Sunteți pe pagina 1din 2

Circulatia arteriala Arterele sunt vase prin care este transporta sangele: pe de o parte la plamani, unde are loc

schimbul de gaze respiratorii, iar pe de alta parte in tot restul corpului, unde se produc schimburile materiale cu tesuturile. in raport cu aceasta functie, arterele prezinta cateva adaptari structurale si functionale de importanta esentiala. a. Structura arterelor Peretele arterelor este format din trei tunici: interna, medie si externa. Tunica interna este foarte subtire, fiind formata dintr-un singur strat de celule turtite, adica dintr-un endoteliu comparabil cu cel care captuseste cavitatile inimii (endocardul). Tunica mijlocie are dezvoltarea cea mai mare si este formata din fibre elastice si musculare, dispuse circular. In peretele arterelor de calibru mare, tunica medie este alcatuita din fibre elastice, pe cand la arterele mici (arteriole), ea este formata din fibre musculare netede. Arterele mijlocii dispun de ambele feluri de fibre. Ca urmare a acestor deosebiri structurale, arterele mari sunt extensibile si elastice, pe cand cele mici sunt contractile. Tunica externa este o teaca vasculara, formata din fibre elastice, longitudinale, si din fibre conjunctive, longitudinale si oblice. Printre acestea se mai gasesc: capilarele sangvine si fibre nervoase. Intre cele trei tunici se gasesc elemente de legatura, astfel incat intreg peretele formeaza un tot unitar. b. Rolul tesutului elastic Fiind elastice, marile artere (aorta, pulmonara, subclaviculara, carotidele) au proprietatea de a transforma undele sangvine discontinue, provocate de sistolele ritmice ventriculare intr-o curgere continua a sangelui in restul sistemului circulator. Acest lucru este posibil, deoarece in timpul sistolei ventriculare masa de sange impinsa in artere provoaca o distensie a peretelui acestora si astfel in fibrele elastice se cumuleaza o parte din energia cheltuita de inima. Fenomenul este comparabil cu ceea ce se intampla cand intindem un arc sau o banda de cauciuc. In timpul diastolei ventriculare, distensia peretelui arterial inceteaza si, nu numai atat, forta care servise la intinderea fibrelor sale elastice acum reduce peretele in situatia sa de dinainte de sistola. Ca urmare a acestui fapt, se apasa asupra masei de sange din vas, careia neputandu-se intoarce in ventricul, deoarece valvulele sigmoide se opun, nu-i ramane decat sa inainteze spre periferie. Asa stand lucrurile, sangele este impins in sistemul vascular nu numai in timpul sistolei, ci si al diastolei, deci in mod continuu. Rolul elasticitatii arterelor a fost demonstrat experimental de fiziologul Marey. In cazul cand elasticitatea peretelui arterelor este alterata, din cauza sclerozarii tesutului elastic (arterioscleroza), apar tulburarii circulatorii fata de care organismul reactioneaza prin cresterea efortului cardiac si deci prin marirea presiunii asupra sangelui din artere (hipertensiune arteriala). Cresterea presiunii arteriale este insotita de pericolul ca sub actiunea ei sa se rupa peretele vreunei artere si sa produca o hemoragie. Cele mai frecvente accidente hemoragice se produc in vasele creierului (hemoragii cerebrale) si ale inimii. c) Rolul tesutului muscular Datorita tesutului muscular si in raport cu proportia acestuia, peretele arterial este contractii, si astfel, in unele cazuri, lumenul vasului se poate ingusta, iar in altele se poate largi, producandu-se deci fenomene vasomotorii, adica vasoconstrictie si vasodilatatie. Rolul acestei vasoconstrictii este dublu: pe de o parte, acela de a contribui la propulsarea sangelui (inima periferica"), iar pe de alta parte, acela de a regla debitul de sange in diferitele teritorii ale organismului. d) Presiunea sau tensiunea arteriala

Sangele inainteaza prin vase si trece prin retelele capilare din tesuturi sub actiunea presiunii care se exercita asupra lui, ca urmare a sistolei ventriculare. Presiunea sub care se gaseste sangele in artere (presiunea arteriala) se datoreaza mai multor cauze. Principala cauza este puterea cu care se contracta muschiul ventricular, deci forta cu care este lansat sangele in sistemul arterial. in cazul cand miocardul este bolnav (miocardita), forta sa de contractie se micsoreaza, presiunea arteriala scade si se produc diferite tulburari de circulatie. Nivelul presiunii arteriale este profund influentat si de rezistenta pe care o intampina sangele in cursul inaintarii sale prin vase, fiind direct proportional cu aceasta. Necesitatea de a invinge rezistenta provocata de frecarea sangelui in peretii vaselor de mici calibru (arteriole, capilare) reclama un efort considerabil din partea inimii. De aceea, cand se produc fenomene de vasoconstrictie, presiunea creste (hipertensiune) si - invers - cand are loc vasodilatatia, ea aduce dupa sine si o scadere a presiunii arteriale (hipotensiune). Presiunea mai depinde si de volumul de sange impins de fiecare sistola (volum sistolic). Persoanele care consuma multe lichide au un volum de sange anormal crescut, din care cauza inima este obligata sa efectueze un efort mare, provocand, in acelasi timp, si o crestere a tensiunii. Micsorarea elasticitatii peretelui arterial obliga inima la un efort mai mare si prin aceasta se realizeaza o crestere a presiunii. Persoanele in varsta au de obicei o presiune arteriala mai ridicata decat cele tinere. La aceasta contribuie in cea mai mare masura treptata sclerozare a vaselor. Masurarea presiunii arteriale Dupa cum se poate deduce din cele aratate mai sus, controlul presiunii arteriale prezinta foarte mare interes pentru cunoasterea circulatie sangelui. La om, controlul presiunii arteriale se face cu ajutorul unui aparat numit tensiometru. Cele mai frecvente devieri patologice sunt in sensul unei cresteri a presiunii arteriale, deci al tensiunii la care sunt supusi peretii acestor vase, de unde si denumirea de hipertensiune. e) Pulsul arterial Cand se preseaza moderat o artera pe un suport muscular sau osos rezistent, atunci se pot percepe niste zvacnituri - pulsatii - regulate ale acesteia, numite puls arterial. Pulsul este o unda vibratoare care ia nastere in momentul cand masa de sange lansata de ventricul se propaga apoi prin coloana de sange din toate arterele si prin peretii acestora. Corespunzand puterii si frecventei contractiilor ventriculare, cercetarea pulsului prezinta interes pentru medic in privinta orientarii lui imediate asupra modului cum functioneaza inima. Frecventa sistolelor cardiace este - in mod normal si in repaus - de aproximativ 60-70/min, fapt care se poate verifica usor prin luarea" pulsului radial. O frecventa mai mare se numeste tahicardie, iar una mai mica - bradicardie. Aceste devieri - cand sunt de durata - pot constitui indicii sau simptome ale unor tulburari patologice.