Sunteți pe pagina 1din 9

Şcoala cu cls. I-VIII „ALEXANDRU IVASIUC” BAIA MARE Inst. MOCIRAN MARIA

COMUNICAREA CU PĂRINŢII

I. Rolul şcolii în contextul comunicării

Şcoala, la toate nivelele, se face vinovată în primul rând de starea comunicării, prin atitu- dinea tradiţională a educatorului de a invoca propria autoritate, de a obliga la atenţie şi de a solicita înţelegerea necondiţionată a elevilor, uitând că există refuzul motivat de starea elevului, de infor- maţia anterioară sau recentă, de mărimea repertoriului de cunoştinţe. Neacceptarea refuzului de moment duce la autism, la permanentizarea neangajării. Dascălul poate armoniza interesele şcolii cu satisfacţia, bucuriile elevului, procurate, înain- te de orice, prin reuşitele verbale de comunicare în general. De multe ori, în domeniul comunicării, şcoala se rezumă să construiască, nu să educe. Ştiut fiind că educaţia nu este dresaj, atunci accentul se va pune pe libertatea individului, rezultată nu prin raţionalitate proprie, ci printr-o convingere bazată pe alegerea dintre mai multe variante. Şcoala trebuie înţeleasă ca o instituţie unde se comunică prin toate mijloacele, se învaţă şi se realizează comunicarea, pentru toate nivelurile şi pentru orice context social ori tematic. Scopul comunicării în şcoală nu se rezumă la reuşita şcolară, ci urmăreşte reuşita umană, în toate condiţiile şi în toate momentele vieţii. Educatorul este un arbitru care promovând-o, corectează comunicarea, pentru că el nu este un model de orator, modelul nefiind garantat. Modelul este impus de context, de temă, de auditoriu, de parteneri. Elevul, fiind ajutat să vorbească, i se procură sursa satisfacerii, împlinirea unei nevoi de exprimară spontană ori bine gândită şi pregătită. Dascălul îi declanşează cu pricepere şi abilitate motivaţiile de renunţare la mentalitate, de trecere de la starea de absenţă la cea de prezenţă în viaţa grupului, a societăţii. Astfel, devine comunicarea eficientă şi, pe această cale manifestarea lui liberă, favorizată de forţa lui de a comunica, de încrederea că poate da limpezime şi frumuseţe ideii, trăirii.

1

La rândul său, acum elevul obligă educatorul să continue grija pentru „acordările” necesare la neîntrerupta lui devenire, trecere de la o etapă la alta a evoluţiei. Educatorului nu i se cere doar o recunoaştere a elevului de ieri, ci şi o recunoaştere a celui ce va fi mâine, încât orice recomandare pe care o va face, se va efectua cu argumentele elevilor şi cu racordarea la contextul emoţional şi intelectual al vârstei acestuia.

II. Familia în contextul comunicării

În ciuda unor diferenţe de ordin economic, sociocultural sau de altă natură, familia ca instituţie socială, prezintă anumite însuşiri comune. Una dintre acestea este năzuinţa părinţilor de a-şi vedea copiii mari, bine instruiţi şi bine formaţi pentru viaţă. Însă, viziunea globală pe care o au părinţii despre viitorul copilului este, de cele mai multe ori, expresia unei dorinţe subiectivizate. Ei nu conştientizează suficient întreaga problematică pe care o creează stresul devenirii copilului. Pentru a elimina sau pentru a micşora decalajul dintre ceea ce doresc părinţii pentru copilul lor, şi ceea ce trebuie făcut eficient, societatea, în ansamblul ei, şi şcoala în mod special, trebuie să ia anumite măsuri prin care să le asigure o mai bună înţelegere a rolului pe care îl au în domeniul educaţiei. În multe state, educaţia părinţilor a fost integrată în sistemul naţional de educaţie. La noi în ţară încă acest fapt nu s-a realizat, dar există preocupări prin înfiinţarea unor posturi de consilieri educaţionali şi prin dezvoltarea unor proiecte naţionale, cum ar fi proiectul „Educaţia părinţilor”. În această situaţie, şcoala, prin dascălii ei, trebuie să le impulsioneze interesul şi bunăvoinţa de a învăţa, de a se informa, pentru ca atitudinea lor să fie cu adevărat eficientă. În mod logic, obiectivele educaţionale ale familiei sunt integrate obiectivelor sistemului educaţional. Unitatea de opinie dintre cele două instituţii – şcoală-familie – nu poate fi realizată decât în colaborare, bazată pe o comunicare eficientă în care cei doi parteneri îşi cunosc responsabilităţile. Iată câteva obiective educaţionale realizate de familie:

asumarea de către părinţi a rolului de colaborare activ al şcolii;

cunoaşterea cerinţelor specifice şcolii;

crearea condiţiilor necesare activităţii de învăţare continuă;

asigurarea unităţii de cerinţe;

controlul îndeplinirii programului zilnic;

2

cunoaşterea prin mijloace adiacente: cărţi, reviste, expoziţii, teatru, radio, TV, excursii, calculator, Internet; crearea condiţiilor necesare dezvoltării aptitudinilor;

consolidarea deprinderilor moral-civice, a conduitei civilizate, în relaţiile cu ambianţa socială extinsă progresiv. Din această perspectivă, rolul părinţilor faţă de copilul devenit elev, se schimbă. Ei înşişi au nevoie de îndrumarea învăţătorului. Activitatea de colaborare intră în sarcina fiecărui învăţător, ca obligaţie profesională şi morală, în acelaşi timp.

III. Puncte de reper pentru educarea părinţilor

În domeniul comunicării cu părinţii, punctul de plecare l-am considerat a fi cunoaşterea prealabilă, deoarece componenta socio-culturală a părinţilor fiecărei generaţii de copii, poate fi foarte diversificată. În sens larg, tocmai schimbul de idei dintre învăţător şi părinţi poate fi echivalat cu educaţia părinţilor, iar produsul educaţional este profitabil, atât pentru şcoală, cât şi pentru elevi şi părinţi.

Înscrierea copiilor în clasa I reprezintă pentru părinţii preşcolarilor o problemă deosebită. Am venit în întâmpinarea acestora cu activitatea „Campanie de promovare a ofertei educaţionale a şcolii noastre”. Acţiunile întreprinse în cadrul proiectelor educaţionale cu Grădiniţele nr. 34, 35, 36, 27 au fost diversificate: întâlniri cu părinţii preşcolarilor, vizite în şcoli, lecţii demonstrative, spectacole comune, activităţi specifice, concursuri de desene, role, trotinete, realizarea unor ecusoane pentru promovarea ofertei educaţionale. Iată câteva jaloane pe care le-am avut în vedere în realizarea proiectului de parteneriat educaţional cu părinţii elevilor mei:

prezentarea specificului activităţii şcolii, a obiectelor de studiu, orarul, tipul de manuale,

rechizite şi alte materiale necesare copilului/clasei în prima zi de şcoală; informarea curentă a progresului/eşecului şcolar;

comunicarea schimbărilor survenite în evoluţia copilului;

crearea condiţiilor pentru a-şi exprima nemulţumirile, părerile, îngrijorările;

crearea condiţiilor pentru a mă cunoaşte şi pentru a-i cunoaşte;

desfăşurarea unor activităţi în care părinţii să se cunoască între ei, să acţioneze în echipă;

3

prezentarea mai multor alternative pentru a lua decizia cea mai corectă cu privire la copil/clasă;

implicarea părinţilor în derularea unor proiecte educaţionale. Pe parcursul celor patru ani, am propus părinţilor următoarele teme, realizate prin activităţi comune:

1. Arta de a fi părinte: Relaţia părinte-elev Relaţia părinte-învăţător

2. Climatul familial: Rolul familiei în dezvoltarea copilului Nevoia de afectivitate

3. Educaţia civică: Dorinţa de independenţă Revolta împotriva adulţilor

4. Educaţia sexuală: Intuiţia diferenţei de sex Primele senzaţii

5. Îngrijirea fizică: Programul zilnic al şcolarului Călirea organismului prin mijloace naturale

6. Dezvoltarea psihică: Modalităţi de intervenţie la copilul hiperactiv şi opozant

7. Probleme şcolare: Stimularea şi dezvoltarea motivaţiei învăţării

8. Probleme morale/sociale: Abandonul familial.

IV. Forme de activitate în comunicarea cu părinţii

Formele de colaborare ale familiei cu şcoala sunt, în general bine cunoscute şi fiecare şcoală/învăţător are libertatea de a stabili acele modalităţi care se dovedesc eficiente. În cele ce urmează voi prezenta câteva forme de activitate care se desfăşoară în şcoala noastră, cu caracter permanent, dar şi cu unele activităţi proprii. Primele întâlniri cu părinţii viitorilor şcolari au loc în incinta grădiniţelor în luna octombrie, când începe derularea proiectelor de parteneriat. Fiecare învăţător se prezintă realizând un autoportret. Aceste întâlniri sunt urmate de discuţii cu părinţii care manifestă interes pentru şcoală/învăţător. Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, a Crăciunului, zilei de 15 ianuarie, şi 24 Ianuarie, au loc spectacole comune elevi-preşcolari, la care sunt invitaţi şi părinţii

4

Comunicarea interpersonală începe o dată cu înscrierea copilului în clasa I, când părintele îşi exprimă „preferinţa” pentru un anumit învăţător (vine de cele mai multe ori la înscriere cu copilul). Vizitarea şcolii de către părinţi şi preşcolari se realizează cu ocazia unor spectacole. Cu o săptămână înainte de începerea clasei I are loc prima întâlnire cu părinţii, când aceştia se cunosc între ei şi încep să acţioneze în spirit de echipă răspunzând la solicitările învăţătorului privind pregătirea primei zile de şcoală (se discută despre camere video, aparate de fotografiat, florii etc.). Tradiţionalele şedinţe lunare cu părinţii le-am transformat în întâlniri de după-amiază la care părinţii sunt invitaţi în scris, menţionând şi temele ce vor face subiectul dezbaterii. Pregătesc cu grijă, cu ajutorul elevilor, sala de clasă, aranjând scaunele în semicerc. În timp am învăţat să ne cunoaştem şi să ne exprimăm părerile, nemulţumirile, îngrijorările într-o atmosferă caldă, de încredere şi respect. La sugestia mea sau a unor părinţi, am invitat psihologul şcolar, medicul sau logopedul. Unii părinţi s-au implicat direct în rezolvarea unor cazuri având o anumită pregătire de specialitate (asistentă medicală, studii juridice sau psihologice). Pentru a-i ajuta în cunoaşterea copilului, părinţii au completat diferite tipuri de chestionare. Acelaşi tip de chestionar l-am completat şi eu, iar rezultatele s-au analizat împreună în cadrul vizitelor la domiciliu, când am stabilit şi intervenţia părinţilor şi a învăţătorului. În clasa I, la primele întâlniri cu părinţii, mi-am exprimat dorinţa de a-i cunoaşte mai bine prin vizite la domiciliu. Aceştia m-au invitat, stabilind ziua conform programului fiecărei familii. La şcoala noastră, în clasa I (sem.I), se organizează din două în două săptămâni consultaţii cu părinţii, când se desfăşoară aplicaţii pe manuale. O altă formă de activitate o constituie lecţia organizată cu participarea părinţilor. Începând cu acest an şcolar am iniţiat un club al mamelor în care ne-am propus să abordăm teme legate de educaţia sexuală, regimul alimentar, probleme morale. Dezbaterile se desfăşoară în sala de clasă sau la mame acasă (la invitaţia acestora). La o întâlnire cu părinţii, 27.02.2006, am propus un studiu de caz:

Elevul „X” a fost în clasele I-III un copil bun la învăţătură. A avut numai calificative de FB în clasele I-II, iar în clasa a III-a calificative de FB şi B. Acum este în clasa a IV-a şi calificativele lui sunt de S şi B. A început semestrul al II-lea cu calificative de I. Mama lucrează de dimineaţa

5

până seara, iar tata vine acasă în week-end doar din două în două săptămâni. Mama este nervoasă şi stresată. Elevul „X” ascunde carnetul de note, îşi minte permanent mama, rupe foile din caiete. Ajunsă în această situaţie, mama încearcă să-şi îmbunătăţească relaţia cu el, satisfăcându-i tot felul de dorinţe materiale (calculator, bani de internet). Cazul pare disperat din perspectiva integrării în ciclul gimnazial. Cum se poate interveni în acest caz? Este lesne de înţeles că doar echipa părinte-cadru didactic poate influenţa şi schimba comportamentul copilului.

Ce pot face părinţii?

Cum poate interveni învăţătorul?

să acorde mai multă atenţie problemelor copilului; să comunice cu el ascultându-l cu atenţie; să fie solidari cu problema copilului; să-i arate sprijinul pentru ieşirea din această situaţie; să contribuie pentru remotivarea pentru învăţătură; să renunţe la motivarea extrinsecă făcută doar prin recompense materiale; ambii părinţi să fie solidari în aplicarea recompenselor dar şi privaţiunilor; să evite măsurile agresive (bătaia, jignirea, cearta, etichetarea); să cunoască anturajul copilului; să-l ajute să selecteze persoanele cu influenţă pozitivă de cele cu influenţă negativă; să-l ajute să-şi reierarhizeze valorile; să-l facă să înţeleagă că învăţătura oferă şanse de viitor; întreaga familie să demonstreze că sunt o „echipă” la bine şi la rău.

să-l motiveze pentru învăţătură (să-i formeze motivaţia internă; el trebuie să ştie pentru ce învaţă); să-i ajute pe părinţi în formarea unui stil de muncă eficient pentru copil; să-i dezvolte spiritul responsabilităţi; să-i acorde diverse roluri în colectivul clasei; să-l ajute să-şi cunoască resursele de care dispune şi să-l valorizeze în grupul clasei; să- şi dezvolte stima de sine; să-l stimuleze prin laudă atunci când merită; să-l includă în diverse activităţi ce se desfăşoară în echipă; să contribuie la reaşezarea sistemului de valori.

 

6

V. Concluzii

Obiectivele educaţionale nu pot fi realizate decât prin eforturile conjugate ale tuturor facto- rilor, în special ale factorilor educativi: părinţi şi învăţători (în cazul de faţă). Cooperarea părinţilor cu şcoala presupune însă o ierarhizare a atribuţiilor, care impune recunoaşterea de către părinţi a autorităţii şcolii, respectiv a învăţătorului. Centrul de dirijare şi coordonare a tuturor tipurilor de activităţi şi măsuri ameliorative ale sistemului educaţional este şcoala. Părinţii trebuie atraşi, alături de şcoală, prin forme variate de activitate, determinându-i să adere la ideea de colaborare activă, acceptând rolul de factor răspunzător în devenirea propriului copil.

Comunicarea interpersonală este sursa transformării individului în ceea ce doreşte să fie, dar este şi dovada devenirii.

7

Anexa nr. 1

NEVOIA DE AFECTIVITATE

Relaţia optimă între elev, părinte şi învăţător se bazează pe existenţa unei puternice legături afective. La această vârstă (10-12 ani), preadolescentul are nevoie să fie înconjurat de dragoste şi de sprijinul tuturor celor din jur. Părinţii şi învăţătorul pot contribui la satisfacerea nevoii de afectivitate a copilului, contribuind la conturarea unei personalităţi armonioase.

PĂRINŢI

 

ÎNVĂŢĂTORI-PROFESORI

Să comunice deschis, să-l asculte cu atenţie pe copil

Să comunice ca între egali, să nu intro- ducă blocaje în comunicare

Să evite blocajele de comunicare (insulta, cearta, etichetarea etc.) manifestând răbdare şi calm

Să le acopere nevoia de comunicare orientând-o spre achiziţii de educaţie şi valori culturale

Abordarea unei relaţii de prietenie şi încredere între părinţi şi copii

Să acorde încredere elevului

 

Să-şi exprime dragostea faţă de copil prin cuvinte şi gesturi adecvate. Să nu evite să-i spună copilului că-l iubeşte

Să acorde diverse roluri în casă

 

Să evite oscilarea în atribuirea rolurilor copilului în familie (părintele îl vede când preadolescent matur, când copil)

Să încurajeze exprimarea opiniilor despre propriile trăiri afective dar şi despre rela- ţionarea cu ceilalţi

Să-l ajute pe copil să-şi exprime propriile sentimente

Să ştige încrederea elevului

 

Acordarea unor roluri precise în familie, însoţite de responsabilitate

Să abordeze elevii cu calm, cu răbdare

Preadolescentul să fie consultat în atribuirea rolurilor (ce îi interesează, ce le place)

Să

manifeste

empatie

faţă

de

trăirile

elevilor

 

8

Anexa nr. 2

DORINŢA DE INDEPENDENŢĂ

Dorinţa de independenţă este trăsătura esenţială a preadolescentului şi adolescentului. Adultul (părintele şi învăţătorul/profesorul) trebuie să-l ajute să înţeleagă corect independenţa.

INTERVENŢIA PĂRINŢILOR

INTERVENŢIA ÎNVĂŢĂTORULUI- PROFESORILOR

Să-l ajute să-şi identifice resursele proprii (abilităţi, deprinderi, aptitudini, talente)

Să îl ajute pe elev să se autocunoască identificându-şi resursele proprii

Să-i sporească încrederea în sine dându-i sarcini pe care le poate rezolva

Să evite măsurile severe dacă nu poate explica de ce aplică acele măsuri

Să-i ceară să obţină rezultate corespunzătoare dotării intelectuale şi fizice

Să manifeste empatie faţă de copii transpunându-se în locul acestora în anumite situaţii problematice

Să-i formeze atitudini pozitive (prin acordarea de roluri şi responsabilităţi concrete în familie)

Să le ofere motivaţii pentru idealuri şi valori pozitive. Să-i facă să înţeleagă de ce sunt preferate anumite valori

Să-l ajute să-şi identifice scopurile (credibile şi rea- liste), valorile şi idealurile (un rol important al are modelul părintelui)

Să stimuleze responsabilitatea prin acordarea de roluri (responsabil şef de clasă, responsabil cu disciplina etc.)

Să respecte intimitatea copilului (să-i asigure un spaţiu propriu în care să-şi păstreze lucrurile)

Să fie modele de comportament pozitiv (calm, înţelegător, răbdător, cu simţul umorului etc.)

 

Folosirea unor strategii de rezolvare a conflictului astfel încât fiecare partener să aibă de câştigat câte ceva

Să manifeste înţelegere pentru crizele de nervozitate

Să valorifice principiile stabile valabile tuturor

9