▫ CAPITOLUL II ▫

SIMBOLISMUL
“Définir le Symbolisme, qui donc y reussirait?
Au plus peut-on essayer d’eclaircir quelque peu
le brouillard ambiant, et encore avec la volonté
de n’emettre que des idées personnelles.”1

2.1. O ATMOSFERĂ DE REVOLTĂ ŞI DE LIBERTATE

Capitularea din 1871 marchează profund şi durabil spiritualitatea franceză. Crizele
care au agitat periodic Republica au contribuit la atmosfera de confuzie şi deziluzie. Atunci
când unii scriitori, ca Barrès, vorbesc de revanşă şi de unitate natională, poeţii se închid în
turnul lor de fildeş. În anii 1890, unii vor găsi în anarhism expresia politică a revoltei lor.
Refuzând pozitivismul Parnasienilor şi al Naturaliştilor, poeţii nu cred în progres şi se
dovedesc dezinteresaţi de istorie şi stiinţe. Ei se dedică în întregime artei lor. Publicul
educat, şi cu atât mai puţin marele public, nu cunoştea noile tendinţe estetice născute din
reuniunile şi cercetările lor.
Lumea literelor este totuşi în plină schimbare. Romantismul aparţine deja istoriei :
Muset murise în 1869, Vigny în 1863 şi Lamartine în 1869 ; Hugo, marele poet naţional,
trece în lumea umbrelor în 1857. Pentru noua generatie un lucru este sigur : estetica
parnasiana este ieşita din uz. În 1891, simbolistul Gustave Kahn explică faptul că acest refuz
era inevitabil : în vreme ce “cei mai buni Parnasieni îşi întocmeau operele complete şi intrau
foarte onorabil în istorie”, tânăra generaţie acţiona pentru a face literatura să evolueze.2
În momentul în care apărea ultimul volum din “Parnasse Contemporain” (1876),
vitalitatea grupului parnasian era în plină decadenţă. La sfârşitul lui 1871, grupul “Zutist”,
compus din Verlaine, Rimbaud şi din transfugii de la parnasianism ca Mérat si d’Hervilly, au
ca principală ocupaţie parodierea romanticilor şi a parnasienilor. Câteva luni mai tarziu,

1
Verhaeren, Émile – Le Symbolisme, 1887
2
Kahn, Gustave – Enquête sur l’évolution littéraire