Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj — d.

16 martie 1957, Paris) a

fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii
plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al
Academiei Române. Francezii îi pronunţă numele Brancusi.

Anii de început

Constantin este al cincilea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi. Prima clasă primară o
face la Peştişani apoi continuă şcoala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări
de acasă şi ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi.

După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la Bucureşti
unde absolvă Şcoala de Belle-Arte în 1902. În timpul studenţiei, chiar în primul an, în
1898, lucrarea sa "Bustul lui Vitellius" obţine "menţiune onorabilă", Cap al lui Laocoon din
1900 obţine medalia de bronz, iar Studiu din 1901, câştigă medalia de argint. Timp de doi
ani, între 1900 şi 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota realizează Ecorşeu, un
studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de
bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorşeul să fie folosit în şcolile
româneşti de medicină, după ce se vor face câteva copii iar Marcel Duchamp va include
fotografia Ecorşeului în expoziţia pe care o va organiza la sfârşitul anului 1933 la
Galeria Brummer din New York City.

În 1903 primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol
Davila care va fi instalată la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul
monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti. Pleacă în 1904 la studii la München, dar
după şase luni o porneşte pe jos prin Bavaria, Elveţia până la Langres (Franţa), de unde ia
trenul pânâ la Paris. În 1905 reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa École
Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până
în 1906 când, atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. Refuză să lucreze ca
practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre, "Rien ne
pousse à l’ombre des grands arbres" (La umbra marilor copaci nu creşte nimic).

Opera

Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne
din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua
sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblul
Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră
în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Guillaume Apollinaire,
Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Va începe lucrul la Rugăciunea, o
comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la
Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România şi participă la "Expoziţia oficială de
pictură, sculptură şi arhitectură". Juriul Expoziţiei, prezidat de Spiru Haret acordă
premiul II ex aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu, Theodorescu-Sion.
Colecţionarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al
pictorului Nicolae Dărăscu este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice.

Până în 1914 participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti,

inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany.

În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo
Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzaţie. Colecţionarul
american John Quinn îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială
prielnică creaţiei artistice. În acelaşi an ministrul de interne al României respinge
proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuşi va păstra
lucrarea în atelier şi o va intitula Fântîna lui Narcis. În 1915 începe să execute primele
lucrări în lemn: 2 Cariatide, Fiul risipitor etc. La Paris, în 1919 apare volumul „La
Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi. Un an mai târziu
participă la expoziţia grupării „La Section d'Or” în Franţa, la expoziţia grupării „Arta
română” la invitaţia lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada” unde semnează
manifestul intitulat Contre Cubism, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New
York apare în 1921 primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui
Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze
ulterior un celebru portret al acestuia.

Participă la o mişcare de protest contra lui Andre Breton şi în apărarea lui Tristan
Tzara. La 30 noiembrie 1924 expune la Prima expoziţie internaţională a grupării
"Contimporanul" din Bucureşti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, New York se
deschide cea de-a doua expoziţie personală a sa.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi se desfăşoară în toată amploarea ei.
Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum şi sculpturile
în lemn datează din această perioadă. În acelaşi timp, Brâncuşi participă la cele mai
importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa,
Elveţia, Olanda, Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu
un cadru şi o atmosferă românească. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre
Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament
moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în
atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta
lucările lui Brâncuşi după moartea sculptorului.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul din

reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul
de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din
Europa. Abia în 1964 Brâncuşi a fost "redescoperit" în România ca un geniu naţional şi, în
consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoştinţei) fără
sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese
lăsat în paragină un un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Despre opera lui Brâncuşi

Anii 1897 - 1906

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuşi au constat mai ales din reprezentări
clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 şi 1907 este caracterizată de o
acumulare sensibilă cunoştinţe şi îndemânare, dar şi de căutarea a diferite soluţii de
modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară şi mai
puternică. Ca o consecinţă imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o
evoluţie rapidă, astfel încât, începând încă din 1907 reprezentările antropomorfe încep
să cedeze locul sculpturilor care vor prefigura rapid Brâncuşi de mai târziu, acela care
va urma să intre în conştiinţa universală.

Din această datează operele:

• 1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chiţu

• 1898 - Bucureşti - Bustul Vitellius
• 1900 - Bucureşti - Capul lui Laocoon
• 1902 - Bucureşti - Ecorseul
• 1902, probabil ianuarie - Bucureşti - statuetă simbolizând muzica corală
românească
• 1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
• 1903 - Bucureşti - bustul generalului doctor Carol Davila
• 1905 - Paris - Orgoliu
• 1906 - Paris - Copil - gips
• 1906 - Paris - Supliciu - piatră
• 1906 - Paris - Cap de copil - bronz
• 1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
• 1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu
• 1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu

Despre Brâncuşi

Din 1963 până azi au apărut în toate părţile lumii peste 50 de cărţi şi monografii şi mii
de studii şi articole despre Constantin Brâncuşi, stabilind în mod definitiv locul lui ca
artist genial şi chiar ca "unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor" (Jean
Cassou). În 1937, cunoscutul sculptor Henry Moore scria: "Brâncuşi a fost acela care a
dat epocii noastre conştiinţa formei pure". Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu
precizie influenţa pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.
Locul lui Brâncuşi în sculptură

Constantin Brâncuşi a eliberat sculptura de preponderenţa imitaţiei mecanice a naturii, a

refuzat reprezentarea figurativă a realităţii, a preconizat exprimarea esenţei lucrurilor,
a vitalităţii formei, a creat unitatea dintre sensibil şi spiritual. În opera sa, Brâncuşi a
oglindit felul de a gândi lumea a ţăranului român. Prin obârşia sa ţărănească, şi-a aflat
rădăcinile adânci ale operei sale în tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare
româneşti. Brâncuşi a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.

Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul
din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa
formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare
româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea,
greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile
caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern
de formă în sculptură, pictură şi desen.