Sunteți pe pagina 1din 9

Radu Gyr, poetul care L-a coborat pe Iisus in celula

Laurentiu Ungureanu,

Radu Gyr a facut 20 de ani de temnita. A fost condamnat la moarte, dar a trait. A lasat in urma cele mai sincere poezii-rugaciune, scrise fara hartie si creion, dar care au rezistat timpului si inchisorii. Despre aceasta mostenire, despre ce ramane, familia sa vorbeste cu mandrie si cu regret. ,,Au cotrobait peste tot, au devastat toata casa. Au taiat pernele, au taiat plapumi, au distrus tot! Toate lucrurile noastre erau maldar in mijlocul camerei. N-au gasit nimic", povesteste astazi Simona Popa, fiica poetului Radu Gyr. Nu le spune numele, dar sunt cei care aveau sa-l condamne la moarte pe tatal sau pentru poezia ,,Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane". Dupa ce facuse 12 ani de temnita, aveau sa-l condamne la moarte pentru o poezie. Cautau un manuscris, o dovada, dar manuscrisul era impaturit intr-o undita aruncata neglijent intr-un colt al camerei. Nu l-au gasit, insa asta nu i-a impiedicat. 23 martie 1959. ,,Tribunalul, in numele poporului, hotaraste: facand aplicarea Articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamna pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurectie armata. [..] il condamna la 20 de ani detentiune grea pentru crima de activitate intensa contra clasei muncitoare si miscarii revolutionare. [...] il condamna si la 10 ani de degradare civica", decideau judecatorii Tribunalului Militar. Renuntarile la vis Radu Gyr a fost dus la Jilava, legat cu lanturi la maini si la picioare si tinut acolo, in asteptarea ultimei nedreptati. ,,Hai, mortilor, ca a sosit moartea!", le strigau temnicerii celor din aripa Jilavei ce aveau aceeasi condamnare. Cateodata, veneau noaptea si-l trezeau, dar numai pentru a-l muta in alta celula. Numai asa, pentru a simula ultimul drum, caci niciodata nu-l sfarseau. In urma recursului, pedeapsa fusese comutata in inchisoare pe viata, insa Radu Gyr a stiut asta abia la un an dupa

hotarare. Dupa un an in care moartea parea cea mai apropiata certitudine, Radu Gyr a fost aruncat in spatele gratiilor din Aiud. Aceasta ultima incercare i-a desavarsit, pentru multi, statutul de ,,sfant al inchisorilor", caci versurile lui Radu Gyr au fost, poate, cea mai frumoasa alinare pentru sufletele libere ale detinutilor de la Aiud. ,,Infrant nu esti atunci cand sangeri/ nici ochii cand in lacrimi ti-s./ Adevaratele infrangeri/ sunt renuntarile la vis", le spunea Gyr. Erau poezii scrise noaptea, cand tavanul celulei tinea loc de hartie, erau recitate dimineata, in cod Morse, la calorifere sau in plimbarile organizate, si erau rescrise pe talpa bocancilor, pe sapun sau pe orice se puteau incrusta cuvinte. Se foloseau chiar si bucati de sticla, suflate cu praful destinat deratizarii si scrijelite cu aschii sau ata desirata din zeghe si innodata in forma de ,,As'noapte, Iisus mi-a intrat in celula". Era rezistenta prin credinta, caci despre Dumnezeu si rugaciune vorbea Gyr, era rezistenta, caci aceasta poezie in catuse dadea speranta vorbind despre patimire, despre demnitate si despre disperare. Iar Gyr n-a renuntat niciodata la nimic. Nici la trecutul, nici la credinta, nici la dragostea sa pentru oameni. Cercetas brancardier in Primul Razboi Despre Gyr s-a spus ca s-a nascut sa scrie poezie. La 10 ani, in casa parintilor - actorul Stefan Coco Demetrescu si muziciana Eugenia Gherghel -, isi exersa lirica ludica in epigrame adresate profesorilor de la Liceul ,,Carol I" din Craiova, iar la 14 ani, la 7 iunie 1919, punea in scena, la Teatrul National din Craiova, poemul istoric ,,In munti". Primul volum de poezii, ,,Linisti de schituri", i-a aparut la 18 ani, sub atenta indrumare a Elenei Farago. Ar trebui sa explice cineva cum a reusit Radu Gyr sa creeze baladele acelea, sute de strofe, fara creion, fara hartie! Noi, dimineata, abia asteptam sa vorbim la <<teava>>, sa ne spuna poezia. Iar poezia iute o scriam cum puteam si o memoram imediat. Trebuia sa pui memoria in aplicare ca sa nu te darami psihic. Apoi, poeziile lui Gyr ajungeau la sufletul nostru ca nimic altceva! Nicolae Purcarea fost detinut politic la Aiud, supravietuitor al ,,Fenomenului Pitesti" Dar si pentru a-i obladui pe napastuiti, se spune, a trait Gyr. In toamna anului 1916, cand avea numai 11 ani, iar Ardealul era zguduit de trupele germanoaustriece, se ofera voluntar, fiind cercetas brancardier pe una dintre ambulantele trase de cai, langa trupele de la Targu-Jiu. ,,Zavoiul Jiului era plin de cadavre si raniti, iar albiile raurilor se involburau de sange si resturi de furgoane", spunea, la intoarcere. ,,Nelovind pe la spate" La Bucuresti, la Facultatea de Litere si Filosofie, cunoaste adevaratul rafinament al cuvintelor, indrumat de profesori ca Tudor Vianu, Constantin Radulescu-Motru, Nicolae Cartojan, P.P. Negulescu, Mihail Dragomirescu si Nae Ionescu. Cel mai frumos exemplu al acestui rafinament, dat de fiica sa: ,,Numele meu este Simona Luminita - al doilea prenume este chiar titlul unei poezii. Pana sa fi scris tata acea poezie, nimeni nu s-a numit <<Luminita>>". Atras de unul dintre curentele politice specifice vremii, Radu Gyr ia contact, alaturi de Mircea Vulcanescu, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade sau Ion Barbu, cu tinerii Garzii de Fier, devenind ulterior membru de seama al Miscarii, comandant legionar si sef al regiunii Oltenia. ,,M-am aratat necrutator in polemica politica din ziarele anilor 1937-1940, caricaturizandu-mi adversarul, dar luptand in scris, cu lealitate, nelovind pe la spate si neatacand un om care ar fi avut mainile legate sau un calus in gura, impiedicat de a-mi raspunde prin presa", se vedea Radu Gyr in oglinda, purtand camasa verde. Dar, asa cum putea sa aline, asa si zdrobea cuvantul lui Gyr. El este autorul poeziei ,,Sfanta Tinerete Legionara", imnul oamenilor in camasa verde. Iar in strofele din ,,La lupta, muncitori!", vorbea despre ,,jertfe si trasnet de ciocane" - pretul unui nou destin. 23 august: ,,Nu stiti ce va urma!" Adeziunea fatisa la politica legionara l-a trimis in lagarele de la Tismana si Miercurea Ciuc, alaturi de Eliade si Nae Ionescu, insa revenirea Miscarii in politica il propulseaza pe postul de Director al Teatrelor. Totusi, dupa rebeliunea legionara, Gyr e din nou inchis. Aiud, 12 ani. Este luat, dupa o scurta perioada, din spatele gratiilor si trimis in prima linie, pe frontul de Rasarit, in mijlocul luptelor de la Vigoda-Vinogradov. Din cauza problemelor de vedere, este trimis inapoi, acasa. ,,Peste tot scrie ca a fost ranit pe front, dar n-a fost. A fost retras pentru ca avea dioptrii prea mari. A fost adus in tara sub paza unui soldat. Acest soldat i-a spus: <<Domnule profesor, trebuie sa va spun ca eu am misiunea de a va ucide. Dar eu asa ceva nu pot sa fac>>",

povesteste Simona Popa. Actul de la 23 august 1944 l-a gasit, ingrijorat, acasa, in locuinta surorii sale din Ramnicu Valcea. ,,Pe 23 august, seara, cand toata lumea era fericita, tata a spus: <<Stati putin, nu va bucurati, ca voi nu stiti ce va urma!>>." Peretii celulei erau zgariati cu poemele lui Radu Gyr. Rugaciunea a fost secretul salvarii noastre la Aiud si, langa rugaciune, poezia lui Gyr a legat inima de inima si suflet de suflet. Versul lui se traia. Il traiam. Era pentru noi haina si hrana, apa si caldura. Cati dintre tinerii care se dezvolta acum in libertate se intalnesc cu aceste perlee Cati le cautad Sunt pentru ei. Pentru cei de maine. Ilie Tudor, fost detinut politic la Aiud, tatal lui Tudor Gheorghe Sotia lui Silviu Brucan: ,,Esti un legionar demagog!" 2 iunie 1945. Tribunalul Poporului. Procesul ,,lotului ziaristilor fascisti". Radu Gyr: ,,Eu am avut o credinta si am iubit-o. [...] Prabusiri de idealuri, naruiri de aspiratii inregistram cu totii. Si, poate, uneori gresim tocmai in credintele noastre cele mai curate, cele mai cinstite. Istoria va vedea unde am gresit si unde nu". Alexandrina Sidorovici, sotia lui Silviu Brucan, acuzatoare publica: ,,Esti un legionar demagog!". Radu Gyr: ,,Dumneavoastra va truditi, de trei luni, sa strangeti dovezi apasatoare impotriva mea si cand eu, in zece minute, suflu in ele ca in niste baloane de sapun, va enervati si-mi intrerupeti apararea".Sentinta: 12 ani de inchisoare. Brasov, Vacaresti si Aiud. Ironia: la 2 iunie 1945 a fost ultima zi de nastere pe care a sarbatorit-o maresalul Ion Antonescu. Pana la abdicarea regelui Mihai din 30 decembrie 1947, lui Radu Gyr i s-a permis sa aiba hartie si creion, iar poeziile pe care le-a scris de pe patul de spital al inchisorii din Brasov au ajuns acasa, chiar si asa, cu stampila ,,Cenzurat". Apoi, gratiile inchisorilor au devenit impenetrabile: hartia s-a terminat si a fost inlocuita cu ata si talpile pantofilor. Familia n-a mai stiut de Gyr, iar el n-a mai stiut de familie. N-a mai stiut de Luminita. ,,Perfect sanatos" Radu Gyr n-a vorbit despre temnita. A ramas, insa, aceasta tulburatoare marturie a lui Gabriel Balanescu, coleg de celula: ,,<<Gabi, ma duci Incet cu lanturile, sa nu-i sculam!>> Tineta era langa usa. L-am apucat de un brat, sa-l ajut sa se ridice. M-am infiorat! Apucasem un os complet descarnat. L-am asezat. <<Stai cu spatele! Dar nu te departa.>> Nu auzeam niciunul din zgomotele specifice unei astfel de imprejurari. Voiam sa intorc discret capul, dar m-amabtinut, pentru ca, dupa putin, sa aud un zgomot puternic. Radu Gyr lesinase". Avea prolaps rectal cangrenat, cu hepatita, infiltrat pulmonar, TBC. I s-a refuzat orice ajutor pentru ca pe fisa sa de detentie scria: ,,perfect sanatos". Pana la finalul pedepsei, a compus peste 200 de poezii.

La finalul anului 1955, este eliberat si dus la spitalul de la Foisorul de Foc, din Bucuresti. ,,Era in asemenea hal de slabiciune si degradare fizica incat nu l-au lasat sa mearga acasa. A stat acolo cateva luni, fara sa stie nimeni, desi bunica (n.r. - sotia lui Radu Gyr) locuia la 100 de metri de spital, la cateva case distanta", povesteste Radu Popa, unicul nepot al lui Radu Gyr. ,,<<Trebuie sa mi-l faci sanatos, sa poata merge pe picioare acasa>>, i-au spus unui doctor internist, care l-a tratat", adauga Dinu Popa, ginerele poetului. ,,Lumea e in mana noastra!" In libertate, Radu Gyr s-a izolat. A copiat, de pe tavanul inchisorii pe hartie curata, toate poeziile din carcera. Asta facea, isi amintea si scria. Pana in 1958, cand, in urma unei inscenari, a fost condamnat. Din nou. La moarte. Poezia ,,Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane", careia i-a pus titlul ,,Manifest", l-a imbracat din nou in zeghe in temnitele din Aiud. Ultima lovitura, pe care Gyr a resimtit-o cel mai crunt, a fost in 1962. Scriitorul Ioan Ianolide povesteste ca securistul i-ar fi spus atunci, concis: ,,Ori, ori. Alege intre viata si moarte. Trebuie sa renegi public tot ce ai crezut, tot ce ai scris. Tu poate esti gata sa mori, dar gandeste-te la miile de oameni care vor pieri din cauza nebuniei tale. Ba, lumea este in mana noastra si nu o scapam!". Gyr s-a gandit la Luminita si la toti. In 1963, a fost eliberat de la Aiud. Semnase. ,,Cati" ,,25" ,,Eu sunt condamnat la moarte" ,,Cantaret <<oficial>> al Garzii de Fier, Radu Gyr era foarte putin aproape deloc - un om politic, ci mai mult un indragostit romantic de o idee romantica. [...] Vorbea uneori cu umor negru despre soarta poeziilor lui, facute - cele mai multe si mai bune - in cei unsprezece ani de puscarie, menite a fi memorate de unul si de altul si transmise oral din celula in celula si din penitenciar in penitenciar. Unele ajungeau inapoi la autor, dupa un circuit foarte larg si foarte cotit, ciuntite, deformate, cu versuri ori cuvinte inlocuite dupa priceperea celui ce le scapase din memorie sau le prinsese gresit prin alfabetul Morse. [...] Duba adusese martori la mai multe procese. La inceput ne-au bagat pe toti intr'o sala, dar, miracol!, de data aceasta nu cu fata la perete, ci pe niste banci in jurul peretilor. Ne vedeam, dar nu aveam voie sa vorbim. Gyr sedea in spatele unei mese mari. Era slab, foarte slab, cu obrazul galben, si nu stiam daca ma vede prin ramele groase ale ochelarilor. Am furat momentul sa-l salut cu o usoara miscare din cap. Mi-a raspuns tuguind buzele a <<Te pup!>> apoi tacere si priviri neputincioase, sub ochii incruntati ai gardienilor. Desi oameni mari, seriosi si in toata firea, detinutii devin copii cand e vorba sa insele vigilenta supraveghetorilor si uzeaza de orice tertip care le-ar face posibila comunicarea. Primele semne dintre mine si Gyr descifrau nadejdea ca sergentul motaie dea binelea, ca nu se preface. <<Cate>>, m-a intrebat el apoi cu degetul in podul palmei, pe linia destinului. <<Douazeci si cinci>>, i-am raspuns eu, de doua ori cu toate degetele de la maini si o data cu cele de la una. <<Eu sunt condamnat la moarte>>, m-a informat el cu degetul pe un tragaci imaginar la tampla. <<Dar nu te executa, am protestat eu.>> <<La moarte sunt condamnat>>, a repetat poetul, gandind ca eu n-am inteles sau ca nu-l cred. <<N-ai teama, nu te impusca!>>, am staruit eu cum am putut. <<Dumnezeu stie!>>, a conchis el cu ochii in tavan si mainile a indurare", povesteste IPS Bartolomeu

Anania in cartea sa de memorii. Eliade si presedintele Indiei l-au scos pe Gyr din inchisoare Simona Luminita Popa (82 de ani) este unica fiica a lui Radu Gyr. E pensionara. Cand vorbeste despre tatal sau are un nod in gat. Se impiedica in cuvinte si face pauze lungi, sa-si ascunda lacrimile. Nu reuseste mereu. Nu te priveste in ochi. Nici cand descrie cele mai banale episoade ale familiei, nici cand vorbeste despre razboi si inchisoare. Simona Popa e inca tulburata de istoria pe care o mosteneste. Parca o urmareste permanent acea angoasa din timpul razboiului, cand a invatat ce inseamna in limba romana ,,Davai ceas", acea neliniste la care era condamnata in absenta tatalui, acea temere din fata securistilor si acea anxietate din camerele prafuite de la CNSAS. Totusi, Simona Popa domina aceasta mostenire anxioasa si povesteste. Simona Popa este o marturisitoare. Una neobisnuit de puternica.

Dinu Popa

e fiu de preot ardelean, e pensionar si e ginerele lui Radu Gyr. Despre socrul sau, despre Corul Patriarhiei unde a intalnit-o pe sotia sa si despre fiul lor povesteste cu o mandrie ravasitoare. Radu Popa e dirijor permanent al Filarmonicii ,,Banatul" din Timisoara si e unicul nepot al lui Radu Gyr. Despre bunicul sau vorbeste fara nostalgii, fara pasiuni istorice, dar cu cea mai sincera semetie: ,,Eu am fost in centrul atentiei lui Radu Gyr, Nichifor Crainic si Serban Cioculescu". Pastreaza, insa, un soi de pietate bine dozata. Iar asta e evident chiar si intr-o videoconferinta Bucuresti, Drumul Taberei-Timisoara. ,,Weekend Adevarul": De unde vine pseudonimul Gyrc Radu Popa: Bunicul e argesean din Muscel, desi a facut scoala la Craiova. Acolo a inceput sa faca epigrame despre profesori si, ca sa nu fie deconspirat, si-a creat un pseudonim. De la Dealurile Gruiului, care sunt in Arges, printr-o anagrama, a facut Gyr. Radu Gyr. Numele lui Radu Gyr a revenit recent in atentia publica, dupa ce un lider politic a recitat poezia ,,Manifest". Au fost o serie de reactii negative... Radu Popa: Stiti ce au uitat Ca bunicul, in 1941, a infiintat Teatrul Evreiesc ,,Baraseum", cand era director al Teatrelor. In 1941! Maia Morgenstern este directoarea unui teatru infiintat de Radu Gyr. Simona Popa: La procesul din 1945, au fost multi evrei martori care au spus: ,,Sa nu-l condamnati pe Radu Gyr, pentru ca el ne-a dat o paine sa mancam". Leny Caler, spre exemplu, actrita la Teatrul Evreiesc, ii pupa mana pe strada. Radu Popa: Fiecare grupare, fie ea culturala sau politica, are si parti bune, si parti mai putin bune. Ar trebui sa aratam si istoria mai putin buna, dar si pe cea buna. Miscarii Legionare, in momentul acesta, i se atribuie numai petele negre. Cum era Radu Gyr in familie( Simona Gyr: Era foarte dragut. Foarte bun, foarte ... (plange). Era foarte fericit ca avea un nepot. Si-a dorit enorm sa aiba un nepot. Asta a fost fericirea lui.

Radu Popa (foto): Un termen cu care am putea descrie personalitatea lui este ,,delicatete". Asa era felul lui. Vorbea in familie despre agitatia politica din preajma razboiuluiu Ce stiati dumneavoastra despre razboi Simona Popa: Nu prea stiam. Eram la Ramnicu Valcea, stateam cu matusa, cu unchiul si cu vara mea si eram destul de feriti. Tin minte insa cand au venit rusii in tara. Au navalit peste noi. Eu aveam 12 ani. Au venit cu pustile si ne-au somat: ,,Davai ceas!". Eu aveam un ceas mai prapadit, pe care nu lau vrut. Pe urma, s-au instalat in casa. Tot parterul era al lor. Au baut tot, pana si coloniile, si spirtul. Radu Gyr a facut inchisoare si a luptat pe front. Avea, oare, o proiectie despre viitorul Romaniei de dupa 23 august Simona Popa: In '44, la 23 august, era acasa. Seara, cand toata lumea era fericita, la Ramnicu Valcea, a spus: ,,Stati putin, ca voi nu stiti ce va urma!". Dar sa stiti ca in '44 a avut masina la scara sa plece in Germania. A refuzat. ,,Eu nu plec din tara asta pentru nimic in lume!" Asa ca a fost inchis cu ,,lotul ziaristilor". S-a repercutat asupra dumneavoastra sentinta Simona Popa: Am fost singura din liceu care nu a fost primita in UTM (n.r. - Uniunea Tineretului Muncitoresc). In rest, nu miau facut nimic, pentru ca invatam foarte bine. La facultate, la Petrol si Gaze, am fost si bursiera in primii doi ani, dar in anul III, cand am mers sa ma inscriu, am vazut ca eram taiata de pe lista. Si eu, si ceilalti fii de mosieri si de preoti. La mine a venit doamna Alexandrina Sidorovici, care era decan al facultatii, si mi-a spus: ,,Nu mai ai ce cauta aici". Am ramas cu mama, profesoara de romana data afara de peste tot. Ea facea croitorie pentru a-si castiga existenta. In '56, Radu Gyr a fost eliberat. Simona Popa: El coresponda cu Eliade, cu care era prieten. D

in inchisoare a iesit la interventia lui Eliade, care il cunostea foarte bine pe Rajenda Prasad, presedintele Indiei. Acesta l-a induplecat pe Dej si l-au eliberat. A fost pazit de Maica Domnului. Am stat impreuna, pe strada Zece Mese, langa Foisorul de Foc. Era foarte retras, preocupat de opera lui. Manuscris al poeziei ,,Intrebare" Nu povestea Simona Popa: Era foarte preocupat, dupa ce a venit, sa-si scrie poeziile. Avea o memorie fantastica. Radu il mosteneste (zambeste). Manuscrisele sunt scrise impecabil, fara nicio stersatura. Asternutul pe hartie nu era decat o simpla executie. In '58, a fost din nou inchis. Simona Popa: Au venit acasa, au cotrobait peste tot, au devastat toata casa. Au taiat pernele, au taiat plapumi, au distrus tot! Toate lucrurile noastre erau maldar in mijlocul camerei. Dupa ceva timp, am gasit in usa o hartie pe care scria: ,,Sa va prezentati la camera cutare de la Ministerul de Interne!". Mam dus, desi eram convinsa ca ma cheama acolo ca sa ma retina. ,,Am venit." ,,Ne-am gandit sa-ti dam niste bani. Ca esti tanara, poate vrei sa te duci la o cofetarie, la cinematograf. Uite, 80 de lei." ,,Nu, multumesc, eu am tot ce-mi trebuie la matusa mea." ,,Ia banii astia, ca n-o sa-ti faca rau!" ,,Nu imi trebuie absolut nimic!" ,,Dar ia-i odata, ca astia-s banii lu' tac-tu!" Nu a povestit niciodata despre temnitai Dinu Popa (foto): Dupa ce-a venit din inchisoare, in '63, am inregistrat cateva poezii pe magnetofon. Apoi l-am intrebat: ,,Ce faceati toata ziuau". ,,In primul rand, trebuie sa te debarasezi de sentimente. Ca am o nevasta, ca am un copil, ca nu mai merg la facultate, la studenti. Dupa-amiaza, eu imi faceam un plan despre ce aveam de vorbit cu studentii a doua zi. Dimineata, in gand, tineam un discurs de o ora-doua, ca si cand le-as spune studentilor. Sau ma gandeam la o poezie, care se inregistra la plimbarea de seara." ,,Dar n-ai avut vreodata o situatie mai dificilav", am insistat. ,,Ba da. Odata mi-am dorit sa ma ia Dumnezeu." De ce Era o iarna grea, era la Brasov. In oras, fusese o conferinta a ofiterilor superiori ai Securitatii si era in curs marele banchet de dupa. Cineva si-a exprimat dorinta sa aduca ,,jivina legionara". Pe la ora 1.00, noaptea, l-au trezit niste ofiteri: ,,Imbraca-te, mergi cu noi!". L-au adus acolo, l-au pus in mijloc, si il scuipau si il injurau. Erau beti. Atunci, s-a rugat la Maica Domnului sa-l ia. A lesinat. S-a trezit dimineata in celula, cand un gardian i-a spus: ,,Domnule profesor, sculati-va ca v-am adus un bors cald". Totdeauna cand povestesc acest lucru este emotionant. Ce-a facut dupa eliberareh Simona Popa: Dupa '63, a lucrat timp de doi-trei ani la transcrierea poeziilor facute in inchisoare. Avea o patima a recuperarii timpului pierdut. A fost apoi platit pentru traducerea unor balade germane in romana, publicat ulterior sub semnatura altcuiva. Asa era intelegerea. Dar aceasta munca l-a extenuat. Cand a terminat de tradus, seara, a scris pe ultima hartie: ,,Infernal de grea". Si s-a culcat. A doua zi, la 16.00, am primit un telefon ca nu se mai trezeste. Era in coma. (n.r. - Radu Gyr a murit in acea zi. Era 29 aprilie 1975) Radu Popa: In momentul de fata, bunicul se afla la inchinare la Manastirea Petru Voda. Moastele lui, din care izvoraste mir, sunt puse intr-o

racla, iar credinciosii vin si se inchina. Este in aceeasi linie in cimitir cu Parintele Calciu Dumitreasa. ,,Bartolomeu Anania m-a invatat sa joc Popa-Prostu'" Ce-ati facut dupa exmatricularea de la Petrol si Gazel Simona Popa: Am lucrat la Ceramica, la Cuptoare, cu muncitorii. Apoi, lucram la Editura Muzicala, la serviciul de copiatura. Scriam note in tus pentru tipar. Tiparul se facea in urma unei cartografieri pe calc. Deacolo m-am pensionat. In paralel, am fost primita de patriarhul Iustinian sa cant in Corul Patriarhiei. Am cantat timp de 40 de ani. Acolo v-ati cunoscut cu domnul Popa Dinu Popa: Da, pentru ca si eu, ca o preocupare anexa a meseriei mele, cantam in Corala Patriarhiei, tenor. Ea canta la alto. Dupa doi ani, fara sa stie nimeni, neam casatorit in casa la socri. Pentru ca, daca se afla ca sunt casatorit cu fiica lui Radu Gyr, zburam din minister, de la Transporturi, unde lucram. La trei saptamani dupa ce ne-am casatorit, parintele Staniloae, care era la strana, a trimis vorba: ,,Chemati-l pe domnul Dinu pana la mine!". ,,Fatul meu, sunt mandru ca fata lui Radu Gyr a luat un fiu de preot ardelean", mi-a spus. Pe Bartolomeu Anania l-ati cunoscutl Simona Gyr: El era cu 10 ani mai mare decat mine. Parintii mei mergeau vara la Polovragi, unde el era frate. Ma luau si pe mine. Eu aveam 11 ani, el 21 si, stand acolo, la Polovragi, m-a invatat sa joc Popa-Prostu'. Foarte dragut era! Apoi, cand era inchis tata, m-a protejat mereu. Dar pe Nichifor Crainicc Simona Popa: Sigur ca da! A fost prietenul tatei. Un batranel atat de simpatic care adora copiii. Venea cu buzunarele pline cu bomboane intotdeauna. Cand iesea pe strada, se tinea roiul de copii dupa el. Dinu Popa: Venea dimineata la noi si ieseau la plimbare in Parcul Ateneului cu fiul meu, care era atunci in carucior. Cine credeti ca-i ajuta sa manevreze caruciorul in blocu Razvan Theodorescu, academicianul, un tanar foarte politicos. Cateodata, mai iesea si batranul Serban Cioculescu cu ei. Radu Popa: Va dati seama de cine am fost eu impins in carucior< Eram in centrul atentiei lui Radu Gyr, Nichifor Crainic si Serban Cioculescu! Ce binecuvantare! (Rade) Ati fost la CNSAS Simona Popa: Am fost, am facut cerere sa vad dosarele. Am stat acolo, in praful si-n mizeria din dosarele acelea. 30.000 de pagini erau! 30.000! Le-am parcurs cu cerberul langa mine. Am gasit, la un moment dat, intr-o foaie, un nume cunoscut care era informator. Cand am vrut sa dau foaia si sa citesc mai departe, o domnisoara mi-a spus: ,,Mai departe nu se poate!". Cand se intampla astai Dinu Popa: In '96-'97. In fiecare zi o aduceam acolo. Mostenitorii lui Gyr nu pot primi despagubiri In anul 1995, cand se implineau 50 de ani de la sentinta data in procesul ,,lotului ziaristilor", cei 14 acuzati din urma cu jumatate de secol, printre care Pamfil Seicaru, Nichifor Crainic, Stelian Popescu (fostul director de la ziarul ,,Universul") si Avram Bunaciu, au fost reabilitati de instanta din Romania. Exceptie: Radu Gyr (foto). ,,Am facut un memoriu catre procurorul general de la acea vreme, Manea Dragulin, insa n-am primit niciun raspuns", spune Simona Popa. De altfel, in 2010, fiica poetului le-a cerut magistratilor de la Tribunalul Bucuresti revizuirea condamnarii primite de tatal sau in baza Legii 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Mai cerea si constatarea judiciara a caracterului politic al condamnarii tatatului. Voia sa se constate distrugerea unor manuscrise, instituirea sechestrului asigurator asupra averii mobile a lui Radu Gyr cat si, evident, sa se dispuna reabilitarea tatalui. La 21 februarie 2012, Curtea de Apel Bucuresti a decis irevocabil ca decizia de condamnare a lui Radu Gyr a avut caracter politic. Judecatorii au decis ca fiica acestuia nu va primi daune morale pentru suferintele tatalui din inchisorile comuniste, pentru ca dreptul la despagubiri al condamnatilor politic legionari a fost declarat neconstitutional. Curtea de Apel Bucuresti a aratat ca decizia de reabilitare data de Tribunalul Bucuresti in acest caz este una corecta. Poezii de Radu Gyr Manifest Nu pentru-o lopata de rumena paine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru vazduhul tau liber de maine, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Pentru sangele neamului tau curs prin santuri, pentru cantecul tau tintuit in piroane, pentru lacrima soarelui tau pus in lanturi, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Nu pentru mania scrasnita-n masele, ci ca sa aduni chiuind pe tapsane o claie de zari si-o caciula de stele, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Asa, ca sa bei libertatea din ciuturi si-n ea sa te-afunzi ca un cer in bulboane si zarzarii ei peste tine sa-i scuturi, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Si ca sa pui tot sarutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane, pe toate ce slobode-ti ies inainte, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! Ridica-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii! Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Si sus, spre lumina din urma-a furtunii, ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane! A mai murit inca unul A mai murit inca unul - cu foamea pe fata, cu ochii de ceata, cu maini ca tutunul. A mai murit inca unul din nemernica gloata care pe rand se gata. Unul cate unul. Trei, sase, opt, zece ... A mai murit un misel. Ce bine de el ca-i liber sa plece! Azi n-o

sa-l mai friga in vise de fiere nici trup de muiere si nici mamaliga. Ah, Domnul, prea-bunul, il mangaie foarte. Tovarasi de moarte, poftim inca unul! Lasati-l sa plece! Nu spuneti o vorba! Ne lasa o ciorba si-o paine rece. Voi n-ati fost cu noi in celule Voi n-ati fost cu noi in celule sa stiti ce e viata de bezne, sub ghiare de fiara, cu guri nesatule, voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle, strivit de catuse la glezne. Voi n-ati plans in palme, fierbinte, strapunsi de cutitul tradarii. Sub cer fara stele, in drum spre morminte, voi n-ai dus povara durerilor sfinte spre slava si binele tarii. In cantec cu noi laolalta trecand printre umbre peretii, voi n-ati cunoscut frumusetea inalta cum dorul irumpe, cum inima salta gonind dupa harpele vietii. Ce-i munca de brate plapande, ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru, cum scartie osul cand frigul patrunde, ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde sa spuneti aproapelui vostru. Voi nu stiti in crunta-nchisoare cum minte speranta si visul, cand usile grele se-nchid in zavoare, si-n teama de groaznica lui inclestare pe sine se vinde invinsul. Ati stat la ospete-ncarcate gonind dupa fast si orgoliu, nici mila de noi si nici dor, nici dreptate, nici candel-aprinsa si nici libertate, doar ghimpii imensului doliu. Asa sunteti toti cei ce credeti ca pumnul e singura faima. Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti, cand noi cu obrajii ca pamantul de vineti, gustam din osanda si spaima. Cand portile sparge-se-or toate si mortii vor prinde sa urle, cand lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate, voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte, caci n-ati fost cu noi in celule. Maine in zori Ne-am tarat, julindu-ne pe coate, pana-n fundul gropilor posace. Din mantai curg mlastini desfundate, in bocanci ne clefaie baltoace. Maine-n zori atacul. Stam prin gauri, ni se-mpart cartuse si grenade. Beznele au rabufnit din hauri... -Stinge, ba, tigara, camarade. Maine-n zori... Incovoiati pe arma, strangem fierul, l-inclestam cu foame. Pleoapele de zinc nu pot sa doarma, gandul tipa strans in catarame. Linistea se surpa ca o schela. Spaime si nadejdi slomnesc pe gura. In rastimpuri, zornaieo gamela, gropile o sasaie si-o-njura. Maine-n zori... Plesneste asteptarea, prastie sarita din cracane... Febrele isi amagesc dogoarea cu zacuta cloaca din bidoane. Maine. Ploaia-si fumega lesia. Scheauna in zloata ca un caine vantul ud... Si toata vesnicia s-a holbat, cascata, peste maine. Cresc, imens, pupilele flamande, ochii taie, sfasie, desira. Maine... joaca-n aer numai pande, veghea ca o gheara se raschira. Maine. Cerul tot, genuna toata... Fasaie prin oase, negre geruri. Maine. Carnea cade-ngenunchiata... Tatal nostru care esti in ceruri... Indemn la lupta Nu dor nici luptele pierdute, nici ranile din piept nu dor, cum dor acele brate slute care sa lupte nu mai vor. Cat inima in piept iti canta ce-nseamna-n lupta-un brat rapus Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta cand te ridici cu-n steag, mai sus i Infrant nu esti atunci cand sangeri, nici ochii cand in lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis. Foamea Parca de veacuri, parca de mii de ani n-am mai pranzit, n-am fost si noi la cina. Parca de veacuri, parca de mii de ani am suge fier, am roade bolovani si-am hapait moloz si rogojina. In foamea noastra vajaie paduri, se casca mari, se surpa munti din coame. In foamea noastra vajaie paduri si parca din strabuni sau din scripturi, de la-nceputul lumii ne e foame. Ziua pandim cu narile in vant naluca unui abur de mancare. Ziua pandim cu narile in vant, din cer, din iad sau poate din mormant sa ni sarunce din mormant, sa ni s-arunce resturi ca la fiare. In bezna noptii ne visam strigoi si ne-ospatam cu cate-un hoit fierbinte. In bezna noptii ne visam strigoi, dar numai moartea musca halci din noi - ea singura infuleca morminte. Mars de noapte Marsaluim... Prin noaptea cu taisuri, strivim namolul, blestemam, scrasnim. Calcam mocirle, sfasiem hatisuri, marsaluim, marsaluim... Marsaluim. Cresc aburi de sudoare din oameni, din carute si din cai. A vizuina mirosim si-a fiare, si-n gura gust simtim, de mucegai. Bocancii sparti infig amare tinte in glod, in smarc, in morlii-ascunsi sub lut si-n tot ce-a mai ramas din noi fierbinte: in lacrimi, in surasuri, in sarut. Marsaluim. Din noaptea clatinata, ciobita, luna, cum luceste-acum, e-o casca de metal insangerata pe varful unei cruci de fum... Din zvonuri de la temniceri Din zvonuri de la temniceri aflam ca-s numai patru veri de cand neau tencuit de vii iIn timpul fara ani si zi. Noi nu stim cand fu vara-a patra, dar auzim cum creste piatra; cum creste fierul peste noi ca iarba aspra pe strigoi. Din zvonuri de la temniceri, afara-i astazi, maine, ieri . . . Noi nu stim daca-i ieri sau azi, dar auzim, zavor, cum cazi; cum grele lespede se-nchid peste mileniile din zid si cum sengroapa fara zvon mormantul nostru sub beton. Din zvonuri de la temniceri, noi am murit de patru veri.