Emulsii

Chimie

CAPITOLUL I
Generalitati Emulsiile sunt preparate farmaceutice lichide, mai mult sau mai putin vscoase, constituite dintr-un sistem dispers, format din doua faze lichide nemiscibile, realizat cu ajutorul unor emulgatori si destinate administrarii interne sau externe.
Sunt sisteme disperse microeterogene, n care diamentrul picaturilor de lichid dispersat, n general, este cuprins ntre 0,5 si 50 m, deci particulele sunt vizibile la microscopul obisnuit.

Termenul de emulsie deriva de la verbul latin "molgo, ere" - a mulge si se foloseste n domeniul farmaceutic ncepnd din sec. al XVII-lea denumind astfel toate lichidele medicamentoase cu aspect laptos. Fundamentarea stiintifica a teoriei emulsionarii si a explicarii fenomenelor care stau la baza formarii emulsiilor a nceput abia n a doua parte a secolului trecut. n anul 1990 Ostwald da prima explicatie stiintifica a formarii emulsiilor, facnd diferenta, ntre emulsiile de tip U/A (ulei dispersat n apa) si cele A/U (apa dispersata n ulei). n practica farmaceutica emulsiile prezinta urmatoarele avantaje: asigura administrarea concomitenta, precisa a doua lichide nemiscibile; prin emulsionare se poate masca gustul neplacut al unor medicamente si se poate facilita administrarea unor substante medicamentoase vscoase; emulsionarea poate sa dirijeze absorbtia medicamentelor asigurnd o absorbtie mai rapida, mai perfecta.

Emulsiile sunt oficinale n majoritatea farmacopeelor, nsa n unele farmacopee se dau numai ndrumari generale pentru prepararea si controlul lor. n F.R. X exista o singura monografie - Emulsiones - n care sunt cuprinse att emulsiile de uz intern, ct si cele de uz extern, si anume linimente. F.R. X precizeaza ca: "emulsiile n compozitia carora intra sapunuri sau alte substante

cu actiune emolienta, analgezica sau revolsiva si care sunt destinate aplicarii pe piele se numesc linimente". Clasificare: 1. Dupa numarul partilor componente pot fi: emulsii propriu-zise (3 parti principale); pseudo- sau cvasiemulsii (2 parti principale - fara emulgator). La cvasiemulsii contopirea picaturilor dispersate este mpiedicata de vscozitatea mare a fazei continue.

2. Dupa compozitie pot fi: emulsii ulei n apa (U/A): uleiul este dispersat n apa sau alt lichid hidrofil. Se ntrebuinteaza mai ales intern si pot fi diluate cu apa. Emulsiile de uz intern sunt numai de tip U/A; emulsii apa n ulei (A/U): un lichid hidrofil este dispersat ntr-un lichid lipofil. Se utilizeaza extern si poate fi diluat cu ulei.

Pe lnga aceste doua tipuri principale de emulsii exista si emulsii complexe (multiple), de exemplu: emulsii A/U/A, la care faza interna este deja o emulsie de tip A/U. 3. Dupa provenienta pot fi: naturale (laptele, latexul diferitelor plante); artificiale (emulsii farmaceutice).

CAPITOLUL II
Formularea emulsiilor Emulsiile sunt compuse din trei parti principale: faza dispersa, dispersata, interna, discontinua (emulgendum); faza dispersanta, mediu de dispersie, faza externa, faza continua (vehiculum); agentul de emulsie, agent de dispersie, emulgator (emulgens).

Fiecare faza poate fi formata dintr-un amestec de lichide miscibile, iar emulgatorul poate fi constituit dintr-un amestec de emul 21421d320v gatori sau pe lnga emulgatori exista si agenti de vscozitate (pseudoemulgatori) sau alte substante auxiliare (conservanti, stabilizanti, aromatizanti, edulcoranti). EMULGATORII Rolul si modul de actiune al emulgatorilor Dispersarea mecanica a uleiului n apa sub forma de sfere mici n cazul prepararii unei emulsii necesita o cheltuiala de energie pentru a nfrnge fortele de coeziune dintre moleculele uleiului. Cu ct energia va fi mai mare, dispersarea va fi mai avansata. Dupa un anumit timp nsa, sferele vor cauta sa revina la starea initiala, se vor contopi, aglomera si fazele se vor separa. Daca se adauga un emulgator (de ex. O cantitate mica de sapun), emulsionarea se realizeaza mult mai usor si separarea intervine mult mai ncet. Acest lucru se explica prin faptul ca cele doua lichide nemiscibile poseda tensiuni superficiale diferite. Emulgatorul are rolul de a reduce tensiunea superficiala dintre cele doua faze lichide, usurnd dispersarea. Concentrndu-se la interfaza, emulgatorul formeaza un strat monomolecular n jurul particulelor dispersate protejndu-le de contopire. Emulgatorul mai actioneaza si prin ncarcatura sa electrica. De exemplu, anionii care se formeaza la dizolvarea n apa a unor emulgatori de tipul sapunurilor alcaline, continnd restul de acid gras cu caracter lipofil si formeaza un nvelis n jurul particulelor de ulei. Astfel particulele de ulei dispersate devin electronegative si ramn dispersate datorita respingerii electrostatice. Emulgatorii maresc ntr-o oarecare masura si vscozitatea mediului, astfel mobilitatea particulelor devine mai scazuta, apropierea si contopirea picaturilor este ngreunata. Rolul emulgatorului este deci: de a usura dispersarea fazei interne n cea externa; de a stabiliza emulsia.

Actiunea emulgatorilor se realizeaza prin: reducerea tensiunii interfaciale (se usureaza dispersarea); formarea unui strat n jurul particulelor (inhiba tendinta particulelor mici de a se contopi); conferirea unei sarcini electrice a particulelor dispersate;

marirea vscozitatii mediului.

Clasificarea emulgatorilor Poate fi facuta dupa mai multe criterii: 1. Dupa caracter pot fi: emulgatori hidrofili U/A; emulgatori lipofili A/U;

2. Dupa modul de folosire pot fi: emulgatori de uz intern; emulgatori de uz extern; emulgatori de uz parenteral;

3. Pe baza sarcinilor electrice pot fi: emulgatori anionactivi; emulgatori cationactivi;

4. Dupa provenienta pot fi: emulgatori naturali (de origine vegetala sau animala); emulgatori sintetici si semisintetici;

5. n functie de structura si proprietati fizico-chimice pot fi: emulgatori propriu-zisi (emulgatori solubili); emulgatori sub forma de pulberi fine insolubile; pseudoemulgatori (agenti de vscozitate, stabilizanti).

Modul de comportare a trei grupe de emulgatori Emulgatorii propriu-zisi (agenti tensioactivi)

Sunt substante organice, care contin n molecula lor att grupari hidrofile ct si lipofile. Datorita acestui caracter amfifil, sunt substante tensioactive, scad tensiunea superficiala. Gruparea sau gruparile lipofile ale acestor substante sunt formate din lanturi parafinice, cicluri aromatice sau hidroaromatice. Gruparile hidrofile, care pot disocia n ioni (emulgatori ionogeni) sau nu (emulgatori neionogeni) constau din grupari ca: hidroxil, carboxi, sulfat, sulfonat, nitro, amino. Multi emulgatori sintetici sunt esteri sau eteri ai acizilor grasi, respectiv al alcoolilor superiori. Aceste substante, n amestec de lichide nemiscibile se concentreaza la interfaza si gruparile se orienteaza conform afinitatii lor. Datorita acestei concentrari la interfaza, tensiunea interfaciala se reduce. Daca proprietatile hidrofile domina, este un emulgator de tip U/A. Daca proprietatile lipofile sunt dominante, avem de a face cu un emulgator de tip A/U. Capacitatea emulgatorului de a da emulsii A/U sau U/A depinde deci de raportul dintre gruparile hidrofile si hidrofobe ale moleculei. Daca cele hidrofobe predomina va fi solubil n ulei si se va comporta ca un emulgator de tip A/U. Daca cele hidrofile au pondere mai mare, se va dizolva n apa si se va comporta ca un emulgator de tip U/A. Aceasta comportare a emulgatorilor se reflecta n legea lui Bancroft, care precizeaza: "dintre cele doua faze nemiscibile, n cazul emulsionarii, aceea va fi faza externa (continua) n care este solubil sau mai solubil emulgatorul". Pentru caracterizarea proprietatilor hidrofil-lipofile ale emulgatorilor se utilizeaza indicele HLB (Hydrophyle - Lipophyle - Balance), care reprezinta raportul ponderii partii hidrofile si lipofile a moleculei. Acesti indici, propusi de Griffin pentru caracterizarea agentilor tensioactivi neionogeni, au valori ntre 1 20. Cu ct indicele HLB este mai mare cu att caracterul hidrofil al moleculei este mai pronuntat. Sistemul HLB nu se poate aplica la tensidele ionogene, care disociind n apa devin mai hidrofile dect ar rezulta din procentul de greutate al gruparilor hidrofile raportat la gruparile lipofile. Emulgatori sub forma de pulberi fine Sunt substante insolubile, care dispersate coloidal n faza apoasa (substante cu caracter hidrofil) sau n faza uleioasa (emulgatori lipofili) asigura o stabilitate mai buna emulsiilor. Se considera ca aceste pulberi foarte fine se concentreaza la interfaza apa/ulei formnd o a treia faza sub forma de pelicula, care se va ncovoia n jurul picaturilor de apa sau ulei, n functie de afinitatea

mai mare fata de ulei (primul caz) formnd emulsii A/U, sau daca are caracter hidrofil, picaturile de ulei vor fi nconjurate de aceste pelicule. Ca emulgatori hidrofili se utilizeaza bentonita, aerosilul, iar ca substante care stabilizeaza emulsiile de tipul A/U se folosesc grafitul, carbunele anumal, pigmentii de anilina.

Pseudoemulgatori sau cvasiemulgatori numiti si "stabilizatori" Sunt substante coloidale, care prin marimea vscozitatii mediului de dispersie contribuie la stabilizarea emulsiilor. Pot fi substante organice macromoleculare (mucilagii naturale sau sintetice, semisintetice) sau pulberi coloidale anorganice. Emulgatori utilizati n practica farmaceutica 1. Emulgatori naturali (tab. nr. 1); 2. Emulgatori sintetici si semisintetici. Acestia pot fi: a) Emulgatori ionogeni (tab. nr. 2); b) Emulgatori neionogeni (tab. nr. 3); c) Pseudoemulgatori. Tab. nr. 1. Emulgatori naturali Emulgatorul 1 Guma arabica Tipul Caracteristici emulgatorului 2 3 U/A, intern - se foloseste sub forma de pulbere sau mucilag n cantitati de 50% fata de ulei; - are caracter slab anionic; - are reactie acida, datorita acidului galacturonic din compozitia macromoleculei de acid poliarabinic;

- este stabilita n limite de pH 2 - 10; - se poate asocia cu tragacanta pna la 5%, cu sapunuri de sodiu, potasiu, amoniu, cantitati mari de alcool. - n apa rece se hidrateaza, se umfla, prin ncalzire se transforma ntr-o solutie coloidala; - la pH = 3 - 5 se comporta ca emulgator propriu-zis, la pH = 8 ca pseudoemulgator; - se cunosc doua sorturi: Pharmagel "A" obtinut prin hidroliza acida si Pharmagel "B" prin hidroliza alcalina. - se ntrebuinteaza mai rar fiind usor alterabil; - un galbenus poate emulsiona 15 g ulei gras; - se adauga conservanti: acid benzoic 0,4%, benzoat de sodiu 1%, alcool 5 - 10% - este emulgatorul laptelui; - cazeina pulverizata se amesteca cu apa si se lasa la mbibat. - are caracter amfion (ion bipolar): - emulsiile de uleiuri vegetale sau animale preparate cu lecitina sunt mai stabile dect emulsiile de uleiuri minerale; Saponine U/A, extern - pot fi administrate si parenteral. - sunt agenti tensioactivi puternici; - se ntrebuinteaza sub forma de tincturi; Colesterolul si derivatii Acizii biliari (acid taurocolic si acid glicocolic) Lanolina A/U, extern U/A, extern - prin agitare produc o spuma stabila. - sunt neionogeni; - se ntrebuinteaza n cantitate de 1 - 5% - se utilizeaza sub forma de saruri de sodiu; - actioneaza ca agenti tensioactivi puternici, formnd un film coerent n jurul picaturilor de ulei. - contine esteri ai acizilor grasi cu alcooli

Gelatina

U/A, intern

Galbenusul de ou

U/A, intern

Cazeina Lecitina

U/A, intern U/A si A/U

A/U, extern

Tragacanta

U/A, intern, extern

superiori; - se ntrebuinteaza n creme si unguente. - ca pseudoemulgator; - peste 5% se gelifica; - se foloseste mai mult sub forma de mucilag, obtinnd emulsii stabile ntre pH 4 - 7. - ca pseudoemulgator; - se ntrebuinteaza n concentratie de 1 - 3%; - electrolitii n concentratii mari i scad vscozitatea;

Agar - agar

U/A, intern

Alginat sodiu

de

U/A

- alcoolul n concentratie de 50% l precipita. - ca pseudoemulgator; - se foloseste n concentratie 1 - 2%; - se gelifica cu ioni de calciu.

Tab. nr. 2. Emulgatori ionogeni Tipul emulgatorului ionogen 1 Emulgatori anionactivi Structura Emulgatorul chimica a emulgatorulu i 2 3 Sapunuri Sapunuri alcaline Caracteristici

4 - sunt saruri de sodiu, potasiu sau amoniu ale acizilor grasi (acid lauric, palmitic, linolic, linolenic, oleic, stearinic); sunt emulgatori de tip U/A;

- se folosesc mai mult extern; - pot fi folosite ca atare sau preparate "extempore" prin amestecarea uleiului cu solutii de hidroxizi; - au pH alcalin, sunt incompatibile cu multe substante; incompatibilitat e cu ionii de calciu, megneziu si metale grele, cu acizi si cu electroliti.. - sunt sarurile metalelor bi- si polivalente (Ca, Mg, Pb, Al) cu acizi grasi; sunt emulgatori de tip A/U; - sunt stabile fata de acizi. - sunt sapunuri de amine, formate prin nlocuirea hidrogenului din

Sapunurile metalice

Sapunurile organice

molecula amoniacului cu grupari organice (de ex. Trietanolamina), care au proprietatea de a forma sapunuri organice cu acizii grasi (acid oleic, acid stearic); sunt emulgatori de tip U/A; nu sunt salefiate si nu se descompun n prezenta electrolitilor; - avantajul lor ca sunt mai putin bazice dect sapunurile alcaline. Laurilsulfat de sodiu, - este o pulbere Dodecilsulfar de care irita sodiu, Texapon puternic - F.R. X (Natrii mucoasele; laurylsulfas) formeaza emulsii de tip U/A; se ntrebuinteaza mai mult extern, dar pna la 1% se poate si intern.

Sulfati ai alcoolilor superiori si sarurilor lor

Cetilsulfat de sodiu

- asemanator cu laurilsulfat de Cetilstearil - sulfat de sodiu, dar sodiu solutiile apoase sunt tulburi; - F.R. X (Natrii cetylstearyl -sulfas este un amestec din parti aproximativ egale de cetilsulfat de sodiu si stearilsulfat de sodiu; n apa formeaza o solutie coloidala tulbure; intra n compozitia emulgatorului complex "Alcoholum cetylstearylicum emulsificans" (F.R. X); - emulgator de tip U/A. Dioctilsulfosuccinatu - este o masa ai l de sodiu (Aerosol ceroasa, solubila OT, Manoxol OT) n apa 1:70, cu proprietati tensioactive energice.

Derivati sulfonati alcoolilor superiori

Emulgatori cationactivi

Sapunuri inverse

Clorura de - are actiune benzalconiu, antiseptica Zephirol - F.R. X pronuntata si (Benzalkonii proprietati chloridum) tensioactive remarcabile; este un emulgator de tip U/A; este incompatibil cu salicilati, saruri de metale grele, azotati. Bromura de - n solutie de cetilpiridiniu, 10% se Bromocet, Cetazolin foloseste ca dezin fectant extern cu proprietati tensioactive puternice. Bromura de - este un agent cetiltrimetilamoniu dezinfectant; Cetrimid - se utilizeaza mai rar.

Tab. nr. 3. Emulgatori neionogeni

Structura chimica al emulgatorului 1 A lcoolii superiori Emulgatorul 2 Alcool lauric Caracteristici 3 - substanta de culoare alba, solida, se lichefiaza la aer; - emulgator de tip A/U.

Alcool cetilic

- lamele albe, insolubile n apa, solubile n solventi organici; - este un emulgator de tip A/U;

- se asociaza cu emulgatori mai puternici U/A formnd emulgatori complecsi. Alcool cetilstearilic - - este un amestec de alcooli F.R.X (Alcoholum grasi superiori saturati n care cetylstearylicum) predomina alcoolul stearilic si alcoolul cetilic n proportie de 1:1; - se prezinta ca o masa sau lamele albe, cu aspect cristalin, onctuoase la pipait, cu miros alb caracteristic; - insolubil n apa, usor solubil n eter, benzen, cloroform, eter de petrol. Monosteart de glicerina - este un emulgator de tip A/U. Tegin: 76% stearat de - emulgator de tip U/A. gliceril, 4,4% stearat de sodiu, acid stearic Stearat de - este un emulgator de tip U/A. propilenglicol, Nonex, monolen Span-uri (20 - acid - sunt emulgatori de tip A/U. lauric, 40 - acid palmitic, 65 - acid tristearic, 80 - acid oleic, 85 - acid trioleic) Tween-uri, Polisorbati, - sunt emulgatori de tip U/A; Crill, Sorboxeteni (20acid lauric, 40-acid - sunt solubili n apa si alcool; palmitic, 60-acid stearic, 80- acid oleic), Tween - nu se dizolva n grasimi, ulei 80 (Polysorbatum 80) - de parafina; F.R. X - au gust neplacut. Myrj (45-cu 8 grupe de - sunt emulgatori de tip U/A. oxid de etilen, 49-cu 20

Esteri partiali glicerinei

ai

Esteri ai propilenglicolului Esteri ai sorbitanului cu acizi grasi Esteri ai sorbitanului cu acizi grasi, esterificati cu polietilenglicoli (eteri polietilenglicolici ai spanurilor) Esteri ai polietilengliolilor cu

acid stearic

Eteri ai polietilenglicolilor cu alcooli superiori Eteri ai alcoolului cetilic sau cetostearilic cu polietilenglicoli Eteri sau esteri ai polietilenglicolurilor cu alcoli superiori Cremophor A solid (eter sau cu gliceride al alcoolului stearilic cu PEG);

grupe de oxid de etilen, 51-cu 30 grupe de oxid de etilen, 52-cu 40 grupe de oxid de etilen, 53- cu 50 grupe de oxid de etilen, 59-cu 60 grupe de oxid de etilen) Brij (30- eter lauric, 52eter cetilic, 72- eter stearilic) Cetomacrogol 1.000 (eterul cetilic al polietilenglicolului 1.000) Cremophor EL (ulei de ricin polietoxilat);

- sunt emulgatori de tip U/A. - este o masa onctuoasa, cu aspect de ceara, solubil n apa. - sunt emulgatori de tip U/A.

Cremophor A lichid (eterul oleic al polietilenglicolului) Eteri Tagat S - sunt emulgatori de tip U/A; polietilenglicolici ai (polietilengliceril- sunt lichide vscoase, esterilor partiali ai monostearat); hidrosolubile. glicerinei Tagat O (polietilenglicerilmonooleat); Tagat L (polietilenglicerilmonolaurat); Esteri ai acizilor Monolaurat de zaharoza grasi cu zaharoza (U/A); Distearat de zaharoza (A/U). Pseudoemulgatori sintetici si semisintetici
Produsele incluse n aceasta categorie de substante auxiliare influenteaza putin tensiunea superficiala, stabiliznd emulsiile prin marirea vscozitatii celor deja formate. nsa

nu exista o delimitare neta ntre emulgatorii propriu-zisi si pseudoemulgatori. Una si aceeasi substanta n anumite conditii se comporta ca emulgator, n alte conditii numai ca agent de vscozitate (de exemplu gelatina, Carbopolii).

Astfel de pseudoemulgatori pot fi considerati: metilceluloza; hidroxiceluloza; carboximetilceluloza sodica; alcoolul polivinilic; polivinilpirolidona; polimeri de carboxivinil (Carbopolii).

CAPITOLUL III
Prepararea emulsiilor Prepararea emulsiilor se poate realiza prin procedee diferite: - metoda "continentala" sau metoda gumei uscate. Este metoda prevazuta de F.R. X pentru prepararea emulsiei uleioase (Emulsio oleosa): se amesteca n mojar 10 parti de ulei de floarea-soarelui cu 5 parti de guma arabica dezenzimata, pulverizata la care se adauga o cantitate determinata din faza continua (7,5 apa distilata) pentru obtinerea emulsiei primare. Emulsia primara are un aspect alb si la triturare da un sunet caracteristic. La aceasta emulsie primara se adauga treptat, n mici portiuni restul fazei continue (apa distilata pna la 100 g). Acest procedeu este numit si metoda "4 - 2 - 3" pa baza raportului ntre ulei - emulgator - apa, necesar obtinerii emulsiei primare. Este una dintre cele mai expeditive metode de preparare a emulsiilor de tip U/A, la nivelul farmaciei; - metoda "engleza" sau metoda gumei umede. Proportiile componentilor sunt aceleasi ca si la metoda continentala. Aceasta metoda este metoda generala de preparare a emulsiilor prevazuta de F.R. X: emulgatorul se dizolva n faza externa si n aceasta se adauga sub agitare continua uleiul, iar dupa dispersarea uleiului se adauga treptat restul de apa prescrisa. n fiecare dintre cele doua faze se pot dizolva unul sau mai multe substante active. Aceasta metoda se aplica mai ales pentru prepararea emulsiilor cu oleorezine, balsamuri si este folosita n mod curent n industrie, unde dupa formarea unei dispersii grosiere, emulsia se trece n aparate speciale, care asigura o emulsionare fina;

- metoda borcanului. Dup aceasta metoda o parte din guma arabica fin pulverizata se introduce ntr-o sticla uscata si se agita puternic cu 2 parti de ulei, pna la perfecta omogenizare, apoi se adauga deodata 1,5 parti apa agitndu-se sticla cu o miscare circulara. Dupa formarea emulsiei primare se adauga restul apei n portiuni mici sub continua agitare. Metoda este expeditiva nsa emulsiile nu sunt destul de stabile; - metoda seringii. Se amesteca guma cu uleiul, apoi cu apa, amestecul se trage ntr-o seringa si se evacueaza. Aceasta operatie se repeta de 7-8 ori. Metoda este aplicata la prepararea unor cantitati mici de emulsie; - metoda solventului comun. Consta n dizolvarea fazei care trebuie emulsionata mpreuna cu emulgatorul, ntr-un solvent comun ambelor substante. O conditie a prepararii este ca solventul sa fie miscibil si cu faza a doua. Aceasta conditie face ca domeniul de aplicare sa fie destul de restrns (de exemplu: ulei de ricin + lecitina, se dizolva ambele n alcool, apoi se dilueaza cu apa). - metoda cu ultrasunete. n ultimul timp si ultrasunetele se folosesc cu rezultate bune pentru prepararea emulsiilor. - metoda maionezei. Aceasta metoda inspirata din bucatarie, se aplica exclusiv pentru prepararea emulsiilor U/A. Emulgatorul, de obicei un tensioactiv, se dizolva n apa si apoi se adauga treptat sub agitare uleiul. Pentru o mai mare stabilitate obtinuta se trece printr-un omogenizator.

CAPITOLUL IV
Ustensile, aparate de emulsionat Aparate folosite la nivel de farmacie Pentru prepararea emulsiilor n farmacie se folosesc n general mojare cu dimensiuni corespunzatoare: ele trebuie sa fie de 2 - 3 ori mai mari dect volumul emulsiei. Reusita emulsionarii depinde si de forma mojarului si a pistilului. Sunt preferate mojare cu peretii mai nalti si cu asperitati, iar pistilul sa asigure o suprafata ct mai mare de contact cu peretele acestuia. Un aparat mic de emulsionat manual este aparatul Gann, compus dintr-un cilindru orizontal, o plnie de alimentare si un piston care forteaza lichidul sa treaca prin spatiul foarte ngust. Etansarea la cilindru se face cu o garnitura de cauciuc. Se utilizeaza cu rezultate bune agitatoarele de bucatarie (tip Mixer),

care prin turatia mare a paletei aparatului asigura un grad de dispersie naintat ntr-un timp scurt. Aparate folosite n industrie n industrie se ntrebuinteaza diferite tipuri de masini, care dupa modul cum lucreaza ar putea fi mpartite n: masini de emulsionat (servesc la o dispersare mai grosiera); masini de omogenizat (care realizeaza o dispersare foarte fina).

La prepararea industriala a emulsiilor, indiferent de tipul aparatului folosit, emulgatorul se dizolva ntotdeauna n prealabil n faza externa. n masinile de emulsionat, prin dispozitive speciale de agitare, picaturile sunt dispersate n picaturi din ce n ce mai mici. Spre deosebire de solide, substantele lichide prezinta n timpul dispersarii lor si fenomenul de contopire a picaturilor mici n picaturi mai mari, proces favorizat dupa un timp chiar de agitarea mecanica. n aceste masini, prin agitare se ajunge la o stare de echilibru, n care numarul picaturilor dispersate n unitate de timp este egala cu numarul picaturilor care se contopesc n picaturi mari. S-a stabilit experimental ca fiecare tip de aparat de emulsionare are un optim de viteza si de durata de emulsionare, dependent de componentele emulsiei care se prepara. Peste si sub acest otim, emulsiile realizate sunt mai putin dispersate. De asemenea s-a stabilit ca se obtin rezultate mai bune daca se alterneaza perioade de agitare cu perioade de repaus. Aceste observatii sunt valabile numai pentru masinile de emulsionat care lucreaza prin agitare. Daca masinile au si un efect de pulverizare si forfecare, ca si omogenizatoarele care lucreaza pe principiul macinarii, efectul de emulsionare creste n functie de durata de actiune a masinii asupra amestecului. Prepararea emulsiilor n masini presupune realizarea nti a unei emulsii grosiere, care se realizeaza prin amestecarea componentilor n: masini cu agitare planetara; malaxoare orizontale, constituite din material antiacid si prevazute cu 2 palete de amestecare n foma de "Z", care se rotesc n sens contrar; malaxoare, agitatoare verticale, care pot fi de diferite modele.

Un astfel de aparat de emulsionare consta din doua tobe cilindrice, toba exterioara servind ca manta de racire sau ncalzire, iar cea interioara, ca vas de emulsionare. Un ax orizontal, pe care sunt montate discurile de amestecare, se roteste n ioteriorul tobei cu o viteza mare. Discurile alterneaza cu sicane fixe. Att discurile mobile, ct si sicanele fixe sunt prevazute cu perforatii care permit naintarea amestecului si ajuta emulsionarea. Amestecul de emulsionat este introdus printr-o conducta de alimentare, situata la una din partile superioare, iar emulsia se scurge pe la extremitatea opusa, n partea inferioara. Turboextractoarele, pe lnga procesul de agitare a amestecului, realizeaza si actiune de lovire si forfecare (omogenizare) astfel nct efectul lor se apropie de cel al morilor coloidale. Sunt constituite dintr-un rotor, care nvrte cu o turatie mare ntr-o camera de emulsionare. Lichidele amestecate grosier se introduc ntr-un rezervor, din care trec n camera de emulsionare, apoi n al doilea rezervor, de aici n primul rezervor si operatia se repeta. Actioneaza att ca masini de emulsionat ct si de omogenizat. O serie de masini de emulsionare functioneaza pe principiul de presare a lichidului prin duze fine. n acestea emulsia grosiera este silita sa strabata un numar de spatii conice si cilindrice nguste ntre camera de emulsionare si o serie de inele suprapuse, care formeaza corpul de presare. Spatiul pe care-l strabate lichidul poate fi reglat cu un surub. Omogenizarea se realizeaza mai usor daca faza de dispersat se introduce n fir subtire n faza continua adica daca se preseaza n aceasta prin duze fine; n acest caz se realizeaza o pulverizare directa de lichid n lichid. Pulverizarea se poate face si prin intermediul unor discuri, care se rotesc ntr-o carcasa, n care se introduc cele doua lichide sub presiune puternica. n acest caz cele doua faze se ntlnesc sub forma de ceata fina si se amesteca, cu formare de emulsie. Morile coloidale: emulsia grosiera este presata ntre doua discuri sau inele de macinare, asezate fata n fata. Turatia nalta a discurilor, respectiv forta centrifuga, arunca emulsia catre marginile discurilor, unde se omogenizeaza. Distanta dintre discuri este de 0,025 - 0,5 mm si este reglabila. La unele mori coloidale, unul dintre discuri este mobil si altul fix, de exemplu la moara Premier, la altele ambele discuri sunt mobile, avnd o turatie n sens contrar de pna la 3.500 - 7.000 de rotatii pe minut. Lichidul (emulsia grosiera) se introduce n aceste aparate sub presiune.

n ultima vreme se folosesc si ultrasunetele pentru obtinerea emulsiilor. Ultrasunetele pot fi produse prin procedee electrice sau mecanice. Generatoarele de ultrasunete pe cale electrica se bazeaza pe proprietatea "piezoelectrica" a unor cristale: aceste cristale (de exemplu cristale de cuart) se contracta si se dilata ntr-un cmp electric. Sub actiunea curentului electric alternativ, aceste cristale produc oscilatii puternice care genereaza ultrasunete care pot fi transmise printro baie de ulei (deci cristalul vibreaza n baia de ulei) amestecului de lichide nemiscibile de emulsionat, aflat ntr-un vas special, cufundat n baia de ulei. Aparatele care emit ultrasunete prin procedee mecanice functioneaza pe principiul "fluierului lichid" al lui Pohlmann: lichidul de emulsionat (uleiul) este introdus sub forma unui jet puternic la o presiune de 10 - 15 atm. Pe suprafata unei lame metalice care vibreaza la frecventa ei de rezonanta de 30 - 40 kHz si care este cufundata n apa. n urma acestor vibratii, lichidul introdus este fin emulsionat. Actiunea de emulsionare se datoreaza n primul rnd fenomenului de "cavitatie" produs n lichid de ultrasunete si a formarii undelor capilare de suprafata. Datorita vibratiilor cu o frecventa foarte mare se formeaza diferente de presiune care apar foarte rapid si care nu pot fi urmarite de lichid (nu pot fi compensate de fortele de coeziune moleculara), apar rarefieri, cavitati n lichid, cu o scurta durata, care se distrug sub actiunea fortelor exterioare, punndu-se n libertate o energie mare. n primul rnd aceste socuri hidraulice ce apar n urma disparitiei acestor cavitati, produc emulsionarea lichidului. Stabilirea emulsiilor Cerinta cea mai importanta pe care trebuie sa o ndeplineasca emulsiile este aceea de a fi stabile. Practic, prin stabilitate ntelegem mentinerea neschimbata a gradului de dispersie si a dispersarii omogene a particulelor faze interne n faza externa, respectiv mentinerea aspectului initial al preparatului. n urma unei emulsionari necorespunzatoare, sau datorita unor factori externi, n emulsii pot surveni urmatoarele modificari: - fenomenul de smntnire (ecremare), apare n urma tendintei de separare a fazei disperse la suprafata emulsiei, datorita densitatii scazute a particulelor disperse. Este un fenomen reversibil; - descompunerea (spargerea, cracarea) emulsiilor survine atunci cnd particulele fiecarei faze se reunesc si lichidul va contine doua straturi distincte. Acest proces este ireversibil;

- inversarea fazelor emulsiilor. n practica farmaceutica se ntmpla uneori ca n emulsii se prescriu substante medicamentoase care pot transforma tipul emulsiei. Astfel unii electroliti pe lna dezemulsionare, pot produce si inversarea fazelor ntr-o emulsie. Conditii necesare pentru a avea o emulsie stabila: faza dispersata sa aiba un grad de dispersie avansat; diferenta de densitate ntre faza interna si externa sa fie ct mai mica; faza dispersanta sa aiba o vscozitate mare; raportul celor doua faze sa fie 50:50, eventual 40:60; emulgatorul ales sa fie corespunzator (natura si proprietatile acestuia); cantitatea emulgatorului sa fie corespunzator aleasa; temperatura, pH-ul, electrolitii, actiunea microorganismelor sunt factori importanti.

CAPITOLUL V
Caractere si control. Conservare
Emulsiile sunt forme farmaceutice cu o conservabilitate redusa, de aceea la nivelul farmaciei se prepara numai la nevoie.

Datorita continutului mare n apa, emulsiile pot fi usor invadate de microorganisme, mai ales ca unii emulgatori (guma arabica, gelatina) creeaza medii corespunzatoare pentru dezvoltarea lor. Prin adaugare de conservanti se poate asigura o protectie de cteva zile cu conditia sa fie tinute la loc racoros (8 - 15 0C), n recipiente bine nchise (F.R. X). Ca substante conservante pentru emulsii de uz intern se preconizeaza acid sorbic 0,1%, acid benzoic 0,1% (au actiune antimicrobiana si antifungica numai n mediu acid), amestecuri de nipaesteri 0,1%, benzoat de sodiu 0,2%. Pentru emulsii externe un conservant potrivit este boratul fenilmercuric 0,002 - 0,005%. Se mai utilizeaza cloretona 0,5% si sapunuri de amoniu cuaternar 0,01 - 0,02%. Pentru a asigura o stabilitate chimica uleiurilor emulsionate, respectiv pentru prevenirea autooxidarii uleiurilor, se pot adauga fazei uleioase antioxidanti ca -tocoferol, acid nordihidroguaiaretic, hidrochinona, butilhidroxianisol, esteri ai acidului galic (progaline).

n vederea asigurarii unei dozari precise nainte de ntrebuintare emulsiile se agita pentru reomogenizare, motiv pentru care F.R. X indica eliberarea a etichetei "A se agita nainte de folosire!". Controlul emulsiilor Metode de control prevazute de F.R. X: aspectul: emulsiile au aspect laptos si omogen. Culoarea, mirosul si gustul sunt caracteristice componentelor. Diluate cu faza externa, n proportie de 1:10 emulsiile trebuie sa ramna omogene (examinare cu lupa 4,5x); masa totala de recipient; dozare.

Alte metode de control al emulsiilor: determinarea tipului de emulsie prin metoda colorarii, metoda diluarii, metoda conductibilitatii electrice; determinarea tipului de dezemulsionare; determinarea dimensiunii particulelor; determinarea stabilitatii emulsiilor (prin centrifugare).