Sunteți pe pagina 1din 3

Plumb

de George Bacovia

Poet simbolist din perioada interbelica, George Bacovia este in esenta o constiinta tragica, intrucat simte tot raul lumii modern si tot raul launtric. Semnificativa in acest sens este poezia Plumb, aparuta pentru intaia oara in revista Versuri in 1911, si ulterior inclusa in volumul Plumb(1916). Titulul, element paratextual ce identifica o creatie, este un motiv anticipativ, cu valoare simbolica, ce are rolul de a avertiza cititorul cu privire la tema operei: solitudinea in fata mortii. Lexemul plumb devine laitmotiv prin tehnica repetitiei, sugerata fiind lipsa de viata, precum si cea a stralucirii universului. Plumbul este un metal greu si rece, ilustrandu-se astfel apasarea sufleteasca ce macina subconstientul poetului, precum si izolarea acestuia, cufundarea intr-un mediu inconjurator ostil. De asemenea, sonoritatea surda a cuvantului (patru consoane i o singura vocala) accentueaza inchiderea definitiva a spatiului existential, fara solutii de iesire. Arta poetics exprims un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a poetului, despre menirea lui in univers i despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza. In concentrarea lui maxima, tipic bacoviana, se incifreaza o adanca imagine thanatica. Se proclama astfel suprematia plumbului, considerat de George Bacovia ca fiind cel de-al cincilea element primordial al universului, care le domina pe celelalte. Drama eroului este tripla: existentiala - determinata de oboseala de a fi, erotica, intrucat cuplul are angoasa sfarsitului, si poetica, deoarece harul creator este simtit ca o povara. Poezia este alctuit din dou catrene, corespunzatoare celor dou planuri ale existenei: unul exterior, figurat simbolic prin imaginile vizuale macabre oferite de poet, i unul interior, sugerat de sentimente maladive, ce-i provoac poetului disperare, nevroz, deprimare, dezolare. Primul vers are rolul de a introduce cititorul in atmosfera ostila a primului plan. Prin personificarea dormeau sicriele este sintetizata tema solitudinii obsedante precum si cea a mortii, caci prin intermediul simbolului si al

sugestiei se exprima afinitatile dintre sicriu si eul liric bolnavicios. Somnul adanc permite aparitia visului care nu mai reprezinta o modalitate de transgresare a limitelor temporale si spatiale, ci se converteste in cosmar, ilustrand astfel situarea pe un traseu regresiv, indreptat iremediabil spre moarte. Atmosfera celui de al doilea vers este apasatoare, ideea mortii fiind accentuata de constructia oximoronica flori de plumb, aceasta pierzandu si conotatiile esentiale in fata elementelor mortuare. Recuzita mortii este completata de acel vestmant funerar, reiterand moartea ca unica modalitate de abstragere din existenta monotona. Elementele specific bacoviene capata accente macabre prin armonizarea acestora cu ajutorul conjuctiei si. Cel de al treilea vers este marcat de imperfectul verbelor stamsi era care sugereaz absena tririlor interioare precum i aciunile nefinalizate ale eului liric, prelungirea agoniei mortii. Spatial exterior concretizat prin lexemul cavou este unul rece, ilustrand un cerc existential fatal. Imaginea conturata in cadrul acestui vers este accentuata de muzicalitatea interioara data de catre vant, singura forma de manifestare a naturii, intr-o maniera terorizanta. Prin sunetul strident si discordant sugerat de imaginea auditiva scartaiau coroanele, reprezentativa celui de-al patrulea vers, este impusa prezenta dizarmoniilor eului angoasat. Coroana, simbol al perfectiunii si al desavarsirii, isi pierde atributele in urma asocierii cu plumbul, creand senzatia de cerc fatal, de univers inert. Marcand debutul celui de-al doilea plan, versul sintetizeaza sentimente oferite de realitatea interioara a eului ce simte raul existential, precum si universal lipsit de comunicare. La nivelul acestul ver, este reluata imaginea visului convertit in cosmar ce genereaza destramarea cuplului. Cel de-al saselea vers sustine principiul estetic Muzica inainte de toate prin intermediul repetitiei flori de plumb conferind muzicalitate versurilor. Asa cum iubirea se prabuseste din ordinea umana in cea mineral devenind simbol al vietii, asa si floarea este simbol inversat, sugerand reificarea intregului univers. Punctele de suspensie sustin caracterul elegiac al

operei, ilustrandu-se in acest mod impasul comunicarii, caci cuvantul nu mai are puterea de a exprima lumea si fiinta. Ila nivelul urmatorului vers este accentuata ideea solitudinii obsedante si agasante. Lexemul mort desemneaza o imagine reiterata a amorului pierdut, ce se destrama sub presiunea temerilor si frustrarilor ce macina si constrang fiinta umana. Interiorizarea eului este ilustrata in sintagma stam singur. Epitetul metaforic aripile de plumb ce au rol estetic in cel de-al optulea vers, sugereaza inlocuirea zborului ascendent cu transcendenta, presat de metalul greu. Lexemul aripi, semn al sperantei, asociat ingerilor, puterii divine, capata in lirica bacoviana conotatii negative, intrucat subliniaza tristetea metafizica. Verbul atarnau sugereaza resemnarea eului intr un univers ostil, punand in lumina sperantele esuate ce au marcat soarta poetului. Senzatiile si trairile provocate de ambientul versurilor sunt sustinute si accentuate de toate nivelurile limbii. La nivel fonetic, are loc armonizarea vocalelorsi consoanelor, cele din urma detinand suprematia, subliniind tonul grav de cantec premergator mortii. Din punct de vedere lexical, se poate spune despre limbajul folosit ca nu duce lipsa de tensiune si concentare, multe dintre lexemele campului lexical al mortii fiind reluate. Poezia este alcatuita din fraze ample, constituite din propozitii principale cu rol informativ, profund afirmativ. Acestea sunt de asemenea incarcate de prezenta grupurilor nominale, creatoare de figuri de stil, ce au caracter estetic. Poezia se incadreaza in intervalul caracteristicilor oferite de rima imbratisata, intr-un ambient dat de ritmul iambic ce alterneaza cu cel amfibrahic. Prin urmare, poezia detine apartenenta la curentul literar in cauza, si anume simbolismul. Sugestia este utilizata drept cale poetica de exprimare a legaturilor ascunse dintre lucruri prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale si olfactive. Sentimentele si trairile eului liric sunt drastic transmise in cea mai dura forma a lor, curentul literar remarcandu-se in esenta prin aspiratia catra o noua expresie lirica, si anume ocolirea sentimentalismului si a patetismului romantic.