Sunteți pe pagina 1din 4

Consideratii psihologice asupra interogatorului judiciar

Pentru a intelege toate reglementarile pe care le prevede, din punct de vedere psihologic un interogatoriu judiciar, trebuie sa plecam de la definitia termenului de ancheta judiciara, al carei sinonim clar este cel de urmarire penala, conform Codului de procedura. In ceea ce priveste partea psihologiei care lucreaza cu acesti termeni, urmarirea penala se traduce prin totalitatea raporturilor dintre reprezentantul organului de urmarire penala si partile procesului in cauza, aflat in curs de judecata. In volumul Drept procesual penal, conform art. 200 din Codul de procedura penala: urmarirea penala era ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata. In ceea ce priveste strangerea probelor, ne referim atat la procesul de colectare a acestora, cat si analiza lor, pentru a se stabili daca se va trimite in judecata cauza cu pricina. Trecand la identificarea faptuitorilor, este necesar in urma strangerii probelor sa se stabileasca datele despre persoanele implicate, despre vinovati, iar ulterior sa se stabileasca raspunderea in ceea ce priveste persoana sau persoanele vinovate de fapta cu pricina. Dintre modalitatile de abordare a persoanelor de-a lungul procesului penal, fac parte ascultarea si audierea, care in momentul in care cel audiat este invinuitul se transforma in interogatoriu. Acesta din urma este denumit in volumele de specialitate ca fiind contactul interpersonal verbal, relative tensionat emotional, desfasurat sistematic si organizat stiintific, pe care il poarta reprezentantul organului de stat cu persoana banuita in scopul culegerii de date si informatii despre o fapta infractionala in vederea prelucrarii si lamuririi imprejurarilor in care s-a comis fapta, a identifica faptuitorii si in functie de adevar a stabili raspunderile. Caracteristicile interogatoriului sunt foarte importante pentru a intra mai adanc in definirea termenului si pentru a intelege exact toate aspectele pe care le presupune acesta. In acest fel, opozabilitatea intereselor consta in faptul ca pe de-o parte, organul juridic are datoria si incearca sa afle toate informatiile importante in elucidarea cazului, toate datele cu privire la infractiunea comisa de la inculpate, in timp ce asta din urma are ca scop principal

apararea sa cu orice prt si diminuarea responsabilitatii sale. Acest lucru se intampla si din cauza statutului diferit al celor doua parti implicate in procesul de interogare. Aceasta inegalitate a statutului se refera la faptul in timp ce organul juridic este un inger bun, care are rolul de a identifica atat datele exacte ale faptei comise a inculpatului, cat si detalii si motive, cel din urma se situeaza de cealalta parte a baricadei, care daca va fi gasit vinovat, va fi pedepsit conform legii, deoarece a nesocotit-o. Organul judiciar se raporteaza la faptul ca poate apela la tactici de identificare a vinovatului prin analiza comportamentului, reactiilor, atitudinii acestuia, tinandu-l sub controlul sau si incercand sa observe indiciile psihologice ale starii de emotivitate provocate de diverse tulburari neurovegetative, dupa cum se mentioneaza in cursul de psihologie judiciara. Urmatoarea caracteristica este tensiunea comportamentului expresiv. In momentul unui interogatoriu, persoana invinuita se comporta in mod voit si constient intr-un anume fel, astfel incat sa ii fie absolvita din vina. El prezinta asa cum vrea faptele savarsite tinand cont si de situatia reala din prezent dar si de urmarile pe care preconizeaza sa le aiba faptele sale. Atitudinea invinuitului sau inculpatului este rezultatul dintre habitudinile sociale si dominanta defensiva. In acest sens, au fost descoperite in jur de patru categorii de manifestari in timpul interogatorului: trasaturi de comportament care apar din primul moment, expresiile emotionale, gandirea invinuitului, dar si atitudinea sociala care se reflecta in felul in care se comporta cu anchetatorul. Cea de a patra caracteristica a interogatorului judiciar este denumita ca demersul neuniform, contradictoriu, in zig-zag, Ne confruntam aici cu faptul ca de-a lungul unui interogatoriu, invinuitul trece de la nerecunoastere faptei, pana la recunoasterea acesteia putin cate putin. Mai clar de atat, exista doua situatii, cea in care invinuitul, considerandu-l inferior pe anchetator, neaga de-a lungul intregului proces, toata partea de vina, recunoscand doar in momentul aparitiei unor probe zdrobitoare, iar in cealalta situatie, cand inculpatul il considera superior pe anchetator si recunoaste mult mai libera, iar dominanta defensive a infractorului se va manifesta doar prin ajustari ale faptei. O ultima caracteristica este intimitatea, stresul si riscul, care se refera foarte clar la faptul ca de-a lungul acestui proces de interogare invinuitului trebuie sa treaca peste sentimental de rusine, starea de teama. In ceea ce priveste planurile situationale, in pshihologia judiciara sunt mentionate urmatoarele: planul situational deschis, cand datele infractiunilor sunt cunoscute de ambele parti implicate, situatie care nu ridica probleme decat in momentul in care infractorul poate recunoaste datele spuse de anchetator, doar pentru a ascunde altele mai grave, deci trebuie analizat cu atentie deosebita a intregului context. Planul situational orb este caracterizat prin

faptul ca doar anchetatorul are cunostinta de datele infractiunii si trebuie sa se foloseasca intrun mod intelligent dar si siret de a interoga inculpatul, nu spunandu-I direct faptele de care este acuzat, urmarindu-I reactiile pe tot parcursul. In alta directie, se indreapta planul situtional ascuns, care este determinat de situatia in care datele infractiunii se cunosc decat de invinuit, situatii des intalnite in cazul infractiunilor grave, complexe, a faptelor cu premeditare, cand autorii ascund urmele. Planul situational necunoscut apare in momentul in care datele nu sunt cunoscute de niciuna dintre partile implicate in interogatoriu, in acest context convorbirea dintre cei doi fiind lipsita de temei informational. Foarte important este ca in momentul interogatoriului sa se urmareasca felul in care inculpatul se comporta, pentru a detecta indici ai expresiei psihologice a temperamentelor. Acesti indici pot fi: impersonalitatea, care se traduce prin profunzimea cu care sunt traite fenomenele psihice, impulsivitatea, expresivitatea psihica, care apare in intonatia, debitul si fluenta limbajului invinuitului, in miscarile de mers sau in expresiile emotionale si mimice, tempoul modificarilor neuropsihice temperamentale si ritmul reactiilor si al trairilor interioare. In acest sens,vom prezenta in cele ce urmeaza pentru fiecare tip de temperament, caracteristicile pe care le exprima invinuitii in cazul unui interogatoriu. In psihologie s-a identificat faptul ca, melancolicul, in teorie, este sensibil, timid, interiorizat, nehotarat, are o slaba capacitate de concentrare si este foarte putin rezistent la siuatii noi si la effort, doar in conditii de liniste da dovada de fapte migaloase, care cer multa rabdare si antentie la detalii. In ceea ce il priveste pe flegmatic, identificam un calm aproape de nezdruncinat, o persoana cu miscari lente, care pare indiferent si greu de impresionat, rezervat, care nu este distras cu usurinta de la activitatile pe care le face. Sangvinicul pe de alta parte este in continua miscare, vesel si plin de energie, capabil sa isi pastreze calmul, cu o vorbire clara si coerenta, cu intonatii, in timp ce colericul este cel agitat, nelinistit, impulsive, rapid in miscari, cu reactii explosive. Identificarea temperamentului joaca un rol important in analiza psihologica ce are loc in momentul unui interogatoriu. Etapele de ascultare a unui invinuit sunt urmatoarele: verificare identitatii sale civile, pentru a ne asigura ca persoana care se afla in fata noastra la un interogatoriu este cu siguranta cea cautata, ascultarea relatarii libere si adresarea de intrebari si ascultarea raspunsurilor acestuia. In acest ultim caz, trebuie sa se tina cont de faptul ca intotdeauna, intrebarile trebuie sa fie clare si sigure, formulate astfel incat invinuitul sa poata intelege exact ce este intrebat, sa nu i se sugereze acestuia sub nicio forma ceea ce trebuie sa raspunda, sau ce se asteapta din partea organului judiciar sa raspunda, sa il determine pe invinuit sa povesteasca si nu sa se rezume la raspunsuri monosilabice si bineinteles , in cazul in care inculpatul se arata

bineintentionat, intrebarile nu trebuie sa fie formulate in asa fel incat sa il incurce. Ca tip de intrebare, se pot folosi cele tema, care se refera la fapta in sine, intrebarile problema, care vizeaza aspectele cauzei savarsirii infractiunii si cele detaliu care se refera strict la anumite amanunte. De asemenea, domeniul psihologiei judiciare mentioneaza cateva strategii de interogare, descoperite si considerate a fi eficiente. Identificam in acest sens strategia care se bazeaza pe intrebarile de detaliu, care are ca scop primordial determinarea inculpatului sa renunte la negarea faptelor savarstie, strategia de interogare repetata, atunci cand nu se obtine rezultatul corect de la inceput, persoana acuzata, poate fi reaudiata, pentru a se descoperi daca se suprapun declaratiile si pentru a se descoperi neconcordantele, strategia de interogare sistemica folosita mai ales in cazul invinuitului sincer, pentru a il ajuta sa lamureasca problema complet si prin prezentarea organizata si pe etape a faptelor savarsite. Ne intalnim si cu strategia de interogare incrucisata, care este un process ofensiv, care se desfasoara prin audierea inculpatului de catre doi anchetatori ce cunosc foarte bine datele problemei, cu strategia de interogare vizand tactica complexului de vinovatie, in cadrul careia se folosesc intrebari ce induc in eroare si nu au legatura directa cu fapta, necesitand si o atentie sporita. De asemenea, sunt mentionate in studiile de specialitate strategia de interogare vizand folosirea probelor de vinovatie, cea a interogarii unuia dintre inculpate asupra participarii celorlalti invinuiti la activitatea respective, prin aceasta metoda urmarindu-se ca fiecare sa se tradeze sau sa scoata la iveala detalii semnificative care sa ajute la rezolvarea problemei, strategia vizand spargerea alibiului sau justificarea timpului critic, ce vizand interogatoriul psihanalitic, care pune accent pe remarci in comportamentul inculpatului precum: simularea, lasarea obiectelor, revenirea la locul faptei, lapsusul, uitarea cuvintelor si a numelor proprii, erorile de lectura si de scris, actele simptomatice accidentale sau asociatiile de idei, toate acestea traducandu-se prin psihanaliza foarte clar.