O poveste frumoas, a lui Geo Bogza, despre Eminescu i sufletul neamului romnesc, ni se pare potrivit a fi (re)amintit azi : Pe vremea

cnd Dumnezeu umbla cu Sfntu Petru pe Pmnt, ntr-o noapte ploioas, au ajuns la marginea unui sat i abia au ndrznit s bat cu toiagul n prima poart. Cini mari sau repezit s-i sfie, dar numaidect s-a auzit un glas brbtesc ntrebnd : Cine bate ? / Oameni buni! / Atunci omul, potolind cinii, i-a poftit n cas, unde nevasta i copiii abia se treziser din somn, i a nceput a da porunci, dar cu blndee. / Mario, ia mai pune cteva vreascuri pe foc. Tudore, d fuga la fntn dup o ciutur de ap proaspt. Ilenua, ia vezi de o oli cu lapte proaspt. / i le-a dat s se spele i s se tearg cu tergare albe i i-au osptat i i-au dus s doarm ntr-o odaie n care mirosea a gutuie i a busuioc A doua zi iar le-a dat s se spele, i-a osptat i le-a pus n traist nite mere cum nu mai vzuser i le-a urat drum bun. i cum au ieit din sat, Sfntu Petru a nceput s se roage : Doamne, f ceva pentru oamenii tia, c tare ne-au primit frumos ! / Ce-ai vrea s fac Sfinte Petre, c-ai vzut c nu erau nevoiai. / Doamne, f ceva ca s-i vad mcar odat sufletul ! / S-i vad sufletul spui, Sfinte Petre ? / Da, Doamne, s-i poat vedea sufletul, aa cum vedem noi plopul cel de-acolo ! / Bine, Sfinte Petre, a rspuns Dumnezeu, privind gnditor la satul din vale. / Iar dup o vreme, n neamul acela de oameni s-a nscut Mihai Eminescu.