Istoria protectiei minoritatilor prin interventie sau acorduri internationale ar e radacini destul de adinci in Europa.

Aceasta protectie a vizat in primul rind minorititile religioase, cu precadere dupa Reforma. Sunt cunoscute, de pilda, in terventiile Suediei in favoarea protestantilor din Polonia, in 1707. Incepind cu secolul al XVII-lea, o serie de masuri referitoare la protectia minoritatilor a u inceput sa fie incluse in tratatele vremii(1). Pacea de la Westphalia, din 1648, dintre Franta si Sfintul Imperiu German acorda libertate religioasa protestantilor si ii punea pe picior de egalitate cu pract icantii religiei catolice, in teritoriile germane(2), iar Tratatul de la Oliva, dintre Polonia si Suedia, din 1660, garanta libertate religioasa catolicilor din Livonia(3). Alte tratate avind clauze de protejare a minoritatilor religioase s unt Tratatul de la Nijmegen din 1678 si Tratatul de Ryswick din 1697, dintre Fra nta si Olanda (protejindu-i pe catolici); Tratatul de la Paris din 1763 dintre F ranta, Spania si Anglia (protejindu-i pe catolicii din Canada); Tratatul de la V iena din 31 mai 1815, dintre Austria si Tarile de Jos, care specifica garantii p entru minoritatea catolica belgiana in contextul reunificarii Belgiei si Olandei . Primul Tratat international care continea prevederi de protectie pentru minorita ti, care nu erau numai religioase, este Documentul final al Congresului de la Vi ena, din 9 iunie 1815, incheiat intre Austria, Franta, Spania, Marea Britanie, P otugalia, Prusia, Rusia si Suedia (care proteja nationalitatea supusilor polonez i ai partilor contractante)(4). Independenta Greciei a fost conditionata prin Pr otocolul din februarie 1830, semnat de Franta, Marea Britanie si Rusia, de acord area libertatii religioase musulmanilor. Prevederi similare, de data aceasta in favoarea crestinilor din Imperiul Otoman, au fost incluse in Tratatul de la Pari s, din 1856, semnat de Austria, Franta, Prusia, Marea Britanie, Sardinia, Turcia si Rusia. Tratatul de la Berlin, din 13 iulie 1878, a conditionat recunoasterea independen tei noilor state din Balcani de aplicarea principiului egalitatii religioase, pr evederile sale din articolul 44 vizind direct Romnia(5). Conventia Internationala cu privire la Constantinopol, din mai 1881, la care au fost parte Germania, Aus tro-Ungaria, Marea Britanie, Franta, Rusia, Turcia si Italia, cuprindea garantii pentru minoritatea musulmana din teritoriile care treceau sub jurisdictie grece asca. Pe plan intern, evolutiile legate de constituirea unui sistem legal de protectia a minoritatilor sunt vizibile inca de la emiterea celebrului edict de la Nantes , care reglementa statutul protestantilor din Franta, in anul 1598. Cele mai sem nificative dezvoltari in procesul de structurare a unei legislatii menite a prot eja minoritatile isi au insa originea in miscarile revolutionare din Franta anul ui 1789, in suita de legi votate de Parlamentul britanic in perioada secolelor X VII-XIX (Toleration act-1698, Test and Corporation Acts-1828, Catholic Emancipat ion Acts-1829-1832, Religious Disabilities Act-1846) si in Constitutia Statelor Unite din 1787 amendata prin celebra Federal Bill of Rights din 1791. In Europa, articolul 11 din Constitutia Confederatiei helvetice, din 1874 stipul a egalitatea deplina intre cele trei limbi oficiale, iar in Belgia, doua legi st abilind folosirea limbilor flamanda si franceza au fost adoptate in mai 1878 si aprilie 1898. Articolul 19 din Legea Constitutionala a Austriei, din 21 decembri e 1867 proclama dreptul minoritatilor etnice din stat de a-si mentine si dezvolt a nationalitatea si limba, iar in Ungaria, Actul XLIV din 1868 proclama egalitat ea cetatenilor indiferent de nationalitate. Sistemul de protectie a minoritatilor stabilit prin Liga Natiunilor Sistemul de protectie a minoritatilor sau regimul minoritatilor, dupa primul raz boi mondial, a fost consacrat prin mai multe categorii de documente internationa le cu valoare juridica obligatorie(6). In primul rind este vorba de un sir de pr evederi incluse in Tratatele de la Versailles, Saint-Germain, Neuilly si Trianon

, prin care tarile ce urmau a-si asuma obligatii specifice cu privire la protect ia minoritatilor (Cehoslovacia, Polonia, Romnia, Grecia, Regatul sirbo-croato-slo ven) acceptau sa incheie tratate speciale cu Principalele Puteri Aliate si Asoci ate in scopul mentionat. Aceste cinci tratate, numite Tratatele Minoritatilor au fost incheiate cu Princi palele Puteri Aliate si Asociate dupa cum urmeaza: Polonia, la Versailles , in 2 8 iunie 1919; Romnia, la Paris , in 9 decembrie 1919; Cehoslovacia, la Saint-Germ ain-en-Laye, in 10 septembrie 1919. Regatul sirbo-croato-sloven, la Saint-Germai n-en-Laye la 10 septembrie 1919; Grecia, la Sevres, in 10 august 1920. Aceste tr atate erau completate cu patru capitole speciale in Tratatele de Pace impuse inv insilor (cu Austria , la Saint-Germain-en-Laye, in 10 septembrie 1919; cu Bulgar ia , la Neuilly-sur-Seine, in 27 noiembrie 1919; cu Ungaria, la Trianon, in 4 iu nie 1920; cu Turcia, la Lausanne , in 24 iulie 1923). Cadrul reglementarilor internationale a fost largit prin alte patru tratate refe ritoare la regiuni europene cu probleme speciale: Conventia din 9 noiembrie 1920 dintre Polonia si Danzig; Acordurile dintre Suedia si Finlanda referitoare la i nsulele Aland, recunoscute printr-o Rezolutie a Consiliului Ligii, in iunie 1921 ; Conventia polono-germana referitoare la Silezia Superioara, din 15 mai 1922; C onventia dintre Principatele Puteri Aliate si Asociate si Lituania, referitoare la Teritoriul Memel, din 8 mai 1924. Ultima categorie de documente legate de reg imul minoritatilor sunt cinci declaratii unilaterale ale unor tari, la primirea in Liga Natiunilor si care au fost mentionate de Consiliul Ligii in rezolutii ad -hoc: Albania, in 2 octombrie 1921; Lituania, in 12 mai 1922; Letonia, in 7 iuli e 1923; Estonia, in 17 noiembrie 1923; Irak, in 30 mai 1932. Statele aflate sub regimul minoritatilor, dezvoltat prin instrumentele juridice ale Ligii, trebuiau sa recunoasca atit garantiile internationale cuprinse in doc umentele mentionate mai sus, cit si obligatia de a asigura prin legea interna pr otectia minoritatilor de pe teritoriul lor. Consiliul Ligii a adoptat o rezoluti e, in fiecare caz, prin care prevederile referitoare la minoritati, din Tratate, erau trecute sub garantia Ligii (Tratatele Minoritatilor fusesera negociate in afara Ligii)(7). Sistemul nu s-a bucurat de universalitate, fiind practic restrins la unel tari e uropene(8), care isi asumasera de buna voie (sau constrinse politic de nevoia re cunoasterii internatioanale a noilor frontiere dupa razboiul mondial) obligatii de protectie a minoritatilor. Este insa remarcabila pozitia Uniunii Asociatiilor pentru Liga Natiunilor de a cere tuturor tarilor sa isi asume obligatii sub reg imul de protectie a minoritatilor. Astfel, a V-a Conferinta a Uniunii Asociatiil or pentru Liga Natiunilor a adoptat in iunie 1921 o rezolutie prin care cerea ca "principiile generale incluse in Tratatele pentru protectia minoritatilor sa fi e respectate in toate tarile"(9). Procedura de aplicare a garantiilor s-a concretizat prin instituirea dreptului l a petitie, pentru minoritati, care nu era prevazut in Tratatele Minoritatilor si infiintarea unei Sectii a Minoritatilor, in cadrul Secretariatului Ligii(10), c a si a unor Comitete ale Minoritatilor, alcatuite din trei sau patru membrii pen tru examinarea acestor petitii. Dreptul la petitie a fost consacrat prin adoptar ea de catre Consiliul Ligii a raportului Tittoni, in 22 octombrie 1920. Minorita tile capatau dreptul la petitie, ca si statele care nu erau membre ale Ligii, da r problema care constituia obiectul petitiei nu putea fi adusa in fata Consiliul ui Ligii decit de un stat membru. Petitia avea astfel caracterul unui simplu rap ort fara efect juridic. Desi Consiliul trebuia informat in legatura cu petitiile el nu putea fi formal sesizat decit de unul dintre statele membre. Statul vizat de petitie era informat in acelasi timp cu Consiliul si cu ceilalti membrii ai Ligii. Polonia si Cehoslovacia au avut initiativa de modificare a acestei proceduri, ca

re a fost adoptata printr-o rezolutie a Consiliului, la 27 iunie 1921(11). Prin aceasta noua reglementare, orice petitie venita din partea unui nemembru al Ligi i trebuia adusa la cunostiinta statului vizat, care informa pe Secretarul Genera l al Ligii in termen de trei saptamini, petitia era adusa la cunostiinta membril or Ligii. Daca statul anunta, in termen de trei saptamini, ca doreste sa faca un ele comentarii, dispunea de o perioada de trei luni de la momentul luarii la cun ostiinta a petitiei pentru a face comentariile. Acestea erau apoi trimise impreu na cu petitia membrilor Ligii. Printr-o rezolutie din 5 septembrie 1923, Consili ul limita numarul tarilor membre ale Ligii care primeau petitia si observatiile statului vizat, la membrii Consiliului. In rezolutie Consiliul stabilea si condi tiile de acceptare a unei petitii: 1) sa fie legata de protejarea minoritatilor in conformitate cu Tratatele; 2) sa nu ceara ruperea relatiilor politice intre minoritate si statul a carei pa rte este; 3) sa nu provina de la anonimi sau surse neidentificate; 4) sa nu contina un limbaj violent; 5) sa nu se refere la fapte care nu constituie obiectul unei alte petitii aflate pe rol. Epuizarea remediilor interne nu era conditie de acceptare a petitiilor. Pina in anul 1929, intreaga documentatie referitoare la primirea si analizarea p etitiilor raminea confidentiala cu exceptia cazului in care era pusa pe agenda d e lucru a Consiliului. Petitionarul nici macar nu era informat in cazul in care petitia nu era acceptata pentru considerare. Abia printr-o rezolutie din 13 iuni e 1929, Secretarul General era abilitat sa informeze pe petitionar in cazul in c are petitia nu era acceptata pentru considerare. Comitetul Minoritatilor care an aliza petitiile a evitat in majoritatea covirsitoare a cazurilor sa introduca in agenda de lucru a Consiliului obiectul petitiilor acceptate pentru considerare. El a evitat de asemenea sa incheie examinarea acestor petitii atunci cind exist au motive intemeiate ca petitiile erau indreptatite. De regula s-a adoptat calea negocierilor cu guvernul vizat pentru obtinerea unor explicatii suplimentare si chiar pentru rezolvarea amiabila a problemei enuntate de petitie. Liga nu avea mijloace de a interveni direct intr-o problematica ce era considerata a tine exc lusiv de jurisdictia interna a statelor. Dar ea a negociat numeroase reglementar i ale unor probleme spinoase in aplicare prevederilor Tratatelor Minoritatilor. Regimul minoritatilor, desi imperfect si lipsit de mecanismele reale de interven tie, in cazul incalcarii drepturilor asumate prin tratate de catre state, a repr ezentat o forma de institutionalizare a protectiei minoritatilor ce a deschis dr umul reglementarilor moderne de mai tirziu. Sistemul de petitionare este in mare masura un element de referinta chiar pentru perioada actuala. Regimul minoritat ilor inselese ca drepturi colective, controverse care nu si-au pierdut nimic din vigoare nici astazi. Ideea drepturilor colective la Liga Natiunilor Dezbaterea cu privire la drepturile colective anima de multa vreme comunitatea s tiintifica mondiala si se constituie intr-o componenta politica fundamentala a p roceselor de redimensionare a structurii institutionale a statelor sau a incerca rilor de acest fel, cu precadere dupa primul razboi mondial. In tentativa de a a sigura climatul de pace si securitate pe continent, dupa razboiul din 1914-1918, si tinind cont de modificarile politico-teritoriale prin destramarea imperiilor europene (care au dus la intregirea sau aparitia unor noi state nationale) conc eptul de drepturi colective isi face loc in corelatie cu ideea de protectie a mi noritatilor nationale. Era vorba implicit de noi minoritati rezultate in urma modificarilor de frontier e in Europa, minoritati care inainte de razboi faceau parte din natiunea dominan ta etnic si politic in tarile lor. Asa cum arata un reputat specialist din epoca , "aceste minoritati sunt (este vorba de momentul imediat dupa 1918-n.n.) alcatu ite din oameni care, pina nu demult, erau obisnuiti cu o pozitie de superioritat e. Ei se gasesc acum intr-o pozitie care seamana cu cea de subjugare. Se poate p resupune ce simt, ei nu pot simti altceva decit frustrare. Oamenii din jurul lor

fusesera, pina nu demult, intr-o eodata, intr-o pozitie de putere. te probabil ca, in ciuda intregii o sa se produca excese si abuzuri

pozitie de inferioritate. Acum ei se gasesc, d Natura umana fiind ceea ce este, apare ca foar griji care pote fi exercitata de guverne, acol ale puterii"(12).

Pacea europeana devenea obiectivul fundamental al comunitatii internationale dup a prima conflagratie mondiala. Asa cum preciza unul din proiectele propuse de pr esedintele SUA, Woodrow Wilson, pentru Pactul Ligii, "pacea lumii este superioar a in importanta oricarei probleme de jurisdictie politica sau frontiera"(13). Ac easta formula este cu atit mai interesanta cu cit se regaseste in mai multe din actele politice de astazi ale Administratiei americane si ale aliatilor ei europ eni, care urmaresc inainte de toate asigurarea pacii si stabilitatii globale. Dar prezervarea pacii europene era direct legata, dupa razboi, de modul in care noile state nationale puteau asigura pacea in interiorul, printr-un tratament ne discriminatoriu la adresa noilor lor minoritati. De aceea presedintele american a propus, in proiectele sale pentru Pactul Ligii, clauze care vizau expres prote ctia minoritatilor nationale ca grupuri: "Liga Natiunilor va cere tuturor noilor lor state sa se oblige, ca o conditie a recunoasterii lor ca independente sau a utonome, sa acorde tuturor minoritatilor rasiale sau nationale de sub jurisdicti a lor exact acelasi tratament si securitate, atit prin lege cit si in fapt, care sunt acordate majoritatii rasiale sau nationale a popoarelor lor"(14). Asa cum remarca Patrick Thornberry, clauzele presedintelui Wilson (proiectele sale nu au fost acceptate de ceilalti aliati ai SUA si clauzele mentionate nu se regasesc deci in Pactul Ligii) "erau mai mult decit reguli impotriva discriminarii - ele ar fi solicitat statele sa actioneze intr-o maniera pozitiva fata de minoritatil e lor rasiale sau nationale. Ele includeau drepturi colective"(15). Atit limbaju l cit si semnificatia juridica a textului wilsonian indreptatesc aprecierile lui Thornberry. Instrumentele juridice de baza care au reglementat sub sistemul Ligii Natiunilor situatia minoritatilor nationale, in noile state rezultate ca urmare a prabusir ii unor imperii europene, au fost Tratatele Minoritatilor incheiate in perioada 1919-1920 intre Principalele Puteri Aliate si Asociate pe de o parte si Polonia, Cehoslovacia, Romnia, Grecia si Regatul sirbo-croato-sloven, pe de alta parte(16 ). O serie de articole din aceste Tratate cum ar fi articolul 10 din Tratatul cu Polonia(17), 11 din Tratatul cu Romnia(18) sau 12 din Tratatul cu Grecia ofera p osibilitatea interpretarii textului juridic in sensul recunoasterii personalitat ii colective a minoritatilor. Aceasta recunoastere pare facilitata si de folosir ea termenului "comunitate" pentru a identifica minoritatea in cauza, in sensul i ndicat de avizul consultativ al Curtii Permanente de Justitie Internationala din 1930(19). Plecind de la formulari de acest tip din textele Tratatelor Minioritatilor, juri sti eminenti din epoca au concluzionat ca "nu mai este ca inainte, numai indiviz ii considerati izolati sa fie protejati si, intr-o anumita masura, minoritatilor , considerate ca entitati colective, li se atribuie drepturi. Se formuleaza, ast fel, pentru prima oara, drepturile minoritatilor ca atare, ca unitati organizate , nu se mai margineste a se considera drepturile minoritatilor ca individuale, s e considera minoritatea in ansamblul sau, recunoscindu-i-se, intr-o oarecare mas ura, un drept de organizare sau de autonomie"(20). Autonomia avea diferite trept e si niveluri de consacrare prin textul Tratatelor in functie de situatia specia la la care se refereau clauzele lor. Astfel, instrumentele juridice respective c onsacrau, de pilda, autonomia scolara si religioasa pentru comunitatile de sasi si secui din Transilvania, autonomia scolara, religioasa si caritabila pentru vl ahii din Pind (Grecia), autonomia politica pentru rutenii din Cehoslovacia etc. Or, autonomia poate fi considerata un drept colectiv, conexat la recunoasterea p ersonalititii colective a minoritatilor deaorece "ideea autonomiei implica faptu l ca anumite drepturi sunt exersate nu de individ, ci de colectivitate"(21). Ace

asta abordare cu privire la autonomie, recunoscuta ca drept colectiv, este impar tasita astazi de numerosi juristi de reputatie mondiala. Astfel Gudmundur Alfred sson precizeaza foarte clar ca "autonomia este prin chiar natura sa un drept col ectiv. Entitatea colectiva este cea care pretinde dreptul, se bucura de el, si, prin dimensionarea sa colectiva, determina forma si structurile administratiei s ale"(22). Pe de alta parte, George Sofronie accepta, in anii '30, ideea ca Tratatele Minor itatilor sunt purtatoare de drepturi colective numai in masura in care acestea " nu sunt decit dezvoltarea drepturilor individuale"(23). Sofronie conchidea ca "i n regula, tratatele din 1919-1920 nu au recunoscut minoritatile ca entitati cole ctive dotate cu personalitate juridica"(24), teza impartasita si de Arthur de Ba logh. Acesta considera ca "tratatele (este vorba de Tratatele Minoritatilor-n.n. ) nu recunosc drepturi colective minoritatilor ca subiecte de drept, respectiv e le nu impun decit exceptional obligatii statelor interesate"(25). Trebuie sa remarcam ca, in acest context, esenta dezbaterii cu privire la dreptu rile colective in Tratatele Minoritatilor pare a se axa nu atit pe ideea de a nu accepta drepturile colective ca atare, cit pe aceea de a respinge ideea de mino ritate ca entitate inzestrata cu personalitate juridica. Plecind de aici accentu l cade si pe eliminarea posibilelor implicatii juridice ale acestei conceptii pe ntru delimitarea drepturilor colective, care pot fi interpretate, asa cum arata George Sofronie ca o "dezvoltare a drepturilor individuale". Inainte de a prezenta unele elemente legate de evolutia conceptului de drepturi colective in anii '30 si dupa cel de-al doilea razboi mondial este deosebit de i nteresant a insista asupra uneii situatii care, surprinzator, leaga doua concept ii diferite cu privire la drepturile minoritatilor la mare distanta in timp una de alta. Francesco Capotorti arata ca, in Tratatele Minoritatilor, "cu exceptia anumitor cazuri speciale, minoritatile nu erau privite ca entitati colective"(26). Deci C apotorti admite ca existau cazuri speciale cind minoritatile erau privite ca ent itati colective. Aceste cazuri sunt indicate de Capotorti ca fiind anumite artic ole din Tratate cum erau, de pilda, articolele 9 si 10 din Tratatul cu Polonia s au articolul 11 din Tratatul cu Romnia (la care ne-am referit deja). Deci in situ atiile specifice mentionate sau "cazurile speciale" se poate vorbi de minoritati ca entitati colective, deci de drepturile lor colective, fara ca prin aceasta, evident, minoritatea ca atare sa capete personalitate juridica. O explicatie a acestei situatii rezultate din textul Tratatelor o da un aviz con sultativ din 6 aprilie 1935 al Curtii Permanente de Justitie Internationala, cu privire la scolile minoritarilor din Albania, care precizeaza cele doua obiectiv e ale prevederilor din Tratate: a) "sa asigure ca cetatenii apartinind minoritatilor rasiale, religioase sau lin gvistice se afla din toate punctele de vedere pe picior de egalitate cu ceilalti cetateni ai statului"; b) "sa asigure elementului minoritar mijloacele adecvate pentru prezervarea spec ificului sau rasial, traditiilor sale si caracteristicilor sale nationale". Avizul consultativ preciza foarte clar ca cele doua obiective sunt "intr-adevar strins legate unul de altul deoarece nu exista deplina egalitate intre o majorit ate si o minoritate daca cea din urma este deposedata de propriile institutii si obliga in consecinta sa renunte la ceea ce constituie chiar esenta fiintarii sa le ca minoritate"(27). Prin aceasta diferentiere facuta in aviz intre obiective care vizeaza "cetateni apartinind minoritatilor" si "elementul minoritar", ca mi noritate inzestrata cu institutii si specific national, se opereaza de fapt o di ferentiere intre drepturile individuale si drepturi colective de tipul celor avu te in vedere in articolele 9-10 din Tratatul cu Polonia sau articolul 11 din Tra tatul cu Romnia. Adica prin chiar diferentierea operata se indica foarte clar ca

exista nu numai protectie pentru indivizi si evident drepturile lor, dar si pent ru minoritati ca entitati colective si deci pentru drepturile lor. In recent adoptata, sub egida Consiliului Europei, Conventie cadru pentru protec tia minoritatilor nationale, in chiar articolul 1 se face o diferentiere identic a cu cea realizata in avizul consultativ al CPJI din 1935: "Protectia minoritati lor nationale si a drepturilor si libertatilor persoanelor apartinind acestor mi noritati face parte integranta din protectia internationala a drepturilor omului ( )". Numai ca in Raportul explicativ cu privire la Conventia cadru, autorii conv entiei precizeaza ca aceasta "nu implica recunoasterea nici unui drept colectiv" . Iar in ceea ce priveste articolul 1 se sutine ca: "Articolul face referinta la protectia minoritatilor nationale ca atare si la protectia drepturilor si liber tatilor persoanelor apartinind acestor minoritati. Aceasta distinctie si diferen ta in redactare indica clar ca nu s-a avut in vedere recunoasterea drepturilor c olective minoritatilor nationale". Enuntul acestei explicatii este contradictori u cu textul Articolului 1. El arata cit de puternic a fost reculul Conventiei ca dru fata de Recomandarea 1021 (1993) a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europ ei referitoare la Protocolul aditional la Conevntia Europeana a Drepturilor Omul ui(28) (Recomandarea 1201 specifica in articolul 12: "Nimic in acest protocol nu poate fi inteles ca limitind sau restringind un drept individual al persoanelor apartinind unei minoritati nationale sau un drept colectiv al unei minoritati n ationale (subl.n.) inscris in legislatia statului contractant sau intr-un acord international la care acel stat este parte"). Autorii Conventiei cadru, puternic marcati de grija statelor de a nu da curs uno r pretentii nejustificate ale minoritatilor, au incercat sa elaboreze un text mo dern, dar limitat la ceea ce legislatia europena in materie a consacrat deja. Sa ajuns astfel la situatia paradoxala in care textul articolului 1 este explicat ca demonstrind ca nu s-a avut in vedere recunoasterea drepturilor colective, ci nd acest text, referindu-se si la minoritati ca atare, poate fi mai degraba invo cat pentru a demonstra tocmai contrariul. Si aceasta fara nici un pericol pentru ordinea interna a statelor, caci asa cum arata George Sofronie, inca in 1936, d repturile colective pot fi intelese si ca o "dezvoltare a drepturilor individual e". Se stie ca esecul Comitetului de Experti pentru Protectia Minoritatilor National e (DH-MIN) al Comitetului Director pentru Drepturile Omului (CDDH) al Consiliulu i Europei in a oferi o definire unanim acceptata a drepturilor colective (care n u sunt pina in prezent codificate in nici un instrument juridic international) e ste legat de imposibilitatea de a se ajunge la un consens in Consiliul Europei c u privire la definirea minoritatilor nationale(29) (nici minoritatile nationale nu se bucura de o definitie unanim acceptata in vreun document international cu valoare juridica obligatorie). Cu toate acestea, Comitetul de Experti alcatuise un tabel al drepturilor individuale, drepturilor exercitate in comun si drepturi lor colective, in perspectiva elaborarii instrumentelor juridice pentru protecti a minoritatilor la Consiliul Europei. Evident acest tabel nu a putut fi validat datorita divergentelor mantionate intre tarile membre ale Consiliului Europei. I n tabelul respectiv, recunoasterea minoritatilor nationale este considerata drep t colectiv, or textul Conventiei cadru de la articolul 1 se refera tocmai la rec unoasterea minoritatii ca atare. Paradoxal, autorii textului explica articolul 1 ca "neavind in vedere recunoaste rea drepturilor colective", fara a aduce nici un argument in sustinerea unei ase menea interpretari. De asemenea, tabelul indica dreptul la recunoasterea limbii minoritare ca fiind un drept colectiv: "Fiecare persoana apartinind unei minorit ati nationale va avea dreptul sa foloseasca limba sa minoritara in viata privata sau in public, atit oral cit si in scris". Or, articolul 10 al Conventiei cadru specifica: "Partile (este vorba de statele semnatare ale Conventiei-n.n.) se an gajeaza sa recunoasca tuturor persoanelor apartinind unei minoritati nationale d reptul de a folosi liber si fara piedici limba lor minoritara in viata privata c

a si in public, oral si scris". Asemenea exemple legate de enunturile Conventiei cadru sunt foarte numeroase. Se pune intrebarea: cum se poate afirma ca aceasta Conventie nu detinea drepturi colective? Daca se ia in considerare tabelul Comi tetului de Experti este evident ca avem de a face cu drepturi colective. Daca lu am in considerare ca aceasta clasificare facuta de Comitetul de Experti nu a fos t validata de organismele Consiliului Europei, inseamna ca drepturile colective au ramas fara definitie, dar daca nu sunt definite, deci nu stim ce sunt, atunci cum de se poate afirma ca ele nu exista in Conventie? Trebuie precizat aici ca nu este nevoie sa enunti un drept colectiv sub sigla DREPTURI COLECTIVE pentru c a el sa existe si chiar sa fie codificat in limbaj juridic. Apare mai mult decit evidenta intentia celor care au redactat Conventia de a evita blocarea ei de ac ele state care considera drepturile colective periculoase pentru integritatea lo r (teama ce poate fi justificata). S-a mers deci pe ideea ca, chiar daca se poat e vorbi de drepturi colective in Conventie, important este sa nu fie enuntate ex plicit in clauzele ei. Presiunea politica in cazul elaborarii Conventiei cadru a dus la o situatie para doxala, prin faptul ca aceasta Conventie este un pas inapoi fata de alte documen te ale Consiliului Europei, ale OSCE sau chiar ONU (in definitiv ea exprima in t ext juridic optiuni politice si este firesc sa fie asa intr-o Europa in care alt e tari ca Franta sau Grecia, membre ale Uniunii Europene, se opun deschis unei d ezvoltari mai ample a normelor de protectie a minoritatilor). Drepturile colective versus drepturile individuale Drepturile colective au fost supralicitate de doctrina nazista care a ridicat "V olksgemeinschaft"-ul (comunitatea poporului) la rangul de politica de stat. Stat ul-comunitate a anulat individul si drepturile sale: "Individul nu este nimic in calitate de individ. El nu este ceva decit in calitate de membru al comunitatii . Acest anti-individualism categoric indica ceea ce este efectiv specific in nat ional-socialism"(30). Statul etnic a devenit forma totala de incadrare si organi zare a existentei individuale prin distrugerea componentei civice a fiintarii sa le, un simplu "mijloc pentru prezervarea etniei"(31). Toti membrii etniei trebui au incadrati in acelasi stat conform exercitarii dreptului colectiv al comunitat ii etnice (gemeinschaft), asa cum specifica articolul 1 al programului nationalsocialist: "Noi cerem reunirea tuturor germanilor intr-o singura Mare Germanie, in virtutea dreptului la autodeterminare"(32). Intreaga conceptie a fauririi Ger maniei Mari s-a bazat pe ideea ca "poporul german formeaza o comunitate inchisa care nu recunoaste granite de stat"(33). Astfel, "Hitler a aparut ca protectorul drepturilor colective ale minoritatilor germane"(34) oriunde s-a fi aflat acest ea. Dreptul minoritatilor (Minderheitrecht) a devenit dreptul grupurilor etnice (Vol ksgruppenrecht), in doctrina nazista insistindu-se asupra drepturilor comunitare ale grupului etnic(35). Sub presiunea Germaniei naziste, dupa Acordul-protocol din august 1940, la 21 noiembrie 1940, in Romnia a fost emis Decretul-lege cu pri vire la constituirea grupului etnic german din tara noastra. In articolul 1 al D ecretului, grupul etnic german era declarat "persoana juridica de drept public"( 36). Aceasta era consecinta extrema a supralicitarii drepturilor colective prin conferirea de personalitate juridica grupurilor minoritare(37). Ea a fost impusa de considerente politice legate de obiectivele anexioniste ale celui de-al trei lea Reich, care urmarea cucerirea diasporei sale in Europa. Evident, politica respectiva a fost unul din motivele care a dus la izbucnirea c elui de-al doilea razboi mondial, dupa ce in toti anii '30 a reprezentat o sursa permanenta de tensiune si conflict international. Ea a afectat profund sistemul de institutii si proceduri constituit sub Liga Natiunillor pentru protectia min oritatilor nationale. Asa cum preciza James Mayall, "protectia minoritatilor nat ionale sub Liga s-a dovedit ineficienta si conceptul de drepturi colective a fos t compromis si mai tare dupa ce Hitler si-a justificat asaltul asupra Austriei s i Cehoslovaciei in termeni de autodeterminare pentru populatiile vorbitoare de l

imba germana de acolo"(38). Acesta este motivul principal pentru care statele au devenit foarte reticente in a folosi conceptul de drepturi colective si chiar d e minoritati nationale dupa razboiul din 1939-1945. Dimensiunea colectiva a drepturilor dupa 1945 In contextul de dupa cel de-al doilea razboi mondial "problema minoritatilor a f ost deplasata de la nivelul politic la nivel uman si a fost plasata pe un plan u niversal, in cadrul structurii drepturilor fundamentale ale omului, pe cita vrem e experientele precedente erau legate de situatii teritoriale determinate"(39). Astfel imediat dupa razboi, formulari referitoare la drepturile minoritatilor nu mai apar in documente internationale "nemaifiind formal corect"(40) sa se vorbe asca despre asa ceva. In acest sens este de remarcat Declaratia Universala a Dre pturilor Omului care nu face nici un fel de referiri la minoritati. Totusi, la scurta vreme dupa adoptarea Declaratiei, o serie de documente interna tionale, cu sau fara valoare juridica obligatorie pentru parti, abordeaza dimens iunea colectiva a protectiei grupurilor intr-o maniera din ce in ce mai clara: - Conventia din 1948 cu privire la Pedepsirea Crimei de Genocid; - Conventia UNESCO impotriva Discriminarii in Educatie din 1960; - Conventia Internationala cu privire la Eliminarea tututor Formelor de Discrimi nare Rasiala din 1965; - Conventia Internationala cu privire la Suprimarea si Pedepsirea Crimei de Apar theid din 1973; - Conventia nr. 169 a Organizatiei Internationale a Muncii cu privire la Popoare le Indigene si Tribale din tarile Independente din 1989, care amenda Conventia n r. 107 a OIM din 1957; - Conventia Internationala cu privire la Protectia tuturor Muncitorilor Migranti si a Familiilor lor din 1990. - Declaratia UNESCO cu privire la Rasa si Prejudiciul Rasial din 1978; - Declaratia ONU cu privire la Eliminarea tuturor formelor de Intoleranta si Dis criminare bazate pe Religie sau Credinta din 1981(41). Cel mai recent document ONU in domeniul protectiei minoritatilor este Declaratia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor apartinind Minoritatilor Nationale sau Etnice, Religioase si Lingvistice din 1992, care marcheaza o evolutie foarte im portanta(42) fata de articolul 27 din Pactul ONU cu privire la Drepturile Civile si Politice(43). De la formularea in sens negativ prin care Pactul asigura resp ectarea drepturilor persoanelor apartinind minoritatilor (minoritatilor "nu li s e va interzice dreptul "), Declaratia ONU formuleaza pozitiv clauza de respectare a drepturilor si chiar introduce obligatia statului de a actiona in acest sens p rin masuri concrete(44). Asa cum remarca Alan Philips, dezbaterile din cadrul Co mitetului Drepturilor Omului care monitorizeaza aplicarea Pactului ONU cu privir e la Drepturile Civile si Politice, deschise de reexaminarea articolului 27, in lumina Declaratiei ONU din 1992, au demonstrat ca "modalitatile pentru a obtine drepturi de grup pentru minoritati sunt foarte complexe si foarte putin intelese in zilele noastre"(45). O contributie esentiala la constientizarea necesitatii unei noi abordari in dome niul protectiei minoritatilor prin luarea in considerare a dimensiunii colective a drepturilor persoanelor apartinind acestora, este adusa de procesul de instit utionalizare a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). Ast fel, infiintarea functiei de Inalt Comisar pentru Minoritatile Nationale (ICMN) este relevanta. In mandatul ICMN se precizeaza ca acesta "nu va lua in considera re violarile angajamentelor CSCE (la momentul stabilirii mandatului, in 1992, Or ganizatia inca se numea Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa-n.n. ) cu privire la o persoana individuala (subl.n.) apartinind unei minoritati nati onale"(46). Este foarte clar ca prin mandatul sau ICMN este abilitat sa intervin a numai in probleme legate de dimensiunea colectiva a protectiei minoritatilor s i nu in cazul incalcarii drepturilor individuale ale persoanelor apartinind aces tora. In acest sens trebuie precizat ca cel mai greu de inteles lucru pentru mul

ti este in ce masura "protectia drepturilor minoritatilor nu se realizeaza in de trimentul altor comunitati sau al drepturilor individuale"(47). Aceasta "lipsa d e intelegere" nu are nimic spectaculos de vreme ce in multe state multi-etnice ( chiar europene) anumite modalitati de "promovare a identitatii etnice probabil v a ramine o sursa de tensiune dinamica si de neintelegere"(48). Drepturile colective si suprematia drepturilor individuale Cea mai simpla explicatie pe care o putem da necesitatii de a proteja corespunza tor identitatea minoritatilor, ca dimensiune colectiva a drepturilor persoanelor apartinind acelor minoritati, este aceea ca drepturile colective nu mai pot fi concepute ca subordonind drepturile individuale. Ele sunt complementare drepturi lor individului si subordonate acestora. Teoria "Volksgemeinschaft"-ului care a dezumanizat individul prin anularea drepturilor individuale si fetisizarea drept urilor colective nu mai poate fi acceptata. Asa cum arata fostul Secretar General al Consiliului Europei, Catherine Lalumier e, "noi toti stim in ce masura dreptul unui popor sau al unei natiuni a fost fol osit impotriva drepturilor individuale, comunitatea impotriva individului. In do ctrina nazista, cu a ei glorificare a Volksgemeinschaft-ului (comunitatea poporu lui), nu a fost loc pentru drepturile omului si profesori de drept eminenti, car e erau zelosi acoliti ai regimului, s-au simtit in masura sa anunte triumfator m oartea drepturilor personale sau a drepturilor omului. Vom uita noi oare teribil a, blasfemitoarea declaratie a lui Adolf Hitler, care impodobea poarta principal a a sinistrului lagar de concentrare de la Buchewald: "Mein Volk ist mein Gott" (Poporul este Dumnezeul meu)? Pentru multi din cei care se considera protagonist i ai drepturilor popoarelor, termenul "popor" este sinonim cu "stat". In acest f el ei reusesc sa transforme drepturile omului, prin asa-zisele drepturi ale popo arelor, in drepturi ale statului: drepturi valide ale statului fata de individ i n loc de drepturi valide ale omului fata de stat"(49). Iata de ce drepturi cu o dimensiune colectiva in masura a anula personalitatea i ndividului sau a atenta la drepturile omului nu mai pot fi acceptate astazi. Pot fi avute in vedere numai acele drepturi cu o dimensiune colectiva care exprima, de pilda, "libertatea, fie singur, fie in comunitate cu altii, de a-ti manifest a religia sau credinta, liberatatea de intrunire, libertatea de asociere, dreptu l de organizare si dreptul la alegeri libere"(50). In clasificarea realizata de Comitetul de Experti pentru Protectia Minoritatilor de la Consiliul Europei, la care ne-am referit deja, este mentionat, ca drept colectiv, dreptul minoritatilo r de a dispune de publicatii in limba materna, ceea ce in Romnia, de exemplu, se realizeaza cu sprijinul efectiv al statului. Tot astfel este considerat dreptul de reprezentare politica in organisme de stat. Constitutia Romniei din 1991 stipu leaza in articolul 59(2) dreptul organizatiilor apartinind minoritatilor nationa le, care nu intrunesc in alegeri numarul de voturi necesar pentru a fi reprezent ate in Parlamant, de a avea un loc de deputat in conditii legii electorale. Reze rvarea unui loc din oficiu in Parlament acestor organizatii este expresia unui d rept politic colectiv(51). Drepturile colective trebuie deci intelese astazi numai in masura in care ele se exercita "in folosul individului, daca individul trebuie sa devina o fiinta uma na deplina. Drepturile de grup nu sunt altceva decit dreptul individului de a pr imi de la grupuri mijlloacele de care are nevoie pentru autoimplinirea sa ( ) Daca grupul isi deriva propriile sale drepturi din faptul de a-i servi pe indivizii care il compun, el nu are drepturi impotriva drepturilor individului (subl.n.). In ierarhia determinata de pluralitatea persoanelor, individul are prioritate fa ta de grup (subl.n.), iar grupurile pot sa se organizeze numai in concordanta cu taria relatiei lor cu individul"(52). Alaturi de numeroase exemple europene referitoare la promovarea drepturilor cole ctive este interesanta evolutia pozitiei SUA, recunoscuta pentru "individualismu l" sau in materie. La reuniunea cu privire la aplicarea angajamentelor CSCE in d

omeniul dimensiunii umane, care a avut loc la Varsovia, in perioada 27 septembri e-15 octombrie 1993, delegatia SUA a expus pe 13 octombrie, in grupul de lucru n r.1 urmatorul punct de vedere: "In timp ce am evidentiat primordialitatea dreptu rilor individuale, noi recunoastem, de asemenea, ca vine o vreme cind recunoaste rea drepturilor de grup este necesara pentru a proteja grupurile care, in istori e, au fost tiinta unei discriminari interne, adesea violente". Exemplul american este edificator in acest sens. Avem in vedere Titlul I al Legi i Drepturilor Civile (Civil Rights Act), din 1964, care prevede exceptarea tribu rilor indiene de la regulile nediscriminatorii de angajare(53). Aceasta reglemen tare arata ca in SUA, oricit de paradoxal ar parea, minoritatile "primesc statut special"(54), deci drepturi colective. In ceea ce priveste Europa, este interes ant apelul facut de reprezentantul Comisiei Europene in cadrul sedintele plenare a Reuniunii de la Varsovia din 1993 la care ne-am referit deja, in care acesta sublinia semnificatia Declaratiei cu privire la Drepturile Omului a Consiliului European de la Luxen'mburg, din 1991. In acest context el a scos in evidenta "im portanta apararii identitatii culturale si a exercitarii drepturilor colective a le minoritatilor (subl.n.), ca o premisa pentru dezvoltarea politica, sociala si economica". Categoric, dezbaterea cu privire la drepturile colective va continua si in viito r. Exista in prezent numeroase documente internationale in care se fac referiri la protectia identitatii minoritatilor ca atare. Concomitent, trebuie sa remarca m preocuparea forurilor internationale pentru mentinerea drepturilor individuale in pozitia primordiala in raport cu cele colective, numai in aceasta formula as igurind dezvoltarea democratica a societatilor si evitarea alunecarii spre total itarism. Valentin Stan fragment din volumul Romania si esecul campaniei pentru Vest" Editura Universitat ii din Bucuresti, 1999 NOTE 1. Vezi Nathan Lerner, Group Rights and Discrimination in International Law, Mar tinus Nijhoff Publishers, Dordrecht/ Boston/ London, 1991, pp. 7-8. 2. Vezi Fred L. Israel, Major Peace Treaties of Modern History, 1648-1967, Vol. I, Chelsea House, New York, 1967, pp. 7-49. 3. Vezi I. H. Bagley, General Principles and Problems in the Protection of Minor ities, Geneve, 1950, p. 66. 4. British and Foreign State Papers, 1848-1815, Vol. 1839, pp. 136-140 apud Francesco Capotorti, Study on ging to Ethnic, Religious and Linguistic Minorities, 991, Sales No. E.91.XIV.2, para. 9, notele 14 si 15, II, James Ridgwaz, London, the Rights of Persons belon United Nations, New York, 1 p. 2.

5. Vezi C. A. Macartney, National States and National Minorities, Russel & Russe l, New Zork, 1968, p.166. 6. In tratarea regimului minoritatilor sub Liga Natiunilor am avut in veder, in primul rind, lucrarea lui Francesco Capotorti, Studz and the Rights of Persons b elonging to Ethnic, Religious and Linguistic Minorities, United Nations, New Yor k, 1991, Sales No. E.91.XIV.2. 7. Vezi Ibidem, para. 106, p. 20. 8. Vezi Inis L. Claude, Jr., National Minorities: An International Problem, Harv ard University Press, Cambridge, 1955, pp. 36-36.

9. Vezi Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Fond Geneva, vol. 192, Dosar Soc ietatea Natiunilor, perioada 1921-1922, fila 21, Societe des Nations, Protection des Minorites, Resolutions de la 5me Conference de l'Union des Associations pou r la Societe des Nations, Geneve, le 18 Juin 1921, C. 134. M. 74. 1921. I, Annex ., p. 3. 10. Vezi P. de Azcarate, League of Nations and National Minorities: An Experimen t, Carnegie Endowment for International Peace, Washington, 1945, pp. 120-123. 11. Vezi Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Fond Geneva , vol. 192, Dosar S ocietatea Natiunilor, perioada 1921-1922, fila 24, League of Nations. Protection of Minorities, Report by the Secretary General, and resolution adopted by the C ouncil On June 27th, 1921, C.171 (b) M. 130. 1921. I. 12. William E. Rappard, "Minorities and the League", in International Conciliati on,September 1922, No. 222, pp. 24-25. 13. Apud Hurst Hannum, Autonomy, Sovereignty, and Self-Determination: The Accomo dation of Conflicting Rights, university of Pennsylvania Press, Philadelphia, 19 90, p. 32. 14. Vezi D. H. Miller, The Drafting of the Covernant, Vol. II, G. B. Putnam and Sons, New York, 1928, p. 91. 15. Patrick Thornberry, International Law and the Rights of Minorities, Oxford U niversity Press, New York, 1992, p. 39. 16. Toate cele cinci tari beneficiasera teritorial de pe urma disparitiei unor i mperii din coalitia invinsilor in razboi. Recunoasterea noilor frontiere a fost conditionata de Principalele Puteri Aliate si Asociate de asigurarea unui regim de protectie a minoritatilor, de pe noile lor teritorii, care sa excluda pericolul unui razboi declansat de persecutarea m inoritatilor. Un asemenea regim a fost consacrat de Tratatele Minoritatilor. 17. "Comitetele Educationale numite local de comunitatile evreiesti din Polonia se vor ocupa, sub controlul general al statului, de distribuirea partii proporti onale din fondurile publice care este alocata scolilor evreiesti in concordanta cu Articolul 9 (acest articol se refera la repartizarea unei parti echitabile mi noritatilor din fondurile pubklice, in scopuri educationale, religioase sau cari tabile-n.n.), de organizarea si administrarea acestor scoli". 18. "Romnia consimte sa acorde, sub controlul Statului romn , comunitatilor Secuil or si Sasilor, in Transilvania, autonomia locala, in ceea ce priveste chestiunil e religioase si scolare". 19. "Comunitatea este un grup de persoane, traind intr-o tara data sau localitat e, avind o rasa (in sens de origine etnica-n.n.), religie, limba si traditii pro prii si unita de aceeasi identitate de rasa, religie, limba si traditii intr-un sentiment de solidaritate, in scopul prezervarii propriilor traditii, mentinerii formei de cult, asigurarii instruirii si cresterii copiilor in concordanta cu s piritul si traditiile rasei lor si al ajutorului reciproc intre membrii sai" ("G reco-Bulgarian Communities", Advisory Opinion, P.C.I.J., 1930, Series B, No. 17, p 21; vezi Hurst Hannum, Op. Cit., p. 61). 20. P. Fauchille apud Arthur de Balogh, La protection internationale des minorit es, Les Editions Internationales, Paris, 1930, p. 96. 21. Arthur de Balogh, Op. cit., p. 95.

22. Gudmundur Alfredsson, "Minority Rights and a New World Order", in Donna Gomi en, ed., Broadening the Frontiers of Human Rights, Essays in Honour of Asbjorn E ide, Scandinavian University Press, New York, 1993, p. 66. 23. George Sofronie, Op. cit., p.154. 24. Ibidem. 25. Arthur de Balogh, Op. cit., p. 253. 26. Francesco Capotorti, Op. cit., para. 101, p.19. 27. "Minority Schools in Albania" (1935), P.C.I.J., Ser. A/B, No. 64, p. 17; vez i Natan Lerner, Op. cit., pp. 12-13. 28. Recomandarea 1201 este practic cel mai avansat document al Consiliului Europ ei in domeniul protectiei minoritatilor. Ea nu a capatat forma juridica fiind pr eferata o Conventie cadru, deoarece adoptarea Recomandarii 1201 ar fi insemnat t ransformarea ei intr-un Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO). Aplicarea drepturilor recunoscute de acest protocol (drepturi ce reprezentau o evolutie certa spre cel mai avansat sistem de protectie a minorita tii elaborat la Consiliul Europei) ar fi fost supusa mecanismului de control jud iciar al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Tarile membre ale Consiliului Europei s-ar fi aflat intr-o pozitie foarte delicata daca ele ar fi refuzat sa semneze Protocolul dupa adoptarea sa. O Conventie cadru a fost preferata deoarec e un astfel de document contine doar "dispozitii-program care fixeaza numai anum ite obiective de urmat de catre state", aplicarea acestora "fiind lasata statelo r respective la nivelul legislatiei lor interne" (vezi "PROTECTION DES MINORITES NATIONALES" - Projet de Raport Final d'Activite du CDDh a l'Attention du Comite des Ministres, Conseil de l'Europe, Comite Directeur pour les Droits de l'Homme (CDDH), Reunion extraordinaire 6-8 septembre 1993, Straaboug, le 8 spetembre 19 93, CDDH (93) 22 prov., para. 31-40, pp. 10.12). In plus, nesemnarea sa dupa ado ptare nu creeaza probleme deosebite tarilor membre ale Consiliului Europei si pr obabil numeroase tari membre nu o vor semna. (Conventia cadru spre deosebire de un Protocol aditional la CEDO este deschisa spre semnare si tarilor nemembre ale Consiliului Europei.) 29. Vezi PROTECTION DES MINORITES NATIONALES - Projet de Raport Final d'Activite du CDDH a l'Attention du Xomite des Ministres, Conseil de l'Europe, Comite Dire cteur pour le Droits de l'Homme (CDDH), Reunion extraordinaire 6-8 septembre 199 3, Strassbourg, le 8 septembre 1993, CDDH (93) 22 prov., para. 25, p. 9. 30. R, Bonnard, Le Droit et l'Etat dans la doctrine nationale-socialiste, T. II, Paris, 1939, p. 285. 31. Alfred Rosenberg, Der Mythus des 20. Jahrhunderts apud George H. Knoles, Rix ford K. Snzder, eds., Readings in Western Civilization: 1500 to the Present, J. B. Lippincott, Philadelphia, 1968, p. 496. 32. Vezi Goerge Sofronie, "La Reconstruction de Droit des Minorites a la Lumiere de la Doctrine Juridique Nationale-Socialiste" in Revue Affaires Danubiennes, N o. 3-4, 1941. 33. Ernst Rudolf Huber, Verfassungsrecht des grossdeutschen Reiches apud Goerge H. Knoles and Rixford K. Snyder, Op. cit., p. 494. 34. G. Demszky (Hungary) and A. Slafkovsky (Chechoslovakia), co-Rapporteurs, Rep ort on Autonomy, Minorities, Nationalism and Eurpoean Union, Explanatory memoran dum, Standing Conference of Local and Rgional Authorities of Europe, Strassbourg , 24 February 1992, CPL (27)4, Part. II b, p.11.

35. vezi George Sofronie, "La Reconstruction de Droit ( )", nota 39. 36. Ibidem. 37. Iata de ce este nevoie de moderatie si maxima preocupare ca anumite revendic ari minoritare sa nu depaseasca acel cadru necesar pentru asigurarea stabilitati i interne a statului, neputindu-se accepta ideea ca drepturile colective sa dete rmine conferirea personalitatii juridice minoritatilor ca atare. In acest sens p utem sa facem o comparatie intre Decretul din 1940 care consacra pentru grupul e tnic german din Romnia statutul de "persoana juridica romna de drept public" si Pr oiectul Legii privind minoritatile nationale si comunitatile autonome inaintat d e UDMR Parlamentului Romniei, care la articolul 11 se refera la "institutiile min oritatilor care sunt subiecte de drept public (subl. n.)" Apar evident de ce gri ja pentru a nu supralicita dimensiunea colectiva a drepturilor trebuie sa stea i n atentia reprezentantilor minoritatii nationale din Romnia. 38. James Mazall, Nationalism and International Society, Cambrige University Pre ss, Cambridge, 1990, p. 55. 39. Francesco Capotorti, "Minorities" in Encyclopedia of Public International La w, Vol. 8, Elsevier Science Publishers B.V., North-holland Amsterdam/New York/Ox ford, 1985, p. 388. 40. Ibidem, p. 389. 41. Vezi N. Lerner, Op. cit., pp. 91-97. 42. Desi o Declaratie ONU nu are forta juridica obligatorie, ea poate asista la codificarea dreptului international cutuniar in masura in care a fost adoptata i n unanimitate sau foarte aproape de unanimitate. 43. "In acele state in care exista minoritati etnice, religioase sau lungvistice , persoanelor apartinind acestor minoritati nu li se va interzice dreptul, in co mun cu ceilalti membri ai grupului lor, sa se bucure de propria cultura, sa prof eseze si sa practice propria religie sau sa-si foloseasca propria limba". 44. In articolul 1 se stipuleaza in paragraful intii: "Statele vor proteja exist enta si identitatea nationala sau etnica, culturala sau etnica, culturala, relig ioasa si lingvistica, a minoritatilor de pe teritoriul lor si vor incuraja condi tiile pentru promovarea acestei identitati"; iar in paragraful al doilea: "State le vor adopta masuri legislative corespunzatoare si alte masuri pentru a se atin ge aceste obiective". Dupa cum se poate observa, fiind vorba de protejarea exist entei si identitatii minoritatilor ca atare, Declaratia ONU se incadreaza in ser ia documentelor care vizeaza protectia dimensiunii colective a drepturilor perso anelor apartinind acestor minoritati. 45. Vezi Asjborn Eide, New Approaches to Minority Protection, Minority Rights Gr oup International Report, 93/94, December 1993, p. 8. 46. Vezi CSCE Helsinki Document 1992. The Challenges of Change, Helsinki, 1992, chap. II (5c), p. 19. 47. Vezi Asjborn Eide, Op. cit., p. 8. 48. Ibidem. 49. Catherine Lalumiere, "Human Rights at the Dawn of the 21th Century", speech on the occasion of the Interregional meeting organised by the Council of Europe in advance of the World Conference on Human Rights, Strasbourg, 28 January 1993.

50. Ibidem 51. Vezi Gudmundur Alfredsson, Op. cit., p. 65. 52. Catherine Lalumiere, Op. cit. 53. Vezi Patrick Thornberry, Op. cit., p. 222. 54. J. B. Kelly, "National Minorities in International Law" in Journal of Intern ational Law and Policy", 3 (1973), pp. 267-268