Mihai Eminescu - Locul Aripelor

Strecor degetele mele printre buclele-ti de aur, Raze cari cad n valuri pe un sn ce n-am vazut, Caci corsetul ce le-ascunde e o straja la tezaur, Iara ochii-ti, gardianii, ma opresc si ma sumut. Ochii tai, nselatorii! A ghici nu-i pot vreodata, Caci cu doua ntelesuri ma atrag si ma resping Ma atrag cnd stau ca gheata cu privirea desperata, Ma resping cnd plin de flacari eu de snul tau m-ating. O, atunci mna ta-i tare si respinge cu putere Mna mea, care profana ar intra n santuar Sa se-ascunda-n snii-ti tineri, pe cnd eu plin de placere Sa uit lumea-n sarutarea-ti si n ochii tai de jar. Astazi nsa nu-s ca flama cea profana si avara, Inima mi-e snta astazi, cald si dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugaciunea si timid ca primavara, Azi iubesc a ta fiinta cum iubesc pe Dumnezeu. Tu surzi cu nencrezare?... Ct de rea esti tu, copila! Lasa ca sub gazul rosu eu la snii-ti sa patrunz, Sa deschei corsetul ista... Tu rosind sa rzi gentila, Eu s-apas fruntea-mi arznda ntre pieptii albi, rotunzi Si sa strecor a mea mna dupa gtu-ti de zapada! Tu rosesti... tu nu vrei, Marta?... O, de-ai sti ce caut eu... Ai surde si-al tau umar ai lasa ca sa se vada, Sa-ti privesc n ochi cu capul rezemat pe pieptul tau. Cungiurnd c-un brat molatec gtul tau cel alb ca zarea, Apasnd fata-ti rosita pe-al meu piept batnd mereu, Eu cu ceealalta mna pe-ai tai umeri de ninsoare: Locul aripelor albe le-as cata-n delirul meu! Locul ciunt unde aripa se-nalta alba c-argintul Cnd tu nger nca-n ceruri pluteai dulce, fericit, Locul de-unde-apoi cazura cnd tu, vizitnd pamntul Te-ai uitat... si-n lumea asta ca copila te-ai trezit.