ROMÂNIA MINISTERUL EDUCAŢIEI ,CERCETĂRII ŞI INOVĂRII UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA DEPARTAMENTUL PENTRU EDUCAŢIE

CONTINUĂ, ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ Str. Mănăştur Nr.3-5, 400372 Cluj-Napoca, România tel.+ 40-264-596.384; fax + 40-264-593.792

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII SPECIALIZAREA: ZOOTEHNIE ANUL IV

PRACTICUM
ÎN

CREŞTEREA SUINELOR DOMESTICE
PROF. DR. ILIE CORNOIU

SEMESTRUL I

CLUJ-NAPOCA 2005

INTRODUCERE

Răspândite pe mai toate meridianele planetei, suinele se impun prin acurateţea fondului genetic şi reprezintă, atât în rasă curată, cât şi sub formă de hibrizi, o sursă sigură, capabilă să ofere producţii ridicate de carne şi grăsime – motiv pentru care, creşterea lor a constituit şi trebuie să constituie o preocupare de actualitate menită să armonizeze pe cât posibil diferenţele care apar în mod firesc, între crescători, valorificatori şi consumatori. Structurată pe parcursul a şase capitole, lucrarea de faţă se adresează cu prioritate studenţilor, viitori specialişti în domeniul Zootehniei şi abordează într-o sinteză obiectivă tematica aplicativă utilizată în creşterea suinelor – aspect hotărâtor în stabilirea valorii zootehnice a indivizilor în vederea promovării la reproducţie; verificării calităţii producţiilor specifice în vederea valorificării la standardele economiei de piaţă europene şi mondiale; menţinerii stării de sănătate a materialului biologic suin. Aşadar, primul capitol este destinat studiului exteriorului speciei – aspect esenţial în cunoaşterea şi în evaluarea însuşirilor morfo-fiziologice ale diferitelor categorii de suine. Cel de-al doilea capitol abordează unele aspecte legate de evidenţele zootehnice şi rolul acestora în sectoarele de creştere şi exploatare a suinelor – instrumente indispensabile aplicării tehnicilor de apreciere şi valorificare a materialului biologic destinat producţiei şi reproducţiei. Capitolul trei prezintă în sinteză gama de utilaje, instalaţii şi echipamente mecanice utilizate în sectoarele de creştere a suinelor cu scopul îmbunătăţirii productivităţii şi eficientizării muncii. În capitolul patru sunt redate cerinţele minime europene legate de protecţia şi performanţele suinelor - cerinţe valabile pentru orice tip de fermă, indiferent de mărimea ei. Capitolul cinci prezintă o suită de tehnici utilizate în aprecierea şi valorificarea suinelor, atât pe animalul viu, cât şi sacrificat – aspecte esenţiale în ceea ce priveşte îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a producţiilor specifice, destinate comercializării. Ultimul capitol al lucrării sintetizează câteva aspecte legate de patologia speciei şi de unele acţiuni zoo-veterinare specifice – elemente esenţiale în practica creşterii şi exploatării ştiinţifice a suinelor. Totodată, lucrarea se adresează şi celor care sunt dispuşi să înţeleagă, că frământata evoluţie a speciei suine se înscrie astăzi în contextul unor realităţi menite să răspundă pe mai departe nevoilor alimentare şi nu numai, ale omenirii în mileniul trei. Iată de ce, sentimental gândind, am considerat necesar ca o parte din grijile noastre pământeşti să le dăruim şi acestor fiinţe timide şi “scormonitoare”, care cândva s-au prefăcut în FeţiFrumoşi şi ne-au mângâiat fără să vrem dulcele vis al copilăriei. Autorul

2

CUPRINS

Introducere………………………………………………………….……. 3 Capitolul 1. STUDIUL EXTERIORULUI LA SUINE.……...………6 1.1. Tehnici de abordare şi contenţie…………….....…..…… 6 1.2. Tehnici de apreciere a exteriorului………………...….... 9 1.2.1. Tehnica examenului analitic…...…..………..…….9 1.2.1.1. Capul şi regiunile componente……….. 10 1.2.1.2. Trunchiul şi regiunile componente……..15 1.2.1.3. Membrele şi regiunile componente……..22 1.2.1.4. Atitudini şi aplomburi….…………….…26 1.2.2. Tehnica examenului sintetic……………..…….…27 1.2.2.1. Somatoscopia……………………………28 1.2.2.2. Somatometria…………………………....31 1.2.2.3. Somatografia………………………….....40 1.2.3. Stabilirea tipurilor morfo-productive……..……...41 1.3. Culorile şi părul……….…………………………..…….44 1.3.1. Culorile simple………………………...…..…..…45 1.3.2. Culorile compuse…………………………..…….46 1.3.3. Particularităţi de culoare…………………..……..47 1.3.4. Părul………………………………………..…….47 1.4. Recunoaşterea unor rase de suine……………... ………49 1.5. Determinarea vârstei la suine…………….. …….....…...53 1.6. Individualizarea suinelor……………….……….……...57 Capitolul 2. EVIDENŢELE ZOOTEHNICE ŞI APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ………………………....64 2.1. Evidenţe zootehnice utilizate în creşterea suinelor….…..64 2.2. Aprecierea suinelor pentru prăsilă………………….…...68 2.3. Tehnica selecţiei şi testării suinelor pentru prăsilă pe bază de indici sintetici………… ……………74 2.4. Întocmirea unui plan de montă şi fătări……..…….….....77 2.5. Calculul şi evidenţa unor parametrii de reproducţie specifici suinelor…………………………....79 Capitolul 3. UTILAJE, INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR…...………….81 3.1. Utilaje, instalaţii şi echipamente necesare preparării şi administrării hranei la suine……..………...81 3.2. Utilaje şi echipamente necesare asigurării microclimatului optim în adăposturile de suine....……...96 Capitolul 4. CERINŢE MINIME EUROPENE PENTRU PROTECŢIA ŞI PERFORMANŢELE SUINELOR…..103 4.1. Cerinţe minime pentru protecţia suinelor………...……103 4.2. Cerinţe minime performanţelor la suine………...……..106

3

Boli micotice………………….6. Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul sacrificat…………………………….……………………….2..1..132 6...….2. APRECIEREA ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIILOR LA SUINE……………………………108 5.…………….……………..3.….1.1.….. Boli parazitare……………….169 Bibliografie selectivă……………………………………………………170 4 .1..5. BOLI ŞI ACŢUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR………….2....1.129 Capitolul 6..148 6.……114 5..3..……………108 5. Valorificarea suinelor…………………..….….….132 6..……. Boli infecto-contagioase…….Capitolul 5..……………154 6..………….132 6.……….1.……………150 6.…………….……………140 6.1. Boli de nutriţie…….1. Tehnopatii………………….159 6. Boli bacteriene………. Acţiuni zoo-veterinare întâlnite în creşterea suinelor…………...1. Boli specifice suinelor………………………………..4. Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul viu………………………….160 Încheiere………………………………………………………….

Dat fiind faptul că suinele se întreţin liber. în general şi a inginerului zootehnist. etc. etc. starea fiziologică. trunchiul şi membrele vor prezenta o poziţie cât mai apropiată de cea normală. etc. în special. iar prin contenţie. de recunoaştere a raselor.Capitolul 1 STUDIUL EXTERIORULUI LA SUINE La suine. acţiunea de imobilizare parţială sau totală a acestuia. iar temperamental sunt animale fricoase. Abordarea are drept scop apropierea de animale în vederea aprecierii stării generale de sănătate. de efectuare a examenului de exterior. transport. studiul însuşirilor de exterior necesită conştinciozitate şi corectitudine deosebită din partea crescătorilor. iar capul. de apreciere a tipurilor morfo-productive şi culorilor. 5 . Cunoaşterea şi aplicarea corectă a tehnicilor de: abordare şi contenţie. la 10-25 cm înălţime. fiecare animal va staţiona. Izolarea indivizilor în vederea acţiunilor de lotizare se recomandă a fi efectuată cu ajutorul unor paravane uşoare. În acest fel. populări şi depopulări. în boxe sau padocuri trebuie făcută în cea mai mare linişte. fie din material lemnos.). apropierea de ele impune calm şi discreţie. de întreţinere şi a gradului de omogenitate a unuia sau mai multor indivizi dintr-o populaţie de suine. 1. În vederea unei examinării mai amănunţite. aplicând animalelor un tratament blând. intervenţii chirurgicale. Intrarea în adăposturi. în compartimente. reproductiv. TEHNICI DE ABORDARE ŞI CONTENŢIE În termeni zootehnici. Contenţia se face cu scopul desfăşurării în bune condiţii a unor acţiuni zootehnice (individualizare. apropierea de animale trebuie făcută prin administrarea de furaje într-un jgheab sau vas aşezat pe un soclu. în funcţie de categoria de vârstă.) sau sanitar-veterinare (vaccinări. de determinare a vârstei şi de individualizare a animalelor reprezintă aspecte practice de bază care permit stabilirea şi cunoaşterea valorii cât mai reale a materialului biologic suin sub aspect productiv şi îndeosebi. cântăriri.1. masa corporală. fie din pânză sau hârtie. castrări. confecţionate. prin abordare se înţelege modul în care se face apropierea de animal.

1). 1985) 1. Cleştele pentru contenţie. În situaţiile în care dorim să-i cântărim este recomandabil ca purceii să fie contenţionaţi cu atenţie. contenţia se poate face prin poziţionarea purcelului mascul cu regiunea toracică între genunchii îngrijitorului. La purceii sugari (animale uşoare şi cu forţă fizică redusă) contenţia se face manual. 2. 2 Instrumentar necesar contenţiei suinelor adulte (după N. Pop. În vederea castrării. 2. suine la îngrăşat) imobilizarea indivizilor trebuie făcută de către personal instruit. 6 . La suinele adulte (vieri. pentru contenţionarea animalului în picioare se pot folosi: laţul pentru contenţie. prin legarea membrelor şi trecerea unei frânghii pe sub torace. utilizându-se inventar adecvat scopului propus. înapoia caninilor (fig. iar apoi introduşi într-o cuşcă fixată direct pe cântar. Ţinut de membrele posterioare. Iavaşaua.Practic. contenţia suinelor adulte se mai poate realiza cu ajutorul frânghiilor (fig. fie prin prindere de unul sau de ambele picioare posterioare. Farkas şi T. 1 Contenţia purceilor sugari (după N. fie ţinuţi de torace (fig. cleştele pentru contenţie şi iavaşaua – toate putându-se aplica pe maxilarul superior. Farkas şi T.3). iar cu mâinile ţinând membrele posterioare în forma literei “V” (pentru a pune în evidenţă regiunea operatorie). 1 2 Fig. 2). Pop. Astfel. 1985) 1. obişnuindu-se fixarea animalelor în decubit lateral pe o scară. 1 2 3 Fig. operaţiunile de imobilizare trebuie făcute după recomandările medicului veterinar. Ţinut de torace. imobilizarea suinelor diferă în funcţie de vârstă. În funcţie de acţiunile zoo-veterinare care se impun a fi aplicate. 3. Laţul pentru contenţie. etc. scroafe. de dezvoltarea corporală şi de natura lucrărilor care trebuie efectuate la un moment dat. Pentru castrarea scroafelor (ovarectomie).

aptitudinile productive şi reproductive ale acestor animale cu interes de fermă. dimensiunea regiunii corporale (se stabileşte prin măsurători folosind instrumentarul 7 .puncte cunoscute sub denumirea “de reper”). în practică se uziteză tehnica examenului analitic şi sintetic al exteriorului. organizaţi pe microcolective de lucru (câte 3-4 studenţi). O deosebită grijă se va avea în cazul contenţionării purceilor de lângă scroafele mame care. cu scopul de a le putea aprecia din punct de vedere al formei.1 2 Fig.2. ţesut conjunctiv. Dată fiind primejdia în care se simte animalul contenţionat. La scroafele în gestaţie avansată sau în lactaţie contenţia trebuie făcută cu multă prudenţă. 1997) 1. articulaţii. baza anatomică (suportul regiunii corporale reprezentată de schelet. direcţiei şi dimensiunii lor). etc). Tehnica examenului analitic Examenul analitic presupune aprecierea vizuală şi evaluarea atentă a fiecărei regiuni corporale în parte. Chiar dacă abordarea a fost făcută în mod corespunzător. 3 Contenţia suinelor adulte (după F. delimitarea regiunilor corporale (operaţiunea de împărţire a corpului animal în regiuni. tendoane. muşchi. Cu frânghii. Spădaru. care în mod imprevizibil pot ataca şi produce muşcături grave. defectele. în biobaza disciplinei studenţii vor efectua observaţii şi aplicaţii practice de abordare şi contenţie pe materialul biologic suin de diferite categorii. folosindu-se următoarele elemente: regiunea corporală (porţiunea determinată a corpului animal. Cu chiostecuri. recomandându-se un stand mobil sau o boxă fixă de dimensiuni reduse. înainte de contenţie este recomandabil să ne asigurăm că în jurul nostru nu există alţi porci în stare de libertate. datorită instinctului matern deosebit devin agitate şi chiar foarte agresive. Aşadar.1.2. prin semnalele sonore disperate atrage atenţia altor indivizi din jur. pentru a stabili ştiinţific frumuseţea. Temă: După prezentarea şi însuşirea teoretică a tematicii. TEHNICI DE APRECIERE A EXTERIORULUI La suine studiul exteriorului reprezintă o lucrare laborioasă care are drept scop aprecierea valorii zootehnice a indivizilor. 1. 1. separată de alte asemenea porţiuni prin linii de delimitare trasate între anumite puncte de pe corp . 2.

fie în trei părţi principale (trenul anterior. 1985) 1.1. ataşarea (îmbinarea regiunilor corporale la locul de delimitare sau de demarcare a lor). capul prezintă formă tronconică cu baza mare spre gât. 5. Urechea. formei. Iia. trunchi şi membre). 40. 4. 3. 27. Nasul. lărgime şi profil. 34.4 Împărţirea corpului la suine (după N. vârstă. Antebraţul. Braţul. iar cea mică spre rât. 32.adecvat). Greabănul. în funcţie de rasă.2. 4). Genunchiul. 1985) a. Fruntea. 37. 9. Gamba. Fig. 23. 16. 38. 20. cu profil drept. Farkas şi T. În acest fel. Râtul. 12. Gâtlejul. pentru efectuarea corectă şi completă a examenului analitic este recomandabil a se utiliza cel de-al doilea criteriu de împărţire (fig. obraji uscăţivi. 10. cu râtul alungit şi puternic.6. Spinarea. 24. 17. Spata. frumuseţii şi defectelor. Gura. Trenul mijlociu. mobile şi purtate erect (fig. Totuşi. Ochiul. 33. Coroana. Capul şi regiunile componente La suine. 8 . În vederea efectuării examenului analitic al exteriorului. 7. 5). corpul animalelor poate fi împărţit. 29. Parotida. Faţa.Pop. Fesa. c.1. lung şi îngust. b. Unghiile. Glezna. mijlociu şi posterior) (fig. 2. Totodată. Trenul posterior. sex şi stare de întreţinere. 22. forma regiunii (se apreciază în funcţie de aspectul ei normal la diferite rase). direcţia regiunii (direcţia standard în funcţie de care se face aprecierea). dar diferă ca mărime. 5 Regiunile corporale la suine (după N. Tâmpla. 39. 21. Coapsa. 35.. pe fiecare grupă vor fi studiate regiunile componente sub aspectul situării. Bărbia. bazei anatomice. Ceafa. La rasele de suine primitive acesta este mai mare şi prezintă o conicitate mult mai pronunţată decât la rasele ameliorate sau perfecţionate. 31. Umărul. Abdomenul cu mamelele.19. Fluierul. 15. Cotul. Şalele. 14. Sternul. Gâtul. 18. Şoldul. dimensiunilor. 30. lungime. 25. 13. Farkas şi T. 28. Trenul anterior. Grasetul. 8. Chişiţa.1). Pop.26. 36. Coada. Fig. la asemenea rase. capul este turtit lateral. urechi mici. Coastele.. fie în raport de funcţiile pe care le au de îndeplinit diferite grupe de regiuni (cap şi gât. Flancul. 11. Crupa. 1. Fălcile. 6.

râtului urechilor. Hampshire.7. iar în grosime prezintă două nări. Regiunea nasului sau a botului (Regio nasalis) (fig. nasul reprezintă o caracteristică de rasă. Ea formează partea terminală a capului. nasului (botului). 6 Diverse profile ale capului la suine (după N. iar cel larg şi scurt raselor care îşi au originea în mistreţul asiatic (ex.6. formând o linie dreaptă cu profilul frunţii. la rasele de suine primitive râtul este mai dezvoltat şi mai puternic datorită procurării hranei în mod natural. Regiunile componente ale capului (unele pereche) sunt situate pe patru feţe (tabelul 1).3) este extinsă perpendicular pe axul longitudinal al nasului. ochilor. Prin formele capului se poate deduce chiar provenienţa unor rase de suine.1) este situată între creştet şi linia imaginară care uneşte unghiurile interne ale ochilor având ca bază anatomică osul frontal. Astfel. linia fronto-nazală formează un anumit unghi care dă naştere la nasul concav sau cârn (“bot cârn” sau “bot mops”) . Lateral. Pop.7. parotidei (regiune pară). Tabelul 1 Feţele şi regiunile capului Faţa Supero-anterioară Laterală Infero-posterioară Extremitatea posterioară Regiunea frunţii. 3. 1985) 1. aceasta este de dorit să fie largă. capul este mic comparativ cu întregul corp. Comparativ cu rasele specializate.7.3). Astfel. rasa Berkshire). feţei (obrajilor). gurii. 2.2) este situată în continuarea frunţii. Acest lucru s-a datorat în principal selecţiei unilaterale care a făcut ca unghiul fronto-nazal să atingă valori de aproape 900 (fig. ganaşelor (fălcilor) – toate regiuni pare. Farkas şi T. până la regiunea râtului. bărbiei. Marele alb. Regiunea frunţii (Regio frontalis) (fig.La indivizii aparţinători raselor şi hibrizilor perfecţionaţi pentru producţia de carne. 1 2 3 Fig. ChesterWhite. Regiunea râtului sau discul râtului (fig. Mangaliţa. la rasele Landrace. dreaptă şi fără pliuri (excepţie fac rasele Cornwall şi Wessex care prezintă mască). iar la rasele Duroc. Concav. jgheabului creştetului. Berkshire. acesta este lung şi drept. Stocli. La suine. rasa Stocli). Drept. gâtlejului. regiunea este mărginită de ochi şi feţe şi are ca bază anatomică oasele nazale. cel îngust şi alungit este caracteristic raselor provenite din mistreţul european (ex. deoarece fruntea îngustă caracterizează rasele primitive. tâmplelor.forme care determină o respiraţie greoaie iar retenţiile alimentare şi numeroasele impurităţi predispun animalele la rinite trofice. 9 . Prin formă şi dimensiuni. Cârn.

Gâtlejul. Mijlocii-orizontale (Yorkshire. În funcţie de dimensiunea capului şi de condiţia de întreţinere. Cornwall). 4.7. în cavitatea orbitară formată de apofiza orbitară a osului frontal. Bărbia.7.6) este situată deasupra regiunii feţei. Mijlocii-aplecate (Duroc. 3. Berkshire. forma şi portul urechilor (fig.7 Capul şi regiunile componente 1. irisul este închis la culoare. Nasul. 8 Mărimea. Gâtul.7. Ochii bulbucaţi sau prea mici şi inegali sunt consideraţi defectuoşi. Pietrain). cu privire blândă. Farkas şi T. Regiunea ochilor (Regio orbitalis) (fig. de osul lacrimal şi osul zigomatic. mixte şi la vieri. 12.8).7. Regiunea este mai dezvoltată la rasele pentru grăsime. 10 .7. 1985) 1. 2. uscăţivă la exemplarele slabe sau bombată şi cutată adânc la cele îngrăşate. Faţa.4) este situată pe părţile laterale ale capului. 8.8) este situată în continuarea feţei. 7. 5. 13. distanţaţi şi egali între ei. fălcilor. Tâmplele. Wessex. Regiunea tâmplelor (Regio articulationis temporo-mandibularis) (fig. 4. Chester-White). 2.Pentru a preveni râmatul. Marele alb. strălucitori şi limpezi. faţa poate fi alungită şi îngustă. Regiunea fălcilor sau a ganaşelor (Regio mandibularis) (fig. Fig. Bazna. Urechile. Landrace. 9. în gospodăriile populaţiei (în cazul creşterii tradiţionale) se practică introducerea în partea superioară a râtului a unul sau două inele metalice (“belciuge”). 1 2 3 4 Fig. insuficient de deschişi denotă semne de îmbolnăvire sau îmbătrânire. între regiunile urechilor. 14.5) se întinde de o parte şi de alta a capului. Pop. de aceiaşi culoare (de regulă. 11. Regiunea feţei (fig. Gura. forma şi portul urechilor la suine (după N. gurii şi râtului. a frunţii şi ochilor.7) este situată de o parte şi de alta a capului fiind mărginită de regiunea nasului. Mari-aplecate (Mangaliţa. cu privirea pierdută. Râtul. 6. La suine. Parotidele. Fruntea. scurtă şi largă. diferă de la o rasă la alta şi oferă informaţii legate de apartenenţa la o anumită descendenţă dintr-un anumit strămoş. Regiunea urechilor (Regio auricularis) (fig. precum şi starea de sănătate. Fălcile. deasupra tâmplelor. 10. Hampshire). Ochii. în direcţia infero-posterioară. 3. bine deschişi. Mărimea. ochilor. Ceafa. ochii trebuie să fie de mărime potrivită. Mici-verticale (Stocli. iar cei tulburi. dar la exemplare din rasele albe poate fi albastru sau roşu). având ca bază anatomică ramurile maxilarului inferior. având ca bază anatomică oasele temporale.

. Regiunea bărbiei (Regio mentalis) (7. Ea are ca bază anatomică apofiza linguală a osului hioid. cu dungi transversale.12) este aşezată înapoia urechilor şi ganaşelor având o formă alungită de sus în jos. . La vierii şi la scroafele în vârstă. canalul lingual. mai largă şi mai ştearsă la cele ameliorate. Regiunea cefei (Regio nuchalis) (fig. Totuşi. Regiunea jgheabului (Regio intramandibularis) se află extinsă între cele două ganaşe.9) este poziţionată la extremitatea infero-posterioară a capului şi are ca subregiuni: buzele. iar la unele rase se pot întâlni defecte ca: brevignatismul (scurtarea) şi prognatismul (alungirea) .defecte care îngreunează în mod evident prehensiunea hranei.fie a maxilarului superior.7. dinţii.7. iar la cele aflate în stare bună de întreţinere. regiunea este îmbrăcată cu un evident strat de ţesut adipos. 7. inflamaţii sau chişti datorate obturării canalelor de scurgere a glandelor salivare.10) este situată dedesubtul gurii şi are ca bază anatomică corpul mandibulei. iar cele pentru grăsime mai scurt şi mai gros (ex. Regiunea creştetului este vizibilă între cele două urechi şi are ca bază anatomică osul occipital. .Limba (Regio linguae) este organul de prehensiune. Apare mai îngustă şi mai pronunţată la rasele de suine primitive. Ea face legătura între regiunile laterale ale capului şi părţile laterale ale gâtului. atât canalul lingual cât şi limba pot prezenta răni provocate de furajele cu asperităţi sau de corpuri străine. La animalele slabe prezintă un şanţ evident. 7. 11 . . iar canalul lingual (Ducutus linguae) este şanţul care poziţionează limba între cele două ramuri ale mandibulei.13) uneşte părţile inferioare ale capului şi gâtului şi are ca bază anatomică laringele şi faringele. Regiunea gâtlejului (Regio pharyngolaryngea) (fig.Palatinul (“cerul gurii”) (Arcus palatoglossus) are ca bază anatomică apofizele palatine ale maxilarului superior şi prezintă mucoasă îngroşată. rasele de suine specializate pentru carne au gâtul mai lung şi mai subţire (ex.Buzele (Regio labialis) trebuie să fie perfect suprapuse şi bine întinse.7. Regiunea face legătura între cap şi partea superioară a gâtului. Regiunea parotidelor (Regio parotidea) (fig.11) este poziţionată înapoia creştetului şi are ca bază anatomică aripile atlasului şi muşchii inseraţi pe acestea. Mangaliţa). La suinele bine îngrăşate. Uneori. fie a celui inferior . regiunea este plină sau bombată. Lungimea şi lărgimea acestei regiuni depinde de rasă şi de starea de întreţinere a fiecărui animal.14) realizează legătura dintre cap şi trunchi având ca bază anatomică vertebrele III-VII şi muşchii cervicali. limba şi palatinul. Landrace).Gingiile (Regio gingiva) au rolul de a fixa dinţii necesari masticaţiei hranei.Regiunea gurii (Regio bucalis) (fig. gingiile. Regiunea gâtului (fig. masticaţie şi deglutiţie a hranei. buzele prezintă deschizături laterale datorită ieşirii colţilor (caninilor).

iar cea concavă (“înşeuată”). cutia toracică coada. largă. inghinală coastelor. 9. potrivit de largă.2. Regiunea spinării (Regio vertebralis thoracis.1. crupa sternul. Trunchiul şi regiunile componente La suine trunchiul are formă cilindrică.9.15) este poziţionată între gât şi spinare. cu musculatura bine dezvoltată. 9. sin. şalelor şi crupei. şalele. lungă. La unele rase formele acestei regiuni sunt determinate genetic şi reprezintă însuşiri proprii. greabănul este înalt şi mai îngust comparativ cu cel al raselor ameliorate. dorsalis) (fig. Regiunea caracterizează tipul de producţie şi precocitatea materialului biologic. spinarea. Regiunea şalelor (Regio lumbaris) (fig. iar la cele pentru carne. unde este mai larg şi şters formând o linie dreaptă cu regiunile spinării. Are ca bază anatomică ultimele 8-9 vertebre dorsale şi treimea superioară a coastelor delimitată de linia care uneşte unghiul toracal al spetei şi unghiul extern al iliumului. Dimensiunile şi formele acestei regiuni diferă în funcţie de rasă. Este considerat ca defect greabănul ascuţit (“tăios”) şi cel despicat (“spete desprinse”). La rasele primitive. intersubsiorilor. largă. cu musculatura bine dezvoltată şi cu stratul de slănină subţire. regiunea spinării trebuie să fie lungă.16) este situată între greabăn şi şale. şoldului. organele genitale. flancului.2. limitată lateral de regiunea coastelor. La suinele din rasele primitive sau neîngrăşate spinarea este ascuţită şi scurtă. Chester-White. Hampshire. anusul. perineul. În vederea obţinerii de carcase cu proporţie ridicată de carne superioară. având ca bază anatomică apofizele spinale ale primelor 6-7 vertebre dorsale şi cartilagiul de prelungire al spetelor. vârstă.1. rasei Landrace şi scroafelor multipare în faza de gestaţie avansată. 12 .17) se extinde în continuarea spinării şi are ca bază anatomică cele 6 vertebre lombare şi muşchii lombari. sex. dar diferă ca lungime şi lărgime. la cele din rasele pentru grăsime este scurtă şi largă. Regiunea greabănului (Regio interscapularis) (fig. La suine este de dorit ca aceasta să fie lungă. în funcţie de rasă. precum şi de gradul de îngrăşare al fiecărui animal. abdomenul. vârstă şi sex. Tabelul 2 Feţele şi regiunile trunchiului Faţa Superioară Inferioară Laterală Extremitatea anterioară Extremitatea posterioară Regiunea greabănul. Regiunile componente ale trunchiului (unele pereche) se grupează pe cinci feţe (tabelul 2). Astfel. iei pieptul. subsiorilor. spinarea convexă (“de crap”) este caracteristică raselor Duroc. cu straturile musculare şi de grăsime bine reprezentate.

19. Coada. Sternul. Şoldul. Coastele.Carnea obţinută din această regiune este de calitate superioară şi de aceea. crupa formează aşa numita linie dorsală sau “şira spinării”. Flancul. Concavă (“înşeuată”). bine îmbrăcate în masă musculară. 22. sacralis) (fig. coxale şi muşchii jambonului. Greabănul. ea trebuie să fie lungă şi largă. 38. 2. Farkas şi T. 25. 9 Trunchiul şi regiunile componente 15. 21.18) este situată în partea terminală a trunchiului şi are ca bază anatomică oasele sacrale. Lungă. 17. 18. 20.10). sin. La rasele primitive crupa este slab dezvoltată. 10 Diferite forme ale spinării (după N. Fesa. 3. 13 . 1 2 3 4 Fig. Iia. de linia ce uneşte unghiul extern al iliumului cu articulaţia coxalului şi în continuare cu punctul fesei. şalele. Abdomenul. 24. La rasele specializate în direcţia producţiei de carne dezvoltarea crupei descrie lateral un profil corporal în formă de trapez cu baza mare spre înapoi (ex. posterior. spinarea. Regiunea este delimitată anterior de linia imaginară care uneşte unghiurile externe ale iliumului între ele. cu musculatură bine dezvoltată şi cu stratul de slănină cât mai subţire.11). Pop 1985) 1. 16. Dreaptă. cu musculatură uscăţivă şi formă oblică-înapoi (“teşită”) (fig. 4. Dezvoltarea lungimii crupei determină aşa numitele ”şunci descinse”. 9. lateral. a unor defecte la nivelul coloanei vertebrale sau chiar a unei debilităţi congenitale. 23. oblică la unele rase americane şi dublă la rasa Pietrain şi hibrizii pentru carne. Regiunea crupei (Regio glutea. Fig. Împreună cu greabănul. Chiar dacă spinarea este convexă (“de crap”) sau concavă (“înşeuată”) (fig. Convexă (“de crap”). Şalele. Spinarea. La majoritatea raselor de suine ameliorate regiunea este dreaptă. de linia care uneşte tuberozităţile ischiale între ele. Crupa. şalele slabe pot fi consecinţa unei întreţineri defectuoase în perioada de creştere.

3. sternului. Landrace). 2. posterior de abdomen şi lateral de regiunea coastelor . ea face legătura între regiunea grasetului şi părţile laterale ale abdomenului.22) este situată lateral şi inferior faţă de regiunea flancului. braţului. iar inferior de linia care uneşte extremitatea ultimei coaste cu grasetul. crupa slab îmbrăcată în musculatură. 11 Diferite forme ale crupei la suine 1. Îngustă. Mangaliţa) regiunea este mai scurtă şi arcuită. posterior de şuncă. Ca defecte se pot întâlni: crupa “teşită” şi ascuţită. iar flancul trebuie să fie lung. Regiunea sternului (Regio sternalis) (fig.rasa Landrace belgian). Regiunea coastelor (Regio costalis) (fig. regiunea este mai lungă şi cu un strat mai subţire de grăsime. anterior de linia ce trece pe curbura ultimei coaste. Dezvoltarea cutiei toracice.9.9. Lungimea ei este corelată cu lungimea şalelor şi a trunchiului. Lungimea coastelor este strâns legată de lungimea spinării şi implicit de o producţie ridicată de carne în carcasă. Constituită dintr-o pliere a pielii în faţa rotulelor (patelelor).19) ocupă suprafaţa cea mai mare de pe părţile laterale ale trunchiului. abdomenului şi flancului. Delimitată anterior de către subsiori şi piept. Distanţa dintre cele două şolduri exprimă lărgimea crupei şi oferă indicii asupra producţiei de carne. bine îmbrăcat în musculatură. Farkas şi T.9.20) face trecerea între trenul mijlociu şi cel posterior al corpului animalului fiind delimitată superior de şale. Regiunea şoldului (Regio tuberis coxae) (fig 9.9. Largă. Regiunea iei (Regio plica lateralis) (fig. 1985) 4 Fig. rasa Pietrain). Dreaptă. respectiv a regiunii coastelor este asociată cu o dezvoltare corespunzătoare a organelor circulatorii şi respiratorii (un torace scurt şi îngust poate conduce la insuficienţe cardiace şi respiratorii – ex. Pop. iar la cele specializate în direcţia producţiei de carne. Regiunea este mai scobită la exemplarele slab întreţinute şi la scroafele în lactaţie. Apare evidenţiată la formele primitive şi la cele aflate în stare proastă de întreţinere (cahectice). Regiunea flancului (Regio paralumbalis) (fig. crupa scurtă şi îngustă (sub formă “de acoperiş”). La rasele de suine specializate în direcţia producţiei de grăsime (ex.21) are ca bază anatomică unghiul extern al osului iliac. spinării. 1 2 3 (după N. Totodată.23) se extinde în partea anteroinferioară a trunchiului şi are ca bază anatomică osul sternal. fiind înconjurată de regiunile: spetei. larg şi adânc. datorită prezenţei a 1-2 perechi de coaste în plus (ex. 14 . o crupă bine dezvoltată în lungime şi lărgime conferă scroafelor condiţii favorabile actului de parturiţie. 4. Teşită.lungimea şi lărgimea sternului determină buna sau slaba dezvoltare a cutiei toracice.

Regiunea anusului (Regio anus. La masculi.24) porneşte de la apendicele xifoidian al sternului (cu care se mărgineşte anterior). În partea terminală. Regiunea pieptului (Regio prepectoralis. iar la unii vieri.9. sin. numit “canaf”. Presternalis) cuprinde extremitatea anterioară a trunchiului. Pietrain. bine dezvoltat şi în profil paralel cu linia dorsală a trunchiului. acoperită cu păr şi purtată atârnat – aspect întâlnit şi în cazul animalelor bolnave. Cutia toracică sau coşul pieptului (Regio pectoralis) este formată prin închidere de către: regiunile greabănului. vulva. sin. sternului. Asemenea smoc este vizibil la rasele primitive şi insesizabil la cele specializate în direcţia producţiei de carne. La rasele de suine specializate în direcţia producţiei de grăsime şi la scroafele gestante abdomenul este lăsat în jos. până la regiunea inghinală care o delimitează posterior. sin. între cele două articulaţii scapulo-humerale. Ea adăposteşte organele principale ale circulaţiei şi respiraţiei. Pieptul larg şi adânc condiţionează o bună dezvoltare a membrelor anterioare. până la regiunea inghinală. cu sfincterul anal puternic şi elastic. Această regiune are ca bază anatomică muşchii abdominali şi tunica fibroasă abdominală.25) este situată pe extremitatea posterioară a trunchiului şi are ca bază anatomică vertebrele coccigiene şi musculatura inserată pe acestea. iar la femele. iar la cele primitive. Regio sphincter ani extremus) este reprezentată de deschiderea terminală a tubului digestiv. coada prezintă un smoc de păr mai des şi lung. coastelor. La suine este de preferat o regiune inghinală lungă şi largă. pe perineu sunt situate testiculele. intersubsiorilor şi despărţită de cavitatea abdominală printr-un perete musculoaponevrotic (diafragma). sau indivizi poate conduce la insuficienţă pulmonară sau cardiacă (ex. Regiunea cozii (Regio cauda. La suinele domestice coada este subţire.9. Această deschidere trebuie să fie normală ca aspect şi aşezare. a cutiei toracice şi a trenului anterior. de la anus. Este de dorit ca abdomenul să fie lung. Regiunea inghinală (Regio annulus inguinalis superficialis) este situată în locul de detaşare a membrelor posterioare de trunchi. Regiunea perineului (Regio infra ani) se întinde între cele două fese. Mangaliţa). 15 . La suinele bine întreţinute regiunea este rotunjită.Regiunea abdomenului (Regio abdominis) (fig. potrivit de lungă şi răsucită. iar dezvoltarea ei este determinată de dimensiunile crupei şi abdomenului. Lungimea şi lărgimea acestei regiuni condiţionează o mare vitalitate a organismului care se manifestă printr-o serie de însuşiri productive. capabilă să permită o bună dezvoltare a glandei mamare (la femele). pieptului. flancului şi iei. iar limitele laterale sunt reprezentate de regiunile coastelor. acoperită de muşchi şi grăsime subcutană. precum şi la animalele slabe sau bolnave acesta poate fi supt (“ogărăsc”). Slaba dezvoltare a cutiei toracice la unele rase. groasă. Regiunea subsiorilor (Regio fossa axillaris) este situată la locul de detaşare a membrelor anterioare de torace şi delimitează lateral regiunea intersubsiorilor (Regio interaxillaris). coada este lungă. Regio radicis caudae) (fig.

numărul mameloanelor este corelat pozitiv cu numărul purceilor la fătare (prolificitatea biologică). La vier.Regiunea testiculelor (Regio testis) se află situată pe treimea mijlocie a perineului. 4-5 perechi la formele de suine primitive. 7-8 perechi la formele de suine ameliorate. 9. de vaginită. Testiculele trebuie să fie bine ataşate de baza de susţinere. Regiunea mamelei (fig. de vulvită. Tot în cadrul acestei regiuni se află situat “furoul” (teaca penisului) care se deschide în regiunea ombilicală de pe abdomen. Ea trebuie să fie proporţional dezvoltată în raport cu vârsta şi starea fiziologică a femelei. la formele de suine sălbatice. 1 2 Fig. abdomenului şi inghinală. între învelitorile testiculelor). acesta este relativ subţire şi se termină cu un gland de forma unui “tirbuşon”. Ugerul (fig. nu se admit la reproducţie. Regiunea vulvei (Regio pudendum femininum) este situată pe treimea superioară a perineului şi este formată din două labii (buze) dispuse vertical şi două comisuri. de rupere a buzelor vulvei datorită fătărilor distocice. Regiunea penisului (Regio urogenitalis) reprezintă organul copulator al masculului. Farkas şi T. Pop. În alcătuirea acestei regiuni intră cele două gonade situate cu axul mare în direcţia verticală. 2. prelungirea penisului în erecţie se realizează pe seama “S”. 1985) 1. protejate de o învelitoare externă comună (scrotum).lui penian din dreptul perineului. care devine rectiliniu. Mamelă globuloasă-simetrică. 12 Forme de mamele şi mameloane (după N. prolaps vaginal .toate manifestate prin scurgeri purulente şi proliferarea mucoasei vaginale. Corpii cavernoşi fiind slab dezvoltaţi. egal dezvoltate şi cu o consistenţă elastică la palpare. Adesea se întâlnesc cazuri de hermafroditism. În general. Numărul mameloanelor este de 1 până la 4 perechi.24) sau ugerul (Regio glandula mammaria) este situată pe aproape toată partea ventrală a trunchiului suprapunându-se pe regiunile sternului. iar fiecare compartiment se termină cu câte un mamelon (sfârc). 16 . metrită. Compartimentele mamelei trebuie să fie bine dezvoltate. globuloase. egal distanţate şi dispuse simetric faţă de linia mediană a abdomenului (cele pectorale sunt mai puternic vascularizate şi secretă o cantitate de lapte mai mare decât cele abdominale sau inghinale).12) este divizat în 12-14 compartimente care funcţionează independent unul de celălalt. Masculii monorhizi (cu un singur testicul coborât în bursa testiculară) şi cei criptorhizi (fără nici un testicul coborât în bursa testiculară). Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei care prezintă hernia inghino-scrotală (pătrunderea unei părţi a intestinului prin inelul inghinal. Mamelă cu compartimente nefuncţionale şi sfârcuri asimetrice.

la nivelul acestei regiuni apare o calozitate a pielii (“scut”). Regiunea trebuie să fie bine prinsă de trunchi şi încărcată cu muşchi. Ca o particularitate a glandei mamare la suine se poate preciza faptul că aceasta este lipsită de cisterne galactofore.3.2.26) este aşezată din direcţia supero-posterioară spre infero-anterioară. la acestea din urmă stratul de grăsime este subţire. (de 4-5 ani). coroana. gamba. la scroafă secreţia laptelui este declanşată de prezenţa şi guiţatul purceilor la supt. iar la vierii mai în vârstă. fluierul. unul sau mai multe compartimente îşi pot reduce şi chiar sista funcţiile de secreţie a laptelui. rasa Pietrain) cele două spete sunt puternic dezvoltate.Datorită unor infecţii sau traumatisme. unghiile. de o parte şi de alta a toracelui. iar cele posterioare au rolul principal în propulsia întregului corp. Spetele desprinse (“descusute”) exprimă slăbirea constituţiei şi atrag după sine deplasarea greoaie a animalului. jaretul. 1. deoarece. Ea acoperă primele 7-8 perechi de coaste. braţul. asemănătoare celei întâlnite la mistreţ. Tabelul 3 Regiunile membrelor Membrele Anterioare partea superioară partea inferioară Posterioare partea superioară partea inferioară Regiuni spata. antebraţul. la scroafele multipare. La unii indivizi (ex. Membrele şi regiunile componente Asemenea celorlalte specii de mamifere terestre cu interes de fermă şi la suine membrele reprezintă organele de suport şi de deplasare. chişiţa. fluierul. 17 . coroana. pe membrele anterioare se disting: Regiunea spetei (Regio scapularis) (fig. tendonul. cotul. glezna. 13. Această regiune este mai evidentă la rasele pentru carne şi la exemplarele slab întreţinute. Practic. umărul.1.13. iar baza anatomică este formată din osul spetei (scapulum). glezna. chişiţa. formând aşa numitele "şunci anterioare". Regiunea umărului (Regio articulationis humeri) (fig. genunchiul. unghiile coapsa şi fesa grasetul. Începând de sus în jos. Atât membrele anterioare cât şi cele posterioare se împart în regiuni superioare (cele lipite de trunchi) şi în regiuni inferioare (cele detaşate de trunchi) (tabelul 3). Cele anterioare sunt mai apropiate de centrul de greutate al corpului şi servesc ca organe de suport (de sprijin).27) face legătura între spată şi braţ şi are ca bază anatomică articulaţia scapulo-humerală.

Regiunea gleznei sau a buletului (Regio metacarpo-phalangea) (fig.33) are ca bază anatomică articulaţia metacarpo-sesamo-falangiană. regiunea este subţire şi acoperită cu un strat muscular slab dezvoltat. tendoanele extensoare şi flexoare. uscăţivă şi puternică. la animalele tinere apar prematur calozităţi şi exostoze (oase moarte). 37. bine dezvoltată şi fără tare cutanate sau osoase. 38. 28. Regiunea fluierului (Regio metacarpi) (fig. 29. iar prin direcţie trebuie să formeze cu solul un unghi de 60-650. Umărul.13. cu rol deosebit în locomoţie. Fig. având ca bază anatomică primele două oase falangiene. Coapsa. Regiunea braţului trebuie să fie bine prinsă de regiunile învecinate şi acoperită cu musculatură dezvoltată. Coatele trebuie să fie proporţional dezvoltate.31) prezintă ca bază anatomică articulaţia radio-cubito-carpo-metacarpiană.29) este situată la nivelul de detaşare a membrului anterior de trunchi şi are ca bază anatomică apofiza olecraniană a osului cubitus. Jaretul. iar perimetrul fluierului oferă informaţii asupra dezvoltării scheletului osos. Prezintă poziţie oblică spre înapoi. Regiunea chişiţei (Regio phalangis proximalis) (fig. regiunea trebuie să fie uscăţivă. 32. Chişiţa. 30. 31.34) este situată între gleznă şi coroană. având ca bază anatomică osul humerus. 13 Membrele şi regiunile componente 26. Gamba. Spata.13. respectiv “călcătura de urs”.13. 33.13. puternică. 40. În condiţii de întreţinere necorespunzătoare (pe pardoseli dure şi fără aşternut). Glezna. Regiunea cotului (Regio olecrani) (fig. 18 . Regiunea genunchiului (Regio carpi) (fig. 36. Fluierul. Carnea de pe regiunea antebraţului este slab dezvoltată. Antebraţul. În mod normal este de dorit ca această regiune să aibă o poziţie verticală. Braţul. prin selecţie nu s-a urmărit dezvoltarea acesteia. Coroana. 41. uscăţive şi paralele cu planul median al corpului. Formarea unui unghi mai deschis sau mai închis conduce la defectul de aplomb numit “călcătura de ţap”. Regiunea este de formă cilindrică. 39. 27. iar de dezvoltarea ei depinde soliditatea membrelor. cu baza mare în sus. Grasetul. deoarece.32) este constituită din oasele metacarpiene. 34.13.28) este situată în continuarea spetei şi a umărului.13. 35. Regiunea antebraţului (Regio antebrachi) (fig.Regiunea braţului (Regio brachii) (fig. legându-se de regiunea cotului. În condiţii de întreţinere necorespunzătoare (pe pardoseli dure şi fără aşternut) apare frecvent calozitatea tegumentului şi inflamaţia articulaţiei. cu musculatura bine dezvoltată şi tendoane puternice. La suine. Genunchiul. potrivit de lungă. Fesa. În mod normal. Unghiile. cu scopul de a determina aplomburi corecte la membrele anterioare.30) se întinde în continuarea regiunii cotului şi are forma unui trunchi de con turtit lateral.13. Cotul. oasele sesamoide împreună cu pintenii.

iar baza anatomică este reprezentată de osul femur şi muşchii coapsei. Regio gamba) (fig. La membrele posterioare se disting: Regiunea coapsei (Regio femoris) (fig. coapsele sunt pline.13. având ca bază anatomică oasele tibia şi fibula. această regiune concură la obţinerea unor şunci bine dezvoltate. cu coarda jaretului bine dezvoltată în vederea asigurării unei mobilităţi corespunzătoare a animalului. având ca bază anatomică articulaţia femuro-tibio-rotuliană.37) este situată între crupă şi gambă. Duroc.13. La suine. Hampshire). sin. grasetul trebuie să fie situat în direcţia planului longitudinal al corpului. iar inferior de regiunea jaretului. la nivelul acestei regiuni se produc inflamaţii până la mortificări aproape ireversibile de ţesuturi.13. iar direcţia oblică spre înapoi formează un unghi de 150-1600 cu fluierul.35) prezintă ca bază anatomică articulaţia dintre falangele 2 şi falangele 3. chişiţei.13.13. Pentru a determina aplomburi corecte ale membrelor posterioare. 19 .40) este legată superior de graset. Gamba este distanţată de trunchi şi are formă conică cu baza mare în sus.41) are ca bază anatomică articulaţia tibio-metatarsiană. Făcând parte din şuncă este de dorit ca această regiune să fie bine îmbrăcată în muşchi.36) reprezintă partea terminală a membrelor şi are ca bază anatomică falanga a III-a. puternice şi elastice pentru a amortiza eficient şocurile mecanice pe timpul deplasării. iar la materialul biologic suin destinat reproducţiei îngrijirea unghiilor este obligatorie. Cât privesc regiunile fluierului. Anterior. Regio ungulae) (fig.Regiunea coroanei (Regio phalangis mediae) (fig. Datorită traumatismelor frecvente. Regiunea jaretului (Regio tarsi) (fig. gleznei. Creşterea exagerată a cutiei de corn conduce la îngreunarea mişcărilor. mai uscăţivă şi mai evidentă la cele cu întreţinere necorespunzătoare.39) face legătura între coapsă şi gambă. sin. spre înapoi.13. În funcţie de lungime. iar posterior de fesă.38) este situată în continuarea coapsei. Regiunea gambei (Regio crus. Regiunea grasetului (Regio genus sau Regio patella) (fig. având ca bază anatomică muşchii fesieri. acestea sunt relativ asemănătoare cu cele de la membrele anterioare. Unghiile trebuie să fie consistente.13. coroanei şi a unghiilor de la membrele posterioare. Regiunea este mai rotundă şi mai plină la suinele bine întreţinute. Regiunea fesei (Regio femoris caudalis) (fig. Regiunea unghiilor (copita sau ongloanele) (Regio phalangis distalis. bine conturate şi descinse până spre regiunea jaretului. regiunea este limitată de flanc şi graset. lărgime şi gradul de îmbrăcare cu muşchi. precum şi îmbrăcămintea cornoasă a acesteia. Regiunea trebuie să fie largă. Cât privesc rasele de suine specializate pentru producţia de carne (Landrace. coapsa are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte producţia de carne – mărimea şi calitatea jambonului fiind dependente de gradul de dezvoltare al acesteia. La rasele primitive regiunea coapselor este slab îmbrăcată în muşchi şi asociată cu regiunea gambei slab dezvoltată. bine conturată. coapsă şi fesă.

lateral. 1 2 3 4 5 6 Fig. În staţiune liberă. În formă de “X”. prin atitudine se înţelege poziţia pe care o are animalul atunci când stă pe loc.4. Şunci destinse.2. 3. atât la membrele anterioare cât şi la cele posterioare. 2. iar apoi aprecierea pe rând a acestora . Atitudinea în staţiune poate fi: liberă sau forţată. membrele anterioare suportă o greutate cu 15-20% mai mare decât cele posterioare).1. iar capul şi gâtul sunt orientate corect. Jaret şters (“călcătură de ţap”). Această poziţie poate fi în staţiune (când animalul stă în sprijin pe cele patru membre) sau în decubit (când animalul este culcat) (fig. În decubit. Atitudini şi aplomburi În termen zootehnic. cât şi din punct de vedere tehnologic (animalele cu membrele corect dezvoltate sunt mai rezistente la pardoseli dure şi la deplasări). masa lui fiind susţinută în principal pe un biped lateral şi pe cel anterior sau posterior opus (de regulă.1.15 Aplomburi ale membrelor la suine 1. 1 2 Fig 14 Atitudini la suine 1. 14). Tot în termen zootehnic. La suine. fătării scroafelor şi alăptării purceilor. În staţiune forţată (staţiune de aplomb) animalul se sprijină în mod egal pe toate cele patru membre. Atitudinea în decubit se întâlneşte pe timpul odihnei animalelor. 2. 6. prin aplomb se înţelege poziţia şi direcţia pe care o au membrele animalului în staţiune forţată. Cunoaşterea şi stabilirea aplomburilor se impune la toate categoriile de suine. ca defecte de aplomb mai des întâlnite sunt: membre în formă de “X”. Coapsă şi fesă slab dezvoltate. 4. 5. animalul se sprijină pe cele patru membre în mod inegal. Examinarea aplomburilor se face aşezând animalul pe un teren neted care să permită repartizarea uniformă a masei corporale pe cele patru membre. dinainte şi dinapoi. Soliditatea membrelor şi corectitudinea aplomburilor prezintă importanţă atât din punct de vedere genetic (se transmit la descendenţi). 20 . În staţiune. Jaret săbiat (“călcătură de urs”). dar mai ales la cele destinate reproducţiei. În formă de “O”.

1. “călcătură de urs” şi “călcătură de ţap” (fig.2. dar are valoare orientativ-subiectivă datorită faptului că animalele se examinează cu ochiul liber. În mod normal.2. este vioi. Utilizarea uneia sau alteia din cele trei metode se stabileşte pe baza unor criterii impuse de scopul şi exigenţa aprecierii. 21 . a direcţiei şi integrităţii acestora.15). fie printr-un calificativ general. unde se apreciază fiecare regiune corporală în parte. efectuarea examenului sintetic al exteriorului oferă posibilitatea definirii cât mai precise a conformaţiei şi constituţiei corporale a indivizilor – aspect esenţial în ceea ce priveşte selecţionarea materialului biologic pentru prăsilă. Aplicarea metodei necesită experienţă în aprecierea exteriorului. La suine. 1. somatometria şi somatografia. 1. metoda punctelor. etc. În continuare se trece pe rând la examinarea liberă a dimensiunilor şi volumului diferitelor regiuni. iar rezultatul poate fi exprimat.de “O” (cambrate). În staţiune se apreciază mai întâi starea de sănătate a animalului ţinând cont de faptul că semnele majore care definesc organismul sănătos sunt legate de integritatea de structură şi funcţionalitate anatomică.2. Ca metode utilizate pentru identificarea elementelor de morfostructură şi funcţionale în cazul examenului sintetic al exteriorului se remarcă: somatoscopia. se deplasează uşor. consumă raţia cu poftă. Tehnica examenului sintetic Faţă de examenul analitic al exteriorului. Temă: După prezentarea teoretică pe planşe şi mulaje a tematicii legată de examenul analitic al exteriorului la suine. fie prin punctaj. de jaret “şters”. studenţii vor face observaţii şi notaţii directe pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei.2. animalul sănătos prezintă o conformaţie şi constituţie corporală viguroasă. un ochi bine format pentru depistarea defectelor şi evaluarea justă a calităţilor de conformaţie şi constituţie a suinelor stabilite prin examenul analitic al exteriorului. metoda dreptunghiurilor şi a profilelor (ultimele două fiind tot mai rar folosite). examenul sintetic constă în aplicarea unor tehnici care permit stabilirea proporţionalităţii dezvoltării tuturor regiunilor corporale şi îndeosebi a modului în care acestea se îmbină între ele. atât în staţiune cât şi în mers. organizaţi pe microcolective de lucru. reacţionează uşor la stimulii externi. Ca tehnici de lucru se utilizează metoda liberă. Somatoscopia Somatoscopia presupune aprecierea conformaţiei şi constituţiei cu ochiul liber. Metoda liberă constituie modul cel mai rapid şi expeditiv de apreciere a conformaţiei şi constituţiei corporale la suine.

atât la masculi. spinare. mediocru. Indiferent de vârsta materialului biologic. etc.În situaţia în care animalul se doreşte a fi destinat prăsilei. o examinare atentă se va face asupra organelor genitale. abdomen) Jamboane şi spete Membre şi ongloane Mameloane Tipicitatea de rasă şi robusteţea Total Nota maximă Grupa I Grupa a II a 10 10 10 10 15 20 25 20 100 25 20 15 20 100 Nota minimă Grupa I Grupa a II a 5 5 5 10 15 10 10 10 10 10 - În funcţie de punctajul obţinut (tabelul 4) şi de clasa de încadrare (tabelul 5) suinele pot fi admise sau nu la reproducţie. calitatea extensiilor şi flexiilor la nivelul tuturor articulaţiilor mobile şi semimobile. bun.Z. etc.grupa a II-a). Această metodă este mai exactă şi mai obiectivă decât metoda liberă. acordarea punctelor se face în conformitate cu anumite norme elaborate periodic de către Ministerul Agriculturii prin A. defectele de aplomb. legăturii cu regiunile învecinate. Edelschwein. Rezultatele examinării prin metoda liberă se pot exprima. nu se admit pentru prăsilă animalele care nu au obţinut un punctaj corespunzător pentru acest caracter (nu se pot acorda 15 puncte când individul apreciat. cât şi la femele.Marele alb. Tabelul 4 Tabel de punctare Specificări cap şi gât Trunchi (cutia toracică. Hampshire. când are mai puţin de 12 sfârcuri normale.A. Cornwall. fie prin notări pe scara 1-5. precum şi stabilirea diferitelor defecte de aplomb. la grupa a II-a).R. Wessex. . Metoda se aplică numai la indivizii care au depăşit o anumită masă corporală (60 kg la rasele materne . Landrace. (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie). aprecierea debutează prin examinarea animalelor în vederea depistării unor anomalii congenitale. Yorkshire. nu are minimum 14 sfârcuri normale la rasele din grupa I şi respectiv 10 puncte. satisfăcător şi nesatisfăcător. precum şi asupra regiunii glandei mamare. pe animal se pot identifica: eventualele şchiopături cu sediul şi gravitatea lor. Metoda punctelor reprezintă un mod expeditiv de apreciere a conformaţiei şi constituţiei corporale la suine. Apoi.N.Duroc. În mers. deoarece constă într-o examinare mai amănunţită a exteriorului animalului. Metoda se practică în mod curent în cadrul fermelor de selecţie şi testare situate în vârful piramidei ameliorării suinelor. Pietrain. Pornind de la importanţa care se acordă producţiei glandei mamare. funcţionalităţii. se trece pe rând la analiza şi aprecierea prin punctare a fiecărei regiuni corporale sub aspectul structurii. iar rezultatele trebuie consemnate într-un tabel sau fişă de punctare. indiferent de sex. indiferent de sex . 22 .grupa I şi 50 kg la rasele paterne . la standarde europene. fie prin calificativele: foarte bun. Pentru a avea un caracter unitar şi comparabil în apreciere. etc.

12. Gât scurt. Şunci anterioare dezvoltate. 13.Se pot include la reproducţie numai vieruşii care obţin minimum 65 de puncte şi scrofiţele. este considerată o metodă somatoscopică ajutătoare care încearcă să oglindească cât mai fidel unele calităţi sau defecte deosebite de exterior ale indivizilor. 18. 20. deşi nu mai este utilizată în practica aprecierii valorii materialului biologic suin. Aplomb anterior corect. Crupă ridicată. 32. Înalt în picioare. Cap grosolan. 17. Piept dezvoltat. Conformaţie proporţională. Coaste arcuite. Coate de vacă. Călcătură de urs. 27. A B 23 . 30. 15. 14. Corp slab dezvoltat. 26. Farkas şi T. 8. 3. 29. Spinare lăsată. Lăsat înapoia greabănului. 7. Spinare lungă. 16 Semne convenţionale utilizate în metoda dreptunghiurilor (după N. 34. Piept adânc. Gât subţire. Gât gros. 35. pe un dreptunghi sau pe un profil corporal dinainte desenat se marchează particularităţile individuale de conformaţie şi constituţie. Membre în “X”. 24. Membre posterioare drepte. Spată desprinsă. Şunci posterioare defectuoase. Umeri desprinşi înapoia spetelor. 16. 4. Alături de tabelul de punctare exemplificat în tabelul 4 sau într-o fişă separată. Şunci anterioare defectuoase.17). Trunchi scurt. Spinare solidă. Spinare de crap. 21. 19. Tabelul 5 Limite de încadrare a suinelor în clasele parţiale după conformaţie-constituţie (puncte) Sexul Masculi Femele Record 90 şi peste 90 şi peste Elită 89-80 89-80 I 79-65 79-65 a II-a 64-55 Metoda dreptunghiurilor (fig. 28. Dezvoltare bună. Şunci posterioare dezvoltate. 37. Crupă ascuţită. 10. 2. 16. 31. 33. 23. Fig. Jaret săbiat. 25. Grebăn ascuţit. 9. Crupă teşită. 11. Spinare scurtă. 5. 6. minimum 55 de puncte. Pop. Flancuri scobite. Gât lung. folosind anumite semne convenţionale. 1985) 1. Profil concav. 36. 22.

Dinu. Membre săbiate. Pentru aceasta se recomandă ca animalul supus examenului sintetic prin somatometrie să fie aşezat pe un teren plan. 17 Semne convenţionale utilizate în metoda profilelor (după N.Piept larg. 2.18). 4. 6. 3.măsurători de conformaţie (permit aprecierea precisă a dezvoltării şi conformaţiei corporale a animalului viu). Profil drept. 6. adâncimi.2. Piept îngust . 1985) A. iar citirea valorilor trebuie făcută şi înregistrată cu mare atenţie. Urechi orizontale.Farkas şi T. 3. Şunci pline. 5. Crupă dreaptă. 2. Lungimea oblică a trunchiului. C. În funcţie de scopul propus.2. 9. 7. Membre în “X”. Ca instrumente de lucru se folosesc: bastonul Lydtin (zoometrul). în poziţie de amplomb. 8. compasul Wilkens. lărgimi. 3. 9. la animalele tinere în perioada de creştere). Păr normal. Piept normal. 7.2. Păr des. Înălţimea la spinare. măsurătorile corporale pot fi: de înălţimi. Efecturea măsurătorilor reclamă multă răbdare şi conştiinciozitate. 2. Cap uscat. cântarul (fig. .de regulă.măsurători de masă (oferă informaţii asupra dezvoltării corporale a animalului viu). 6. perimetre şi unghiuri. 1969) 1. Şunci deschise. 2. Piept larg. 3. B. Înălţimea la crupă. Pop. 1. Crupă normală. Cap lung.C D Fig. determinarea dimensiunilor corporale la suine presupune: . 2. Urechi drepte. 3. 1. Păr rar.19) şi panglica. În funcţie de natura lor. 5. 6. Perimetrul toracelui. 1. 4. 5. 24 . Cap normal. 4. Crupă teşită. 5.18 Diverse măsurători directe pe animalul viu (după M. . 5. Profil concav. 1. Profil normal. Urechi blegi.măsurători de creştere (permit stabilirea dezvoltării corporale şi se aplică la anumite intervale de timp . Chişiţe moi. . Fig. 4. 1. Şunci şterse. Şale înguste. Înăltimea la greabăn. Somatometria Somatometria sau biometria constă în aprecierea conformaţiei şi constituţiei suinelor prin efectuarea de măsurători directe pe animalul viu (fig. 8. 4. goniometrul. Spinare înşeuată. Păr normal. Ştrangulat înapoia spetelor. D. Spinare de crap.

valori mai mari cu 2-3 cm faţă de înălţimea la greabăn şi reprezintă un caracter obligatoriu de rasă.20.înălţimii la greabăn (fig. “a toracelui”.2) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin. Această dimensiune serveşte la stabilirea gradului de înclinare a crupei şi are valori mai mici decât înălţimea la crupă. 2. . “a bazei cozii”. . “a greabănului”. 5. 1 2 3 4 5 Fig. între punctul greabănului şi stern). Cântarul.1) (se măsoară cu ajutorul panglicii de-a 25 . această dimensiune reprezintă circa 50-60% din înălţimea la greabăn.înălţimii crupei (fig. 2. 3. Spădaru.19 Instrumentar folosit în somatometrie 1.4) (se măsoară cu bastonul Lydtin sau cu compasul Wilkens. “a spinării”. la articulaţia sacro-coccigiană). de la sol la apofiza spinoasă a ultimei vertebre dorsale). Compasul Wilkens. Măsurătorile de lungimi constau în determinarea: . Măsurătorile de înălţimi constau în determinarea: .lungimii corpului (fig. de la sol până la punctul cel mai înalt al regiunii greabănului). Această înălţime prezintă în general.20. Bastonul Lydtin (zoometrul).3) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin. “a crupei”. 4. 1997) 1. .înălţimii toracelui (adâncimea toracelui) (fig. 20 Măsurători de înălţimi (după F. 3. de la sol. 4. de la sol până la punctul de intersecţie al coloanei vertebrale cu linia imaginară dintre cele două şolduri sau la punctul cel mai înalt al osului sacral).înălţimii la spinare (fig.5) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin.20. Goniometrul.1 2 3 4 Fig. De regulă.20. .21. Toate aceste măsurători trebuie completate cu măsurătorile de masă corporală.1) (se măsoară vertical cu bastonul Lydtin.20.înălţimii la baza cozii (fig.

între articulaţiile coxo-femurale.2) (se măsoară cu ajutorul bastonului Wilkens de la articulaţia scapulo-humerală.22. . la punctul fesei). 21 Măsurători de lungimi (după F. Spădaru.1 2 3 4 5 Fig. 1997) 1.5) (se poate măsura în trei locuri: între şolduri = lărgimea mare a crupei. 4. 5.22. de la tuberozitatea anterioară a şoldului. 22 Măsurători de lărgimi (după F.lărgimii pieptului (fig. Măsurătorile de perimetre constau în determinarea: 26 . 1 2 3 4 5 Fig.21.4) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens. .5) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens. 3. până la convexitatea maximă a ultimei coaste). 2. 3. “a toracelui”. “a toracelui”. “a crupei”. . Spădaru. imediat înapoia spetelor).de la ceafă.1) (se măsoară cu panglica sau cu compasul Wilkens între punctele proeminente ale orbitei).3) (se măsoară cu ajutorul panglicii sau compasului Wilkens. “a pieptului”. Măsurătorile de lărgimi constau în determinarea: . “a corpului”.lungimii toracelui (fig. 2.lărgimii crupei (fig.21.22.21.22. . de la proeminenţa anterioară a articulaţiei scapulo-humerale.2) (se măsoară cu ajutorul compasului Wilkens considerând distanţa dintre cele două articulaţii scapulo-humerale). 1997) 1.22. . “oblică a trunchiului”.lărgimii frunţii (fig.lărgimii toracelui sau diametrul bicostal (fig.3) (se măsoară cu ajutorul bastonului Lydtin sau compasului Wilkens. 4.21.4) (se măsoară între vârfurile apofizelor transversale a celei de-a IV-a vertebre lombare).lungimii urechilor (fig. până la vârful pavilionului urechilor. 5. de la baza. lungul şirei spinării . a urechilor”. pe partea externă). între punctele fesei = lărgimea mică a crupei). “a crupei”. la baza cozii). “a şalelor”.lungimii oblice a trunchiului (fig. . -lărgimii şalelor (fig.lungimii crupei (fig. la proeminenţa posterioară a ischiumului). . “a frunţii”.

La vârsta de 21 de zile un purcel trebuie să cântărească în medie.23.fie individual.perimetrului fluierului (fig. iar cei sub 0. La naştere cântăririle purceilor se fac imediat după terminarea parturiţiei. până spre înţărcarea purceilor.2) (se măsoară cu ajutorul panglicii în 1 2 Fig. masa corporală a fiecăruia trebuie să fie de circa 14 kg (sunt considerate foarte bune valorile individuale de 16-20 kg şi slabe cele de 12-13 kg). cerinţele U.E.8 kg sunt consideraţi ca produşi neviabili (mai nou. Capacitatea de alăptare a scroafei este apreciată în mod corect atunci când. înapoia spetelor). Acţiunea are drept scop cunoaşterea gradului de dezvoltare a scroafelor şi vierilor adulţi în vederea încadrării lor într-o clasă sau alta după acest criteriu.perimetrului toracic (fig. 1997) 1. La 3 săptămâni (21 de zile) purceii se cântăresc pentru a aprecia însuşirea privind producţia de lapte a scroafei (capacitatea de alăptare).2 kg. ştiindu-se că la acest termen. Cântărirea din an în an este recomandabilă toamna înainte de bonitare şi clasare. deoarece curba producţiei de lapte creşte până la 3 săptămâni. La înţărcare cântărirea se face cu scopul de a cunoaşte dacă dezvoltarea purceilor este normală.3) unghiul fronto-nazal sau la membrele posterioare unghiul jaretului. “ fluierului”. cu scopul urmăririi dezvoltării normale. . Determinările de masă corporală se fac prin cântărirea materialului biologic. dimineaţa înainte de administrarea primului tain . în jurul cutiei toracice. în funcţie de scopul urmărit şi la anumite date consacrate pentru specia suină. ca fiind normală la 1. Cântărirea din lună în lună se face după înţărcare. Măsurătorile de unghiuri la suine se efectuează numai la profilul capului. până la această vârstă purceii se dezvoltă pe seama laptelui matern. zona cea mai subţire a fluierului de la un membru anterior). corespunzătoare condiţiei de animal de reproducţie (dezvoltarea se consideră normală dacă porcii tineri cresc de la o lună la alta cu circa 10-14 kg). până la intrarea la reproducţie (9-10 luni). fie în grupuri mici. 2. iar apoi procesele de creştere se desfăşoară şi pe seama hranei suplimentare.1) (se măsoară cu ajutorul panglicii. determinând cu ajutorul goniometrului (fig. Înţărcarea purceilor de reproducţie destinaţi selecţiei se face de regulă la vârsta de 8 săptămâni (56 de zile). iar apoi începe să scadă treptat. 23 Măsurători de perimetre (după F. 19. consideră masa unui purcel la naştere. Masa corporală medie normală a unui purcel la naştere trebuie să fie de 1. 27 . circa 5 kg.. Spădaru.4 kg). “ toracelui”.23. timp de 21 de zile este suptă de cel puţin 7 purcei (este normal să fie cuprinsă între 35-50 kg = masa corporală a lotului de purcei la vârsta de 21 de zile). care la prima montă trebuie să fie de circa 110 kg la scroafe şi de circa 120 kg la vieri în stare de întreţinere normală. S-a convenit ca aprecierea capacităţii de alăptare a scroafelor să fie făcută la 21 de zile. Totodată.

valori relative. kilograme. determinarea gradului de omogenitate a materialului biologic şi a unor aptitudini de producţie. Ig în care: Vr – valoarea relativă. Va – valoarea absolută a însuşirii de raportat. în studiul şi aprecierea exteriorului se utilizeză numeroşi indici. prelucrate statistic şi folosite practic sub formă de: valori absolute. Acest mod de exprimare permite ca în examinarea suinelor să se poată aprecia proporţionalitatea dimensiunilor pe regiuni corporale sau pe ansamblu. La suine. Adică: lărgimea toracelui (cm) 28 . Adică: lungimea trunchiului (cm) i.) – reprezintă raportul dintre lungimea trunchiului şi înălţimea la greabăn. organici. în luna a II-a de gestaţie sau la începutul lunii a III-a. Pentru cunoaşterea cât mai reală a gradului de dezvoltare a scroafelor adulte.f. (%) = -----------------------------------. lungimea trunchiului sau semisuma dintre acestea. etc).Indicele formatului corporal transversal (i. Operaţiunile se pot face însă. prin coroborare cu alţi indici de conformaţie şi producţie este posibilă atribuirea clasei generale ca material biologic pentru reproducţie. . sau numai asupra trunchiului. Datele biometrice obţinute prin somatometrie pot fi ordonate.l.) – reprezintă raportul dintre lărgimea toracelui şi înălţimea la greabăn. . . care se pot grupa în patru categorii: de format.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Valoarea acestui indice creşte de la naştere la adult şi are valori de circa 120% la rasa Mangaliţa.l. indici corporali sau reprezentări grafice. Dimensiunile etalon mai des folosite sunt: înălţimea la greabăn. Ig – înălţimea la greabăn.Valorile absolute se exprimă în unităţi fizice (centimetrii.f. .f.Apoi. cântărirea anuală a acestora nu se recomandă a fi făcută în perioada de gestaţie avansată sau în cea de alăptare. număr. 130% la Bazna.x 100.Indicele formatului corporal lateral (i. . 140% la rasa Marele alb.t..Indicii corporali se exprimă prin valori relative şi oglindesc raportul dintre două dimensiuni corporale aflate în dependenţă morfologică şi funcţională.Valorile relative indică măsurile absolute în procente faţă de o dimensiune etalon considerată cu valoarea de 100%. Indici de format furnizează date utile cu privire la proporţionalitatea dimensiunilor legate la formatul corporal şi întregul său. Ele oglindesc valoarea dimensională a caracterelor la un individ sau la un grup de indivizi şi servesc la aprecierea dezvoltării corporale. Exprimarea valorilor absolute în valori relative se face folosind următoarea relaţie: Va Vr (%) = ------. de constituţie şi de volum.

t.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Acest indice redă interrelaţia dintre dezvoltarea toracelui şi dezvoltarea generală a materialului biologic.p.Indicele diferenţei de înălţime (i. Adică: lungimea trunchiului (cm) i.t.(%) = ---. la cele pentru grăsime.Indicele tipului productiv sau tronco-toracic (i. Indici organici – furnizează date atât cu privire la dezvoltarea unor organe sau aparate ale corpului animal cât şi asupra constituţiei. .) – reprezintă raportul dintre adâncimea toracelui şi înălţimea la greabăn.i.---------------------------. înălţimea la greabăn este mai mare.x 100 lărgimea crupei la tuberozităţile ischiale (cm) Indici de constituţie – furnizează date cu privire la modul de construcţie mecanică a corpului. deoarece au trunchiul mai lung şi mai îngust. (%) = ----------------------------------------------------------.t. deoarece.c.a.d. .) – reprezintă raportul dintre înălţimea la crupă şi înălţimea la greabăn.c. . (%) = ----------------------------------.x 100 perimetrul toracelui (cm) Acest indice este de peste 100% la rasele de suine specializate pentru producţia de carne.Indicele de compactitate sau de robusteţe (i.) – reprezintă raportul dintre lărgimea crupei la şolduri şi lărgimea crupei la tuberozităţile ischiale.t.a. (%) = --------------------------------. .s.p.i.x 100 înălţimea la greabăn (cm) Acest indice are valori mai mici la rasele pentru carne şi mai mari.x 100 29 . la cele pentru carne.c.i.c. Adică: lărgimea crupei la şolduri (cm) i.) – reprezintă raportul dintre perimetrul toracelui şi lungimea trunchiului. .s. Adică: adâncimea toracelui (cm) i. iar toracele mai îngust. (%) = ----------------------------------.Indicele adâncimii toracelui (i. . Adică: înălţimea la crupă (cm) i.f.t.Indicele ascuţimii crupei (i.d. Adică: perimetrul toracelui (cm) i.) – reprezintă raportul dintre lungimea trunchiului şi perimetrul toracelui.x 100 lungimea trunchiului (cm) Acest indice are valori mai mari cu cât toracele este mai larg şi mai adânc faţă de lungimea trunchiului. (%) = -------------------------------.

Pentru a studia conformaţia şi armonia de ansamblu se va executa o fotografiere din profil (perpendicular pe axul longitudinal al animalului). animalul se aşează într-o atitudine staţionară normală. fiind mai mare la rasele specializate pentru producţia de carne şi mai mic la cele pentru grăsime.reprezintă raportul dintre perimetrul fluierului şi înălţimea la greabăn.) – reprezintă raportul dintre perimetrul toracelui şi înălţimea la greabăn. unii autori stabilesc valoarea acestui indice şi prin relaţia: masa corporală (kg) i. .2.2.c.Indicele tipului constituţional sau al osaturii (i.c. (%) = ----------------------------------. dar prezintă unele particularităţi specifice. Somatografia Somatografia presupune fotografierea sau filmarea materialului biologic suin în vederea examinării aspectului exterior. Acest indice oferă informaţii asupra dezvoltării relative a scheletului. Adică: perimetrul toracelui (cm) i. (%) = ---------------------------------. În linii generale.m. pentru a obţine o imagine care să pună în evidenţă conformaţia animalului.m. armonia dezvoltării corporale. cu membrele din partea opusă adunate sub el. uşor forţată. iar apoi se va alege un fond care să contrasteze culoarea corpului (de regulă un paravan).t.3. În acest caz. Astfel. 30 .) .x100 înălţimea la greabăn (cm) 1. valoarea unei regiuni sau părţi corporale.m. diferite defecte de exterior.t. (%) = ---------------------------------. Este dat de relaţia: perimetrul fluierului (cm) i.Indicele de masivitate (i.x 100 înălţimea la greabăn (cm) În practică.înălţimea la greabăn (cm) Indici de volum – se utilizează pentru aprecierea dezvoltării generale a corpului. metoda de fotografiere a materialului biologic suin este aceiaşi ca şi în cazul altor specii de animale cu interes de fermă. etc .se va căuta ca poziţia acestuia să corespundă scopului urmărit.x 100 înălţimea la greabăn (cm) .

Filmarea se face cu ajutorul camerelor video şi se utilizează la examinarea animalelor. Ea reprezintă o metodă de mare eficienţă didactică. netedă. tipurile morfo-productive sunt determinate de interdependenţa care există între însuşirile morfologice şi fiziologice ale materialului biologic (între formă şi funcţie. spinare. şunci. acoperită cu păr rar. relativ lungi. cu aplomburi corecte. iar la unele rase prezintă o uşoară convexitate pe linia dorsală. fie condiţiile mediului natural sau artificial în care se află materialul biologic (pe păşune. Tipul morfo-productiv pentru carne se asociază cu o constituţie (totalitatea caracterelor şi însuşirilor unui individ exteriorizate prin aspectul general care exprimă vitalitatea şi rezistenţa faţă de condiţiile de mediu. etc. deoarece contribuie la răspândirea şi generalizarea tehnologiilor specifice de creştere şi exploatare a suinelor pe diferite categorii de vârstă şi stări fiziologice. trenul posterior este mai evident decât cel anterior.. îndeosebi.2. Fotografiile obţinute se pot ataşa la fişele individuale din registrele genealogice sau pot fi folosite ca material de prezentare la expoziţii. În linii generale se pot distinge patru tipuri morfo-productive cărora le corespunde o anumită dezvoltare şi conformaţie corporală: pentru carne. Regiunile trunchiului au forme alungite. în boxele colective sau individuale. Tipul morfo-productiv pentru carne (fig. etc. fină sau fin-robustă. capacitatea de înmulţire şi producţie). publicaţii.). Membrele sunt puternice. de formă cilindrică sau de pară. fie omogenitatea sau heterogenitatea unui lot sub raportul conformaţiei corporale. aparatul de fotografiat va fi adus la o distanţă mai mică de animal. pentru grăsime şi mixt. 1. în padoc. Stabilirea tipurilor morfo-productive La suine. 24) caracterizează cele mai multe rase de suine datorită orientării speciei în direcţia ameliorării pentru obţinerea de carcase cu un conţinut ridicat de carne.3.). Acest tip cuprinde rase cu format dolicomorf de talie mare. între conformaţie şi producţie). cu dezvoltare corporală bună. Pielea este fină. pentru bacon.În vederea obţinerii unei imagini cât mai reuşite a animalului este recomandabil să se repete operaţiunea de fotografiere pentru a putea alege pe cea mai clară şi conformă cu realitatea. iar cunoaşterea şi aplicarea tehnicilor de apreciere a exteriorului prin examenul analitic şi sintetic ajută la stabilirea acestora. în mişcare. Fotografierea suinelor în grup poate exprima. asigurând o producţie ridicată de carne. 31 . filmarea poate constitui un document care permite compararea în timp a modului în care evoluează tehnicile de creştere. Atunci când se doreşte fotografierea unor anumite regiuni corporale (cap. fin şi de cele mai multe ori lins. publicitate sau la comercializarea materialului biologic. în maternitate. Datorită dezvoltării şuncilor. Totodată.

elastică. cu păr rar. coapsa şi fesa bine îmbrăcate în muşchi şi cu şunci descinse. reprezentativă este rasa Landrace. Spinarea. la exemplarele aparţinând rasei Marele alb. şalele şi crupa sunt lungi şi drepte. grăsimea subcutană nu depăşeşte în momentul sacrificării (la masa de 80-90 kg).24 Tipul morfo-productiv pentru carne (după N. etc.25 Tipul morfo-productiv pentru bacon (după N. Coastele sunt lungi. Tipul morfo-productiv pentru bacon (fig. cu o dezvoltare evidentă a trenului posterior. 32 . grosimea de 10-15 mm. 1985) În cadrul acestui tip morfo-productiv se preferă rasele de culoare albă. late. Landrace. Astfel. orientate spre înapoi şi puţin curbate. Totodată. crupa este lungă.Pop. Tipul morfo-productiv pentru bacon se asociază cu o constituţie fină. la aceste rase raportul dintre lungimea trunchiului şi perimetrul toracic (indicele tipului productiv) are valori pozitive.Fig. pe tot parcursul perioadei de îngrăşare. Reprezentative pentru acest tip sunt rasele: Marele alb. îndeosebi la nivelul abdomenului şi coastelor. această diferenţă poate să ajungă până la 30-40 cm (peste 25%). Pielea este fină. Caracteristic tipului morfo-productiv pentru bacon este faptul că. Pop. Fig. Alternanţa straturilor de masă musculară şi de ţesut adipos creează. 1985) Materialul biologic aparţinător tipului morfo-productiv pentru bacon se caracterizează prin corp foarte lung de formă cilindrică sau trapezoidală (formă de pară). iar numărul lor şi cel al vertebrelor poate fi mai mare decât la alte rase. La rândul său. 25) reprezintă o variantă a tipului pentru carne şi a apărut ca rezultat al solicitării consumatorilor pentru acest produs special. Duroc. În general. scurt şi neted. precum şi metişii acesteia cu rasele albe pentru carne. iar la la cele aparţinând rasei Landrace.Farkas şi T. cu o uşoară ascensiune spre înapoi. lungimea trunchiului depăşeşte cu cel puţin 10-15 cm (peste 5%) perimetrul toracic. În acest sens. Farka şi T. din care. aceasta înglobează în ea straturi subţiri de ţesut muscular. largă şi dreaptă. în secţiune aspectul unei marmorări realizată în principal printr-un regim special de furajare şi întreţinere deosebită. Pietrain. Yorkshire. de culoare albă. după sacrificare rezultă carcase cu aspect comercial plăcut.

33 .15/1. largi şi talia mijlocie. iar indicele tipului productiv este în jurul valorii de 100%. gâtul scurt. 1985) O rasă reprezentativă a tipului morfo-productiv pentru grăsine este Mangaliţa. cu linia spinării. trunchiul larg.Tipul morfo-productiv pentru grăsime (fig. cu însuşiri între tipul pentru carne şi cel pentru grăsime. linia superioară şi cea inferioară sunt drepte şi paralele între ele. .Pop. Deşi prezintă un schelet osos fin. Fig. Farkas şi T. adânc şi scurt. uşor concave la scroafele multipare în stadiu avansat de gestaţie. Capul este de mărime mijlocie.Subtipul morfo-productiv pentru “grăsime-carne” prezintă trunchiul asemănător cu cel al raselor pentru grăsime. 27 Tipul morfo-productiv mixt (după N. constituţia este robustă.Subtipul morfo-productiv pentru “carne-grăsime” prezintă trunchiul asemănător cu cel al raselor pentru carne (ceva mai scurt şi mai larg. Materialul biologic aparţinător tipului morfo-productiv mixt prezintă perimetrul toracic şi lungimea trunchiului de valori apropiate. Perimetrul toracic este mai mare decât lungimea trunchiului.Pop. Conformaţia corporală este armonioasă.26 Tipul morfo-productiv pentru grăsime (după N. în cadrul tipului morfo-productiv mixt se disting: subtipul morfo-productiv mixt pentru “carne-grăsime” şi subtipul morfo-productiv pentru “grăsime-carne”. În funcţie de producţia preponderentă. Crupa este teşită şi bine îmbrăcată în musculatură. având regiunile corporale scurte. Tipul morfo-productiv mixt (fig.26) se recunoaşte după forma brevimorfă. 1985) .35:1. de tip fiziologic digestiv. cu constituţie robustă. Membrele sunt relativ slab dezvoltate în comparaţie cu restul corpului. robust-afânată. iar valoarea indicelui productiv este de 90-95%. dar nu atât de adânc ca cel al raselor pentru grăsime). Fig. în favoarea cărnii. Farkas şi T. în general.27) cuprinde numeroase rase de suine de talie mijlocie. De regulă. convexă (“spinare de crap”). Caracterizat printr-o producţie intermediară între tipul pentru carne şi cel pentru grăsime. raportul de carne/grăsime este de aproximativ 1.

raportul carne grăsime este de 1.3. 1.Culoarea albă se caracterizează prin lipsa pigmentului. atât în păr cât şi în piele. CULORILE ŞI PĂRUL Din punct de vedere practic. Dintre modificările care s-au produs în urma domesticirii interesează atât intensitatea pigmenţilor. Substanţa determinantă a culorii pielii şi a părului este pigmentul din grupa melaninelor . în vederea valorificării lor. în favoarea grăsimii. pigmentul se află în celulele stratului generator sub formă de enclave citoplasmatice. atât din păr cât şi din piele. intensitatea pigmentaţiei fiind corelată pozitiv cu acestea. etc. Chester-White. deoarece carcasele obţinute după sacrificare au un aspect comercial deosebit. dermatite.35–1. la producerea de bacon se utilizează în exclusivitate rase de culoare albă sau metişii acestora. dar în acelaşi timp. la suinele domestice variabilitatea culorilor este mult mai mare. la suine. În linii generale. roşu) şi compuse (rezultate din combinaţiile diferite ale culorilor simple).3. iar gradul de variabilitate al acestuia este determinat atât de natura chimică a substanţei cromogene cât şi de alcalinitatea sângelui. La nivelul pielii.pigment care se întâlneşte sub formă de granule sau mai rar în stare difuză. la suinele domestice se întâlnesc două grupe mari de culori: simple (alb. Yorkshire. etc. acestea reprezintă un caracter de exterior de care se ţine seama la identificarea indivizilor şi în aprecierea calităţii carcaselor. Este întâlnită la rasele: Marele alb. negru. 34 . Metişii de primă generaţie din rasele homozigote pentru culorile albă şi pigmentate au culoare albă. 1.Culoarea neagră se caracterizează prin cea mai intensă pigmentaţie. care adesea produc insolaţii. Landrace. Comparativ cu formele sălbatice.factori de mediu. Culorile simple .Caracterizat printr-o producţie intermediară între tipul pentru grăsime şi cel pentru carne. cunoaşterea culorilor ajută la recunoaşterea raselor.15/1. . La suine este de preferat culoarea albă. În păr. iar în zonele intens colorate poate fi identificat în toate straturile epidermului. cât şi repartiţia acestora pe diferite regiuni corporale. pe toată suprafaţa corpului. Totuşi. lipsa pigmentului conduce la o sensibilitate mare a organismului. eventual cu urme de pigmentaţie pe cap şi crupă. varietăţilor şi metişilor. cât şi faţă de acţiunea razelor solare .1. atât faţă de condiţiile de întreţinere. pigmentul se găseşte în stratul cortical şi medular. Astfel.

Astfel. Poland-China şi metişii obţinuţi prin încrucişarea raselor pigmentate.Culoarea blondă reprezintă o varietate a culorii albe. Pielea suinelor de culoare roşie este uşor maronie şi dă şoricului de pe carcase un aspect pigmentat (şoric pigmentat). Bazna. Exemplu sunt rasele Pietrain. Tamworth. Hereford şi chiar Duroc. iar părul are culoarea albmurdară. Porcul de Strei.Ea este întâlnită la rasele Cornwall. . firul de păr prezintă două nuanţe: una mai închisă la bază şi alta mai deschisă la vârf. carcasele prezintă un interes mai redus datorită aspectului lor comercial. mucoasele aparente în negru. “şa” sau “năframă”.. pentru faptul că se menţie după depilare şi răzuire la majoritatea raselor. Este caracteristică varietăţii blonde a rasei Mangaliţa. etc. pe fondul culorii negre a corpului se întâlneşte o zonă albă. etc. roşu-închis. În urma încrucişărilor cu rasele de culoare albă sau neagră. Berkshire.Culoarea bălţată alb cu negru este o culoare compusă. În cazul acestei culori. 1. culorile compuse se clasifică în culori zonale şi azonale. Mangaliţa. roşu-cărămiziu. . Culoarea roşcată apare uneori în mod sporadic la metişi sau la rasele insuficient consolidate din punct de vedere al culorii. pe lungimea sa. . etc.Culoarea bălţată alb cu roşu se întâlneşte mai rar şi este un caracter de rasă la rasele: Hanovra.acestea din urmă manifestându-se dominant faţă de culoarea compusă. dar. La rasele Hampshire. Culoarea bălţată alb cu negru este întâlnită şi azonal (bălţăturile albe pe un fond negru sau cele negre pe un fond alb şi cu o repartiţie aleatorie pe toată suprafaţa corpului).3. constituie caracter de rasă sau varietate la: Duroc. cuprinde regiunile greabănului. Culorile compuse În funcţie de modul în care culorile simple se combină şi se distribuie pe corpul animalelor. metişii de primă generaţie au culoare albă sau neagră . atât zonală cât şi azonală. a membrelor anterioare şi o parte din regiunea coastelor. Mangaliţa roşie. Wessex. Chiar dacă această culoare nu afectează calitatea cărnii. Această zonă cu lăţime variabilă (2-25 cm).Culoarea roşie (roşcată).2. . etc. Sattelschwein. 35 . ea prezintă nuanţe ca: roşu-gălbui. Pigmentaţia neagră imprimă o rezistenţă mai mare organismului la acţiunea nocivă a razelor solare. deşi se întâlneşte mai rar la suine. Porcul Negru Pigmentat de Dobrogea. În funcţie de rasă. varietate şi individ. deoarece pielea este pigmentată în cenuşiu. lucru care face ca aceste rase să poată fi crescute cu precădere în zonele călduroase. numită “brâu”. la unele exemplare din rasa Pietrain părul prezintă nuanţă roşiegălbuie pe un fond bălţat alb cu negru.

Culoarea bălţată alb. cu o extindere mai redusă decât la rasa Pietrain. Gligor.3. etc. cel mai bine reprezentat este cel medular. Fig. roşu şi negru (culoare trinară) poate apărea la metişii de primă sau a doua generaţie dintre rasele pigmentate. firul de păr este mai gros la bază (170-200 de microni). Chester-White. pe un fond roşu de diferite nuanţe se întâlnesc pete negre dispersate. iar cel creţ la rasele pentru grăsime.3. el are formă mai mult sau mai puţin ovală. 28 Fir de păr despicat în spicule (după V. 1969) În secţiune transversală. iar dintre cele trei straturi (cuticular. Particularităţi de culoare La suine. apoi se subţiază spre vârf (100-120 de microni) şi se despică în 6-8 spicule.Zebrăturile (dungile) reprezintă particularităţi de culoare cu caracter temporar la purceii din rasele primitive. cu o frecvenţă mai mare la rasa Berkshire şi Bazna.Fruntea albă sau botul alb se întâlnesc la metişii rezultaţi din rasele bălţate zonal şi azonal (ex.4. . iar la suine aspectul său poate fi: neted. . 1. 36 .Culoarea bălţată roşu cu negru se evidenţiază la metişii de primă generaţie dintre rasele Pietrain şi Duroc. Este caracteristică rasei Mirgorod. La suine. în primele săptămâni de viaţă.. (Mangaliţa şi metişii acestora). ondulat sau creţ. Se întâlnesc la purceii de rasă Mangaliţa. 1. Părul neted (lins) se întâlneşte la rasele perfecţionate Landrace. . Totodată. Duroc. Părul Părul reprezintă îmbrăcămintea externă a corpului. cel ondulat la rasele Bazna. Yorkshire. particularităţile de culoare apar sub formă de acroalbinisme (zone de culoare albă care cuprind extremităţile). cortical şi medular). Hampshire x Pietrain).3.

4. perfecţionate). mixte). recunoaşterea raselor de suine se face prin analiza şi aprecierea unor caracteristici de exterior (tabelul 6) – elemente esenţiale în procesul de selecţie şi ameliorare a speciei. bacon. Gligor. Numărul de foliculi/cm2 variază de la 12 (la rasa Landrace) la circa 40 (la rasa Stocli).Fig. . Temă: După prezentarea teoretică (pe planşe şi mulaje) legată de examenul sintetic al exteriorului la suine studenţii vor face observaţii. unde formează spre cap aşa numita “coamă”. pe lângă părul de acoperire se întâlneşte şi cel de încălzire (“puful”). 1.tipul morfo-productiv (carne. .modul în care sunt utilizate în schemele de încrucişare (materne şi paterne). amelioratoare. RECUNOAŞTEREA UNOR RASE DE SUINE În număr de aproximativ 200. .caracterele morfologice (talie. La rasele primitive de suine. dar pot fi clasificate în funcţie de: . măsurătorii şi notaţii directe pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. Acest ultim tip de păr năpârleşte odată cu instalarea timpului călduros sau cu îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere şi alimentaţie. grăsime. care este mai des. mai scurt şi mai fin. De regulă.gradul de ameliorare (primitive. rasele de suine nu prezintă toate aceiaşi importanţă economică. etc). 1969) Lungimea firului de păr este mai evidentă pe şira spinării (8-12 cm). Tabelul 6 Însuşiri fenotipice generale de recunoaştere a unor rase şi populaţii de suine Denumirea Însuşiri 37 . culoare. .provenienţă (indigene şi importate). 29 Secţiune prin firul de păr de porc (după V. Pe restul corpului lungimea sa scade la 5-8 cm.

Formată în: Depresiunea Haţeg. Culoarea: neagră. mijlocii şi aplecate. Părul şi pielea: uşor ondulat. Forma urechilor: mari. Culoarea: albă. Părul şi pielea: neted. Tipul productiv: mixt. Culoarea: gri-roşcată. Tipul productiv: grăsime. Profilul capului: drept. pigmentată. Culoarea: neagră cu brâu alb. jud. spre carne. Tipul productiv: mixt. Stocli (rasă indigenă) Formată în: Peninsula Balcanică. roşie. Tipul productiv: mixt. Forma urechilor: mici şi drepte. Profilul capului: drept. alb-cenuşiu. judeţul Hunedoara – România. Forma urechilor: mijlocii. jud. pigmentată. Tipul productiv: mixt spre grăsime. Părul şi pielea: neted. pigmentată. Profilul capului: concav.Formată în: Peninsula Balcanică. Formată în: zona Banatului – România Culoarea: albă. Părul şi pielea: creţ. Forma urechilor: mici. România. pigmentată. România. neagră. Părul şi pielea: neted. Vrancea – România. Sibiu – România. Formată la: Staţiunea de Cercetări Zootehnice Ruşeţu. Mangaliţa (rasă indigenă) Bazna (rasă indigenă) Formată în: zona oraşului Mediaş. Tipul productiv: carne. lupie. pigmentată. Culoarea: blondă. pigmentată. purtate orizontal sau aplecate. purtate înainte. Porcul de Strei (populaţie indigenă) Alb de Banat (populaţie indigenă) Alb de Ruşeţu (populaţie indigenă) 38 . Profilul capului: drept. Profilul capului: uşor concav. Părul şi pielea: neted. Profilul capului: drept. Forma urechilor: mari. lungi şi aplecate. purate înainte sau uşor aplecate. Forma urechilor: mici şi drepte.

Berkshire (rasă importată) Formată în: Anglia. Tipul productiv: carne (bacon). Tipul productiv: carne. Profilul capului: drept.carne. roză. Tipul productiv: mixt spre carne. Culoarea: albă. uşor aplecate spre înainte şi purtate în forma literei “V”. Cornwall (Marele Negru) (rasă importată) Formată în: Danemarca. Tipul productiv: carne. pigmentată. Tipul productiv: mixt . Profilul capului: drept. Profilul capului: drept.România. Culoarea: bălţată cu negru. drepte. Landrace (rasaă importată) Pietrain (rasă importată) Formată în: Belgia. Culoarea: albă. Forma urechilor: mari şi aplecate în jos şi înainte. Părul şi pielea: neted.Formată în: Zona Dobrogea . Profilul capului: uşor concav. purtate înainte. Profilul capului: concav. Marele alb (Large-White sau York mare) (rasă importată) Formată în: Anglia. Forma urechilor: mici. Forma urechilor: mari şi aplecate. Culoarea: neagră. 39 . Părul şi pielea: neted. Culoarea: neagră cu extremităţi albe. Profilul capului: drept. purtate înainte. Părul şi pielea: neted. roză. neagră. Părul şi pielea: neted. Negru Pigmentat de Dobrogea (populaţie indigenă) Formată în: Anglia. Forma urechilor: mari şi blegi. Părul şi pielea: neted: neagră. Culoarea: neagră. Tipul productiv: mixt. Forma urechilor: orizontale. roză. Părul şi pielea: neted. Forma urechilor: mijlocii.

cu vârfurile aplecate. dinţii animalelor suferă modificări ale tablei dentare). Utilizarea evidenţelor zootehnice reprezintă metoda cea mai precisă de determinare a vârstei. Forma urechilor: mici şi aplecate. Forma urechilor: mici. Culoarea: cărămizie. Formată în: Anglia. Culoarea: neagră cu brâu alb. Chester White (rasă importată) Formată în: Anglia. excepţie făcând doar materialul biologic destinat reproducţiei. La suine.A.5. Culoarea: albă. 40 . Părul şi pielea: neted. Tipul productiv: carne. Părul şi pielea: ondulat. Tipul productiv: carne. Profilul capului: drept. roză. purtate vertical şi înainte.. fie pe baza aprecierii dezvoltării corporale. fie pe baza datelor înscrise în evidenţele zootehnice. lungimii caninilor (colţilor) inferiori. determinarea vârstei acestora are o importanţă limitată. Hampshire (rasă importată) 1. Profilul capului: uşor concav.U. roză. fie pe baza gradului de uzură a dentiţiei (paralel cu vârsta. Profilul capului: drept.Duroc (rasă importată) Formată în : S. acest timp poate fi stabilit. iar perioada de creştere şi îngrăşare este foarte scurtă (240-250 de zile). DETERMINAREA VÂRSTEI LA SUINE Vârsta se defineşte ca fiind timpul scurs de la naşterea până la momentul examinării animalului. Părul şi pielea: neted. Tipul productiv: carne. Forma urechilor: mici. pigmentată. Cum longevitatea fiziologică la suine este de 12-15 ani.

Fig. Animalele în vârstă au corpul greoi. pielea formează cute pe faţă şi pe părţile laterale ale trunchiului. la suine se întâlnesc aceleaşi categorii de dinţi (incisivii. evidenţa fiecărui individ se ţine pe bază de număr matricol. privirea expresivă. au corpul zvelt. Un criteriu destul de exact în determinarea vârstei la suine îl constituie forma şi gradul de uzură al dentiţiei. animalele preferând frecvent poziţia de decubit. testiculele sunt bine ataşate. linia spinării ” înşeuată”. mersul vioi. premolarii şi molarii). în ordinea în care se formează loturile la maternitate sau în ordinea în care. în orice moment se poate stabili vârsta cu maximă precizie. Stabilirea vârstei la suine pe baza aprecierii dezvoltării corporale ia în considerare aspectul general al individului. mijlocaşi şi lăturaşi (fig. Animalele tinere (până la vârsta de 2 ani). caninii. până la livrare. Pop. umerii prezintă zone ale pielii îngroşate cu rugozităţi şi escavaţii. În cazul vierilor. O particularitate o constituie faptul că mijlocaşii şi cleştii sunt foarte apropiaţi între ei. testiculele sunt slab prinse. pielea suplă şi întinsă. Pentru restul efectivului. atârnate. aceasta se ţine pe loturi de indivizi.30). În fermele de creştere şi îngrăşare evidenţa vârstei se ţine numai la materialul biologic reproducător. Cu mici diferenţe numerice şi asemenea altor mamifere omnivore. .30 Dinţii la suine (după N. Farkas şi T. în fermele de selecţie unde. încreţit şi aspru. în timp ce lăturaşii sunt depărtaţi de mijlocaşi printr-un spaţiu intermediar. Chester-White şi Hampshire). cu aceste loturi se face popularea compartimentelor de creşă şi îngrăşătorie. abdomenul lăsat (îndeosebi la scroafele multipare). scrotumul este gros. scrotumul este neted şi uşor încreţit. 1985) 41 .Astfel.Incisivii sunt reprezentaţi de cleşti. linia spinării dreaptă (excepţie fac rasele Duroc. Odată cu înaintarea în vârstă temperamentul suinelor devine limfatic. La masculi.

M = 0/0 42 . iar molarii sunt asemănători cu cei ai mamiferelor ierbivore. Ca şi în cazul altor specii de mamifere cu interes de fermă şi la suine se deosebeşte: dentiţia de lapte şi dentiţia permanentă. după următoarea formulă dentară: I = 6/6. Cum premolarii de lapte apar încă din prima lună de viaţă. . Caninii fiind prea dezvoltaţi şi ascuţiţi pot produce răni la Fig. motiv pentru care.Caninii (colţii) sunt în număr de 4 (câte doi pe fiecare arcadă dentară). Dentiţia de lapte La naştere purceii prezintă numai lăturaşii şi caninii (fig. La vârsta de 30 de zile apar cleştii inferiori. La 60-70 de zile apar mijlocaşii inferiori. incisivii de pe arcada inferioară sunt mult mai alungiţi spre înainte. Pop.Totodată. iar după 10 zile. (28 de dinţi). C = 2/2. iar cei de pe arcada superioară sunt perpendiculari pe aceştia. PM = 6/6. Incisivii de pe arcada inferioară prezintă mişună – lucru care uşurează adunarea boabelor de jos şi prehensiunea oricărui furaj.Premolarii sunt asemănători cu cei întâlniţi la mamiferele carnivore (prezintă creste dentare ascuţite). . iar cei inferiori sunt mai dezvoltaţi şi îndreptaţi spre înapoi.31 Incisivii şi caninii la suine (după N. la vârsta de 3-3 ½ luni purceii au gura încheiată cu dentiţia de lapte. iar la 90-100 de zile. Farkas şi T. cei superiori. imediat după naşterea purceilor se recomandă retezarea lor cu ajutorul unui cleşte special sau chiar a unei unghiere mai mari.31). cei superiori. 1985) mameloanele scroafelor.

Astfel. la 3-4 ani 8-12 cm. urmând ca la 4-5 ani şi cei inferiori să le depăşească. la 5-6 ani 15-18 cm. iar la 2 ½-3 ani se nivelează mijlocaşii inferiori. Caninii şi lăturaşii se schimbă între 8 şi 10 luni. astfel că la vârsta de 20 de luni suinele au gura încheiată cu dentiţia permanentă (44 de dinţi). La materialul biologic pentru reproducţie (vieri şi scroafe adulte) determinarea vârstei se poate face cu o oarecare precizie după lungimea caninilor (colţilor) inferiori. după dentiţie Specificări MAXILARUL SUPERIOR Lăturaşi Canini Cleşti Mijlocaşi MAXILARUL INFERIOR Lăturaşi Canini Cleşti La naştere Apariţie Schimbare Prezenţi Prezenţi - 40 zile 90-100 zile 8-10 luni 8-10 luni 12 luni 17 luni Prezenţi Prezenţi - 8-10 luni 8-10 luni 43 . lungimea colţilor este de 2-3 cm.stabilirea acesteia făcându-se în general pe bază de evidenţe zootehnice. Pentru a înţelege mai uşor modul de stabilire a vârstei la suine. La vârsta de 12 luni se schimbă cleştii. caninii superiori depăşesc marginile buzelor.Dentiţia permanentă Ultimul premolar şi primii molari permanenţi apar la vârsta de 4-6 luni. PM = 8/8. cele menţionate sunt rezumate în tabelul 7. după următoarea formulă dentară: I = 6/6. Astfel. determinarea vârstei pe baza dentiţiei nu are o aplicabilitate practică extinsă în condiţii de producţie . iar în jurul vârstei de 9 luni apare cel de-al II-lea molar permanent. Dat fiind faptul că suinele adulte se contenţionează relativ greu. La 17-18 luni se schimbă mijlocaşii de lapte şi apare cel de-al III-lea molar permanent. M = 6/6 După doi ani. La scroafele de 5-6 ani. iar schimbarea dinţilor de lapte are loc între 8-20 luni. determinarea vârstei pe baza dentiţiei este anevoioasă şi inexactă. La aceiaşi vârstă. la vieri. aproximativ la doi ani se nivelează cleştii inferiori. pe baza dentiţiei. aceştia au: la doi ani 4-5 cm. C = 2/2. Tabelul 7 Stabilirea vârstei la suine. iar la 13 luni se schimbă premolarii de lapte.

să fie durabilă şi nedegradabilă. Ca tehnică de lucru. înlesnirii recoltării şi ordonării datelor privind performanţele individuale precum şi prelucrării automate a acestora.Individualizarea prin tatuaj este recomandabilă şi chiar obligatorie numai pentru materialul biologic din rasele albe şi numai pentru produşii care vor fi crescuţi şi testaţi după performanţele proprii. să fie simplă şi puţin costisitoare. să se preteze la prelucrarea automată a datelor.32). Individualizarea permanentă se realizează prin: tatuaj. individualizarea poate fi: permanentă şi temporară (provizorie). să permită efectuarea anumitor corecturi fără schimbarea sistemului folosit. Ea constă în acordarea unui număr matricol fiecărui animal în parte. În acest scop se utilizează: trusa de tatuaj. operaţiunea debutează cu alegerea cifrelor care vor forma numărul matricol stabilit dinainte pentru fiecare animal în parte. la nivelul urechilor se aplică un strat subţire din tuşul sau pasta de negru de fum. preducire şi crotaliere. Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească individualizarea suinelor sunt: să poată fi aplicată la o vârstă cât mai timpurie a indivizilor (imediat după naştere). INDIVIDUALIZAREA SUINELOR Individualizarea (marcarea) constituie o operaţiune obligatorie în lucrările de selecţie şi ameliorare a suinelor. Cifrele sunt confecţionate din ace fixate pe plăcuţe metalice–dispozitive. . tuş sau o pastă preparată din negru de fum.6. La suine. să nu poată fi falsificată. 44 . glicerină şi alcool.Mijlocaşi Premolar 1 Premolar 2 Premolar 3 Premolar 4 ----------------------------------Molar 1 Molar 2 Molar 3 ---------------- 30 zile 60-70 zile În prima lună 4-6 luni ------------------4-6 luni 9 luni 17-18 luni 12 luni 17 luni 15 luni ----------------------Nu se Schimbă 1. Ca tehnică de lucru. să poată fi uşor de citit. care la rândul lor pot fi aşezate în locaşurile de pe cleştele de tatuat (fig. înscrierea acestuia pe corp şi în evidenţele zootehnice cu scopul recunoaşterii sale în orice împrejurări.

Acest număr este cuprins între 001–199 (maxim 199 de serii. În asemenea caz numărul matricol se formează obligatoriu din două grupe de câte trei cifre. s. iar semnificaţia este acordată celui de-al 53-lea purcel născut în grupa a 32-a. prin apăsare se imprimă numărul matricol dorit în aşa fel încât citirea să se facă de la baza urechii spre vârful acesteia (la urechea stângă) şi de la vârf spre bază (la urechea dreaptă) (fig. locul de tatuare se fricţionează pentru a asigura pătrunderea colorantului în grosimea pielii. respectiv al 3253lea purcel obţinut de la începutul anului.Individualizarea prin preducire presupune aplicarea numărului matricol prin crestături şi perforări la nivelul urechilor. Prima grupă de cifre redă numărul aplicat pe urechea dreaptă şi reprezintă seria sau grupa de purcei în succesiunea în care s-a format de la începutul fiecărui an calendaristic. 032 – 053 Fig. . Acest număr este cuprins între 001 şi 100. după care se reia de la 001).Fig.32 Trusa pentru individualizare prin tatuaj Apoi. A II-a grupă de cifre redă numărul aplicat pe urechea stângă D S Fig. Pop. Farkas şi T. Exemplu: preducirea din figura 34 reprezintă numărul matricol 032–053.34 Exemplu de individualizare prin preducire (după N. După perforarea stratului cutanat. apar situaţii în care numărul matricol aplicat iniţial prin preducire trebuie modificat (corectat).m.d. 45 .32). după ordinea fătărilor. în interiorul unei grupe (serii) de 100 de purcei. 33 Cheia de individualizare prin preducire şi reprezintă ordinea în care au fost acordate numerele matricole. 1985) Adesea. după cheia prezentată în figura 33. După completarea primei grupe de 100 de purcei se trece la grupa cu numărul matricol 002–001.

dar la animalul sosit ulterior. cu 8). 1985) În acest caz se va proceda la efectuarea unei a doua perforări (tot în urechea stângă). 36 Acordarea numărului matricol corectat (după N. 35 Mod de corectare a numerelor matricole (după N. Pop. Notă. Fig. astfel: . cu prilejul înţărcării este recomandabilă o verificare a numerelor matricole atribuite. Operaţiunea de perforare se face în funcţie de anul calendaristic în care s-a născut animalul respectiv. cu aceiaşi corectură.în anii calendaristici a căror ultimă cifră se termină în 0 sau 5 nu se face nici o perforare–numărul matricol rămânând cel acordat la naşterea animalului. Farkas şi T. În asemenea caz corectarea se face în acelaşi mod. A III-a situaţie în care se face corectarea numărului matricol este aceea în care animalul nou sosit are deja numărul matricol corectat (o perforare în urechea stângă). Tabelul 8 Acordarea numărului de reproducător (după N. Farkas şi T. numărul matricol iniţial (fig. Acest lucru ar putea face improprie prelucrarea automată a datelor. 1985) Această perforare va corecta încă cu 2 (în total 4). iar în caz de suprapuneri acestea se vor corecta prin perforarea urechii stângi.35). în urechea stângă pentru a nu se ajunge la un număr de ordine format din patru cifre. 1985) 46 . În cazul materialului biologic reţinut pentru reproducţie în fermele de selecţie şi testare a suinelor se acordă număr de reproducător prin perforarea urechii drepte (tabelul 8).Astfel. Nu se vor face mai mult de 4 perforări (vor modifica numărul matricol iniţial. iar în fermă există un alt animal care are acelaşi număr matricol. Pop. Farkas şi T. Pop. O perforare a urechii stângi corectează cu 2 prima cifră a numărului de ordine din cadrul grupei (fig. O a II-a situaţie în care este necesară corectarea numărului matricol o constituie sosirea în fermă (prin achiziţionare sau transfer) a unui animal al cărui număr matricol are corespondent la unul din animalele existente. 36). Fig.

2007) 032 – 053 432 – 053 332 – 053 3.în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 2 sau 7 se face o perforare în jumătatea superioară a urechii drepte. 7 (2002. În această situaţie numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 2 a primei cifre de la numărul de serie. de reproducător 0.ambele în jumătatea superioară a urechii. 6 (2001. În acest caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 6 (2+4) a primei cifre de la numărul de serie. În acest caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 4 a primei cifre de la numărul de serie. În practică sunt recomandabile crotalii de tip “buton”.2005) 032 – 053 032 – 053 1. 47 . de purcel Nr. .în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 3 sau 8 se fac două perforări: una în jumătatea inferioară şi una în jumătatea superioară a urechii drepte.2008) 132 – 053 732 – 053 4. în urechea dreaptă se fac două perforări . . 2009) 032 – 053 832 – 053 .2006) 132 – 053 2.Terminaţia anilor Nr.în anii calendaristici a căror cifră este 4 sau 9 . Individualizarea prin crotaliere se efectuează la tineretul acceptat la reproducţie în urma testării după performanţele proprii. Acest tip de individualizare reprezintă o modalitate suplimentară şi consecutivă preducirii fiind recomandată. confecţionate din aluminiu sau material plastic “Neoflex”(fig.în anii calendaristici a căror ultimă cifră este 1 sau 6 se face o perforare în jumătatea inferioară a urechii drepte. 9 (2004. În asemenea caz numărul de reproducător rezultă din majorarea cu 8 (4+4) a primei cifre de la numărul de serie. . 8 (2003. 5 (2000. Aplicarea crotaliilor se face pe pavilioanele urechilor.37-a). îndeosebi la rasele de suine pigmentate (la care nu se poate imprima numărul matricol prin tatuaj).

Individualizarea temporară (provizorie) se poate face prin: crotaliere. b.37 Individualizare prin crotaliere (după N.Pe crotalie se ştanţează numărul matricol complet rezultat din citirea preducirii (crestăturilor şi perforărilor de pe ambele urechi). sprayuri. astfel încât să fie uşor vizibilă timp de câteva zile şi chiar una sau două săptămâni. în vederea abatorizării. pe o anumită regiune corporală. crotalie simplă. Folosirea “creioanelor” de azotat de argint ajută la executarea anumitor semne. folosirea de substanţe colorante. cărămiziu). 1985) a. determinarea vârstei şi tehnicile de individualizare a suinelor. tunderea părului. Pe faţa externă a acesteia se va imprima numărul de reproducător. Farkas şi T. în vederea identificării precise şi rapide a scroafelor care repetă ciclul de călduri (fig. Fig. La intrarea animalului la reproducţie. Asemenea crotalie se aplică pe urechea stângă.Pop. Acest mod de individualizare este recomandabil la suinele cu părul şi pigmentaţia pielii de culoare închisă (negru. Individualizarea prin tunderea părului poate fi întâlnită frecvent la achiziţionarea de animale de la producătorii particulari. a b Fig. iar pe faţa internă. 38 Individualizare temporară cu substanţe colorante Tunderea părului se face în aşa fel încât zona tunsă să reprezinte un anumit semn. crotalie tip “buton”. folosirea “creioanelor” de azotat de argint. Temă: După prezentarea teoretică (pe planşe şi mulaje) legată de recunoaşterea unor rase de suine. 38). Folosirea substanţelor colorante se face prin aplicarea acestora pe una din regiunile corporale. etc. Metoda individualizării prin folosirea substanţelor colorante (vopsele) se aplică frecvent în sectorul de montă-gestaţie. 37 – b). litere sau cifre pe corpul animalelor. numărul matricol iniţial (fig. pe urechea dreaptă se aplică o crotalie simplă. studenţii 48 .

aprecierea efectivului matcă. fie în registre. carnete. în final. de calitate superioară şi în condiţii de eficienţă economică. ca: 49 . se poate certifica atât eficienţa economică. etc. Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra activităţilor din domeniul creşterii suinelor este obligatoriu ca fiecare fermă. evidenţa de bază o reprezintă Registrul evoluţiei efectivului de animale care cuprinde: mişcarea animalelor pe categorii şi pe luni calendaristice. să-şi deschidă o bază de date care să cuprindă un set de evidenţe zootehnice specifice – evidenţe pe baza cărora. fişe. deoarece numai prin intermediul lor se poate urmări şi cunoaşte permanent situaţia din fermă. secundare şi subproduse. Capitolul 2 EVIDENŢELE ZOOTEHNICE ŞI APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ Creşterea suinelor are drept scop obţinerea de produse principale. notaţii şi aplicaţii practice pe materialul biologic suin de diferite categorii din biobaza disciplinei. 2. fie într-o bază de date asigurată de calculator. relativ diferit în funcţie de specificul fermei. indiferent de tip şi de mărimea efectivului de animale. Aceste evidenţe trebuie operate la zi sau la intervale de timp cât mai scurte.1. montele. în cantităţi cât mai mari. fătările. evidenţa sporului de creştere. creşterea tineretului. În fermele de creştere şi îngrăşare.vor face observaţii. Pentru completarea corectă a acestui document este necesară întocmirea unor documente auxiliare. furajarea. mişcarea efectivului. precum şi aprecierea rentabilităţii muncii nu se poate face decât pe baza unor evidenţe zootehnice complete. cu intrări şi ieşiri zilnice. cât şi valoarea materialului biologic. productivitatea. producţiile obţinute. de selecţie şi ameliorare a suinelor. Evidenţele zootehnice se ţin. evidenţa zilelor furajere. pe o formularistică tipizată în care se înscriu sistematic datele privind provenienţa animalelor. borderouri. cât şi cea biologică a animalelor. starea sanitar-veterinară. menite să oglindească în mod fidel atât valoarea economică. EVIDENŢE ZOOTEHNICE UTILIZATE ÎN CREŞTEREA SUINELOR Managementul ştiinţific al fluxurilor tehnologice de producţie.

dispariţie (se completează în funcţie de situaţii. tăiere. intrările. Pe lângă aceste acte. Trecerea de la o categorie la alta se face în urma cântăririlor şi numai în condiţiile în care loturile de animale îndeplinesc baremul de masă corporală necesar unei categorii superioare. respectiv “intrări”. menţionându-se totodată şi numele îngrijitorului. la nivelul fiecărei ferme de creştere şi îngrăşare trebuie să mai existe: . a fost instruit pe baza normelor legale privind protecţia muncii şi paza stingerii incendiilor). utilaje. . numărul de capete şi masa corporală totală. . cu menţionarea numărului de capete. În Registrul evoluţiei efectivului de animale actul trebuie operat la rubrica “ieşiri”. determinate de cumpărări sau vânzări de material biologic. un lot de “tineret”.Statele de plată (se calculeză şi se completează lunar de către serviciul economic al fermei). recepţie. 50 . Purceii născuţi se înregistrează în Registrul evoluţiei efectivului de animale la rubrica “intrări”. . în ziua când se fac cântăririle de control în vederea calculării sporului de masă corporală).Actul de livrare. a zilelor lucrate şi volumul muncii executate). Rezultatele cântăririlor se înregistrează pe categorii şi loturi. în ziua în care a avut loc fătarea. menţionându-se numărul matricol al acesteia.. La această categorie nu se urmăreşte sporul realizat. În Registrul evoluţiei efectivului de animale operarea documentului se face la rubrica “ieşiri”. materiale.Actul de mutaţie a animalelor sau “de transfer (se completează în situaţia trecerii unui animal sau lot de animale de la o categorie la alta). Nu se cântăreşte efectivul matcă şi purceii sugari. categoria “purcei sugari”. numărul matricol al animalelor respective).Decontul de furaje (se întocmeşte lunar şi cuprinde pentru fiecare categorie de animale cantităţile de furaje consumate.Actul de fătare” (se completează pentru fiecare scroafă. . .Registrul de venituri şi cheltuieli (reprezintă instrumentul de urmărire a bugetului fermei şi a eficienţei economice).Fişele individuale de protecţia muncii (se completează în mod obligatoriu ori de câte ori personalul muncitor. când ajunge la masa medie de 30 kg se trece în categoria “porci la îngrăşat”. calificat şi necalificat.Actul de cântărire (se completează lunar. În Registrul evoluţiei efectivului de animale se operează la rubrica “ieşiri”. Pe baza acestui document se fac decontările financiare ale fermei.Bonul de intrare-ieşire (se completeză în toate situaţiile în care apar modificări în inventarul fermei.Fişa de pontaj (serveşte la ţinerea evidenţei îngrijitorilor. . ieşirile şi stocul la cântărire. precum şi numărul de purcei fătaţi). Documentul înregistrează stocul de la începutul lunii (în capete şi masă corporală). decontare (se completează în cazul livrării de material biologic).). etc. în vederea stabilirii retribuţiei cuvenite. tăierii sau dispariţiei animalului.Actul de moarte. . iar în Registrul de venituri şi cheltuieli la rubrica “venituri”. masa corporală şi de la caz la caz. . Acest document trebuie însoţit de certificatul sanitar-veterinar care va dovedi cauza morţii. . pe sortimente). Astfel.

grupa şi boxa. . însuşirile morfologice şi de producţie. fiecărui reproducător i se deschide o fişă genealogică care cuprinde elementele de bază legate de origine. rezultatele cântăririlor la 91 şi 182 de zile. iar la vierii castraţi (destinaţi sacrificării de control) – masa corporală înainte şi după sacrificare. lărgimea carcasei.Anual. legată de: numărul matricol. data intrării şi ieşirii din testare. în această fişă se înregistrează şi numărul de sfârcuri. calitatea cărnii. .Registrul genealogic de crescătorie care cuprinde evidenţa nucleului destinat şi folosit pentru reproducţie. Cât priveşte ascendenţa vierului sau scroafei (părinţi.Fişa de testare (cuprinde numărul matricol. mai sunt necesare: . etc). într-o fermă de selecţie şi testare care livrează material biologic pentru prăsilă (vieri şi scrofiţe de reproducţie). grosimea stratului de slănină pe animalul viu şi destinaţia). ritmul de dezvoltare. Atât la vieri cât şi la scroafe. ascendenţă şi masa corporală separat pe rase). masa medie a purceilor la naştere. documentele trebuie arhivate şi păstrate în funcţie de termenele stabilite prin lege. dezvoltarea corporală. Pentru femele (scroafe) se vor înregistra: datele referitoare la monte şi fătări. media numerică a purceilor fătaţi. aceasta se va înregistra într-un pedigreu sinoptic care cuprinde evidenţa asupra a 3-4 generaţii.valoarea totală a materialului biologic destinat reproducţiei. numărul şi masa corporală a purceilor pe sexe. suprafaţa “ochiului de muşchi”. bunici. consumul specific şi sporul mediu zilnic al descendenţilor.sporurile de preţ stabilite pe baza asecendenţei testate şi înscrisă în Registrul genealogic de stat (diferenţe de valoare). numărul avorturilor înregistrate la scroafele montate de fiecare vier. numărul mamei şi tatălui. sporurile realizate până la aceleaşi date. străbunici. reacţiile serologice.Planul de montă şi de rotaţie a grupelor de scroafe la vieri (se întocmeşte pe baza cunoaşterii originii şi a clasei generale). la încheierea fişei se vor menţiona clasele stabile la apreciere. masa şi lungimea şuncilor. La scrofiţe. .Borderoul de calcul al preţului de cost cuprinde trei părţi: . raportul carne-grăsime. Pentru masculi (vieri) se va înregistra: numărul scroafelor montate. Evidenţele specifice fermelor de selecţie şi testare au caracter secret. . precocitatea descendenţilor. eventualele boli sau accidente suferite pe parcursul vieţii. clasa generală şi punctajul de testare. la 21 de zile şi la înţărcare. procentul de fecunditate. Ele trebuie numerotate şi completate cu conştinciozitate. consumul specific. . capacitatea de alăptare. conformaţia şi constituţia corporală. grosimea stratului de slănină pe spinare şi abdomen. 51 . randamentul la sacrificare. precocitatea descendenţei exprimată prin sporul mediu zilnic şi consumul specific. data naşterii. productivitate.Buletinul de admitere în testare (cuprinde vieruşii şi scrofiţele admise în testare cu număr matricol. În acest registru.calculul preţului de bază după: origine. fără corecturi şi ştersături – păstrate într-un seif special de “documente secrete”. vaccinările. Pe lângă evidenţele specifice unei ferme de producţie (creştere şi îngrăşare). . lungimea carcasei.

. dar care se cuprind în testarea după descendenţi ca şi pentru scroafele neînscrise dar care se menţin la reproducţie pentru a II-a fătare).să transmită la termen A. . (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie) prin centrele sale judeţene.A. crescut în rasă curată.să comunice anual până la data de 1 XII baremurile pentru acordarea claselor parţiale după ritmul de dezvoltare şi după calitatea cărnii.să elibereze certificate de origine şi productivitate odată cu livrarea animalelor sau cel mai târziu în termen de o lună de la efectuarea livrării.Z. Personalul tehnic al A.lui de la nivel Central situaţiile stabilite sau solicitate. . au obligaţia: .2. fiind cunoscută sub numele de bonitare.N.să respecte măsurile sanitar-veterinare de prevenire şi combatere a bolilor specifice.Z. cu participarea directă a proprietarului (fermierului) şi a medicului veterinar de sector sau circumscripţie..să întocmească listele cu disponibilul de animale de reproducţie (din categoriile de tineret testat după performanţe proprii şi adulţi testaţi după descendenţi livrabili pentru reproducţie) şi să le comunice din timp A. .N. .Z. de la nivel teritorial .N. . buletinele de control şi de testare a suinelor.N.judeţean are următoarele obligaţii: . .să ţină la zi şi corect toate evidenţele zootehnice. precum şi coeficienţii de corecţie necesari (pentru grosimea medie a stratului de slănină şi procentul de carne în carcasă).A.2.să supună bonitării toţi reproducătorii şi tineretul destinat pentru prăsilă.să efectueze şi să întreţină individualizarea corectă a animalelor pentru a se putea identifica cu uşurinţă şi fără confuzii.A. .R. Proprietarii fermelor (fermierii) care intră sau doresc să intre în acţiunea de control oficial al producţiei în vederea comercializării de material biologic pentru reproducţie.R.A.Z.să conducă Registrul Genealogic Teritorial (se vor deschide fişe de reproducţie pentru toţi vieruşii şi scroafele primipare. 52 .să asigure condiţii optime de lucru pentru personalul care efectuează controlul. .să stabilească evidenţele de fermă.să ţină la zi evidenţele specifice de control oficial al producţiei şi să transmită la termenele stabilite buletinele de control necesare prelucrării automate a datelor.să organizeze controlul în toate fermele orientate pe producerea şi comercializarea de material biologic suin pentru prăsilă. lucrările de bonitare se efectuează de către A.Z.A.. precum şi pentru vieruşii neînscrişi. .N. Personalul tehnic al A. În linii generale.R. .Z. de la nivel Central are următoarele obligaţii: .să organizeze prelucrarea datelor rezultate din controlul oficial de producţie în măsura în care se consideră necesar.să stabilească evidenţele de la nivelul A..R.A.R.N. . . pentru efectuarea lucrărilor de bonitare şi a deciziilor de selecţie.să organizeze permanent o alimentaţie raţională (cantitativ şi calitativ) a întregului efectiv de suine destinat prăsilei.R. APRECIEREA SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ Aprecierea materialului biologic suin destinat prăsilei reprezintă cea mai importantă acţiune zootehnică pe linia ameliorării permanente a speciei. în teritoriu (judeţe) şi să asigure imprimatele necesare sistemului informaţional.

în funcţie de cerinţele Uniunii Europene. organele sau organul reţinut suferă profunde modificări până la degenerarea epiteliului seminal). Wessex. microftalmia şi ciclopia congenitală (absenţa. Landrace. indiferent de numărul membrelor la care se constată). poate fi prognatism superior sau inferior) şi brahignatismul (anomalie caracterizată prin scurtarea maxilarelor – fie cel superior = “cap de bulldog” = brevignatism superior.anoftalmia.agnatia.A. pe rase. . . prolificitatea şi capacitatea de alăptare în funcţie de grupa de rase (sunt considerate ca fiind grupe de rase: grupa I: Marele alb.Criteriile de calificare (de preselecţie) presupun aprecieri şi determinări exigente cu privire la prezenţa anomaliilor congenitale. micrognatia sau osteofibroza maxilarului (dezvoltarea incompletă a maxilarului constatată la naştere. Edelschwein. conducând lucrările de registru.N. . Chester-White. subdezvoltarea globului ocular sau prezenţa unui singur ochi). . Anomaliile congenitale care trebuie identificate şi a căror prezenţă atrage eliminarea suinelor de la reproducţie sunt: . .lipsa extremităţilor (absenţa totală sau parţială a membrelor sau cozii). Aceste cerinţe trebuie stabilite anual de către A.să popularizeze fermele de suine cu material biologic deosebit.atrezia ani (orificiul anal neperforat). grupa a II-a: Duroc.criptorhidia sau monorhidia (anomalie congenitală manifestată prin reţinerea celor două sau numai a unui testicul pe timpul migraţiei testiculare. Bazna şi Mangaliţa) şi anul calendaristic. . Hampshire. masa individuală a purceilor la intrarea în testare şi numărul de purcei la intrarea şi ieşirea 53 . Performanţele minime de lot pentru admiterea la testare după însuşiri proprii se referă la: numărul de purcei la fătare. transformarea ţesutului osos al regiunii nazale în ţesut fibros). Yorkshire.. . cerinţele minime de admitere în controlul oficial şi stabilirea performanţelor minime de lot pentru admiterea la testare după însuşirile proprii. iar dinţii de jos nu iau contact cu cei de sus.hidrocefalia (cap voluminos datorită prezenţei de lichid în cutia craniană). fie cel inferior = agnatia). Landrace belgian. .să publice periodic liste cu materialul biologic reuşit la testare după descendenţi şi înscris în Registrul Genealogic Republican. în cavitatea abdominală sau pe traiectul canalului invaginal.R. Cerinţele minime de admitere în controlul oficial se referă la vârsta scrofiţelor.herniile ombilicale şi ingvino-scrotale prezente şi vizibile la naştere sau până la înţărcare. Bonitarea suinelor destinate prăsilei foloseşte criterii de calificare şi criterii de clasificare. Cornwall. .să acorde numerele de înscriere în Registrul Genealogic Republican pentru suinele de reproducţie.hipoplazia testiculară (unul sau ambele testicule reduse ca volum).să îndrume şi să verifice modul de desfăşurare a lucrărilor de control oficial al producţiei şi de selecţie. .prognatismul (anomalie dentară caracterizată prin faptul că arcadele incisive cad una înaintea alteia..aplazia epididimului (prezenţa pungii epididimale în care se reţine urina).Z. Pietrain. . masa lotului de purcei la 21 de zile. .polidactilia şi monodactilia (prezenţa a 1-2 degete suplimentare sau existenţa a unui singur deget. .hermafroditismul (prezenţa pe acelaşi individ a unor elemente funcţionale din glandele sexuale ale ambelor sexe). . .

54 . conformaţia corporală şi constituţie (se acordă în urma examinării directe a însuşirilor de exterior şi constituţie). aspect general care permite orientarea şi stabilirea preţului de livrare a materialului biologic suin destinat reproducţiei. ritmul de dezvoltare (se acordă după performanţele proprii privind sporul mediu zilnic). în funcţie de cerinţele Uniunii Europene. clasa după ritmul de dezvoltare sau calitatea cărnii şi clasa după conformaţie corporală-constituţie) Clasa după ritmul de dezvoltare sau calitatea cărnii Clasa după conf.R. Clasele parţiale se stabilesc în funcţie de: origine (de clasa generală a părinţilor). iar apoi în clasa valorică generală.. Clasa generală a indivizilor care urmează a fi folosiţi la Tabelul 9 Stabilirea clasei generale pe baza a trei clase parţiale (clasa după origine.N. Aceste performanţe trebuie stabilite anual de către A.Criteriile de clasificare servesc la încadrarea animalelor în clase valorice parţiale. .Z.constit . calitatea cărnii (se acordă după grosimea stratului de slănină).din testare.A. R Clasa după origine E Clasa după origine I Clasa după origine II Clasa după origine R R R R R E R R E E I R E E I II E E I I R R E E E E E E E I I E E I I II E I I I R E I I I E I I I I I I I I II II I I II II R I I I II E I I II II I I II II II II II II II II R E I II Tabelul 10 Stabilirea clasei generale pe baza a patru clase parţiale clasa după origine (A) clasa după ritmul de dezvoltare (B) clasa după calitatea cărnii (C) şi clasa după conformaţie – constituţie (D) B R E I II C D R E I II R E I II R E I II R E I II A R R R R R R R E E E E E E E E I I E R R R E R E E E E E E I E I I I I R R E E E E E E E E I I I I I I II R E E E E E E I E I I I I I I I R R R E E E E E E E E I I I I I I E R E E E E E E E E I I I I I I I A I E E E E E E E I I I I I I I I I II E E E I E E I I I I I I I I I II R E E E E E E I I I I I I I I I II E E E E I E I I I I I I I I II I II A I E E I I I I I I I I I II I II II II II E I I I I I I I I I II II I II II II R E E I I I I I I I I I II I I II II E E I I I I I I I I I II II I I II II A I I I I I I I I I I II II II II II II II II I I I I I I I II II II II II II II II II R E I I reproducţie se stabileşte pe baza claselor parţiale folosind combinaţiile exemplificate în tabelul 9 şi 10 (fie pe baza a trei clase parţiale. fie pe baza a patru clase parţiale).

Scăderea consumului înregistrat din 5. Animalele înscrise în registrul genealogic al ţării de origine primesc clasa generală r e c o r d.6 x 10 = 116 puncte).Preţul de livrare al materialului biologic suin destinat prăsilei se face. deoarece pentru această însuşire se practică selecţia direcţional regresivă. .00 – 3. fără a se mai lua în considerare clasele parţiale. . dacă s-ar lua de bază performanţa realizată ca atare ar fi favorizaţi indivizii cu consumuri mari de furaje. Performanţa realizată se scade din 50. E.0 şi se înmulţeşte cu 10.Totodată. ci se iau în considerare preţurile/cap de animal stabilite în funcţie de clasă (R.N.pentru animalele importate. clasa I = elită. Când unul din părinţi are număr de registru genealogic se poate acorda cel mult clasa elită pentru ambele sexe. Deci: 690 puncte obţinute pentru sporul mediu zilnic + 160 de puncte obţinute pentru consumul de furaj pe kg spor = 850 de puncte total la clasa “ritmul de dezvoltare “. II).Z. fie pe baza calculării unui punctaj obţinut de animalul apreciat.vierii şi scroafele care au reuşit la testarea după descendenţi se includ în categoria “testat (ă)”. acesta se face în mod diferenţiat. clasa generală se stabileşte prin confruntarea informaţiilor din certificatele care însoţesc materialul biologic la efectuarea importului cu baremurile utilizate în anul respectiv. astfel: clasa elită = record. Calcularea punctajului pentru consumul de furaje pe kg spor se face scăzând consumul înregistrat (exprimat în kg) din 5. fie prin negocieri directe cu fermierul producător. se acordă cel mult clasa elită pentru vieruşi şi clasa I pentru scrofiţe. iar asimilările se fac de către A.60 x 100 =160 puncte). Performanţa se înmulţeşte cu 1.pentru “calitatea cărnii” punctajul se obţine luând de bază performanţa obţinută de individ la grosimea stratului de slănină (exprimată în mm) şi corectată în funcţie de masa corporală.pentru “origine” nu se calculează punctaj. în funcţie de performanţele proprii pentru fiecare din criteriile de clasificare şi cunoaşterea clasei parţiale în care acesta a fost încadrat în urma aprecierii. . iar rezultatul reprezintă numărul de puncte pentru această clasă (ex: 50.pentru “ritmul de dezvoltare“ punctajul se obţine luând de bază performanţa realizată de individ la sporul mediu zilnic exprimat în g. clasa a III-a şi nebonitate = clasa a II-a (numai pentru femele). dar aceasta contravine obiectivelor selecţiei.animalele care au clasa generală stabilită anterior termenului prin care clasa generală se poate acorda conform prevederilor prezentului punct.00 şi se înmulţeşte cu 100 (ex: 5. Astfel.00 este necesară. 690 g = 690 puncte). astfel: .R. . În situaţia în care se urmăreşte şi consumul de furaje/kg spor. .0 – 38. În ceea ce priveşte calculul punctajului. Dacă informaţiile lipsesc. I.40 =1. respectiv sporul mediu zilnic realizat reprezintă numărul de puncte (ex. se asimilează prin echivalare. la stabilirea acestei clase se au în vedere: .A.4 mm = 11. 55 . clasa a II-a = clasa I. punctajul total pentru această clasă parţială se măreşte prin însumarea punctelor obţinute la ambele performanţe.

precum şi în alte ferme cuprinse în controlul oficial al producţiei sau ocazional prin controlul de producţie diversificat. a preţului pentru clasa după calitatea cărnii şi a preţului pentru clasa după conformaţie corporală-constituţie. la rândul său este alcătuit din: preţul de bază şi sporurile de preţ. prin stabilirea claselor parţiale şi a clasei generale se folosesc anumite limite (baremuri) privind valoarea însuşirilor luate în considerare.00 are aceeaşi explicaţie ca şi în cazul consumului de furaje. Lucrările se efectuează în fermele de selecţie şi testare în care este organizată testarea după performanţe proprii şi după descendenţi. . după descendenţi). 56 . 2. Calculul punctajului pentru proporţia de carne în carcasă se face prin înmulţirea cu 2 a proporţiei de carne realizată de contemporanul sacrificat la 182 de zile şi corectată în funcţie de masa corporală. . Ex: (65% carne în carcasă x 2 = 130 puncte) +116 puncte obţinute pentru grosimea stratului de slănină = 246 puncte . în calcularea indicilor sintetici de selecţie se utilizează date exacte care permit o ierarhizare valorică mult mai precisă a materialului biologic suin. Dacă în aprecierea reproducătorilor. . TEHNICA SELECŢIEI ŞI TESTĂRII SUINELOR PENTRU PRĂSILĂ PE BAZĂ DE INDICI SINTETICI Aprecierea şi selecţia suinelor destinate prăsilei pe bază de indici sintetici are ca scop determinarea valorii de ameliorare şi stabilirea modului de exploatare a acestora.total la clasa “calitatea cărnii”.În cazul în care se cunoaşte şi proporţia de carne în carcasă de la un frate sau de la o soră (sacrificaţi la 182 zile) . .pentru performanţa de reproducţie a scroafelor (pentru fiecare kilogram realizat la capacitatea de alăptare peste baremurile de admitere a scroafelor în controlul oficial al producţiei).3. a preţului pentru clasa după ritmul de dezvoltare corporală. Preţul de bază se formează prin însumarea: preţului pentru clasa după origine.pentru ascendenţii testaţi sau înscrişi în registrul genealogic.pentru înscrierea proprie în registrul genealogic.pentru performanţele de testare după descendenţi (pentru fiecare punct realizat la indicele testării. Sporurile de preţ se acordă indiferent de rasă.preţ care.punctajul se stabileşte prin însumarea punctelor obţinute la ambele performanţe. Tehnica selecţiei şi testării suinelor pentru prăsilă pe bază de indici sintetici cunoaşte: calculul indicilor sintetici de selecţie şi calculul indicilor sintetici de testare. Pe baza acestui punctaj şi a claselor parţiale în care s-au încadrat indivizii apreciaţi se calculează preţul de livrare . Scăderea grosimii stratului de slănină din 5.pentru “conformaţie corporală–constituţie“ punctajul este reprezentat de numărul de puncte realizate la aprecierea exteriorului şi constituţiei (89 puncte = 89 puncte). pentru următoarele situaţii: .

0085 + 0. Tabelul 11 Datele necesare calculării indicelui de selecţie Însuşirile luate în considerare Nr.2 0. exprimată în fracţii zecimale şi a căror sumă trebuie să fie 1. astfel: Ix = x1 h21 w11 + x2 h22 w2 + x3 h23 w3 . xn h2n wn .1 0.50 x 0.h21.00 7. de purceii la înţărcare Masa individuală a purceilor la înţărcare Performanţe proprii 9.057 + 0.1037 Pentru testarea reproducătorilor după descendenţi în cadrul fermelor de selecţie a suinelor unde se urmăresc însuşirile de îngrăşare şi calitatea carcaselor se poate folosi indicele sintetic de selecţie recomandat de H.30 x 0.20 – 0. Loosli.w1.20 x 0. w2. care pun în evidenţă ponderea în selecţia reproducătorilor.30 0.0020 + 0.15 x 0.3 Adică: Ix = 0.20 + 2.Ix = indicele de selecţie al reproducătorului X .10 + 0.2 0.50 7. Deci: Ix = 500 + 30S – 100G – C 57 . numărul şi masa purceilor la 35 zile (tabelul 11).50 x 0. de numărul însuşirilor luate în considerare. h23. grosimea medie a stratului de slănină (G) şi consumul specific (C). w3. consumul specific) a selecţiei.50 1.17 x 0.… n .2 0. de purcei fătaţi Masa individuală a purceilor la naştere Capacitatea de alăptare Nr. . 2. X2.25 x 0. Spre exemplificare se va calcula indicele sintetic de selecţie la o scroafă din rasa Landrace privind numărul şi masa medie a purceilor la naştere.0. . capacitatea de alăptare.… h2n = coeficienţii de heritabilitate aferenţi însuşirilor.75 7. 3.15 0. 100 respectiv 1. Iniţialele (+) sau (-) indică direcţia progresivă (sporul mediu zilnic) sau regresivă (grosimea stratului de slănină.20 0. Un model general de calculare a indicelui sintetic de selecţie se poate aplica la un număr mare de însuşiri necorelate între ele.00 8.0072 = 0. Acesta ia în considerare sporul mediu zilnic realizat de către descendenţii vierului analizat (S).30 = 0.20 x 0.12 Valoarea W 0. Alcătuirea indicelui sintetic de selecţie diferă în funcţie de categoria animalului. X3 … Xn = abaterile performanţei idividuale de la media pe rasă sau populaţie la însuşirile 1.20 Media pe efectiv 8. dar ţinându-se cont de heritabilitatea (h2) şi de valoarea ponderală a lor (w).00 Valoarea h2 0.015 – 0.20 32.20 + 0.17 0. .05 x 0. în care: .12 x 0. asemenea indici se calculează cu scopul de a oglindi valoarea de ameliorare a unui reproducător suin într-o singură valoare sintetică. La cele trei însuşiri menţionate se aplică coeficienţii de 30.15 35.X1. . la orice categorie de reproducători.Aşadar. .00 1.… wn = valoarea ponderală relativă a aceloraşi însuşiri.

Acesta se calculează ţinând cont de numărul de purcei născuţi (N). oglindeşte însuşirile de prolificitate şi capacitatea de alăptare. P = proporţia de carne din carcasă (%).4. sau kg). Punctajul parţial şi final se obţine în urma aplicării coeficienţilor între valorile 0. grosimea medie a stratului de slănină (G). Tipul de rasă se apreciază prin sistemul de 100 puncte.00. în care: +20. Adică: 2M Ix = 2N + 2I + ------30 La încheierea testării tineretului suin după performanţe proprii. C = consumul specific (U. Aşadar. indiferent de tipul fermei (ex. tabelul 12). sporul mediu zilnic (S). ÎNTOCMIREA UNUI PLAN DE MONTĂ ŞI FĂTĂRI Planul de montă şi fătări se întocmeşte odată pe an şi reprezintă documentul pe baza căruia trebuie să se deruleze întreaga activitate de reproducţie a materialului biologic. 2.5S + C + G + 2P Indicii sintetici de testare sintetizează diferenţele înregistrate între performanţa medie a lotului de descendenţi şi performanţa medie a seriei lunare totale de testare (care cumulează ambele sexe) pentru fiecare din însuşirile urmărite în testul performanţelor proprii. + 100 . Ei sunt proprii scroafelor şi vierilor după descendenţi. La vieri. indivizii care realizează un indice sintetic de testare pozitiv. cu numărul efectiv de produşi la care s-a încheiat testarea din loturile scroafelor respective. de numărul de purcei înţărcaţi (I) şi masa corporală a acestora la înţărcare (M). indicele sintetic de selecţie se calculează luând în considerare tipul rasei (T). Adică: Ix = 2T + 0. -100. iar consumul specific şi grosimea stratului de grăsime se calculează prin diferenţa faţă de 5. şi procentul de carne din carcasă (P). S = sporul mediu zilnic (g).Indicele de selecţie la scroafe. consumul specific (C). G = grosimea medie a stratului de slănină (mm). indicele de testare după descendenţi se calculează înmulţind suma indicilor de testare a scroafelor partenere. Se consideră material biologic suin testat. la scroafe: Ix = 20S – 1000C – 100G + 100P .1000. 58 .5 şi 2. în funcţie de valoarea ponderală a însuşirii respective din indicele sintetic.coeficienţi de înmulţire la însuşirile urmărite. .N.

6 XII 7 – 16 XII 17 – 26 XII 27 XII – 5 I 6 – 15 I 15 – 25 I 26 I – 4 II 5 – 14 II 15 I – 24 II 26 II – 6 III 7 – 16 III 17 – 26 III 27 III – 5 IV 6 – 15 IV 16 – 25 IV 26 IV – 5 V 6 – 15 V 16 – 25 V 26 V – 4 VI Data fătării 1 .27 X 28 X .30 I 31 I .25 III 26 III . independent de calculele referitoare la mărimea grupei de scroafe şi necesarul de vieri.7 X 8 . Totodată.15 IV 16 .2 X 3 – 12 X 13 – 22 X 23 X .1 III 2 . Aşadar. Tabelul 12 Plan de montă-fătări-înţărcări-livrări Data montei 8 .23 VIII 24 VIII – 21 X 31 X – 12 IX 13 – 22 IX 23 IX . purceii obţinuţi să acopere întregul spaţiu construit şi să asigure ritmicitate livrărilor.30 V 31 V – 9 VI 10 – 19 VI 10 – 29 VI 30 VI – 9 VII 10 – 19 VII 20 29 VII 30 VII – 8 VIII 9 – 18 VIII 19 – 28 VIII 29 VIII – 7 IX 8 .20 I 21 . pentru fiecare scroafă din lotul matcă se repartizează un anumit vier de bază şi înlocuitor.19 II 20 II .Principul care stă la baza întocmirii acestui document rezultă din profilul de producţie al fermei respective. Mărimea unei asemenea grupe de scroafe trebuie calculată în aşa fel încât. în fermele de creştere şi îngrăşare planul de montă şi fătări se întocmeşte pe principiul potrivirii perechilor după clasă.10 I 11 .5 V 6 – 15 V 16 – 25 V 26 V – 4 VI 5 – 14 VI 15 – 24 VI 25 VI – 4 VII 5 VI – 14 VII 15 – 24 VII 25 VII – 6 VIII 7 – 16 VIII 17 – 26 VIII 27 VIII – 7 IX 8 .9 II 10 . conform unui grafic contractual dinainte stabilit. în fermele de creştere şi îngrăşare (de producţie) se practică metisările trirasiale sau triliniare (de tip Sykes) – scroafe metise F1 rezultate din două rase albe şi vieri rasă curată din rase parentale.25 IV 26 IV .17 IX 18 – 27 IX Vârsta înţărcării (35 de zile) Data livrării 14 .16 XI 17 .17 IX 18 .1 XI 2 – 11 XI 12 – 21 XI 22 XI – 1 XII 2 – 11 XII 12 – 21 XI 22 – 31 XII 1 – 10 I 11-20 I 21 – 31 I 31 I – 9 II 10 – 19 II 20 II – 1 III 2 – 11 III 12 – 21 III 22 – 31 III 1 – 10 IV 11 IV – 20 V 21 – 30 IV 1 – 10 V 5 .21 III 22 .5 III 6 .15 III 16 . din 3 în 3 zile.31 III 1 . urmărindu-se ca vierii să fie superiori cu o clasă scroafelor.11 III 12 .24 II 25 II . din 6 în 6 zile sau din 10 în 10 zile. În situaţia creşterii şi exploatării intensive a suinelor trebuie avută în vedere şi asigurarea ritmicităţii populărilor şi depopulărilor în toate sectoarele.27 IX 28 IX . În fermele de selecţie şi testare. Astfel.17 IX 18 – 27 IX 28 IX – 7 X 8 – 17 X 18 – 27 X 28 X – 6 XI 59 .17 X 18 . numai creşterea în rasă curată. În funcţie de capacitatea sectorului se vor forma grupe de scroafe pentru montă. din zi în zi (“în covor”).26 XI 27 XI . trebuie considerată şi variaţia sezonieră a procentului de fecunditate. Astfel.5 IV 6 . planul de montă şi fătări se întocmeşte pe principiul potrivirii individuale a perechilor.14 II 15 .6 XI 7 . iar în cele de selecţieşi testare (pentru prăsilă).10 IV 11 – 20 IV 21 – 30 IV 1 – 10 V 11 – 20 V 21.

aceste calcule au rolul de a asigura acoperirea tuturor spaţiilor de cazare. CALCULUL ŞI EVIDENŢA UNOR PARAMETRII DE REPRODUCŢIE SPECIFICI SUINELOR Asigurarea continuităţii şi ritmicităţii producţiei la suine presupune efectuarea unor calcule legate de planificarea şi organizarea reproducţiei. În acelaşi timp. 60 . Adică: A+D Tf = -----------Cf Necesarul de scroafe în aşteptarea montei (Sa) – depinde de mărimea grupei de scroafe pentru montă (Mg).x 100 Pn Timpul de formare a unei grupe de scroafe montate (Tf) – are în vedere: durata alăptării purceilor (A). Adică: Sf + 10% Mg = -------------. pentru a evita consangvinizarea este necesară întocmirea unui plan de rotaţie a vierilor şi a scroafelor folosite la reproducţie.5.5 – 14 VI 15 – 24 VI 25 VI – 4 VII 5 – 14 VII 15 – 24 VII 25 VII – 3 VIII 4 – 13 VIII 14 – 23 VIII 24 VIII – 2 IX 3 –7 IX 28 IX – 7 X 8 – 17 X 18 – 27 X 28 X – 6 XI 7 – 16 XI 17 – 26 XI 27 XI – 6 XII 7 – 16 XII 17 – 26 XII 27 – 31 XII 7 – 16 XI 17 – 26 XI 27 XI – 7 XII 8 – 17 XII 18 – 27 XII 28 XII – 6 I 17 – 16 I 17 – 26 I 27 I – 2 II 3 II – 5 II 11 – 20 V 21 – 30 V 31 V – 9 VI 10 – 19 VI 20 – 29 VI 30 VI – 9 VII 10 – 19 VII 20 – 29 VII 30 VII – 8 VIII 9 VIII – 13 VIII Având în vedere faptul că în asemenea ferme se practică creşterea în rasă curată. durata dezinfecţiei unui compartiment de maternitate (D) şi numărul total de compartimente pentru fătare (Cf). Mărimea unei grupe de scroafe pentru montă (Mg) – are în vedere numărul de scroafe la fătare necesare pentru popularea unui compartiment de maternitate (Sf) şi procentul mediu de natalitate în funcţie de anotimp (Pn). la capacitatea optimă. Adică: Mg x Cs Sa = -----------Tf Coeficientul de utilizare a vierilor (în cazul montei naturale) (k) constituie numărul de zile care revin unui vier pentru montă. 2. de durata ciclului sexual la scroafe (Cs) şi de timpul de formare a unei grupe de scroafe montate (Tf).

Adică: Vm = 2 x Mg x k Coeficientul de folosire a scroafelor la reproducţie (Fs).se calculează având în vedere: planul de livrare al unităţii exprimat în capete anual (Pl).. coeficientul de folosire a scroafelor de reproducţie (Fs) şi numărul grupelor de scroafe gestante (Gl). de numărul de monte la o scroafă pentru o fecundare (2) şi de coeficientul de utilizare la monta naturală (k).Gl Pî x Fs Prin utilizarea acestor calcule se pot întocmi şi nomograme din care. studenţii vor face observaţii. pe bază de antecalcule exprimate grafic se pot identifica indicatorii de reproducţie doriţi. reprezintă numărul de fătări care revin unei scroafe timp de un an. numărul purceilor înţărcaţi care populează un compartiment de creşă (Pî). Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 2.Acesta se obţine din raportul dintre numărul de zile dintr-o perioadă definită (săptămână. Adică: 365 Fs = ----Cr Numărul necesar de grupe de scroafe gestante (Gg) . INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR 61 . Adică: Nz k = -----Nm Necesarul de vieri pentru montă (Vm) – se stabileşte în funcţie de mărimea grupei de scroafe montate (Mg). Capitolul 3 1 UTILAJE. Acesta rezultă din raportul dintre numărul de zile calendaristice (365) şi durata unui ciclul de reproducţie (Cr). Adică: Pl Gg = ------------. decadă) (Nz) şi numărul de monte efectuate de un vier în perioada respectivă (Nm). notaţii şi aplicaţii practice pe materialul biologic suin din biobaza disciplinei.

distribuirea hranei şi adăparea animalelor. măcinarea. În linii generale.0-1. asemenea utilaje pot fi clasificate în: maşini de curăţire cu site şi curent de aer. În funcţie de principiul de funcţionare.8 mm pentru suinele la îngrăşat). pentru reţinerea eventualelor corpuri metalice din boabele de cereale. Asemenea utilaje trebuie să asigure: măcinarea unui număr cât mai variat de furaje. instalaţiile şi echipamentele necesare preparării şi administrării hranei vizează: curăţirea. Măcinarea prin lovire constituie principiul de funcţionare al morilor cu ciocane – utilaje folosite pe scară largă la prepararea furajelor concentrate necesare în fermele de suine. .3-1. asemenea utilaje. la decojirea şi decorticarea boabelor de orz. 3. Moara cu ciocane universale (fig.Utilajele necesare curăţirii furajelor sunt folosite frecvent: pentru reţinerea şi eliminarea impurităţilor mai mari sau mai mici decât boabele de cereale. curent de aer şi magneţi. 39) este destinată 62 . mazăre sau chiar pentru spălarea diferitelor sortimente de nutreţuri (cartofi.Dat fiind faptul că. . siguranţă în exploatare şi întreţinere uşoară. frecarea şi lovirea furajelor. ovăz. maşini de curăţire cu site. În linii generale. procesul de măcinare se poate realiza prin: strivirea. care prin frecare rup şi înlătură tegumentele boabelor). etc). INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NECESARE PREPARĂRII ŞI ADMINISTRĂRII HRANEI LA SUINE Utilajele. în primul rând. sfeclă furajeră. obţinerea unei cantităţi cât mai reduse de praf (praful de moară fiind higroscopic poate conduce la autoîncălzirea şi mucegăirea produsului). facilitează: prepararea şi administrarea hranei. dozarea şi amestecarea furajelor. UTILAJE.1. instalaţii şi echipamente folosite în fluxul tehnologic specific se recomandă ca o necesitate absolută pentru orice tip de fermă. maşini pentru decorticarea boabelor (sunt prevăzute cu tamburi care prezintă suprafeţe abrazive sau tamburi cu orificii. astfel încât hrana finală să fie ingerată şi apoi digerată fără eforturi fiziologice deosebite de către suine. rentabilitatea creşterii suinelor trebuie considerată prin prisma utilizării fără risipă şi cu maximă eficienţă a furajelor specifice (furajele ocupă peste 60% din costul de producţie al cărnii de porc) cunoaşterea gamei de utilaje.Utilajele necesare măcinării furajelor oferă posibilitatea mărunţirii diferitelor sortimente de nutreţuri (boabe de cereale). asigurarea microclimatului în adăposturi şi evacuarea dejecţiilor. realizarea granulaţiei necesare tuturor categoriilor de suine (mărimea particulelor trebuie să fie de 0. o încălzirea produsului de până la 35-400C.0 mm pentru tineretul suin şi 1. tăierea sau strivirea. omogenizarea şi amestecarea acestora. instalaţii şi echipamente bine montate şi reglate corespunzător.

39 Moara cu ciocane universale (după M Bereş şi colab. 14. Cilindru superior de alimentare. Ciocane. Sac. tulpinilor de porumb. 40) este destinată măcinării boabelor de cereale cu scopul obţinerii măcinişurilor 63 . 4. 6. Ciclon. 5. Cu o masă de circa 437 kg. o putere a motorului electric de 11 sau 15 kw. 12. la 3000 de rotaţii/minut. 13. măcinării boabelor de cereale. 3. releu de protecţie cuplat corespunzător la suprasarcină şi ampermetru pentru controlul încărcării morii la curentul nominal înscris pe motorul electric – utilajul este echipat cu site interschimbabile care asigură granulaţiile dorite. Contracuţit. 8. Jgheab de alimentare cu furaje fibroase.. 15 Motor electric.Fig. moara poate realiza o productivitate de aproximativ 2 t de furaj/h. Montată pe plăci de cauciuc (pentru reducerea efectelor vibraţiilor) prin intermediul şuruburilor de fundaţie (M16 x 250F) şi comandată de la un tablou electric prevăzut cu contactor stea-triunghi. 10. Şaibă de transmisie. Cuţit. ştiuleţilor şi ciocălăilor de porumb. Transportor pneumatic. 9. 11. Melc transportor. paielor şi fânului. Şubăr. 7. Tub de refulare concentrate. Coş de alimentare cu boabe de cereale. Moara cu ciocane MCF – 5 (fig. 2. 1997) 1. Transportor.

1997) 1. 1.Fig. la o granulaţie de 4 mm. starea fizică a furajelor (amestecătoare pentru hrana uscată sau lichidă). Utilajele necesare amestecării furajelor se folosesc cu scopul omogenizării structurii reţetelor de furaje specifice fiecărei categorii de suine în parte. Amestecătorul vertical cu melc (fig. 64 .. sub formă de alveole acţionate de un rotor. prevăzut cu ventilator. . Dozatoarele gravimetrice funcţionează pe principiul cântăririi diferitelor sortimente de furaje şi lucrează cu mai multă precizie decât cele volumetrice. prevăzute cu două şubăre care controlează un anumit volum. Dozatoarele volumetrice pot fi de formă paralelipipedică sau cilindrică. Exhaustor. un rezervor de amestecare şi un melc transportor fixat într-un tub central. Cicloane pentru praf.Utilajele necesare dozării furajelor servesc la obţinerea unei hrane echilibrată sub aspectul principiilor nutritivi pe care trebuie să-i conţină reţetele specifice fiecărei categorii de suine în parte. 2.41) este destinat amestecării furajelor uscate. la 3000 de rotaţii/minut. 40 Moara cu ciocane MCF-5 (după M Bereş şi colab. necesare pregătirii hranei pentru suine şi alte specii de animale cu interes de fermă. fie de dozatorele volumetrice fie de cele gravimetrice. o putere a motorului electric de 55 kw. iar la partea superioară se află o paletă care are rol de a dispersa furajul în rezervor. 4. Montată pe plăci de cauciuc (pentru reducerea efectelor vibraţiilor în timpul utilizării) prin intermediul şuruburilor de fundaţie recomandate de către constructor şi comandată de la un tablou electric racordat la reţeaua de alimentare cu cablu S=35 mm3 – moara funcţionează într-o instalaţie de transport pneumatic. cicloane (500 şi 600) şi ecluze. El este alcătuit dintr-un coş de alimentare. 6. 5. Coş de alimentare. Cu o masă de circa 1570 kg. Prin nişte orificii situate la partea inferioară. asemenea utilaje se clasifică în funcţie de: modul de lucru (amestecătoare cu acţiune continuă sau periodică). Motor electric. Asemenea utilaje sunt reprezentate. Ciclon. De regulă. În general. Aceste tipuri de dozatoare pot funcţiona cu o basculă semiautomată sau automată. poziţie (amestecătoare verticale sau orizontale). asemenea tipuri de dozatoare pot fi întâlnite la baza buncărelor de depozitare a diferitelor sorturi de furaje. timp de 15-20 de minute. Ecluze pentru descărcare. moara poate realiza o productivitate de aproximativ 5 t de furaj/h. Motor electric. furajul ajunge din rezervor din nou în tubul central la melc. 3. ultima fiind legată cu un dispozitiv de programare şi înregistrare a şarjelor. 7.

Motor electric. 7. Pâlnie de alimentare. Obturator. 11. 8. o pompă centrifugală prin intermediul căreia se realizează recircularea hranei.Fig.. Buncăr.42) este alcătuit dintr-un cilindru fix în interiorul căruia se află un ax acţionat de un motor electric cu reductor şi pe care sunt montate palete elicoidale. 4. în interiorul căruia se află un ax cu palete elicoidale acţionat de un motor electric cu reductor. 2. Un asemenea amestecător orizontal poate fi confecţionat dintr-un cilindru fix. 10. Uniformizator. Amestecătorul hidraulic (fig. 42 Amestecătorul orizontal cu acţiune periodică (după M Bereş şi colab. 5. Gură de evacuare Amestecătorul orizontal cu acţiune periodică (fig. 1997) 1. 3. 12. Melc. Pâlnie de alimentare. 41 Amestecătorul vertical cu melc (după M Bereş şi colab. Gură de evacuare. 14. 65 . Plan înclinat cu magneţi. 5. 6.13 Conductă.. 1997) 1. 43) este reprezentat de un vas de amestecare prevăzut cu două conducte cu cap de turbionare. Fig. 4. o conductă inelară cu orificii şi conductele de legătură. Cilindru de amestecare. Moara cu ciocane. Buncăr. Gură de alimentare. 2. 3. Palete elicoidale. 9. Vană.

5. Motor electric. 2. Pe lângă acest tip de amestecător mai pot fi întâlnite: amestecătorul conic vertical. Practic. Transmisie. 3. amestecătorul este alcătuit dintr-un vas pentru amestec. amestecătorul mobil orizontal. 1997) 1. Amestecătorul vertical cu palete (fig. 1997) 1. Pompă centrifugală. în care se găseşte un rotor cu patru rânduri de palete fixate înclinat. hrana lichidă este distribuită prin conducte spre jgheaburile de furajare. la o turaţie de 30 rot/min. iar prin intermediul pompelor. Palete. Rotorul utilajului este acţionat de un motor electric cu reductor..6. Vasul de amestec. Cap de turbionare. 66 .. Conductă de refulare. Utilajele necesare distribuirii hranei la suine trebuie să asigure exploatarea la maxim a potenţialului biologic al animalelor cu cheltuieli cât mai reduse pe unitatea de produs. 3. 4. 44) este folosit pe scară largă în creşterea intensivă a suinelor. îndeosebi în sectoarele cu furajare lichidă. 43 Amestecătorul hidraulic (după M Bereş şi colab. Fig.Fig. Conductă de aspiraţie. Vas. 1. 4. 2. 44 Amestecătorul vertical cu palete (după M Bereş şi colab. etc.

. plăcile aglomerate de material plastic. etc. Materialele din care se confecţionează hrănitoarele pentru suine pot fi: tabla. categoriei de vârstă în care se află materialul biologic. Pentru tineret şi suine la îngrăşat. Asemenea utilaje sunt specifice tipului de furajare (uscată sau lichidă). 45 Hrănitoare semiautomate (după M Bereş şi colab. B. 1997) 1. fibra de sticlă.A B Fig. dar în ambele cazuri partea finală a acestora este hrănitorul. betonul armat. Pentru scroafe şi purcei. 45). A B C D 67 . Hrănitoarele pot fi clasice orizontale (simple jgheaburi) sau semiautomate (prevăzute cu buncăr de depozitare a hranei şi jgheab de furajare) (fig.

cu două fronturi de furajare (fig. până la jgheaburile de furajare. 4. 1. Vase de amestecare. Lanţ de agitare). Cu două fronturi de furajare (1. 3. 46. pompe centrifuge care împing hrana pe conducte. Vane. Sub aspect constructiv şi funcţional. 46 D).2 t/oră. 47 Schema unei instalaţii hidraulice pentru distribuirea hranei (după M Bereş şi colab. 6. iar productivitatea de 2. Fiind animale risipitoare de furaje este recomandabil ca părţile laterale şi frontale ale hrănitoarelor pentru suine să fie răsfrânte spre interior sau să fie prevăzute cu o platbandă de protecţie care să nu permită scoaterea cu nasul şi râtul a hranei din jgheab. Cu dispozitiv de dirijare a furajelor în jgheaburile de hrănire (1. Pompă centrifugă. Bolţuri de fixare. Panouri mobile. Mai mult. Instalaţia hidraulică pentru distribuirea hranei (fig. C). Deflector. În practica creşterii suinelor pot fi întâlnite diferite tipuri de instalaţii pentru furajarea animalelor. Capac).45 m/s.Fig. mai pot fi întâlnite hrănitoare: cu un singur front de furajare (fig. Buncăr.. 2. 48) este alcătuită din: buncăr de depozitare (poate fi amplasat fie în interiorul. Jgheab.. 4. Gligor şi colab. 1997) 1. 1. 2 4. 2. 3. 2. Conductă de distribuţie. Instalaţia pentru furajare cu cablu cu noduri (“TN60” – transportor cu noduri) (fig. 3. 46. Jgheab. Vacuumatic (1. B). A). 2. (amestecul furaj/apă în proporţie de 1:3). mecanismul de acţionare a instalaţiei (motor electric de 1. 46. 46 Tipuri de hrănitoare pentru suine (după V. vacuumatice (fig. 3. Buncăr. 3. la 1500 rot/min). Mecanism pentru schimbarea poziţiei deflectorului). 1969) 1. Capace glisante. D. fie în exteriorul adăpostului). Jgheab. Viteza de transport a cablului este de 0. Conductă principală. 68 . 4. Jgheaburi. Cu un singur front de furajare (1. 47) se compune din vase de amestecare în care se pregăteşte hrana Fig.5 kw. delimitarea de fronturi individuale prin montarea de platbande la nivel de jgheab diminuează considerabil manifestările agresive dintre animale pe timpul furajării. Buncăr. 2. Suporţii buncărului). cu dispozitiv de dirijare a furajelor în jgheaburile de hrănire (fig. 5. transportorul propriu-zis (alcătuit dintr-un cablu flexibil multifilar de 280 m cu noduri din plastic şi tubulatura transportorului). Jgheab.

în încăperi separate.A B Fig. Pentru a uşura montajul. instalaţia este proiectată în subansamble modulate. 1997) 1. Schemă de principiu. Detaliu parţial. agitator. Gligor. 69 . Asemenea Fig. Bucătăriile furajere (fig. Pompa. 49 Cărucior cu dispozitiv de dozare cu vas gradat (după V. Cărucioarele pentru distribuirea hranei sunt recomandate în fermele cu efective mai reduse de suine. 48 Instalaţia pentru furajare “TN-60” (după M Bereş şi colab. B. Vas gradat utilaje pot fi întâlnite sub diverse tipuri constructive. 3. Conductă: 4. 50) trebuie amplasate lângă adăposturile animalelor. cât şi prin sistemul de acţionare în funcţie de hrana care trebuie administrată animalelor (fig. atât prin capacitatea de lucru.. lucru care permite şi amplasarea acesteia la orice tip şi dimensiune a halei. 1969) 1.49). 2.

La instalarea gardului electric trebuie considerate următoarele reguli: 70 . Acesta funcţionează pe principiul producerii unor şocuri de tensiune înaltă. 2.. 53). Vase de amestecare.1 s. 4. stâlpii de susţinere şi paratrăsnetele (fig. Buncăre pentru furaje concentrate. Pompă pentru distribuirea hranei pe conductă. Stâlpi de colţ. iar datorită şocului produs de impulsul de înaltă tensiune îl va determina să se îndepărteze brusc de sârmă. 51 Schema gardului electric pentru suine (după V. circuitul electric se închide prin corpul său. Poarta de acces a animalelor. sârma împrejmuitoare cu diametrul de 1. 5. Fig. dar de intensitate joasă şi de durată foarte scurtă asupra animalelor care îl ating. Gardul electric sau păstorul electric consituie un mijloc eficient pentru organizarea păşunatului la suine (fig. 8.51). generatorul de impulsuri (fig. Buncăr cu dozator pentru furaje minerale. 3. Gardul electric funcţionează astfel: cu ajutorul generatorului de impulsuri. cu o pauză de 0. Izolatori.75 s între impulsuri. Gligor şi colab. 5. Maşină de spălat şi tocat furaje suculente. gardul electric utilizat pentru păşunatul suinelor prezintă: sursa de energie electrică (baterie acumulatoare de 6 V şi 11 A). Elevator.Fig. În funcţie de mărimea fermei. 6. Conducte de apă caldă sau rece. Stâlpi de susţinere. 50 Bucătărie furajeră utilizată într-o fermă de tip gospodăresc (după V. Terciuitor. servind în exclusivitate la pregătirea hranei necesare animalelor. Generatorul de impulsuri. 6. 1969) 1. Gligor. 2. 7. Când animalul atinge sârma. 3.5-2 mm şi lungimea de 1000 m. curentul electric furnizat de către bateria acumulatoare este transformat în curent de înaltă tensiune (circa 3000 V) sub formă de impulsuri de 0. 4. În linii generale.52). respectiv cu o frecvenţă de circa 65 de impulsuri/minut. acestea pot fi de capacităţi constructive şi funcţionale diferite. 1969) 1. Sârme împrejmuitoare.

11. . 6. Fig. 13. 3. 52 Generatorul de impulsuri (după V. 8. Stâlp pentru susţinerea sârmei. Paratrăsmetul. Acumulatorul. . Legarea la pământ. .instalarea stâlpului suport pentru acumulator şi generatorul de impulsuri la distanţă de 1. 4. 5. Întrerupătorul. Înfăşurarea primară a bobinei de inducţie. 7. iar apoi a celor de susţinere la distanţe de 8-10 m unul de celălalt.30 m de sol.fixarea stâlpilor de colţ. 9. .montarea izolatorilor pe stâlpi în funcţie de categoria suinelor şi înălţimea acestora. Gligor. acestea trebuie să nu producă pierderi de apă şi să se întreţină uşor. Contact. 1969) 1. . 4. 53 Stâlpii de susţinere şi paratrăsnetele (după V. Generatorul de impulsuri. scroafele cu purcei şi cele în călduri. Resort.45-0.stabilirea locului de poartă pentru accesul suinelor. 3. În mod normal. 71 . Contact. 5. iar cea de-a doua la 0.cosirea ierbii pe întregul traseu al gardului electric. excepţie făcând totuşi..Adăpătorile şi instalaţiile de adăpare utilizate în creşterea suinelor trebuie să asigure apa potabilă la discreţie şi să ofere posibilitatea ca aceasta să poată fi consumată cu plăcere şi uşurinţă de către animale.stabilirea cu exactitate a suprafeţei ce trebuie împrejmuită pentru păşunatul animalelor. 12. Cadrul metalic al bobinei de inducţie. 7. . Fig. 10. Totodată. . Gligor. 6. Înfăşurarea secundară a bobinei de inducţie. gardul electric poate fi folosit pentru toate categoriile de suine.5-2 m faţă de cele două rânduri de sârme.montarea şi întinderea sârmei în crestăturile izolatorilor de susţinere (la suine se folosesc cel mai bine două sârme – prima se fixează la 0. Lamelă electrică. Disc oscilant. 2. Condensator. Sârme împrejmuitoare. Stâlpul de suport al acumulatorului şi generatorului de impulsuri. Izolatori.60 m. Sursa de energie electrică. Sârma împrejmuitoare a gardului electric. 1969) 1. în funcţie de talia animalelor). 2.

1986). fie cu pipe. A B 72 . care trece prin boxe şi pe care sunt montate pipele (trebuie montate la un unghi de 450 faţă pe conducta de apă). din ţeavă zincată de ¾ ţoli cu înălţimea de 18-20 cm. Conductă de apă. iar pentru suinele la îngrăşat între 14 şi 21 de secunde. de bazin este fixată o conductă cu o lungime maximă de 25 m. suzetele cu presiune.9 litrii/minut. 3. Sub aspect constructiv. La suine. hidrosfere. scroafe gestante şi suine la îngrăşat. puţuri de mare adâncime. rezervoare subterane.În funcţie de mărimea fermei. Adăpătoare. Pentru maternitate şi creşă pipele se pot confecţiona din ţeavă zincată de ½ ţoli. în funcţie de tipul suzetei şi categoria de animale pentru care este destinată. O asemenea adăpătoare poate deservi o boxă de maternitate (scroafa + purceii) sau 15 capete tineret suin sau suine la îngrăşat dintr-o boxă. Simionescu. 54 Instalaţia cu cupe cu nivel constant (după M Bereş şi colab. Asemenea adăpători reduc considerabil pierderile de apă şi asigură animalelor apa în stare proaspătă. 2. Adăpătorile tip suzetă se racordează direct la coloana de apă sub presiune şi nu necesită dezinfecţii periodice. Plutitor. etc. iar pentru vieri. Instalaţia cu nivel constant (fig. Asemenea instalaţie poate fi întâlnită. sursele de apă potabilă pot fi reprezentate de fântâni.5 şi 16 s. 1997) 1. Timpul de adăpare pentru tineretul suin variază între 8. cu înălţimea de 10-12 cm. pipele cu nivel constant. Rezervor. 5. 4. Fig. 54) se compune dintr-un bazin acoperit. cele mai răspândite sisteme de adăpare sunt reprezentate de: cupele cu nivel constant. În cel de-al doilea caz.. Este important de reţinut faptul că prelungirea conductei peste 25 m sau montarea pipelor pe două rânduri fac imposibilă reglarea nivelului constant (D. Supapă. prevăzut cu flotor şi amplasat în interiorul şi la un capăt al adăpostului. adăpătorile tip suzetă pot fi: cu scafă sau cu tijă tubulară (fig. Periodic bazinul instalaţiei cu pipe cu nivel constant trebuie supus curăţirii şi dezinfecţiei. Montarea lor se face la un unghi de înclinare de 45 sau 900. iar debitul variază între 1 şi 1. 55). fie cu cupe.

O asemenea adăpătoare poate deservi un număr de 30-40 capete de porci. 56 Adăpătoare cu supapă comandată de animal (după M. etc. iar apa umple cupa.T. 3. Bereş şi colab. aceasta acţionează supapa. 2004) A. Corpul adăpătorii. 57) asemenea utilaje. Adăpătorile cu supapă comandate de către animal (fig. 2. Orificiu pentru pătrunderea apei în cupă. UTILAJE. Limitator de cursă. 2. Racord). Cu tijă tubulară (1.. umiditate. 56) sunt reprezentate dintr-o cupă metalică prevăzută la partea superioară cu o clapetă cu deschidere interioară. 2. Tija tubulară pe care o acţionează porcul cu gura). Corpul adăpătorii. Cu scafă (1. 3. B. INSTALAŢII ŞI ECHIPAMENTE NECESARE ASIGURĂRII MICROCLIMATULUI OPTIM ÎN ADĂPOSTURILE DE SUINE Indiferent de tipul adăposturilor pentru suine (fig. 5. 1997) 1. Scafa. Capac. montându-se câte una/boxă.Fig. 3. ventilaţie. 4. instalaţii şi echipamente vizează: evacuarea dejecţiilor din adăposturi şi asigurarea parametrilor optimi de microclimat specifici fiecărei categorii de suine în parte (temperatură.2. Supapă. Fig.). Bungescu. 55 Adăpători tip suzetă (după S. Atunci când animalul împinge clapeta cu capul. Tija pe care o apasă animalul. În spatele clapetei se află montată o supapă cu arc racordată la reţeaua de apă. precum şi sporirea productivităţii muncii. Cupă. 4. 1 73 .

3. 74 . Planul înclinat). urină şi ape uzate provenite zilnic de la suine ridică serioase probleme legate de poluare – aspect esenţial în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător. Gligor. 1969) A. Instalaţiile transportoare cu racleţi pot fi de mai multe tipuri: cu un singur transportor cu racleţi pe lanţ. să fie uşor de întreţinut. instalaţii de evacuare hidraulică şi instalaţia de evacuare pneumatică. să fie rezistente din punct de vedere constructiv şi funcţional. să nu contribuie la ridicarea umidităţii în adăposturi. un plan înclinat şi lopata propriu-zisă. cu transportor cu racleţi batanţi. 58 Lopata mecanică (după V. Cablu. cu două transportoare cu racleţi pe lanţ. Adăpost pentru scroafe de reproducţie. utilajele şi instalaţiile folosite la evacuarea dejecţiilor din adăposturile de suine pot fi reprezentate de: lopata mecanică. A B Fig. tractorul prevăzut cu lamă de buldozer. cu lăţimea de aproximativ 85 cm şi adâncimea de 10 cm. Lopata mecanică (fig. 58) este alcătuită dintr-un grup de acţionare (motor electric trifazic de 4. Vedere generală. Lopata. 57 Tipuri de adăposturi pentru suine 1. nu trebuie neglijat faptul că masa de fecale. instalaţiile transportoare cu racleţi.2 Fig. 4. Lopata mecanică poate lucra într-o rigolă deschisă. În funcţie de sistemul de creştere practicat.5 kw cu reductor). Adăpost pentru tineretul suin Totodată. Schema (1. un troliu cu cablu de tracţiune. B. 2. 2. Utilajele şi instalaţiile necesare evacuării dejecţiilor din adăposturi trebuie să asigure o bună curăţire a boxelor şi compartimentelor. Grupul de acţionare.

Instalaţia cu un singur transportor pe lanţ (fig. Plan înclinat. În vederea evacuării gunoiului se pune în funcţiune întreaga instalaţie.motor asincron trifazat de 4. deoarece este eliminată curba care se formează la trecerea lanţului cu racleţi de pe planul înclinat spre cel orizontal (în rigolă). B.. Role de ghidare. Secţiune longitudinală (1.Instalaţia cu două transportoare pe lanţ este recomandabilă atât pentru adăposturile de suine cu boxe aşezate pe două rânduri.6 ori mai mare faţă de cea a transportorului orizontal. 5. cu alee centrală. iar cel al planului înclinat de un motor de 1 kw şi un reductor care imprimă lanţului o viteză de 1. Transportor cu racleţi. Întreaga instalaţie prezintă avantajul unei mai bune comportări în timpul funcţionării. care execută o mişcare rectilinie de du-te- 75 . Transportorul orizontal este acţionat de un motor electric asincron trifazat de 5 kw. cât şi pentru cele cu două alei laterale.Instalaţia cu transportor cu racleţi batanţi se poate folosi în cazul adăposturilor cu boxe aşezate pe un singur rând. 6. 1969) A. După ce dejecţiile solide se împing cu razul în rigolă se pune în funcţiune transportorul. ca şi în cazul instalaţiei cu un singur transportor pe lanţ.5 kw. la remorcă. . Grup electric de acţionare . 3. 59 Schema instalaţiei cu un singur transportor cu racleţi pe lanţ (după V. iar apoi dejecţiile solide sunt împinse manual. 4. 2. Plan general. Rigolă. A B Fig. . cu lopata sau razul în rigole spre planul înclinat. Gligor. Şină de ghidare. cu alee centrală. un reductor şi un dispozitiv cu cremalieră care transformă mişcarea circulară a motorului într-o mişcare rectilinie. 59) este recomandabilă pentru adăposturile de suine cu boxe aşezate pe două rânduri. Grupul de acţionare al instalaţiei este constituit dintr-un motor electric.

3. având o cursă de 1.Fig. vino. 4. Instalaţiile şi echipamentele necesare menţinerii microclimatului au rolul de a asigura parametrii optimi de igienă a aerului din adăposturi (temperatură. Ventilator. Gligor. instalaţia funcţionează ca un veritabil aspirator. un aparat pentru strângerea dejecţiilor şi o serie de rezervoare în care se colecteză gunoiul. Practic. Instalaţia pentru evacuarea hidraulică a gunoiului din adăposturile de suine asigură operativitate deosebită în curăţirea spaţiilor de cazare de tip industrial. 62) sunt folosite cu prioritate în sectorul de maternitate pentru încălzirea suplimentară a A B C Fig. iar caracteristicile sale trebuie să corespundă şi să fie adecvate dimensiunilor adăpostului. bazinele de fermentare şi paturile de uscare a gunoiului. 4. Reductor. etc). Gligor. Racleţi batanţi. 2. o asemenea instalaţie este formată dintr-un ventilator centrifugal. 1969) 1. (fig. 5. Lămpile cu radiaţii infraroşii (fig. 61 Schema instalaţiei pneumatice de curăţire a adăposturilor (după V. Cremalieră. Tractorul echipat cu lama de buldozer se utilizează de regulă la strângerea gunoiului din padocuri. la valori corespunzătoare fiecărei categorii de suine în parte. ventilaţie.7 m (în sensul deplasării gunoiului) şi o cursă pasivă (inversă). un furtun gofrat. 60 Schema instalaţiei transportorului cu racleţi batanţi (după V. acesta deserveşte întreaga instalaţie. În linii generale. reţeaua de canalizare. Bară. Furtun gofrat. Fig. Instalaţia pneumatică de curăţire a adăposturilor (fig. Conductă de aspiraţie. 3. Aparat pentru strângerea gunoiului. 61) contribuie în bună parte la reducerea umidităţii din spaţiile de cazare a suinelor. Motor electric. 62 Lămpi cu radiaţii infraroşii 76 . 5. fiind formată din: reţeaua de apă pentru spălare. 1969) 1. 60). Cât priveşte ventilatorul centrifugal. Rezervoare pentru colectarea gunoiului. umiditate. conducte de aspiraţie. 2.

Asemenea lămpi se fabrică şi se comercializează într-o gamă de puteri cuprinse între 100 şi 1000 W. montat pe un tronson al unui canal de ventilaţie. Jaluzele. 63 Prize de aer (după M. Căproiu şi colab. montat pe un suport în pereţii laterali ai adăpostului. 3. 63) asigură o bună ventilaţie naturală în 1 2 Fig. 2. Clapetă de dirijarea aerului. Rotor. cărbuni. Aceste prize de aer trebuie prevăzute şi confecţionate cu prilejul montării pe adăpost a acoperişului şi ferestrelor.(după M. Dispozitiv pentru paralelizarea curentului de aer. 1982) A.. 2. Căproiu şi colab. pe sezonul rece pot asigura în bune condiţii confortul termic optim. 64 Tipuri de ventilatoare (după M. electrice de diferite mărimi şi se prezintă sub diferite forme constructive (fig. Lampă cu incandescenţă cu reflector interior. Lampă cu incandescenţă cu reflector exterior. Lampă întunecată cu radiaţii infraroşii (1.. Soclu. gaze naturale. Căproiu şi colab.. îndeosebi în prima săptămână de viaţă. 1. curent electric). b. Prizele de aer (fig. Centralele termice construite sub diverse forme şi funcţionabile pe diferite surse energetice (lemne. 1982) A. în maternităţi şi în sectorul de tineret suin. spaţiilor destinate purceilor nou-născuţi.64). adăposturile şi compartimentele destinate suinelor de toate categoriile. Ele sunt acţionate de motoare A a B b c Fig. montat la priza de aer de pe acoperiş). 77 . De acoperiş. 1982) 1. Ventilatoarele trebuie să asigure o primenire suplimentară a aerului din adăposturi. 3. Reflector). De perete. c. Schema unui ventilator radial. C. 4. B. 2. Instalaţiile de iluminat interiorul adăposturilor trebuie calibrate în mod corespunzător şi montate de către personal autorizat. Radiator. B. Ventilatoare axiale şi montarea lor (a.

Capitolul 4 3 CERINŢE MINIME EUROPENE PENTRU PROTECŢIA ŞI PERFORMANŢELE SUINELOR 78 . Ventilator. 5.D.Fiind în general costisitoare din punct de vedere financiar. 8. 6. instalaţiile şi agregatele pentru dezinfecţie servesc la efectuarea operaţiunilor de curăţire mecanică şi chimică a adăposturilor şi padocurilor. şorţuri de cauciuc.. 65 Instalaţia de condiţionare a aerului (după M. reprezintă ustensilele de bază necesare curăţirii primare (mecanice) a adăpostului. 4. Cluj-Napoca şi vor face ieşiri la ferme de creşterea suinelor din Transilvania.E. 65) asigură Fig. Instalaţiile de condiţionare a aerului (fig. Lopata şi razul manual. 7. instalaţiile şi echipamentele folosite în creşterea suinelor. în sectorul mecanic al fermei zootehnice aparţinătoare S. Separator de picături. bonete. diluarea nocivităţii din adăposturile şi compartimentele diferitelor categorii de suine.M.A. ele trebuie să fie supravegheate şi remediate de personal calificat. Pompă. furtunul de cauciuc racordat la un robinet montat pe instalaţia de apă din interiorul adăpostului sau la un hidrant din apropiere. Instalaţiile şi agregatele necesare curăţirii chimice (formolizării adăposturilor) sunt reprezentate de pompe de diferite mărimi. 3. cu condiţia respectării tuturor normelor legale de protecţia muncii şi paza stingerii incendiilor. Filtru de praf. ochelari de protecţie). în conformitate cu indicaţiile firmelor producătoare. Temă: După prezentarea teoretică a tematicii legată de utilajele. La manipularea lor se va purta în mod obligatoriu echipamentul de protecţie adecvat (cisme de cauciuc. Uneltele. Căproiu şi colab. roaba sau cărucioarele sub diferite forme constructive. 2. Bateria de reîncălzire. după depopulare. studenţii se vor documenta practic în biobaza disciplinei. instalaţiile şi echipamentele utilizate în creşterea şi exploatarea suinelor trebuie întreţinute în mod corespunzător şi verificate periodic. Totodată.V. 1982) 1. Rezervor de apă. Camera de umidificare. unele fiind montate chiar pe şasiuri auto. salopete.S. utilajele. Bateria de încălzire. a U.

etc). > spaţiul plin al grătarului – minimum 80 mm. pe cât posibil este de evitat.1.01. când animalele sunt întreţinute în grup fără o furajare ad libitum (la discreţie) sau cu hrănitori individuale electronice. > întreţinerea în adăposturile vechi se permite până la data de 01.Cerinţele minime europene pentru protecţia şi performanţele suinelor sunt legiferate prin Directiva 630/91 a Uniunii Europene –document care impune o revizuire a tehnologiilor de creştere şi exploatare a suinelor în toate categoriile de ferme. să miroase şi să vadă alţi porci. > toţi porcii cu vârstă mai mare de două săptămâni să aibă apă în mod permanent. dar. 79 . > suinele trebuie să aibă acces continuu la materiale care pot să le suscite interesul şi pe care le pot mişca în voie (fân. O sinteză a documentului precizat. paie sau amestec din aceste materiale. lemn. cu unele completări făcute în lunile octombrie şi noiembrie ale anului 2001 se referă la: cerinţele minime pentru protecţia suinelor şi cerinţele de performanţă a acestora. Furajare şi management > furajare cel puţin odată pe zi. rumeguş. CERINŢE MINIME PENTRU PROTECŢIA SUINELOR λ Specificaţii generale Întreţinere > cel puţin 8 ore lumină cu 40 lucşi. λ Scroafe Întreţinere > este interzisă întreţinerea în stare legată. 2006. > limita maximă de zgomot – 85 db. să audă. > trebuie ca fiecare animal să aibă acces la hrană în acelaşi timp cu ceilalţi din grup. în privinţa protecţiei animalelor. 4. > suprafaţa boxei pentru un vier adult să fie de cel puţin 6 m2. > statele membre ale Uniunii Europene trebuie să asigure perfecţionarea angajaţilor din sectorul de creştere a suinelor. λ Vieri Întreţinere > boxa vierului trebuie amplasată şi construită astfel încât să permită animalului să se întoarcă.

> începând cu data de 01. 01. 2003 este permisă întreţinerea în grup pentru adăposturile noi pentru toate unităţile (săptămâna a IV a de gestaţie până la penultima săptămână înaintea fătării); > este permisă întreţinerea scroafelor gestante pentru o perioadă, în boxe individuale, pentru limitarea mişcării; > suprafaţa boxei în funcţie de numărul de animale cazate în boxă (tabelul 13);
Tabelul 13 Suprafaţa boxei în funcţie de numărul de animale cazate în boxă
Mărimea grupului de scroafe (cap) 1-4 5-10 11-40 peste 40 1-6 peste 6 Suprafaţa/scroafă/ Număr de scrofiţă scroafe/scrofiţe (m2) cazate 2,50 4 2,30 10 2,25 20 2,02 50 Scrofiţ e 1,80 6 1,64 20 Suprafaţa boxei (m2) 10 23 45 101 10,8 32,8

> mărimea boxei de întreţinere în grup trebuie să fie mai mare de 2,8 x 2,4 m, iar spaţiul/scroafă adultă de 2,25 m2 (± 10%), respectiv/scrofiţă de 1,64 m2 (±10 %), din care: - pardoseală plină - 1,3 m2 la scroafe şi 0,95 m2 la scrofiţe (cu suprafaţa perforată a pardoselii de maximum 15%, iar distanţa dintre spaţiile golae de pe grătare de maximum 20 mm); - lăţimea grătarului pe care calcă scroafa trebuie să fie de minimum 80 mm. > cu o săptămână înainte de fătare, scroafele trebuie întreţinute pe un strat gros de paie. Furajare şi management > scroafele întreţinute în grup trebuie să fie furajate cu un sistem care permite furajarea individuală, pentru a înlătura concureţa la furajare; > toate scroafele gestante trebuie să primească furaj de bază suficient sau furaj cu un conţinut optim de proteină brută, fortifiant.
λ Purcei sugari

Întreţinere > distanţa dintre grătare trebuie să fie de maximum 11 mm; > lăţimea grătarului pe care calcă purcelul trebuie să fie de minimum 50 mm; > perioada minimă de alăptare să fie de 28 de zile, cu excepţiile: - când este periclitată sănătatea scroafei; - când sunt înţărcaţi şi mutaţi în adăposturi dezinfectate pentru tineret. Furajare şi management

80

> pilirea şi tăierea colţilor se permite doar în cazul în care se demonstrează că este periclitată sănătatea sfârcurilor scroafei şi integritatea celorlalţi purcei din boxă; > castrarea după a VII a zi de viaţă este permisă doar cu anestezie şi făcută de către un veterinar;

λ Tineret şi suine la îngrăşat

Întreţinere > spaţiile de cazare trebuie asigurate în mod diferenţiat, în funcţie de masa corporală, astfel: - până la 10 kg – 0,15 m2; - 10 –20 kg – 0,20 m2; - 20-30 kg – 0,30 m2; - 30-50 kg – 0,40 m2; - 50 – 85 kg – 0,55 m2; - 85 – 110 kg – 0,65 m2; - peste 100 kg – 1,00 m2. > formarea loturilor trebuie să se facă în mod cât mai uniform, în cel mult o săptămână. Furajare şi management > furajarea trebuie făcută cu nutreţuri corespunzătoare categoriei; > se vor lua măsuri pentru evitarea luptelor dintre animale.

4.2. CERINŢE MINIME NECESARE PERFORMANŢELOR LA SUINE

Reglementările europene în vigoare impun adaptarea producţiei cărnii de porc la cerinţele pieţii comunitare, care solicită o calitate superioară realizată în condiţii de maximă eficienţă. Practic, o bună eficienţă economică în practica creşterii suinelor se poate realiza numai în condiţiile obţinerii unor performanţe ridicate ale materialului biologic. Asemenea performanţe pot fi sintetizate astfel: > performanţele de reproducţie ale scroafelor (prolificitatea biologică) să fie de 11,512 purcei născuţi la fătare, din care 11,5 purcei vii, iar la înţărcare ( prolificitatea economică la 28 de zile) 9,5 capete; > pentru un an sunt necesare în medie 2,2 fătări care să ducă la obţinerea unui număr de 21 de purcei/scroafă/an, cu un procent de natalitate de 80%; > masa corporală medie a purcelului la naştere să fie de minimum 1,4 kg, cu un spor mediu zilnic de la naştere la înţărcare de 220 g/zi;

81

> în faza de tineret, sporul mediu zilnic să fie de 400 g, astfel că la 70 de zile să se atingă masa corporală de 25-28 kg, iar consumul specific să fie de 2,5 kg de furaje/kg spor; > procentul de pierderi la categoria tineret suin să nu depăşească 3%; > pentru suinele la îngrăşat se consideră eficientă masa corporală finală de 110-115 kg, cu realizarea unui spor mediu zilnic de 700 g, cu un consum specific de 2,9 kg furaje/kg spor; > procentul de pierderi la categoria suine la îngrăşat să fie de sub 3%; > după sacrificare, materialul biologic suin îngrăşat trebuie să ofere peste 55% carne în carcasă. În România, parametrii menţionaţi şi ceruţi de Uniunea Europeană sunt realizaţi în doar câteva unităţi de creştere şi exploatare industrială a suinelor, dar pentru generalizarea lor în fermele familale se impune luarea următoarelor măsuri: - utilizarea la reproducţie a unor linii materne şi paterne cu potenţial genetic superior într-o combinaţie optimă care să conducă la obţinerea unor carcase cu procent ridicat de carne; - utilizarea pe linie maternă a raselor Marele alb şi Landrace sau numai a rasei Marele alb selecţionată pentru rata de creştere în ţesut muscular, precum şi scrofiţe PIC România – Camborough ®; - utilizarea ca vieri terminali a unor rase consolidate în direcţia producţiei de carne (Pietrain – cu peste 60% ţesut muscular, Duroc – cu 58-60% ţesut muscular, LSP 2000 – linie obţinută la S.C. Romsuintest Periş S.A., cu 58-60% ţesut muscular, vieri PIC România – PIC 402, 407, 408); - administrarea unor raţii corespunzătoare noilor genotipuri realizate, care la vârsta de circa 6 luni să realizeze 100-110 kg în viu (calculul necesarului de proteină trebuie să pornească de la compoziţia ţesutului muscular în aminoacizi şi în special în lizină); - respectarea normelor minime privind protecţia suinelor – aspecte prevăzute în Directiva 630/91 a Uniunii Europene şi care se referă la: normele de lumină, de umiditate, de zgomot, de suprafeţe necesare pe categorii, de transport, accesul la diferite materiale care să suscite interesul diferitelor categorii de suine, etc. La ora actuală, în ţara noastră, protecţia animalelor este reglementată de Legea 205/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004.

Capitolul 5

4

APRECIEREA ŞI VALORIFICAREA PRODUCŢIILOR LA SUINE

Rezultatul final al creşterii şi îngrăşării suinelor îl reprezintă obţinerea unor producţii de calitate superioară şi în condiţii de economicitate maximă. Practic, aprecierea producţiilor în vederea unei valorificări superioare a suinelor se poate face, atât pe animalul viu, cât şi pe animalul sacrificat (pe carcasă).

82

iar în cazul unor efective mari. viteza relativă sau intensitatea de creştere şi coeficientul de creştere.5. indicii de creştere se calculează pe baza următoarelor relaţii: Masa finală – Masa iniţială Va (viteza absolută de creştere sau sporul mediu zilnic) = ----------------------------------. cu scopul adaptării celor mai judicioase măsuri tehnico-organizatorice de dirijare a proceselor de creştere. unde interesează producţia de carne şi grăsime. astfel: . nivelul şi calitatea produsului (carne sau reproducători) sunt în mare măsură dependente de modul în care este condus acest proces. aprecierea creşterii şi dezvoltării este necesară a se face periodic. . . cunoaşterea dinamicii de creştere obţinută prin cântărirea materialului biologic permite retribuirea personalului îngrijitor. în sensul recuperării eventualelor rămâneri în urmă sau abateri de la parametrii funcţionali normali planificaţi de către fermier la începutul perioadei de referinţă. . Practic. (182 zile). de înmulţire şi hibridare). cântăririle se efectuează individual . pe lângă cântăririle periodice menţionate se impun o serie de alte cântăriri. deoarece.Aprecierea dinamicii de creştere a materialului biologic suin reprezintă una din preocupările de bază atât în fermele de producţie cât şi în cele de selecţie şi testare.la intrarea în testare (91zile) – cântăririle se efectuează individual.. cântăririle periodice (lunare) se fac pe întregul efectiv de animale. iar rezultatele se consemnează în fişa individuală a animalului şi în fişa de control a scroafei-mamă. în asemenea ferme cântăririle se fac. În cadrul fermelor care produc material biologic destinat prăsilei (ferme de elită. pe loturi de control alese randomizat din efectivul fiecărei categorii. În cadrul fermelor de creştere şi îngrăşare. Masa iniţială 83 . lunar în creşă şi îngrăşătorie şi la livrare. APRECIEREA ÎNSUŞIRILOR DE PRODUCŢIE PE ANIMALUL VIU Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul viu poate servi ca reper în reglarea factorilor tehnologici de creştere şi exploatare. Ca tehnici se utilizează aprecierea dinamicii de creştere şi a gradului de îngrăşare a animalelor. Folosind rezultatele cântăririlor.la vârsta de 135 de zile – pe parcursul testării după performanţele proprii. Aprecierea creşterii (producţiei) pe animalul viu se face prin determinarea unor indici de creştere reprezentaţi de viteza absolută sau sporul mediu zilnic.masa corporală reprezentând element de referinţă în momentul începerii urmăririi consumului specific de furaje. În funcţie de rezultatele obţinute se poate urmări şi aprecia modul de realizare a performanţelor propuse de fermier pentru fiecare etapă a creşterii. În linii generale. Timp Masa finală – Masa iniţială Vr (viteza relativă sau intensitatea de creştere) = --------------------------------------. de selecţie.1. de regulă: la fătare. Totodată.la încheierea testării. la înţărcare.

1977) Criteriul analizat Masa corporală Forma corporală Aspect de calitate Aspect de exterior Sferturile corpului Spinarea Coastele Flancurile Spetele Gâtul Capul Membrele anterioare TOTAL Cerinţe de îndeplinit pentru calitatea de carne În concordanţă cu cerinţele comerciale. linia inferioară a abdomenului paralelă cu linia superioară a corpului. fie prin acordarea unui punctaj (tabelul 14). Aceasta se poate face prin metode subiective şi obiective. Lungă şi lată. mandibula largă şi întinsă. Rotunde şi prelungite Scurt şi bine dezvoltat. Regiunile corporale proporţionate. întinsă. puternic.Masa iniţială C (coeficientul de creştere) = ------------------------. Cântăririle periodice ale loturilor de control din fermele de producţie se fac. Corp lung. deoarece între exteriorul materialului biologic suin şi producţia de carne există o strânsă legătură. şunca posterioară. cu întindere bună. descinse până la jaret. Lungi. determinarea grosimii stratului de slănină pe linia superioară a corpului animalului.Metodele subiective se bazează pe aprecieri vizuale asupra conformaţiei corporale. de regulă. cântăriri de control ale loturilor de descendenţi în cadrul sectorului de testare. citat de Popescu-Băran. Tabelul 14 Aprecierea calităţii suinelor în viu (Criterii de punctaj utilizate în ţări anglo-saxone) (după Maynard. Arcuite. .Metodele obiective constau în cântăriri periodice ale loturilor de control din fermele de producţie. coastele orientate mai mult posterior. trenul posterior mai dezvoltat. Astfel. spete rotunjite. comparând rezultatele obţinute cu indicatorii planului de producţie şi graficul de urmărire şi realizare a acestuia. lunar. Masa finală . Depărtate şi bine plasate Puncatj maxim 10 10 17 8 10 10 8 6 6 7 3 5 100 . Corespunzător cu dezvoltarea vârstei. În multe cazuri aprecierea conformaţiei corporale se face fie prin calificative. realizând o cavitate toracică profundă. Musculatura este evidentă pe anumite regiuni corporale ca: spata.x 100. şunci dezvoltate. Pielea fină. îmbinate armonios. părul mătăsos şi bine repartizat pe corp. etc. În acest caz aprecierea gradului de îngrăşare se face în funcţie de vârstă şi etapă. animalele care dau la sacrificare o producţie bună de carne au corpul alungit.Aprecierea gradului de îngrăşare presupune aprecierea producţiei de carne pe animalul viu. linia superioară orizontală. 84 . cu şunci adânci. descinse. stratul de grăsime moderat. Extinse şi profunde.

a sporului mediu zilnic. a penetrabilităţii razelor X. Determinarea grosimii stratului de slănină de pe linia superioară a corpului se face pe animalul viu. Pentru a se evita totuşi pătrunderea în ţesutul muscular. fie cu ajutorul unor aparate speciale care funcţionează pe principiul penetrabilităţii ultrasunetelor. a conductibilităţii electrice. Cântăririle de control în cadrul sectorului de testare se organizează la loturile de descendenţi ai reproducătorilor. Perioada de control propriu-zis este cuprinsă între 40-110 kg masă corporală şi se finalizează cu sacrificarea animalului. Îngrăşarea de control se încheie cu determinarea: consumului mediu de hrană în perioada de control propriu-zisă. Metoda nu prezintă riscul apariţiei unor infecţii. de către Hazel şi colab. iar cele neconsumate se cântăresc în vederea calculării cantităţii consumate. fie prin măsurare directă cu ajutorul unui stilet gradat.Acest mod de apreciere are un caracter operativ. Prin aceste incizii nedureroase se introduce cu atenţie un stilet gradat. deoarece. iar în figura 66 sunt redate punctele de măsurare a grosimii stratului de slănină pe animalul viu. iar perioada de control propriu-zis este cuprinsă între 90-182 de zile. care indifernt de masa corporală se realizează la ieşirea din testare. dimineaţa înainte de administrarea primului tain. în anumite puncte (greabăn. vârstă. Pe parcursul îngrăşării. metoda constă în efectuarea unor incizii în pielea animalului. astfel: 85 . (de la vârsta de 90 de zile până la realizarea masei corporale de 40 de kg).) pentru un kg spor masă vie şi precocităţii (se exprimă prin numărul de zile necesar pentru realizarea masei corporale de 90 respectiv 110 kg). în funcţie de rezultatele obţinute se pot adapta măsurile tehnico-organizatorice cele mai corespunzătoare. Limita de pătrundere a stiletului este dată de rezistenţa pe care o opune ţesutul conjunctiv dens ce separă stratul de slănină de muşchi. iar apoi se citeşte grosimea stratului de slănină. ultima coastă. lama siletului se va introduce perpendicular pe direcţia fibrelor musculare. a capacităţii de valorificare a furajelor exprimată prin consumul specific (kg şi U. perioada de îngrăşare începe după cea de pregătire. Metoda “live probing” (proba directă) a fost introdusă pentru prima dată în S. Tehnic.U. In sistemul intensiv (industrial).A. animalele se cântăresc periodic. după tehnici impuse de intensitatea de exploatare a materialului biologic.N. Furajele se administrează constant şi uniform sub aspectul valorii nutritive în toate fermele de control. etc. In sistemul gospodăresc. crupă). (1959) şi se bazează pe diferenţa de consistenţă a ţesutului adipos şi muscular. perioada de pregătire este de numai 7 zile (între vârsta de 83-90 de zile).

Pop.receptor cu ultrasunete. conform relaţiei: a+b+c Grosimea medie = -----------3 Metoda prin ultrasunete (fig.la crupă: perpendiculara dusă de la “iie“ delimitează jambonul. În realitate. Principiul pe care se bazează indicaţiile date de acesta porneşte de la constatarea că. acesta este reflectat la zona de separare. b .la greabăn: pe perpendiculara dusă de la articulaţia humero -cubitală (olecran) pe linia spinării. 67 Metoda prin ultrasunete 1. Ultrasunete emise. utilizând relaţia: Vxt 86 . iar grosimea medie este egală cu media celor trei determinări. 3. Porţiunea reflectată influenţează un receptor şi se înscrie pe un tub catodic ca un ecou a cărui poziţie.67) a fost stabilită de Dumont la Centrul Naţional de Cercetări Zootehnice de la Jouy-enJosas – Franţa. Muşchi. 66 Metoda “live probing” şi stiletul gradat (după N. 5 Ultrasunete reflectate. c .Fig. utilizând un aparat emiţător . dacă se trimite un fascicul de ultarsunete pe piele. 2. Slănină. Fig. Cap palpator. în raport cu timpul scurs între emisia şi recepţia de ultrasunete. în mod normal. între ţesutul adipos subcutan şi ţesutul muscular.la spinare: pe perpendiculara dusă din ultimul spaţiu intercostal pe linia spinării. Determinarea grosimii stratului de slănină se face în fiecare punct la 4-6 cm de linia mediană a spinării. Cunoscând viteza de propagare a ultrasunetelor în stratul de grăsime al animalului se poate determina grosimea acestuia. 4. acesta nu reprezintă altceva decât timpul necesar pentru ca ultrasunetele să traverseze stratul de slănină şi să revină la receptor. 1985) a . Farkas şi T.

V = viteza ultrasunetelor în slănină. 2 e = grosimea stratului de slănină. APRECIEREA ÎNSUŞIRILOR DE PRODUCŢIE PE ANIMALUL SACRIFICAT Aprecierea însuşirilor de producţie pe animalul sacrificat permite evaluarea cea mai corectă a calităţii carcaselor şi a cărnii de suine. viteza medie de propagare este de 1850 m/s. consecutiv procesului de îngrăşare.de la prima vertebră cervicală şi până la a VIII-a vertebră dorsală. Metoda electrică se bazează pe diferenţa de conductibilitate electrică dintre ţesutul adipos şi ţesutul muscular (ţesutul adipos este rău conducător de electricitate. Această categorie de aprecieri se poate face în condiţii de producţie pe loturi de animale trimise la sacrificare. iar cel muscular este bun conducător de electricitate). viteza medie de propagare este de 1730 m/s. mărimea şi consistenţa osânzei. . t = timpul citit pe tubul catodic. 87 . gradul de marmorare (însuşire fizică a cărnii. forma şi rotunjimea jambonului.de la a IX-a vertebră dorsală la cea de-a XV-a.de la prima vertebră lombară la ultima sacrală. între muşchi. Aprecierea carcaselor pe parcursul abatorizării şi la 24 de ore după sacrificare (după zvântare şi răcire) se poate face prin metode subiective şi obiective. 5. denumit “Lean meter”.e = ---------. Din punct de vedere zootehnic asemenea observaţii au un caracter orientativ. Pe baza numeroaselor determinări s-a constatat că viteza de propagare a ultrasunetelor este diferită pe “şira spinării” animalului. . etc. precum şi între grupele mai mari de muşchi) şi perselare (însuşire fizică a cărnii care constă în prezenţa grăsimii infiltrată sub formă de arborescenţe fine printre fibrele musculare) a cărnii. mărimea. viteza medie de propagare este de 1980 m/s. astfel: . în care: Cele mai bune condiţii de citire sunt cele care au frecvenţe de 5 Mhz.2. Metoda este foarte apreciată în măsurătorile impuse de munca de selecţie a suinelor. care constă în depunerea grăsimii. Metodele subiective se bazează pe aprecierea vizuală a carcaselor şi au în vedere: cantitatea şi aspectul ţesutului muscular şi adipos. grosimea slăninii. dezvoltarea masei musculare de-a lungul coloanei vertebrale. În acest caz se foloseşte un aparat electric pentru măsurarea stratului de slănină. dar rezultatele cele mai concludente (cu date complete) se obţin în cazul sacrificărilor de control efectuate în fermele de selecţie şi testare. cu un grad redus de exactitate şi nu pot constitui fundament temeinic în munca de selecţie.

Lungimea jambonului.lungimea jambonului (se măsoară între marginea anterioară a osului pubis şi articulaţia tibio-tarso-metatarsiană).68. . Pentru exactitatea rezultatelor sa convenit ca aprecierea să se facă pe carcasele obţinute de la unul din descendenţii (mascul sau femelă) de la o scroafă.68.68.1). 5. 68 Diverse măsurători pe carcasa de suine (după Gh.lungimea mare a carcasei (măsurată între articulaţia occipito-atloidiană şi marginea anterioară a osului pubis) (fig. .2).grosimea medie a stratului de slănină pe linia dorsală. Lungimea mare a carcasei.Metodele obiective se bazează pe o serie de măsurători şi determinări directe. cu cap. .3). utilizând în acest scop diferite instrumente adecvate. x.4). Perimetrul jambonului . .lungimea membrului posterior (între marginea anterioară a osului pubis şi vârful ongloanelor). z – punctele de măsurare a stratului de slănină). . 6.6). . 4. Lărgimea internă (a.lărgimea externă (lărgimea mare) a carcasei (se măsoară între greabăn şi piept) (fig.perimetrul jambonului (fig. . Lărgimea externă.lărgimea internă (lărgimea mică) (se măsoară între marginea inferioară a celei de-a V-a vertebre dorsale şi faţa superioară a sternului) (fig.numărul coastelor şi al vertebrelor. .lungimea mică a carcasei (măsurată între marginea anterioară a primei coaste şi marginea anterioară a osului pubis) (fig. Tărăboanţă şi colab. Cât priveşte stabilirea grosimii medii a stratului de slănină de 88 .proporţia de carne în carcasă.grosimea medie a stratului de slănină de pe linia abdominală. picioare şi osânză.perimetrul fluierului. 1983) 1.68. b. y.raportul de carne – grăsime. pe carcasă se pot stabili: . 2.randamentul la sacrificare. . După 24 de ore de la sacrificarea animalului. . . 68. supus îngrăşării după o anumită tehnică şi sacrificat la vârsta 182 zile. . .grosimea stratului de slănină la nivelul ultimei coaste.masa celor două jumătăţi de carcasă. . Fig. Lungimea mică a carcasei. 3. . c.suprafaţa cotletului. .suprafaţa “ochiului de muşchi”.

astfel încât aceasta să cuprindă secţiunea cotletului în întregime.68).y. B (la nivelul ombilicului). > Determinarea suprafeţei “ochiului de muşchi” se face.Pop. pe o perpendiculară dusă pe suprafaţa ochiului de muşchi longissimus dorsi (fig. iar rezultatul final se calculează pe baza relaţiei: x +y + z a + b + ------------3 G (cm) = ---------------------------3 > În cazul stabilirii grosimii medii a stratului de slănină pe linia abdominală. Pentru aceasta se lipeşte o bucată de hârtie de calc pe secţiunea carcasei. (pe spinare. Fig.69). Apoi.68). 69 Secţiune transversală prin cotlet de porc şi stabilirea grosimii stratului de slănină la nivelul ultimei coaste Imprimarea se execută cu creion negru în momentul în care. pe carcasă se fac măsurători în trei puncte: A (la nivelul apendicelui xifoidian al sternului). pix sau carioca !) se va trasa exact. (la greabăn. carcasa se secţionează în vederea tranşării. (trei puncte situate în regiunea şalelor. la nivelul muşchiului gluteus). în locul cu cea mai mică grosime) şi în punctele x. C (la nivelul flancului). Farkas şi T. Planimetrul (fig. (fig. 68 Determinarea grosimii stratului de slănină pe carcasă (după N. 1985) pe linia dorsală (fig. b. fie prin planimetrarea acesteia la nivelul secţiunii transversale a cotletului de la ultima coastă. iar exprimarea se face în centimetrii. atât conturul “ochiului de muşchi” (secţionarea muşchiului longissimus dorsi) cât şi cel al cotletului. fie prin alte metode (metoda liniară.O. pe hârtie de calc. cu creionul negru (nu se va folosi creion chimic. în locul cu cea mai mare grosime).– “slight of lean”) se face prin măsurarea la o distanţă de 8 cm de la colţul superior al cotletului.70) este instrumentul folosit pentru 89 . iar rezultatul final se calculează pe baza relaţiei: A+B+C G (cm) = --------------3 > Stabilirea grosimii stratului de slănină la nivelul ultimei coaste sau a grosimii stratului de slănină în cotlet (S. metoda Hammond). În cazul determinării suprafeţei “ochiului de muşchi” prin planimetrie operaţiunea debutează cu imprimarea secţiunii transversale a cotletului de la nivelul ultimei coaste.L.z. măsurătorile se fac în punctele: a.Fig.

reglarea instrumentului. Braţul de fixare. Lupă pentru urmărirea conturului “ochiului de muşchi”. Manetă pentru conducerea planeimetrului. Micrometrul. Şurub de fixare. Chiar dacă instrucţiunile de folosire ale planimetrului sunt însoţite. Practic. 13. se planimetrează această suprafaţă. Totodată. Tambur de înregistrare. Datorită faptului că imaginea “ochiului de muşchi” este reprezentată pe hârtia de calc la scara de 1:1. 14. 5. 12. Greutate de fixare. 8. în felul următor (ex. Vernier. spre exemplu. planimetrul trebuie reglat pentru a înregistra exact suprafaţa la această scară. 9. . Vernierul braţului de trasare. determinarea de suprafeţe reprezentate în plan la diferite scări. un picioruş de sprijin şi o manetă pentru conducerea instrumentului). de un tabel care indică la ce diviziune de pe braţul de trasare trebuie să se găsească cifra 0 de pe vernierul care este paralel cu acesta.1). 7. 70 Planimetrul 1.1 în 0. 4. La unele planimetre. vernierul (este amplasat în stânga tamburului de înregistrare. de obicei. el se compune din două braţe şi dispozitivul de înregistare a măsurătorilor. iar prin tatonare se mută dispozitivul de înregistrare pe braţul de trasare. Citirea suprafeţei înregistrate pe planimetru se face cu 4 cifre. un alt vernier paralel cu braţul de trasare (este gradat de la 0 la 10 şi divizat din 1 în 1 şi serveşte la reglarea planimetrului). Apoi. Disc orizontal. 11.dispozitivul de înregistrare prezintă: tamburul de înregistrare (reprezintă piesa activă a dispozitivului gradat de la 1 la 10 şi trasat din 0. Şurub micrometric. 3.braţul de trasare (format dintr-o tijă metalică gradată. la un capăt prezintă un ac de urmărire a conturului suprafeţei de planimetrat. Braţul de trasare. fig.7 . pe acest braţ se găseşte culisant dispozitivul de înregistrare. Carcasă. gradat de la 0 la 10 şi trasat din 1 în 1. care. 10.se citeşte pe discul orizontal în dreptul 90 .9 diviziuni de pe tamburul de înregistrare). gradat de la 1 la 10 şi trasat din 1 în 1).Fig. . iar cele 10 diviziuni ale vernierului corespund cu 0. 6. acul de urmărire a conturului este înlocuit de o lupă în centrul căreia se găseşte imprimat un cerculeţ de urmărire.71): .braţul de fixare (format dintr-o tijă metalică care are la un capăt o greutate şi un ac cu ajutorul căruia se fixează pe planşeta de lucru. iar la celălalt capăt o piesă de articulare cu cel de al II–lea braţ). Disc de analizare. 2. pentru scara de 1 : 10 se poate face în felul următor: cu un creion bine ascuţit se desenează un pătrat perfect cu latura de 5 cm (25 cm2). două şuruburi de fixare a dispozitivului de înregistrare pe braţul de trasare. spre dreapta sau stânga până când se obţine exact înregistrarea suprafeţei de 25 cm2.prima cifră . Cele două braţe sunt reprezentate de: . discul orizontal (se cuplează cu tamburul de înregistrare printr-un sistem de şurub fără sfârşit.

fixarea hârtiei de calc pe care a fost imprimată suprafaţa “ochiului de muşchi” pe o planşetă de desen sau pe o bucată de carton alb. aşezarea braţului de trasare al planimetrului cu dispozitivul de trasare în aşa fel încât braţul de trasare să fie paralel cu marginea planşetei. care va reprezenta valoarea mai mare decât citirea iniţială.indicelui (în cazul în care acest indice se află situat între două cifre se consideră cifra mai mică). g.1. până în punctul de pornire. d. iar diferenţa obţinută se împarte la 10 – rezultatul împărţirii reprezentând suprafaţa “ochiului de muşchi”. parcurgând cu atenţie traseul. aducerea acului de urmărire într-un punct oarecare pe conturul suprafeţei de planimetrat. f. 1985) . h.a III-a cifră – 5 – este reprezentată de subdiviziunile de pe tamburul de înregistrare. ce au valori de 0. se face prima citire în modul descris anterior (Atenţie ! Nu se aduce dispozitivul de înregistrare la 0. b.a IV-a cifră – 3 – se alege de pe vernier pornind de la valoarea 0 în sus şi reprezintă trasarea ce corespunde pe vernier în perfectă continuitate cu o gradaţie de pe tamburul de înregistrare. se urmăreşte cu acul o singură dată întreg conturul suprafeţei de planimetrat. articularea braţului de fixare şi aşeazarea pe planşetă astfel încât să formeze cu braţul de trasare un unghi de 900 spre partea superioară a planşetei. se procedează la o nouă citire. . în sensul acelor de ceasornic. 91 . procedându-se în mod similar la alegerea sa cu cea de la a II-a cifră. . iar apoi se vor lua două valori apropiate şi se va face media aritmetică a acestora. se scade valoarea iniţială din cea de-a II-a citire. După împărţirea la 10. iar acul de urmărire a conturului să fie aproximativ în centrul suprafeţei de planimetrat. c. ci se citeşte aşa cum este !). se procedează apoi la o nouă urmărire a conturului suprafeţei de “ochiului de muşchi” imprimat pe foaia de calc.25 cm2 se va proceda la efectuarea unei serii de 6-8 planimetrări succesive. respectiv valoarea mai mică. la colţul drept inferior al uneia dintre ele. această citire va deveni citire iniţială şi se va obţine o nouă diferenţă. 71 Citirea dispozitivului de înregistrare al planimetrului (după N. e. Dacă această diferenţă este mai mare de 0. în cm2. Tehnica de lucru cu planimetrul presupune: a. i. Fig. Pop.a II-a cifră – 4 – este reprezentată de una din gradaţiile întregi de la 1 la 10 de pe tamburul de înregistrare care se găseşte în dreptul valorii 0 de pe vernierul din stânga acestuia. Farkas şi T. în cazul în care cifra 0 de pe vernier are corespondent între două cifre de pe tambur.

73. (fig. . B – Lărgimea muşchiului longissimus dorsi (L). D – Înălţimea muşchiului longissimus dorsi (Î) > Metoda Hammond de determinare a suprafeţei “ochiului de muşchi” utilizează acelaşi contur ca şi în cazul metodei liniare. În urma calculelor se obţine o suprafaţă a “ochiului de muşchi”. C. (fig.> Metoda liniară de determinare a suprafeţei “ochiului de muşchi” se aplică în situaţia în care nu dispunem de planimetru. După ce se trasează şi se măsoară cu atenţie lărgimea (L) şi înălţimea (Î). Gh. datele obţinute se introduc în relaţia: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) = AB x CD x 0.72). Pentru a putea-o aplica se copiază conturul “ochiului de muşchi” din cotlet pe hârtie de calc având grijă ca acesta să fie într-o poziţie cât mai orizontală. 1983) A.din punctul care marchează limita superioară internă a stratului de slănină se duce o dreaptă de 10 cm spre linia internă a secţiunii cotletului.în cazul în care această perpendiculară intersectează “ochiul de muşchi” se va deplasa perpendiculara până la locul în care va reprezenta o tangentă la ochiul de muşchi. Fig. > Determinarea suprafeţei cotletului se face prin planimetrie. dar suprafaţa se calculează pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) = 2 x (lărgimea + înălţimea) Rezultatele obţinute în cazul aplicării acestei metode prezintă o certitudine mai mică decât în cazul planimetriei sau metodei liniare. 92 . Tărăboanţă şi colab.din locul de intersecţie al acestei drepte cu limita internă a secţiunii cotletului se ridică o perpendiculară pe această dreaptă spre limita externă a secţiunii cotletului .73).73 reprezintă un coeficient de calcul valabil pentru rasa Marele alb şi metişii acesteia cu alte rase. cu delimitarea prealabilă a suprafeţei ce urmează a fi stabilită. în care: 0. Această delimitare se face în felul următor: . 72 Stabilirea suprafeţei “ochiului de muşchi” prin metoda liniară (după. foarte apropiată de cea stabilită prin planimetrie.

vârstă (animalele tinere şi cu o masă corporală mai redusă au un randament la sacrificare mai mic). acesta este mai mic comparativ cu cele pentru grăsime sau mixte). 93 . alimentaţie (animalele hrănite cu cantităţi mari de suculente sau cu raţii de 9-11% celuloză au un randament la sacrificare mai scăzut). etc. Determinarea se face pe baza relaţiei: Masa carcasei (kg) R (%) = --------------------------------. Pop. tehnologia de prelucrare (în cazul prelucrării prin opărire. randamentul la sacrificare este mai mare cu circa 4% decât în cazul prelucrării prin jupuire).x 100 Masa animalului viu (kg) La suine. Diferenţa dintre suprafaţa cotletului şi cea a “ochiului de muşchi” reprezintă suprafaţa grăsimii din secţiunea cotletului.88) şi se calculează pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi” (cm2) RCG = ----------------------------------------------------------Suprafaţa grăsimii din secţiunea cotletului situat la nivelul ultimei coaste (cm2) > Stabilirea proporţiei de carne în carcasă (PCC) se bazează pe aceeaşi corelaţie genetică ca şi în cazul stabilirii raportului de carne – grăsime şi reprezintă obiectiv principal al selecţiei. masa corporală. Calcularea proporţiei de carne în carcasă se poate face pe baza relaţiei: Suprafaţa “ochiului de muşchi”(cm2) PCC (%) = ----------------------------------------------. starea de îngrăşare. se poate determina aşa numitul “randament comercial” a cărui valoare poate ajunge până la 90%. (fig. fie “la cald” (imediat după sacrificare). condiţiile de transport (dacă transportul este de lungă durată randamentul la sacrificare se reduce considerabil). la masa carcasei se însumează şi masa organelor interne comestibile. individ. fie “la rece” (la 12-24 de ore de la sacrificare la 1-40C). 1985) . În situaţia în care.suprafaţa care urmează a fi planimetrată este reprezentată şi de partea care include “ochiul de muşchi”. Operaţiunea de tranşare constă în împărţirea carcasei pe regiuni de măcelărie ţinând cont de însuşirile culinare ale acestora. randamentul la sacrificare este mai mare decât la alte specii de mamifere cu interes de fermă. El este determinat de: rasă (la rasele specializate pentru producţia de carne. > Stabilirea raportului carne – grăsime (RCG) se bazează pe corelaţia genetică dintre cantitatea de carne şi cantitatea de grăsime din întreaga carcasă (r = 0. la suine. precum şi criteriu de apreciere şi certificare a calităţii materialului biologic de reproducţie.x 100 Suprafaţa secţiunii cotletului (cm2) > Stabilirea randamentului la sacrificare (R) se poate face. totul se raportează la masa animalului viu. fiind cuprins între 70-85%. dar cel “la rece” este mai mic cu 2-3 % decât cel “la cald”.Fig. Farkas şi T. 75). iar apoi. 73 Determinarea suprafeţei cotletului de la nivelul ultimei coaste (după N.

Tărăboanţă şi colab. . Tărăboanţă şi colab. . 1983) > Specialităţi (circa 26%): . iar inferior se învecinează cu capul pieptului). 75 Cotlete de diferite calităţi (musculoase.Jambonul (se delimitează supero-anterior prin cotlet. anterior prin fleică. medii şi grase) (după. lateral cu pieptul. până la ultima vertebră lombară.Antricotul (cuprinde muşchii dorsali de la a VI-a până la ultima vertebră dorsală şi se limitează în faţă cu ceafa.Lucrarea se face în mod diferenţiat de la o ţară la alta.76). sortarea se face pe următoarele categorii de calităţi: Fig.Cotletul (fig. posterior. Fig. prin linia ce le desparte de antricot. iar posterior cu cotletul). care nu în toate cazurile au corespondent în regiunile de exterior. 75) (cuprinde muşchii dorsali. . Gh. minor şi ilicus). 76 Jamboane de diferite calităţi (musculoase. iar postero-inferior prin articulaţia grasetului = femuro-tibio-rotuliană) (fig. începând cu prima vertebră lombară. medii şi grase) 94 .Muşchiuleţul (cuprinde muşchii psoas major. Fig. 1983) > Calitatea superioară (circa 42%): – Ceafa (se limitează anterior printr-o perpendiculară pe coloana vertebrală la nivelul articulaţiei occipito-atloidiană. 74 Tranşarea carcasei şi împărţirea pe regiuni (după. Gh. în funcţie de scopul comercial. După detaşarea tuturor regiunilor. secţionând coastele la treimea superioară de-a lungul muşchiului longissimus dorsi). iar lateral se limitează cu linia imaginară care trece paralel cu coloana vertebrală.

Rasoalele (cel de la membrul anterior cuprinde regiunea antebraţului cu oasele radius şi ulna. 77). . fără muşchii aferenţi. superior cu cotletul. . . iar posterior cu jambonul). de vier. aprecierea masei musculare dintr-o carcasă de porc se poate face. sau invers). > Calităţile gustative ale cărnii proaspete de porc sunt mai dificil de perceput pentru gusturi şi mirosuri indezirabile (miros de peşte. medii şi grase) (după. superior cu ceafa şi Fig. Gh. dar mirosul dezagreabil se poate decela repede dacă se frige o bucată de carne pe grătar. (fig. etc.Fleica (anterior se limitează cu mijlocul de piept.Capul (cu toate regiunile de exterior). > Consistenţa cărnii de porc depinde de fineţea fibrelor musculare şi se apreciază prin pipăit pe suprafaţa secţiunii muşchiului (în funcţie de rezistenţa opusă la presare. 77 Piept de diferite calităţi. 95 . fără a face depozite între muşchi). Tărăboanţă şi colab. fie prin metode subiective (bazându-ne pe simţuri) fie prin metode obiective (pe analize de laborator). consistenţă. Metodele subiective de apreciere a calităţii cărnii de porc fac referire la infiltraţiile grăsoase. deoarece însăşi produsul se găseşte sub semnul dependenţei permanente a unor factori evaluaţi cu mai multă sau mai puţină exactitate (valoare nutritivă. etc). gustul consumatorilor şi implicit cerinţele pieţii).Picioarele (cuprind extermităţile membrelor anterioare şi posterioare. câte kg de carne revin. (musculoase. iar cel de la membrul posterior. regiunea gambei cu oasele tibia. fibula şi rândul superior de oase metatarsiene). 1983) > Calitatea I (circa 14%): – Spata (cuprinde muşchii spetei şi ai braţului.(după. Totuşi. posterior cu fleica şi reprezintă partea inferioară a cutiei toracice). deci oasele scapulum şi humerus – delimitarea posterioară făcându-se în dreptul celei de a V-a vertebre toracale. 1983) antricotul. gust. > Calitatea a II-a (circa 13%) – Pieptul (se limitează anterior cu capul. În situaţia în care se procedează la dezosarea completă a carcasei se poate stabili cu scop ştiinţific şi raportul carne-oase (după dezosare se face cântărirea oaselor şi a cărnii + grăsimii. Aprecierea calităţii cărnii de porc constituie o problemă foarte complexă. Tărăboanţă şi colab. > Infiltraţiile grăsoase sunt apreciate vizual pe secţiunea carcasei (au o calitate mai bună carcasele la care grăsimea este infiltrată în fascicule. iar inferior la articulaţia humero-radio-ulnară. respectiv de la jaret în jos). de la genunchi. iar apoi se calculeză la un kg de oase. Gh. > Calitatea inferioară (circa 5%) . culoare.

muşchii cu un pH apropiat de 5. Din acest motiv se recomandă ca examenul ei să se facă pe secţiune proaspătă.62/7. > Determinările de pH redau concentraţia de ioni de hidrogen a unui muşchi (de regulă se analizează muşchiul longissimus dorsi. > Culoarea cărnii de porc depinde de concentraţia de pigment (hemoglobină şi mioglobină).5 (în timp de 18-24 de ore după sacrificare). în momentul sacrificării animalului. psoasul şi muşchii fesieri). muşchii cu un pH mai ridicat sunt mai închişi la culoare decât cei care au un pH mai scăzut. cu cât pH-ul va fi mai ridicat. calitatea cărnii va fi cu atât mai bună. Deci.62/2. de condiţiile de sacrificare şi alimentaţia pe care animalele au primit-o înaintea sacrificării. Metodele obiective privind aprecierea calităţii cărnii de porc utilizează diverse tehnici de laborator. semitare şi densă = consistenţă fermă.65 kg timp de 15 secunde. După acest timp. cu dimensiunile de 7.consistenţa cărnii este apreciată ca fiind: moale. randamentul la fabricaţie şi calitatea produsului finit depind de legătura apei cu proteinele cărnii. un pH de 6.9-6. Totodată. indică obiectiv diferenţele de consistenţă). iar valorile sale depind de conţinutul în acid lactic format pe baza rezervei de glicogen în masa musculară. la valori de 4. o netă corelaţie există între valoarea pH-lui şi puterea de reţinere a apei (însuşire care exprimă cantitatea de apă fără legătură care produce exudaţia cărnii). supus unei presiuni de 155. În funcţie de creşterea pH-ului peste 6.4 au o putere de reţinere a apei mai redusă decât cei cu un pH apropiat de 6 – lucru esenţial în procesele de procesare a cărnii de porc. Impresia vizuală asupra culorii şi nuanţelor sale la carnea de porc corespunde cu reflectarea razelor luminoase pe suprafaţa cărnii. În practică se poate considera că la pH-urile cuprinse între 5 şi 6. Semnificaţia valorii pH-ului trebuie pusă în legătură cu unele caracteristici ale cărnii şi anume că.38 cm. valoarea pH-ului (“pH ultim”) se stabilizează în funcţie de condiţiile de conservare şi de starea cărnii. Valoarea acestui ultim pH este influenţată în foarte mare măsură de starea de oboseală şi de post. calitatea cărnii scade (în general pentru cărnuri şi produse de mezelărie. la aer carnea se oxidează mai repede şi capătă o nuanţă mai închisă. Astfel.54 mm (adâncimea până la care pătrunde un ac cu diametrul de 0.2 (pH-ul unui muşchi la animalul în viaţă şi în repaus). în ceea ce priveşte consistenţa. dură). Astfel. Carnea de consistenţă densă prezintă fibrele musculare cu un diametru redus şi cu fasciculele musculare de dimensiuni mici – aspect care determină o frăgezime satisfăcătoare. Operaţiunile se efectuează cu ajutorul pH-metrelor (potenţiometre) şi al electrozilor (mai utilizate sunt pH-metrele cu pile şi electrozii cuplaţi: unul de măsurare şi altul de referinţă). Numeroase investigaţii au stabilit că pH-ul muşchiului trece de la 7-7. Astfel. 96 . aceasta se poate stabili cu ajutorul unui aparat denumit penetrometru. În acest sens este necesar să se utilizeze o probă de carne răcită la +1 0C.2 indică un punct critic). dar mai ales de structura fibrelor în raport cu aciditatea (pH-ul) sau a apei cu proteinele.

870 0.475 0. .Părul reprezintă un produs secundar apreciat pentru însuşirile mecanofizice.185 50 kg 0. etc. Deşi nu se includ în calculul randamentului la sacrificare. nici prea clară. fără umezeală.200 60 kg 0. lucru de care depinde evoluţia procesului de râncezire. Cât priveşte clasarea cărnurilor de porc în raport de calitate.175 0.215 0.calitatea I – carnea de culoare roşie-închisă care prezintă o uşoară diferenţă de culoare între muşchi. climă. precum şi de tehnica de obţinere. 97 . Cantitatea şi calitatea lui depinde de rasă. după cum urmează: > Culoarea se apreciază vizual (se consideră de calitate. > Rezistenţa la râncezire se poate aprecia după indicele iod. carcasa în care grăsimea are culoarea albă). . iar cele din rasele ameliorate.145 0. nici prea închisă.calitatea e x t r a – carnea de nuanţă roşie-închisă. Tabelul 15 Valoarea ponderală a unor organe interne comestibile la diferite mase corporale la sacrificarea suinelor (după. eviscerarea şi tranşarea animalului şi se pot clasifica în: comestibile şi necomestibile. natura gliceridelor şi prezenţa antioxidanţilor pot să influenţeze sensibilitatea grăsimii la oxidaţie. În practică.884 1.695 0. sex.250 120 kg 0.500 0. Totuşi.330 În categoria produselor secundare necomestibile se include: părul şi pielea. Exemplarele de suine primitive produc 500-600 g de păr. starea de îngrăşare.calitatea a III–a – carnea de nuanţă roz-pal. Calitatea părului se apreciază în funcţie de lungimea şi grosimea firelor. ν Aprecierea produselor secundare obţinute de la suine se face după sacrificarea.520 0.350 0. aprecierea consistenţei grăsimii de porc se face prin palparea cu degetul şi dă rezultate bune. aceasta se face ţinând seama de următoarele caracteristici: . care pot reprezenta circa 8-12% din masa animalului sacrificat. foarte contrastantă între muşchi. . fără umezeală. Gh.715 0. pierderile sunt importante şi produsul este sec.630 0. ν Aprecierea calităţii grăsimii presupune stabilirea principalelor caracteristici. 1983) Organul Inima Pulmonii Ficatul Rinichii 40 kg 0. vârstă. nu şi asupra naturii lor. acesta oferă indicaţii asupra calităţii totale de acizi graşi nesaturaţi. regiune corporală. circa 200 g şi de calitate inferioară. categoria produselor secundare comestibile grupează o serie de organe interne (tabelul 15). > Consistenţa se apreciază prin metode fizice şi chimice. Pe lângă aceasta.calitatea a II–a – carnea de nuanţă roz care prezintă o uşoară diferenţă de culoarea între muşchi. uniformă pe toată suprafaţa de secţiune. . Tărăboanţă şi colab. cu foarte multă umezeală.Dacă această legătură este slabă.

Cel mai bun păr este considerat cel care depăşeşte lungimea de 10 cm, grosimea de 200-250 microni şi este obţinut prin smulgere, după sacrificarea animalului. - Pielea constituie organul de protecţie al corpului şi participă la reglarea diferitelor funcţii ale organismului, ca: respiraţia, circulaţia, excreţia, termoreglarea, metabolismul glucidic, etc. Ea reprezintă circa 4-7% din masa corporală a animalului. Calitatea pieilor de suine depinde de structură şi suprafaţă – însuşiri influenţate la rândul lor de: rasă, vârstă, sex, starea de întreţinere, etc. Pielea exemplarelor din rasele primitive este mai groasă, mai densă şi mai puţin elastică; cea a suinelor tinere este mai puţin densă, mai uniformă ca grosime şi structură, iar cea a scroafelor, mai subţire decât a vierilor. De la exemplarele aflate în stare avansată de îngrăşare se obţine o piele mai elastică decât de la cele slabe, iar de la cele subalimentate rezultă piei uscate şi cu structură slabă. În vederea valorificării, pieile de suine trebuie conservate (supuse operaţiunilor de sărare, uscare, sortare, etc.). Aprecierea subproduselor obţinute de la suine permite ridicarea eficienţei economice în creşterea şi exploatarea speciei, fiind susţinută de o gamă largă de subproduse, astfel: - Sângele obţinut în urma sacrificării reprezintă 3-4% din masa corporală a animalului şi are multiple întrebuinţări în industria alimentară, farmaceutică, uşoară, etc. El prezintă următoarea compoziţie chimică: 20-21% substanţă uscată; 79-80% apă; 18-19% proteine (din substanţa uscată; 14-14,2% hemoglobină (din proteine); 0,07% glucoză; 0,04% colesterină; 0,23% lecitină0; 11% grăsimi. Pentru conservarea de scurtă durată a acestui subprodus se foloseşte în mod obişnuit sarea de bucătărie, bioxidul de carbon, (pentru 2-3 săptămâni), acidul salicilic, acidul tartric, acidul boric, etc., iar pentru conservarea de lungă durată se practică deshidratarea. - Glandele cu secreţie internă obţinute de la suine se utilizează în industria farmaceutică în măsură mult mai mare decât cele rezultate de la alte specii de animale, datorită asemănării structurale cu cele ale omului. Dintre glandele endocrine se utilizează: hipofiza (pentru obţinerea somatotropinei–S.T.H.; tireostimulinei– S.T.H.); tiroida (pentru obţinerea tiroxinei şi triiodotrioninei); parotida (pentru obţinerea hormonului paratirpoidian care acţionează asupra metabolismului fosfocalcic) etc. Extractele de ficat se utilizează contra anemiilor, iar din bilă se extrag o serie de acizi (biliari, glucocolic, taurocolic) care facilitează resorbţia lipidelor din tubul digestiv. Din creier şi măduva spinării se extrag: colesterina, lecitina, cefalina, iar din splină – hormosplenul cu rol în hematopoeză. - Oasele rezultate de la suine se utilizează în industria zahărului sau pentru obţinerea făinii de oase necesară hrănirii animalelor. - Cornul şi unghiile obţinute de la suine se utilizează la obţinerea unor produse cheratinoase folosite în industrie.

5.3. VALORIFICAREA SUINELOR

98

Valorificarea suinelor se poate face prin: livrarea animalelor în viu, în carcasă sau livrarea de animale vii pentru utilizare în alte ferme. Livrarea în viu a suinelor destinate tăierii se face din ferme şi zone fără boli contagioase, corespunzătoare următoarelor categorii: - suine pentru carne, cu masa corporală cuprinsă între 80-130 kg; - suine îngrăşate în scop special, peste 130 kg; - scroafe reformate, recondiţionate şi vieri reformaţi, castraţi şi recondiţionaţi. Nu se admit la tăiere scroafele gestante şi vierii cu mai puţin de trei luni de la castrare, cu plaga de castrare necicatrizată. Livrarea în carcasă trebuie să respecte exigenţele mereu crescânde ale consumatorilor pentru o proporţie cât mai mare de carne macră. În acest sens este necesară stabilirea operativă a calităţii carcasei şi implicit a plăţii dieferenţiate a acesteia. Practic, carcasa de suină înseamnă corpul unui porc sacrificat, eviscerat şi cu emisiunea sangvină efectuată; tăiat de-a lungul liniei mediane (sau netăiat), fără păr, limbă, copite, organe genitale, osânză, rinichi şi diafragmă. Sistemul oficial de apreciere a carcaselor de porcine în U.E. este sistemul “SEUROP” (tabelul 16) care ia în considerare clasificarea pe baza procentului de ţesut muscular.
Tabelul 16 Sistemul de clasificare “S E U R O P” Clasa de calitate
S E U R O P

Procentul de ţesut muscular din masa carcasei
(%)

peste 60 55-60 50-55 45-50 40-45 sub 40

Statele membre ale U.E. pot decide aplicarea acestui sistem în următoarele situaţii: - în cazul abatoarelor nespecializate unde numărul de porci sacrificaţi/săptămână nu depăşeşte 200 de capete; - în cazul abatoarelor care sacrifică numai porci din producţia proprie (ferme proprii) şi care tranşează toate carcasele rezultate. În ceea ce priveşte conţinutul de carne din carcase, acesta este evaluat prin diferite metode sau cu aparate autorizate de clasificare. O metodă simplă este metoda celor două puncte Z.P. (Zwei Punkte). Aceasta constă în efectuarea a două măsurători liniare pe carcasă (grosimea stratului de slănină deasupra muşchiului Gluteus medianus, cu includerea grosimii pielii - S şi grosimea cărnii în linie dreaptă dintre canalul medular şi vârful superior al muşchiului Gluteus mediu - F), iar apoi estimarea procentuală a ţesutului muscular (M%).

99

Un aparat autorizat în U.E. pentru stabilirea conţinutului de carne din carcase este FOM (FAT-O-MEATER), de producţie daneză (firma SFK). Acesta are la bază reflectanta diferenţiată a undei de lumină de către ţesutul muscular şi cel de grăsime. Reflectanta este măsurată cu ajutorul unei sonde optice prevăzută cu două fotocelule. Cât priveşte starea termică de prezentare a cărnii de porc destinată comercializării şi consumului aceasta poate fi: proaspătă (imediat după tranşarea carcasei); refrigerată (răcită la temperatura de 0-40C). Acest regim termic permite conservarea cărnii de porc pentru o perioadă de maximum 72 de ore. Totuşi, refrigerată la 00C şi umiditatea aerului de 80-85%, carnea de proc se poate păstra până la 21 de zile, timp după care începe să-şi piardă în mod substanţial savoarea; congelată (când s-a atins temperatura de –180C în starturile cele mai profunde ale carcasei, adică la os). În asemenea stare, carnea de porc se poate păstra în bune condiţii timp de 6 luni; decongelată (readucerea cărnii la starea de a putea fi folosită ca hrană). Decongelarea se poate realiza, fie în mod lent (prin menţinerea ei în frigider timp de 24 de ore sau la temperatura mediului ambiant, dar ferită de lumină şi căldura excesivă), fie “umed” (prin imersarea pachetelor cu carne congelată în apă rece sau caldă). Este interzisă recongelarea după decongelare, deoarece congelările şi decongelările repetate duc la pierderi ale valorii nutritive (se elimină proteina din sucul muscular). Livrarea animalelor vii pentru diferite ferme poate fi întâlnită în cazul crescătoriilor specializate în producerea de purcei care pot livra: purcei înţărcaţi, la 710 kg sau tineret pentru îngrăşare, la 30-35 kg. O altă categorie de suine care se poate livra altor ferme o reprezintă indivizii pentru prăsilă (vieruşi sau scrofiţe) – material biologic ce poate fi: de rasă curată, metişi F1 sau scrofiţe rotaţionale. La livrarea acestor ultime categorii de suine trebuie întocmită întreaga documentaţie zootehnică, respectată legislaţia sanitar-veterinară în vigoare şi normele de transport specifice. Cât privesc preţurile, în ambele cazuri, acestea se stabilesc prin negocieri directe între părţi sau prin licitaţie.

Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 5, studenţii vor face observaţii, notaţii şi aplicaţii practice privind aprecierea materialul biologic suin din biobaza disciplinei, în vederea valorificării.

100

precum şi efectele răspândirii acestora în afara unităţii pe care o coordonează. BOLI SPECIFICE SUINELOR La suine pot fi întâlnite boli: infecto-contagioase (virale). encefalomielita infecţioasă porcină. de sistemele de creştere şi de tehnologiile aplicate. 6. Boala este declanşată de un virus filtrabil cu aspect sferic.1. bacteriene.Capitolul 6 BOLI ŞI ACŢIUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR Indiferent de mărimea fermelor. sindromul SMEDI. sindromul respirator şi de reproducţie (PRRS). variola. pesta porcină africană. febra aftoasă. iar managerul fermei să realizeze pe deplin implicaţiile distructive ale bolilor în ceea ce priveşte eficienţa economică globală. pentru a şti să sesizeze medicului veterinar problemele de sănătate ale animalelor. crescătorul de porci trebuie să posede unele cunoştiinţe minime legate de patologia suină.1. cu o evoluţie epizootică explozivă şi un grad foarte ridicat de difuziune. Boli infecto-contagioase Din grupa bolilor infecto-contagioase (virale). 6. reclamă cunoaşterea principalelor boli şi intervenţii zoo-veterinare specifice. exantemul veziculor. gastroeneterita transmisibilă (TGE). cu rate de mortalitate de peste 95% la toate categoriile de suine. stomatita veziculară.1. pneumonia virală a porcului (VPP). pe de altă parte. Mai mult. micotice. protecţia materialului biologic suin. pe de o parte şi protecţia consumatorilor de produse provenite de la acestea. gripa (influenţa) porcină. numit generic Tortor suis – agent patogen existent într-un rezervor natural de infecţie şi menţinut la 101 . la suine pot fi întâlnite: pesta porcină. PESTA PORCINĂ poate apare în orice sezon al anului. de nutriţie şi tehnopatii. boala lui Aujeszky. parazitare.

iar virulenţa celor doi microbi de asociere creşte enorm. pe rât şi urechi (urechile capătă un aspect “marmorat”). după 5 zile. dar reapare imediat) şi apariţia de hemoragii punctiforme. la animalele bolnave se instalează tulburări nervoase. Astfel. cu numeroase hemoragii de mărimea gămăliei de ac. acut (cu durata de 4-7 zile). o serie de microbi din grupa Pasteurella şi Salmonella care nu produc nici un fel de boală. conjunctivitele cu o mare cantitate de exudat ce determină aderenţa aproape completă a pleoapelor. La necropsie se observă o mărire în volum a ganglionilor limfatici regionali (în secţiune prezintă aspect marmorat). pe zonele mediane ale membrelor (dacă se apasă cu degetul pe pielea înroşită. ca măsuri generale se impune: dirijarea şi controlul sever al persoanelor. sângele şi organele provenite de la porcii bolnavi. asociată cu starea febrilă care nu scade la nici un tratament. dezinsecţiilor şi deratizărilor periodice. prin carnea. După o perioadă de constipaţie. comparativ cu cea întâlnită în cazul rujetului. rinichii prezintă aspect degenerat de culoare cenuşiegălbuie. iar în forma supraacută.50C). De regulă. Mistreţul european) şi care. iar singura cale de a preveni declanşarea bolii este profilaxia. acţiunea nu va mai fi permisă – singura măsură acceptată fiind eradicarea totală prin lichidarea întregului efectiv. putând evolua: supraacut (cu durata de 24-36 de ore). apariţia virusului menţionat rupe echilibrul organic. subacut (cu durata de 14-20 de zile) şi cronic (cu durata de până la 50-60 de zile) – forma cea mai periculoasă. în România controlul şi prevenţia pestei porcine se făcea prin vaccinări obligatorii cu vaccin antipestos. iar Salmonella produce leziuni digestive. Până în prezent. PESTA PORCINĂ AFRICANĂ prezintă o distribuţie geografică în zonele de est şi sud ale Africii. primele manifestări constau în diminuarea apetitului animalelor bolnave. cu baza spre margine şi vârful spre interiorul splinei. Boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. În formele acute moartea animalelor survine în interval de 10-20 de zile. înroşirea pielii pe abdomen.nivelul suinelor sălbatice (ex. Cum în organismul porcilor sănătoşi se pot găsi. 102 . cu localizare la nivelul cavităţii abdominale. diaree severă. Împotriva pestei porcine orice tratament medicamentos este inutil şi interzis (obligatoriu suinele cu semene clinice de pestă se sacrifică în condiţii speciale. sub strictul control sanitar-veterinar). executarea obligatorie a dezinfecţiilor. după 2-4 zile apar: starea febrilă (până la + 41. animalelor. precum şi pareza trenului posterior. asigurarea materialului de lucru şi de protecţie pentru întregul personal din fermă. Pateurella începe să producă leziuni ale aparatului respirator localizate la nivelul cavităţii toracice. culoarea roşie congestivă se menţine. apoasă şi de culoare gri-gălbuie. mărfurilor şi materialelor. periodic îşi exacerbează patogenitatea dând naştere la epizootii. dar au fost situaţii când aceasta s-a semnalat şi în Europa sau America. datorită faptului că se menţine în efectiv purtătorul şi eliminatorul de germeni. când aceasta dispare. Boala se transmite direct prin contactul porcilor sănătoşi cu cei bolnavi sau trecuţi prin boală. vezica urinară este congestionată. dar în conformitate cu legislaţia U. dezinfecţia severă a fermei şi vidul sanitar. indiferent de atribuţiunile de lucru.E. în şi dinspre fermă. în mod normal. Apoi. Astfel. pe splină apar numeroase infarcte de forma unor triunghiuri mai închise la culoare decât fondul organului. vomismente.

prezenţa virusului dă semnele clinice ale unei pneumonii cronice. respiraţie îngreunată de tip abdominal. La tineretul suin şi la porcii la îngrăşat se observă inapetenţă. Apoi. la ora actuală. la purceii mai tineri se pot observa diareei pasagere sau strănuturi. în primele 2-3 zile de boală. prin examen virusologic. rata acesteia poate fi de 100%. în caz de apariţie. În mod frecvent. După o perioadă de incubaţie de 5-9 zile. boala se transmite prin contactul direct dintre animale şi apare brusc (de regulă toamna sau iarna timpuriu). PNEUMONIA VIRALĂ A PORCULUI (VPP) este declanşată de un virus filtrabil care îşi păstrează capacitatea de infecţie până la – 200C. Tratamentul se bazează pe combaterea febrei şi deshidratării prin administrare de antibiotice în cazul infecţiilor secundare. virusul declanşează o creştere bruscă a temperaturii corporale. iar măsurile preventive vizează îmbunătăţirea condiţiilor de zooigienă. virusul declanşează manifestări dramatice la purcei – stări evidenţiate prin diaree puternică de culoare galben-verzui. apare inapetenţa. iar contaminarea se produce prin contact direct sau pe cale aeriană. stări de depresii generale. descărcări de exudat mucopurulent conjunctival sau nazal. îndeosebi dimineaţa la furajare sau după efort fizic. cu o afinitate deosebită pentru mucoasa gastrointestinală. Semenele clinice constau în: febră. în fapt un virus asemănător virusului gripal uman. însoţită de vome şi consum frecvent de apă (datorită stării de deshidratare severă. Cu o perioadă de incubaţie de 2-7 zile. cu care este înrudit din punct de vedere antigenic. iar la purceii în vârstă de o săptămână. GRIPA (INFLUENŢA) PORCINĂ este o boală infecto-contagioasă de natură mixtă. chiar dacă animalele îşi păstrează apetitul şi aspectul normal. cu o rată a mortalităţii de 1-4%. România este indemnă de pesta porcină Africană. pe o infecţie bacteriană iniţială (Hempohilus influenzae suis) se grefează infecţia cu virusul gripei suine. iar cel preventiv constă în vaccinarea scroafelor şi scrofiţelor. dar rata mortalităţii este mai redusă. diaree şi vomismente. strănuturi şi chiar conjunctivite. Diagnosticul bolii se stabileşte prin manifestările clinice specifice şi în laborator. Cu o perioadă de incubaţie de 12-18 ore. iar agentul patogen este un virus filtrabil din genul Corona. La categoriile de suine cu vârsta mai mare se constată o tuse uscată şi în accese. cu 48-36 de ore înaintea morţii (rata mortalităţii este de până la 100%). Diagnosticul trebuie confirmat prin examen histopatologic şi virusologic. tuse. 103 . iar extremităţile capătă o culoare cianotică. precum şi în luarea măsurilor de dezinfecţie şi carantină. iar în cel păstrat la tempratura camerei. Nu există un tratament specific.Boala este declanşată de un virus din grupa Iridoviridae – agent patogen foarte stabil şi rezistent (supravieţuirea virusului în sânge păstrat în camere frigorifice a fost de până la 6 ani. Cu o perioadă de incubaţie de 10-16 zile. pulsul cardiac foarte rapid. GASTROENTERITA TRANSMISIBILĂ (TGE) atacă în mod diferit toate categoriile de suine. tuse. prin care. Astfel. Deşi. dezinfecţie şi carantină. respiraţia accelerată. moartea survine după 2-7 zile. purceii stau mai mult pe lângă sursa de apă). inapetenţă. temperatura corporală a animalelor bolnave scade brusc. boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. animalele stau întinse prin colţurile boxelor. de câteva luni).

iar în locul lor rămân suprafeţe erodate cu fragmente parţial detaşate de epiteliu necrozat. FEBRA AFTOASĂ poate afecta toate categoriile de suine şi este produsă de un virus din grupa Picorna. După 48-72 de ore. STOMATITA VEZICULARĂ este declanşată de un virus cu două tipuri antigenice din grupa Picornaviridae. După circa 24 de ore de la apariţie. Aceste vezicule pline cu un lichid seros ce conţin virusul. După 12-48 de ore de la pătrunderea în organismul animalelor. Tratamentul constă în combaterea infecţiilor de asociaţie prin antibioterapie generală. EXANTEMUL VEZICULOS este o boală infecto-contagioasă declanşată de un virus filtrabil cu o pluralitate de tipuri antigenice şi putere invazivă deosebită. Datorită faptului că nu există tratamente curative specifice. Cu o rată a mortalităţii mai mare la tineret şi în jur de 5% la celelalte categorii de suine. eradicarea ascaridiozelor care influenţează infecţiile pulmonare şi îmbunătăţirea condiţiilor de zooigienă. precum şi pe piele la nivelul coroanei şi între copite. Comparativ cu gripa porcină. La scroafele cu purcei. Apariţia acestor suprafeţe este însoţită de numeroase semene clinice (animalele prezintă febră.înlocuirea lor făcându-se într-un interval de 1-3 zile.La sacrificarea animalelor. la nivelul coroanei. pe plămâni se observă zone de pneumonie. rât şi la coroana copitei. În cazul în care aftele se instalează la nivelul copitelor. diagnosticul cert al stomatitei veziculare poate fi stabilit prin examene virusologice şi serologice de laborator. faringe). Aceste leziuni apar sub formă de papile care evoluează în vezicule pline cu lichid clar şi cu un diametru de la câţiva milimetrii. la nivelul râtului. inapetenţă şi salivaţie excesivă). combaterea bolii se realizează prin măsuri de profilaxie (dezinfecţie şi carantină). asemenea afte pot să apară chiar şi la nivelul mameloanelor. Atât în cazul apariţiei veziculelor primare. prezintă un diametru de 5-30 mm şi o înălţime de 10-20 mm. Nu există tratament specific. După o perioadă de incubaţie cuprinsă între două şi şapte zile. cât şi a celor secundare. animalele prezintă stări febrile. veziculele se deschid iar temperatura corporală revine la valorile normale. al nărilor şi al buzelor apar nişte vezicule primare (asemănătoare cu “băşicile” produse de arsuri). apar modificări locomotorii care îngreunează vizibil mişcarea animalelor. care este boală de sezon cu evoluţie scurtă. Boala se manifestă prin febră şi apariţia unor leziuni pe limbă. dar care dispar odată cu eliminarea lichidului. cu multe subtipuri imunologice. Pentru a putea-o diferenţia de febra aftoasă. până la 2 centimetrii. limbă. precum şi dificultăţi în hrănirea cu furaje. pneumonia virală a porcului (VPP) este o boală cronică pe toată durata anului. Infecţia se produce prin contact. asociate cu diferite bacterii piogene pot conduce la pierderea copitelor . îndeosebi la nivelul lobilor apicali sau cardiaci. spaţiilor interdigitale şi tălpii animalelor apar veziculele secundare ce produc leziuni care. virusul declanşează formarea unor vezicule (afte) pe mucoasa bucală (buze. boala este declarabilă şi carantinabilă în regim de urgenţă. pe cale intradermică la toate categoriile de suine. aftele se rup. La scurt timp după apariţie. 104 . iar măsurile preventive se referă la dezinfecţie şi carantină. caracteristică fiindu-i tusea în accese.

Astfel. de regulă neobservate de crescători. deratizare. moartea instalându-se de regulă în 3-4 zile de la declanşarea bolii. tendinţa de deplasare laterală. începând cu vârsta de 4-6 săptămâni. fără apariţia manifestărilor nervoase. la comă. contractura muşchilor buzelor pune în evidenţă dinţii. mai mult. inapetenţă şi o neconcordare a membrelor posterioare. prin conract direct şi prin materialul seminal. dezinfecţie. apar leziuni ale tegumentului care eliberează un exudat sero-sangvinolent. cu picioarele anterioare întinse înainte şi cele posterioare spre înapoi. BOALA LUI AUJESZKY. animalele trecând. purceii şi tineretul suin. iar marginile au o culoare gri. La purceii în vârstă de 3-4 săptămâni. Suinele adulte fac de multe ori infecţii subclinice. însoţite de o iritaţie considerabilă a pielii. asemenea leziuni nu apar la nivelul copitelor. agent patogen la care sunt vulnerabili. este produsă de un virus din grupa Herpetoviridae. rotunde. ENCEFALOMIELITA INFECŢIOASĂ PORCINĂ. devierea capului şi gâtului într-o parte. respiraţie sforăitoare. deratizare. care determină animalele să se scarpine violent de pereţii şi grilajele boxelor. la purcei. VARIOLA este produsă de un virus din grupa Pox. iar tratamentul profilactic se referă la: vaccinări la vieri. pe baza simptomelor clinice şi se confirmă prin examene histopatologice. cunoscută sub numele de pseudorabie.încleştarea dinţilor fiind însoţită de scrâşnete de durere. Boala se poate transmite pe cale aerogenă. 105 . lipsa poftei de mâncare şi manifestări nervoase (neconcordarea mişcărilor trenului posterior. care pot vehicula virusul la alte animale sau chiar genera apariţia altor infecţii secundare. Unele animale prezintă o postură rigidă. După dezvoltarea acestor leziuni apar nişte cruste de nuanţă maronie-închis. După o perioadă de incubaţie de circa 6 zile. Nu există tratament specific. cunoscută şi sub numele de boala Teschen (după regiunea unde a apărut prima dată) este declanşată de un virus din grupa Picornaviridae care afectează mai mult tineretul suin. dezinfecţie. virusologice şi serologice. purcei şi tineret. SINDROMUL RESPIRATOR ŞI DE REPRODUCŢIE (PRRS) este produs de un virus denumit Lelystad din grupa Arteroviridae şi poate fi întâlnită la toate categoriile de suine. Datorită acestor stări. Combaterea variolei trebuie făcută prin măsuri de profilaxie generală. în conformitate cu legislaţia sanitar-veterianră. La suine (îndeosebi la purcei şi tineret) se manifestă prin simptome nervoase. cu perioadă de incubaţie de 3-11 zile. fără zone de depresie. dezinsecţie. boala debutează brusc cu febră. dezinsecţie. slăbirea progresivă şi implicit întârzierea considerabilă a creşterii. acesta se face diferenţiat faţă de febra aftoasă şi stomatita veziculară. pierderea apetitului. Diagnosticul sigur al bolii se face prin examen de laborator pe baza leziunilor sistemului nervos central sau examen virusologic. dar rămân purtători şi excretori de virus. iar în alte cazuri animalele muşcă un obiect . dar mai ales la scroafele gestante. În cazul variolei. scroafe şi tineret. în mai puţin de o oră. În situaţia unor erupţii variolice generalizate apar stările febrile. Acest exudat atarge muştele sau alte insecte. animalele prezintă stări de febră. de la aspectul clinic normal.În ceea ce priveşte stabilirea diagnosticului sigur. Pe corpul animalelor apar leziuni caracteristice. În unele cazuri. în prima săptămână de viaţă boala evoluează supraacut. iar combaterea afecţiunii se face prin măsuri de profilaxie. paralizie).

cianoza urechilor. Diagnosticul sindromului SMEDI se pune pe baza unei anchete epizootologice şi a tulburărilor de reproducţie şi se confirmă prin examene de laborator. câine. fătarea are loc la termen. Boli bacteriene Din grupa bolilor bacteriene. febră. celelalte putând să manifeste febră şi depresie puternică. tetanosul. 6. Diagnosticul final se pune pe baza examenelor virusologice şi serologice de laborator. o parte subponderali şi neviabili şi foarte puţini apar ca dezvoltaţi normal. iar scroafele revin în călduri între cicluri. M – mumification = mumificare. iar viruşii au predilecţie pentru tubul digestiv. evoluează sub formă acută. tulburări respiratorii. Animalele infectate nu manifestă simptome vizibile de boală. streptococia. dacă infecţia se produce între a 24 şi a 80–a zi de gestaţie are loc mumificarea unora dintre fetuşi. refuzul hranei. dacă infecţia se instalează în ultima lună de gestaţie. canari. dizenteria serpulinică a porcului. Transmiterea bolii se face prin contact direct sau prin dejecţii. stau în decubit şi nu se ridică decât forţate. la suine pot fi întâlnite: rujetul. salmoneloza. dar o parte din produşi se nasc morţi. pateureloza. I – infertility = infertilitate). pieptului şi abdomenului. Animalele se retrag în zone întunecoase. SINDROMUL SMEDI este declanşat de viruşi din grupele Picornaviridae şi Parvoviridae şi afectează în principal activitatea de reproducţie a suinelor. Până în prezent nu există un vaccin specific. antraxul. listerioza. dar. subacută sau cronică. vomă şi diaree. Forma acută debutează brusc cu moartea câtorva animale. edemul malign. aceasta poate fi suspectată în situaţiile în care apar tulburări majore de reproducţie (agenţii patogeni prezintă afinitate deosebită pentru uterul gestant şi invadează produşii de concepţie). fătări distocice. Purceii fătaţi vii prezintă somnolenţă exagerată şi nu reuşesc să sugă. porumbei. purcei fătaţi morţi. mumificaţi sau maceraţi. etc) şi care la porc. se produce moartea şi reabsorţia embrionilor. Nu exită încă vaccin împotriva sindromului respirator şi de reproducţie (PRRS). iar profilaxia trebuie făcută şi menţinută prin măsuri de zooigienă. Astfel: dacă infecţia are loc în primele 24 de ore de gestaţie. RUJETUL sau erizipelul este o boală bacteriană produsă de agentul Erysipelothrix rhusiopathiae. La scroafele gestante şi în lactaţie boala se manifestă prin inapetenţă. E – embrionic deah = moarte embrionară. După 2-3 zile apar leziuni cutanate sub formă de urticarie difuză sau cu 106 . epidermita exudativă a porcilor.2. rinita trofică.Animalele prezintă o stare subfebrilă. dizenteria. bruceloza. leptospiroza. Denumirea de SMEDI include simbolurile principalelor manifestări (S – stilbirth = naşterea unui progen mort. avorturi. tuberculoza. aparatul respirator şi genital. singurele măsuri fiind cele profilactice generale de zooigienă şi carantină. mortalitatea până la înţărcare fiind de 50-80%. o bacterie izolată de la numeroase specii de animale (bovine. ovine. colibaciloza.1.

frigul excesiv. depresie generală. Totuşi. precum şi apariţia artritelor şi a endocarditelor verucoase de la nivelul valvelor cordului. boala debutează cu diaree şi adâncirea flancurilor. Forma septicemică se caracterizează prin evoluţie acută. a urechilor şi cozii. DIZENTERIA este cunoscută sub denumirea de “diareea cu sânge” şi poate afecta. sau prventiv prin vaccinarea antirujetică. deoarece bacilul este sensibil la penicilină. clortetraciclină. Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice. La nivelul acestor leziuni pielea este îngroşată şi are o culoare care variază de la roz deschis. dar manifestările sunt mai puţin severe. îndeosebi. lipsa curăţeniei. etc. tuse şi respiraţie îngreunată. prezente în mod normal în intestin. Tratamentul recomandabil constă în administrarea de sulfamide şi antibiotice cu spectru larg. care se manifestă prin febră. dar numai anumite tipuri sunt patogene. SALMONELOZA este considerată “boală de mizerie” produsă în principal de bacteria aerobă Salmonella cholerae suis – bacterie favorizată de condiţiile improprii de întreţinere a animalelor. DIZENTERIA SERPULINICĂ A PORCULUI poate afecta toate categoriile de suine. Forma subacută prezintă aceiaşi simptomatologie ca şi cea acută. Forma cronică apare de obicei în urma ameliorării spontane a formei acute şi se caracterizează prin leziuni necrotice ale unor porţiuni de piele. concomitent cu săruri minerale necesare rehidratării organismului. El trebuie însoţit obligatoriu de asigurarea condiţiilor de zooigienă. Examenul necroscopic evidenţiază numeroase leziuni hemoragice pe seroase şi leziuni necrotice la nivelul mucoasei stomacale şi pe intestine. La porcii în vârstă de 3-6 luni. până la purpuriu închis (dacă se apasă cu degetul pe pielea înroşită. urmate de deshidratări puternice. Boala poate evolua sub 3 forme: pulmonare. febră ridicată şi leziuni hemoragipare la nivelul pielii şi tegumentelor. comparativ cu cea întâlnită în cazul pestei porcine. tetraciclină. prezenţa rozătoarelor. Cu o perioadă de incubaţie de 1-2 săptămâni şi o rată de morbiditate ce poate varia de la câteva animale până la 100%.diaree severă cu pierderi mari de fluide şi slăbire accentuată. Boala este declanşată de bacterii din genul Vibrio. antiinflamatorii. Agentul etiologic al bolii a fost izolat în anul 1989 şi este reprezentat de o bacterie (Serpulina hyodysenteriae) strict anaerobă a cărei patogenitate este exprimată doar în prezenţa altor germeni de la nivelul intestinului. este mai rar întâlnită la purceii în vârstă de până la 30 de zile şi mai frecventă la cei cu vârsta cuprinsă între 1 ½ -3 luni. 107 . enterite şi septicemice. dar trebuie completat cu examen bacteriologic de laborator. dar reapare imediat. frecvent întâlnită este enterita salmonelică. precum şi luarea măsurilor de zooigienă şi carantină. Începând cu a doua zi de la instalare. Diagnosticul bolii este uşor de stabilit. tineretul suin. culoarea roşie congestivă dispare. când aceasta nu se modifică).forme geometrice caracteristice. Tratamentul bolii se poate face prin administrarea de antibiotice. vitamine şi perfuzii pentru rehidratarea animalelor. Forma pulmonară se manifestă prin pneumonii sau bronhopneumonii însoţite de febră. în fecale apar descărcări de mucus şi sânge.

condiţii deficitare de zooigienă. În evoluţiile cronice boala nu prezintă o simptomatologie deosebită. denumită iniţial “avortul contagios” este o boală produsă de bacteria Brucella suis. fiind mai frecventă iarna şi toamna. animalele prezintă hipertermie. Căile de infecţie sunt reprezentate de leziunile pielii. scăderea poftei de mâncare. existente în tractul digestiv. inapetenţă. animalele slăbesc prin deshidratare. iar într-un interval de 2-7 zile pot pătrunde în organele viscerale al animalului. În forma cronică. cât şi celei cronice. animalele prezintă diaree cu aspectul particular de “zeamă de orez” Atât în cazul formei acute. În formă acută. condiţiile proaste de zooigienă conduc la slăbirea rezistenţei organismului şi la exacerbarea virulenţei bacilului E. dar la scroafe. diaree. dublat de izolarea animalelor bolnave şi asigurarea condiţiilor corespunzătoare de zooigienă. COLIBACILOZA sau “diareea albă” este atribuită în principal bacteriilor din genul Escherichia coli. stress. precum şi prin măsuri de zooigienă şi carantină. 108 . dar şi alte varietăţi (Icterohemoragiae sau Canis). Pe lângă semenele clinice. la care pot fi asociate şi alte varietăţi (B. cenuşii. Moartea animalelor se instalează datorită dezechilibrului balanţei hidroelectrolitice sau a şocului toxi-infecţios cu coagulare intravasculară. În evoluţiile acute animalele prezintă febră. în componenţa florei intestinale normale.Boala se poate răspândi prin fecale. prezintă motilitate şi pătrund cu uşurinţă în sistemul circulator unde se multiplică. iar tratamentul se face conform protocolului stabilit de medicul veterinar. Insuficienta hrănire a purceilor cu colostru. LEPTOSPIROZA este produsă de bacterii din genul Leptospira. Leptospirele au un aspect spiralat. Diagnosticul cert se stabileşte numai prin examene de laborator. abortus). Infecţia se realizează pe cale digestivă la nivelul colonului. care. Cea mai raţională modalitate de combatere ar fi medicamentaţia scroafelor cu sulfamide şi antibiotice cu spectru larg care să ajungă la purcei prin laptele supt. eliminate în jet. în ultimele 3 săptămâni de gestaţie se înregistrează avorturi frecvente şi implicit pierderi mari de purcei. Măsurile preventive vizează asigurarea condiţiilor de zooigienă în maternitate şi dezinfecţia cordonului ombilical al purceilor imediat după fătare. carenţa de fier şi vitamina A. Cu o rată a mortalităţii de chiar 100% la purcei. vome şi diaree (la început fecale apoase. unde bacteriile se multiplică masiv. iar la necropsie se observă leziuni ale rinichilor. coli. apă. Ciclurile leptospirelor pot fi oprite prin vaccinări sau tratamente cu antibiotice. BRUCELOZA. la scurt timp devin negricioase. apariţia unor descărcări diareice de culoare albicioasă. amestecate cu sânge şi mucus). la porc fiind izolată varietatea Pomona. din urină sau din avortoni. la nivelul mucoasei şi conjunctivei. diagnosticul cert se stabileşte prin examen bacteriologic de laborator. furaje mucegăite şi îngheţate. Melitensis şi B. boala poate apare în primele zile după naşterea acestora şi se manifestă printr-o slăbire generală. producându-se hipersecreţie de mucus şi necroza epiteliului. Animalele prezintă trenul posterior umed şi acoperit de resturi diareice.

Boala este declarabilă. iar în final moartea survine prin asfixie. iar fibrele musculare devitalizate creează cavităţi datorită contracturii). Pe lângă manifestările clinice. variola. inapetenţă. etc). accentul punându-se pe cel preventiv (vaccinarea întregului efectiv). tetania musculaturii respiratorii permite doar o respiraţie rapidă şi superficială. Cu o perioadă de incubaţie de 1-3 săptămâni. Semnele clinice generale constau în febră. se multiplică la locul de pătrundere şi produce o toxină care difuzează în zonele înconjurătoare. înţepeniri ale membrelor similare celor din tetanos). prezentându-se sub formă de febră şi afecţiuni legate de sistemul nervos central (neconcordarea în mişcări. La vieri apar orhitele uni sau bilaterale. din diferite motive. Apoi. iar moartea survine după 2-3 zile datorită acţiunii toxinelor bacteriene. bruceloza. De regulă. astfel că după 24-36 de ore apar spasmele tetanice ale musculaturii scheletului (tetania muşchilor spatelui şi gâtului curbează linia spinării. Prevenirea se face prin serul antitetatic. cu măsuri severe de carantină. Boala se caracterizează printr-un edem puternic al zonelor afectate (fascia şi ţesutul adipos se deschid. LISTERIOZA este declanşată de bacteria aerobă Listeria monocitogenes şi este mai puţin întâlnită ca atare. La scroafe. asociate cu reducerea apetitului sexual. toxina este greu de combătut. boala se manifestă prin avorturi care apar la 22-45 de zile după monta fecundă sau în a doua parte a gestaţiei (când infecţia s-a produs după montă). febră. iar apoi în sistemul nervos central al animalului. tetania muşchilor masticatori înţepeneşte maxilarul. depresie generală. Manifestările clinice sunt mascate de simptomatologia bolilor la care se asociază. Animalele afectate de listerioză au sfârşit letal. are loc ridicarea anormală a urechilor. locală sau generală. urmat de hemoragii.Semnele clinice generale sunt reprezentate prin: stări de inapetenţă. Tratamentul constă în administrarea în doze mari de antibiotice cu spectru larg şi curăţirea severă a plăgilor. pareze şi chiar paralizii ale trenului posterior. iar tratamentul curativ este puţin indicat. etc. boala progresează rapid. a muşchilor. abatere. Diagnosticul sigur se face prin examene serologice de laborator. etc). La fătare pot apare purcei morţi sau neviabili (subponderali). tratamentul nu este eficient. ea putând apare ca o infecţie de asociaţie atunci când rezistenţa organismelor este scăzută datorită altor boli (enteritele. diagnosticul cert se poate stabili prin examen bacteriologic de laborator. Tratamentul constă în administrarea de sulfamide şi antibiotice cu spectru larg. deoarece odată fixată în sistemul nervos central. iar diagnosticul cert se stabileşte prin examene histopatologice şi bacteriologice de laborator. TETANOSUL este o infecţie cu clostridii produsă de bacteria Clostridium tetani (Bacilus tetani) care contaminează rănile. primul simptom al bolii constă în contractura uşoară. 109 . EDEMUL MALIGN (Gangrena gazoasă) este tot o infecţie cu clostridii produsă de bacteria Clostridium septicum care invadează rănile pe care le au animalele. apoi apare un prolaps al muşchiului.

infecţiile streptococice pot apare sub diferite forme: septicemice. streptococii pătrund în sânge. localizarea infecţiei cu streptococi are loc la nivelul encefalului şi meningelui. Cea de-a doua formă se caracterizează prin prezenţa leziunilor inflamatorii cu zone necrotice şi ulcere la nivelul mucoasei intestinale şi a ganglionilor limfatici mezenterici. De regulă. cu febră mare. Categoria de suine cea mai sensibilă la această formă sunt purceii sub vârsta de 8 săptămâni. Animalele îşi pierd apetitul. febră. intestinală şi septicemică. depresie. iar în cazurile severe poate apare peritonita. iar moartea survine în 10-36 de ore. pe lângă febră. antraxul evoluează sub 3 forme: faringeală. inapetenţă şi depresie apare tusea prin sunete caracteristice de şuierături şi bolboroseală (exudatele pulmonare trec din alveole în bronhii). În prima formă. PASTEURELOZA denumită şi Septicemia hemoragică este produsă de bacilul aerob Pasteurella multocidae şi afectează în general tineretul suin cu mase corporale cuprinse între 25-60 kg. boala evoluează sub formă septicemică acută şi pulmonară subacută. Sub aspect clinic. În forma septicemică. nervoase. boala debutează brusc cu febră. Deşi mai rară la suine. inapetenţă. Sursele de contaminare sunt reprezentate de păşunile infectate cu asemenea spori foarte rezistenţi (îşi păstrează viabilitatea şi virulenţa. organele se vor recolta cu foarte mare atenţie. lipsa consumului de apă. În prima formă. La suine. la nivel articular. cea de-a treia formă evoluează supraacut. iar moartea se poate instala la 24 de ore de la apariţia edemului (prin deshidratare şi afixie). În forma nervoasă. Pentru dezinfecţia zonelor se va folosi o soluţie de 5% hidroxid de sodiu. iar cadavrele se incinerează în mod obligatoriu. În cazul formei pulmonare. îndeosebi iarna şi primăvara când rezistenţa 110 . amigdalelor şi ganglionilor limfatici din zona faringiană şi generează un proces inflamator exprimat printr-un edem al zonei. iar pentru punerea în evidenţă a bacilului prin examen de laborator. chiar câţiva zeci de ani) sau de utilizare în furajare a făinurilor de carne insuficient sterilizate sau chiar a consumului direct de carne contaminată cu antrax. iar debutul bolii este brusc. Animalele prezintă o stare generală de depresie. dar poate fi declanşat de un bacil aerob numit Bacillus anthracis. etc. iar tratamentul curativ se face prin sulfamidoterapie şi antibioterapie. cardiace. la porc. diaree. urinare cu sânge şi hemoragii cutanate moartea putând surveni într-un interval de 12-18 ore. STREPTOCOCIA apare datorită pătrunderii şi multiplicării rapide a streptococilor în organism. bacilii antraxului pătrunşi prin cavitatea bucală se localizează la nivelul mucoasei faringiene. depresie. deoarece bacilii antraxului pătrund în sânge şi invadează în acest fel întregul organism. cu descărcări mucopurulente la nivelul râtului. Este interzisă sacrificarea animalelor. Tusea este uscată. care în contact cu oxigenul din atmosferă formează spori deosebit de rezistenţi la condiţiile de mediu. Confirmarea diagnosticului trebuie făcută prin examen bacteriologic de laborator.ANTRAXUL la suine este mai rar întâlnit. febră şi chiar sânge în fecale. neconcordare în mişcări. inapetenţă. prezintă diaree. Evoluţia formei subacute durează 5-8 zile şi se încheie frecvent cu moartea animalelor.

de culoare brun-cenuşiu. deşi leziuni cutanate produse de stafilococi pot fi întâlnite şi la porcii adulţi. mastite. TUBERCULOZA la suine poate apare mai rar şi numai datorită contactului direct al acestora cu vite. 111 . Sursele de infecţie le reprezintă contactul direct al animalelor sănătoase cu cele bolnave. pe suprafaţa pielii apare un exudat uleios. bacterie rezistentă la factorii fizico-chimici de mediu şi la antisepticele uzuale. fie prin testul de reacţie la tuberculină. dar certitudinea este dată prin examene de laborator. diareea. dublat de măsuri de zooigienă. păsări contaminate. Forma cronică este mai rară. meningitele. de tipul Moldaminului. RINITA ATROFICĂ se caracterizează prin atrofia volutelor nazale şi consecutiv devierea râtului de la poziţia normală. amoxacilină. conform legislaţiei sanitarveterinare. dezinsecţie şi dezinfecţie. inapetenţă. Pe măsură ce boala progresează apare inflamaţia ganglionilor limfatici. acută şi cronică. Totodată. moartea survenind ca urmare a emboliilor şi infarctelor. scăderea în masă corporală. în debut animalele prezintă semnele caracteristice infecţiilor generale (febră. Tratamentul este eficient dacă se instituie în faza incipientă bolii şi dacă se întinde pe o perioadă de 7-10 zile cu tylozină. prin leziunile pielii. EPIDERMITA EXUDATIVĂ A PORCILOR este cauzată de Staphylococcus hycus. care prin uscare determină apariţia unor cruste situate periocular şi pe abdomen. aspect recunoscut după mersul greoi al animalelor. tusea. În forma supraacută se instalează brusc o înroşire cutanată generalizată (pielea devine caldă. metrite şi chiar paralizii. Tratamentul recomandat în streptococie este cel pe bază de penicilină retard (cu perioadă lungă de acţiune). etc. Diagnosticul cert se poate stabili fie prin examen de laborator. eritromicină sau sulfamide potenţate. În forma cardiacă infecţia cu streptococi se localizează la nivelul cordului şi se manifestă prin semne de insuficienţă cardiacă datorită endocarditei vegetative. Convulsiile specifice meningoencefalitelor declanşează moartea animalelor în interval de 24-36 de ore. artrite. În evoluţia bolii se disting trei forme: supraacută. Purceii sunt lipsiţi de vlagă se deshidratează şi mor în 24-48 de ore. întâlnită mai des la purceii în vârstă de 3-10 săptămâni.organismului este mai scăzută. iar temperatura corporală este în limitele fiziologice. crustele fiind mai numeroase şi mai extinse – moartea instalându-se în 5-10 zile. orhite. infecţia se instalează la nivelul articulaţiilor şi se manifestă prin inflamarea acestora. ampicilină. Receptivi la boală sunt purceii cu vârsta cuprinsă între câteva zile şi 5 săptămâni. întâlnindu-se cu o frecvenţă mai ridicată la suinele cu vârste cuprinse între 2-5 luni. În nici o formă de manifestare nu apar mâncărimi (pruritul). În forma acută. oameni. În forma articulară. dar întâlnită mai mult la tineretul suin. Infectate cu bacteria Mycobacterium tuberculosis. evoluţia este mai lungă şi predomină fenomenele cutanate exudative. etc). Diagnosticul se poate stabili pe baza semnelor clinice şi vârstei animalelor. Adăposturile vor fi supuse acţiunilor de deratizare. În cazuri de tuberculoză se va face testul la tuberculină pentru întregul efectiv de suine şi se vor elimina de urgenţă cazurile cu reacţii pozitive. iar părul este aglutinat).

care apoi se acoperă cu descuamări roşiatice. Diagnosticul sigur se stabileşte prin examen bacteriologic de laborator. În situaţiile în care afecţiunea este unilaterală. iar când sunt afectate volutele de pe ambele părţi ale nasului se reduce lungimea şi diametrul cavităţii nazale. sursele de infecţie sunt reprezentate de materialul purulent evacuat din abcese. iar tratamentul se face prin vaccinări şi îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere. diaree şi moartea în 3-4 zile. râtul este deviat în partea care se atrofiază ajungând chiar până la o deplasare de 450. Pe măsură ce boala avansează apar scurgeri hemoragice de diferite intensităţi. iar în final cu moartea animalelor. Totodată. candidoza. Măsurile preventive constau în asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare şi condiţiilor optimr de zooigienă. aspergiloza. furajele. frecvente abcese la nivelul articulaţiilor. Forma subacută evoluează la aceiaşi categorie de vârstă cu bronhopneumonii. TRICOFIŢIA este produsă de ciuperci din genul Trichophyton şi se caracterizează prin leziuni ale pielii. etc. Dacă sunt afectate şi sinusurile frontale are loc o reducere a lărgimii capului între ochi fiind modificat faciesul animalului.stări prin care animalele tind să elimine exudatul din cavitatea nazală. Se manifestă prin abcese superficiale sau profunde. şira spinării şi regiunile corporale laterale. Forma cronică este întâlnită la tineretul suin şi la porcii adulţi. la unghiul intern al ochiului apar scurgeri de secreţie lacrimală care menţin umedă zona (scurgerea lacrimală apare datorită înfundării cu exudate a canalului lacrimal nazal sau ca urmare a unei conjunctivite).Deşi există mai multe ipoteze ştiinţifice asupra agenţilor patogeni cauzatori. Totodată. Boala poate fi întâlnită în formă acută. artrite şi chiar fenomene nervoase. Porcii mari se contaminează pe cale digestivă. Tratamentul curativ constă în administrarea de antibiotice cu spectru larg sau în instilaţii nazale cu soluţii de sulfamide şi antiinflamatoare. mamitele şi infecunditatea. PIOBACILOZA PORCULUI este declanşată de agentul Actinomyces pyogenes. subacută şi cronică. râtul devenind mai scurt. primele manifestări clinice observate sunt strănutul. la suine pot fi întâlnite: tricofiţia. pufăitul şi sforăitul . Boli micotice Din grupa bolilor micotice. iar apoi se răspândesc pe regiunile joase ale pieptului şi abdomenului.3. iar purceii nou-născuţi pe cale ombilicală. Forma acută se întâlneşte la purcei în vârstă de până la o săptămână şi se manifestă prin lipsa poftei de mâncare. cutanată şi respiratorie. actinomicoza.1. leziunile apar sub formă de papule. care contaminează aşternutul. Apariţia bolii este favorizată de condiţiile de alimentaţie şi întreţinere necorespunzătoare şi se caracterizează prin procese supurative în ţesuturi şi organe. care apar iniţial pe cap. La scroafe apar avorturile. în relief faţă de nivelul pielii. 6.care. după o perioadă de incubaţie de 1-4 săptămâni produce o exotoxină şi enzime proteolitice. Datorită 112 . diaree. mici şi de culoare gri. La început. pityriazis rozea.

Faţă de taurine. prin punerea în evidenţă a sporilor în descuamările de ţesuturi de la locul leziunilor. iar tratamentul general se face. iar apoi sub formă de leziuni la nivelul splinei. unde culoarea leziunilor este gălbuie şi acoperită de cruste. Agenţii patogeni se localizează frecvent în muşchii abdominali şi diafragmatici. bucale şi a buzelor. La necropsia animalele prezintă pseudomembrane la nivelul mucoasei intestinale. 113 . ASPERGILOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organismul animalului) produsă de ciuperci din genul Aspergillius. Diagnosticul se stabileşte şi prin examen de laborator. vomitări. fie chirurgical pentru zonele accesibile. sete exagerată. vezicii urinare. boala este consecinţa tratamentelor excesive şi de lungă durată cu antibiotice (rezidurile de antibiotice favorizează dezvoltarea agentului patogen) şi apare la tineretul suin. culoarea este roşiatică şi lipsită de cruste. ACTINOMICOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organism şi se poate localiza la nivelul mucoaselor şi diferitelor organe) produsă de Actinomicoza bovis – un saprofit întâlnit la nivelul mucoasei bucale şi care pătrunde în ţesuturi pe cale mecanică. leziunile progresează din centru spre periferie dând un aspect caracteristic de “inel”. Clorox şi Femerol. PITYRIAZIS ROZEA este o micoză cutanată care afectează îndeosebi specia suină. ficatului. precum şi prin asigurarea condiţiilor de zooigienă corespunzătoare în adăposturi şi padocuri. şi în respectarea condiţiilor optime de zooigienă. roşii. cu predilecţie. la nivelul pielii apar o serie de puncte mici. regiunile afectate se îngroaşă şi capătă o culoare roşie. diaree. sulf. Tratamentul constă în aplicarea locală de pomezi cu acid salicilic. putând fi întâlnită pentru început la ugerul scroafei (datorită leziunilor produse de purceii cu colţii netăiaţi). Semnele clinice sunt variate. Boala evoluează sub formă cronică şi afectează ţesuturile moi. uşor îngroşate care se concentrează formând noduli. purceii şi tineretul. iar părul nu este complet îndepărtat din zonele afectate. etc. Diagnosticul sigur se stabileşte prin examen de laborator. Totodată se vor evita tratamentele prelungite cu antibiotice. centrul leziunilor tinde către vindecare. Apoi. precum şi administrarea de micostatice. până la simptome de encefalită. CANDIDOZA este o micoză sistematică (pătrunde în organismul animalului) produsă de Candida albicans (Monilia albicans). stări care sunt urmate în scurt timp de apariţia unor leziuni cutanate. Semnele generale constau în reducerea apetitului animalelor. Aceşti noduli de culoare maronie prezintă în centru o uşoară depresiune. De regulă. apărând o zonă din care lipseşte părul. sub forma unor plăgi albicioase la nivelul mucoasei nazale. Treptat. mergând de la modificarea apetitului. Astfel. aspect care conduce la deprecierea carcaselor. îndepărtarea ţesuturilor descuamate şi aplicarea unor pomezi de tip Osmatin.scărpinatului. la suine. rinichilor. Tratamentul constă în aplicarea pe zonele afectate a badijonărilor cu glicerină şi borax. etc. Tratamentul se face local prin tunderea părului. fie prin administrarea de micostatice şi antibiotice.

deoarece el nu poate trăi pe alt animal. 78 Haematopinus suis (după T. Fig. (fig 78) parazitează în exclusivitate porcul. irită pielea şi determină animalele să se frece. cu ulei şi diverse insecticide). nu se hrănesc. reprezentanţi ai claselor Insecta şi Arahnida (muştele. în decursul timpului au fost utilizate diferite metode (ungerea pielii animalelor cu petrol. 79) trăiesc în galerii sau tunele săpate în straturile cornoase ale pielii animalelor. iar sporul în masă corporală scade vizibil.4. provocându-şi răni – porţi deschise pentru infecţiile virale. 1983) Femelele sunt mai mari decât masculii (4-6 mm) şi depun zilnic 3-4 ouă ataşate la baza firului de păr. var. Buhăţel. se scarpină cu putere. micotice.6. suis. În condiţiile unei zooigiene deficitare. păduchii. etc. de componentele boxelor. 79 Sarcoptes scabiei. la suine pot fi întâlnite: parazitoze externe şi parazitoze interne. PARAZITOZELE EXTERNE ale suinelor sunt provocate de paraziţi externi care aparţin încrengăturii Artropoda (nevertebrate cu picioarele articulate). Agenţii patogeni (fig. Buhăţel. Boli parazitare Din grupa bolilor parazitare. 1983) 114 . uneori violent. Râia porcină este declanşată de Sarcoptes scabiei var.1. suis (după T. Păduchele porcului (Haematopinus suis). care eclozionează după 12-20 de zile. bacteriene. căpuşele şi alte insecte). Ca tratament. aceste insecte parazitează corpul tuturor categoriilor de suine. care combate atât parazitozele externe cât şi pe cele interne. purecii. În cazul infestaţiilor masive. iar în prezent se recomandă tratamentul injectabil cu Ivermectină. F M Fig. animalele devin agitate.

dar se pot utiliza produse organo-fosforice. iar în cazul formelor pulmonare şi hepatice pot produce tuse şi icter. Cu un ciclu biologic de 50 de zile provoacă animalelor inapetenţă. iar tratamentul se face cu diferite substanţe ascaricide (uleiul de Chenopolium. PARAZITOZELE INTERNE ale suinelor sunt produse de o serie întreagă de paraziţi. în special în pulmoni şi ficat. Produc bola numită ascaridioză. Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator (evidenţierea ouălor din fecale şi chiar eliminarea formelor adulte prin defecare). iar tratamentul recomandat este administrarea de Ivermectină. Diagnosticul se stabileşte prin examen de laborator. iar în stadiile larvare sunt transportaţi prin sânge şi limfă la nivelul unor organe interne. aritmii cardiace. etc) şi se repetă la 60 de zile. la nivelul mucoasei şi submucoasei intestinului gros. prezenţa lor în corpul animalelor reduce apetitul. indivizii sau ouăle căzute de pe acesta rămân vii timp de 2-3 săptămâni şi au posibilitatea să se mute pe alt animal. iar larvele migrează în alte organe interne putând fi găsite şi în inimă. până la viermii din încrengăturile Nematoda. Limbricii de porc (Ascaris lumbricoides) în stadiul adult se instaleză la nivelul intestinului subţire. iar larvele migratoare inflamaţii ale ganglionilor limfatici şi endocardite. în timpul scărpinării. Animalele prezintă inapetenţă. paraziţii produc leziuni care conduc la dilataţii. care din punct de vedere zoologic pot fi încadraţi de la organisme unicelulare din încrengătura Protozoa. Piperazină. urechilor. Animalele prezintă tuse. scăderea apetitului. 115 . îngroşări şi arii pulmonare enfizematoase sau cu conţinut de exudat. Trichinella (Trichinella spiralis) produce trichineloza .una din cele mai periculoase boli pentru om. iar ca forme larvare de noduli închistaţi. animalele sunt neliniştite şi se scarpină violent. dificultăţi în respiraţie. Trematoda şi Cestoda. se întâlnesc la nivelul intestinului gros. ca forme adulte. diminuează viteza de creştere. Limbricii stomacali (Hyostrolgylus rubidus) se instalează la nivelul stomacului şi produc leziuni ale mucoasei. Cu un ciclu biologic de 50-60 de zile. Treptat are loc o inflamaţie şi o tumefiere a ţesuturilor infestate. Limbricii de plămâni (Metastrongylus elongatus) au corpul filiform şi se localizează. Tratamentul constă în aplicarea locală de soluţii uleioase sau unguente acaricide. Viermii nodulari (Oesophagostomum dentatum). iar tratamentul se face cu preparate pe bază de fenotiazină şi piperazină. La nivelul bronhiilor. la încheieturi sau alte zone cu părul şi pielea fină. iar diagnosticul se pune pe baza examenului clinic. slăbire până la hemoragii.Deşi reproducerea paraziţilor nu are loc decât pe corpul animalului gazdă. diaree şi slăbire progresivă. Tratamentul este dificil. ochilor. Produc boala numită metastrongiloză. ca forme adulte la nivelul plămânilor. Primele leziuni care apar datorită infestării cu râie sarcoptică se observă în jurul râtului. până la ulcere stomacale. completat cu cel de laborator. precum şi tratament pe cale generală cu Ivermectină. Prin scărpinare se eliberează fluidele din veziculele formate la suprafaţa pielii şi se formează cruste care pot modifica considerabil aspectul pielii.

80). câinele. ca adult trăieşte în intestin. Trichomonasul este un parazit flagelat întâlnit de regulă pe diferite mucoase (nazală. ajunge apoi la nivelul pulmonilor sau ficatului unde formează chişti de diferite dimensiuni. etc. cel mai des întâlnită este Tenia hydatigena.). b. calul. Viermi adulţi (mascul şi femelă). Trypanosomiazele sunt produse de înţepăturile unor insecte care se hrănesc cu sângele animalelor şi care inoculează în organism diferiţi paraziţi unicelulari. Deşi boala evoluează adeseori inaparent. Este periculos pentru oameni şi în special pentru copii. La om. La suine. Giardia este un flagelat care se localizează în ficat şi canalele biliare. Caracteristic acestui parazit este pătrunderea larvelor în sarcolema fibrei musculare unde se închistează putând rămâne ani de zile viabile în acest stadiu. iepurele. ea reprezintă un potenţial pericol pentru îmbolnăvirea omului. iar corpul este lung şi împărţit în segmente numite proglote. trichinela produce suferinţe cumplite şi chiar moartea. Biocenoza animalelor sălbatice.Are ca gazde principale porcul şi omul. precum şi o serie de gazde intermediare (şobolanul. vaginală) şi care. prin iritaţiile produse la aceste nivele poate constitui factor favorizant pentru infecţiile cu alţi germeni. Acestea prezintă un scolex dotat cu cârlige pentru fixare. (fig. 116 . Buhăţel. care ajunse la maturitate se desprind şi sunt eliminate odată cu fecalele care. iar formele larvare migrează în ficat sau alte organe din cavitatea peritoneală. Fig. plini cu lichid clar. care. Ca tratement se recomandă Ivermectina. Larvele acestui parazit migrează prin peretele intestinelor în sânge. Chistul hidadic este produs de un parazit intern numit Echinococcus granulosis. 80 Ciclul evolutiv la Trichinella spiralis (după T. Teniile sunt paraziţi interni aparţinători încrengăturii Cestoda. la rândul lor reprezintă surse de infestaţie pentru alte animale. Infestarea altor specii se realizează prin ingerarea cărnii contaminate care nu a fost supusă unui proces de prelucare prin căldură. Lipsa unor tratamente eficiente impune obligatoriu examenul trichinoscopic al cărnii şi este interzis consumul de carne de porc din surse necunoscute. 1983) a. Ultimele două proglote conţin ouă.

dar se suspicionează a fi o enterotoxiemie specifică tineretului suin. cât şi în ceea ce priveşte raportul calciu-fosfor. Hipotrepsia apare numai la tineretul suin şi se caracterizează prin subdezvoltare. la suine pot fi întâlnite tulburările legate de: nivelul de proteine. Boala se caracterizează prin tulburări locale şi generale (deformarea şi fragilitatea oaselor lungi. care consumă cantităţi mari de furaje. dar cu asigurarea apei la discreţie. eliminându-se complet hrana timp de 24-48 de ore. pericardiac. iar de regulă sunt surprinşi purceii cei mai bine dezvoltaţi. Prevenirea acestor tipuri de tulburări se face prin hrănirea animalelor cu raţii echilibrate de hrană.6. scăderea apetitului. Boala debutează brusc cu necoordonarea mişcărilor. În stadiul avansat se instalează o paralizie cu tremurături care se transformă în convulsii şi se termină cu moartea animalelor. a simptomatologiei clinice. urmate de mişcări în cerc. Boala edemelor nu are o etiologie bine cunoscută. frecveţă ridicată la fracturi. 117 . boala se recunoaşte după edemele pleoapelor. Tratamentul constă administarea unor raţii de furaje. cu vârste cuprinse între 8-14 săptămâni. Diagnosticul trebuie stabilit pe baza vârstei animalelor. de lipide. Tratamentul impune susţinerea funcţiilor vitale prin administrarea de cardiotonice. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE LIPIDE sunt mai rar întâlnite la suine şi se caracterizează prin deficienţe în creştere. de vitamine. agitaţie. Boli de nutriţie Din grupa bolilor de nutriţie. Edemul pulmonar este vizibil prin respiraţia dispneică şi secreţii sangvinolente la nivelul nărilor. dar şi la suinele castrate. La exterior. iar la apariţia primelor simptome animalele se supun unui post sever. datorită faptului că hormonii sexuali sunt implicaţi în metabolismul proteic şi al calciului. al rinichilor şi al intestinelor. Osteoporoza se poate instala în cazul unei alimentaţii deficitare în proteină şi se defineşte ca fiind o atrofie osoasă consecutivă unei insuficienţe de osenogeneză (oseina este o substanţă preosoasă de origine proteică cu rol în cursul osificaţiei). întârzierea maturităţii sexuale şi apariţia diferitelor dermatoze. care. îngroşarea pielii cu pierderea elasticităţii.5.1. Afecţiunea apare la tineretul suin după înţărcare. etc). de săruri minerale. neavând încă tractul digestiv bine dezvoltat. La necropsie acesta este confirmat de edemele şi infiltraţiile hemoragice de la nivelul pulmonilor. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE PROTEINE pot apare atât în cazul carenţei cât şi excesului de proteine în raţia suinelor. nu este pregătit să consume cantităţi mari de furaj concentrat cu nivel proteic ridicat. o aparentă orbire ce determină ca animalele să se lovească de pereţii boxelor sau diferite obiecte din boxe. Boala se poate întâlni la tineretul suin (nu trebuie confundată cu rahitismul). decubit prelungit şi întârzieri în creştere. urechilor şi ţesutului subcutan al feţei şi împrejurul rectului. atât echilibrate proteic.

Tratamentul curativ constă în administrarea de soluţii de glucoză intraperitoneal. pareze.doza toxică de NaCl fiind de 0. dinamica de creştere. Intoxicaţiile se manifestă prin vomă. etc. Purceii hipoglicemici devin neliniştiţi. la scroafe pot apare avorturi. dar mai ales la rasele şi liniile de suine cu o dinamică foarte mare de creştere. iar părul apare zbârlit şi lipsit de luciu. pareze post-partum. legate printr-o solidaritate metabolică.010-0. La suine. procesele de sinteză energetică şi constituient al moleculei de ADN). fie cantităţilor relativ reduse din organism. oasele lungi apar curbate. excesul de clorură de sodiu (sare de bucătărie) în alimentaţie conduce la intoxicaţii severe . de aplomb. Asociată cu factorul frig şi starea de agalaxie (lipsa de secreţie a laptelui de către scroafe). contracţii musculare şi fragilizarea oaselor (la nivelul oaselor se instalează osteomalacina care le face fragile). cu repercursiuni asupra dezvoltării şi sănătăţii acestora. în primele 3 zile de viaţă şi reprezintă principala cauză a mortalităţii din această perioadă. Un aspect important este cel legat de raportul sodiu-potasiu. iar după fătare. excesul unui element agravând simptomele carenţei în celălalt element. masa corporală. în excitabilitatea neuromusculară şi în creşterea animalelor (pentru o dezvoltare normală. Tratamentul constă în administrarea de suplimente minerale şi vitamina A+D. 118 . În perioada de gestaţie. Hipoglicemia purceilor se instalează la purcei.220 kg. în excitabilitatea neuromusculară şi echilibrul acido-bazic. dar reuşita tratamentului depinde de stadiul la care se intervine. anorexie (reducerea poftei de mâncare). precum şi evitarea acţiunii stresante a frigului asupra purceilor nou-născuţi. care se traduce prin lipsa de mineralizare şi de formare a oaselor. colaps.TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL DE GLUCIDE se manifestă mai mult la purceii nou. iar fosforul în fenomenele de absorţie intestinală. Carenţa celor două elemente se poate datora fie eliminării lor în anumite stări fiziologice. Potasiul are rol în procesele de osmoză. în raţia purceilor poate participa în procent de 0. au rol plastic şi de constituire a unor enzime şi coenzime (calciul intervine în permeabilitatea celulară. iar procentul de mortalitate poate ajunge la 70-80%. Clorul şi sodiul participă la menţinerea presiunii osmotice din ţesuturi. o boală specifică perturbării metabolismului fosfo-calcic este rahitismul. în corelaţie cu rasa. Calciul şi fosforul. pareze şi paralizii.15%). a echilibrului acido-bazic şi a permeabilităţii celulare.născuţi. La suine. deviaţii ale coloanei vertebrale. vârsta. tremurături. cad în lateral şi prezintă masticaţie în gol. etc. Boala poate fi întâlnită la tineretul suin. TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL SĂRURILOR MINERALE pot fi întâlnite la toate categoriile de suine. paralizii. La exemplarele afectate de rahitism se remarcă deformări articulare. O altă boală datorată perturbării echilibrului fosfo-calcic şi îndeosebi a lipsei de calciu din alimentaţie este hipocalcemia scroafelor (tulburările apar datorită solicitării intense a organismului scroafelor în perioada de gestaţie şi lactaţie). Măsurile de prevenire constau în asigurarea alimentaţiei scroafelor gestante şi în lactaţie cu raţii corespunzătoare cantitativ şi calitativ. boala se caracterizează prin scăderea nivelului glucozei în sânge (sub 50 mg%). urmată de manifestări nervoase. salivaţie şi pedalări ale membrelor. tulburări nervoase.

Tratamentul constă în administrarea de suplimente minerale şi vitamina A+D, în funcţie de rasă, vârstă, masa corporală, etc. Seleniul, în corelaţie cu vitamina E prezintă funcţii antioxidante şi de catalizator biologic în cadrul unor sisteme enzimatice. La suine, lipsa seleniului poate produce o gamă largă de afecţiuni de reproducţie (la scroafe se poate declanşa mortalitatea embrionară), întârzieri în creştere, miopatii ale cordului, artrite, scăderea rezistenţei generale la infecţii, etc. Zincul reprezintă un constituent al unor enzime sau factor de activare al altora în corelaţie cu vitamina A sau unii hormoni. Lipsa acestui element mineral din alimentaţia suinelor produce maladia cunoscută sub numele de paracheratoză, întâlnită îndeosebi la porcii în vârstă de 5-8 luni, cu mase corporale de 60-70 kg. Boala este o epidermoză distrofică caracterizată prin apariţia de scuame sau cruste pe suprafaţa corpului animalelor. Tratamentul constă în suplimentarea raţiilor cu săruri de zinc sau chiar injectarea zincului în suspensii uleioase. Iodul este necesar dezvoltării normale şi funcţionării glandei tiroide, fiind un component al tiroxinei care controlează rata metabolismului energetic. Deficienţa de iod se remarcă prin apariţia la fătare a purceilor fără păr, cu pielea de pe cap, gât şi umeri îngroşată şi edematoasă, care, deşi se nasc vii, mor în câteva ore de la naştere. Fierul constituie componentul esenţial al moleculei de hemoglobină cu funcţie fiziologică în transportul oxigenului, precum şi a unor enzime. Lipsa de fier se manifestă îndeosebi la purceii nou-născuţi (în primele 2-3 zile după naştere), dar şi la tineret şi la animalele adulte. Mai mult, chiar laptele scroafelor este sărac în acest element, lucru care poate conduce la instalarea anemiei de tip hipocromatic TULBURĂRILE LEGATE DE NIVELUL VITAMINELOR afectează procesele de creştere şi dezvoltare a materialului biologic suin, de la stări de hipovitaminoze uşoare până la avitaminoze. Vitamina A, cu rol în integritatea structurală şi funcţională a celulelor epiteliale ale organismului animal este absolut necesară în alimentaţia suinelor. La tineret, deficienţele în această vitamină sunt însoţite de întârzieri în creştere, iar la scroafele gestante apare o rată crescută a mortalităţii embrionare, avorturi şi purcei morţi la fătare. Vitamina D acţionează favorabil asupra metabolismului fosfo-calcic, iar lipsa ei din raţiile suinelor conduce la dereglări de creştere, iar în final la rahitism. Vitamina E, în cantităţi insuficiente conduce la tulburări cardiace, distrofii musculare şi tulburări de reproducţie, în special legate de ovulaţie şi implantarea embrionilor. Vitamina K, cu rol antihemoragic poate deveni deficitară în organismul suinelor în cazul intoxicaţiilor cu unele raticide, cum ar fi Varfarina (drivat al Dicumarinei care acţionează ca antagonist al vitaminei K). Vitamina B1 este prezentă în cereale, iar la suine, lipsa ei din alimentaţie este mai rar întâlnită. Vitamina B2 este prezentă în furajele verzi. Carenţa vitaminei B2 din alimentaţia suinelor conduce la reducerea secreţiei lactate a scroafelor, la apariţia de erupţii şi ulceraţii ale pielii, întârzierea creşterii materialului biologic, etc.

119

Vitamina B6 are rol în metabolismul proteinelor şi este întâlnită relativ rar în mod natural la suine. Totuşi, lipsa ei din raţii conduce la întârzieri în creştere, anemii hipocrome severe, necoordonarea mişcărilor, excitabilitate nervoasă. Vitamina PP, denumită şi acid nicotinic sau niacină intervine în sinteza substanţelor cromoproteice. Lipsa acestei vitamine din raţii determină o evoluţie mult mai gravă a salmonelozei, sub formă de enterite necrotice fără posibilităţi de vindecare. Vitamina C intervine în procesele de oxidoreducere, iar lipsa ei din raţii determină stări astenice, întârzierea cicatrizării plăgilor, predispoziţia animalelor la infecţii, etc. 6.1.6. Tehnopatii Tehnopatiile se definesc ca fiind acele maladii generate de greşelile managementului tehnologic necorespuzător şi mai puţin ştiinţific aplicat în creşterea şi exploatarea suinelor domestice. Şocul termic, insolaţia şi arsurile pot fi întâlnite în sezoanele călduroase, când animalele sunt expuse în mod necontrolat la radiaţiile solare. Datorită stratului de grăsime, suinele adulte sunt sensibile la căldură, iar în condiţiile unei umidităţi relativ crescute este împiedicată termoreglarea corporală prin procesul de transpiraţie şi evaporare a transpiraţiei. În cazul şocului termic se instalează anoxia (situaţie deficitară în folosirea oxigenului la nivelul celulelor şi ţesuturilor), respiraţia dispneică cu gura larg deschisă, hipertermia mucoasele capătă aspect cianotic, apare coma, iar în final moartea animalelor. Arsurile se întâlnesc de obicei la rasele de suine cu pielea depigmentată (albă), iar severitatea lor este în strânsă legătură cu durata expunerii animalelor la soare. La tineretul suin pot apare chiar necroze ale urechilor şi cozii. Şocul de stress reprezintă consecinţa influenţei unor factori care depăşesc limitele fiziologice admise şi care produc modificări neuro-hormonale ce perturbă echilibrul organismului (efortul fizic exagerat şi prelungit, aglomerările mari de indivizi în spaţiile de cazare, condiţiile de microclimat necorespunzătoare, transport, tratamente, sacrificare, etc). În prezent se cunoaşte că sensibilitatea la stress este guvernată de prezenţa genei HAL, responsabilă cu acest caracter. Prin profilaxie genetică şi prin intermediul diferitelor tehnici se pot identifica şi elimina de la reproducţie indivizii purtătorii de asemenea gene. Sindromul de pică se manifestă prin tendinţa animalelor de a linge sau consuma substanţe complet străine de alimentaţia normală. Cu o etiologie complexă, în declanşarea acestui sindrom sunt incriminaţi factori tehnologici, de nutriţie şi chiar infecţioşi. În mod frecvent, sindromul de pică este declanşat de carenţele de proteine, săruri minerale şi vitamine, corelate cu insuficienţa spaţiilor de cazare a animalelor, lipsa de mişcare, etc. În atare situaţii, animalele încep să consume tencuiala de pe pereţii boxelor, cărămizile din zid, aşternutul, placenta sau chiar purceii nou-născuţi. Sindromul de canibalism se manifestă prin muşcarea de către unii indivizi a urechilor sau cozilor altor indivizi din acelaşi grup de animale. Astfel, la apariţia

120

sângelui sau din spirit de imitaţie sunt atarşi tot mai mulţi indivizi, care muşcă acelaşi animal, din acelaşi loc. Pentru prevenirea canibalismului, în crşterea intensivă se recomandă amputarea cozilor încă din stadiul de purcel. Desmorexiile sacropubiene se întâlnesc de regulă la scroafe, în ultima perioadă de gestaţie sau chiar înaintea fătării. Această tehnopatie este determinată de alunecările scroafelor pe pardoselele şi aleile alunecoase, deoarece înainatea fătării ligamentele devin mai elastice. Membrele posterioare alunecă în lateral exercitând presiuni asupra simfizei pubiene şi deplasarea oaselor centurii pelviene din poziţia normală. Desprinderea capului femural poate fi uni sau bilaterală şi este favorizată de particularităţile anatomice ale articulaţiei coxo-femurale la porc. Aât în cazul desmorexiilor sacropubiene cât şi în situaţiile desprinderii capului femural se recomandă sacrificarea animalelor. Afecţiunile podale cuprind o varietate de crăpături ale copitei şi panariţii care îngreunează vizibil deplasarea animalelor. Asemenea afecţiuni sunt provocate de pardoselile necorespunzătoare (duritatea prea mare a pardoselilor, dimensiunea necorespunzătoare a elementelor grătarelor, aşternuturile murdare şi contaminate cu diverşi germeni, etc.).

6.2. ACŢIUNI ZOO-VETERINARE ÎNTÂLNITE ÎN CREŞTEREA SUINELOR

Încă de la naşterea animalelor, în sectoarele de creştere şi exploatare a suinelor domestice pot fi întâlnite o serie de acţiuni cu caracter zoo-veterinar – manopere care, în principal trebuie efectuate cu responsabilitate şi conştinciozitate, fie de către fermier, fie de medicul veterinar sau chiar direct de către îngijitor. Pentru efectuarea în bune condiţii a acestor acţiuni sunt necesare o serie de instrumente care trebuie dezinfectate şi păstrate permanent în condiţii corespunzătoare de lucru (fig. 82). Secţionarea cordonului ombilical se face cu ajutorul unei foarfeci chirurgicale, la 4-5 cm de abdomen cu scopul de a preveni pătrunderea diferitelor infecţii în organismul purceilor nou născuţi. După secţionare, partea de ombilic rămasă se va badijona cu tinctură de iod.

A

121

secţionarea discului intervertebral şi sutura pielii în puncte separate. în caz de canibalism. Anestezia suprimă cunoştiinţa. La suinele adulte. Instrumente pentru incizii şi secţionare. Îndepărtătoare Tăierea colţilor la purceii nou-născuţi are drept scop prevenirea rănirii glandei mamare a scroafei pe timpul suptului. Tăierea prea jos a colţilor poate conduce la congestionarea maxilarelor. Instrumente pentru hemostază şi sutură. La purcei. asigurând prin injectare intramusculară 150 mg de fier pentru fiecare purcel. 81 Diverse instrumente necesare acţiunilor zoo-veterinare (după T. fără a mai fi necesare alte îngrijiri postoperatorii. Operaţia trebuie urmată în mod obligatoriu de antibioterapie. Acţiunea constă numai în retezarea vârfurilor celor 4 colţi. Acţiunea se face cu ajutorul unei seringi automate. coada se taie în primele zile după naştere cu ajutorul unei foarfeci chirurgicale. păstrând integral marile funcţii ale organismului.B C Fig. păstrând primele 2-3 vertebre codale. durerile şi reflexele animalelor pe timpul anumitor intervenţii zoo-veterinare. 122 . iar hemostaza se realizează prin cauterizarea bontului. Buhăţel. ligatura vaselor de sânge. Anestezia poate fi: generală. 1982) A. B. astfel încât purceii nu mai pot să sugă şi mor. Tăierea cozii (codotomia) se practică în scop preventiv sau curativ. codotomia trebuie realizată sub anestezie şi presupune incizia pielii. cu eventuale leziuni ale cozii. Administrarea de fier organic se face la 3-4 zile după naşterea purceilor şi are drept scop prevenirea anemiei feriprive. a unei foarfeci curbate sau chiar a unei unghiere mai mari. Anestezia generală se aplică în mod obligatoriu în operaţiile de mare chirurgie şi se realizează cu ajutorul unor substanţe narcotice transportate de sânge. regională şi locală. Incizia se practică la nivelul discului intervertebral. cu ajutorul unui cleşte special. C.

Îngrijirea copitelor trebuie acordată. vierilor pentru reproducţie. Mai întâi.30 g/kg masă corporală pe cale intraperitoneală).La suine. anestezie epidurală (în spaţiul epidural se introduce soluţie anestezică 2%). pentru grăbirea colecţiei purulente. Aceasta pot fi: rahianestezie (în lichidul cefalorahidian se administrează soluţie de procaină 8%). Abcesele piobacilare ale coloanei vertebrale. Apoi. pentru asemenea intervenţie se poate folosi: . abcesele faringiene se caracterizează prin febră. din interior către exterior. îndeosebi. acestea se administreză în doze de 3-5 mg/kg masă corporală vie. La suine. dar imprimă miros neplăcut cărnii).Cloroform (se administrează prin inhalaţie. verticală pentru scurgerea cât mai completă a colecţiei purulente. dar fără a face sutura pileii. Astfel. Abcesele de la nivelul urechilor şi pielii formate datorită infectării unor răni provocate prin muşcături sau accidente în spaţiile de cazare se tratează prin deschidere şi drenare. 7-25 ml.2-0. Tratarea abceselor la suine trebuie făcută cu mare atenţie. După scurgerea colecţiei purulente.25-0. Tranchilizantele sau neuroplegicele.Clorhidrat sol. . Când abcesul a devenit moale şi flatulent. Combelen. . anestezia pe traiectul nervilor (soluţia anestezică se administrează pe traiectul nervilor în punctele unde aceştia pot fi abordaţi). cornul excedentar sau crescut defectuos la nivelul unghiilor trebuie curăţat. timp de 1-2 ore. . Plegomasin. îngreunarea deglutiţiei şi a respiraţiei. Clordelazin. Propaphenin. deoarece afecţiunile podale pot genera dureri şi implicit refuzul de a efectua saltul şi monta. asociat cu anestezie locală).Combelen Bayer (se administrează intramuscular în doză de 0. în funcţie de masa corporală. urmate de pareze şi paralizii nu se tratează şi se recomandă identificarea cât mai timpurie în vederea sacrificării animalului în cauză. Anestezia locală se realizează prin infiltraţii cu soluţii de procaină sau xilină 1-2% sau prin aspersiuni cu kelen. blocând trunchiul nervos cu soluţie de procaină 3-4 %. tăiat şi pilit. cu ajutorul unei chiurete sau a unui tampon de tifon steril fixat într-o pensă se îndepărtează membrana piogenă astfel încât vindecarea să se facă cât mai repede.15-0. 123 . în cavitatea formată se pulverizează manis. în zona abcesului se recomandă pensulaţii cu tinctură de iod. 20% (se administrează în doză de 0. anestezie paravertebrală (soluţia anestezică se injectează la locul de ieşiere a nervilor rahidieni din canalul vertebral).17 g/kg masă musculară). iodoform sau antibiotice. Mucoasele se pot anestezia prin badijonare cu cocaină 3-5%. putându-se încheia cu moartea animalului. Periodic. 5% (se administrează în doză de 0. cu bisturiul sterilizat se practică o incizie largă. asociate cu anestezia locală sunt: Largactylul. Nu se recomandă deschiderea abcesului când este dur (fără colecţia purulentă). iar efectul lor apare după 1015 min. deoarece acestea pot avea o etiologie complexă şi se pot localiza sub diverse forme şi mărimi la nivelul diferitelor regiuni corporale.Clorhidrat sol. Anestezia regională suspendă temporar sensibilitatea unei regiuni corporale.3 ml pentru 10 kg masă corporală.

faţă de artera iliacă externă. precum şi evidenţierea scobiturii flancului. În a II a perioadă de gestaţie se constată mărirea şi coborârea abdomenului. (fig. femelele fiind contenţionate cu o frânghie solidă pe o scară (lungă de circa 2 m. la grosimea unui creion (6-7 mm) iar după a 60-a zi apare pulsul caracteristic vibrator. deasupra ultimelor două mamele. având capul mai jos decât trenul posterior. începând de la stadiul de purcel sugar şi până la masculul supus reformei.82) sau pe o masă de operaţie înclinată la 450. palparea fetuşilor putându-se face numai în ultima perioadă de gestaţie. deoarece necesită o intervenţie chirurgicală mai laborioasă. în urma torsiunii şi smulgerii se realizează hemostaza). Mai multă precizie în diagnosticul gestaţiei la scroafă dă aparatul cu ultrasunete. cu 6-7 bare transversale lungi de 40-45 cm).Pododermatitele generate de pardoseala. exteriorizarea testiculelor şi detaşarea lor prin torsiune şi smulgere (datorită contracţiei fibrelor elastice din componenţa peretelui vascular. cu scop economic şi de îmbunătăţire a calităţii carcaselor. prin laparatomie şi îndepărtarea testiculului captiv din cavitatea abdominală. Mamelele capătă forma unor cupe. Examenul transrectal se face numai la scroafele cu masa corporală de cel puţin 150 kg şi se bazează pe diferenţa de calibru şi caracterul pulsatil al arterei uterine. Castrarea scroafelor trebuie efectuată de personalul veterinar calificat şi se execută în decubit lateral. Recoltările de sânge pentru diferite examinări se fac prin puncţionarea venelor (vena auriculară externă).20-a zi de gestaţie. Plăgile se aspersează doar cu sulfatiazol 20%. Castrarea vierilor criptorhizi revine în exclusivitate medicului veterinar. 124 . grătarele sau aşternutul necorespunzător trebuie tratate prin toaletă chirurgicală urmată de tratamente antiinflamatorii şi antibioterapie. Diagnosticul gestaţiei la scroafă se stabileşte cu dificultate din cauza stratului de grăsime. La vierii cu mase corporale de peste 30-40 kg (care au deja cordoanele testiculare mai groase şi cu vascularizaţia bine formată) după anestezia locală cu procaină 2%. iar mameloanele devin turgescente şi alungite. după ce locul a fost supus unei toalete locale cu un antiseptic. Castrarea vierilor se poate practica la orice vârstă. Castrarea suinelor se practică atât la masculi cât şi la femele. câte 5-6 ml/cordon testicular. castrarea se realizează prin incizia scrotului cu ajutorul bisturiului. secţionarea marginii urechii. iar la vierii adulţi este indicată scroprevenţia antitetanică. a buzelor a cozii. Artera uterină medie se îngroaşă de la dimensiunea unui pai (2-3 mm) în a 10 . La purceii sugari. efectuarea celor două incizii scrotale şi exteriorizarea testiculelor este recomandabil să se utilizeze diferite tipuri de pense care se menţin strânse pe cordonul testicular timp de 3-5 minute.

iar apoi pielea. în direcţie verticală. Al doilea ovar se abordează direct sau prin depănarea cornului uterin cu ovarul extirpat până la bifurcare şi de aici se deapănă celălalt corn până la ovar. în cavitatea abdominală se introduc degetele arătător şi mijlociu. dirijate oblic în sus şi înapoi. unde se controlează dacă nu conţine o ansă intestinală. Buhăţel. După ce piciorul posterior stâng sau drept al scroafei se leagă întins cât mai în spate (în funcţie de poziţia pe care animalul o are pe planul înclinat) se trece la toaletarea regiunii (tunderea părului şi badijonarea cu tinctură de iod) şi efectuarea anesteziei locale (pe linia de incizie. pornind de la unghiul extern al iliumului (la un lat de deget) spre penultimul mamelon. iar pentru prevenirea infecţiilor. 82 Contenţia scroafei pentru castrare (după T. Peritoneul se secţionează cu foarfeca. Ovarul se fixează între cele două degete şi este adus pe lângă perete în plagă. În situaţia în care nu se găseşte ovarul se aduce în plagă cornul uterin care se deapană cu răbdare până la evidenţierea ovarului. în plaga operatorie se fac aspersiuni cu sulfatiazol sau antibiotice. După castrare este recomandabilă seroprevenţia antitetanică. Dacă plaga este mare se suturează cu catgut în fir continuu stratul musculoperitoneal. iar orificul se lărgeşte cu mâna.Fig. Se prinde cu o pensă hemostatică peritonelul şi se aduce în plagă. cu ajutorul unui bisturiu foarte bine ascuţit se incizează cu atenţie pielea. până la unghiul extern al iliumului. Apoi. Uterul se repoziţionează cu grijă în cavitatea abdominală. 83). unde este identificat ovarul muriform şi elastic. cu mătase sau nylon în puncte separate (fig. iar cornele uterine au o consistenţă mai tare. Apoi. ţesutul adipos şi fascia abdominală externă pe o distanţă de 5-8 cm. cu procaină 1-2 %). 1982) Scopul unei asemenea poziţionări este acela de a deplasa anterior masa intestinală. A B 125 . Stratul muscular se dilacerează manual până când apare stratul adipos subperitoneal. pentru a avea acces mai uşor la nivelul aparatului genital intern. de unde este extirpat cu ajutorul ovariotomului sau prin torsiune limitată cu două pense hemostatice.

. . foaia de parcurs a mijlocului de transport). Firele de sutură se pot scoate după 8-10 zile. Transportul suinelor reprezintă o acţiune responsabilă care reclamă respectarea anumitor reguli generale. cu paie şi rumeguş).Fig. iar densitatea se stabileşte prin înghesuirea lor. în cazul tineretului suin masa corporală să nu depăşească 2 kg de la un individ la altul şi 5-8 kg în cazul suinelor adulte. 1982) A. . certificatul sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinar de circumscripţie care cunoaşte zona de influenţă. uscate şi dezinfectate. mijloace de transport feroviare. fluviale.. prin acţiunile de lotizare se urmăreşte consituirea unor loturi sau grupuri cât mai uniforme de animale sub aspectul dezvoltării corporale. indivizii mai mici pot fi daţi la supt spre adoptare la alte scroafe cu temperament liniştit (“scroafe-doici”) care au fătat în aceiaşi zi cu scroafamamă. după caz.pregătirea mijloacelor de transport (vehicule. . în următoarele 4-5 zile numai jumătate din raţie. după cum urmează: . 126 . După castrare animalele se ţin în boxe curate. În general.în situaţiile în care transportul durează mai mult de 12 ore animalele trebuie să dispună de apă şi hrană.animalele îmbarcate în mijloacele de transport trebuie să fie cât mai uniforme sub aspectul dezvoltării corporale. astfel încât circa 20% din suprafaţa pardoselii să rămână liberă. sub formă semilichidă administrată în 2-3 reprize. curăţat şi dezinfectat.se interzice lovirea şi bruscarea animalelor pe timpul îmbarcării şi debarcării din mijloacele de transport. sau în caz contrar cad singure după 2-3 săptămâni. astfel încât. pe timpul transportului mor animale se va apela la prima circumscripţie sanitar-veterinară din zonă. autovehicule.operaţiunile de îmbarcare şi debarcare a suinelor trebuie făcute în timpul zilei şi foarte rar pe timpul nopţii. În prima zi animalul primeşte numai apă. B Sutură în puncte separate La inciziile mici se suturează numai pielea. Practic. avioane) trebuie făcută cu minuţiozitate (se va verifica cu atenţie integritatea pardoselii şi a pereţilor mijlocului de transport dinainte spălat. În asemenea situaţii. maritime.8 m. Lotizările au drept scop asigurarea unei dezvoltări normale a tuturor indivizilor dintr-un lot sau dintr-o boxă şi se impun la toate categoriile de suine. acţiunile de lotizare pot începe imediat după naşterea purceilor în situaţiile în care aceştia sunt prea numeroşi la o scroafă sau neuniform sub aspectul dezvoltării corporale. a culorii. în şi din mijloacele de transport trebuie făcută prin intermediul unor rampe fixe sau mobile cu pereţii laterali rezistenţi şi cu înălţimea de 0. . 83 Tipuri de suturi practicate la castrarea scroafelor (după T. Sutură de fir continuu. Buhăţel. când trebuie asigurat un iluminat artificial de 500 lucşi/m2 la o înălţime de 1 m de la sol. pardoseala trebuie acoperită cu un strat de nisip umezit de 5 cm pe timpul verii. de fermă sau Primărie. .pentru efectuarea legală a transportului este nevoie de documente însoţitoare (adeverinţa de proprietate eliberată.îmbarcarea şi debarcarea animalelor.dacă. iar plaga se pensulează cu tinctură de iod. . etc.7-0. iar în sezonul rece.

0744/703221 – este o firmă specializată în distribuţia de sisteme complete de adăpare. Aşadar. studenţii vor face observaţii. în secolul XXI. 1. str. în Comunitatea Europeană sunt în dezbatere noi reglementări privind transportul suinelor. 127 . Temă: După prezentarea teoretică a tematicii capitolului 6. toate destinate optimizării proceselor specifice unei Zootehnii moderne şi competitive pe plan european şi mondial. iar pentru purceii în vârstă de până la 4 săptămâni distanţa de transport nu trebuie să depăşească 50 km. organizaţi pe microcolective de lucru. furaje de calitate. Î N C H E I E R E Folosesc prilejul să aduc sincere mulţumiri unor societăţi şi firme – instituţii private din România care au înţeles cu loialitate profesională necesitatea punerii la dispoziţia actualilor şi viitorilor fermieri.să se efectueze în maxim 9 ore. trebuie să ştie că: ∗ “AVI-SUINTEH” . crescut şi exploatat în biobaza disciplinei.să se acorde o perioadă de repaus de cel puţin 11 ore după transport. jud. tel/fax 0261/861741. . notaţii şi interpretări privind starea de sănătate şi comportamentală a materialului biologic suin de diferite categorii.Carei. viitorii noştri specialişti în domeniul creşterii şi exploatării suinelor. Satu –Mare. pentru o bună informare.La ora actuală. nr. echipamente şi instalaţii de ultimă generaţie. care va trebui: . Şoimului. etc.

str. nr. instalaţii electrice şi electronice. Maramureş. jud. Republicii. ∗ “EVOTERM” . tel. 0744/603044 – este o firmă specializată în producerea şi comercializarea de furaje (premixuri pentru furaje de 0.R. instrumentar necesar însămânţărilor artificiale. 67. silozuri de fibră de sticlă laminată). tel. Tineretului.F. 0264/436690. tel. nr. instalaţii hidraulice. Cluj-Napoca).este o firmă specializată în proiectarea. Fabrica de Chibrituri. str. 0744/870201 – este o firmă specializată în comercializarea de paznici sau păstori electrici (garduri electrice pentru animale) . 0262/384483.Spania. furaje concentrate). în organizarea ceremonii creştine. tel/fax 0264/436691.Cluj-Napoca. ferestre cu deschidere oscilo-batantă. Cluj-Napoca). tel/fax 0259/433685. 3.F. 0740/064150 – sunt firme specializate în producerea şi comercializarea de ornamente florale. crotalii pentru individualizarea animalelor. tehnologii de creştere (diluant pentru sperma de vieri – “KUBUS” . jud. păsări şi bovine. ∗ “HIDROMAR” . 0264/420339. şnecuri). utilaje necesare fabricării nutreţurilor combinate pentru animale (mori cu ciocane cu capacitate de lucru cuprinsă între 300 kg/h şi 10 to/h. ∗ “VETLAND COMIMPEX” – Salonta. jud. jud. str. jud. 9A (în spatele gării C.reprezentantă în România a fabricanţilor francezi şi elveţieni. str. Rarău. ∗ “CORONIŢA” şi “SILVANA” – Cluj-Napoca. nr. Cluj. malaxoare de diferite tipuri. becuri infraroşii. plase împotriva insectelor. 0264/455504 . 1%.furajare şi ventilaţie pentru porci. 0744/515226 – este o firmă care oferă la preţuri promoţionale: uşi de intrare. ∗ “EVOLUŢIA DAN” – Tg-Lăpuş. execuţia. 9A (în spatele gării C. rămân receptiv la orice sugestie constructivă menită să redea curaj optimizării şi eficientizării practicii de creştere şi exploatare a suinelor domestice în ţara noastră. dr. organe de maşini. 56. ing. fax. 18. luminatoare pentru adăposturi. str.Cluj-Napoca. Fabrica de Chibrituri.R. modernizarea şi reparaţia de maşini speciale.5%. Bihor. nr. Conf.5%. ILIE CORNOIU 128 . Totodată. Cluj. aditivi furajeri. elevatoare. Cluj. ştanţe şi matriţe). nr. de înaltă precizie (maşini unelte.

Dumbrăviţa. Cornoiu I şi colab. Mantea Şt. Rev. Editura Alex-Alex & Leti Pres. nr. Ceres. Prospects for the 3 rd. Căproiu Magdalena şi colab. “Ferma”. Spădaru F (1997) – Aspecte practice de creşterea suinelor. Editura Risoprint. nr. Cluj-Napoca. (1969) – Zootehnia României – Porcine. (2000) –Aspecte practice de zootehnie. Bucureşti. Dumbrăviţa. (2004) – Adăpători utilizate pentru alimentarea cu apă a 5 suinelor. 25-27 X. Bucureşti. Herman V (2004) . Timiş.Timiş. (1993) – Îndrumător de lucrări practice pentru meseria de veterinar. Pop T (1985) Tehnologia creşterii suinelor-lucrări practice. 4 (30). Ösz G. 28. Tipo Agronomia Cluj. Dumbrăviţa. Bucureşti. (2004) – Tehnologii ecologice pentru creşterea şi exploatarea bovinelor şi porcinelor. Popescu D. (1982) . Ed. 2 (28) IVV. Rev. Ciurdar A (2004) – Reglementări ale Uniunii Europene privind asigurarea confortului tehnologic pentru porcine. Cluj-Napoca. Negrea O. ClujNapoca. T. (1997) – Manualul fermierului. Editura Didactică şi Pedagogică.Bibliografie selectivă Bereş M şi colab. Bucureşti. nr. Moisiu Maria şi colab. Editura Mezögazdasági Kiadö. Editura Promedia. Prică Angela (2004) – Dizenteria serpulinică a porcului. Buhăţel T (1983) – Curs de patologie animală. (2003) – Manualul crescătorului de porci. Rev. “Ferma”. Bungescu S. august-septembrie. Editura Academiei Române. II-III. Tipo Agronomia Cluj-Napoca. vol III. 1 (27). Cornoiu I şi colab. “Ferma”. Cluj-Napoca. 129 . Zeneci N (2004) – Creşterea porcinelor în fermele mici (fermele familiale). Editura Risoprint. Simp. Man C şi colab. şi colab. Dumbrăviţa. Editura Transilvania Tg-Mureş.Napoca. nr. Millenium agricultura. “Ferma”. 1 (27). Risoprint Cluj. Prică Angela (2004) – Piobaciloza porcului. 6 pag. “Ferma”.Dicţionar enciclopedic de Zootehnie. şi colab (1981) – Zooigiena şi protecţia mediului înconjurător. Timiş. Editura 7 Didactică şi Pedagogică. Gligor V şi colab. Dumbrăviţa.S. Farkas N. VI-VII. Ed. Budapest.Napoca.T.A. Szép I (1956) – Gyakoribb sertésbetegségek-sertéshigiéne. Bucureşti. Rev. (2002) – Tehnici utilizate în aprecierea şi creşterea suinelor. Ed. Dinu I şi colab. Rev. II-III. Ceres. (2001) – Cercetări privind activitatea antimicrobiană a produsului Nutribac.Epidermita exudativă a porcilor. Editura M. nr. Timiş. 3 (29). (1982) – Maşini şi instalaţii zootehnice. Timiş. Bucureşti.

79 Fig. 73 (fig.71) Fig. 80 (fig. 69 (fig. 80) (fig. 70 Fig. 78 (fig.77) Fig.76) (fig.70) Fig.69) Fig. 82 (fig. 72 (fig.Fig. 84 (fig. 74 Fig. 77 (fig. 82) Aceasta poate fi: (sus. 163) Fig. 75 Fig. 81 (fig. 83 (fig.83) Fig.84) 130 . 81) Fig.78) Fig.73) Fig. pe primul rând pentru pag. 76 (fig. 71 (fig. 79) Fig.72) Fig.74) (fig.

131 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful