Singurătăţi se-ntrepătrund… Cu aripi frânte… Încerc s-aprind văpaie ruguri către stele Cu focul dinăuntrul meu abia mocnind.
Dorm visele şi dorurile toate…,
În nopţi cu gheare-nfipte-n asfinţit, Scâşnind din dinţi în ton cu nebunia Furtunilor ce ne despoaie de amintiri, Brăzdând obrajii palizi în clipele cuminţi.
E-atâta linişte în jur, încât ne doare...
Fantome de corăbii zac incendiate-n port – Exorcizări...; bătându-mă în cuie pe catarge Sau flagelându-mă în miez de noapte, Lovindu-mă cu pietre şi dându-mi foc...
Abisul ne este orizontul,
Pleoape grele ne-nchid în colivii Cu gratiile făcute din razele de lună – Acea dorită plajă..., O lume în care paşii au umbre sângerii.