Spiritul european de astzi difer radical de ceea ce a nsemnat acesta n secolele trecute.

Dac de-a lungul timpului europenismul a fost mai mult o opiune cultural i intelectual, un ideal al unor gnditori, poei i chiar politicieni de unificare politic a Continentului sub semnul pcii i al colaborrii ntr-un viitor neprecizat, astzi reprezint intenia de a promova o aciune politic actual ce vizeaz nfptuirea unitii pe termen scurt, chiar de ctre generaia actual. Mutaiile geopolitice survenite pe continentul european n ultimele dou decenii probeaz pe deplin aceste afirmaii. Prbuirea sistemului politic comunist a creat premisele extinderii Uniunii Europene ctre rile central i est-europene, proces care alturi de unificarea monetar s-au dovedit cele mai dure provocri din istoria procesului de integrare european cu implicaii majore asupra viitorului Continentului. La baza strategiei de extindere a stat redefinirea criteriilor de aderare, acestea fiind cuprinse n patru categorii fundamentale: criteriul politic, ce vizez obinerea stabilitii instituiilor, garantnd democraia, respectarea legii, a drepturilor omului i protecia minoritilor; criteriul economic, ce urmrete crearea unei economii de pia funcionale, precum i o putere crescut pentru a face fa presiunii sistemului competiional i forei pieelor din cadrul UE; posibilitatea de asumare a obligaiilor impuse de calitatea de membru (adoptarea acquis-ului comunitar)1; existena capacitii administrative i judiciare pentru aplicarea acquis-ului. Acestea au fost definite la Consiliul de la Copenhaga (1993) care deschidea oficial drumul spre Uniunea European rilor din Europa Central i de Est prin decizia c orice ar asociat a Europei Centrale i de Est, dac dorete, poate deveni membr a Uniunii Europene. Aderarea va avea loc pe msur ce statele vor ndeplini condiiile economice i politice cerute. Preambulul extinderii ctre est a Uniunii Europene a fost fcut ns la 1 ianuarie 1995 cnd trei dintre statele aa-numitei zone gri a Continentului, ce desemna zona tampon dintre fostele blocuri politico-militare au aderat la structurile de cooperare european. Este vorba de Austria, Suedia i Finlanda. Sfritul antagonismului EstVest a fcut s devin fr rost neutralitatea lor, statut care le mpiedica s se alture integrrii europene. In plus, cele trei state ndeplineau att criteriul politic, fiind democraii vechi i stabile, ct i pe cel economic fiind ri dezvoltate din punct de vedere economico-social i deci nu reprezentau o povar pentru bugetul UE. In alte
1

dou ri (Elveia, 1992 i Norvegia, 1994), populaia s-a opus prin referendum aderrii la Uniunea European. Lansarea oficial a procesului de extindere ctre centrul i estul continentului sa fcut la Helsinki n decembrie 1997 i viza 13 ri: 7 din fostul Bloc Comunist (Bulgaria, Republica Ceh, Polonia, Romnia, Slovacia, Slovenia i Ungaria), trei care au fcut parte integrant din URSS (Statele baltice Estonia, Letonia i Lituania) i alte trei din bazinul mediteraneean (Cipru, Malta i Turcia). Aceast ultim categorie de state, dei nu s-au aflat sub influena ideologic a URSS, prin prisma performanelor economice se situeaz sub media UE, fiind n plus afectate i de o serie de tensiuni politice (divizarea Ciprului, tendinele separatiste ale kurzilor n Turcia etc). Att din punct de vedere al numrului de state impicate, ct i sub aspectul riscurilor pe care le ridic din punct de vedere economic, social i politic, actuala extindere este fr precedent implicnd costuri ridicate, dar i riscuri generate de capacitatea de absorbie a acestora de ctre vechile membre (Tabelul 1). Tabelul 1 - Uniunea European la 1 ianuarie 2007 ara Anul integrrii Austria 1995 Belgia 1958 Danemarca 1973 Finlanda 1995 Frana 1958 Germania 1958/1990 Grecia 1981 Irlanda 1973 Italia 1958 Luxemburg 1958 Olanda 1958 Portugalia 1986 Reg. Unit 1973 Spania 1986 Suedia 1995 UE/15 Bulgaria 2007 Cehia 2004 Cipru 2004 Estonia 2004 Letonia 2004 Lituania 2004 Malta 2004 Populaia (mil. loc) 8,1 10,4 5,4 5,2 59,6 82,4 11,0 4,0 57,3 0,4 16,2 10,5 59,3 41,6 8,9 380,3 7,7 10,2 0,7 1,4 2,3 3,5 0,4 Suprafaa (kmp) 83 858 30 510 43 094 337 030 547 030 357 021 131 940 70 280 301 320 2 586 41 526 92 931 244 820 504 782 449 964 3 283 692 111 001 78 866 9 250 45 226 64 589 65 200 316 2 PIB 2006 (mld USD) 306,83 364,98 252,46 190,92 2113,42 2799,75 219,58 200, 10 1718,90 33,57 622,77 229,88 2196,83 1124,46 354,02 12672,41 25,80 121,79 16,90 12,73 15,72 24,89 5,43 PIB/loc (USD/loc) 37 688 35 068 46 691 36 522 33 855 33 785 20 006 48 753 29 635 73 147 38 180 22 677 36 429 27 175 39 101 33 234 3 328 11 929 20 866 9 424 6 793 7 268 13 742 PIB/loc (UE 15 = 100) 113,4 105,5 140,5 109,9 101,9 101,6 60,2 146,7 89,2 220,1 114,5 68,2 109,6 81,8 117,6 100 10,0 35,9 62,7 28,3 20,4 21,9 41,3

Polonia Romnia Slovacia Slovenia Ungaria UE/27

2004 2007 2004 2004 2004 -

38,2 22,1 5,4 2,0 10,1 484,3

312 685 238 391 48 845 20 253 93 030 4 322 989

285,71 79,91 46,23 36,94 107,93 13452,39

7 487 3 603 8 549 18 527 11 059 27 776

22,5 10,8 25,7 55,7 33,3 74,5

Prin decizia de extindere luat la Helsinki, Europa a inaugurat un nou model de dezvoltare bazat nu pe potenialul unei ri, ci pe cel al unei ntregi regiuni geografice. Centrul de greutate al procesului de extindere s-a deplasat din sfera economic n cea geopolitic. Integrarea fostelor ri socialiste a nsemnat pentru acestea alternativa la vechiul sistem, consfinind ieirea definitiv a acestora din sfera de influen a Rusiei. Toate acestea se justific prin prisma raporturilor geopolitice pe care le are Uniunea European cu celelalte centre de putere ale lumii contemporane n cadrul procesului de globalizare a economiei. Poziia geografic i geopolitic constituie acum principalele atuuri ale rilor invitate la negocierile de aderare. Astfel, Lituania, Letonia i Estonia izoleaz Rusia, ngreunndu-i accesul la Marea Baltic. Rusia rmne doar cu enclava Kaliningrad (ntre Lituania i Polonia), fiind nevoit s se reorienteze spre zona Sankt Petersburg i mai ales spre calea maritim de nord prin Murmansk, mult mai costisitoare, unde ghearii ngreuneaz navigaia o mare parte a anului. Sub Petru cel Mare, cnd avea capitala la Sankt Petersburg (Petrograd), Rusia a fost o ar prosper, mult legat de Occident, liberal i deschis schimburilor comerciale. Pierderea statelor baltice izoleaz Sankt Petersburgul i condamn Rusia la izolare i regres economic. Aderarea Romniei, Bulgariei i Turciei are drept consecin tot izolarea Rusiei, prin limitarea accesului acesteia la Marea Neagr (Ucraina face parte din GUAM, organizaie constituit tocmai pentru a limita hegemonia Rusiei n cadrul CSI). In aceste condiii, ea nu va mai putea s joace un rol important n aceast zon. Iat de ce politicienii rui nu agreeaz Occidentul, opunndu-se extinderii spre est a structurilor de cooperare european i euro-atlantic i orientndu-i sistemul de aliane spre Asia, ndeosebi spre Iran, India i China. Pe de alt parte, vocaia de stat pivotal a Turciei rezult pe de o parte din poziia sa geostrategic, de punte ntre Europa balcanic i Orientul Apropiat, controlnd cile de acces maritim dintre bazinul pontic i cel mediteraneean, ct mai ales din poziia sa geocultural, de articulaie ntre lumea islamic i cea occidental. Aceast din urm poziie confer Turciei trsturi distincte, att n cadrul statelor musulmane, vocaia sa euro-atlantic fiind intens criticat de opoziia ultrareligioas, 3

ct i n rndul celor euro-atlantice, Turcia constituind unul dintre pilonii de baz ai flancului sudic al NATO i cel mai mare stat candidat la aderarea la Uniunea European. Dac aderarea Turciei la NATO n 1952 a fost dictat de logica Rzboiului Rece, fiind o consecin direct a presiunii sovieto-staliniste n sudul Caucazului 2, cu totul altfel stau datele problemei n cazul accederii sale n Uniunea European. Cu cei 774.820 km2 i 69 milioane locuitori, Turcia ar fi cel mai ntins stat al Uniunii i al doilea ca mrime demografic, dup Germania3. Nu acelai lucru se poate spune ns despre indicatorii economico-sociali, care o plaseaz n partea inferioar a ierarhiei UE. Extinderile din 2004 i 2007 au sczut considerabil potenialul economico-social i nivelul calitii vieii pe ansamblul Uniunii. n acest context, aderarea Turciei, ar a crei populaie se circumscrie unor cliee culturale fundamental diferite de standardele democraiei europene i a crei populaie ar reprezenta peste dou decenii aproape 20% din totalul Uniunii, ar putea fi perceput ca fiind contrar spiritului european, fapt subliniat de ctre unele personaliti ale scenei politice europene nc de la acordarea Turciei a statutului de candidat oficial la UE (1999) De cealalt parte, laicizarea turc, recunoscut oficial prin Constituia din 1937, se deosebete fundamental de cea francez, considerat un fel de etalon pentru modelul european. Dac n cazul Franei, aceasta a fost promulgat n cadrul unui regim democratic i pluralist, fiind opera unei pleiade de personaliti i s-a impus de-a lungul unui secol de lupte antireligioase, n Turcia a aprut n contextul regimului autoritar al lui Atatrk, fiind creaia unui singur om i concretizat n doar civa ani de reforme sociale i instituionale. De aici rezult nu numai fragilitatea laicitii turce, ct i tendinele spre instrumentalizare etnic a religiei pentru crearea unei identiti colective turco-islamice. ns factorii geodemografici i culturali sau cei legai de poziia geografic a Turciei (al crui teritoriu european nu reprezint dect 5% din total) 4 nu sunt singurii factori care ar putea frna aderarea Turciei la UE. Problema respectrii drepturilor omului, a libertilor democratice, tensiunile legate de tendinele separatiste ale minoritii kurde ca i contenciosul cu Grecia legat de platoul Mrii Egee i de apartenena unor insule, reprezint, n prezent, principalele obstacole n calea acestui proces. n acest sens, fostul premier turc, Mesut Yilmaz afirma, la 15 decembrie 1999, la doar cteva zile dup recunoaterea statutului rii sale de candidat oficial la UE, c
2 3 4

drumul Turciei spre Uniunea European trece pe la Diyarbakir i c aceast ar nu poate deveni un stat important al secolului XXI i nu poate adera la Uniunea European fr reglementarea problemei kurde. Pe de alt parte, Washingtonul, unul dintre marii aliai ai Turciei, dup ce a contribuit decisiv la arestarea liderului PKK n Kenya i la predarea acestuia autoritilor turce, cere acum imperativ guvernului turc s reglementeze n spirit european problema kurd, prin recunoaterea drepturilor lingvistice i culturale de baz ale acestei minoriti. La rndul su, Uniunea European, prin vocea ministrului de externe finlandez care deinea la acea vreme i preedinia Consiliului, a invitat solemn Ankara s garanteze drepturile minoritii kurde (Nezan, 2001, pp. 93-100). Dar, dincolo de factorul politic, la baza acestei intense preocupri comune a Washingtonului i Bruxelles-ului fa de problematica kurd, stau raiunile de ordin geostrategic i geoeconomic. Un Kurdistan secesionist i o Turcie destabilizat ar putea compromite serios proiectul viitoarei conducte Baku-Ceyhan, susinut de americani pentru transportul unei pri a petrolului din Marea Caspic prin Turcia ctre Marea Mediteran, avnd n acelai timp i scopul de a scoate noile state caucaziene de pe orbita de influen a Rusiei i de a consolida, graie drepturilor de tranzit, economia Georgiei i pe cea a Turciei, aliai tradiionali ai Washingtonului. Pe de alt parte, n timpul Rzboiului din Golf din 1991 i ulterior n operaiunile din Afganistan i Irak, americanii au folosit Turcia drept releu militar, fapt ce a contribuit la o redimensionare a raporturilor geostrategice la nivelul spaiului islamic, prin exacerbarea urii arabilor fa de turci. Atentatele teroriste de la Istanbul i din staiunea turistic Marmaris par s confirme acest fapt. Cum va reui Turcia s-i armonizeze n acest context vocaia european cu cea panislamic, reprezint una dintre principalele provocri geopolitice ale guvernului de la Ankara pentru urmtoarele decenii. O a doua component a geopoliticii turce vizeaz spaiul ponto-mediteraneean. Problema delimitrii spaiului aerian i a celui maritim din Marea Egee, contenciosul n problema Ciprului, dar mai ales opoziia ferm a Greciei privind integrarea Turciei n UE i sprijinul pe care Atena l acord secesionismului kurd reprezint nu numai simple nenelegeri bilaterale, ci chiar vrful de lance al confruntrii dintre panortodoxism i panislamism n bazinul mediteraneean. Panislamismul turc se sprijin pe o geopolitic local opus axei ortodoxe greco-ruse, prin orientarea ctre Caucaz (Azerbaidjan, republicile islamice din Ciscaucazia sau importantele comuniti musulmane din Georgia mai ales din Abhazia i Adjaria) i Balcani (Bosnia, Albania 5

sau fosta Macedonie iugoslav, datorit opoziiei acesteia fa de Grecia). Totodat, n lupta mpotriva frontului ortodox, Ankara mizeaz i pe o alian cu Ucraina, profitnd de orientrile naionaliste i antiruseti ale conducerii de la Kiev, cu scopul blocrii controlului rusesc asupra axei de transport a hidrocarburilor prin nordul Mrii Negre. Un al doilea front al expansiunii panturcismului n dauna intereselor geostrategice ruseti vizeaz spaiul Asiei Centrale ex-sovietice, n care Uzbekistanul, graie poziiei demografice i geoeconomice tinde s preia rolul de lider regional. n sfrit, vocaia panislamic a Ankarei nu poate fi conceput fr o apropiere de lumea arab i iranian. Misiune deosebit de sensibil att prin prisma sistemului de aliane cu S.U.A. i Occidentul, ct i datorit clivajelor geostrategice regionale, n care problema resurselor de ap din bazinul Eufratului care opune Turcia - Siriei i Irakului, ocup o poziie de prim ordin. La aceasta se adaug aliana tot mai puternic dintre Israel i Turcia, att pe plan economic, ct i militar, resimit de rile arabe din Orientul Apropiat ca o mare ameninare. Au mai fost chemate la negocieri i au aderat n 2004, Malta i Cipru. Decizia n ceea ce le privete este justificabil tot din punct de vedere geopolitic. Astfel, n teoria zonei pivot, Mackinder spunea c Anglia va fi n Mid Ocean o Malt la alt scar. Din aceast afirmaie se poate deduce ct de important este, pentru cineva care ncearc s domine Marea Mediteran, s aib n sfera lui de influen un stat cum este Malta. Datorit poziiei sale geografice, ntre Sicilia i rmurile Africii, Malta poate conferi nu doar avantajul de a domina marea, ci i pe acela de a avea o mare influen n nordul continentului african. Importana Maltei pentru Uniunea European nu este aadar economic, demografic sau teritorial, ci geostrategic, Malta funcionnd ca un stat pivotal al intereselor Europei Unite (i ndeosebi ale Marii Britanii) n bazinul mediteraneean i n Africa de Nord. Cipru este i ea o ar cu o poziie geostrategic de mare importan pentru Uniunea European, care i asigur o funcie pivotal ntre Europa, Asia Mic i Africa de Nord. In plus, aderarea Ciprului la UE, n condiiile n care Grecia este membr iar Turcia a nceput negocierile pentru aderare poate i ar trebui s conduc la rezolvarea n caddrul UE a problemei legat de divizarea insulei. Pe de alt parte, acceptarea candidaturii Croaiei i a Republicii Macedonia (FYROM) echivaleaz cu voina politic a Europei unite de a transforma regiunea Balcanilor ntr-un pol de stabilitate (Tabelul 2). In acest sens, depunerea candidaturii Serbiei, de mare importan, pare a fi o problem de timp.

Tabelul 2 Etapele de extindere ale Uniunii Europene Etapa I II III IV V VI Anul 1958 1973 1981 1986 1995 2004 Statele care au aderat Belgia, Frana, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda Danemarca, Irlanda, Regatul Unit Grecia Spania, Portugalia Austria, Finlanda, Suedia Rep. Ceh, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, VII 2007 State candidate Slovenia, Ungaria Bulgaria, Romnia Croaia, Rep. Macedonia, Turcia 27 Nr. total de membri 6 9 10 12 15 25

In concluzie, se poate afirma c decizia de extindere spre est a Uniunii Europene este categoric una politic. Prin nglobarea noilor state, aceasta va putea s controleze Marea Neagr cu strmtorile Bosfor i Dardanele, precum i Marea Baltic; prin urmare va deine principalele rute comerciale din zon, extinzndu-i astfel zona de influen att n plan comercial ct i economic, prin extinderea pieii de desfacere i de aprovizionare cu materii prime, ct mai ales n plan politic prin reducerea decalajelor economice dintre rile membre, condiie esenial pentru ctigarea supremaiei de putere mondial n secolul XXI. Ratificarea noului tratat al UE constituie n acest sens pasul politic decisiv menit s rezolve criza instituional generat de respingerea prin referendum n unele state, a Constituiei europene i s asigure coeren aciunilor UE.

Extinderea NATO si a Uniunii Europene spre Est creaza premise favorabile pentru dezvoltarea relatiilor de colaborare a Moldovei cu NATO. Aceasta declaratie a fost facuta de Valeriu Plesca, ministrul Apararii, la Reuniunea ministrilor Apararii din cadrul Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic, care s-a desfasurat la Bruxelles, informeaza MOLDPRES cu referire la Sectia relatii publice a Ministerului Apararii. Potrivit declaratiei ministrului, la extinderea cooperarii va contribui si consensul national privind integrarea europeana, realizat in urma rezultatelor ultimelor alegeri parlamentare din Moldova. "Relatiile bilaterale pot fi dezvoltate prin aplicarea mecanismelor deja existente, precum Procesul de planificare si revizuire a parteneriatului /PARP/, Planului de Actiuni al Parteneriatului in domeniul constructiei institutiilor democratice /PAB-DIB/", a afirmat ministrul. Totodata, Valeriu Plesca a remarcat si Planul Individual de Actiuni de Parteneriat /IPAP/, intentia privind adoptarea caruia a fost confirmata de catre Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, in timpul intrevederii sale de la Bruxelles cu

Secretarul General al NATO. in opinia ministrului, acest plan trebuie realizat concomitent cu implementarea obiectivelor Planului de Actiuni Republica Moldova - Uniunea Europeana, aceste documente fiind complimentare. "Prin realizarea planului nominalizat vor fi solutionate un sir de probleme ce tin de separatism, criminalitatea organizata, traficul de fiinte umane, contrabanda ce reprezinta o amenintare nu doar pentru Moldova, dar si pentru intreaga regiune", a reiterat Valeriu Plesca. in timpul vizitei la Bruxelles, ministrul Plesca a avut o intrevedere cu Secretarul de Stat pentru Aparare al Rominiei, Mircea Plingu. in opinia interlocutorilor, cooperarea institutilor militare este benefica pentru armatele ambelor tari, la moment existind premise pentru marirea spectrului de domenii de colaborare. in acest context, partea romina si-a exprimat disponibilitatea de a oferi ajutor Moldovei in reforma militara, realizarea proiectelor ce tin de dezvoltarea si modernizarea institutiei militare, protectiei obiectelor militare etc. Aceste aspecte ale colaborarii vor fi discutate amanuntit in cadrul vizitei oficiale la Chisinau a ministrului Apararii Nationale al Rominiei, Teodor Atanasiu, planificata pentru 21 iunie curent, noteaza MOLDPRES. www.moldpres.md

DECIZIA DE EXTINDERE CATRE EST A UNIUNII EUROPENE

In epoca moderna Europa a reprezentat centrul lumii. De aici s-au lansat principalele curente, de aici au plecat marii exploratori, aici s-a inventat parlamentarismul. Razboaiele mondiale au slabit forta continentului, facand posibila ascensiunea Statelor Unite ale Americii (care chiar daca s-au implicat in razboi, nu au suferit distrugeri teritoriale si nici nu le-a fost afectata economia intr-o foarte mare masura. Pentru urmatoarea perioada puterea lumii a fost impartita intre SUA si URSS in asa numitul razboi rece, Europa ramanand pe un plan secund. In conditiile in care, dupa caderea comunismului Rusia si-a pierdut statutul de putere mondiala (si ii va fi tot mai greu sa-l recupereze, datorita situatiei economice precare in care se afla si datorita pierderii anumitor republici importante), statele asiatice (China, Japonia) se dezvolta tot mai mult, SUA isi consolideaza puterea mondiala jucand un rol din ce in ce mai important in conducerea lumii, era necesar ca Europa sa inceapa un proces de autodefinire si de autoafirmare. Cursa economica este cea in care sunt implicate azi majoritatea statelor lumii, SUA, Europa si Japonia fiind cele trei superputeri economice. Cine va detine suprematia economica este clar ca va conduce lumea. Este bine de precizat faptul ca nici un stat nu mai poate face fata singur problemelor dezvoltarii contemporane, este si motivul pentru care vorbim de regiuni economice. Exista trei astfel de regiuni, care au fiecare cate o locomotiva: Uniunea Europeana cu Germania, NAFTA cu SUA si Asia- Pacific cu Japonia. Capacitatea acestei locomotive este cea care asigura puterea de inaintare a intregii regiuni. Este si motivul pentru care Z. Brzezinski afirma ca fara Germania si Franta, Uniunea Europeana nu mai poate exista. Prin decizia de extindere a Uniunii Europene luata la Helsinki, Europa a inaugurat un nou model de dezvoltare bazat nu pe potentialul unei tari, ci pe cel al unei intregi regiuni geografice. A trecut de la un proces preponderent economic, la unul preponderent geopolitic, dictat de realitatile actuale. Integrarea fostelor tari socialiste insemnand luarea acestora din sfera de influenta a Rusiei, dar si o incercare de supradimensionare a spatiului detinut, de crestere a puterii (daca judecam lucrurile pe termen lung). Toate acestea se justifica prin prisma presiunii pe care o cunoaste Uniunea Europeana in competitia economica cu celelalte centre de putere. Pozitia geografica si geopolitica a tarilor invitate la negocieri este foarte importanta. Astfel Lituania, Letonia si Estonia (ultima invitata deja din anul 1998) izoleaza Rusia, taindu-i accesul la Marea Baltica (portiunea ramasa acesteia este mult prea in nord, unde ghetarii ingreuneaza navigatia in cea mai mare parte a timpului). Se stie foarte bine ca atunci cand Rusia a avut capitala la Petrograd si iesire la Marea Baltica, ea a fost o tara prospera, mult legata cu Occidentul, liberala si deschisa schimburilor. Ori pierderea Republicilor Baltice din sfera ei de influenta o condamna la inchistare si la regres economic. Aderarea Romaniei, Bulgariei si a Turciei la Uniunea Europeana este de natura sa izoleze de tot Rusia, prin intreruperea accesului acesteia la Marea Neagra (Ucraina nefacand parte din CSI). In aceste conditii ea nu va mai putea sa joace un rol important in aceasta zona. Este motivul pentru care politicienii rusi nu agreaza Occidentul, orientandu-si realizarea de aliante spre Asia. Acest lucru este de o potriva periculos daca tinem cont de faptul ca Rusia detine un teritoriu important in Eurasia si ca o alianta a acesteia cu China sau Japonia este de natura sa ingrijoreze Europa. Masuri in acest sens s-au luat, Uniunea Europeana incercand in permanenta realizarea de contacte cu Rusia pentru a preintampina constituirea

unei noi puteri. Din pacate Rusia nu s-a impacat inca cu gandul ca nu mai este un imperiu, nostalgia dupa acesta fiind inca prezenta. Iata de ce decizia de aderare la Uniunea Europeana a tarilor foste socialiste este foarte importanta, chiar daca acestea inca nu sunt pregatite din punct de vedere economic. Turcia este unul dintre statele pivot ale lumii, de origine islamica. Importanta lui strategica este foarte mare. Este situat la o rascruce de civilizatii, religii si rute comericale. Ea este cea care vegheaza stramtorile Bosfor si Dardanele, asigurand echilibru si stabiliate in S-E Europei. Aflarea Turciei in sfera de influenta a Uniunii Europene da posibilitatea acesteia de a exercita si o oarecare influenta in lumea islamica, dar acest lucru ramane de vazut (cum se va impaca Europa cu fundamentalismul islamic). Poate va reusi o temperare a acestuia prin oferirea alternativei unei economii prospere. Prin Turcia, Uniunea obtine o importanta punte de legatura cu Asia si cu Orientul Mijlociu. Au fost chemate la negocieri de asemenea Malta si Cipru (ultima in 1998). Decizia in ceea ce le priveste este justificabila tot din punct de vedere geopolitic (desi economiceste ele stau mai bine decat Romania, Bulgaria sau Turcia). In teoria zonei pivot, Mackinder spunea ca Anglia va fi in Mid Ocean o Malta la o alta scara. Din acesta afirmatie putem deduce cat de important este, pentru cineva care doreste sa domine Marea Mediterana, sa aiba in sfera lui de influenta Malta. Datorita pozitiei geografice (intre Sicilia si tarmul Africii), Malta poate conferi nu doar avantajul de a domina marea ci si acela de a avea influenta in continentul african. Ea poate constitui si un fel de refugiu (ceea ce inseamna "malta" in feniciana). Ea a fost stapanita pe rand de cartaginezi, de romani, de bizantini si de arabi, pentru ca in final sa devina colonie engleza, devenind cea mai importanta baza navala si aeronavala britanica. Importanta ei a fost recunoscuta deci inca din antichitate, Uniunea Europeana neputand ignora acest fapt. Cipru este si ea o tara cu o pozitie geografica strategica (in bazinul rasaritean al Marii Mediterane, aproape de Turcia), intre Europa, Asia Mica si Africa de Nord. Este de asemenea o tara ravnita de marile imperii (Egipt, Asiria, Persia, Macedonia, Roman, Bizant, Arab si Englez). De aici se poate controla nu doar Africa ci si Asia Mica, influenta Uniunii Europene putand ajunge si aici. Era de asteptat ca un stat aflat sub influenta greaca si turca (in partea de nord) sa fie chemat si el la negocieri avand in vedere ca si Turcia a fost invitata, iar Grecia este membra din 1981. Poate acum problema controlului asupra Ciprului (dintre Grecia si Turcia) va fi rezolvata. Slovacia a fost chemata si ea la negocieri, Cehia, Polonia, Ungaria si Slovenia fiind invitate din 1998. Cu aceasta ultima aderare Uniunea Europeana va avea pana in 2025, 28 de membrii, adica va cuprinde toata Europa cu exceptia Norvegiei, Elvetiei si a statelor create din fosta Jugoslavie (mai putin Slovenia). Populatia Uniunii va numara 500 milioane, ceea ce va reprezenta o crestere de 30 % . Daca avem in vedere afirmatia lui Simion Mehedinti, si anume ca "puterea natiunilor creste si scade precum creste si scade populatia lor" , decizia de extindere teritoriala a Uniunii Europene isi gaseste inca o justificare. Puterea ei va creste nu doar datorita numarului de populatie marit ci si ca urmare a teritoriilor inglobate (se cunoaste formula lui Ray Cline, care spune ca puterea perceputa este data si de populatie si teritoriu, nu doar de puterea economica, militara, de planificare si de vointa). Europa secolului al XXI- lea trebuie sa fie o Europa care sa nu sa mai sfasie, care sa fie competenta pe plan mondial, sa fie o adevarata putere si sa aiba un rol puternic de jucat in ordinea lumii, nu sa stea pasiva fara sa poata sa faca nimic (asa cum s-a intamplat atunci cand NATO a decis sa intervina in Kosovo). O decizie in acest sens a fost luata la summitul de la Helsinki, cand s-a decis ca pana cel tarziu 2003 sa se creeze o forta europeana in scopuri umanitare si de mentinere a pacii. Trei organisme urmeaza sa fie create pentru realizarea acestui deziderat: o comisie politica de securitate, o comisie militara si un stat major (care sa ofere expertiza). Uniunea Europeana s-a creat initial pe considerente economice dar ea nu a pierdut niciodata din vedere aspectul politic. Chiar atunci cand s-a infiintat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (in 1950), in afara de libera circulatie a carbunelui intre Franta si Germania, Uniunea mai asigura si "prezervarea pacii" intre cele doua state. Prin decizia de aderare a tarilor din Estul Europei la Uniunea Europeana, caracterul geopolitic a primat in fata celui economic (realizabil si el dar pe termen lung). Ceea ce face sa existe pareri contradictorii cu privire la aceasta aderare oarecum fortata, este faptul ca pendului economic al Uniunii nu a avut aceeasi frecventa de miscare cu cel politic. Daca din punct de vedere politic, asa cum am aratat, decizia este binevenita si in interesul viitorului Uniunii ca putere mondiala, din punct de vedere economic nu putem afirma acelasi lucru. Exista deja un decalaj considerabil intre statele foste comuniste (chemate la negociere in 1998) si tarile membre, chiar si intre statele membre existau diferente (spre exemplu in prezent PIB-ul Poloniei il depaseste pe acel al Greciei). Deci, era nevoie mai intai de timp, de un ragaz care sa-i permita Uniunii sa asimileze noile tari membre, sa inlature decalajele, sa faca anumite restructurari institutionale si sa-si rezolve problemele deja existente (cu anumite tari membre care nu mai tineau pasul cu liderii). Economiceste, Uniunea Europeana absorbind tari mai putin pregatite, risca sa-si diminueze viteza de inaintare, sa piarda timp si pozitii castigate cu greu. Totusi la Helsinki s-a decis: sunt invitate la negocieri din 2000 inca sapte tari a caror economie este in decalaj nu doar fata de statele membre ci si fata de cele invitate in 1998: Polonia, Cehia, Ungaria etc. Misiunea Europei va fi de doua ori mai grea pentru a ajuta aceste tari sa-si redreseze economia. Intrebarea este de ce ? Raspunsul este simplu: avantajele pe termen mediu si lung, acestea fiind singurele care conteaza. Extinderea Uniunii Europene spre est aduce deci in prim plan disputa intre adancirea si largirea integrarii. Este clar ca in conditiile largirii actuale a Uniunii, cursa mondiala poate fi momentan pierduta de Europa in favoarea celorlalte regiuni AsiaPacific si NAFTA. Fostul ministru de externe al Frantei, Jean-Franois Poncet isi punea intrebarea legat de viitorul Europei: "spatiu economic sau putere mondiala". Se pare ca Uniunea vrea sa fie si una si alta. Pentru a deveni putere mondiala Uniunea Europeana trebuie sa-si intareasca institutiile, sa aiba o moneda comuna (ceea ce s-a intamplat deja), o diplomatie comuna si o aparare comuna. Toate aceste deziderate s-au avut in vedere la Helsinki, spre a fi realizate intr-un viitor apropiat. Anumiti politicieni au adoptat, de mai multa vreme, pozitii defavorabile constituirii Europei ca putere mondiala care sa concureze America. Charles de Gaulle si Margaret Thatcher sunt unii dintre acestia. Ei sustin faptul ca, constituirea unui superstar european ar genera o lume mai periculoasa, cu blocuri de putere aflate in competitie. Viziunea aceasta este sintetizata in formula "Europa a la carte sau Europa cu geometrie variabila". Aceasta ar insemna ca statele componente si-ar putea alege politicile in functie de scopul lor imediat, in cadrul unor institutii mai mult simbolice. Acest deziderat este insa iluzoriu deoarece istoria ne-a demonstrat ca, Comunitatea Europeana a evoluat intr-o directie supranationala, pe trei paliere de integrare: realizarea uniunii monetare, integrarea politica si militara si elaborarea unei politici interne si de securitate sociala comune. Uniunea Europeana trebuia sa-si supradimensioneze teritoriul datorita pozitiei geopolitice in care sa afla. Alt argument in favoarea summitului de la Helsinki poate fi faptul ca, in domeniul cercetarii nici o tara europeana ori cat de dezvoltata ar fi ea, nu poate rezista concurentei de peste ocean decat daca si-ar realiza proiectele in colaborare cu alte state membre. Nivelul cheltuielilor facute pentru cercetare nu este mai mic, dar alocarile se fac dispersat. Acest lucru nu poate decat sa duca la accentuarea decalajului dintre Europa si celelalte zone. Doar

o Europa supranationala poate face fata evolutiei tehnologice care are loc la ora actuala in lume cu viteze foarte mari. Tarile foste socialiste pot fi folosite si ele in acest sens, deoarece au pe de o parte forta de munca calificata si ieftina, iar pe de alta parte acest demers ar asigura noi locuri de munca. Alt argument pentru extinderea europeana se refera la primirea la negocieri a unor state de religie musulmana sau a unor tari aflate din punct de vedere geografic la confluenta acestor civilizatii. In prezent fundamentalismul islamic castiga teren. In plus aceasta religie este prezenta in: tarile Magrebului (semnal ingrijorator deoarece Algeria a fost o tara in principal francofona, statele din Magreb fiind sub influenta Europei), in Franta unde exista circa 5 milioane de islamisti (fiind a doua religie dupa cea crestina) si sa nu omitem faptul ca, s-au creat doua state islamice in Europa ca urmare a destramarii Jugoslaviei si a razboaielor etnice care au avut loc aici. Iata ca Europa trebuie sa fie unita si pentru a face fata acestei presiuni (in conditiile in care populatia Europei inregistreaza spor negativ de crestere, iar cea din lumea islamica este intr-o continua crestere). Pericolul unei migratii din acest sens este cu atat mai iminent. O Uniune extinsa pana la Turcia, Malta, Cipru, Slovenia va avea un alt cuvant de spus . Un alt argument pro extindere a Uniunii Europene este acela ca, SUA joaca un rol din ce in ce mai important in lume. De aceea sunt temeiuri adanci pentru ca Europa sa devina o adevarata putere mondiala, cu institutii proprii de aparare. Doar asa ea va putea face fata procesului de globalizare si va influenta in mod real viata economica internationala. In literatura de specialitate s-a discutat foarte mult asupra intrebarii: cui va apartine secolul urmator, Americii sau Europei ? Multi autori l-au considerat un secol al Pacificului (oceanul viitorului, locul unde se vor confrunta marile puteri, maritime si continentale), deoarece alte state importante: China si Japonia se intrevad ca vor deveni mari puteri. Altii il considera al doilea secol american, datorita avansului tehnologic pe care il detine SUA intr-un domeniu de maxima importanta: sfera informatica. Este adevarat ca exista si analisti care opteaza pentru o influenta europeana in acest secol. Doar evolutia geopolitica a lumii ne va putea raspunde. Samuel Huntington este de parere ca "sceptrul de lider mondial" detinut de America va trece in mana Uniunii Europene daca: aceasta va realiza coeziunea politica intre tarile membre, va dispune de populatia necesara (fapt realizabil prin decizia luata la Helsinki), va avea resursele si bunastarea economica necesare (tarile din estul Europei detin importante bogatii naturale, care pot fi exploatate), va avea tehnologia necesara (posibil in conditiile in care statele vor coopera intre ele) si va avea forta militara rela si potentiala (deziderat realizabil pana in 2003). Dupa cum observam multe dintre aceste conditii sunt posibil de realizat, atunci de ce sa nu speram ca Europa va deveni o putere mondiala ? Acelasi autor mai spune ca Japonia, SUA si Rusia s-au specializat in investitii, in consum si in arme, in vreme ce Europa a realizat un echilibru intre aceste trei domenii (investeste mai putin, consuma mai putin si se inarmeaza mai putin). Huntington conchide astfel: "daca secolul urmator nu va fi american, atunci este foarte probabil ca va fi european". Paul Kennedy ne avertizeaza asupra pericolelor catastrofale care s-ar produce daca unificarea nu s-ar realiza. Faptul ca s-a creat acesta uniune economica a dus in primul rand, la disparitia granitelor dintre tari. Ori Kennedy ne avertizeaza tocmai asupra costurilor care ar fi fost imense daca aceasta comunitate nu ar fi existat (costul legat de tranzactiile de schimb dintr-o moneda in alta, costul referitor la timpul pierdut la granita, costul legat de obtinerea de vize, costul legat de ingreunarea tranzactiilor comerciale etc). Decizia de extindere a Uniunii Europene este categoric una politica. Prin inglobarea noilor state ea va putea sa controleze Marea Neagra cu stramtorile Bosfor si Dardanele precum si Marea Baltica, deci va detine principalele rute comerciale din zona, extinzandu-si zona de influenta (cum de fapt am precizat deja). Uniunea isi va putea valorifica anumite avantaje din aceasta integrare si pe termen scurt. Ma refer la extinderea pietii de desfacere, la importul de materii prime si la exportul de produse cu un grad inalt tehnologic. Totusi avantajul principal este acela pe termen lung si anume cel politic. Cat de repede va reusi Uniunea Europeana sa inlature decalajele economice dintre tarile membre si cat de repede va realiza reforma institutionala ramane de vazut. Oricum, de acest lucru depinde ramanerea ei in cursa pentru castigarea supreatiei de putere mondiala pentru secolul al XXI- lea.

10