Baltagul de Mihail Sadoveanu (caracterizare)

Mihail Sadoveanu se releva ca un rapsod al timpului de odinioara, reconstituind o epoca indepartata nu prin rigoarea documentului, ci prin evocarea atmosferei trecutului, imbinand liricul cu epicul, intr-o tonalitate de balada si legenda (Teodor Vargolici). Considerat cel mai prolific scriitor din literatura romana, Sadoveanu a publicat peste 100 de volume in lunga sa cariera si a ramas fidel, dincolo de schimbarile majore din literatura timpului, aceluiasi stil si aceleiasi tematici. Paul Georgescu il numeste un scriitor de tip arhaic, epopeic, mitic si tragic, intr-o perioata in care romanul e analitic, psihologic, experimental si intelectualist. Tematica operei sale(istoria, natura, viata sociala), multitudinea speciilor abordate(roman, povestire, schita, nuvela, memorialistica etc.) si volumul de opere publicate ii confera calitatea de scriitor complet. Nicolae Manolescu il incadreaza, ca stil, intre Necule si Creanga. Are un debut unic in literatura romana, lasandu-se, in 1904, cu patru carti deodata. Evolutia operei sale poate fi urmarita pe parcursul a trei etape, in care scriitorul abordeaza o tematica unitara, cu deschideri catre folclor, natura si poblematica sociala. Opera sa sta sub semnul realismului, dar, spre deosebire de de Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu pastraza un orizont mitic in care se proiecteaza faptele istorice si marile evenimente alre vietii umane. Povestirile sale au o infuzie discreta de lirism, vremurile de altadata dobandind valoarea unui eden terestru, in care elementele de ordin divin se imbina cu puterile pamantesti. Oamenii locului, dintr-o Moldova arhaica sau din timpuri mai apropriate, au aceeasi perceptie magica a semnelor vremii, sunt buni razboinici, au o bucatarie surprinzator de rafinata, elemente prin care se construieste un univers edenic, unde libatiile si mesele imbelsugate nu sunt decat un prolog pentru intrarea in spatiul miraculos al povestilor, pentru intamplari nemaiauzite. In romanele istorice, Sadoveanu surprinde trei perioade distincte: vremea de aur a inceputurilor etnice, progagate in timpul profan, din Creanga de aur, epoca eroica voievodala, in Neamul Soimarestilor si in Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda . Adevarate paradisuri terestre se intalnesc in descrierile de natura din Imparatia apelor si din Tara de dincolo de negura. Baltagul scoate la iveala o lume arhaica, in care dainuie vechi mituri si traditii, cum este cel al Marii Trecerei sau al lui Isis si Osiris. Personajele lui Mihail Sadoveanu sunt situate departe de lume, traind cel mai adesea in codri sau in imparatia apelor, refuzand civilizatia si conducandu-se dupa semne magice. Kesarion Breb, din Creanga de aur, este viitorul Decheneu, al trezeci si treilea, venit din inima muntilor sa afle noua religie aparuta la poalele lumii. Aceasta ruptura de realitatea citadina se

relizeaza prin introducerea altor norme de conduita, prin respectarea legilor arhaice ale vietii, cum este cea a gasirii vinovatului, in Baltagul. In Hanul Ancutei imersia in timpul arhaic evoca o lume cu balauri si metamorfozabili in fiinte umane, cu banditi si povesti de dragoste sublime. Baltagul este un roman obiectiv si traditional, un univers inchis de semnificatii care propune o situatie de viata verosimila, cu eroi veridici, infatisati corerent intr-o relatare cronologica, sobra si detasata, facuta la persoana a III-a. Romanul Baltagul reprezinta monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Insotita de Gheorghita, Vitoria reconstituie drumul parcurs de barbatul sau, pentru elucidarea adevarului si savarsirea dreptatii. In opera se regasesc marile teme sadoveniene, viata pastorala, natura, miturile, iubirea, intelepciunea. Romanul are ca punct de plecare, asa cum sugereaza autorul chiar din motto: Stapane, stapane,/ Iti cheama s-un cane! , balada Miorita, ca text reprezentativ pentru o intreaga lume de semnificatii populare pe care le ascunde textul. Pe schema epica a baladei un cioban este ucis de lati doi pentru a i se lua turmele, Baltagul dezvolta la nivel tematic o filosofie profunda asupra vietii si a mortii, a iubirii si a datoriei, a devotamentului si onoarei. Din punct de vedere compozitional opera este structurata in saisprezece capitole cu actiune desfasurata cronologic, urmarind momentele subiectului. {cam sumara caracterizarea} In expozitiunea operei, este prezentat satul cu activitatile domestice ale satenilor. Vitoria isi vede de treburile ei prin casa si se gandeste la vorbele lui Nechifor, plecat la Dorna sa cumpere oi. Dupa o buna bucata de vreme aceasta se ingrijoreaza de ce intarzie sau ce s-a mai intamplat mai exact cu sotul ei. Intriga este momentul in care Vitoria pleaca impreuna cu Gheorghita, fiul sau, pe urmele lui Nechifor. Calatoria celor doi constituie desfasurarea actiunii. Ei urmeaza cu exactitate drumul parcurs de Nechifor. Astfel, la crasma lui Macovei afla ca pe acolo au trecut trei ciobani cu trei sute de oi si un caine, iar la crasma lui Iorgu Vasiliu ajung doar doi. Punctul culminant este reprezentant de gasirea ramasitelor lui Nechifor Lipan intr-on rapa, condusi de cainele acestuia gasit in curtea unui gospodar. Deznodamantul cuprinde praznicul de inormantare si pedepsirea ucigasilor. Vitoria Lipan, eroina romanului Baltagul este un exponent al spetei (G. Calinescu) in relatie cu lumea arhaica doar si o individualitate prin insusirile

ei. Portretul fizic al Vitoriei este vag, este o femeie frumoasa cu ochii ei caprii in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului . Portretul moral este complex si se construiste din comportament, atitudine, relatia cu celelalte personaje, limbaj etc. Isi creste copiii cu severitate, in spiritul ferm al traditiei, asprimea dovedindu-se in special fata de Minodora, vinovata, in ochii mamei de acceptarea tendintelor moderne. Are grija gospodariei, pastreaza randuiala sarbatorilor, ramane fidela vechiului calendar, cinsteste pe pruncul abia botezat ca si pe mirii intalniti pe dru, fapte care pun la lumina atasementul Vitoriei fata de valorile lumii in care traieste, dar si devotamentul ei de femeie intr-o comunitate de tip arhaic, condusa de legi precise. Cand Nechifor intarzie peste obicei, Vitoria preia sarcinile si initiativele barbatului. Sentimentul ei dominant este dragostea purtata sotului. Cand intuieste ca barbatul ei este mort, atitudinea sa fata de ceilalti devine rautacioasa. Fata de straini este precauta, sireata si, in chip, falsa si umila. Scena praznicului o arata de o stapanare de sine aproape inumana. Vorbele ei, cand pline de binevointa, cand apare ca un bici, il fac pe Calistrat Bogza sa se manie si in final sa se tradeze. Autocaracterizarea sta sub semnul disimularii: Graiesc si eu ca o minte slaba ce ma aflu, ii spune Vitoria subprefectului alarmat de forta psihica exceptionala pe care o descopera in aceasta femeie. Reactiile psihologice ale eroinei sunt urmarite cu finete de catre autor. Intr-un singur moment femeia isi doreste dovedeste slabiciunea, si anume cand descopera osemintele lui Nechifor. Strigandu-l pe numele adevarat, Gheorghita, infioara muntele cu chemarea ei indurerata. In rest suferinta i se pastreaza in suflet. Caracterizata de celalalte personaje, Vitoria apare ca fermecatoare, cunoaste gandirea omului, stapanita de cei sapte draci (Nechifor), de o frumusete inca ispititoare (negustorul David). Aceaste perspective, ii contureaza portretul, femeie frumoasa, puternica, cu o vointa de neclintit, buna cunoscatoare a psihologiei omului. Caracterizarea indirecta se desprinde din multitudinea de fapte, gesturi, ganduri, relatii si chioar numele personajului. Astfel, Vitoria comunica dincolo de moarte cu Nechifor, ca dovada a iubirii care supravietuieste timpului si legilor firii: Dac-a intrat pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul. Naratiunea este modul de expunere predominant, realizand intregul schelet al actiuni care evolueaza amplu, arborescent, avand un caracter veridic cand textul ia forma dialogului, modelul se schimba, deoarece trebuie sa surprinda miscarile sufletesti ale personajelor. Descrierea conturata atat de atmosfera, autorul prezentand pana in cele mai mici detalii locurile, timpul si cadrele naturale, cat si folosita ca mijloc de portretistica.

In final, putem spune ca Vitoria Lipan a fost o femei frumoasa, puternica, gospodara, o buna cunoscatoare a psihologiei umane, o mama inteleapta si o buna sotie care nu si-a abandonat sotul, nici dupa moarte.