Sunteți pe pagina 1din 5

CONTROLUL HOMEOSTAZIEI

Scopul fiziologiei este de a explica care sunt factorii fizici si chimici responsabili pentru originea, dezvoltarea si evolutia vietii. Fiziologia umana ncearca sa explice care sunt caracteristicile si mecanismele specifice care definesc organismul uman ca entitate vie.

Celula
Unitatea vie elementara a organismului este celula. Fiecare organ este alcatuit din numeroase tipuri de celule a caror unitate este mentinuta de structuri intercelulare cu rol de suport. Fiecare tip de celula este special adaptat pentru a ndeplini una sau mai multe functii particulare (ex. eritrocitele trnsporta oxigenul de la plamni la nivel celular).

Lichidul extracelular - "mediul intern"


Organismul uman adult contine aproximativ 60% lichid, reprezentat n principal printr-o solutie de ioni si alte substante. Cea mai mare parte a acstui lichid se afla n interiorul celulelor si este denumit lichid intracelular. Aproximativ 1/3 se afla n spatiile din afara celulelor si este denumit lichid extracelular. Lichidul extracelular este n miscare permanenta n interiorul organismului.Acesta este transportat rapid n sngele circulant, fiind ulterior distribuit ntre snge si lichidele tisulare consecutiv difuziei prin peretii capilari. Lichidul extracelular contine ioni si elemente nutritive necesare ntretinerii vietii cel 18518o1421s ulei (toate celulele traiesc practic n acelasi mediu, lichidul extracelular. Lichidul extracelular este denumit mediul intern al organismului (Claude Bernard).

Diferente intracelular.

ntre

lichidul

extracelular

si

lichidul

Lichidul extracelular contine cantitati mari de ioni de sodiu, clor si bicarbonat, precum si elemente nutritive pentru celule (oxigenul, glucoza, acizii grasi si aminoacizii), de asemenea, contine bioxid de carbon (transportat de la nivelul celulei spre plamni pentru a fi eliminat, n care se afla alti produti ai metabolismului celular care sunt transportati de la rinichi pentru a fi excretati). Lichidul intracelular contine cantitati mari de ioni de potasiu, ioni de magneziu si ioni fosfat n locul ionilor de sodiu si clor aflati n spatiul extracelular. Mecanisme speciale pentru transportul ionilor prin membranele celulare mentin diferentele ntre concentratiile ionilor din lichidul extracelular si cel intracelular.

Mecanismele "homeostatice" functionale ale organismului Homeostazia

ale

principalelor

sisteme

Stabilitatea relativa a compozitiei lichidelor organismului este foarte importanta, deoarece exista un schimb permanent de lichid si solventi ntre organism si mediul extern, precum si ntre diferitele compartimente ale organismului. Homeostazia este mentinerea aproximativ constanta a parametrilor mediului intern. Toate organele si tesuturile ndeplinesc functii care ajuta la pastrarea constanta a acestor parametri (plamnii furnizeaza oxigen spatiului extracelular pentru a substitui oxigenul consumat de celule, rinichii mentin constante concentratiile ionilor, tractul gastrointestinal asigura aportul elementelor nutritive).

Sistemul de transport si distributie a lichidului extracelular sistemul ciculator sanguin

Lichidul extracelular este transportat la nivelul organismului n doua etape: prima etapa este reprezentata de deplasarea sngelui prin organism n interiorul vaselor sanguine, cea de a doua etapa este reprezentata de deplasarea bidirectionala a lichidului ntre capilarele sanguine si spatiile intercelulare (la nivelul capilarelor exista un schimb permanent de lichid extracelular ntre fractiunea plasmatica a sngelui si lichidul interstitial care umple spatiile intercelulare). Peretii capilarelor sunt permeabili pentru majoritatea moleculelor din plasma sanguina, cu exceptia moleculelor mari ale proteinelor plasmatice (cantitati mari de lichid si constituienti dizolvati difuzeaza bidirectional ntre snge si spatiile tisulare, proces de difuziune care este determinat de miscarea moleculelor, att din plasma ct si din lichidul interstitial. Lichidul si moleculele dizolvate se afla n continua miscare, deplasndu-se n toate directiile n plasma si n fluidul din spatiile intercelulare, precum si prin porii capilari. Lichidul extracelular din ntreg organismul - att cel din plasma ct si cel din lichidul interstitial - este n permanenta amestecat, fiind astfel mentinuta omogenitatea aproape completa a lichidului extracelular la nivelul organismului. n concluzie, mentinerea unui volum relativ constant si a unei compozitii stabile a lichidelor organismului este esentiala pentru homeostazie.

Originea elementelor nutritive din lichidul extracelular


Sistemul respirator
Sngele se ncarca cu oxigen la nivel alveolar. Membrana care separa alveolele si lumenul capilarelor pulmonare (membrana alveolara) prezinta grosimea de 0,4-2 microni, iar oxigenul difuzeaza n snge prin porii acestei membrane, n acelasi mod n care apa si ionii difuzeaza prin peretii capilarelor.

Tractul gastrointestinal
La acest nivel diferite elemente nutritive dizolvate (carbohidrati, acizi grasi, aminoacizi) sunt absoorbite n lichidul extracelular sanguin. Ficatul modifica structura chimica a multora dintre substantele absorbite, crescndu-le gradul de utilizare. Adipocitele, rinichii, glandele endocrine contribuie, de asemenea, la modificarea substantelor absorbite. Sistemul musculo-scheletic contribuie la functiile homeostatice ale organismului prin mecanisme specifice.

Epurarea produsilor finali de metabolism


Eliminarea bioxidului de carbon la nivel pulmonar Simultan cu captarea oxigenului la nivel pulmonar, bioxidul de carbon este eliminat din snge n alveolele pulmonare (dintre toti produtii finali ai metabolismului celular, bioxidul de carbon este cel mai abundent).

Rinichiul
La nivel renal sunt eliminate din plasma majoritatea celorlalte substante (n afara bioxidului de carbon) care nu sunt necesare celulelor (diferiti produsi finali ai metabolismului celular, cum ar fi ureea si acidul uric, de asemenea, sunt eliminati ionii si apa n exces care s-au acumulat n lichidul extracelular). Rinichiul si ndeplineste functia prin filtrarea initiala a unor cantitati mari de plasma la nivel glomerular, iar ulterior prin reabsorbtia n snge a substantelor necesare organismului (glucoza, aminoacizii, cantitati adecvate de apa si ioni). Majoritatea celorlalte substante care nu sunt necesare oraganismului n special produsii finali de metabolism (ex. ureea) prezinta reabsorbtie minima, fiind eliminati n urina prin tubii renali.

Reglarea functiilor organismului Sistemul nervos de reglare


Sistemul nervos este alcatuit din trei componente principale: calea senzoriala aferenta, sistemul nervos central (componenta integrativa) si calea motorie aferenta.

Receptorii senzoriali detecteaza starea organismului sau starea mediului nconjurator (ex. receptorii cutanati informeaza persoana de fiecare data cnd un obiect atinge tegumentul n orice punct). Sistemul nervos central (SNC) este alcatuit din creier si maduva spinarii. SNC determina reactiile organismului la senzatiile sosite din periferie. O mare parte a sistemului nervos este denumita sistemul autonom, care controleaza numeroase functii ale organelor interne (ex. activitatea cardiaca, miscarile peristaltice gastrointestinale, secretia glandelor endocrine). Sistemul nervos regleaza n special activitatile musculara si secretorie ale organismului.

Sistemul hormonal de reglare


Exista opt glande endocrine principale care secreta hormoni, substante chimice transportate prin lichidul extracelular cu rolul de a regla functiile celulei (ex. hormonul tiroidian creste rata majoritatii reactiilor chimice, insuli na controleaza metabolismul glucozei, hormonii corticosuprarenali controleaza nivelul sodiului si potasiului, precum si metabolismul proteinelor, hormonul paratiroidian controleaza calciul si fosfatul la nivelul osului). Sistemul hormonal regleaza n principal functiile metabolice.

Controlul sistemelor organismului


Sistemele de control genetic sunt cele mai complexe (actioneaza n toate celulele pentru a controla att activitatea inracelulara ct si activitatea extracelulara. Numeroase alte sisteme de control actioneaza la nivelul organelor (pentru a controla functiile partilor componente ale acestora), altele opereaza la nivelul ntregului organism (pentru a controla relatiile dintre organe). Ex. sistemul respirator functioneaza n asociere cu sistemul nervos (regleaza concentratia bioxidului de carbon din lichidul extracelular; ficatul si pncreasul regleaza concentratia glucozei din lichidul extracelular; rinichiul regleaza concentratiil e hidrogenului, sodiului, potasiului, fosfatului si a altor ioni din lichidul extracelular.

Exemple de mecanisme de control


Reglarea concentratiei oxigenului si bioxidului de carbon la nivelul lichidului extracelular Oxigenul reprezinta una dintre substantele principale necesare reactiilor chimice intracelulare (organismul prezinta un mecanism special de control pentru a mentine constanta concentratia oxigenului n lichidul extracelular). Mecanismul se bazeaza pe caracteristicile chimice ale hemoglobinei (continuta n toate eritrocitele). Hemoglobina se combina cu oxigenul cnd sngele traverseaza plamnii. Hemoglobina prezinta afinitate crescuta pntru oxigen. nsa, n cazul n care concentratia oxigenului n lichidul tisular este prea mica, se elibereaza suficient oxigen pentru a restabili nivelul adecvat (reglarea concentratiei tisulare a oxigenului se bazeaza pe caracteristicile hemoglobinei). Acest reglare este denumita functia tampon pentru oxigen a hemoglobinei. Bioxidul de carbon reprezinta un produs final major al reactiilor oxidative intracelulare. Cresterea concentratiei sanguine a bioxidului de carbon peste valoarea normala stimuleaza centrul respirator (creste eliminarea prin expiratie a bioxidului de carbon si astfel se ndeparteaza cantitatea n exces din snge si lichidele tisulare). Reglarea presiunii arteriale Sistemul baroreceptor este un mecanism de control cu actiune rapida. Baroreceptorii sunt localizati la nivelul peretilor arteriali ai bifurcatiei carotidiene, precum si la nivelul arcului aortei toracice. Baroreceptorii sunt stimulati de ntinderea peretelui arterial. Cnd presiunea arteriala creste, atunci baroreceptorii transmit impulsuri nervoase spre trunchiul cerebral (la acest nivel, impulsurile inhiba centrul vasomotor, ceea ce determina reducerea numarului de stimuli transmisi de la acest nivel prin intermediul sistemului nervos simpatic spre inima si vasele sanguine). Scaderea frecventei descarcarii acestor stimuli determina reducerea activitatii de pompa a inimii, precum si dilatatia vaselor sanguine periferice, ceea ce permite cresterea fluxului sanguin vascular. Ambele efecte restabilesc valoarea normala a presiunii arteriale. Invers, scaderea presiunii arteriale sub nivelul normal relaxeaza receptorii de ntindere, ceea ce permite centrului vasomotor sa devina mai activ dect n mod normal, determinnd vasoconstrictie si cresterea activitatii de pompa a inimii, ceea ce duce la cresterea presiunii arteriale.

Limite normale si caracteristici fizice constituenti importanti ai lichidului extracelular

ale

unor

Cresterea temperaturii organismului cu numai 70C fata de normal poate conduce la un cerc vicios n care cresterea metabolismului celular distruge celulele. Pentru echilibrul acido-bazic al organismului (valoarea normala fiind de 7,4), valorile letale situndu-se cu numai 0,5 unitati de o parte si de alta a acesteia. Cnd concentratia ionilor de potasiu scade la mai putin de 1/3 fata de normal se poate instala paralizia datorita incapacitatii nervilor de a transmite impulsurile nervoase. Invers, cnd concentratia ionilor de potasiu creste de doua ori sau mai mult fata de normal, functia miocardului poate fi puternic deprimata. Cnd concentratia ionilor de calciu scade la mai putin de fata de normal, pot sa apara contractii musculare de tip tetanic la nivelul corpului datorita generarii spontane de impulsuri nervoase n exces la nivelul nervilor periferici. Cnd concentratia glucozei scade la mai putin de fata de normal, se instaleaza iritabilitate psihica intensa, uneori chiar convulsii.

Caracteristici ale sistemelor de control Majoritatea sistemelor de mecanismul de feedback negativ control actioneaza prin

n procesul de reglare a concentratiei de bioxid de carbon, o concentratie ridicata a acestuia n lichidul extracelular determina cresterea ventilatiei pulmonare. Aceasta determina la rndul sau scaderea concentratiei de bioxid de carbon la nivelul lichidului extracelular, deoarece la nivel pulmonar bioxidul de carbon este eliminat cu o rata mai mare. Cnd concentratia bioxidului de carbon scade prea mult, aceasta va reveni la normal prin mecanism de feed back (raspunsul este negativ fata de stimulul initiator). Presiunea arteriala crescuta declanseaza o serie de reactii care determina scaderea presiunii, iar presiunea redusa declanseaza o serie de reactii care determina cresterea presiunii (n ambele situatii exista feedback negativ). Daca un anumit factor devine crescut sau deficitar, un sistem de control initiaza un mecanism de feedback negativ (modificari ce au ca scop revenirea la normal, fiind astfel mentinuta homeostazia). "Eficacitatea" unui sistem de control Nivelul eficacitatii (eficacitatea = corectie/eroare) unui sistem de control (ex. sistemului baroreceptor, a sistemului de control a temperaturii organismului) pentru a mentine constante anumite conditii este determinat de eficacitatea mecanismului de feedback negativ.

Mecanismul de feedback pozitiv poate initia uneori un cerc vicios si poate duce la deces
Mecanismul de feedback pozitiv (cerc vicios) nu conduce la stabilitate (stimulul initiator produce un efect similar, cu amplitudine mai mare). Uneori mecanismul de feedback pozitiv poate fi util Coagularea, nasterea sunt exemple de feedback pozitiv util. Mecanismul de feedback pozitiv prezinta un rol important n generarea impulsurilor nervoase.

Tipuri mai complexe de mecanisme de control - controlul adaptativ


Sistemul nervos dispune de numeroase mecanisme de control interconectate (unele dintre acestea sunt sisteme de feedback). Creierul utilizeaza un principiu denumit reglare anticipata (control feed-forward). n acest caz creierul ajusteaza impulsurile controlului anticipat. Fenomenul este denumit control adaptativ (reprezinta un feedback negativ ntrziat).

Concluzii
Scopul acestui capitol a fost: 1) de a clarifica organizarea de ansamblu a organismului uman 2) de a clarifica modalitatile prin care diferite parti ale organismului functioneaza n armonie. Organismul reprezinta interactiunea complexa a unui numar imens de celule (organizate sub forma a diferite structuri functionale, ex. organe). Fiecare structura functionala contribuie la mentinerea homeostaziei lichidului extracelular (mediul intern al organismului, important pentru mentinerea functiei corespunzatoare a celulelor). Fiecare celula beneficiaza de homeostazie si contribuie la mentinerea acesteia (interactiunea reciproca asigura automatismul permanent al organismului). Pierderea capacitatii de a ndeplini functia de mentinere a homeostaziei conduce la disfunctii la nivelul tuturor celulelor organismului (disfunctiile extreme conduc la deces, disfunctiile moderate conduc la aparitia starii de boala). Practica medicala se ocupa printre altele cu consecintele disfunctiei sistemelor de control cu rol n mentinerea echilibrului lichidian al organismului.