Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
drama live
Recenzie de florin caragiu
2008-12-02
Aparută iniţial pe situl poezie.ro
Adrian Urmanov ştie să suscite prin efecte poetice speciale stările primale ce reţin
fascinaţia unui chip al sufletului, gândit a pune în criză o faţă cimentată în definiţii:
„acum tu-mi vorbeşti îţi rosteşti/ căldura şi frica în gângurit de durere/ şi lampa îşi
înghite lumina şi camera/ se înfăşoară în linişte ca/ încăperea unui nou născut şi/
niciun curent nu înaintează şi/ eu îmi opresc bătăile inimii şi/ mi se cimentează faţa
în definiţia/ căldurii şi a disponibilităţii de a /fi maltratat de a fi ucis pentru că acum
tu/ mângâi uşor cu degetul faţa de masă şi/ desenul ăla e chipul minunat/ al
sufletului” (sushi, p. 11).
Forţa de atracţie în vârtej este facilitată de o reliefare a neputinţei ce lasă loc unei
recompuneri, iniţiate din afară, a imaginii de sine refugiate în corporalitate:
„(neputinţa/ caută un mic vertige. o scurgere s-o/ soarbă în coşul pieptului la/
căldură/ neputinţa/ e un efect special asupra creierului ea/ e un fel aparte de trup şi
un fel aparte de suflet)” (sshhh..., p. 20).
Este o lume „toată făcută din dragoste şi handicap” (sushi, p. 30), pentru care
„legarea de celălalt” e un motiv focalizant al paradoxurilor identităţii: „leagă-mă de
tine cu părul care ţi-a crescut de când/ te-am cunoscut adu-mi aminte cine eram
câte/ miligrame avea inima mea în ziua aceea în care m-ai/ lovit prima oară şi eu//
mi-am astupat gura cu mâinile-amândouă” (sushi, p. 32).
Cuvântul este un submarin în corpul poetic: „„şi eu ştiu aşa cum înşirăm vorbe mici
şi fără trup/ că-s la mii de metri sub/ apele fluviului ăstuia tulbure şi/ vorbele-mi sunt
bulbii de aer ai inimii” (sushi, p. 36).
Incredibilul alienării amortizate prin forme fixe aşază prin contrast ca orizont al
dorinţei dragostea în fragilitatea şi incontrolabilitatea ei: „Despre momentul, foarte
cinematografic, în care omul cel mai apropiat îţi devine un străin. ceva incredibil şi
crunt se petrece dar tu percepi mai ales culorile aerului şi rafinamentul situaţiei. şi
crezi că apelul la o scenă clasică sau o formă, dementă, fixă, face situaţia mai
suportabilă. şi în tot acest timp, îţi alunecă printre degete şi pe nesimţite omul cel
mai drag” (endnotes, 6, p. 65).
Viaţa rămâne să dea spaţiu şi orientare trecerii, chiar marcată de scurgeri de sens:
„de câteva luni nu vorbesc aproape cu nimeni/ viaţa mea este ca un tunel care se
umple de oameni/ şi se goleşte la fel de uşor nu ştiu de ce” (endnotes, 10, p. 69). În
zone de deficit al reciprocităţii gestul necondiţionat reiniţiază apropierea, accesul la
alteritate: „acum tot buchetul ăsta de fericire/ ţi l-aş pune-nainte cu inima arsă// dar
asta n-ar însemna nimic şi asta/ pentru mine ar însemna totul şi eu// aleg să fiu bun
aleg să fiu blând/ îţi prind capul în palme şi strâng” (sushi, p. 35).
Adrian Urmanov respectă în volumul „Sushi” una dintre cele mai importante condiţii
cerute de o „dramă-live” spre a nu sfârşi în tragicul lipsei de sens, şi anume
salvarea unui câmp deschis, dialogic şi transcendental, al conştiinţei. Polifonia
textului este potenţată şi de contribuţia poeţilor Ada Gheorghe, Ruxandra Novac şi
Elena Vlădăreanu, fapt menţionat pe pagina de gardă a volumului.
(va apărea în Revista Feedback, Iaşi)