulsuri. cu o pauză de 0. acestea pot fi de capacităţi constructive şi funcţionale diferite. Acesta funcţionează pe principiul producerii unor şocuri de tensiune înaltă. 7.1 s. Izolatori. 1969) 1. dar de intensitate joasă şi de durată foarte scurtă asupra animalelor care îl ating. 5. sârma împrejmuitoare cu diametrul de 1. 3.75 s între impulsuri. Vase de amestecare. Buncăre pentru furaje concentrate. La instalarea gardului electric trebuie considerate următoarele reguli: 70 . 8.52). stâlpii de susţinere şi paratrăsnetele (fig. iar datorită şocului produs de impulsul de înaltă tensiune îl va determina să se îndepărteze brusc de sârmă. 6.Fig. Stâlpi de susţinere. 4. Sârme împrejmuitoare. 2. Maşină de spălat şi tocat furaje suculente. generatorul de impulsuri (fig. Conducte de apă caldă sau rece. Gligor şi colab.51). 2. 51 Schema gardului electric pentru suine (după V. 50 Bucătărie furajeră utilizată într-o fermă de tip gospodăresc (după V. Fig. Pompă pentru distribuirea hranei pe conductă. Buncăr cu dozator pentru furaje minerale. curentul electric furnizat de către bateria acumulatoare este transformat în curent de înaltă tensiune (circa 3000 V) sub formă de impulsuri de 0. Când animalul atinge sârma. Gardul electric funcţionează astfel: cu ajutorul generatorului de impulsuri.5-2 mm şi lungimea de 1000 m.. Stâlpi de colţ. În funcţie de mărimea fermei. servind în exclusivitate la pregătirea hranei necesare animalelor. Terciuitor. gardul electric utilizat pentru păşunatul suinelor prezintă: sursa de energie electrică (baterie acumulatoare de 6 V şi 11 A). 5. Elevator. 53). Poarta de acces a animalelor. circuitul electric se închide prin corpul său. respectiv cu o frecvenţă de circa 65 de impulsuri/minut. 6. 4. 3. Gligor.

Înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie.instalarea stâlpului suport pentru acumulator şi generatorul de impulsuri la distanţă de 1. 53 Stâlpii de susţinere şi paratrăsnetele (după V. 8. Stâlp pentru susţinerea sârmei. . 13. Condensator. Gligor. Generatorul de impulsuri. Acumulatorul. 6.30 m de sol. în funcţie de talia animalelor). 52 Generatorul de impulsuri (după V.fixarea stâlpilor de colţ. 7.45-0. 5. Întrerupătorul. 3. Stâlpul de suport al acumulatorului şi generatorului de impulsuri.Adăpătorile şi instalaţiile de adăpare utilizate în creşterea suinelor trebuie să asigure apa potabilă la discreţie şi să ofere posibilitatea ca aceasta să poată fi consumată cu plăcere şi uşurinţă de către animale. Gligor. . Fig. 4. Izolatori. . . Sârme împrejmuitoare. 5. Legarea la pământ. scroafele cu purcei şi cele în călduri.5-2 m faţă de cele două rânduri de sârme. 7. Contact.montarea izolatorilor pe stâlpi în funcţie de categoria suinelor şi înălţimea acestora.stabilirea locului de poartă pentru accesul suinelor. Sârma împrejmuitoare a gardului electric. Totodată. acestea trebuie să nu producă pierderi de apă şi să se întreţină uşor. 6. iar apoi a celor de susţinere la distanţe de 8-10 m unul de celălalt. 71 . 4. excepţie făcând totuşi. Sursa de energie electrică.cosirea ierbii pe întregul traseu al gardului electric.. 1969) 1. Înfăşurarea primară a bobinei de inducţie. iar cea de-a doua la 0. . . Contact.stabilirea cu exactitate a suprafeţei ce trebuie împrejmuită pentru păşunatul animalelor.montarea şi întinderea sârmei în crestăturile izolatorilor de susţinere (la suine se folosesc cel mai bine două sârme – prima se fixează la 0. gardul electric poate fi folosit pentru toate categoriile de suine. 10. Lamelă electrică. Resort. 1969) 1. 3. . 9.60 m. În mod normal. 2. 11. Disc oscilant. Paratrăsmetul. 12. 2. Fig. Cadrul metalic al bobinei de inducţie.

fie cu pipe. adăpătorile tip suzetă pot fi: cu scafă sau cu tijă tubulară (fig. A B 72 . puţuri de mare adâncime. 5. Adăpătoare. de bazin este fixată o conductă cu o lungime maximă de 25 m. La suine. pipele cu nivel constant. cu înălţimea de 10-12 cm.5 şi 16 s. Sub aspect constructiv. etc. În cel de-al doilea caz. 55). Asemenea adăpători reduc considerabil pierderile de apă şi asigură animalelor apa în stare proaspătă. iar pentru vieri. cele mai răspândite sisteme de adăpare sunt reprezentate de: cupele cu nivel constant.. Plutitor. Asemenea instalaţie poate fi întâlnită.9 litrii/minut.În funcţie de mărimea fermei. care trece prin boxe şi pe care sunt montate pipele (trebuie montate la un unghi de 450 faţă pe conducta de apă). Periodic bazinul instalaţiei cu pipe cu nivel constant trebuie supus curăţirii şi dezinfecţiei. Timpul de adăpare pentru tineretul suin variază între 8. Pentru maternitate şi creşă pipele se pot confecţiona din ţeavă zincată de ½ ţoli. din ţeavă zincată de ¾ ţoli cu înălţimea de 18-20 cm. scroafe gestante şi suine la îngrăşat. 54 Instalaţia cu cupe cu nivel constant (după M Bereş şi colab. hidrosfere. 2. Este important de reţinut faptul că prelungirea conductei peste 25 m sau montarea pipelor pe două rânduri fac imposibilă reglarea nivelului constant (D. fie cu cupe. în funcţie de tipul suzetei şi categoria de animale pentru care este destinată. O asemenea adăpătoare poate deservi o boxă de maternitate (scroafa + purceii) sau 15 capete tineret suin sau suine la îngrăşat dintr-o boxă. Conductă de apă. suzetele cu presiune. 1986). Instalaţia cu nivel constant (fig. iar pentru suinele la îngrăşat între 14 şi 21 de secunde. 3. Supapă. rezervoare subterane. Montarea lor se face la un unghi de înclinare de 45 sau 900. 54) se compune dintr-un bazin acoperit. Rezervor. Fig. iar debitul variază între 1 şi 1. prevăzut cu flotor şi amplasat în interiorul şi la un capăt al adăpostului. Simionescu. 1997) 1. 4. sursele de apă potabilă pot fi reprezentate de fântâni. Adăpătorile tip suzetă se racordează direct la coloana de apă sub presiune şi nu necesită dezinfecţii periodice.

3. montându-se câte una/boxă. Bungescu.Fig. 57) asemenea utilaje. etc. UTILAJE. Corpul adăpătorii. 56) sunt reprezentate dintr-o cupă metalică prevăzută la partea superioară cu o clapetă cu deschidere interioară. Tija tubulară pe care o acţionează porcul cu gura). 5. 3. Corpul adăpătorii. 1997) 1. Racord). 2. O asemenea adăpătoare poate deservi un număr de 30-40 capete de porci. 4. Tija pe care o apasă animalul. precum şi sporirea productivităţii muncii. Orificiu pentru pătrunderea apei în cupă. 2. Cu scafă (1. 3. Limitator de cursă. instalaţii şi echipamente vizează: evacuarea dejecţiilor din adăposturi şi asigurarea parametrilor optimi de microclimat specifici fiecărei categorii de suine în parte (temperatură. ventilaţie.). 55 Adăpători tip suzetă (după S. 1 73 . Cupă. Cu tijă tubulară (1. Scafa. 4. aceasta acţionează supapa. Adăpătorile cu supapă comandate de către animal (fig. În spatele clapetei se află montată o supapă cu arc racordată la reţeaua de apă. Atunci când animalul împinge clapeta cu capul. B. 56 Adăpătoare cu supapă comandată de animal (după M. Fig. umiditate.T.2. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NECESARE ASIGURĂRII MICROCLIMATULUI OPTIM ÎN ADĂPOSTURILE DE SUINE Indiferent de tipul adăposturilor pentru suine (fig.. Supapă. Capac. 2004) A. Bereş şi colab. 2. iar apa umple cupa.

Vedere generală. Lopata mecanică (fig.5 kw cu reductor). 3. 58 Lopata mecanică (după V. să fie uşor de întreţinut. 4. Cablu. Adăpost pentru tineretul suin Totodată. Utilajele şi instalaţiile necesare evacuării dejecţiilor din adăposturi trebuie să asigure o bună curăţire a boxelor şi compartimentelor. Lopata mecanică poate lucra într-o rigolă deschisă. utilajele şi instalaţiile folosite la evacuarea dejecţiilor din adăposturile de suine pot fi reprezentate de: lopata mecanică. un troliu cu cablu de tracţiune. cu transportor cu racleţi batanţi. A B Fig. Gligor. să nu contribuie la ridicarea umidităţii în adăposturi. 2. cu lăţimea de aproximativ 85 cm şi adâncimea de 10 cm. B. tractorul prevăzut cu lamă de buldozer. instalaţii de evacuare hidraulică şi instalaţia de evacuare pneumatică. Lopata. În funcţie de sistemul de creştere practicat. Adăpost pentru scroafe de reproducţie. 57 Tipuri de adăposturi pentru suine 1. 1969) A. nu trebuie neglijat faptul că masa de fecale. 58) este alcătuită dintr-un grup de acţionare (motor electric trifazic de 4. Planul înclinat). 2. Grupul de acţionare. Schema (1. un plan înclinat şi lopata propriu-zisă. 74 . Instalaţiile transportoare cu racleţi pot fi de mai multe tipuri: cu un singur transportor cu racleţi pe lanţ. cu două transportoare cu racleţi pe lanţ. urină şi ape uzate provenite zilnic de la suine ridică serioase probleme legate de poluare – aspect esenţial în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător. instalaţiile transportoare cu racleţi. să fie rezistente din punct de vedere constructiv şi funcţional.2 Fig.

Role de ghidare. cât şi pentru cele cu două alei laterale.5 kw. cu alee centrală. Secţiune longitudinală (1. 3. iar apoi dejecţiile solide sunt împinse manual. 59) este recomandabilă pentru adăposturile de suine cu boxe aşezate pe două rânduri. Plan înclinat. În vederea evacuării gunoiului se pune în funcţiune întreaga instalaţie. 1969) A.6 ori mai mare faţă de cea a transportorului orizontal.Instalaţia cu două transportoare pe lanţ este recomandabilă atât pentru adăposturile de suine cu boxe aşezate pe două rânduri. Rigolă. Şină de ghidare. După ce dejecţiile solide se împing cu razul în rigolă se pune în funcţiune transportorul. 6.motor asincron trifazat de 4. Transportor cu racleţi. Plan general. la remorcă. Grup electric de acţionare . un reductor şi un dispozitiv cu cremalieră care transformă mişcarea circulară a motorului într-o mişcare rectilinie. deoarece este eliminată curba care se formează la trecerea lanţului cu racleţi de pe planul înclinat spre cel orizontal (în rigolă). Grupul de acţionare al instalaţiei este constituit dintr-un motor electric. iar cel al planului înclinat de un motor de 1 kw şi un reductor care imprimă lanţului o viteză de 1. 4.Instalaţia cu transportor cu racleţi batanţi se poate folosi în cazul adăposturilor cu boxe aşezate pe un singur rând. cu lopata sau razul în rigole spre planul înclinat. ca şi în cazul instalaţiei cu un singur transportor pe lanţ. Gligor. cu alee centrală. . A B Fig. Întreaga instalaţie prezintă avantajul unei mai bune comportări în timpul funcţionării. B. 59 Schema instalaţiei cu un singur transportor cu racleţi pe lanţ (după V.Instalaţia cu un singur transportor pe lanţ (fig. 5. Transportorul orizontal este acţionat de un motor electric asincron trifazat de 5 kw. 2. . care execută o mişcare rectilinie de du-te- 75 ..

5. Racleţi batanţi. 4. Gligor. (fig. ventilaţie. Instalaţia pentru evacuarea hidraulică a gunoiului din adăposturile de suine asigură operativitate deosebită în curăţirea spaţiilor de cazare de tip industrial. 60 Schema instalaţiei transportorului cu racleţi batanţi (după V. 62 Lămpi cu radiaţii infraroşii 76 . 2. Motor electric. Instalaţiile şi echipamentele necesare menţinerii microclimatului au rolul de a asigura parametrii optimi de igienă a aerului din adăposturi (temperatură. Rezervoare pentru colectarea gunoiului. Cremalieră. Conductă de aspiraţie. Tractorul echipat cu lama de buldozer se utilizează de regulă la strângerea gunoiului din padocuri. având o cursă de 1. Practic. fiind formată din: reţeaua de apă pentru spălare. 60). instalaţia funcţionează ca un veritabil aspirator. un aparat pentru strângerea dejecţiilor şi o serie de rezervoare în care se colecteză gunoiul. Gligor. umiditate. reţeaua de canalizare. 61 Schema instalaţiei pneumatice de curăţire a adăposturilor (după V. iar caracteristicile sale trebuie să corespundă şi să fie adecvate dimensiunilor adăpostului. Reductor. Lămpile cu radiaţii infraroşii (fig.Fig. acesta deserveşte întreaga instalaţie. Furtun gofrat.7 m (în sensul deplasării gunoiului) şi o cursă pasivă (inversă). 1969) 1. Aparat pentru strângerea gunoiului. Instalaţia pneumatică de curăţire a adăposturilor (fig. 4. conducte de aspiraţie. 3. Bară. În linii generale. o asemenea instalaţie este formată dintr-un ventilator centrifugal. Cât priveşte ventilatorul centrifugal. 61) contribuie în bună parte la reducerea umidităţii din spaţiile de cazare a suinelor. bazinele de fermentare şi paturile de uscare a gunoiului. etc). 1969) 1. 5. 62) sunt folosite cu prioritate în sectorul de maternitate pentru încălzirea suplimentară a A B C Fig. un furtun gofrat. 2. vino. la valori corespunzătoare fiecărei categorii de suine în parte. 3. Ventilator. Fig.

Asemenea lămpi se fabrică şi se comercializează într-o gamă de puteri cuprinse între 100 şi 1000 W. Căproiu şi colab. 63) asigură o bună ventilaţie naturală în 1 2 Fig. Prizele de aer (fig. spaţiilor destinate purceilor nou-născuţi.64). b. Aceste prize de aer trebuie prevăzute şi confecţionate cu prilejul montării pe adăpost a acoperişului şi ferestrelor. pe sezonul rece pot asigura în bune condiţii confortul termic optim. cărbuni.. Schema unui ventilator radial. curent electric). 1. Instalaţiile de iluminat interiorul adăposturilor trebuie calibrate în mod corespunzător şi montate de către personal autorizat. montat pe un suport în pereţii laterali ai adăpostului. B.. Ele sunt acţionate de motoare A a B b c Fig. Dispozitiv pentru paralelizarea curentului de aer. C. gaze naturale. 1982) A. Clapetă de dirijarea aerului. B. Centralele termice construite sub diverse forme şi funcţionabile pe diferite surse energetice (lemne. Căproiu şi colab. Lampă întunecată cu radiaţii infraroşii (1. Ventilatoarele trebuie să asigure o primenire suplimentară a aerului din adăposturi. Jaluzele. De acoperiş. 2. Radiator. electrice de diferite mărimi şi se prezintă sub diferite forme constructive (fig. 1982) A. Căproiu şi colab. Lampă cu incandescenţă cu reflector interior. 77 . 2. îndeosebi în prima săptămână de viaţă. montat la priza de aer de pe acoperiş). montat pe un tronson al unui canal de ventilaţie. 1982) 1. Lampă cu incandescenţă cu reflector exterior.(după M. 2. Ventilatoare axiale şi montarea lor (a. De perete. 63 Prize de aer (după M. c. adăposturile şi compartimentele destinate suinelor de toate categoriile. în maternităţi şi în sectorul de tineret suin. Reflector). 4. Soclu. 3. 64 Tipuri de ventilatoare (după M. Rotor. 3..

instalaţiile şi echipamentele utilizate în creşterea şi exploatarea suinelor trebuie întreţinute în mod corespunzător şi verificate periodic. furtunul de cauciuc racordat la un robinet montat pe instalaţia de apă din interiorul adăpostului sau la un hidrant din apropiere. instalaţiile şi agregatele pentru dezinfecţie servesc la efectuarea operaţiunilor de curăţire mecanică şi chimică a adăposturilor şi padocurilor.S. studenţii se vor documenta practic în biobaza disciplinei. Instalaţiile şi agregatele necesare curăţirii chimice (formolizării adăposturilor) sunt reprezentate de pompe de diferite mărimi. salopete. Lopata şi razul manual. cu condiţia respectării tuturor normelor legale de protecţia muncii şi paza stingerii incendiilor. Rezervor de apă. La manipularea lor se va purta în mod obligatoriu echipamentul de protecţie adecvat (cisme de cauciuc. Pompă. 2.M. 1982) 1. Uneltele. reprezintă ustensilele de bază necesare curăţirii primare (mecanice) a adăpostului. Căproiu şi colab. Totodată. roaba sau cărucioarele sub diferite forme constructive. diluarea nocivităţii din adăposturile şi compartimentele diferitelor categorii de suine. Capitolul 4 3 CERINŢE MINIME EUROPENE PENTRU PROTECŢIA ŞI PERFORMANŢELE SUINELOR 78 .E. Bateria de reîncălzire. Separator de picături.V. instalaţiile şi echipamentele folosite în creşterea suinelor. în sectorul mecanic al fermei zootehnice aparţinătoare S. 6.A. după depopulare. 7. bonete.. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii legată de utilajele. 65) asigură Fig. ochelari de protecţie).D. Filtru de praf. a U. în conformitate cu indicaţiile firmelor producătoare. 8. 5. utilajele. şorţuri de cauciuc.Fiind în general costisitoare din punct de vedere financiar. ele trebuie să fie supravegheate şi remediate de personal calificat. Camera de umidificare. Instalaţiile de condiţionare a aerului (fig. 65 Instalaţia de condiţionare a aerului (după M. unele fiind montate chiar pe şasiuri auto. Cluj-Napoca şi vor face ieşiri la ferme de creşterea suinelor din Transilvania. Ventilator. Bateria de încălzire. 3. 4.

să miroase şi să vadă alţi porci. 4. rumeguş. paie sau amestec din aceste materiale. pe cât posibil este de evitat. > întreţinerea în adăposturile vechi se permite până la data de 01. > spaţiul plin al grătarului – minimum 80 mm. CERINŢE MINIME PENTRU PROTECŢIA SUINELOR λ Specificaţii generale Întreţinere > cel puţin 8 ore lumină cu 40 lucşi. când animalele sunt întreţinute în grup fără o furajare ad libitum (la discreţie) sau cu hrănitori individuale electronice. 2006. > statele membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure perfecţionarea angajaţilor din sectorul de creştere a suinelor. etc). să audă. lemn. dar.01. > limita maximă de zgomot – 85 db. în privinţa protecţiei animalelor. > suinele trebuie să aibă acces continuu la materiale care pot să le suscite interesul şi pe care le pot mişca în voie (fân. cu unele completări făcute în lunile octombrie şi noiembrie ale anului 2001 se referă la: cerinţele minime pentru protecţia suinelor şi cerinţele de performanţă a acestora. > toţi porcii cu vârstă mai mare de două săptămâni să aibă apă în mod permanent. λ Scroafe Întreţinere > este interzisă întreţinerea în stare legată. > suprafaţa boxei pentru un vier adult să fie de cel puţin 6 m2.Cerinţele minime europene pentru protecţia şi performanţele suinelor sunt legiferate prin Directiva 630/91 a Uniunii Europene –document care impune o revizuire a tehnologiilor de creştere şi exploatare a suinelor în toate categoriile de ferme. O sinteză a documentului precizat. > trebuie ca fiecare animal să aibă acces la hrană în acelaşi timp cu ceilalţi din grup. Furajare şi management > furajare cel puţin odată pe zi. λ Vieri Întreţinere > boxa vierului trebuie amplasată şi construită astfel încât să permită animalului să se întoarcă. 79 .1.

> începând cu data de 01. 01. 2003 este permisă întreţinerea în grup pentru adăposturile noi pentru toate unităţile (săptămâna a IV a de gestaţie până la penultima săptămână înaintea fătării); > este permisă întreţinerea scroafelor gestante pentru o perioadă, în boxe individuale, pentru limitarea mişcării; > suprafaţa boxei în funcţie de numărul de animale cazate în boxă (tabelul 13);
Tabelul 13 Suprafaţa boxei în funcţie de numărul de animale cazate în boxă
Mărimea grupului de scroafe (cap) 1-4 5-10 11-40 peste 40 1-6 peste 6 Suprafaţa/scroafă/ Număr de scrofiţă scroafe/scrofiţe (m2) cazate 2,50 4 2,30 10 2,25 20 2,02 50 Scrofiţ e 1,80 6 1,64 20 Suprafaţa boxei (m2) 10 23 45 101 10,8 32,8

> mărimea boxei de întreţinere în grup trebuie să fie mai mare de 2,8 x 2,4 m, iar spaţiul/scroafă adultă de 2,25 m2 (± 10%), respectiv/scrofiţă de 1,64 m2 (±10 %), din care: - pardoseală plină - 1,3 m2 la scroafe şi 0,95 m2 la scrofiţe (cu suprafaţa perforată a pardoselii de maximum 15%, iar distanţa dintre spaţiile golae de pe grătare de maximum 20 mm); - lăţimea grătarului pe care calcă scroafa trebuie să fie de minimum 80 mm. > cu o săptămână înainte de fătare, scroafele trebuie întreţinute pe un strat gros de paie. Furajare şi management > scroafele întreţinute în grup trebuie să fie furajate cu un sistem care permite furajarea individuală, pentru a înlătura concureţa la furajare; > toate scroafele gestante trebuie să primească furaj de bază suficient sau furaj cu un conţinut optim de proteină brută, fortifiant.
λ Purcei sugari

Întreţinere > distanţa dintre grătare trebuie să fie de maximum 11 mm; > lăţimea grătarului pe care calcă purcelul trebuie să fie de minimum 50 mm; > perioada minimă de alăptare să fie de 28 de zile, cu excepţiile: - când este periclitată sănătatea scroafei; - când sunt înţărcaţi şi mutaţi în adăposturi dezinfectate pentru tineret. Furajare şi management

80

> pilirea şi tăierea colţilor se permite doar în cazul în care se demonstrează că este periclitată sănătatea sfârcurilor scroafei şi integritatea celorlalţi purcei din boxă; > castrarea după a VII a zi de viaţă este permisă doar cu anestezie şi făcută de către un veterinar;

λ Tineret şi suine la îngrăşat

Întreţinere > spaţiile de cazare trebuie asigurate în mod diferenţiat, în funcţie de masa corporală, astfel: - până la 10 kg – 0,15 m2; - 10 –20 kg – 0,20 m2; - 20-30 kg – 0,30 m2; - 30-50 kg – 0,40 m2; - 50 – 85 kg – 0,55 m2; - 85 – 110 kg – 0,65 m2; - peste 100 kg – 1,00 m2. > formarea loturilor trebuie să se facă în mod cât mai uniform, în cel mult o săptămână. Furajare şi management > furajarea trebuie făcută cu nutreţuri corespunzătoare categoriei; > se vor lua măsuri pentru evitarea luptelor dintre animale.

4.2. CERINŢE MINIME NECESARE PERFORMANŢELOR LA SUINE

Reglementările europene în vigoare impun adaptarea producţiei cărnii de porc la cerinţele pieţii comunitare, care solicită o calitate superioară realizată în condiţii de maximă eficienţă. Practic, o bună eficienţă economică în practica creşterii suinelor se poate realiza numai în condiţiile obţinerii unor performanţe ridicate ale materialului biologic. Asemenea performanţe pot fi sintetizate astfel: > performanţele de reproducţie ale scroafelor (prolificitatea biologică) să fie de 11,512 purcei născuţi la fătare, din care 11,5 purcei vii, iar la înţărcare ( prolificitatea economică la 28 de zile) 9,5 capete; > pentru un an sunt necesare în medie 2,2 fătări care să ducă la obţinerea unui număr de 21 de purcei/scroafă/an, cu un procent de natalitate de 80%; > masa corporală medie a purcelului la naştere să fie de minimum 1,4 kg, cu un spor mediu zilnic de la naştere la înţărcare de 220 g/zi;

81

> în faza de tineret, sporul mediu zilnic să fie de 400 g, astfel că la 70 de zile să se atingă masa corporală de 25-28 kg, iar consumul specific să fie de 2,5 kg de furaje/kg spor; > procentul de pierderi la categoria tineret suin să nu depăşească 3%; > pentru suinele la îngrăşat se consideră eficientă masa corporală finală de 110-115 kg, cu realizarea unui spor mediu zilnic de 700 g, cu un consum specific de 2,9 kg furaje/kg spor; > procentul de pierderi la categoria suine la îngrăşat să fie de sub 3%; > după sacrificare, materialul biologic suin îngrăşat trebuie să ofere peste 55% carne în carcasă. În România, parametrii menţionaţi şi ceruţi de Uniunea Europeană sunt realizaţi în doar câteva unităţi de creştere şi exploatare industrială a suinelor, dar pentru generalizarea lor în fermele familale se impune luarea următoarelor măsuri: - utilizarea la reproducţie a unor linii materne şi paterne cu potenţial genetic superior într-o combinaţie optimă care să conducă la obţinerea unor carcase cu procent ridicat de carne; - utilizarea pe linie maternă a raselor Marele alb şi Landrace sau numai a rasei Marele alb selecţionată pentru rata de creştere în ţesut muscular, precum şi scrofiţe PIC România – Camborough ®; - utilizarea ca vieri terminali a unor rase consolidate în direcţia producţiei de carne (Pietrain – cu peste 60% ţesut muscular, Duroc – cu 58-60% ţesut muscular, LSP 2000 – linie obţinută la S.C. Romsuintest Periş S.A., cu 58-60% ţesut muscular, vieri PIC România – PIC 402, 407, 408); - administrarea unor raţii corespunzătoare noilor genotipuri realizate, care la vârsta de circa 6 luni să realizeze 100-110 kg în viu (calculul necesarului de proteină trebuie să pornească de la compoziţia ţesutului muscular în aminoacizi şi în special în lizină); - respectarea normelor minime privind protecţia suinelor – aspecte prevăzute în Directiva 630/91 a Uniunii Europene şi care se referă la: normele de lumină, de umiditate, de zgomot, de suprafeţe necesare pe categorii, de transport, accesul la diferite materiale care să suscite interesul diferitelor categorii de suine, etc. La ora actuală, în ţara noastră, protecţia animalelor este reglementată de Legea 205/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004.

Capitolul 5

4

APRECIEREA ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIILOR LA SUINE

Rezultatul final al creşterii şi îngrăşării suinelor îl reprezintă obţinerea unor producţii de calitate superioară şi în condiţii de economicitate maximă. Practic, aprecierea producţiilor în vederea unei valorificări superioare a suinelor se poate face, atât pe animalul viu, cât şi pe animalul sacrificat (pe carcasă).

82

de înmulţire şi hibridare). cunoaşterea dinamicii de creştere obţinută prin cântărirea materialului biologic permite retribuirea personalului îngrijitor. nivelul şi calitatea produsului (carne sau reproducători) sunt în mare măsură dependente de modul în care este condus acest proces.5. la înţărcare. . în sensul recuperării eventualelor rămâneri în urmă sau abateri de la parametrii funcţionali normali planificaţi de către fermier la începutul perioadei de referinţă. unde interesează producţia de carne şi grăsime. pe lângă cântăririle periodice menţionate se impun o serie de alte cântăriri. viteza relativă sau intensitatea de creştere şi coeficientul de creştere. de selecţie. lunar în creşă şi îngrăşătorie şi la livrare. Folosind rezultatele cântăririlor. indicii de creştere se calculează pe baza următoarelor relaţii: Masa finală – Masa iniţială Va (viteza absolută de creştere sau sporul mediu zilnic) = ----------------------------------. astfel: . în asemenea ferme cântăririle se fac. (182 zile). Masa iniţială 83 .masa corporală reprezentând element de referinţă în momentul începerii urmăririi consumului specific de furaje. Totodată. aprecierea creşterii şi dezvoltării este necesară a se face periodic. cântăririle se efectuează individual . . iar rezultatele se consemnează în fişa individuală a animalului şi în fişa de control a scroafei-mamă. cu scopul adaptării celor mai judicioase măsuri tehnico-organizatorice de dirijare a proceselor de creştere.. deoarece. În funcţie de rezultatele obţinute se poate urmări şi aprecia modul de realizare a performanţelor propuse de fermier pentru fiecare etapă a creşterii. iar în cazul unor efective mari.la încheierea testării. Aprecierea creşterii (producţiei) pe animalul viu se face prin determinarea unor indici de creştere reprezentaţi de viteza absolută sau sporul mediu zilnic. Practic. pe loturi de control alese randomizat din efectivul fiecărei categorii. În cadrul fermelor care produc material biologic destinat prăsilei (ferme de elită.Aprecierea dinamicii de creştere a materialului biologic suin reprezintă una din preocupările de bază atât în fermele de producţie cât şi în cele de selecţie şi testare. În linii generale. Timp Masa finală – Masa iniţială Vr (viteza relativă sau intensitatea de creştere) = --------------------------------------. .la intrarea în testare (91zile) – cântăririle se efectuează individual. APRECIEREA ÎNSUŞIRILOR DE PRODUCŢIE PE ANIMALUL VIU Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul viu poate servi ca reper în reglarea factorilor tehnologici de creştere şi exploatare. de regulă: la fătare.la vârsta de 135 de zile – pe parcursul testării după performanţele proprii. În cadrul fermelor de creştere şi îngrăşare.1. Ca tehnici se utilizează aprecierea dinamicii de creştere şi a gradului de îngrăşare a animalelor. cântăririle periodice (lunare) se fac pe întregul efectiv de animale.

lunar. 84 . Aceasta se poate face prin metode subiective şi obiective. cu şunci adânci.Masa iniţială C (coeficientul de creştere) = ------------------------. În multe cazuri aprecierea conformaţiei corporale se face fie prin calificative.x 100. cântăriri de control ale loturilor de descendenţi în cadrul sectorului de testare. trenul posterior mai dezvoltat. animalele care dau la sacrificare o producţie bună de carne au corpul alungit. mandibula largă şi întinsă. Musculatura este evidentă pe anumite regiuni corporale ca: spata. Cântăririle periodice ale loturilor de control din fermele de producţie se fac. şunci dezvoltate. Pielea fină. întinsă. de regulă. îmbinate armonios. părul mătăsos şi bine repartizat pe corp.Metodele subiective se bazează pe aprecieri vizuale asupra conformaţiei corporale. coastele orientate mai mult posterior. Lungi. deoarece între exteriorul materialului biologic suin şi producţia de carne există o strânsă legătură. etc. descinse până la jaret. În acest caz aprecierea gradului de îngrăşare se face în funcţie de vârstă şi etapă. Arcuite. Lungă şi lată. Depărtate şi bine plasate Puncatj maxim 10 10 17 8 10 10 8 6 6 7 3 5 100 . Rotunde şi prelungite Scurt şi bine dezvoltat. Tabelul 14 Aprecierea calităţii suinelor în viu (Criterii de punctaj utilizate în ţări anglo-saxone) (după Maynard. puternic. spete rotunjite. determinarea grosimii stratului de slănină pe linia superioară a corpului animalului. citat de Popescu-Băran. stratul de grăsime moderat. 1977) Criteriul analizat Masa corporală Forma corporală Aspect de calitate Aspect de exterior Sferturile corpului Spinarea Coastele Flancurile Spetele Gâtul Capul Membrele anterioare TOTAL Cerinţe de îndeplinit pentru calitatea de carne În concordanţă cu cerinţele comerciale. fie prin acordarea unui punctaj (tabelul 14). . Regiunile corporale proporţionate. Masa finală . linia superioară orizontală. comparând rezultatele obţinute cu indicatorii planului de producţie şi graficul de urmărire şi realizare a acestuia. Extinse şi profunde. Astfel. realizând o cavitate toracică profundă.Aprecierea gradului de îngrăşare presupune aprecierea producţiei de carne pe animalul viu. cu întindere bună. linia inferioară a abdomenului paralelă cu linia superioară a corpului. Corp lung.Metodele obiective constau în cântăriri periodice ale loturilor de control din fermele de producţie. şunca posterioară. Corespunzător cu dezvoltarea vârstei. descinse.

In sistemul gospodăresc. iar cele neconsumate se cântăresc în vederea calculării cantităţii consumate. crupă). perioada de îngrăşare începe după cea de pregătire. etc. în funcţie de rezultatele obţinute se pot adapta măsurile tehnico-organizatorice cele mai corespunzătoare. care indifernt de masa corporală se realizează la ieşirea din testare. ultima coastă. Metoda nu prezintă riscul apariţiei unor infecţii. Prin aceste incizii nedureroase se introduce cu atenţie un stilet gradat. în anumite puncte (greabăn. astfel: 85 . a sporului mediu zilnic. de către Hazel şi colab. Perioada de control propriu-zis este cuprinsă între 40-110 kg masă corporală şi se finalizează cu sacrificarea animalului. Metoda “live probing” (proba directă) a fost introdusă pentru prima dată în S. Pentru a se evita totuşi pătrunderea în ţesutul muscular. perioada de pregătire este de numai 7 zile (între vârsta de 83-90 de zile). vârstă. deoarece.) pentru un kg spor masă vie şi precocităţii (se exprimă prin numărul de zile necesar pentru realizarea masei corporale de 90 respectiv 110 kg). Determinarea grosimii stratului de slănină de pe linia superioară a corpului se face pe animalul viu. (1959) şi se bazează pe diferenţa de consistenţă a ţesutului adipos şi muscular. a conductibilităţii electrice. Cântăririle de control în cadrul sectorului de testare se organizează la loturile de descendenţi ai reproducătorilor. a capacităţii de valorificare a furajelor exprimată prin consumul specific (kg şi U. metoda constă în efectuarea unor incizii în pielea animalului.Acest mod de apreciere are un caracter operativ. a penetrabilităţii razelor X. (de la vârsta de 90 de zile până la realizarea masei corporale de 40 de kg). Limita de pătrundere a stiletului este dată de rezistenţa pe care o opune ţesutul conjunctiv dens ce separă stratul de slănină de muşchi. lama siletului se va introduce perpendicular pe direcţia fibrelor musculare.N. fie prin măsurare directă cu ajutorul unui stilet gradat. dimineaţa înainte de administrarea primului tain.U. In sistemul intensiv (industrial). Îngrăşarea de control se încheie cu determinarea: consumului mediu de hrană în perioada de control propriu-zisă. animalele se cântăresc periodic. iar perioada de control propriu-zis este cuprinsă între 90-182 de zile. iar apoi se citeşte grosimea stratului de slănină. Furajele se administrează constant şi uniform sub aspectul valorii nutritive în toate fermele de control. Pe parcursul îngrăşării. după tehnici impuse de intensitatea de exploatare a materialului biologic.A. iar în figura 66 sunt redate punctele de măsurare a grosimii stratului de slănină pe animalul viu. Tehnic. fie cu ajutorul unor aparate speciale care funcţionează pe principiul penetrabilităţii ultrasunetelor.

în raport cu timpul scurs între emisia şi recepţia de ultrasunete. Porţiunea reflectată influenţează un receptor şi se înscrie pe un tub catodic ca un ecou a cărui poziţie. 4.la crupă: perpendiculara dusă de la “iie“ delimitează jambonul. Ultrasunete emise. Principiul pe care se bazează indicaţiile date de acesta porneşte de la constatarea că. conform relaţiei: a+b+c Grosimea medie = -----------3 Metoda prin ultrasunete (fig. Determinarea grosimii stratului de slănină se face în fiecare punct la 4-6 cm de linia mediană a spinării. în mod normal. Cap palpator. utilizând relaţia: Vxt 86 . 5 Ultrasunete reflectate. Slănină. 66 Metoda “live probing” şi stiletul gradat (după N. 2. Muşchi. iar grosimea medie este egală cu media celor trei determinări. acesta nu reprezintă altceva decât timpul necesar pentru ca ultrasunetele să traverseze stratul de slănină şi să revină la receptor.la spinare: pe perpendiculara dusă din ultimul spaţiu intercostal pe linia spinării. Cunoscând viteza de propagare a ultrasunetelor în stratul de grăsime al animalului se poate determina grosimea acestuia. acesta este reflectat la zona de separare. În realitate. între ţesutul adipos subcutan şi ţesutul muscular. Pop. dacă se trimite un fascicul de ultarsunete pe piele.Fig.receptor cu ultrasunete.67) a fost stabilită de Dumont la Centrul Naţional de Cercetări Zootehnice de la Jouy-enJosas – Franţa. b . c . 3. 1985) a . Farkas şi T.la greabăn: pe perpendiculara dusă de la articulaţia humero -cubitală (olecran) pe linia spinării. utilizând un aparat emiţător . 67 Metoda prin ultrasunete 1. Fig.

precum şi între grupele mai mari de muşchi) şi perselare (însuşire fizică a cărnii care constă în prezenţa grăsimii infiltrată sub formă de arborescenţe fine printre fibrele musculare) a cărnii. Din punct de vedere zootehnic asemenea observaţii au un caracter orientativ. consecutiv procesului de îngrăşare. denumit “Lean meter”. Metoda electrică se bazează pe diferenţa de conductibilitate electrică dintre ţesutul adipos şi ţesutul muscular (ţesutul adipos este rău conducător de electricitate. grosimea slăninii. în care: Cele mai bune condiţii de citire sunt cele care au frecvenţe de 5 Mhz. care constă în depunerea grăsimii. 87 . . cu un grad redus de exactitate şi nu pot constitui fundament temeinic în munca de selecţie.2.e = ---------. Pe baza numeroaselor determinări s-a constatat că viteza de propagare a ultrasunetelor este diferită pe “şira spinării” animalului.de la prima vertebră cervicală şi până la a VIII-a vertebră dorsală. APRECIEREA ÎNSUŞIRILOR DE PRODUCŢIE PE ANIMALUL SACRIFICAT Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul sacrificat permite evaluarea cea mai corectă a calităţii carcaselor şi a cărnii de suine. În acest caz se foloseşte un aparat electric pentru măsurarea stratului de slănină. Aprecierea carcaselor pe parcursul abatorizării şi la 24 de ore după sacrificare (după zvântare şi răcire) se poate face prin metode subiective şi obiective. Metodele subiective se bazează pe aprecierea vizuală a carcaselor şi au în vedere: cantitatea şi aspectul ţesutului muscular şi adipos. iar cel muscular este bun conducător de electricitate). gradul de marmorare (însuşire fizică a cărnii. mărimea. etc. dezvoltarea masei musculare de-a lungul coloanei vertebrale. viteza medie de propagare este de 1850 m/s. V = viteza ultrasunetelor în slănină.de la prima vertebră lombară la ultima sacrală. astfel: .de la a IX-a vertebră dorsală la cea de-a XV-a. 5. 2 e = grosimea stratului de slănină. viteza medie de propagare este de 1980 m/s. forma şi rotunjimea jambonului. t = timpul citit pe tubul catodic. viteza medie de propagare este de 1730 m/s. . mărimea şi consistenţa osânzei. Metoda este foarte apreciată în măsurătorile impuse de munca de selecţie a suinelor. dar rezultatele cele mai concludente (cu date complete) se obţin în cazul sacrificărilor de control efectuate în fermele de selecţie şi testare. Această categorie de aprecieri se poate face în condiţii de producţie pe loturi de animale trimise la sacrificare. între muşchi.

lungimea mică a carcasei (măsurată între marginea anterioară a primei coaste şi marginea anterioară a osului pubis) (fig. utilizând în acest scop diferite instrumente adecvate. Cât priveşte stabilirea grosimii medii a stratului de slănină de 88 .suprafaţa cotletului.grosimea stratului de slănină la nivelul ultimei coaste. Lungimea mică a carcasei.1).68. . Perimetrul jambonului . 6. c. 68 Diverse măsurători pe carcasa de suine (după Gh. picioare şi osânză. 5.lărgimea externă (lărgimea mare) a carcasei (se măsoară între greabăn şi piept) (fig. . .lărgimea internă (lărgimea mică) (se măsoară între marginea inferioară a celei de-a V-a vertebre dorsale şi faţa superioară a sternului) (fig.raportul de carne – grăsime.68.2).grosimea medie a stratului de slănină pe linia dorsală.lungimea jambonului (se măsoară între marginea anterioară a osului pubis şi articulaţia tibio-tarso-metatarsiană). . . . . 68. supus îngrăşării după o anumită tehnică şi sacrificat la vârsta 182 zile.68. .randamentul la sacrificare.suprafaţa “ochiului de muşchi”. . Lărgimea externă.Metodele obiective se bazează pe o serie de măsurători şi determinări directe.lungimea mare a carcasei (măsurată între articulaţia occipito-atloidiană şi marginea anterioară a osului pubis) (fig. Lărgimea internă (a. .perimetrul fluierului.lungimea membrului posterior (între marginea anterioară a osului pubis şi vârful ongloanelor). .grosimea medie a stratului de slănină de pe linia abdominală. . z – punctele de măsurare a stratului de slănină). 2.perimetrul jambonului (fig. Tărăboanţă şi colab.3).68. Lungimea jambonului. . Fig. cu cap. 1983) 1.4).6). Lungimea mare a carcasei. Pentru exactitatea rezultatelor sa convenit ca aprecierea să se facă pe carcasele obţinute de la unul din descendenţii (mascul sau femelă) de la o scroafă. x. pe carcasă se pot stabili: . . . . b.proporţia de carne în carcasă.masa celor două jumătăţi de carcasă.numărul coastelor şi al vertebrelor. 3. 4. După 24 de ore de la sacrificarea animalului. y.

În cazul determinării suprafeţei “ochiului de muşchi” prin planimetrie operaţiunea debutează cu imprimarea secţiunii transversale a cotletului de la nivelul ultimei coaste. fie prin alte metode (metoda liniară. metoda Hammond). Planimetrul (fig.Fig. cu creionul negru (nu se va folosi creion chimic. 68 Determinarea grosimii stratului de slănină pe carcasă (după N.y. b.70) este instrumentul folosit pentru 89 . Pentru aceasta se lipeşte o bucată de hârtie de calc pe secţiunea carcasei. pe hârtie de calc. 1985) pe linia dorsală (fig.Pop. Fig. (fig. Farkas şi T. carcasa se secţionează în vederea tranşării.69). măsurătorile se fac în punctele: a. atât conturul “ochiului de muşchi” (secţionarea muşchiului longissimus dorsi) cât şi cel al cotletului. 69 Secţiune transversală prin cotlet de porc şi stabilirea grosimii stratului de slănină la nivelul ultimei coaste Imprimarea se execută cu creion negru în momentul în care. > Determinarea suprafeţei “ochiului de muşchi” se face. iar rezultatul final se calculează pe baza relaţiei: x +y + z a + b + ------------3 G (cm) = ---------------------------3 > În cazul stabilirii grosimii medii a stratului de slănină pe linia abdominală. iar exprimarea se face în centimetrii. B (la nivelul ombilicului).– “slight of lean”) se face prin măsurarea la o distanţă de 8 cm de la colţul superior al cotletului. (la greabăn. (trei puncte situate în regiunea şalelor. (pe spinare. pe carcasă se fac măsurători în trei puncte: A (la nivelul apendicelui xifoidian al sternului). în locul cu cea mai mare grosime). în locul cu cea mai mică grosime) şi în punctele x.68). la nivelul muşchiului gluteus).O. pix sau carioca !) se va trasa exact. astfel încât aceasta să cuprindă secţiunea cotletului în întregime. iar rezultatul final se calculează pe baza relaţiei: A+B+C G (cm) = --------------3 > Stabilirea grosimii stratului de slănină la nivelul ultimei coaste sau a grosimii stratului de slănină în cotlet (S. fie prin planimetrarea acesteia la nivelul secţiunii transversale a cotletului de la ultima coastă. C (la nivelul flancului). pe o perpendiculară dusă pe suprafaţa ochiului de muşchi longissimus dorsi (fig.68).L. Apoi.z.

prima cifră . Greutate de fixare. în felul următor (ex. determinarea de suprafeţe reprezentate în plan la diferite scări. Şurub de fixare. discul orizontal (se cuplează cu tamburul de înregistrare printr-un sistem de şurub fără sfârşit. Citirea suprafeţei înregistrate pe planimetru se face cu 4 cifre. 12.braţul de fixare (format dintr-o tijă metalică care are la un capăt o greutate şi un ac cu ajutorul căruia se fixează pe planşeta de lucru. 2. 70 Planimetrul 1. Lupă pentru urmărirea conturului “ochiului de muşchi”. iar prin tatonare se mută dispozitivul de înregistrare pe braţul de trasare. Disc de analizare. un alt vernier paralel cu braţul de trasare (este gradat de la 0 la 10 şi divizat din 1 în 1 şi serveşte la reglarea planimetrului). Carcasă. pe acest braţ se găseşte culisant dispozitivul de înregistrare. La unele planimetre.1 în 0. spre dreapta sau stânga până când se obţine exact înregistrarea suprafeţei de 25 cm2. vernierul (este amplasat în stânga tamburului de înregistrare.Fig. 11. 10. Manetă pentru conducerea planeimetrului.9 diviziuni de pe tamburul de înregistrare).7 . Cele două braţe sunt reprezentate de: . acul de urmărire a conturului este înlocuit de o lupă în centrul căreia se găseşte imprimat un cerculeţ de urmărire. Micrometrul. 9. 6. la un capăt prezintă un ac de urmărire a conturului suprafeţei de planimetrat.71): . Braţul de fixare.braţul de trasare (format dintr-o tijă metalică gradată. Şurub micrometric. un picioruş de sprijin şi o manetă pentru conducerea instrumentului). planimetrul trebuie reglat pentru a înregistra exact suprafaţa la această scară. Vernierul braţului de trasare. Vernier. de obicei. Disc orizontal. reglarea instrumentului. pentru scara de 1 : 10 se poate face în felul următor: cu un creion bine ascuţit se desenează un pătrat perfect cu latura de 5 cm (25 cm2). 4. fig. Braţul de trasare. Tambur de înregistrare.se citeşte pe discul orizontal în dreptul 90 . 14. Practic. două şuruburi de fixare a dispozitivului de înregistrare pe braţul de trasare. 7. care. el se compune din două braţe şi dispozitivul de înregistare a măsurătorilor. 5. se planimetrează această suprafaţă. iar la celălalt capăt o piesă de articulare cu cel de al II–lea braţ). gradat de la 1 la 10 şi trasat din 1 în 1). gradat de la 0 la 10 şi trasat din 1 în 1. 13. iar cele 10 diviziuni ale vernierului corespund cu 0. . de un tabel care indică la ce diviziune de pe braţul de trasare trebuie să se găsească cifra 0 de pe vernierul care este paralel cu acesta. Datorită faptului că imaginea “ochiului de muşchi” este reprezentată pe hârtia de calc la scara de 1:1.1). 3. Apoi. Chiar dacă instrucţiunile de folosire ale planimetrului sunt însoţite.dispozitivul de înregistrare prezintă: tamburul de înregistrare (reprezintă piesa activă a dispozitivului gradat de la 1 la 10 şi trasat din 0. spre exemplu. . Totodată. 8.

în cm2. Dacă această diferenţă este mai mare de 0. Farkas şi T. 1985) . b. se face prima citire în modul descris anterior (Atenţie ! Nu se aduce dispozitivul de înregistrare la 0. 91 . la colţul drept inferior al uneia dintre ele. h. iar acul de urmărire a conturului să fie aproximativ în centrul suprafeţei de planimetrat.a IV-a cifră – 3 – se alege de pe vernier pornind de la valoarea 0 în sus şi reprezintă trasarea ce corespunde pe vernier în perfectă continuitate cu o gradaţie de pe tamburul de înregistrare. aducerea acului de urmărire într-un punct oarecare pe conturul suprafeţei de planimetrat. această citire va deveni citire iniţială şi se va obţine o nouă diferenţă. se scade valoarea iniţială din cea de-a II-a citire. 71 Citirea dispozitivului de înregistrare al planimetrului (după N. c. iar apoi se vor lua două valori apropiate şi se va face media aritmetică a acestora. până în punctul de pornire. fixarea hârtiei de calc pe care a fost imprimată suprafaţa “ochiului de muşchi” pe o planşetă de desen sau pe o bucată de carton alb.1. procedându-se în mod similar la alegerea sa cu cea de la a II-a cifră. d. se procedează apoi la o nouă urmărire a conturului suprafeţei de “ochiului de muşchi” imprimat pe foaia de calc. în sensul acelor de ceasornic. ci se citeşte aşa cum este !). f. . .indicelui (în cazul în care acest indice se află situat între două cifre se consideră cifra mai mică). se procedează la o nouă citire. se urmăreşte cu acul o singură dată întreg conturul suprafeţei de planimetrat. parcurgând cu atenţie traseul. Tehnica de lucru cu planimetrul presupune: a. e. După împărţirea la 10. în cazul în care cifra 0 de pe vernier are corespondent între două cifre de pe tambur. care va reprezenta valoarea mai mare decât citirea iniţială. Pop. respectiv valoarea mai mică.a II-a cifră – 4 – este reprezentată de una din gradaţiile întregi de la 1 la 10 de pe tamburul de înregistrare care se găseşte în dreptul valorii 0 de pe vernierul din stânga acestuia. Fig. articularea braţului de fixare şi aşeazarea pe planşetă astfel încât să formeze cu braţul de trasare un unghi de 900 spre partea superioară a planşetei. g. aşezarea braţului de trasare al planimetrului cu dispozitivul de trasare în aşa fel încât braţul de trasare să fie paralel cu marginea planşetei. ce au valori de 0. i.25 cm2 se va proceda la efectuarea unei serii de 6-8 planimetrări succesive.a III-a cifră – 5 – este reprezentată de subdiviziunile de pe tamburul de înregistrare. iar diferenţa obţinută se împarte la 10 – rezultatul împărţirii reprezentând suprafaţa “ochiului de muşchi”.

datele obţinute se introduc în relaţia: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) = AB x CD x 0. .73. dar suprafaţa se calculează pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) = 2 x (lărgimea + înălţimea) Rezultatele obţinute în cazul aplicării acestei metode prezintă o certitudine mai mică decât în cazul planimetriei sau metodei liniare. Tărăboanţă şi colab. În urma calculelor se obţine o suprafaţă a “ochiului de muşchi”. B – Lărgimea muşchiului longissimus dorsi (L).> Metoda liniară de determinare a suprafeţei “ochiului de muşchi” se aplică în situaţia în care nu dispunem de planimetru.73). în care: 0. C. Pentru a putea-o aplica se copiază conturul “ochiului de muşchi” din cotlet pe hârtie de calc având grijă ca acesta să fie într-o poziţie cât mai orizontală. 1983) A. cu delimitarea prealabilă a suprafeţei ce urmează a fi stabilită. > Determinarea suprafeţei cotletului se face prin planimetrie. Această delimitare se face în felul următor: .73 reprezintă un coeficient de calcul valabil pentru rasa Marele alb şi metişii acesteia cu alte rase.72).în cazul în care această perpendiculară intersectează “ochiul de muşchi” se va deplasa perpendiculara până la locul în care va reprezenta o tangentă la ochiul de muşchi. foarte apropiată de cea stabilită prin planimetrie. (fig. Gh. 72 Stabilirea suprafeţei “ochiului de muşchi” prin metoda liniară (după.din locul de intersecţie al acestei drepte cu limita internă a secţiunii cotletului se ridică o perpendiculară pe această dreaptă spre limita externă a secţiunii cotletului .din punctul care marchează limita superioară internă a stratului de slănină se duce o dreaptă de 10 cm spre linia internă a secţiunii cotletului. 92 . (fig. D – Înălţimea muşchiului longissimus dorsi (Î) > Metoda Hammond de determinare a suprafeţei “ochiului de muşchi” utilizează acelaşi contur ca şi în cazul metodei liniare. După ce se trasează şi se măsoară cu atenţie lărgimea (L) şi înălţimea (Î). Fig.

precum şi criteriu de apreciere şi certificare a calităţii materialului biologic de reproducţie. randamentul la sacrificare este mai mare decât la alte specii de mamifere cu interes de fermă. Calcularea proporţiei de carne în carcasă se poate face pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi”(cm2) PCC (%) = ----------------------------------------------. etc. individ. iar apoi. 1985) . randamentul la sacrificare este mai mare cu circa 4% decât în cazul prelucrării prin jupuire). 75). Pop. la suine. > Stabilirea raportului carne – grăsime (RCG) se bazează pe corelaţia genetică dintre cantitatea de carne şi cantitatea de grăsime din întreaga carcasă (r = 0. Farkas şi T. (fig. 73 Determinarea suprafeţei cotletului de la nivelul ultimei coaste (după N.suprafaţa care urmează a fi planimetrată este reprezentată şi de partea care include “ochiul de muşchi”. alimentaţie (animalele hrănite cu cantităţi mari de suculente sau cu raţii de 9-11% celuloză au un randament la sacrificare mai scăzut). fiind cuprins între 70-85%. 93 . El este determinat de: rasă (la rasele specializate pentru producţia de carne. fie “la cald” (imediat după sacrificare). totul se raportează la masa animalului viu. Determinarea se face pe baza relaţiei: Masa carcasei (kg) R (%) = --------------------------------.Fig. acesta este mai mic comparativ cu cele pentru grăsime sau mixte). Operaţiunea de tranşare constă în împărţirea carcasei pe regiuni de măcelărie ţinând cont de însuşirile culinare ale acestora. tehnologia de prelucrare (în cazul prelucrării prin opărire. fie “la rece” (la 12-24 de ore de la sacrificare la 1-40C).x 100 Masa animalului viu (kg) La suine.x 100 Suprafaţa secţiunii cotletului (cm2) > Stabilirea randamentului la sacrificare (R) se poate face. Diferenţa dintre suprafaţa cotletului şi cea a “ochiului de muşchi” reprezintă suprafaţa grăsimii din secţiunea cotletului. În situaţia în care. la masa carcasei se însumează şi masa organelor interne comestibile. masa corporală. starea de îngrăşare. dar cel “la rece” este mai mic cu 2-3 % decât cel “la cald”. se poate determina aşa numitul “randament comercial” a cărui valoare poate ajunge până la 90%. vârstă (animalele tinere şi cu o masă corporală mai redusă au un randament la sacrificare mai mic). condiţiile de transport (dacă transportul este de lungă durată randamentul la sacrificare se reduce considerabil).88) şi se calculează pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) RCG = ----------------------------------------------------------Suprafaţa grăsimii din secţiunea cotletului situat la nivelul ultimei coaste (cm2) > Stabilirea proporţiei de carne în carcasă (PCC) se bazează pe aceeaşi corelaţie genetică ca şi în cazul stabilirii raportului de carne – grăsime şi reprezintă obiectiv principal al selecţiei.

1983) > Specialităţi (circa 26%): . După detaşarea tuturor regiunilor. iar inferior se învecinează cu capul pieptului).Antricotul (cuprinde muşchii dorsali de la a VI-a până la ultima vertebră dorsală şi se limitează în faţă cu ceafa. în funcţie de scopul comercial. secţionând coastele la treimea superioară de-a lungul muşchiului longissimus dorsi). 75) (cuprinde muşchii dorsali. . prin linia ce le desparte de antricot.Muşchiuleţul (cuprinde muşchii psoas major.Lucrarea se face în mod diferenţiat de la o ţară la alta.Cotletul (fig. Gh. . anterior prin fleică. 76 Jamboane de diferite calităţi (musculoase. Gh. 75 Cotlete de diferite calităţi (musculoase. 1983) > Calitatea superioară (circa 42%): – Ceafa (se limitează anterior printr-o perpendiculară pe coloana vertebrală la nivelul articulaţiei occipito-atloidiană. Fig. medii şi grase) 94 . până la ultima vertebră lombară. posterior. iar posterior cu cotletul). minor şi ilicus). medii şi grase) (după. Fig. 74 Tranşarea carcasei şi împărţirea pe regiuni (după.76). sortarea se face pe următoarele categorii de calităţi: Fig. lateral cu pieptul. Tărăboanţă şi colab. începând cu prima vertebră lombară. iar lateral se limitează cu linia imaginară care trece paralel cu coloana vertebrală. Tărăboanţă şi colab. . iar postero-inferior prin articulaţia grasetului = femuro-tibio-rotuliană) (fig.Jambonul (se delimitează supero-anterior prin cotlet. care nu în toate cazurile au corespondent în regiunile de exterior.

Capul (cu toate regiunile de exterior). (musculoase. iar apoi se calculeză la un kg de oase. gust. fibula şi rândul superior de oase metatarsiene). regiunea gambei cu oasele tibia. fără muşchii aferenţi. 95 . iar inferior la articulaţia humero-radio-ulnară. posterior cu fleica şi reprezintă partea inferioară a cutiei toracice). Tărăboanţă şi colab. câte kg de carne revin. 1983) > Calitatea I (circa 14%): – Spata (cuprinde muşchii spetei şi ai braţului. > Calităţile gustative ale cărnii proaspete de porc sunt mai dificil de perceput pentru gusturi şi mirosuri indezirabile (miros de peşte. respectiv de la jaret în jos). . Metodele subiective de apreciere a calităţii cărnii de porc fac referire la infiltraţiile grăsoase. . medii şi grase) (după. iar posterior cu jambonul). dar mirosul dezagreabil se poate decela repede dacă se frige o bucată de carne pe grătar. etc. > Calitatea inferioară (circa 5%) .Fleica (anterior se limitează cu mijlocul de piept. deci oasele scapulum şi humerus – delimitarea posterioară făcându-se în dreptul celei de a V-a vertebre toracale. > Consistenţa cărnii de porc depinde de fineţea fibrelor musculare şi se apreciază prin pipăit pe suprafaţa secţiunii muşchiului (în funcţie de rezistenţa opusă la presare. 77). > Infiltraţiile grăsoase sunt apreciate vizual pe secţiunea carcasei (au o calitate mai bună carcasele la care grăsimea este infiltrată în fascicule.Rasoalele (cel de la membrul anterior cuprinde regiunea antebraţului cu oasele radius şi ulna. Totuşi. sau invers). Gh. 77 Piept de diferite calităţi. consistenţă. Gh. Tărăboanţă şi colab.(după. iar cel de la membrul posterior. aprecierea masei musculare dintr-o carcasă de porc se poate face. În situaţia în care se procedează la dezosarea completă a carcasei se poate stabili cu scop ştiinţific şi raportul carne-oase (după dezosare se face cântărirea oaselor şi a cărnii + grăsimii. (fig. Aprecierea calităţii cărnii de porc constituie o problemă foarte complexă. de vier. > Calitatea a II-a (circa 13%) – Pieptul (se limitează anterior cu capul. fără a face depozite între muşchi). deoarece însăşi produsul se găseşte sub semnul dependenţei permanente a unor factori evaluaţi cu mai multă sau mai puţină exactitate (valoare nutritivă. de la genunchi. etc). superior cu cotletul. culoare. . fie prin metode subiective (bazându-ne pe simţuri) fie prin metode obiective (pe analize de laborator).Picioarele (cuprind extermităţile membrelor anterioare şi posterioare. superior cu ceafa şi Fig. gustul consumatorilor şi implicit cerinţele pieţii). 1983) antricotul.

la aer carnea se oxidează mai repede şi capătă o nuanţă mai închisă. Impresia vizuală asupra culorii şi nuanţelor sale la carnea de porc corespunde cu reflectarea razelor luminoase pe suprafaţa cărnii. semitare şi densă = consistenţă fermă. psoasul şi muşchii fesieri). supus unei presiuni de 155. Din acest motiv se recomandă ca examenul ei să se facă pe secţiune proaspătă. > Culoarea cărnii de porc depinde de concentraţia de pigment (hemoglobină şi mioglobină). un pH de 6. valoarea pH-ului (“pH ultim”) se stabilizează în funcţie de condiţiile de conservare şi de starea cărnii.2 indică un punct critic).62/7. 96 . indică obiectiv diferenţele de consistenţă). Deci. aceasta se poate stabili cu ajutorul unui aparat denumit penetrometru. Astfel. Carnea de consistenţă densă prezintă fibrele musculare cu un diametru redus şi cu fasciculele musculare de dimensiuni mici – aspect care determină o frăgezime satisfăcătoare. la valori de 4. cu dimensiunile de 7. În acest sens este necesar să se utilizeze o probă de carne răcită la +1 0C. Metodele obiective privind aprecierea calităţii cărnii de porc utilizează diverse tehnici de laborator. Operaţiunile se efectuează cu ajutorul pH-metrelor (potenţiometre) şi al electrozilor (mai utilizate sunt pH-metrele cu pile şi electrozii cuplaţi: unul de măsurare şi altul de referinţă). o netă corelaţie există între valoarea pH-lui şi puterea de reţinere a apei (însuşire care exprimă cantitatea de apă fără legătură care produce exudaţia cărnii). În funcţie de creşterea pH-ului peste 6.4 au o putere de reţinere a apei mai redusă decât cei cu un pH apropiat de 6 – lucru esenţial în procesele de procesare a cărnii de porc. Numeroase investigaţii au stabilit că pH-ul muşchiului trece de la 7-7. randamentul la fabricaţie şi calitatea produsului finit depind de legătura apei cu proteinele cărnii. cu cât pH-ul va fi mai ridicat. muşchii cu un pH mai ridicat sunt mai închişi la culoare decât cei care au un pH mai scăzut. > Determinările de pH redau concentraţia de ioni de hidrogen a unui muşchi (de regulă se analizează muşchiul longissimus dorsi. dură). Semnificaţia valorii pH-ului trebuie pusă în legătură cu unele caracteristici ale cărnii şi anume că.62/2.2 (pH-ul unui muşchi la animalul în viaţă şi în repaus). muşchii cu un pH apropiat de 5. calitatea cărnii scade (în general pentru cărnuri şi produse de mezelărie. Astfel. dar mai ales de structura fibrelor în raport cu aciditatea (pH-ul) sau a apei cu proteinele. în ceea ce priveşte consistenţa.38 cm. calitatea cărnii va fi cu atât mai bună. iar valorile sale depind de conţinutul în acid lactic format pe baza rezervei de glicogen în masa musculară.65 kg timp de 15 secunde. de condiţiile de sacrificare şi alimentaţia pe care animalele au primit-o înaintea sacrificării. Totodată.9-6.5 (în timp de 18-24 de ore după sacrificare). în momentul sacrificării animalului.54 mm (adâncimea până la care pătrunde un ac cu diametrul de 0. Valoarea acestui ultim pH este influenţată în foarte mare măsură de starea de oboseală şi de post. Astfel.consistenţa cărnii este apreciată ca fiind: moale. În practică se poate considera că la pH-urile cuprinse între 5 şi 6. După acest timp.

carcasa în care grăsimea are culoarea albă). lucru de care depinde evoluţia procesului de râncezire.350 0.715 0.Dacă această legătură este slabă. regiune corporală. categoria produselor secundare comestibile grupează o serie de organe interne (tabelul 15).500 0.Părul reprezintă un produs secundar apreciat pentru însuşirile mecanofizice. Cât priveşte clasarea cărnurilor de porc în raport de calitate. > Consistenţa se apreciază prin metode fizice şi chimice. foarte contrastantă între muşchi. natura gliceridelor şi prezenţa antioxidanţilor pot să influenţeze sensibilitatea grăsimii la oxidaţie. eviscerarea şi tranşarea animalului şi se pot clasifica în: comestibile şi necomestibile. pierderile sunt importante şi produsul este sec.145 0. circa 200 g şi de calitate inferioară. 97 .185 50 kg 0.215 0. .calitatea e x t r a – carnea de nuanţă roşie-închisă. starea de îngrăşare. iar cele din rasele ameliorate. În practică.330 În categoria produselor secundare necomestibile se include: părul şi pielea. Gh. Tabelul 15 Valoarea ponderală a unor organe interne comestibile la diferite mase corporale la sacrificarea suinelor (după. cu foarte multă umezeală.695 0. . . Totuşi.884 1. > Rezistenţa la râncezire se poate aprecia după indicele iod.475 0.200 60 kg 0. nici prea închisă. fără umezeală. ν Aprecierea produselor secundare obţinute de la suine se face după sacrificarea. ν Aprecierea calităţii grăsimii presupune stabilirea principalelor caracteristici. vârstă. care pot reprezenta circa 8-12% din masa animalului sacrificat. acesta oferă indicaţii asupra calităţii totale de acizi graşi nesaturaţi. climă.175 0. Pe lângă aceasta. uniformă pe toată suprafaţa de secţiune. . aprecierea consistenţei grăsimii de porc se face prin palparea cu degetul şi dă rezultate bune. nici prea clară. Calitatea părului se apreciază în funcţie de lungimea şi grosimea firelor.630 0. Tărăboanţă şi colab. Deşi nu se includ în calculul randamentului la sacrificare.calitatea a III–a – carnea de nuanţă roz-pal. Exemplarele de suine primitive produc 500-600 g de păr. precum şi de tehnica de obţinere. Cantitatea şi calitatea lui depinde de rasă.870 0. nu şi asupra naturii lor. aceasta se face ţinând seama de următoarele caracteristici: .250 120 kg 0.calitatea I – carnea de culoare roşie-închisă care prezintă o uşoară diferenţă de culoare între muşchi. fără umezeală.calitatea a II–a – carnea de nuanţă roz care prezintă o uşoară diferenţă de culoarea între muşchi. după cum urmează: > Culoarea se apreciază vizual (se consideră de calitate. 1983) Organul Inima Pulmonii Ficatul Rinichii 40 kg 0. sex. etc.520 0.

Cel mai bun păr este considerat cel care depăşeşte lungimea de 10 cm, grosimea de 200-250 microni şi este obţinut prin smulgere, după sacrificarea animalului. - Pielea constituie organul de protecţie al corpului şi participă la reglarea diferitelor funcţii ale organismului, ca: respiraţia, circulaţia, excreţia, termoreglarea, metabolismul glucidic, etc. Ea reprezintă circa 4-7% din masa corporală a animalului. Calitatea pieilor de suine depinde de structură şi suprafaţă – însuşiri influenţate la rândul lor de: rasă, vârstă, sex, starea de întreţinere, etc. Pielea exemplarelor din rasele primitive este mai groasă, mai densă şi mai puţin elastică; cea a suinelor tinere este mai puţin densă, mai uniformă ca grosime şi structură, iar cea a scroafelor, mai subţire decât a vierilor. De la exemplarele aflate în stare avansată de îngrăşare se obţine o piele mai elastică decât de la cele slabe, iar de la cele subalimentate rezultă piei uscate şi cu structură slabă. În vederea valorificării, pieile de suine trebuie conservate (supuse operaţiunilor de sărare, uscare, sortare, etc.). Aprecierea subproduselor obţinute de la suine permite ridicarea eficienţei economice în creşterea şi exploatarea speciei, fiind susţinută de o gamă largă de subproduse, astfel: - Sângele obţinut în urma sacrificării reprezintă 3-4% din masa corporală a animalului şi are multiple întrebuinţări în industria alimentară, farmaceutică, uşoară, etc. El prezintă următoarea compoziţie chimică: 20-21% substanţă uscată; 79-80% apă; 18-19% proteine (din substanţa uscată; 14-14,2% hemoglobină (din proteine); 0,07% glucoză; 0,04% colesterină; 0,23% lecitină0; 11% grăsimi. Pentru conservarea de scurtă durată a acestui subprodus se foloseşte în mod obişnuit sarea de bucătărie, bioxidul de carbon, (pentru 2-3 săptămâni), acidul salicilic, acidul tartric, acidul boric, etc., iar pentru conservarea de lungă durată se practică deshidratarea. - Glandele cu secreţie internă obţinute de la suine se utilizează în industria farmaceutică în măsură mult mai mare decât cele rezultate de la alte specii de animale, datorită asemănării structurale cu cele ale omului. Dintre glandele endocrine se utilizează: hipofiza (pentru obţinerea somatotropinei–S.T.H.; tireostimulinei– S.T.H.); tiroida (pentru obţinerea tiroxinei şi triiodotrioninei); parotida (pentru obţinerea hormonului paratirpoidian care acţionează asupra metabolismului fosfocalcic) etc. Extractele de ficat se utilizează contra anemiilor, iar din bilă se extrag o serie de acizi (biliari, glucocolic, taurocolic) care facilitează resorbţia lipidelor din tubul digestiv. Din creier şi măduva spinării se extrag: colesterina, lecitina, cefalina, iar din splină – hormosplenul cu rol în hematopoeză. - Oasele rezultate de la suine se utilizează în industria zahărului sau pentru obţinerea făinii de oase necesară hrănirii animalelor. - Cornul şi unghiile obţinute de la suine se utilizează la obţinerea unor produse cheratinoase folosite în industrie.

5.3. VALORIFICAREA SUINELOR

98

Valorificarea suinelor se poate face prin: livrarea animalelor în viu, în carcasă sau livrarea de animale vii pentru utilizare în alte ferme. Livrarea în viu a suinelor destinate tăierii se face din ferme şi zone fără boli contagioase, corespunzătoare următoarelor categorii: - suine pentru carne, cu masa corporală cuprinsă între 80-130 kg; - suine îngrăşate în scop special, peste 130 kg; - scroafe reformate, recondiţionate şi vieri reformaţi, castraţi şi recondiţionaţi. Nu se admit la tăiere scroafele gestante şi vierii cu mai puţin de trei luni de la castrare, cu plaga de castrare necicatrizată. Livrarea în carcasă trebuie să respecte exigenţele mereu crescânde ale consumatorilor pentru o proporţie cât mai mare de carne macră. În acest sens este necesară stabilirea operativă a calităţii carcasei şi implicit a plăţii dieferenţiate a acesteia. Practic, carcasa de suină înseamnă corpul unui porc sacrificat, eviscerat şi cu emisiunea sangvină efectuată; tăiat de-a lungul liniei mediane (sau netăiat), fără păr, limbă, copite, organe genitale, osânză, rinichi şi diafragmă. Sistemul oficial de apreciere a carcaselor de porcine în U.E. este sistemul “SEUROP” (tabelul 16) care ia în considerare clasificarea pe baza procentului de ţesut muscular.
Tabelul 16 Sistemul de clasificare “S E U R O P” Clasa de calitate
S E U R O P

Procentul de ţesut muscular din masa carcasei
(%)

peste 60 55-60 50-55 45-50 40-45 sub 40

Statele membre ale U.E. pot decide aplicarea acestui sistem în următoarele situaţii: - în cazul abatoarelor nespecializate unde numărul de porci sacrificaţi/săptămână nu depăşeşte 200 de capete; - în cazul abatoarelor care sacrifică numai porci din producţia proprie (ferme proprii) şi care tranşează toate carcasele rezultate. În ceea ce priveşte conţinutul de carne din carcase, acesta este evaluat prin diferite metode sau cu aparate autorizate de clasificare. O metodă simplă este metoda celor două puncte Z.P. (Zwei Punkte). Aceasta constă în efectuarea a două măsurători liniare pe carcasă (grosimea stratului de slănină deasupra muşchiului Gluteus medianus, cu includerea grosimii pielii - S şi grosimea cărnii în linie dreaptă dintre canalul medular şi vârful superior al muşchiului Gluteus mediu - F), iar apoi estimarea procentuală a ţesutului muscular (M%).

99

Un aparat autorizat în U.E. pentru stabilirea conţinutului de carne din carcase este FOM (FAT-O-MEATER), de producţie daneză (firma SFK). Acesta are la bază reflectanta diferenţiată a undei de lumină de către ţesutul muscular şi cel de grăsime. Reflectanta este măsurată cu ajutorul unei sonde optice prevăzută cu două fotocelule. Cât priveşte starea termică de prezentare a cărnii de porc destinată comercializării şi consumului aceasta poate fi: proaspătă (imediat după tranşarea carcasei); refrigerată (răcită la temperatura de 0-40C). Acest regim termic permite conservarea cărnii de porc pentru o perioadă de maximum 72 de ore. Totuşi, refrigerată la 00C şi umiditatea aerului de 80-85%, carnea de proc se poate păstra până la 21 de zile, timp după care începe să-şi piardă în mod substanţial savoarea; congelată (când s-a atins temperatura de –180C în starturile cele mai profunde ale carcasei, adică la os). În asemenea stare, carnea de porc se poate păstra în bune condiţii timp de 6 luni; decongelată (readucerea cărnii la starea de a putea fi folosită ca hrană). Decongelarea se poate realiza, fie în mod lent (prin menţinerea ei în frigider timp de 24 de ore sau la temperatura mediului ambiant, dar ferită de lumină şi căldura excesivă), fie “umed” (prin imersarea pachetelor cu carne congelată în apă rece sau caldă). Este interzisă recongelarea după decongelare, deoarece congelările şi decongelările repetate duc la pierderi ale valorii nutritive (se elimină proteina din sucul muscular). Livrarea animalelor vii pentru diferite ferme poate fi întâlnită în cazul crescătoriilor specializate în producerea de purcei care pot livra: purcei înţărcaţi, la 710 kg sau tineret pentru îngrăşare, la 30-35 kg. O altă categorie de suine care se poate livra altor ferme o reprezintă indivizii pentru prăsilă (vieruşi sau scrofiţe) – material biologic ce poate fi: de rasă curată, metişi F1 sau scrofiţe rotaţionale. La livrarea acestor ultime categorii de suine trebuie întocmită întreaga documentaţie zootehnică, respectată legislaţia sanitar-veterinară în vigoare şi normele de transport specifice. Cât privesc preţurile, în ambele cazuri, acestea se stabilesc prin negocieri directe între părţi sau prin licitaţie.

Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 5, studenţii vor face observaţii, notaţii şi aplicaţii practice privind aprecierea materialul biologic suin din biobaza disciplinei, în vederea valorificării.

100

sindromul respirator şi de reproducţie (PRRS). precum şi efectele răspândirii acestora în afara unităţii pe care o coordonează. crescătorul de porci trebuie să posede unele cunoştiinţe minime legate de patologia suină. pesta porcină africană. PESTA PORCINĂ poate apare în orice sezon al anului. Boala este declanşată de un virus filtrabil cu aspect sferic.1. stomatita veziculară. cu rate de mortalitate de peste 95% la toate categoriile de suine. boala lui Aujeszky. febra aftoasă. pentru a şti să sesizeze medicului veterinar problemele de sănătate ale animalelor. sindromul SMEDI. BOLI SPECIFICE SUINELOR La suine pot fi întâlnite boli: infecto-contagioase (virale). parazitare. numit generic Tortor suis – agent patogen existent într-un rezervor natural de infecţie şi menţinut la 101 . gripa (influenţa) porcină. Mai mult. encefalomielita infecţioasă porcină. 6. micotice. Boli infecto-contagioase Din grupa bolilor infecto-contagioase (virale).1. bacteriene. pe de altă parte. iar managerul fermei să realizeze pe deplin implicaţiile distructive ale bolilor în ceea ce priveşte eficienţa economică globală. gastroeneterita transmisibilă (TGE).1. de sistemele de creştere şi de tehnologiile aplicate. exantemul veziculor. de nutriţie şi tehnopatii. pe de o parte şi protecţia consumatorilor de produse provenite de la acestea. reclamă cunoaşterea principalelor boli şi intervenţii zoo-veterinare specifice. protecţia materialului biologic suin. la suine pot fi întâlnite: pesta porcină. 6. variola.Capitolul 6 BOLI ŞI ACŢIUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR Indiferent de mărimea fermelor. pneumonia virală a porcului (VPP). cu o evoluţie epizootică explozivă şi un grad foarte ridicat de difuziune.

comparativ cu cea întâlnită în cazul rujetului. indiferent de atribuţiunile de lucru. PESTA PORCINĂ AFRICANĂ prezintă o distribuţie geografică în zonele de est şi sud ale Africii. primele manifestări constau în diminuarea apetitului animalelor bolnave. datorită faptului că se menţine în efectiv purtătorul şi eliminatorul de germeni. 102 . Pateurella începe să producă leziuni ale aparatului respirator localizate la nivelul cavităţii toracice. animalelor. dar au fost situaţii când aceasta s-a semnalat şi în Europa sau America. Apoi. vezica urinară este congestionată. Astfel. sângele şi organele provenite de la porcii bolnavi. după 5 zile.nivelul suinelor sălbatice (ex. cu numeroase hemoragii de mărimea gămăliei de ac. acţiunea nu va mai fi permisă – singura măsură acceptată fiind eradicarea totală prin lichidarea întregului efectiv. apariţia virusului menţionat rupe echilibrul organic. În formele acute moartea animalelor survine în interval de 10-20 de zile. sub strictul control sanitar-veterinar). în mod normal. în şi dinspre fermă. conjunctivitele cu o mare cantitate de exudat ce determină aderenţa aproape completă a pleoapelor. periodic îşi exacerbează patogenitatea dând naştere la epizootii. Împotriva pestei porcine orice tratament medicamentos este inutil şi interzis (obligatoriu suinele cu semene clinice de pestă se sacrifică în condiţii speciale. vomismente. înroşirea pielii pe abdomen. mărfurilor şi materialelor. iar în forma supraacută. executarea obligatorie a dezinfecţiilor. asociată cu starea febrilă care nu scade la nici un tratament. asigurarea materialului de lucru şi de protecţie pentru întregul personal din fermă. diaree severă. De regulă. precum şi pareza trenului posterior. în România controlul şi prevenţia pestei porcine se făcea prin vaccinări obligatorii cu vaccin antipestos. Până în prezent.E. la animalele bolnave se instalează tulburări nervoase. ca măsuri generale se impune: dirijarea şi controlul sever al persoanelor. Boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. Boala se transmite direct prin contactul porcilor sănătoşi cu cei bolnavi sau trecuţi prin boală. iar Salmonella produce leziuni digestive. Astfel. După o perioadă de constipaţie. putând evolua: supraacut (cu durata de 24-36 de ore).50C). cu localizare la nivelul cavităţii abdominale. pe zonele mediane ale membrelor (dacă se apasă cu degetul pe pielea înroşită. iar virulenţa celor doi microbi de asociere creşte enorm. La necropsie se observă o mărire în volum a ganglionilor limfatici regionali (în secţiune prezintă aspect marmorat). acut (cu durata de 4-7 zile). apoasă şi de culoare gri-gălbuie. iar singura cale de a preveni declanşarea bolii este profilaxia. Cum în organismul porcilor sănătoşi se pot găsi. după 2-4 zile apar: starea febrilă (până la + 41. cu baza spre margine şi vârful spre interiorul splinei. dar reapare imediat) şi apariţia de hemoragii punctiforme. dezinsecţiilor şi deratizărilor periodice. o serie de microbi din grupa Pasteurella şi Salmonella care nu produc nici un fel de boală. subacut (cu durata de 14-20 de zile) şi cronic (cu durata de până la 50-60 de zile) – forma cea mai periculoasă. dezinfecţia severă a fermei şi vidul sanitar. rinichii prezintă aspect degenerat de culoare cenuşiegălbuie. pe splină apar numeroase infarcte de forma unor triunghiuri mai închise la culoare decât fondul organului. culoarea roşie congestivă se menţine. pe rât şi urechi (urechile capătă un aspect “marmorat”). dar în conformitate cu legislaţia U. Mistreţul european) şi care. prin carnea. când aceasta dispare.

respiraţia accelerată. de câteva luni). tuse. respiraţie îngreunată de tip abdominal. în primele 2-3 zile de boală. cu care este înrudit din punct de vedere antigenic. inapetenţă. tuse. Diagnosticul bolii se stabileşte prin manifestările clinice specifice şi în laborator. cu o rată a mortalităţii de 1-4%. temperatura corporală a animalelor bolnave scade brusc. în caz de apariţie. virusul declanşează o creştere bruscă a temperaturii corporale. boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. boala se transmite prin contactul direct dintre animale şi apare brusc (de regulă toamna sau iarna timpuriu). La categoriile de suine cu vârsta mai mare se constată o tuse uscată şi în accese. precum şi în luarea măsurilor de dezinfecţie şi carantină. diaree şi vomismente. 103 . strănuturi şi chiar conjunctivite. iar măsurile preventive vizează îmbunătăţirea condiţiilor de zooigienă. prin examen virusologic. Diagnosticul trebuie confirmat prin examen histopatologic şi virusologic. descărcări de exudat mucopurulent conjunctival sau nazal. În mod frecvent. România este indemnă de pesta porcină Africană. dar rata mortalităţii este mai redusă. Apoi. cu 48-36 de ore înaintea morţii (rata mortalităţii este de până la 100%). cu o afinitate deosebită pentru mucoasa gastrointestinală. Cu o perioadă de incubaţie de 12-18 ore. Cu o perioadă de incubaţie de 10-16 zile. iar cel preventiv constă în vaccinarea scroafelor şi scrofiţelor. iar contaminarea se produce prin contact direct sau pe cale aeriană. Semenele clinice constau în: febră. virusul declanşează manifestări dramatice la purcei – stări evidenţiate prin diaree puternică de culoare galben-verzui. Deşi. îndeosebi dimineaţa la furajare sau după efort fizic. în fapt un virus asemănător virusului gripal uman. moartea survine după 2-7 zile. la ora actuală. iar agentul patogen este un virus filtrabil din genul Corona. Cu o perioadă de incubaţie de 2-7 zile. animalele stau întinse prin colţurile boxelor. dezinfecţie şi carantină. la purceii mai tineri se pot observa diareei pasagere sau strănuturi. chiar dacă animalele îşi păstrează apetitul şi aspectul normal. Astfel. apare inapetenţa. GRIPA (INFLUENŢA) PORCINĂ este o boală infecto-contagioasă de natură mixtă. prezenţa virusului dă semnele clinice ale unei pneumonii cronice. GASTROENTERITA TRANSMISIBILĂ (TGE) atacă în mod diferit toate categoriile de suine. pulsul cardiac foarte rapid. stări de depresii generale. Nu există un tratament specific. PNEUMONIA VIRALĂ A PORCULUI (VPP) este declanşată de un virus filtrabil care îşi păstrează capacitatea de infecţie până la – 200C. purceii stau mai mult pe lângă sursa de apă).Boala este declanşată de un virus din grupa Iridoviridae – agent patogen foarte stabil şi rezistent (supravieţuirea virusului în sânge păstrat în camere frigorifice a fost de până la 6 ani. După o perioadă de incubaţie de 5-9 zile. Tratamentul se bazează pe combaterea febrei şi deshidratării prin administrare de antibiotice în cazul infecţiilor secundare. iar în cel păstrat la tempratura camerei. iar extremităţile capătă o culoare cianotică. rata acesteia poate fi de 100%. iar la purceii în vârstă de o săptămână. însoţită de vome şi consum frecvent de apă (datorită stării de deshidratare severă. prin care. La tineretul suin şi la porcii la îngrăşat se observă inapetenţă. pe o infecţie bacteriană iniţială (Hempohilus influenzae suis) se grefează infecţia cu virusul gripei suine.

înlocuirea lor făcându-se într-un interval de 1-3 zile. Atât în cazul apariţiei veziculelor primare. veziculele se deschid iar temperatura corporală revine la valorile normale. pe cale intradermică la toate categoriile de suine. cât şi a celor secundare. Comparativ cu gripa porcină. dar care dispar odată cu eliminarea lichidului. La scurt timp după apariţie. Aceste vezicule pline cu un lichid seros ce conţin virusul. În cazul în care aftele se instalează la nivelul copitelor. care este boală de sezon cu evoluţie scurtă. iar măsurile preventive se referă la dezinfecţie şi carantină. pe plămâni se observă zone de pneumonie. După o perioadă de incubaţie cuprinsă între două şi şapte zile. inapetenţă şi salivaţie excesivă). aftele se rup. Boala se manifestă prin febră şi apariţia unor leziuni pe limbă. După 48-72 de ore. Cu o rată a mortalităţii mai mare la tineret şi în jur de 5% la celelalte categorii de suine.La sacrificarea animalelor. asemenea afte pot să apară chiar şi la nivelul mameloanelor. Pentru a putea-o diferenţia de febra aftoasă. precum şi dificultăţi în hrănirea cu furaje. Nu există tratament specific. 104 . După circa 24 de ore de la apariţie. diagnosticul cert al stomatitei veziculare poate fi stabilit prin examene virusologice şi serologice de laborator. prezintă un diametru de 5-30 mm şi o înălţime de 10-20 mm. limbă. Datorită faptului că nu există tratamente curative specifice. pneumonia virală a porcului (VPP) este o boală cronică pe toată durata anului. până la 2 centimetrii. animalele prezintă stări febrile. FEBRA AFTOASĂ poate afecta toate categoriile de suine şi este produsă de un virus din grupa Picorna. După 12-48 de ore de la pătrunderea în organismul animalelor. la nivelul râtului. Aceste leziuni apar sub formă de papile care evoluează în vezicule pline cu lichid clar şi cu un diametru de la câţiva milimetrii. boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. spaţiilor interdigitale şi tălpii animalelor apar veziculele secundare ce produc leziuni care. apar modificări locomotorii care îngreunează vizibil mişcarea animalelor. al nărilor şi al buzelor apar nişte vezicule primare (asemănătoare cu “băşicile” produse de arsuri). iar în locul lor rămân suprafeţe erodate cu fragmente parţial detaşate de epiteliu necrozat. Tratamentul constă în combaterea infecţiilor de asociaţie prin antibioterapie generală. faringe). combaterea bolii se realizează prin măsuri de profilaxie (dezinfecţie şi carantină). caracteristică fiindu-i tusea în accese. Apariţia acestor suprafeţe este însoţită de numeroase semene clinice (animalele prezintă febră. EXANTEMUL VEZICULOS este o boală infecto-contagioasă declanşată de un virus filtrabil cu o pluralitate de tipuri antigenice şi putere invazivă deosebită. asociate cu diferite bacterii piogene pot conduce la pierderea copitelor . Infecţia se produce prin contact. îndeosebi la nivelul lobilor apicali sau cardiaci. precum şi pe piele la nivelul coroanei şi între copite. virusul declanşează formarea unor vezicule (afte) pe mucoasa bucală (buze. la nivelul coroanei. rât şi la coroana copitei. cu multe subtipuri imunologice. eradicarea ascaridiozelor care influenţează infecţiile pulmonare şi îmbunătăţirea condiţiilor de zooigienă. La scroafele cu purcei. STOMATITA VEZICULARĂ este declanşată de un virus cu două tipuri antigenice din grupa Picornaviridae.

la comă. tendinţa de deplasare laterală. deratizare. dezinfecţie. cu picioarele anterioare întinse înainte şi cele posterioare spre înapoi. prin conract direct şi prin materialul seminal. boala debutează brusc cu febră. dar mai ales la scroafele gestante. care determină animalele să se scarpine violent de pereţii şi grilajele boxelor. La purceii în vârstă de 3-4 săptămâni. 105 . iar combaterea afecţiunii se face prin măsuri de profilaxie. Datorită acestor stări. dezinsecţie. la purcei. iar tratamentul profilactic se referă la: vaccinări la vieri. rotunde. pe baza simptomelor clinice şi se confirmă prin examene histopatologice. în conformitate cu legislaţia sanitar-veterianră. SINDROMUL RESPIRATOR ŞI DE REPRODUCŢIE (PRRS) este produs de un virus denumit Lelystad din grupa Arteroviridae şi poate fi întâlnită la toate categoriile de suine.În ceea ce priveşte stabilirea diagnosticului sigur. asemenea leziuni nu apar la nivelul copitelor. acesta se face diferenţiat faţă de febra aftoasă şi stomatita veziculară. începând cu vârsta de 4-6 săptămâni. de regulă neobservate de crescători. moartea instalându-se de regulă în 3-4 zile de la declanşarea bolii. purceii şi tineretul suin. Astfel. însoţite de o iritaţie considerabilă a pielii. respiraţie sforăitoare. VARIOLA este produsă de un virus din grupa Pox. Nu există tratament specific. dezinsecţie. Combaterea variolei trebuie făcută prin măsuri de profilaxie generală. iar marginile au o culoare gri. lipsa poftei de mâncare şi manifestări nervoase (neconcordarea mişcărilor trenului posterior. În unele cazuri. Unele animale prezintă o postură rigidă. scroafe şi tineret. devierea capului şi gâtului într-o parte. Pe corpul animalelor apar leziuni caracteristice. pierderea apetitului. animalele trecând. BOALA LUI AUJESZKY. fără zone de depresie. slăbirea progresivă şi implicit întârzierea considerabilă a creşterii. apar leziuni ale tegumentului care eliberează un exudat sero-sangvinolent. cu perioadă de incubaţie de 3-11 zile. animalele prezintă stări de febră. este produsă de un virus din grupa Herpetoviridae. purcei şi tineret. mai mult. deratizare. contractura muşchilor buzelor pune în evidenţă dinţii.încleştarea dinţilor fiind însoţită de scrâşnete de durere. În situaţia unor erupţii variolice generalizate apar stările febrile. dezinfecţie. de la aspectul clinic normal. Diagnosticul sigur al bolii se face prin examen de laborator pe baza leziunilor sistemului nervos central sau examen virusologic. La suine (îndeosebi la purcei şi tineret) se manifestă prin simptome nervoase. cunoscută şi sub numele de boala Teschen (după regiunea unde a apărut prima dată) este declanşată de un virus din grupa Picornaviridae care afectează mai mult tineretul suin. După o perioadă de incubaţie de circa 6 zile. ENCEFALOMIELITA INFECŢIOASĂ PORCINĂ. Boala se poate transmite pe cale aerogenă. care pot vehicula virusul la alte animale sau chiar genera apariţia altor infecţii secundare. în prima săptămână de viaţă boala evoluează supraacut. paralizie). În cazul variolei. inapetenţă şi o neconcordare a membrelor posterioare. agent patogen la care sunt vulnerabili. virusologice şi serologice. dar rămân purtători şi excretori de virus. Acest exudat atarge muştele sau alte insecte. fără apariţia manifestărilor nervoase. Suinele adulte fac de multe ori infecţii subclinice. în mai puţin de o oră. iar în alte cazuri animalele muşcă un obiect . cunoscută sub numele de pseudorabie. După dezvoltarea acestor leziuni apar nişte cruste de nuanţă maronie-închis.

mortalitatea până la înţărcare fiind de 50-80%. Boli bacteriene Din grupa bolilor bacteriene. antraxul. Purceii fătaţi vii prezintă somnolenţă exagerată şi nu reuşesc să sugă. colibaciloza. I – infertility = infertilitate). M – mumification = mumificare. epidermita exudativă a porcilor. Animalele infectate nu manifestă simptome vizibile de boală. dacă infecţia se produce între a 24 şi a 80–a zi de gestaţie are loc mumificarea unora dintre fetuşi. evoluează sub formă acută.Animalele prezintă o stare subfebrilă. mumificaţi sau maceraţi. o parte subponderali şi neviabili şi foarte puţini apar ca dezvoltaţi normal. streptococia. vomă şi diaree. stau în decubit şi nu se ridică decât forţate. câine. dar o parte din produşi se nasc morţi.2. ovine. dar. La scroafele gestante şi în lactaţie boala se manifestă prin inapetenţă. pieptului şi abdomenului. Transmiterea bolii se face prin contact direct sau prin dejecţii. Nu exită încă vaccin împotriva sindromului respirator şi de reproducţie (PRRS). edemul malign. RUJETUL sau erizipelul este o boală bacteriană produsă de agentul Erysipelothrix rhusiopathiae. SINDROMUL SMEDI este declanşat de viruşi din grupele Picornaviridae şi Parvoviridae şi afectează în principal activitatea de reproducţie a suinelor. Astfel: dacă infecţia are loc în primele 24 de ore de gestaţie. dizenteria. dizenteria serpulinică a porcului. E – embrionic deah = moarte embrionară. refuzul hranei. fătări distocice. leptospiroza. rinita trofică. o bacterie izolată de la numeroase specii de animale (bovine. febră. canari. Până în prezent nu există un vaccin specific. singurele măsuri fiind cele profilactice generale de zooigienă şi carantină. listerioza. Diagnosticul sindromului SMEDI se pune pe baza unei anchete epizootologice şi a tulburărilor de reproducţie şi se confirmă prin examene de laborator. se produce moartea şi reabsorţia embrionilor. salmoneloza. bruceloza. Diagnosticul final se pune pe baza examenelor virusologice şi serologice de laborator. 6. iar profilaxia trebuie făcută şi menţinută prin măsuri de zooigienă. cianoza urechilor. tetanosul. dacă infecţia se instalează în ultima lună de gestaţie. tulburări respiratorii. subacută sau cronică. fătarea are loc la termen. tuberculoza. purcei fătaţi morţi. la suine pot fi întâlnite: rujetul. aparatul respirator şi genital. iar viruşii au predilecţie pentru tubul digestiv. avorturi. aceasta poate fi suspectată în situaţiile în care apar tulburări majore de reproducţie (agenţii patogeni prezintă afinitate deosebită pentru uterul gestant şi invadează produşii de concepţie). După 2-3 zile apar leziuni cutanate sub formă de urticarie difuză sau cu 106 . iar scroafele revin în călduri între cicluri.1. pateureloza. Denumirea de SMEDI include simbolurile principalelor manifestări (S – stilbirth = naşterea unui progen mort. porumbei. Animalele se retrag în zone întunecoase. Forma acută debutează brusc cu moartea câtorva animale. etc) şi care la porc. celelalte putând să manifeste febră şi depresie puternică.

Agentul etiologic al bolii a fost izolat în anul 1989 şi este reprezentat de o bacterie (Serpulina hyodysenteriae) strict anaerobă a cărei patogenitate este exprimată doar în prezenţa altor germeni de la nivelul intestinului. tuse şi respiraţie îngreunată. lipsa curăţeniei. în fecale apar descărcări de mucus şi sânge. tineretul suin. precum şi luarea măsurilor de zooigienă şi carantină. deoarece bacilul este sensibil la penicilină. îndeosebi. 107 . DIZENTERIA SERPULINICĂ A PORCULUI poate afecta toate categoriile de suine. Forma pulmonară se manifestă prin pneumonii sau bronhopneumonii însoţite de febră. prezente în mod normal în intestin. tetraciclină. frecvent întâlnită este enterita salmonelică. prezenţa rozătoarelor. Boala poate evolua sub 3 forme: pulmonare. SALMONELOZA este considerată “boală de mizerie” produsă în principal de bacteria aerobă Salmonella cholerae suis – bacterie favorizată de condiţiile improprii de întreţinere a animalelor. a urechilor şi cozii. enterite şi septicemice. concomitent cu săruri minerale necesare rehidratării organismului. comparativ cu cea întâlnită în cazul pestei porcine. când aceasta nu se modifică). antiinflamatorii. Forma septicemică se caracterizează prin evoluţie acută. culoarea roşie congestivă dispare. El trebuie însoţit obligatoriu de asigurarea condiţiilor de zooigienă. sau prventiv prin vaccinarea antirujetică. boala debutează cu diaree şi adâncirea flancurilor. Tratamentul bolii se poate face prin administrarea de antibiotice. Boala este declanşată de bacterii din genul Vibrio. vitamine şi perfuzii pentru rehidratarea animalelor. Cu o perioadă de incubaţie de 1-2 săptămâni şi o rată de morbiditate ce poate varia de la câteva animale până la 100%. frigul excesiv. Începând cu a doua zi de la instalare. dar numai anumite tipuri sunt patogene. DIZENTERIA este cunoscută sub denumirea de “diareea cu sânge” şi poate afecta. etc. este mai rar întâlnită la purceii în vârstă de până la 30 de zile şi mai frecventă la cei cu vârsta cuprinsă între 1 ½ -3 luni. Tratamentul recomandabil constă în administrarea de sulfamide şi antibiotice cu spectru larg. febră ridicată şi leziuni hemoragipare la nivelul pielii şi tegumentelor. dar manifestările sunt mai puţin severe. precum şi apariţia artritelor şi a endocarditelor verucoase de la nivelul valvelor cordului. La porcii în vârstă de 3-6 luni. clortetraciclină. La nivelul acestor leziuni pielea este îngroşată şi are o culoare care variază de la roz deschis. depresie generală.diaree severă cu pierderi mari de fluide şi slăbire accentuată. Totuşi. Forma subacută prezintă aceiaşi simptomatologie ca şi cea acută. Diagnosticul bolii este uşor de stabilit. care se manifestă prin febră. până la purpuriu închis (dacă se apasă cu degetul pe pielea înroşită. urmate de deshidratări puternice. dar trebuie completat cu examen bacteriologic de laborator.forme geometrice caracteristice. Forma cronică apare de obicei în urma ameliorării spontane a formei acute şi se caracterizează prin leziuni necrotice ale unor porţiuni de piele. dar reapare imediat. Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice. Examenul necroscopic evidenţiază numeroase leziuni hemoragice pe seroase şi leziuni necrotice la nivelul mucoasei stomacale şi pe intestine.

dublat de izolarea animalelor bolnave şi asigurarea condiţiilor corespunzătoare de zooigienă. condiţiile proaste de zooigienă conduc la slăbirea rezistenţei organismului şi la exacerbarea virulenţei bacilului E. LEPTOSPIROZA este produsă de bacterii din genul Leptospira. denumită iniţial “avortul contagios” este o boală produsă de bacteria Brucella suis. scăderea poftei de mâncare. BRUCELOZA. Căile de infecţie sunt reprezentate de leziunile pielii. În forma cronică. Insuficienta hrănire a purceilor cu colostru. Cu o rată a mortalităţii de chiar 100% la purcei. carenţa de fier şi vitamina A. la scurt timp devin negricioase.Boala se poate răspândi prin fecale. Diagnosticul cert se stabileşte numai prin examene de laborator. 108 . iar tratamentul se face conform protocolului stabilit de medicul veterinar. vome şi diaree (la început fecale apoase. stress. producându-se hipersecreţie de mucus şi necroza epiteliului. la nivelul mucoasei şi conjunctivei. Moartea animalelor se instalează datorită dezechilibrului balanţei hidroelectrolitice sau a şocului toxi-infecţios cu coagulare intravasculară. Cea mai raţională modalitate de combatere ar fi medicamentaţia scroafelor cu sulfamide şi antibiotice cu spectru larg care să ajungă la purcei prin laptele supt. care. dar şi alte varietăţi (Icterohemoragiae sau Canis). la care pot fi asociate şi alte varietăţi (B. În evoluţiile acute animalele prezintă febră. Infecţia se realizează pe cale digestivă la nivelul colonului. coli. fiind mai frecventă iarna şi toamna. apariţia unor descărcări diareice de culoare albicioasă. apă. COLIBACILOZA sau “diareea albă” este atribuită în principal bacteriilor din genul Escherichia coli. animalele slăbesc prin deshidratare. Animalele prezintă trenul posterior umed şi acoperit de resturi diareice. În evoluţiile cronice boala nu prezintă o simptomatologie deosebită. diaree. Pe lângă semenele clinice. existente în tractul digestiv. inapetenţă. precum şi prin măsuri de zooigienă şi carantină. Ciclurile leptospirelor pot fi oprite prin vaccinări sau tratamente cu antibiotice. iar la necropsie se observă leziuni ale rinichilor. iar într-un interval de 2-7 zile pot pătrunde în organele viscerale al animalului. furaje mucegăite şi îngheţate. Melitensis şi B. diagnosticul cert se stabileşte prin examen bacteriologic de laborator. Măsurile preventive vizează asigurarea condiţiilor de zooigienă în maternitate şi dezinfecţia cordonului ombilical al purceilor imediat după fătare. în componenţa florei intestinale normale. eliminate în jet. În formă acută. condiţii deficitare de zooigienă. cât şi celei cronice. amestecate cu sânge şi mucus). dar la scroafe. Leptospirele au un aspect spiralat. la porc fiind izolată varietatea Pomona. animalele prezintă hipertermie. în ultimele 3 săptămâni de gestaţie se înregistrează avorturi frecvente şi implicit pierderi mari de purcei. cenuşii. animalele prezintă diaree cu aspectul particular de “zeamă de orez” Atât în cazul formei acute. prezintă motilitate şi pătrund cu uşurinţă în sistemul circulator unde se multiplică. abortus). unde bacteriile se multiplică masiv. boala poate apare în primele zile după naşterea acestora şi se manifestă printr-o slăbire generală. din urină sau din avortoni.

astfel că după 24-36 de ore apar spasmele tetanice ale musculaturii scheletului (tetania muşchilor spatelui şi gâtului curbează linia spinării. Diagnosticul sigur se face prin examene serologice de laborator. ea putând apare ca o infecţie de asociaţie atunci când rezistenţa organismelor este scăzută datorită altor boli (enteritele. boala se manifestă prin avorturi care apar la 22-45 de zile după monta fecundă sau în a doua parte a gestaţiei (când infecţia s-a produs după montă). iar în final moartea survine prin asfixie. Animalele afectate de listerioză au sfârşit letal. TETANOSUL este o infecţie cu clostridii produsă de bacteria Clostridium tetani (Bacilus tetani) care contaminează rănile. tetania muşchilor masticatori înţepeneşte maxilarul. primul simptom al bolii constă în contractura uşoară. bruceloza. are loc ridicarea anormală a urechilor. înţepeniri ale membrelor similare celor din tetanos). etc. febră. locală sau generală. Prevenirea se face prin serul antitetatic. urmat de hemoragii. Boala este declarabilă. Apoi. diagnosticul cert se poate stabili prin examen bacteriologic de laborator. Tratamentul constă în administrarea în doze mari de antibiotice cu spectru larg şi curăţirea severă a plăgilor. toxina este greu de combătut. pareze şi chiar paralizii ale trenului posterior. accentul punându-se pe cel preventiv (vaccinarea întregului efectiv). prezentându-se sub formă de febră şi afecţiuni legate de sistemul nervos central (neconcordarea în mişcări.Semnele clinice generale sunt reprezentate prin: stări de inapetenţă. a muşchilor. iar fibrele musculare devitalizate creează cavităţi datorită contracturii). tratamentul nu este eficient. Pe lângă manifestările clinice. etc). depresie generală. inapetenţă. Semnele clinice generale constau în febră. abatere. Boala se caracterizează printr-un edem puternic al zonelor afectate (fascia şi ţesutul adipos se deschid. din diferite motive. iar moartea survine după 2-3 zile datorită acţiunii toxinelor bacteriene. De regulă. La fătare pot apare purcei morţi sau neviabili (subponderali). etc). Manifestările clinice sunt mascate de simptomatologia bolilor la care se asociază. La vieri apar orhitele uni sau bilaterale. variola. apoi apare un prolaps al muşchiului. iar apoi în sistemul nervos central al animalului. EDEMUL MALIGN (Gangrena gazoasă) este tot o infecţie cu clostridii produsă de bacteria Clostridium septicum care invadează rănile pe care le au animalele. iar diagnosticul cert se stabileşte prin examene histopatologice şi bacteriologice de laborator. LISTERIOZA este declanşată de bacteria aerobă Listeria monocitogenes şi este mai puţin întâlnită ca atare. asociate cu reducerea apetitului sexual. deoarece odată fixată în sistemul nervos central. Cu o perioadă de incubaţie de 1-3 săptămâni. cu măsuri severe de carantină. tetania musculaturii respiratorii permite doar o respiraţie rapidă şi superficială. iar tratamentul curativ este puţin indicat. La scroafe. boala progresează rapid. se multiplică la locul de pătrundere şi produce o toxină care difuzează în zonele înconjurătoare. 109 . Tratamentul constă în administrarea de sulfamide şi antibiotice cu spectru larg.

iar moartea se poate instala la 24 de ore de la apariţia edemului (prin deshidratare şi afixie). Evoluţia formei subacute durează 5-8 zile şi se încheie frecvent cu moartea animalelor. antraxul evoluează sub 3 forme: faringeală. Categoria de suine cea mai sensibilă la această formă sunt purceii sub vârsta de 8 săptămâni. Sursele de contaminare sunt reprezentate de păşunile infectate cu asemenea spori foarte rezistenţi (îşi păstrează viabilitatea şi virulenţa. iar pentru punerea în evidenţă a bacilului prin examen de laborator. Este interzisă sacrificarea animalelor. STREPTOCOCIA apare datorită pătrunderii şi multiplicării rapide a streptococilor în organism. diaree. PASTEURELOZA denumită şi Septicemia hemoragică este produsă de bacilul aerob Pasteurella multocidae şi afectează în general tineretul suin cu mase corporale cuprinse între 25-60 kg. pe lângă febră. streptococii pătrund în sânge. deoarece bacilii antraxului pătrund în sânge şi invadează în acest fel întregul organism. neconcordare în mişcări. iar în cazurile severe poate apare peritonita. cardiace. prezintă diaree. infecţiile streptococice pot apare sub diferite forme: septicemice.ANTRAXUL la suine este mai rar întâlnit. Cea de-a doua formă se caracterizează prin prezenţa leziunilor inflamatorii cu zone necrotice şi ulcere la nivelul mucoasei intestinale şi a ganglionilor limfatici mezenterici. dar poate fi declanşat de un bacil aerob numit Bacillus anthracis. organele se vor recolta cu foarte mare atenţie. bacilii antraxului pătrunşi prin cavitatea bucală se localizează la nivelul mucoasei faringiene. Pentru dezinfecţia zonelor se va folosi o soluţie de 5% hidroxid de sodiu. În prima formă. iar debutul bolii este brusc. În cazul formei pulmonare. Animalele îşi pierd apetitul. iar cadavrele se incinerează în mod obligatoriu. cu febră mare. Animalele prezintă o stare generală de depresie. De regulă. febră şi chiar sânge în fecale. îndeosebi iarna şi primăvara când rezistenţa 110 . În forma nervoasă. lipsa consumului de apă. localizarea infecţiei cu streptococi are loc la nivelul encefalului şi meningelui. Deşi mai rară la suine. etc. În forma septicemică. cu descărcări mucopurulente la nivelul râtului. iar tratamentul curativ se face prin sulfamidoterapie şi antibioterapie. amigdalelor şi ganglionilor limfatici din zona faringiană şi generează un proces inflamator exprimat printr-un edem al zonei. urinare cu sânge şi hemoragii cutanate moartea putând surveni într-un interval de 12-18 ore. febră. Tusea este uscată. inapetenţă. depresie. La suine. cea de-a treia formă evoluează supraacut. la porc. intestinală şi septicemică. În prima formă. chiar câţiva zeci de ani) sau de utilizare în furajare a făinurilor de carne insuficient sterilizate sau chiar a consumului direct de carne contaminată cu antrax. iar moartea survine în 10-36 de ore. care în contact cu oxigenul din atmosferă formează spori deosebit de rezistenţi la condiţiile de mediu. Confirmarea diagnosticului trebuie făcută prin examen bacteriologic de laborator. nervoase. boala debutează brusc cu febră. boala evoluează sub formă septicemică acută şi pulmonară subacută. la nivel articular. inapetenţă şi depresie apare tusea prin sunete caracteristice de şuierături şi bolboroseală (exudatele pulmonare trec din alveole în bronhii). Sub aspect clinic. depresie. inapetenţă.

În forma acută. oameni. În evoluţia bolii se disting trei forme: supraacută. ampicilină. de tipul Moldaminului. iar părul este aglutinat). etc). În forma supraacută se instalează brusc o înroşire cutanată generalizată (pielea devine caldă. în debut animalele prezintă semnele caracteristice infecţiilor generale (febră. care prin uscare determină apariţia unor cruste situate periocular şi pe abdomen. Infectate cu bacteria Mycobacterium tuberculosis. de culoare brun-cenuşiu. În forma cardiacă infecţia cu streptococi se localizează la nivelul cordului şi se manifestă prin semne de insuficienţă cardiacă datorită endocarditei vegetative.organismului este mai scăzută. Convulsiile specifice meningoencefalitelor declanşează moartea animalelor în interval de 24-36 de ore. RINITA ATROFICĂ se caracterizează prin atrofia volutelor nazale şi consecutiv devierea râtului de la poziţia normală. Forma cronică este mai rară. artrite. moartea survenind ca urmare a emboliilor şi infarctelor. Adăposturile vor fi supuse acţiunilor de deratizare. În cazuri de tuberculoză se va face testul la tuberculină pentru întregul efectiv de suine şi se vor elimina de urgenţă cazurile cu reacţii pozitive. Tratamentul este eficient dacă se instituie în faza incipientă bolii şi dacă se întinde pe o perioadă de 7-10 zile cu tylozină. diareea. inapetenţă. dezinsecţie şi dezinfecţie. păsări contaminate. 111 . conform legislaţiei sanitarveterinare. Totodată. întâlnită mai des la purceii în vârstă de 3-10 săptămâni. eritromicină sau sulfamide potenţate. Sursele de infecţie le reprezintă contactul direct al animalelor sănătoase cu cele bolnave. dar întâlnită mai mult la tineretul suin. tusea. Diagnosticul se poate stabili pe baza semnelor clinice şi vârstei animalelor. evoluţia este mai lungă şi predomină fenomenele cutanate exudative. Pe măsură ce boala progresează apare inflamaţia ganglionilor limfatici. Diagnosticul cert se poate stabili fie prin examen de laborator. acută şi cronică. În forma articulară. iar temperatura corporală este în limitele fiziologice. pe suprafaţa pielii apare un exudat uleios. prin leziunile pielii. dar certitudinea este dată prin examene de laborator. fie prin testul de reacţie la tuberculină. mastite. dublat de măsuri de zooigienă. etc. Purceii sunt lipsiţi de vlagă se deshidratează şi mor în 24-48 de ore. crustele fiind mai numeroase şi mai extinse – moartea instalându-se în 5-10 zile. metrite şi chiar paralizii. Tratamentul recomandat în streptococie este cel pe bază de penicilină retard (cu perioadă lungă de acţiune). infecţia se instalează la nivelul articulaţiilor şi se manifestă prin inflamarea acestora. aspect recunoscut după mersul greoi al animalelor. amoxacilină. întâlnindu-se cu o frecvenţă mai ridicată la suinele cu vârste cuprinse între 2-5 luni. Receptivi la boală sunt purceii cu vârsta cuprinsă între câteva zile şi 5 săptămâni. scăderea în masă corporală. meningitele. orhite. EPIDERMITA EXUDATIVĂ A PORCILOR este cauzată de Staphylococcus hycus. TUBERCULOZA la suine poate apare mai rar şi numai datorită contactului direct al acestora cu vite. bacterie rezistentă la factorii fizico-chimici de mediu şi la antisepticele uzuale. deşi leziuni cutanate produse de stafilococi pot fi întâlnite şi la porcii adulţi. În nici o formă de manifestare nu apar mâncărimi (pruritul).

cutanată şi respiratorie. Forma cronică este întâlnită la tineretul suin şi la porcii adulţi. care apar iniţial pe cap. pityriazis rozea. sursele de infecţie sunt reprezentate de materialul purulent evacuat din abcese. iar purceii nou-născuţi pe cale ombilicală. Totodată. mici şi de culoare gri. La început.1. care apoi se acoperă cu descuamări roşiatice. actinomicoza. la unghiul intern al ochiului apar scurgeri de secreţie lacrimală care menţin umedă zona (scurgerea lacrimală apare datorită înfundării cu exudate a canalului lacrimal nazal sau ca urmare a unei conjunctivite). La scroafe apar avorturile.Deşi există mai multe ipoteze ştiinţifice asupra agenţilor patogeni cauzatori. aspergiloza.stări prin care animalele tind să elimine exudatul din cavitatea nazală. Măsurile preventive constau în asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare şi condiţiilor optimr de zooigienă. 6.3. subacută şi cronică.care. Forma acută se întâlneşte la purcei în vârstă de până la o săptămână şi se manifestă prin lipsa poftei de mâncare. TRICOFIŢIA este produsă de ciuperci din genul Trichophyton şi se caracterizează prin leziuni ale pielii. diaree şi moartea în 3-4 zile. iar apoi se răspândesc pe regiunile joase ale pieptului şi abdomenului. Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice cu spectru larg sau în instilaţii nazale cu soluţii de sulfamide şi antiinflamatoare. Diagnosticul sigur se stabileşte prin examen bacteriologic de laborator. Boli micotice Din grupa bolilor micotice. PIOBACILOZA PORCULUI este declanşată de agentul Actinomyces pyogenes. iar când sunt afectate volutele de pe ambele părţi ale nasului se reduce lungimea şi diametrul cavităţii nazale. primele manifestări clinice observate sunt strănutul. candidoza. frecvente abcese la nivelul articulaţiilor. la suine pot fi întâlnite: tricofiţia. râtul este deviat în partea care se atrofiază ajungând chiar până la o deplasare de 450. furajele. Forma subacută evoluează la aceiaşi categorie de vârstă cu bronhopneumonii. diaree. Se manifestă prin abcese superficiale sau profunde. Porcii mari se contaminează pe cale digestivă. artrite şi chiar fenomene nervoase. etc. În situaţiile în care afecţiunea este unilaterală. Totodată. pufăitul şi sforăitul . care contaminează aşternutul. după o perioadă de incubaţie de 1-4 săptămâni produce o exotoxină şi enzime proteolitice. râtul devenind mai scurt. şira spinării şi regiunile corporale laterale. iar în final cu moartea animalelor. iar tratamentul se face prin vaccinări şi îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere. Dacă sunt afectate şi sinusurile frontale are loc o reducere a lărgimii capului între ochi fiind modificat faciesul animalului. Apariţia bolii este favorizată de condiţiile de alimentaţie şi întreţinere necorespunzătoare şi se caracterizează prin procese supurative în ţesuturi şi organe. mamitele şi infecunditatea. în relief faţă de nivelul pielii. Boala poate fi întâlnită în formă acută. leziunile apar sub formă de papule. Datorită 112 . Pe măsură ce boala avansează apar scurgeri hemoragice de diferite intensităţi.

leziunile progresează din centru spre periferie dând un aspect caracteristic de “inel”. iar părul nu este complet îndepărtat din zonele afectate. ACTINOMICOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organism şi se poate localiza la nivelul mucoaselor şi diferitelor organe) produsă de Actinomicoza bovis – un saprofit întâlnit la nivelul mucoasei bucale şi care pătrunde în ţesuturi pe cale mecanică. Clorox şi Femerol. Totodată se vor evita tratamentele prelungite cu antibiotice. mergând de la modificarea apetitului. diaree. Treptat. CANDIDOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organismul animalului) produsă de Candida albicans (Monilia albicans). iar tratamentul general se face. culoarea este roşiatică şi lipsită de cruste. până la simptome de encefalită. iar apoi sub formă de leziuni la nivelul splinei. uşor îngroşate care se concentrează formând noduli. PITYRIAZIS ROZEA este o micoză cutanată care afectează îndeosebi specia suină. Semnele clinice sunt variate. Boala evoluează sub formă cronică şi afectează ţesuturile moi. 113 . De regulă. ASPERGILOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organismul animalului) produsă de ciuperci din genul Aspergillius. Semnele generale constau în reducerea apetitului animalelor. roşii. sub forma unor plăgi albicioase la nivelul mucoasei nazale. Tratamentul constă în aplicarea pe zonele afectate a badijonărilor cu glicerină şi borax.scărpinatului. şi în respectarea condiţiilor optime de zooigienă. unde culoarea leziunilor este gălbuie şi acoperită de cruste. vezicii urinare. fie prin administrarea de micostatice şi antibiotice. precum şi administrarea de micostatice. ficatului. prin punerea în evidenţă a sporilor în descuamările de ţesuturi de la locul leziunilor. Diagnosticul sigur se stabileşte prin examen de laborator. sulf. apărând o zonă din care lipseşte părul. etc. etc. Tratamentul constă în aplicarea locală de pomezi cu acid salicilic. îndepărtarea ţesuturilor descuamate şi aplicarea unor pomezi de tip Osmatin. vomitări. Faţă de taurine. Aceşti noduli de culoare maronie prezintă în centru o uşoară depresiune. Astfel. fie chirurgical pentru zonele accesibile. bucale şi a buzelor. La necropsia animalele prezintă pseudomembrane la nivelul mucoasei intestinale. putând fi întâlnită pentru început la ugerul scroafei (datorită leziunilor produse de purceii cu colţii netăiaţi). boala este consecinţa tratamentelor excesive şi de lungă durată cu antibiotice (rezidurile de antibiotice favorizează dezvoltarea agentului patogen) şi apare la tineretul suin. Diagnosticul se stabileşte şi prin examen de laborator. stări care sunt urmate în scurt timp de apariţia unor leziuni cutanate. centrul leziunilor tinde către vindecare. Tratamentul se face local prin tunderea părului. Apoi. purceii şi tineretul. precum şi prin asigurarea condiţiilor de zooigienă corespunzătoare în adăposturi şi padocuri. aspect care conduce la deprecierea carcaselor. la nivelul pielii apar o serie de puncte mici. cu predilecţie. regiunile afectate se îngroaşă şi capătă o culoare roşie. la suine. Agenţii patogeni se localizează frecvent în muşchii abdominali şi diafragmatici. rinichilor. sete exagerată.

reprezentanţi ai claselor Insecta şi Arahnida (muştele. Buhăţel. la suine pot fi întâlnite: parazitoze externe şi parazitoze interne. Păduchele porcului (Haematopinus suis). suis. Fig. bacteriene. nu se hrănesc. iar sporul în masă corporală scade vizibil. Râia porcină este declanşată de Sarcoptes scabiei var. (fig 78) parazitează în exclusivitate porcul. purecii.4. Agenţii patogeni (fig. aceste insecte parazitează corpul tuturor categoriilor de suine. În cazul infestaţiilor masive. cu ulei şi diverse insecticide). deoarece el nu poate trăi pe alt animal. care combate atât parazitozele externe cât şi pe cele interne. păduchii. animalele devin agitate. uneori violent. în decursul timpului au fost utilizate diferite metode (ungerea pielii animalelor cu petrol. etc. 1983) Femelele sunt mai mari decât masculii (4-6 mm) şi depun zilnic 3-4 ouă ataşate la baza firului de păr.6. În condiţiile unei zooigiene deficitare. 79 Sarcoptes scabiei. de componentele boxelor. micotice. se scarpină cu putere. var. irită pielea şi determină animalele să se frece. PARAZITOZELE EXTERNE ale suinelor sunt provocate de paraziţi externi care aparţin încrengăturii Artropoda (nevertebrate cu picioarele articulate). 1983) 114 . suis (după T. Ca tratament. 79) trăiesc în galerii sau tunele săpate în straturile cornoase ale pielii animalelor. 78 Haematopinus suis (după T. căpuşele şi alte insecte). Boli parazitare Din grupa bolilor parazitare. iar în prezent se recomandă tratamentul injectabil cu Ivermectină. care eclozionează după 12-20 de zile.1. Buhăţel. F M Fig. provocându-şi răni – porţi deschise pentru infecţiile virale.

iar tratamentul recomandat este administrarea de Ivermectină. Limbricii de plămâni (Metastrongylus elongatus) au corpul filiform şi se localizează. ca forme adulte. paraziţii produc leziuni care conduc la dilataţii. iar tratamentul se face cu preparate pe bază de fenotiazină şi piperazină. diaree şi slăbire progresivă. scăderea apetitului. Produc bola numită ascaridioză. Tratamentul constă în aplicarea locală de soluţii uleioase sau unguente acaricide. iar în cazul formelor pulmonare şi hepatice pot produce tuse şi icter. în timpul scărpinării. dificultăţi în respiraţie. Produc boala numită metastrongiloză. Trichinella (Trichinella spiralis) produce trichineloza . 115 . Piperazină. iar tratamentul se face cu diferite substanţe ascaricide (uleiul de Chenopolium. completat cu cel de laborator. până la ulcere stomacale. Animalele prezintă inapetenţă.Deşi reproducerea paraziţilor nu are loc decât pe corpul animalului gazdă. urechilor. Cu un ciclu biologic de 50-60 de zile. ca forme adulte la nivelul plămânilor. la încheieturi sau alte zone cu părul şi pielea fină. slăbire până la hemoragii. indivizii sau ouăle căzute de pe acesta rămân vii timp de 2-3 săptămâni şi au posibilitatea să se mute pe alt animal. Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator (evidenţierea ouălor din fecale şi chiar eliminarea formelor adulte prin defecare). Animalele prezintă tuse. iar în stadiile larvare sunt transportaţi prin sânge şi limfă la nivelul unor organe interne. Tratamentul este dificil. la nivelul mucoasei şi submucoasei intestinului gros. dar se pot utiliza produse organo-fosforice. Limbricii stomacali (Hyostrolgylus rubidus) se instalează la nivelul stomacului şi produc leziuni ale mucoasei. în special în pulmoni şi ficat. se întâlnesc la nivelul intestinului gros. La nivelul bronhiilor. etc) şi se repetă la 60 de zile. Prin scărpinare se eliberează fluidele din veziculele formate la suprafaţa pielii şi se formează cruste care pot modifica considerabil aspectul pielii.una din cele mai periculoase boli pentru om. iar larvele migratoare inflamaţii ale ganglionilor limfatici şi endocardite. Limbricii de porc (Ascaris lumbricoides) în stadiul adult se instaleză la nivelul intestinului subţire. care din punct de vedere zoologic pot fi încadraţi de la organisme unicelulare din încrengătura Protozoa. PARAZITOZELE INTERNE ale suinelor sunt produse de o serie întreagă de paraziţi. diminuează viteza de creştere. prezenţa lor în corpul animalelor reduce apetitul. Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator. precum şi tratament pe cale generală cu Ivermectină. până la viermii din încrengăturile Nematoda. Viermii nodulari (Oesophagostomum dentatum). Trematoda şi Cestoda. Treptat are loc o inflamaţie şi o tumefiere a ţesuturilor infestate. iar diagnosticul se pune pe baza examenului clinic. Cu un ciclu biologic de 50 de zile provoacă animalelor inapetenţă. Primele leziuni care apar datorită infestării cu râie sarcoptică se observă în jurul râtului. animalele sunt neliniştite şi se scarpină violent. îngroşări şi arii pulmonare enfizematoase sau cu conţinut de exudat. iar ca forme larvare de noduli închistaţi. iar larvele migrează în alte organe interne putând fi găsite şi în inimă. ochilor. aritmii cardiace.

cel mai des întâlnită este Tenia hydatigena. Chistul hidadic este produs de un parazit intern numit Echinococcus granulosis. Trichomonasul este un parazit flagelat întâlnit de regulă pe diferite mucoase (nazală. care. Fig. calul. 1983) a. precum şi o serie de gazde intermediare (şobolanul.Are ca gazde principale porcul şi omul. iar formele larvare migrează în ficat sau alte organe din cavitatea peritoneală. iar corpul este lung şi împărţit în segmente numite proglote. Trypanosomiazele sunt produse de înţepăturile unor insecte care se hrănesc cu sângele animalelor şi care inoculează în organism diferiţi paraziţi unicelulari. trichinela produce suferinţe cumplite şi chiar moartea. ca adult trăieşte în intestin. etc. Este periculos pentru oameni şi în special pentru copii. Teniile sunt paraziţi interni aparţinători încrengăturii Cestoda.). câinele. iepurele. (fig. plini cu lichid clar. Larvele acestui parazit migrează prin peretele intestinelor în sânge. Biocenoza animalelor sălbatice. Infestarea altor specii se realizează prin ingerarea cărnii contaminate care nu a fost supusă unui proces de prelucare prin căldură. b. Giardia este un flagelat care se localizează în ficat şi canalele biliare. Deşi boala evoluează adeseori inaparent. Lipsa unor tratamente eficiente impune obligatoriu examenul trichinoscopic al cărnii şi este interzis consumul de carne de porc din surse necunoscute. Caracteristic acestui parazit este pătrunderea larvelor în sarcolema fibrei musculare unde se închistează putând rămâne ani de zile viabile în acest stadiu. La om. care ajunse la maturitate se desprind şi sunt eliminate odată cu fecalele care. la rândul lor reprezintă surse de infestaţie pentru alte animale. Buhăţel. 80 Ciclul evolutiv la Trichinella spiralis (după T. ea reprezintă un potenţial pericol pentru îmbolnăvirea omului. ajunge apoi la nivelul pulmonilor sau ficatului unde formează chişti de diferite dimensiuni. 80). prin iritaţiile produse la aceste nivele poate constitui factor favorizant pentru infecţiile cu alţi germeni. Ultimele două proglote conţin ouă. Viermi adulţi (mascul şi femelă). Acestea prezintă un scolex dotat cu cârlige pentru fixare. 116 . La suine. vaginală) şi care. Ca tratement se recomandă Ivermectina.

boala se recunoaşte după edemele pleoapelor. atât echilibrate proteic. urmate de mişcări în cerc. Osteoporoza se poate instala în cazul unei alimentaţii deficitare în proteină şi se defineşte ca fiind o atrofie osoasă consecutivă unei insuficienţe de osenogeneză (oseina este o substanţă preosoasă de origine proteică cu rol în cursul osificaţiei). agitaţie. pericardiac. etc). iar de regulă sunt surprinşi purceii cei mai bine dezvoltaţi. Afecţiunea apare la tineretul suin după înţărcare. cu vârste cuprinse între 8-14 săptămâni. Boli de nutriţie Din grupa bolilor de nutriţie. dar cu asigurarea apei la discreţie. Tratamentul impune susţinerea funcţiilor vitale prin administrarea de cardiotonice. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE LIPIDE sunt mai rar întâlnite la suine şi se caracterizează prin deficienţe în creştere. iar la apariţia primelor simptome animalele se supun unui post sever. frecveţă ridicată la fracturi. Boala edemelor nu are o etiologie bine cunoscută. La necropsie acesta este confirmat de edemele şi infiltraţiile hemoragice de la nivelul pulmonilor. Boala debutează brusc cu necoordonarea mişcărilor. eliminându-se complet hrana timp de 24-48 de ore. În stadiul avansat se instalează o paralizie cu tremurături care se transformă în convulsii şi se termină cu moartea animalelor. Edemul pulmonar este vizibil prin respiraţia dispneică şi secreţii sangvinolente la nivelul nărilor. Hipotrepsia apare numai la tineretul suin şi se caracterizează prin subdezvoltare. care.6. datorită faptului că hormonii sexuali sunt implicaţi în metabolismul proteic şi al calciului.5. nu este pregătit să consume cantităţi mari de furaj concentrat cu nivel proteic ridicat. de vitamine. dar şi la suinele castrate. la suine pot fi întâlnite tulburările legate de: nivelul de proteine. de săruri minerale. Tratamentul constă administarea unor raţii de furaje. decubit prelungit şi întârzieri în creştere. Prevenirea acestor tipuri de tulburări se face prin hrănirea animalelor cu raţii echilibrate de hrană. Boala se poate întâlni la tineretul suin (nu trebuie confundată cu rahitismul). a simptomatologiei clinice. de lipide. 117 . scăderea apetitului. cât şi în ceea ce priveşte raportul calciu-fosfor. Diagnosticul trebuie stabilit pe baza vârstei animalelor. dar se suspicionează a fi o enterotoxiemie specifică tineretului suin. Boala se caracterizează prin tulburări locale şi generale (deformarea şi fragilitatea oaselor lungi. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE PROTEINE pot apare atât în cazul carenţei cât şi excesului de proteine în raţia suinelor. urechilor şi ţesutului subcutan al feţei şi împrejurul rectului.1. îngroşarea pielii cu pierderea elasticităţii. La exterior. neavând încă tractul digestiv bine dezvoltat. o aparentă orbire ce determină ca animalele să se lovească de pereţii boxelor sau diferite obiecte din boxe. întârzierea maturităţii sexuale şi apariţia diferitelor dermatoze. al rinichilor şi al intestinelor. care consumă cantităţi mari de furaje.

Măsurile de prevenire constau în asigurarea alimentaţiei scroafelor gestante şi în lactaţie cu raţii corespunzătoare cantitativ şi calitativ. Potasiul are rol în procesele de osmoză. au rol plastic şi de constituire a unor enzime şi coenzime (calciul intervine în permeabilitatea celulară. dar mai ales la rasele şi liniile de suine cu o dinamică foarte mare de creştere. Asociată cu factorul frig şi starea de agalaxie (lipsa de secreţie a laptelui de către scroafe). boala se caracterizează prin scăderea nivelului glucozei în sânge (sub 50 mg%). O altă boală datorată perturbării echilibrului fosfo-calcic şi îndeosebi a lipsei de calciu din alimentaţie este hipocalcemia scroafelor (tulburările apar datorită solicitării intense a organismului scroafelor în perioada de gestaţie şi lactaţie). etc. urmată de manifestări nervoase. Boala poate fi întâlnită la tineretul suin. contracţii musculare şi fragilizarea oaselor (la nivelul oaselor se instalează osteomalacina care le face fragile). a echilibrului acido-bazic şi a permeabilităţii celulare. în primele 3 zile de viaţă şi reprezintă principala cauză a mortalităţii din această perioadă. precum şi evitarea acţiunii stresante a frigului asupra purceilor nou-născuţi. cu repercursiuni asupra dezvoltării şi sănătăţii acestora. anorexie (reducerea poftei de mâncare). în raţia purceilor poate participa în procent de 0. dar reuşita tratamentului depinde de stadiul la care se intervine. Carenţa celor două elemente se poate datora fie eliminării lor în anumite stări fiziologice. La suine. paralizii. iar fosforul în fenomenele de absorţie intestinală. fie cantităţilor relativ reduse din organism. în corelaţie cu rasa. În perioada de gestaţie. procesele de sinteză energetică şi constituient al moleculei de ADN). la scroafe pot apare avorturi. Purceii hipoglicemici devin neliniştiţi. cad în lateral şi prezintă masticaţie în gol.născuţi.010-0. 118 . TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL SĂRURILOR MINERALE pot fi întâlnite la toate categoriile de suine. La suine. masa corporală. salivaţie şi pedalări ale membrelor. iar procentul de mortalitate poate ajunge la 70-80%. Clorul şi sodiul participă la menţinerea presiunii osmotice din ţesuturi. La exemplarele afectate de rahitism se remarcă deformări articulare. legate printr-o solidaritate metabolică. în excitabilitatea neuromusculară şi în creşterea animalelor (pentru o dezvoltare normală. excesul de clorură de sodiu (sare de bucătărie) în alimentaţie conduce la intoxicaţii severe . Tratamentul constă în administrarea de suplimente minerale şi vitamina A+D. deviaţii ale coloanei vertebrale. o boală specifică perturbării metabolismului fosfo-calcic este rahitismul. Un aspect important este cel legat de raportul sodiu-potasiu. excesul unui element agravând simptomele carenţei în celălalt element. Intoxicaţiile se manifestă prin vomă. pareze. colaps. pareze post-partum. vârsta. iar după fătare. Tratamentul curativ constă în administrarea de soluţii de glucoză intraperitoneal.TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE GLUCIDE se manifestă mai mult la purceii nou.15%). iar părul apare zbârlit şi lipsit de luciu. Calciul şi fosforul. în excitabilitatea neuromusculară şi echilibrul acido-bazic. tulburări nervoase. oasele lungi apar curbate. tremurături. dinamica de creştere.220 kg. de aplomb. Hipoglicemia purceilor se instalează la purcei. pareze şi paralizii. etc.doza toxică de NaCl fiind de 0. care se traduce prin lipsa de mineralizare şi de formare a oaselor.

Tratamentul constă în administrarea de suplimente minerale şi vitamina A+D, în funcţie de rasă, vârstă, masa corporală, etc. Seleniul, în corelaţie cu vitamina E prezintă funcţii antioxidante şi de catalizator biologic în cadrul unor sisteme enzimatice. La suine, lipsa seleniului poate produce o gamă largă de afecţiuni de reproducţie (la scroafe se poate declanşa mortalitatea embrionară), întârzieri în creştere, miopatii ale cordului, artrite, scăderea rezistenţei generale la infecţii, etc. Zincul reprezintă un constituent al unor enzime sau factor de activare al altora în corelaţie cu vitamina A sau unii hormoni. Lipsa acestui element mineral din alimentaţia suinelor produce maladia cunoscută sub numele de paracheratoză, întâlnită îndeosebi la porcii în vârstă de 5-8 luni, cu mase corporale de 60-70 kg. Boala este o epidermoză distrofică caracterizată prin apariţia de scuame sau cruste pe suprafaţa corpului animalelor. Tratamentul constă în suplimentarea raţiilor cu săruri de zinc sau chiar injectarea zincului în suspensii uleioase. Iodul este necesar dezvoltării normale şi funcţionării glandei tiroide, fiind un component al tiroxinei care controlează rata metabolismului energetic. Deficienţa de iod se remarcă prin apariţia la fătare a purceilor fără păr, cu pielea de pe cap, gât şi umeri îngroşată şi edematoasă, care, deşi se nasc vii, mor în câteva ore de la naştere. Fierul constituie componentul esenţial al moleculei de hemoglobină cu funcţie fiziologică în transportul oxigenului, precum şi a unor enzime. Lipsa de fier se manifestă îndeosebi la purceii nou-născuţi (în primele 2-3 zile după naştere), dar şi la tineret şi la animalele adulte. Mai mult, chiar laptele scroafelor este sărac în acest element, lucru care poate conduce la instalarea anemiei de tip hipocromatic TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL VITAMINELOR afectează procesele de creştere şi dezvoltare a materialului biologic suin, de la stări de hipovitaminoze uşoare până la avitaminoze. Vitamina A, cu rol în integritatea structurală şi funcţională a celulelor epiteliale ale organismului animal este absolut necesară în alimentaţia suinelor. La tineret, deficienţele în această vitamină sunt însoţite de întârzieri în creştere, iar la scroafele gestante apare o rată crescută a mortalităţii embrionare, avorturi şi purcei morţi la fătare. Vitamina D acţionează favorabil asupra metabolismului fosfo-calcic, iar lipsa ei din raţiile suinelor conduce la dereglări de creştere, iar în final la rahitism. Vitamina E, în cantităţi insuficiente conduce la tulburări cardiace, distrofii musculare şi tulburări de reproducţie, în special legate de ovulaţie şi implantarea embrionilor. Vitamina K, cu rol antihemoragic poate deveni deficitară în organismul suinelor în cazul intoxicaţiilor cu unele raticide, cum ar fi Varfarina (drivat al Dicumarinei care acţionează ca antagonist al vitaminei K). Vitamina B1 este prezentă în cereale, iar la suine, lipsa ei din alimentaţie este mai rar întâlnită. Vitamina B2 este prezentă în furajele verzi. Carenţa vitaminei B2 din alimentaţia suinelor conduce la reducerea secreţiei lactate a scroafelor, la apariţia de erupţii şi ulceraţii ale pielii, întârzierea creşterii materialului biologic, etc.

119

Vitamina B6 are rol în metabolismul proteinelor şi este întâlnită relativ rar în mod natural la suine. Totuşi, lipsa ei din raţii conduce la întârzieri în creştere, anemii hipocrome severe, necoordonarea mişcărilor, excitabilitate nervoasă. Vitamina PP, denumită şi acid nicotinic sau niacină intervine în sinteza substanţelor cromoproteice. Lipsa acestei vitamine din raţii determină o evoluţie mult mai gravă a salmonelozei, sub formă de enterite necrotice fără posibilităţi de vindecare. Vitamina C intervine în procesele de oxidoreducere, iar lipsa ei din raţii determină stări astenice, întârzierea cicatrizării plăgilor, predispoziţia animalelor la infecţii, etc. 6.1.6. Tehnopatii Tehnopatiile se definesc ca fiind acele maladii generate de greşelile managementului tehnologic necorespuzător şi mai puţin ştiinţific aplicat în creşterea şi exploatarea suinelor domestice. Şocul termic, insolaţia şi arsurile pot fi întâlnite în sezoanele călduroase, când animalele sunt expuse în mod necontrolat la radiaţiile solare. Datorită stratului de grăsime, suinele adulte sunt sensibile la căldură, iar în condiţiile unei umidităţi relativ crescute este împiedicată termoreglarea corporală prin procesul de transpiraţie şi evaporare a transpiraţiei. În cazul şocului termic se instalează anoxia (situaţie deficitară în folosirea oxigenului la nivelul celulelor şi ţesuturilor), respiraţia dispneică cu gura larg deschisă, hipertermia mucoasele capătă aspect cianotic, apare coma, iar în final moartea animalelor. Arsurile se întâlnesc de obicei la rasele de suine cu pielea depigmentată (albă), iar severitatea lor este în strânsă legătură cu durata expunerii animalelor la soare. La tineretul suin pot apare chiar necroze ale urechilor şi cozii. Şocul de stress reprezintă consecinţa influenţei unor factori care depăşesc limitele fiziologice admise şi care produc modificări neuro-hormonale ce perturbă echilibrul organismului (efortul fizic exagerat şi prelungit, aglomerările mari de indivizi în spaţiile de cazare, condiţiile de microclimat necorespunzătoare, transport, tratamente, sacrificare, etc). În prezent se cunoaşte că sensibilitatea la stress este guvernată de prezenţa genei HAL, responsabilă cu acest caracter. Prin profilaxie genetică şi prin intermediul diferitelor tehnici se pot identifica şi elimina de la reproducţie indivizii purtătorii de asemenea gene. Sindromul de pică se manifestă prin tendinţa animalelor de a linge sau consuma substanţe complet străine de alimentaţia normală. Cu o etiologie complexă, în declanşarea acestui sindrom sunt incriminaţi factori tehnologici, de nutriţie şi chiar infecţioşi. În mod frecvent, sindromul de pică este declanşat de carenţele de proteine, săruri minerale şi vitamine, corelate cu insuficienţa spaţiilor de cazare a animalelor, lipsa de mişcare, etc. În atare situaţii, animalele încep să consume tencuiala de pe pereţii boxelor, cărămizile din zid, aşternutul, placenta sau chiar purceii nou-născuţi. Sindromul de canibalism se manifestă prin muşcarea de către unii indivizi a urechilor sau cozilor altor indivizi din acelaşi grup de animale. Astfel, la apariţia

120

sângelui sau din spirit de imitaţie sunt atarşi tot mai mulţi indivizi, care muşcă acelaşi animal, din acelaşi loc. Pentru prevenirea canibalismului, în crşterea intensivă se recomandă amputarea cozilor încă din stadiul de purcel. Desmorexiile sacropubiene se întâlnesc de regulă la scroafe, în ultima perioadă de gestaţie sau chiar înaintea fătării. Această tehnopatie este determinată de alunecările scroafelor pe pardoselele şi aleile alunecoase, deoarece înainatea fătării ligamentele devin mai elastice. Membrele posterioare alunecă în lateral exercitând presiuni asupra simfizei pubiene şi deplasarea oaselor centurii pelviene din poziţia normală. Desprinderea capului femural poate fi uni sau bilaterală şi este favorizată de particularităţile anatomice ale articulaţiei coxo-femurale la porc. Aât în cazul desmorexiilor sacropubiene cât şi în situaţiile desprinderii capului femural se recomandă sacrificarea animalelor. Afecţiunile podale cuprind o varietate de crăpături ale copitei şi panariţii care îngreunează vizibil deplasarea animalelor. Asemenea afecţiuni sunt provocate de pardoselile necorespunzătoare (duritatea prea mare a pardoselilor, dimensiunea necorespunzătoare a elementelor grătarelor, aşternuturile murdare şi contaminate cu diverşi germeni, etc.).

6.2. ACŢIUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR

Încă de la naşterea animalelor, în sectoarele de creştere şi exploatare a suinelor domestice pot fi întâlnite o serie de acţiuni cu caracter zoo-veterinar – manopere care, în principal trebuie efectuate cu responsabilitate şi conştinciozitate, fie de către fermier, fie de medicul veterinar sau chiar direct de către îngijitor. Pentru efectuarea în bune condiţii a acestor acţiuni sunt necesare o serie de instrumente care trebuie dezinfectate şi păstrate permanent în condiţii corespunzătoare de lucru (fig. 82). Secţionarea cordonului ombilical se face cu ajutorul unei foarfeci chirurgicale, la 4-5 cm de abdomen cu scopul de a preveni pătrunderea diferitelor infecţii în organismul purceilor nou născuţi. După secţionare, partea de ombilic rămasă se va badijona cu tinctură de iod.

A

121

La purcei. Anestezia poate fi: generală. cu ajutorul unui cleşte special. Instrumente pentru incizii şi secţionare. Administrarea de fier organic se face la 3-4 zile după naşterea purceilor şi are drept scop prevenirea anemiei feriprive. coada se taie în primele zile după naştere cu ajutorul unei foarfeci chirurgicale. regională şi locală. 1982) A. Acţiunea se face cu ajutorul unei seringi automate. iar hemostaza se realizează prin cauterizarea bontului. Tăierea cozii (codotomia) se practică în scop preventiv sau curativ. a unei foarfeci curbate sau chiar a unei unghiere mai mari. B. Buhăţel. Îndepărtătoare Tăierea colţilor la purceii nou-născuţi are drept scop prevenirea rănirii glandei mamare a scroafei pe timpul suptului. păstrând integral marile funcţii ale organismului. Anestezia suprimă cunoştiinţa. durerile şi reflexele animalelor pe timpul anumitor intervenţii zoo-veterinare. 122 . fără a mai fi necesare alte îngrijiri postoperatorii. păstrând primele 2-3 vertebre codale. asigurând prin injectare intramusculară 150 mg de fier pentru fiecare purcel. ligatura vaselor de sânge. Instrumente pentru hemostază şi sutură. cu eventuale leziuni ale cozii. codotomia trebuie realizată sub anestezie şi presupune incizia pielii. Tăierea prea jos a colţilor poate conduce la congestionarea maxilarelor. 81 Diverse instrumente necesare acţiunilor zoo-veterinare (după T. Operaţia trebuie urmată în mod obligatoriu de antibioterapie. Incizia se practică la nivelul discului intervertebral. C. La suinele adulte.B C Fig. Acţiunea constă numai în retezarea vârfurilor celor 4 colţi. astfel încât purceii nu mai pot să sugă şi mor. Anestezia generală se aplică în mod obligatoriu în operaţiile de mare chirurgie şi se realizează cu ajutorul unor substanţe narcotice transportate de sânge. secţionarea discului intervertebral şi sutura pielii în puncte separate. în caz de canibalism.

iar efectul lor apare după 1015 min. tăiat şi pilit.17 g/kg masă musculară). din interior către exterior. .2-0. Combelen. verticală pentru scurgerea cât mai completă a colecţiei purulente. putându-se încheia cu moartea animalului. 5% (se administrează în doză de 0. Îngrijirea copitelor trebuie acordată.Clorhidrat sol.3 ml pentru 10 kg masă corporală. în funcţie de masa corporală.15-0. în cavitatea formată se pulverizează manis. în zona abcesului se recomandă pensulaţii cu tinctură de iod. 7-25 ml. 20% (se administrează în doză de 0. Anestezia locală se realizează prin infiltraţii cu soluţii de procaină sau xilină 1-2% sau prin aspersiuni cu kelen. Apoi. timp de 1-2 ore. iodoform sau antibiotice. Tratarea abceselor la suine trebuie făcută cu mare atenţie. Astfel. . Plegomasin. Tranchilizantele sau neuroplegicele. asociat cu anestezie locală). urmate de pareze şi paralizii nu se tratează şi se recomandă identificarea cât mai timpurie în vederea sacrificării animalului în cauză. anestezia pe traiectul nervilor (soluţia anestezică se administrează pe traiectul nervilor în punctele unde aceştia pot fi abordaţi). Abcesele piobacilare ale coloanei vertebrale. Propaphenin. anestezie paravertebrală (soluţia anestezică se injectează la locul de ieşiere a nervilor rahidieni din canalul vertebral).25-0.Clorhidrat sol. îndeosebi. blocând trunchiul nervos cu soluţie de procaină 3-4 %. Clordelazin. deoarece afecţiunile podale pot genera dureri şi implicit refuzul de a efectua saltul şi monta. Mai întâi. abcesele faringiene se caracterizează prin febră.La suine. pentru grăbirea colecţiei purulente. deoarece acestea pot avea o etiologie complexă şi se pot localiza sub diverse forme şi mărimi la nivelul diferitelor regiuni corporale. 123 . cu ajutorul unei chiurete sau a unui tampon de tifon steril fixat într-o pensă se îndepărtează membrana piogenă astfel încât vindecarea să se facă cât mai repede. anestezie epidurală (în spaţiul epidural se introduce soluţie anestezică 2%). Abcesele de la nivelul urechilor şi pielii formate datorită infectării unor răni provocate prin muşcături sau accidente în spaţiile de cazare se tratează prin deschidere şi drenare. acestea se administreză în doze de 3-5 mg/kg masă corporală vie. cu bisturiul sterilizat se practică o incizie largă. Nu se recomandă deschiderea abcesului când este dur (fără colecţia purulentă). pentru asemenea intervenţie se poate folosi: . Când abcesul a devenit moale şi flatulent. asociate cu anestezia locală sunt: Largactylul.30 g/kg masă corporală pe cale intraperitoneală). dar fără a face sutura pileii. La suine. Aceasta pot fi: rahianestezie (în lichidul cefalorahidian se administrează soluţie de procaină 8%).Combelen Bayer (se administrează intramuscular în doză de 0. După scurgerea colecţiei purulente. dar imprimă miros neplăcut cărnii). îngreunarea deglutiţiei şi a respiraţiei. . Anestezia regională suspendă temporar sensibilitatea unei regiuni corporale. vierilor pentru reproducţie. Periodic. cornul excedentar sau crescut defectuos la nivelul unghiilor trebuie curăţat. Mucoasele se pot anestezia prin badijonare cu cocaină 3-5%.Cloroform (se administrează prin inhalaţie.

Recoltările de sânge pentru diferite examinări se fac prin puncţionarea venelor (vena auriculară externă). Castrarea suinelor se practică atât la masculi cât şi la femele. efectuarea celor două incizii scrotale şi exteriorizarea testiculelor este recomandabil să se utilizeze diferite tipuri de pense care se menţin strânse pe cordonul testicular timp de 3-5 minute. exteriorizarea testiculelor şi detaşarea lor prin torsiune şi smulgere (datorită contracţiei fibrelor elastice din componenţa peretelui vascular. palparea fetuşilor putându-se face numai în ultima perioadă de gestaţie.82) sau pe o masă de operaţie înclinată la 450. Mai multă precizie în diagnosticul gestaţiei la scroafă dă aparatul cu ultrasunete. cu 6-7 bare transversale lungi de 40-45 cm). începând de la stadiul de purcel sugar şi până la masculul supus reformei. precum şi evidenţierea scobiturii flancului. La vierii cu mase corporale de peste 30-40 kg (care au deja cordoanele testiculare mai groase şi cu vascularizaţia bine formată) după anestezia locală cu procaină 2%. câte 5-6 ml/cordon testicular. iar mameloanele devin turgescente şi alungite. 124 . În a II a perioadă de gestaţie se constată mărirea şi coborârea abdomenului. a buzelor a cozii. la grosimea unui creion (6-7 mm) iar după a 60-a zi apare pulsul caracteristic vibrator. grătarele sau aşternutul necorespunzător trebuie tratate prin toaletă chirurgicală urmată de tratamente antiinflamatorii şi antibioterapie. La purceii sugari. Castrarea scroafelor trebuie efectuată de personalul veterinar calificat şi se execută în decubit lateral.Pododermatitele generate de pardoseala. castrarea se realizează prin incizia scrotului cu ajutorul bisturiului. Plăgile se aspersează doar cu sulfatiazol 20%. în urma torsiunii şi smulgerii se realizează hemostaza). Artera uterină medie se îngroaşă de la dimensiunea unui pai (2-3 mm) în a 10 . Mamelele capătă forma unor cupe. femelele fiind contenţionate cu o frânghie solidă pe o scară (lungă de circa 2 m. deoarece necesită o intervenţie chirurgicală mai laborioasă. Castrarea vierilor criptorhizi revine în exclusivitate medicului veterinar. faţă de artera iliacă externă. având capul mai jos decât trenul posterior. Diagnosticul gestaţiei la scroafă se stabileşte cu dificultate din cauza stratului de grăsime. secţionarea marginii urechii. prin laparatomie şi îndepărtarea testiculului captiv din cavitatea abdominală. (fig. Castrarea vierilor se poate practica la orice vârstă. cu scop economic şi de îmbunătăţire a calităţii carcaselor.20-a zi de gestaţie. iar la vierii adulţi este indicată scroprevenţia antitetanică. deasupra ultimelor două mamele. după ce locul a fost supus unei toalete locale cu un antiseptic. Examenul transrectal se face numai la scroafele cu masa corporală de cel puţin 150 kg şi se bazează pe diferenţa de calibru şi caracterul pulsatil al arterei uterine.

După castrare este recomandabilă seroprevenţia antitetanică. unde se controlează dacă nu conţine o ansă intestinală. pornind de la unghiul extern al iliumului (la un lat de deget) spre penultimul mamelon. unde este identificat ovarul muriform şi elastic. dirijate oblic în sus şi înapoi. Apoi. Peritoneul se secţionează cu foarfeca. A B 125 . 1982) Scopul unei asemenea poziţionări este acela de a deplasa anterior masa intestinală. cu ajutorul unui bisturiu foarte bine ascuţit se incizează cu atenţie pielea. După ce piciorul posterior stâng sau drept al scroafei se leagă întins cât mai în spate (în funcţie de poziţia pe care animalul o are pe planul înclinat) se trece la toaletarea regiunii (tunderea părului şi badijonarea cu tinctură de iod) şi efectuarea anesteziei locale (pe linia de incizie. Al doilea ovar se abordează direct sau prin depănarea cornului uterin cu ovarul extirpat până la bifurcare şi de aici se deapănă celălalt corn până la ovar. până la unghiul extern al iliumului. de unde este extirpat cu ajutorul ovariotomului sau prin torsiune limitată cu două pense hemostatice. Uterul se repoziţionează cu grijă în cavitatea abdominală. 82 Contenţia scroafei pentru castrare (după T. Stratul muscular se dilacerează manual până când apare stratul adipos subperitoneal. În situaţia în care nu se găseşte ovarul se aduce în plagă cornul uterin care se deapană cu răbdare până la evidenţierea ovarului. iar pentru prevenirea infecţiilor. cu procaină 1-2 %). Dacă plaga este mare se suturează cu catgut în fir continuu stratul musculoperitoneal. în cavitatea abdominală se introduc degetele arătător şi mijlociu.Fig. ţesutul adipos şi fascia abdominală externă pe o distanţă de 5-8 cm. iar cornele uterine au o consistenţă mai tare. 83). Buhăţel. Ovarul se fixează între cele două degete şi este adus pe lângă perete în plagă. în plaga operatorie se fac aspersiuni cu sulfatiazol sau antibiotice. Se prinde cu o pensă hemostatică peritonelul şi se aduce în plagă. Apoi. iar apoi pielea. cu mătase sau nylon în puncte separate (fig. pentru a avea acces mai uşor la nivelul aparatului genital intern. iar orificul se lărgeşte cu mâna. în direcţie verticală.

operaţiunile de îmbarcare şi debarcare a suinelor trebuie făcute în timpul zilei şi foarte rar pe timpul nopţii. după caz. În asemenea situaţii. foaia de parcurs a mijlocului de transport). B Sutură în puncte separate La inciziile mici se suturează numai pielea. prin acţiunile de lotizare se urmăreşte consituirea unor loturi sau grupuri cât mai uniforme de animale sub aspectul dezvoltării corporale. sau în caz contrar cad singure după 2-3 săptămâni. autovehicule..animalele îmbarcate în mijloacele de transport trebuie să fie cât mai uniforme sub aspectul dezvoltării corporale. curăţat şi dezinfectat. în şi din mijloacele de transport trebuie făcută prin intermediul unor rampe fixe sau mobile cu pereţii laterali rezistenţi şi cu înălţimea de 0. iar densitatea se stabileşte prin înghesuirea lor. mijloace de transport feroviare. fluviale.pregătirea mijloacelor de transport (vehicule.8 m. Firele de sutură se pot scoate după 8-10 zile. pardoseala trebuie acoperită cu un strat de nisip umezit de 5 cm pe timpul verii.7-0. . . avioane) trebuie făcută cu minuţiozitate (se va verifica cu atenţie integritatea pardoselii şi a pereţilor mijlocului de transport dinainte spălat. indivizii mai mici pot fi daţi la supt spre adoptare la alte scroafe cu temperament liniştit (“scroafe-doici”) care au fătat în aceiaşi zi cu scroafamamă. după cum urmează: . în următoarele 4-5 zile numai jumătate din raţie. astfel încât. iar plaga se pensulează cu tinctură de iod. certificatul sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinar de circumscripţie care cunoaşte zona de influenţă.se interzice lovirea şi bruscarea animalelor pe timpul îmbarcării şi debarcării din mijloacele de transport. Lotizările au drept scop asigurarea unei dezvoltări normale a tuturor indivizilor dintr-un lot sau dintr-o boxă şi se impun la toate categoriile de suine. etc. 1982) A.Fig. când trebuie asigurat un iluminat artificial de 500 lucşi/m2 la o înălţime de 1 m de la sol. Transportul suinelor reprezintă o acţiune responsabilă care reclamă respectarea anumitor reguli generale. cu paie şi rumeguş).în situaţiile în care transportul durează mai mult de 12 ore animalele trebuie să dispună de apă şi hrană. . iar în sezonul rece. a culorii. astfel încât circa 20% din suprafaţa pardoselii să rămână liberă. uscate şi dezinfectate. 126 .îmbarcarea şi debarcarea animalelor. Practic. . După castrare animalele se ţin în boxe curate. 83 Tipuri de suturi practicate la castrarea scroafelor (după T. pe timpul transportului mor animale se va apela la prima circumscripţie sanitar-veterinară din zonă. Buhăţel.dacă. Sutură de fir continuu.pentru efectuarea legală a transportului este nevoie de documente însoţitoare (adeverinţa de proprietate eliberată. . sub formă semilichidă administrată în 2-3 reprize. de fermă sau Primărie. . În prima zi animalul primeşte numai apă. În general. în cazul tineretului suin masa corporală să nu depăşească 2 kg de la un individ la altul şi 5-8 kg în cazul suinelor adulte. . maritime. acţiunile de lotizare pot începe imediat după naşterea purceilor în situaţiile în care aceştia sunt prea numeroşi la o scroafă sau neuniform sub aspectul dezvoltării corporale.

str. crescut şi exploatat în biobaza disciplinei. 0744/703221 – este o firmă specializată în distribuţia de sisteme complete de adăpare. în secolul XXI. tel/fax 0261/861741. organizaţi pe microcolective de lucru. Satu –Mare. 1. Şoimului. echipamente şi instalaţii de ultimă generaţie. 127 . furaje de calitate. . Aşadar.să se efectueze în maxim 9 ore.să se acorde o perioadă de repaus de cel puţin 11 ore după transport. trebuie să ştie că: ∗ “AVI-SUINTEH” .La ora actuală. iar pentru purceii în vârstă de până la 4 săptămâni distanţa de transport nu trebuie să depăşească 50 km. notaţii şi interpretări privind starea de sănătate şi comportamentală a materialului biologic suin de diferite categorii. jud. care va trebui: . toate destinate optimizării proceselor specifice unei Zootehnii moderne şi competitive pe plan european şi mondial. studenţii vor face observaţii. viitorii noştri specialişti în domeniul creşterii şi exploatării suinelor. pentru o bună informare. etc. în Comunitatea Europeană sunt în dezbatere noi reglementări privind transportul suinelor. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 6. nr.Carei. Î N C H E I E R E Folosesc prilejul să aduc sincere mulţumiri unor societăţi şi firme – instituţii private din România care au înţeles cu loialitate profesională necesitatea punerii la dispoziţia actualilor şi viitorilor fermieri.

furajare şi ventilaţie pentru porci. Rarău. execuţia. ∗ “VETLAND COMIMPEX” – Salonta. plase împotriva insectelor.Cluj-Napoca. 9A (în spatele gării C. modernizarea şi reparaţia de maşini speciale. 18. Fabrica de Chibrituri. Republicii. şnecuri). Bihor. furaje concentrate). jud. instalaţii electrice şi electronice. Cluj-Napoca). Conf. tel/fax 0264/436691. Tineretului. ferestre cu deschidere oscilo-batantă. 1%. jud. 0744/515226 – este o firmă care oferă la preţuri promoţionale: uşi de intrare. 0744/603044 – este o firmă specializată în producerea şi comercializarea de furaje (premixuri pentru furaje de 0.R. tehnologii de creştere (diluant pentru sperma de vieri – “KUBUS” . Cluj. ILIE CORNOIU 128 . păsări şi bovine. Maramureş. 0744/870201 – este o firmă specializată în comercializarea de paznici sau păstori electrici (garduri electrice pentru animale) .R.5%. elevatoare.Spania. instalaţii hidraulice. nr. Cluj. aditivi furajeri. în organizarea ceremonii creştine. tel.este o firmă specializată în proiectarea. ştanţe şi matriţe). jud. str. nr. fax. ∗ “EVOLUŢIA DAN” – Tg-Lăpuş. jud. de înaltă precizie (maşini unelte. tel. tel. nr. 3. 0264/455504 . 9A (în spatele gării C. luminatoare pentru adăposturi. rămân receptiv la orice sugestie constructivă menită să redea curaj optimizării şi eficientizării practicii de creştere şi exploatare a suinelor domestice în ţara noastră. str. 0740/064150 – sunt firme specializate în producerea şi comercializarea de ornamente florale. instrumentar necesar însămânţărilor artificiale.Cluj-Napoca.F. nr. ∗ “EVOTERM” .reprezentantă în România a fabricanţilor francezi şi elveţieni. utilaje necesare fabricării nutreţurilor combinate pentru animale (mori cu ciocane cu capacitate de lucru cuprinsă între 300 kg/h şi 10 to/h. jud. Fabrica de Chibrituri. 0262/384483. 67. str. silozuri de fibră de sticlă laminată). ing. ∗ “CORONIŢA” şi “SILVANA” – Cluj-Napoca. organe de maşini. ∗ “HIDROMAR” . Cluj-Napoca). 0264/420339. 0264/436690. malaxoare de diferite tipuri. becuri infraroşii. tel/fax 0259/433685. str. str. Cluj. nr.F. Totodată. 56. dr. crotalii pentru individualizarea animalelor.5%.

(2001) – Cercetări privind activitatea antimicrobiană a produsului Nutribac. Gligor V şi colab. (2004) – Adăpători utilizate pentru alimentarea cu apă a 5 suinelor. Dumbrăviţa. Timiş. (1982) . Cluj-Napoca. “Ferma”. Millenium agricultura. 6 pag. Tipo Agronomia Cluj-Napoca. Ceres.Epidermita exudativă a porcilor. nr. 129 . VI-VII. (2004) – Tehnologii ecologice pentru creşterea şi exploatarea bovinelor şi porcinelor. “Ferma”. august-septembrie. Simp. Rev. 2 (28) IVV. Herman V (2004) . Zeneci N (2004) – Creşterea porcinelor în fermele mici (fermele familiale). Moisiu Maria şi colab. Spădaru F (1997) – Aspecte practice de creşterea suinelor.Timiş. Timiş.A. Mantea Şt. Dumbrăviţa. nr. Cornoiu I şi colab. Rev. (2000) –Aspecte practice de zootehnie. Ed. şi colab (1981) – Zooigiena şi protecţia mediului înconjurător. “Ferma”. Timiş. Ed. Tipo Agronomia Cluj. Bungescu S. Rev. Prospects for the 3 rd.Dicţionar enciclopedic de Zootehnie. Prică Angela (2004) – Piobaciloza porcului. nr. 3 (29). vol III. Farkas N. Pop T (1985) Tehnologia creşterii suinelor-lucrări practice. Editura Risoprint. Editura Transilvania Tg-Mureş. T. 1 (27). Dumbrăviţa. Ösz G. (2002) – Tehnici utilizate în aprecierea şi creşterea suinelor. Cluj-Napoca. Szép I (1956) – Gyakoribb sertésbetegségek-sertéshigiéne. Popescu D. Editura Promedia.Bibliografie selectivă Bereş M şi colab. Ed. Man C şi colab. Editura 7 Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. nr.Napoca. “Ferma”. Budapest. (1982) – Maşini şi instalaţii zootehnice. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. II-III. Buhăţel T (1983) – Curs de patologie animală. (1997) – Manualul fermierului. Editura Risoprint. 1 (27). Cornoiu I şi colab. 28. Prică Angela (2004) – Dizenteria serpulinică a porcului. Negrea O. (1993) – Îndrumător de lucrări practice pentru meseria de veterinar. Cluj-Napoca. Dumbrăviţa. Dumbrăviţa. Bucureşti. Bucureşti. 4 (30).S. (1969) – Zootehnia României – Porcine. Risoprint Cluj.Napoca. Rev. Bucureşti. Dinu I şi colab. Bucureşti. (2003) – Manualul crescătorului de porci. ClujNapoca. Ceres. Editura Alex-Alex & Leti Pres. II-III. nr. Editura Academiei Române. Timiş. Căproiu Magdalena şi colab. Editura M. Ciurdar A (2004) – Reglementări ale Uniunii Europene privind asigurarea confortului tehnologic pentru porcine. şi colab.T. “Ferma”. Rev. 25-27 X. Editura Mezögazdasági Kiadö.

82 (fig. 73 (fig. 80) (fig.Fig. 82) Aceasta poate fi: (sus. 80 (fig. 83 (fig.72) Fig. 69 (fig.77) Fig. 81) Fig.83) Fig. 78 (fig.76) (fig. pe primul rând pentru pag. 81 (fig.74) (fig. 74 Fig. 71 (fig. 163) Fig.84) 130 . 75 Fig.78) Fig. 84 (fig. 79) Fig.69) Fig. 79 Fig.73) Fig. 70 Fig. 72 (fig.70) Fig.71) Fig. 76 (fig. 77 (fig.

131 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful