Spania

Generalitati
Regatul Spaniei (spaniol Reino de Espaa) sau Spania (spaniol Espaa) este o ar situat n sud-vestul Europei, membr a Uniunii Europene. n nord-est se nvecineaz cu Frana i Andora de-a lungul Munilor Pirinei. Face parte din Peninsula Iberic mpreun cu Portugalia iGibraltar, avnd de asemenea dou arhipelaguri, situate unul n Marea Mediteran (Insulele Baleare) i cellalt n Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparin dou mici teritorii din nordul Africii (care includ oraele Ceuta i Melilla), precum i enclava Llivia din Pirinei. Dup sfritul regimului Franco n 1975, Spania a devenit o monarhie i o monarhie constituional n 1978 cnd o nou constituie a fost adoptat .

Prezentarea evoluiei ordinii constituionale din Spania

Pentru generaiile tinere, Spania apare ca un stat care este un model de stabilitate politic, cu o evoluie continu economic, n plin progres. Dar nu a fost totdeauna aa. Dimpotriv, dezastruosul Rzboi Civil din anii 1936-1939, a dus la o period de 125 de ani de tulburri, insurecii, lovituri de stat, avnd ca rezultate alternante ntre monarhii constituionale i monarhii absolute i ntre regimuri mai mult sau mai puin liberale. Relativa stabilitate a Regatului Spaniol din secolul al XVIII-lea a fost zdruncinata la 5 mai 1808 de Napoleon I, care a detronat pe regele spaniol Fernando VII i a pus pe tron n locul lui pe fratele su, Joseph Bonaparte. Dou evenimente aparent contradictorii au urmat acestei intervenii: Izbucnirea unei insurecii naionale, si Adoptarea la 19 martie 1812 a Constituiei de la Cdiz (monarhie ereditara, divizarea puterii legislative ntre rege si cortesuri), ceea ce avea s trezeasc interesul spaniolilor pentru probleme constituionale. Apoi domnia reginei Isabela I a provocat numeroase lovituri de Stat si insurecii populare. Maria Cristina, regenta, promulg la 10 aprilie 1834 o noua constituie, sub denumirea de Statutul Regal, prin care se instituie parlamentul bicameral; la 12 august 1836 restaureaz Constituia din 1812 pentru ca in data de 16 iunie 1837 s promulge o alt constituie, care constituie un compromis intre cea din 1812 si Statutul Regal din 1834. Din 1840 au loc din nou o serie de lovituri de Stat, n 1843 venind la conducere generalul Ramon Maria Nervaez, care printr-o nou Constituie restabilete Statutul Regal din 1834. La 30 iunie 1876 se adopt o nou constituie, prin care Spania este proclamat monarhie ereditar constituional. Dup adoptarea ultimei noi constituii, care avea s dureze 47 de ani, se prea c Spania si-a gasit n sfarit stabilitatea. ns la 13 septembrie 1923 vine la putere alt general i restabilete Constituia din 1876. La 31 martie 1947, eful Statului Spaniol, generalisimul Franco, promulg Legea cu privire la succesiune, prin care Spania este proclamat monarhie. Franco moare la 20 noiembrie 1975 i este proclamat rege Juan Carlos I. Acesta propune Cortesurilor elaborarea unei constituii democrate, care, dupa adoptarea ei, este supus unui referendum n 1978, obinnd 87.8% din voturi n favoarea sa. Dei regimul totalitar durase 39 de ani, Constituia Spaniol nu a aprut ntr-un vid constituional absolut, ci a fost precedat de acte legislative cu caracter liberal.

Structura Constitutiei
Constituia spaniol are 169 de articole cu caracter juridic material; mai are ca anexe, numerotate separat, Dispoziii adiionale (Paragrafe I - IV), Dispoziii tranzitorii (Paragrafele I - X), o Dispoziie derogatorie i o alt Dispoziie final. Forma de guvernmnt adoptat de Constituia Spaniol este monarhia constituional ereditar. Regele este capul Statului, simbolul unitaii i permanenei statale. El nu poate avea alte tribute afar de cele conferite n mod expres prin Constituie (art. 56). Constituia Spaniol, dei nu enun n mod expres principiul separaiei puterilor n Stat, l introduce implicit prin reglementarea distinct a puterilor i prin meninerea denumirilor clasice puterea legislativ (art. 66, alin. II) si puterea judectoreasc (Titlul VI), chiar dac se folosete i termenul de funcie executiv i autoritate reglementar pentru guvern. Titlul VIII, "Despre organizarea teritorial a Spaniei", merit mai mult atenie, deoarece acesta se bazeaz pe o larg autonomie teritorial. n mod deosebit, sunt tratate Comunitile Autonome (Capitolul III), deoarece n Spania exist mai multe entiti naionale, ntre care cele mai importante sunt Catalonia i ara Bascilor. Acestea dispun de largi prerogative legislative i executive, amplu reglementate n art. 147-148, dar sunt i domenii n care Statul i rezerv competena(art. 149).

Partide politice in Spania

Spania are un sistem multi-partid, alcatuit atat din guvernul national, cat si cel regional. La nivel national exista doua partide politice dominante: PSOE (Partido Socialisto Obrero Espanol Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol), de stanga, si PP (Partido Popular Partidul Popular), de dreapta, lucru ce face extrem de dificila obtinerea unei majoritati electorale de catre celelalte coalitii sau formari. Pe de alta parte, partidele regionale pot fi puternice in comunitatile autonome cum ar fi Catalunia si Tara Bascilor, si de asemenea sunt esentiale pentru coalitiile guvernamentale nationale. Ideologia PSOE se bazeaza pe social-democratie, social-liberalism, centrism, patriotism, progresivism, in timp ce ideologia PP se bazeaza pe conservatorism, crestindemocratie, liberalism economic, patriotism. Alte partide important de amintit sunt Stanga Unita, creat la initiativa catalunilor verzi, si partidul Uniune, Progres si Democratie, partid de centru.

Cultura politica spaniola

Nivelul de implicare al cetatenilor in viata politica este in declin in toate tarile Europei. Insa se pare ca Spania este totusi un caz fericit. In mod cert, nivelul unora dintre formele de implicare au cunoscut un decline minim, sau au ramas aceleasi odata cu

trecerea timpului, cum este spre exemplu cazul inscrierii in partide politice. Angajamentul in asociatii insa este in crestere, chiar daca tinerii prefera organizatiile orientate spre socializare. In Spania nu exista expresia de generatie civica, toti cetatenii se implica activ si in aceeasi masura, insa in moduri diferite. Tinerii au tendinta sa prefere protestele politice si anumite asociatii, in timp ce populatia mai in varsta tinde spre participarea de tip electoral sau partizana, fanatica. In alte cuvinte, influentele democratice nu au produs o neangajare a cetatenilor in viata politica, dar nici nu a creat cetateni mai activi.