Descoperirile stiintifice medicale din ultimii ani, precum si dezvoltareatehnologic din acest domeniu, au dus la realizri inimaginabile care,

ns, potafecta profund modul de viat si gndire din societatea uman.Epoca transplantarilor experimentale de organe a fost deschisa de catreCarell, Ullman, Florescu(1902) care fac primele transplantari de rinichi lacaine, ulterior urmata si de transplantarea altor organe.Epoca clinica incepe cu Muray si Merill in 1964, cand se face primatransplantare de rinichi la om, continuand spectaculos prin transplantareacardiaca din Capetown in 1967. Este lesne de inteles ca aceste evenimentemedicale nu au trecut neobservate de opinia publica; dimpotriva acestea augenerat o serie de discutii si controverse pe plan mondial. Au aparut punctede vedere diferite, atat pe plan medical cat si pe plan moral, filozofic-religiosetc. Transplantul de organe este o activitate medical complex prin care sunt nlocuite, n scop terapeutic, organe, tesuturi sau celule, din organismul uman,compromise din punct de vedere functional, cu structuri similare sntoase.Fiind o metod exceptional de tratament, transplantul este justificat dup ces-auepuizat toate celelalte forme si modalitti de tratament. Transplantul de organe, tesuturi sau celule presupune prelevarea acestorade la un donator si implantarea lor la un primitor.Prelevarea este recoltarea de organe, tesuturi sau celule umane sntoasemorfologic si functional, n vederea realizrii unui transplant. Prelevareaorganelor, tesuturilor si celulelor de origine uman se pot face att de ladonatori vii sau da la donatori decedati.Transplantuleste implantarea organului, tesutului sau celulelor, n scopterapeutic, n organismul unui om bolnav. Organe prelevate de la indivizi in viata Prelevarea de la donatorii vii se face de la persoane majore, cu capacitatede discernmnt, dup obtinerea prealabil a consimtmntului in formatscris, liber si expres al acestora, dup informarea lor de ctre medic,asistentul social sau alte persoane cu pregtire de specialitate, asupraeventualelor riscuri siconsecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, rezultate din actulprelevrii, donatorul putnd reveni asupra consimtmntului dat pn nmomentul prelevrii. Donarea se face in scop umanitar, are caracter altruist si nu constituieobiectul unor acte si fapte juridice sau urmarea unei

constrngeri de naturfizic sau moral.Este interzis prelevarea de organe, tesuturi si celule de la minori, cuexceptia prelevrii de celule stem hematopoietice, cu consimtmntulminorului si cu acordul scris al ocrotitorului legal. Refuzul scris sau verbal alminorului mpiedic orice prelevare.Din punct de vedere deontologic este absolut obligator ca indicatia detransplant sa fie stabilita cu precizie stiintifica, adica sa reprezinte ultimasansa de supravietuire a primitorului, dupa epuizarea tuturor celorlaltemijloace terapeutice. Simplul interes stiintific nu va putea in niciun caz sa justifice o astfel de interventie. Medicul este obligat sa cantareasca, sacompare riscurile pentru donator cu sansele de success ale viitoarei grefe,astfel ca sacrificial sa nu ramana fara rezultat. Organe prelevate de la cadavru Prelevarea de la donatorii decedati se face numai cu consimtmntul scrisa cel putin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, nurmtoarea ordine: sot, printe, copil, frate, sor sau persoana autorizat nmod legal.Prelevarea se poate face fr consimtmntul membrilor familiei, dac, ntimpul vietii, persoana decedat si-a exprimat optiunea n favoarea donrii,printr-un act notarial de consimtmnt pentru prelevare. Prelevarea nu sepoate face sub nicio form, dac, n timpul vietii, persoana decedat si-aexprimat deja optiunea mpotriva donrii, printr-un act de refuz al donrii,avizat de medicul de familie.Sondajele recente de opinii efectuate in unele tari au aratat ca imensamajoritate a oamenilor nu se opun prelevarilor de organe de la un cadavru. Totusi aceasta prelevare este interzisa cand se poate compromite o autopsiemedico-legala, cand defunctul a decedat in urma unui accident de munca, saucand se stie in mod percis ca decedatul si familia s-ar fi opus prelevarii daca arfi fost consultati. Transplantul de organe pare a fi o tehnica tot mai accesibila si utila inrezolvarea unor maladii aparent incurabile sau in remedierea unor maladii genetice. Lipsa donatorilor insa ramane una dintre cele mai importanteprobleme. Compatibilitatea si necesitatea unei trieri riguroase a pacientilordupa criterii etice si sociale impuse de conditiile socio-economice dar si dedatoria morala fata de pacient si fata de societate sunt alte norme care seautoimpun. Tehnica transplantului de organe se bucura de o buna reglementare in taranoastra. Anonimatul, compatibilitatea si fazele terminale ale bolilor par aguverna cerintele efectuarii transplantului de

organe.Numarul mic al organelor disponibile pentru acest tip de interventii faceimposibila satisfacerea tuturor cererilor. De aceea, se impune o triereriguroasa si prioritara a beneficiarilor dupa criterii socio-economice si etice.Criteriile stabilite de comisiile de bioetica nu tin cont de obiceiurile habitualeale pacientului (consum de droguri sau alcool) sau de transplantul de organede la populatii vulnerabile, de genul detinutilor ce au comis crime impotrivaumanitatii.Se observa diferente legislative importante in ceea ce priveste acordulprezumat. In Austria, orice persoana ajunsa in moarte cerebrala devinedonator de organe indiferent de acceptul familiei sau de nationalitate. Inaceasta tara se pune un foarte mare accent pe acordul prezumat. Spredeosebire de Austria, in Romania legea transplantului de organe prevede canecesar acordul informat pentru prelevarea de organe de la rude in cazulpacientului aflat in moarte cerebrala. Poziia Bisericii Ortodoxe fa de transpantul de organe este pozitiv ncazul n care se respect toate normele morale i drepturile celui ce doneazorgane. n primul rnd este vorba de acordul benevol al celui ce doneazorganul, care trebuie s fie o expresie a iubirii jertfelnice fa de cel suferind.n urma edinelor Sinodului episcopal jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse dela Moscova din 13-16 august 2002 s-a conchis c ntradevr:Transplantologia contemporan face posibil ajutorarea efectiv a multorbolnavi care odinioar erau sortii morii timpurii sau unor grave invaliditi.(Dar) n acelai timp, o dat cu creterea nevoii de organe, dezvoltareaacestui domeniu al medicinii d natere unor probleme de natur etic ipoate constitui o ameninare pentru societate. Astfel, propaganda frscrupule a donrii i comercializarea transplanturilor creeaz toate condiiileunui comer cu pri ale trupului omenesc, ameninnd viaa i sntateaoamenilor. Biserica socotete c organele omului nu pot fi privite drept obiecte devnzare cumprare. Transplanturile de organe de la donatorii vii se poate ntemeia numai pe sacrificiul de bunvoie al cuiva de dragul salvrii vieiialtuia. n acest caz, acordul la explant (prelevarea unui organ) este omanifestare a iubirii i compasiunii. Potenialul dona tor trebuie s fie ns pedeplin informat despre consecinele posibile ale explantului organelor salepentru propria lui sntate.Explantul care constitue o ameninare direct a vieii donatorului esteinadmisibil moral.Practica cea mai comun este cea a prelevrii de organe de la

oameni imediatdup moartea acestora. n aceste cazuri, trebuie exclus orice incertitudine cuprivire la determinarea momentului morii. Este inacceptabil scurtarea vieiiunui om prin refuzul procedurii de resuscitare (renviere, reanimare) n scopulprelungirii vieii altcuiva.n slujba nmormntrii cretine, Biserica i exprim cinstirea cuvenittrupului omului decedat. Donarea postum de organe i esuturi poate fi ns omanifestare a unei iubiri care se ntinde i dincolo de moarte. O astfel dedonare sau dorin nu poate fi considerat o obligaie a omului.De aceea, condiia legalitii i admisibilitii etice a explantului esteacordul de bunvoie al donatorului nc din timpul vieii sale. n cazul n caremedicii nu cunosc manifestarea dorinei unui potenial donator, ei trebuie safle voina unui om muribund sau mort adresndu-se neaprat rudelor lui.Aa-zisul acord prezumtiv (nchipuit sau probabil) al unui donator potenial laprelevarea organelor i a esuturilor trupului su, n vigoare n legislaia unorri este considerat de ctre Biseric drept o nclcare inadmisibil a libertiiomului.Organele i esuturile donatorului sunt asimilate de omul (receptorul) carele primete i intr n sfera unitii sale sufletesc-trupeti personale. De aceea,transplantul care amenin identitatea primitorului, afectndu -i unicitatea capersoan i reprezetant al speciei, nu poate fi justificat moral n nici o mprejurare. Este deosebit de important ca, n rezolvarea problemelor pe carele implic transplantul de esuturi i organe vii, s nu fie uitat aceastcondiie.Biserica consider absolut inadmisibil folosirea aa-numitelor metode deterapie la baza creia st prelevarea i valorificarea de esuturi i organe aleunor oameni sntoi avortai n diferite faze ale dezvoltrii lor ca fetuipentru ncercri de a trata diverse maladii i a ntineri organismul.Condamnnd avortul ca pcat de moarte, Biserica nu-i poate gsi o justificarenici mcar n cazul n care de pe urma suprimrii unei viei umane conceputecineva ar avea un folos pentru sntate Biserica condamn transplantul pentru c acesta poate ncuraja avorturileprin care sunt prelevate i valorificate esuturi i organe ale unor oamenisntoi avortai n diferite faze ale dezvoltrii lor ca fetui pentru ncercri dea trata diverse maladii i a ntineri organismul.Contribuind n mod inevitabil la o mai larg rspndire i

comercializare aavortului, aceast practic (chiar dac eficiena sa nc ipotetic ar putea fidemonstrat tiinific) ofer un exemplu de imoralitate revolttoare i poartun caracter criminal.Practica prelevrii de organe omeneti necesare pentru transplant idezvoltarea reanimrii i terapiei intensive ridic problema constatrii exactea momentului morii. Odinioar, criteriul era ncetarea ireversibil a respiraieii a circulaiei sanguine. Datorit perfecionrii tehnologiilor de reanimare,aceste funcii vitale por fi ns ntreinute artificial mult vreme. Actul morii setrasform astfel ntr-un proces terminal dependent de decizia medicului, faptcare impune o responsabilitate calitativ nou medicinii contemporane. Controverse etice in transplantul de organe si tesuturi umane Numarul persoanelor aflate pe listele de asteptare este cu mult mai maredecat numarul posibililor donatori. De exemplu, conform United Network forOrgan Sharing (UNOS), la sfarsitul lunii octombrie 2004, peste 87.000 depersoane erau pe listele de asteptare pentru un transplant, in timp ce sub16.000 de operatii de transplant fusesera efectuate incepand cu luna ianuariea aceluiasi an.Numarul redus al organelor disponibile pentru transplant ridica numeroaseprobleme de natura morala si etica cu privire la procurarea si distribuireaacestora:Ar trebui cei care au o sansa de supravietuire mai buna sa aiba prioritate fatade ceilalti pacienti care asteapta un transplant?- Ar trebui parintii care au copii mici sa aiba prioritate?- Ar trebui cei al caror mod de viata (fumat, alcool, droguri, obezitate)dauneaza sanatatii organelor sa aiba sansa la un nou organ?- Ar trebui sa fie oferite stimulente materiale sau nemateriale pentru aincuraja donatia de organe? Ar trebui cei care accepta donarea organelorpersoanelor apropiate lor sa primeasca compensare financiara?- Ar trebui ca orice persoana care accepta sau nu donarea de organe sa afiseze acest mesaj pe carnetul de conducere auto sau in documentele pentruimpozitul pe venit?- Ar trebui sa fie folosita tehnica de creare a organelor pornind de la celulelestem?- Ar trebui considerat ca orice persoana isi da acordul pentru donarea deorgane, cu exceptia cazului in care specifica strict ca nu este de acord cuaceasta tehnica?- Este acceptabil ca cineva care a primit deja un transplant de organe sa maiprimeasca unul?- Merita dezvoltarea tehnicilor de transplant costuri atat de ridicate?- Este normal ca doar

persoanele cu bani sa primeasca transplanturi, tinandcont de faptul ca sunt extrem de scumpe?- Ar trebui ca politicile spitalelor sa permit recoltarea organelor de la pacientiiale caror inimi inceteaza sa bata (non-heart-beating donors ? NHBD)?- Familia este stapana in deplinul sens al cuvantului asupra organelorpersoanelor apropiate?- Ar trebui ca persoanele care au avut in trecut tentative de sinucidere saprimeasca organe pentru transplant?- Ar trebui ca prizonierii condamnati sa primeasca organe pentru transplant? Transplantul de organe si tesuturi a debutat in Romania in anul 1980, cind au fost efectuate primele transplanturi renale la pacienti aflati in stadii terminale ale unor afectiuni renale. Donatorii, in toate cazurile, au fost rude de gradul I ale pacientilor (parinti, frati). Incepind cu anul 1992 transplantul de organe a devenit o procedura medicala din ce in ce mai frecventa in Romania. Din 1998 si pina in prezent au fost efectuate peste 800 de transplanturi renale, 40 de transplanturi de ficat si 20 transplanturi de cord. In prezent, circa 1300 de pacienti se afla pe listele de asteptare pentru a beneficia de un transplant. Dupa anul 1998 au fost infiintate doua organizatii importante in acest domeniu: Romtransplant (1998), organizatie a specialistilor romani in transplant si Agentia Nationala de Transplant (2005), institutie publica, cu personalitate juridica, subordonata Ministerului Sanatatii, care are rolul de a elabora politicile nationale si programele care privesc transplantul de organe, tesuturi si celule umane si de a stabili contacte cu organizatiile similare din strainatate. Statisticile arata ca in Romania doar un mic numar de transplanturi foloseste organe obtinute de la donatori decedati. De exemplu, in 2005, au fost efectuate 19 transplanturi renale folosind organe de la donatori in stare de moarte cerebrala, in comparatie cu 168 de transplanturi renale efectuate in cursul aceluiasi an folosind organe de la donatori vii. [7] Primele reglementari legislative privind transplantul de organe si tesuturi in Romania au fost cuprinse in Legea 3/1978 privind asigurarea sanatatii populatiei, acestea raminind in vigoare pentru o perioada de 20 de ani. [2] Conform acestor reglementari, transplantul de organe si tesuturi putea fi efectuat numai in scop terapeutic, iar organele puteau fi recoltate atit de la donatori vii cit si de la donatori decedati. Orice tranzactie cu organe sau tesuturi pentru transplant erau interzise.

Legea impunea protejarea vietii si sanatatii donatorilor vii precum si respectarea autonomiei donatorilor, fie ei in viata sau decedati. Recoltarea de organe si tesuturi de la donatori vii era permisa numai in conditiile in care aceasta procedura nu reprezenta un pericol pentru viata lor. Recoltarea era permisa numai cu consimtamintul informat al donatorului, care putea sa- si retraga consimtamintul in orice moment inainte de donare. Era interzisa recoltarea de organe si tesuturi de la minori si persoane incompetente, ceea ce denota un element de protectie a acestor grupuri vulnerabile. Recoltarea organelor de la donatori decedati se putea face numai dupa ce moartea biologica era confirmata de doi medici si un medic legist. Consimtamintul pentru donare putea fi acordat fie de persoana decedata, in cursul vietii sale, fie de un membru major al familiei in ordinea: sot/sotie, parinte, copil, frate sau sora. Recoltarea de organe si tesuturi era interzisa daca pacientul isi exprimase refuzul pentru donare in timpul vietii sau daca, prin recoltare, se putea compromite rezultatul unei autopsii medico-legale. Transplantul de organe sau tesuturi era indicat numai daca aceasta era singura alternativa terapeutica de salvare a vietii primitorului. Era necesar consimtamintul informat al primitorului inainte de demararea procedurii. Acesta trebuia informat cu privire la potentialele riscuri si beneficii ale transplantului. In cazul in care primitorul nu putea sa consimta era solicitat acceptul unui membru major al familiei. Singura situatie in care se putea eluda obtinerea consimtamintului informat era urgenta, in care orice aminare a transplantului putea duce la decesul primitorului, dar primitorul nu putea consimti datorita starii sale grave, iar membrii familiei nu puteau fi contactati. Legea 2/1998 este prima lege romaneasca centrata exclusiv pe problematica transplantului. [3] Legea reglementa recoltarea de organe si tesuturi pentru transplant de la donatori decedati sau vii. Pentru a se putea face recoltarea de organe de la donatori decedati trebuiau indeplinite doua conditii: confirmarea mortii cerebrale si existenta consimtamintului informat dat fie de donator, in timpul vietii, fie de un membru major al familiei sale. Nu se specifica modul in care se procedeaza daca pacientul si-a exprimat dorinta de a nu dona in

timpul vietii iar familia era de acord cu donarea dupa moartea acestuia. Criteriile folosite pentru diagnosticare a mortii cerebrale erau: I. Semne clinice si paraclinice: - coma profunda; - absenta reflexelor de trunchi cerebral; - absenta respiratiei spontane, confirmate prin testul la apnee (la o PCO2 de 60 mmHg); - EEG plat, atestind lipsa activitatii electrice a creierului, cu mentinerea acestui aspect la o noua examinare dupa minim 6 ore. II. Cauza mortii cerebrale trebuia clarificata. III. Era necesara excluderea oricarei stari reversibile caracterizata printr-un aspect EEG asemanator cu cel din moartea cerebrala (hipotermia sub 35oC, intoxicatia cu medicamente cu actiune deprimanta asupra sistemului nervos central, hipotensiune arteriala sub 55 mm Hg). IV. Diagnosticul de moarte cerebrala trebuia stabilit de doi medici ATI si un neurolog sau un neurochirurg, prin doua examinari succesive la interval de 6 ore. In lege era prevazuta obligatia echipei medicale care a efectuat prelevarea de a asigura restaurarea decenta a corpului, ceea ce introducea pentru prima data in legislatia romaneasca privind transplantul un element de recunostere a respectului datorat persoanelor si dupa decesul acestora. Donatorul viu trebuia sa fie examinat clinic si paraclinic inainte de donare. Recoltarea se putea face numai cu consimtamintul informat al donatorului, dat in afara oricarei constringeri fizice sau psihice, dupa o prealabila informare a acestuia de catre medic cu privire la riscurile ce pot deriva din donare, iar respectarea anonimatului donatorului era obligatorie. Era interzisa recoltarea de tesuturi si organe de la persoane incompetente aflate in viata. De la minori se putea recolta numai maduva osoasa in beneficiul fratelui sau surorii. In scopul recoltarii de maduva osoasa de la minori era necesar consimtamintul parintilor sau al tutorilor. Cu toate acestea, refuzul copilului fata de donare era considerat absolut si facea imposibila recoltarea. Prevederile referitoare la conditiile ce trebuiesc indeplinite de catre potentialul primitor erau aceleasi ca in Legea 3/1978. Se reitera ideea

ca transplantul poate avea doar scop terapeutic si trebuie considerat ca o ultima resursa terapeutica destinata salvarii vietii primitorului. Acesta, insa, trebuie sa consimta la efectuarea transplantului dupa ce primeste toate informatiile relavante referitoare la riscurile si beneficiile derivate din aceasta procedura. In lege nu exista nici o prevedere legata de eventuala interventie a unei comisii de bioetica in cazurile dilematice. In schimb, legea introducea notiunea de carte de donator, element deosebit de important prin aceea ca reflecta optiunea personala fata de donare si care poate sta la baza unei decizii de a recolta sau nu organe pentru transplant in situatia in care pacientul devine incompetent. Legea 104/2003, privind manipularea cadavrelor umane si prelevarea organelor si tesuturilor de la cadavre in vederea transplantului introducea un element nou, acela al consimtamintului prezumat. [4] In conformitate cu aceasta lege, prelevarea de organe si tesuturi se putea face si de la persoanele decedate, identificate, nerevendicate de nici o ruda de gradul I sau sot/sotie, si care nu au semnat in timpul vietii vreun act notarial prin care sa-si exprime refuzul pentru donare, prevederi ce pot fi asimilate notiunii de consimtamint prezumat. Acest articol al legii a fost abrogat in momentul promulgarii Legii 95/2006 care contine cele mai recente prevederi legislative privind transplantul de tesuturi si organe umane. In anul 2006 a fost promulgata Legea 95 privind reforma in sanatate care cuprinde, in Titlul VI, prevederi referitoare la transplantul de organe si tesuturi. [5] Aceasta lege a fost singura din domeniu care a beneficiat de modificari in urma dezbaterilor publice cind se afla inca in stadiul de proiect. In urma acestor dezbateri, proiectul legislativ a fost modificat in anumite puncte ca urmare a interventiei Comisiei de Bioetica a Colegiului Medicilor din Romania. In lege se mentine limitarea trasnplantului de organe si tesuturi la scopuri terapeutice. Conditiile recoltarii de organe si tesuturi de la donatorul viu au fost completate prin introducerea, in cazul minorilor, a unei virste prag de 14 ani in functie de care maniera de obtinere a consimtamintului pentru donare difera: pentru minorii sub 14 ani este nevoie numai de acordul parintilor, in timp ce pentru cei mai mari de 14 ani este nevoie de acordul parintilor si de consimtamintul minorului; refuzul minorului este absolut. Minorii in viata pot dona numai celule stem

hematopoietice, dar nu este specificat cine poate fi primitorul (in Legea 2/1998 se prevedea ca primitorul maduvei osoase recoltate de la minori pot fi numai fratii sau surorile acestora). In lege se introduce necesitatea ca donarea de organe de la donatorul viu sa se faca cu acordul unei comisii care are rolul de a evalua motivatia donarii si de a controla respectarea drepturilor pacientilor. In proiectul de lege comisia era formata din reprezentanti ai politiei, parchetului, administratiei publice, un psihiatru si un reprezentant al institutiei medicale unde se efectua transplantul. Era evident ca in aceasta componenta comisia nu isi putea indeplini rolurile. In urma dezbaterilor si a interventiei comisiei de bioetica a Colegiului Medicilor din Romania, componenta a fost modificata dupa cum urmeaza: un medic cu pregatire in bioetica, un psiholog sau psihiatru si un medic din spital care nu este implicat in activitatea de transplant, comisia urmind sa functioneze dupa un regulament emis de Agentia Nationala de Transplant dupa consultare cu comisia de bioetica a Ministerului Sanatatii. Comisia evalueaza atit donatorul cit si primitorul pentru evaluarea competentei si a motivatiei donarii. Expertizarea psiho/psihiatrica a primitorului devine necesara pentru a se stabili daca acesta este competent, deoarece in cazul in care acesta este incompetent se recurge la obtinerea consimtamintului de la unul dintre membrii majori ai familiei. Avizul comisiei nu este necesar in prelevarea de singe, piele, sperma, membrane amniotice, cap femural, placenta, singe din cordonul ombilical, dar recoltarea acestora se va face cu respectarea regulamentului comisiei. In privinta recoltarii de organe si tesuturi de la cadavru, Legea 95/2006 introduce un element nou, acela de donator decedat fara activitate cardiaca. Astfel, conform acestei legi, diagnosticul de deces poate fi stabilit pe baza a doua criterii: - donator decedat fara activitate cardiaca (pacientul care prezinta oprirea ireversibila a cordului si neresuscitabila prin protocolul de resuscitare prevazut in lege) - donator decedat cu activitate cardiaca (donator in stare de moarte cerebrala, stabilita conform criteriilor din lege). Stabilirea mortii cerebrale se face de catre medici care nu fac parte din echipa de efectuare a transplantului, iar criteriile utilizate in acest scop sint aceleasi ca in legea 3/1998. In plus, in noua legislatie se face referire la intervalul care trebuie sa separe cele doua examinari, in

functie de virsta subiectului. Examinarile se repeta la minim 6 ore pentru adulti. La nou nascutii cu virste cuprinse intre 7 zile 2 luni intervalul dintre examinari este de minim 48 de ore; la cei cu virste intre 2 luni 2 ani este de minim 24 ore; la copiii cu virste intre 2 si 7 ani intervalul este de minim 12 ore, iar la cei cu virsta peste 7 ani este de minim 6 ore. Se precizeaza faptul ca nu se poate stabili diagnosticul de moarte cerebrala la nou nascutii mai mici de 7 zile. Prelevarea se poate face numai daca persoana si-a exprimat consimtamintul pentru donare in timpul vietii, cu acordul familiei daca nu si-a exprimat optiunea, iar in cazul in care persoana si-a exprimat dezacordul pentru donare in timpul vietii prelevarea nu poate avea loc. Se impune respectarea confidentialitatii donatorului decedat si primitorului, daca familiile nu doresc altfel. Inainte de efectuarea transplantului este necesar consimtamintul scris al primitorului, obtinut dupa ce acesta este informat asupra riscurilor si beneficiilor care pot rezulta din efectuarea transplantului. Daca primitorul se afla in imposibilitatea de a consimti, se recurge la obtinerea acestuia de la membrii majori ai familiei sau de la reprezentantul legal al pacientului. Daca nu se poate obtine consimtamintul de la potentialul primitor si nu poate fi contactata familia acestuia, se trece la efectuarea transplantului atunci cind aceasta se impune pentru a salva viata primitorului. Legea 95/2006 prevede ca Agentia Nationala de Transplant poate asigura plata serviciilor funerare si transportul cadavrului de la care sau recoltat organe si tesuturi pentru transplant. Aceasta prevedere este de natura a pune sub semnul intrebarii donarea ca act altruist, [1] facut fara a astepta sau solicita vreun avantaj material, in scopul generos de a salva viata unui alt pacient. Aceasta cu atit mai mult cu cit cheltuielile pentru transportul si funeraliile unei persoane decedate sint greu de suportat pentru un numar semnificativ de mare de familii din Romania. In proiectul acestei legi exista un articol care prevedea ca se pot recolta organe si tesuturi pentru transplant de la pacientul decedat in spital daca pe perioada spitalizarii acesta nu a fost vizitat de nici un membru al familei sau reprezentantul legal. Acest articol a suscitat reactii vehemente din partea comisiei de bioetica si a societatii civile. Neprezentarea nici unei rude sau reprezentant legal pe durata spitalizarii nu este un argument ca decedatul ar fi dorit sa doneze

organe. O astfel de prevedere inducea ideea ca, dupa moarte, corpul unei persoane poate deveni un bun public, de care pot sa dispuna institutiile statului. Donarea de organe sau tesuturi pentru transplant nu este o obligatie sociala a fiecaruia dintre noi, nimanui nu i se poate impune sa faca o astfel de donatie, fie ca este vorba despre persoane vii sau decedate. Decizia de a dona este una personala, exprimata de o persoana competenta sau de o alta persoana apropiata pacientului (care decide rationind in locul pacientului pentru a hotari ce ar fi dorit pacientul intr-o asemenea situatie) si nu este nicidecum o decizie presupus favorabila. Recoltarea de tesuturi sau organe pentru transplant in astfel de conditii a fost considerata inacceptabila chiar in situatia in care Romania se confrunta cu un numar redus de donatori decedati. Un alt motiv pentru care acest articol din lege a fost considerat neetic, este acela ca poate produce inechitate sociala. Majoritatea pacientilor pe care nu ii viziteaza nimeni in spital apartin unor grupuri defavorizate, precum persoane fara locuinte, persoane fara suport familial etc. Astfel, ei pot deveni furnizori de organe fara voia lor, ceea ce este de natura a duce la o accentuare a inechitatii in sistemul sanatate in Romania. Mai mult, potentialii donatori morti necesita instituirea unor proceduri medicale agresive inainte de a se recolta organele si tesuturile pentru transplant pentru ca acestea sa nu fie hipoperfuzate. Asemenea proceduri, care nu aduc nici un beneficiu donatorului, pot fi aplicate numai cu acceptul persoanei sau al familiei acesteia. Acceptarea consimtamintului prezumat ar putea duce la stirbirea increderii pacientilor in medici. Pacientii ar putea avea credinta ca, odata ajunsi intr-o stare critica, vor valora mai mult morti (ca surse valoroase de organe si tesuturi) decit vii. Spitalul nu trebuie sa devina, in constiinta publicului, locul in care, daca mori, poti fi golit de organe! In lege nu se face nici o mentiune cu privire la anumite grupuri vulnerabile ce ar putea deveni donatori. Persoanele apartinind unor grupuri vulnerabile, de exemplu detinutii, persoanele cu venituri mici, au capacitate limitata de a consimti voluntar, motiv pentru care necesita o protectie speciala fata de abuzuri. Biserica Ortodoxa Romana s-a implicat in mod activ in dezbaterea publica pe tema transplantului, iar in anul 2004 si-a exprimat punctul de vedere oficial aratind ca transplantul de tesuturi si organe este permis, cu conditia respectarii principiilor moralitatii crestine. [6]

Biserica Ortodoxa Romana recunoaste transplantul de tesuturi si organe drept o procedura medicala de virf, care poate transforma suferinta in speranta intr-o viata mai buna si indelungata. Salvarea vietii unui pacient trebuie sa fie telul suprem al medicinii dar costul acesteia nu poate fi uciderea unui alt pacient. Se insista asupra caracterului altruist al donarii, accentuind ideea donarii voluntare. In acelasi timp, Biserica isi exprima dezacordul fata de consimtamintul prezumat, corpul omenesc neputind fi considerat un obiect ce poate fi folosit dupa bunul plac al altora. In opinia Bisericii Ortodoxe, la baza transplantului de tesuturi si organe trebuie sa stea iubirea crestineasca fata de semeni, iar pentru aceasta trebuiesc indeplinite o serie de conditii: - Sa se respecte demnitatea fiintei umane, fie ea donator, primitor sau medic. - Sa se urmareasca un scop terapeutic, mai mult sa fie aplicat atunci cind este singura alternativa terapeutica ce poate imbunatati, prelungi sau salva viata primitorului. - Sa se respecte viata si moartea fiintelor umane. - Sa se respecte drepturile omului si dimensiunea crestina a existentei umane inca din momentul conceptiei. Fiinta umana a fost creata dupa chipul lui Dumnezeu, motiv pentru care nu poate fi considerata un simplu mijloc pentru a vindeca pe altcineva sau un simplu depozit de organe de schimb. - Transplantul nu poate sa aiba la baza oportunismele politice sau economice, curiozitatea medicala, aspecte frecvente in societatea secularizata contemporana. - Donarea de organe sau tesuturi trebuie sa fie un act pur altruist, aceasta neputind fi parte a unei tranzactii. - Recoltarea de organe sau tesuturi poate fi facuta numai cu consimtamintul donatorului. Este inacceptabila recoltarea de tesuturi de la embrioni umani pentru ca acestia nu pot consimti pentru donare si pentru ca sanatatea lor poate fi pusa in primejdie. De asemenea, Biserica nu este de acord cu recoltarea de organe sau tesuturi de la nou nascuti cu malformatii severe, cum ar fi anencefalia sau hidrocefalia. - Nu pot fi acceptate mutilarea voluntara sau moartea donatorului ca urmare a prelevarii de organe, chiar daca acele organe sint folosite pentru salvarea vietii altui pacient.

Biserica Ortodoxa arata ca membrii echipei medicale au responsabilitatea de a informa donatorul si primitorul asupra riscurilor si beneficiilor potentiale ale transplantului, in asa fel incit acestia sa poata lua o decizie informata. Din perspectiva crestina moartea are doua sensuri: - Indepartarea omului de Dumnezeu prin pacat. In functie de gravitatea pacatelor si de pocainta crestinului, moartea poate fi temporara sau pentru totdeauna. - Moartea fizica, semnificind separarea sufletului de trup. Biserica Ortodoxa Romana considera ca, din perspectiva medicala, moartea inseamna: incetarea activitatii cardiace, absenta respiratiei spontane, moartea cerebrala, iar acestea trei trebuiesc indeplinite simultan pentru a evita orice eroare. Biserica este de acord cu criteriile folosite in medicina pentru diagnosticarea mortii cerebrale. Cu toate acestea, precizeaza ca moartea, adica separarea sufletului de trup, ramine un mister deoarece nimeni nu poate sti cu certitudine ca aceasta separare echivaleza cu moartea cerebrala. Separarea se poate produce inainte, dupa sau chiar in acelasi timp cu instalarea mortii cerebrale. Biserica isi exprima opozitia fata de exploatarea grupurilor vulnerabile, cum ar fi: prizonieri, oameni saraci, precum si impotriva oricarei tranzactii cu organe sau tesuturi umane. In plus, Biserica dezaproba persoanele care ar putea fi de acord cu donarea cu conditia de a fi eutanasiati. Biserica respecta acei oameni altruisti care accepta sa doneze organe dar, in acelasi timp intelege pe cei care nu pot dona, respectind, in acest fel, libertatea fiecarei fiinte umane de a decide pentru ea insasi. Concluzii Intreaga evolutie a atitudinii fata de transplantul de organe si tesuturi precum si a legislatiei romanesti in acest domeniu indica faptul ca in centrul acestora se afla respectul autonomiei individului, fie el donator sau primitor. Consimtamintul prezumat, chiar daca ar duce la o crestere considerabila a numarului de organe si tesuturi recoltate de la donatori decedati, reprezinta o lipsa de respect fata de fiinta umana si poate deschide calea abuzurilor si satisfacerii orgoliilor profesionale. In plus, acceptarea consimtamintului prezumat ar putea duce la

stirbirea increderii pacientilor in medici, in conditiile in care ei, pacientii, ar putea avea credinta ca, odata ajunsi intr-o stare critica, vor valora mai mult morti (ca surse valoroase de organe si tesuturi) decit vii. Alternativa etica pentru cresterea numarului de organe si tesuturi pentru transplant ar putea fi voluntarismul incurajat si introducerea efectiva a cardului de donator, care reflecta cel mai fidel optiunea individului cu privire la donarea de tesuturi si organe. In plus, sint necesare programe de educare a populatiei cu privire la beneficiile transplantului. O asemenea abordare plaseaza transplantul de tesuturi si organe pe un fundament etic solid avind ca element central respectul pentru fiinta umana, care continua si dupa moartea acesteia si reduce posibilitatea producerii abuzurilor.