SECTIUNEA TEORETICA

Capitolul I
Cadrul teoretic general al problematicii suicidului
Sinu-
ciderea, ca act, conduita sau manifestare care violeaza normele societatii sau ale unui anume grup social,
se circumscrie deviantei datorita disfunctionalitatii sociale produse, amenintand echilibrul societatii.
In cadrul devierii de la
cerintele unui sistem valorico-normativ dat, comportamentul suicidar constituie doar un caz particular.
[1.] Denitii ale suicidului
Termenul de suicid a fost folosit pentru prima data in 1737 de abatele Des-
fontaine adoptat apoi de Voltaire, helvetius. Etimologic, suicidinseamna ucidere de catre sine insusi
(lat. sui = sine, caedere = ucidere). Deci, suicidul este actul de autoproducere a mortii (A. Parot).
In conduitele autoagresive distrugerea este indreptata de catre individ
asupra propriei sale persoane; forma cea mai periculoasa a acestei conduite este suicidul, ale carui deni-
tii au fost date de diversi cercetatori, ecare insistand pe aspecte specice, in functie de specializarea sa
stiintica. Criteriul prin care se recunoaste o sinucidere echivaleaza cu denirea operationala. Punctul
de non-intoarcere semnalat de Farberow nu este intotdeauna depistabil; in plus, el nu are valoare oper-
ationala concreta, ci una conceptuala. Ceea ce distinge suicidul fata de alte actiuni autodistructive este,
in special, intentionalitatea (si/sau voluntariatul), atitudinea activa sau pasiva la actul propriei morti.
Durkheim (1897) deneste suicidul
ca ind orice act de deces care rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ al victimei
insasi si al carui rezultat il cunoaste. (Se numeste sinucidere orice caz de moarte care rezulta direct sau
indirect dintr-un act poziiv sau negativ, savarsit de victima insasi, si despre care aceasta stie ce rezultat va
produce.
1
); tentativa de suicid este actul astfel denit, dar oprit inainte ca moartea sa se produca. Intentia
mortii este subliniata de sociolog imbinand constiinta nalitatii cu fatalitatea care depaseste individul;
complicitatea la propria moarte se refera atat la actiunea, cat si la inactiunea subiectului, pentru ca si
omisiunea poate considerata, in unele imprejurari, ca o alegere a mortii in situatia in care voluntariatul
este puternic si perseverent (ca de exemplu in cazul inanitiei datorate unei greve a foamei prelungite).
In Les causes du suicide, Halbwachs distinge suicidul de sacriciu considerandu-
l orice act indeplinit de victima insasi, cu intentia de a se omora si care nu este un sacriciu
1
Cazanvielh insista asupra participarii
voluntare, constiente: suicidul este pornirea voluntara spre moarte. Daca sinuciderea lenta sau partiala
poate implica inconstientul, ea ind recunoscuta si apreciata ca atare doar datorita orientarii spre autodis-
trugere, sinuciderea reala sau realizata presupune constiinta mortii sau macar asumarea acestui risc.
J. Baecher considera ca suicidul este un act uman, pe de o parte pentru ca il gasim peste tot unde
exista oameni, pe de alta parte pentru ca nu-l gasim decat la ei, act logic, act extrem, dar care reprezinta
o solutie aleasa de o inta rationala, chiar daca aceasta solutie nu este intotdeauna cea mai buna.
Esquirol, unul dintre
promotorii tezei psihiatrice asupra suicidului, sustine ca sinuciderea este intotdeauna consecinta unei
boli psihice, a ruperii echilibrului mintal. Totusi, psihiatrii nu neaga existenta suicidului numit normal.
Achile Delmas deneste suicidul ca ind actul prin care omul lucid, putand alege sa
traiasca, alege totusi moartea fara o necesitate etica, desi este de parere ca suicidul este in opozitie cu
legile naturale, el reprezentand o anomalie, avand toate caracteristicile unei manifestari patologice.
Pentru H. Ey, suicidul constituie reactia antisociala cea mai frecventa in patologia mentala,
desi comportamentul suicidar adevarat este un act in care individul isi doreste moartea pentru moarte.
Considerat ca act autoagresiv, suicidul
necesita si o denitie operational - psihologica in virtutea careia suicidul este un act uman de incetare
din viata, autoprodusa si cu intentie proprie (E. S. Shneidman, 1980)
2
. Consideram insa ca aceasta
denitie are in vedere in special suicidul denumit rational, realizat in mod deliberat si constient.
In opozitie, majoritatea psihiatrilor considera ca suicidul rational are o incidenta slaba si sustin ca
suicidul constituie expresia unei stari psihopatologice. Astfel, G. Ionescu inscrie parametrul simptomatic
in denitia pe care o da suicidului, pe care-l considera ca actul autosuprimarii existentei desfasurat intr-
un moment de tensiune afectiva sau de perturbare a constientei
3
. Considerand suicidul rational limitat
ca raspandire, autorul citat incearca o acreditare a naturii psihopatologice a fenomenului, formuland
asertiunea suicidului ca simptom si a suicidului ca incident al unei tentative suicidare demonstrative
4
De pe pozitiile medicinii
legale, V. Dragomirescu considera suicidul ca tipul particular (specic) si major, atat ca intensitate
de manifestare, cat si reectare sociala, al conduitei deviante autodistructive
5
. Fenomenul suicidar
apare drept o forma specica de comportament individual antisocial, de tip autoagresiv, supus unui
determinism si avand drept scop acceptarea voluntara - constienta si deliberata - a intreruperii cursului
vietii de catre individul care a adoptat aceasta solutie pentru rezolvarea unor conicte personale
6
.
In denitia adoptata de O.M.S., suicidul este
actul prin care un individ cauta sa se autodistruga zic, cu intentia mai mult sau mai putin autentica de
a-si pierde viata, ind constient mai mult sau mai putin de motivele sale. Intentionalitatea, cu caracterul
ei uneori mascat, care poate explicit sau nu, este montat exprimata in aceasta denitie a O.M.S. In plus,
distinctia intre motivatie si cauzalitate este, chiar daca indirect (faptul ca sinucigasul este constient mai
mult sau mai putin de motivele sale), exprimata in aceasta denitie. Esential este ca denitia O.M.S.
2
este operationala, ea ind cea care ne-a permis identicarea sinuciderii in majoritatea cazurilor din acest
studiu. Denitia impune discriminarea rolului pe care subiectul il joaca in propria moarte. In aceasta
optica, clasicarea deceselor in suicid-homicid-accident si moarte naturala (neviolenta) apare neadec-
vata, prin prisma faptului ca subiectul poate victima unei agresiuni externe sau poate juca el insusi
doua roluri: direct si constient - autolitic sau indirect -partial ori inconstient in producerea mortii sale.
Tot in cadrul O.M.S.
- Centrul pentru Studiul Parasuicidului (1989) -, tentativa de suicid a fost denita ca: un act cu efect
non-fatal in care un individ initiaza constient un comportament non-habitual, care fara interventia altora
va cauza o autoliza sau ingereaza deliberat o substanta in exces prescrisa sau recunoscuta ca dozaj ce
dauneaza si care are ca scop realizarea unor schimbari pe care persoana le doreste prin unele consecinte
zice asteptate sau existente, reale.
6

In denitie nu au fost incluse informatii privind motive specice

sau intentii pentru tentativa de suicid pentru ca din mai multe studii reiese ca majoritate persoanelor
cu astfel de tentative au avut mai multe si contradictorii motive pentru ea si doar o minoritate a avut
exclusiv dorinta de a muri.
6
Pe baza denitiei toate cazurile de autovatamare minora au fost eliminate.
Sinuciderea este actiunea premeditata de
suprimare a propriei vieti
7
; aceasta premeditare se poate opri la stadiul de intentie nerealizata (dorinta
nefaptuita sau tentativa esuata) sau poate deveni fapt implinit. Ea reprezinta suprimarea intentionata a
propriei vieti
8
, actul de autodistrugere datorita unei crize psihice puternice, pierderii oricarui sens al
existentei, dicultatilor de nedepasit
9
. Remarcam faptul ca prin sinucidere nu se urmareste atat moartea,
desintarea propriei persoane, cat fuga de viata, de modul in care se prezinta aceasta in conditiile date.
Pentru St. Lupascu, suicidul este o perturbare a homostaziei individ-
mediu ambiant, iar descoifrarea sa depinde de cat de inteligibile sunt formele sale de manifestare
10
.
Biberi considera ca
sinuciderea trebuie privita din trei perspective: biologica, psihologica si sociala, ca un act care presupune
devierea unuia dintre instinctele cele mai puternic inradacinate ale structurii biologice. Sensul ei ar
de negatie si catastrofa, intrucat ea revine la o negare a instinctului vital intr-un moment existential
resimtit de persoana ca dramatic si fara o alta iesire (suicidul ca unica solutie pentru evitarea suferintei).
Majoritatea denitiilor date suicidului scot in evidenta elementul
intentional, faptul ca persoana in mod constient isi suprima propria viata. Astfel, Gunter Kaiser (1986)
arata ca suicidul este o actiune voluntara indreptata constient spre scopul suprimarii propriei vieti.
10

Aceasta denitie scoate in evidenta elementele caracteristice suicidului (actiune voita a subiectului, starea
sau nivelul de constientizare a scopului, orientarea actiunii de distrugere catre sine in vederea suprimarii
vietii) care teoretic cel putin, poate diferentiat de alte situatii (d.ex. accident sau crima mascata).
Asadar, actualmente,
suicidul este denit ca actul uman intentional, de autoproducere a mortii. Denitia implica mai multe
conditii. Doar o devenire umana poate duce la suicid, in nal, intentia persoanei ind moartea.
10
Sinuciderea este un comportament denit ca autodistrugere
3
sau initierea oricarui act al carui rezultat asteptat de catre agentul insusi este propria sa distrugere
11
.
O alta denitie, consideram importanta, a sinuciderii a fost data de Paul
Ludwig Landsberg in Eseu despre experienta mortii: actul prin care o inta omeneasca creeaza in mod
voluntar ceea ce crede a cauza ecienta si sucienta a propriei sale morti
12
. Acest fapt se bazeaza pe
aceea ca Specia umana este singura care stie ca trebuie sa moara, si o stie numai datorita experientei
13
.
Putem
spune ca sinuciderea este o nevoie de transformare a unei situatii, ind si modelul independentei fata
de oricine si orice. Daca oamenii denesc o situatie ca ind reala atunci aceasta situatie este reala prin
consecintele denirii ei ca reala. Teorema lui W. I. Thomas in cazul sinuciderii este o explicatie valabila.
Considerandu-se pierdut ca individ odata cu pierderea doar a unuia dintre obiectivele sale si actionand
prin suicid ca si cum nu ar mai avea altceva de aparat, omul atenteaza la existenta sa. Denirea situatiei
ce duce la suicid ia in consideratie posibilitatea de a controla mediu ale celui care o face. Judecata se
indeparteaza de realitate considerand situatia ca data pentru totdeauna si nu ia in seama caracterul ei
schimbator. Sinucigasul dovedeste astfel o lacuna generala in conceptia despre viata. In plus, denind
situatia nefavorabila ca absoluta, subiectul greseste prin generalizarea experientei sale negative atat in
privinta planului individual (generalizand neadaptarea), cat si in a celui social (ignorand schimbarea).
[1.] Clasicari conceptuale in domeniul suicidologiei
De la inceputul secolului al XIX-lea, de cand a inceput studiul sistem-
atizat al conduitelor autodistructive, suicidul a fost, dupa cum am aratat mai devreme,
denit de diversi cercetatori ai fenomenului care pe langa denitiile date, au propus
si diverse clasicari ale acestuia, functie de perspectiva si de metodele de abordare
ale fenomenului, clasicand conduitele autodistructive si suicidul in diferite moduri.
Conceptul de suicid poate avea o arie mai larga decat ceea ce se intelege prin el in sens strict si ar putea
cuprinde mai multe forme de comportament uman decat am aratat anterior. Acceptiunea termenului
difera dupa cultura; problematica insasi a suicidului acopera fapte variabile, de o gravitate majora.
Aceasta extindere a sferei conceptului nu se refera numai la suicid sau la tentativa de suicid
- actul ratat de a se omora
14
- ci si la abuzul de medicamente, dependenta fata de droguri, de alcool
si de tutun, accidentele circulatiei rutiere sau accidentele in genere, in special atunci cand se produc sub
inuienta alcoolului etc. Toate acestea ar putea incluse sub denumirea de comportament autodistructiv.
Pot, de asemenea, considerate ca forme de autodistrugere sacriciul sau razboiul modern.
Putem atribui rolul de principala cauza a decesului tendintei de autodistrugere in cazul unor afectiuni
neurologice, unei ciroze a catului, unei septicemii provocata de abuzul de alcool sau de medicamente.
In majoritatea acestor cazuri, dorinta de a muri nu este exprimata ca atare, ci are o nota inconstienta.
4
Asadar, autocondamnarea la moarte include o serie de comportamente destul
de diferite, incat sfera conceptului de sinucidere difera de la un autor la altul:
-acte de suprimare brusca a propriei vieti, acte pozitive, directe, active (intoxica-
tia prin ingestie de medicamente ori de alte substante, spanzurare, aruncare de la in-
altime, aruncare inaintea vehiculelor, asxia prin inec, asxsia cu gaze, utilizarea
armelor de foc, a armelor albe ori a obiectelor dure, provocare de arsuri etc.) si
acte autodistructive negative, pasive, care pot duce la moarte in mod lent (sinucideri
cronice): negativismul alimentar, anorexia mintala, alcoolismul, toxicomaniile etc.;
-acte voluntare, intentionate, constiente (sinucideri adevarate) si
-acte involuntare, inconstiente, accidentale (pseudosinucideri, de exemplu defenestrarea unor
bolnavi, schizofreni cu halucinatii care le comanda sa fuga, in care le lipseste, intentia);
-acte in care moartea este privita ca un sfarsit total, ca un mijloc de rezolvare a unor dicultati existen-
tiale si
-acte in care moartea nu este privita ca un sfarsit total, ci ca un mod de supravi-
etuire: sacriciul de sine moral sau social, comportamentul de risc si sdare.
In sfera conceptelor de suicid si tentativa de suicid consideram ce este
nevoie sa precizam conceptele circumscrise manifestarilor suicidare si anume:
-ideea de suicid, denita ca reprezentarea in plan mental a actului suicidar, tendinta de a-l realiza;
-suicidul disimulat (travestit), care este actul suicidar mascat sub
forma unui accident din diferite ratiuni, preponderent morale;
-echivalentele suicidare, reprezentand actele degradante, inhibate, ce pot vea in unele cazuri
un caracter simbolic, si care exprima, constient sau inconstient, tendinta suicidara. Este
un suicid transpus, subliminal sau un infrasuicid. Acestea apar in plan comportamental sub
forma refuzului alimentar sau greva foamei, refuzului tratamentului, chiar in cazul unor afec-
tiuni severe, sub forma sumarii unor riscuri reale, individul avand constiinta pericolului;
-conduita suicidara, care consta in pregatirea, organizarea actului suicidar (intru-
cat fenomenul suicidat e dinamic si are o anumita evolutie, mai mult sau mai putin
indelungata in timp). Remarcam aici situatia de criza a conduitei suicidare care
este acel moment din desfasurarea ei ce corespunde cu realizarea actului suicidar.
K.A. Menninger
15
a clasicat conduitele suicidare in: sui-
cid acut, suicid cronic, suicid local sau partial, suicid organic.
Majoritatea autorilor discuta insa de variante ale conduitei suicidare:
-tentativa de suicid - in cursul careia metodele autodistruc-
tive si tendintele conservatoare proprii se opun intreruperii vietii;
5
-santajul suicidar - act demonstrativ de intentie a suprimarii propriei vieti;
-suicidul realizat - ce duce la moartea individului;
-formele minore de autoagresivitate cu caracter autodistructiv - ce vizeaza integritatea corporala, somato-
psihica, sinuciderile partiale de care discuta Menninger, in care intra automutilarile, ascetismul si
martirajul, interventiile polichirurgicale cerute de bolnavi, toxicomaniile, starile ipohondriace etc.
O parte insemnata din internarile in sectiile medicale (de urgenta si psihiatrice) au fost reprezen-
tate in ultimii ani de persoane care in mod deliberat au luat medicam,ente in doze mari ori s-au vatamat
in diferite feluri. Numai o parte dintre acestea intentioneaza sa-si ia viata, restul avand alte motive
pentru actiunile lor; unele se confrunta cu probleme sociale dicile, altele sufera de tulburari psihice.
Pentru a evalua corect acesti indivizi trebuie sa vedem care sunt diferentele inte
aceia care comit suicid (suicid realizat) si aceia care supravietuiesc dupa ce au luat o
supradoza de medicamente ori s-au autovatamat (autovatamare deliberata / tentativa de suicid)
E. Stengel a fost primul care a facut distinctia clara intre persoanele care se omorau si cele
care supravietuiau dupa un act aparent suicidar
16
. El a identicat diferentele fundamentale (cauzale,
motivationale) existente intre cele doua grupuri si a propus termenii suicid si tentativa de sui-
cid pentru a distinge cele doua forme de comportament. El a propus ca un grad de intentie
suicidara a fost esential in ambele grupuri (cei care au supravietuit nu reusisera sa moara)
17
.
In urma observatiilor a reusit ca multe din tentativele de suicid au avut loc in credinta unei
relative sigurante a subiectilor, cu constiinta, chiar si in momentul desfasurarii actului,ca vor supravietui
si vor in stare sa dezvaluie ceea ce au facut, in timo util, pentru a asigura salvarea; de aceea, intentia
suicidara nu mai este considerata esentiala in suicid. Pentru acest motiv, Kessel a inlocuit tentativa de
suicid prin autointoxicare deliberata si autolezare deliberata
18
, acesti termeni sugerand ca compor-
tamentul a fost in mod clar neaccidental, fara a indica daca dorinta de moarte a fost sau nu prezenta.
In general, in comparatie cu persoanele caisi produc vatamari si supravietuiesc, aceia care comit
suicidul sunt mai adesea barbati. Ei isi planica actul suicidar cu mare atentie, isi iau precautii pentru
a nu descoperiti si folosesc metode periculoase. Prin contrast, printre cei care isi produc o vatamare
si supravietuiesc, o parte isi realizeaza actul intr-un mod impulsiv, la vedere si care pare sa e nepericu-
los. In plus, suicidul realizat este nalizarea distrugerii intei, pe cand tentativa suicidara este in multe
cazuri doar o incercare de a atrage atentia anturajului asupra acelora implicati si a problemelor lor.
Kreitman a introdus termenul parasuicid pentru a se referi la un act nefatal
in care un individ, in mod deliberat, isi provoaca o leziune sau ingera o substanta
in exces fata de orice prescriptie sau doza terapeutica cunoscuta
19
. Observam ca ter-
menul parasuicid exclude intrebarea daca moartea a fost sau nu un rezultat dorit.
Morgan
20
a sugerat ca termenul autovatamare deliberata (DSH-
deliberate self-harm) este cel mai potrivit pentru a circumscrie atat para-
suicidul, cat si autointoxicarea deliberata si autolezarea deliberata.
6
Precizam ca distinctia intre suicid si autovatamare deliberata nu este absoluta. Ex-
ista o suprapunere importanta: unele persoane care nu au intentia sa moara decedeaza datorita
efectelor unei supradoze; altii care au intentionat sa moara sunt readusi la viata. Multi din-
tre ei au fost ambivalenti in acele momente, nesiguri daca vor sa moara sau sa traiasca.
Consideram ca nici unul dintre acesti termeni nu este satisfacator in total-
itate si optam pentru tentativa de suicid, desi ne apare evident ca nici aces-
tea doua nu sunt in mod clar separate, suprapunandu-se in mare masura.
Din diversele notiuni despre sinucidere, noi consideram adecvat con-
ceptul mai restrans utilizat de P.B.Schneider (1954) referitor la actele de au-
todistrugere globala, constient si privind moartea ca un sfarsit total
21
.
Baechler (1975)
22
a diferentiat urmatoarele tipuri de sinucideri: sinuciderile-scapare:
fuga (eliberarea de o situatie insuportabila), doliul (scaparea de sentimentul pierderii
unui element primordial), pedeapsa (ispasirea unei greseli reale ori imaginare);
sinuciderile agresive: razbunarea (pentru a provoca remuscari altor persoane), santajul (presiune
asupra altei persoane), semnal de alarma (strigat de ajutor); sinuciderile ablative (jertfa): sacri-
ciul; sinuciderile ludice (la copii): sinuciderea-joc, sinuciderea-pariu etc. Este de la sine inteles ca J.
Baechler pune in discutie toate formele de comportamente deviante cu caracter antisocial care au la
baza lor agresivitatea, e ca este vorba de o agresivitate mascata, de una directa ca manifestare sau
de o forma sublimata a agresivitatii (asa cum se poate desprinde din formele de suicid de mai sus).
In practica ne-am oprit asupra urmatoarelor tipuri de comportament suicidar:
-tentativa de sinucidere: actele ratate de sinucidere;
-sinuciderea propriu-zisa: actele reusite.
Suicidul a fost si este inca considerat de multi autori, in special psihiatri, ca ind o conduita pato-
logica. Observatiile noastre ne-au condus la supozitia rationalitatii acestui act in marea parte a cazurilor.
De aceea, consideram importanta, din acest punct de vedere, impartirea suicidului in doua grupe:
-suicidul rational, nepatologic, numit de catre unii autori si exogen, care ies in evidenta factori de ordin
conictual-relationali; factorii determinanti de ordin conictual actioneaza sub forma unei presiuni
externe asupra insului. Aceasta va duce la o schimbare a atitudinii individului fata de sistemul de valori
si de viata. El va dori sa scape de aceasta presiune. In aceasta situatie suicidul apare ca o dorinta
de schimbare, de eliberare de sub presiunea externa, moartea individului avand o valoare simbolica.
-suicidul patologic, uneori numit endogen, la baza caruia se aa, independent de conditiile ex-
terne, factori psihopatologici determinanti, care actioneaza printr-o scadere a capacitatilor de au-
toaparare a insului. Instinctul de conservare scade, ind eliberate pulsiunile autoagresive latente.
Independent de circumstantele externe, acestea duc ka schimbarea atitudinii fata de viata a per-
soanei. Este tot o dorinta de a scapa de sub presiunea morbida intropsihica, care duce la suicid.
Sensul conduitei suicidare si nalitatea ei au o specicitate pentru ecare din aceste forme de sui-
cid.
7
In ambele situatii dezechilibrul comportamental - social, psihologic - duce la restrangerea liber-
tatii vitale a individului, presiune de sub care acesta incearca sa scape prin actul suicidar. Credem ca acest
punct de vedere, aceasta interpretare este cea mai apropiata de o analiza corecta a conduitei suicidare.
Am observat ca intre cauzalitate si efect se interpune atitudinea individului, in baza careia se
desfasoara provcesul de deliberare si de decizie a actiunii nale. In ambele situatii atitudinea subiec-
tului are un caracter bivalent - de protest fata de cauze si compensator pentru individ, de eliber-
area acestuia fata de presiunea exterioara sau interioara. Considerand ca suicidul are un caracter so-
cial, Durkheim nu precizeaza natura normala sau patologica a acestuia. In functie de gradul de in-
tegrare al individului in grupul social, in colectivitate, el a descris trei tipuri de suicidari: egoist
(cand insul nu este bine integrat intr-un grup social), altruist (cand exista o integrare excesiva intr-
un grup, un atasament extrem al insului la grup, ca suicidul unuia din soti la moartea celuilalt),
anomic (legat de starea de anomie, adica o revolta impotriva disciplinei colective, o tulburare in
integrarea individului in societate)
23
; un al patrulea tip priveste forma fatalista a suicidului.
Deshaies
24
distingea intre comportamente suicidare nejusticate si justi-
cate (legitime). In a doua categorie includea sinuciderile euthanasice (pen-
tru a scapa de durere, de torturi sau de alte suferinte, inutile) si cele etice.
Tramer
25
distinge suicidul ca act autodistructiv de suicidul ca reactie de protest.
Alte doua forme, mult discutate in diverse cercetari sunt sinuciderea de abandon si sinuciderea
samsonica.
Sinuciderea de abandon este un act prin care insul reactioneaza la un abandon real, care-i face
viata insuportabila, prin intensitatea suferintelor pe care le va avea de infruntat sau prin faptul ca va silit
sa duca o existenta incompatibila cu sensul pe care el il acorda vietii. Acest tip de suicid apare ca perfect
comprehensibil. Risc crescut pentru acest tip de suicid il prezinta batranii (adesea izolati afectiv, cu
dicultati nanciare), bolnavii foarte grav sau incurabilii (sinuciderea rationala, reactie la boala, indivizii
total abandonati pe plan afectiv). Semnicatia acestui suicid este aceea de unica iesire dintr-o situatie.
Acest tip de suicid e intalnit, dupa unii autori, la peste 10% din tenta-
tivele de sinucidere. In cazul tentativelor nereusite, recidivele sunt frecvente.
Sinuciderea samsonica (razbunatoare) este un tip de suicid particular, ce ascunde dor-
inta de a pricinui prin aceasta o suferinta altcuiva sau este expresia urii si a furiei pe
care insul le nutreste fata de alte persoane, care nu pot lezate decat in acest mod
26
.
Observam ca investigarea moderna a comportamentului autodistructiv
26

vizeaza nu numai
suicidul si tentativa de suicid, dar si abuzul de medicamente, dependenta de drogyuri, acciden-
tele rutiere si alcoolismul. Desi aceste aspecte nu sunt de obicei reectate in statisticile ociale,
s-a observat interpretarea mortii ca ind datorata drogurilor, intoxicatie etilice sau ceroze hepat-
ice. Dr. B. Zento a facut o comparatie intre cresterea accidentelor rutiere si cea a sinucider-
ilor in trei state ale SUA si care sugereaza existenta unor legaturi importante intre acestea. De-
sigur, este o observatie legata de particularitatile situatiilor din statele respective, insa care nu tre-
8
buie trecuta cu vederea in investigarile care se fac la noi pentru mortile violente suspecte.
In sfera cazurilor tipice de suicid, exista o serie de cazuri atipice si anume sin-
uciderile duble sau colective
27
, cazuri de simulare a sinuciderii
28
sau de simpla disimu-
lare a actului autodistructiv
29
, cazuri de asociere a suicidului cu homicidul etc.
In incheiere as dori sa mai amintesc si asa numita sinucidere la scadenta lunga. Spun asta
gandindu-ma la cei care continua sa fumeze foarte mult, desi sunt afectati de boli in care tigara
reprezinta un pericol precum cancerul pulmonar si trebuie sa intelegem ca majoritatea fumatorilor
dau dovada de dispret in ceea ce priveste sanatatea lor, ceea ce denota o sinucidere subconstienta.
[1.] Amploarea fenomenului suicidar. Evaluari cantitative privind suicidul si tentativa de
suicid
Fenomenul autodistrugerii umane a fost prezent intotdeauna in societatea umana.
Frecventa suicidului a fost diferita: de la cateva cazuri pana la adevarate epidemii. Incurajat sau interzis
de doctrinele religioase, suicidul poate considerat un fenomen evolutiv care cunoaste niveluri diferite.
In general, suicidul este considerat ca avand o mica pondere cantitativa in comparatie cu alte cauze de
deces. Totusi, din pacate realitatea este cu totul alta, sinuciderea constituind o cauza majora a mortalitatii.
Caracterul transcultural si transtemporal al fenomenului suicidar ridica intrebarea asupra unei
eventuale rate ireductibile a suicidului si daca acest act fatal este pretul civilizatiei sau pretul vietii
30
.
O caracteristica importanta a fenomenului suicidar la scara planetara este
tendinta ascendenta; de asemenea, in microgrupurile sociale, rata sinuciderii variaza semnicativ, intr-o
oarecare masura pe sex, dar in special pe varste, profesii, categorii sociale etc.
31
Astfel, suicidul este de
trei ori mai frecvent la barbati decat la femei, de doua ori mai frecvent la varstnici decat la tineri, de
doua ori mai frecvent la cei care traiesc singuri decat la cei care sunt casatoriti, iar in randul celor care au
ramas singuri, incidenta suicidului este de patru ori mai mare la barbati decat la femei.Aceste date capata
o importanta aparte cand sunt corelate cifrele anuale cu animiti factori cu pondere sociala care apar.
Studiile statistice ale O.M.S. arata ca la un interval de un minut si jumatate o inta omeneasca
isi pune ea insasi capat vietii, ceea ce inseamna ca zilnic mor pe glob in urma sinuciderii aproximativ
o mie de oameni; se apreciaza ca in cele mai multe tari ale Europei, Americii de Nord, in Japonia si
Australia, un omnipractician intalneste o sinucidere la doi ani printre pacientii sai si un numar de 5-10
ori mai mare de tentative. Statisticile actuale reliefeaza faptul ca, in timp ce tentativele suicidare sunt mai
frecvente la femei (3-5 femei / 1 barbat), suicidul propriu-zis este mai frecvent la barbati (3-5 barbati / 1
femeie)
32
. Cea mai reprezentativa ancheta efectuata de Organizatia Mondiala a Sanatatii pe o populatie
de 400 de milioane persoane din 25 de tari, estimeaza rata anuala a suicidului la 18/100000 locuitori.
Abaterile de la aceasta medie sunt deosebit de mari, osciland, in perioada 1970-1974, intre 1,8 (Ir-
9
landa) sau 3,5 (Grecia) si 24,7 (Cehoslovacia), conform datelor Biroului Regional O.M.S. pentru Europa,
prezentate de E.M. Brooke
33
. Aceleasi mari diferente de la o tara la alta sunr redate si in alte studii
34
.
Calculele statistice germane indica pentru secolul trecut un numar de circa doua milioane de sinucigasi, in
timp ce numarul acestora pentru secolul XX este evaluat la circa zece milioane
35
. Cresterea cantitativa a
numarului se datoreaza cresterii populatiei, dar exista si alte ratiuni endogene care amplica fenomenul.
Calculand media sinuciderilor anuale pe glob reiese ca in ecare an mor prin sinucidere aproape un milion
de oameni. Avand in vedere si frecventa tentativelor, rezulta inca aproximativ 5 milioane de victime.
Interesul pe care aceasta
problema il prezinta in randul sociologilor, psihologilor, psihiatrilor, organizatiilor judiciare se explica
prin faptul ca azi suicidul reprezinta una din principalele cauze ale mortalitatii in lume, situandu-se pe
locul al patrulea printre aceste cauze, urmand bolilor cardiovasculare, cancerului si accidentelor rutiere,
iar in randul tinerilor intre 15 si 19 ani se aa pe locul al doilea, primul loc apartinand accidentelor.
De asemenea, la barbatii tineri suicidul este pe locul al treilea, urmand accidentelor si cancerului
36
.
Suicidul apare intr-o frecventa medie de 2 o/oo - dupa datele literaturii medicale - iar
tentativele de sinucidere intr-o proportie de 5/10 ori mai mare
37
. Unele studii estimeaza ca ecarei sinu-
cideri reusite ii corespund 5-6 tentative, iar altele ca sunt 6-8 sau 10 sinucideri la 15 tentative nereusite.
In Europa, sinuciderea reprezinta
a zecea cauza de deces, a doua cauza la tineri, la un suicid realizat intalnindu-se 7-10 tentative
38
.
Ultimele decenii inregistreaza o crestere a numarului sinuciderilor, mai ales la
femei, in tari ca Danemarca, Suedia, Elvetia, franta, unde suicidul ocupa locul al saselea privind cauzele
de deces; in Finlanda ocupa locul al saptelea, iar in S.U.A. si canada este a zecea cauza majora a mortii.
Studiul statistic efectuat de Institutul de neurologie si Psihiatrie din Bucuresti
estimeaza o frecventa a suicidului in tara noastra de 14/100000, annual ind aproximativ 3500 de cazuri.
In Franta, intr-o statistica efectuata pe
100 de ani
39
, se semnaleaza o continua crestere, intrerupta doar de scaderea accentuata a cifrei din timpul
razboaielor, de la 10,1 cazuri la 100000 in 1850, la 21 in 1951. Tot de aici aam ca Norvegia are 6 cazuri
la 100000 de locuitori, Italia 8,6, Anglia 11, Suedia 14,8, Austria 22,5, Franta 22,9 (in 1978), Japonia
peste 35. Desigur ca datele variaza de la an la an, dar curba sinuciderilor este peste tot in ascendenta.
Cele mai crescute rate ale suicidului
au fost raportate in Ungaria annual 4-5 mii de maghiari isi pun capat zilelor (aprox. 40 la 100000) si
fosta R.D. Germania (36 la 100000). Printre ratele cele mai scazute se aa cele din Spania (aprox. 4 la
100000) si Grecia (3 la 100000). In general, rata este mai scazuta in tarile cu religie romano-catolica.
Si in S.U.A., mortalitatea prin sinucidere este un fapt alarmant. In Philadelphia, intr-
o perioada de 5 ani, 1951-1955, au fost 742 de morti calicate drept sinucideri. Daca mai
adaugam si tentativele care, in S.U.A. sunt in medie de cinci ori numarul lor, problema prez-
inta o importanta sociala si psihologica, medicala, chiar si una economica deosebita. In
10
S.U.A., doar accidentele de automobil au o frecventa mai mare decat sinucideriole: in 1955,
in Philadelphia au fost raportate 141 de sinucideri - accidentele de automobil ind 176
40
.
Datele statistice precise despre suicid sunt greu de obtinut. Frecventa reala a sinuciderilor si
a tentativelor de sinucidere este greu de stabilit, mai ales din trei motive: cel care a efectuat o ten-
tativa nereusita nu recunoaste intentionalitatea gestului; aceasta intentionalitate nu este recunoscuta
de anturaj sau de autoritatea responsabila; prezenta disimularii la multe din cazuri, datorita acredi-
tarii sociale negative suicidul realizandu-se intr-un mod mascat, ind deseori inregistrat ca un acci-
dent. In Anglia cifrele ociale depind de verdictele exprimate in curtile de justitie; proceduri com-
parabile sunt folosite si in alte tari. Astfel de cifre sunt afectate de mai multe surse de eoare. Une-
ori nu se stie daca moartea este cauzata de suicid sau de crima. Mult mai des e dicil de decis daca
decesul a fost prin suicid sau accident. In multe cazuri de nesiguranta verdictul depinde de criterii
legale. Ca de exemplu, in Anglia exista regula ca sinuciderea trebuie dovedita prin probe; daca ex-
ista indoieli asupra verdictului, cercetarile se reiau. In alte tari sunt folosite criterii mai putin severe.
Pentru aceste motive statisticile ociale par sa subestimeze rata adevarata a suicidului.
In general, psihiatrii sustin un numar de 4 ori mai mare de suicid decat arma procurorii.
Printre persoanele ale caror decese sunt inregistrate ca accidente, multe suferisera anterior de
depresie sau dependenta de medicamente sau alcool, prezentand astfel asemanari cu cei care
au comis suicid. Din acest motiv, unii cercetatori incearca sa estimeze rata suicidului prin
adunarea cifrelor ociale pentru suicid, otravire accidentala si cauze nedeterminate
41
Incidenta
suicidului cu greu poate estimata global, printr-o evaluare asupra ansamblului populational,
stiut ind ca ratele sale sunt diferite, in functie de diferite variabile sociale si personale.
* Date statistice referitoare la tentativele de sinucidere
Dupa cum am aratat
mai devreme, numarul tentativelor de sinucidere depaseste cu mult pe cel al sinuciderilor (acte reusite).
Cresterea
recenta a incidentei tentativelor de suicid (cu 25 %) a fost conrmata de majoritatea autorilor. Incidenta
tentativelor de sinucidere este mult mai mare la populatia tanara si sexul feminin. Dupa Vidon (1982),
la sexul feminin intre a5 si 24 de ani se inregistreaza 160 de cazuri de tentative la un deces (suicid),
iar peste 65 de ani 3 cazuri de tentativa la un deces; la sexul masculin intre 15 si 24 de ani raportul
este de 25 de tentative de suicid la un deces (suicid), iar peste 65 de ani, 1,2 tentative la un deces
42
.
Unii autori arata ca cele mai multe tentative de suicid pot descrise mai mult ca o cale spre viata, nu spre
moarte
42

. Se pare ca numai intre 5 si 10% din cei care incearca sa se sinucida isi nalizeaza intentiile.
[1.] Legislatii privind sinuciderea
11
Legea penala apara viata omului ca un bun social,
ca o valoare suprema pentru existenta colectivitatii insasi, nu ca un bun individual. Concepand viata ca
o relatie sociala, nu este posibila incriminarea si sanctionarea incercarii de sinucidere. Aceasta nu este
de conceput, nu pentru ca o persoana nu ar avea dreptul sa-si ia viata, ori pentru ca sinuciderea nu ar
in contradictie cu interesele persoanei sau ca fapte nu ar de natura sa alarmeze societatea, ci pentru ca
in aceasta situatie nu poate vorba de o relatie sociala cu privire la viata. O persoana nu poate stabili
relatii sociale cu ea insasi, deci, lipseste obiectul juridic special al ocotirii penale, adica relatia sociala
care se creaza in jurul acesteia si confera semnicatie acestei valori devenita astfel o valoare sociala.
Viata, ca interes protejat de lege
se bucura de ocrotire ca relatie intre oameni, deoarece si dreptul penal se preocupa numai de raporturile
intre oameni, si intre acestia si colectivitate, si nu de actiunile, chiar imorale, pe care individul le-ar
putea comite fata de propria persoana; daca acestea nu lezeaza colectivitatea, ele n-au relevanta juridica.
Unii autori, pornind de la ideea ca sinuciderea este un drept al ecarui individ, au sustinut
ca oricine poate transmite altei persoane dreptul de a-I lua viata. In secolul trecut a aparut un curent
denumit dreptul asupra mortii care pretindea, pentru ecare individ, dreptul de a cere sa e salvat de
chinul mortii
43
. Aceasta conceptie n-a fost consacrata insa in nici o legislatie, legiuitorul manifestand
prudenta in a permite suprimarea vietii la cererea unei persoane, oricat de motivata ar o atare solutie.
Un mare grup de autori s-a situat pe o pozitie contrara celui de mai sus, considerand ca
omorul la cerere trebuie tratat in acelasi mod ca omorul obisnuit, neputandu-se accepta ideea unui drept
la sinucidere a indivizilor
44
. Amintim sub acest aspect Codul penal spaniol, francez, belgian, canadian.
Nu are importanta daca victima ar o persoana pe care o astepta o moarte apropiata si nici daca era in
situatia sa-si ridice singura viata; legea penala din Romania nu acorda nici o relevanta consimtamantului
victimei (determinarea sau inlesnirea sinuciderii reprezentand o modalitate particulara a omuciderii).
Desi, din motivele expuse mai sus, sinuciderea nu este sanction-
ata penal, mult discutata si sanctionata de lege este determinarea sau inlesnirea sinuciderii, considerata
o modalitate particulara a omuciderii. Interventia unei alte persoane in scopul declansarii crizei sau al
intretinerii formei depresive, de a accentua intensitatea ei si a ajuta trecerea la executie constituie infrac-
tiunea prevazuta in art. 179 Cod penal (doar in cazul in care sinuciderea sau incercarea de sinucidere
a avut loc). Nu intereseaza daca ideea sinuciderii a fost sugerata victimei de catre faptuitor, sau daca
aceasta idee aparuse in mintea victimei; nu intereseaza nici mijloacele prin care s-a produs determinarea.
Determinarea la sinucidere se poate realiza si prin acte (tortura, chinuri, scandaluri, batai) care
o pot duce pe victima in stare de disperare, culminand cu sinuciderea sau incercarea de sinucidere
45
.
Cel care sileste o persoana sa se sinucida savarseste
infractiunea de omor intrucat victima nu are posibilitatea sa decida in mod liber asupra actiunilor sale
46
.
Inlesnirea sinuciderii unei persoane
presupune orice actiune de sprijinire a subiectului pasiv in realizarea hotararii sale de a se sinucide.
In cazul determinarii
12
si/sau al inlesnirii, activitatea de suprimare a vietii trebuie sa e in exclusivitate opera sinucigasului
47
.
In cazul
determinarii sau inlesnirii sinuciderii trebuie sa se produca un anumit rezultat, e sinuciderea victimei,
e incercarea de sinucidere a acesteia, rezultate prevazute explicit de lege in continutul incriminarii. Este
necesar ca in actiunea de determinare/inlesnire si rezultatul produs sa existe un raport de cauzalitate
48
.
Faptuitorul trebuie sa cunoasca hotararea victimei de a se sinucide si sa
actioneze conform ei, adica sa-I inlesneasca acea hotarare prin acte concrete de aducere la indeplinire.
In forma tipica, fapta de determinare sau inlesnire
la sinucidere se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani, iar in cazul formei agravante de la 3 la 10 ani.
Actiunea penala pentru infractiunea de determinare sau inlesnire a sinuciderii se pune in miscare
din ociu. Urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de procuror, iar competenta de judecata in
prima instanta apartine tribunalului. Pentru stabilirea cauzelor mortii, este necesara constatarea medico-
legala, iar daca nu s-a facut raport medico-legal este obligatoriu efectuarea expertizei medico-legale
49
.
Legislatia medicala a tarii noastre considera depresia ca potential suicidar drept o urgenta
psihiatrica, recomandand internarea acestor pacienti in servicii specializate, chiar impotriva vointei lor
50
.
Masurile legislative sunt diferite in alte tari: in timp ce in unele se accepta libertatea individului de a
alege intre viata si moarte, in altele legea pedepseste pe cel ce nu a intervenit la timp pentru a-l salva pe
sinucigas. Exista tari in care chiar tentativa de sinucidere se pedepseste cu inchisoarea. Astfel, in Franta,
articolul 318 din codul penal pedepseste intoxicatia sau cauzarea de incapacitate voluntara cu 60-1800 de
franci si 1-5 ani inchisoare, iar daca incapacitatea depaseste 20 de zile, pedeapsa este de la 5 la 10 ani
51
.
Legislatia
engleza a considerat suicidul drept crima pana in 1961, cu toate consecintele penale rezultate din aceasta.
Facilitatea suicidului de catre o persoana alteia, fara a
intentiona sa moara ea insasi, trebuie distinsa de cazurile in care crima este urmata de suicid sau de pactele
suicidare. In Anglia, legea trateaza astfel de cazuri prin masurile Actului privind Omuciderea din 1957
si ale Actului privind Suicidul din 1961. Din punct de vedere al acestora din urma, un supravietuitor
care a luat parte activa la moartea altei persoane este vinovat de facilitarea suicidului. Din punct de
vedere al Actului privind Omuciderea, un supravietuitor care a luat parte la moartea altei persoane este
vinovat totusi de omor (manslanghter). In practica, toate cazurile sunt cercetate, dar nu toate au ca
rezultat urmarirea in justitie. Dintre suprevietuitorii gasiti vinovati, multi sunt cercetati sub cautiune
52
Capitolul II
Istoric al atitudinilor fata de suicid
S-a spus despre sinucidere ca este un fenomen care se
intalneste in orice societate, indiferent de tipul ei istoric; nu exista si nu a existat societate in care sa nu
13
se produca - cu frecventa mai mare sau mai mica, dar niciodata nula - fenomenul autodistrugerii umane.
In istorie s-a intamplat uneori ca sinuciderea sa cunoasca adevarate epidemii. Plutarh consem-
neaza un asemenea fenomen in Milet; lumea romana a fost si ea cuprinsa de acest agel; chinezii si indi-
enii au cunoscut in trecutul indepartat sinuciderea in lumea rituala colectiva de sorginte religioasa, care
cuprindea sute de oameni; contemporan este de notorietate sinuciderea colectiva petrecuta in Guiana.
[1.] Suicidul in antichitate
Foarte adesea, in societatile disparute, legislatia penala sustinea
regulile religioase, chiar si in cazul interzicerii sau preconizarii mortii voluntare. Legile lumii vechi au
suferit numeroase variatii, dupa cum atitudinile religioase s-au orientat. Cele mai vechi date in acest sens
ne provin de la greci si romani, care, in functie de epoca, au reprimat, autorizat sau favorizat suicidul.
1.1 Grecia antica
A
existat o perioada in istoria vechii Grecii cand sinuciderea aducea un blam social indivizilor care apelau
la ea, acestia ind ingropati in afara orasului, in locuri nestiute si in orice caz nedestinate acestui scop,
fara onoruri si fara a se pune pe mormantul respectiv vreo inscriptie cu numele decedatului. Mai mult,
in Cipru, cadavrul celui care se sinucisese era maltratat (i se ardeau mainile) inainte de a ingropat.
a).Platon a fost impotriva suicidului, el considerand omul ca o proprietate a divinitatii (zeilor)
si neputand deci dispune de moartea sa. Aceasta atitudine ostila a lui Platon fata de suicid are si unele
exceptii, si anume atunci cand ratiunea de a se sinucide a unui individ este expusa judecatii magistratilor
si acestia cad de acord ca individul respectiv sa se sinucida. Pentru ratiuni judecate ca ind valabile,
Senatul dadea autorizatia de a se sinucide unui individ, producandu-i si doza necesara de otrava (zeama
de cucuta) si dandu-i indicatii de utilizare a acesteia. In cazuri speciale, sinuciderea era de fapt comutarea
pedepsei cu moartea prin executie sau era o alternativa a ostracizarii - asa cum a fost cazul lui Socrate,
care a luat cu mana sa otrava, aparandu-si demnitatea, el nepreferand exilul; condamnand sinucidereea,
prezenta totusi aceasta moarte chiar daca nu dezirabila, cel putin preferabila in unele circumstante.
b). Pentru Aristotel n-a existat nici un dubiu ca sinuciderea trebuie condamnata in orice
circumstanta, caci slabeste cetatea prin pierderea unui cetatean util si atrage asupra ei mania zeilor.
Sinuciderea este aprobata deplin de sceptici, epicureici, cinici, stoici si actele devin deosebit de dese.
c). Scepticii ajung, prin conceptia lor, sa analizeze toate legaturile ce ne leaga de
viata, existenta si moarte, ind indiferenti. Arcenilaos si Carneade - maestrii acestui curent, s-au sinucis,
fapt care prin prisma conceptiei sceptice despre lume si viata apare ca resc si pe deplin justicat.
d). Cinicii, dispretuind onorurile, bogatia si artele, au considerat ca virtutea este singurul
14
bine ce au facut in cadrul invataturii lor o apologie a sinuciderii: viata nu reprezinta un bine decat pentru
smintiti; inteleptii nu simt pentru ea decat indiferenta si deci moartea trebuie sa apara ca dezirabila.
Aceasta secta a cinicilor a luat sfarsit prin aparitia stoicilor, avandu-l in frunte pe
Zenon. Ei au negat orice realitate metazica si nu au acordat importanta decat corpului, materiei si fortei.
e). Epicurianismul a constituit o alta propaganda a mortii voluntare. Epicur a murit
la 72 de ani, dupa ce a scris 300 de volume in care incearca sa convinga ca singura intelepciune consta in
a restitui omului liberul arbitru al existentei sale. Astfel, Epicur a propovaduit abandonul si pasivitatea.
f). Stoicismul, mai ales
de la Panaetius, este in esenta o lozoe a libertatii sau, mai ales, a eliberarii. Primii stoici greci, ca si
epicurienii, priveau moartea libera cu mult sange rece. Comparatia lor este aceea ca sinuciderea inseamna
pur si simplu sa iesi din scena cand piesa te plictiseste sau nu-ti mai place. Vechea scoala stoica si Eicur
credeau ca moartea nu ne priveste: cand existam noi, nu exista ea, cand exista ea nu mai existam noi.
Stoicul este un om care poate muri de indata ce ratiunea i-o porunceste.
Posibilitatea de a muri, specica naturii umane in general, a devenit, in cazul lui, o putere constienta
si gata sa se actualizeze pe loc daca destinul solicita ratiunea in acest scop. In interpretarea stoica, si
moartea lui Socrate este o moarte voluntara, pentru ca el refuza viata de fugar, departe de Cetate.
1.2 Roma antica
La romani, datorita inuientei stoicilor, dar si a constiintei patriotice, sinuciderea
se practica pentru a salvata onoarea sau pentru a nu supravietui dezastrului patriei, ori in disperare;
caci, asa cum spunea Seneca, sinuciderea este triumful vointei omenesti asupra lucrurilor. Ratiunea lui
Seneca ii spune omului: Nu trebuie sa traiesti sub imperiul necesitatii, caci nimic nu te obliga sa traiesti.
Avem aici ca exemple pe Cato, care nu vrea sa supravietuiasca libertatii Republicii, pe Hanibal, care nu
vrea sa traiasca prizonier al romanilor, pe Lucretia, care nu vrea sa supravietuiasca onoarei sale patate.
Si Lucius Annaneus Seneca, losof, minte stralucita a
imperiului si un adept convins al stoicismului, a sfarsit prin a-si taia venele, condamnat ind de Nero. Se
povesteste ca s-a comportat cu multa demnitate in acea ultima imprejurare: si-a imbratisat sotia, a citit
o scrisoare de adio adresata romanilor, apoi si-a deschis venele murind dupa preceptele stoicismului.
1.3 Dacia
Din cate
stim, dacii aveau o atitudine senina fata de moarte in general, si fata de suicid, in particular. Sacriciile
pentru Zalmoxis constau in aruncarea unui individ in sulitele indreptate spre cer. Voluntarul mesager
al oamenilor ducea zeului suprem vesti si dorinte. Daca acestea se indeplineau, insemna ca mesagerul a
trecut cu bine taramul de dincolo si a ajuns pana la zeu. Daca nu, la scurt timp, sacriciul uman se repeta .
15
Nu degeaba dacii erau cei mai viteji si mai
drepti dintre traci, cum ne-a transmis Herodot. Desigur ca asta presupune, intre altele, si pozitia fata de
moarte, voluntara sau nu. Ni-l amintim, desigur, pe Decebal, care prefera sinuciderea prizonieratului.
1.4 Galia
La celti, existand credinta in transmigratia suetelor, sinucigasii aveau asigurata o
existenta fericita in lumea de dincolo. Galii se sinucideau ca sa-si urmeze seful mort; exista insa si un fel
de delegare particulara: cand un candidat la sinucidere mai avea treburi terestre de rezolvat, isi cumpara
un inlocuitor, care, impartasind plata incasata celor mai dragi ai lui, se sinucidea in locul celuilalt.
1.5 Laponia
Eschimosii, crezand in metempsihoza - moartea ind o tranzitie intre doua vieti - nu dispre-
tuiau sinuciderea. Batranii erau lasati singuri in mijlocul zapezilor, asteptandu-si moartea fara revolta.
1.6 Egiptul antic
Justitia faraonica, in cazuri penale grave, recomanda sinuciderea
atunci cand condamnatul era un demnitar; exista chiar si osinucidere rituala pentru faraoni dupa al 28-lea
an de domnie. Conform cu Herodot, Ramses al XI-lea s-a sinucis cand a implinit varsta de 100 de ani.
Cel mai frecvent sinu-
ciderea se facea prin muscatura unui sarpe. Pentru a nu umilita, Cleopatra a apelat la aceasta metoda.
1.7 China antica
In China antica nu au existat restrictii privind suicidul; exista chiar un zeu al sinucigasilor.
Mai tarziu, datorita raspandirii budhismului, care a propovaduit circuitul samsara (al reancarnarilor),
sinuciderea a devenit un fenomen social ritualizat, care se efectua in cadrul unor ceremonii publice.
1.8 India
In India sinuciderea n-a constituit niciodata o practica frecventa, dar nici n-a
fost evitata. Traditia vedica si budhista precizeaza in privinta asta avantajul eliberarii spiritului de trup.
In antichitate, vaduvele hinduiste
erau obligate de traditia religioasa sa moara pentru a-si urma sotii; ca modalitate de sinucidere, ele ardeau
de vii in acarile rugurilor de incinerare ale sotilor lor. Acest act era considerat a unul de onoare, o
sinucidere simbolica, numita sati (dupa zeita Sati, ica Shiva, care s-a sinucis, potrivit traditiei mitice).
16
1.9 Japonia
Sinuciderea ca act de vointa a excelat intotdeauna
in Japonia, atat din punct de vedere al formei crude in care este savarsit actul, cat si ca frecventa.
In vechime, actul sinucigas a depins de cultul
specic al stramosilor si de veneratia pentru imparat; credinta in puricarea pe care o aduce moartea si
absenta tanatofobiei au contribuit mult, facandu-ne sa consideram o mentalitate japoneza in sinucidere.
Shintoismul si budhismul
au alimentat conceptiile despre sinucidere ale niponilor. Unul dintre ritualuri era harakiri (pantece de-
schis), numit si seppuku, ce consta in taierea beregatii, apoi din despicarea fulgeratoare a abdomenului cu
extragerea intestinelor; femeile practicau gigaki, constand in taierea beregatii. Celalalt ritual, kamikatze
(vant divin) este forma traditionala militata - expresie de vointa si de abnegatie in devotamentul patriotic.
Asadar, pentru popoarele razboinice (pentru romani, spartani, japonezi, in special), sinu-
ciderea nu constituie doar un act de indrazneala, ci in multe cazuri, o datorie; prefera moartea dezonoarei.
Aceste popoare dispretuiau lasitatea celor care se agata de viata cu orice pret, oricum ar fost ea.
1.10 Sinuciderea la precolumbieni
Popoarele precolumbiene respectau si practicau sinuciderea in special in
ritualurile religioase; sacriciile aztece pentru zeul focului (Huehueteotl) erau constiente; mayasii aveau
sinucigasi in majoritatea cazurilor prin spanzuratoare, pe acestia asteptandu-i zeita spanzuratilor, Ixtab.
1.11 Africa
In Africa, in general, sinuciderea produce groaza, considerandu-se ca este inspirata de demoni. Astfel,
cei din Guineea profaneaza si
lapideaza cadavrele sinucigasilor; in Senegal, se considera ca sinuciderea este razbunare contra celor prea
atasati de viata; in Mali, dogonii se retrag in paduri sa moara de foame, pentru a-si regasi stramosii; in
Polinezia, tribul canae respecta si practica sinuciderea, crezand ca pe aceasta cale omul poate ajunge zeu.
1. 1. 1. 1. 1. Aceasta incursiune istorica a fost facuta deoarece aceste atitudini ale celor din vechime
constituie fundamentul moral al complexitatii valorilor care se acorda astazi suicidului in
realizarea sau nerealizarea lui, atunci cand apare tentatia.
Astazi suicidul este din ce in ce mai putin considerat o crima, dar in trecut nu rareori se in-
tentau, dupa cum am vazut, procese sinucigasilor. Asemenea practici aveau o oarecare justi-
care, intru-cat agresiunea dirijata impotriva eului ar de fapt indreptata impotriva obiectului
introiectat. Suicidul in acesta perspectiva devine un suicid-homicid, care, cel putin teoretic,
poate considerat drept un act de criminalitate.
17
[1.] Evolutia conceptiilor religioase asupra sinuciderii
Cele
mai multe religii din lume si de totdeauna, la fel ca majoritatea sistemelor juridice civile, au condamnat
actul sinucigas, uneori categoric si foarte aspru; totusi sinuciderile, chiar in cadrul lor, n-au fost oprite.
In privinta asta, cele mai intransigente sunt iudaismul, crestinismul si islamismul, ele sustinand ideea
ca o creatura n-are dreptul de a distruge opera Creatorului. Totusi, in cadrul lor intalnim sinucideri la
fel de numeroase ca acolo unde sunt incurajate de cult si de ritualul religios. Asta face dovada unui
insucient studiu sociologic-psihologic al cauzelor, a unor riguroase statistici comparative, dar mai ales
un insucient studiu al tentativelor, ce dau de fapt intelegerea fenomenului - dupa cum vom arata in
cele ce urmeaza. Astfel, Durkheim arma ca un om cu mintea sanatoasa nu poate atenta la propria lui
viata decat din ratiuni particulare motivate. Aceste ratiuni particulare motivate au fost intotdeauna
diferite: fanatism religios sau politic, deznadejde, orgoliu, vanitate, satietate de viata, spirit de imitatie,
deceptie in dragoste, faliment, onoare, devotament, demnitate, nerabdarea stramutarii in viata de apoi.
2.1 Iudaismul si sinuciderea
In lumea ebraica
sinuciderea era considerata infamia, contrara planurilor lui Yahwech. Cu toate aceste, Biblia (Vechiul
Testament) citeaza cazuri de exceptie, ecare cu justicarea sa particulara: Saul se arunca in sabie dupa
dezastrul razboiului cu lisenii; un macabeu, caruia Antiohius ii uciseses 6 frati, se arunca in foc; Ptole-
meu Makron se otraveste, pentru ca este acuzat de tradare; Zambi se lasa ars datorita remuscarilor pe care
le are; Eliazaz se omoara ca sa-si eternizeze numele; Rhazs alege moartea ca sa nu-si renege credinta.
2.2 Crestinismul si sinuciderea
In lumea crestina moderna sinuciderea este condamnata ca o crima -este pacatul de
neiertat . In 553, Conciliul din Orleans refuza ritualul funerar sinucigasilor; in 562, Conciliul din Praga
il refuza oricarui fel de sinucigas. Cu toate astea, martirajul primilor crestini era un fel de sinucidere
lenta sau instantanee; acestia cantau psalmi in groapa cu lei sau isi morticau trupul in recluziune.
Unii sinucigasi martiri, precum
Sfantul Francisc, Martian, Dominic sau Sfantul Emilian au fost canonizati de Biserica. Mai tarziu, parintii
bisericii au gloricat martirajul, starnind in grupurile crestine o ampla frenezie a mortii, vazuta ca un
mijloc de a se debarasa de povara existentei pamantesti si a intra in Paradis. Sfantul Augustin a admis
sinuciderea ca mijloc de a scapa de pacat, dar a respins posibilitatea carecterului ei epidemic -el nu a gasit
in scripturi vreun text care sa interzica suicidul. In plus, si in Noul Testament exista cazuri de sinucidere,
celebru ind acela a lui Iuda, care se spanzura pentru ca l-a vandut pe Hristos sau isi despica pantecul.
18
Crestinismul (avem in vedere in special
ortodoxismul, dar si celelalte confesiuni importante: catolicismul, protestantismul) considera sinuciderea
un pacat de moarte si nu-i admite nici o justicare. Este interzisa de autoritatea divina; acest lucru ar
trebui sa e de ajuns. Credinciosul trebuie sa accepte o asemenea hotarare ca denitiva chiar si atunci
cand nu este capabil sa-i intrevada motivele. Teologii ortodocsi, ca si cei catolici considera ca trebuie
distins trupul, considerat templul suetului. Dumnezeu este cel care l-a facut, deci cel care atenteaza la
propriul corp este un om care nu mai crede in Dumnezeu. Crede ca nu mai este nici o solutie pentru
tragedia pe care o traieste. Dar Dumnezeu este considerat scut si pavaza iar oamenii sunt ocrotiti de El.
Sinuciderea este o problema esentiala a mai tuturor dezbaterilor religioase crestine -si
mai ales a dogmei ortodoxe. Considerat, indeobste ca un pacat capital, actul sinuciderii nu a avut parte
de o dezbatere pe masura violentei cu care se manifesta. Si totusi, in ciuda interdictiilor, a blestemului
bisericii, foarte multi oameni se sinucid. Ce forta, mai puternica decat educatia religioasa, mai puternica
decat experienta culturala si mai puternica decat instinctul de conservare, ii impinge la acest gest?
2.3 Conceptia islamismului asupra sinuciderii
Islamul
interzice, de asemenea, sinuciderea. Sinucigasului nu i se cuvine ultima rugaciune de inmormantare,
se spune. La acestia inmormantarea se face discret. In Coran scrie: Omul nu moare decat din vointa
lui Allah. Nu va ucideti voi insiva, iar daca cineva se omoara din rautate sau ticalosie, va fript in focul
iadului. Si totusi, exista sinucigasi care fac asta in jihadul (razboiulsfant) islamic, prin actele teroriste.
In tarile arabe exista o rata a sinuciderii foarte scazuta;
mentinem o rezerva in acest sens, tinand cont de credibilitatea redusa a serviciilor statistice in aceste tari.
1. Asadar, oamenii care fac parte dintr-o comunitate religioasa poarta un dialog mai deosebit;
ceilalti duc o existenta individuala, iar cand au nenoroc descopera ca sunt din ce in ce mai
singuri, si atunci le mocneste in suet ideea raului, a inutilitatii.
De multe ori, sinuciderea este o lasitate: povara omului singur de a-si mai duce putin po-
vara. Pentru ca la capatul tunelului se vede intotdeauna lumina.
Sinuciderea este intotdeauna infricosatoare, pentru ca nu intra in ordinea reasca a lu-
crurilor. Viata nu i-a fost data omului pentru a dispune de ea dupa bunul plac, iar imixtiunea
elementului profan in aritmetica sacra a divinitatii este perceputa ca un sacrilegiu.
[1.] Conceptii losoce asupra sinuciderii
19
Dupa cum am aratat anterior, suicidul ca forma specica a comportamentului autodesctructiv a existat de
la inceputurile societatii umane; tot din aceste timpuri oamenii s-au intrebat asupra fenomenelor lumii,
asupra vietii si mortii si au incercat sa gaseasca raspuns acestor intrebari. Gandirea omeneasca nu putea
ocoli o problema atat de importanta ca cea a suicidului, problema care permanent a preocupat pe loso.
Din
punct de vedere losoc, exista o problema oriunde exista o ispita imanenta naturii umane. Dupa cum
am vazut, sinuciderea a existat si exista la toate popoarele si in toate epocile, mai frecvent decat suntem
inclinati sa credem; se dovedeste astfel ca este vorba de o ispita destul de raspandita printre oameni.
Sinuciderea se manifesta ca fapt cotidian, ca
fapt divers in presa, o discutie cotidiana difuza, ce merita atentia. Se vehiculeaza ca argument impotriva
sinuciderii, de catre omul simplu, lasitatea. Daca avem insa in vedere felul de a muri al unor oameni
precum Hanibal, Brutus, Seneca sau Napoleon, acest argument apare ridicol. Poate exista mai multe
persoane care nu se omoara ca sunt prea lase pentru a o face decat oameni care se omoara din lasitate;
la nivel uman si cotidian, in anumiyte situatii, mai curand cei curajosi iau hotararea de a se omora.
Putine sinucideri sunt losoce, pentru ca
putine indeplinesc cele patru cerinte ale losoei existentialiste romane: libertas, virtus, dignitas, des.
Functia de
model a sinuciderii nu mai are o conotatie pedagogica, asa cum o avea inainte de crestinism. Azi, elogiul
sinuciderii facut de Seneca in Despre providenta, in care atribuie zeitatii cuvintele: Aveti moartea
in mana , apare ca o poveste perimata, iar seninatatea atotbiruitoare a stoicilor este doar o legenda.
3.1. Iluminismul
Dupa ce s-a axat asupra prigonitorilor, bibliograa sinuciderii este centrata asupra apolo-
getilor. Facand exceptie de cazurile extreme -precum marchizul de Sade -iluminismul ofera o inter-
pretare opusa celor traditionale, scotand-o din penalitate si abuz judiciar (am aratat ca, cadavrul sinu-
cigasului era batjocorit in diverse ritualuri, iar mostenirea acestuia conscata de stat). Pentru credibil-
itate, dHolbach a aratat ca, acceptand sa mearga la moarte, chiar si Iisus a fost sinucigas. De aseme-
nea, martirii sunt in numar impresionant; penitentii experimenteaza, intr-un ritm lent, autodistrugerea.
Montesquieu (in Scisorile persane) si Rousseau (in Julie sau Noua Eloiza) sunt de parere ca sinu-
ciderea nu face parte din categoria gesturilor reprobabile. Cuvintele lui Saint-Preux, amantul dezamagit,
sunt ca o deviza a sinucigasului: De ce este ingaduit sa te insanatosesti de guta, dar nu si de viata .
3.2. Immanuel Kant
Immanuel Kant, referindu-se la slabiciunea argumentului social in problema sin-
20
uciderii, arata ca omul tentat sa se sinucida trebuie sa se intrebe daca principiul ho-
tararii sale ar putea deveni principiul unei legislatii universale; dar omul stie ca se aa
de ecare data intr-o situatie foarte clara si ca e o problema unica. Moartea este poate
un lucru atat de individual, incat problemele legate de ea transcend viata sociala.
Moartea poate o vina facila; G. F. W.
Swift vorbea despre the dreadful aspect of never dying (cumplita situatie de a nu muri niciodata).
Sa vrei sa hotarasti in functie de societate
o problema strict personala, ca aceea de a sti daca ai sau nu dreptul sa te sinucizi, este antipersonalist.
Indiferent de epoca, moartea voluntara este o forma parox-
istica a trairii sentimentului; actul fatal inseamna terminarea ultimei posibilitati de a gasi comunicarea.
3.3. Filoso existentialisti
3.3.1 Albert Camus
Nu exista decat o problema losoca cu adevarat importanta -considera Albert Camus: sinuciderea. A
hotara daca viata merita sau nu sa e traita inseamna a reaspunde la problema fundamentala a losoei.
Sunt oameni care mor pentru ca sunt de parere ca viata nu merita sa e traita; altii se lasa omorati pentru
ideile sau iluziile care le ofera o ratiune de a trai, care este, in acelasi timp, si oratiune de a muri.
A refuza un
sens vietii nu duce in mod necesar la concluzia ca ea nu merita sa e traita. Sinuciderea, aceasta insulta
adusa existentei, aceasta dezmintire ce i se da vine din faptul ca existenta n-are sens? Cere absurditatea
ei sa i te sustragi, prin speranta sau prin sinucidere ?. Meditatia asupra sinuciderii ii da lui Camus
posibilitatea de apune singura problema ce il intereseaza, aceea a existentei unei logici ce duce la moarte.
El este interesat de raportul dintre absurd si sinucidere, masura in care sinuciderea este o solutie impotriva
absurdului, de a sti cum se poate iesi din absurd si daca sinuciderea se deduce in chip necesar din acesta.
Se poate trai fara speranta, cere
absurditatea ei (existentei) sa i te sustragi, prin speranta sau prin sinucidere (pag. 12). Dupa Camus,
trei sunt raspunsurile posibile, dar doua dintre ele sunt incorecte, intrucat rezolva absurdul eludandu-l
prin salt. Unul dintre ele, sinuciderea, e, intr-un sens, un raspuns logic, pentru ca in acest caz constiinta
merge pana la ultimele concluzii ale constatarii sale. Dar el e in contradictie cu experienta, intrucat,
suprimand constiinta, suprima si absurdul (concept ca rezultat al raportului constiinta-lume). Prin sim-
plul joc al constiintei, spune Camus, transform in regula de viata ceea ce era invitatie la moarte, si refuz
sinuciderea (pag.). Adevaratul effort consta in a ramane aici, atat pe cat lucrul e cu putinta (pag. 13).
In virtutea aceleiasi logici absurde, termenii
problemei sunt rasturnati: Era vorba, mai inainte, daca viata trebuie sa aiba un sens pentru a traita.
Vedem aici, dimpotriva, ca ea va cu atat mai din plin traita cu cat nu va avea nici un sens. (pag.).
21
Un alt raspuns posibil e acela pe care Camus l-a numit ; aceasta suprima, ca si sinuciderea zica, unul
din termenii evidentei absurdului: lumea irationala (armand existenta lui Dumnezeu, lumea absurda
traducandu-se prin absenta lui Dumnezeu). Deci nici speranta intr-o transcendenta de natura divina nu
reprezinta adevarata solutie; este refuzata orice speranta, denuntata ca iluzie, ca resemnare in fata vietii.
Dar exista, conform lui Camus, si o atreia rezolvare,
care nu eludeaza nimic, deoarece mentine ambii termeni (constiinta treaza si lumea irationala) prezenti.
Alegerea se face, pentru Camus, intre constiinta lucida si sfasiata a unei lumi de neinteles si somnul
consolator, e ca e cel al mortii sinucigasului, al banalitatii cotidiene sau al trairilor irationale religioase.
3.3.2 Jean-Paul Sartre
Filosoful
existentialist francez a conceput o doctrina a libertatii absolute. El angajeaza tratarea libertatii in ontolo-
gia umanului,coreland libertatea cu motivatiile actiunii umane. Desi oamenii isi motiveaza actiunile prin
constrangeri, ei se pot sustrage acestora. Astfel, numai pentru cel care vrea sa traiasca cu orice pret, aban-
donand valori si optiuni anterioare, condamnarea la moarte este o constrangere. Daca lucrurile, faptele
devin constrangeri, oamenii au posibilitatea ca in ultima instanta sa se sustraga de la ele prin sinucidere.
Sartre considera ca ceea ce i se intampla omului ii apartine in exclusivitate lui insusi. Responsabilitatea
nelimitata a omului in fata situatiilor si fenomenelor ce-i apar in viata se datoreaza faptului ca acestea nu
exista in sine, ci ca fenomene si situatii ale insului. Intrucat nu te sustragi, inseamna ca ai ales. Faptul
de a alege depinde de libertatea individului: Sunt absolut liber si absolut responsabil de situatia mea.
Concluzia losofului francez este ca nici un regim politic, nici un fenomen sau
o situatie sociala nu poate actiona asupra individului, incat acesta este absolut liber si absolut respons-
abil de situatia sa in lume: chiar daca este chemat la razboi, omul poate refuza-e liber sa se omoare.
Asadar, omul isi poate face dreptate siesi sinucigandu-se.
Dupa cum am aratat, existentialistii spera imposibilul si irealizabilul
si gandesc ca speranta este o forta, o chemare, o evidenta la fel de losoca precum celelalte. Dar sinu-
ciderea isi manifesta prezenta tocmai in absenta sperantei, al sensului pe care viata ar trebui sa-l aiba !.
3.4. Filosoa nihilista
3.4.1. S. Kierkegaard
Alaturi de existentialism care, dupa cum am aratat, neaga caracterul obiectiv al existentei, con-
siderand reala existenta umana ca traire afectiva, in istoria gandirii losoce asupra sinuciderii am remar-
cat nihilismul-atitudine care neaga traditia si morala existente, ajungand pana la negarea totala a vietii.
Metafora Nimicului, a vidului, a
senzatiei de gol este prezenta in toate descrierile nihilismului si in toate marturisirile nihilistilor; ea este un
22
indiciu al identicarii nihilismului. Melancolia constituie trasatura psihologica denitorie; ea este vazuta
drept cauza principala a disonantei existentiale si determina egocentrismul si neangajarea in realitate. Ea
exprima o ruptura cu imediatetea, care-l face pe individ sa nu mai e in stare sa se bucure de viata, sa se
planga de propria inutilitate, de slabiciunea sa, sa nu poata gasi un sens al vietii si sa-si doreasca moartea.
Reprezentantul principal al acestui
curent, S. Kierkegaard arata ca aparenta detasare superioara fata de realitate traduce de fapt disperarea
ascunsa a celui care si-a pierdut iluziile, iar viitorul ii sta in fata ca un spatiu vid: Vino, somn si
moarte, tu nu promiti nimic, dar tii totul. Indiferenta existentei nu inseamna raceala sau cinism, ci
absenta sperantei. Intelepciunea vietii se rezuma pentru el la dictonul ca orice ai face vei regreta- deci
viata i se pare goala si lipsita de sens: Viziunea mea asupra vietii o face cu desavarsire lipsita de sens.
Deci nu eu sunt stapanul vietii mele, si eu sunt la
randul meu numai un r care trebuie tesut in drama vietii. Ei bine, daca nu pot urzi, pot macar taia rul.
Pentru a recunoaste manifestarile nihilismului care, daca nu se nalizeaza in sinucidere, tine indi-
vidul foarte aproape de aceasta posibilitate, am apelat la simptomele sale psihologice; el se coreleaza in
general cu o stare de disperare fata de desertaciunea sau trivialitatea existentei umane. Se remarca singu-
ratatea interioara a individului (fata de sine), imposibilitatea de a-si imparti disperarea cu cineva, pozitia
sa singulara, incapacitatea de a stabili relatii interpersonale, care propun in egala masura simpatia.
Nihilistul vrea sa-si dea singur legi, dar nu poate ajunge
decat la o libertate negativa care se manifesta in doua forme: cea a caracterului iluzoriu si cea a dis-
tructivitatii. Asadar, nihilismul, ca stare de durata, nu poate conduce decat la nebunie sau la sinucidere.
Existenta nihilistului este dominata de plictiseala. In
general, plictiseala indica absenta unei relatii esentiale cu sine sau cu altcineva si totodata neimplinirea
sinelui. Iar o particularitate a vietii moderne o constituie faptul ca aceasta stare nu se mai instaureaza doar
atunci cand omul ramane singur, ci si cand este cu cineva, dupa cum azi exista chiar o plictiseala in masa.
Aceasta plictiseala este data de intiietatea exterioritatii asupra interioritatii; nu lipsa de preocupari exte-
rioare e cea care o conditioneaza-ea semnica stagnarea interioritatii prin incetarea activitatii interioare.
Legata de
plictiseala si de melancolie este senzatia vidului; prezentul este golit, asa incat individul nu mai asteapta
nimic de la viitor; deci (individul) se va reorienta catre trecut, aceasta ind consecinta melancoliei.
O ipoteza a nihilismului ca disperare constienta este
disperarea-slabiciune: individul dispera din cauza propriei slabiciuni. Pentru Zimmermann disperarea
implica refuzul de a se accepta pe sine; la Kiekegaard nihilismul presupune un dezacord cu natura sinelui.
Evolutia angoasei se realizeaza cu ajutorul reexiei. Sporirea ei inseamna accentuarea
tensiunii interioare a individului si ea poate duce, considera Kierkegaard, la sinucidere sau la credinta.
Sentimentul propriei nimicnicii blocheaza individului
orice initiativa. Melancolicul se inchide in sine, avand tendinta autoculpabilizarii. Energia neeliberata
23
se intoarce impotriva insului-in acord cu perspectiva psihanalitica, conform careia melancolia constituie
impulsul de autodistrugere care apare cand imperativele vitale esentiale nu ajung sa e corect satisfacute.
Kierkegaard considera ca melancolia poate depasita prin iubire sau printr-o activitate
creatoare; el insusi si-a putut depasi melancolia tocmai datorita activitatii sale spirituale creatoare.
1. K. Jasper interpreteaza nihilismul - in lucrarea Psychologie der Weltarischaunngen- ca acea
stare a suetului in care lipseste raspunsul la intrebarea pentru ce si in care este resimtita
dureros deprecierea tuturor valorilor acceptate pana atunci in mod resc, neproblematic
Consideram ca aptitudinea de a dispera reprezinta nota distinctiva a omului comparativ cu
animalul. Ea este espresia existentei sale spirituale. Psihologia sinucigasului pare a urma-
toarea: stiind ca este acela care este si din cauza caruia sufera, stiind ca nu poate altul,
intelegand ca fuga de sine nu are sens, atunci impulsul de a fugi se transforma in agresivitate;
individul vrea sa-l faca macar sa sufere impreuna cu el pe acela din cauza caruia sufera: in
acest caz pe sine insusi.
[1.] Etica si sinucidere
Suicidul exercita o anumita atitudine generala, un complex de
atituduni, cu o rezultanta, nuantata in functie de situatie si de unele particularitati si pozitii particulare.
Sunt dis-
tinctibile trei atitudini: una negativa si antipatizanta, alta pozitiva si simpatizanta suicidului si una neutra.
Atitudinea negativa este legata de notiunea de
indatorire pe care o are omul ca entitate bio-psiho-sociala. Critica acestiu act o poate face ecare individ
in sine, adica ea s-a psihologizat, chiar daca aceasta atitudine reprobabila nu este deschis exprimata.
Atitudinile permisive fata de suicid au existat si exista inca in unele societati. O astfel de atitudine
poate rezultatul unui castig colectiv pe care il are un grup de indivizi in urma mortii voluntare a unuia
dintre membrii sai, sau ea poate sa apara atunci cand semnicatia respectivului act suicidar se suprapune
unor idealuri sau reprezentari colective. Asa stau lucrurile in cadrul sacriciului sau actului de eroism.
Cel mai cumplit exemplu de sinucidere cristata si colectiva
in acelasi timp l-a reprezentat moartea a aproximativ o mie (927) cetateni S.U.A., din noiembrie 1978.
Acest grup a fost format din adepti ai sectei religioase Templul popoarelor sub conducerea lui Jim
Jones. Acesta, si-a transformat adeptii in marionete dele, lipsite de ratiune, folosind, pentru a-i aduce in
aceasta stare de dependenta psihica, mijloace variate: discursuri, santaje, privare de odihna si hrana etc.
In cele din urma, amenintat, se pare, in atotputernicia
lui, Jim Jones, argumentand cu o agresiune din afara, a antrenat membrii comunitatii, retrasi in jungla
24
Guyanei, in orasul al carui nume se tragea de la el (Jonestown), intr-un suicid colectiv pe care il
pregatea de mai multe luni, suicid dublat de homicid, aceia care au manifestat impotriva ind ucisi.
In fata unui asemenea exemplu morala capata un loc important in problematica suicidului, iar a vorbi
despre o atitudine neutra fata de aceasta problema inseamna o acceptare implicita a acestui suicidar.
Istoria atitudinii neutre asupra actului autodistructiv a inceput odata cu inchiderea celor care apeleaza la
sinucidere in categoria bolnavilor psihici, considerandu-i supusi unei forte independente de ratiunea lor.
Dintre
moralele existente, cea crestina este singura care se opune sinuciderii intr-un mod absolut si fara sa vrea
sa faca vreo exceptie. Exista loso, precum Platon si platonicienii mai ales, care au o anume aversiune
fata de sinucidere; dar nu exista vreun losof necrestin care sa vada in suicid o crima sau un mare pacat.
Exista si cateva categorii umane a caror etica presupune o anume aversiune, cum sunt: evreii din Vechiul
Testament, budistii, dar, si in cazul lor, exista un numar destul de mare de exceptii admise si justicate,
si nici un principiu de neclintit. Oroarea sacra de sinucidere este un fenomen propriu si exclusiv crestin.
Sensul apararii morale a mortii voluntare este de a calauzi o
inta libera ce are puterea de a proceda si altfel. Omul este inta care poate sa se omoare, dar nu trebuie
sa o faca, sustine Landsberg. E cu totul altceva sa e incapabil de un asemenea gest. Ispita e diferenta
traita intre ameteala putintei si hotararea impusa de datorie (Problema morala a sinuciderii, pag.96).
Tocmai pentru ca traieste in problema morala, omul traieste totodata in problrma mortii voluntare
(idem). Aceasta ispita tine de ameteala pe care i-o da periculoasa lui libertate. Daca faptul ca te poti
sinucide nu justica sinuciderea, el sta totusi la baza unei probleme morale specic umane (idem).
Asadar, sinuciderii nu i se opune doar religia. Laicii si-au produs propriile mecan-
isme anti-suicidare. Pentru losoa morala, sinuciderea a generat multe polemici: prin raportarea la ea
s-au selectat traditionalistii, supusii dogmei, cei care cereau supunerea in fata Legii, si, in opozitie,
iconoclastii. Faptul ca aceasta chestiune este discutata, interpretata, supusa dubiului arata ca impli-
catiile ei nu au incetat sa seduca nici moralistii, nici teologii, nici pe analistii psihicului uman. In spirit
post-modernist, acest lucru poate pus pe seama detasuizarii si a intrarii in ordinea reasca a gandirii.
1. Vedem in Camus nu numai un losof, ci si un mare scriitor si moralist; el insusi spune ca ceea
ce-l preocupa este faptul de a deni comportamentul omului care nu crede nici in Dumnezeu
nici in Ratiune. In acest context moartea apare ca o certitudine matematica, ce rapeste orice
sens vietii, care, astfel, este doar o aventura inutila. Experienta aceasta atinge limita trag-
icului cand ia chipul sinuciderii. Astfel, intreaga meditatie camusiana porneste de la faimoasa
armatie: Nu exista decat o problema losoca cu adevarat importanta: sinuciderea (A.
Camus, Mitul lui Sisif, Ed. pt. Literatura Universala, 1969, pag. 7). De altfel, intr-o prima
versiune Mitul lui Sisif (1943) a fost intitulat Essai sur le suicide. Problema este capi-
tala, pretinzand un raspuns grabnic (dupa Camus, a carui etica a pus permanent in centrul sau
25
problema acordului intre gandire si act) pentru ca ea cere raspuns la intrebarea: merita sau
nu viata sa e traita ? Caci un om care se sinucide -in afara de cazurile exceptionale ale sin-
uciderilor politice, cum precizeaza si Camus- raspunde negativ, prin chiar gestul sau, la acea
intrebare: A te omora inseamna a marturisi ca viata nu merita sa e traita. A trai, reste,
nu-i niciodata lucru usor. Continuam sa facem gesturile pe care ni le comanda existenta, pen-
tru multe motive, dintre care primul e obisnuinta. A muri din propria-ti viata presupune a
recunoscut, e si numai instinctiv, caracterul derizoriu al acestei obisnuintei, absenta oricarei
ratiuni profunde de a trai, caracterul nesabuit al zbuciumului cotidian si inutilitatea suferintei
(pag. 9-10). Camus incepe de aici si pentru ca moartea, prin iremediabilul ei, autentica in
mod absolut, da validitate gestului sinucigasului. Prin actul sau, care garanteaza importanta
problemei si autenticitatea raspunsului, sinucigasul s-a pus de acord cu sine insusi (a trait asa
cum a gandit). Numai sub acest raport -intrucat Camus respinge solutia sinuciderii- el devine
tema de meditatie si lectie pentru oamenii dispusi sa se puna de acord cu ei insisi (pag. 10).
Mitul lui Sisisf se vrea a Evanghelia unor astfel de oameni.
Mitul lui Sisif este si un tratat de morala si de estetica absurda (adica subordonata unei
etici absurde, la Camus esteticul ind dublat de etic) al omului absurd si revoltat pentru care
existenta capata un sens prin asumarea unui destin lipsit de sens. Acest eseu pune problema
raportului dintre gandirea pesimista si fericire, constituindu-se ca un manual despre fericire,
ce arma bucuria de a trai fara nalitate si fara speranta.
Capitolul III
Fenomenul sinuciderii in literatura
Cultura nu
s-a facut numai cu creatori fericiti. Nu datoram nimicabsurdului, ci lui Kafka, spunea Octavian Paler.
Se pot da destule exemple de nume celebre care au intrat in acelasi timp in istoria culturii si in cea a
suferintei. In acest capitol ne-am propus sa cercetam unele aspecte ale fenomenului suicidar in literatura
- scriitori si opere: scriitori celebri care s-au sinucis, personaje cunoscute care au ajuns la autosuprimare.
Alaturi de oameni obisnuiti si scriitori, apeleaza la sinucidere si oameni de cultura din alte domenii
ale artei -pictori, muzicieni (in ultimul timp mai ales) etc. Dorim sa ilustram aceasta prin cateva exem-
ple: Van Gogh (impuscandu-se, dar care, chiar cu cateva zile inainte de a muri, pictand corbi deasupra
unui lan de grau, Buvel (dandy-ul suprarealist, ale carui cuvinte de despartire au fost: Rog incinerati-
ma. Dezgustat. Dezgustat de tot.), Marylin Monroe (prin fatala combinatie barbiturice-alcool), Janis
26
Joplin, Kurt Kobain (solistul vocal al formatiei rock Nirvana) (amandoi datorita supradozei de droguri)
etc. Nerval (nebun, spanzurandu-se; ultima sa scrisoare spune: Caci noaptea va neagra si alba ).
Desigur
ca, dintre oamenii de cultura, de la scriitori avem cele mai multe si mai complete marturii asupra actului
autodistructiv. Felul in care scriitorul fantazeaza pe marginea actiunii fatale, dorinta sa de a disparea
(la aceia la care e cazul) pusa in pagina, ne dau informatii deosebite privind actul; ei surprind, uneori
mai bine decat oamenii de stiinta, realitatea si profunzimea actului autolitic, psihologia suicidantului.
Felul de a muri si motivatia scriitorului sinucigas difera, bineanteles, de la caz la caz, depinzand
si ele de evolutia conceptiilor despre moarte,de preferinte etc.: una este sinuciderea lui Seneca (inspirata
de aceea a lui Cato si datorata orgoliului si refuzului necesitatii), sau semi-sinuciderea lui Socrate; alta
sinuciderea romantica, supusa modei. Exista diferente fundamentale intre sinuciderea datorata nefericirii
ekilului (S.Zweig) si acelea datorate abuzului de droguri, de alcool. Poate vorba de dezgust, de oroarea
de a mai continua (Paul Celau), de celebritate, (de notorietatea cazului lui E. Hemingway: tatal sau se
sinucisese, iar mama lui, stiind de intentiile ului, ii trimite arma, insotita de o prajitura cu ciocolata !).
Seria sinucigasilor celebri poate continua: Kleist, Amiel, Stendhal, Katherine Manseld,. . .
Brutalitatea sinuciderii (prin impuscare,
spanzurare etc) nu este obligatorie in toate cazurile, existand si sinucideri care se produc prin metode
inocente (precum tentativa poetului care a incercat sa se omoare umplandu-si dormitorul cu ori de crin).
Scrierile despre sinucidere scot in evidenta dorinta de a scapa de
moarte, pentru ca, luandu-si viata atunci cand vrea, autorul crede ca nu mai poate obsedat de moarte.
La scriitor, opera supravi-
etuieste timpului, asa ca el poate ramane in istoria literaturii ca autor, sau ca unul care si-a luat viata.
1. Scriitori sinucigasi
Moartea ne revolta chiar cand e dorita. In adancul nostru, totdeauna am sperat ca impotriva ei mai exista
un drept de recurs. Cu atat mai mult cand iubesti viata, n-ai cum sa ridici din umeri. Daca aceasta lume
are un sens, el nu poate sta in ceea ce ne omoara. Nu cunosc o solutie mai buna decat aceea de a trai.
Scriitorii care au renuntat
la viata au avut, probabil, motivele lor pe care nu le vom cunoaste niciodata pana la capat. Trebuie sa
trait ceea ce au trait ei ca sa-i putem judeca. Si, unii cel putin, au facut asta pentru ca n-au mai vazut,
poate, alta cale. Sau n-au fost in stare s-o vada. Altii au murit pentru ca n-au vrut sa traiasca oricum.
In cazul sinucigasilor scriitori
experienta mortii patrunde in mod direct in scris, in viata. Exista scrieri in care moartea este o obsesie
permanenta, subiecrul principal al meditatiei scriitoricesti, iar vointa de a scrie despre sinucidere este, in
cele din urma, dublata de vointa de a trece la act: problema sinuciderii devine o problema a libertatii.
27
Problema
sinuciderii se complica in parcursul de la gandire la act. Iar jurnalul scriitorului este o etapa, fara a
insa motivul. Din punct de vedere al practicii sinuciderii, jurnalul intim e un formular pregatitor, fara
legatura cu gestul funest in sine. Dar, ca experienta mentala, el e insasi substanta dorintei de a disparea.
1
1.1 Virginia Woolf
Pentru V. Woolf, moartea este judecator suprem, care anunta si ameninta cu
nesfarsite represalii. Torturile la care se supune au o motivatie irationala, iar aceasta creaza o irational-
itate care-i stapaneste existenta. Presimtirea mortii este o tema literara si, in acelasi timp, tema insasi a
vietii. Femeia in negru, care apare in jurnal este proiectia unui personaj ctiv care patrunde in realitate.
Fantasmele maladive ale Virginiei Woolf pun accent pe negarea obsesionala de a trai. Ea demonstreaza
nu de ce vrea sa moara, ci de ce nu mai are nici un rost sa traiasca, respingand optimismul vietii.
In cazul scriitoarei britanice, motivatia
tine de psihologic. Artista este, ea insasi, un intreg univers, care se sustrage regulilor comune. Pentru
cea care isi descrie cu patima si disperare dorinta de a se sinucide, elementul statistic, cantitativ, nu are
valoare. Consideratiile lui Durkheim privind natura intrinseca a actelor care au ca rezultat sinuciderea
par nepotrivite cazului Virginiei Woolf. La creatoarea Doamnei Dallaway, sinucidere nu este doar o
actiune pozitiva si violenta, care implica o anumita desfasurare de forta musculara
2
, ci si o tema literara.
Placerea de a scrie, pe care a avut-o
din copilarie, a devenit pentru Virginia Woolf o nevoie vitala: a ajutat-o sa-si descopere identitatea si, cu
unele exceptii, sa o mentina. Marturisindu-se jurnalului, ea scrie ca sinteza intei sale se produce numai
in actul scrierii: iar daca nu scriu nimic nu se simte intreaga. Criticii sai sustin ca si-a trait viata scriind-o.
1.2 Cesare Pavese
Pavese incearca sa se sinucida pentru prima data la 18 ani. Impresionat de sinuciderea unui coleg al
sau, baiat vesel si cu succes la femei, Pavese ia hotararea sa se sinucida si el, dar pentru motive contrare:
singuratate, tristete si lipsa de afectiune din partea unei tinere. Dar revolverul tremura in mana lui si se
va intoarce acasa, umilit si cuprins pentru totdeauna de acel viciu absurd care pana la urma il va birui.
Lipsit din tinerete de inzestrarea cea mai elementara a virilitatii, Pavese si-a dus viata intr-un dramatic
cosmar. Drama lui a constat in aceea ca si-a propus sa cedeze sortii murind de propria-i mana: De ce
aceasta bucurie surda si profunda, fundamentala, care navaleste in vinele si in gatlejul celui care a hotarat
sa se omoare ? Inaintea mortii nu mai ramane decat constiinta suparatoare ca inca mai suntem in viata.
(5-II-1938)
3
. Pentru el, nimanui nu-i lipseste vreodata un motiv serios ca sa se omoare (23-III-1938)
4
.
Pavese spera uneori sa scape de viciul
absurd, de moarte: Nu vorbrsc de sinucidere decat prin imprudenta (24-IV-1936)
5
. Alteori, gandul
acesta e contrazis: E de conceput oare sa omori pe cineva ca sa insemni ceva in viata lui ? Atunci e de
conceput ca poti sa te omori pe tine ca sa insemni ceva si in propria ta viata (16-I-1938)
6
. Inainte cu
28
doua luni de a se sinucide, gandul sinucigas reapare in forta: Acum, in felul meu, am intrat in valtoare,
imi contemplu neputinta, mi-o simt in oase. (. . . ) Raspunsul e unul singur: sinuciderea (27 mai 1950)
7
.
Exista, poate, o
limita dincolo de care nu ne mai asteapta nici o surpriza in afara mortii, iar in cele din urma ne obisnuim
si cu ea; cu mult inainte de a se omora, Pavese scria in Jurnal: Greseala cea mare a sinucigasului nu
este aceea de-a se omora, ci de-a se gandi la asta fara s-o faca. Nimic nu e mai josnic decat starea de
descompunere morala care poarta ideea -obisnuinta ideii- sinuciderii (6-XI-1937)
8
. Din pacate, daca
ajunge pana aici, omul nu-si mai poate folosi libertatea castigata prin suferinta decat pentru a muri.
Pe prima pagina
a cartii pe care Pavese a luat-o cu el la hotelul unde s-a sinucis (de ce un hotel ? pentru ca acolo putea
muri fara ca nici un obiect sa-l opreasca), a scris: Perdeno tutti e a tutti chiedo perdemo, fapt ce ne
arata ca a renuntat nu doar la viata, ci si la invinuirile pe care le putea aduce lumii parasind-o. I-a aiertat
pe toti si cere tuturor iertare. (lucru pe care l-a gandit inca din 38, ca dovada insemnarea din 31-V: De
fapt, concluzia logica a starii in care te ai e sinuciderea. Ori o faci o data si bine, ori ierti lumea
9
.
Titlul jurnalului sau este Meseria de a trai. Ce sa insemne el: cu cat invatam mai mult si mai
bine aceasta meserie, cu atat trebuie sa m mai pregatiti pentru a renunta la ea ? Dupa tot ce-au invatat,
sa notam la sfarsit: Nu vorbe. Un gest
10
. (18-VIII-1950). Orgoliul sau a gasit ca argument ca sunt
atatea femeiusti care au facut-o. Daca totul e atat de simplu, lupta impotriva singuratatii ce rost mai are?
Pavese si-a epuizat posibilitatile si a ajuns in pragul optiunii nale. El a vazut in moarte o izbavire,
terminarea unor incercari greu de suportat. Moartea ca relaxare existentiala, neinta ca stare ideala a
materiei
11
. El a murit pentru ca n-a vrut sa traiasca oricum. A-l condamna inseamna a considera ca ar
trebuit sa accepte orice. Schopenhauer a tinut discursuri despre zadarnicie
12
dupa ce si-a facut siesta.
1.3 Sylvia Plath
La Sylvia Plath sinuciderea poate
considerata o tema literara; ea traieste cu blestemul mortii -moartea, vidul, neinta ii dau tarcoale neanc-
etat. Dorinta de a disparea este irepresibila, incontrolabila, iar scrisul e substitutul trairii, al existentei.
Ezitant si contradictoriu, obsesia mortii voluntare se instaleaza in jurnalul ei -jurnal al
fascinatiei mortii, frizind patologicul prin placerea de a descrie atat de amanuntit patrunderea in moarte.
Jurnalul de adolescenta al Sylviei Plath surprinde inceputurile
suicidare: Nu gandesc niciodata. Nu scriu niciodata. Vreau sa ma sinucid, sa scap de raspundere, sa ma
tarasc inapoi, abject, spre pantece. (. . . ) Tanjesc dupa o dezertare nobila din libertate
13
. Inconsistenta
psihica si zica genereaza inadaptarea la lume. Scrisul evidentiaza neputinta de a accepta o lume pentru
care n-a fost pragatit. Dorinta de a evada din lume este atat de puternica incat e cu neputinta orice dialog.
In reveriile doamnei Plath, sinuciderea este enigmatica si infricosatoare, dar, mai
ales, locul salvator; ea oscileaza intre visarea adolescentina si regasirea propriei experiente descrisa de un
29
analist clasic al dezechilibrului psihic: Am citit azi-dimineata Jale si melancolie a lui Freud dupa ce Ted
a plecat la biblioteca. O descriere aproape exacta a simtamintelor si a motivelor mele de a ma sinucide
14
1.4 Franz Kafka
Categoria neadaptatului, din care literatura absurdului a facut un erou central, are o
singura alegere: autodistructia - e ca este o supravietuire cenusie, e ca este aplicata si asumata cu totul.
Una din cele mai impresionante drame pe care ni le ofera
viata unui scriitor invins este aceea a lui Kafka. El noteaza undeva in jurul sau ca este depasit de toate
lucrurile printr-un spatiu gol. Gasim aici o drama de care nu se va elibera pana la sfarsitul vietii. Pentru
el, frica de moarte este numai rezultatul unei vieti neamplinite, sentiment cu care se va stinge din viata.
Kafka a murit intr-un sanatoriu de langa Viena, unde - pentru ca boala i-a afectat si corzile
vocale - nu mai putea comunica decat prin scris si unde, disperat, si-a smuls tubul de oxigen. El a cautat
un inteles in lucruri pe care nu le putea intelege. Refuzul de a se revolta a fost forma lui de protest.
Adevarurile vietii lui Kafka
au trecut din biograa sa in opera. Scrierile lui nu sunt separabile de persoana sa: el s-a lasat condus de
creatia sa pana la identicarea cu aceasta. Scriitorul praghez incearca sa transforme literatura sa intr-o
tragica tentativa de cunoastere, care ajunge insa la esec. El insusi a fost considerat un erou absurd.
In Procesul
15
, doi domni vin
sa-l ia pe Joseph K. si-l duc intr-o mahala sordida unde-l pun cu capul pe o piatra si-l injunghie, fara ca
acesta sa cunoasca motivele pentru care murea, asa cum n-a cunoscut motivele pentru care a fost judecat.
Lui nu i se respecta macar dreptul de a intelege. Moare fara sa stie cine l-a condamnat si de ce (Ca un
caine
16
). El nu aa nici in ultima clipa calea ce buna care putea sa-i fertilizeze viata. Rusinea lui apare
dintr-o moarte absurda, acoperita de ignoranta pentru ca nimeni nu se simte dator sa-i explice ceva.
Procesul sau este procesul celui care indura destinul si nu stie sa aiba vreo vina. In nuvela sa, moartea
personajului este, intai de toate o sinucidere. Cei doi domni in redingota duc, de fapt, un cadavru sa-l
injunghie, aceasta ind concluzia logica a ceea ce s-a intamplat inainte; este doar o formalitate. Asta a
vrut Kafka sa ne sugereze aratandu-ne ca in Kafka a fost ucisa pe nesimtite orice speranta de a intelege ce
se intampla cu el si cine a pronuntat verdictul. Kafka ajunge sa semene celor ce-l judeca. Nu-i absurd ?
De asemenea, intalnim la Kafka ideea ca omul nu poate ajuta pe alt om, co-
municarea este imposibila iar singularizarea este o tragedie. Subiectivizarea realitatii duce la despartirea
de lume. La Kafka, alinarea nu este determinata doar social, omul parand condamnat la singuratate.
Dupa cum am observat, la scriitorii prezentati sinuciderea apare datorita disperarii existen-
tiale, diferind de sinucigasii clasici la care, dupa cum a scos la iveala capitolul precedent,
ea este un act de onoare. Putem spune ca moartea nu reprezinta o ispasire, ci o eliberare.
30
Pasajele despre sinucidere din literatura o arata in general ca pe o salvare - scrierile sinu-
cigasilor arata iminenta mortii, amanarea devenind nevroza a asteptarii. Avand o anume
durata, tentatia sinuciderii este o zona de doliu. Luciditatea sinucigasului investigheaza o lume
a falsei seninatati.
Marii dezertori din viata sunt, de obicei, obsedati de auto-suprimare inca din tinerete: si
Cesare Pavese, si Virginia Woolf, si Virginia Plath, si Franz Kafka reproduc, in scrierile lor,
obsesiile mortii si ale sinuciderii. Actul lor este dublat de o pregatire teoretica, de imaginare.
Autoanaliza sinuciderii face parte din procesul creator. Perceputa ca terapie sau exercitiu
literar, confesiunea accentueaza criza si modica termenii conictului dintre eu si creativitate.
Inceputurile sunt incerte; singura certitudine este ireversibilitatea. In devenirea sinuciderii
intra fascinatia cenusiului, dicultatea de a trai, nostalgia excesiva, melancolia atingerii abso-
lutului. Totusi, persoana globala
17
a suicidentului nu dispare in confesiune - ea isi dezvolta
o noua personalitate in lupta dintre viata si moarte.
Scriitorii care apeleaza la suicid isi amana decizia letala prin diferite stratageme. Scrisul
dezbate cele doua tendinte din mintea sinucigasului: impulsurile mortii - instinctul de conser-
vare. Toate jurnalele intime ale sinucigasilor sunt impregnate, constient sau inconstient, de
un model suicidar
18
, care este cercetat pe pulsiunea mortii. Zbaterile aparent fara obiect
ale sinucigasului care isi comenteaza in jurnal dorinta de-a muri provin din suita de miscari
contradictorii si imprevizibile ale psihicului uman
19
. De aceea, sinuciderea este frecvent con-
secinta unei stari ajunse la paroxism, nu a unei cauze precise.
Jurnalul sinucigasului se centreaza pe tema sinuciderii; viata si moartea stau intr-un echilibru
pe care gandurile contradictorii il mentin, fara sa scape insa de nalul stiut sau intuit.
Multe carti tratand problema mortii vorbesc e despre o experienta
20
, e de o revelatie
21
,
e de o stiinta
22
. Desi fenomen natural si, deci, banal in natura, ea prezinta caracter de ex-
ceptionalitate atunci cand este studiata. Caz particular al mortii, sinuciderea trebuie judecata
in contextul vietii. Trebuie, de asemenea, sa facem distinctia intre un comportament suicidar
(La conduite suicide suppose un rle et un personnage, le public est parfois lentourage dont
le suicidant lui-m eme qui est alors acteur et spectateur. Cette patrade de mort , ces tendances
ludiques sobservent frequement chez lenfant la femme et ladolescente
23
2. Personaje sinucigase in literatura universala
31
Sinuciderea intra in cadrul temelor orgoliului si al dezastrului vietii descrise de exasperate ale literaturii.
Dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza, degradarea se petrece la nivelul intelectului, imaginatia autoru-
lui ind epuizata de jocul dea sinuciderea, devastata de actiunea timpului. Spiritul lor se dovedeste inca-
pabil sa-si mai gaseasca o motivare a existentei, instrainandu-se de propriile determinatii psihologice.
2.1 Werter
24
Din perioada romantismului, sinu-
ciderea a deprins arta orgoliului si a revoltei; romanticii visau la un control total chiar si asupra mortii.
Imprejurarile in care s-a nascut romanul sunt ur-
matoarele: tanar ind, plecat sa-si faca stagiul de jurist, Goethe se indragosteste de ica unui functionar,
Lotte. Dar ea este logodita cu Kestner, si Goethe o va iubi depasind acest obstacol, sub privirile logod-
nicului. Intr-o seara, dupa o convorbire romantica in trei, Goethe paraseste localitatea, profund tulburat.
Cand, dupa putin timp, primeste vestea sinuciderii din dragoste nefericita a unui prieten comun, care
folosise la tragicul act pistolul imprumutata de la Kestner, Goethe, impresionat, realizeaza Suferintele
tanarului Werther, care imbina povestea de dragoste dintre scriitor si Lotte cu nalul sinuciderii pri-
etenului sau. Cartea descrie conictul tragic dintre erou si lume, care va duce la prabusirea lui Werther.
Dragostea eroului pentru Lotte este din ce in ce mai arzatoare si situatia tot mai critica pentru
toti trei, mai ales pentru Albert (logodnicul Lottei - din roman). La rugamintea Lottei de a-si rari vizitele,
Werther se simte foarte jignit si, dupa chinuri suetesti, se sinucide cu pistolul imprumutat de la Albert.
Relatarea comparativa a faptelor din viata lui Goethe si a imag-
inilor literare care i-au urmat releva preponderenta vietii asupra ctiunii in opera scriitorului german.
Werther este o opera in care
scriitorul se elibereaza de nehotararea unei parti din viata lui, de o pasiune, printr-un nal care a aparut
in mod fals, mai ales in perioada romantismului in care a inceput o epidemie de sinucideri, ca o solutie
la viata. Totusi, Werther este doar rodul unei fraze din existenta scriitorului, cand a intrupat in personajul
sau puterile pasiunii si sensibilitatii necontrolate, si le-a facut sa cada sub povara visurilor nerealiz-
abile. Goethe a ironizat epidemia de sinucideri starnita de Werther in parodia Triumful sensibilitatii.
Sinuciderea naiva a inocentului Werther este o realitate pusa sub semnul dorintei de a pleca,
de a calatori, de a descoperi necunoscutul (Cat de fericit sunt sa plec ,
25
exclama tanarul Werther).
Sperantei sale inselate in timpul vietii omul ii gaseste un loc imaginar
de cealalta parte a mormantului. Werther o gaseste acolo pe Lotte.
Putem vorbi asa cum se cuvine despre ceva numai
in masura in care simtim o anitate morala pentru acel ceva
26
, spune Goethe referindu-se la sinucidere.
Dorinta de a muri,
dezlantuita de vointa atunci cand tentatia sinuciderii apare este, din punct de vedere psihologic, dorinta
reantoarcerii la starea prenatala. E vorba de o iluzie nedenita a reantoarcerii in Paradis Sinuciderea
32
werthwriana este insotita de o constientizare a acestei motivatii. In acest sens, sinuciderea se explica
prin infantilism. Caracterul sau regresiv exclude comparatia intre sinucidere si lupta normala a omului
impotriva suferintelor. Esecul celorlalte mijloace l-a dus pe Werther la sinucidere, o experienta totala de
neputinta. Pentru personajul romantic, sinuciderea inseamna iesirea din scena, deznodamant caruia nu i
se opune, ci inspre care se indreapta inadins pentru ca simte apasarea unei melancolii careia perspectiva
fericirii ii este inchisa
27
. Werther nu apare ca o inta prea trista pentru a nascuta pentru iubire.
2.2 Ana Karenina
28
Situatia Anei Karenina seamana intrucatva cu cea a lui Werther; deosebirea este ca, in timpce Werther
renunta la viata pentru ceea ce nu poate obtine niciodata, Ana, o face pentru ca pierde ceea ce a obtinut.
Ana, de conditie modesta, se casatoreste din
interes. In casa sotului il cunoaste pe Vramski, de care se indragosteste. Acesta raspunde sentimentelor
ei, dar, mai ales, isi ofera satisfactie vanitatii. Datorita posesivitatii Anei, Vromski ajunge sa doreasca
termibarea relatiei: Daca l-as parasi, i-ar parea bine in adancul suetului. Ana isi da seama ca gandurile
ei nu sunt simple presupuneri, dar nu vrea sa renunte la el: Pentru mine el e totul. Eu ii cer sa mi se
dea din ce in ce mai mult, iar el cauta sa se fereasca de mine. Ne indepartam ecare pe alt drum.
29
Ceea ce Vromski numeste gelozie absurda - posesivitatea Anei -, Ana Karenina numeste
nefericire. Ea nu poate altceva decat amanta care-l iubeste cu patima; nici nu vrea sa e altceva.
Despartirea de inta iubita, moartea propriului copil, di-
vortul anuntat de sotul ei si dezonoarea la care i-a supus pe cei apropiati genereaza mustrari de constiinta
insuportabile. Aceasta convergenta a nenorocirilor, ce distrug posibilitatile de a trai si a lupta, caracter-
izeaza biograc personajul. Ana nu rezista acestui intreg sir de esecuri si se arunca in fata trenului.
Se vede in Ana
Karenina cum viata si caracterul omului ii intind acestuia o capcana. Tocmai ceea ce este mai nobil in el
il poate duce la sinucidere. Daca Ana Karenina ar fost putin frivola, in mod sigur ar existat o solutie.
2.3 Kirilov
29
In Demonii, intrebarea asupra
sensului vietii duce la doua solutii extreme: existenta este mincinoasa sau eterna. Una dintre consecintele
pe care le poate avea in viata unui om este sinuciderea logica. Kirilov considera ca sunt doua categorii
de sinucigasi: cei care se sinucid din cauza unei mari dureri, sau suparari, sau uneori fara un motiv
bine determinat si care actioneaza brusc, fara a se gandi prea mult la suferinta, si cei care se sinucid
rationand, iar la acestia procesul de gandire, de judecata, inainte de trecerea la act, este mult mai lung.
Convins ca existenta umana este o totala absurditate pentru cel care nu crede
in nemurire, Kirilov, personaj din Demonii, ajunge el insusi partizan al sinuciderii logice. Inginerul
Kirilov declara ca vrea sa-si ia viata pentru ca asta-I ideea lui; el se pregateste de moarte in numele
unei idei, al unui gand: simte ca Dumnezeu este necesat si ca el trebuie sa existe; dar in acelasi timp stie
33
ca Dumnezeu nu exista, ca nu poate exista. Accepta, din indiferenta, ca sinuciderea lui sa e utilizata in
folosul unei cauze pe cale de disparitie. Isi pregateste gestul cu revolta si libertate. El adauga logicii sale
de moarte o ambitie: vrea sa se omoare pentru a deveni Dumnezeu
30
: daca Dumnezeu nu exista, Kirilov
este Dumnezeu; daca Dumnezeu nu exista, Kirilov trebuie sa se omoare; trebuie, pentru a Dumnezeu.
Pentru kirilov, a-l omora pe Dumnezeu inseamna a realiza pe pamant viata vesnica despre care vorbeste
Evanghelia; inseamna a deveni tu insuti Dumnezeu. Aceasta crima metazica este sucienta pentru de-
savarsirea omului. Kirilov stie ca a te omora, dupa ce ti-ai cucerit libertatea este contradictoriu, dar o
face din dragoste pentru omenire; sinuciderea lui este una pedagogica, un sacriciu: dupa moartea lui pa-
mantul va straluci de maretie omeneasca. Dragostea pentru aproapele in aduce la moarte,nu disperarea.
Romanul
lui Dostoievski pune problema sinuciderii, instaurand logica dusa pana la moarte. Omul lupta impotriva
sperantelor sale; dar la capatul ei, creatorul alege impotriva personajului sau: Kirilov este infrant.
2.4 Doamna Bovary
31
si bovarismul
Dezgustata de existenta monotona alaturi de un sot marginit,
Emma Bovary isi imagineaza o lume apusa meschinariei si platitudinii mediului social din apropiere: -
plangea. . . dupa fericirea care-I lipsea, dupa visurile pe care nu le putea atinge. . .
32
. Prinsa in preocupari
mondene costisitoare si visari amagitoare cu privire la ce inseamna o existenta fericita, Emma isi pierde
capacitatea de a mai realiza autoaprecieri si judecati realiste. Ea va avea surprize de atrai dezamagirea
unor iubiri desarte. Pentru a face fata nevoilor de bani la care au dus-o dorintele personajului sau articial,
imita semnatura sotului ei pe acte subscrise. Pusa in conict cu aceasta realitate, puterea de a se imagina
alta decat este tradeaza iarasi neputinta ei de-a modica lumea exterioara: nici o imagine adversa nu poate
face ca efectele subsciptiei sa nu e prezentate la termen, neplatite ind. Trezita la realitate, obligata la
marturisire, Emma e incapabila de un act de vointa salvator si recurge la sinucidere: ea plateste cu viata
greseala de a se conceput alta decat era, incercarea de a incercat sa subordoneze realul la imaginar.
Sinuciderea Doamnei Bovary apare ca urmare a pierderii
puterii de a-si interpune visul intre privire si realitate, din incapacitatea de a deforma lucrurile si intele.
Autoiluzionarile fanteziste reecta in cele mai multe cazuri gresite functionare a psihologiei persoanei in
cauza. Atunci cand realitatea nu ne satisface si n-o putemtransforma, recurgem la dorintelor noastre intr-
o lume in care nu gasim impotrivire, lumea visurilor, a ctiunii, a imaginatiei. Mecanismul este cunoscut
sub numele de bovarism
33
. El reprezinta puterea omului de a se concepe altfel decat este
34
.
La doamna Bovary, ura fata de real este atat
de puternica incat ar putea-o constrange sa-si repudieze propriul vis, daca s-ar intampla sa ia el insusi
forma unei realitati
35
. Faptul de a se concepe altfel decat este se dovedeste in cazul ei un element fatal.
Sunt situatii cand bovarismul este la individ cauza tragediei: la doamna Bovary,
comedia este inlocuita de drama imediat ce fenomenul se desfasoara la un personaj cu o energie violenta.
34
3. Sinuciderea in literatura romana
3.1 Niculaita Minciuna
36
Bratescu-Voinesti ne
da un exemplu pentru modul in care neancrederea repetata manifestata de cei din jur la spusele si faptele
unui copil poate duce la insingurare si indoiala de sine, care-i vor dezorganiza conduita adaptativa.
Niculaita Gropescu este animat de dorinta
de a cunoaste cat mai multe din tainele vietii si ale naturii care-l inconjoara. In realizarea acestei dorinte,
el se va lovi insa de ignoranta, ironia si prejudecatile celor din jur. Bratescu-Voinesti ne prezinta aici
procesul stingerii treptate a unei ri iscoditoare si al instalarii unei nesigurante de sine, care-l vor izola
de ceilalti. Si azi asa, maine asa, dojana parintilor pentru vremea pierduta degeaba dupa prostii si dupa
gargauni, neancrederea unora, batjocura altora au inchis inima baiatului si l-au facut tacut si sos. . .
37
In obscurantismul satului, Niculaita ajunge sa treaca drept
un exemplar ciudat. In atmosfera de neancredere manifestata in el, Niculaita devine tot mai deprimat
si mai nesigur pe el. Ajunge la pierderea simtului realitatii pe care I-a adus-o neancrederea tuturor.
Descantecele babei Uta,
moliftele parintelui Alecu, accentueaza atmosfera deprimanta din jurul baiatului. Batut de seful de post
in timpul anchetei, dezorientat de intrebarile procurorului corupt, ironizat de tarani, privit cu neancredere
de catre parinti, Niculaita nu mai este in stare sa gaseasca alta solutie decat aceea de a se spanzura.
3.2 George Demetru Ladima
38
Patul lui Procust este unul din romanele
romanesti ce releva drama de constiinta, problematizand existenta. Ceea ce ne intereseaza in roman este
evolutia lui Ladima catre sinucidere, in roman explicatia ind in special in scrisorile acestuia catre Emilia
Rachitaru. Aceasta actrita modesta determina, printr-o ironie a destinului, autosuprimarea lui Ladima.
In sinuciderea lui Ladima, moartea apare ca o experienta
indirecta. Inscenarea care, probabil, insoteste sfarsitul lui Ladima intra in structura personajului. Moartea
lui releva o minciuna drept adevar asupra unei existente ratate; sinuciderea lui este transformata in text
pentru eternitate; este ultimul cuvant al unei inte care stie ca dincolo de moarte nu exista nimic. Ladima
nu crede in divinitate, asa incat nu are speranta intr-o lume de apoi sau intr-o judecata suprema care sa
puna in echilibru cu sine existenta. El crede ca lumea n-a fost creata pentru om, dar nici impotriva lui.
Ladima, sinucigasul, ia pe cont propriu proiectul
sau existential si intervine, impunand o imagine aleasa in mod constient. Dupa cum aam de la Irina
Petras
39
, selectarea datelor unei existente in scopul inuientarii portretului nal e marturisita in Note
35
zilnice de autorul insusi. Jurnalul sau va retine deci doar ceea ce are interes protagonistul sa stie.
3.3 Catul Bogdan
40
Lorelei este cartea unor simboluri. Simbolistica
sa majora consta in implinirea fatalitatii unui destin erotic, acela al lui Catul Bogdan, indragostit pe
neasteptate de o adolescenta vazuta pe peronul unei mici gari. Din acest moment, existenta lui este sub
incidenta destinului implacabil, lumea sa interioara impletindu-se cu prezentul (care-l infatiseaza in plina
maturitate, cu un statut socioprofesional deja conturat si traind o experienta erotica iesita din comun,
care-I va infrumuseta, dar ii va si distruge viata) si trecutul (cu evocare, prin retrospectie, a copilariei).
Destinul funest al acestui personaj - Catul Bogdan se va sinucide - este
anticipat de titlul cartii care aminteste despre legenda zanei de pe Rhin cu conotatia tragica cunoscuta.
Personajul este
rupt de timpul istoric, traindu-si izolat si amplicat drama erotica. Sciitorul pare a intentionat doar sa
urmareasca cum se consuma pe plan interior conictul dramatic (intre Eros si Thanatos) al acestui erou.
Problematica sueteasca a lui Catul Bogdan este determinata de destin; intalnirea
cu Luli este predestinata. Frustrat de dragoste inca din copilarie, de la moartea mamei pentru care are
si acum sentimente de afectiune aproape maladive (personajul pare sa sufere de un complex), Catul
Bogdan are revelatia reanvierii defunctei in intruchiparea tinerei fete care-I seamana pana la identicare.
Identicarea mama-iubita dezvaluie complexul
care-I marcase existenta si care facuse din Catul Bogdan un adversar al tatalui si un celibatar convins.
Din momentul declansarii conictului interior,
Catul Bogdan se aa intr-o criza existentiala. Treptat, marea pasiune pentru Luli diminueaza. Zbuciumul
sau launtric se accentueaza la prima neantelegere cu sotia si indeosebi, odata cu aparitia misterioaselor
epistole de dragoste ale unui admirator necunoscut, semnand Lorelei Luli isi pierde unicitatea.
O scrisoare de ramas bun de la Lorelei aduce personajul nostru intr-o
stare vecina disperarii. Derutat din pricina orasului din care sunt expediate scrisorile si a graei identice
cu a Gabrielei - prietena din copilarie a sotiei sale - Catul Bogdan este victima unei erori de identitate
intre autoarea epistolelor (in realitate, sotia sa) si buna prietena a lui Luli. Aat in confuzie, raportand-o
pe Gabriela scrisorilor de dragoste, in suetul sau cele doua chipuri se contopesc intr-o singura imagine.
Luli moare in urma
unui accident chirurgical in chiar ziua venirii Gabrielei, care intra, din acest moment, in viata protago-
nistului. Dar el este neconsolat de pierderea lui Luli chiar si dupa incercarea unui mariaj cu Gabriela.
Echilibrul suetesc pe care si-l gasise in scris
se strica odata cu descoperirea in podul casei a scrisorilor lui Luli catre Gabriela, prin care se explica
farsa epistolelor lui Lorelei. Intorcandu-se in orasul de pe malul Dunarii unde se cunoscusera, Catul
Bogdan, dupa o noapte de ratacire pe strazi, se indreapta spre apele uviului: Spre? La? In?
41
36
3.4 Spanzuratul
42
Mitrele, de cate ori se certa cu muierea,/Isi
lua betele sa se spanzure lasalcii, in vale;/Sa vada si ea, r-ar a relelor,/Ce-nseamna el in casa asta, na !
Sariti lume, tipa Leana. Nea Dumitre, Nea Ioane,/Duceti-va, dati
fuga-n vale dupa al nebun./Ticu, Bag Sama, Cazaca, Mitranoaia, tot catunul/Se strangea la panorama.
Mitrele mergea inainte, considerandu-se
de pe /Acum mort,/Vedea negru-naintea ochilor si-astepta sa sune/Goarna de apoi/Pe podul lui Giurca.
Spanzuratorile lui ind mai dese in anii de seceta/Si sara-
cie,/Indulceau intrucatva atmosfera,/Adica n-o nici dracul chiar asa de negru,/Nu moare omul cu una cu
doua nici de foame, nici de /Nimic,/Nu va uitati la Mitrele ?!/Ajunsese sa e dat exemplu de longevitate.
Lega betele inorate, tesute cu drag de muiere, asta/El o uita intotdeauna,
Trebuia
sa-I aduca ea aminte, cu tarnul,/Le innoda de-o creanga, scuipa spre Leana si-si/Baga capu-n streang.
Cand isi da drumul, altul, suit din timp in salcie,/Jap ! cu securea, taia ori creanga ori
betele,/ Spanzuratul buf, jos,/Leana venea repede cu galeata de apa
rece de la Fantana si turna pe el, sa-nvie./Conta cat era de mort: alteori numai ii dadea de baut din cauc.
Sa-l mai lasat o tara s-atarne, se vaita vruna,/Sa apucat macar sa scoata limba, veniram
degeaba,/ Mi-o dat/Si laptele-n foc.
Omul lui Dumnezeu, il incuraja Ticu pe Mitrele, care/Se arata
mahmur ca Lazar dupa inviere, nu stia ce /Atitudine sa ia,/Ii era si rusine si necaz, toti ne mai certam cu
muierile,/Alaltaieri eu nu I-am aruncat alei mele masa-n batatura ?/Nu mi-a facut mancare buna; am luat
masa de margini,/Cu tot de pe ea/Si-am dat-o zdup ! peste prispa./Dar de ce sa ma omor ? Mai bine o fac
vanata, cu mine/ Sa nu se puna !/Femeii nu trebuie sa-I versi laptele-n pasat.
-Asta cu spanzuratul lui a ciuntit toate salciile -/Radea cineva/Ha, ha !
-Oricum, de murit in pat n-o sa moara./Lumea vorbea tare, unii il cainau
pe bietul crestin;/Cine stie ce-o in casa lui, de-ajunge el pana-acolo./Da
din ce va luarati, fa - intreba Veta./Lasa, ce sa maiacasa, omule
Mitrele se stergea de paie si pleca
bombanind pe/Coasta-n deal,/Leana venea-n urma cu vadra-n cap./Noi copiii ramaneam ultimii la salcii.
Ne-ar placut sa vedem un om spanzurat si sa ne speriem./Unii abia asteptau sa se faca mari si sa-si
puna streangul/De gat,/Ca sa se stranga lumea, sa-I vada si ei sa faca pe grozavii,/Morti, cu ochii beliti.
Cine spunea asta acasa, se pomenea cu palma
peste gura:/Ma zaltatule, tu stii ce lozasti?/I-auzi, astia altceva mai bun n-au de-nvatat de la ai/Mari.
37
Azi, suicidul nu mai provoaca oroarea, spaima, blasfemia Bisericii. Ea rezista ca tema a
literaturii la fel ca si drama capitala a omenirii.
Putem spune ca singurul adevar care ne promite ceva este totusi viata. Daca nimeni nu poate
pretinde ca judeca in cunostinta de cauza un gest care lui nu-i cere decat amaraciune, in vreme
ce altuia I-a cerut totul, nimic nu ne poate obliga sa damdreptate mortii. Existenta ar deveni de
nesuportat daca am accepta ca nu putem scapa de infrangeri decat infruntand cea mai grava
infrangere.
Am vazut in acest capitol sinucigasi care si-au exprimat dragostea de viata cu deznadejde.
Parca stiau ca vor distruge tocmai ceea ce ar vrut sa aiba. Ei nu-si pierdusera pasiunea care
i-a istovit, ci numai speranta. Este o situatie care cere tristete. Nu trebuie insa sa ne multumim
cu compatimiri si pareri de rau; e un motiv in plus ca studiul nostru sa incerce sa gaseasca o
cale de a raspunde acestei probleme care nu-I priveste doar pe cei ce recurg la ea, ci si pe noi.
Uneori apar in om porniri ciudate: pentru ca nu pot obtine tot ce vor, ajung sa nu mai vrea
nimic. Nu toti sinucigasii sunt oameni pe care nu-I mai intereseaza nimic.Cei mai multi dintre
ei au esuat doar in incercarea de a gasi o solutie.
Capitolul IV
Factorii de risc ai comportamentului autodistructiv major
Inuente, determinante, cauze
Avand in vedere ca ocupa unul din
primele locuri in cadrul deceselor, precum si datorita caracterului sau dramatic si aparent deliberat, sui-
cidul ridica problema cauzelor care l-au favorizat sau determinat, mai mult decat alt fenomen existential.
Sinuciderea, ca fenomen, nu este strict legata de o cauza izolata, decat
aparent; ea aduna un intreg complex biograc. In majoritatea cazurilor, actul reprezinta o decizie libera,
in care individul are capacitatea de a alege intre toate marile sensuri ale destinului, inclusiv moartea.
Factorii de risc ce determina conduitele autodis-
tructive majore trebuie cunoscuti pentru a putea lua masuri de socio-si psihoprolaxie si de recuperare.
Cauzele
comportamentului autodistructiv reprezinta de fapt reunirea tuturor conditiilor care, luate separat, nu
sunt suciente pentru a explica acest fenomen
1
, dar ale caror interrelatii da. Din acest motiv, multi
autori considera ca doar cauzalitatea circulara cuprinde problema in intregime: nu doar comportamen-
tul suicidar rezulta dintr-un complex de cauze, ci si acest comportament modica situatia de inceput.
38
In domeniul suicidologiei, presupunerile privind cauzele si factorii sunt dependente de punctul
de vedere din care se analizeaza fenomenul. Chiar daca studiul interdisciplinar nu este realizat practic pe
de-a-ntregul, cercetarile actuale promoveaza ipoteza conditiilor diverse ce cauzeaza suicidul, incluzand
conditiile favorizante si situatiile conjuncturale, personale si ambientale, in care el s-a desfasurat.
Perspectivele sociologica
si psihologica, initiate in secolul trecut, sunt inca actuale, iar azi le putem gasi o serie de elemente
comune. Astfel, distinctia facuta de Durkheim (in 1897 in Le suicide) intre motivatie si cauzalitate
este prezenta, chiar daca difera tehnica, si in conceptia psihanalitica (ceea ce implica faptul ca ambele
perspective au ipoteze de lucru convergente). Un alt element comun al celor doua conceptii se refera
la ambivalenta - hetero sau auto - a distructivitatii umane: sociologia, prin E. Durkheim, a evidentiat
raportul de inversa proportionalitate dintre sinucidere si omucidere, concluzionand ca acestea sunt fetele
aceluiasi fenomen; psihanaliza a aratat dublul sens - hetero si/sau auto - al pulsiunilor distructive.
Psihologii invoca un anumit temperament sau un anumit tip uman (cel melancolic) ca ind
predispus la sinucidere (mai ales atunci cand melancolia este accentuata printr-un mod gresit de viata).
Dimensiunea medicala este, de asemenea, prezenta
in etiologia (cautarea cauzelor) fenomenului autolitic, dar importanta ei nu este absolutizata. In gen-
eral, medicii sunt de acord ca problema suicidului depaseste aria profesiunii lor, ea neind legata doar
de starile depresive, sinuciderea putand motivata prin deceptia care urmeaza dorintelor nerealizate.
De asemenea, psihopatologia poate
da explicatii sub raport cauzal pentru unele sinucideri si tentative. Avand in atentie ca rata suicidului
difera de la o societate la alta, de la o etapa istorica la alta (atunci cand apare preponderent starea de
anomie), numai aceasta abordare este insucienta. In aceste cazuri, factorii individuali si extraindividuali
trebuie combinati pentru a obtine o explicatie valabila. Daca, individual, suicidul poate avea in multe
cazuri o interpretare psihopatologica, ca fenomen ea are nevoie de un sistem explicativ mai cuprinzator.
1. Factori biologici implicati in determinarea suicidului
Luarea in con-
siderare a factorilor de ordin biologic in explicarea fenomenului suicidar in general si in intelegerea unor
cazuri individuale in special, nu inseamna ca vom cadea in eroarea biologismului si indeterminismului.
La oameni, legatura cauza-efect nu depinde predominant de intensitatea agentilor externi. Aici factorii
interni au prioritate si cauzalitatea este autoreglatorie; ei triaza factorii externi si uneori au forta de reactie
independenta. Prin actiunea factorilor biologici, efectul poate prelungit, suspendat, disproportionat.
In
teoriile biologice se apreciaza ca o cauza poate actiona prin impulsiune (cantitatea si calitatea efectului
variaza in functie de cantitatea si calitatea cauzei), declansare si desfasurare. Faptul fundamental, propriu
individului normal, de a dori sa traiasca, are o radacina biologica, aceea a f unctiei de conservare.
39
In biologie se considera ca producerea fenomenelor implica un concurs de cauze. In cercetarea
autoagresivitatii majore, cercetarea cauzei incepe cu analiza efectelor pe plan individual si social, prin
reconstituire. Ca metode folosite pentru cercetarea cauzalitatii in aceste domenii am remarcat metoda
etiologica si metoda epidemiologica, iar pentru cercetarea determinismului metoda etiopatogenica.
1.1. Supoziti ereditara in manifestarile suicidare
In cadrul explicatiilor ce s-au dat suicidului se inscriu si ace-
lea care pun in legatura fenomenul suicidar cu ereditatea. La baza
acestei orientari stau constatarile legate de sinuciderile intrafamiliale.
Autorii clasici (precum Ritti, Magnan, Rgis) apreciau suicidul ca viciu ereditar. Exem-
ple in favoarea ereditatii suicidului sunt frecvente, dar trebuie determinata proportia dintre sinucider-
ile demonstrate ca ind ereditare si ansamblul mortilor voluntare. Daca pentru o parte insemnata
a sinuciderilor s-ar dovedi antecedente ereditare, atunci ar putea admisa cauzalitatea intre cele
doua. Ipoteza ereditatii a capatat oarecare autoritate datorita neputintei de a gasi alta explicatie.
In plus, majoritatea observatiilor au fost facute asupra bolilor psihice care se transmit si, odata
cu asta, a tendintei spre sinucidere, care este un simptom frcvent. Cazurile favorabile ipotezei ered-
itatii s-au intalnit, in general, la sinucigasii bolnavi mintal. Ereditatea are in acest caz un rol impor-
tant, dar in sensul ereditatii afectiunii psihice in generalitatea ei, pentru care suicidul poate o con-
secinta. De exemplu, depresia bipolara este determinata genetic, iar rata sinuciderii in acest grup (de
bolnavi psihic) este mai mare - in acest mod relatia ereditate-suicid ind conrmata. Dar aceasta re-
latie este mediata si determinata de depresie. Daca un individ in a carui familie exista si bolnavi
psihic si sinucigasi se omoara, o poate face datorita terenului predispozant mostenit. E posibil ca mai
multi membri ai aceleiasi familie sa se omoare, iar aceste sinucideri sa provina unor categorii diferite.
Conceptia genetica supra manifestarilor suicidare a inregistrat in ul-
tima vreme modicari importante: cercetatorii moderni constata ca nu ex-
ista probe care sa ateste implicatii ereditare in manifestarile suicidare.
S-a demonstrat existenta unei legaturi intre autoagresivitate si aberatiile (numerice sau structurale
ale) gonoscmilor (comportamentul autoagresiv pare legat de prezenta cromozomilor Y suplimentari).
Totusi, existenta unei anomalii cromozomice la un sinucigas nu exclude atentia aspectelor sociologice si
psihologice. Chiar Henry Ey arata ca nu poate izolat mecanismul endogen al ereditatii de inuienta
factorilor de mediu extern. Modicarile inegalitatilor noastre se produc in permanenta si uneori inde-
pendent de actiunile constiente, dar dependent de mediu si de sistemul social. O parte din aceste in-
uiente se inscriu in fondul genetic si se transmit ereditar, dand nastere la structuri ce pot evolua spre
acte suicidare. Astfel, remarcam doar ca ereditatile incarcate, daca sunt inserate intr-un mediu social
corect, cu o urmarire si un tratament adecvat, evolueaza favorabil. Pentru a aprecia corect trebuie sa
stim proportia in care acesti factori pot interveni in structura individului si deci si in actul sinucigas.
Cu toate ca in antecedentele colaterale ale sinucigasului pot gasite cazuri simi-
40
lare, nu se poate vorbi de ereditate suicidara (sustinuta de Ritti in 1884), ci mai de-
graba de familii de sinucigasi, care au o organizare defectuoasa, chiar psihopatizanta.
In analiza ereditatii trebuie sa excludem situatiile in care exis-
tenta unui suicid in antecedentele colaterale ale persoanei poate un ele-
ment psihotraumatizant perpetuu, devenind astfel un factor suicidar exogen.
Concluzia este ca ereditatea detine o parte din potentialul evolutiei interioare al insului. Deci
factorul ereditar nu trebuie exclus din determinismul actului sinucigas. Acest lucru este important pentru
masurile asupra cazurilor din familii incarcate ereditar si pentru prognosticul tentativelor cunoscute.
Totusi nu putem vorbi despre sinucidere ca despre un fenomen ereditar. Exista
cazuri in care actul autodistructiv se manifesta intr-o patologie psihica ereditara (mai ales
P.M.D.), dar de aici nu putem concluziona asupra caracterului ereditar asupra suicidului; acesta
apare ca o consecinta a unei ereditati, dar nu este el insusi o stfel de mostenire.
Consideram, in acord cu Durkheim
2
, ca pentru rezolvarea problemei ereditatii sui-
cidului trebuie ca faptele sa e sucient de numeroase pentru a nu se datora unei co-
incidente, sa nu e explicabile altfel si sa nu e contrazise de alta observatie.
1.2. Relatia afectiunilor somatice medico-chirurgicale cu fenomenul suicidar
Unii cercetatori ai acestei relatii consemneaza ca in antecedentele sinucigasilor afectiunile so-
matice se intalnesc intr-o proportie ce nu depaseste semnicativ rata suicidului din populatia generala
(20-40/100000: C.P. Seager si R.A. Flood, 1965; P. Sainsbury, 1967
3
). Altii (T. Dorpat si col)
4
indica
faptul ca 70% dintre suicidari prezentau afectiuni somatice, iar 40% di cazurile de suicid consumat,
boala somatica ar jucat un rol determinant. P.S. Golhot si S.S. Nathawat (1983) au ajuns la concluzia
ca disperarea determinataq de o boala incurabila gureaza ca cea mai frecventa cauza a suicidului
5
.
Ei subliniaza si faptul ca ingrijirea medicala anterioara nu se coreleaza pozitiv cu manifestarea suicidara
(42% dintre suicidari au beneciat de ingrijiri medicale in perioada ultimelor 6 luni dinainte de moarte
5
).
Intre conditiile medicale ce cunosc o rata superioara a sinuciderii sunt consemnate afec-
tiunile asociate cu algii cronice, cu malformatii si desgurari sau cu deciente motorii.
Gelder
6
arata ca afectiunea somatica cronica dureroasa este asoci-
ata cu suicidul in special la batrani; de asemenea, riscul suicidului la epilep-
tici este foarte crescut (de 4 ori mai mare decat in populatia generala).
Studiile privind prevalenta / predominanta manifestarilor suicidare la bol-
navi cu afectiuni medicale nu disting intre antecedentele somatice ale sinuci-
gasilor si conditia somatica imediata ce a inuientat direct actul sinucigas.
In virtutea unor observatii facute in 1996 pe un lot de 15 subiecti cu manifestari sinuci-
gase si informatii accesibile, evident limitate, suntem de parere ca incidenta mare a afectiunilor
41
somatice in antecedentele persoanelor sinucigase sau cu tentativa de suicid nu exprima obligato-
riu o corelatie pozitiva a acestor antecedente cu manifestarile suicidare, chiar daca rata cea mai
inalta a acestor manifestari se intalneste in cea de-a saptea decada a vietii, varsta la care ma-
joritatea persoanelor prezinta o incidenta superioara afectiunilor somatice, acute sau cronice.
In privinta rolului determinant al unei afectiuni somatice severe in suicid, avand drept baza datele
statistice din Spitalul municipal Curtea de Arges si Spitalul judetean Pitesti (pe perioada 1990-1998) am
observat ca nu sunt inregistrate acte suicidare la pacientii cu boli somatice grave; doar atunci cand este
vorba de afectiuni canceroase
6

sau de persoane varstnice cu afectiuni somatice, riscul suicidar creste.

2. Factori de personalitate psihologici implicati in determinarea suicidului
In poda celor spuse anterior, suicidul este uneori actul rational al unei per-
soane sanatoase mintal si somatic. Predispozitia spre sinucidere a unor persoane deriva
din constitutia lor psihologica, fara a depinde in mod special de starile anormale, ar putea
fondata pe fenomene psihice, fara legatura cu vreo dereglare a sistemului nervos.
Au fost descrise sinucideri in masa ale unor grupuri de persoane si este greu de presupus
ca toate ar fost anormale din punct de vedere psihologic si/sau somatic (am pomenit mai devreme
comunitatea din Jonestown in care un numar mare de persoane s-au omorat prin otravire colectiva).
Oricum, in abordarea unei persoane care vorbeste despre suicid, e bine sa pornim de
la presupunerea ca inclinatiile sale suicidare sunt inuientate de o stare psihica anormala: daca aceasta
presupunere este corecta, pornirea insului spre suicid va diminua odata cu revenirea din starea anormala;
daca presupunerea este gresita (adica daca insul a ajuns la o decizie rationala de a muri), trebuie totusi
sa incercam sa-l abatem de la proiectul sau pentru ca, dupa un timp de gandire, si-ar putea schimba
intentiile (de ex., el poate gasi ca moartea prin cancer nu e neaparat atat de dureroasa pe cat crede).
2.1. Factori psihogeni. Caracteristici psihologice generale implicate in suicid.
Comportamentul sinucigas nu poate studiat izolat de aspectele lui psi-
hice, subiective, de corelatia cu reectarea lumii obiective; el apare determinat de
42
un mare numar de factori de mediu, care dezlantuie unele procese psihologice (pre-
viziunea si programarea actelor comportamentale, motivarea comportamentului).
Desi exista multe tentative de a intocmi
un prol de personalitate caracteristic care ar favoriza trecerea la acte suicidare, rezultatele sunt necon-
cludente. Reliefarea, la sinucigasi, a unor trasaturi ca impulsivitatea, labilitatea afectiva, emotivitatea
etc. nu poate convingatoare pentru ca exista alti indivizi care pot caracterizati prin aceste trasaturi
si care totusi nu recurg la autaliza. Astfel, nu a fost gasit nici un tip de afectiune (hipo-, hipertinic,
emotiv, pasional etc.) care sa apartina personalitatii indivizilor sinucigasi sau cu tentativa de suicid, desi
se stie ca emotivii sunt frecvent intalniti ca sinucigasi, sau ca exista multe sinucideri printre pasionali.
In schimb, sistemul motivational, al
indivizilor care se sinucid are unele particularitati distincte de ale celorlalti. Esecul face sa se canalizeze
energia unora dintre ei in directia realizarii neamplinite, intr-o asemenea masura incat nimic din orizontul
emotional exterior nu mai conteaza. Caracteristica motivationala intalnita frecvent la subiectii cu suicid
sau tentativa consta in neatingerea unui nivel de expectatie. Acest lucru poate accidental sau general,
in acest din urma caz asistand la o acumulare de esecuri resimtita ca o perpetua neamplinire. Sinuciderea
apare in aceasta situatie cu un caracter premeditat intr-o mult mai mare masura. O alta particularitate
motivationala posibila in determinarea sinuciderii se refera la ereditatea sociala pe care o transmite o
persoana apropiata (care a decedat, a dispatrut sau a plecat, mai ales) si cu care individul s-a identicat.
In unele cazuri
neatingerea nivelului de aspiratie al individului capata o pondere de primordin in cauzalitatea sinuciderii.
Despre nivelul intelectual nu pot facute armatii privind corelarea lui cu autosuprimarea, intrucat
sinucigasii prezinta nivele intelectuale diferite, de la cel mai scazut (dementi, oligofreni) la cel mai inalt.
Din punctul de vedere al temperamentului,
tipul melancolic, descris de Hypocrates si de I.P. Pavlov (mai ales tipul de melancolic de secundaritate),
caracterizat ca meditativ, pesimist ca idei, gandiri, atitudini), caracterizat de o stare mentala pesimista,
tristete, pierderea gustului de a trai, depresiune, apatie etc. este mult mai predispus catre actul autodis-
tructiv decat celelalte. Vom discuta mai pe larg despre implicatiile sale cauzale intr-un paragraf urmator.
De
asemenea, Hendie sustinea ca rata suicidului este in stransa corelatie cu structura temperamentului: in
tarile nordice, unde puterea de incarcare si rezonanta afectiva este mai discreta, suicidul este mai rar
7
.
Adaptarea. Omul se desfasoara in conditii deosebite datorita constiintei si
mediului articial-social, cultural si zic-creator. In complexitatea conditiilor noi create, el isi schimba in
permanenta raporturile fata de mediul social, si deci si fata de el insusi. El se aa astfel mereu confruntat
cu un mediu schimbator, fata de care adaptarea la el trebuie facuta complet si imediat. Dar adaptarea,
desi se face in majoritatea cazurilor, nu urmeaza acelasi traseu cu transformarea mediului si inuienta lui
asupra psihicului sau, in unele cazuri, nu se face, din motive care in cazul sinuciderii par foarte clare.
In procesul de neadaptare apare esentiala imposibilitatea unor indivizi de a raspunde
43
adecvat in unele situatii si la un moment dat la procesul; de acomodare sociala, la armonizarea lor cu noile
conditii de viata. In multe cazuri, actul sinucigas, este o problema de adaptare la mediul inconjurator.
Stresul. In urma unui conict sau sub incidenta unui stres puternic, unii oameni pot considera suicidul ca
o solutie rezonabila. Aparent, multe sinucideri par o decizie de a stopa participarea la o viata stresanta.
In timp ce este neindoielnic ca oricine poate susceptibil de stress cand este asociat cu o trauma, cu
un plan nerealizat sau cun un conict, este la fel de adevarat ca multi oameni, chiar si aceia care au tot
cele le trebuie, traiesc situatii care le apar stresante. In acest sens, J. P. Dworetzky, nota: Stresul este
un lucru foarte personal si reactiile individuale la el sunt diferite pentru ecare. Deci, unii oameni pot
suferi un stress puternic in situatii in care altii n-ar stressati deloc sau n-ar vedea motivul pentru el
7

.
Ganditi-va la perioadele stressante ale vietii in tinerete. (. . . ). Conictele cu parintii ar purtea
parea stupide sau nenecesare. Grijile privind complexele sau relatiile cu anumit colegi de scoala ar putea
parea triviale.
7

. scopul acestui exercitiu este de a arata ca oamenilor stressati le lipseste o informatie

esentiala. Privirea lor asupra situatiei nu este obligatoriu unica posibila. Se pot vedea pe ei insisi atrasi
intr-un conict fara iesire atunci cand altcineva cu o alta intelegere ar putea nici ca nu vada un conict.
Suicidul e o solutie nala si singura care nu are cale de intoarcere.
Multi dintre cei care au incercat in mod serios sa se sinucida, dar nu au reusit, au gasit ulterior o multime
de cai de rezolvare a situatiei stresante. Din pacate, cu cat rata suicidului creste si i se acorda mai multa
atentie de catre mass-media si opinia publica, cu atat mai multi oameni cred in sinucidere o alternativa.
Sinuciderea trebuie privita
si ca o posiblitatea de actiune a celor aati sub inuenta unui stress considerabil. Unul dintre obiectivele
psihologilor este de a asigura acordarea unei sanse de obtinere a ajutorului pentru potentialele sinucideri.
2.2. Starile psihologice de criza in determinarea suicidului
Trecerea la actul autodistructiv poate cauzata/favorizata de o serie de factori
psihotraumatizanti: esecuri sentimentale sau profesionale, dezonoare etc. Decientele de in-
tegrare sociala in scoala, facultate sau loc de munca, problemele majore ale sexualitatii, car-
entele familiale, perturbari ale relatiei copil-parinte, carente afective sau autoritare din partea
parintilor, impactul etilismului in familie asupra psihicului, frecventa in antecedente consti-
tuie factori favorizanti care formeaza mecanisme psihologice ce pot declansa suicidul.
Pentru tineri, cele mai
frecvente cauze ce declanseaza suicidul sunt problemele de ordin sentimental, frecvent intalnite la fete si
dicultatile de studiu, mai ales la baieti. In perioada de studii, la factorii de mai sus li se pot adauga izo-
larea de parinti si vechii prieteni, studiile prelungite si obositoare, competitia scolara. Unii remarca drept
important prolul de invatamant, considerand ca sunt mai expusi medicinistii, datorita contactului depri-
mant cu bolnavii si suferinta, duratei si dicultatii studiilor, usurintei de a procura unele medicamente.
Crizele
de personalitate, precum si tulburarile care apar cu aceste ocazii sunt prezente intr-o proportie mare (30-
44
50%
8
) la persoanele care au comis suicid. Acest grup este format mai ales din persoane tinere, ce provin
din familii dezorganizate sau dezmembrate si traiesc intr-un mediu in care violenta si abuzul de alcool
sunt frecvente. Tulburarea de personalitate se combina probabil cu alte cauze, crescand riscul suicidar.
Legaturile intre factorii endocrini si psihologici
in crizele biologice ale organismului uman fac trecerea intre factorii psihici, biologici si sociali. Pu-
bertatea, preadolescenta si criza adolescentina, cand intervin coniecte si dicultati de adaptare, fac din
autodistructie un gest frecvent. Crizei adolescentine la fete i se adauga o stare de tensiune premenstruala
sau debutul perioadei catameniale determinant de depresie, sugestibilitate excesiva, tendinte agresive.
2.3. Factori psihopatologici in cauzalitatea suicidului
Apare frecvent intrebarea daca suicidul este o problema de optiune intre viata si moarte
intr-un impas existential al omului normal sau este un act patologic. Daca admitem ca suntem diri-
jati de forta pulsionala a instinctului vital, care ne exclude necesitatea de a muri, atunci suicidul apare
ca ind patologic. Insa este adevarat ca anumite situatii stressante puternice pot motiva suicidul unor
persoane in anumite situatii pe care nu le pot depasi (o mare suferinta intima precum pierderea unor
inte dragi, a unei situatii materiale sau sociale, pierderea de libertate, o boala incurabila etc.).
Uneori, in spatele unei motivatii
rationale se poate descoperi la un sinucigas o structura si o motivatie premorbide sau chiar morbide.
Tulburarile mintale sunt considerate de catre unii cercetatori - medici si psihiatri - ca ind cauze
importante ale suicidului. In mai multe studii, prin interviuri cu medicii, rudele si prietenii persoanelor
care au comis suicid, s-a realizat anamneza cu privire la cei decedati, iesind la iveala ca cei care au murit
prin suicid, aprox. 90%
9
prezentau o anume forma de tulburare mintala in momentul decesului, cele
mai frecvente dintre acestea ind tulburarile depresive si alcoolismul. Mentinem serioase rezerve fata
de aceste date intrucat sunt tributare unei deniri excesiv largite a notiunii de tulburare mintala. In plus,
credem ca este imposibil sa se realizeze un inventar complet al tuturor cazurilor de sinucidere pentru a se
vedea inuienta bolii psihice, iar exemplele particulare, nu pot servi ca baza generalizarii stiintice
10
.
Se cunoaste cu certitudine ca exista stari psihopatologice
care confera subiectului o predispozitie mai mult sau mai putin accentuata de a trece la actul suicidar.
[a.] Depresia este cea mai citata entitate patologica incriminata ca favorizanta a sinuciderii.
Kielholz
11
(1963) arma ca dorinta de moarte survine la orice depresiv, iar Held
11
(1963) ca
un raptus suicidar poate surveni atat intr-o depresie psihotica cat si intr-o depresie grava. Dintre
starile depresive, riscul cel mai crescut il prezinta melancolia, starea nevrotica si reactia depresiva.
Anihilarea instinctului vietii si aparitia pulsiunii mortii se datoreaza aparitiei unor
psihotraume la depresivul reactiv, sau tulburarii instinctivo-afective la melancolici.
45
Suicidul poate marca debutul afectiunii sau poate constitui punctul culminant
al melancoliei anxioase si stuporoase, aparand ca un raptus brutal, in care subiec-
tul se poate folosi de orice mijloc gasit la indemana pentru a-si suprima viata.
Depresia melancolica este cea mai favorabila stare de elaborare a ideilor de
analiza; trairea dureroasa a culpabilitatii, dezonoarei, autoacuzarii, atinge in acest caz
apogeul durerii morale. Ideea sinuciderii este indelung elaborata si disimulata, actul -
ind implinit cu calm si seninatate, cu sentimentul ca este unica solutie salvatoare.
Aici sunt prezente si multe echivalente suicidare.
La depresivii melancolici poate aparea amorul altruist sau heterosuicidul, in care bol-
navul, dupa ce omoara (uneori dupa refuzul unei invitatii la o sinucidere comuna) persoanele
dragi, se sinucide. El este convins ca doar asta este solutia salvatoare pentru cei dragi fata
de primejdiile, amenintarile si dezonoarea la care ii crede supusi, datorita delirului sau.
Ideea sinuciderii este prezenta in depresii mai ales in timpul cozii depre-
siei: la debut si in perioada de stare (in timpul evolutiei) trecerea la act este impied-
icata de inhibitie; dupa tratamentul antidepresiv, care ridica aceasta frana, si inain-
tea instalarii unei ameliorari importante a timiei, trecerea la act e foarte probabila.
La melancolici, ideea devine obsedanta si moartea este imaginata si cautata; chiar daca nu
toti recurg la suicid, toti se gandesc insa la moarte, idee ce poate materializata in orice mo-
ment, cu frecventa cea mai mare in primele ore ale diminetii, intr-un acces de raptus suicidant.
Importanta tulburarilor depresive este asadar conrmata prin rata crescuta a suicidului la de-
presivi. Depresivii care mor prin suicid nu se pot distinge de alto depresivi prin simptomele
lor
12
; totusi ei se diferentiaza prin mai multe tentative de suicid anterioare
13
si sunt mai adesea
singuri, despartiti sau vaduvi si mai in varsta. Riscul este de asemenea mai mare la barbati.
b). Alcoolul este recunoscut ca toxicul care se asociaza si chiar declanseaza compor-
tamente autoagresive, dupa cum au aratat si cifrele rezultate din diferite cercetari. El poate
considerat in multe cazuri ca declansatorul unor reactii impulsive, un dezinhibator selectiv a
unor tendinte agresive (autoagresive) potentiale; poate considerat si recunoscut de catre in-
divid ca un mijloc de a invinge inhibitiile care il impiedica sa se manifeste autoagresiv.
Alcoolismul actioneaza asupra sinuciderii prin intermediul tulburarilor
mintale pe care le determina. La prima vedere, o legatura mai stransa
pare sa e intre cantitatea de alcool consumat si tendinta spre sinucidere.
Ca frecventa, alcoolismul este cea de-a doua tulburare psihica la cei ce mor prin suicid,
ind prezenta la cel putin 15-25% din cazuri
13
. Studii asupra alcoolismului au conrmat acest
risc crescut de suicid. Astfel, printre alcoolicii care au primit tratament psihiatric in spital, in-
cidenta suicidului, intr-un studiu pe 5 ani, a fost de aproximativ 80 de ori mai mare decat in
populatia generala (Kessell si Grossman, 1965)
14
. Riscul este cel mai mare la barbati batrani
cu un istoric indelungat de consum de alcool, o afectiune depresiva si tentative de suicid ante-
46
rior; este de asemenea crescut printre cei la care bautura a dus la complicatii somatice, prob-
leme maritale, dicultati in munca sau arestari pentru infractiuni sub inuienta alcoolului
14
.
Exista si cazuri cand alcoolismul-care este, ca si suicidul sau tentativa de suicid, o forma de au-
todistrugere el insusi-aduce individului capacitatea de suportare a disconfortului afectiv, deci un oare-
care echilibru, iar atunci cand este utilizat in realizarea suicidului sau tentativei de suicid nu este
decat un catalizator al acesteia si nu un factor determinant. Astfel, alcoolismul reduce suferinta si
inlocuieste sinuciderea ca forma de autodistrugere violenta cu o maniera lenta de autosuprimare.
Sinuciderea se intalneste si in alte stari patologice: nevroze, sindroame deli-
rante (mai ales acute, schizofrenice), in starile halucinatoare, la psihopati, epilep-
tici, dementi si la oligofreni. Fiecare grupa are o structura si o motivatie patolog-
ica, ce duc la actul autolitic si la modalitati diferite de implinire ale acestuia.
In starile nevrotice bine tolerate pana la un moment dat, o exacerbare depresiva poate
determina, in functie de structura si organizarea mecanismelor de aparare, trecerea la ac-
tul suicidar. Alteori insa apar numai preocupari suicidare, de tip obsesiv. Sunt si sit-
uatii cand trecerea la act poate favorizata de fenomene de identicare si imitare.
c). In nevroza isterica tentativa de sinucidere este frecvent intalnita fata de celelalte afec-
tiuni psihice, dar gradul de letalitate al tentativei este foarte mic si are un aspect de comunicare put-
ernic, in care apelul pentru atentie si afectiune este pe primul loc. De multe ori acest apel e per-
ceput de anturaj ca ind un santaj, in aceste conditii bolnavii primind raspuns contra asteptarilor.
d). In nevroza obsesivo-fobica sinuciderile au un caracter relativ re-
ciproc fata de nevroza isterica cu atat mai mult cu cat prevaleaza nota obsesiva
fata de cea fobica. Adica este rar intalnita si are un grad inalt de letalitate.
Sinuciderile obsesivilor apeleaza la nota de culpabilitate exagerata in fata unei
greseli, judecata ca atare deseori numai de ei si care face din comunicarea prin sui-
cid a obsesivilor o cerere de ingaduinta si iertare, ca intr-un act expiator. Carac-
terul lor meticulos si cerebral dau sinuciderii o nota mare de premeditare si reusita.
Este admis, de asemenea, ca marea parte a psihozelor pot ocaziona o reactie suicidanta, dar
aceasta reactie poate avea loc si in afara categoriilor psihiatrice, denite ca entitate patologica speciala.
e). In psihoza maniaco-depresiva suicidul este cel mai veridic daca luam in consid-
erare puterea dorintei de a muri si daca el este efectuat in timpul puseelor depresive.
Sinuciderea in puseul depresiv e efectuata e in debutul lui, e in perioada de autotimizare,
cand moartea nu se datoreaza culpei pe care bolnavul si-o face, deci fara nici o motivatie.
f). In schizofrenie au fost constatate numeroase forme de suicid, asa cum si actiunea afec-
tivitatii este de o variabilitate extrema. Ea evolueaza in mai multe forme, dintre care cele mai
raspandite sunt: forma simpla, catatonica, hebefrenica si paranoida. Probabil ca diversitatea de
forme sub care se prezinta schizofrenia lasa loc unei multitudini de manifestari pentru suicid.
47
Specialistii psihiatri considera ca schizofrenia apare in 3% dintre sinucideri, dar in timpul in-
grijirii unei schizofrenii trebuie avut in vedere riscul suicidului. In schizofrenie, suicidul are loc mai
frecvent la barbatii tineri, la inceputul manifestarilor bolii, in special cand exista simptome depresive
15
.
g). In psihoza deliranta suiciderile pot aparea ca rezultat al activitatii
delirante, prin sustragerea de la o anxietate terianta, de la persecutii intolera-
bile sau de la o frica externa, realizand o logica sau un aspect de sacriciu.
La halucinant, pulsiunile autodistructive reprezinta supunerea la ordine halu-
cinatoare de moarte, dorinta de a scapa de continutul amenintarilor al insultelor si
al represiunilor legate de halucinatiile acustico-verbale sau de continutul penibil al
acelora anestezice, panica acuta sau reactie depresiva in prezenta halucinatiilor.
h). In tulburarile de personalitate,
15

santajul suicidar constituie o practica frecventa, in special

la isterici si instabili, trecerea la act facandu-se in cadrul unor decompensari depresive sau anxioase. In
tulburarile de personalitate, suicidul este cea mai grava complicatie. Conform observatiilor diferitilor
cercetatori, suicidul cunoaste o prevalenta semnicativa in cadrul psihopatiilor, desi conotatia actului
suicidar este diferita de aceea intalnita in alte tulburari psihice; aici, actul suicidar este, de cele mai multe
ori, deliberat, intrucatva regizat se deseori veleitar. Desi deseori in tulburarile de personalitate actul
autodistructiv este predominant formal, rata suicidului este, totusi, inalta
15

. Aceasta intrucat, cei cu

tulburari de personalitate au numeroase tentative care, prin continut si manifestare, apar ca demonstrative.
Totusi, chiar in cadrul unor astfel de tentative, ei cad in suicid in pota neautenticitatii intentiei.
De fapt, dintr-un anumit punct de vedere, fenomenologia suicidului din
psihopatii s-ar putea inscrie in conduitele de risc din aria parasuicidului.
Avand in vedere ca aceste persoane reprezinta un procent semnica-
tiv din populati dupa unii cercetatori 10-13% din populatia adulta consid-
eram necesara precizarea tulburarilor in care manifestarea autolitica poate apare:
- tulburarea schizotipala a personalitatii (G. Ionescu, sustine ca 10%
din persoanele cu acest tip de tulburare decedeaza prin suicid
16

;
-tulburarea dissociala: suicidul este frecvent o consecinta a tentativelor demonstra-
tive si veleitare; in conditiile unor astfel de tentative, disscoialul poate,prin eroare
sau din intamplare, sa moara, fara sa avut o autentica pulsiune suicidara
16

;
- tulburarea borderline a personalitatii: se intalnesc tentative de suicid al caror risc se reduce cu
avansarea in varsta. S-a constatat ca o proportie de 3-10% dintre persoanele cu tulburarea bor-
derline pot muri in cele din urma prin suicid, deoarece tentativele multiple sunt comune
16

;
- tulburarea histrionica: suicidul poate constitui o complicatie fatala, de cele mai multe ori insa
producandu-se fara o pulsiune autentica, ci printr-o greseala in conditiile unei tentative veleitare;
- tulburarea emotional instabila: suicidul poate consecinta depre-
siei majore ce se intalneste la unele persoane cu aceasta tulburare;
48
- tulburarea depresiva a personalitatii: suicidul in aceasta tulbu-
rare prezinta caracteristicile prezentate anterior la paragraful a.
i). In epilepsie (ca tulburare paroxistica si trecatoare a functiei creierului, tulburare care apare
brusc, dispare spontan si are o tendinta evidenta de repetare)
16
apare in raptus suicidar, in star-
ile crepusculare si starile depresive. Intr-o cercetare pilot efectuata in 1995, sinuciderea a fost in-
talnita in grupul subiectilor nostri la un bolnav epileptic, efectuat in perioada postcritica, deci intr-
o stare de constienta redusa si amnestic asupra evenimentului petrecut la trezirea din coma. Nu
numai ca nu stia ca a efectuat tentativa, dar nici nu manifesta o dorinta constienta de suicid.
j). In demente, anihilarea instinctelor vietii se datoreaza episodului depresiv al unei stari
de deteriorare progresiva, uneori raptusuri, alteori bufee de anxietate si stare confuzionala
17
k). Neurastenia. In boala psihica si echilibrul psihic exista o serie dr stsri interme-
diare - este vorba despre anomaliile reunite sub denumirea de neurastenie. Datorita temper-
amentului lor, neurastenicii par predestinati la suferinta; durerea rezulta, dintr-o tulburare prea
puternica a sistemului nervos. Pentru ei, orice impresie este un motiv de indispozitie; sis-
temul nervos slabit ii face accesibili pentru excitatii care nu ar impresiona un individ cu psi-
hicul normal. De aceea, neurastenicii constiyuie, pentru ideea de sinucidere, un teren prielnic.
Dupa unii cercetatori, factorul de risc principal in psihologia clinica este
transformarea metodelor de tratament a bolnavilor mintal, prin introducerea sistemu-
lui liberal prin care bolnavii capata mai multa usurinta in reaalizarea autodistructiei
18
.
Trebuie vizati mai ales aceia la care s-au constatat tentative anterioare.
1. Tendinta spre sinucidere se poate plasa sub inuienta unei pasiuni anormale, care isi epuizeaza
brusc toata energia, sau si-o dezvolta in timp.
In cazul bolnavilor psihic suicidul nu este nalizarea unui proces; este vorba de o idee suici-
danta ca expresie a unei tulburari instinctivo-afective, care apare in diverse situatii: -
inconstienta (in stari confuzive epileptice, bufeu melancolic, betie patologica),
- crize melancolice (dupa premeditare in pregatirea actului sau intr-o brusca tentatie de autodistrugere),
- delir de persecutie sau ipohondriac,
- nevroze fobice si obsesive ca impulsiuni catre suicid.
3. Factori sociali (implicati) in determinarea suicidului
O foarte mare importanta o au factorii sociali care favorizeaza comportamentul suici-
dar. In 1987, Durkheim a publicat o carte importanta (Le suicide. Etude sociologique)
19
in care a demonstrat relatiile dintre suicid si conditiile sociale. Punctele de vedere ale lui
Durkheim au fost si continua sa e inuiente, desi nu pare ca a supraestimat factorii sociali
49
in defavoarea cauzelor individuale. Lucrarile lui M. Halbwachs
20
si P.Sainsbury
21
asupra fac-
torilor sociali, in special asupra izolarii sociale urmeaza in mod direct ideile lui Durkheim.
Este cunoscut ca numarul cazurilor de sinucidere este inegal de la o tara la alta, de la o pe-
rioada la alta. Cele mai multe studii atesta ca o societate cu cat este mai civilizata, cu atat pare sa
aiba un numar mai mare de indivizi care se sinucid. In general cifra este in continua crestere. Ast-
fel, statistici germane arata ca in cursul secolului trecut au murit prin sinucidere aproximativ doua
milioane de oameni, iar pentru secolul XX ele estimeaza zece milioane de sinucideri.
22
. Aceasta
crestere cantitativa a fenomenului isi are explicatie in cresterea populatiei mondiale, dar exista si o
diferenta intre cresterea absoluta si relativa, cea din urma ind mai mare, de unde rezulta ca sinu-
ciderea are si alte cauze pe langa cea legata de proportionalitatea in raport cu cresterea populatiei.
Aceasta este o dovada ca factorii de natura individuala - biologici, psihologici si cei
de mediu, sunt amplicati de forte de natura sociala, ce tin de adaptarea omului. Aces-
tea determina, de cele mai multe ori, decizia individului sinucigas catre autosuprimare
.
3.1 Factori socioeconomici
O concluzie generala la care a ajuns majoritatea sociologilor ce s-au ocupat de problemat-
ica suicidului este aceea ca rata suicidului creste in perioadele de depresiune economica-sociala, de criza
economica, somaj crescut. Suicidul este deci corelat cu insecuritatea economica; prin crearea unei anxi-
etati suicidogene (criza economica din 1939 a declansat o adevarata epidemie de sinucideri la NewYork).
Mentionam ca
asta nu stabileste obligatoriu corelatii intre statutul economic si rata suicidului, in sensul unei incidente
suicidare mai mare la persoane cu statut economic scazut si invers. De fapt nu starea economica precara
sporeste rata suicidara, ci mai ales pierderea unui statut economic inalt (trecerea de la bogatie la saracie
mai curand decat saracia ca atare este aceea care tinde sa promoveze suicidul printre cei susceptibili.
Pe langa acestea, am constatat ca multe din tarile cu rate inalte ale suicidului au un grad
inalt de industrializare si civilizatie. Probabil ca excesiva dezvoltare a tehnicii din epoca noastra, dispro-
portionata in raport cu stiintele umaniste, ramase in urma, sa e intrucatva responsabila de sinuciderile
acelora ce nu s-au adaptat ritmului si mediului extern, raportat la structura lor biologica si psihologica.
3.2 Variatii legate de locul de rezidenta
Ca ipoteza, fara o argumentatie stiintica, sunt incriminati in cauzalitatea suicidului
factorii demograci (densitatea populatiei) sau tipul predominant de activitate sociala:in mediul rural
sunt mai frecvente sinuciderile reusite, in mediul urban sunt mai frecvente tentativele suicidare
23
.
Locul de rezidenta si urbanizare au fost corelate si incriminate in favorizarea suicidului
inca de la sfarsitul secolului trecut de catre E. Durkheim, care postula ca rata suicidului este mai scazuta
50
in mediul rural decat in cel urban. Aceasta observatie trebuie completata, ind rezultatul actiunii altor
factori autolitici, concurenti cu urbanizarea: orasul constituie un factor de concentrare a valorilor umane
si al personalitatilor instabile si dizarmonice care ofera teren dezadaptarilor, ce sporesc rata sinuciderilor.
In prezent, aceasta diferenta a devenit mai mica, studiile efectuate in ultimii ani constituind o stegere a
diferentelor intre ratele suicidare urbane si rurale. La aceasta observatie, se mentioneaza ca la barbati in
general si la varstnici rata sinuciderilor este mai mare in mediul rural decat in cel urban
24
. De aseme-
nea, in orasele mari din S.U.A. rata variaza in functie de diferitele zone rezidentiale: cea mai ridicata
este raportata in zonele cu multi locuitori fara camin propriu, multi imigranti si persoane divortate.
Aceasta de-
screstere a diferentelor constatata de statistici in sec. XIX si XX se poate datora imbunatatirii ociilor de
statistica ce se ocupa de zonele din afara oraselor sau imbunatatirii conditiilor de viata din mediul rural.
3.3 Factori social-istorici
Un alt factor favorizant este evidentiat de cei interesati de dimensiunea social-istorica:
ei atrag atentia ca sinucigasii apar mai ales in punctele de cotitura ale istoriei - razboaie, revolutii -,
atunci cand vechile valori s-au perimat si nu sunt inca intrevazute altele noi - parafrazandu-l pe Em-
inescu: atunci cand societatea este intre doua lumi: una moarta, cealalta incapabila sa se nasca.
Manifestarile sinucigase se inregistreaza in toate
momentele istoriei, dar in aceste perioade de schimbari social-istorice sinuciderea iese din sfera existentei
individului pentru a caracteriza starea de anormalitate, de anomie a intregii societati sau a unei generatii.
3.4 Mass-media
Mass_media poate avea asupra prevalentei suicidului un rol cu doua sensuri diferite:
factor de imbunatatire a coeziunii umane, a integrarii sociale (prevenind tendintele suicidare)
sau de difuzare a exemplelor care sa accentueze tendinta la disocializare, la izolare.
J. P. Soubria (1971)
25
a aratat ca la
Detroit, in 1968, in timpul grevei de 265 de zile a presei, numarul de sinucideri a scazut in oras cu 40%.
Asadar, exista situatii in care suicidul - mijloacele de realizare si programarea lui - par sa e inuientate
de un alt suicid care a atras atentia si a fost pe larg tratat in ziare sau la televiziune. De exemplu,
publicarea pe larg a unui caz de suicid prin ardere cu petrol lampant a fost urmata de mai multe sinucideri
similare
26
. Probabil ca din aceste considerente autoincinerarea protestatara de la sfarsitul lunii octombrie
1998 din Pitesti nu a beneciat de atentia speciala a publicatiilor si posturilor de radio si TV de la noi.
3.5 Factori socio-culturali
Conduita suicidara, atat in aspectul ei major (suicid, tentativa serioasa), dar si
ca idee sau act nenalizat, apare plina de incertitudine si ambiguitate; ea apare ca un act
51
care este legat puternic de conditiile socio-culturale ale microgrupului din care face parte sui-
cidarul (conceptii despre viata si moarte, factori familiali, culturali, politici, religiosi etc.).
Am amintit deja cazul Marylin Monroe si tragica sinucidere-omucidere colectiva a sectei
Templul popoarelor. Studiile arata de asemenea, stransa relatie intre caracteristicile socio-
culturale si frecventa relativa a diferitelor modalitati de suicid. Datorita atitudinii datorata ed-
ucatiei socio-culturale se poate ajunge in unele cazuri la adevarate epidemii de sinucideri.
3.6 Factori familiali
Am inclus factorii familiali, considerandu-I ca posibili cauza-
tori sau declansatori ai suicidului sau tentativei, urmatorii: pattern-ul famil-
ial, statutul maritalsi, in cazul tinerilor/adolescentilor, prelungirea scolarizarii.
a). Pattern familial Relatiile intrafamiliale detin un rol primordial in viata indi-
vidului. Cunoastem - atat din situatiile consultate, cat si din studiul efectuat asupra tenta-
tivei de suicid pe care l-am desfasurat in 1995 - ca o defectuoasa relationare in familie poate
provoca tentativa de suicid sau chiar suicidul. Astfel, conictele intre parinti, intre parinte si
copil, instabilitatea vietii de familie sunt factori de prim ordin in determinarea suicidului.
b). Statutul marital Studiul statutului marital releva existenta unui determinism
important privind suicidul. Familia constituie un mediu de protectie al starii de bine in-
dividuale dar in acelasi timp, prin uzura functiilor sale de protectie, si un factor de risc.
De aceea, suicidul este mai frecvent la persoanele divortate, vaduvi, celibatari si pe ultim-
ulloc la cei casatoriti, este mai frecvent la cei care nu au copii decat la cei care au.
In relatie cu structura familiei se aa si sinuciderea copiilor, cu precadere atunci
cand acesta este intr-o stare de insecuritate, familia ind deseori disociata. Anxietatea, de-
presia, traduse uneori prin rezultate scolare inadecvate, ca si sugestibilitatea accentuata, pot
conduce pe copil la un gest suicidar, cel mai adesea impulsiv si deci putin elaborat.
c). Inertia scolara; ptrelungirea scolarizarii adolescentului Si pentru copii cu
inteligenta normala, scoala devine dicila prin efortul intelectual suprasolicitant, iar pen-
tru cei cu inteligenta submediocra este o drama. Insuccesele scolare si labilitatea psi-
hoafectiva din adolescenta conduc la suicid sau la tentativa de suicid mai ales fetele.
Prelungirea scolarizarii, in cazul studentilor, reprezinta un prilej de tensiune si con-
ict: studentii sunt in situatia de adulti cu statut de copil; in plus, dependenta materi-
ala fata de parinti tocmai la varsta la care individul tinde cel mai mult spre autonomie
si libertate fata de parinti pot genera conicte majore cu posibila nalizare in suicid.
3.7 Factori ce tin de statutul persoanei
S-au alcatuit statistici in care au fost urmarite mai multe variabile in acelasi timp,
alcatuindu-se chiar un portret robot, caracteristic unei perioade date, constituindu-se tipul de sinu-
52
cigas cel mai frecvent sau cel mai putin frecvent intalnit al perioadei respective, dupa rezidenta,
convingeri religioase, mobilitate sociala, stabilitatea vietii de familie, varsta, sex, categorie sociala etc.
Acest tip de cercetare este cunoscut sub denumirea de rolul statutului in determinismul suicidului.
In acest grup de factori am inclus statutul profesional, legatura
dintre ins si grup, precum si rolul persoanei. Aceasta categorie tine atat de social, cat si de psihologic.
a). Statutul profesional. S-a constatat ca rata suicidului este mult mai ridi-
cata la cei ce nu au o profesie conturata (muncitori necalicati) sau al caror statut pro-
fesional nu este bine asigurat, si la profesionisti decat in celelalte clase sociale. In
plus, pierderea statutului profesional reprezinta un factor de sporire a riscului suicidar.
Din punct de vedere al evaluarii interprofesionale a ratei sinuciderii s-a constatat ca pro-
fesia de medic prezinta cea mai ridicata rata a suicidului, estimata la mai mult decat dublul
mediei
27
, sinuciderea reprezentand mai mult de 3% din numarul total al deceselor la medici
28
;
dintre medici, psihiatrii, oftalmologii si anestezistii prezinta cel mai mare risc
29
, in timp ce pe-
diatrii se aa pe ultimul loc in privinta acestui risc din ansamblul specialitatilor medicale.
In ordinea rangului suicidar interprofesional, medicii sunt urmati de muzicieni si juristi.
Asteptarea continua asupra caracterului nit al vietii si permanenta confruntare cu moartea
ar putea explica rata crescuta a manifestarilor suicidare in cadrul profesiunii medicale.
Alti cercetatori
30
, au constatat rate inalte ale suicidului in functie de ocupatie in cazurile
extreme: ocupatiile cu un venit si un prestigiu deosebit sau cu un prestigiu si un venit scazut.
Armatia ca exista anumite profesiuni care sunt expuse unui risc crescut (medici,
militari, studenti) ar putea gresita, pentru ca nu profesiunea in sine ar putea con-
stitui factorul de risc, ci psihotrauma, esecul profesional care poate surveni in ori-
care meserie, factorul de risc ind legat mai mult de individ decat de profesiune.
b). Factori psihologici. Au fost implicati in explicare/determinismul suicidului pentru prima
data de Durkheim (1897), care a demonstrat ca fenomenul de suicidatie se aa in corelatie cu sit-
uatiile care slabesc legaturile dintre ins si grupul sau social. Astfel, sentimentul lipsei de impor-
tanta, al inutilitatii si neapartenentei la grup, dar mai ales constiinta neacceptarii, indepartarii sau
excluderii din grup, favorizeaza in mare masura fenomenul suicidar (sinuciderea egoista). Ca
un argument al acestei presupuneri este observatia ca un mare numar de sinucideri se intalneste
printre emigranti
+
, mai ales in perioada de acomodare. Dicultatile integrarii sociale favorizeaza sui-
cidul; situatiile care faciliteaza integrarea realizeaza o prolaxie a acestuia; in plus, perioada crit-
ica din istoria unui grup social (de ex. Situatii catastroce ca inundatii, incendii, razboaie) au
ca efect intarirea coeziunii membrilor sai, ceea ce determina o scadere a incidentei suiciderii.
Conform cu aceste considerente putem estima ca pierderea sentimentului de aparte-
nenta si comuniune sociala, dezinvestirea principiilor de convietuire comunitara, poate con-
stitui o cauza principala de autoliza. Constanta criteriilor de coexistenta reduce inci-
denta suicidului in sensul ca acesta variaza invers proportional cu stabilitatea si durabili-
53
tatea relatiilor sociale. Pentru adeptii doctrinei sociologice, in functie de raportul individ-
societate, apar ca factori declansatori ai conduitelor autolitice sau autodistructive majore:
dezintegrarea grupului social, prin exces de individualitate (sinuciderea egoista);
Supraintegrare sociala, prin insucienta manifestare a individualitatii (sinucidere altruista);
Dislocarea anarhica a grupului social.
3.8 Sexul
In randul femeilor exista un numar mai scazut de sinucideri reusite decat in ran-
dul barbatilor la toate varstele. Acest fapt ar putea sugera ca diferentele biologice au un rol in
diferentierea ratei suicidului la femei, de rata sinuciderilor la barbati; totusi tentativele sunt mai
frecvente la femei. Important in aceste diferente este de notat ca exista diferente importante privind
metodele folosite in scopul autosuprimarii, ceea ce le-ar putea explica: barbatii folosesc metode
mai ecace, precum spanzurarea, precipitarea, impuscarea etc., in timp ce femeile aleg metode
mai putin sigure (exces de medicamente, substante toxice), poate datorita ambivalentei de suicid.
3.9 Varsta
Cercetarile asupra variatiei ratei suicidului in functie de varsta
au evidentiat ca ea creste ca frecventa odata cu numarul de ani.
a). Suicidul la copil este foarte rar intalnit; apare uneori tentativa
demonstrativa (pseudosuicidul). La copil, limita dintre premeditare si actul in sine este uneori ctiva,
suicidul ind deseori expresia unei compulsii. Este insa important sa avem in vedere ruminatia suicidara
accentuata si mai grava decat premeditarea. Se interfereaza aici starea de veghe, somnul, constientul si
inconstientul. Cum la o varsta neadulta instinctul vital este alterat si anulat in favoarea instinctului mortii
(Freud), este o problema de studiu psihanalitic. Oricum, anomia sociala se resimte si la aceste varste.
La batrani
rata suicidului a scazut in ultimul timp, dar ramane mai ridicata decat la tineri. La persoanele in varsta,
suicidul este in mod special asociat cu tulburarile depresive, afectiunile somatice si izolarea sociala.
Relatia dintre religie si fenomenul suicidar
Un
important factor social incriminat istoriceste in favorizarea sau defavorizarea comportamentului suicidar
este religia. Excluzand sinuciderile cu caracter de sacriciu religios, acest factor poate incriminat
54
ca favorizant numai daca este corelat cu factori de alta natura. Statisticile arata ca un posibil raport
intre comportamentul autodistructivsi religie este relativ si la spatiul in care este localizata populatia.
Cele mai multe
studii asupre acestei relatii evoca o rata mai mica a sinuciderii la catolici, comparativ cu protestantii si
evreii. Acest lucru a fost explicat de catre Durkheim, care a aratat ca sinuciderile sunt mai rare in acele
grupuri (etnice sau religioase) unde exista o puternica coeziune a indivizilor (catolicii au coeziune car-
acteristica grupurilor minoritare). In plus, analizand continutul dogmelor celor doua confesiuni crestine,
observam ca formularea anterioara asupra ratei suicidare era apriori inteligibila, fara a necesita studii
reliabile. De asemenea, fenomenul suicidar este mai frecvent la libercugetatori decat la credinciosi.
Daca la primitivi si chiar la unele popoare civilizate
(de ex. Japonez), dogmele religioase incurajeaza suicidul cu caracter religios, religia crestina il considera
un contract ce contravine dogmelor, un fel de pact cu diavolul, dispretuindu-I post-mortem pe sinuci-
gasii din randul bisericii. Crestinii ortodocsi considera ca sinuciderea este singurul pacat de neiertat.
Astazi
se considera ca aderarea la o anume religie sau confesiune nu poate corelata cu incidenta fenomenului
suicidar; dar gradul de integrare religioasa poate constitui un indiciu de corelatie cu rata suicidului.
Relatia dintre rasa si sinucidere
Studii
mai vechi conform carora albii ar prezenta o rata a sinuciderii de doua ori mai mare decat nonalbii sunt
supuse actual unor reevaluari, intrucat s-a observat ca suicidul la negri are cote mai mari decat se credea.
Teoria conform careia rasa ar un factor al inclinatiei sore sinucidere presupune ca autosuprimarea este
ereditara; astfel, nu ar putea avea un caracter etnic. Dar, am aratat la inceputul acestui capitol, ereditatea
sinuciderii nu este acceptata datorita lipsei de probe. Daca tendinta spre sinucidere s-ar transmite de la o
generatie la alta, ar insemna ca depinde de o anume stare organica. Este demonstrata doar transmiterea
temperamentului general ce poate predispune subiectii catre acest sfarsit, dar nu-I obliga s-o faca.
4. Factori zici/de mediu in determinarea manifestarilor suicidare
Predispozitiile individuale capata mai multa inuienta daca se combina cu anu-
miti factori cosmici; acest mediu poate determina nalizarea unor aptitudini pentru sinucidere,
cu care sunt dotate unele persoane. Starea vremii, presiunea atmosferica, altitudinea, anotim-
pul (mai ales datorita lungimii zilei) au constituit factori de corelatie cu prevalenta sinuciderii.
4.1 Starea meteorologica
Exista unele observatii care leaga o crestere sau o scadere a patologiei umane
55
de starea meteorologica, existand si o categorie distincta de indivizi care frecvent isi mod-
ica starea de sanatate in functie de timp si care au fost denumiti meteoro-sensibili.
Unele cercetari
31
au cautat sa stabileasca o relatie intre schimbarile vremii si frecventa sinuciderilor. O prima observatie
este generala si se refera la legatura dintre o dispozitie optimista si perioadele de crestere barometrica si
dintre depresie si pesimism si perioadele de scadere barometrica. In acest din urma caz, creste frecventa
sinuciderilor; pare astfel ca presiunea este factorul determinant principal. Totusi, in civilizatia noastra, oa-
menii sunt marcati mai ales de situatii frustrante, socio- si psihostresante decat de factori meteorologici.
4.2 Anotimpul
Cele mai numeroase studii indica faptul ca suicidul inregistreaza o ascensi-
une toamna; aceasta observatie ar putea corelata cu scaderea presiunii atmosferice in
acest anotimp, dar se ignora ca in aceeasi perioada are loc o crestere a incidentei depre-
siei majore (care, am vazut, prezinta cel mai inalt potential suicidar din psihopatologie).
Alte studii mentioneaza faptul ca procentul cel mai ridicat de sinucideri este vara
32
.
Tot referitor la dinamica anuala a suicidului,
studiile intreprinse de V.-T. Dragomirescu arata ca procentajul cel mai crescut se aa in lunile de vara
(iunie, iulie, august), urmat de cel al lunilor de primavara, apoi de toamna si, la urma, de iarna
33
.
Gelder si colab.
34
(1988) arata
ca in Anglia si Tara Galilor, pentru ecare decada incepand cu perioada 1921-1930, rata suicidului a fost
cea mai ridicata in lunile aprilie, mai si iunie. Un model asemanator s-a gasit si in alte tari in emisfera
nordica, iar in emisfera sudica o crestere similara s-a petrecut tot in perioada primaverii si verii timpurii
(desi acolo aceste anotimpuri sunt in alte luni ale anului). Motivul acestor uctuatii nu este cunoscut.
4.3 Altitudinea
Altitudinea a fost de asemenea presupusa ca inuientand manifestarile autolitice. Studi-
ile asupra acestei probleme consemneaza ca in general, suiciderile sunt mai numeroase in vaile
uviilor, dea lungul coastelor si scad in regiunile muntoase, forestiere
35
. Mentinem rezerve
asupra acestei observatii pentru ca n-a fost corelata cu densitatea populatiei din aceste zone.
Studiile intreprinse la noi in tara in anii
1972-1985
36
, pe baza investigatiei proiective (cuplul psihodiagnostic Rosscharch-Szondi) asupra per-
soanelor cu tentative de suicid nereusite, au relevat urmatoarele cauze ale alegerii suicidului ca solutie:
decienta unor modalitati de integrare sociala, specice persoanei in cauza;
frecventa unor tipuri de relationare interpersonala, care stimuleaza suicidogeneza;
56
reactualizarea opozitiei fundamentale intre instinctul vietii si instinctul mortii in functie de modal-
itatile de angajare a persoanei;
dezvoltarea unei orientari autolitice specice la persoana in cauza;
modul de satisfacere a contactului subiect-obiect, cu dubla conditionare: interna si externa;
conjugarea factorilor nativi, constitutionali, cu factorii dezvoltarii individuale,intr-un context afec-
tiv motivational frustrant;
conguratia specica a dinamicii pulsionale;
rolul unor evenimente sociale care alcatuiesc cadrul de aparitie si intretinere a comportamentului
suicidar sau cu semnicatie autodistructiva. Legaturile dintre suicid si factorii mentionati mai sus
nu stabilesc cauzalitatea, dar scot in evidenta importanta tipurilor de inuiente ce interactioneaza:
printre factorii sociali se remarca izolarea sociala, in timp ce printre factorii de personalitate tul-
burarile depresive, alcoolismul si personalitatea instabila si chiar anormala.
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
motivatia inductia declansarea
Recent, in primavara anului 1997, dr. Doina Cosman
37
, in urma sondajelor efectu-
ate la Cluj privind conduitele suicidare majore, a concluzionat ca principalele cauze ale aces-
tor conduite sunt, in ordinea frecventei, urmatoarele: problemele nanciare si deceptiile sen-
timentale, urmate de lipsa de comunicare dintre oameni, ceea ce implica neantelegerea an-
umitor probleme fundamentale ale indivizilor. Printre tineri, rata crescuta a somajului este
o foarte importanta cauza; ii invata ca oamenii au din ce in ce mai putina valoare
38
.
Stabiirea raportului de cauzalitate in comportamentul suicidar implica, pe langa rezolvarea
problemei de precizare a naturii si a particularitatilor individualizate ale motivatiei, o ierarhizare
a factorilor de ordin predispozant, cu rol favorizant si declansant in determinarea suicidului.
In sinteza pe care o facem in incheierea acestui capitol, am incercat o prezentare schematica
a legaturilor posibile intre aceste diverse categorii de factori preluand schema procesului cauzativ
prezentata de V. Dragomirescu
39
. Principalul scop al acestei schematizari urmareste aspctul aplica-
tiv metodologic, precum si raportarea la importanta si specicul factorilor etiologici (Figura 1).
In plus, trebuie sa avem in vedere legatura indirecta a conditiilor in raport fata de cauza si efect,
cauza ind nemijlocit legata de efect. Rezulta deci ca producerea efectului este asigurat de conditii,
care favorizeaza o anumita dezvoltare, necesara pentru aparitia efectului si prin activarea cauzei. Este
deci necesar sa se cerceteze ecare imprejurare care a facilitat generarea comportamentului suicidar.
Intr-o sinucidere exista motivul de fond si motivul de moment. Motivul de moment este
motivul aparent al sinuciderii (picatura care umple paharul). Motivul de fond este mult mai important,
57
deoarece insul nu ar ajunge la hotararea de asi pune capat zilelor daca nu ar avea mai multe probleme
in viata sa, probleme percepute sau nu de cei din jur sau chiar de el insusi. Astfel, daca individul ar
avea sprijin din partea celor din jur si ar trai intr-un grup altruist, unde statutul si rolul lui ar corespunde
valorii sale, aparitia unei probleme in viata sa nu ar constitui motivul de moment al unei sinucideri.
Un om, atunci cand hotaraste sa-si puna capat zilelor, el
de fapt doreste sa-si schimbe ceva in viata sa; sa schimbe acel ceva ce pe el nu-l poate lasa sa traiasca.
Pe langa aspectele de determinare, analiza starilor tanatogene autodistructive implica coroborarea cu
o multime de factori de conditionare, care , in general, se pot sistematiza ca ind de ordin predispozant,
favorizant si declansant. Acest factori pot , la randul lor, de ordin biogen, organogen, psihogen si
socio-cultural
40
, a caror schematizare prelucrata dupa V. Dragomirescu o prezentam in continuare:
Figura 2.
Cauzalitate in autoagresivitatea majora
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic:
StrangeNoGraphicData + +
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08
graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic:
StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData +
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
58
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNo-
GraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic:
StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNo-
GraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic:
StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
Asadar, conditiile care favorizeaza si determina suicidul, transformandu-l in anumite epoci intr-o
maladie sociala, au putut stabilite cu destula precizie. Exista deci o multitudine de factori determina-
tivi care ar putea explica fenomenul sinuciderii, ca cei educativi, traditii, imitatie, conicte individuale
specice etc. Asistam la o intreaga atmosfera sinucigasa de compozitie diversa, de la un loc la altul,
de la o societate la alta - careia I se datoreste disproportia de cifre si cresterea numarului cazurilor.
Precizam ca pentru ca individul sa cada in tentatia sinuciderii nu este nevoie de intrunirea
factorilor prezentati (ei ind doar conditii), dupa cum, chiar daca s-ar manifesta toti, ramane
posibil ca individul sa faca uz in mod corect de libertatea sa si sa evite autosuprimarea.
Nici unul dintre factorii prezentati nu poate apreciat ca decisiv, ei reprezentand - dupa cum am
mai spus - conditi, nu cauze. Adevarata cauza tine de libertatea individului si este deci indeterminabila.
Capitolul V
Orientari, puncte de vedere in interpretarea suicidului
59
Conceptii si teorii cu privire la suicid
Complexitatea fenomenului suicidar
face posibila si necesara tratarea lui din diverse puncte de vedere; prin pericolul vital pe care il reprezinta,
prin angajarea morala a celor din jur, prin valoarea afectiva sau social-economica a individului suicidul
reprezinta un pol de interes pentru specialisti din domenii diferite si o problema centrala de reectie.
Abordarea fenomenului suicidar poate avea dimensiuni diferite,
care sa atinga domenii diferite, cum ar cel social, atunci cand suicidul este considerat ca o retragere
din fata responsabilitatilor sociale (implicand si o latura morala), al psihologiei, cand istoria persoanei
si devenirea omului sunt prevalente, cel psihiatric, in masura in care suicidul, desi poate considerat
o caracteristica general-umana (este o manifestare specic umana si putini sunt oamenii care sa nu se
gandit, cel putin intr-un anumit moment al vietii lor, la sinucidere ca la o solutie posibila), reprezinta totusi
un fenomen particular in viata unui om, in care se poate suprapune sau asocia cu o patologie psihica.
Problema comportamentului suicidar, de larg si permanent interes
sociologic, psihologic-psihiatric, medico-legal si genetic, a fost abordata in literatura de specialitate de
cele mai multe ori ca rezultat al cercetarilor separate si exprimand opinii distincte ale diferitilor cercetatori
ai fenomenului. Se remarca, atat in studiile efectuate cat si in interpretarea fenomenului, folosirea unei
metodologii specice, elaborarea de concluzii aplicabile cadrului specialitatii respective. Rezultatele
unora dintre aceste studii realizeaza partial interpretarea problemelor, raportate la factori, cauze, forme
de manifestare, consecinte sau semnicatie, sociala si individuala, mijloace de prevenire si combatere.
Cercetarile de inspiratie sociologica analizeaza cauzele socio-culturale
ale fenomenului suicidar; cercetarile fundamentate pe metode psihologice si interpretare psihopatologica
urmaresc semnicatia diagnostica si chiar sistematizarea tipologica. Desi majoritatea lucrarilor sesizeaza
complexitatea fenomenului si necesitatea desfasurarii interdisciplinare pentru implicatiile ce le are pe
plan social si individual, ele dau prioritate unor factori specici domeniului respectiv de preocupare.
Cresterea numarului tentativelor de suicid,
precum si a letalitatii prin sinucidere proportional cu totalul populatiei a facut sa apara un domeniu
aparte de studiu, sinucidologia, care abordeaza fenomenul suicidar intr-o maniera interdisciplinara.
Din punct de vedere
teoretic, cercetarea comportamentului suicidar are ca principal obiectiv rezolvarea problemei cauzalitatii.
Din punct
de vedere practic, se pune problema demonstrarii cauzelor si conditiilor determinate si a circumstantelor
psihologice-patologice in situatii sociale concrete, ce motiveaza declansarea conduitelor sinucigase.
Cercetarea urmareste scopul probarii stiintice prin reconstituirea unor fapte din
punct de vedere sociologic si psihologic si o evaluare a trasaturilor personalitatii persoanelor cu tentativa
de sinucidere, in vederea unor aprecieri prognostice si indicatii terapeutice corespunzatoare eciente.
Responsabil-
itatea fata de comlexitatea si importanta problemei cunoaterii personalitatii celui ce apeleaza la suicid a
60
impus o largire a preocuparilor intr-o activitate interdisciplinara, sociologica si psihologica-psihiatrica.
1. Teorii biologice / genetice
Sinuciderea sau tentativa de sinucidere este privita in general ca unul
din actele majore tradand inadaptabilitatea sociala a cazului respectiv. Prin rigiditatea personalitatii sale,
cazul nu gaseste alta rezolvare rationala si de atitudine in fata conictelor decat suprimarea propriei inte.
In aceasta perspectiva, fondul social-educativ modelator si potentialul genetic ereditar cu care se inscrie
individul in viata apar esentiale si determinante in structurarea acestei rigiditati a personalitatii sale.
Aceasta rigiditate in modelare sub actiunea factorilor educativi, ca si alte indicii clinice si somatice, sug-
ereaza inuienta unui potential genetic ereditar decitar in adaptare, cu care se inscrie individul in viata.
In unele lucrari
in aceasta privinta, probabil din cauza impresionabilitatii celorlalti factori etiologici mult mai evidenti,
atitudinea cercetatorilor merge de la negarea totala a oricarei inuiente a ereditatii in actul sinucigas,
ca cea a lui Schneider, pana la aceea in a-i acorda un rol principal-cum intalnim in opinia lui Regis.
Daca inuienta ereditatii
este incontestabila in delicte, crime si in psihoze, prin intinderea notiunii de inadaptabilitate, ea poate
admisa si pentru sinucidere. Un determinism anterior nasterii, prin inuiente de viata intrauterina, sau
conceptuale genetice, prin alterarea plasmei germinative, pare sa e destul de evident la sinucigasi.
Inainte de factorul ereditar
propriu-zis, amintim de accidentele vietii foetale. Sunt cunoscute inuientele pe care le au asupra fatului
si a viitorului copil hemoragiile genitale ale mamei in timpul sarcinii, infectiile intercurente, iminentele
de avort, diferitele tulburari uterine din perioada de gestatie. Perioada cruciala a acestor inuiente pare
a saptamana a 8-a a vietii foetale. Lipsa de oxigen ar factorul esential in aceasta inuienta
1
.
Referitor la inuientele pur ereditare, genetice
propriu-zise, Huntington (1960)
2
subliniaza ca multi copii nascuti in iunie au mai multe sanse de a intra
in spitalele de boli mintale decat restul copiilor care sunt nascuti in alta perioada. Acesta este un exem-
plu de materializare a inuientei mediului extern in determinismul genetic conceptual al unor cazuri.
Referitor
la perioada conceptuala propriu-zisa, Peterson (1933)
3
apreciaza ca exista o frcventa marcata a cazurilor
de malformatii congenitale la copiii conceputi in martie si aprilie, fata de cei din august si septembrie.
Este
cunoscut rolul ereditatii in anomaliile cromozomice, in alienarile mintale; sinucigasii, in parte - avand
o modalitate de structurare psihica in unele puncte asemanatoare - pot avea malformatii cromozomiale
asemanatoare. Barbatii cu doi cromozomi Y se gasesc mult mai des printre indivizii cu deciente psihice
si un tip de agresivitate speciala, in care am putea incadra si sinuciderea, decat in populatia generala
4
.
61
Avand in vedere
insa nenumaratele posibilitati de combinare genetica, posibilitatile de inuientare a plasmei germinative
si a fatului, sansele de implicare a ereditatii printr-o interventie directa logenetica sunt incalculabile.
In comparatie cu un barbat de formula cromozomiala normala XY, un
barbat cu formula XYY apare mai frecvent intre acei care risca sa aiba o personalitate psihopatica; toate
nuantele, de la o comportare absolut normala la o psihopatie severa au fost intalnite in sindromul XYY
5
.
Astfel, L. Moor, care in 1967 sustinuse aceasta ipoteza (a corelatiei
dintre anomalia XYY si hetero - si autoagresiviste), in 1973 se arata adversar, descoperind in proportie
de 1,5% indivizi normali, prezentand aceasta anomalie cromozomiala, in timp ce o mare parte dintre cei
cu manifestari auto - sau heteroagresive poseda un cariotip normal
6
. Pe de alta parte, P. A. Jacobs (1971)
descopera un numar foarte mic de indivizi autoagresivi ptrezentand astfel de anomalii cromozomiale
7
Un posibil motiv pentru indivizi de a se sinucide se refera la chimia
creierului. In 1975, cercetatorii suedezi incercau sa masoare nivelul serotoninei din creier. Serotonina,
un neurotransmitator recent descoperit era cunoscut ca ind implicat in emotii si stari suetesti. Fiindca
serotonina din creier nu poate masurata direct fara distrugerea propriu-zisa a creieruului, cercetatorii
au luat mostre de uid cerebro-spinal din coloanele vertebrale ale subiectilor umani, luind masuri ale
nivelelor unei substante numite 5HIAA, cunoscuta ca un bun indicator al nivelului de serotonina cere-
brala. Psihiatrul Marie Asberg a gasit ca toti indivizii cu nivel scazut de 5HIAA se sinucid.
7

Dr. Asberg
a descoperit un indicator biologic ce putea pus in relatie directa cu incidenta sinuciderilor. De atunci,
cercetatorii au legat mereu nivelul scazut de serotonina si 5HIAA cu depresia, agresivitatea si impa-
sivitatea. Combinatia dintre cele trei atribute este o formula evidenta a sinuciderii violente dupa cum
ne dam seama. De fapt, cu cat este mai jos nivelul, cu atat sinucigasul este mai impulsiv si agresiv.
Examinand creierele victimelor sinuciderii si comparandu-le cu creierele
victimelor accidentale, cercetatorii suedezi au descoperit la fel ca primii intr-adevar aveau un nivel scazut
de serotonina.
7
Cu toate ca este nevoie de o cercetare mai aprofundata, aceste descoperiri ar putea indica
ce ar trebui sa testeze psihologii pentru a elabora un test valid de gasire a potentialilor sinucigasi.
Asadar, tezele genetice considera
ca sinuciderea este ereditara, dar nu sunt probe sigure despre rolul ereditatii, in schimb se cunoaste
faptul ca anumite afectiuni psihice care pot duce la acte autodistructive se pot transmite la descendenti.
Factorul genetic este insucient sa explice multe
lucruri; nu epuizeaza nici macar determinismul biologic, iar determinismul sociologic il ignora total.
2. Suicidul in perspectiva medicinei legale si criminologiei
(a). Cazurile
de suicid nu scapa evidentei Institutului de Medicina legala, deoarece reglementarile procedurale, in
practica expertizei in tara noastra prezinta avantajul, in raport cu practica din alte tari, de a putea oferi
date statistice mai reale prin obligativitatea autopsiilor in toate mortile violente, ca si in mortile suspecte.
62
Medicul legist, in urma autopsiei si a examinarilor de laborator, interpreteaza mecanismul de producere al
leziunilor si tanatogeneza de excludere, facand discriminarea autoproducerii. Ceea ce scapa de obicei
practicii curente sunt tentativele, unde se urmareste in primul rand rezolvarea terapeutica in spitalele
de urgenta, sectiile de toxicologie sau clinicile de psihiatrie. Situatia se poate rezolva prin cercetarea
multidisciplinara (in care sociologul poate furniza detalii de ancheta, iar medicul poate distinge tentativa
reala de un accident cu substante medicamentoase, de exemplu) si prin comunicarea tuturor cazurilor
pentru a luate in evidenta de Institutul de Medicina Legala si de centrele de igiena mintala teritoriala.
In practica medico-legala, motivatia suicidului nu apare intotdeauna clara datorita faptului ca o serie de
documente medicale nu sunt atasatela dosarul medico-legal. Situatia poate indreptata prin intocmirea
unor se-ancheta de catre un personal initiat corespunzator, cu ocazia procedurii la formalitatilr de deces.
Pentru
studiul medico-legal al suicidului, datele cele mai semnicative se refera la mecanismul de producere a
leziunilor traumatice. Nu intotdeauna insa aceste date sunt suciente pentru diferentierea formei judiciare
a mortii sau a suicidului autentic de accidente sau simulare. Desi nu trebuie specicata forma judiciara de
moarte violenta in actul medico-legal, aceasta trebuie sugerata prin precizarea posibilitatilor de producere
sau autoproducere a leziunilor mortale excluzand alte circumstante de realizare. Asa cum nu poate
exclusa imediat o spanzurare-sinucidere prin raport cu una accidentala sau prin omucidere, tot asa nu
orice politraumatismde circulatie trebuie interpretat ca accident, nu orice intoxicatie acuta sau precipitare
- o sinucidere si nici orice impuscare- un omor din culpa.
8
Exista tendinta ca, datorita cunoasterii unor
modalitati clasice recunoscute sau a unor mijloace specice de realizare, sa se tipizeze, etichetandu-se
automat forma judiciara a mortii, forme sustinute de cercetarile statistice si de practica de expertiza de
rutina. Uneori apar insa suspiciuni, rezultate din insucienta cunoastere a antecedentelor sau a datelor de
istoric, din aspectele contradictorii in raport cu datele de ancheta, care eticheteaza de la inceput o moarte
suspecta. Diversitatea cazurilor atipice reprezinta inca o dicultate, in special in interpretarea suicidului.
Una din implicatiile medico-legale specice este identicarea
suicidului in cadrul mortilor suspecte si delimitarea de celelalte forme de moarte violenta sau neviolenta.
Expertiza medico-legala porneste de la cunoasterea frecventei suicidului,
a categoriilor implicate referitoare la situatia socio-psihologica si bio-medicala a victimei, a modului de
realizare a actului distructiv autolitic, a antecedentelor personale semnicative din punct de vedere social,
psihopatologic si medical, a repartizarii teritoriale si in timp a fenomenului. Din astfel de studii ar avea
semnicatie doar prin diversicarea obiectivelor de referinta, ceea ce impune o cercetare interdisciplinara
pe loturi extinse de subiecti si in care trebuie facuta reconstituirea cauzelor de realizare. Intr-o astfel
de cercetare rolul sociologului, al psihologului, al psihiatrului, al organelor judiciare este indispensabil
intrucat ecare caz in parte are particularitati legate de motivatia individuala a actului autodistructiv.
Elucidarea genezei mortii
in sinucidere constituie un domeniu particular al cercetarilor medico-legale. De asemenea este impor-
tanta analiza aspectelor motivationale ale actului autodistructiv, putandu-se furniza o serie de argumen-
63
tari de ordin medical privind legatura dintre suicid si patologia organica concret evidentiata la autopsie.
In plus, diagnosticul diferential al
suicidului in cadrul formelor de moarte violenta se realizeaza in legatura cu investigarile criminalistice.
Totusi, suntem de parere ca, in vederea cunoas-
terii personalitatii autorului actului autodistructiv si eventual a conditiilor psihopatologice, a motivatiei
conduitei suicidare, cercetarea sociologica si psihiatrica ofera date esentiale in aprofundarea cunoasterii
fenomenului in ansamblu. Aceasta cercetare se adreseaza in aceeasi masura cazurilor de tentative cat si
suicidului autentic realizat, avand o orientare de reconstituire. In plus, acestui domeniu ii revine sarcina
de elaborare a unui program general da masuri de preventie si a unor planuri individualizate de interven-
tie in vederea combateriii recidivelor si aigurarii reinsertiei socio-profesionale si familiale a cazurilor.
Practica medico-legala considera comportamen-
tul autodistructiv caracterizat de antrenarea heteroagresivitatii asupra propriei persoane. De asemenea,
sunt remarcate starile in care hipersensibilizarea psihogena poate rezultatul cumularii unor conicte
intretinute si in care, la o stimulare minima se pot declansa si conduite autodistructive specice, fara
legatura aparenta cu continutul stimularii (aparent nemotivate, fata de intensitatea reactiei de raspuns).
Din perspectiva medico-legala de
cercetare V. Dragomirescu incadreaza suicidul in conduita devianta autodistructiva, ca tipul particular
(specic) si major
9
al acesteia. Potentialul autodistructiv nespecic, tentativele anterioare de suicid se
adauga cadrului starilor tanatogene din mortile violente, alaturi de starile de agresivitate potentiala.
In
practica medico-legala s-au diferentiat doua aspecte principale ale cercetarii fenomenului. Primul aspect,
de practica a expertizei in moartea violenta, este legat de gasirea criteriilor de discriminare a suicidului
de celelalte forme de moarte violenta si in special fata de omucidere si accident, aspect medico-legal
cu imediate implicatii criminalistice; teoretic, cercetarea urmareste exclusiv elucidarea genezei mortii.
Al doilea aspect, avand un cadru exterior si un caracter predominant teoretic si multidisciplinar, a
aparut ca o nevoie a explicarii complementare a fenomenului, prin investigari in directia cauzelor propriu-
zise de determinare a conduitei autodistructive si ulterior de delimitare a notiunii de suicidopatie in
cadrul patologiei specice, cu implicatii multidisciplinare si vizand sesizarea factorilor de risc, precizarea
cauzelor determinante si a circumstantelor declansatoare a caror cunoastere e necesara in eleborarea unor
masuri de preventie si combatere, iar pentru tentative, a masurilor de recuperare si reinsertie sociala.
[a.] asa cum se poate vedea din schema de mai jos:
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic:
StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic:
StrangeNoGraphicData
64
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic:
StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
Motivatie Metode Decizie
Din perspectiva medicinei legale, V. Dragomirescu
10
, dar si C.
Enachescu
11
subliniaza ca o importanta deosebita in orice caz de suicid o are cunoasterea dinamicii actu-
lui suicidar, suicidopatia. Aceasta este aceeasi, indiferent de tipul de suicid, patologic sau nepatologic.
Suicidopatia, obiectul de studiu al suicidologiei, evolueaza in trei faze distincte:
a). Suicidatia, faza de incubatie, reprezinta faza de incubatie, faza mentala
de cercetare a motivatiei, in cursul careia subiectul isi pune problema mortii si a necesitatii de a muri
12
.
Cauzele ce duc la declansarea acestei etape pot de ordin sociologic (dicultati la adaptare sociala,
slabirea sau accentuarea coeziunii grupului social) sau de ordin patologic (boala psihica, tipul de person-
alitate, fondul heredoconstitutional). Aceste cauze determina pe plan intrapsihic formarea unei atitudini
motivationale corespunzatoare pregatirii actului suicidar
13
: imaginea actului se prezinta ca posibila.
b). Suicidactia sau faza de tensiune
psihica este etapa de incarcare emotional afectiva faza de trecere de la imaginile abstracte, conictuale,
la etapa pregatirilor concrete, prin cautarea formelor si a metodelor de conduita autodistructiva
14
. Exista
circumstante (psihologice: etilismcronic, narcomanii, psihopatii, stari reactive; somatogene: malformatii
congenitale, inrmitati, boli somatice grave; sociogene: prozelitism, conicte social-juridice, sociopatii)
care inuenteaza si intretin aceasta faza, in care tensiunea intrapsihica e crescuta, culminand cu momentul
in care individul adopta decizia infaptuirii suicidului. Este momentul exploziei autodistructive.
c). Traumatizatia numita si faza de descarcare tensionala reprezinta faza de punere in practica a
modalitatilor autodistructive preconcepute, sau actul in sine, urmat sau nu de reusita, adica de
moarte
15
. Metodele folosite in scop autodistructiv pot diferite, iar efectele lor pot , dupa autorul
citat, psihopatologice sau specice (suicidul realizat, tentativa de suicid, santajul suicidar) si sociale sau
nespecice (suicidul egoist, suicidul altruist, suicidul anomic).
Intre aceste faze ale suicidopatiei exista o inlantuire cauzala, (a).
Indiferent daca intre hotararea de sinucidere si punerea ei in aplicare este o perioada de timp mai mare
sau mai mica, deosebit de important este momentul critic sau criza; atunci se produce efectul devastator
asupra datelor constiintei, cand subiectul nu mai intuieste exact prportia actului. Dupa trecerea crizei
este de presupus ca individul ar revenit la o forma acceptabila de comportament.
(b) Analiza starilor tanotogene se impune in situatia mortilor violente si datorita interesului criminologic
particular, in vederea excluderii efectelor accidentale sau criminale, care se pot, uneori, confunda cu
sinuciderile.
Din punct de vedere criminologic, aprofundarea cunoasterii fenomenului, impune cunoasterea rolului si
a modului concret de participare a victimei in realizarea propriului prejudiciu. Din acest domeniu se pot
65
imprumuta metodele de investigare si reconstituire ale diferitelor genuri de conictuali toate intre
individ si mediul social si acelea care se adreseaza prevenirii lor.
Fenomenul de victimologie ajuta la cunoasterea rolului inductar, negativ si de ambianta catre conduita
autoagresiva, in cercetarea relatiilor interpersonale.
Suntem de parere ca predominanta conditionata social, istoric, cultural, psihologic etc. a formelor de
manifestare a autoagresivitatii este o realitate, care necesita insa a in continuare vericata de
cercetarea interdisciplinara.
Interdisciplinaritatea fenomenului autogresiv se verica pornind in mod concret de la analiza aspectelor
social-negative si care apare din relatia factorilor cauzali cu conditiile permanente de intretinere si
circumstantele declansatoare ale actului autodistructiv.
3. Perspectiva psihologica asupra suicidului
Tezele psihologice se ocupa de mecanismele
psihologice individuale care intervin in actele de suicid, incercand sa elucideze aspectele sale dinamice.
Cercetarile psihologilor in legatura cu suicidul au urmat mai multe directii, acestia incercand in primul
rand explicatii pe cazuri individuale. Suicidul apare, din punct de vedere psihic, ca o echilibrare a unei
tensiuni insuportabile. In unele cazuri, el se dovedeste solutia rezonabila, unica iesire dintr-un impas.
A te sinucide inseamna a refuza sa admiti ca dorinta ta isi poate gasi o cale de satisfacere denitiva.
3.1. Trei directii mai importante pot desprinse in cazul cercetarilor psihologice. Una dintre ele - care, de
altfel, sta la baza celorlalte - se ocupa de o populatie intr-o perioada data. Asemenea studii iau in consider-
are caracteristicile sociale ale victimelor, precum si epidemiologia suicidului, dar se focalizeaza pe posi-
bilele motive si ratiuni ale actului suicidar si pe clasicarea psihologica sau psihiatrica a suicidantilor.
Acest tip de cercetare se confrunta cu trei dicultati:
- o circumscriere a motivelor si ratiunilor pare arbitrara,
- victimele nu pot clasicate psihologic prin absorbtie di-
recta sau ancheta (acestea ind principalele metode utilizate),
- este foarte greu, daca nu imposibil, de evaluat
incidenta acestor factori in totalul populatiei, pentru a putea trage concluzia ca ei sunt factori patogeni.
Aceste cercetari
pot cel mult sa evidentieze conditiile necesare, dar nu si suciente, pentru ca un individ sa se sinucida.
3.2. Un al doilea tip de investigatie utilizeaza controlul grupelor, facand comparatie intre ele. Ast-
fel, Shneidman si Faberow (1956) urmaresc istoria psihiatrica a patru grupuri diferite de indivizi:
- persoane care s-au sinucis,
- persoane cu tendinte de sinucidere,
- persoane care s-au gandit sa se sinucida,
66
- fara nici o legatura cu ordinul celor de mai sus in legatura cu sinuciderea.
Ei au descoperit ca o persoana cu potential suicidar nu poate distinsa real dupa
istoria personala. Chiar dupa multi ani de studii in domeniul sinuciderii, Shneidman nota: nimeni nu
stie cu siguranta de ce oamenii se sinucid. Fiecare act de sinucidere poate avea motivele sale. De ce se
sinucid oamenii - si adancimile comiterii autodistrugerii lor - poate relatat prin expunerea lor insile.
16
Ca si alte acte umane critice, sinuciderea are diferite nivele cauzale: cauze primare din copilaria
timpurie, cauze de rezonanta si sustinere din societate si mai multe cauze immediate de precipitare.
Alt motiv semnicativ
este ca suicidul este veriga relatiilor personale. In mod obisnuit, persoana reactioneaza la o relatie cu o
alta persoana. Pentru acest motiv, rolul signicant other
17
poate vital in prevenirea sinuciderilor.
Intelegerea sinuciderii cere o
intelegere a conceptului psihologic de ambivalenta - prezenta simultana a dorintei de a muri si fantasmele
de salvare si interventie. Shneidman considera ambivalenta intricata in esenta suicidului: taierea gatului
in timp ce striga dupa ajutor
18
. In plus, oamenii nu inteleg ce se petrece in mintea celor ce se sinucid.
Concentrandu-se doar pe aspectul psihologic al dezvaluirilor suicidului, Shneidman gaseste ca actul (sin-
uciderii) are patru elemente. Primul, practicile individuale auto-depreciative, caile auto-degeneratoare
ale vietii (traiului). A doua caracteristica este o crestere in perturbarea emotionala. Experienta dezordinii
interioare a persoanei sinucigase pe care o poate manifesta in nebunie, iritabilitate, comportament agi-
tat sau in perturbari in somn, mancat sau vorbit. Al treilea dintre elementele de baza in stilul de viata al
sinucigasului potential este exclusivitatea gandirii (gandirea tunel, cum a mai fost numita). Ingustarea
gandirii (sau-sau) predomina, si in special folosirea cuvantului singur. De exemplu, Singurul lu-
cru pe care-l pot este sa-misfarsesc viata si singurul drum de urmat este sa ma spanzur. Al patrulea
element este ideea de omorare a lui insusi - scanteia, inselarea interioara ca Pot sa-mi rezolv toate
problemele sfarsindu-mi viata. Aceste patru elemente sunt jaloane bune pentru masurarea probabilitatii
intr-un suicid actual. Numai acei sinucigasi care lasa o nota din misterul actului cu ei in mormant.
Teoria psihologica elaborata de G.
Deshaies sustine ca suicidul nu este intotdeauna patologic, asa cumvomarata ca sustine majoritatea psihi-
atrilor. El exprima o reactivitate proprie omului ce evidentiaza dualismul starii de agresivitate, indreptata
spre un obiect (eteroagresivitate) sau asupra lui insusi (autoagresivitate). Suicidul are un determinism
complex: psihologic si biologic, in care intra factori de predispozitie dobandita sau constitutionala, de
dispozitie psihologica si de situatie. De aceea, sinuciderea adolescentului, a adultului si a batranului
au semnicatii diferite dupa etapa existentiala parcursa. Semnicatiile actului suicidar variaza dupa
cum sunt raportate la sinucigasi sau la ceilalti. Motivatia actului suicidar este diferita: emotionala,
pasionala sau rationala. Atitudinea celorlaltiva diversicata dupa starile psihologice si, eventual, psi-
hopatologice ale sinucigasului si va tine seama de aceste semnicatii pentru a ajuta omul in impas
19
.
Deshaies insista asupra apropierii dintre joaca de-a moartea si joaca de-a sublimul,
subliniind disparitia barierelor dintre sinucidere si estetic: gratuitatea lor fundamentala, inutilitatea
67
si irationalitatea lor le determina sa-si depaseasca conditia de repere ale unui ludism fara retineri.
Oricare ar etapele parcursului suicidar, oricare ar ordinea lor (trecerea
de la gand la fapta, proces defensiv, proces punitiv, proces agresiv, procws ludic, instinct
al mortii), ele sunt regasite, in cantitati diferite si cu motivatii deosebite la oricare dintre sinucigasi.
Notiunea de suicid nu este
inabordabila gandirii umane normale, asa cum este cea a unui act morbid, i$eea de sinucidere nu este in
sine o idee morbida. Psihic, ideea si actul suicidar apartin bagajului nostru intelectual, afectiv, volitional.
Suicidul nu este patologic prin denitie, ci doar unele din formele sale au o conditionare morbida.
20
3.3. Un al treilea tip de investigatii este reprezentat de cercetarile psihanalistilor. Aceasta
conceptie (Freud, Friedman, Garman, Szondi) considera ca factor central in etuiologia sui-
cidului relatia dintre pulsiunea autoagresiva si cea heteroagresiva (se sinucide acea persoana
care, inconstient, doreste moartea cuiva); astfel, autoagresivitatea nu este decat o heteroagre-
sivitate transformata. Comportamentul suicidar reprezinta forma cea mai autentica si directa
a abolirii functiei de conservare, o conduita autoagresiva manifestata prin act sau tentativa.
Conduita
autolitica a fost denumita si complexul Atropos (dupa numele uneia dintre zeitele destinului, moirele,
care in mitologia greaca erau denumite si torcatoarele, una dintre ele curmand rul vietii oamenilor).
3.3.1. S. Freud leaga sinuciderea de starea de melancolie, pe care o deneste, din punct de
vedere psihanalitic, ca ind o depresie profunda si dureroasa, in care inceteaza orice interes pen-
tru lumea exterioara, cu pierderea capacitatii de a iubi, datorita diminuarii sentimentului (stimei)
fata de sine (Deuil et melancolie, 1910); aceasta depresie genereaza autoinvinuiri, autoinjurii,
toate cu semnicatii autodistructive, mergand pana la desintarea persoanei de catre ea insasi.
La baza melancoliei, Freud pune existenta a trei conditii: pierderea obiectului,
ambivalenta si regresiunea libidoului Eu-lui. Astfel, subiectul pierde obiectul investitiei sale libidinale,
libidoul ind obligat sa renunte la legaturile care exista intre el si obiect. Melancolicul, fara a avea con-
stiinta acestei pierderi, este in permanenta trist avand o diminuare importanta a sentimentului (stimei) de
sine si complacandu-se in aceasta stare; autoinvinuirile si autodistrugerea reprezinta, de fapt, denigrarea
si invinuirile adresate obiectului pierdut. Prin identicarea cu obiectul, invinuirile se deplaseaza de la
obiect la subiectul insusi; eliberat de obiectul investitiei, libidoul nu se deplaseaza spre alt obiect, ci se
retrage in Eu; identicarea agresiva cu obiectul angajeaza (sau revine la un mecanism) pe care Freud
il numeste introectie (si pe care Szondi, in 1952, il va relua in teoria sa despre analiza destinului).
Introextia se realizeaza in cazul in care exista o puternica xatie asupra obiectului, dar o slaba rezistenta
a investitiei libidinale. Eul nu se poate restructura de asa maniera incat sa deplaseze energiile libidoului
asupra altui obiect, de aici rezultand o dicultate a alegerii obiectuale care regreseaza spre narcisism.
Pierderea obiectului dezvaluie fenomenul de ambivalenta. Aceasta consta in existenta, in cadrul unei re-
latii (in special cea erotica), a doua componente majore (dragostea si ura), prima insd constienta, a doua
inconstienta. Prin pierderea obiectului, componenta negativa (ura) este eliberata si se refugiaza in Eu care
68
are tendinta la autodistrugere. Eul nu se poate distruge in virtutea unei returnari a investitiei libidinale
obiectuale decat daca se trateaza el insusi ca obiect, daca este capabil sa intoarca spre el insusi ostili-
tatea indreptata spre obiect (ostilitatea reprezinta reactia primitiva a Eu-lui impotriva lumii exterioare).
21
Dupa Freud, agresivitatea ar dincolo de principiul plac-
erii (Eros), manifestarea instinctului mortii (Thanatos). Substratul agresivitatii - atribut fundamental
al omului - este pulsional. El ii spune pulsiune ostila sau tendinta ostila si stabileste aparitia ei in sta-
diul de dezvoltare sado - anal (pregenital). Agresivitatea ar , dupa Freud, expresia sau exteriorizarea
confruntarii dintre instinctul mortii si instinctul vietii (placerii).
22
Scopul agresivitatii este distrugerea
si dezorganizarea si, in nal, omorarea sau moarte, adica intoarcerea la starea initiala anorganica.
Cercetarile lui Freud se bazeaza pe o
experienta clinica bogata si un numar mare de cazuri investigate si care sunt ghidate de doua idei majore:
- suicidantul este victima unui puternic impuls agresiv pe care nu reuseste sa-l descarce in afara si ca
rezultat se intoarce catre sine; aceasta conceptie nu explica adecvat actul suicidar intrucat nimic nu
explica cum agresivitatea generala sau rezultata dintr-o anumita situatia isi va directiona expresia;
-exista un impuls al mortii care se prelungeste in suicid, considera Freud. Dar nici o
observatie riguroasa nu atesta existenta acestui instinct, mai ales manifestat direct printr-
un comportament care are o devenire socio-psihica si este de o mare complexitate.
3.3.2. Studiul asupra melancoliei a fost reluat de Karl Abraham si Melanie Klein. K. Abraham sta-
bileste un numar de factori a caror interactiune ar duce la manifestarile depresiei melancolice, ce poate
evolua spre suicid. El vorbeste despre disforia originara, manifestata printr-o stare de tristete in tim-
pul copilariei. Incapabil de o dragoste deplina, dar si de o ura fara margini, copilul are un sentiment (o
traire) de disperare; in cursul vietii el incearca realizarea unei investitiii obiectuale reusite, dar esecurile
repetate ii creaza o stare de spirit care echivaleaza cu repetarea disforiei originare pana la o extremizarea
a acesteia, astfel incat persoana se impregneaza cu un dispret total fata de ea insasi, cu tendinta la au-
toinjosire, ind, in acelasi timp, coplesita de un orgoliu tradus prin faptul ca isi considera sentimentul de
ura atat de puternuc incat se simte vinovat de toate crizele si nedreptatile omenirii. Intervine aici jocul
unui narcisism cu dublu sens, pozitiv si negativ, care se poate naliza intr-o tentativa de sinucidere.
3.3.3. Melanie Klein vorbeste despre o relatie profunda care ar exista intre depresie si paranoia, relatie
care-si aa expresia in doua faze succesive, cu originea in primele stadii libidinale (oral si anal): faza
paranoida sau anxietatea persecutorie si faza melancolica sau anxietatea depresiva. Simultan cu dorinta
de a incorpora obiectul exista teama de a incorporat (distrus) de obiect, ceea ce provoaca dorinta de
a distruge obiectul, caracteristica starii paranoide; aceasta dorinta antreneaza insa teama de obiect si,
deci, dorinta de a-l intregi (restaura), caracteristica melancoliei. Intre teama de a distrus si teama de
a distruge, persoana traieste un conict interior care conduce, in ultima instanta, la autodistrugere.
3.3.4. Wilhelm Stekel, unul dintre discipolii lui Freud, a declarat ca persoanele care
comit suicid doresc sa omoare, de fapt, pe altcineca (1910). Succesiv, psihanal-
iza a incriminat pozitia ca suicidul a fost expresia ostilitatii directe spre sine, dar
69
adevaratul punct este indreptarea spre altcineva - in mod obisnuit cineva iubit.
Dorinta de a muri
este, d.p.d.v. psihologic, dorinta reintoarcerii la starea prenatala. Stekel a explicat psihologia sinuciderii
prin nostalgia abisului, a originii, a intoarcerii. Am putea spune ca este vorba de o iluzie nedenita a
reintoarcerii in Paradis (M. Eliade). Exista cazuri in care cel care se omoara nu vrea sa dispara si nici
nu cauta neantul; unei vieti prea cunoscute, de nimic, ii prefera ceva vag si necunoscut, dar ceva.
In ultimii ani, Zilboorg, Menninger, Litman si alti cativa au descoperit mai mult decat
ostilitate in actul sinuciderii. Ei gasesc ca alte pasiuni majore si probleme psihologice precum dependenta
frustarii si sentimente ale pierderii sperantei si ajutorului, joaca adesea roluri importante in suicid.
3.3.5. Principalul teoretician psihanalist al suicidului, Karl Menninger, in Man against him-
self aduce in atentie trei elemente inconstiente (pulsiuni ostile) care pot conduce pe om la sin-
ucidere: ura care antreneaza dorinta de a ucide (to wish to kill), vinovatia bazata pe dorinta
de a ucis (to wish to be killed) si desnadejdea sau dorinta de moarte, dorinta de a muri (to
wish to die). In conceptia lui Menninger sinuciderea este o omucidere deplasata cu 180 grade,
o agresivitate primitiva, derivata din frustare. Astfel, suicidul ar reprezenta ultima forma a os-
tilitatii inconstiente, orientata asupra obiectului iubit introectat, care este vazut si considerat in
mod ambivalent. Acest fapt a fost preconizat de Freud, care manifesta rezerve asupra faptului
ca ar putea exista un suicid in afara dorintei precoce reprimata de a omori pe cineva .
23
Subliniind faptul ca supozitia psihanalitica asupra genezei
suicidului a fost fondata pe baza analizei maniofestarilor autolitice ale pacientilor depresivi endogeni
pentru care astazi isi gaseste o serioasa conrmare, precizam totusi ca un mare numar de suicidari nu
ilustreaza psihodinamica clasica asociata cu depresia, duopa cum, multi depresivi nu sunt sinucigasi.
3.3.6. datorita conrmarii partiale a tepriei psihanalitice asupra manifestarilor suicidare, G. Zilboorg
a elaborat o teorie mult mai cuprinzatoare asupra genezei suicidului, completand dinamica pulsionala
suicidara cu mobiluri ale lumii externe. In plus, el avanseaza punctul de vedere conform caruia, alaturi
de puternica ostilitate inconstienta, suicidarul prezinta o neobisnuita incapacitate de a iubi pe altii.
24
3.3.7. Insatisfactie fata de caracterul unilateral al teoriei psihanalitice a suicidului este prezenta si
la R. E. Litman. Bazandu-se pe experienta clinica, el considera ca psihodinamica suicidului nu
se reduce la ostilitate, numerosi alti factori ind inclusi in producerea fenomenului. Printre aces-
tia, autorul include trasaturi generale ale conditiei umane specice civilizatiei occidentale, ca si
mecanisme predispozante particulare
25
in care include anxietatea, culpabilitate, furia, disperarea,
neajutorarea etc. In acelasi timp, Litman postuleaza existenta unei pulsiuni autolitice profunde
si individuale care insa, in imensa majoritate a cazurilor este controlata si depasita prin identi-
cari sanogenetice, defense ale ego-ului si deprinderi constructive de a trai si a iubi
26
. Dis-
trugerea acestor mecanisme interne prolactice poate determina apariotia manifestarilor autolitice.
3.3.8. Alti teoreticieni ai sinuciderii, printre care Alfred Adler, au vazut in actul ca atare o lim-
itare brutala, inspirata de fortele negative ale existentei, a destinului. Sinuciderea reduce, pana
70
la anihilare, orice posibila determinatie a ceea ce se numeste soarta. Sinuciderea anuleaza tot
ceea ce parea promisiune a eternitatii ori numai sugerarea amanarii unui desnodamant fatal.
27
Ca fenomen activ, sinuciderea este o forta de opozitie - se opune vietii; pulsiunile mortii,
dupa cum le numeste psihanaliza, intra in cercul viata-moarte-viata. Sinucigasul este un amplicator al
miscarilor mortii. El traieste experiente pe care cei mai multi dintre oameni le traiesc la nivelul profanului
si al statisticii. Exista si un calcul al sinucigasului: de vreme ce toti vom muri fara a avea putinta
sa ne alegem clipa si felul mortii, el isi construieste iluzoriul privilegiu ca se substituie destinului.
3.3.9. Consideram necesar ca, in cadrul cercetarilor psihanalitice, sa mentionam contribtiile aduse de
Scoala de al Frankfurt (Herbert Marcuse si Erik Fromm). Astfel, in lucrarea Eros si Thanatos, H.
Marcuse remarca faptul ca niciodata pana acum moartea nu a fost inclusa atat de consecvent in esenta
vietii; si niciodata pana acum moartea nu s-a aat atat de aproape de Eros
28
. Din punctul de vedere al
psihanalizei, instinctul mortii este conceptuil esential in explicarea fenomenului autodistructiv, inteles ca
o modalitate de a suprima tensiuni devenite insuportabile. Moartea este - sublinia Marcuse - o fuga in-
constienta in fata durerii si lipsei; ea este o expresie a luptei vesnice impotriva suferintei si represiunii
29
.
Conceptele cu care Marcuse completeaza teoria lui
Freud, cel de reprimare suplimentara (restrictiile impuse de dominarea sociala) si cel al principiului
randamentului (forma istorica a principiului realitatii), readuc problema suicidului in sfera sociologicu-
lui.Instinctul mortii si cel al vietii sunt afectate de principiul realitatii prin modicarea pulsiunilor care
rezulta. Din acest motiv restrictiile de durata impuse Erosului slabesc in cele din urma instinctul vietii
si elibereaza nalmente acele forte impotriva carora au fost chemate sa actioneze - fortele distrugerii
30
.
Pulsiunile distructive se formeaza si actioneaza puter-
nic in sfera eului. Marcuse releva legatura dintre sinucidere si supraeu: Constiinta morala, acest organ
extrem de pretios al individului cultivat, se dovedeste a impregnata de instinctul mortii; imperativul
categoric pe care il impune supraeul ramane un imperativ al autodistrugerii care asigura existenta sociala
a peronalitatii. Refularea afecteaza atat instinctul mortii cat si instinctul vietii. In mod normal, legatura
dintre ele este una sanatoasa, dar severitatea supraeului impinsa prea departe ameninta acest echili-
bru. (. . . ). La limita, supraeul poate deveni in melancolie un loc de cultivare a instinctului mortii
31
.
Situatia normala (naturala) a intei umane poate perturbata de imprejurari externe. Daca moartea
organismului este provocata de motive interne, ocolul prin care se ajunge la moarte este determinat
de factori externi
32
, deci tentatia autodistructiva trebuie pusa si explicata bio-logenetic si sociologic.
Aplicand acest rationament la problemele lumii contemporane, Marcuse constata
ca putem vorbi de o tendinta sinucigasa a acestei societati, caci jocul mondial cu distrugerea totala isi
gaseste o baza trainica in structura instinctelor individului
33
. Pentru ca moartea este negativitatea nala
a timpului, iar bucuria cauta eternitate
34
, atemporalitatea ind idealul placerii. Moartea poate deveni
un simbol al libertatii
35
; oamenii isi pot asuma moartea intr-un moment pe care si-l pot alege singuri.
Tot pe directia lui Marcuse, Wilfrid Trotter remarca: Se pare ca sintem siliti sa acceptam ipoteza
sumbra ca in structura si esenta oricarui effort uman este inclus principiul mortii, ca nu exista impuls
71
progresiv care sa nu e paralizat, ca intelectul nu ofera o protectie sigura impotriva barbariei violente
36
.
3.3.10. Franz Alexander considera ca in psihodinamica actului autoagresiv este vorba
de factori inconstienti care contribuie la gestarea acestui act (factori pulsionali sau afec-
togeni: sentimentul de culpabilitate, de autopunitie, agresivitatea si pulsiunea mortii).
De asemenea, sinuciderea mai poate executata, ca si crima, in cazul unor obsesii impulsive,
la care subiectul nu mai poate rezista
37
. Prin trecerea la act el se elibereaza de sub imperativul obsesiv.
Mai mult, exista cazuri
in care cel care se omoara nu are deloc intentia sa-si distruga persoana ci sa se salveze. In incercarea de
sinucidere nu se aa dorinta de neant ci de o existenta total diferita de aceea de care omul incearca sa
scape prin moarte. Moartea devine astfel mijloc nu un scop. Scopul este sustragerea din fata suferintei
sau a nimicniciei existentei. Desigur exista si alte forme de a lupta impotriva suferintei, dar sinuciderea
este una aparte. Ea are caracter de act agresiv si de aceea mai mereu I se atribuie o semnicatie pato-
logica. Intr-adevar, sinuciderea: Estefuga prin care omul incearca sa regaseasca Paradisul pierdut, in
loc sa doreasca sa merite Cerul. Dornta de a muri dezlantuita de vointa atunci cand tentativa sinuciderii
pune stapanire pe om este dinn punct de vedere psihologic dorinta reintoarcerii la starea prenatala
38
.
Sinuciderea este asadar manifestarea unui infan-
tilism acest mijloc de lupta impotriva suferintelor este urmatrea esecurilor intampinate in utilizarea altor
mijloace. Ea urmeaza unei experiente de neputinta. Aceasta neputinta sre un continut concret si anume
neputinta de armare a sinelui, a impulsului persoanei umane de a se realiza, neputinta de actualizare.
39
Sinuciderea considera psihologia analitica este doar una dintre formele de experimentare a mortii,
altele ind depresia, colapsul, transa, izolarea, intoxicarea, exaltarea, psihozele, amnezia s.a. Ca rezultat
al unei actiuni constiente ea poate una dintre alegerile subiectului, aceea care corespunde total modului
sau da a-si intelege viata. Fiecare eveniment din viata are contributia sa la moartea persoanei si ecare
isi construieste sfarsitul cat timp traieste, zi de zi, apreciaza James Hillman, dintr-o perspectiva care
inglobeaza viata si moartea intr-un tot (Moartea si viata sunt continute una in alta, se completeaza si sunt
de inteles numai una in termenii celeilalte
40
). Prin suicid se evita de fapt o anumita moarte, oferindu-se
una care sa convina unui sens atribuit in mod obisnuit vietii celui care o concepe ca pe un intreg.
41
Pentru psihanal-
iza sinuciderea este un act relevant al instinctului mortii (pulsiunea mortii organizeaza anterior toate
celelalte miscari ale psihicului si uneori chiar cele ale ziologicului; inainte de a un act, sinuciderea
este o stare) sau un masochism extrem (tendinta autodistructiva dobandita), raspunzand unui proces
de dezorganizare sau de insucienta organizare a pulsiunilor, a eului si a mecanismelor de aparare.
42
Psihologii considera ca starea vietii instinc-
tuale se compune dintr-un sector dinamogen, activ si un sector structurat conservant. Sectorul dinamo-
gen cuprinde potrntialul agresiv difuz, care se poate manifesta prin doua tipuri de conduita: tipul sadic
(heteroagresiv) si tipul masochist (autoagresiv-care pe plan social specic se manifesta prin suicid)
43
.
Modelul psihanalitic considera ca autoagresivitatea este determinata de conictualitatea
72
intre structurile profunde ale personalitatii: sine, eu, supraeu. Modelul are la baza existenta pulsiunii
de agresiune; pulsiunea de distrugere are structura bipolara: distrugerea heterogena si autodistructia
44
3.3.11. Leopold Szondi deneste sindromul suicidar, in care se pot regasi cele trei conditii ale
lui Freud (pierderea obiectului, ambivalenta si regresiunea libidoului eului). Conform parerii lui
Szondi, persoana realizeaza un atasament ireal fata de un obiect deja pierdut, pierdere pe care o
respinge, mentinand xatia la obiect, ajungand la o stare de izolare si solitudine. Eul manifesta
tendinte vindicative si agresive fata de obiectul care l-a abandonat; acest obiect nemaiexistand, eul
reantoarce agresivitatea asupra lui insusi, de aici rezultand, ca solutie, tentativa de sinucidere
45
.
Toti acesti reprezentanti si punctele lor de vedere din cadrul teoriei psihanalitice a suicidului considera
autoagresivitatea un fapt instinctiv sau pulsional, primar; instinctul scapa sau este eliberat de sub controlul
sau ltrul instantelor afective si intelectuale, izbucnind violent si conducand insul la tentativa suicidara.
In evolutia si dez-
voltarea lui, omul este stapanit de o sovaiala ciudata si absurda intre instinct, ratiune si afectivitate. Pentru
unii cercetatori, omul este o inta gresit construita, un capriciu al naturii si o experienta ratata
46
in-
trucat este supus instinctelor si pulsiunilor sale si manevrat de acestea din strafundul inconstientului.
In sfarsit, tinem sa
subliniem ca observatiile si explicatiile psihanaliste, adoptate de un mare numar de suicidologi, sunt vala-
bile mai ales la schizofreni, la care gandirea, comportamentul si limbajul sunt in mare masura simbolice.
Tentativa de a realiza dimensiunea sociala a suicidului prin psihanaliza ramane deocamdata un deziderat.
In ceea ce ne priveste,
chiar daca ne repetam, apreciem ca delimitarea corecta a domeniului conduitelor suicidare nu se poate
lipsi de abordarea multidisciplinara un rol special avand clasicarile sociologice actuale. Aceasta pentru
ca sinucigasul nu este in mod esential un dezechilibrat mintal, sau un bolnav organic. Conditionarea
actului sau este multipla si validitatea abordarii sale o da sensul ei de prevenire si tratament ecace.
Mecanisme psihologice de aparare
Rezolvarea conictelor se poate face uneori utilizand mecanisme de aparare. Acestea
sunt modalitati de a modica informatia pentru a o face sa para mai acceptabila, pentru a vedea conictul
sau trauma intr-o lumina mai putin deranjanta. Astfel de mecanisme sunt normale si sanatoase, ajutand
la depasirea stressului. Fara aceste mecanisme omul ar supus intregii intensitati a oricarui conict.
Termenul de mecanism
de aparare a fost elaborat de S. Freud. El a argumentat ca este necesara distorsionarea realitatii de catre
individ pentru a se proteja intr-un fel de gandurile inconstiente inacceptabile si de realitatile nedorite.
Initial mecanismele de aparare pot vazute in aspectul lor negativ deoarece modica adevarul. Insa
o oarecare schimbare a reprezentarii pare a necesara pentru sanatatea noastra psihica. In general,
psihologii nu considera utilizarea mecanismelor de aparare in mod negativ daca nu se cade in extrema.
4. Perspectiva psihiatrica asupra suicidului
73
Studiul sistematic al sinuciderii (mai
mult sau mai putin stiintic) incepe practic in secolul trecut. Primele cercetari datand de la inceputul
secolului al XIX-lea (Burrowes, Fabret, Esquirol), se fundamenteaza pe presupunerea ca intre sinu-
cidere si boala psihica este o corelatie perfecta, care epuizeaza practic etiologia actului autodistructiv.
Sinuciderea ind un act nenatural, multi considera ca cel ce se sinucide
este anormal, bolnav mintal. In realitate, insa, lucrurile stau altfel. Este adevarat ca unii sinucigasi
sunt bolnavi psihic, dar aceste cazuri nu pot conduce la o generalizare pripita, intrucat, dupa cum vom
arata, un mare numar de persoane care apeleaza la suicid sunt normale din punct de vedere psihic.
4.1. Teoria psihiatrica exprimata de Esquirol sustine
ca omul nu atenteaza la viata sa decat atunci cand este in delir, sinucigasii ind alienati
57
. Asadar,
el considera ca sinuciderea este intotdeauna consecinta bolii psihice, a ruperii echilibrului mintal.
Frecventa semnicativa a
reactiilor suicidare la unele categorii de personalitati dizarmonice (psihopatii) in starile de decompensare
a condus psihiatrii la adoptarea doctrinei patologiste, cumar , de exemplu, cea a perversiunii instinctuale
(perversiunea instinctului de conservare) descrisa de Dupre, doctrina conrmata de psihanalisti, care -
asa cum am aratat in subcapitolul anterior - apreciaza ca suicidul este cauzat de un proces dezorganizator
al personalitatii ca tulburare sau insucienta de organizare a pulsiunilor si a mecanismelor de aparare.
4.2. In cadrul aceluiasi tip de cercetari se integreaza si studiile lui M. Achille
Delmas care sugereaza, ca si teoria lui Esquirol, ca tendintele de suicid sau cazurile de suicid reusit sunt
datorate unor tulburari psihice. El sustine teza sinuciderii ca sindrom patologic prin trei observatii:
1. Orice sinucigas sau subiect cu tentativa de suicid este
un bolnav psihic, in sensul traditional de bolnav delirant, alienat, nevrotic, dezechilibrat caracterial etc.
2. suicidul este e un
simptom atasat unei constitutii psihopatice (ciclotimica sau hiperemotiva), e simptomul unei boli intr-
un cadru nosologic obisnuit, pentru care starile depresive si mai ales melancoliile ocupa locul central.
S-a mai vorbit de boala sinuciderii si de etichetarea unei noi categorii: monomania
suicidara. Modelul explicativ al acesteia s-a dovedit superuu pentru o multime de cazuri, care au
scapat interpretarii psihiatrice intrucat caracterele normalitatii au fost cele care s-au impus observatiei.
Asociatia acestor doua opinii a determinat ca suicidul solitar, neasociat
unei alte determinari morbide, sa capete valoare de simptom si sa permita diagnosticul bolii mintale.
3. Suicidul
este legat de anxietatea organica
58
, tulburarea de dispozitie biogena, existenta in diverse boli mintale.
Analiza personalitatii umane intreprinsa de . M. A. Delmas este facuta in spir-
itul doctrinei constitutionaliste. In contextul cercetarilor sale, sinuciderea ar tul-
burarea afectivitatii legata de motilitate (aceasta din urma ind considerata una din-
tre cele trei proprietai biologice fundamentale, alaturi de activitate si emotivitate).
74
Sesizam exacerbarea caracterului biogen al conduitei suicidare, motiv pentru care apreciem teoria
lui Delmas doar o posibilitate de interpretare a contextului plurifactorial al determinismului suicidar.
Delmas (1932) distinge intre pseudosinucidere si sinucidere
veritabila. Din prima categorie fac parte: mortole accidentale; reactiile suicidare confuze (dementa);
sinuciderea prin constrangere (sacriciul impus sclavilor); sinuciderea care scapa individul de o durere
sau de o postura defavorabila, sinuciderea etica (din ratiuni morale), in care moartea este, intr-un fel sau
altul impusa, fara ca persoana sa aiba propriuzis dorinta de a muri, ci de a scapa de o anumita realitate.
In a doua categorie - sinuciderea veritabila - individul simte
dorinta de moarte, opteaza pentru moarte in deplina libertate, fara vreo obligatie etica sau de alta natura.
Deoarece omul este
guvernat, din punct de vedere biologic, de instinctul de conservare, rezulta ca sinuciderea veritabila vine
in opozitie cu instinctul de conservare, ind, deci, o anomalie, o manifestare patologica. Se vorbeste,
in acest caz, despre vointa in alegerea sinuciderii care caracterizeaza adevarata conduita suicidara.
Asadar, suicidul este considerat morbid; este in opoz-
itie cu legile naturale. Apare ca o anomalie, avand toate caracteristicile unei manifestari patologice.
59
Suicidul ar o tulburare globala a cenesteziei, ce se manifesta
prin anxietate si releva ca evidenta constitutia psihopatologica a persoanei respective. Delmas considera
ca 90% dintre cei cu tentativa de suicid au constitutia ciclotimica, iar 10% o constitutie hiperemotiva.
Tendintele
suicidare apar la ciclotimi in cursul acceselor depresive acute, precum si la persoanele cu depresie cron-
ica, constitutionala datorita anxietatii subiacente depresiei, iar la hiperemotivi datorita frcventelor trairi
anxiogene ce insotesc modalitatea particulara de a raspunde hipermetrop la solicitarile ambiantei.
Anxietatea, depresia, hiperemotivitatea sunt realitati clinice. Dar starea afectiva emotionala poate
identica la un suicidant si la un individ normal, dar care reactioneaza la un stimul afectogen negativ. In
plus, suntem de parere ca si la indivizii normali tendinta suicidara apare pe fondul unei stari anxioase, de-
presive, cu o puternica incarcatura afectiva, fara insa ca aceasta sa constituie starea lor psihica obisnuita.
In Psychologie pathologiquie du suicide, A. Delmas considera ca sinuciderea se datoreaza depresiei
patologice si starilor depresive dezvoltate in mare masura independent de situatia externa a individului
60
.
Consideram ca valoarea explicativa a tezei psihiatrice asupra suicidului a lui
A. Delmas este contestabila pentru ca sistematizarea constitutiilor psihopatologice este pur teoretica si
nu explica existenta tendintei suicidare la persoanele normale, iar conditiile sociale sunt total ignorate.
4.3. Deshaies a constatat ca 10% dintre
sinucigasi sunt schizofreni si 10% dintre schizofreni pot comite tentative suicidare ilogice, nemotivate sau
motivate prin delir.
61
Comportamentul agresiv poate uneori primul semn al bolii. In cursul evolutiei
schizofreniei, tentativa suicidara - caracterizata prin bizar, enigmatic, discordanta - poate aparea in cursul
unui episod anxios, ca raptus care intrerupe brutal o stare catatonoca sau in cadrul unui delir paranoic.
75
Tentativa poate surveni si in perioada de remisie a bolii, e din cauza criticii pe care bolnavul o capata
asupra bolii, generand depresia, e ca rezultat al dicultatii si uneori a imposibilitatii reinsertiei sociale.
Deshaies (1947) considera ca sinuciderea nu este provocata de un singur factor,
ci reprezinta un comportament specializat, ca oricare alta atitudine umana, cu un determinism multiplu.
4.4. Henri Ey (1950) face distinctie intre sinuciderea sociogenica, manifestata in cazuri
normale, si sinuciderea patologica, implicand stari de anormalitate. Ideea de sinucidere, dupa
Ey, realizeaza o legatura profunda intre dorinta mortii proprii si dorinta mortii celuilalt. In
cazul suicidului normal, comportamentul suicidar adevarat este un act in care individul isi
doreste moartea pentru moarte
62
, un act in care daca el poate sa traiasca, isi alege to-
tusi moartea. Alaturi de aceasta forma, Ey gaseste si alte forme, numite patologice.
Suicidul se inscrie in aria preocuparilor medicale, constituind cea mai importanta conditie
psihopatologica si cea mai frecventa urgenta psihiatrica
63
ce pune problema existentei individului.
Reamintind convingerea conform careia majoritatea actelor suicidare este expresia unei
stari psihice particulare, de perturbare, de multe ori psihotica, mentionam ca acest fapt este cert pentru
cei mai multi psihiatri, dar nu este intotdeauna evident datorita unor situatii pe care le prezentam succint.
1. Suicidul poate constitui singura manifestare clinica a unei psihoze, deci
singurul simptom al unei psihoze aparent asimptomatica. In aceste conditii, persoana respectiva nu este
cunoscuta ca avand o boala psihica iar suicidul este interoretat ca anomic sau poate ramane de neanteles.
Frecvent insa, cei din jurul suicidarului supradimensioneaza situatiile si evenimentele psihotraumati-
zante din antecedentele celui in cauza, considerandu-le ca motive determinante ale actului suicidar.
2. In unele psihoze si mai ales in depresiile
psihotice, se constata ca suicidul apare mai ales la debutul afectiunii, manifestandu-se printre primele sale
simptome; suicidul apare ca un simptom care prin realizare a anulat o fenomenologie clinica potentiala.
3. Suicidul poate intalnit
si ca axt nal al puseului psihotic. Dupa cum am mai aratat, referindu-ne la bolile depresive, riscul de
suicid se manifesta mai intens dupa ce pacientul a traversat episodul depresiv, atunci cand insul este
considerat ameliorat sau vindecat. Aceste cazuri pot inscrise in cadrul suicidurilor anomice. Din punct
de vedere psihopatologic fenomenul se explica prin faptul ca pulsiunea suicidara presupune initiativa si
un anumit fundal motivational, care nu se intalnesc la insul profund psihotic ci la omul aparent sanatos.
Parerea noastra este ca valoarea de simptom a suicidului este validata numai
in cadrul sindromului: suicidul poate apare ca prim simptom al unei boli psihice, sau ca simptom mani-
festat clinic pe fondul unei simptomatologii infraclinice, dar nu se poate generaliza pe aceasta directie.
4. Suicidul poate aparea ca expresie a unei stari psihotice (depresive sau schizofrenice) care
se manifesta sub aparenta unei fenomenologii somatice.
64
Psihiatrii considera ca si in aceste depresii
apar acte suicidare care nu sunt insa corelate cu starea psihica si nici cu fenomenologia somatica.
Aceste
76
situatii, considerayte elocvente, ca si altele mai putin evidente, sunt considerate ca argumente pentru
ideea ca suicidul rational sau moral este mult mai redus decat este preconizat de studiile sociologice.
Suntem de parere ca o abordare exclusiv
psihiatrica-preferata astazi de unii cercetatori- este reductionista si oarecum simplista, oricat de mult ar
ea conrmata de diverse sindroame clasice (cum ar cel depresiv sau melancolic, evident cu o prezenta
frecventa in semiotica suicidara) sau chiar de un presupus sindrom suicidar (am aratat anterior ca s-a
staruit mult la un moment dat asupra existentei monomaniei suicidare); in acest sens, chiar sindromul
presuicidar (Presuicidal Syndrome) a lui Erwin Ringel trebuie reconsiderat atat din perspectiva medi-
cala, cat si din perspectiva sociologica, prolaxia sinuciderii ind valabila doar din aceasta colaborare.
Consideram ca autoagresivitatea nu deneste
o anumita afectiune psihica; comportamentul autoagresiv nu poate caracteriza si certica strict o anu-
mita boala psihica, chiar daca unele afectiuni psihice pot imprima autoagresivitatii unele particularitati.
Sindromul presuicidar
Suicidul ne aduce un sentiment de vinovatie
pentru ca nu am outut prevedea si preveni o comunicare ostila ce poate duce frecvent la o moarte inutila.
Edwin Ringel, fondatorul Asociatiei Internationale pentru Prevenirea Suicidului (1961) a insistat
asupra necesitatii de a studia factorii care intervin in conguratia riscului de sinucidere si simptomele
care anunta imbolnavirea cu moartea. Acestui autor ii datoram un studiu deosebit de clar si concis
asupra suicidalitatii, pe care-l putem descrie schematic: Sindromul presuicidar a lui Ringel (1969):
1. Pierderea dinamicii externe sau a fortelor orientate spre exterior. Ingustarea situativa este situatia
in care individul nu mai are: multe posibilitati de ales; el este incapabil de a crea contacte afective
noi, dupa cum, nu mai este capabil nici de a le mentine pe cele anterior create, ceea ce duce si la o
repliere sociala. Tot aici se incadreaza si ingustarea lumii valorilor, astfel incat, individul traieste si
un sentiment al devalorizarii personalitatii sale ca si al lucrurilor la care anterior tinea foarte mult.
2. Dependenta asociata cu o conduita golita de idei, pasiva, descurajata si improductiva; blocarea agre-
siunii indreptata spre exterior si reorientarea ei asupra propriei persoane sub forma de autoagresivitate.
3. Regresie la atitudini infantile, cu lipsa de autonomie, dorinta de aprobare, supunerea fata de alte
persoane, absolutizarea eului, de asemenea, singuratate si izolare, cu capacitatea vitala scazuta. Individul
are preocupari si fantezii despre suicid, usor de recunoscut prin exprimarea directa sau disimulata a
dorintei de moarte sau a imaginarii propriei inmormantari. Aceste fenomene au mare valoare atunci cand
ele apar si persista fara voia individului. Iata de ce este important ca in conversatiile noastre cu persoanele
in cauza, sa abordam astfel de probleme in mod direct si in special ideile, preocuparile si fanteziile
lor despre moarte (suicid), chiar daca ele sunt invocate intentional sau se impun in afara vointei lor.
Astfel
in opinia lui Ringel, componentele constante ale acestei stari ar consta in procese ideative, perceptive si
77
comportamentale care cuprind: motivatia (intentia de amuri), un eveniment, un proces de identicare,
atitudinea fata de sine si fata de ceilalti, un strigat de ajutor, si anumite aspecte psihologice cum ar
: schimbarea dispozitiei, tulburari de somn si resimtirea acuta a suferintei. Aceste comportamente sunt
considerate constante, deoarece, in absenta unuia sau alteia dintre ele, conduita suicidara nu ar avea loc.
Starea presuicidara consta asadar in evenimente exterioare
si intrapsihice evocate si recunoscute de individ ca factori de criza ce contribuie la tentativa de suicid.
Chiar daca subiectul a
prezentat dea lungul intregii sale vieti tulburari de structurare a personalitatii, care au favorizat preocupari
suicidare, el va invoca anumite evenimente in declansarea si modul de exprimare a tentativei sale.
Pe de alta parte, exista si factori pe care insul nu ii implica in mod constient in tentativa sa, dar
care pot considerati premergatori sinuciderii, ca de exemplu tulburarile de somn. Se adauga inuien-
tele mediului social, interpersonale, economice si cele determinate de criza existentiala s subiectului.
Se pare ca starea presuicidara a ecarui ins reecta propria structura psihica, ex-
primata in mod distinct in perioada imediat premergatoare tentativei, marcata de stresul psihoemotional.
Este stiut ca suicidul trebuie mereu privit ca o posibilitate de actiune a celor aati intr-o stare de stress
puternic. Unul dintre obiectivele psihologilor este de a cunoaste manifestarile premergatoare actului
distructiv, avand astfel posibilitatea de a actiona in vederea ajutarii individului aat in impas existential.
In afara sindromului presuicidar descris de Ringel mai sunt de mentionat si alte semne ce pot
atentiona o sinucidere posibila, In primul rand orice incercare (tentativa) de suicid, chiar si neserioasa sau
chiar glume despre suicid facute nonsalant. Individului ii trebuie oferit ajutor sub forma suportului din
partea familiei sau consiliere profesionala. Printre adolescenti, un semn important este constientizarea
nereusitei scolare, un semn asupra caruia trebuie atrasa atentia in mod special ind la elevii si studentii cu
abilitati superioare si peste medie.
47
Un alt semn important pentru membrii categoriilor de varsta, sem-
nalat si de Ringel, este izolarea sau detasarea de relatiile sociale. Pentru adolescenti, de obicei izolarea
apare datorita faptului ca se simt nedoriti de familie.
48
Respingerea din partea prietenilor si semenilor
poate contribui, la fel, la izolare.
49
Alt indice poate terminarea sau nereusita unei relatii sexuale
50
.
Ideea analizei indicatorilor si predictorilor suicidari a avut
ca premiza rationamentul conform caruia daca comportamentul suicidar este un proces care se dezvolta
in individ, rezultatul acestui proces ar trebui sa e posibil de prezis.
51
Totodata, autorul prezinta sindro-
mul; suicidar ilustrat prin suferinta psihica, sentimente de inferioritate si depresie, agresivitate fata de
scopuri, neajutorare si disperare, dorinta de a trai si de a muri in acelasi timp, tendinta de a lasa decizia
la voia destinului, ingustarea campului constiintei, semiconstienta a ideilor suicidare.
52
De asemenea,
in evaluarea riscului suicidar trebuie sa se acorde atentie atitudinilor individului, prin cunoasterea ori-
entarilor sale habituale, comparativ cu orientarile din momentul respectiv
53
. In acest context, autorul
considera ca pot depistati indici prodromali ai suicidului in care el include elemente ce implica un
anumit grad de schimbare. De fapt, asa cum am observat anterior, la o analiza psihologica a unei persoane
ce prezinta potentialitati suicidare, constatam intotdeauna elemente elocvente de schimbare. Aceste in-
78
dicii sunt oferite atat de individ, cat si de factori din mediul persoanei suicidare (din campul suicidar,
cum a fost numit). Cu toate ca persoana suicidara este greu de identicat cu certitudine
54
, trebuie men-
tionat ca in eforturile de aare a intentiei suicidare s-au descris zeci de semnale, indicatori si predictori. O
analiza concreta a indiciilor suicidare presupune o reformulare a datelor de determinare implicate in man-
ifestarile suicidare, ceea ce impune evidentierea uneor categorii de predictori sociologici, demograci,
psihologici etc. Toate aceste date arata ca opinia larg promovata in deceniile trecute, conform careia
suicidarii autentici disimuleaza cu abilitate intentia autodistructiva, s-a dovedit in multe cazuri eronata.
55
Incercam o sinteza a evaluarii riscului
suicidar pe baza unor elemente de prognostic, asupra carora toti autorii sunt unanimi, precizand insa ca
nici un criteriu nu este absolut si ca elementele citate nu sunt repere ce permit aprecierea in mare masura
a acestuia: a) simptomatologia depresiva; b) antecedente suicidare
56
; c) relatii distorsionate ale individu-
lui cu anturajul (au importanta carentele afective din copilarie, izolarea, un esec sau un doliu recent); d)
sentimentul individului de a devalorizat somatic si psihic (reprezinta importanta afectiunile somatice
cronice, care intretin anxietatea si diminueaza ecienta individului pe plan socio-profesional, ipohondria,
etilismul cronic sau intoxicatiile etilice acute); e) meditatiile pe tema mortii si a sinuciderii, insotite ade-
sea de insomnii prelungite; f) cand in vorbirea individului apar detalii privind tehnica suicidului, acesta
poate considerat iminent, un eveniment neinsemnat ind sucient pentru a declansa actul suicidar.
5. Teorii sociologice privind suicidul
Exista multe ratiuni pentru care suicidul sa e considerat din punct
de vedere sociologic. Suicidul nu reprezinta doar o problema a individului care decide, opteaza pentru
aceasta solutie determinat de o suferinta personale, ci reprezinta si o problema a societatii. Aceasta
pentru ca printre factorii ce determina apelul la sinucidere exista, dupa cum am vazut, un numar de
factori de ordin social, iar sinuciderea reprezinta un fenomen ce are consecinte negative in plan social.
Sinuciderea nu reprezinta numai un domeniu de interes pentru psihologi sau psihiatri,
ci si un teren de studiu pentru sociologi, in masura in care semnicatiile unui act de sinucidere nu se
inscriu in aria biologica a instinctelor, ci in contexte denite de raporturi sociale, norme, valori, prescriptii
morale sau religioase etc. Statistic, suicidul apare ca fenomen social prin circumstantele de determinare
el ind rezultatul imposibilit atii de acomodare a individului cu viata social a -, ct si prin consecintele
negative pe care le antreneaz a n plan social si care fac problematica suicidului o problem a social a de mare
gravitate. Pentru aceste considerente cel putin, fenomenul suicidat s-a pretat unei analize sociologice.
Jack Gibbs considera ca orice victima a unui
suicud reprezinta o importanta pierdere sociala. In masura in care societatea investeste in indivizi, iar
acestia contribuie la bunastarea sociala, orice sinucidere este o problema sociala, independenta de sufer-
inta personala provocata apropiatilor, si constituie, mai ales, o pierdere masurabila pentru societate.
65
Date ind caracteristicile principale ale sinucigasilor de a se sustrage presiunilor sociale si a renunta la
apartenenta de membri ai societatii, actul suicidar este interpretat de unii sociologi ca o conduita devianta,
79
care violeaza normele sociale, care interzic suprimarea vietii, independent de mijloace si motivatie. Jack
Gibbs aprecia, din acest punct de vedere, ca sinuciderea este un esec de conformare la norme, mai
ales in acele societati in care actul suicidar se aa in conict cu prescriptiile normative de natura ju-
diciara sau religioasa. Denit de un asemenea conict, sinucigasul nu numai ca sdeaza sau raneste
autoritatea colectiva incorporata in norme, dar renunta la calitatea sa de mombru al colectivitatii.
66
Propunem in acest sens, urmatoarea schema,
care pune in relatie aria problemelor sociale, cu perimetrul deviantei si conduitelor autodistructive:
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
Concepand sinuciderea ca un act de
rationalitate, sociologii plaseaza acest act in aria deviantei si in cea a problemelor sociale, motiv pentru
care o mare parte a contributiilor in acest domeniu apartin lor. Problema sinuciderii reprezinta, de altfel,-
asa cum a demonstrat studiul lui Durkheim- una din temele clasiceale sociologiei ca stiinta, consti-
tuind un subiect care a avut o mare importanta in stabilirea ei ca disciplina sociologica independenta.
Sinuciderea a fost adesea asociata
cu dezorganizarea sociala; aceasta dezorganizare sociala are diferite acceptiuni, dar cel mai frecvent este
luat ca indicator al sau deviatia unor grupuri sau indivizi de la conformismul in raport cu normele sociale
(in sensul ca un comportament nu se acorda cu expectatiile celorlalti). Dezorganizarea sociala este in
general masurabila de comportamentul deviant; in acest context sinuciderea este o problema speciala.
De asemenea, sinuciderea
poate reecta o slabiciune a normelor sociale. Este mai frecvent intalnita in aria oraselor, alaturi de
alte forme de comportament deviant (d. ex. Boala mintala, delincventa, toxicomania, prostitutia etc.).
In plus, studiile asupra normelor sociale si a incal-
carilor lor sunt fundamentale sociologiei; studiul suicidului reprezinta o parte legitima a acestui camp.
Cele mai frecvente explicatii date de sociologi suicidului se refera la
relatiile dintre acesta si gradul de dezorganizare sociala, suicidul ind considerat ca o forma de dezorga-
nizare sociala (acest fenomen aparand intr-un grup social cu un anumit grad de dezorganizare sociala).
Un alt grup de explicatii se refera la termenul de secularizare,
avand inteles invers dezorganizarii sociale. Termenul se refera la saturatia tendintelor sociale de gradul de
80
civilizatie, de modernizare, de industrializare etc. Secularizarea ar direct proportionala cu cresterea ratei
suicidului si ar determina aceasta crestere. Un grad oarecare de dezorganizare are o pondere mai mare
intr-un anumit context social evoluat si cu un inalt grad de saturatie a evolutiei in societatea respectiva.
5.1. Teorii sociologice cu caracter determinist
5.1.1. Teoria sociogenetica asupra suicidului a lui E. Durkheim
Un model
teoretic fundamental, constituit pe analiza unei cazuistici foarte bogate, impresionante chiar si astazi,
este cel oferit de parintele sociologiei franceze moderne, Emile Durkheim. In opera sa publicata in 1897,
Le suicide. Etude sociologiquie, studiu antologic, Durkheim focalizeaza la un caz concret si aparent
strict psihologic, cazul sinuciderii, intreaga sa gandire sociologica. Conceptul de fapt social pe cale il
propune intr-un mod abstract si operational (exterioritatea in raport cu individul si constrangerea exerci-
tata asupra lui sunt cele doua semne distinctrive ale acestuia si, totodata doua croterii de identicare) si
distinctia dintre faptul social normal si faptul social patologic (acesta din urma conceput intr-o maniera
cantitativa, ca abatere de la tipul mediu social) sunt reperele fundamentale pentru studiul sinuciderii.
Teoria lui Durkheim -cea mai inuienta teorie
sociologica asupra suicidului- a stabilit o baza rationala pentru analizele sociologice asupra autodis-
trugerii; aceasta ratiune a avut forma unui postulat de lucru: volumul sinuciderilor reecta ceva bazic
si caracteristic entitatilor sociale, independent de victimele individuale. Durkheim, bazandu-si explica-
tia pe un studiu statistic sistematizat, considera sinuciderea un fenomen constant, pe care nu il explica
numai ca act individual, postuleaza determinismul social si respinge explicatiile variatiei ratei suicidu-
lui bazate pe variatiile extrasociale (d. ex. Psihopatologice, rasiale, ereditare etc.), aducand doua matri
argumente: solidaritatea suicidului cu faptele sociale si epidemiile suicidare sau curentele suicidogene.
Durkheim si-a propus sa ofere o interpretare unitara a fenomenului suicidar ce se manifesta
foarte acut in epoca odata cu falimentele economice, ca act de agresiune. Sinuciderea parea sa contrazica
conceptia utilitarista in concordanta cu care scopul fundamental al actiunilor umane il reprezinta satis-
facerile placerilor si intereselor personale. El a subliniata ca rata sinuciderii in cadrul unei populatii nu
poate explicata pornind de la caracteristicile indivizilor, ci numai pe baza trasaturilor si inuientelor
sociale, a presiunii exercitata de societate asupra indivizilor, presiune ce determina curente suicidogene.
Pornind de la constatarea ca autodistrugerea
umana este prezenta in orice societate, sociologul francez deneste sinuciderea ca ind -in anumite limite
cantitative- un fapt social normal. Ea devine patologica abia atunci cand frecventa cazurilor de compor-
tament autodistructiv depaseste pragul obisnuit. Altfel spus, desi sinuciderea este, aparent, un act strict
individual, de omare intimitate personala, in fapt si ca fenomen (sociologic), ea este un act care depas-
81
este capacitatea individuala de decizie. In aceasta distinctie se gaseste ratiunea pentru care Durkheim
stabileste o diferenta intre motivatie si cauza in suicid. Motivele invocate de victima nu sunt de fapt
-arma sociologul- adevaratele cauze care o imping sa comita actul autodistructiv; ele sunt niste pretexte,
cu o etiologie complexa, asumate intr-o maniera aparent simptomatica, dar care nu pot explica actul de
autodistrugere din moment ce atatea alte persoane avand aceleasi motive nu ajung la actul suicidar.
Cauzele reale ale
fenomenului sunt, deci, in conceptia lui Durkheim, de ordin social, proba indiscutabila a acestei convin-
geri gasindu-se in faptul ca rata sinuciderii este dependenta de anumiti factori sociali. Varsta, sexul, starea
civila, crizele economice, razboaiele, religia etc. sunt variabile cu impact deosebit asupra fenomenului.
Denind sinuciderea ca orice moarte
care survine imediat sau mediat, in urma unui act pozitiv sau negativ produs de un subiect in scopul
mortii sale, Durkheim apreciaza conditiile provocatoare de sinucidere ca determinate de doua caracter-
istici principale ale vietii colective: integritatea membrilor societatii intr-un ansamblu unitar si actiunea
reglatoare a societatii exercitatii asupra conduitelor si sentimentelor membrilor sai. Suicidul apare normal
cand este determinat de structura sociala si patologic atunci cand nu este determinat de cauze sociale.
E. Durkheim extindea studiul sinuciderii la o realitate morala, care
actioneaza asupra mecanismelor de rezistenta ale individului. Din perspectiva sociologica, aceasta este
o redenire a realitatii colective a psihanalizei. Ea ar una din invariantele sociale, mentinandu-
si un proces relativ constant -prin corelare cu ceilalti factori ai demograei: nasterea si moartea.
In Sinuciderea, sociologul francez arata ca exista doua cauze majore ale
autosuprimarii: integrarea sociala si reglarea sociala. Integrarea sociala se refera la atasarea voluntara
a indivizilor la grupul sau societatea de care apartin, iar reglarea sociala presupune interventia coercitiva
(restrangerea, constrangerea, controlul) a grupului sau societatii asupra comportamentului membrilor.
Durkheim
sustine ca indivizii care se caracterizeaza printr-un grad prea mare sau prea mic de integrare sociala, pot
in mai mare masura sa comita suicidul decat cei care se caracterizeaza printr-un nivel moderat al acestei
integrari. Pe de alta parte, cei care sunt supusi unui nivel prea scazut sau prea inalt al reglarii sociale
por sa recurga la suicid in mai mare masura decat cei supusi la un nivel moderat. Durkheim sustine ca
exista o relatie curbiliniara intre integrarea si reglarea sociala, pe de o parte, si rata suicidului pe de alta.
In consecinta, analiza lui asupra situatiei din Europa secolului al XIX-lea l-a condus la postularea a trei
tipuri de sinucidere: anomica, egoista, altruista, la care se adauga un al patrulea: sinuciderea fatalista.
Primul tip de sinucidere, propriu vremurilor moderne si prepon-
derent, datorat defectului de coeziune sociala, de nivelul prea redus al reglarii sociale, este favorizat de
situatii anomice, caracterizate prin dezintegrarea structurilor normative si valorice, prin denirea neclara
a scopurilor individuale, prin conict intre mijloace si scopuri etc. (lipsa de functionalitate a normei
face ca individul sa nu posede repere clare de orientare in campul; social, actiunea nu are nalitate si
limite). A fost corelata incidenta sinuciderii si crizele economice, divorturile, unele ocupatii adminis-
82
trative. Acest tip de sinucidere este produs de insucienta adecvare a indivizilor la regulile sociale.
67
Tipul egoist de sinucidere este cauzat
de nivelul prea scazut al integrarii sociale (presiunile sociale obliga indivizii sa se diferentieze intre ei; in
plus, ele cer insului sa dezvolte relatii contractuale pentru a dezvolta actiuni compatibile cu ale celorlalti;
astfel, inuienta constiintei colectiva este mai difuza si integrarea sociala mai slaba); el a fost sugerat de
rata inalta a sinuciderii in randul protestantilor necasatoriti, sau casatoriti, dar fara copii;
68
o generalizare
a acestui tip s-ar traduce printr-un individualism excesiv si o precara integrare a individului in grupul
social, persoana in cauza ramanand complet exterioara acestuia. Sinuciderea egoista -arata Durkheim-
variaza invers proportional cu gradul de socialitate si direct proportional cu individualizarea excesiva.
69
Pe de alta parte, insucientul individu-
alism (decitul de personalitate) sau integrarea sociala excesiva ar duce la tipul altruist de sinucidere. In
sinuciderea altruista, motivatia o constituie dorinta de a face bine altora (acte de eroism, sacriciu etc).
Acest tip I-a fost sugerat lui Durkheim de sinuciderile din societatile primitive sau din mediul militar,
in special din trupele de elita (suicidul de tip eroic, gen kamikatze, d. ex. Poate o ilustrare a acestui
tip).
70
La militari datoriile impuse de colectivitate prevaleaza asupra propriilor interese si dorinte; al-
truismul isi gaseste corespondentul in solidaritatea mecanica, care cere indivizilor sa dezvolte conduite
si acctiuni similare si sa-si subordoneze individualitatea comunitatii.
71
Asadar acest tip de sinucidere
variaza invers proportional cu gradul de individualizare si direct proportional cu gradul de socializare.
Sinuciderea
fatalista se datoreaza excesului de reglenmentare sociale; ea se produce ca reactie la norme prea re-
strictive care blocheaza orice perspectiva individuala (sinuciderea sclavilor).
72
Este o moarte asumata
voluntar, rezultata din excesul de constrangere. Acest tip de sinucidere variaza invers proportional
cu gradul de libertate conferit de normele sociale si direct proportional cu gradul de constrangere.
Observam ca tipologia si modul de interpretare al conduitelor suicidare in viziunea
lui E. Durkheim pune accentul pe rolul factorilor represivi sau eliberatori ai modelului sociocultural.
Apare ecvident ca in centrul prob-
lematicii durkheimiene sta ideea de integrare socoiala intrucat tipurile de suicid se datoresc inuientei
constiintei colective asupra constiintelor individuale, care actioneaza ea isasi ca o forta reglatoare. Astfel,
daca egoismul si altruismul sunt tipuri contrare de inuienta a constiintei colective, anomia rep0rezinta
un tip care se sustrage oricarei inuiente sau determinari a acestei forme de constiinta a grupului
73
Cele patru tipuri sociale de suicid
sunt atasate la starile extreme ale celor doua dimensiuni variabile (egoismul si altruismul la cele doua
extreme ale integrarii sociale, anomia si fatalismul la extremele reglarii sociale), dupa modelul urmator:
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData integrare sociala +
reglare sociala +
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
egoism altruism anomie fatalism
83
Cercetarile teoretice si practice ale sinuciderii care au incercat sa operationalizeze conceptiile
lui Durkheim au evidentiat falsitatea ecologica
74
a utilizarii unor caracteristici sociale in incercarea de
a explica comportamentul suicidar individual. Atributele grupurilor nu sunt in mod necesar aplicabile
indivizilor. Diminuarea riscului unei prea mari generalizari este de a construi tipologii particulare pentru
sinucidere si a le explica doar pe acestea. In scopul de a explica sinuciderea avem nevoie sa stim nu doar
felul in care caracteristicile sociale se asociaza cu rata sinuciderii ci si caracteristicile indivizilor care
presupun constrangeri interne specice unei persoane si variabile privind situatia sa concreta in societate.
Durkheim descrie si forme mixte de suicid: ego-anomic, cu amestec
de agitatie si apatie, de actiune si de reverie, forma anomico-altruista, de agitatie exacerbata si suicidul
ego-altruist, cu melancolie insotita de fermitate morala, ego-fatalist, altruist-fatalist si anomic-fatalist.
Tipologia sinuciderii dupa Durkheim (tipuri mixte):
75
Tipologia sinuciderii Caracteristici
AB Egoist altruist
Melancolic
(temperat de tarie morala)
AC Egoist anomic
Amestec de agitatie si apatie, actiune si
reverie
AD Egoist fatalist Hiper reglementare si apatie
BC Anomic altruist Efervescenta exasperanta
BD Altruist fatalist Obligatii supradimensionate
CD Anomic fatalist
Amestec de defecte normative cu
hiperreglementare
In ceea ce priveste raspandirea specica a speciilor compuse, tipul de sinucidere
egoist-altruist este caracteristic stoicismului, tipul egoist-anomic este caracteristic reacti-
ilor depresive. Sinuciderea egoist-fatalista este specica pentru prizonieri, cea anomico-
altruista se intalneste printre capii de familie faliti. Sinuciderea soldatilor de elita ilustreaza
tipul altruist-fatalist si ultimul tip, cel anomic-fatalist este specic delincventilor tineri.
Cu toate ca tipologia lui este discutata
in termenii de integrare sociala si reglare soiala, este foarte greu sa e introdusi intr-un studiu statistic.
Integrarea sociala reprezinta conceptul explicativ al teoriei durkheimiene, rata sinuciderii variind invers
84
cu stabilitatea si durabilitatea relatiilor sociale: Desprindem urmatoarea concluzi generala: sinuciderea
variaza invers proportional cu gradul de integrare in grupul social din care individul face parte
76
.
In concluzie, sinuciderea este un act individual, chiar foarte personalizat, dar
cauzele sale sunt sociale. In plus, asa cum am aratat mai inainte, societatile moderne sunt caracterizate
de o crestere a ratei suicidului, ceea ce plaseaza fenomenul, din perspectiva sociologica in sfera patolog-
icului. Denitia pe care sociologul francez o da sinuciderii isi capata sensul in acest context teoretic.
Durkheim se straduia sa demonstreze ca rata sinuciderii e stabilita, in principal,
de cauze sociale, iar contributia subiectiva, personala. Ar cu totul neglijabila. O astfel de asertiune
poate amendabila: sinuciderile au, aproape intotdeauna, cauze personale. A admite teoria lui Durkheim
ar insemna ca sinucigasul isi ia viata din motive care ii sunt straine. El ignora contributiile medicale
si psihologice, punand astfel intre paranteze un vast camp de investigatie. Cu toate acestea, studiile
sociologice asupra suicidului efectuate pana in prezent au fost marcate de directiile trasate de Durkheim.
Suntem de parere ca teoria lui Durkheim
sugereaza existenta unei continuitati intre certitudine si incertitudine exprimata in viata sociala.
In interpretarea actului suicidar problema consta in explicarea relatiei intre individ si
societate. Preocuparea de a explica numai fortele impersonale care actioneaza in situatiile sociale ignora
investigarea unei situatii sociale sau proces din punctul de vedere al agentului uman implicat in ea.
Faptele sociale nu pot numai exterioare individului. Intr-un sens semnicativ aceste fapte
opereaza la granita cu viata privata a insului. Raspunsurile la situatiile sociale sunt fapte sociale; din acest
motiv faptele sociale nu au numai aspect extern si coercitiv ci si un aspect intern cu caracter de libertate.
Orice situatie
sociala care face sa apara actiunea cuprinde atat componente sociale cat si componente non-sociale.
In realitate - scrie Durkheim - exista categorii foarte diferite de sinuci-
gasi, iar diferentele sunt reectate clar de gestul propriu-zis al sinuciderii.
77
Inuienta anomiei asupra comportamentului suicidar
Lumea moderna cunoaste
fenomene disociative noi, inexistente in trecutul omenirii, cum este cel de anomie, cu un impact evident
asupra fenomenului autodistructiv; capacitatea integratoare a societatilor moderne, in comparatie cu cea a
comunitatilor care le-au precedat, este mai redusa, ceea ce inseamna o mai redusa protectie a individului
fata de tentatiile autodistructive, intrucat solidaritatea functionala in care este prins individul din zilele
noastre este mult mai vulnerabila in fata problemelor existentiale. De altfel, acolo unde individul se
confunda cu comunitatea sa el se dizolva si notiunea insasi de individ isi poate pierde sensul; atata vreme
cat actele individuale sunt prestabilite, ele nu sunt in sens strict individuale, ci trans-individuale. Desigur,
si lumea moderna are destule coduri comportamentale, dar ele nu mai reglementeaza in mod total actele
individuale si, in consecinta, nu mai constituie o protectie la fel de sigura; intre individ si societate relatiile
sunt adeseori conictuale, si lucrul acesta nu poate ramane fara urmari din perspectiva suicidologica.
85
Anomia
este o notiune al carei continut implica o multitudine de opozitii intre situatii sociale si stari individuale,
intre aspecte sociologice si psihologice. Sensul orininar al termenului provine din gandirea greaca (gr.
a, fara+nomos, lege sau anomia, violare a legii), desemnand o stare de dezordine, nedreptate sau abuz.
Termenul a fost introdus in limbajul sti-
intelor sociale de catre losoful Jean-Maie Guyau cu o conotatie pozitiva (semnicand individualizarea
progresiva a regulilor morale si a criteriilor de conduita. Durkheim preia notiunea si o utilizeaza, mai
intai in La division du travail social (1893) unde starea de anomie este descrisa ca o stare patologica
de tranzitie ce impiedica ca diviziunea sociala a muncii sa produca solidaritatea partilor, ecare functie
actionand separat, indiferent la actiunea celorlalte functii (lipseste o reglare interna, o autoreglare, de
unde rezulta dereglarea normativa generata de incapacitatea de a realiza o constiinta colectiva)
78
, si apoi
in Le Suicide, unde anomia isi gaseste - dupa cum am vazut in paragraful anterior - aplicatie in cunos-
cuta clasicare a sinuciderilor. Notiunea de anomie desemneaza aici absenta reglementarilor morale,
economice sau de alt ordin, capabile sa intareasca coeziunea si solidaritatea colectiva si incapacitatea de
dirijare adecvata a convergentei actiunilor intreprinse intr-o societate (ea denind starea de dereglare a
functionarii unui sistemsau subsistemsocial, datorata dezintegrarii normelor ce reglementeaza comporta-
mentul indivizilor si asigura ordinea sociala). Este acea stare care semnica dislocarea sau slabirea con-
stiintei colective ale unei societati.
79
Echivalentele sale sunt criza, dereglare sau absenta regulii.
Anomia este in conceptia lui Durkheim o tulburare a ordinii sociale. Ea conduce la sinuciderea
anomica. Societatea, scrie el, nu este doar un obiect care atrage, cu intensitate inegala, sentimentele si
activitatea indivizilor, ci si o putere care le regleaza. Intre modul de exersare a acestei actiuni reglatoare
si rata sociala a sinuciderilor exista o legatura.
80
Aceasta legatura este descrisa dupa cum urmeaza:
Doar atunci cand societatea este tulburata, e printr-o criza dureroasa, e prin transformari fericite, dar
prea bruste, actiunea exercitata de societate inceteaza temporar, de aici provenind ascensiunile bruste ale
curbei sinuciderilor pe care le-am semnalat. . .
81
. Incertitudinea cu privire la caracterul legitim al dorin-
telor conduce la dezorientare, confuzie, o stare normativa pe care unii oameni o rezolva prin sinucidere.
Starea anomica este determinata de lipsa de coordonare prin absenta actiunii reglatoare
interna
82
. Ea implica ruperea solidaritatii si a coeziunii sociale prin disolutia vietii morale, a autoritatii
normelor, preceptelor si valorilor sociale, prin izolarea indivizilor unii de altii si armarea unor conduite
egoiste care atomizeaza actiunea sociala
83
. Asadar, sinuciderea are raporturi cauzal-determinative directe
cu starea de anomie macrosociala, microsociala (familiala) sau institutionala. Se stie ca anomia genereaza
devianta ca un mijloc inventat de personalitate pentru a se proteja de culpabilitatea generata de frustrare.
Sinuciderea are sursa in frustrarile anomice ce genereaza o personalitate anomica, incat in comporta-
mentul suicidar gasim componente logenetice (agenezia patologica a instinctului de conservare), onto-
genetice (personalitatea anomica) si actogenetice (situatia de trecere la act).
83
Anomia devine astfel un
criteriu sociologic al deviantei suicidare (fara a vorba de o personalitate suicidara) prin incorporarea
modelelor negative ale grupului in trairile existentiale. Aceasta deoarece, atat timp cat esecurile si con-
ictele fac parte din conditia umana, esentiala este mentinerea constantei relatiilor individ-grup social.
86
Conform lui Durkheim, anomia poate apare nu doar pentru ca nu exista
reguli, ci si pentru ca acestea sunt inadecvate realitatilor existente. In acest context, Sorin Radulescu
remarca faptul ca conceptul de anomie se refera nu la absenta normelor (a nomos-fara norma),ci la
starea de ambivalenta atitudinala in care se gasesc indivizii atunci cand normele sunt confuze sau con-
ictuiale intre ele. (. . . ). Starea de anomie caracterizata de absenta unui ghid de conduita si prescrip-
tii, impiedica in fapt, cel putin temporar, pe indivizi sa se orienteze in actiunile si comportamentul lor
dupa standarde precise.
84
Anomia reprezinta deci o stare a organizarii sociale lipsita de coeziune, care
favorizeaza sinuciderea datorita pierderii caracterului orientativ al vechilor norme si intarzierii aparitiei
unor norme noi (intre doua lumi-una moarta, cealalta incapabila sa se nasca, cum ar spus Eminescu).
In lucrarea Sinuciderea, Durkheim reia
tematica anomiei in contextul oferit de interpretarea principalilor factori sociali care determona frecventa
sinuciderilor. El isi propune sa demonstreze ca rata sinuciderilor caracteristica unei anumite populatii
poate explicata nu prin atributele personale ale indivizilor ci prin inuientele exercitate de societate
asupra raporturilor lor de actiune si asupra gradului lor de atasament fata de societatea din care fac
parte.
85
Durkheim porneste de la ideea ca nici una din teoriile care incearca sa explice sinuciderile pe
baza cauzelor morale sau motivelor individuale nu pot satisfacatoare. Singurul element explicativ este
mediul social in cadrul caruia se pot identica factorii care alcatuiesc impreuna curente suicidogene
86
.
El considera ca pentru ecare grup social exista o tendinta specica spre suicid in baza careia,
evidentiindu-i trasaturile si determinandu-i cauzele, putem alcatui tipuri sociale distincte de suicid.
Dicultatile economice nu inuenteaza cresterea sinuciderilor, ci efectele pe care aceste crize
economice le provoaca in ordinea colectiva; orice criza strica echilibrul care perturba ordinea sociala.
Astfel oamenii se sinucid mai frecvent in perioadele de criza si in perioadele de prosperitate economica.
Durkheimdistinge doua tipuri de crize, care prin efectele lor genereaza o crestere neobisnuita a numarului
de sinucideri: crizele acute (manifestate prin accese intermitente si transformari ale ordinii sociale)
87
si
crize cronice (manifestate prin perturbarea de lunga durata a vietii economice si a ordinii colective).
Anomia este pusa in relatie cu egoismul, ambele avand cauza scaderea rolului colectivitatii in constiinta
indivizilor: in cazul anomiei, absenta reglarii oferita de normele morale este cauza principala, iar in
cazul egoismului, absenta socialaitatii apare drept cauza determinanta. In plus, prin absenta normelor
morale, anomia genereaza egoism (ecare individ va incerca sa-si realizeze scopurile indiferent de ceea
ce fac ceilalti indivizi). Individualizarii excesive ale scopurilor I se adauga nedeterminarea acestora.
Intervenind ca factor puternic de dereglare, anomia
impiedica disciplinarea morala a dorintelor si nevoilor, facilitand descatusarea fortelor si vointelor indi-
vizilor de a-si exercita actiunea dincolo de orice limita impusa de relatia normala intre scop si mijloace.
Putem considera cele patru tipuri de sinucidere din clasicarea lui Durkheim ca o devianta generata
de anomie. In sprijinul acestei supozitii este teoria trifactoriala a lui Henry si Short, ca si teoria integrarii
statutului a lui Gibbs si Martin, care au la baza un astfel de model cu valoare de sporire a detectarii
semnicatiilor fenimenului suicidar.
88
Disnomia (disfunctia sociala) se aa deci la originea rupturilor
87
atitudinale de personalitate, care, la randul lor, se aa la originea deviantei si sinuciderii. Sinuciderea
poate in acest fel considerata ca reactie normala de comportament fata de conditii sociale anormale.
Anomia este, asadar, conceptul esential, din punct de vedere teoretic, pe
care Durkheim il propune pentru a analiza fenomenul sinuciderii din epoca moderna. Sociologul frncez
a aratat ca anomia existenta in societate da nastere unei stari de exasperare si de oboseala iritata care
poate, dupa imprejurari, sa se indrepte contra subiectului insusi sau contra altuia; in primul caz exista sin-
ucidere, in al doilea-omucidere.
89
Asadar, sinuciderea si omuciderea isi au originile in acelasi fenomen.
Incercand
o sinteza a conceptiilor durkheimiene privind suicidul, am realizat urmatoarea schema sintetica privind
tendinta actuala a fenomenului in tara noastra, rezultata din profundele schimbari produse in ultimii ani:
Tendinta V
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData nationala + Altruism N=norme, reglare normativa;
V=valori, integrare sociala
+ - Valorile se pot realiza prin norme.
N Excesul normativ + duce la sinuciderea fatalista.
fatalism Anomia Decitul normativ - duce la anomie, sinucidere anomica
Excesul de integrare sociala + duce la sinuciderea altruista
Decitul de integrare sociala - duce la sinuciderea egoista
- Egoism Romania
Anomia este un diagnostic al crizei de care sufera societatea moderna si societatea in
tranzitie. Intr-o societate anomica institutiile si normele nu mai au credibilitate si autoritate.
Denind starea de anomie
prin slabirea inuientei regulilor sociale de conduita asupra membrilor grupului, W. I. Thomas si Fl.
Znaniecki o asociaza celei de dezorganizare a personalitatii
89
, care consta in absenta unor reguli stabile
si interiorizate si in capacitatea individului de a-si construi un mod de viata conform cu interesele sale
fundamentale, ceea ce genereaza demoralizarea. Dezorganizarea personalitatii, ca efect direct al dezorga-
nizarii sociale, este considerata cauza extinderii fenomenului de autodistrugere in unele societati actuale.
Talcot Parsons a conceptualizat anomia ca pe opusul institutionalizarii depline. El scrie:
Analiza institutionalizarii depline este , absenta complementaritatii structurate a proceselor de interac-
tiuneasa cum sunt grade de institutionalizare, tot asa sunt si grade de anomie. Una este opusul alteia.
90
Viata sociala pare lipsita de continut. Anomia se
exprima in trei feluri: lipsa de norme, lipsa de sens sau sentiment de izolare. Lipsa de norme se exprima
in forma inaplicabilitatii sau inecientei reglementarilor cunoscutew la comportamentul social. Lipsa de
sens se manifesta cand nu exista scopuri precise pentru actiune. Izolarea inseamna inadecvarea sustinerii
88
sociale a insului de catre cei din jurul sau. Un individ anomic este nesustinut de persoanele semnicative,
liber sa aleaga din alternative care nu au nici un sens pentru el, fara scop, neconstrans de nimeni, neavand
dorinte, nici sperante. Incertitudinea scopurilor face din lucrurile obisnuite, lucruri problematice, din ceea
ce pentru altii este o rutina-o trauma, dintr-o sarcina care in alte conditii ar normala-o incercare grea.
Starea de anomie il obliga pe individ sa caute
stabilitate sociale, securitate si certitudine. Scopul principal al unei persoane anomice este restabilirea
unei interactiuni stabile, fuga din fata incertitudinii intr-o ordine cu sens. Starea pe care o cauta per-
soanele anomice este una in care cerintele care li se adreseaza sa e in conformitate cu posibilitatile lor.
Robert K. Merton (1938) reinoieste conceptul de anomie a lui Durkheim.
Dupa parerea lui, starea de anomie - criza strucrurilor sociale si culturale - intervine atunci cand pentru un
numar mare de membri ai societatii telurile devin inaccesibile (sau par inaccesibile) in modurile impuse
de norme. Acest lucru provoaca o tensiune pe care individul incearca sa o atenueze e renuntand la
norme, e la teluri - sau, neind capabil de nici una opteaza pentru un mod de comportare deviant.
91
Unele cercetari au facut cunoscut ca in interpretarea starii de anomie este important de luat in
considerare atat starea caracterizata de lipsa de norme, cat si hiper-reglementarea care actioneaza com-
plementar la diverse nivele ale pozitiei sociale. Astfel, Eldwin Powell a formulat conceptul de anomie
institutionalizata
92
sau invaluire, care deneste lipsa de sens provenita din insasi reglementarea norma-
tiva. El sustine existenta unui model de suicid fatalist-anomic.
93
Cele doua caracteristici se gasesc imbi-
nate in mecanismul actului suicidar, care este rezultatul constrangerilor externe si a celor interne. Asa se
explica faptul ca in caz de anomie exterioara se sinucid mai ales cei care sufera de constrangeri interne.
Chiar in textele lui Durkheim, este
posibila o disociere intre anomia sociala si anomia psihica, aceasta din urma desemnand lipsa de limite
a aspiratiilor actorului individual, favorizata de slabirea constrangerilor si reglementarilor sociale.
94
In
opinia majoritatii autorilor raliati orientarii psihologiste a utilozarii notiunii de anomie, aceasta reprez-
inta principala maladie a omului modern, care produce indivizi anomici caracterizati, intre altele,
de tendinte de fatalism si apatie, tulburari psihopatologice si in special de tentative de sinucidere.
95
O cunoscuta scala pentru masurarea anomiei a fost conceputa
de Leo Srole
96
, ind utilizata pentru evidentierea situatiei anomixce a claselor si straturilor sociale,
populatiei urbane sau rurale, familiilor bolnavilor psihici, adolescentilor cu tentative de suicid etc.
5.1.2. Cauzalitate si sinucidere in conceptia lui Maurice Halbwachs
Directia sociologica pentru studiul sinuciderii inaugurata si fundamentata de Durkheim a fost
continuata in secolul nostru de diversi cercetatori, intre care se remarca Maurice Halbwachs
97
. Spre
deosebire de Durkheim, cu care este in general de acord, Halbwachs a subliniat faptul ca nu nu-
mai cauzele suicidului, dar si motivele individuale ale sinuciderilor sunt determinate de presiunile
sociale (curente suicidogene), de tipul de societate, de credintele, normele si valorile acesteia.
89
Facand noi statistici, care au cautat sa grupeze si sa continue rezultatele lui Durkheim, Mau-
rice Halbwachs corijeaza unele neajunsuri ale predecesorului si relativizeaza siguranta unor aser-
tiuni ale inaintasului (in special in privinta caracterului transindividual al cauzelor sinuciderii). Mai
mult decat aceste corectii, el are si contributii teoretice importante, cum sunt conceptele de vid
social, de mod de viata sau tip de civilizatie. El considera ca elementul esential care deter-
mina sinuciderea este modul de viata, tipul de civilizatie. Acesta trebuie apreciat in functie de nu-
marul ocaziilor oferite indivizilor pentru a intra in relatie unii cu altii; rapoturile individuale, in-
diferent de natura lor, sunt susceptibile de a provoca acte suicidare. Cu cat se multiplica re-
latiile persoanei cu mediul sau, cu atat creste posibilitatea ca persoana sa se gaseasca in situ-
atii susceptibile de a incita in constiinta sa motive individuale pentru a-si produce moartea.
Ceea ce-l particularizeaza pe Halbwachs este
perspectiva metodologica: ofera o solutie de conciliere intre demersul sociologic si cel psiho-patologic,
incluzand intre factorii determinanti ai sinuciderii si factorii individuali, circumstantele, bolile psihice;
dar si la el, ca si la Durkheim, patologia gureaza doar ca element secundar, predominand vidul social.
Dincolo de toate acestea insa, lectura lucrarii lui presupune cunoasterea operei lui Durkheim, pre
care insusi Halbwachs o considera invincibila. Este urmarea necesara, completarea, corectivul indis-
pensabil. Ar imprudent, nestiintic, absurd, ca atunci cand vorbim de Sinuciderea lui Durkheim sa ni
ne raportam in mod constant la Cauzele sinuciderii a lui Halbwachs. Cele doua carti sunt doua momente
ale aceleiasi cercetari conduse in acelasi spirit observa Marcel Mauss in prefata lucrarii lui Halbwachs.
Plecand de la conceptele teoriei clasice durkheimienr, au fost elaborate noi teorii moderne dintre care
mentionam teoria trifactoriala(A. Henry si J. Short) si teoria integrarii statutului (J. Gibbs si W. Martin).
5.1.3. Teoria trifactoriala a lui Andrew Henry si James Short
Teoria trifactoriala poarta acesta denumire deoarece, in conceptia autorilor, suicidul este de-
terminat de trei categorii de factori: sociologici, psihologici si economici. Suicidul este denit
ca un act de agresiune orientat catre sine si datorat unei anumite forme de frustratie in viata.
Factorul sociologic consta din doua componente: sistemul relasional slab (lipsa implicarii in-
dividuale in relatiile cu altii) si restrangerea externa slaba. Remarcam ca ambii termeni sunt sim-
ilari cu cei folositi de Durkheim si anume, integrarea sociala slaba si reglarea sociala slaba.
Privind factorul psihologic al suicidului, autorii considera ca un superego puternic (rezul-
tat din disciplina si cerintele aspre parentale care sunt interiorizate) produce o probabilitate psiho-
logica crescuta a suicidului.Rationamentul implicat este acela ca, daca unii indivizi au fost condi-
tionati de parintii lor sa-si dezvolte o constiinta puternica, ei vor inclinati in mai mare masura
sa se blameze pe ei insisi decat pe altii pentru problemele si frustratiile lor. Si intrucat ei mai
mult se autoblameaza decat blameaza pe altii, probabil se vor sinucide in loc sa ucuda pe altii.
In privinta factorului economic, autorii arata ca ratele suicidului cresc in tompul crizelor
90
economice si scad in timpul perioadelor de crestere si prosperitate. Asadar, perioada de
criza si de crestere economica este cauza principala a unor rate inalte a sinuciderii.
In conceptia lui Henry si Short, cei trei factori se aa in interrelationare prin intermediul concep-
tului de statut. Astfel, exista o mai mare probabilitate ca persoana cu un statut mai inalt sa se implice
intr-un sistem relational slab, sa resimta o restrangere externa slaba si, de aceea, sa comita suicidul. Per-
soana cu un statut mai inalt este mult mai probabil sa aiba un superego mai puternic si, deci, o mai mare
inclinare spre suicid. De asemenea, este mult mai probabil ca persoana cu un statut mai inalt sa simta
o mai puternica stare de frustratie in timpul crizelor economice si sa e mult mai inclinata spre suicid.
Si aceasta teorie a fost supusa criticilor, cea mai importanta obiec-
tie care I s-a adus ind aceea ca unele concepte explicative-d.ex. forta
sistemului relational si forta restrangerii externe- nu pot masurate.
5.1.4. Teoria integrarii statutului a lui Jack P. Gibbs si Walter T. Martin
98
Aceasta teorie este de fapt o reformulare a teoriei durkheimiene; ea incearca sa depaseasca obiectiile
aduse lui Durkheim, precum si lui Henry si Short, ca folosesc concepte ce nu pot masurate empiric.
Din cele
patru tipuri de suicid, ei retin numai suicidul egoist, deoarece explicatiile privind cauzele lui sunt cel mai
putin ambigui. In legatura cu aceasta forma de suicid, Durkheim arma, in lucrarea sa: Suicidul egoist
variaza invers in raport cu gradul de integrare din care individul formeaza o parte
99
. Aceasta armatie
este tradusa in Postulatul nr. 1: rata suicidului intr-o populatie variaza invers in raport cu stabilitatea
si durabilitatea relatiilor sociale din cadrul acestei populatii. In acest fel, conceptul de integrare sociala
folosit de Durkheim este inlocuit cu cel de stabilitate si durabilitate sociala. Intrucat insa acest concept
nu poate masurat, autorii il relationeaza cu altul, prin intermediul Postulatul nr. 2: Stabilitatea si
durabilitatea relatiilor sociale in cadrul populatiei variaza direct cu masura in care indivizii din acea pop-
ulatie se conformeaza cerintelor structurate, sanctionate social si asteptarilor plasate asupra lor de catre
altii. In felul acesta ei introduc conceptul de conformitate sociala; pentru ca nici acesta nu poate ma-
surat, formuleaza Postulatul nr. 3: Masura in care indivizii dintr-o populatie se conformeaza cerintelor
structurate si sanctionate social, precum expectatiilor plasate asupra lor de catre altii variaza invers fata de
masura in care indivizii din acea populatie sunt confruntati cu conictele de rol. Intrucat nici conceptul
conict de rol nu poate masurat, autorii l-au relationat cu un alt concept, prin intermediul Postulatului
nr. 4: Masura in care indivizii dintr-o populatie sunt confruntati cu conicte de rol variaza direct cu
masura in care indivizii ocupa statute incompatibile in acea populatie. Pentru ca incompatibilitatea este
un concept care nu poate masurat, ei formuleaza Postulatul nr. 5: Masura in care indivizii ocupa
statute incompatibile intr-o populatie variaza invers cu gradul integrarii statutului in acea populatie.
Considerand conceptul integrarea statutului masurabil, Gibbs si Martin formuleaza urmatoarea teorema
Rata suicidului unei populatii variaza invers cu nivelul integrarii statutului in acea populatie. Deci, cu
91
cat integrarea statutului este mai scazuta, cu atat mai ridicata va rata suicidului. De aici, autorii propun,
nejusticat, ca indivizii care ocupa o combinatie de doua sau mai multe statute ce este impartita de o
foarte mica proportie a populatiei este foarte probabil sa aiba conicte de rol si sa comita suicidul.
100
Apreciem ca Durkheim, Halbwachs, precum si ceilalti
continuatori ai teoriei deterministe durkheimiene au fost tentati de descoperirea unor legitati sociale in
privinta fenomenului sinuciderii, chiar daca unii au fost mai intransigenti iar altii mai concesivi cu alte
perspective de abordare. Directia sociologica ce a fost conturata la inceputul secolului trecut si devenita
pregnanta spre sfarsitul lui si in prima parte a veacului nostru ramane un reper fundamental pentru sui-
cidologie, chiar daca accentul sociologic va relativizat datorita conceptelor psihanalizei si psihiatriei.
5.2. Teorii fenomenologice asupra suicidului
Teoriile fenomenologice privind
suicidul opereaza prin excelenta cu semnicatiile sale si cu modul in care persoana sinucigasa actioneaza
in baza acestor semnicatii. Pe aceasta directie, Douglas a elaborat teoria semnicatiilor suiocidare,
iar Jacobs teoria procesului suicidar, evidentiind semnicatia celor zece pasi in devenirea suicidului.
5.2.1. Teoria semnicatiilor suicidare a lui Jack Douglas
Aceasta teorie a fost formulata in lucrarea The Social Meanings of Suicide aparuta in
1967.
101
Cercetatorul american a considerat eronat studiul sinuciderii prin analiza statisticilor,
intrucat acestea pot produce confuzie intre cauzele (de natura sociala) ale suicidului si mo-
tivele (de natura individuale) ale suicidantului; asadar, nu statisticile trebuie folosite pentru de-
scifrarea motivelor sinuciderilor (asa cum considerau Durkheim si Halbwachs, ei apeland la
documente cantitative), ci insemnarile lasate de sinucigasi (bilete, scrisori, jurnale intime).
Adevarata semnicatie a unei sin-
ucideri nu este intotdeauna aceeasi cu aceea declarata de cei din anturajul sinucigasului sau consemnata
de medicii legisti sau procurori. Pe de alta parte, persoanele din anturajul victimei pot privi sinuciderea
ca un act irational si lipsit de sens, datorita capacitatilor mentale decitare ori tulburarii psihice a sin-
ucigasului. In acelasi timp, cauzele sau motivele unei sinucideri se consemneaza post-festu,m, dupa ce
actul s-a produs ceea ce constituie un motiv in plus ca semnicatiile sinuciderii sa e distorsionate.
102
Stereotipiile indivizilor sunt foarte
importante pentru stabilirea semnicaytiilor socilae ale suicidului, deoarece aceste a (semnicatiile) pot
considerate cauzele sinuciderii. Critica lui Douglas asupra modelului durkheimian a suicidului arata
ca semnicatiile atribuite actului suicidar au o mare importanta in stabilirea cauzelor acestui act
103
.
Cele doua fenomene problematice pentru sociolog sunt adevaratele
92
semnicatii atribuite de sinucigas actului sau si semnicatiile atribuite actului de catre altii (semni-
catii generale pe care societatea le ataseaza suicidului si care inuienteza semnicatiile individuale).
Semnicatiile generale sunt de trei feluri si anume:
104
1. Actiunile suicidare sunt pline de semnicatii, adica membrii unei societati pun
intentia de autodistrugere pe seama unor motive, precum: depresia, tendinbta de a scapa
de ceva etc. dar cel mai frecvent motiv este intentia de a sfarsi propria viata.
2 Ceva este rau in mod fundamental cu situatia sociala a persoanei sinuci-
gase. In atribuirea acestei semnicatii a suicidului, membrii societatii au adesea in
minte pe altii (d.ex., parinti, soti, iubiti etc.) care ii vor blama pentru suicid.
3. Ceva este fundamental rau cu insasi persoana sinuci-
gasa. Persoanele care se sinucid sunt considerate a anormale.
Asadar, ceilalti pot privi actul sinucigas ca irational; dar sinucigasul poate
sa-si rationalizeze actul, considerandu-l razbunare, protest, disperare. Studiul jurnalelor sau notelor
lasate de sinucigasi, precum si discutiile avute cu cei care au avut tentative de sinucidere evidentiaza
semnicatiile atribuite actului sinucigas. Analiza de continut aplicata scrisorilor sinucigasilor, pentru a
identica starea lor psihica in momentul comiterii actului suicidar, a aratat, de exemplu, ca, spre deosebire
de sinucigasii simulanti, cei autentici sunt caracterizati printr-o mai mare tendinta spre stereotipie si san-
taj al altor persoane, mesajele lor tinzand catre inducerea unor sentimente de vinovatie celor apropiati
cu care s-au aat in conict sau revendicand diferite lucruri care sa se produca dupa moartea lor.
105
Avand acelasi punct de pornire - notele lasate de sinucigasii reusiti
si relatarile celor ce incearca sa se sinucida - A. Thio
106
discerne patru tipuri de sentimente suicidare:
- de scuza su aparare in raport cu unele persoane;
- vindicative fata de unele persoane sau in raport cu sine; scuzand pe altii pentru mize-
ria si distrugerea lor, ei cauta sa se razbune, pedepsind pe cei care-i lasa in urma lor
107
- de marinimie si generozitate fata de lumea oe care o abandoneaza
108
;
- sentimente suprarealiste: tensiunea ce i-a condus spre suicid se schimba in calm.
109
Revenind, semnicatiile populare generale determina, la randul lor, indivizii
inclinati spre suicid sa construiasca semnicatii mai personale si mai specice pentru ei insisi, care ii
vor ajuta sa apeleze la suicid. J. Douglas este de parere ca sinucigasii folosesc modele de semnicatii
sociale pe care le-au construit personal sau in relatie cu altii si care sunt impartite dupa cum urmeaza:
110
a).- sinuciderea ca mijloc de transmutare a suetului in alta lume. Cei ce folosesc aceasta mo-
tivatie considera viata adevarata situata intr-o lume a lui Dumnezeu (suicid religios, deci);
b).- sinuciderea ca mijloc de transmutare a identitatii reale a persoanei in lumea prezenta sau in
alta lume. Sinucigasul vrea sa dovedeasca prin actul sau ca a platit pentru greselile facute;
c).- actiuni suicidare ce servesc ca mijloace de dobandire a compatimirii, simpatiei, milei celor-
lalti; aceste sentimente insusi sinucigasul le impartaseste cu ceilalti, autocompatimindu-se;
93
d).- actiuni suicidare ce au semnicatia invinovatirii altora pentru autosuprimarea vietii, servind ca mijloc
de razbunare (suicidul este modul prin care altii pot determinati sa se simta vinovati din cauza mortii);
e).- actiuni suicidare ca modalitati de evaziune de la responsabilitatile per-
sonale si sociale. Cei care se inscriu in acest model se caracterizeaza
prin tensiuni generate de sentimentul inutilitatii si dezgustului pentru viata;
f).- actiuni suicidare ca urmare a comiterii unei crime sau a unei fapre imorale sau penale.
Toate aceste semnicatii ale suicidului sunt de cele mai multe ori piozitive, facilitand procesul suicidar.
Observam ca interpretarea sociologica a fenomenului suici-
dar intreprinsa de Douglas, mareste campul de analiza, depasind determinismul teoriilor durkheimiene,
incercand, intr-un fel timid, o interdisciplinaritate a abordarii problematicii autodistructive.
Astfel, in conceptia sociologica asupra
fenomenului sinuciderii, societatea este cea care detine forta maxima in actul deliberativ al membrilor ei.
6. Legaturi intre teoriile sociologica si psihanalitica
Sunt sesizabile, credem, puncte de lefgatura solide intre cele doua modalitati de abordare,
sociologica si psihanalitica. Evident ca, luate ad literam, conceptia sociologica clasica si cea psihanalitica
originara se resping: prima neglijeaza complet individul sau il concepe doar ca o parte intr-un sistem,
in timp ce a doua porneste de la natura indivudului si face din societate doar proiectia lui. Dezvoltarile
ulterioare celor doua directii permit insa sucient de multe puncte de legatura intre ele, demersurile in
discutie nemaiind adverse. Dimensiunea sociala a supraeului si modul in care eu-l isi rezolva pulsiunile
agresive sunt exemple care arata ca cele doua moduri de abordare se impun a strans legate conceptual.
Chiar in lucrarea lui Durkheim este discutat un concept interesant si inca valabil privind suicidul:
prin constatarea faptului ca omuciderea si sinuciderea variaza frecvent intr-o masura inversa, se ajunge
la concluzia ca cele doua fenomene reprezinta de fapt doua fatete ale aceluiasi fenomen, agresiunea
individuala. De asemenea, psihanaliza a sesizat inca de la inceputurile ei ca suicidul apare ca o
crima, dupa cum si crima apare ca un suicid: criminalul se identica cu victima, ucigand - se sinucide.
Omul pare prins in ansamblul relatiilor sociale ca intr-o
panza de paianjen, situatie traita de el in conictul social sau existential. Expus frustrarilor de tot felul, se
zbate intr-o continua nesiguranta si insecuritate, intr-o continua framantare si exasoerare, intr-o continua
neancredere si suspiciune, incertitudine si risc. Ramane singur, nu are solutii, nu poate evadava sinucide.
Nici
determinismul biologic, nici cel psihologic, psihopatologic si nici cel sociologic nu spun totul, cat timp
sunt luate separat; ele trebuie privite si intelese laolalta, corelandu-se si completandu-se, in formarea si
edicarea personalitatii si conditiilor sale de devenire. Numai asa lucrurile iau sens si intelegere. Credem
ca nu este potrivit sa uzam termenul de morbiditatein autoagresiune si incercam sa deopasim mani-
heismul ce caracterizeaza acest subiect in vederea unei viziuni mai largi asupra fenomenului sinuciderii.
94
In prezent, problematica sinuciderii trebuie pusa in contextul foarte larg al autodistruc-
tivitatii umane in general. Abia dupa stabilirea acestor conexiuni se poate pune in evidenta, la adevarata
sa valoare, ruptura reprezentata de actul suicidar. In aceasta intelegere, comportamentul autodistructiv
capata o generalitate umana surprinzatoare, iar studiul sinuciderii devine studiul omului si al lumii.
SECTIUNEA PRACTICA
Capitolul VI
Cercetari concrete personale in domeniul sinuciderii
In preambulul
teoretic, datele prezentate critic au avut rolul de a pregati orientarea in problematica de care ne ocupam.
Majoritatea studiilor privind suicidul si tentativa de suicid au un caracter
maniheist, ecare cercetator abordand fenomenul autodistructiv in functie de specializarea sa stiintica.
1. Obiectivele urmarite in cercetare
a). Prezentarea unor date statistice privind suicidul si tentativa de sinucidere.
b). Evidentierea principalilor factori
etiologici care determina conduita suicidara in Romania in perioada de tranzitie. Am studiat schim-
barile in rata suicidului si a tentativei de suicid in Romania si in municipiul Curtea de Arges; posibilii
factori cauzatori din spatele acestei schimbari a ratei suicidului a fost cercetata. Acest fapt ne-a con-
centrat atentia in conexiunea dintre schimbarile sociale in Romania si frecventa actelor autodistructive.
c). Studiul, pe perioada spitalizarii, a unui numar de 40 de persoane cu tentativa de suicid.
d). Care este
identitatea subiectilor ce manifesta conduita sinucigasa (sex, varsta, nivel de instruire, stare civila etc.).
2. Ipotezele cercetarii:
a).
In conditiile in care starea de anomie din Romania postrevolutionara se accentueaza, aceasta determina
in anumite conditii (situatie familiala, anumite evenimente personale) o crestere a ratei sinuciderilor.
b). Daca
suicidul are o determinare psiho-sociala care poate depistata, atunci cautam sa stabilim mecanismele
trecerii de la starea sociala si cea psihica a individului la ideea de suicid si apoi la actul suicidar.
95
3. Populatia investigata
A fost analizat un grup de 77 de persoane cu tentativa de suicid sau cu sinucideri reusite
prin intermediul foilor de observatie, internate in Spitalul Municipal Curtea de Arges in perioada 1 ian-
uarie 1998-31 decembrie 1998, rezultand informatii despre varsta, sex, medii de provenienta, stare civila,
mijloace folosite in scop autodistructiv, date asupra mobilurilor ce au stat la baza tentativei de suicid etc.
Diagnosticele care apar ca
antecedente patologice nu au fost descrise aici pe baza relatarilor familiei, care frecvent acuza suicidantul
de boala psihica, ceea ce pune pe seama respectivei boli actul bolnavului si deculpabilizeaza familia,
care uneori poate avea un rol important in determinarea sinuciderii, ci pe baza examinarii medicale.
Precizam ca din totalul de 77 persoane cu tentativa de suicid
internate la spitalul din Curtea de Arges in perioada studiului (1.01. 31.12.1998), din diverse motive, 37
de persoane nu au fost intervievate datorita urmatoarelor motive: 8 au refuzat dialogul, 2 aveau tulburari
psihice puternice, la 2 efectele zice serioase determinate de tentativa nu au permis dialogul, 3 au decedat
ca urmare a tentativei, iar pentru restul de 22 persoane nu am fost in localitate in perioada internarii lor.
Au fost investi-
gati prin metoda clinica un numar de 40 de persoane cu tentativa de suicid, aceasta investigatie aducand
o completare necesara datelor obtinute din foile de observatie. Am putut astfel sa urmarim plurideter-
minismul suicidului, legatura lui cu factorii de personalitate, cu afectiunile psihice, cu factorii sociali.
Persoanele urmarite le-am grupat:
- decedate in timpul spitalizarii;
- internate in stare grava (insucienta respiratorie, tulburari somat-
ice in urma intoxicatiei cu pesticide, solventi, substante caustice);
- persoane internate in stare mai putin grava;
- persoane internate in urma unor tentative de sinucidere prin injunghiere, venosectie, precipitare.
4. Metode si tehnici utilizate
Metodele utilizate pentru realizarea studiului au fost: metoda statistica, metoda clinica.
Metoda statistica. Aceasta metoda poate furniza un cadru logic unui rationament sau chiar un
model, confera un caracter experimental si situeaza studiul intr-o perspectiva de cercetare fundamentala.
Tipurile de statistici utilizate
au fost: metoda statistica descriptiva si metoda statistica inductiva. Prin statistica descriptiva intelegem
un numar de principii care permit ordonarea, elaborarea unei serii de masuri si descrierea fenomenului
care ne intereseaza. Prin statistica inductiva intelegem principiile care permit precizarea evolutiei unui
fenomen care sa permita unele generalizari pe baza datelor stranse si ipotezelor elaborate. De asemenea,
96
stabilirea unei histograme care rezulta din clasicarea masuratorilor apartinand statisticii descriptive,
plecand de la un esantion limitat de masuratori, ne pune in situatia de a putea formula unele ipoteze
asupra multimilor datelor care poate sa e innita si se poate situa in domeniul statisticii inductive.
Datele statistice au fors obtinute
de la Comisia Nationala pentru Statistica - Centrul de Relatii cu Publicul si Diseminare, Centrul de Cal-
cul, Statistica Sanitara si Documentare Medicala al Ministerului Sanatatii, Arhiva Spitalului Municipal
Curtea de Arges si de la Primaria Municipiului Curtea de Arges - Serviciul de Relatii cu Publicul.
Metoda clinica acopera o varietate foarte mare de tehnici de explorare care
merg de la observatia strict fenomenologica pana la analiza de tip cauzal. Am utilizat putin din toate in
functie de particularitatile psihice ale subiectului, de necesitatile de moment pe care discutia le aducea.
Evaluarile au avut loc in camere unde nu exista circulatie de oameni, telefon sau
alte noxe care sa perturbe dialogul, sa intrerupa cursul unui climat psihic favorabil unei relatari deschise.
Ele
au urmat ingrijirii medicale propriu-zise, vindecarii in urma afectiunii provocate de tentativa de suicid.
Examenul
psihologic nu a fost considerat in conduita sa, in forma sa sau in scopul sau ca un examen medical.
In cadrul
acestui interogatoriu nu am fost interesati de simptomatologia psihica in sine sau de expresia somatica a
unei trairi. Individul s-a plasat pe o pozitie de subiect activ, psihologul ind perceput ca un martor.
Tehnica de interogare a adus subiectii la spontaneitatea dorita, sin-
gura capabila sa infatiseze problemele cu rasunet afectiv pentru subiect.
Au fost evitate atitudini pedagogice sau care sa aduca subiectului sentimen-
tul ca este obiect de studiu sau ca dialogul are rolul unui interes reportericesc.
Nu a
fost interpretat nimic din ceea ce subiectul relata decat in nal, cand discursul lui avea practic un sfarsit.
Individul
a dispus de libertatea de a-si organiza spontan modul de exprimare rational, tipul sau de traire afectiva.
Nu trebuie uitate modul de expresie verbala, mimica si tinuta
vestimentara, nivelul evolutiei afective, gradul de adaptare la realitate, densitatea discursului, supletea
sau rigiditatea atitudinilor, valoarea si plasticitatea intereselor si scopurilor, toate cu deosebita importanta
pentru informatiile psihologice dorite. Ne-au interesat debitul verbal, tonul, indepartarile de discutie,
nevoia de a izola interlocutorul, de a-l stapani, de a-l neutraliza, inhibitiile intelectuale sau afective,
modalitatile preferentiale de functionare mentala (afectiv, cognitiv, proiectiv, analitic, impulsiv etc.).
Precizez ca tipul de intrevedere
utilizat contine in realitate o multitudine de modalitati de investigare psihologica. Nu a fost obligatoriu
sa existe doar o sedinta fata in fata, ind cateodata indispensabil de a multiplica sedinta de dialog.
97
Dintre toate datele obtinute, cele mai importante nis-au
parut cele referitoare la modul de relationare sociala (in familie, in grupul profesional, in afara lui), cele
referitoare la sentimentul de reusita in legatura cu relatiile cu partenerul de viata, cu parintii sau de
reusita profesionala sau materiala. Aceste sentimente de reusita le-am judecat in raport cu subiectul si nu
cu noi insine: problemele individului se raporteaza la aspiretiile generale ale grupului de apartenenta.
Relatarile intervievatilor
au fost luate ca ind adevarate. In masura in care se simt intelesi si acceptati indiferent de raul pe care il
ascund, ei renunta la misticari si chiar fac sa se inteleaga realitatea unor armatii anterior neadevarate.
Metoda clinica a permis o aprofundare a fenomenului suicidar imposibil de realizat prin metoda
statistica aplicata foii de observatie, constituindu-se ca un argument de prim ordin al cercetarii noastre.
Cazurile pe care le vom prezenta in continuare vor rezumate la ceea ce a fost esential in evolutia
subiectilor spre sinucidere sau la ceea ce constituie obiectul observatiilor din acea parte a lucrarii.
5. Rezultatele studiilor statistice asupra suicidului in Romania
Pentru obtinerea informatiilor necesare studiului de fata am apelat la Comisia Nationala pentru
Statistica (Serviciul Relatii Publice si Diseminare), la Centrul de Calcul, Statistica Sanitara si Docu-
mentare Medicala a Ministerului Sanatatii, precum si la Spitalul Municipal Curtea de Arges. Am obtinut
astfel o serie de date globale asupra fenomenului in Romania, precum si date specice zonei studiate.
Deoarece datele absolute in sine sunt irelevante pentru masurarea fenomenu-
lui (prezinta de regula capcane statistice si nu pot utilizate pentru comparatie) am folosit mai ales
ratele sinuciderilor la 100000 locuitori, indicator utilizat astazi pretutindeni pentru studiul sinuciderii.
Referitor la tendintele nationale, pentru perioada studiata de noi, 1980-1998, am remarcat
o evolutie interesanta in privinta indicelui sinuciderii (vezi anexele 1 si 2). Astfel suicidul a cunos-
cut de-a lungul timpului o tendinta evidenta de crestere atit sub aspect absolut cit si relativ, oscilati-
ile anuale negative ind depasite de cele pozitive, caracterizate de cresteri progresive predictibile.
Perioada studiata de noi, 1980-1998, a avut o evolutie in-
teresanta in privinta indicelui sinuciderii (vezi anexe nr 1 si 2.).
Astfel, pentru perioada 1980-1989, desi usor oscilanta, tendinta
generala a fost de crestere, astfel ca in 1989 numarul sinuciderilor era mai mare cu aproximativ 21% fata
de 1980. Am semnalat de asemenea pentru aceasta perioada cresterea cu aproximativ 30% a numarului
sinuciderilor in randul femeilor, in timp ce in cazul barbatilor aceasta crestere a fost de numai 18%.
Ne-am referit pana acum la o pe-
rioada situata in intregime inainte de revolutia din 1989, perioada caracterizata in Romania de fatalism
in sens durkheimian, in care totul era prevazut si determinat de mecanismele coercitive ale puterii.
In 1990, insa, se produce un fenomen foarte interesant (vezi anexa
98
1 si 2): rata sinuciderii (8,96 pe tara) scade brusc sub nivelul celei inregistrata in ultimii ani ai perioadei
comuniste. Astfel, ea este cu 18,34% mai mica decat in 1989, cu 23,27% mai mica decat in 1988, 28,8%
mai mica decat in 1986, care este anul cu cea mai mare rata a sinuciderilor inregistrata inainte de 1989.
Acest fapt conrma ipoteza lui Durkheim, reiterata de Halbwachs si de
alti cercetatori, cu privire la faptul ca in perioadele intens politizate, de maxima antrenare a cetatenilor
spre un scop comunitar sau social, fenomenul suicidar se diminueaza. Putem spune, sprijiniti de datele
statistice, ca ruptura politica din Romania, din 1989, a avut un impact foarte puternic asupra fenomenului
suicidar, in sensul diminuarii presiunii suicidare. Desigur, odata cu ruptura politica s-a accentuat si
criza economica, insa politicul a oferit in acel moment motivatii comportamentale mult mai puternice.
In anul 1991
se inregistreaza o usoara crestere in raport cu 1990 (indicele relativ este 9,32), iar incepand cu 1992 rata
sinuciderilor ia amploare in Romania pe masura ce criza economica, generata de anomie, se accentueaza.
In 94, aceasta rata o depaseste pe cea a lui 86, ceea ce conrma inca o data teza lui Durkheim cu privire
la relatia dintre starea de anomie din societate si rata sinuciderilor. Desi in 1995 se inregistreaza din nou
o usoara scadere observam ca in urmatorii ani, 1996-1998, numarul sinuciderilor creste brusc ajungand
in 1998 la o rata impresionanta pentru tara noastra (15,08), dovada a accentuarii crizei si anomiei.
Conguratia pe sexe a fenomenului sinuciderii din Romania conrma realitatea interna-
tionala in aceasta privinta, care atesta ca cei mai expusi la sinucidere sunt barbatii. Astfel, in 1998,
in Romania, barbatii detin 61% dintre sinucideri, iar femeile au de aproximativ 1.5 ori mai putine
(39%), in timp in ce in 1990 raportul barbati/femei era aproape echilibrat (vezi anexa 3). In ma-
joritatea tarilor Europei circa 73-74% din sinucideri revin barbatilor. Minima europeana pentru bar-
bati este de 53.4% - cazul Olandei, care detine evident si maxima pentru femei: circa 47%. Maxima
europeana pentru barbati si minima pentru femei apartine Poloniei, de 83% barbati si 17% femei.
Inegalitatea in fata sinuciderii este prezenta nu numai in raport cu sexul, ci si cu varsta
victimelor. Conform datelor obtinute de noi, in 1998 grupa de varsta cuprinsa intre 40-65 de ani
a fost cea mai expusa la sinucideri. Astfel in randul populatiei 50-54 ani, indicele relativ al sinu-
ciderii este de 25.45; pentru grupa 45-49 ani: 23.13, pentru grupa 40-44 ani: 19.36. Aceasta grupa
de varsta se confrunta in prezent cu mari dicultati legate de gasirea unui loc de munca in cazul
in care devin someri, si asta ar putea una din explicatiile ratei crescute a sinuciderilor, ce o car-
acterizeaza. Rata cea mai scazuta este inregistrata desigur la copii (5-15 ani); chiar si la adoles-
centi (15-19 ani), indicele este scazut (5.30), apoi se inregistreaza o crestere treptata pana la var-
ful reprezentat de categoria de varsta intre 50-54 ani. Desi dupa aceasta varsta se inregistreaza o
usoara scadere a indicelui, rata sinuciderilor se mentine crescuta pana la varstele cele mai inaintate.
Geograa sinuciderilor
Considerand judetele Romaniei in functie de frecventa sinuciderilor (la 100.000 loc.),
observam ca putem sa constituim cateva categorii de zone (anexele nr. 3 si 4).
[1.] Zona cuprinzand judetele cu rata mai mare de 30/100.000 este formata exlcusiv din
99
judete situate in Transilvania. Aceste judete (Harghita si Covasna) au o populatie de nationalitate
maghiara majoritara (peste 75%). Aceasta este una din caracteristicile importante ale zonei, care
insa nu poate pusa in raport de cauzalitate cu fenomenul studiat fara o adancire a analizei, asa
cum este cazul studiului lui A. Arpad si col. (Un secol de suicid in Racos, in Revista de cercetari
sociale, nr. 2/1995, pag. 102-114), efectuat insa pe o zona restransa. Zona cu frecventa intre 25-
29.9/100.000 loc. include judete tot din zona transilvana (Mures, Bihor, Satu Mare), adaugand inca
un argument la presupunerea anterioara. Zona cu frecventa intre 20-24.9/100.000 loc. cuprinde
judete din Transilvania si Dobrogea (Cj. Hd, Sj, Tl). Este o zona echilibrata, cuprinzand 21% din
populatia tarii si 24.3% din numarul total de sinucideri. Zona cu frecventa intre 15-19.9: Bv,
Tm, Ar, Mm, Sb judete mai ales din centrul tarii, cu o pondere apreciabila de alte nationalitati.
Zona cu frecventa intre 10-14.9: Buc, Gj, Ag, Ab, Ct, Gl, ... judete preponderent din sudul tarii
si Moldova. Este foarte echilibrata, ind foarte aproape de indicele relativ al sinuciderilor pe tara
in 1998 (15.08). Zona cu frecventa sub 10: Ph, Br, Bz, Dj, Vn, Mh, Cl, Gr. Faptul ca in aceasta
zona, ca si in cea precedenta frecventa sinuciderilor este de 3-4 ori mai mica decat in primele doua
zone nu poate considerat ca intamplator, iar elucidarea acestui aspect pe plan cauzal, ramane ca
o problema deschisa in fata cercetarii sociologice.
6. Studiul statistic al tentativelor de suicid
In vederea obtinerii unei imagini globale a tentativelor de suicid in Romania am apelat la
Centrul de Statistica Sanitara, care ne-a pus la dispozitie cateva date privind suicidul tentativa din Roma-
nia si din judetul Arges, ale caror histograme sunt prezentate in anexa lucrarii (vezi anexele nr. 5, 6).
Analizand, intr-o prima etapa, comparativ, histogramele tentativelor de suicid si gracele
asupra suicidului in Romania, putem observa cu usurinta ca intre suicidul tentativa si suicidul
efectiv exista un raport aproape invers. Astfel, in ceea ce priveste tentativele, cele mai multe
cazuri apartin femeilor (de aprox. 2.5 ori mai mult decat barbatilor), si tinerilor (in special in-
tre 15-24 ani, unde oscileaza astfel: 35.2% in 96, 38.7% in 97 si 36.2% in 98, cu o me-
die pentru cei trei ani considerati de 36.7%), mult mai putin decat al adultilor sau varstnicilor.
De asemenea, observam ca pentru 1998, in Romania, dintre cei care au in-
tentionat sa se sinucida si-au nalizat intentia doar o mica parte: aprox. 20%.
In analiza noastra, de la tendinta nationala a suicidului si tentativei trecem acum
la un nivel redus, analizand situatia judetului Arges privind suicidul tentativa si suicidul real-
izat, unde observam ca raportul femei/barbati se mentine intre aceleasi limte ca la scara na-
tionala (2.75 pentru 96, 2.1 pentru 97 si 2.63 pentru 98); de asemenea, aceeasi grupa de
varsta (15-24 ani) prezinta cel mai mare risc (cu o medie pentru cei trei ani de 33.8%).
In schimb, raportul suicid realizat / tentativa de suicid este
3.5, mai mic decat media nationala, de 5 tentative/1 suicid realizat.
7. Persoane cu tentative de sinucidere studiate
100
Pentru a evidentia principalele car-
acteristici ale sinuciderii tentativa in prezent in Curtea de Arges am apelat la arhiva spitalului municipal
din localitate, care ne-a pus la dispozitie urmatoarele date evidentiate in tabelele si gracele alaturate.
Anexa nr. 7 prezinta numarul si rata sinuciderilor tentativa din Curtea de Arges de-a lungul
unei secvente de noua ani (1990 1998), precum si repartitia pe sexe. Un aspect frapant consta in
diferenta semnicativa inregistrata intre ratele tentativelor de suicid din localitate si cele pe plan jude-
tean si national. Aceasta diferenta se poate datora e neraportarii tuturor cazurilor de tentative de pe
plan local pe plan judetean si national, e unei defectuoase centralizari. In sprijinul acestei armatii
vin si unele date pe care le detinem de la Institutul de Medicina Legala, care raporteaza constant un
numar mai mare de sinucideri pentru municipiul Bucuresti si pentru total tara (de exemplu, in timp
ce pentru anul 1994, Comisia Nationala pentru Statistica raporta o rata de 12.7, Institutul de Medic-
ina Legala sustinea o rata de 16.2 / 100 000 loc. si de aproximativ 6 ori mai multe tentative).
Revenind la analiza datelor, observam ca primul virf in rata sinuciderilor tentativa core-
spunde anului 1994, fapt reectat si pe plan national de rata crescuta a sinuciderilor. In viata oa-
menilor a intervenit o schimbare prin agravarea crizei politice si scaderea nivelului de trai generat
de cresterea preturilor, precum si de cresterea ratei somajului. Dupa doi ani de usoara scadere,
in urmatorii ani (1997 1998) observam din nou un salt care, de asemenea isi gaseste corespon-
dentul pe plan rational; rata suicidului tentativa in Curtea de Arges atinge valoarea de 219.16 in
1998, cu 14 % mai mare decit in 1994 si de aproximativ 4.5 ori mai mare decit in 1990.
Anexa nr.8 vine in completarea celei precedente prin prezentarea dinamicii suicidului ten-
tativa in Curtea de Arges pentru aceeasi perioada, prezentind repartitia pe grupe de virsta,
precum si cu date complementare referitoare la numarul zilelor de spitalizare, fapt care nu
ofera posibilitatea evaluarii din punct de vedere economico-nanciar a fenomenului studiat.
Observam ca din totalul de 453 de tentative de suicid consemnate in pe-
rioada 1990 1998, pe categorii de virsta, pe primul loc se situeaza, cu 202 cazuri
ceea ce reprezinta aproape jumatate (44.6 %) tinerii intre 15 24 ani, cate-
gorie urmata de grupa 25 34 ani, cu 97 de cazuri, reprezentind 21.4 % din total.
Evaluarea tentativelor de suicid include aprecierea diferitelor aspecte ale tentativei si ale persoanei
implicate. Un aspect care ne-a preocupat in mod special a fost concentrarea pe caracteristicile persoanei,
cum ar : sex, varsta, stare civila, nivelul sociocultural si profesional, situatie nanciara, mediul famil-
ial, eventual tratament psihiatric sau medical anterior sau prezent si comportament suicidar anterior.
Vom prezenta datele culese in cadrul cercetarii fenomenului suicidar obtinute prin metoda
statistica si prin metoda clinica utilizate in investigarea unui grup de 40 de persoane cu tentative de suicid.
Datele obtinute le-am impartit in 4 categorii:
1. Frecventa si formele sinuciderilor si tentativelor de sinucidere.
2. Factori de personalitate in determinarea suicidului.
3. Factori psihopatologici in determinarea suicidului.
101
4. Factori sociali in determinarea suicidului.
Prima categorie cuprinde epidemiologia sinuciderii, precum si date privind
grupul social de origine a subiectilor observati prin studiul statistic, in timp ce categoriile a doua si a
treia privesc determinismul sinuciderii, iar metodologia utilizata este atat de ordin statistic cat si clinic.
[1.] Frecventa si formele sinuciderilor si tentativelor de sinucidere.
a). Frecventa in functie de sex:
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic: StrangeNoGraphicData 0x08 graphic:
StrangeNoGraphicData
La repartizarea pe sexe, se observa constant predominanta sexului
feminin, indicand faptul ca raportul femei/barbati este de 2 la 1, mult mai putin decat am constatat
in alte cercetari asupra acestei laturi, precum si in cercetarile noastre pe plan national si judetean.
Incidenta comparativa
pe sexe a tentativelor de suicid indica faptul ca raportul femei/barbaticeste de 2,08. Mentionam insa ca
acest raport nu este constant, ci variabil in functie de varsta; astfel, sub varsta de 20 de ani raportul tenta-
tivelor de suicid dintre femei si barbati este de aproximativ 5/1, dupa care prezinta o scadere continua.
b). Repartitia pe varste:
102
Inegalitatea in fata tentativelor de suicid este prezenta nu numai in raport cu sexul,
ci si cu varsta victimelor. Conform datelor obtinute de noi, in Curtea de Arges in
1998, grupa de varsta cuprinsa intre 15-24 ani a fost cea mai expusa la autodistructie.
VARSTA
15-24 25-34 35-44 45-54 55-64 65-peste
Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr.
18 45 8 20 6 15 3 7,5 2 5 3
Nu doar rata
suicidului difera de la o varsta la alta, ci si mobilurile au aspecte specice diverselor etape cronologice.
Cazurile de tineri sunt motivate frecvent de dicultati in relatiile cu parintii, de adaptare, esecuri senti-
mentale sau in scolarizare. Un numar mare dintre tinerii studiati (10) provin din familii dezorganizate.
Actul multor
tineri ar putut evitat daca ar avut posibilitatea de a obtine un ajutor inainte de a comite tentativa.
Suicidul
la varsta maturitatii este determinat de cauze familiale, de conicte sociale, de situatia economica, de
starea generala macrosociala, si de unele disfunctionalitati (stari depresive, pshihoze, alcoolomanie).
La persoanele varstnice, tentativa de suicid este legata de starea zica si
psihica precara, de izolarea sociala, dublata de scaderea veniturilor si de decesul unor persoane apropiate.
Pe grupe de varsta, observam ca frecventa tentativelor de suicid este maxima intre 15-24
ani (45%), dupa care numarul tentativelor scade progresiv. Aceasta constatarea este conmata si de alte
studii asupra conduitelor autodistructive la adolescenti ( E. Morin, Lhomme et la
mort, 1976, pag. 39) si in Romania (E. Beca, Experienta de viata a adolescentilor, 1995, pag. 62-69).
Frecventa crescuta a tentativelor la adolescenti reprezinta un
semnal de alarma, atentionand asupra modului in care se face integrarea in societate a tinerei generatii.
c). Repartitia pe studii: ne arata predominanta clara a celor cu studii
medii; aceasta s-ar putea datora procentului ridicat de indivizi cu studii medii din totalul populatiei.
STUDII
Elementare Medii Superioare
103
Nr. % Nr. % Nr. %
5 12,5 31 77,5 4 10
Este foarte probabil ca atingerea
unui grad inalt de scolarizare sa reprezinte un ideal al societatii noastre si implicit sa creeze un sentiment
de realizare mai puternic indivizilor care ating un astfel de nivel, obtinand astfel o prolaxie a suicidului.
Este posibil ca orizontul mai larg pe care il confera un nivel mai larg de scolarizare sa contribuie nu
doar la cresterea sigurantei ocupationale, dar si sa reprezinte un rezervor mai extins de resurse de rela-
tionare tinand cont ca ierarhia sociala dupa gradul de scolarizare valorizeaza indivizii unii fata de altii.
d) Starea civila. Conform informatiilor asupra relatiei suicid-stare civila se impune
constatarea, ce verica inca odata cercetarile lui Durkheim, ca persoanele casatorite se sinucid in pro-
portie mai redusa decat restul populatiei. Pentru subiectii studiati de noi, cel mai mare procent (50%)
este dat de persoanele necasatorite, pe locul II cu 35% -, situandu-se persoanele divortate, la care am
observat o reactivitate suicidara legata de conditiile materiale precare si singuratatea in care traiesc.
e) Factorul patologic in sine asociat tentativelor de suicid reprezinta o problema
delicata. Prezentam datele asociate dintre antecedente patologice si tentative de suicid:
104
Barbati cu
antecedente
patologice
Barbati fara
antecedente patologice
Femei cu antecedente
patologice
Femei fara
antecedente
patologice
Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
3 7,5 10 25 6 15 21 52.5
Antecedentele se impart in: boala psihica (3 cazuri), al-
coolism (2 cazuri), si tentativa de suicid anterioara (4 cazuri).
f) Gradul de ocupatie al indivizilor are un rol determinant in reactivitatea la tentativa de suicid:
Ocupa tia
Elevi studen ti angajati F ar a ocupatie pensionari
nr % nr % nr % nr % nr %
12 30 1 2,5 9 22,5 14 35 4 10
Studiile de ordin statistic au adus cercetarii o imagine globala a fenomenului sinu-
ciderii, repartitia pe unele grupe sociale a tentativei suicidare si o atentionare asupra principalilor factori
care coreleaza cu criteriul de organizare a grupurilor studiate, implicati in determinismul sinuciderii.
Rezultatele cercetarii
statistice pentru totalul de 40 de cazuri de tentative de suicid studiate ne-au permis urmatoarele obsevatii:
- din punct de vedere demograc, scaderea numarului de locuri de munca
in localitate, asociata cu tendinta de crestere a numarului de cazuri in
ultimii ani, o explicam prin inrautatirea conditiilor socio-economice;
- o categorie de factori de conditionare importanta in suicid rezulta
din aspectele care privesc conictele in relatiile interpersonale.
Cercetarea noastra remarca procentul cel mai crescut dat de categoria celor fara ocupatie
(someri), urmata de elevi. Procentul crescut de elevi presupune o motivare complexa, in care conditiile
nefavorabile de microclimat social, carentele afective si tulburarile de maturizare joaca un rol primordial.
Ponderea deosebita a tentativei de suicid in populatia de indivizi angajati se poate
datora si proportiei mari pe care acestia o ocupa in totalul populatiei; dar pot incriminati si factori de
105
neadaptare in grupul profesional, problemele stressante mai intense la care sunt supusi, nesiguranta etc.
Valoarea sociala a acestora, cit si a celor tineri este foarte mare, cu atit mai mult cu cit ei sunt majoritari.
- in ceea ce priveste metodele autodistructive, predomina mijloacele chimice (28 cazuri), iar, dintre
acestea, foarte frecvent sunt folosite substantele medicamentoase, in special pshihotrope; modalitatile
de realizare a tentativei suicidare sint alese in functie de mijloacele care sint la dispozitia indivizilor;
in plus, exista o fuga de suferinta, si dorinta ca moartea sa se realizeze fara ca subiectul sa stie.
2. Factori de personalitate in determinarea suicidului.
Literatura de specialitate
care se ocupa cu aceasta problema este putin concludenta in privinta unei pozitii ferme care sa ateste
existenta unor trasaturi specice de personalitate ale indivizilor care apeleaza la actul suicidar. In aceasta
lucrare practica am incercat sa deducem unele caracteristici specice personalitatii celui care se sinucide.
Din observatia efectuata asupra persoanelor cu
tentativa de suicid studiate putem trage unele concluzii privind caracteristicile psihologice ale acestora.
a). nivelul intelectual al sinucigasilor este normal;
b). nu am putut distinge un tip de afectivitate (hipo-,hierchimic, emotiv, pa-
sional etc.) care sa apartina personalitatii persoanelor cu tentativa de suicid;
c). sistemul motivational al indivizilor care au incercat sa se sinucida are unele particu-
laritati. Esecul face sa se canalizeze energia unora dintre ei in directia realizarii neam-
plinita, intr-o asemenea masura incat nimic din orizontul emotional exterior nu mai conteaza.
d). in unele cazuri neatingerea nivelului de aspiratie al individului capata o pon-
dere de prim ordin in etiologia suicidului. Prezentam in continuare cateva exemple:
Caz 1: A.M. este internata in
19-10-1998 cu diagnosticul de intoxicatie acuta voluntara cu substanta organisferica (pesticid) in stare de
coma. La trezire este depresiva, lucru manifestat prin inapetenta alimentara, plans, exprimarea regretului
de a mai in viata. A reactionat la despartirea de prietenul ei. Avand 19 ani si ind fara ocupatie in
urma esecului la examenul de admitere la facultate sustinut in toamna anului precedent si a doua oara
in urma cu o luna, locuia la parinti, cu care redusese in urma acestor esecuri, in buna masura relatiile.
Izolata social, afectata
de nereusita la facultate, reactioneaza prin tentativa de sinucidere intr-o situatie resimtita ca ind critica.
In urma acestui eveniment, parintii reactioneaza adecvat: inteleg situatia in
care s-a gasit ica lor, ii acorda sprijinul moral necesar depasirii momentului si, inca de cand era in spital,
A.M. se ortotimizeaza si paraseste spitalul intr-o stare clinica buna si fara dorinta de a repeta tentativa.
Caz 2: P.C. de 24 ani, muncitor, casatorit,
e internat cu diagnosticul de intoxicatie acuta voluntara medicamentoasa cu Diazepam in 3-03-1998.
106
Reactioneaza prin tentativa de suicid in stare depresiva la un conict familial cu sotia sa.
Dupa tentativa, sotia isi schimba atitudinea si conictul se rezolva iar P.C. paraseste spitalul eutimizat.
Aceste cazuri sunt edicatoare in ceea ce priveste reactivitatea starii depresive cat si in etiolo-
gie, existand si proba reversibilitatii starii afective in momentul restabilirii situatiei sociale favorabile.
Un alt caz ne ofera o situatie in care exista o reactie
afectiva normala, emotivitate, fara ca aceasta sa faca parte din trasaturile de personalitate ale subiectului.
Caz 3: C.A.N., in varsta de 23 ani, necasatorita, de profesie de-
senator tehnic, este internata cu diagnosticul de intoxicatie acuta voluntara cu compusi organofosforici.
Nu are antecedente patologice, iar la trezire nu prezinta o simptomatologie psihica deosebita.
A fost crescuta intr-o ambianta placuta de niste parinti intelectuiali si uniti, pana la varsta de
18 ani cand, in urma unei relatii extraconjugale, tatal ei cere divortul si despartirea ramane ireversibila.
Din acel moment totul a mers
prost pentru C.A.N. din cauza unei emotivitati crescute in fata probelor care au urmat. Rateaza de doua
ori intrarea la facultate, are un comportament timorat in fata autoritatilor. iNclusiv in actualul servici,
unde seful ei prota de acest lucru explatand-o la maxim, fara ca ea sa poata riposta in vreun fel.
In ultima vreme a avut un cerc de prieteni restrans la doua
foste colege de liceu in egala masura fara o evolutie prea fericita si nici un prieten pe care sa-l iubeasca.
Nu putem arma fara rezerve ca in acest
caz esecurile repetate si izolarea sociala s-au datorat emotivitatii si daca nu cumva toate la un loc con-
stituie teama de reactie la socul produs de parasirea familiei de catre tata. Se poate in aceeasi masura ca
persoana sa nu-si revina, adica labilitatea emotionala sa se psihopatizeze, sa devina trasatura de caracter.
Sistemul motivational al indivizilor care se sinucid are
unele particularitati distincte. Esecul face ca energia unora dintre ei sa se canalizeze in directia realizarii
neamplinite, intr-o oarecare masura, incat nimic din orizontul emotional anterior nu mai conteaza.
Caz 4: C.D., de 25 ani student la medicina in anul V, necasatorit si locuind la parinti este internat
cu diagnosticul de intoxicatie voluntara polimedicamentoasa si este la a doua tentativa de sinucidere.
La trezirea completa am constatat o stare clinica buna, regretul de a efectuat tentativa si un mod de
comunicare jovial si cu adresa. Are o personalitate usor instabila, cu o nota de extravertit mai marcata,
alura de picnic, usurinta in relationare, gandire sintetica, expresia afectiva manifestata si superciala.
Reactioneaza in urma unui esec amoros,
care n-a reprezentat marea dragoste a vietii lui in nici un fel, intr-o conjunctura socio-profesionala
favorabila (relatii bune cu familia si reusita in cadrul activitatii de student). Face tentativa intr-o
maniera impulsiva, nepremeditata, parca netinand cont de posibilitatile si realizarile lui de pana atunci.
Prima tentativa s-a petrecut in conditii similare, atunci ind incriminat in conict cu familia.
In acest caz, pot implicati si factori de personalitate, dar aceasta
observatie ramane valabila care vrea sa puna in evidenta o caracteristica a unei functii psihice sau alta.
107
Cazul dat, ca si precedentele, este revelator pentru alta caracteristica motivationala
frecventa la subiecti si anume neatingerea unui nivel de expectatie. Acest lucru poate accidental sau
general, in acest din urma caz asistand la o acumulare de esecuri resimtita ca o perpetua neamplinire.
Caz 5: A.P. de 36 ani, casatorit,
de profesie inginer, este internat la sectia de toxicologie cu diagnosticul de intoxicatie acuta voluntara cu
parathion (verde de Paris). Este la prima tentativa de suicid si nu are antecedente patologice notabile.
Are un aspect
luongilin, cu gesturi retinute si exprimarea eleganta, denotand in tot ceea ce facea o educatie aleasa.
Personalitate sensibila si receptiva. Nimic din ceea ce era nu putea duce cu gandul la
un fond afectiv de nemultumire. Relationa usor, era apreciat profesional, relatiile de familie erau calde.
Provenea dintr-o familie de intelectuali.
A.P. a fost in timpul copilariei intens tarat afectiv de tata, identicandu-se in consecinta cu mama
lui, dar preluand aspiratiile tatalui ale carui performante sociale dorea sa le atinga. Neavand insa fondul
puternic de personalitate al tatalui nu reuseste ce si-a propus, resimtind intens monotomia si anoni-
matul meseriei de inginer, capatand un sentiment de neputinta, a carui unica solutie a fost sinuciderea.
Dupa o saptamana de spitalizare, in urma
unor tulburari de ritm cardiac grave, datorate actiunii enzimatice specica intoxicatiei, A.P. a decedat.
Acest caz pune in evidenta o particularitate motivationala posibila in etiologia sinuciderii. Daca prima
motivatie invocata a fost neatingerea nivelului de aspiratie, a doua se refera la ereditatea sociala pe care o
transmite o persoana apropiata care a decedat, a disparut sau a plecat si cu care individul s-a identicat.
Aceste cazuri
sunt edicatoare asupra unor varietati de tipuri de personalitate ale indivizilor care apeleaza la suicid.
Urmarind suicidul dupa criteriul tipului de personalitate nu am constatat o predominare a unui tip sau
altul, ci mai degraba o interrelatie intre personalitatea individului si contextul social in care ea exista.
Caz 6: B.N. este internat
in sectia de toxicologie cu diagnosticul de intoxicatie acuta voluntara polimedicamentoasa cu P.O. 346.
La trezirea completa nu manifesta o stare depresiva si nici regretul
ca este in viata, ci mai degraba mirarea ca a scapat a unui individ care nu este obisnuit sa dea gres.
In
varsta de 25 ani, somer si necasatorit, B.N. are un mod original de a se raporta la oameni, ind dominat de
lucrurile care il apropie pe elde acestia, lasand sa se banuiasca o personalitate puternica, usor egocentrica.
In urma cu putin timp a
avut un esec amoros produs intr-un moment de exaltare puternica, stare care l-a lasat inapt sa nalizeze
o situatie favorabila lui. Imediat dupa aceea a fost dus de catre mama lui pentru consult la un psihiatru,
ind diagnosticat cu stare hipomaniacala si indu-I prescris in consecinta un tratament neuroleptic.
108
A incercat paralel sa substituie
persoana iubita, dar, ind sedat si traumatizat n-a reusit sa aiba un contact sexual in maniera in care
era obisnuit, ajungand sa acuze injectia (luangsol) de o actiune handicapanta chiar cand aceasta nu mai
avea de mult efect. Este consultat a doua oara si este diagnosticat cu schizofrenie paranoida. Urmeaza
un alt tratament neuroleptic ce-l indeparteaza si mai mult de realitate si il face inert pierzand toate
posibilitatile ce I se ivisera pentru armare; se simte singur, cu parintii si medicii impotriva si se sinucide.
La trezire nu prezinta nici o man-
ifestare care sa ateste o activitate alaturi de realitate, deci nu s-au conrmat diagnosticile anterioare.
Relateaza in plus fata
de cele spuse anterior ca a crescut intr-o atmosfera familiala conictuala si se simte neanteles de parinti.
Paraseste spitalul cu o timie pozitiva fara dorinta de a repeta dorinta de suicid, dupa
ce in prealabil familia a fost asigurata asupra normalitatii lui psihice si a reactivitatii tentativei suicidare.
Conictul dintre mama si u era agravat si
de acuzatia pe care B.N. I-o aducea mamei, de complicitate cu medicii si care era resimtita ca o tendinta
a acesteia de depersonalizare orientata impotriva lui, in ciuda grijii materiale pe care o avea fata de el.
Discrepanta manifestarii tatalui sau in familie si stilul disimulat de manifestare
din afara ei I-au adus in cele din urma o stare astenica grava si pensionarea pe motiv de boala psihica.
Mama lui B.N., neamplinita afectiv cauta aceasta implinire prin ul ei, transferand
modelul tatalui ei asupra lui. Incearca in consecinta sa formeze copilul dupa dorintele ei de om adult, dar
pervertite de posibilitatile pe care un copil I le putea oferi, inuiente ce l-au indeoartat pe B.N. si de ea.
In momentul in care tatal lui B.N. paraseste casa, mama lui B.N. dezvolta
progresiv o activitate deliranta pe care ea o pune pe seama unei toxicomanii amfetaminice. Debuteaza
in boala prin a-l acuza pe sot de dorinta de a o omora, acuzatie ce se transfera si asupra ului, imbold al
legaturii dintre ei. Consecintele pentru B.N. au fost demoralizatoare, mama intrand noapte de noapte in
camera lui pana cand acesta, disperat a ripostat cu scopul de a o speria. Bataile au incetat, dara a aparut si
argumentatia materiala a delirului mamei care, intr-un moment de criza iese in strada si striga dupa ajutor.
Dupa o perioada petrecuta intr-o sectie
de psihiatrie simptomele se remit. Revine acasa unde se dedica pana la sacriciu cresterii ului ei.
In acest context B.N. se identica cu
bunicul sau preluand modelul comportamental al acestuia, dar accentuand latura egocentrica, ca o con-
secinta normala a surditatii psihice necesara evitarii inuientelor contradictorii si nefaste ale parintilor.
Aceasta trasatura o manifesta si
in grupul prietenilor, unde avea un comportament de leader, incercand sa domine si sa solutioneze totul.
Acest caz reprezinta un contraargument pentru tendintele reductioniste la un
caracter sau altul, a unui fenomen cu o complexitate maxima si care implica atat situatia de moment, cat
si istoria individuala. Aceasta interrelatie poate mai usor comentata in termenii psihologiei sociale.
109
Pozitia psihica si sociala pe care indivizii o capata odata cu
evolutia in varsta aduce pe unii dintre ei in situatii extreme neconforme cu pozitiile indivizilor din grupul
social al varstelor respective, indca indivizii se ordoneaza in grupuri dupa varsta si se raporteaza la ele.
Cazurile 7, 8 si 9: reprezinta tineri elevi, care au reactionat prin tentativa de suicid in urma unei
deosebite intolerante a parintilor, unei rigiditati exagerate in prescrierea normelor de conduita morala.
Factori ca prelungirea duratei scolarizarii, ca dependenta materiala de parinti care decurge de
aici, fac ca autoritatea parentala sa se prelungeasca intr-o perioada in care sunt de fapt adulti, au modul
lor propriu si independent de a gandi, judeca viata de pe criterii morale mai putin severe ca parintii lor.
De asemenea, unii parinti
resimt efectul pe care l-au facut pentru cresterea copiilor drept un sacriciu si judeca relatiile parinti-copii
in termeni de indatorire morala, obligatie etc, sunt incarcati de regresivitate, agresivitate conictogena
care, atunci cand este scapata de sub cenzura, este posibil sa genereze fenomenul suicidatr (caz 10).
Aceste fapte
fac ca intrarea in viata a tinerilor sa se faca cu obstacole care in une;e situatii pot avea efecte dramatice.
Tot aici am putea adauga dicultatile pe care le au tinerii in adpatarea in viata amoroasa, profesionala, in
depasirea dicultatilor materiale inerente inceputului si care toate pot concura in psihogeneza suicidului.
Varsta adulta aduce in viata realismul, inlocuind visele si optimismul tineretii. Senti-
mentele de neamplinire si nerealizare individuala dar si unele incapacitati si conicte familiale consider-
ate fara iesire sunt semnalate in geneza suicidului la aceasta varsta, care totusi cunoaste o rata scazuta.
Varsta a treia pune individul intr-o situatie acut resimtita:
izolarea sociala, e din cauza scaderii capacitatii zico-psihice, pensiei, sentimentului de povara pen-
tru restul familiei, dar si datorita dorintei de revendicare a unor drepturi pierdute; reducerea clitativa si
cantitativa a relatiilor cu ceilalti indivizi-se stie -este un factor de prima importanta in aparitia suicidului.
Ca o concluzie remarcam ideea cauzalitatii / determinismului multiplu al sinuciderii, atat
in ceea ce priveste factorii intrapsihici, cat si in ceea ce priveste factorii de ordin social pe care individul
I-a receptionat in cursul istoriei sale individuale si care s-au psihologizat. Elementul situational are si el
un rol preponderent; el reprezinta conjunctura in care individul ca entitate bio-psiho-sociala se sinucide.
3. Factori psihopatologici in determinarea suicidului.
Uneori este foarte greu de spus daca factorii psihopatologicui au un rol in aparitia fenomenului
sinuciderii sau amandoua reprezinta simptome ale unor cauze comune de ordin social, psihologic sau bi-
ologic. Raspunsul, atunci cand se poate da, priveste numaui individul si nu totalitatea bolnavilor psihici.
Alcoolul, care este, ca si tentativa de sinucidere, o forma de autodistrugere, se asociaza
in putine cazuri cu tentativa de suicid din totalul subiectilor (7,5%). El aduce individului capacitatea de
suportare a disconfortului afectiv, deci un oarecare echilibru, iar atunci cand este utilizat in realizarea
suicidului nu este decat un catalizator al acestuia si nu un factor determinant. Alcoolismul reduce sufer-
inta si inlocuieste suicidul ca forma de autodistrugere violenta cu o maniera lenta de autodistrugere.
110
Psihastenia am intalnit-o la doi dintre subiectii nostri, ale caror cazuri le prezentam in continuare:
Caz 11: I.C., in varsta de 33 ani, casatorita
(in divort), economista este internata cu diagnnosticul de intoxicatie acuta polimedicamentoasa.
Se aa la prima tentativa de sinucidere, dar a mai avut
internari la sectii psihiatrice pentru stare depresiva si neurastenie forma depresiva, in ultimii patru ani.
Prezinta simptome psihastenice (somn
dicil si agitat, cu frecvente cosmaruri care o trezesc intr-o stare de anxietate crescuta si astenie, o stare
depresiva periodica in care plange fara sa stie de ce, irascibilitate, scaderea ecientei profesionale etc.).
I.C. relateaza ca a crescut intr-o familie de intelectuali realizati
pe plan profesional si a primit o educatie aleasa, dar rigida, care nu I-a ingaduit nici un fel de initiativa.
A fost
o buna eleva si studenta dar, spune ea, felul de a hipercorect I-au adus prejudicii in relatiile cu sei.
Ceea ce a fost insa determinant in crearea sentimentului de nerealizare si in devalorizarea de sine, care
au condus la tentativa de suicid, a fost nerealizarea un casnicie si in viata afectiva in genere. Fostul sot,
mai tanar decat ea, cu un potential afectiv scazut, s-a comportat fata de ea cu raceala, a neglijat-o dandu-I
sentimentul ca nu reprezinta pentru el decat un obiect util, nicidecum un om, o sotie, un prieten.
Dupa inceperea actiunii
de divort, I.C. face o noua incercare de realizare in plan afectiv, dar tot cu rezultate negative. Dezam-
agita de ratarea sa profesionala (intre timp a fost concediata) si afectiva recurge la solutia sinuciderii.
Caz 12: N.L., 24 ani, asistenta medicala la Spitalul Municipal Curtea de Arges, necasatorita.
S-a internat in clinica medicala cu diagnosticul
de intoxicatie acuta voluntara cu Diazepam, cu P.O. 437, in 27-11-98, ind la prima tentativa de suicid.
Din punct de vedere psihopatologic a fost
diagnosticata cu tentativa de suicid reactiva, pe fond nevrotic astenic avand insomnie, astenie, cefalee.
Persoana are un aspect ingrijit si stabileste cu usurinta contacte umane.
Aam de la ea ca a fost crescuta de parinti avand
o situatie materiala modesta si si-au dorit foarte mult pentru copilul lor sa urmeze o facultate (Academia
de Stiinte Economice). Aceasta dorinta o are si N.L., dar preferintele sale s-au indreptat spre Medicina.
Acest fapt, urmat de nereusita icei lor la examenul de admitere i-a facut pe parinti sa-si
retraga treptat afectiunea, ca si sprijinul material acordat ei. Ea relateaza ca dintr-o data s-a simtit singura,
asta intamplandu-se intr-o perioada in care nu ajunsese inca sa se deneasca pe sine ca personalitate.
Dupa nereusita
la examenul de admitere la Medicina, N.L. urmeaza Scoala de Asistenti Medicali Al. Davilla si primul
sau loc de munca este la un leagan de copii. Aici, spune ea, este nevoita sa desfasoare o activitate care
nu era conforma cu aspiratiile si calicarea ei. In aceasta perioada debuteaza simptomele psihastenice.
111
In plan
sentimental, intretine o legatura datorita careia cunoaste unele satisfactii, dar si insecuritatea pe care I-o
creaza un barbat insurat, ce face promisiuni cu privire la viitorul lor comun, pe care insa nu le respecta.
Acesta a reprezentat mobilul principal de reactivitate a sinuciderii, in
care izolarea de parinti, insatisfactia profesionala si fondul psihic neurastenic au avut un rol important.
In psihoza maniaco-depresiva sinuciderea este veridica daca
luam in considerare intensitatea dorintei de a muri si daca ea este efectuata in timpul puseelor depresive.
Sinuciderea in puseul depresiv este efectuata e in debutul ei, e in perioada de autotimidare, cand
moartea reprezinta consecinta culpei bolnavului. Aceasta a fost situatia in cazul 13: lui S.E. in varsta de
32 ani, cu tentativa de suicid prin intoxicatie medicamentoasa, care a efectuat tentativa in debutul puseului
fara nici o motivatie in dorinta sa moara, afara de starea depresiva accentuata, prezenta si la trezire.
Studiul clinic al persoanelor cu ten-
tativa de suicid ne-a adus posibilitatea sa evidentiem modalitati diverse de formare a dorintei suicidare.
Cazurile intalnite nu au fost relatate in extenso, ci au fost rezumate la ceea ce a fost semnicativ
pentru intelegerea legaturilor dintre personalitatea individului, situatia lui sociala si tentativa de suicid.
4. Factori sociali in determinarea suicidului.
Pe parcursul lucrarii, rolul factorilor sociali a fost prezentat explicit la capitolul IV si a fost invocat
implicit in exemplele date. El are o actiune directa in determinismul sinuciderii, poate doar cu exceptia
cazurilor de boala psihica endogena, adica in afectiuni a caror etiologie nu este de fapt cunoscuta.
Un prim set de factori sociali pe care I-am avut in vedere se refera
la situatia generala a societatii romanesti actuala, respectiv starea anomica profunda ce afecteaza toate
structurile societale si toate persoanele si care se face vinovata de cresterea masiva a ratei suicidului.
Prezentam in continuare cateva cazuri profund afectate de aceasta metehna generala:
Caz 14: U.C. de 20 ani, fara ocupatie, necasatorita,
este internata cu diagnosticul de intoxicatie acuta voluntara polimedicamentoasa, cu F.O. nr. 514.
Este la prima tentativa.
Locuieste singura la un camin de nefamilisti. Nu are prieteni, nu are pe nimeni, nu
se poate adapta la viata sociala, nu-si poate gasi de lucru; veniturile pentru subexistenta si le asigura prin
prostitutie ocazionala. Starea ei psihica rezultata din neacceptarea principiala a ceea ce face, a izolarii
in care se gaseste si a certurilor cu mama ei o fac sa reactioneze prin suicid. Declansarea conduitei sale
s-a produs ca urmare a nenalizarii intentiei ei de a avea o relatie cel putin acceptabila cu mama ei.
Prelungirea scolarizarii implica sederea in familie cu un statut de copil chiar in perioada adulta.
Acest lucru se datoreaza dependentei materiale, dar si inecxibilitatii unora dintre parinti, ceea ce duce
tanarul intr-o postura pasiva in luarea unor decizii, postura care creaza conicte acute intrafamiliale.
112
Despartirea, in special atunci cand este cazul unei casnicii mai vechi, in
care exista si copii si o dependenta materiala a victimei, este un factor major in determinarea suicidului.
Caz 15: Acesta a fost cazul d-nei
S.V. (F.O. 496) care frustrata de dragostrea sotului, de securitatea familiala si de o evolutie echilibrata
pana atunci, in plus cu perspective de existenta materiala precara, reactioneaza prin tentativa de suicid.
Izolarea sociala, se stie, reprezinta o conditie importanta in determinismul sinu-
ciderii. Individul izolat are o pozitie slab valorizata in grupurile sociale si functii putine si neapreciate.
In studiul nostru, pozitia sociala a indivizilor
care apeleaza la suicid, cu mici exceptii, este prost situata intr-o ierarhie valorica. Aceasta pozitie are
in general si mai mult de pierdut in urma tentativei de suicid, in ciuda sensului pe care aceasta il are.
Situatia nanciara precara determina, nu de putine ori re-
actii de autoagresiune majora., cum este cel prezentat mai jos:
Caz 16: P.E. (de 37 ani, casatorita, casnica) a incercat sa se sinucida prin intoxicatie acuta
polimedicamentoasa datorita discutiilor aprinse repetate cu sotul privind bugetul familial. Acesta
(sotul) ii reprosa frecvent ca risipeste banii si asa putini ai familiei pe toate eacurile.
Este aici vorba despre o situatie cu care se confrunta, din pacate, din ce n ce mai multe
familii din Romania de astazi. Este acesta efectul inevitabil al crizei actuale, si a anomiei.
O alta serie de cazuri, a caror expunere n-o prezentam datorita limitarii spatiului acestei lu-
crari, precum si cele prezentate anterior ne-au oferit prilejul clasicarii persoanelor studiate astfel :
I Persoane cu tentativa de suicid de tip fatalist. Am incadrat n acest tip cazurile
celor care nu sunt casatoriti si n acelasi timp neangajati n nici o alta activitate so-
ciala: cazurile 4, 6, 16, precum si a altor subiecti pe care noi i-am prezentat aici.
II Persoane cu tentativa de suicid de tip egoist, in care am incadrat, d.ex., cazul 1, din cauza nein-
tegrarii subiectilor n structuri familiale (sunt necasatoriti) si a neintegrarii n structurile sociale.
III Persoane cu tentativa de suicid de tip anomic care cuprinde o mare parte a cazuisticii noastre,
situatie care o explicam prin tendinta subiectilor de a supraevalua inuenta societatii asupra lor in-
sisi. Aceasta concluzie vine sa conrme studiile Elenei Beca asupra comportamentelor anomice. n
contextul social actual, problematica autodistrugerii, n conditiile de viata constituite de starea ma-
teriala precara si probleme n relatiile familiale si extrafamiliale, impreuna cu diverse evenimente
traumatizante, conduc spre conturarea ideii inutilitatii vietii, pana la suicid nemaiind decat un pas.
Dupa cum au evidentiat si studiile de caz prezentate, majoritatea subiectilor au considerat
moartea ca pe o cale de iesire din situatia pe care voiau sa o depaseasca. Acesta exclude posi-
bilitatea de a ne confrunta cu simulari ale suicidului, acesta devenind astfel o amenintare reala.
Concluzii
113
Suicidul este una din problemele morale, psihologice si sociologice care necesita prin am-
ploarea sa o atentie si o abordare multidisciplinara: sociologica, psihologica si psihiatrica.
Perioadele intens politizate, de maxima antrenare a individului intr-un scop
transindividual, vor determina a scadere a numarului de sinucideri; crizele socio-
economice vor determina o crestere a numarului de sinucideri si tentative de sinucidere.
Fenomenul autodistructiv, prin masurarea nivelului anomiei populationale
este un indicator privind starea de sanatate sau boala a societatii romanesti.
Dinamica suicidului in cadrul unei societati este in
egala masura un indicator al dinamicii fenomenelor sociale.
Diagnosticul cel mai adecvat care ar putea utilizat de sociolog atunci
cand se refera la problemele societatii romanesti actuale este acela de anomie.
Aplicata la realitatile societatii romanesti, conceptia durkheimiana pare sa sugereze ca,
spre deosebire de perioada totalitara, caracterizata de presiuni normative excesive, de confor-
marea indivizilor la cerintele sociale externe si printr-un slab nivel de integrare sociala partici-
pativa determinata de incapacitatea valorilor ideologiei socialiste de a alcatui un veritabil camp
axiologic care sa mobilizeze constiinta colectiva, perioada actuala se caracterizeaza prin :
[a.] pasiuni normative slabe si contradictorii;absenta coordonarii adecvate a functiilor sistemului
social datorita unor indicatii normative divergente determinate de conictul dintre normele vechi si
cele emergente; gradul scazut de integrare sociala determinat de accentul, din ce in ce mai mare,
pus pe valorile individualismului si ale concurentei cerute de economia de piata.
Dar, in timp ce totalitarismul cuprinde in ideologia si structurile sale fatalis-
mul ca o stare cronica institutionalizata, societatea post totalitara, in actuala ei faza
de post-tranzitie, implica anomia doar ca o stare de criza acuta prin care ordinea so-
ciala si coeziunea sociala sunt doar temporar pierdute. Ea este produsul schimbarii
bruste din 1989 si este inscrisa in efortul actual de rationalizare a societatii romanesti.
Desigur ca, starea de anomie, prin ea insasi, nu poate explicatia unica si sucienta a
fenomenului de crestere a comportamentului suicidar in Romania ultimilor ani, Aceeasi structura so-
ciala poate da nastere atat comportamentului normal, cat si celui sinucigas; se admite in prezent ca
suicidul si tentativa de suicid nu pot explicate si intelese in functie de un singur factor generator,
ci functie de raportul procesual dintre acesti doi factori. De fapt, intre elementul psihic, mediul psi-
hosocial si inuentele socio-culturale mai largi se stabilesc legaturi biunivoce si determinari reciproce.
Din acest punct de vedere, singura perspectiva etiologica uni-
catoare si valida stiintic o reprezinta perspectiva interdisciplinara.
Luand in considerare locul ocupat de suicid in cadrul cauzelor mortalitatii (2-4 in
lume), precum si numarul impresionant de tentative ( de 3-7 ori mai frecvente decat suicidul re-
alizat) si consecintele acestora, apare foarte importanta cautarea unor mijloace de preventie a ac-
114
tului suicidar (asa numitele linii erbinti sau elaborarea si aplicarea unor scale de evaluare
a riscului suicidar). In cazul sinuciderilor (acte autoagresive terminate prin deces) nu se poate
vorbi decat de o prolaxie care vizeaza scaderea incidentei lor. In situatia tentativelor de suicid
sunt posibile atat masurile de prevenire a unor cazuri noi, cat si vindecarea cazurilor si impiedi-
carea repetarii comportamentelor suicidare. Interventia prolactica in cazul tentativelor se bazeaza
pe trairile ambivalente ale subiectului care doreste sa traiasca si sa moara in acelasi timp.
Suicidul nu trebuie inteles ca un fenomen individual izolat. Prolaxia sa pune in mis-
care mijloace variate si complexe, actionand la nivelul colectivitatii si la cel al individului.
Urmarindu-l pe Durkheim, credem ca suicidul, precum si tentativa de sui-
cid sunt probabil doar simptome a ceva ce trebuie cautat in sistemul de conditii is-
torice si de socializare, care asigura identitatea personalitatii sau ii cauzeaza labilitatea,
lasandu-l prada fortelor si inuentelor distructive exterioare si interioare (personalitatii).
Avand in vedere ca etiologia fenomenului autodistructiv tine de structura profunda a
societatii, problema ramane si tot ce putem spera este o ameliorare a amplorii suicidalitatii.
Judecand dupa tendintele ultime ale fenomenului autodistructiv, criza morala si socio-
politica a societatii romanesti pare conrmata de actualele tendinte ale acestui fenomen. Dupa toate
indiciile , fenomenul autodistructiv are astazi tendinta de a depasi nivelele atinse vreodata in Ro-
mania. Astfel, suicidul devine o problema tot mai grava, cu un impact social tot mai mare. Este
deci necesar ca societatea romaneasca sa ia cunostinta despre ceea ce se intampla in profunzimile
sale. In absenta acestei cunoasteri nu se poate vorbi despre o strategie prolactica sau terapeutica.
Cercetarea suicidului si tentativei de suicid poate sa contribuie la intelegerea starii
de spirit a unei parti importante a populatiei si sa evidentieze factorii eroziunii acesteia.
Este un prilej de a continua preocuparile cu caracter umanist al unor personali-
tati cu caracter umanist in Romania si in lume care la sfarsitul secolului al XIX-lea si in-
ceputul secolului nostru au considerat conditiile sociale ca factori etiologici ai comportamentelor
deviate, sau preocupari mai recente de valoare a factorilor sociali in generarea suicidului.
115
Bibliograe
1
Angheluta V. Nica-Udangiu St., Nica-Udangiu L., Prevenirea comportamentelor suici-
dare in Psihiatrie preventiva, Buc. Ed. Medicala, 1996, pag. 256
2
Arensmann Ella, Attempted Suicide: Epidemiology and Clasication, B. M. J. Publishing
Group, 1997
3 Baechler J., Les suicides, Paris, Ed. Calman Levy, 1975
4
Beca Elena, Experienta de viata a adolescentilor (Teza de doctorat), Buc., 1995, pag. 46-77
5
Beca Elena, Comportamente anomice in rndul tineretului. Tendinte suicidare,in Tineretul
Deceniului unu, I. Marginean, Buc., Ed. Expert, 1996, pag. 309-317
6
Beca Elena, Comportamentul suicidar al adolescentilor ca simptom al anomie, in Sociolo-
gie romaneasca, nr. 4/1993, pag. 405-413
7
Belis V., Gangal M., Suicidul : paradigme bioetice asupra dreptului la viata in Rev. de
Medicina legala, vol. II, nr. 4/1994, pag. 384-388
8 Boroi Al., Infractiuni contraventii, Ed. National, 1996, pag. 40, 41, 230
9
Branzei P., Scripcaru Gh., Pirozynski, Comportamentul aberant in relatiile cu mediul,
Iasi, Ed. Junimea 1970, pag.64-69,110-119
10
Bratescu-Voinesti I. Al., Niculaita Minciuna in Nuvele si Schite, Buc., Ed. Tineretului,
1967, pag. 172
11 Bulai C-tin si colab., Drept roman, Buc., Ed. Press Mihaela, 1977, pg. 245
12
Camus A., Mitul lui Sisif, Ed. pentru Literatura Universala, Buc., trad. de Irina Mavrodin
1969
13
Chabrol H. Les comportaments micidaires, Paris Presses Universitaires de France, 1984,
pag. 31-54.
116
14
Cosman Doina (Cluj), in emisiunea Daruind vei dobandi din 1.08.1977, realizator : Vlai-
escu Virgiliu George, la Radio Romania Tineret.
15
De Sade (Marchizul), Filosoa in budoar, in rom. De A Bradeanu, Timisoara, Ed. de Vest,
1993
16
Delavrancea B.V., Autonomia si independenta constiintei si raporturile ei cu actul sinuci-
gas, Brasov, Ed. Transcendent, 1992
17 Deshayes G. La Psychologie du suicide, Paris, P.U.F., 1947, pag. 17,80-86, 109
18
Diaconu M, Pe marginea abisului.Sren. Kierkegaard si nihilismul secolului al XIX-lea,
Buc. Ed. Stiintica 1996.
19
Dongoroz, Kaham S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N. Bulai C. Stanoiu R., Rosca V., Ex-
plicatii teoretice ale codului penal roman, Partea speciala, vol. III, Buc., Ed. Academiei,
1971, pag. 214
20
Douglas J.D., The Social Meanings of Suicide, Princetown, N.J. Princetown University
Press, 1967, pag. 294-332
21
Dragomirescu V. T., Determinism si reactivitate umana, Ed. Stiintica, Buc.,1990, pag.
266, 284, 207, 275,116,268, 206
22
Dragomirescu V., Psihosociologia comportamentului deviant, Buc., Ed. Stiintica si Enci-
clopedica, 1976, pag.82, 67, 264, 239,
23 Durkheim E., Diviziunea sociala a muncii, Ed. Politica, Buc. 1974,
24 Durkhleim E., Despre sinucidere, Iasi, Institutul European, 1993, trad. de M. Calcan.
25 Dworetzki J.P., Psychology, St. Paul, West Publishing Company, 1985, pag. 439 445
26
Enachescu C-tin, Tratat de igiena mintala, Ed. Didactica si Pedagogica R.A., Buc., 1996
pag. 153-154
27 Flaubert G., Doamna Bovary, Buc., Ed. pt. Literatura Universala, 1967.
117
28
Freud S., Dincolo de principiul placerii, Ed. Jurnalul Literar, trad. de G. Purdea, V.D.
Zamrescu, 1992, pag. 98-126, 156-159
29
Freud S., Angoasa in civilizatie, in Opere I, Buc. Ed. Stiintica, 1991, pag. 289-365.
30 Gaultier, Julles de, Bovarismul, Iasi, Institutul European, 1993, pag. 18-76
31
Gelder M. si colab, Tratat de psihiatrie, Oxford, Editat de Asociatia Psihiatrilor liberi din
Romania, Buc. 1997, Pag. 376-392
32
Gibbs P.J., Martin W.T., Status Interogation and Suicide, Eugene: University of Oregon
Press, 1964
33
Goethe J.W., Suferintele tanarului Werther, Buc., Ed. de stat pt. Literatura si Arta, 1960,
trad. de Al. Philippiade
34 Gorgos C., Vademecum in psihiatrie, Ed. Medicala, Buc., 1985, pag. 133,334.
35
Gorgos C-tin, Dictionar enciclopedic de psihiatrie, vol. IV, Ed. Medicala, Buc. 1992, pag.
328-337.
36
Grecu Gh. si colab. Riscul discomportamentului autolitic in sindroamele de inductie inter-
pretativ deliranta reciproca in Rev. medico-chirurgicala, vol. 94, nr. 2/1990, pag. 309-312
37 Halbwachs M., Le causes de suicide, Paris, Alcon, 1930.
38 Hawton, Keith, Suicide and Attempted Suicide, Sage Publications, U.S.A., 1986.
39
Hughes T., MacCullogh F., The jurnals of Sylvia Plath, New York Ballantin Books, 1982,
pag. 59-279
40
Ionescu G., Ionescu T., Epidemiologia si psihologia suicidului in Epidemiologia bolilor
netransmisibile (red. A. Ivan ), Buc., Ed. Medicala, 1981, pag. 649,648-654.
41 Ionescu G.,Tulburarile personalitatii, Buc., Ed. Asklepios, 1997.
118
42
Ionescu G., Psihologie si suicidologie in Psihologie clinica (red. G. Ionescu), Buc., Ed.
Medicala, 1985, pag. 225, 226, 228, 229, 234, 235, 233, 236.
43
Jegesy, A., Angyal,M., Suicide and social changes, in Rev. de Med. Leg., nr. 2/1994, pag.
384-388
44 Kafka F., Procesul, Buc., Ed. pentru Literatura Universala, in rom. de Gellu Naum, 1965.
45 Kerestegian A. Eseu despre agresivitate, Ed. Crater 1997.
46
Kilduff M. si Javers R., Secretele sectei Templul popoarelor si ale masacrului din Guyana,
Buc., Ed. Politica, 1981.
47 Kreitman N., Parasuicide, Wiley, London, 1977, pag. 3
48 Landsberg P. L., Eseu despre experienta mortii, Humanitas, Buc., 1992, pag. 92-124
49
Marcuse H., Eros si Thanatos in Eros si Civilizatie, Ed. Trei, tradus. C. si L. Ulrich, 1996,
pag. 207-220
50
Mihaies M., Jurnalul intim si moartea. Jurnale de dincolo de mormant, in Rev. de cercetari
sociale, nr.2/1995.
51
Mitrofan N., Zdrenghea V. Butoi T., Psihologie judiciara, Buc. Ed. Sansa, 1992, pag.
93-100
52 Moron P., Les suicide, Paris, Presses Universitaires de France, 1987,pag.77
53
Myers, David G. (coord.), Psychology, New York, Worth Publishers, Inc., 1987, pag. 441-
447
54
Nica-Udangiu St., Nica-Udangiu L., Conduita autoagresiva in Neurolo-
gia.Psihiatria.Neurochirurgia, 27,1,1982, pag. 5.
55
Olaru Al. Introducere in psihiatria practica, Craiova, Ed. Scrisul Romanesc, 1990, pag.
238-239, 237
119
56 Paunescu C., Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Buc. 1994, pag. 114,115
57
Pavelescu V., Culmi si abisuri ale personalitatii, Buc., Ed. Enciclopedica Romana, 1974,
pag. 141 - 164
58
Pavese C., Meseria de a trai (jurnal 1935-1950) Buc., Ed. pentru Literatura Universala,
trad. de Florin Chiritescu, 1967.
59
Petras I., Stiinta mortii . Infatisari ale mortii in literatura romana, Ed. Dacia, Cluj
Napoca, 1995.
60 Petrescu C., Patul lui Procust, Galati, Ed. Portu-Franco, 1994
61
Predescu V. (coord.), Psihiatrie, vol. I, Buc. Ed. Medicala, 1989, pag. 252 (Tulburarea
instinctului de aparare).
62 Predescu V. si colab. Urgente in psihiatrie, Buc. Ed. Medicala, 1983, pag. 126 134
63
Radulescu S.M., Anomie, devianta si patologie sociala, Ed. Hyperion XXI, Buc. 1991,
pag. 48-49
64
Radulescu S.M., Banciu D. Sociologia crimei si criminalitatii, Ed. Sansa, Buc. 1996, pag.
125
65 Radulescu S.M., Homo sociologicus, Ed. Sansa, Buc. 1994, pag. 149-172
66
Radulescu, S.M., Teorii sociologice in domeniul deviantei si al problemelor sociale, Buc.,
Computer Publishing Center, 1994
67
Radulescu, S.M., Banciu, Dan, Voicu M., Introducere in sociologia deviantei, Buc., Ed.
Stiintica si enciclopedica, 1985, pag. 17-32.
68 Radulescu S.M., Sociologia deviatiei, Ed. Victor, Buc. 1998, pag. 123-128
69 Sainsbury P., Suicide, Ed. A. Roy, Baltimore, Williams and Wilkins, 1986
70 Schiopu V. (coord.), Dictionar de psihologie, Buc., Ed. Balul, 1977 pag. 672
120
71 Schneider P.B., La tentative de suicide, Paris, Ed. Delchaux et Niestle, 1954, pag. 84
72
Scripcaru,C., De la motivatia la prolaxia suicidului, in Revista de Medicina Legala, nr.
3/1993, pag. 261-264
73
Scripcaru Gh., Bioetica si suicid in Revista medico-chirurgicala, vol.98, nr. 1-4/1994, pag.
213-219
74
Scripcaru,Gh., Pirozynski, T. Scripcaru,C., Aspects concerning suicide in Romania, in
Revista de Medicina Legala, nr. 2/1994, pag. 162-164.
75 Sestov L., Revelatiile mortii, trad. de Smaranda Cosmin, Institutul European, Iasi, 1993
76 Shneidman E.S. Suicide, in Lindzey and col. Psychology 1988, pag. 617 - 619
77 Sorescu M.,Spanzuratul, in La lilieci, vol. I., Ed. Scrisul romanesc, Craiova, 1994
78 Teodoreanu I., Lorelei, Buc., Ed. Minerva, 1991, pag. 268
79 Tolstoi L., Ana Karenina, Buc. Ed. Minerva, 1972.
80
Vlad, T., Vlad, C., Psihologia si psihopatologia comportamentului, Buc., Ed. Militara,
1978.
81
Voicu Gh., Sinucidere si anomie. Dimensiunea socio-politica a autodistructivitatii in Rev.
de cercetari sociale, Nr. 2, pag. 88-101.
Zamr C. Vlasceanu L. (coord.), Dictionar de sociologie Buc. Ed. Babel, 1998, pag.
543,37
121
Tabel nr. 1
.
Situatia sinuciderilor in tari ale Europei
Tara / an Numarul sinuciderilor Rata sinuciderilor la 100000 loc
Barbati Femei Barbati Femei
Romania 1989 1886 643 16,5 5,5
Austria 1989 1313 585 36,1 14,7
Bulgaria 1989 1041 419 23,5 9,2
Franta 1988 8234 3365 30,2 11,7
Grecia 1988 288 115 5,9 2,3
Ungaria 1989 3132 1264 61,4 23,1
Italia 1988 3095 1286 11,1 4,4
Olanda 1988 965 558 33,2 7,5
Sursa de documentare: World Health Statistics Annual 1990
Dinamica sinuciderilor n Romnia
122
123
Anexa 1
1
Sursa: Comisia Nationala pentru Statistica, Serviciul Relatii Publice si Diseminare; Centrul de Calcul,
Statistica Sanitara so Documentare Medicala
124
Anexa 2.
Dinamica sinuciderilor n Romnia (1998): repartitia pe sexe
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
Sursa: Raportul national al dezvoltarii umane. Romania 1999, realizat de Academia Romana, aprilie
1999, pag. 109.
125
Anexa 3
Tabel nr. 2
Sinucideri pe judete si total tara
Judet 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997
Total 2079 2162 2717 2840 2972 2893 2928 3217
1. Alba 41 28 39 43 40 75 46 65
2.Arad 50 59 83 81 89 65 77 63
3. Arges 41 37 44 53 50 42 57 61
4. Bacau 40 40 65 67 84 68 69 99
5. Bihor 133 135 163 156 157 150 145 128
6. Bistrita N. 23 19 21 30 29 25 32 44
7. Botosani 30 34 42 53 73 61 69 77
8. Brasov 67 75 100 108 111 95 89 94
9. Braila 29 21 21 34 32 37 43 43
10. Buzau 30 24 28 33 36 45 41 43
11. Caras S. 27 29 32 28 33 29 32 45
12. Calarasi 34 19 34 29 45 52 39 50
13. Cluj 81 105 102 130 133 95 115 106
14. Constanta 73 62 79 86 74 111 69 115
126
15. Covasna 49 53 98 90 78 80 94 82
16. Dambovita
33 42 39 60 53 48 52 62
17. Dolj 40 52 68 65 62 65 57 98
18. Galati 44 67 53 65 86 87 86 99
19. Giurgiu 30 20 26 31 29 27 39 46
20. Gorj 25 24 26 31 47 48 48 45
21. Harghita 69 82 121 130 136 136 154 167
22. Hune-
doara
85 88 103 96 94 108 108 103
23. ialomita 17 21 37 23 26 30 34 48
24. Iasi 64 66 90 98 101 112 102 129
25. Mara-
mures
54 78 73 93 86 83 72 67
26. Mehedinti 15 20 31 19 34 39 28 27
27. Mures 99 127 146 158 173 131 159 159
28. Neamt 49 45 57 63 63 67 72 59
29. Olt. 37 29 37 51 46 61 65 68
30. Prahova 57 45 69 47 73 72 75 71
31. Satu Mare 83 78 131 99 133 129 93 139
127
32. Salaj 38 56 64 51 56 52 61 70
33. Sibiu 62 45 50 55 55 53 52 75
34. Suceava 49 54 64 67 75 73 73 91
35. Teleorman
27 32 48 46 47 56 52 68
36. Timis 108 94 102 117 95 98 114 96
37. Tulcea 38 35 53 53 53 44 53 65
38. Vaslui 42 35 23 41 58 55 64 70
39. Valcea 36 29 34 38 51 44 41 52
40. Vrancea 18 16 20 27 30 27 52 57
41. Bucuresti 112 142 181 187 142 131 116 120
Sursa: Centrul de Calcul, Statistica Sanitara si Documentare Medicala
Anexa 4.
Frecventa sinuciderilor n Romnia (1998): repartitia pe judete
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
128
129
Sursa: Comisia Nationala pentru Statistica, Centrul de Relatii cu Publicul si Diseminare.
Anexa 5.
Histograma num arului tentativelor de suicid pe sexe (Romnia)
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
Histograma num arului tentativelor de suicid pe categorii de vrst a (Romnia)
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
130
Sursa: Centrul de Calcul, Statistic a Sanitar a si Documentare Medical a.
Anexa 6.
Histograma tentativelor de suicid n judetul Arge s pe sexe (1998)
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
131
Histograma num arului tentativelor de suicid pe categorii de vrst a (jud. Arge s, 1998)
132
Sursa: Centrul de Calcul, Statistic a Sanitar a si Documentare Medical a.
Anexa 7.
Num arul si rata sinuciderilor tentativ a din Curtea de Arge s (1990-1998)
Anul Populatia C. de Arges Nr. sinucideri-tentative Rata la 100000 loc.
Total Barbati Femei Total Barbati Femei Total Barbati Femei
1990 32551 15787 16764 16 8 8 49,16 50,68 47,73
1991 32438 15732 16706 15 5 10 46,25 31,79 59,86
1992 35824 17372 18452 27 8 19 75,37 46,06 102,97
1993 36162 17538 18624 47 12 35 129,97 68,43 187,95
1994 35895 17349 18546 69 22 47 192,23 126,81 253,43
1995 35718 17323 18395 65 19 46 181,99 109,68 250,07
133
1996 35765 17346 18419 65 18 47 181,75 103,77 255,18
1997 35445 17089 18356 72 21 51 203,14 122,89 277,84
1998 35135 16992 18143 77 23 54 219,16 135,36 297,64
Num arul tentativelor de suicid n Curtea de Arge s (1990-1998)
Total Sex Categorii de vrste
Zile
spit
B arbati Femei <15 15-24 25-34 35-44 45-54 55-64 65 >
1990 16 8 8 8 4 4 52
1991 15 5 10 1 5 3 1 2 3 85
1992 27 8 19 2 12 7 4 2 97
1993 47 12 35 1 23 13 6 2 2 128
1994 69 22 55 5 26 15 9 11 1 2 104
1995 65 19 44 9 24 15 3 4 5 5 189
1996 65 18 47 3 37 13 7 2 3 1 134
1997 72 21 51 4 27 12 10 9 4 6 116
1998 77 23 54 3 40 15 9 4 3 3 270
Sursa: Arhiva Spitalului Municipal Curtea de Arge s (Centralizatorul persoanelor ie site din spital).
0x08 graphic: StrangeNoGraphicData
CUPRINS
CAPITOLUL I
134
135
136
137
1
E ., Durkheim.: Despre sinucidere, Iasi, Institutul European, 1993, pag. 12.
2
Apud. G. Ionescu, T. Ionescu.: Epidemiologia si psihosociologia suicidului in Epidemiologia bolilor
netransmisibile (red. A. Ivan), Bucuresti, Ed. Medicala, 1981, pag. 649.
3
G., Ionescu: Psihologie si suicideologie in Psihologie clinica (red. Ionescu, G.), Bucuresti, Ed.
Medicala, 1985, pag. 225.
4
G., Ionescu.:Op.cit. pag. 226.
5
V., Dragomirescu.: Psihologia comportamentului deviant, Bucuresti, Ed. Stiintica si Enciclopedica,
1976, pag.280
6
V-T Dragomirescu-.: Determinism si reactivitate umana, Bucuresti, 1998, pag. 266, pag. 284.
6

an act with non-fatal outcome in which an individual deliberately initiates a non-habitual behaviour,
that without intervention from others will cause self-harm, or deliberately ingests a substance in excess
of the pcescribed or generally recognised dosage, and which is almed at realising changes that the
person desires via the actual or expected physical consequences. (apud Ella Arensmann, Attempted
Suicide. Emidemiology and Clasication, BMJ Publishing Group, 19987, pag. 37.
6
Conform cu N. Kreitman, Parasuicide, Wiley, London, 1977.
7
C-tin, Gorgos: Dictionar enciclopedic de psihiatrie, vol. IV, pag. 329.
8
C., Zamr L.,Vlasceanu (coord.): Dictionar de sociologie, Bucuresti, Ed. Babel, 1998, pag. 543.
9
V. Schiopu (coord.),: Dictionar de psihologie, Bucuresti, Ed. Babel, 1997, pag. 672.
10
Apud. Gh., Scripcaru: Bioetica si suicid in Revista medico-chirurgicala, vol. 98, nr. 1-4/1994, pag.
214.
10

Apud N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciara, Buc., Ed. Sansa, 1992, pag. 93
10
Only human being can performe suicide. Furthermore, it is an act that one commits upon oneself.
Finally, the persons intention is death, rather than such goals as injury or mutilation (E.S. Shneidman
in G. Lindzey and col., Psychology 1988, pag. 618.
11
Janus Hillman: Suicide and the Soul, 1990, apud. Elena Beca: Experienta de viata a adolescentilor
(Teza de doctorat), Bucuresti, 1995, pag. 47.
12
P.L,Landsberg.: Eseu despre experienta mortii, Humanitas, 1992, pag. 102.
138
13
Voltaire, apud. Beca, Elena: Experienta de viata a adolescentilor (Teza de doctorat), Bucuresti,
1995, pag. 48.
14
G., Deshaies: Les causes du suicide, Paris, Alcan, 1930, pag. 44.
15
Apud. V.-T., Dragomirescu: Determinism si reactivitate umana, Bucuresti, Ed. 1990, pag. 284.
16
In Enqiuries into attempted suicide in Procedeeing of the Royal Society of Medicine, nr. 45, 1952,
pag. 613-620.
17
Aceste idei au fost dezvoltate de E. Stengel si N. Cook in: Attempted Suicide: its Social Signicance
and Effects (Mandsly Monograph No. 4. London, Chapman and Hall, 1958).
18
Apud. M., Gelder si colab.: Tratat de psihiatrie Oxford, Asociatia Pshiatrilor Liberi din Romnia,
Buc., 1997, pag. 386.
19
N., Kreitman (ed.): Parasuicide, London, Willey, 1977, pag. 3.
20
H. G., Morgan: Death wishes ? The understanding and management of deliberate self-harm,
Chichester, Willey, 1979.
21
P.B., Schneider: La tentative de suicide, Paris, E. Delchaux et Niestle, 1954, pag. 84.
22
In J., Baechler: Les suicides, Paris, Ed. Calman-Levy, 1975.
23
Avand in vedere importanta anomiei prin rata inalta a sinuciderilor de acest gen, vom aprofunda acest
tip de suicid, precum si notiunea intr-un loc aparte.
24
G., Deshaies: Les causes de suicide, Paris, Alcon, 1947.
25
Din V., Predescu (coord.): Psihiatrie, vol. I, Bucuresti, Ed. Medicala, 1989, pag. 252 (Tulburarea
instinctului de aparare).
26
Sinuciderile eroice, in semn de protest, prin autoincendierea publica, intalnite chiar si la noi (ex.: cele
doua cazuri din octombrie, respectiv noiembrie 1998), sunt apropiate prin scopuri de acest tip de suicid:
corectarea unei situatii sociale sau politice, de a carei rezolvare victima nu mai poate benecia.
26

vezi, Raportul Conferintei de la Zagreb, 1973, inclus in Publicatiile Sanatatii Publice, nr. 58,
referioare la Sinuciderea si tentativa de sinucidere, O.M.S. Geneva, 1974.
27
Cazul cel mai dramatic de sinucidere colectiva este reprezentat de autosuprimarea a aproximativ o
mie de persoane, in Guyana in 1978, membri ai sectei Templul popoarelor. Acest infoorator caz este
prezentat in lucrarea lui M. Kilduff si R. Javers: Secretele sectei Templul popoarelor si ale masacrului
din Guyana (aparuta si la noi in 1981 la Ed. Politica), doi ziaristi din San Francisco ce si-au riscat viata
pentru a vedea pe viu cele petrecute in jungla sud-americana. Un studiu interesant asupra pactului
suicidar (folie a deux si folie simultanei) este acela facut de Gh. Grecu si colab. (Institutul de Medicina
si Farmacie Targu-Mures) intitulat Riscul discomportamental autolitic in sindroamele de inductie
interpretativ deliranta reciproca (in Revista medico-chirurgicala, vol. 94, nr. 2/1990, pag. 309-312) in
care sunt analizate pertinent cateva (7) cazuri de astfel de pacte.
28
Numite si prin constrangere.
139
29
Sinuciderile false etice, eroice.
30
E.S.Shneidman, 1976, apud. Ionescu, G.: Psihologie clinica,. . . , 1976, pag.
31
Din studiile O.M.S. aparute in Almanahul Sanatatii, 1987, pag. 78-80.
32
Conform datelor din Gorgos C-tin (coord.): Dictionar enciclopedic de psihiatrie, vol. IV, 1992, pag.
332.
33
Brooke, E. M.: Le suicide et les tentatives de suicide, O.M.S., Geneve, 1975, pag. 83.
34
Precum in Ionescu, G., Ionescu, T.: Epidemiologia si psihosociologia suicidului in Epidemiologia
bolilor netransmisibile (red. A. Ivan, T. Ionescu, G. Teodorovici), Bucuresti, Ed. Medicala, 1981, pag.
648-654.
35
dupa Belis, V. si Gangal, M.: Suicidul: paradigme bioetice in Revista de Medicina Legala, vol. II, nr.
4/1994, pag. 379.
36
Dupa Ionescu, G. si colab., Op. Cit., pag. 229
37
Branzei, P.; Scripcaru, Gh.; Pirozynski, T.: Comportamentul aberant in relatiile cu mediul,. . . , 1970,
pag. 44.
38
Dupa Scripcaru, Gh.: Bioetica si suicid in Revista medico-chirurgicala, vol. 98, ian-dec., nr. 1-4,
1994, pag. 213.
39
Clark, L. P.: Enciclopedia franceza, 1980 apud. Delavrancea, B.V.: Autonomia si independenta
constiintei si raporturilor ei cu actul sinucigas, Brasov, Ed. Transcendent, 1992, pag. 19.
40
Tuckman, Jacob, Ph. D.; Level, Martha: The study of the suicides in Philadelphia, Public Health
Report, 1958 apud Delavrancea, Op. Cit., pag. 41.
41
Dupa Gelder, M. si colab.: Tratat de psihiatrie Oxford,. . . , 1994, pag. 377.
42
Dupa Angheluta, V., Nica-Udangiu, St., Nica_Udangiu, Lidia: Prevenirea comportamentelor
suicidare in Psihiatrie preventiva, Bucuresti, Ed. medicala, 1986, pag. 256.
42

de ex. Ella Arensman, Attempted Suicide. Epidemiology and Clasication, BMJ Publishing Group,
1997, pag. 62.
43
Dupa Boroi, Al.: Infractiuni contra vietii, Ed. National, 1996, pag. 40.
44
Op. Cit., pag. 41.
45
Trib. Supr., Sect. Pen., Dec. nr. 1045, 1977, in C.D., 1977, pag. 264.
46
Trib. Supr., Sect. Pen., Dec. nr. 310, in C.D., 1979, pag. 397.
47
Dongoroz, Vintila; Kaham, Siegfried; Oancea, Ion; Fodor, Iosif; Iliescu, Nicoleta; Bulai, Constantin;
Stanoiu, Rodica; Rosca, Victor: Explicatii teoretice ale Codului Penal Roman, Partea speciala, vol. III,
Bucuresti, Ed. Academiei, 1971, pag. 214.
48
Dupa Boroi, Al.: Op. Cit., pag. 230.
49
Dupa Bulai, C-tin si colab.: Drept penal roman, Bucuresti, Ed. Press Mihaela, 1997, pag. 245.
140
50
Gorgos, C-tin: Dictionar enciclopedic de psihiatrie, Bucuresti, Ed. medicala, vol. IV, pag. 335.
51
Fournier, Etienne: Medicine legale des intoxications. Revue du practicien, 1963, apud Delavrancea,
B. V.: Autonomia. . . , Brasov, Transcendent, 1992, pag. 19.
52
dupa Gelder, M. si colab.: Tratat de psihiatrie Oxford, Bucuresti, Asociatia Psihiatrilor din Romania,
1994, pag. 382.
Conform cu Landsberg, P.L., Eseu despre experienta mortii. Problema morala a sinuciderii, Bucuresti,
Humanitas 1992, pag. 97-98.
Conform cu Op.cit., pag. 98.
Durkheim, E.: Despre sinucidere, Iasi Institutul european 1993 pag. 112.
Biblia, Noul Testament, Matei XXVII, 5.
Op. Cit., Faptele Apostolilor I, 18.
Dr. Doina Cosman, Cluj, la Radio Romania Tineret, emisiunea Daruind vei dobandi, 1-08-1997,
realizator: Vlaiescu, Virgiliu-Geoprge.
conform cu Landsberg, P.L. Op.cit., pag. 92-95.
in Filosoa in budoar, Timisoara, Ed. de Vest, in rom. de A. Bradeanu, 1993.
Camus A.: Mitul lui Sisif, Ed. pentru Literatura Universala, Bucuresti, trad. de Irina Mavrodin, 1969,
pag. 7.
Idem, pag. 12
Idem
Sartre, J.-P., Fiinta si neantul, Bucuresti, 1943, pag. 76
Kierkegaard, Srm citat de Diaconu, Madalina: Pe marginea abisului. Srm Kierkegaard si nihilismul
secolului al XIX-lea, Bucuresti, Ed. Stiintica, 1996, pag. 93.
Idem, pag. 94.
Idem, pag. 104.
Idem, pag. 106.
Idem, pag. 169.
dupa Diaconu, M. : Op. Cit., pag. 206.
Idem, pag. 16.
dupa Kilduff, Marshall; Javers, Ron: Secretele sectei Templul popoarelor si ale masacrului din
Guyana, Bucuresti, Ed. Politica, 1981.
conform cu Landsberg, Paul-Ludwig: Op. cit., pag. 92.
1
Mihaies, Mircea: Jurnalul intim si moartea. Jurnale de dincolo de mormant, in Revista de cercetari
sociale, 1995, an 2, pag. 69-70.
141
2
Durkheim, Emile: Despre sinucidere, Iasi, Institutul European, 1993, pag. 12.
3
Pavese, Cesare: Meseria de a trai (Jurnal 1935-1950), Bucuresti, Ed. pt. Literatura Universala, trad.
de Florin Chiritescu, 1967, pag. 82.
4
Op. Cit., pag. 87.
5
Op. Cit., pag. 36.
6
Op. Cit., pag. 76.
7
Op. Cit., pag. 365.
8
Op. Cit., pag. 51.
9
Op. Cit., pag. 94.
10
Op. Cit., pag. 369.
11
Mihaies, Mircea: Jurnalul intim si moartea. Jurnale de dincolo de mormant, in Revista de cercetari
sociale, 1995, an 2, nr. 2, pag. 72
12
Retinem aici un fragment referitor la suicid: Nici o durere nu este destul de mare pentru a putea
impinge un individ la suicid, dar nici destul de mica, pentru a nu-l impins deja. (Schopenhauer).
13
Hughes, Ted; McCullogh, Francis: The Journals of Sylvia Plath, New York, Ballantine Books, 1982,
pag. 59.
14
Idem, pag. 279.
15
Kafka, Franz: Procesul, Bucuresti, Ed. pt. Literatura universala, in rom. de Gellu Naum, 1965.
16
Idem, pag. 270.
17
Conform cu Moron, Pierre: Le suicide, Paris, Presses Universitaires de France, 1987, pag. 77.
18
Mihais, Mircea: Jurnalul intim si moartea. Jurnale de dincolo de mormant, in Revista de cercetari
sociale, 1995, an2, nr.2, pag. 74.
19
Idem.
20
Conform cu Landsberg, P.L., Op. cit., pag. 97-98.
21
Sestov, Lev: Revelatiile mortii, trad. S. Cosmin, Institutul European, Ia si, 1993
22
Petras, Irina Stiinta mortii . nf ati s ari ale mortii n literatura romn a, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1995.
23
Moron, Pierre: Le suicide, Paris, Presses Universitaires de France, 1987, pag. 77.
24
Goethe, J. W.: Suferintele tanarului Werter, Bucuresti, Editura de stat pentru literatura si arta, 1960,
trad. de Al. Philippide.
25
Op. Cit., pag. 119.
26
Op. Cit., pag. 57.
27
Op. Cit., pag. 141.
142
28
Tolstoi, Lev: Ana Karenina, Ed. Minerva, 1972 (Bucuresti).
29
Idem, pag. 207.
29
Dostoievski, F. M.: Demonii.
30
Kirilov isi propune ca sacriciul sau sa deschida o perspectiva mesianica, precum la Nietzsche:
Oricine va dori libertatea suprema trebuie sa cuteze spre suicid. Cine indrazneste sa se sinicida este un
Dumnezeu. Daca Dumnezeu exista, totul este vointa Sa si in afara vointei Sale, eu nu pot nimic. Daca
Dumnezeu nu exista, totul este vointa mea, iar eu sunt liber sa mi-o manifest.
31
Flaubert, Gustave: Doamna Bovary, Bucuresti, Ed. Pentru Literatura Universala, 1967.
32
Idem, pag. 119.
33
Pavelcu, Vasile: Culmi si abisuri ale personalitatii, Bucuresti, Ed. Enciclopedica Romana, 1974, pag.
141.
34
Jules de Gaultier: Bovarismul, Palantes, Georges: Filozoa bovarismului, Iasi Institutul European,
trad. de Ani Bobocea, 1993, pag. 20.
35
Idem, pag. 23.
36
Bratescu-Voinesti, I. Al.: Niculaita Minciuna in Nuvele si schite, Bucuresti, Ed. Tineretului, 1967.
37
Op. Cit., pag. 172.
38
Petrescu, Camil: Patul lui Procust, Galati, Ed. Porto-Franco, 1994.
39
Petras, Irina: Stiinta mortii Infatisari ale mortii in literatura romana, Cluj-Napoca, Ed. Dacia,
1995.
40
personaj principal al lui I. Teodorenu din romanul Lorelei (Buc., Ed. Minerva, 1991).
41
Op. Cit., pag. 268.
42
Sorescu, Marin: La lilieci, vol. I.
1
Dragomirescu, Virgil: Psihosociologia comportamentului deviant, Bucuresti, Ed. stiintica si
enciclopedica, 1976, pag. 82.
2
a se vedea Durkheim, E.: Despre sinucidere, Iasi, Institutul European, trad. de M. Calcan, 1993, pag.
60-61.
3
apud. Ionescu, G. si colab.: Psihologie clinica, Bucuresti, Ed. Medicala, 1985, pag. 234.
4
Dorpat, T. si colab.: The relationship of phisical illness to suicide, in Suicidal Behavious (H.L.P.
Resnik ed.), Boston, Little. Brown and Co, 1968.
5
apud Ionescu, G., Op. Cit., pag. 235.
6
Gelder, M. si colab.: Op. cit., pag. 380.
6

In privinta acestor afectiuni, unii cercetatori sunt de alta parere cu cea exprimata aici. Astfel, acestia
considera ca in stadiul initial, tentativele de suicid sunt rare, desi bolnavul prezinta manifestari
depresive, iar in faza terminala ei isi conserva capacitatea de a spera in vindecare, asa incat manifestarile
143
suicidare sunt rare sau absente (vezi, Ruxandra Rascanu, Psihologie medicala si asistenta sociala, Buc.
Societatea Stiinta si Tehnica, 1996, pag. 156-157).
7
apud Gorgos, C-tin: Dictionar enciclopedic de psihiatrie, vol. IV (S-Z), Bucuresti, Ed. Medicala,
1992, pag. 333.
7

Stress is a highly personal thing, and each individual reacts to it differently. So, some people may
suffer severe stress in situations in which others wouldnt experience stress at all or even see the reason
for it. (John P. Dworetzky, Psyhology, Second Edition, St. Paul, West Publishing Company, 1985, pag.
439.
7

Think of stressful times in your life when you were much younger. Suppose you could bring your
current maturity and knowledge to bear in on earlier stressful situation. Conicts with parents might
seen foolish or needles. Concerns over your complexian or your tratment at the hands of certain
classmates might seen trivial.
8
a se vedea : - Gelder, M.: Tratat de psihiatrie Oxford,. . . , 1994, pag. 379 si
- Barraclough si colab.: A tundred cases of suicide: clinical aspects, in British Journal of Psychiatry, nr.
125, 1974, pag. 355-373.
9
apud. Gelder M. si colab.: Tratat de psihiatrie Oxford, Bucuresti,. . . , 1994, pag. 379-380.
10
Durkheim, E.: Despre sinucidere, 1993, pag. 24.
11
apud. Gorgos, C-tin: Dictionar enciclopedic de psihiatrie, vol. IV, Bucuresti, Ed. Medicala, 1992,
pag. 333.
P. Branzei, G. Scripcaru, T. Pirozynski, Comportamentul aberant in relatiile cu mediul, Ed. Junimea,
Iasi, 1970, pag. 42-43
12
dupa Fawcett, J., Sheftner, W., Clark, D., Gibbens, R., and Coryell, W.: Clinical predictors of suicide
in patients with major affective disorders: a controlled prospective study, in American Journal of
Psychiatry 144, 1987, pag. 35-40.
13
Barraclough, B.M., Bunch, J., Nelson, B., and Sainsbury, P.: A tundread cases of suicide: clinical
aspects in British Journal of Psychiatry, 125, 1974, pag. 355-373.
14
apud. Gelder, M. si colab.: Op. cit., pag. 379.
15
Gelder, M. si colab.: Op. cit., pag. 380.
15

denite ca ansamblu caracteristic si persistent de trasaturi, predominant cognitive, dipozitionale si

relationare, ilustrate printr-un comportament care deviaza in mod evident si invalidant de la expectatiile
fata de persoana respectiva si de la normele grupului sau social. (G. Ionescu, Tulburarile personalitatii,
Ed. Asklepios, Buc. 1997, pag. 20).
15

Conform cu G. Ionescu, Op.cit. pag. 64.

16

Idem, pag. 100.

16

Idem, pag. 108.

144
16

J.C. Perry, G. E. Vaillant, 1989, apud G. Ionescu, Op. cit. pag. 121.
16
Predescu, V.: Psihiatrie, Bucuresti, Ed. Medicala, 1982, pag. 382
17
dupa Olaru, Al.: Introducere in psihiatria practica, . . . , 1990, pag. 238-239.
18
Farberon, N.L.: Prevention and therapy in crisis, 1972 apud Dragomirescu, V.: Psihologia
comportamentului deviant, . . . , 1976, pag. 67 si Helbwachs, M.: Les causes du suicide, Paris, Alcon,
1930, pag. 237.
19
Tradusa in romaneste de M. Calcan: Despre sinucidere, Iasi, Institutul European, 1993.
20
Halbwachs, M.: Les causes du suicide, Paris, Ed. Alcon, 1930.
21
Sainsbury, P.: Suicide (ed.A. Roy). Baltimore, Williams and Wilkins, 1986.
22
dupa Voicu, Gh.: Sinucidere si anomie. Dimensiunea socio-politica a autodistructivitatii, in Revista
de cercetari sociale, nr.2, 1995, pag. 82-83.
23
dupa Gorgos, C-tin: Dictionar enciclopedic de psihiatrie, vol. IV, Bucuresti, Editura Medicala, 1992,
pag. 332.
24
Schmid, C. F. si Arsdol, M. (1975), apud. G. Ionescu: Op. cit., pag. 233.
25
dupa Olaru, Alex.: Introducere in psihiatria practica, Craiova, Ed. Scrisul romanesc, 1990, pag. 238.
26
Aston si Donan, 1981 apud. Gelder, M.: Op. cit., pag. 382
27
Meyer-Gross, W. si colab.: Clinical Psychiatry, 1969, apud Ionescu, G. si colab.: Psihologie clinica,
Bucuresti, Ed. Medicala, 1985, pag. 233.
28
Streidman, E.S., 1976 apud Ionescu, G., OP. Cit.
29
Kaplan, H.I., Ladock, B. J., 1983 apud. OP. Cit.
30
Gelder, M. si colab.: Op. cit., 1989.
+
Probe indirecte pentru diferente reale intre natiuni si rata suicidului au fost aduse de Sainsbury si
Barraclough (1968), care au aratat ca in S.U.A. structura pe cauze de suicid la emigranti din 11 natiuni
diferite a fost similara cu cea din cele 11 tari de origine (apud. Gelder, M.: Tratat de psihiatrie Oxford,
pag. 376-378).
31
de ex. Delavrancea, B.: Autonomia si independenta constiintei si raporturile ei cu actul sinucigas,
Brasov, Ed. Alternative, 1992.
32
Nica-Udangiu, St.; Nica-Udangiu, Lidia: Conduita autoagresiva in Neurologia, Psihiatria.
Neurochirurgia, 27,1; 1982, pag. 5. si urm .
Predescu, V. si colab.: Urgente in psihiatrie, Bucuresti, Ed. medicala, 1983, pag. 126.
33
Dragomirescu, Virgil-Tiberiu: Determinism si reactivitate umana, Bucuresti, 1990, pag. 207.
34
Gelder, M. si colab.: Op. cit., 1994, pag. 378.
35
Deshaies, G.: Psychologie du suicide, Paris, P.U.F., 1947, pag. 17.
145
36
a se vedea in acest sens: Gorgos. C-tin: Dictionar enciclopedic de psihiatrie, vol. IV, 1992, pag.
321-332;
Dragomirescu, V.-T.: Psihosociologia comportamentului derivant, 1976, pag. 214
37
medic primar psihiatru, presedintele organizatiei Alianta din Cluj.
38
din emisiunea Daruind vei dobandi, I-VIII-1997, Radio Rom. Tineret, realizator: Vlaiescu,
Virgiliu-George.
39
V. Dragomirescu, Op.cit. pag. 239.
40
V. Dragomirescu, Op.cit. pag. 279-280.
1
Delavrancea, Bogdan, V.: Autonomia si independenta constiintei si raporturile ei cu actul sinucigas,
Brasov, Ed. Transcendent, 1992, pag. 103.
2
apud Op. Cit.
3
apud Op. Cit., pag. 105.
4
Op. Cit., pag. 105.
5
Op. Cit., pag. 107.
6
dupa Kerestegian, Ara, Eseu despre agresivitate, Ed. Crater, 1997, pag. 140.
7
Kerestegian, A., Op. Cit., pag. 142.
7

Pines (1983) citat de J. P. Dworetzki, Psychology, St. Paul, West Publishing Company, 1985, pag. 440
7
Conform cu Dworetzki, Op. cit., pag. 442.
8
Dragomirescu, Virgil-Tiberiu, Determinism si reactivitate umana (Interpretarea cauzala a conduitelor
reactive), 1990, pag. 275.
9
Dragomirescu, Virgil-Tiberiu, Psihologia comportamentului deviant, Bucuresti, Editura Stiintica si
Enciclopedica, 1976, pag. 59.
10
Dragomirescu, Virgil-Tiberiu, Op. cit, pag. 62-64.
11
C-tin, Enachescu, Tratat de igiena mintala, Ed. Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 1996, pag.
153-154.
12
Dragomirescu, Virgil-Tiberiu, Op. cit, pag. 63.
13
Dragomirescu, Virgil-Tiberiu, Op. cit, pag. 63.
14
Dragomirescu, Virgil-Tiberiu, Op. cit, pag. 63.
15
Dragomirescu, Virgil-Tiberiu, Op. cit, pag. 64.
16
, no am knows for certain why human beirigs kill thernselves. Each act of suicide may have its own
reasons. Why people kill thernselves - and the dept of their commitment to self - destruction - may be
related to how they view thernselves. Edwing S. Shneidman, Suicide (in Gardner dindsey, Richard F.
Thompson, Bonnie Spring, Psychology, Therd Edition, New York, Worth Publishers, Inc.), 1988, pag.
618.
146
17
Op. cit., pag. 619.
18
cuts his or her throath while crying for help Op. cit., pag. 619.
19
Deshaies, G. La psychologie du suicide (Paris, Presses Universitaires de France), 1947, pag. 80-86.
20
Op. cit., pag. 109.
21
Freud, Sigmond, Dincolo de principiul placerii, Ed. Jurnalul literar, trad. G. Purdea, V.D.
Zamrescu, 1992, pag. 98-126
22
Freud, Sigmond, Op. cit. pag. 156-159
23
Ionescu , G., Psihologie si suicidologie in Psihologie clinica (coord. G. Ionescu) Ed. Medicala, Buc.,
1985, pag. 236
24
Zilboorg. 1937 apud.Dworetzky, John P., Psychology, second edition, St. Paul, West Publishing
Company, 1985, pag. 436
25
Litman, 1965 apud. Op. cit, pag. 452.
26
Idem
27
apud David G., Myers, Psychology, Worth Publishers, Inc., New York, 1987, pag. 442.
28
Herbert , Marcuse, Eros siThanatos in Eros si Civilizatie, Ed. Trei, trad: Catalina si Louis Ulrich,
1996, pag. 208.
29
Idem
30
Op. cit, pag. 210
31
Op. cit, pag. 213-214
32
Op. cit, pag. 215
33
Idem
34
Op. cit, pag. 216
35
Op. cit, pag. 219
36
Trotter apud. Voicu, Gh.: Sinucidere si anomie. Dimensiunea socio-politica a autodistructivitatii, in
Revista de cercetari sociale, nr. 2, 1995 pag. 86
37
Paunescu, C-tin, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Buc., 1994, pag. 115
38
Landsberg, Op. cit., pag. 124.
39
Beca, Elena, Experienta de viata a adolescentilor (Teza de doctorat), Buc., 1995, pag. 49.
40
Hillman, apud David G., Myers, Psychology, Worth Publishers, Inc., New York, 1987, pag. 443
41
In acest fel Hillman demonstreaza ca sinuciderea nu mai este o cale ce duce in moarte, si ca orice
moarte este o sinucidere lenta, iar alegerea metodelor este doar mai putin evidenta cand este vorba de un
accident mortal, un atac de cord sau alte acte care in mod uzual nu se numesc sinucidere.
Un alt aspect al sinuciderii pe care Hillman il scoate in evidenta este acela ca prin acest act individul
iese din sfera colectiva a vietii si se individualizeaza printr-un mod dramatic de a pune problema de a
147
sau a nu . De la acest punct, a nu inseamna neaparat sa traiesti pur si simplu ci sa dai si o calitate
acestei trairi prin puterea de a alege singur
42
Dupa Olaru, Alex., Introducere in psihiatria practica, 1990, pag. 237.
43
Dragomirescu, Virgil Toberiu, Determinism si reactivitate umana, Bucuresti, 1990, pag.116
44
Autodenigrarea reprezinta echivalentul verbal al autoagelarii. Insul care se autodenigreaza are
dorinta de anihilare, prin anularea propriului eu, pana la autoagresivitatea suicidara (conform cu
Paunescu, C-tin, Op. cit., pag. 114
45
Aceasta se mai poate produce si in cazul ruperii unei uniuni dualiste. Uniunea dualista este o relatie
profunda extrem de stransa, caracterozata prin dependenta mutuala reciprica si avand la baza o tendinta
de securizare (sau de sprijin); de obicei, un asemenea gen de relatie se stabileste intre persoane cu
stransa parentalitate pulsionala sau cu structuri pulsionale complementare. Un partener joaca rolul de
tutore, iar celalalt rolul supusului. Partenerul acrtiv poate dori la un moment dat relaxarea legaturii si se
poate chiar detasa. Cel abandonat poate face o boala psihica sau poate avea o tentativa de sinucidere.
Partenerul activ este supus aceluiasi risc, intrucat el se va simti vinovat, va torturat de obsesii si de idei
de autoacuzare; astfel, si la el iesirea din stress, trairea conictuala isi poate gasi expresia in tentativa de
sinucidere (dupa. . . )
46
Arthur, Koestler, apud. Kerestegian, Ara, Eseu despre agresivitate, Ed. Crater, 1997, pag. 24.
57
apud. Olaru, Alex., Introducere in psihiatria practica Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 1990, pag.
237.
58
Dragomirescu, V. T., Determinism si reactivitate umana 1990 pag. 268.
59
Delmas, Achille. Personalitatea umana apud. Predescu, V., (coord.), Psihiatrie, vol. I, Ed. Medicala,
Buc., 1989, pag. 252.
60
dupa Beca, Elena, Experienta de viata a adolescentilor ca simptom al anomiei, Teza de doctorat,
Buc., 1995, pag. 51.
61
Gorgos, C-tin., Vademecum in psihiatrie, Ed., Medicala, Buc., 1985, pag. 333.
62
H. Ey apud Dragomirescu, V. T., Determinism si reactivitate umana, Buc., 1990, pag. 206
63
H. I. Kaplan, R. J. Sadock, 1983 apud Ionescu, G. (coord.) Psihologie si suicidologie in Psihologie
clinica, Ed. Medicala, Buc., 1985, pag. 224.
64
Unele stari depresive evolueaza sub o simptomatologie somatoforma; exista o expresie somatica a
depresiei (G. Ionescu), care pastreaza insa un inalt potential suicidar.
47
In Psychology (1985 pag.440), Dworetzky arata ca, dintre adolescentii care s-au sinucis datorita unei
nereusite scolare constientizate, doar 11 % aveau probleme serioase cu invatatura (lucru care arata din
nou intensitatea stressului pentru cel aat intr-o astfel de situatie).
48
Conform cu Chabrol, Henri, Les comportamentes suicidaires de ladolescent, Presses Universitaires
de France, Paris, 1984, pag. 31.
148
49
Chabrol, Henri, Op. cit., pag . 54
50
Idem.
51
Beskovv, J., Longitudinal and Transectional Perspectives on Suicidal Behaviour, 1983, pag. 58
apud. . . .
52
Ibidem.
53
E. S. Shneidman, 1976.
54
apud E., Shneiman, Psychology (Dworetzky), pag. 554.
55
Caracterul sumar si supercial al examinarii suicidarului sunt ilustrate prin observatii si date
statistice. Astfel, se apreciaza unanim faptul ca peste 2/3 din persoanele care s-au sinucis au comunicat,
inainte de a recurge la realizarea actului ideile si intentiile lor de suicid; totodata, un procent ridicat de
suicidari se aau sub control medical, cea mai mare parte dintre acestia ind consultati de medic in
perioada imediat anterioara care a precedat suicidul, fara a se instituit vreo masura prolactica
56
Se estimeaza ca 10% din cei a caror tentativa de suicid a esuat, decedeaza in urmatorii 10 ani tor prin
suicid (vezi Arensman, Ella, Attempted Suicide. Epidemiology and Clasication, 1997)
65
J. Gibbs, apud Sorin M. radulescu, Sociologia deviantei, Ed. Victor, Buc., 1998, pag. 125
66
S. M. Radulescu, Op. cit. pag. 125-126
67
Despre starea de anomie, ca generatoare a acestui tip de suicid, vom trata pe larg in paragraful
urmator.
68
In comparatie cu persoanele casatorite, cele necasatorite beneciaza in mai mica masura de dragoste,
afectiune sau suport moral din partea altora cand sunt puternic frustrate.
69
Egoismul este o stare a eu-lui nesubordonat decat sie insusi; egoistul este detasat de viata pentru ca nu
este animat de nici un scop util.
70
Personalul militar, ind mai integrat in unitatea lor profesionala, sufera mai mult din cauza
dezonoarei datorate pierderii unei batalii; comparativ, lucratorii civili sunt mai imuni la dezonoare cand
vad ca fabrica lor pierde din productivitate.
71
Sorin M. Radulescu, Homo sociologicus, Ed. Sansa, Buc., 1994, pag. 163.
Eu-l nu mai apartine individului ci unei constiinte situate in afara lui. Altruistul resimte din plin
importanta scopului vietii, dar il situeaza in afara vietii personale, pe care o priveste ca un obstacol in
realizarea lui. Individul nu mai conteaza, pierzandu-se in grupul din care face parte.
72
Sclavii din societatile vechi comiteau in mai mare masura decat indivizii liberi din societatile
moderne suicidul fatalist si aceasta datorita faptului ca sclavii suportau in mai mare masura reglarea
sociala. Alte exemple sunt cele ale detinutilor care resimt ca ind intolerabila disciplina inchisorilor,
acela al sotilor foarte tineri sau a femeii casatorita si fara copii -care se sinucid datorita constrangerilor
si servitutilor impuse de mariaj.
73
Conform cu S. M. Radulescu, Op. cit pag. 172
149
74
Conform cu Beca, Elena, Op. cit., pag. 61
75
Dupa R. Marris, citat de Beca , Elena, Op. cit., pag. 63
76
E. Durkheim, Despre sinucidere, Institutul European, Iasi, 1993, pag. 218
77
Durkheim, Op. cit., pag 234
78
Anomia are efecte negative asupra societatii pentru ca implica ruperea solidaritatii si coeziunii
sociale, disolutia vietii morale, rolului si normelor valorilor sociale si armarea unor conduite egoiste ce
fragmenteaza conduita sociala. Anomia este perceputa in urmatoarele forme patologice a dimensiunii
muncii din societatea moderna: crize economice (lipsa de reglare a productiei si ajustare la consum, de
unde rezulta falimente ce provoaca ruperea solidaritatii sociale; anomia echivaleaza cu absenta unei
actiuni reglatoare ce ar putea limita actiunile excesive ale indivizilor, iar urmare absentei acestei actiuni
este aceea ca indivizii dezvolta actiuni fara scopuri si limite precise), antagonismul munca-capital
(anomia echivaleaza cu pierderea solidaritatii si spiritului de echipa si cu alienarea), dizlocarea stiintei
ca intreg (anomia este una a izolarii, a fragmentarii). Asrfel, anomia este o patologie de tranzitie.
Anomia este o stare normala in raport cu stadiul de dezvoltare atins de societatea moderna, dar este
anormala in raport cu necesitatea de a face din diviziunea muncii un factor de solidaritate si coeziune
sociala.
Conform cu Durkheim, E., Diviziunea sociala a muncii Ed., Politica, Buc., 1974
Romania se confrunta cu o stare de anomie in sensul lipsei de autoreglare ce nu trebuie identicata cu
interventia statului, ci cu homeostazia interna. Legile, in loc sa inlature starea de anomie ca ind o
patologie de tranzitie, institutionalizeaza anomia permanentizand-o, devenind o stare funciara.
79
S. M. Radulescu, Op.cit., pag. 149
80
E. Durkheim, Op.cit., pag 193.
81
E. Durkheim, Op.cit., pag 204.
82
S. M. Radulescu, Op.cit., pag. 150
83
S. M. Radulescu, Op.cit., pag. 153
83
T. Pirozinski si Gh. Scripcaru apud Gh. Scripcaru, Bioetica si suicid in Revista Medico-chirurgicala,
vol. 98 (ian-dec), nr. 1-4, 1994, pag. 215.
84
Sorin M. Radulescu, Anomie, devianta si patologie sociala, Ed. Hyperion XXI, Buc., 1991, pag.
48-49.
85
dupa Sorin M. Radulescu, Homo sociologicus, 1994, pag. 160-161.
86
Durkheim, Op. cit., pag. 209
87
In peioadele de criza acuta, anomia intervine si ca factor de declansare a unor indivizi din conditia
sociala detinuta anterior: dezastrele economice ii imping pe acestia intr-o pozitie inferioara considerata
ca ind intolerabila, iar perioadele de prosperitate ii propulseaza intr-o conditie superioara de la care
pretind tot mai mult, fara a satisfacuti. Absenta limitelor impuse scopurilor sau limitatea
150
acestora-arata Durkheim- genereaza frustrari in raport cu care vointa de viata dispare. De aici si
explicatia pentru numarul mare de sinucideri inregistrate in perioadele de criza acuta.
88
Despre aceste teorii vom discuta in paragrafele urmatoare.
89
Durkheim, Op. cit., pag. 247.
89
William J. Thomas, Florian Znaniecki (1918-1920) apud S. Radulescu, D. Banciu Sociologia crimei
si criminalitatii 1996 pag. 125
90
T. Parsons (1951), citat de E. Beca Op. cit. pag. 68-69
91
In lucrarile lui, Merton explica cum sunt generate unele tipuri de devianta in conditiile in care
oamenii fac eforturi pentru a se adapta starii de anomie. Ei incearca sa creasca gradul de credibilitate si
control asupra mediului prin inovatie, ritualism, retragere, rebeliune.
92
apud Ara Kerestegian, Op. cit., pag. 174.
93
Impotriva impresiei contradictorii pe care ar putea-o un astfel de model, cercetatorul american - arata
Kerestegian - argumenteaza cu faptul ca cele doua categorii de factori (fatalist si anomic) au inuienta
maxima in diferite momente ale carierei suicidare (fatalismul a inceput, anomia mai tarziu.
94
Catalin Zamr, Lazar Vlasceanu (coord), Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Buc., 1998, pag. 37.
95
Anomia este privita ca ostare de alienare (in termeni durkheimieni), ca fatalism, egoism, limitarea
scopurilor, slabire a rolului constiintei colective si a altruismului; ea devine sinonima cu o serie de alte
notiuni precum frustarea, starea de nesiguranta, instrainarea, izolarea psihica etc.
96
Leo Srole, Social Integration and Certain Corollaries: An Exploratory Study, in American
Sociological Review, nr. 21, dec., 1956, pag. 709-716
97
Maurice Halbwachs, Les causes du suicide Ed. Alcan, Paris, 1930.
98
P. J.Gibbs, W. T. Martin, Status Integration and Suicide, Eugene: University of Oregon Press, 1964.
99
Durkheim, Op. cit., pag. 208
100
In acord cu A. Thio, citat de N. Mitrofan, V.Zdrenghea,T.Butoi, Psihologie judiciara, Ed. Sansa,
Buc.,1992, pag. 98-99.
101
Jack D. Douglas, The Social Meanings of Suicide, Princeton, N.J., Princeton University Press, 1967
102
S. M. Radulescu, Sociologia deviantei, Ed. Victor, Buc., 1998, pag. 127.
103
Idem
104
apud N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, Op. cit., pag. 99
105
M. Philipson, M. Roche (1974), apud S. radulescu, Op.cit., pag. 127.
106
A. Thio, Deviant Behaviour, 1988, conform cu N. Mitrofan si col., Op. cit., pag. 94-96
107
Unii sinucigasi se pot simti foarte suparati pe ei insisi, deoarece au facut ceva foarte rau si din acest
motiv s-au hotarat sa se sinucida si, in acest fel, sa se pedepseasca (d.ex., un om se poate sinucide dupa
ce ucide alta persoana-suicidul remuscare).
151
108
In notitele pe care le lasa, ei cer ca, dupa ce mor, cadavrul sa e donat scolilor medicale sau, daca
sunt bogati, cer ca banii si averea sa e donata institutiilor de caritate. Altii iarta pe cei care i-au facut sa
sufere.
109
D.ex., cei care-si taie venele spun ca n-au simtit deloc durere si ca vederea si mirosul de sange i-au
determinat sa se intoarca la viata.
110
Dupa J. Douglas, Op.cit, pag. 294-332.
1
Coroborand cele doua surse de informare am observat urmatoarele diferente de date: pentru anul 1994,
CNS-2972 cazuri, in timp ce CCS-2886; Pentru 1996: CNS-2928, CSS-2828.
2
10
2
155
Pagina
10
Traumatizatie: tentativa de suicid,
Suicid.
suicidatie
suicidatie
Explozie autoagresiva
Tensiune
intrapsihica
conict
Suicid,
Tentativa de suicid
Conditii
Circumstante
Cauza
Pregatitoare
Predispozante
Sociopatice
-inductie
-socioculturali
152
Psihopatologice
-etilism cronic
-tulburari psihice
Organogene
-afectiuni somatice
-crize biologice
Biogenetice
-biotipologice
-ereditare
Autosuprimare
Mobilul particular
Motivatia individuala
Declansatoare
Favorizante
Sociale
-socio-economici
-factori familiali
-mass-media
Patologice
-stimuli emotionali stressanti
-boli sau tulburari psihice
-etilism acut
Psihologice
-situatii aversive
-izolare
Sociogene
-conditii negative ale climatului social
-economice-culturale
-inechitate sociala
-educative
-mass-media
Psihogene
153
-frustrari
-conicte de relatie
Determinare prin
Situatii aversive, conicte de relatie, stimuli emotionali, stressanti etc.
Relatiile factorilor de ordin biologic, psihologic-psihopatologic-psihiatric si social
Concretizarea individuala a factorilor de natura interna si externa care potenteaza actul sinucigas
Cauze
Suicid,
Tentativa de suicid
Rata sinuciderilor la 100.000 loc
Nr.
Nr
Nr.
Rata la 100.000 loc
(27)
(13)
(40)
154