D-i! [Tu ie.] / D-i seama! - O s-mi dau. [Eu mie.] / mi dau seama. - Dai! [Voi/Dvs] - O s dm. [Noi.

i.] / O s dau. [Eu.] - Dai-v! [Voi vou]. / Dai-v seama! [Voi/Dvs] - O s ne dm. / Ne dm seama. / mi dau seama.

Eu - trebuie sa am Tu - trebuie sa ai El / ea - trebuie sa aiba Noi - trebuie sa avem Voi - trebuie sa aveti Ei / ele - trebuie sa aiba

Se scrie vreodata ~
Primesc azi un mesaj (neimportant, fcea publicitate la ceva) care suna n felul urmtor: -i place s fii n trend vara asta?. Restul nici nu mai conteaz. L-am ters i mi-am amintit de toate situaiile n care am ntlnit eu scris -mi, -i. Deci cum e, pn la urm, cu cratim sau fr? Eu zic n felul urmtor: e fr. De ce? i ce nseamn mi, i? (culmea ar fi s vd undeva scris i -i). Cele dou forme sunt pronume personale, n cazul Dativ, unde pui ntrebarea cui?. i avem aa: mi place s not. (cui? mie)

i place s noi. (cui? ie) i place s noate. (cui? lui/ei) Ne place s notm. (cui? nou) V place s notai. (cui? vou) Le place s noate. (cui? lor) ! De inut minte: mi i i se scriu mereu ntr-un cuvnt. Indiferent de context. i, dac suntem la capitolul cratime, hai s vedem i contextul urmtor:

Vreau s-i dau ceva.

Da, aici e necesar cratima. De ce? Fii atent. Dac nu am avea cratim, ar fi aa: Vreau s i dau ceva. E un plus de efort. i, pentru a face vorbirea s curg mai lin, pui cratim, dar cade . Asta se ntmpl n cazul persoanelor I, a II-a i a III-a, la singular.

s mi spui -> s-mi spui s mi dai -> s-mi dai s i dai -> s-i dai