Criasa znelor

Orcanul nsui st domol i-n gnduri dulci se pierde, Cnd znele cu pieptul gol Rsar pe lunca verde. Uoare, ca de neguri, fug Prin linitea adnc, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesrutai nc. Vezi tu departe-n Rsrit Aprins lucind ca focul Palatul lor? mprejmuit Cu zid d-argint e locul: Acolo ele-n veci nu mor i vara-n veci nu moare, Iar ele-i au criasa lor i toate sunt fecioare. La ara lor nici zmei n-ajung! Dar ntr-o zi, la poart, Btu, de drumul greu i lung, Slbit i mai moart, O fat de-mprat, cernd Un loc de mas, srmana, i se ruga milos de blnd, - "i cum te cheam? - "Ana.