Sunteți pe pagina 1din 6

EDUCATIA

Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, desfasurata in mod deliberat, prin care se mijloceste raportul dintre om si factorii de mediu, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului. In conditiile in care ereditatea si mediul au contributii aleatorii in raport cu sensul procesului de dezvoltare ontogenetica, era necesara prezenta unui factor special de diminuare a imprevizibilului si de crestere a controlului si influentelor asupra procesului de dezvoltare individuala. Astfel, acest rol a fost preluat de educatie. Ea face medierea intre ceea ce s-ar putea manifesta (contributia ereditatii) sub aspectul continutului, momentului, nivelului, intensitatii, duratei, formei si ceea ce se ofera (contributia mediului).
Pentru o mai buna intelegere a conceptului de educatie, Cerghit si Bunescu identifica urmatoarele posibile perspective:

- educatia ca proces - actiunea de transformare in sens pozitiv si pe termen lung a fiintei umane, in perspectiva unor finalitati explicit formulate, - educatia ca actiune de conducere - dirijarea evolutiei individului spre stadiul de persoana formata, autonoma si responsabila, - educatia ca actiune sociala - activitatea planificata ce se desfasoara pe baza unui proiect social, care comporta un model de personalitate, - educatia ca interrelatie umana - efort comun si constient intre cei doi actori: educatorul si educatul, - educatia ca ansamblu de influente - actiuni deliberate sau in afara unei vointe deliberate, explicite sau implicite, sistematice ori neorganizate, care, intr-un fel sau altul contribuie la formarea personalitatii umane. Ca factor cu actiune preponderent constienta si deliberata, educatia are efect asupra dezvoltarii in conditiile mentinerii unui optimum intre ceea ce poate individul la un moment dat si ceea ce i se ofera. O oferta supradimensionata sau o oferta prea simplista poate perturba dezvoltarea psihica (in primul caz exista riscul suprasolicitarii, iar in al doilea caz apare o slaba stimulare, ambele cu efecte negative asupra proceselor psihice). De asemenea, educatia este dependenta de ereditate si calitatea factorilor de mediu si nu dispune de puteri nelimitate, altfel spus, nu poate reechilibra o ereditate profund afectata (de exemplu, copiii cu dizabilitati mintale de etiologie genetica sau organica) si nici nu poate compensa un mediu dizarmonic sau viciat (prezenta unor factori ca: violenta, abandonul, absenta confortului afectiv in familie, boli si suferinte). Educatia reprezinta unul din factorii care, in contextul teoriei triplei determinari, isi aduce o contributie specifica importanta in formarea si dezvoltarea personalitatii, in interactiune cu ceilalti doi factori: ereditatea si mediul. Datorita calitatilor, functiilor si caracteristicilor ei, printre care subliniem caracterul organizat, constient, intentionat, cu un continut selectat si indrumat de specialisti formati si selectati pentru instructie si educatie, educatia, fara a diminua rolul celor doi factori cu care se interconditioneaza, are un rol indrumator in interactiunea factorilor personalitatii. Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii dintre factorii interni si cei externi. In cadrul acestor factori educatia detine rolul conducator, datorita specificului actiunii sale care se manifesta mijlocit si nemijlocit prin intermediul celorlalti doi factori. Acest rol se justifica, in primul rand, prin aceea ca educatia isi creaza ea insasi premisele eficientei prin elaborarea unor conditii interne favorabile. La un moment dat, factorii externi

actioneaza prin intermediul celor interni, iar in urma acestui proces se acumuleaza experienta, care, la randul sau devine conditie interna si premisa a actiunii ulterioare a acestor factori. Educatia contribuie la imbogatirea acestei experiente in mod organizat, conform cu un scop, insistand asupra realizarii unei corelatii optime intre aspectul informativ si cel formativ ale acestei experiente. Educatia nu numai ca ofera ceea ce urmeaza sa se asimileze, aceasta realizand-o si mediul, dar se preocupa in plus si de modul cum sa se asimileze, de constientizarea necesitatii de a invinge anumite obstacole. Un alt argument in favoarea demonstrarii rolului conducator al educatiei se refera la interventia acesteia in ameliorarea conditiilor de mediu, in crearea unui climat educational favorabil cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane. Formarea si educarea colectivului de elevi este un exemplu concludent in acest sens. Educatia care se desfasoara in cadrul scolii este cel mai important factor al dezvoltarii personalitatii. Ea are rolul de a corecta ceea ce este negativ in personalitatea elevului si de a dezvolta toate laturile personalitatii sale, atat latura intelectuala, cat si latura caracteriala, morala si estetica. Scoala nu formeaza doar specialisti, ci formeaza oameni, iar pentru a forma oameni, este foarte important ca toti factorii educationali sa contribuie in mod eficient si constructiv la aceasta formare, sa colaboreze si sa se completeze reciproc, unde si cand este nevoie.

MEDIUL
Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie. Factorii de mediu actioneaza sub forma influentelor bioclimatice, socioeconomice, culturale, a totalitatii conditiilor, structurilor si normelor sociale (incepand cu mediul familial, si pana la mediul comunitar si societatea in ansamblu) care se manifesta fata de fiecare persoana sau grup social. Actiunea factorilor de mediu poate fi directa sau indirecta, fiind structurati relativ intr-o forma binara, ei se prezinta individului pe de-o parte ca realitati fizice, concretizate in prezenta nemijlocita si perceptibila a persoanelor si obiectelor din lumea inconjuratoare, si, pe de alta parte, sub forma ansamblului de relatii si semnificatii care, prin interiorizare, formeaza elementele de structura si materialul de constructie necesar dezvoltarii psihice. Actiunea mediului asupra unui individ poate fi, in egala masura, favorabila unei dezvoltari normale dar poate constitui si o frana, un blocaj in dezvoltarea sa (spre exemplu, cazul copiilor care din punct de vedere biologic se nasc cu un potential normal, dar care, din cauza mediu familial deficitar, ostil, insecurizant, nu sunt stimulati suficient in perioadele optime de dezvoltare, ajungand sa prezinte semne evidente de retard intelectual sau social). Din perspectiva dezvoltarii ontogenetice, este necesara evidentierea unui aspect foarte important si anume: nu simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu este relevanta, ci masura, maniera si rezonanta interactiunii dintre acei factori si individul uman. Altfel spus, un factor de mediu prezent, dar neutru ca actiune sau uman, este de relevanta din perspectiva dezvoltarii. Spre exemplu, o melodie pentru un copil lipsit de auz nu apare ca factor de mediu, tot la un o imagine pentru un copil lipsit de vedere. Conditia dezvoltarii este ca factorul sa actioneze asupra individului, care, la randul sau, sa interactiune ca baza a propriei activitati. Avand in vedere marea diversitate a continuturilor mediului, a formelor si mijloace lor in care se prezinta, Super si Harkeness au propus o noua categorie sub forma conceptului de nisa de dezvoltare. Acest termen desemneaza totalitatea elementelor cu care un copil intra in relatie intr-o anumita etapa de varsta. Structura nisei de dezvoltare vizeaza:

- obiectele, locurile, fenomenele accesibile copilului la diferite varste, - raspunsurile si reactiile celor din jurul copilului, - cerintele adultului in raport cu asteptarile, posibilitatile si performantele solicitate copilului la anumite varste (mersul fara ajutor, aspecte privind limbajul, efectuarea unor activitati de tip scolar in avans), - activitatile impuse, propuse sau acceptate de acesta. Mediul poate avea doua componente principale: mediul natural si ecologic si mediul socialglobal si psihosocial. Mediul natural cuprinde conditiile de clima, relief, vegetatie si fauna. Mediul natural are o anumita importanta in dezvoltarea personalitatii, de aceea nu trebuie neglijat nici ca factor de existenta si nici ca factor ce influenteaza dezvoltarea omului. Atunci cand conditiile naturale de mediu sunt favorabile, fiinta umana se dezvolta normal, fara dificultati. Cand, insa conditiile de mediu sunt mai putin favorabile, acestea pot crea dificultati in dezvoltarea omului. Conditiile naturale pot influenta, intr-o anumita masura, caracteristicile psihice si comportamentale ale omului, creand anumite diferentieri intre cei ce traiesc in medii naturale diferite (de exemplu mediul ecuatorial, temperat sau polar). Aceste deosebiri datorate mediului natural sunt importante dar nu sunt determinante in dezvoltarea si cristalizarea personalitatii. In anumite limite, omul, pe baza progresului tehnic si al civilizatiei, poate interveni sa modifice unele conditii nefavorabile de mediu natural in favoarea sa, utilizand progresul tehnicostiintific, cristalizandu-si astfel gradul de cultura si de civilizatie. Mediul ecologic este legat intr-o masura importanta de mediul natural. El reprezinta, printre altele, conditiile ce determina interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. Mediul ecologic concepe ca mediul de viata sa fie pur, nepoluat, pentru a asigura conditiile necesare vietii organismelor. Determinat de nevoile sale de trai, omul a adus o serie de modificari mediului natural si a amplificat potentialul acestuia cu valente artificiale, obiectivate in procesul industrializarii si in rezultatele descoperirilor ingineriei genetice. Concomitent cu avantajele aduse omului, interventiile sale de modificare a mediului au si o serie de consecinte negative, cum sunt produsele toxice (deseuri), radioactive, emanatiile de gaze si pulberi care pun in pericol viata omului si a planetei, a tuturor componentelor mediului natural: apa, aerul, solul, vegetatia, fauna, viata in general. In conceptie contemporana, mediul ecologic isi extinde sfera de cuprindere, incluzand si preocuparea pentru asigurarea conditiilor psihosociale favorabile vietii. Este cunoscut faptul ca in mediul psihosocial poate aparea poluarea psihosociala si morala, care are ca si finalitate: dezordine sociala, vicierea relatiilor sociale interpersonale si vicierea a comportamentului oamenilor. Conceptia ecolologica necesita crearea si mentinerea unui mediu ecologic favorabil, ferit in cat mai mare masura de poluarea naturala, psihosociala si comportamentala. In acest context, o valoroasa si eficienta educatie ecologica trebuie sa se incheie cu o valoroasa si eficienta protectie tehnico-materiala a mediului. Aceasta protectie presupune realizarea unei game variate de obiective si masuri care sa asigure gospodarirea rational a resurselor si a mediului, realizand strategii si mijloace tehnico-materiale, prevenirea si combaterea poluarii fizice si respectiv prin strategii si mijloace socio-culturale si educationale, prevenirea si combaterea poluarii psihosociale si morale. Mediul social-global cuprinde ansamblul factorilor istorico-culturali, axiologici, institutionali, de organizare sociala de grup, in cadrul carora relatiile sociale-familiale, scolare, de munca si productie, comerciale, interumane, opinia publica., au un rol si o putere deosebita in formarea si dezvoltarea personalitatii omului. Mediul psihosocial este ansamblul de conditii social-spirituale ale persoanelor, cuprinzand relatiile interpersonale, statusurile psihosociale realizate de persoane, idealurile si comportamentele

lor colective, modelele de comportament proiectate, complexul de norme si valori si procesele psihosociale ce le genereaza. Pentru dezvoltarea personalitatii, mediul psihosocial reprezinta componenta cea mai imoprtanta a mediului. Omul, ca fiinta sociala, se dezvolta, actioneaza si creeaza in procesul vietii sociale, in cadrul unor relatii sociale, profesionale si interumane de munca, productie si viata. In cadrul acestor relatii sociale, un rol important in dezvoltarea personalitatii il are limbajul, care dezvoltat, conturat in conditii scolare si de viata, duce la dezvoltarea tuturor facultatilor psihice (intelectuale, afective, motivationale). Intre mediul social-global si mediul psihosocial exista interactiune. Insa, in timp ce mediul social-global reprezinta un ansamblu de conditii cu caracter pronuntat obiectiv, mediul psihosocial reprezinta ansamblul de conditii cu caracter pronuntat subiectiv. Mediul psihosocial in care actioneaza indivizii priveste indeosebi dependentele lor intersubiective, raporturile si procesele interpsihice si de grup. Printre cele mai importante elemente ale mediului psihosocial ce influenteaza educatia amintim: comunicarea verbala a indivizilor, relatiile lor interindividuale, modelele atitudinale si comportamentale ale educatorilor (parinti, cadre didactice, adulti in general care intra in relatii interpersonale cu cei in formare). Relatia dintre om si munca (activitatea scolara, de productie, artistica, stiintifica) ca o componenta a mediului social, are o finalitate benefica, in conditiile in care insa omul nu este subordonat muncii, ci omul creaza munca si nu munca pe el. Mediul, cu toate componentele sale, conditiile de mediu si culturale / educationale pot fi modificate in directia transformarii lor in conditii adecvate si favorabile modelarii in directii constructive, elevate si eficiente a personalitatii. Comparativ cu ereditatea, mediul are o influenta mai mare in formarea si dezvoltarea personalitatii umane. Omul traieste si se dezvolta in societate, iar societatea, influenteaza sau isi lasa o amprenta definitorie asupra acestuia. In functie de specificul si de nevoile sociale fiecare societate isi formeaza proprii ei indivizi. La nivel national se stabileste idealul educational al fiecarei societati, programele de invatamant. Institutiile, mass-media, biserica si familia isi aduc contributia la dezvoltarea personalitatii umane. De pilda, influenta familiei asupra personalitatii unui individ nu se opreste niciodata. Pe de alta parte, la varsta prescolara, copilul prin contactele multiple pe care le stabileste (cu alti copii, cu cadrele didactice) isi completeaza bagajul de cunostinte pe care l-a dobandit in familie, isi dezvolta capacitatea de comunicare, sociabilitatea, leaga noi prietenii. Este clipa in care el este supus actiunii a doi factori diferiti: familie si institutii scolare, iar de masura in care parintii si cadrele didactice colaboreaza si actioneaza in sensul atingerii acelorasi obiective si finalitati educative, depinde formarea unei personalitati armoioase a viitorului individ, a viitorului actor social. Relatia dintre parinti si cadrul didactic depinde in cea mai mare masura de acesta din urma, de felul in care stie sa comunice cu parintii elevilor sai, de masura in care se stie face respectat si apreciat de catre parinti, de masura in care stie sa se implice in rezolvarea oricarei dificultati de comunicare ce pot aparea intre cei doi agenti educativi. O relatie de calitate intre parinti si cadrul didactic (cu toate dificultatile existente) asigura evolutia elevului in formare. Cadrul didactic, prin modelul de comportament pe care il ofera copilului, prin atitudinea sa fata de elevi, prin exigenta sau indulgenta sa, prin masura in care se implica in viata celor mici reuseste sa imfluenteze intregul colectiv de elevi al caror formator este, cultivand relatii optime, bazate pe afectiune, comunicare, incredere si respect reciproc. In concluzie, interactiunea individului pe tot parcursul existentei sale, dar mai ales in copilaria timpurie, cu elemente ale mediului familial, mediului inconjurator, mediului pedagogic sau

al celui social favorizeaza in mod semnificativ progresele si calitatea achizitiilor necesare evolutiei si dezvoltarii sale normale.

EREDITATEA
Ereditatea reprezinta insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite, de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, informatii / mesaje de specificitate care privesc specia, grupul de apartenenta sau individul, constituindu-se in premisa biologica a dezvoltarii. Aceste informatii se reflecta in insusirile fizice, biochimice si functionale in plasticitatea sistemului nervos central, intensitatea, echilibrul si mobilitatea proceselor de excitatie si inhibitie, particularitatile anatomofiziologice ale analizatorilor si ale glandelor cu secretie interna, predispozitiile catre o forma sau alta de evolutie a starii de sanatate. Altfel spus, caracterele ereditare reprezinta expresia morfologica sau functionala a ceea ce este stocat in genomul celulei ca informatie genetica inglobata in gena. In urma cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca majoritatea caracterelor sunt determinate de mai multe gene, care conlucreaza pentru a exprima un anume caracter.
Analizand datele cercetarilor asupra componentei genetice (ereditare), pot fi sintetizate urmatoarele concluzii:

- mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentialitatii, si nu ca o transmitere liniara a trasaturilor antecesorilor, - diversitatea psihologica umana are cu certitudine si o radacina ereditara (constitutie, baze comportamentale), dar nu poate fi redusa la aceasta, - ereditatea caracterelor morfologice si biochimice este mult mai bine cunoscuta decat ereditatea insusirilor psihice, care, in cele mai multe cazuri, pare a fi rezultatul unor determinari poligenetice, - potentialul genetic al fiecarui individ se selecteaza prin hazard si este polivalent, mai ales sub aspectul exprimarii psihice, - ceea ce este ereditar nu coincide intotdeauna cu ceea ce este congenital sau innascut, unde sunt cuprinse si elemente dobandite in urma influentelor din perioada prenatala / intrauterina, - ceea ce tine de ereditate se poate exprima in diverse etape de varsta sau poate ramane in stare de latenta pe tot parcursul vietii, in absenta unui factor activator (de eemplu, degenerarea prematura a unor structuri anatomice, aparitia unor afectiuni organice sau psihice, declansarea unor reactii alergice, toate acestea sunt rezultatul unor predispozitii mostenite genetic), - factorul ereditar confera unicitatea biologica, in calitate de premisa a unicitatii psihice, - prin programarea temporala a proceselor de crestere si maturizare, ereditatea creeaza premisele unor momente de optima interventie din partea mediului educativ sau corectiv, in asanumitele perioade sensibile sau critice, anticiparea sau pierderea acestor perioade se poate dovedi ineficienta, - factorul ereditar nu se exprima in aceeasi masura in diversele aspecte ale vietii psihice, unele poarta mai puternic amprenta ereditatii (temperamentul, aptitudinile, emotivitatea), altele mai putin (atitudinile, vointa, caracterul), - o aceeasi trasatura psihica poate fi, la persoane diferite, rodul unor factori diferiti (pentru unele persoane factorul ereditar poate fi determinant, in timp ce pentru altele mediul sau educatia poate avea contributia decisiva), - din perspectiva filogenetica, ereditatea umana are o importanta redusa in determinarea setului de comportamente instinctive, asa se explica de ce, in comparatie cu alte specii, puiul de om isi pierde specificitatea daca, in dezvoltarea sa timpurie, este insotit de membrii altei specii

(exemplul tipic in acest caz este oferit de copiii crescuti in compania animalelor si care s-au salbaticit, in ciuda ereditatii de tip uman). Factorul ereditar genereaza un anumit tip de conduita, acesta avand o mare importanta in procesul de structurare a personalitatii, dar faptul nu se poate explica independent de actiunea factorilor de mediu si de influentele educatiei. Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestre ereditara la om se manifesta in doua planuri principale, unul in determinarea trasaturilor anatomo-fiziologice, iar celalalt in determinarea unor particularitati individuale (culoarea pielii, a ochilor, a parului, amprentele digitale, grupa sanguina). In conceptia educationala stiintifica privind dezvoltarea personalitatii sunt luate in considerare trei categorii de potente ereditare de natura anatomo-fiziologica si anume: potentele analizatorilor, potentele sistemului nervos central si instinctele. Ereditatea isi face simtita prezenta in formarea personalitatii individului in masura in care ceilalti doi factori ii permit. In conditiile in care mediul de viata al individului este unul favorabil, iar actiunea educativa ce se exercita asupra lui este una de calitate, posibilele influente negative ale ereditatii sunt foarte putin simtite in personalitatea acestuia. Astfel, se explica faptul ca exista copii care nu sunt foarte bine dotati intelectual, dar care reusesc sa faca fata exigentelor scolare, fiind stimulati si dirijati de parinti cat si de cadrele didactice, atingand performante neasteptate. De asemenea exista si situatii contrare, in care copii dotati din punct de vedere ereditar nu se pot ridica la nivelul asteptarilor deoarece nu li se creeaza conditii favorabile de viata si de studiu. Posibilitatile innascute ale copilului trebuiesc descoperite, stimulate si dezvoltate pentru a se putea transforma in aptitudini si apoi in talente. In caz contrar ele raman latente, iar in cele din urma se pierd. Ereditatea, fara contributia celorlalti doi factori - mediul si educatia - este asemenea unui sol fertil, dar necultivat. In concluzie, putem spune ca, la nivelul actual de cunoastere si control al mecanismelor ereditatii, rolul acestui factor in dezvoltare, mai ales in dezvoltarea psihica, este de premisa naturala, constituind un,,echipament primar pentru dezvoltarea ulterioara personalitatii. Din punct de vedere probabilistic, aceasta premisa poate oferi individului o sansa (ereditate normala) sau o nesansa (ereditate tarata), in primul caz, ea poate fi ulterior valorificata sau nu (in functie de calitatea interventiilor mediului si/sau insusirea educatiei) iar, in cel de-al doilea caz, in functie de gravitate, poate fi ameliorata, compensata in diverse grade sau nu, sub actiunea unor programe specifice de interventie terapeutica si educativ-recuperatorii.