Sunteți pe pagina 1din 16

II.

AFECTIVITATEA

Aspecte teroretice si metodologice generale + Definitie Caracteristicile emotiilor Clasificarea proceselor si starilor afective Dimensiunea relationala a afectivitatii Structura procesului emotional Rolul afectivitatii in activitate Agresivitate-toleranta Stresul, anxietate si angoasa Mecanismele emotiilor.

A. ASPECTE TEORETICE SI METODOLIGICE GENERALE + DEFINITIE Afectivitatea este acea component a vieii psihice care reflect in forma unei triri subiective de un anumit semn, de o anumit intensitate i de o anumit durat, raportul dintre dinamica evenimentelor motivaionale sau a strilor proprii de necesitate i dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern. Poate c nici una din problemele de coninut ale psihologiei nu a fost i nu continu s fie att de controversat i dezbtut ca cea a emoiei. Disputele s-au purtat i se poart n jurul a trei coordonate principale: a) locul emotiei n viaa psihic i rolul ei n activitatea curent a omului; rationalismul, care absolutiza locul i rolul raiunii i nega orice importan i legitimitate ontologic a emoiei, care era considerat un atavism regretabil al formelor primare ale psihismului animal n psihicul uman (Descartes, Kant); irationalismul, care, dimpotriv, absolutiza componenta instinctual-iraional, implicit, dimensiunea tririi emoionale, minimaliznd importana raiunii (Nietzsche, Schoppenhauer, Bergson, Mc Dougall, Freud aadar, opoziia dintre glasul raiunii i glasul inimii); nihilismul, care contesta emoiei orice valoare instrumental adaptativ i orice rol pozitiv, optimizator n dinamica

activitii i comportamentului (Wundt, Lipps, Munn, Woodworth); trairismul care aeza desfurarea ntregii activiti, a ntregului comportament pe suport emoional-afectiv (Ribot, Scheff, Lazarus). b) natura si continutul tririi emoionale; subiectivismul pur, emoia reducndu-se la latura tririi interne pure (autotrirea fr un coninut reflectoriu specific) ; fizicalismul obiectiv, emoia fiind interpretat ca o simpl continuare n plan intern, n forma unor modificri fiziologice, a aciunii stimulilor afectogeni externi. c) modul de producere si mecanismul prin care se realizeaza procesele emotionale; periferism (predominana schimbrilor i reaciilor periferice) centrism (predominana imaginii corticale percepie sau reprezentare). TEORIILE AFECTIVITATII TEORIILE MECANICISTE Teoria comuna in legatura cu emotiile: apare o situatie, care este interpretata de persoana, ca apoi sa apara starea emotionala. Au existat numeroase dezbateri privind emotiile si teoriile care stau la baza lor, dar exista trei directii generale -teoriile mecaniciste -teoriile cognitiviste -teoriile pragmaticii emotionale. Teoriile mecaniciste -dezbat doua aspecte: -problema originii emotiilor(centrala sau periferica) -relatia emotie-cognitie Teoria James-Lange. -sf.sec.XIX- W.James sugereaza ca emotiile sunt nu o cauza, ci un raspuns la anumite evenimente. Fiziologul C.Lange are aceeasi conceptie.

Conform teoriei, anumiti stimuli externi declanseaza in mod instinctiv anumite modele de excitatii pentru a face fata la doua modalitati de aparare: fuga sau frica (ex. ni se face frica pentru ca fugim). Emotiile sunt doar reprezentari cognitive(produse secundare) ale raspunsurilor psihologice si comportamentale automate. Teoria James-Lange se afla in concordanta cu ipoteza feedback-ului facial. - Teoria sugereaza ca ne putem schimba sentimentele prin modificarea comportamentului.

Critici aduse Teoriei James-Lange: (1927)Cannon: - excitatia psihologica care insoteste emotia A nu este fundamental diferita de excitatia care insoteste emotia B -teoria James-Lange atribuia o atentie foarte mica cognitiei Teoria Cannon-Bard: un anumit eveniment declanseaza raspuns fizic (excitare sau actiune) si trairea unei emotii in acelasi timp. Cannon(1927), Bard (1934) Cand situatia este perceputa (procesata de creier) creierul stimuleaza activitatea autonoma si musculara dar si activitatea cognitiva. Teoria Cannon-Bard. Walter Cannon (1927) mpreun cu colegul su Philip Bard (1934) au fondat o nou teorie care acord n mod egal importan schimbrilor fiziologice i proceselor cognitive. Aceast teorie afirm faptul c o emoie se produce atunci cnd un obiect sau un eveniment este receptat la nivelul talamusului, etaj al creierului care ar conduce informaia concomitent la nivel cortical, la nivelul muchilor scheletici i ctre sistemul nervos simpatic. Cortexul utilizeaz memoria experienelor emoionale trecute pentru a determina natura

evenimentului sau obiectului perceput, genernd astfel experiena subiectiv a emoiei. ntre timp, muchii i sistemul nervos simpatic produc arousalul fiziologic i pregtesc individul s acioneze pentru a se adapta la situaia care a produs emoia respectiv Teoria Cannon-Bard a euat ns n privina validitii predictive, pentru c talamusul nu joac rolul cu care l-au nzestrat cercettorii.Dar dac ar fi nlocuit talamusul cu sistemul limbic, teoria ar fi susinut de rezultate i la nivel experimental. Critici aduse Teoriei Cannon-Bard: -vizeaza faptul ca raspunsul fizic si emotiile se manifesta simultan. In realitate, se poate ca durerea sa declanseze excitare inainte de a ne simti deranjati. -de asemenea, se poate ca o persoana sa se confrunte cu o situatie limita, dar abia dupa un timp, dupa ce a trecut pericolul, sa devina excitata si emotionata

Teoria proceselor oponente ale afectivitatii Susine faptul c mamiferele sunt nzestrate cu mecanisme ce contracareaz emoiile puternic pozitive sau puternic negative prin declanarea unor rspunsuri emoionale oponente, care au drept scop meninerea homeostaziei. Conform opiniei psihologului Richard Solomon (1980) fondator al teoriei, emoiile de contracarare debuteaz dup declanarea primei emoii i dureaz mai mult dect prima emoie. Dac prima emoie se repet, emoiile oponente devin mai puternice, iar emoia rezultant devine un compromis ntre cele dou stri emoionale oponente. Prin aceast teorie poate fi explicat depresia postnatal, care urmeaz adesea bucuriei de a da natere

unui copil sau euforia ce urmeaz sindromului de sesiune. Teoria proceselor oponente ale afectivitii promoveaz ipoteza conform creia creierul uman ar fi programat mpotriva hedonismului, pentru c cei ce triesc plceri intense ar fi condamnai s experimenteze neplceri la fel de intense. TEORIILE COGNITIVISTE Sustinatori ai teoriilor cognitiviste: G.Bower,R.Lazarus, S.Schachter, R.Zajonc Principiul general: -evenimentul inductor este receptat, si mai apoi interpretat; -odata interpretat, este codificat si transpus intr-o forma de reprezentare interna; -in functie de reprezentarea interna, se adopta un plan de pregatire pentru a actiona intr-un anumit fel; -se face o evaluare a adaptarii la acea situatie. S.Schachter: emotiile au modele generale pentru excitatia fizica. -eticheta atribuita unei stari emotionale depinde in mare parte de modalitatea noastra de a percepe situatia, din punct de vedere cognitiv. -evaluarea cognitiva se bazeaza si pe perceptia noastra despre evenimentele exterioare, si modul cum alti oameni raspund la aceleasi evenimente. Teoria Schachter, a celor doi factori. Staneley Schachter, autorul acestei teorii, consider emoia ca pe un rezultat a doi factori: arousal-ul fiziologic i atribuirea unor cauze acetor triri la nivel fiziologic. Atunci cnd individul triete emoia la nivel fiziologic acesta este tentat s identifice i sursa acestei generatoare a acestei stri. Atribuirea unei cauze acelei tririi fiziologice particulare determin emoia. Conform acestei teorii, atracia interpersonal este explicat astfel: dac cineva experimenteaz un intens arousal fiziologic n prezena unei persoane

atrgtoare, acesta poate s-i atribuie arousal-ul respectivei persoane, i ca rezultat, s se simt puternic ataat de acest persoan. TEORIILE PRAGMATICII EMOTIONALE (TEORIILE FUNCTIONALISTE) Idee principala: emotiile nu sunt folositoare vietii umane, sunt doar un factor perturbator al ordinii interindividuale si intraindividuale C.Darwin expresia emotiilor este comuna omului si animalelor; exista trei principii care explica majoritatea expresiilor si gesturilor involuntare, asa cum au loc sub influenta emotiilor si senzatiilor: 1. Principiul perenitatii obiceiurilor utile. Explica si faptul ca bebelusii prezinta reactii emotionale, desi nu au avut cum sa le invete. 2. Principiul expresiei antitetice a emotiilor opuse . Ex.:la un caine care ameninta, gura este larg deschisa, urechile ridicate, in timp ce la un caine supus urechile sunt pleostite, gura inchisa 3. Principiul actiunii directe a sistemului nervos . Predeterminarea patternului expresiv ce corespunde predeterminarii structurilor nervoase. Exista o scurgere a fortei nervoase (care anunta ideile de catharsis si de descarcare dezvoltate mai tarziu de psihoterapeuti). N.Frijda propune patru principii de baza ale emotiilor, punand accentul pe relatiile individului cu mediul: 1. Principiul activitatii relationale (este activitatea care stabileste, diminueaza, neaga relatiile fizice si cognitive ale subiectului si mediului in care traieste). 2. Principiul eficacitatii interactive (unele comportamente expresive pot fi intelese ca actiuni ale subiectului ce au ca scop modificarea relatiilor pe care le are cu mediul in care traieste).

3. Principiul activarii (activarea se refera strict la orientarea si pregatirea intentionala pentru actiune, efort sau raspuns) 4. Principiul inhibitiei .

B. CARACTERISTICILE EMOTIILOR Emoiile pun n eviden anumite trsturi de ordin cantitativ i calitativ, care fac posibil analiza, compararea i clasificarea lor. Dintre acestea, eseniale sunt urmtoarele: referenialitatea, polaritatea, intensitatea, durata, conversiunea sau transformabilitatea invers i ambivalena. Referenialitatea const n aceea c, n orice emoie, se contientizeaz o legtur trit cu lumea extern (mulimea situaiilor i a obiectelor perceptibile cu semnificaiile lor) i cu noi nine autotrirea. Emoia exprim astfel selectivitatea strilor i poziiilor interne ale persoanei n raport cu situaii obiective i evenimente experieniale proprii. Polaritatea definete semnul pozitiv (+) sau negativ () al legturii emoiei cu obiectul i, implicit, al tririi interne a semnificaiei obiectului pentru subiect Prin corelarea celor doi poli, se obine continuumul emoional, pe care se nir treptele tririi specifice. Caracterul polar duce la posibilitatea cuplarii emotiilor in : bucurie - tristete, iubire- ura. Intensitatea , adica forta, taria trairii afective. Exista stari afective intense, altele foarte intense, si trairi abia observabile. Intensitatea este in functie de raportul obiectelor cu trebuintele subiectului, dar si de sensibilitate ( capacitatea de a vibra) a persoanei. Durata exprim corespondena n timp ntre aciunea stimulului i prezena tririi emoionale. Sentimentele pot dura o viata, emotiile- de la cateva secunde la cateva ore. Conversiunea reprezint proprietatea unei emoii de un anumit semn (s spunem, pozitiv) de a se modifica i de a trece n

timp ntr-o emoie de semn opus (n cazul nostru, negativ). Fiecare dintre noi poate fi pus n situaia de a-i schimba reaciile i atitudinile emoionale fa de unul i acelai obiect, de una i aceeai persoan, trecnd de la aversiune la atracie, de la ur la iubire, i invers. Ambivalena este o caracteristic mai special a organizrii vieii afective i ea const n coexistena n aceeai structur a doi vectori emoionali opui (+ i ) care se presupun i se susin reciproc. Ea devine posibil datorit caracterului contradictoriu al valenelor obiectului n raport cu subiectul: laturile atractive (pozitive) trezesc emoii de plcere, de simpatie, de iubire, iar cele aversive, trezesc emoii negative de repulsie, de team, de fric, sau de furie i agresiune. La adult, aceast caracteristic se ntlnete n structura emoiilor complexe, a sentimentelor. Asemenea este, de pild, structura iubire-gelozie, iubire-ur n relaiile interpersonale (mai ales, n cele de cuplu). C. CLASIFICAREA PROCESELOR SI STARILOR AFECTIVE 1. Procese afective primare au un caracter elementar, spontan, mai aproape de biologic; - tonul afectiv al proceselor cognitive; orice act de cunoastere, chiar si senzatiile, sunt insotite de o atitudine, de un colorit afectiv placut sau neplacut. -trairile afective de provenienta organica cauzate de buna sau reaua functionare a organelor interne ( stari de neliniste, iritare, mohoreala). - afectele; stari afective foarte intense, cu apartie brusca si bogate in modificari expresive, greu de controlat constient ( furia, spaima, disperare, bucuria dezlantuita). 2. Procese afective complexe , cu grad mai mare de contientizare si intelectualizare: -emotii curente, stari afective de scurta durate, de intensitate slaba sau moderata, strans legate de situatia concreta care le provoaca: tristetea, simpatia, antipatia, admiratia, mirarea etc; sunt stari foarte variate si care se

manifesta nuantat in functie de tiparele sociale conventionale; - emotiile superioare sunt in relatie cu avtivitatile umane de nivel superior: munca de cercetare stiintifica, creatia artistica sau religiozitatea; - dispozitii afective sunt stari difuze, cu durabilitate destul de mare. Fiind vagi nu ne dam seama de obicei de cauzele lor, care pot proveni dintr-o deziluzie ( esti indispuns si nu poti stii de ce). Alteori sunt stari de neliniste, iritabilitate ori de buna dispozitie. Repetarea lor poate contribui la consolidarea unei trasaturi de caracter (optimist sau pesimit, fire vesela sau mohorata etc). 3. Procese afective superioare constituie structuri foart complexe, stabile, exprimand valorile pretute de individ si creand posibilitatea unor variate actiuni si emotii: - sentimentele sunt trairi afective intense, de lunga durata, relativ stabile si influentate de conditiile sociale. Ele creeaza atitudini afective care se pastreaza multa vreme, de aceea putem anticipa conduita individului in anumite situatii. Sentimentele cum sunt dragostea, ura, invidia caracterizeaza o anumita persoana. Sentimentele se nas din emotii repetate, apoi stabilizate si generalizate. Apar fenomene de cristalizare, cand sentimentul se extinde asupra unui numar mare de aspecte asociate persoanei indragostite ( indragostitul admire si apreciaza pozitiv tot ce are legatura cu iubita sa: casa in care locuieste, paltonul cu care se imbraca). Sentimentele superioare, specific umane sunt: intelectuale (dragostea de adevar) care apare in munca de cercetare , estetice ( aspiratia spre frumos), morale (patriotism, aspiratia spre libertate). - pasiunile sunt sentimentele foarte intense si durabile, covarsind preocuparile si conduita unei persoane, axandu-le pe realizarea unui obiectiv precis si greu accesibil. Pasiunea exte complexa, organizata. Se pot distinge pasiuni lucide, cand duc la creatii valoroase si pasiuni oarbe care au efecte negative. D. DIMENSIUNEA RELATIONALA A AFECTIVITATII

Ca form particular a vieii psihice, afectivitatea joac un rol esenial n relaionarea omului cu lumea, cu ceilali semeni. Ea este profund implicat n structurarea relaiilor interpersonale simpatie-antipatie, atracie-respingere, agresivitate-toleran, prietenie-ur, altruism-egoism, coparticipaie-invidie i n determinarea climatului psihosocial n grupuri i comuniti ncredere-suspiciune, coeziune-tensiune, armonie-conflict. n dinamica relaionrii i autorelaionrii afective, se delimiteaz o serie de secvene, legate pe baza legii efectului final (echifinalitii): a) subiectul este locat interactiv n lume cu alii, angajat ntro practic interpretativ monden sau problematic; b) se produce o interaciune ntre el i obiectul social (incluznd o alt persoan); c) o dat ce obiectul intr n cmpul fenomenologic al subiectului, el este definit (tratat) n termeni de trire (autotrire), ca: suprare, fric sau anticipaie; d) aceste triri anticipatorii sunt ratificate prin triri fizice i senzaii la nivelul organismului ca entitate vie, care se condenseaz n ceea ce numim tensiune i anxietate; e) subiectul i imagineaz aparena sa i aciunile sale n ochii partenerului su real sau imaginar, f) interpreteaz judeci ale altor parteneri i a genului de trire (autotrire) care acompaniaz aceste judeci; g) genereaz triri asociate la tririle celuilalt fa de subiectul dat; h) aceast trire este ncorporat n interiorul tririlor pe care subiectul le simte fa de sine; i) subiectul ncearc o trire a autopercepiei morale a Eu-lui i a percepiei de ctre el a celorlali (partenerul de relaie); j) realizarea unei autodefiniri sumare, incluznd o definiie emoional a Eului altora i obiectul n jurul cruia a fost structurat aciunea. E. STRUCTURA PROCESULUI EMOTIONAL

Tabloul manifestrilor comportamentale sub impulsul emoiilor este accesibil observaiei directe. El cuprinde o gam ntins de expresii i reacii motorii: gesturi, micri (ale corpului, capului t membrelor), expresii faciale motorii (zmbet, rs, ncruntare, tensiune, crispare), tremurturi, reacii verbale (interjecii, interogaii, constatri, resemnri, ndemnuri etc.). Cele mai fin difereniate sunt considerate reaciile faciale, fizionomice. Se pare c asemenea reacii sunt mai specific legate de coninutul i semnul tririlor emoionale fiind independente de influenele culturale (se manifest la fel la persoanele aparinnd unor culturi diferite). Cum mimica se afl i sub un direct control poate mima o stare de bucurie sau de tristee, de fric sau de furie. Ca urmare, aceste expresii, prin condiionare social, intr ca elemente de comunicare interpersonal. Trirea subiectiv intern este componenta central n structura procesului emoional. Ea se impune ca un coninut specific al contiinei, reflectnd semnificaia obiectului, valena pozitiv sau negativ a lui. Trirea ca atare este unic i irepetabil, relevarea ei fiind posibil numai: introspectiv, printr-un efort de transpunere: ncercarea de a rezona nemijlocit cu persoana supus experimentului obiectiv este o sarcin mult mai dificil dect decodificarea unor coninuturi cognitive. Prin dimensiunea sa energetic, ns, orice trire tinde spre exteriorizare, determinnd dorina subiectului de a o mprti celor din jur.

F. ROLUL AFECTIVITATII IN ACTIVITATE

Rolul afectivitii n cadrul activitii a constituit obiect de controvers nu numai ntre autori individuali, ci i ntre cu crente i coli (opoziia raionalism-sentimentalism). Chiar in prezent, se confrunt trei puncte de vedere: unul care atribuie afectivitii un rol exclusiv perturbator, dezorganizator; altul care o consider o variabil pasiv, exterioar activitii; cei de al treilea ncearc s realizeze un compromis, delimitnd emoiile stenice, cu rol adaptativ, organizator, i emoiile astenice, cu rol perturbator, dezorganizator .

G. AGRESTVITATE TOLERANTA Agresivitatea presupune integrarea emoiilor de semn negativ (de discordan sau de respingere a obiectului) ntrun pattern de aciune distructiv. In plan filogenetic, agresivitatea se constituie ntr-un montaj instinctual, care mpinge la atac. La om, sub influena normelor i ngrdirilor de ordin cultural, moral, agresivitatea este mpins n plan secundar i exprimarea ei devine condiionat. Totui, ca impuls primar, de natur instinctual incontient, ea intr n sfera afectiv a oricrei persoane. Gradul de intensitate i pragurile ei de activare difer ns, n limite foarte largi, de la un individ la altul. Se delimiteaz, astfel, tipul agresiv de personalitate, caracterizat prin atitudinea emoional rejectiv, irascibilitate, tendina de a riposta la prezena i manifestrile celorlali cu duritate i prin ncercarea de a-i satisface interesele prin for. Agresivitatea este o stare afectiv reactiv prin care se exarcerbeaz propriile interese i valoarea propriului Eu, asociindu-se cu egocentrismul, cu egoismul i cu convertirea influenelor sau aciunilor celor din jur n ameninri la adresa propriei persoane. Ea este activat i susinut adesea de rutate i ur. (Acestea din urm se pot menine i n stare pasiv, fr s duc la

incitarea unor comportamente agresive: pot ur pe cineva fr a trece la ameninri sau aciuni de lezare moral sau fizic). Agresivitatea nu se manifest numai n plan acionalcomportamental, ci i verbal, limbajul oral, n acest caz, al persoanei agresive abundnd n expresii amenintoare, provocatoare, jignitoare. Intensitatea agresivitii i a tririlor specifice se amplific semnificativ n cadrul mulimii, ca i bucuria, de altfel, graie fenomenului de contagiune i ntrire reciproc ntre membrii grupului. Toleranta rezult tot dintr-o relaionare intern ntre cele dou segmente polare ale afectivitii, ns, n cazul su predomin ntinderea segmentului de semn pozitiv. Aceasta are drept efect n plan psihocomportament o deschidere larg spre lume, cu o extindere corespunztoare a fiei de acceptan a influenelor i aciunilor celor din jur. n plan comportamental, aceste influene i aciuni genereaz triri pozitive de securitate, de reciprocitate, de cooperare, de empatie etc. Modalitile caracteristice de satisfacere a propriilor stri de motivaie vor fi preponderent panice persuasiunea, negocierea, cooperarea etc. Montajele interne stabile prin care persoana se relaioneaz cu cei din jur vor fi ntotdeauna de consonan, de atenuare/reducere a tensiunilor i de creare a unei stri de echilibru. Ca dispoziie afectiv iniial nativ, tolerana poate fi apoi puternic consolidat i optimizat sub aciunea factorilor educaionali favorabili. Pe aceast cale, ea poate deveni o trstur generalizat a unui ntreg sistem de relaii interpersonale, a modului intern de organizare a ntregii viei sociale, cu efectele cele mai benefice pentru indivizi. Trstura toleranei acioneaz n direcia reducerii i atenurii acelor sentimente de semn negativ mrunte i conflictogene, precum invidia, suspiciunea i ura, generatoare de tensiune, conflict i insecuritate social. H. STRESUL, ANXIETATEA I ANGOASA Stresul

Stresul fiziologic se leag, cu precdere, de aciunea stimulilor care perturb n mod direct homeostazia mediului intern sau funcionarea normal sau lezeaz integritatea fizic a unor esuturi i organe stimuli acustici (zgomotul de intensitate mare), termici (cldura sau frigul), mecanici (traumatisme, leziuni), modificri n chimismul sngelui sau al creierului, focare la nivelul viscerelor, amnarea peste anumite limite a satisfacerii trebuinelor biologice i fiziologice (alimentare, de evacuare, sexuale etc.). Stresul psihic se delimiteaz (relativ) de cel fiziologic prin aceea c el se produce pe fondul interaciunii Eului, a persoanei contiente de sine t cu o anumit preuire de sine, cu evenimentele existeniale. O nemulumire de sine, sentimentul unei nempliniri, o discrepan ntre aspiraie i realizare, o apreciere nedreapt la adresa competenei sau activitii personale, un diferend sau conflict interpersonal, o nenelegere n familie, pierderea unei fiine apropiate etc., toate acestea pot aciona ca stresori, determinnd o anumit bulversare a echilibrului vieii interioare. Ca i n cazul stresului fiziologic, dac acest efect nu nlturat prin mecanismele de aprare a Eului, atunci el se perpetueaz i se cumuleaz n timp, transformndu-se n focar generator tulburri nevrotice. Anxietatea Anxietatea este o stare afectiv generalizat, difuz, caracterizat prin triri de tulburare, de insecuritate i team pe care subiectul nu le poate explica i relaiona obiectual. Persoana anxioas manifest ntotdeauna reinere i team n raport cu viitorul, cu activitile pe urmeaz s le efectueze sau cu situaiile cu care urmeaz s se confrunte. Angoasa Angoasa s-ar putea defini ca o agravare i intensificare a anxietii, ea caracterizndu-se, din punct de vedere psihologic, printr-o nelinite dus la extrem, printr-o fric iraional acutizat. In planul tririi contientizabile, ea se concretizeaz printr-o senzaie apstoare de indispoziie profund, legat de presimirea unui pericol nedefnit dar iminent, n faa cruia rmi total descoperit, dezarmat.

Angoasa bulverseaz profund echilibrul personalitii, ducnd la o regresie att n sfera gndirii, ct i a celei afective. Cauzele care o provoac pot fi diferite: un conflict interior (de exemplu, atunci cnd ne reprimm agresivitatea), o activitate sexual nesatisfctoare sau o pierdere n dragoste (doliu, respingerea din partea persoanei iubite), un eec profesional etc.; asemenea cauze determin reactivarea unui vechi sentiment de abandon datorat precedentelor experiene dureroase. I. MECANISMELE EMOTIILOR In teoria James Lange, succesiunea evenimentelor devine urmtoarea: aciunea stimulului percepia stimulului expresiile emoionale emoia (ca trire subiectiv intern. O alt teorie este cea interacionist-motivaional, dezvoltat de C.E. Izard. Aceast teorie ncorporeaz procesele fiziologice n sistemul personalitii i le confer o dimensiune psihologic. Ea susine c emoiile interacioneaz unele cu altele, o emoie activnd, amplificnd sau atenund pe alta. Se susine existena unui numr mic de emoii primare pure. Acestea au aproximativ aceleai expresii i caliti experieniale n cele mai diferite culturi de pe glob, inclusiv la cele lipsite de un alfabet. R. Colins (1981), pornind de la Darwin, dezvolt o teorie consecvent sociologic a emoiei. Potrivit acestei teorii, emoiile sunt generate de legturile sociale bazale; ele sunt ritualistic controlate i schimbate prin intermediul lanurilor de interaciuni i comportamente rituale, pe care membrii unei comuniti le stabilesc n mod rutinier i sistematic. Dezvoltarea i organizarea stratificat (n plan evolutivistoric) a vieii sociale vor avea drept corespondent n plan psihologic individual o dezvoltare i organizare stratificat a sferei emoional-afective. Concluzia general i de principiu care se poate desprinde din cele expuse mai sus este c afectivitatea uman, neputnd fi redus la rspunsurile emoionale primare legate de motivaia biofiziologic, presupune constituirea unor mecanisme cu integrare ierarhic

neurofiziologic, psihologic (funcia integrativ a Eului) i sociocultural (pattern-urile i etaloanele impuse de cultur).