Riga Crypto si lapona Enigel Ion Barbu

Apartinand perioadei interbelice, poezia lui Ion Barbu introduce prin Joc second un sunet nemaiauzit in poezia romaneasca, un limbaj si o metoda lirica absolut noi, de o decantare fara precedent. Prin cea de-a doua perioada a creatiei sale, adica prin arta sa poetica intelectualista, indrazneata, noua, poetul impune o poetica originala care sfideaza estetica conservatoare. Alaturi de Mallarm si Valry, Barbu se aventureaza in zona lirismului ermetic, obscur prin care descopera o metoda de gandire prin simboluri, in care se exprima totodata ordinea in microcosm si ordinea in macrocosm, deci o constiinta convergenta a ordinii universale (Al. Paleologu). Publicata in 1924 si apoi inclusa in volumul Joc Secund, Riga Crypto si lapona Enigel este o balada cu elemente de arta poetica si de legenda etiologica, un poem alegoric, de cunoastere, care propune un lirism absolut, impersonal, ritual de initiere in lucrurile esentializate. Tema iubirii imposibile se asociaza cu tema cunoasterii si cu cea a optiunii existentiale a omului superior. Titlul este construit printr-un raport de coordonare a celor doi protagonisti, intarit prin subtitlul balada. Sintagma de intitulare pare a fi alcatuita dupa modelul marilor povesti de iubire din literatura lumii (Tristan si Isolda), numai ca ii situeaza pe cei doi protagonisti in lumi diferite, incompatibile (riga = rege sugereaza un spatiu oriental-exotic, in vreme ce lapona trimite la un spatiu nordic, boreal). Discursul poetic este structurat dupa modelul naratiunii in rama, ce reuneste doua secvente: doua nunti, din care una este consumata in cadrul celei de-a doua. Primele patru strofe au rolul unui prolog si dezvolta tema creatiei si creatorului (elemente de ars poetica). Prin discursul dialogic, ce aminteste de invocatia adresata muzei cu care se deschid poemele antice, se fixeaza un cadru real. Artistul, creatorul caruia i se adreseaza nuntasul fruntas, este imaginat ca un cantaret de menestrel. Epitetul dublu menestrel trist, mai aburit/ ca vinul vechi ciocnit la nunta sugereaza nostalgia intoarcerii spre originile poeziei si tristetea iscata de rolul de cantaret-bufon rezervat de contemporani artistului. Prin cantec, realitatea imperfecta, limitata si limitativa este esentializata si sublimata, este recuperata in sfera ideilor absolute. Astfel la o nunta care coboara iubirea in real, menestrelul va canta balada imposibilei nuntiri, refacand prin arta monada ideala. Subiectul baladei, care contine si elemente de legenda etiologica, este configurat ca o alegorie dupa modelul baladelor germane. Eroii au valoare arhetipala, ilustrand doua modele existentiale distincte, opuse. Prin Riga Crypto se exprima conceptul de carpe diem al omului care isi consuma existenta mai ales la nivel biologic, instinctual. Prin lapona Enigel se propune o reprezentare a constiintei umane in aspiratia ei spre cosmic si universal, spre lumina si cunoastere apolinica. Cel de-al treilea arhetip Soarele infatisaza constiinta universala, spiritul pur. Poezia isi structureaza astfel viziunea pe trei planuri: un plan inferior, al lumii biologice, unul median, al lumii ordonate prin puterea ratiunii si constiintei (tinutul boreal, mitica Hiperboreea) si planul superior mantuit de aur al Soarelui, simbol al absolutului. Povestea fabuloasa de iubire dintre cei doi apartinand unor lumi antinomice a fost numita un Luceafar intors, putand fi considerata tot o lirica a mastilor. Expozitia baladei ii prezinta pe cei doi eroi in doua secvente de tip portret din perspectiva naratorului heterodiegetic. Personajul masculin, riga Crypto, apartine unei lumi inferioare, a vaii si a umbrei In pat de rau si huma unsa/ Crai Crypto, inima ascunsa (Cryptos = ascuns, incifrat). Eroul, singularizat prin rang, refuza insa a-si indeplini destinul intr-un spatiu al vietii

vegetative. Refuzul infloririi, al nuntirii cu perechea destinata lui din lumea de jos (vrajitoarea manatarca), semnifica refuzul implinirii destinului intr-o lume ontologic inferioara. El nazuieste sa depaseasca limitele conditiei sale prin iubire, prin vis. Dar in final, riga Crypto va trai iubirea ca pe un hybris, pedepsit ca in orice tragedie, prin nebunie sau moartea eroului (Ion Pop). Celalalt personaj, Enigel, mica lapona, intruchipeaza umanitatea superioara, o lume cu o structura cristalina incoruptibila. Epitetele mica, linistita, preacuminte, asociate numelui protagonistei, evidentiaza natura ei echilibrata, rationala, apolinica. Surprinsa intr-o calatorie initiatica spre spatiile boreale spre sud, spre taramurile Soarelui, Enigel strabate drumul transhumantei ca pe o aventura a cunoasterii. In scenariul narativ, popasul lui Enigel in lumea lui Crypto reprezinta intriga, iar in scenariul initiatic prima etapa. Intalnirea celor doi este posibila, ca si in Luceafarul, doar in spatiul visului si in durata nocturna. Cele trei incercari ale regelui-ciuperca de a o determina pe Enigel sa renunte la calatoria spre miazazi se cristalizeaza ca tentatii ale trairii imediate, materiale, instinctuale. Crypto gaseste, insa, in sine puterea de a depasi modul de existential automatic, de marioneta si refuza tradarea visului inchis in ascunsa-i inima. Enigel depaseste proba ispitirii; monologul ei este de o mare densitate ideatica, exprimand crezul omului superior care triumfa asupra limitelor sale sufletesti si biologice din umbra deasa desfacuta/ ma-nchin la soarele-ntelept. Optiunea eroinei este cea a clasicismului, semnificand triumful apolinicului asupra dionisiacului. Sub raport stilistic se evidentiaza inversiunile (zice-l-as) si vocativele care sugereaza oralitatea textului. Pentru regele-ciuperca, intalnirea cu aprinsul inel al soarelui este distructiva (punctul culminant al naratiunii alegorice). Prin apelul la limbajul incantatoriu al descantecului si la simbolistica blestemului folcloric, poetul imagineaza metamorfoza lui Crypto in ciuperca otravitoare. Deznodamantul imposibilei iubiri nuntirea nebunului riga Crypto cu masalarita-mireasa (planta otravitoare) valorizeaza negativ motivul basmic, deoarece nu intruchipeaza incununarea izbanzii, ci a prabusirii acestuia. Consider ca viziunea lui Ion Barbu este plasticizata admirabil prin simbolul cunoasterii absolute, Soarele, si prin metafora sufletului-fantana (mitul grecesc al oglinzii ce reflecta lumina spiritului pur). Mai mult, Roata alba care zace-n sufletul-fantana inchipuie prin sugestiile formei perfecte si prin simbolismul cromatic constiinta umana, eul spiritual care isi sporeste forta sub lumina tutelara a Soarelui. In concluzie , opera de factura moderna Riga Crypto si lapona Enigel este o creatie autentica, cu resurse de interpretare multiple, vorbind despre conditia umana, despre modele ontologice si cognitive, despre caderea celui care nu isi cunoaste limitele, despre inaltarea fiintei insetate de cunoastere sau chiar despre poetul care incearca in zadar sa inchida absolutul Ideii si a trairii in lumea lui de cuvinte si de cantec.