Sunteți pe pagina 1din 13

PEDAGOGIE CURS NR.

3 Particularitatile de varsta ca premisa a educatiei Particularitatile de varata ale elevilor , ca problema pedagogica, pun in fata cercetatorului doua probleme esentiale : stabilirea unui criteriu stiintific in vederea delimitarii stadiilor sau varstelor copilului ; stabilirea caracteristicilor psiho- fizice ale fiecarei varste si elaborare ape aceasta baza a normelor de educatie corespunzatoare. Perioadele de varsta , ca stadii ale dezvoltarii copilului. Criteriul esential al periodizarii varstelor omului in devenire include doua variabile si anume: un tip dominant de relatii vitale cu mediul si un tip dominant de activitate. Dupa tipul de relatii , perioadele de varsta ale dezvoltarii omului se succed astfel : -intre 0-3 luni, perioada caracterizata prin relatii bazate pe activitatea reflexneconditionata si indreptata spre pregatirea activitatii perceptive. -inter 3-6 luni, devin dominante relatiile bazate pe reactii reflex conditionate. - dupa 6 luni, se infiripa si se statornicesc relatiile axate si pe al doilea sistem de semnalizare , in impletire cu primul , care ii cedeaza treptat din locul sau in toata viata urmatoare. Potrivit tipului de activitate dominanta , rezulta urmatoarea periodizare; - varsta infantila sau a sugarului , intre 0-1 an , caracterizata prin predominarea activitatii de conservare biologica (nutritie, somn, aparare reflexa, orientare reflexa); - varsta primei copilarii, intre 1-3 ani, dominata de activitatea de manipulare a obiectelor; -a doua copilarie , intre 3-6/7 ani , avand ca activitate dominanta jocul; - a treia copilarie , intre 6/7 -10/11 ani, cand activitatea de invatare sistematica ia locul celei ludice , data fiind aparitia intereselor cognitive concrete; - preadolescenta intre 10/11-14/15 ani caracterizata prin accentuarea activitatii de invatare; - adolescenta intre 14/15-17/18 (dupa unii autori pana la 20de ani), tot cu predominarea activitatii de invatare , dar diferentiindu-se in mai multe situatii , prin initierea in activitatea profesionala. O caracterizare a fiecarei dintre aceste perioade ne va prilejui observatiile ce se impun in legatura cu interventiile educative necesare. Stadialitatea cognitiva (Piaget) 1. Perioada infantila (0-1 an) este prezentata in cele mai diverse moduri de diferiti psihologi ; perioada de adaptare primara , oglindind un echilibru intre asimilare si acomodare, dupa Piaget ; perioda a intereselor organo-afective dupa Wallon, ; perioda inceputului invatarii , bineinteles a invatarii prin imitatie . Achizitia care trebuie sa rezulte la sfarsitul perioadei include doua elemente esentiale :mersul biped si inceputul utilizarii limbajului (articulat) uman. Din punct de vedere educativ , este de mare importanta , ca fiinta copilului sa fie inconjurata cu caldura sufleteasca , creandu-i-se o atmosfera de liniste si confort afectiv , data fiind insasi coloritura vietii copilului de la aceasta varsta , respectiv una saturata afectiv.Evitarea stimulilor care ii starnesc frica este o necesitate , acestia constand mai ales din zgomote

puternice si intuneric.De mare importanta educativa se considera , in ordine logica , sprijinirea copilului in a-si insusi un vocabular activ minim, la inceput prin imitatie , reprezentand un punct de placare pentru insasi dezvoltarea intelectuala ulterioara. 2,Perioada primei copilarii (1-3 ani) sau varsta anteprescolara, beneficiaza de o evolutie substantiala prin capatarea mersului independent , a capacitatii de alergare , de a sari , de a face aplecari si intoarceri cu rapiditate , de a privi obiectele din diferite pozitii. Copilul se poate deplasa singur, ceea ce ii permite sa cerceteze mediul, largindu-si sfera cunoasterii. Aceleasi achizitii fizice il vor sprijini sa-si desfasoare o noua activitate dominanta : manipularea obiectelor. Ca urmare , manipularea obiectelor , intr-o prima etapa initiala , se confunda cu simula placere de a exersa si de a-si apropia obiectele , iar comunicarea , cu placerea de a-si exprima starea prin rostiri la diferite nivele , la inceput chiar numai onomatopeice (ham-ham pentru caine, miau miau pentru pisica etc.) totusi nu trebuie sa neglijam ca in paralel cu aceasta activitate pentru activitate se produce o maturizare progresiva a activitatii mentale.Insasi achizitia limbajului are loc in cadrul neintreruptei manipulari si a evolutiei motricitatii , el capatand functiune sociala si semnificatie psihologica ; in acelasi timp limbajul contribuie semnificativ la trezirea functiunilor logice. In paralel cu aceasta , copilul descopera treptat relatiile , mai ales spatiale :inauntru, afara, deasupra, dedesubt, aici, acolo etc., astfel debuteaza perioda curiozitatii exarcerbate. Este , in acelasi timp, perioada exprimarii curiozitatii pe cale verbala , printro nesfarsita suita de Ce este asta? de unde si denimirea data pe alocuri varstei din jurul a 3 ani (varsta ceurilor) , copilul multumindu-se cu simula denumire a obiectului , sporindu-si astfel vocabularul activ, pana la aproximativ 900-1000 cuvinte , la sfarsitul perioadei. Demersul educativ urmeaza sa se contureze pe aceste coordonate : satisfacerea curiozitatii copilului , comunocarea cu el , crearea posibilitatii de a se tocmai prin intermediul obiectelor manipulate si ferirea lui de a se vatama prin manuirea abuziva a acestora . Data fiind receptivitatea initial slaba la interdictiile adultului , este necesara insistenta aspra conduitei lui , pentru a-i forma primele reprezentari si deprinderi in legatura cu ce este bine sau rau de facut. Psihologul Rene Zazzo strage atentia si aspra necesitatii sprijinirii sistematice a copilului in formarea constiintei de sine , date fiind deja premisele existente catre sfarsitul acestei perioade. 3.Perioada celei de-a doua copilarii (3-6/7 ani) este numita si varsta prescolara. Dezvoltarea fizica se accentueaza. Volumul scheletului si al musculaturii creste simtitor. L a6-7 ani ajunge la 118-120 cm inaltime. Se intensifica procesul de osificare si de crestere a oaselor mici ale maini. Masa si structura creierului se apropie de cea specifica adultului.Pe plan psihic , varsta se caracterizeaza prin predominarea intereselor ludice , de unde si aprecierea ca aceasta este varsta cuceririi lumii prin joc. In acest context , diferitele procese psihice cunosc o evolutie specifica . In planul perceptiei , desi copilul este capabil sa priveasca sau sa asculte cu destala atentie , inca nu poate aprecia bine distanta , perspectiva, marimea etc., ceea ce se oglindeste in desenele lui , care , cel putin la inceputul varstei , sunt transparente si lipsite de echilibrul proportiilor. Majoritatea absoluta a autorilor sunt de acord ca jocul reprezinta mijlocul esential de umanizare a copilului , un exercitiu , o invatare a miscarii serioase , un mijloc de

reinnoire a senzatiilor agreabile , de a-si incerca puterea si in acelasi timp de a o prelungi , prin imitatie , in identificarea cu adultii.(Hubert, 1965). Copilul isi creeaza prin aceasta o lume de simboluri , aparent ideala si totusi in ochii lui mai reala decat cealalta , o lume sociala de vis , care este si ea un joc , in care nu are importanta ce se trasforma in ce si serveste nu conteaza la ce . Iar jocul copilului se prelungeste in desen , prin care isi creeaza tot o lume de joc; in basm , in povesti, care denota acelasi caracter ludic al intereselor lui. Rolul jocului este multiplu:dezvoltare fizica, dezvoltare psihica, integrare sociala, jocul transpunand copilul adesea in membru al unei societati , cu toate reactiile si trairile specifice.Unii autori afirma ca jocul ar pregati copilul pentru activitatea de munca , gratie multor insusiri comune cu aceasta :existenta unui scop, depunerea de efort, respectarea unor reguli, bucuria succesului sau insatisfactia in caz de esec. (Levitov,1963;Chateau, 1954) Daca adaugam ca jocul se axeaza in buna masura pe comunicare verbala , putem aprecia importanta lui si pentru dezvoltarea limbajului copilului. Preocuparile de ordin educativ in aceasta varsta au un rol crescand. Daca cele din perioda anterioara isi aveau insemnatatea in insusi caracterul lor de inceput al socializarii , cele din aceasta perioda isi capata motivare ape masura , dat fiind rolul lor de pregatire pentru perioda scolara, pregatire ce pretinde cateva insusiri bine definite : un vocabular care, in conditii normale de educatie , trebuie sa ajunga in jur de 3500 cuvinte ; organizarea judecatii cauzale in masura suficienta pentru abordarea activitatii scolare ; insusirea stapanirii de sine si a capacitatii de a desfasura o activitate pe baza de program organizat. Indeplinirea cu constiinciozitate a acestor exigente educative va trebui sa aiba ca rezultat firesc maturitatea de scolarizare ,adica aceea calitate care, gratie componentelor ei intelectuale , afective, sociale , volitive, morale , il fac apt pentru desfasurarea invatarii sistematice (I.Roman 1970) 4. Varsta celei de a treia copilarii (6/7-10/11 ani) sau varsta scolara mica reprezinta realmente o etapa cruciala in viata copilului , determinandu-l pe acesta , pentru prima oara , sa desfasoare un program strict organizat, contact efectiv cu societatea si cultura , cu idealurile si aspiratiile natiunii din care face parte (Gavriliu, 1969) Este prima oara cand copilul trebuie sa se supuna necesitatii de a memora , a gandi, a clasifica, a participa la emotiile grupului , renuntand la egocentrismul varstei anteriore , prin incadrarea in viata grupului organizat si prin continuarea socializarii primare , incepute inca in varsta anterioara. Fondul de dezvoltare fizica si fiziologica pe care se produce aceasta schimbare trebuie bine cunoscut si valorificat de catre educator. Astfel trebuie sa stim ca, in aceasta perioada , pe plan fizic si fiziologic, copilul creste in inaltime aproximativ cu 4-5 cm anual. Din cauza aceasta sistemul osos este inca fragil si lesne se pot produce fracturi , luxatii sau deformarii ale coloanei vertebrale. Trebuiesc respectate anumite reguli de igiena mintala specifice acestei varste :sa se asigure copilului 9-10 ore de somn , temele pentru acasa sa reclame 2-2 ore, copilul sa nu citeasca seara tarziu si sa nu urmareasca pana la ore tarzii emisiunile de televiziune . Pe plan psihologic , copilul este in faza de acumulare de cunostinte concrete . Drept pentru care , invatamantul trebuie sa se adreseze in primul rand simturilor lui , sa-i dezvolte capacitatea de a percepe. Ca urmare , se recomanda ca lectiile sa fie insotite de material didactic intuitiv, propriu pentru aceasta varsta. Tendinta copilului spre

cunoasterea concreta a lumii ii determina o vie capacitate de perceptie. Perceptiile lui sunt insa superficiale si fluctuante. Educatorul trebuie sa-l ajute sa treaca la perceptii diferentiate si la observarea a ceea ce este esential in obiecte si fenomene. Atentia copilului este preponderent spontanea , provocata de puterea de atractie a obiectelor exterioare . Educatorul trebuie sa-l ajute sa-si formeze , putin cate putin , capacitatea de atentie voluntara , selectiva , sa poata urmari prin efort voluntar lecita , sa fie atent la teme pe care o efectueaza . Memoria reprezinta o inclinatie vizibila spre inregistrare mecanica, alaturi de o mare plasticitate. Copilul poate invata repede dar uita totul tot atat de repede. Ca urmare se impune o prezenta zilnica a exercitiului de repetare si orientare a copilului spre memorarea incipient logica. Gandirea copilului la varsta de 7 ani inca este concreta si in acelasi timp superficiala, pipita. In cursul primelor clase , copilul trebuie ridicat prin exercitiu- la capacitatea de a gandi coerent si cel putin ordonat. Calea principala pentru aceasta este indrumarea spre reproducerea cunostintelor prin cuvinte proprii , spre formularea generalizarii clare , prin lectii cu caracter sistematic.Exprimarea rezultatelor gandirii copiilor consta adesca in idei izolate .Pentru imbunatatire este indicata indrumarea lor sa sustina oral sau in scris mici expuneri inchegate. La randul ei, afectivitatea la aceasta varsta poate lua forma sentimentelor superiore , de pretuire fata de adevar, bine, dreptate, de atasament fata de grup, sau fata de prieteni. Lipsindu-le insa puterea de discernamant , copii pot sa comita greseli .Prieteniile se leaga pe baza de criterii exterioare :vecinatatea , jocul impreuna, etc.neputand aprecia si urmarile acestor criterii. In consecinta invatatorul poate interveni in prieteniile copiilor , sprijinindu-le sau desfacandu-le dupa necessitatile educative. In concluzie , intelectualizarea , rationalizarea, socializarea ar fi esenta preocuparilor educative din interiorul acestei perioade de varsta , toate dominate de intalnirea copilului cu niste noutati. Noutati grupate in jurul valorilor culturale cardinale ale umanitatii: stinta , arta, activitate utila, religie morala, ordine sociala, toate condensate in materiile de invatamant si activitatile scolare. 5.Varsta preadolescentei (10/11-14/15;dupa multi autori, pana la 16 ani) . Pe planul dezvoltarii fizice si fiziologice atrag atentia in primul rand cresterea in inaltime, alaturi de sporirea in lungime a membrelor, toracele si bazinul inregistrand o dezvoltare mai lenta , de unde stangacia in miscari. Dezvoltarea sistemului cardiovascular cunoaste , de asemenea, unele disproportii ; masa si volumul inimii creste mai repede decat forta muschiului cardiac, iar vasele sangvine , la randul lor , se dezvolta mai lent decat inima. Ca urmare se produc unele dereglari de circulatie si multi preadolescenti se confronta cu fenomene de oboseala, amorteala, cefalee . Creierul , la randul lui, inregistreaza o dezvoltare functionala vizibila, gratie in buna masura exercitiului din varsta anterioara, cee ce sporseste in mod vizibil capacitatea intelectuala a preadolescentului. Foarte bine marcata este maturizarea sexuala intre 13-14 ani la fete si 14-16 ani la baieti, care prin toate fenomenele ce o insotesc si mai ales prin activitatea sistemului endocrin , face sa fie perceputa si de copil ca o schimbare esentiala , ca pe un semn ca nu mai este de fapt copil. Prefacerile de ordin psihologic sunt numeroase si de mare importanta , cu atat mai mult cu cat fac trecerea de la copilaria propriu-zisa , la o stare care apropie individul uman tot mai mult de conditia de adult. Aceasta perioda se caracterizeaza printr-o anumita tinuta a diferitelor categorii de procese si insusiri psihice. Tendina principala a preadolescentului

esta aceea de a cunoaste tabloul dinamic cauzal al lumii , realizarea unui echilibru intre cunoasterea senzoriala si cea rationala , ceea ce va determina o alta organizzare a procesului de invatamant. Perceptia , daca a fost exersata suficient pana acum , este deja mai bine organizata .Atentia se consolideaza in forma voluntara , de asemenea prin exercitiu. Memoria nu mai are tendina spre caracterul mecanic din varsta anterioara .Gandirea devine mai sigura , prin perfectionarea proceselor in absractizare si generalizare , elevul operand curent cu definitii, exemple , aplicatii. Imaginatia sporeste, in paralel cu asimilarea literaturii , geografiei, istoriai. Instabilitatea afectiva este o marca a varstei, prieteniile fiind frecvent abbandonate . Fenomenul nu tine atat de usuratate , cat de sporirea exigentei fata de adevaratul prieten. Latura volitiva a vietii psihice a preadolescentului se afla sub semnul dorintei de independenta , cel putin in partea a doua a varstei. Alaturi de aceasta se remarca dorinta de afirmare prin activitati care solicita eforturi deosebite , traducandu-se uneori in incapatanare si tendina spre contradictie. In ceea ce priveste personalitatea in ansamblu trebuiesc luate in atentie largirea intereselor de cunoastere , peste limitele programei scolare. Apar si se contureaza intesesele tehnice , de ordin sportiv, cele pentru lectura, lectura de un amunit fel, adica animata de actiuni incordate , aventuri , calatorii, fapte extraordinare , uneori chiar cu inclinatia de a le experimenta in propria activitate.Sa mai notam intre trasaturile specifice varstei , la inceput , slaba putere de stapanire ,iar ca un posibil sprijin pentru educator , sugestibilitatea crescuta a preadolescentului , mai ales sub influenta colectivului. Masurile in planul educatiei reies din toate aceste caracteristici ale varstei. Educatorul este chemat fie sa le valorifice, fie sa le dirijeze, fie sa le corecteze. Asadar, stagacia si fatigabilitatea trebuie sa fie interpretate realist si corectate prin activitati adecvate de educatie fizica. Ca educatia fizica da rezultate in aceasta directie este un lucru certificat de insusi faptul ca marile campioane de gimnastica se impun astazi chiar la aceasta varsta. Transformarile de ordin sexual trebuie , de asemenea, sa fie privite cu intelegere si explicate de persoane competente , bazele educatiei sexuale situandu-se chiar in aceasta varsta .Sugestibilitatea din prima parte a varstei trebuie valorificata prin oferirea unor exemple mari din partea educatorului si prin evitarea contagiunii prieteniilor daunatoare. Procesul de invatamant trebuie sa-si gaseasca un sprijin concret in evolutia capacitatilor de cunoastere. Continutul lectiilor este necesar sa urmeze acelui echilibru ce se realizeaza intre cunoasterea senzoriala si cea rationala. Capacitatea de concentrare prelungita a atentiei va face posibile explicatii sau exersari mai lungi in cadrul aceleiasi lectii. Tendina spre memorare logica , ne va determina la sistematizari riguroase ale materiei.Preocuparile de dincolo de programa scolara ale elevilor ne vor sugera mobilizarea lor in cercuri de specialitati Prevenirea insusirilor negative de caracter este o obligatie de prima marime. Odata inradacinate , aceste insusiri sunt greu de sters , iar aceasta varsta ne ofera un sprijin cel putin prin sugestibilitatea subiectului fata de opinia grupului. Nu trebuie sa uitam ca, fata de oscilatia preadolescentului intre incedere excesiva in sine (care ii poate conduce la imprudente ) si descurajare absoluta (care il poate demoraliza si dezorienta) , educatorul are un cuvant de spus , cu conditia ca acesta din urma sa fi castigat increderea preadolescentului.

6.Adolescenta sau varsta scolara mare (15/16-18/19 dupa unii autori chiar 20 de ani) Daca am face un inventar al elementelor care insotesc sau caracterizeaza adolescenta , nu ne-ar ajunge , poate , mai multe zeci de pagini : probleme mari, aspecte dificile prin excelenta , tensiune psichica maxima, framantare intensa, retragere in sine, meditatie asupra propriei persoane, evaluare si autoevaluare severa , constiinta de sine , tendina erotica si negativista , combativitate si generozitate , interese intelectuale abstracte , toate afate sub semnul preocuparii principale., adica al dorintei de a deveni adult.(S.Teodorescu ,1965) In plan fizic si fiziologic adolescentul este deja la nivelul omului matur , desi aceasta nu inseamna incheiere definitiva a dezvoltarii . In ce priveste dezvoltarea psihica ea cunoaste incheierea unor restructurari esentiale , continuand din stadiile anteriore. Cunoasterea pe ansamblu devine preponderent abstracta, iar deprinderile de activitate intelectuala pot ajunge la performante apreciabile. Adolescentul este deja capabil sa analizeze profund textul de citit , sa extraga idei, sa formuleze planari sau sa se foloseasca de diverse modalitati de usurare a memorarii sau de orientare striata a ei in sens logic, in interesul durabilitatii. Este varsta unei adevarate explozii de interesse: stiintifice , tehnice, artistice, politicosociale, filosofice, profesionale , urmand sa descopere valorile general umane, iar prin intermediul lor sa-si gaseasca valoarea proprie(St. Zisulescu , 1968). Tendinta specifica varstei in plan cognitiv este alcatuirea unui tablou dialectic al lumii pe baza unor judecati critice. Adolescentii prefera ca lectia sa devina un mijloc de investigatie , de examinare a unei probleme. Fiind varsta cautarii si cunoasterii valorii proprii lectiile trebuie sa aduca mari exemple , sa le explice si justifice teoretic , sa arate valoarea lor. Viata psihica a adolescentului se imbogateste si se complica prin aparitia sentimentelor erotice. Atractia catre sexul opus apare inca din epoca preadolescentei , dar mai mult sub forma unei curiozitati . Acum apare forma superioara a atractiei specific umane , de care initial adolescentul se jeneaza , o ascunde si o neaga, dar ii acorda un mare interes.Adolescentul isi formeaza un ideal de dragoste , de obicei romantic pe care cauta sa-l descopere in realitate .Cu timpul acest ideal se concretizeaza sub forma unei prietenii intime, bazata pe pretuire , pe respect reciproc si aspitatii comune.Interventia educatorului in construirea acestor sentimente este necesara, dar extrem de dificila. Este necesara , spre a canaliza acest sentiment spre manifestari superioare ; este dificila pentru ca orice lipsa de tact poate avea consecinte grave, ducand la conflicte intre adolescent si educator sau parinte.Calea cea mai buna este influentarea indirecta , prin instaurarea in scoala a unei atmosfere morale elevate , bazata pe preocupari culturale comune. Pe plan moral , adolescentul isi formeaza un ideal de om, dar nu in baza unui exemplu anumit , concret , ca in varsa anterioara , ci prin selectare trasaturilor esentiale ale mai multor modele . In acelasi timp , el cauta prietenie adultului adesea pentru a-l ajuta in conturarea acestui ideal. Fiind varsta cunoasterii critice a lumii si a legitatilor ei complexe , educatia morala nu se mai poate face prin exemple si ordine, ci mai ales prin explicarea necesitatilor care stau la baza normelor morale. Daca cerinta morala apare doar ca o cerinta subiectiva a profesorului sau parintelui , adolescentu,l de obicei , nu o ia in seama. In educatia morala trebuie sa facem apel acum la constiinta demnitatii personala a adolescentului . Aceasta educatie ar spori in eficacitate , daca parintele sau educatorul ar

reusi sa se transpuna in prieten al adolescentului , acesta din urma fiind in cautarea prietenului adevarat. Trebuie mentionat , de asemenea , ca in perioada adolescentei , omul se afla in perspectiva alegerii unei profesii. Ca urmare, lectiile trebuie sa constituie un mijloc de observare a posibilitatilor lui, iar activitatea profesorului trebuie sa fie destinata , intre altele, indrumarii in acest sens. Atentia trebuie indreptata cu deosebire spre adoptarea unei atitudini realiste de catre adolescent. Varsta prin ea insasi il indeamna , de regule, spre ocupatii de mare rezonanta , nu intotdeauna potrivite cu posibilitatile lui , ceea ce nu o data il expune esecului.Si cum esecul poate genera mai departe esec , ne putem inchipui cat de pagubitoare ar putea fi influenta factorilor educogeni , fata de nivelul de aspiratie al adolescentului.(I.M.Nestor, 1939) Incheind prezentarea perioadelor de dezvoltare , semnalam ca acesta este omul , in general , rezultat din media insusirilor varstei , doar ca pe interiorul varstei ,trebuie cautate si insusirile individuale . Potrivit lor , fiecare copil se va prezenta intr-o anumita tinuta intelectuala , fiecare isi va etala o anumita afectivitate , niste anume disponibiltati volitive, toate pornite de la zestrea lui ereditata si filtrate prin ceea ce psihologii numesc situatii tip (din familie, scoala, grupe de prieteni) ele insele devenind niste repere care se particularizeaza si printr-o anume istorie personala a fiecaruia (S.Teodorescu, 1986) . Or abia dupa cunoasterea si a acestora , care cade in sarcina fiecarui educator, se va putea desfasura activitatea educativa , veritabil stiintifica, veritabil utila celui educat. Stadialitatea morala (Erik Erikson) Dac psihologia copilului descrie o dat cu Piaget dezvoltarea cognitiv a copilului, teoria lui Erik Erikson propune o stadialitate a dezvoltrii cunoaterii sinelui n interaciunea cu ceilali, respectiv, accentueaz asupra mediului social al dezvoltrii copilului.Erikson propune ipoteza conform creia oamenii trec prin opt stadii pe parcursul ntregii viei. n fiecare stadiu are loc o criz, ori un moment critic, de a crui rezolvare depinde cursul dezvoltrii ulterioare. Majoritatea oamenilor rezolv aceste crize satisfctor i efectele acestora sunt ndeprtate pentru a se mica spre alte provocri dictate de ritmul vieii, dar exist persoane care nu rezolv complet aceste crize i efectele lor continu s pun probleme mai trziu pe parcursul vieii. De exemplu, se consider c muli aduli au nc de rezolvat probleme ce in de criza identitii manifestat n adolescen. Fiecare faz succesiv asigur posibilitate gsirii de noi soluii la problemele anterioare, n timp ce exist permanent un element de conservatorism, pentru c orice achiziie anterioar se regsete, sub o anumit form, ntr-o faz ulterioar. Etapele de dezvoltare constituie schema EGO-ului i oglinda ierarhiei celor mai relevante structuri sociale. Individul trece la o etap superioar atunci cnd este pregtit din punct de vedere biologic, psihologic i social i cnd pregtirea coincide cu contextul social. Fiecare faz introduce piedici puternice din partea societii i toate la un loc ntmpin o serie de dificulti instituite n viaa uman. Exist 3 variabile eseniale:
legile interne ale dezvoltrii care, ca i procesele biologice, sunt ireversibile; influenele culturale, care specific cota diferit de dezvoltare ateptat i favorizeaz anumite aspecte ale legilor interne n defavoarea altora;

rspunsul idiosincretic al fiecrui individ i modul su particular de a se dezvolta, ca rspuns la cerinele societii. Erikson descrie 8 etape de dezvoltare epigenetic, dintre care ultimele 3 in de vrsta adult, dar prima i ultima etap a copilriei (fazele 1 i 5) sunt tratate cu mai mult atenie dect celelalte 3 faze ale copilriei. Interesul special pentru cele 2 faze, respectiv 1 i 5, se datoreaz fascinaiei pe care au exercitat-o asupra lui, i datorit importanei strategice n eforturile de cretere a copilului n noul context occidental contemporan. Fiecare faz poate fi considerat att ca o criz pe vertical, culminnd cu o soluie psihosocial indivi-dual, ct i ca o criz pe orizontal, care impune o soluie satisfctoare personal i social, pentru problema forelor motivaionale. Cele opt stadii ale vieii dup Erikson se identific cu o criz major ce trebuie rezolvat pentru a ntruni condiiile unei personaliti sntoase. Ultimele trei stadii descriu maturitatea, pentru c, aa cum am artat, Erikson, spre deosebire de ali teoreticieni, nu consider c dezvoltarea se ncheie cu adolescena, iar individul trebuie s parcurg i ultimele trei stadii pentru a progresa. Cu fiecare stadiu parcurs i prin obinerea unei rezolvri, individul capt o dimensiune a competenei sale I. Perioada de la natere la 18 luni corespunde crizei relative la construirea ncrederii versus pierderea ncrederii. El folosete cuvntul versus pentru a indica lupta vital dintre doi poli. Relaia copilului cu mama este determinant n aceast perioad. Importana psihologic se axeaz pe relaia de tip a lua - a da n schimb. Esena acestui stadiu este dezvoltarea ncrederii n lumea nconjurtoare, ca i a ncrederii n sine. Natura dual a acestei crize, consider Erikson se afl n descoperirea de ctre copil att a propriilor nevoi, ct i a nevoilor mamei. O alt faet a problematicii stadiului ncredere-nencredere, paralel cu stadiul oral descris de Freud, este aceea c sugarul se afl iniial confruntat cu conflictul fundamental dintre nencrederea ntr-o lume despre care tie foarte puin i tendina de a dezvolta o atitudine de ncredere n acea lume. Pentru c mare parte din contactul sugarului cu lumea este realizat prin intermediul regiunii orale, una din primele sarcini ale dezvoltrii este s acumuleze suficient ncredere nct copilul s exploreze lumea prin intermediul gurii. Dac nevoile copilului sunt satisfcute, ncrederea sa n mediu i n sine va fi cu mult mai mare dect n caz contrar, cnd n satisfacerea nevoilor copilului de ctre o mam inconsistent, inconsecvent sau rejectiv produce sursa de frustrare necesar pentru ca acesta s priveasc lumea cu scepticism i nencredere tot restul vieii sale. Sentimentului de ncredere i urmeaz sentimentul de confort i securitate. Nencrederea n ceilali are ca surs un comportament prin care copilul este lsat deseori s atepte foarte mult pentru a i se asigura confortul i este mnuit cu insensibilitate i gesturi aspre. Astfel, experienele fizice asigur baza pentru statutul psihologic al ncrederii. Senzaiile fizice devin primele experiene sociale i sunt generalizate n mintea individului ca repere viitoare de referin. Dac copilul va deveni un individ al societii ncreztor i uor de satisfcut de societate sau care manifest lips de ncredere sau foarte pretenios, preocupat numai de nevoi fizice, depinde n mare msur de forma n care manevreaz ceea ce primete n timpul acestei prime etape. II. Perioada de la 18 luni la 3 ani corespunde crizei relative la autonomie versus ndoial sau team. Punctul central n aceast criz este relaia cu prinii. Descrierea psihologic a stadiului poate fi contras n semnificaia coninut de dou verbe a pstra i a lsa s plece, a elibera.

Independena ctigat de copil prin dezvoltarea motorie i verbal limiteaz dependena sa de ceilali i construiete nevoia de independen i autonomie. La aceast vrst, copilul se afl n criza determinat de conflictul dintre dorina de a fi protejat i nevoia de a fi liber. Prinii care reuesc echilibrul ntre a lsa copilul s exploreze singur i s realizeze lucruri pentru el nsui prin el nsui, dar n acelai timp asigur o supraveghere omniprezent care se exprim prin ndrumare, reuesc s construiasc la copiii lor autonomia necesar. Prinii foarte restrictivi i foarte directivi construiesc la copiii lor un sentiment de slbiciune i lips de capacitate, o credin de incompeten i neputin. III. Perioada de la 3 ani la 6 ani corespunde crizei relative la doi determinani opozii, i anume, iniiativ versus sentimentul de vin. Relaiile ce determin echilibrul ntre cei doi determinani sunt cele cu familia in general, iar descrierea psihologic a stadiului coincide cu explorarea posibilitilor sinelui sau restrngerea lor. Pe parcursul acestei perioade, abilitile motorii se dezvolt mai mult, precum i cele verbale, ceea ce l determin pe copil s fie mai agresiv i mai viguros n explorarea spaiului social i fizic. Simul iniiativei crete simitor; acesta poate fi ncurajat de prini prin a-i permite copilului s sar, s alerge, s se joace, iar Erikson consider c fiind convins cu fermitate c el este o persoan prin sine nsui, copilul, poate descoperi, acum, ce fel de persoan poate deveni. Prinii care pedepsesc copiii pentru iniiative i pot face s se simt vinovai pentru natura lor att n aceast perioad, ct i mai trziu n via. IV. Perioada de la 6 la 12 ani corespunde n concepia lui Erikson cu nevoia de a produce/construi lucruri. Criza este determinat de opoziia ntre aceast nevoie i sentimentul de inferioritate sau credina n incapacitate. Relaiile ce determin soluionarea crizei sunt cele legate de mediul colar. Intrarea n colaritate este un pas enorm pentru cei mai muli copii. Crete influena profesorilor i colegilor i descrete influena prinilor. Copiii doresc acum s construiasc lucruri. Succesul aduce cu sine un sentiment de ncredere n forele proprii, iar eecul construiete o imagine de sine negativ, un sentiment de inadecvare i de incapacitate care determin comportementul ulterior de nvare. Eecul poate fi doar imaginar relativ la ateptrile celor din jur sau la raportarea la anumite standarde. V. Perioada de la 12 la 18 ani corespunde conflictului ntre construirea identitii i confuzia la nivelul asumrii rolurilor. Relaiile determinante sunt cele dezvoltate la nivelul grupului de prieteni i cele determinate de poziia de conductor sau de condus. Descrierea psihologic poate s se constituie n baza alegerii de tipul a fi sau a nu fi tu nsui. Perioada adolescenei este determinat de rspunsul la ntrebarea: cine sunt eu? Erikson consider adolescena un stadiu caracterizat de furtu-noase schimbri psihologice datorate deciziilor sub presiunea alegerii carierei colare i profesionale, fapt ce determin chestionri i redefiniri ale unor aspecte ale personalitii construite n timpul stadiilor timpurii. Experimentarea rolurilor ocupaionale, sexuale i educaionale sprijin rspunsurile la ntrebrile referitoare la cine sunt?, cum sunt?, i ofer perspective pentru ntrebri referitoare la cine pot deveni? Eecurile pot determina instalarea confuziei la nivelul rolurilor cu consecine pentru viaa adult. VI. Perioada tinereii corespunde alegerii ntre intimitate i izolare. Relaiile determinante sunt legate de experiene privind competiia, cooperarea, prietenia, sexualitatea. Axa psihologic dup Erikson este aceea a descoperirii i pierderii sinelui n cellalt.

VII. Perioada de via adult corespunde alegerii ntre repro-ducere i autoconstrucie. Relaiile determinante sunt cele cu partenerul i relaiile de munc. Axa psihologic este oferit de sintagma a avea grij de / a se ocupa de.

VIII. Perioada btrneii este caracterizat de criza generat de pendularea ntre integritate i disperare, axa psihologic fiind descris de capacitatea de a face fa ideii de a nu mai fi, de a muri.
Stadiile dezvoltrii dup Erikson Vrsta Caracterisitici 1 de la natereconstruirea ncrederii versus la 18 luni pierderea ncrederii; relaia de tip a lua - a da n schimb 2 18 luni la 3autonomie versus ndoial sau team ani relaia cu prinii a pstra i a lsa s plece, a elibera conflictul dintre dorina de a fi protejat i nevoia de a filiber 3 3 ani la 6 ani iniiativ versus sentimentul de vin relaiile cu familia in general explorarea posibilitilor sinelui sau restrngerea lor 4 6 ani la 12 ani nevoia de a produce construi lucruri versus senti-mentul de inferioritate sau credina n incapacitate relaiile ce determin soluionarea crizei sunt cele legatede mediul colar succesul aduce cu sine un sentiment de ncredere nforele proprii, iar eecul construiete o imagine de sinenegativ, un sentiment de inadecvare i de incapacitate,care determin comportementul ulterior de nvare 5 12 ani la 18corespunde confictului ntre ani construierea identitiii confuzia la nivelul asumrii rolurilor; relaiile determinante sunt cele dezvoltate la nivelulgrupului de prieteni; descrierea psihologic se constituie n baza alegerii detipul a fi sau a nu fi tu nsui 6 perioada intimitate versus izolare; relaiile tinereii determinante sunt legate de experiene privindcompetiia, cooperarea, prietenia, sexualitatea; axa psihologic este aceea a descoperirii i pierderii sinelui n cellalt 7 perioada dereproducere versus autoconstrucie; via adult relaiile determinante sunt cele cu partenerul i cele demunc; axa psihologic este oferit de sintagma a avea grijde/a se ocupa de

10

8 perioada btrneii

criza generat de pendularea ntre integritate i disperare; axa psihologic este descris de capacitatea de a facefa ideii de a nu mai fi, de a muri

MODELUL STADIAL AL DEZVOLTRII MORALE


(L. KOHLBERG)
Nivelul dezvoltarii morale Nivelul 1 Preconventional, premoral (4 - 9 ani) De ce trebuie sa ne comportam moral si sa respectam regulile ? Tipul 1: Orientare prin Respectam regulile ca pedeapsa si conformare sa evitam pedeapsa Tipul 2: Hedonism Ne conformam pentru instrumental naiv ca n schimb sa obtinem recompense Tipul 3: Comportamentul Ne conformam ca sa moral al copilului care evitam dezaprobarea, mentine relatii bune si nemultumirea obtine aprobarea altora celorlalti Tipul 4: Comportament Ne conformam ca sa moral de mentinere a evitam blamul autoritatii autoritatilor ndreptatite si sentimentul de culpabilitate care rezulta de aici Tipul 5: Morala de Ne conformam ca sa contract a drepturilor pastram respectul individuale si a legii spectatorului impartial acceptate democratic care judeca din punctul de vedere al bunastarii comunitatii Tipul 6: Morala Ne conformam ca sa principiilor individuale de evitam autoblamarea dreptate Tipuri de rationare morala

Nivelul 2 Conventional - morala conformarii conventionale fata de rol (9 -14 ani)

Nivelul 3 Postconventional - principiile morale de autoacceptare (dupa 14 ani)

Primele doua stadii, 1 si 2, vizeaza ratiuni de natura morala caracteristice pentru copiii pna la 9 ani la nivelul carora se distinge 11

clar tendinta spre egocentrism. Kohlberg a inclus aceste prime doua stadii ntr-un prim nivel pe care l-a si numit preconventional deoarece determinarile specifice acestor stadii nu se bazeaza esential pe reguli si conventii ce ghideaza n general, interaciunile sociale dintre indivizii maturi. Ratiunile n baza carora actioneaza subiectii la acest nivel sunt mai mult instrumentale. Copiii respecta reguli pentru ca sunt interesati de evitarea sanctiunilor sau procurarea unor gratificatii ce deriva din aceste asumarea conduitelor prescrise. Urmatoarele doua stadii, 3 si 4, oamenii sunt preocupati de ceilalti oameni. Ei considera ca moralitatea consta n respectarea normelor si conventiilor ca o datorie fatade familie, institutia casatoriei, fata de tara. Kohlberg a inclus aceste doua stadii ntr-un al doilea nivel, pe care l-a numit conventional si care caracterizeaza copiii de peste 9 ani pna la vrsta adolescentei. Spre exemplu, o persoana conventionala considera total nepotrivit gestul de a da foc drapelului tarii sale. Ultimul nivel cuprinde stadiile 5 si 6 este numit de autor postconventional pentru ca se dimensioneaza ca cel mai nalt nivel de rationalitate morala dupa cel conventional. Judecatile morale la acest nivel sunt determinate de pattern-uri personale sau principii universale (e.g. justitie, egalitate, respect pentru viata semenilor) mai degraba dect de prescriptiile unor agenti ai autoritatii sau ale vietii sociale. Oamenii care ating acest nivel de dezvoltare morala percep regulile si legile ca fiind arbitrare dar le respecta pentru ca reglementeaza conduita sociala si n final protejeaza viata celorlalti. Ei considera ca, n unele situatii, este posibil ca drepturile individuale sa eludeze reglementarile legale daca procedurile de aplicare a acestora devin anacronice. Oamenii ating sadiul 5 doar dupa vrsta adolescentei. Stadiul 6 este, n viziunea autorului atins n destul de putine cazuri. Pentru a examina felul n care oamenii gndesc despre moralitate, psihologii au analizat maniera n care subiectii rezolva teoretic dileme morale, cum ar fi " dilema lui Heinz". Ei au cerut acestora sa hotarasca daca un barbat numit Heinz ar trebui sa fure un medicament rar si pe care el nu l poate plati, pentru a putea salva viata sotiei sale bolnava de cancer.

12

NIVELUL

CUM ESTE CORECT? 1.Sa asculte autoritatea 2.Sa faca un schimb bun.

Preconventio superioara pentru a evita pedeapsa. nal

Conventional ceilalti, care-l aproba.

3.Sa-i

multumeasca

pe

4.Sa ndeplineasca o ndatorire, urmnd regulile sociale.

Postconvention al

5.Sa respecte regulile si legile dar pna la o anumita limita. 6.Sa mearga dupa principiile etice universale, cum ar fi dreptatea, egalitatea si respectul pentru viata si drepturile omului.

AR TREBUI HEINZ S FURE MEDICAMENTUL? Heinz, nu ar trebui sa fure medicamentul pentru ca va ajunge n puscarie. Heinz ar trebui sa fure medicamentul pentru ca sotia lui l va recompensa mai trziu. Heinz ar trebui sa fure medicamentul pentru ca si iubeste sotia si pentru ca are aprobarea celor din familie. Heinz ar trebui sa fure medicamentul pentru ca are o ndatorire fata de sotia lui sau el nu ar trebui sa fure medicamentul pentru ca furtul este ilegal. Heinz ar trebui sa fure medicamentul pentru ca viata este mai presus dect orice. Heinz ar trebui sa fure medicamentul pentru ca viata este un lucru deosebit care trebuie respectata si prelungita.

13