Balada unei stele mici (George Toprceanu ) ii minte tu, iubita mea, O noapte de argint n care Mi-ai artat

pe cer o stea Din Carul mare? Cu faa-n sus spre Dumnezeu, Lsndu-i capul s se culce Pe braul meu, Te legnam, povar dulce. Deasupra noastr, un castan Cu frunze pudic rsfirate Pentru-a servi de paravan Iubirilor nevinovate, Tinznd o ramur-n zadar Ca s ne apere de stele, Fusese martor ocular La toate cele. i nu mi-ai spus atunci nimic, Dar cnd mi-am cobort privirea, Un deget mic Mi-a artat Nemrginirea. Un strop de-argint a lunecat, i, cu paloarea-i sideral, Pe cerul negru a-nsemnat Un fir subire de beteal... ii minte ce fior strin Trecu atunci, din constelaii, Prin bluza ta de crepe-de-Chine Cu aplicaii? Ce veti din cerul deprtat A nins pe fruntea ta zenitul? Ce gnduri tainice-ai schimbat Cu Infinitul?... Sclipind departe, prin frunzi, O stea smerit i albastr Sta singuratic, piezi Deasupra noastr. i ca un spin,

Cu raza-i rece i subire, Mi-a strecurat un gnd strin n visul meu de fericire. Zicea: - Sub cerul vast i mut V-a aruncat aceeai soart Pe-un strop de lut Ce-n nvrtirea lui v poart. Srman atom sentimental! Nu tii tu oare C viaa voastr-i colosal De trectoare? Zicea: - M mir c te-ai gndit S-mi cni o od. De cnd poeii s-au prostit, Amorul nu mai e la mod. Oricum, voi suntei prea mruni i eu, prea mare... N-ar fi mai bine s renuni i s v ducei la culcare?"