Nichita Stanescu 1933-1983

Poet al generatiei 1960 neomoderniste, considerat liderul acestei generatii, cel mai cunoscut si cel mai trades, laureate al premiului Herder in 1975 si propus la premiul Nobel pentru literature in 1980. Lirica sa a parcurs mai mutle etape. Formula estetica difera de la un volum la altul, poetul fiind atras fie de formulele, avangardiste fie de temele fundamentale ale poeziei clasice. In primul volum Sensul iubirii din 1960. Tema este iesirea din somn, nasterea intr-o noua dimensiune a materiei, iar motivul central este rasaritul. In volumul O viziune a sentimentelor 1964 aprofundeaza tema erotica, analizeaza esenta filozofica a sentimentului. Volumul Dreptul la timp din 1965 impune o schimbare de tonalitate si o alta tema: timpul si perceptia dureroasa a efemritatii omului. Acum lirismul se interiorizeaza si se conceptualizeaza. Volumul 11 elegii din 1966 este cel mai unitar din punct de vedere dogmatic, volum in care poetul ofera o viziune asupra filozofiei lui lirice aporpiindu-se atat prin teme cat si prin forme de modelele clasice. Volumul Omul si sfera din 1967 abordeaza tema cunoasterii, a cuvantului si a necuvantului si mitul creatiei. Un an mai tarziu in 1968 apare volumuLLa Laus Ptolemaei in care poetul propune doua cai de cunoastere: poezia si matematica pe care tina sa le include intr-un limbaj unic initiatic. Volumul Necuvintele din anul 1969 abordeaza tema limbajului, a cuvantului in sens filozofic aspirand spre un limbaj absolut care sa nu apeleze la cuvant. Volumul in dulcele stil calsic din anul 1970 produce o rafinare a limbajului poetic care se reintoarce la modelele interbelicilor. Volumul Maretia Frigului din 1972 reia teme, motive, simboluri din volumele anterioare mai ales din 11 elegii.

Caracteristicile liricii lui Nichita Stanescu 1.Originalitate absoluta a expresiei Poetul creaza un univers in care actioneaza alte legi decat in lumea obisnuita. De ex: gravitatia se opune zborului, membrele se desprind de corp, alte regnuri iau locuri celor traditionale, apa zboara, solidele curg, focul se evapora, vaporii impietresc in coloane stralucitoare. Apare chair o anatomei inedita: piciorul asculta, mana priveste, urechea se liepste de cer, oasele stralucesc ca niste tuburi fosforescente. 2. In centrul gandirii poetice sta eul liric care aspira la contopirea spiritului cu materia. In locul aspiratiei romantice spre absolut, poetul pune cunoasterea prin simturi purificata si esentializata Eu sunt bolnav de ceva intre auz si vedere, De un fel de ochi, de unfel de ureche neinventate de ere. 3. Mitul cuvantului. Poetul reconstituie geneza prin rotirea cuvintelor pe care le considera o mare primordiala; ele despart ziua de noapte, pamantul de ape, au un spatiu si un timp interior, se comporta ca nsite obiecte, au proprietati fizice. Poetul chiar disloca literele si le aseaza altfel Este pur si simplu adica e adica s adica t adica e, primul e mai vechi decat ultimul e. In lirica sa substantivele si verbele se unesc in configuratii caudate dupa legi necunoscute. Poetul chiar afirma in Arta scrisului: Mi-e foame de rasturnari de tipare. El pare a fi descoperit limbajul absolute necuvintele, o metafora integratoare pentru un limbaj care sintetizeaza o limba cu termini comuni laolalta cu termini neologici si stintifici. 4.Poetul isi propune sa egaleze prin fantezie indraznelile matematice si de aceea introduce in lirica sa reprezentari stiitinfice cum ar fi teoria numerelor sau raportul viteza timp pe care le comenteaza poetic. Ca un adevarat psalmist el deplange neputiinta cunoasterii absolutului.