Sarmanul Dionis

Pornind de la ideile lui Kant, romanticii imagineaza infinitul cosmic in vesnica transformare, populat de nenumarate lumi care se nasc si mor; de aici s-au nascut o serie de teme legate de existenta lumilor paralele, de calatoriile in timp. Eminescu a creat nuvela Sarmanul Dionis, preluand conceptia kantiana ca timpul si spatiului sunt simple intuitii umane sau, cum traduce el, nu exista timp si spatiu, ele sunt doar sufletul omului, ca stejarul intr-o ghinda. Pe aceasta idee creeaza fabuloasa intorcere in trecut a personajului titular. Eminescu ii da o interpretare originala si face ca principala tema a scrierii sale: personajul, eliberat de sub teroarea timpului, regaseste arhetipul (Zoroastru) si reia experienta primei sale intrupari. Personajul este caracterizat simbolic chiar din titlul nuvelei caci epitetul sarman insemna si sarac, lipsit de valori materiale, dar si demn compatimit pentru naivitatea, inocenta, in general, pentru intreaga atitudine. Dionis este un sarman, in toate sensurile pomenite, iar nuvela urmareaza destinul sou, ceea ce indreptateste titlul. In primul rand, eroul este un orfan, traieste in saracie (intr-o mizerie fro dorinte) iar destinul sau se schimba intamplator, intr-un moment in care, bolnav si singur, Dionis pierduse legatura cu universul real. Portretul personajului il evoca pe cel al lui Eminescu insusi: Fata era de acea dulceata vanata alba ca si marmura in umbra, cam trasa, fara a fi uscata si ochii taiati in forma migdalei erau de acea intensiva voluptate pe care o are catifeaua neagra. [...] Ridiadndu-si caciula cea mitoasa, vedem o frunte atat de neteda, alba, corect boltita care coincide pe deplin cu fata intr-adevar palida a tanarului meu. Parul numai cam prea lung curgea in vite pana pe spate. La o lectura profunda se poate observa ca epitetul din titlu sintetizeaza si atitudinea compatimitoare a autorului fata de personaj, in care poetul ironizeaza naivitatea batranului dascal. Dionis este un visator, rupt de lumea sociala, fascinat de epoca medievala, preocupat de metafizica si poezie. Toata povestea (calatoria in epoca lui Alexandru cel Bun, intalnirea cu maestrul Ruben, existenta sa de calugar si lumea pe care si-o creeaza in Luna) nu este decat un vis ,dar care il deruteaza pe erou in asemenea masura, incat nu mai poate face distinctia intre vis si realitate si de aceea el nu este decat un sarman ratacit de lume. El are sansa de a sparge sirul reincarnarilor (samsara), dar il repeta, fara sa tie, si este condamnat s-o ia de la capat, dupa cum ii spune umbra (Tu stii - cugeta umbra si el ii auzea cugetarile -stii bine ca sufletul tau din inceputul lumei si pana acum a jacut lunga calatorie rin mii de corpuri din care azi n-a mai ramas decat praf. El singur n-o stie, pentru ca, de cate ori s-a intrupat din nou, de atatea ori a baut din apa fara de gust si uitatoare a Letei; ci nimeni nu l-a insotit in uitata lui calatorie decat eu umbra corpurilor in care a trait el, umbra ta). In credintele romanesti, umbra este considerata imagine a sufletului, reprezinta dublul omului, un fel de fiinta astrala care isi continua existenta si dupa moartea materiala; de aceea, sufletele mortilor sunt imaginate ca niste umbre. In nuvela lui M. Eminescu, umbra reprezinta partea eterna a fiintei. Calugarul ia locul umbrei sale, capatand acces la memoria tuturor avatariilor anteriori. Nuvela este dominata de simboluri romantice: luna, noaptea, calatoria cosmica, visul, cartea magica, textul criptic s.a. Un motiv de factura romantica este si cartea magica, labirint de semne prin intermediul careia eroul isi regaseste arhetipul, matricea fiintei sale si redobandeste paradisul pierdut. Aici este vorba despre cartea profetului Zoroastru, care, printre altele, pune la originea lumii

atat binele, cat si raul, ceea ce motiveza constructia duala a personajului Dan, calugar ortodox, preocupat de magic, sau cea a lui Dionis filozof superstitios . Deoarece este o specie epica de intindere medie, cu un singur plan narativ, un conflict concentrat si personaje puternic conturate, opera literara "Sarmanul Dionis" de Mihai Eminescu este o nuvela. Ca in orice nuvela fantastica, in aceasta creatie literara se manifests arta echivocului, a ambiguitatii, realizata din imbinarea realului cu gandirea metafizica, adica transferarea in real a unor teorii filozofice prin intermediul visului.