Sunteți pe pagina 1din 4

Autotehnic Din dragoste pentru Automobil TAGS consum de combustibil, NEDC

Cum se calculeaza consumul de combustibil declarat de constructorii de automobile


September 11, 2013 Rolul acestui post este sa raspunda la urmatoarea intrebare, care am observat ca nedumereste pe foarte multa lume: De ce consumul de combustibil declarat de constructor difera de cel real si cum se calculeaza consumul de combustibil declarat ? Modalitatea de calcul a consumului de combustibil in Uniunea Europeana se face urmarind un ciclu de testare denumit MNEDC (Modified New European Driving Cicle). Acest ciclu isi propune sa reproduca cat mai bine modul de utilizare al automobilelor in Europa si este compus din 4 cicluri urbane de testare (UDC Urban Driving Cycles) si un ciclu extra-urban de testare (EUDC Extra Urban Driving Cycle). Tot prin intermediul ciclului de testare MNEDC se evalueaza si emisiile poluante emise de automobile (http://autotehnic.wordpress.com/2012/05/04/substante-poluante-emise-deautomobile/) pentru stabilirea normei de poluare. Procedura de testare Ciclul de testare se efectueaza la o temperatura ambianta intre 20 30 C (de obicei 25 C), cu motorul rece, pe un drum plat si in absenta vantului. Pentru a obtine rezultate cat mai fidele testele sunt repetat pe standuri cu role speciale care simuleaza rezistentele la inaintare pe care le intampina un automobil in timpul rularii ( rezistenta aerodinamica, inertia automobilului etc.). De asemenea procedura de testare este efectuata cu toate accesoriile autovehiculului oprite (aerul conditionat, lumini, dezaburire geamuri ).

(http://autotehnic.files.wordpress.com/2013/09/600px-new_european_driving_cycle.jpg) Ciclul european de testare al automobilelor NEDC Ciclul urban (UDC) Dureaza 195 s, se desfasoare pe o distanta teoretica de 1017 m si se repeta de 4 ori. Rezulta asadar un timp total de 780 s (13 minute) pe o distanta teoretica de 4067 m cu o viteza medie de 18,77 km/h. Dupa cum se poate observa mai sus ciclul de testare cuprinde perioade de stationare, de accelerare, de rulare constanta si decelerare incercand pe cat posibil sa simuleze circulatia unui automobil in traficul urban. Ciclul extra-urban (EUDC) Durata totala este de 400 s (6 min si 40 s), iar distanta teoretica parcursa este 6956 m cu o viteza medie de 62,6 km/h. Viteza maxima atinsa este de 120 km/h si similar cu ciclul urban cuprinde faze de stationare, accelerare, rulare cu viteza constanta si decelerare. Consumul de combustibil mixt declarat se calculeaza prin combinarea rezultatelor de consum inregistrate in urma parcurgerii celor doua cicluri. Rezulta o distanta totala teoretica parcursa de 11023 m intr-un timp de 1180 s cu o viteza medie de 33,6 km/h.

Trebuie mentionat ca mai exista si alte cicluri de testare in functie de zonele geografice de pe glob: in Statele Unite ale Americii se aplica ciclu de testare denumit FTP 75, iar in Japonia ciclul de testare denumit JC08. Pentru a raspunde la intrebarea care sta la baza acestui articol o sa vorbesc mai jos de principalii factori care influenteaza consumul de combustibil intr-o ordine prioritara: Stilul de condus un condus agresiv si cu viteza poate conduce la consumuri de combustibil de pana la 2 ori mai mari decat cele declarate. Urmariti in acest sens vitezele medii relativ reduse dupa care se calculeaza consumul. Starea tehnica a automobilulului - anumite defectiuni ale grupului moto-propulsor, gradul de uzura al motorului si modul cum sunt efectuate operatiile de intretinere influenteaza in mod semnificativ consumul de combustibil. Ex. Un filtru de aer colmatat sau slab calitativ poate conduce la o crestere a consumului de combustibil cu pana la 20%. Traseele parcurse - cirulatia intr-un oras aglomerat cu multe opriri sau rulare cu viteza redusa va creste considerabil consumul de combustibil daca ne raportam bineinteles la consumul urban declarat de constructor. Folosirea accesoriilor autovehiculului folosirea aerului conditionat, a instalatiei de dezaburire, a luminilor, folosirea stergatoarelor etc. toate conduc la o crestere mai mica sau mai mare a consumului de combustibil. Dupa cum ati vazut testarea in vederea stabilirii consumului de combustibil se face cu toate accesoriile oprite. Calitatea combustibilului - un combustibil de o calitate inferioara va duce la o crestere a consumului. Gradul de incarcare al automobilului un automobil incarcat spre sarcina maxima utila va avea un consum de combustibil considerabil mai crescut. Anotimp - iarna se va inregistra un consum de combustibil considerabil mai crescut decat vara in principal datorita temperaturilor scazute, mai ales in oras si pe trasee scurte. In functie de temperatura ambianta, strategia de control a motorului este sa se injecteze mai mult combustibil pentru a putea functiona si a ajunge la regimul termic, normal de functionare. De asemenea iarna un consum aditional de combustibil provine de la patinarea rotii (cursa in gol a rotii) pe drumurile alunecoase in special daca sunt acoperite cu zapada. Starea drumului si suprafata de rulare. - un drum prost va conduce la o rezistenta la inaintare mai mare si implicit va rezulta un consum de combsutibil crescut. Presiunea din anvelope - o presiune necorespunzatoare in anvelope ( mai scazuta) va conduce la o crestere a consumului de combustibil Aerodinamica autovehiculului nu ma refer aici la coeficientul aerodinamic constructiv, ci la modificarea aerodinamicii autovehiculului prin montarea de diferite accesorii (bare, diverse accesorii, portbagaje etc. ). care conduce bineinteles la o crestere a consumului mai ales daca se ruleaza in regim extra-urban. Factorii climatici - temperatura exterioara, vant lateral, vant frontal, umiditatea relativa a aerului, presiunea atmosferica (altitudinea). De exemplu cu scaderea presiunii atmosferice (cresterea in altitudine) concentratia de oxigen scade si chiar daca calculatorul motor aplica corectiile necesare in acest sens vom avea o crestere a consumului de combustibil datorata imbogatirii amestecului carburant. Rularea cu geamurile deschise de la o anumita viteza in sus conduce la o crestere a consumului de combustibil pentru ca se formeaza niste vartejuri de aer care vor conduce la o

rezistenta la inaintare crescuta. Asadar diferentele majore de consum de combustibil, dintre cele declarate de constructorii de automobile si cele reale, inregistrate de utilizatori se explica prin numerosii factori obiectivi care influenteaza consumul de combustibil si care nu sunt luati in considerare de ciclul de testare. Aceasta este si principala critica adusa acestui ciclu de testare, faptul ca nu poate reproduce conditiile de condus din viata reala. In viitorul mediu ciclul MNEDC se doreste a fi inlocuit de un ciclu de testare mult mai realistic insotit de procedura de testare asociata numit WLTP (World Harmonized Light Duty Test Procedure). Sursa foto: wikipedia From Generale, Uncategorized Leave a Comment Blog at WordPress.com. | The Titan Theme.

S-ar putea să vă placă și