Supremi Apostolatus Officio a Papei Leon al XIII-lea -1-

Enciclică Supremi Apostolatus Officio

a Papei Leon al XIII-lea
despre devoŃiunea Rozariului
1 septembrie 1883

Tuturor venerabililor Patriarhi, PrimaŃi, Arhiepiscopi şi Episcopi ai lumii catolice în har

şi comuniune cu Sfântul Scaun.

Venerabili FraŃi, sănătate şi binecuvântare apostolică.

1. Oficiul Apostolic Suprem pe care îl îndeplinim şi condiŃiile extrem de dificile ale acestor timpuri ne îndeamnă şi
aproape ne obligă să veghem cu atenŃie asupra integrităŃii Bisericii, cu atât mai mult cu cât ea îndură acum mari
suferinŃe. De aceea, în timp ce ne străduim pe toate căile posibile să apărăm drepturile Bisericii şi să prevenim şi să
respingem pericolele prezente sau apropiate, cerem fără încetare ajutor ceresc, singurul de la care putem aştepta ca
eforturile şi grija noastră să îşi atingă scopul.

Credem că nu poate exista o cale mai sigură şi mai eficace de a atinge scopul decât să obŃinem, prin credinŃă şi pietate,
bunăvoinŃa Fecioarei Maria, Maica lui Dumnezeu, păzitoarea păcii noastre şi împărŃitoarea harurilor cereşti pentru noi,
cea care se află pe cel mai înalt tron al puterii şi gloriei cereşti, pentru a asista cu patronajul ei pe oamenii care, în
mijlocul atâtor suferinŃe şi pericole, se luptă să ajungă la patria eternă.

De aceea, apropiindu-se solemnitatea anuală în care se celebrează nenumăratele şi nemăsuratele binefaceri primite de
poporul creştin prin Preasfântul Rozariu al Mariei, ne dorim ca în acest an toată lumea catolică, cu o pietate specială, să
recurgă la aceeaşi devoŃiune către Preasfânta Fecioară, pentru ca prin mijlocirea ei, Fiul său Divin să se aplece şi să aibă
milă de noi.

Din acest motiv am hotărât, FraŃi venerabili, să vă trimitem această Scrisoare, ca ştiind despre planurile noastre, să puteŃi
cu autoritatea şi zelul vostru să însufleŃiŃi pietatea credincioşilor pentru a se conforma pe deplin la acestea.

2. Întotdeauna a fost în obiceiul catolicilor aflaŃi în primejdie sau în vremuri de restrişte, să recurgă la Maria şi să caute
refugiu în bunătatea ei maternă. Aceasta demonstrează speranŃa fermă, chiar încrederea deplină, pe care Biserica
Catolică şi-a pus întotdeauna, pe bună dreptate, în Maica lui Dumnezeu. Într-adevăr, Fecioara Imaculată, aleasă pentru a
fi Maica lui Dumnezeu şi astfel făcută corăscumpărătoare a neamului omenesc, se bucură pe lângă Fiul ei de un har mai
puternic decât orice har pe care creaturi umane sau angelice l-au obŃinut sau l-ar putea obŃine vreodată. Este cea mai
mare plăcere a ei să acorde ajutorul şi alinarea ei celor care o invocă, şi de aceea este evident că va binevoi şi chiar va fi
nerăbdătoare să primească aspiraŃiile Bisericii universale.

Această devoŃiune puternică şi plină de încredere către nobila Regină a Cerului a strălucit mai puternic atunci când
Biserica luptătoare a lui Dumnezeu părea a fi în primejdie datorită violenŃei ereziilor răspândite împrejur, a corupŃiei
intolerabile a obiceiurilor, sau a atacurilor puternice ale duşmanilor.

Istoria antică şi cea modernă, precum şi sfintele cronici ale Bisericii depun mărturie despre rugăciunile publice şi private
adresate Maicii lui Dumnezeu, despre ajutorul, pacea şi liniştea date de Dumnezeu prin mijlocirea ei. De aici titlurile
ilustre de Mijlocitoare, Ajutoare, Consolatoare, Puternică în bătălii, Victorioasă şi Dătătoare de pace. Între acestea
trebuie amintit în special acel titlu familiar de Fecioară a Rozariului, prin care au fost imortalizate binefacerile câştigate
de ea pentru creştinătate.

Nimeni dintre noi, venerabili fraŃi, nu poate uita marile probleme şi dureri pe care Sfânta Biserică a lui Dumnezeu le-a
suferit în secolul al XII-lea din cauza ereziei albigenilor, care proveneau din secta maniheilor şi care a împânzit cu erorile
Supremi Apostolatus Officio a Papei Leon al XIII-lea -2-

lor dăunătoare sudul FranŃei şi alte părŃi ale lumii latine, purtând peste tot teroarea armelor lor, luptând pentru a domni
prin masacre şi ruine. Dumnezeul nostru milostiv a ridicat împotriva acestor duşmani groaznici un om sfânt, ilustrul
părinte şi fondator al Ordinului Dominican. Mare prin integritatea doctrinei sale, prin sfinŃenia vieŃii sale şi prin munca
sa apostolică, el a luptat neînfricat împotriva duşmanilor Bisericii Catolice, încrezându-se nu în forŃa armelor, ci mai
presus de toate a acelei devoŃiuni pe care el a instituit-o primul sub numele de Sfântul Rozariu şi care s-a răspândit
pretutindeni, prin el sau prin discipolii săi. Condus de fapt de inspiraŃia şi harul divin, el a prevăzut că această devoŃiune,
asemenea celei mai puternice arme de război, va fi mijlocul pentru a-i pune pe fugă pe duşmani şi pentru a opri
îndrăzneala şi impietatea lor nebună. Acestea au fost într-adevăr rezultatele. Datorită acestei metode noi de rugăciune -
după ce a fost adoptată şi practicată aşa cum a instituit-o Sfântul Dominic - s-au întărit pietatea, credinŃa şi unitatea, iar
planurile şi manevrele ereticilor s-au destrămat. MulŃi rătăcitori, deasemenea, s-au întors pe calea mântuirii, iar mânia
celor răi a fost reŃinută de acele arme pe care catolicii le-au folosit pentru a respinge violenŃa lor.

4. Eficacitatea şi puterea acestei devoŃiuni au fost de asemenea demonstrate în mod miraculos în secolul al XVI-lea,
când vastele forŃe ale turcilor ameninŃau să impună asupra aproape a întregii Europe jugul superstiŃiilor şi barbariei. În
aceea vreme, Pontiful Suprem, Sf. Pius al V-lea, după ce a îndemnat la o defensivă comună pe toŃi principii creştini, s-a
străduit, mai presus de toate, cu cel mai mare zel, să obŃină pentru poporul creştin favorurile preaputernicei Maici a lui
Dumnezeu, invocată prin rugăciunea Rozariului. Acest nobil exemplu oferit cerului şi pământului în acele vremuri a
adunat în jurul lui gândurile şi inimile contemporanilor. Astfel războinicii credincioşi ai lui Cristos, pregătiŃi să-şi
sacrifice viaŃa şi sângele pentru salvarea credinŃei şi Ńării lor, au pornit neînfricaŃi să-şi întâlnească duşmanii lângă Golful
Corintului, în timp ce ceilalŃi care nu puteau lua parte la lupte o invocau cu pietate pe Maria, salutând-o uniŃi, neîncetat,
prin cuvintele Rozariului, implorând-o să le acorde victoria celor angajaŃi în bătălie. Preaputernica noastră Regină le-a
acordat ajutorul ei; în bătălia de la Lepanto, flota creştină a câştigat, fără mari pierderi, o victorie magnifică, în care
duşmanul a fost învins într-un mare măcel. Pentru a păstra amintirea acestei mari binefaceri acordate, acelaşi Pontif a
dorit ca o sărbătoare în onoarea Fecioarei Victoriei să celebreze aniversarea acelei lupte memorabile, sărbătoare pe care
Papa Grigore al XIII-lea a dedicat-o sub titlul de "Sărbătoarea Rozariului".

În mod similar, succese importante au fost obŃinute asupra turcilor în secolul trecut la Timişoara, în România, şi la
Corfu; în ambele cazuri aceste evenimente au coincis cu sărbători ale Preasfintei Fecioare şi s-au petrecut în urma a
numeroase rugăciuni ale Rozariului oferite ei. Acestea l-au condus pe predecesorul nostru, Papa Clement al XI-lea, să
decreteze ca, în semn de recunoştinŃă, întreaga Biserică să celebreze în fiecare an solemnitatea Rozariului.

5. Deoarece este evident că această formă de rugăciune este atât de îndrăgită de Sfânta Fecioară, şi că este un mijloc
deosebit de eficient de apărare pentru Biserică şi pentru toŃi creştinii, precum şi pentru a obŃine de la Dumnezeu
favoruri publice şi private, nu este de mirare faptul că mai mulŃi predecesori ai noştri şi-au propus să favorizeze şi să
încurajeze răspândirea ei prin recomandările lor înalte. Astfel Papa Urban al IV-lea a mărturisit că "în fiecare zi Rozariul
a obŃinut noi binefaceri pentru creştinătate". Papa Sixt al IV-lea a declarat că această metodă de rugăciune "este
oportună nu numai pentru a promova cinstirea lui Dumnezeu şi a Sfintei Fecioare, ci şi pentru înlăturarea primejdiilor
iminente". Papa Leon al X-lea ne reaminteşte că "a fost instituită pentru a se opune ereziilor dăunătoare şi ereticilor";
Papa Iuliu al III-lea a numit-o "gloria Bisericii". Sfântul Pius al V-lea a remarcat faptul că "odată cu răspândirea acestei
devoŃiuni meditaŃiile credincioşilor au început să devină mai înflăcărate, rugăciunile lor mai intense şi astfel ei au devenit
dintr-odată alŃi oameni; întunericul ereziilor a fost risipit, şi lumina credinŃei catolice a strălucit din nou". În sfârşit, Papa
Grigore al XIII-lea la rândul său a declarat că "Rozariul a fost instituit de către Sf. Dominic pentru a îndupleca mânia lui
Dumnezeu şi pentru a implora mijlocirea Sfintei Fecioare Maria".

6. MişcaŃi de aceste gânduri şi de exemplele predecesorilor noştri, din motive similare, am considerat a fi oportun să
instituim rugăciuni solemne pentru ca Sfânta Fecioară, invocată prin Sfântul Rozariu, să obŃină de la Fiul Ei, Isus
Cristos, un ajutor asemănător împotriva pericolelor actuale.

AveŃi înaintea ochilor, venerabili FraŃi, încercările la care Biserica este expusă zilnic; pietatea creştină, moralitatea
publică, chiar credinŃa, binele suprem şi începutul tuturor celorlalte virtuŃi, sunt zilnic ameninŃate de mari pericole.
Supremi Apostolatus Officio a Papei Leon al XIII-lea -3-

7. Voi nu doar cunoaşteŃi dificultatea situaŃiei, ci iubirea voastră, ca şi a noastră, este adânc rănită; este una dintre
priveliştile cele mai dureroase şi deplorabile să vedem atât de multe suflete, răscumpărate de sângele lui Cristos, smulse
de la salvare de către vârtejul unei ere pline de erori, precipitându-se în abisul morŃii eterne.

8. Nevoia de ajutor divin este la fel de mare ca atunci când Sfântul Dominic a introdus folosirea Rozariului Mariei ca un
balsam pentru rănile contemporanilor săi. Într-adevăr, marele sfânt, iluminat de sus, a înŃeles că nu există un remediu
mai potrivit în faŃa relelor vremurilor sale decât acela ca oamenii să se întoarcă la Cristos, care este "calea, adevărul şi
viaŃa", prin meditarea frecventă a mântuirii obŃinute de El, şi să caute mijlocirea pe lângă Dumnezeu a Fecioarei, căreia
I-a fost dat să distrugă toate ereziile. De aceea, el a compus formula Rozariului astfel încât să reamintească succesiv
misterele mântuirii noastre, subiectul meditaŃiei fiind inserat între cuvintele salutului îngerului împreună cu rugăciunea
adresată lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Astfel noi, cei care căutăm remediu pentru rele similare, nu
ne îndoim de faptul că rugăciunea introdusă de acel om sfânt, care a adus atâtea avantaje lumii catolice, va fi cea mai
eficientă în a înlătura şi calamităŃile vremurilor noastre.

De aceea, nu numai că îndemnăm cu căldură pe toŃi creştinii să se dedice recitării publice sau private, în casele şi
familiile lor, a devoŃiunii pioase a Rozariului, ci în acelaşi timp dorim ca întreaga lună octombrie a acestui an să fie
consacrată Preasfintei Regine a Rozariului.

Decretăm şi ordonăm ca în întreaga lume catolică, în timpul acestui an, devoŃiunea Rozariului să fie celebrată în mod
solemn prin slujbe speciale. Din prima zi a lunii octombrie, până în a doua zi a lunii noiembrie, în fiecare parohie şi,
dacă autoritatea eclezială crede de cuviinŃă şi de folos, în fiecare capelă dedicată Sfintei Fecioare - să se recite cinci
decade ale Rozariului împreună cu Litania Lauretană. Dorim de asemenea ca atunci când poporul se adună pentru astfel
de rugăciuni, fie să se celebreze Sfânta Liturghie, fie să fie expus Sfântul Sacrament pentru a fi adorat de credincioşi,
acordându-se la sfârşit celor prezenŃi Binecuvântarea Euharistică.

Aprobăm din toată inima procesiunile solemne pe străzile localităŃilor ale confraternităŃilor dedicate Sfântului Rozariu al
Sfintei Fecioare, urmând un obicei străvechi, ca o mărturie publică a devoŃiunii lor. Iar acolo unde acest lucru nu este
posibil, procesiunile să fie înlocuite cu vizite mai frecvente la biserici, şi fervoarea pietăŃii să se manifeste printr-o tot mai
mare sârguinŃă în practicarea virtuŃilor creştine.

9. În favoarea celor care vor face ceea ce am dispus mai sus, deschidem cu bucurie tezaurul ceresc al Bisericii, în care ei
pot să găsească în acelaşi timp încurajare şi răsplată pentru pietatea lor. De aceea, acordăm tuturor celor care, în timpul
prescris, vor lua parte la recitarea publică a Rozariului şi a Litaniilor, şi se vor ruga la intenŃiile noastre, şapte ani şi de
şapte ori patruzeci de zile de indulgenŃă, obŃinută de fiecare dată. Dorim să aibă parte de aceste favoruri şi cei care vor fi
împiedicaŃi de o cauză justă de la participarea la aceste rugăciuni publice despre care am vorbit, cu condiŃia ca ei să
practice acele devoŃiuni în particular, şi să se roage lui Dumnezeu la intenŃiile noastre.

Celor care, în timpul prescris, în mod public în biserici, sau în mod privat acasă (în cazul în care au fost împiedicaŃi de o
cauză justă) vor practica de cel puŃin zece ori aceste exerciŃii pioase, le acordăm indulgenŃă plenară dacă se vor şi
spovedi şi împărtăşi.

De asemenea, acordăm indulgenŃă plenară celor care, de sărbătoarea Preasfintei Fecioare a Rozariului sau în octava care
urmează, după ce îşi vor purifica sufletul printr-o spovadă binefăcătoare, se vor împărtăşi la masa sfântă a lui Cristos şi
se vor ruga în biserică lui Dumnezeu şi Preasfintei Fecioare la intenŃiile noastre, pentru nevoile Bisericii.

10. Iar voi, Venerabili FraŃi, - cu cât îndrăgiŃi mai mult cinstirea Mariei, şi bunăstarea societăŃii umane, cu atât să vă
străduiŃi mai mult să alimentaŃi pietatea poporului faŃă de marea Fecioară, şi să îi întăriŃi încrederea în ea. Credem că face
parte din planul ProvidenŃei divine faptul ca, în aceste vremuri pline de încercări pentru Biserică, străvechea devoŃiune
către Preasfânta Fecioară să fie vie şi să înflorească în cea mai mare parte a lumii creştine. Fie ca de acum credincioşii,
însufleŃiŃi de îndemnurile noastre şi înflăcăraŃi de apelurile voastre, să caute protecŃia Mariei cu o ardoare ce creşte pe zi
ce trece; să fie din ce în ce mai fideli practicării Rozariului, pe care strămoşii noştri îl considerau nu numai un remediu
mereu la îndemână în dificultăŃi, ci şi un semn distinctiv al pietăŃii creştine. Patroana cerească a omenirii va primi cu
bucurie aceste rugăciuni şi implorări, şi va obŃine cu uşurinŃă ca cei buni să crească în virtute, iar cei care greşesc să se
Supremi Apostolatus Officio a Papei Leon al XIII-lea -4-

întoarcă la mântuire şi să se căiască; şi ca Dumnezeu, Cel care răzbună crimele, mişcat de îndurare să elibereze
creştinătatea şi societatea civilă de orice pericole şi să restaureze pacea atât de mult dorită.

11. ÎncurajaŃi de această speranŃă, îl implorăm pe Dumnezeu, cu cea mai arzătoare dorinŃă a inimii noastre, ca prin
mijlocirea Celei căreia I-a dăruit plinătatea bunătăŃii, să vă acorde, Venerabili FraŃi, toate darurile binecuvântării cereşti.

Ca semn şi zălog al acestora, vă trimitem cu iubire vouă, clerului şi poporului care v-a fost încredinŃat, Binecuvântarea
noastră Apostolică.

Dată în Roma, în Sf. Petru, în data de 1 Septembrie 1883, în al şaselea an al Pontificatului nostru.

Leon al XIII-lea