Sunteți pe pagina 1din 5

O icoana este o imagine reprezentnd pe Hristos, sfinti, ngeri, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria

bisericii. Sfantul Ioan Damaschin da urmatoarea definitie, icoanei : "Icoana este o asemanare care infatiseaza originalul, avand o oarecare deosebire fata de el". In cel de al treilea tratat al sau despre sfintele icoane, el da o definitie mai ampla spunand : "Icoana este o asemanare, un model, o intiparitura a cuiva, care arata in ea pe cel ce este infatisat in icoana. Icoana nu seamana in totul cu originalul, adica cu cel reprezentat. Altceva este icoana si altceva este originalul si in general se observa o deosebire intre ele, pentru ca acesta nu este cealalta si cealalta nu este acesta". "n vechime, Dumnezeul nentrupat si nemasurat nu a fost niciodata nfatisat. Dar acum ca Dumnezeu a fost vazut n trup si a vorbit cu oamenii, acestia pot face o nfatisare a lui Dumnezeu asa cum L-am vazut. Nu ma nchin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine si S-a cobort sa locuiasca n materie, care mi-a pregatit mntuirea prin intermediul materiei. Nu voi nceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a daruit mntuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu." "Nevazutul se vede si primeste descrierea naturala a trupului nostru, cel ce cu divinitatea proprie este de nedescris". ".Cinstea data icoanei trece asupra prototipului ei si cel ce se inchina icoanei, se inchina persoanei zugravite pe ea". Icoana lui Hristos nu este altceva dect Hristos, evident afara de diferenta de substanta. De aceea, si nchinarea ei este o nchinare la Hristos, ntruct nu e nchinat ceva din materia icoanei, ci numai Hristos Cel asemanat ntru ea. Iar cele ce au o singura asemanare au si o singura nchinare. Prin urmare, n icoana Sa Hristos nu da altcuiva slava Sa, ci mai degraba primeste slava n ea, ntruct materia este altceva dect asemanarea. Si desi este reprodusa n diferite materii, n toate exista gravata aceeasi efigie. Dar aceasta din urma n-ar putea ramne invariabila n diferitele materii dect daca nu are nimic n comun cu ele, ci este separabila mental de cele n care este "Noi nu veneram materia icoanei, ci figura prototipului pe care ea il arata, materia icoanei ramanand fara venerare. Caci nu materia e cea pe care o cinstim, ci prototipul, o data cu figura lui. Deci cinstirea adusa icoanei este aceeasi care se indreapta spre prototip, precum si asemanarea este aceeasi. Nu e vorba deci de alta cinstire, cand veneram, icoana, ci de aceeasi cinstire pe care o dam prototipului". "Prototipul si icoana sint corelative ca o jumatate cu cealalta jumatate. Caci prototipul poarta impreuna cu El in mod necesar icoana, al carei prototip este, asa cum jumatatea aduce inevitabil cu ea a doua jumatate, in raport cu care se numeste jumatate. Caci nu exista prototip daca nu este icoana, cum nu e nici jumatate, care sa nu te faca sa gindesti la cealalta jumatate. Cele ce sint impreuna, sint gindite impreuna tocmai pentru acest motiv. Deci, daca nu se intercaleaza intre ele nici un interval, nici inchinarea nu e alta pentru fiecare din ele, ci e aceeasi pentru amindoua" Pavel Florenski afirma ca icoanele sunt : "ferestre care dau spre privelistea de dincolo". Icoanele ne ridica mintile de la cele pamntesti la cele ceresti. Sf. Ioan Damaschinul a scris, "prin icoane vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual". Daca iconografia ortodoxa s-ar margini la frumusetea naturala, nu s-ar putea ridica la asemenea inaltimi duhovnicesti. Prin pastrarea memoriei celor pictati n icoane, suntem inspirati sa-i imitam.

a) Cinstirea icoanelor se bazeaza pe urmatoarele temeiuri biblice : Iesire 25, 18, 20; Facere 1, 26; Facere 18, 4; Evrei 9, 5; Iesire 30, 1, 6-8; Isaia 53, 7; Ioan 10, 11 ; Matei 23, 20-21 ; Fapte 24, 11 etc. Doctrina ortodoxa despre cinstirea sfintelor icoane e cuprinsa si in cartile de slujba : "Ma inchin sfintilor si cinstitelor icoane, adica lui Hristos insusi si Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu si tuturor sfintilor ; nu insa cu inchinaciune ca lui Dumnezeu ci inaltandu-ma cu mintea la chipul ce infatiseaza; pentru aceea si cinstea cea catre acestea o trec la prototipuri", Sfantul Ioan Damaschin da urmatoarea definitie, icoanei : "Icoana este o asemanare care infatiseaza originalul, avand o oarecare deosebire fata de el". In cel de al treilea tratat al sau despre sfintele icoane, el da o definitie mai ampla spunand : "Icoana este o asemanare, un model, o intiparitura a cuiva, care arata in ea pe cel ce este infatisat in icoana. Icoana nu seamana in totul cu originalul, adica cu cel reprezentat. Altceva este icoana si altceva este originalul si in general se observa o deosebire intre ele, pentru ca acesta nu este cealalta si cealalta nu este acesta".

. Sfintele icoane, in afara de prezentarea celor tainice infatiseaza si alte scene din viata Mintuitorului, a Maicii Domnului si a Sfintilor. Acestea nu ramin destinate numai celor ca nu stiu carte, ca prin vederea lor sa-si aminteasca de faptele celor care au slujit pe Dumnezeu. Ele indeamna la urmarea pildei acestor slujitori ai adevaratei credinte. : Fiindca sfintii au fost plini de Duhul Sfint in viata fiind si chiar cind au trecut la cele vesnice harul Sfintului Duh s-a pogorit asupra lor in morminte si asupra chipurilor lor in icoane nu in esenta ci dupa lucrare. "Aa stnd lucrurile, mergnd noi pe calea mprteasc i urmnd nvturii de- Dumnezeugritoare a Sfinilor notri Prini i Predaniei Bisericii Universale (cci cunoatem c aceasta este a Duhului Sfnt Care locuiete ntr-nsa), hotrm i definim cu toat exactitatea i purtarea de grij c, alturi de i asemenea tipului cinstitei i de-via fctoarei Cruci, s fie renlate n sfintele lui Dumnezeu biserici, pe sfintele vase i veminte, pe ziduri i scnduri, n case i pe drumuri, i veneratele i sfintele Icoane alctuite din culori i mozaic, ca i din orice alt materie potrivit, i anume: Icoana Domnului i Dumnezeului i Mntuitorului nostru Iisus Hristos, a

Preacuratei Stpnei noastre, Sfnta Nsctoare-de-Dumnezeu, a cinstiilor ngeri i a tuturor Sfinilor i Cuvioilor brbai. Cci cu ct mai mult sunt vzui acetia prin ntiparirea lor iconic, cu att i cei ce privesc la ele i sunt ridicai spre amintirea i dorirea prototipurilor lor, le vor aduce srutare i nchinare de cinstire, iar nu adoraia adevarat, care potrivit credinei noastre se cuvine numai Naturii dumnezeieti (a Sfintei Treimi); i n acelai fel ca tipului cinstitei i devia-fctoarei Cruci, Sfintelor Evanghelii i celorlalte sfinte aezminte, ntru cinstirea lor se vor face i aducere de tmie i lumini, precum era obiceiul n mod evlavios la cei din vechime. Cci, cinstirea icoanei urc la prototip i cel ce se nchin la icoan se nchin la ipostasul celui zugrvit n ea. Fiindc aa e ntrita nv tura Sfinilor Prinilor notri, adic Predania Bisericii Universale, care a primit Evanghelia de la o margine pn la cealalt a lumii. O icoana este o imagine (de obicei bi-dimensionala) reprezentnd pe Hristos, sfinti, ngeri, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria bisericii Icoanele ne ridica mintile de la cele pamntesti la cele ceresti. Sf. Ioan Damaschinul a scris, "prin icoane vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual". Acesta fiind cazul, urmand calea mparateasca si nvatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti - caci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfant, care se afla n ea - decidem n mod corect si dupa o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate n culori si impodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie avand acelasi scop (epitedeios) sa fie puse n sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe strazi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mntuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfnta Nascatoare de Dumnezeu, sau ale ngerilor sau Sfintilor. Caci ori de cte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de cte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, i iubim mai mult, suntem ndemnati sa ne nchinam sarutnd imaginea si sa ne marturisim veneratia (proskenesin), nu adevarate nchinare (latreian) care, dupa credinta noastra este cuvenita numai naturii divine, dar n acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfnta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tamaie si lumanari, dupa obiceiurile naintasilor nostri. Caci cinstea data imaginii se adreseaza prototipului, iar persoana care venereaza o icoana venereaza pe cel reprezentat de ea. ntr-adevar, aceasta este nvatatura Sfintilor nostrii Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capat la celalalt al pamntului." "n vechime, Dumnezeul nentrupat si nemasurat nu a fost niciodata nfatisat. Dar acum ca Dumnezeu a fost vazut n trup si a vorbit cu oamenii, acestia pot face o nfatisare a lui Dumnezeu asa cum L-am vazut. Nu ma nchin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine si S-a cobort sa locuiasca n materie, care mi-a pregatit mntuirea prin intermediul materiei. Nu voi nceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a daruit mntuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu." Aceasta distinctie intre natura si Dumnezeu nu o mai faceau inchinatorii la idoli. Ei confectionau sau alegeau singuri anumite obiecte si le aduceau inchinare, fara ca un Dumnezeu deosebit de natura sa se fi manifestat printr-un act de putere supranaturala ca e prezent in mod special in acele obiecte, numite idoli. Ei erau simplu "ciopliti" sau alesi prin simpla hotarire omeneasca, nu aratati de Dumnezeu printr-un act de putere supranaturala ca locasuri ale prezentei si lucrarii Lui. Fata omeneasca este prin ea insasi mijlocul de comunicare intre oameni. Fata nu e data omului pentru o existenta a lui in izolarea individualista. Din acest punct de vedere exista o mare identitate de rol intre fata si cuvint. Amindoua sint date insului pentru a se comunica altora. Ele sint date omului pentru ca el este persoana, deci subiect comunicabil, subiect pentru alte subiecte. Ca persoana omul nu exista numai pentru sine, ci si pentru ceilalti, sau se realizeaza pe sine in comuniune cu ceilalti. In fata si cuvintul lui se reflecta si se realizeaza constiinta sa ca e pentru

altii, ca nu se poate realiza decit in comuniunea cu altii. In fata omului se reflecta toate urmele lasate de intilnirea si de convorbirea cu ceilalti oameni. Iar cuvintele lui se imbogatesc din convorbirea cu ceilalti din invatarea de la ei, din cuvintul lor oral sau scris. In fata si in cuvintele fiecaruia se pastreaza urmele si vibratiile sentimentelor produse de altii, sau sentimentele nutrite si exprimate fata de altii. Sfintul Teodor Studitul exprima aceasta idee in felul urmator: "Daca de orice corp tine in mod inseparabil umbra sa, si n-ar putea spune cineva, de este inzestrat cti inteligenta, ca exista vreun corp fara umbra, ci vede in orice corp umbra care-i urmeaza, si in umbra corpul care ii premerge, la fel nu s-ar putea spune de Hristos ca nu poate fi reprezentat in icoana, daca exista in El un corp definit. Ci trebuie vazut existind in Hristos icoana Sa si in icoana trebuie vazut Hristos ca prototipul ei. E de remarcat ca Sfintul Teodor Studitul afirmind ca prototipul si chipul sint impreuna, nu le confunda totusi. Ele sint legate, dar nu identice. Pina este in prototip, imaginea nu se distinge de el. Dar dupa ce iese la iveala imaginea, se deosebeste de prototip, dar nu se separa. Asa cum prototipul nu poate exista fara sa aiba o umbra sau o imagine virtuala, asa nici imaginea sau umbra nu poate exista fara o legatura cu prototipul. Ea continua sa-si aiba fundamentul in prototip, chiar daca e altceva decit el. "Prototipul si icoana sint corelative ca o jumatate cu cealalta jumatate. Caci prototipul poarta impreuna cu El in mod necesar icoana, al carei prototip este, asa cum jumatatea aduce inevitabil cu ea a doua jumatate, in raport cu care se numeste jumatate. Caci nu exista prototip daca nu este icoana, cum nu e nici jumatate, care sa nu te faca sa gindesti la cealalta jumatate. Cele ce sint impreuna, sint gindite impreuna tocmai pentru acest motiv. Deci, daca nu se intercaleaza intre ele nici un interval, nici inchinarea nu e alta pentru fiecare din ele, ci e aceeasi pentru amindoua"[3]. Doctrina ortodoxa despre cinstirea sfintelor icoane e cuprinsa si in cartile noastre de slujba : "Ma inchin sfintilor si cinstitelor icoane, adica lui Hristos insusi si Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu si tuturor sfintilor ; nu insa cu inchinaciune ca lui Dumnezeu ci inaltandu-ma cu mintea la chipul ce infatiseaza; pentru aceea si cinstea cea catre acestea o trec la prototipuri", se cuprinde in Arhieraticon marturisirea la hirotonie, a candidatului la episcopat. Sfintirea icoanelor nu duce la transformarea sau transfigurarea materiei; in aceasta privinta icoana se deosebeste de Sf. Euharistie in care Hristos se afla prezent in mod real, substantial in chiar natura painii si a vinului prefacute in trupul si sangele Domnul Sfantul Ioan Damaschin da urmatoarea definitie, icoanei : "Icoana este o asemanare care infatiseaza originalul, avand o oarecare deosebire fata de el". In cel de al treilea tratat al sau despre sfintele icoane, el da o definitie mai ampla spunand : "Icoana este o asemanare, un model, o intiparitura a cuiva, care arata in ea pe cel ce este infatisat in icoana. Icoana nu seamana in totul cu originalul, adica cu cel reprezentat. Altceva este icoana si altceva este originalul si in general se observa o deosebire intre ele, pentru ca acesta nu este cealalta si cealalta nu este acesta". "Nevazutul se vede si primeste descrierea naturala a trupului nostru, cel ce cu divinitatea proprie este de nedescris". Iconoclastii aduceau urmatoarele acuzatii impotriva icoanelor : a. Icoana este idol, b. Icoana nu poate cuprinde natura divina; c. Icoana nu poate cuprinde trupul Domnului pentru ca Acesta a avut un trup parut; d. Icoana nu poate cuprinde trupul Domnului, pentru ca Acesta a avut un trup comun. Sfantul Teodor Studitul a raspuns tuturor acestor acuzatii "Nevazutul se vede si primeste descrierea naturala a trupului nostru, cel ce cu divinitatea proprie este de nedescris". Iconoclastii aduceau urmatoarele acuzatii impotriva icoanelor : a. Icoana este

idol, b. Icoana nu poate cuprinde natura divina; c. Icoana nu poate cuprinde trupul Domnului pentru ca Acesta a avut un trup parut; d. Icoana nu poate cuprinde trupul Domnului, pentru ca Acesta a avut un trup comun. Sfantul Teodor Studitul a raspuns tuturor acestor acuzatii Fiinta dumnezeiasca este necuprinsa, dar fiinta omeneasca este cuprinsa. In Iisus Hristos, s-au unit ipostatic divinitatea cu umanitatea, deci Hristos are doua feluri de atribute: divine si umane". Conform atributelor divine Mantuitorul Hristos este necuprins si netrupesc, dar din punct de vedere al atributelor umane El este : Cuprins, trupesc, in forma umana. Rezulta ca avand doua naturi, El este si cuprins si necuprins. Caci daca ar fi fost doar necuprins, nici nu ar fi fost supus mortii. Dumnezeirea ramane dumnezeire, dar se intrupeaza, intra in persoana umana. Toate categoriile dumnezeirii intra in persoana Sa umana. Din punct de vedere al umanitatii Sale, Mantuitorul Hristos poate fi zugravit in icoana. In icoana este cuprins trupul, pana unde omul intrupat este asemenea noua. Iar in acest trup adevarat a intrat dumnezeirea intreaga. Chiar dupa inviere Domnul a trait in trup, el a avut trup adevarat. Iar acest trup poate fi zugravit. Iconomahii sustineau in mod gresit ca firea omeneasca a Mantuitorului Hristos s-a prefacut dupa inviere. "Noi nu veneram materia icoanei, ci figura prototipului pe care ea il arata, materia icoanei ramanand fara venerare. Caci nu materia e cea pe care o cinstim, ci prototipul, o data cu figura lui. Deci cinstirea adusa icoanei este aceeasi care se indreapta spre prototip, precum si asemanarea este aceeasi. Nu e vorba deci de alta cinstire, cand veneram, icoana, ci de aceeasi cinstire pe care o dam prototipului". "Hristos si icoana Lui exista impreuna". Prin imaginea persoanei noi ne ridicam cu gandul la persoana reprezentata si acesteia ii aducem inchinare. Sfantul Teodor Studitul arata ca nu ne inchinam icoanei in sine. Se vede deci clar ca niciodata iconodulii nu s-au inchinat icoanelor ca unor idoli. Cinstea data icoanei trece asupra prototipului ei si cel ce se inchina icoanei, se inchina persoanei zugravite pe ea". In fata sfintelor icoane, ramanand mereu sub puterea sfantului reprezentat de ea, devii mai sensibil, mai vibrant in cele spirituale, mai cald in rugaciune, mai plin de iubire,"credinta si de nadejde". Pavel Florenski afirma ca icoanele sunt : "ferestre care dau spre privelistea de dincolo", ajutand pe credinciosi sa se concentreze. "Concentrarea atentiei este conditia progresului spiritual". Cine nu cinsteste icoana nu cinsteste nici pe prototipul acesteia. Sfantul Maxim Marturisitorul afirma ca exista o distinctie fundamentala intre icoana si arhetip. a) Cinstirea icoanelor se bazeaza pe urmatoarele temeiuri biblice : Iesire 25, 18, 20; Facere 1, 26; Facere 18, 4; Evrei 9, 5; Iesire 30, 1, 6-8; Isaia 53, 7; Ioan 10, 11 ; Matei 23, 20-21 ; Fapte 24, 11 etc.

S-ar putea să vă placă și