340 IMPARTASIREA SFAriTULUI DUH
A ATiTROPOLOGIA Omul nu poate invoca in sprijinul sau nici nestiinta, nici
RUGACIUNII
In cadrul antropologiei biblice si ecleziale, rugaciunea si
viata launtrica angajeaza omul in intregime, trup si suflet, cu
toata sensibilitatea si inteligenta sa: Jnsetat-a de Tine sufletul
meu, suspinat-a dupa Tine trupul men" (Ps 62,2). Mai curand
decat sa descrie natura ideala a omului, cartile liturgice ii poarta
pe credinciosi intr-un lung itinerariu duhovnicesc.
1.Primul pas este constientizarea pacatului si a indepar-tarii
de Dumnezeu: „Sunt istovit de placed, mi-am orbit ochii
sufletului... cu sufletul invartosat, orbit de betia patimilor, nu
mai privesc catre Tine, singurul Dumnezeu"1. „De unde voi
incepe a plange faptele vietii mele cele ticaloase?
....Ravnind neascultarii lui Adam, celui intai zidit, m-am
cunoscut pre mine dezbracat de Dumnezeu, si de imparatia
cea pururea fiitoare, si de desfatare, pentru pacatele mele"2.
2.Regasim accentele din Epistola catre Romani cu privire la
mania judecafii dumnezeiesti fata de omul pacatos. Dumi-
nica Infricosatei judecati, dinaintea Postului Mare, dezvolta
aceasta tema si indeamna la intoarcerea inimii: „Cand va fi
sa vii sa faci judecata dreapta, Prea dreptule Judecator,
sezand pe scaunul slavei Tale... cartile se vor deschide, si se
vor arata faptele oamenilor... Ce vom face atunci noi,
oamenii, cei vino-vati de multe pacate?... Ci, Unule,
Iubitorule de oameni, Mantuitorule, Imparate al veacurilor,
mai inainte pana ce va sosi sfarsitul, prin pocainta
intorcandu-ma, miluieste-ma"3.
1.Triode du Grand Careme, ed. St. Serge, vol. 1, Paris, 1973, p. 206-207 (pentru
versiunea romaneasca a textelor cf. Triodul, ed. VIII, Ed. Institutului Biblic,
Bucure§ti, 1986).
2.Andre de Crete, debut du Grand Canon penitentiel du Careme, ibid. p.233.
(Andrei Criteanul, Canonul eel Mare, trad. cit).
3.Ibid., p. 54-55.
LITURGHIE SI VIAjA SPIRITUALA 341
evlavia; porunca iubirii este singura lege a crestinului: „Cunos-
cand poruncile Domnului, asa sa vietuim: pe cei flamanzi sa-i
hranim, pe cei insetati sa-i adapam, pe cei goi sa-i imbracam, pe
straini sa-i aducem in casa, pe bolnavi si pe cei din temnita sa-i
cautam, ca sa zica si catre noi Cei ce va sa judece tot pa-mantul:
„Venitf, binecuvantatfi Tatalui Mew de mostem'fi Imparatia ce s-
a gatit voua"*.
3. In lungul drum catre Pamantul fagaduintei, Postul Mare ne
introduce, de la bun inceput, in rugaciunea de pocainta ce se
continua in toate cele patruzeci de zile ale sale: „Usile po-caintei
deschide-mi mie, Datatorule de viata; ca maneca du-hul meu la
Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului, cu totul spurcat.
Ci ca un Indurat, curateste-1, cu mila milostivirii Tale... In calea
mantuirii indrepteaza-ma, de Dumnezeu riasca-toare; caci cu
pacate grozave mi-am spurcat sufletul, si cu lene-vire, viata mea,
toata o am cheltuit; ci cu rugaciunile tale, cura-teste-ma de toata
necuratia"5.
Prin pilda fiului risipitor, propusa meditatiei in perioada ce
precede postul, timpul pocaintei se dezvaluie ca o intoarcere din
exil, din „tara cea indepartata", care defineste conditia umana de
indepartare de Dumnezeu; ca un ecou la deznadejdea celor aflati
in robia Babilonului (reluare a Ps. 136), rasuna stri-gatul fiului
risipitor: „Risipind bogatia darului celui parintesc, am pascut eu,
ticalosul, impreuna cu dobitoacele cele necuvan-tatoare si,
poftind hrana lor, lesinam de foame, flamand fiind. Dar
intorcandu-ma la Tatal eel milostiv, strig cu lacrimi: Primes-te-ma
ca pe un argat, pre mine, eel ce cad la iubirea Ta de oameni, si
ma mantuieste"6. „Grabeste de-mi deschide bratele
4.Ibid., p. 55-56.
5.Ibid., p. 3.
6.Ibid., p. 17.
342 IMPARTASIREA SFAnTULUl DUH
parintesti, ca in desfrau mi-am cheltuit viata. Cautand spre
bogatia cea necheltuita a indurarilor Tale, Mantuitorule, nu-mi
trece cu vederea acum inima mea cea saracita. Ca Tie, Doamne,
cu umilinta strig: Gresit-am, Parinte, la cer si inaintea Ta"7.
4.In ultima duminica dinaintea Postului Mare, numita dumi-
nica iertarii sau a „izgonirii lui Adam din rai", plingerea lui
Adam la poarta raiului constituie tema predilecta a
imnografiei §i a propovaduirii inca de la Efrem din nisibe si
Roman Melodul pana la staretul Siluan. Condacul
(kondakion) acestei duminici, cu icoasele (oikoi) sale, este
una dintre nestematele poeziei litur-gice bizantine: „Sezut-a
Adam atunci in preajma desfatarii raiului si a plans si, cu
mainile batandu-si fata, zicea: Indurate, miluieste-ma pe
mine, eel cazut. (...) Raiule preaimbunatatite, preasfinte,
preafericite, eel ce-ai fost sadit pentru Adam si ai fost
incuiat prin Eva, roaga pe Dumnezeu pentru eel cazut: Indu-
rate, miluieste-ma pe mine, eel cazut"8.
5.Prin aceasta izbavire de pacate infaptuita de Postul eel
Mare, Biserica ne introduce in asceza, al carei scop este eel
de a restaura intaietatea duhovnicescului asupra viefii celei
„dupa fire" a omului. Postul, nedespartit de rugaciune, este
unul dintre mijloacele ascezei. Aid se impune sa facem o
deose-bire intre postul euharistic si postul ascetic. Cel dintai
este o abtinere totala de la mincare si bautura, pentru un
scurt ras-timp, ca pregatire ultima in vederea sarbatorii si a
imparta-saniei; acest fel de post exprima asteptarea de catre
Biserica a venirii eshatologice a Imparatiei. Cel de-al doilea,
de lunga durata, se inscrie intr-o regula de viata care
necesita o conti-nuitate a efortului. Postul si asceza
contribuie la inscrierea in strafundurile fiintei psiho-
spirituale a legii evanghelice a intaie-tatii Imparatiei. „Cu
bucurie sa primim, credinciosilor, vestirea
7.Ibid., p. 20, tropar reluat in slujba tunderii in monahism.
8.Ibid., p. 182-189.
LITURGH1E SI VIAjA SF1R1TUALA 343
postului cea insuflata de Dumnezeu (...) Prin infranare sa ne
gatim spre impartasirea sfinteniei celei stapanesti din Sion (...)
Rasarit-a primavara postului si floarea pocaintei (...) Vre-mea
cea fericita a postului care straluceste razele pocaintei a rasarit,
sa ne apropiem cu graba..."9.
Scopul postului nu este mortificarea simfurilor, cat parta-sia
la viata cea noua, prin Sfintele Pasti: „Sa postim, precum de
bucate, asa si de toata patima, desfatandu-ne cu virtutile Duhului,
intru care petrecand cu dragoste, sa ne invrednicim toti a vedea
preacinstita Patima lui Hristos Dumnezeu si Sfintele Pasti,
duhovniceste bucurindu-ne"10. „Sa postim post pri-mit,
bineplacut Domnului. Postul cel adevarat este instraina-rea de
rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, depar-tarea de pofte,
de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos"11.
Adevaratul post nu poate fi despartit de milostenie. Rega-
sim aici accentele predicii sociale a Sfantul loan Gura de Aur:
„riimic nu mantuieste sufletul ca milostenia fata de cei lipsiti.
Milostenia imbinata cu postul izbaveste pe om de moarte. Sa o
imbratisam, caci fara seaman este, prin ea se pot mantui
sufletele"12. Astfel, postul si asceza sunt o pregatire in vederea
celebrarii liturgice, curatindu-ne de patimi si eliberand puterile
Duhului; la randul sau, liturghia constituie o cate-heza prin
excelenfa si o chemare la lupta duhovniceasca. Biserica este
situata intre actualizarea Imparatiei si inceputul preaslavirii
Mielului (cf. Apoc. 7, 15 etc). In actiunea liturgica traieste
crestinul, in chipul cel mai profund, realitatea acestei tensiuni.
9. Ibid., p. 113,162.
10.Ibid., p. 194-195.
11.Ibid., p. 221.
12.Ibid., p. 491.